28
nov.
08

România este pe penultimul loc din UE, după nivelul salariului minim

baniSalariul net minim lunar stabilit prin lege în România este, în 2008, de 137 euro (500 lei). Acest lucru plasează statul român la coada clasamentului în cadrul Uniunii Europene (UE) în funcţie de nivelul câştigului minim reglementat, arată datele publicate astăzi de Eurostat.

Cu toate acestea, salariul minim legal a crescut în România de aproape patru ori din 2000 până în 2008, de la 35 euro pe lună (70 lei) până la 137 euro pe lună (500 lei).

Potrivit NewsIn, biroul european de statistică a precizat că din cele 27 de state membre ale UE, 20 aveau în luna iulie 2008 legislaţii naţionale privitoare la nivelul salariului minim. Sumele variază foarte mult în cadrul blocului comunitar, cea mai mică valoarea a acestuia fiind stabilită în Bulgaria, la 112 euro, iar cea mai mare în Luxemburg, la 1.610 euro.

Totuşi, potrivit Eurostat, românii au cea mai scăzută putere de cumpărare, în timp ce luxemburghezii pot cumpăra cel mai mult cu salariul lor minim.

În Spania, salariul minim lunar stabilit prin lege este de 700 euro, iar în Marea Britanie, acesta se cifrează la aproape 1.150 euro. Alte state membre, unde lucrează în prezent numeroşi români, precum Italia şi Germania, nu au reglementări privind câştigul minim lunar.

Turcia, ţară candidată la Uniune, are stabilit un salariu minim lunar de 333 euro, în timp ce pentru SUA, la nivel federal a fost stabilit un salariu minim de 652 euro / lună.

*adevarul


0 Responses to “România este pe penultimul loc din UE, după nivelul salariului minim”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.333 hits
noiembrie 2008
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: