Arhivă pentru 3 decembrie 2008

03
dec.
08

România, sub ofensiva portocalie

PSD, împins tot mai mult spre zonele sărace din sud şi est, pe măsura modernizării României. Portocaliul domină harta politică a României de după alegerile din 2008. PSD este împins şi mai mult spre zona rurală şi dezindustrializată.

Arealul de dominaţie al PSD se restrânge faţă de 2004, de la 28 de judeţe la doar 16 şi se deplasează, uşor-uşor, spre Sud şi Est, în timp ce extinderea PDL seamănă cu o ofensivă dinspre vest-nord-vest. Nu întâmplător, aceasta este direcţia din care vine şi modernizarea României.

Chiar dacă, prin negocieri iscusite, PSD va accede la guvernare, tot nu va avea multe motive de a sărbători. PSD începe să se transforme într-un partid al zonei marginale, preferat în judeţe cu multe probleme sociale.

Sunt judeţe în care încă predomină economia rurală şi fenomenul dezindustrializării, locuri în care nu s-au impus noile întreprinderi, mai mici şi mai dinamice, bazate în mare parte pe investiţii străine.

Excepţiile sunt Constanţa şi, parţial, Vrancea, judeţe dominate de baroni locali pesedişti foarte puternici.

Mai mult, PSD nu mai are nicăieri majoritatea absolută – scorul maxim a fost de 48,95%, în Vrancea lui Oprişan. În foarte multe dintre judeţele dominate de PSD, democrat-liberalii şi liberalii, adunaţi, obţin scoruri mai mari.

Asta se întâmplă până şi în judeţe sărace, precum Vaslui (41% PSD, 45% PDL+PNL) sau Olt (44% PSD, 49% PDL+PNL). În Iaşi, PSD este pe primul loc, cu o majoritate relativă de 34%, dar PDL şi PNL au, împreună, 54%.

Ce să mai vorbim despre Teleorman, un alt judeţ preponderent rural, în care PSD conduce cu 40%, dar PDL şi PNL adună 54%!

Cu faţa spre trecut

Se poate spune că PSD pierde teritoriile pe măsură ce acestea intră pe calea modernizării. Dovadă a stat chiar dinamica numărării voturilor. Marţi dimineaţa, când Biroul Electoral Central contabiliza mai mult rezultatele din oraşe, PDL era în frunte. PSD a recuperat în a doua parte a zilei, când au început să sosească şi rezultatele din zonele mai îndepărtate.

Spune şi asta ceva. Electoratul PSD-ist s-a dovedit a fi prima „victimă” a investiţiilor străine, a societăţii de consum şi, în general, a schimbării sistemului economic şi a modului de viaţă din România, îndeosebi în mediul urban.

Partidul are nevoie de o primenire a mesajului, de găsirea unor noi interlocutori din zona mai tânără şi mai dinamică.

Harta electorală a anului 2008 sugerează eşecul efortului de modernizare pe care PSD şi l-a asumat odată cu accederea lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte, la congresul din aprilie 2005.

28 de judeţe domina PSD la alegerile din 2004. În şase dintre ele, scorul electoral obţinut a depăşit 50%

16 judeţe domină PSD la alegerile din 2008. În niciunul dintre acestea, partidul nu mai deţine majoritatea absolută.

Dezvoltarea vine pe dreapta

PDL este marele câştigător. El „vine” pe măsură ce localităţile României ies din izolare, din stagnare şi din euro-provincialism. Cu PDL se va întâmpla însă ceva foarte important: va trebui să-şi asume sută la sută statutul de partid de guvernământ.

Un statut pe care adesea şi l-a asumat doar pe jumătate, recurgând, de dragul propagandei, la opoziţia în interiorul guvernării. PDL este acum principalul partid al zonei dinamice din societate.Mai mult, pentru prima oară din martie 1992, partidul rezultat din sciziunea FSN-ului între conservatori şi reformişti se află în postura de principală forţă a guvernării.

Rămâne de văzut cum îşi va consolida PNL electoratul câştigat în ultima vreme, şi care l-a dus la un surprinzător (chiar şi pentru liberali) 18%.

Cine sunt nou-veniţii la PNL, în afară de o pătură de întreprinzători, intelectuali cu convingeri de dreapta şi cu rezerve faţă de Traian Băsescu sau practicanţi ai unor profesii liberale? PNL are nevoie să se definească foarte clar pentru a-şi putea păstra un electorat care să se mulţumească cu un statut de a treia putere.

În fine, este de urmărit evoluţia UDMR din perspectiva dispariţiei din Parlament a PRM. Nu neapărat fiindcă
UDMR ar fi opusul naţionaliştilor români. Dar, în orice caz, noua poziţie permite UDMR să participe mai mult la un viitor proiect de modernizare a societăţii româneşti.

psd

*adevarul

03
dec.
08

Deputat-puşcăriaş şi deputat cu 34 de voturi!

Virgil Pop (foto stanga), Koto Iosif (foto dreapta)Virgil Pop, de la PNL, va primi un mandat de deputat, deocamdată el se află în arestul Poliţiei din Cluj. O altă curiozitate este UDMR-istul Koto Iosif. Acesta a ajuns deputat deşi a fost votat doar de 34 de români din Africa şi din Asia!

Clujeanul ales în Camera Deputaţilor din închisoare, situat la alegeri pe locul al treilea în Colegiul nr. 8 Turda, va primi un mandat de deputat, după ce s-a făcut redistribuirea voturilor.

Laszlo Attila, liderul

UDMR Cluj, a declarat că Virgil Pop este unul dintre beneficiarii sistemului de redistribuire a mandatelor. Informaţia a fost confirmată şi din partea PNL, de către deputatul informatician Mircea Puşcă. Turdeanul s-a situat pe locul al treilea la alegerile de duminică, cu 2.299 voturi, care reprezintă 11,82% din numărul total de voturi valabil exprimate.

El a fost devansat de democrat-liberalul Vasile Miclăuş, care a obţinut 40% din voturi, şi de pesedistul Ucu Faur – 23%.

Pop se află în arestul Poliţiei din Cluj de două săptămâni, după ce procurorii DNA au demarat urmărirea penală împotriva sa, pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Potrivit procurorilor, Pop ar fi pretins şi primit de la orădeanul Petru Chiş, patronul firmei Amperus, suma de 30.000 de euro, pentru a-i facilita un contract de construcţii pentru Electrica Nord.

Virgil Pop a respins acuzaţiile, afirmând că denunţătorul este un fost asociat, cu care a avut un diferend financiar şi care caută astfel să se răzbune. Legea prevede că, la data convocării noului Parlament, poliţiştii vor fi obligaţi să-l elibereze pe turdean din arest. El va mai putea fi încarcerat, audiat sau percheziţionat cu acordul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al ministrului Justiţiei. Numai după sentinţa rămasă definitivă privind condamnarea sa, Pop Virgil îşi va pierde calitatea de deputat.

Koto Iosif (UDMR), deputat prin votul a doar 34 de români

Candidatul UDMR pe colegiul uninominal Africa – Asia la Camera Deputaţilor, Koto Iosif, a reuşit să obţină un mandat, prin redistribuire, după ce a reuşit să întrunească numai 34 de voturi. În colegiul său, numărul total al voturilor valabil exprimate a fost de 1.768. Pentru comparaţie, în unele colegii din ţară, candidaţi care au obţinut 10.000 de voturi nu au intrat în Parlament.

William Brânză (PD-L), Tudor Panţîru (PSD+PC), Mircea Lubanovici (PD-L) şi Koto Iosif (UDMR) sunt numele celor care vor înainta proiecte legislative utile românilor de peste graniţe în Camera Deputaţilor.

În Senat, vor face acelaşi lucru Viorel Riceard Badea (PD-L) şi Raymond Luca (PNL). Acestea sunt numele câştigătorilor după procesul de redistribuire realizat de Biroul Electoral Central.

Cele mai multe voturi în colegiile pentru diasporă- 8.449 au fost obţinute de Viorel Riceard Badea (PDL)- în colegiu pentru Senat. El a fost urmat de William Brînză care a obţinut 7.324 de voturi, însă într-un colegiu pentru Senat.

Raymond Luca a primit 944, Tudor Panţîru – 533, iar Mircea Lubanovici – 1.651, fiind singurul care se putea apropia de câştigarea mandatului prin uninominal pur, adică a întrunit exact 50%.

Democrat-liberalul William Brînză îi va reprezenta pe românii din Europa de Vest. Pe cei din Europa de Est şi Asia îi va reprezenta social-democratul Tudor Panţîru. Un alt democrat-liberal, Mircea Lubanovici, îşi va îndreopta atenţia către conaţionalii noştri din SUA şi Canada, iar în Africa şi Asia va merge udemeristul Koto Iosif.

În ceea ce priveşte Senatul, lumea a fost împărţită pe din două: problemele românilor din Europa şi Asia vor fi rezolvate de Viorel Richeard Badea, iar cele din SUA şi Canada de liberalul Raymond Luca.

*adevarul

03
dec.
08

Parlamentul anti-nominal

Aberatiile uninominalului: candidati de pe locurile 2, 3 si chiar 4 au devenit senatori si deputati in detrimentul unora clasati pe locul 1


» Prima etapa a procesului redistribuirii mandatelor a scos la lumina o serie intreaga de „anomalii” ale noului sistem de vot.

» Ocupanti ai locurilor doi si chiar trei au primit mandat de senator ori de deputat, in conditiile in care unii dintre ei au strans sub 20% din voturile valabil exprimate.

» In contrapartida, au ratat intrarea in Parlament politicieni care s-au situat pe primul loc in colegiul in care au candidat, dar care nu au reusit sa stranga 50% plus unul din voturi.

parlamentIn afara putinilor candidati norocosi care si-au adjudecat in mod direct un mandat de senator ori de deputat acumuland 50% plus un vot, toti ceilalti au fost nevoiti sa astepte redistribuirea pentru a afla daca vor intra sau nu in viitorul legislativ. Prima etapa a redistribuirii, desfasurata ieri si care a tinut cont daca un candidat a depasit sau nu coeficientul electoral al fiecarei circumscriptii, a scos la iveala primele anomalii ale Legii votului uninominal. Ocupanti ai locurilor 2, 3 si chiar 4 au primit mandat, in conditiile in care unii dintre ei au strans sub 20% din voturile valabil exprimate, inaintea lor altii acumuland mai multe voturi, dar neintrand in Parlament. Printre norocosii liberali se numara chiar seful partidului, Calin Popescu Tariceanu, precum si Bogdan Olteanu, Adriana Saftoiu, Alina Gorghiu, Crin Antonescu si Teodor Atanasiu, conservatorul Sergiu Andon si social-democratul Victor Socaciu.



In contrapartida, au ratat intrarea in Parlament politicieni care s-au situat pe primul loc in colegiul in care au candidat, precum fostul ministru de Finante Ionut Popescu. Un caz aparte este cel al viitoarei deputate Anna Farkas, care a primit mandat, desi a acumulat o mie de voturi, ea clasandu-se a patra intr-un colegiu brasovean. Printre ministrii care nu au reusit sa obtina 50% plus un vot, in schimb au prins un mandat de parlamentar la redistribuire, se afla Cristian David, Teodor Melescanu, Varujan Vosganian si Ludovic Orban. Catalin Predoiu si Mariana Campeanu nu au fost la fel de norocosi. O ultima etapa a redistribuirii se va face astazi la nivel national, dat fiind ca sistemul de vot experimentat pe 30 noiembrie este partial uninominal, partial proportional.


Jozsef Koto (UDMR) va deveni deputatul cu cele mai putine voturi primite in istoria Parlamentului Romaniei, scrie site-ul de stiri Transindex. Candidat in Colegiul nr. 4 din diaspora – in care au putut vota cetatenii romani din regiunea Orientul Mijlociu, Asia si Africa –, Koto a prins fotoliul de parlamentar in urma redistribuirii nationale, desi a primit numai 34 de voturi.



In Bucuresti, presedintele camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a obtinut inca un mandat chiar daca nu a reusit sa se situeze decat pe locul 3 in Colegiul 1 din Capitala, luand doar 26,68% din voturi. De pe acelasi loc 3 in Colegiul 2 a „prins” mandat si liberalul Daniel Stamate Budurescu (25,83%), in defavoarea democrat-liberalei Anca Constantinescu (33,78%). Desi situati pe locul doi, social-democratii Georgian Pop si Florian Popa si-au adjudecat si ei cate un mandat de deputat de Bucuresti, cu 33,40% si, respectiv, 33,96%. De pe locul 2 in Colegiul 16 pentru Camera a avut norocul de a primi un nou mandat si conservatorul Sergiu Andon, desi a avut cu circa patru procente in spatele democrat-liberalului Constantin Dudu Ionescu.



De ghinion a avut parte, in schimb, sefa lui Andon, Daniela Popa. Desi s-a situat pe primul loc in Colegiul 19 (cu 43,63% din voturi), liderul PC a pierdut mandatul in favoarea ocupantului locului 2, democrat-liberalul Mircea Raicu (36,99%). Ziua de ieri a stat sub auspicii bune si pentru candidatul PNL Alina Gorghiu. Chiar daca nu a reusit sa se situeze decat pe locul 3 in Colegiul 22 pentru Camera Deputatilor, Gorghiu va ocupa un fotoliu de parlamentar, in defavoarea lui Corneliu Ciontu (PSD±PC) si a Elenei Munteanu (PD-L). Mandat a „prins” si social-democratul Damian Florea, chiar daca s-a situat doar pe locul 2, la peste sapte procente in spatele democrat-liberalului Vasile Ozun. De pe locul 3 in Colegiul 27 pentru Camera (cu doar 18,99% din voturi) va intra in Parlament si liberalul Cornel Pieptea. „Anomalii” s-au inregistrat si in colegiile pentru Senat.



In Colegiul 1, mandatul a fost adjudecat de ocupantul locului 3, liberalul Arin Avramescu (21,18%), in defavoarea Corneliei Cazacu (PD-L, 39,21%) si a regizorului Sergiu Nicolaescu (PSD±PC, 30,84%). Surprize au aparut si in Colegiul 2 unde, desi aflat pe locul intai, fostul ministru de Finante Ionut Popescu a pierdut mandatul in favoarea liberalului Crin Antonescu. Redistribuirea i-a adus, in schimb, mandat de deputat fostului ministru al Apararii, actual sef al AVAS, Teodor Atanasiu, chiar daca acesta a ocupat doar locul 2 in Colegiul 3 din judetul Alba, la circa 1.300 de voturi in spatele democrat-liberalului stefan Cornel Bardan.


De la Bacau, fostul ministru al Justitiei Tudor Chiuariu va intra in Camera Deputatilor de pe locul doi in colegiu, in detrimentul democrat-liberalului Constantin Draganuta. In contrapartida, democrat-liberalul Vasile Gherasim, fost primar al Sectorului 1, i-a „suflat” mandatul de deputat social-democratului Constantin Avram, chiar daca a obtinut cu 2.700 de voturi mai putin decat acesta. Rasturnari s-au produs si in Mures. Cantaretul Victor Socaciu (PSD±PC) a reusit de pe locul 3 (cu doar 20% din voturi) sa castige un mandat de deputat in Colegiul 4, in vreme ce democrat-liberalul Doru Opriscan a „prins” mandat de pe locul 2 (26,88%).


In Prahova, PD-L a pierdut, in urma redistribuirii, un mandat de deputat si unul de senator. In locul lui Gabriel Sandu (clasat pe primul loc in Colegiul 5 Ploiesti, cu 45,24%) va intra in Senat Daniel Savu (PSD, clasat pe locul 2, cu 28,11% din voturi). Rasturnare de situatie s-a inregistrat si in Colegiul 1 Valea Prahovei. Gheorghe Nastasia (PD-L) nu va intra in Camera Deputatilor, chiar daca a obtinut 40,61% din voturi. Locul pedelistului va fi luat de liberalul Cristian Burlacu (doar 27,67% din voturi).

Norica Nicolai nu a „prins” al treilea mandat de senator, chiar daca a obtinut 45% din voturi si a iesit pe primul loc in colegiul 2 din Calarasi. Tot de pe locul intai a ratat intrarea in Parlament si Adrian Paunescu intr-un colegiu din Hunedoara. A ratat etapa a doua udemeristul Peter Eckstein Kovacs. Aseara, la ora inchiderii editiei era in desfasurare urmatoarea etapa a redistribuirii pentru procentele ramase nealocate dupa prima etapa. Astfel ca au reusit sa primeasca mandate Daniela Popa si Sergiu Nicolaescu.

*romanialibera

Numerosi romani care au votat duminica se afla inca intr-o stare de confuzie. In Parlament vor intra candidati care nu au luat cel mai mare numar de voturi din colegiul lor

03
dec.
08

De ce ne pierdem cu firea?

nerviNe enervăm din ce în ce mai des şi, de multe ori, din nimicuri. Nu ne gândim însă niciodată de ce ajungem aici. Situaţiile neplăcute în care ajungem, fără voia noastră, ne fac adesea să ne enervăm pentru că nu le evaluăm corect.

Te trezeşti de dimineaţă. Prea devreme pentru gustul tău. Dar trebuie. Şi la un moment dat începi să te enervezi. Te grăbeşti. Cafeaua dă în foc. Pleci repede de-acasă.

Traficul este infernal. Ajungi la serviciu deja iritat. O discuţie în contradictoriu şi gata! Simţi că eşti un butoi cu pulbere, care poate exploda în orice moment. Iar lucrurile nu se opresc aici.

Ne ieşim din fire şi acasă. Ne enervăm tot mai des şi, uneori, chiar din nimicuri.

Mă enervează la culme aglomeraţia din metrou. Oamenii care nu aşteaptă să cobori şi te împing înapoi, să intre ei în vagon”, ne-a spus Ramona R., de 26 de ani.

Mă enervează faptul că am de lucru mult şi, dacă rezultatele nu se văd pe moment, toată lumea consideră că nu fac nimic, iar unii mai au tupeul să mă întrebe şi de ce sunt obosit”, a afirmat, la rândul său, Horia M., de 37 de ani.

“Uneori, mă răstesc la ei”, a adăugat acesta. Câteodată ne dăm seama că am depăşit măsura. Ne promitem că data viitoare vom fi mai calmi, dar reacţionăm la fel.

Ba mai mult, ni se întâmplă să ne enerveze numai faptul că lângă noi sunt şi oameni calmi. Când depăşim măsura, nu ne gândim de ce am ajuns acolo.

Frustrarea conduce la furie

De fiecare dată când suntem puşi în situaţii neplăcute, ne supărăm sau ne simţim frustraţi. Enervarea este doar o consecinţă a acestei stări emoţionale.

Potrivit psihoterapeutului Corina Ciobanu, când suntem împiedicaţi să ne împlinim dorinţele, când ne confruntăm cu o situaţie pe care am prefera să o evităm, suntem nefericiţi.

Acest sentiment de disconfort se poate transforma rapid în furie, iar starea noastră este perturbată şi mai mult.

“Starea de nervozitate apare ca urmare a gândurilor noastre, în momentul în care ne raportăm la o situaţie dată. De exemplu, un prieten întârzie la întâlnire.

Gândurile de genul “e neserios, trebuia să vină la timp” pot provoca starea de nervozitate persoanei respective”, a explicat pentru “Adevărul” psihologul Elisabeta Ilie.

La rândul său, psihologul Lena Rusti a afirmat că enervarea poate apărea atunci când ajungem într-o situaţie care ne dă o stare negativă, de neputinţă, de inferioritate, de neîncredere. Situaţia este cu atât mai neplăcută cu cât avem sentimentul că nu noi suntem cei care putem schimba lucrurile.

Alteori, enervarea apare atunci când trebuie să recunoştem că nu putem face un lucru şi asta devine evident pentru cei din jur”, a explicat Rusti.

Femeile îşi exprimă furia altfel decât bărbaţii

Specialiştii spun că femeile şi bărbaţii nu se enervează din cauze diferite, ci se manifestă diferit. “Femeile îşi pot exprima starea de enervare ca vulnerabilitate, pot plânge mai uşor.
Bărbaţii pot avea tendinţa de a părea că au situaţia sub control şi atunci vor încerca să se calmeze mai repede
”, a subliniat Rusti.

Pe de altă parte, în cazul bărbaţilor, furia este percepută, adesea, ca un semn al virilităţii, consideră experţii de la Asociaţia Americană de Psihologie. Potrivit lor, “în cazul femeilor, furia nu este încurajată”. Este percepută, mai degrabă, ca un act “neplăcut şi lipsit de feminitate”.

Furia lor poate fi manifestată pasiv-agresiv, printr-o tăcere exagerată sau prin bârfe distructive. În urma unui studiu, profesorul de psihologie Raymond DiGiuseppe, de la St. John’s University a ajuns la concluzia că spre deseobire de bărbaţi, femeile sunt mânioase mai mult timp, au mai multe resentimente şi nu se exteriorizează foarte mult.

Nu în ultimul rând, unele au tendinţa de a-şi face o listă de persoane despre care spun că le-au scos din minţi şi cu care nu mai intenţionează să vorbească vreodată în viaţă.

Mânia se potoleşte cu vârsta

DiGiuseppe a descoperit că pe măsură ce înaintează în vârstă, oamenii au tendinţa de a fi mai puţin furioşi.

Şi diferenţele dintre sexe, în ceea ce priveşte manifestarea, se atenuează în cazul celor trecuţi de 50 de ani. Bărbaţii sunt, în continuare, mai predispuşi la agresivitate, iar femeile mai înclinate spre episoade lungi de furie.

Chiar dacă mai multe persoane ajung la un moment dat într-o situaţie neplăcută, frustrantă, nu toate se enervează. Specialiştii spun că starea, într-o astfel de împrejurare, depinde foarte mult de personalitatea şi temperamentul fiecăruia în parte.

Cei care sunt calmi când alţii se enervează ştiu cum să depăşească situaţia conflictuală
Elisabeta Ilie
psiholog

Suferinţe fizice şi profesionale

Suprasolicitarea poate duce la tulburări psihosomatice, la boli cardiovasculare, la boli ale sistemului digestiv sau respirator, a atenţionat Lena Rusti.

O persoană nervoasă poate avea dureri de cap, se poate confrunta cu scăderea capacităţii de memorare şi concentrare. Creşterea tensiunii arteriale, slăbiciunea generală, somnul agitat pot fi, de asemenea, consecinţe ale stărilor de enervare repetate.

Enervarea strică reputaţia

Crizele de nervi pot avea însă şi consecinţe în materie de imagine. Dar, mai mult în cazul acelor femei care nu-şi pot stăpâni accesele de furie.

Un studiu făcut de Victoria Brescoll de la Yale University arată că o femeie care-şi iese din fire uşor la locul de muncă poate fi considerată mai puţin potrivită pentru a ocupa funcţii de conducere.

În acest timp, bărbaţii care se enervează şi se manifestă ca atare se bucură de admiraţie. De altfel, mai multe cercetări privind bărbaţii furioşi au indicat că atitudinea acestora este asociată deseori cu capacitatea lor de a-i domina pe cei din jur.

Femeile care au astfel de stări sunt considerate “lipsite de control”. Dacă nu sunt calme, nu sunt considerate raţionale. Nu în ultimul rând, a afirmat Brescoll, bărbaţii care se înfurie uşor sunt mai bine plătiţi decât femeile cu aceeaşi atitudine.

Calmul, o recompensă

O persoană care se simte echilibrată când cele din jur îşi pierd controlul se poate simţi recompensată prin propria ei stare, fapt care îi dă o senzaţie de bine.

Calmul poate fi păstrat, spun psihologii, printr-o evaluare corectă a situaţiei, prin acceptarea interlocutorului, cu punctele sale de vedere diferite. Toleranţa joacă un rol extrem de important. De asemenea, fiecare trebuie să comunice şi să se înţeleagă bine cu cei din anturaj.

Acest lucru poate veni odată cu obţinerea unei stări de echilibru interior, dar poate fi învăţat şi prin tehnici de relaxare. Fiecare trebuie să-şi cunoască obiectivele şi să fie conştient de limitele sale.

Top 10 lucruri care ne enervează

Fără a avea rigurozitatea unei cercetări sociologice, putem spune că majoritatea motivelor de enervare se regăsesc în lista de mai jos.

Fie că e vorba de enervarea provocată de înghesuială sau de cea care vine din obligaţia de a da şpagă, cele mai multe pot fi încadrate în grupe de motive. Ordinea din top poate să difere mult de la un individ la altul

1 Invadarea spaţiului personal (inclusiv cicăleala, pisălogeala, imixtiunile în viaţa personală etc.)

2 Răzgândelile / nerespectarea promisiunilor

3 Amânările şi întârzierile

4 Îngâmfarea (inclusiv fiţele, aroganţa, ostentaţia)

5 Blocajele sociale (ca lipsa banilor, birocraţia etc.)

6 Regulile absurde sau lipsa regulilor unde ar fi fost cazul

7 Prostia

8 Lipsa de înţelegere, de încredere, reproşurile nemeritate

9 Excesele legate de serviciu (munca în zadar, în exces etc.)

10 Lipsa de civilizaţie

*adevarul

03
dec.
08

N97 şi e-mail pentru toţi

nokiaCompania finlandeză Nokia a lansat ieri un telefon mobil cu ecran tactil şi tastatură qwerty, terminalul N97 cu capacitate de stocare de 64 GB. Compania a mai prezentat un serviciu de mail şi messenger, precum hărţi 3D cu info-trafic şi socio-localizare.

Nokia a prezentat ieri al doilea celular tactil din portofoliul companiei, terminalul N97. Este un model cu ecran tactil de 3,5 inci (rezoluţie 360 x 640) şi tastatură qwerty, capacitate de stocare de 64 GB, cameră foto de 5 MP şi video 30 fps. Telefonul funcţionează în reţea HSDPA, dar are şi conectivitate Wi-Fi, beneficiază de platforma GPS (geo-tagging) şi cântăreşte 150 de grame. N97 are sistem de operare Symbian OS v9.4, Series 60, costă 550 de euro şi va fi disponibil în prima jumătate a anului viitor.

MESSENGER ŞI MAIL
Terminalul vine pe piaţă echipat şi cu noile servicii anunţate ieri la evenimentul Nokia World de la Barcelona. Este vorba despre: Mail on Ovi şi Nokia Messaging. „Aproximativ 75% din populaţia lumii nu a utilizat încă e-mail-ul. Mulţi dintre aceşti oameni vor avea prima lor experienţă de utilizare a e-mail-ului folosind un telefon mobil, şi nu un PC”, a declarat ieri Olli-Pekka Kallasvuo, preşedinte şi CEO al companiei finlandeze. Aproximativ 4 miliarde de oameni vor începe să folosească e-mail-ul mobil în prima parte a anului viitor, a arătat oficialul companiei, adăugând faptul că se face trecerea de la „elitism la e-mail pentru toată lumea”. Prin intermediul serviciului Mail on Ovi, utilizatorii vor putea crea şi accesa conturi de e-mail prin portaluri online şi de pe dispozitivul mobil. Pe de altă parte, Nokia Messaging va asigura utilizatorilor acces la conturile lor de e-mail existente şi la conturile de mesagerie instantanee Yahoo!, Google. Microsoft, AOL etc. De asemenea, a mai fost prezentat şi Maps on Ovi, un serviciu gratuit care permite utilizatorilor să îşi planifice călătoriile de acasă, utilizând un PC care poate fi sincronizat cu telefonul mobil şi obţinând astfel acces la trasee preconfigurate şi destinaţii preferate din mişcare.

*jurnalul

03
dec.
08

OPERAŢIUNEA „PETARDE INTERZISE”/Pocnitorile „asigură” un loc în celulă

Pentru mulţi dintre români, apropierea Sărbătorilor de iarnă înseamnă punerea în funcţiune a arsenalului de pocnitori.

Bubuituri ca după război, ochi scoşi, vieţi distruse, vânzări la negru şi tarabe pline de astfel de „stimulente”. Atenţie, însă! Potrivit modificărilor de anul trecut ale Legii 126/2005 privind regimul materialelor explozive, simpla folosire a pedardelor vă va duce automat după gratii! E greu să spui adio petardelor şi pocnitorilor, când în apropierea Sărbătorilor de iarnă vânzarea lor umple buzunarul comercianţilor şi fac „deliciul” celor puşi pe astfel de distracţii periculoase. De ieri, Poliţia Capitalei a declanşat operaţiunea împotriva celor care vând şi a celor care folosesc astfel de obiecte. Se pare că modificarea de anul trecut a Legii 126/2005 privind regimul materialelor explozive a fost de bun augur, căci acei care practicau an de an acest „sport mortal” s-au cam retras pe la casele lor. Conform art. 29, „se interzice persoanelor juridice comercializarea către persoanele fizice a obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, precum şi a artificiilor din categoria «obiecte zburătoare luminoase» şi a pocnitorilor din clasa I. Persoanele juridice autorizate în condiţiile legii pot folosi aceste obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice numai în interes propriu şi numai în locurile autorizate”.

FRICA PĂZEŞTE PEPENII!
Dacă până acum amenzile mai mult simbolice nu prea îi speriau nici pe comercianţi, nici pe cumpărători, modificarea acestei legi prin care „confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, precum şi artificiilor din categoria obiecte zburătoare luminoase şi a pocnitorilor din clasa I constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an”, a mai schimbat puţin datele ecuaţiei. Concret, în timpul Sărbătorilor de iarnă din 2006-2007, 22 de persoane au fost rănite, în comparaţie cu cele 429 de cazuri înregistrate în aceeaşi perioadă a lui 2005-2006. Deşi considerată de unii drastică, legea privind regimul materialelor explozive a lăsat o „portiţă” de salvare pentru cei care nu-şi pot imagina Sărbatorile fără puţină culoare. Dacă doriţi să faceţi atmosferă, vă sfătuim să folosiţi steluţe, lumânări, jerbe cu scântei, sateliţi. Adică obiecte cu masa pirotehnică mai mică de 3 grame – singurele pe care le puteţi folosi fără a fi amendaţi de oamenii legii.


*jurnalul




Blog Stats

  • 323.353 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte