Arhivă pentru 13 noiembrie 2008

13
nov.
08

Postul Crăciunului, tradiţie şi necesitate

flacaraRomânii ortodocşi mănâncă astăzi ultima masă „de dulce” înaintea Sărbătorii Naşterii Domnului. Postul Crăciunului durează şase săptămâni şi a fost rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii Mântuitorului.

Semnificaţia acestuia are rădăcini în Vechiul Testament, patriarhii şi drepţii dinainte de Hristos, printre care Noe, Moise şi David, petrecând timp îndelungat în post şi rugăciune. Ei aşteptau venirea lui Mesia, cereau iertarea păcatelor şi ajutor divin în misiunea lor de conducere a poporului ales.

nasterea4

Prin durata sa, Postul Naşterii Domnului ne aminteşte de cele 40 de zile de nevoinţă ale lui Moise de pe Muntele Sinai, înainte de a primi cele zece porunci scrise pe lespezile de piatră.Asemenea şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţesc sufletele şi trupurile pentru a-l primi pe Dumnezeu-Cuvântul, Iisus Hristos. De aceea, cântările biserceşti din această perioadă cuprind preziceri profetice care vorbesc despre venirea în trup a lui Mesia.Pe vremuri se postea diferit

Cele dintâi menţiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Leon cel Mare al Romei.

La început, creştinii nu posteau toţi în acelaşi fel şi acelaşi număr de zile. Unii posteau şapte zile, alţii şase săptămâni. Sinodul de la Constantinopol din anul 1166 a uniformizat durata acestui post, hotărând ca toţi creştinii să postească 40 de zile, cu începere de la 15 noiembrie.

Postul este cunoscut şi practicat însă, din considerente terapeutice, încă de pe vremea spartanilor. Tinerii se abţineau de la mâncărurile grele pentru a-şi făuri un trup sănătos şi rezistent la lipsuri şi boli.

Obiceiuri de Lăsatul Secului

Apropiat ca dată de Filipii de Toamnă, începutul Postului Crăciunului este asociat în tradiţia populară cu o serie de acte rituale.

Ungerea cu usturoi a uşilor, a porţilor şi a ferestrelor, alungarea spiritelor rele prin zgomote şi împuşcături sunt câteva dintre acestea. Se mai obişnuieşte ca păsările sălbatice să fie hrănite cu resturi de la masa de Lăsatul Secului pentru a nu strica recoltele viitoare.

Întoarcerea vaselor din casă cu gura în jos pentru a nu intra în ele spiritele rele, aflarea ursitei, a rodului holdelor şi vitelor în anul care urmează reprezintă, la rândul lor, obiceiuri din străbuni. Masa de Lăsatul Secului, foarte bogată în preparate, este atestată în toate zonele etnografice ale României.

Ce mâncăm în post

În zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă bucate fără ulei şi nu se bea vin, decât dacă se prăznuieşte vreun sfânt mare, trecut în calendar cu cruce neagră.

Uleiul şi vinul sunt permise însă marţea şi joia. Sâmbăta şi duminica, până la 20 decembrie inclusiv, se dezleagă la peşte şi preparate din peşte.

Alte zile în care se mănâncă peşte sunt 21 noiembrie, sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, şi zilele de prăznuire a unor sfinţi cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă: 30 noiembrie (Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie (Sf. Varvara), 5 decembrie (Sf. Sava), 6 decembrie (Sf. Nicolae), 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioare Maria), 18 decembrie (Sf. Cuvios Daniil Sihastrul), 20 decembrie (Sf. Ignatie Teoforul).

Se spune că Postul Crăciunului este mai uşor şi pentru că spre final de an cămările gospodăriilor sunt pline cu alimente de sezon, de la murături şi până la alte preparate vegetale conservate.

Grâu fiert cu fructe şi miere, în Ajun

Ultima zi a Postului Naşterii Domnului este 24 decembrie, ajunul Crăciunului. Până seara nu se mănâncă, în unele părţi ale ţării, iar la cină familiile de creştini au la masă grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, poame, covrigi sau turte din făină. În alte zone, se ţine post negru până la răsăritul Luceafărului de seară, steaua care a vestit magilor Naşterea Lui Iisus Hristos.

Creştinii nu au doar obligaţia de a se abţine de la mâncăruri „de dulce”, ci şi aceea de a face fapte bune. Rugăciunea şi îngăduinţa faţă de semeni sunt esenţiale în această perioadă.

Rodul efortului vine atunci când omul progresează spiritual în urma postului. Scrierile bisericeşti din vechime îi învaţă pe credincioşi să postească, păzindu-se de faptele cele rele şi să slujească Domnului cu inima curată.„Prin post te întorci către adâncul din tine”Părintele Nicolae Bordaşiu, parohul Bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti, le-a vorbit credincioşilor, zilele acestea, despre adevărata semnificaţie a Postului Naşterii Domnului.„În viaţa de zi cu zi, postul te face să te întorci către adâncul din tine. Adică spre ceea ce eşti cu adevărat, fiinţă trupească în care Dumnezeu a sădit sufletul nemuritor”, a spus părintele Bordaşiu. El i-a sfătuit pe oameni ca viaţa lor spirituală să genereze aspectele vieţii materiale, astfel încât să respecte poruncile lui Dumnezeu.

„Când ne apropiem de cele patru posturi mari, fiecare îşi pune o problemă personală: „Ce pot face eu pentru mine?”.

Mai trăim Sărbătoarea?

Postul Crăciunului este perioada unui ascetism vesel. Prefaţând momentul de maximă bucurie al Naşterii Domnului, zilele de post din noiembrie-decembrie sunt în contrast absolut cu cenuşiul de afară, cu frigul sau cu zilele prea scurte.

Lectura unei duhovnicii vesele făcută acestei perioade se traduce, printre altele, în permisiunea de a mânca peşte în duminici şi într-o serie de alte mici pogorăminte. Avem de-a face aşadar cu un mod de pregătire seren tocmai pentru că întruparea în istorie a lui Iisus Hristos este un eveniment care aşază între paranteze toate regulile, regulamentele, legile şi rigorile.

Exuberanţa acestei minuni pune practic pe plan secund tot restul. Asemenea celuilalt Praznic împărătesc, Învierea, Naşterea merită totul. De dragul Naşterii şi al Învierii Domnului încercăm să fim mai buni, să iertăm pe cei pe care îi duşmănim şi să cerem la rândul nostru iertare.

Slujbele bisericeşti care se ţin în această perioadă au o puternică încărcătură profetică, anunţă practic împlinirea a ceea ce şiruri lungi de profeţi şi drepţi au anunţat şi au sperat să se întâmple chiar în timpul vieţii lor.

Prin această lectură profetică, astfel încât Hristos este anticipat de întreg Vechiul Testament, Biserica ne pune în faţă imaginea relaţiei pedagogice dintre Dumnezeu şi creaţie: a fost nevoie de secole pentru ca umanitatea să fie cât de cât pregătită să accepte, să înţeleagă şi să îmbrăţişeze actul Întrupării.

Tot astfel, prin Postul Crăciunului, ca de altfel prin toate posturile de peste an, Biserica ne cheamă să ne pregătim, să fim în stare să vedem cu ochii spirituali ceea ce de fapt se întâmplă la fiecare Praznic.

Chiar avem nevoie de o astfel de pregătire: nu ni se pare că, de la an la an, amploarea pregătirilor sărbătoreşti ne împiedică să trăim în mod autentic Sărbătoarea?


prayer

13
nov.
08

Criza financiară, cea mai mare ameninţare pentru securitatea mondială

ny_stock-exchange1

O deteriorare a economiei globale provocată de criza financiară este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii mondiale, pentru că va reduce la sărăcie şi la resentimente sute de milioane de oameni, arată raportul unei organizaţii neguvernamentale britanice, publicat joi şi preluat de Reuters.

4404_martea_neagraDesfiinţarea unui număr mare de locuri de muncă va accentua sărăcia, va spori numărul de îmbolnăviri şi va duce la creşterea numărului de oameni care nu se pot alimenta în mod adecvat în ţările în curs de dezvoltare. Acest lucru va influenţa negativ sistemele de securitate socială, care nu vor mai face faţă, arată raportul anual de evaluare a securităţii la nivel mondial redactat de Oxford Research Group (ORG).

Toate acestea vor alimenta probabil nemulţumirile la scară largă şi vor conduce la apariţia unor mişcări sociale radicale şi violente, care vor fi controlate recurgând la forţă, arată raportul. Deja, există indicii privind accentuarea tulburărilor sociale în China şi a rebeliunii maoiste în India.

Ne confruntăm cu cea mai mare criză economică de două generaţii încoace„, a comentat autorul raportului, Paul Rogers, consultant ORG şi profesor la Universitatea Bradford. „Fie răspundem ca o comunitate globală, fie ca un grup restrâns de ţări bogate şi puternice”.

Potrivit raportului, ţările bogate s-au concentrat până în prezent asupra măsurilor destinate să intensifice cooperarea în domeniul financiar, ceea ce este irelevant pentru ţările mai sărace. „În schimb, ar trebui să se profite de ocazie pentru a introduce reforme economice fundamentale, care să anuleze diviziunile săraci/bogaţi, ce s-au adâncit atât de mult în ultimele trei decenii”, a spus Rogers.

Alţi factori majori de insecuritate sunt schimbarea climatică, concurenţa pentru resursele energetice şi tendinţa elitelor puternice de a menţine securitatea prin mijloace militare, apreciază raportul.

Pentru a evita adâncirea diviziunilor pe plan mondial, este nevoie de un angajament pentru „emancipare şi dreptate socială”, inclusiv comerţ corect, anularea datoriilor, reducerea radicală a emisiilor de dioxid de carbon şi investiţii în surse regenerabile de energie, potrivit ORG.

13
nov.
08

E oficial: Criza s-a instalat si in Romania

recessionExecutivul a prezentat, ieri seara, primul plan anticriza, care prevede, printre altele, alocarea a minimum 10 miliarde de euro in urmatorii patru ani pentru investitii in economie, reducerea CAS cu zece puncte procentuale, alocarea a 220 de milioane de euro pentru constructia de locuinte sociale, scutirea impozitului pe profitul reinvestit si ajutoare de stat pentru investitii.
Planul anticriza vine pe axa Guvern – BNR – Asociatia Bancilor, titreaza Wall-Street. In urma discutiilor dintre premier si Asociatia Romana a Bancilor (ARB) s-a decis infiintarea unui grup de lucru la care vor participa reprezentantii Guvernului, ai BNR si ai Asociatiei Romane a Bancilor si care va realiza un plan de masuri privind asigurarea finantarii economiei „intr-un mod optim”. Prioritatile declarate ale premierului: “oamenii, firmele romanesti si sistemul bancar“.

Tariceanu promite reducerea contributiilor de asigurari sociale cu inca zece puncte procentuale. „Vom ajunge la un CAS de 30% dupa ce, in urma cu patru ani, aveam nu mai putin de 49,75% contributii de asigurari sociale. Vom ajunge, astfel, la una dintre cele mai scazute valori ale CAS din Europa”.

Planul mai prevede acordarea unui premiu fiscal de 5% din valoarea impozitului pentru plata la timp de catre firme, persoane fizice autorizate si populatie a darilor catre stat.

baniTot de la 1 ianuarie 2009, dividendele reinvestite vor fi scutite de impozitul de 16%. O alta masura vizeaza alocarea a 220 de milioane de euro pentru constructia de locuinte sociale. Fondurile alocate de la buget pentru programele de constructii de locuinte – nu doar pentru cele sociale – se vor dubla, inclusiv fondurile destinate subventionarii dobanzilor la creditele ipotecare.

Pentru fiecare loc de munca nou creat, intreprinderile vor primi 1.000 de euro daca vor angaja persoane care se afla in somaj de peste trei luni, iar pentru Programul Fermierul vor fi alocate in plus 500 de milioane de euro.

Mai mult decat atat, Guvernul va acoperi o „mare parte” din cofinantarea firmelor romanesti care vor beneficia de o parte din cele 30 de miliarde de euro alocate de UE prin Fondul special de creditare.

In plus, incepand cu 1 ianuarie 2009, Guvernul va suplimenta cu 100 de milioane de euro anual plafoanele de garantare a dobanzilor la Fondul National de Garantare a creditelor pentru IMM-uri si la Fondul de Garantare a creditului rural.

Alte trei miliarde de euro vor fi alocate sub forma de ajutor de stat pentru investitiile care duc la crearea de noi locuri de munca si care presupun inovatii si progres tehnologic. Suma alocata pentru 2009 va fi suplimentata cu un miliard de euro fata de suma prevazuta in buget, iar banii vor fi orientati preponderent catre IMM-uri in cadrul schemei de minimis – ajutoare primite timp de trei ani fiscali consecutivi, a caror valoare totala nu poate depasi 200.000 de euro. Diferenta va fi distribuita sub forma unui ajutor de cofinantare in cadrul celor doua scheme de ajutor care vizeaza marii investitori: pentru investitii de peste 100 de milioane de euro care genereaza peste 500 de locuri noi de munca este acordat un ajutor de stat de pana la 50 de milioane de euro, iar pentru cele sub 100 de milioane de euro care genereaza peste 300 de locuri de munca – de maximum 28 de milioane.

Impactul estimat al acestor ajutoare pe schema ajutorului de stat este de 20.000 – 25.000 de locuri de munca nou create, la care se adauga 60.000 – 75.000 de locuri de munca in industriile de pe orizontala, deci un total de 80.000 – 100.000 de locuri de munca„, a estimat premierul.

Potrivit Wall-Street, Tariceanu a mai anuntat ca va majora capitalul social al CEC cu 250 de milioane de euro in scopul finantarii IMM-urilor si agriculturii. Mai mult, premierul a promis masuri pentru cresterea sustinerii IMM-urilor de catre Eximbank .

„Masurile stabilite vor fi suplimentare cheltuielilor cu investitiile deja programate pentru anul 2009, prin proiectul de buget transmis Parlamentului. (…) Trebuie sa refuzam orice perspectiva pesimista cum sunt cele ale multora dinte politicienii nostri. Eu, ca majoritatea romanilor, cred in capacitatea noastra de a trece peste orice obstacol”, a declarat seful Executivului.


Planul spulbera tinta de deficit, avertizeaza Romania Libera

Premierul propune alocarea a cel putin 2,07 miliarde euro pentru sustinerea IMM-urilor, agriculturii si locuintelor, suma care spulbera tinta de deficit fiscal pentru 2009, stabilita la 2% din produsul intern brut (PIB). Astfel alocarile initiale urca deficitul la peste 3,5% din PIB, daca Romania nu va apela la fondul de criza al Uniunii Europene, de 12 miliarde de euro. „Pentru o vreme nici o tara europeana nu va putea respecta deficitul strict de 3% din PIB, din cauza crizei. Se va lucra cu deficite de 4-4,5% din PIB”, a explicat presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Florin Pogonaru.


Opozitia nu gusta promisiunile premierului, precizeaza Cotidianul

Cristian Diaconescu, vicepresedinte PSD: „Dincolo de aspectele pur electorale se remarca faptul ca domnul prim-ministru vorbeste in numele unui Guvern pe care nu-l va mai conduce dupa 30 noiembrie. Am asistat la o retorica politica de campanie electorala. Discursul a fost unul optimist si de stanga. Nu am auzit insa nimic despre problemele grave actuale: deficitul de cont curent si deficitul balantei externe“.

Theodor Stolojan, vicepresedinte PD-L: „Domnul Tariceanu a revarsat cornul abundentei in campania electorala. A tinut un discurs electoral de la tribuna Guvernului Romaniei. Un asemenea discurs arata ca domnul prim-ministru nu mai are legatura cu realitatea. De unde nu erau bani de majorare a salariilor pentru profesori acum se discuta de alocari de miliarde de euro. Domnul acesta nu mai are ce cauta la guvernare“.

Lucian Bolcas, vicepresedinte PRM: „Pot caracteriza discursul domnului prim-ministru ca un discurs al disperarii. Nu as vrea sa compar promisiunile domnului Tariceanu cu majorarea de 100 de lei promisa de Ceausescu. Discursul domnului Tariceanu demonstreaza degringolada unui Guvern care nu mai poate gestiona situatia. In plus, prin ceea ce face aplica teoria mlastinii: cu cat te zbati mai tare, cu atat te afunzi mai rau“.


*9AM

13
nov.
08

Ce afaceri merg bine pe timp de criză?

Operatorii low-cost, hostelurile şi outleturile vor face faţă mai uşor turbulenţelor financiare. Pe timp de criză, luxul nu mai este la modă. În schimb, oamenii preferă produse şi servicii mai ieftine, merg mai des la biserică şi îşi încearcă norocul la loto.

soldes

Pentru marile companii, criza financiară înseamnă profituri în scădere şi o redimensionare a bugetelor. Pentru omul de rând, criza are însă un alt înţeles: vacanţe mai puţine şi mai ieftine, renunţarea la hainele de marcă sau la mesele la restaurant, precum şi amânarea achiziţiei unei case pe credit.

În aceste condiţii, firmele care îşi vor orienta oferta pentru a satisface nevoile specifice în vremuri tulburi nu vor avea decât de câştigat.

În Europa de Vest, outleturile înregistrează deja vânzări în creştere, iar operatorii low-cost transportă tot mai mulţi călători care în urmă cu câteva luni ar fi ales o companie clasică de transport aerian.

lottoÎn plus, bancherii francezi renunţă la pauza de masă pentru a merge la biserică, în timp ce în Marea Britanie credincioşii au o rugăciune specială pentru a depăşi problemele financiare.

Pentru că efectele crizei vor fi mai temperate în ţara noastră şi dat fiind comportamentul de consum diferit al românilor, este greu de anticipat dacă aceleaşi afaceri se vor dovedi rentabile şi în ţara noastră.Economii

Acolo unde criza financiară a lovit cel mai dur, oamenii fie şi-au amânat vacanţele, fie au optat pentru o cazare la un hotel mai ieftin sau pentru un hostel.

În România, unde nu sunt aşteptate efecte negative de aceeaşi amploare, “migraţia” către serviciile hoteliere mai ieftine nu va fi la fel de evidentă. Cu atât mai mult cu cât românii alocă, de regulă, mai puţini bani pentru vacanţe, iar numărul hostelurilor şi al campingurilor din ţara noastră este scăzut. „Turismul românesc va fi cel mai puţin afectat între statele din Europa.

Un impact negativ se va resimţi însă la nivelul turismului de evenimente, din cauză că firmele îşi refac bugete“, este de părere Mihai Râjniţă, secretar general al Federaţiei Industriei Hoteliere din România. Totuşi, specialiştii spun că nu putem vorbi despre pierderi pe acest segment, ci doar de o încetinire a ritmului de creştere.

Austeritatea dictează

Schimbarea de opţiune este evidentă în state ca Marea Britanie, unde turismul de business se orientează tot mai des spre hoteluri low-cost. De exemplu, Travelodge, o reţea hotelieră inclusă în această categorie, a raportat venituri cu 45% mai mari numai pe segmentul de business.

Reprezentanţii companiei susţin că sunt luaţi cu asalt de cereri venite din partea directorilor financiari, ca urmare a reducerii drastice a cheltuielilor de călătorie. Potrivit Travelodge, pentru un număr de 43 de nopţi de cazare, o firmă poate economisi anual până la 8.000 lire sterline pentru fiecare angajat, dacă se renunţă la cazarea clasică.

Cererea migrează spre operatorii low-cost

Criza transportului aerian a început odată cu scumpirea alarmantă a barilului de petrol şi s-a acutizat pe măsură ce turbulenţele financiare internaţionale s-au intensificat.

Forţate să îşi reducă bugetul de călătorie, atât firmele, cât şi persoanele fizice s-au orientat rapid spre operatorii low-cost. Perioada de recesiune are ca rezultat un nivel temporar mai scăzut al traficului şi o modificare a structurii cererii.

Pasagerii continuă să călătorească, însă nu-şi permit să plătească la fel de mult. Astfel, pasagerii din segmentul corporate coboară o treaptă în ceea ce priveste costul călătoriilor, ceea ce este în beneficiul operatorilor low-cost.

„Compania noastră va înregistra o creştere a numărului de pasageri, atât pe segmentul business, cât şi al călătoriilor de agrement ca urmare a scăderii numărului de clienţi ai companiilor tradiţionale”, ne-a explicat Natasei Kazmer, director de comunicare la Wizz Air.

Totodată, reprezentanţii Blue-Air spun că, spre deosebire de alte pieţe care s-au confruntat cu scăderi în numărul de pasageri, piaţa din România s-a menţinut aproape de nivelul prognozat.

„Este dificil să prevedem ce se va întâmpla în 2009, ţinând cont, în primul rând, de lipsa de experienţă a populaţiei din România în ceea ce priveşte comportamentul în situaţii de criză economică”, ne-au declarat reprezentanţii Blue-Air.

Europenii preferă să ia masa acasă

Nevoia de a economisi îi determină pe mulţi europeni să renunţe la ideea de a mai lua masa la restaurant, în favoarea unei mese gătite acasă.

În consecinţă, vânzările retailerilor, în special a celor din categoria discounteri, au crescut semnificativ în ultima perioadă. De exemplu, în Marea Britanie, Aldi a înregistrat vânzări trimestriale în urcare cu un sfert, în special în rândul consumatorilor din clasa de mijloc.

In topul preferinţelor: Mâncarea congelată

În plus, Tesco, cel mai mare supermarket britanic, încearcă să atragă clienţi prin diversificarea ofertei de produse ieftine, cu preţuri de sub o liră. Dacă vânzările de mâncare congelată au explodat, nu la fel de bine stau magazinele cu produse ecologice, ale căror încasări au scăzut dramatic.

În România, comercianţii susţin că, în ciuda posibilor efectele negative ale instalării crizei, vânzările vor rămâne constante, o creştere urmând să aibă loc în perioada sărbătorilor de iarnă. „În momentul de faţă nu vedem niciun efect al crizei financiare în volumul vânzărilor.

Mai mult, noi vindem preponderent alimente de bază, pentru care cererea este aproximativ constantă, indiferent de fazele ciclului economic”, ne-au declarat reprezentanţii MiniMax Discount.

Italienii trag nădejde la jocurile de noroc

Îngrijoraţi de criza economică şi de recesiunea care bate la uşă, tot mai mulţi italieni îşi încearcă norocul la loterie. Astfel, la finalul lunii octombrie, Superenalotto, cel mai popular joc de loto italian a înregistrat un pot-record de aproape 100 milioane euro.

„Este firesc ca în perioadă de criză oamenii să joace mai des la loto. În timpul Marii Crize, din 1929-1933, frecvenţa celor care au jucat la loterie a crescut semnificativ”, ne-a declarat sociologul Marius Pieleanu. În opinia acestuia, este foarte posibil că asistăm la o creştere a jucătorilor de loto dacă efectele crizei se vor accentua şi în ţara noastră.

Până în prezent, însă, românii nu s-au înghesuit să cumpere bilete, înspăimânţaţi de veştile rele despre criză. Potrivit reprezentanţilor Loteriei Române, în cazul Loto 6/49, numărul de variante jucate creşte, în general, cu premiul de la categoria I.

Soluţii financiare pentru criză

Deşi pare greu de crezut, există şi activităţi din sectorul financiar care nu au fost afectate de criză. Ba mai mult, reprezentanţii acestor companii susţin că situaţia actuală le-ar putea aduce un plus de profit.

Reticenţa, alături de noile norme de creditare, i-a făcut pe mulţi români să-şi ia gândul de la achiziţionarea unei case prea curând. O alternativă o reprezintă produsele de economisire-creditare oferite de cei doi jucători de pe piaţa românească, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe şi BCR Banca pentru Locuinţe.

Avantajul acestui produs îl reprezintă faptul că, după ce economiseşte o perioadă, clientul poate contracta un credit în lei (se elimină riscul valutar), cu dobândă fixă, la care se adaugă o primă de la stat. „Criza internaţională nu numai că nu afectează sistemul băncilor pentru locuinţe, dar reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea şi consolidarea lui”, spun reprezentanţii sistemului de economisire-creditare.

Companiile se pun la adăpost

Pe de altă parte, prudenţa manifestată de unele companii constituie un motiv de bucurie pentru asiguratorii de credit comercial, dar şi pentru societăţile de factoring. Înmulţirea falimentelor din ultima perioadă, cauzată de lipsa de lichidităţi, determină tot mai multe companii să-şi asigure riscul de neplată al partenerilor de afaceri.

Criza actuală a făcut ca mulţi antreprenori să conştientizeze necesitatea unei asigurări de credit comercial. Concret, prin poliţa de credit comercial, compania îşi asigură portofoliul de creanţe, riscul de neplată al partenerilor de afaceri fiind preluat de asigurător.

Pentru a‑şi proteja fluxul de numerar, sensibil în perioade de criză, multe dintre companiile de pe piaţa românească apelează la factoring. “Ne aşteptăm ca politicile restrictive de creditare să aibă influenţe pozitive asupra activităţii de factoring“, susţine Mihaela Dimitriu, director al direcţiei de factoring din cadrul BRD.

Outleturile înfloresc

Reprezentanţii magazinelor de tip outlet susţin că vânzările merg bine, mai ales pe timp de criză, şi că sunt mulţumiţi de evoluţia încasărilor din Europa în ultima perioadă.

În ţara noastră, outleturile sunt aproape inexistente, iar preţurile afişate nu corespund întotdeauna profilului de business. În aceste condiţii, chiar dacă România ar fi grav afectată de criză, cei interesaţi să cumpere haine de marcă din colecţii mai vechi nu ar avea prea multe opţiuni.

„Noi vedem criza ca o adevărată oportunitate. Discounturile oferite sunt atractive pe perioadele în care oamenii au mai puţini bani. Am observat această tendinţă în Europa şi ne aşteptăm la un efect similar şi în România, după ce vom deschide o reprezentanţă aici în viitorul apropiat”, ne-a declarat Johan Rogiers, director general la Liebrecht & wooD. Potrivit acestuia, cele trei magazine deschise în Polonia continuă să crească într-un ritm mult mai ridicat decât magazinele obişnuite.

La rândul său, Brendon O’Reilly, directorul unei alte reţele de outleturi, GVA Grimley Outlet Services, susţine că în aceste perioade tot mai mulţi oameni îşi fac cumpărăturile în magazinele cu preţuri reduse. „Ne aşteptăm ca afacerile să meargă şi mai bine anul viitor, ca urmare a vânzărilor mai scăzute, anticipate de magazinele clasice”, spune O’Reilly.




Blog Stats

  • 323.510 hits
noiembrie 2008
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte