Arhivă pentru 23 noiembrie 2008

23
nov.
08

Vorbim, lunar, două ore la mobil

mobil

Un român poartă zilnic conversaţii la celular timp de trei minute şi jumătate, potrivit datelor centralizate de ANC.

Un român care foloseşte serviciile de telefonie mobilă vorbeşte în medie 110 minute pe lună, echivalentul a circa 3 minute şi 30 de secunde pe zi, ne-a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC), Liviu Nistoran.

Şeful operatorului de telecomunicaţii RCS&RDS, Alexandru Oprea, consideră că numărul de minute este mic şi că stăm prost din acest punct de vedere din cauza tarifelor ridicate practicate în ţara noastră la serviciile de telefonie mobilă. „Se vorbeşte atât de puţin deoarece în România telefonia mobilă este un lux, nu din cauza lipsei apetitului“, a adăugat Oprea. „Cea mai mare barieră este reprezentată de tarifele de interconectare, care sunt mari“, a mai spus şeful RCS&RDS.

Liderii pieţei spun că tarifele sunt mici

Reprezentanţii Orange România nu consideră că în ţara noastră telefonia mobilă este un lux. „Având în vedere faptul că avem tarife de 1 cent/minut pentru apeluri de pe cartele preplătite şi abonamente şi în contextul în care gradul de penetrare SIM a ajuns la 125%, mai poate cineva să spună că telefonia mobilă este un lux pentru români?“, ne-a comunicat operatorul. Şi oficialii Vodafone România au o viziune similară. „Tarifele pentru serviciile de telefonie mobilă din România sunt printre cele mai scăzute din Europa. (…) Totodată, o rată de penetrare a telefoniei mobile în România, la nivel de SIM-uri, de aproape 130% arată că serviciile de comunicaţii mobile sunt accesibile tuturor categoriilor de utilizatori şi că preţul nu este în niciun caz o barieră“, au menţionat oficiali ai companiei.

Deşi de abia a trecut un an de când a intrat pe piaţa de telefonie mobilă autohtonă cu propriul serviciu mobil – Digi.Mobil, RCS&RDS deja se gândeşte la extinderea în Ungaria. Astfel, în viitorul apropiat, compania va participa la o licitaţie organizată de statul vecin pentru acordarea de licenţe, a mai spus Alexandru Oprean. Compania va începe construcţia reţelei imediat ce primeşte licenţa, a adăugat acesta.

*EVZ

23
nov.
08

REGULI / Legume în aburi, mai multe vitamine

Nutriţioniştii ne recomandă să mâncăm cel puţin cinci legume în fiecare zi. Dar pentru a beneficia de toate vitaminele şi mineralele este bine să le consumăm crude sau preparate în aburi.

legumaBogate în fibre alimentare, vitamina C, betacaroten, potasiu, magneziu, calciu, fosfor, fier, legumele ne protejează sănătatea. Cu condiţia să avem grijă la modul în care le preparăm, dacă nu le mâncăm crude. Pentru că vitaminele şi mineralele se pot deteriora din cauza temperaturilor ridicate, luminii şi aerului.

Iată câteva reguli simple care vă vor permite să beneficiaţi de toate substanţele nutritive din legume:
1. Alegeţi cu atenţie legumele. Suprafaţa acestora trebuie să fie intactă, tare şi strălucitoare.
2. Nu le ţineţi mult timp în frigider. Consumaţi legumele în cel mult 2-3 zile de la cumpărare.
3. Nu lăsaţi legumele în apă, este suficient să le spălaţi sub jetul de apă.
4. Curăţaţi legumele cât mai puţin posibil, eventual răzuiţi-le. Cartofii, morcovii se fierb în coajă. Nu curăţaţi dovleceii, castraveţii sau roşiile. De ce este bine să păstrăm coaja legumelor? Pentru că în coajă sunt concentrate fibrele, vitaminele şi mineralele. Acest lucru e valabil şi pentru fructe.
5. Tăiaţi legumele în bucăţi mari şi asta chiar înainte de a le prepara. Contactul cu aerul şi apa duc la oxidarea acestora şi la pierderea din substanţele nutritive. Le puteţi tăia în bucăţi mici după preparare.
6. Cel mai bun mod de preparare a legumelor este în vapori de apă. În felul acesta se păstrează vitamina C, betacarotenul, vitaminele B şi mineralele. Cu cât fierberea legumelor este mai îndelungată şi în mai multă apă, cu atât se irosesc mai multe vitamine şi minerale. Pentru a păstra culoarea naturală a legumelor este bine să le stropiţi cu puţin suc de lămâie înainte de a le prepara în aburi. Toate legumele pot fi pregătite în vapori, într-un timp mai mult sau mai puţin scurt. De exemplu, morcovii, ţelina, sfecla roşie, cartofii, mazărea au nevoie de mai mult timp, pe când conopida, broccoli, fasolea verde, spanacul sau andivele nu trebuie lăsate mai mult de 15-20 de minute.
7. Evitaţi prăjirea legumelor, pentru că preparate astfel capătă mai multe calorii din cauza grăsimilor adăugate, îşi pierd din vitamine, minerale, antioxidanţi. Mai mult, prin prăjirea legumelor care conţin amidon, cartofii de exemplu, este generată o substanţă cancerigenă numită acrilamidă.

23
nov.
08

AVERTISMENT / Nou născuţi condamnaţi la moarte

Una dintre principalele cauze ale mortalităţii neonatale este sindromul de detresă respiratorie. Viaţa a aproximativ 90% dintre nou-născuţii cu acest sindrom este ameninţată, din cauza lipsei fondurilor necesare unui tratament corect.bebeSindromul de detresă respiratorie este caracteristic nou-născutului prematur, cu greutate sub 1.500 gr sau vârsta de gestaţie mai mică sau egală cu 32 de săptămâni. Aceşti copii reprezintă aproximativ 3% din numărul anual de naşteri, aproape 6.000 de nou-născuţi. Incidenţa bolii creşte odată cu scăderea vârstei gestaţionale.

Mai afectaţi de boală sunt nou-născuţii de sex masculin, dar şi cei din sarcini gemelare (exemplu geamănul al doilea), cei cu asfixie/hipoxie perinatală (cu debut intrauterin, determinat în general de patologia maternă de sarcină).

Peste 80% dintre prematurii afectaţi de această patologie au un risc crescut faţă de ceilalţi de a deceda în primele zile de viaţă. Deoarece afecţiunea este cauzată în principal de imaturitatea pulmonară, ceea ce înseamnă deficit cantitativ şi calitativ de surfactant, o substanţă ce se găseşte în mod normal în cantităţi suficiente în plămânul unui nou-născut normal.

PROTOCOALE STANDARD
În întreaga lume, profilaxia şi tratamentul acestei patologii se efectuează prin administrarea de surfactant,
conform unor protocoale standard, în secţii de terapie intensivă neonatală. Surfactantul este substanţa activă deficitară din plămânul imatur al prematurului, administrarea produsului medicamentos endotraheal având rol de substituţie, dar şi de stimulare a sintezei proprii. Prin administrarea de surfactant exogen, mortalitatea neonatală la prematurii afectaţi de sindromul de detresa respiratorie se reduce cu 60%-80%, adică în cazul ţării noastre cu peste 1.300 decese/an.

Mai mult, această terapie ar scurta durata de spitalizare, incidenţa complicaţiilor şi s-ar reduce costurile necesare îngrijirii micuţilor pacienţi. S-ar economisi astfel bani, care ar putea fi dirijaţi către celelalte sectoare din sistemul sanitar.

Printre complicaţiile sindromului de detresă respiratorie amintim în special handicapul neurologic (ex. hemoragie cerebrală urmată de paralizii motorii) şi respirator (ex. displazie bronho-pulmonară, astm bronşic) pe termen lung. În momentul de faţă, în întreaga lume, administrarea de surfactant este utilizată pentru scăderea incidenţei detresei respiratorii, a com-plicaţiilor ei, a mortalităţii şi handica-pului pe termen lung, generate de această boală.

TRATAMENTE DOAR PENTRU 10%
În ţara noastră, programul naţional de diagnostic precoce, prevenţie primară şi secundară, monitorizare şi recuperare a unor afecţiuni cronice la copil a fost iniţiat în 1996 în secţiile de neonatologie (cele care au compartimente de terapie intesiva neonatală) ale clinicilor de obstetrică-ginecologie. Dar deocamdată sistemul nostru precar de sănătate acoperă până la 10% din numărul nou-născuţilor ce ar trebui trataţi, alocând sume derizorii (aproximativ 150.000 Euro, comparativ cu bugetul total alocat sănătăţii de peste 5 miliarde de euro!), pentru tratamentul cu medicaţie adecvată al copiilor ce suferă de acest sindrom. Deci peste 90% din nou-născuţii cu acest sindrom suferă, se chinuie şi mare parte mor.
Asta în timp ce, în Ungaria, ţară cu o populaţie la jumătate comparativ cu România, alocă pentru această medicaţie specifică un buget de aproximativ 15 ori mai mare.

DECESE
Mortalitatea neonatală este o componentă principală a mortalităţii infantile, respectiv 6,9%, adică 1.475 de decese/an, altă componentă fiind mortalitatea post-neonatală, respectiv 5,1%0, adică 1.099 decese/an. O subcomponentă a mortalităţii neonatale o reprezintă mortalitatea neonatală precoce, respectiv 4,9%, adică 1052 decese/an.

Sursă: Ministerul Sănătăţii Publice – Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii, anul 2007




Blog Stats

  • 323.511 hits
noiembrie 2008
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte