15
dec.
08

Investiţii amânate – Criza blochează milioane de euro

Investiţii de zeci de milioane de euro care trebuiau să ajungă în România au fost sistate. Companiile străine îşi amână planurile pe care le aveau în ţara noastră, din cauza crizei financiare.


Ford şi Renault vor ajutor de stat
investitiiAgenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) a primit comunicări oficiale din partea a trei mari companii prin care partea română era înştiinţată despre amânarea pentru moment a planurilor de investiţii în România. Două dintre aceste companii au luat, până să înceapă criza, decizia de a investi în România, au achiziţionat deja terenul şi urmau să înceapă construcţia unităţilor, iar una dintre ele trebuia să anunţe în această perioadă dacă va investi pe piaţa locală. Informaţiile au fost făcute public de către Monica Bărbuleţiu, aflată până vineri la conducerea ARIS.

Activitatea la ARIS a scăzut foarte mult. „Înainte de criza financiară aveam foarte multe întâlniri cu investitori şi abia puteam face faţă, iar acum putem spune că toată lumea este în aşteptare„, a mai declarat Bărbuleţiu, citată de Mediafax. Situaţia este explicabilă, dacă avem în vedere că 60%-70% din investitorii din România provin din Uniunea Europeană, unde criza este mult mai gravă decât în ţara noastră. În contextul actual, investitorii străini solicită din ce în ce mai mult acordarea de ajutoare de stat din partea autorităţilor, pentru a trece cu bine de această perioadă foarte dificilă.

Este limpede că în condiţiile globalizării şi participării active la circuitul economic mondial, România nu poate rămâne neafectată de criza economică şi financiară internaţională. Autorităţile române resimt o atitudine de expectativă a partenerilor străini, concretizată în special în amânarea luării deciziei de a investi în anumite proiecte sau întârzierea începerii unor lucrări de investiţii.

SOLUŢII IMEDIATE
Autorităţile române ar trebui să pună accent pe atragerea de investitori din Asia şi Orient, zone mai puţin afectate de criaza financiară. „Lucrurile stau mai bine în Orient şi sunt mulţi amatori să investească în România, dar mai ales în domeniul imobiliar. Deşi ARIS nu a pus accent pe astfel de investiţii, în contextul actual nu cred că suntem în poziţia de a selecta investiţiile, aşa că orice proiect care aduce bani în România este bun”, a arătat Bărbuleţiu. În opinia sa, pe termen scurt, din cauza crizei financiare ritmul de creştere a investiţiilor străine directe atrase de România va fi moderat, însă după încetarea crizei România va primi fluxuri semnificativ mărite de investiţii. În prezent, investitorii doresc şi sunt nevoiţi să realizeze mai mult decât oricând investiţii eficiente. România deţine un avantaj strategic semnificativ în această privinţă prin costul scăzut al forţei de muncă comparativ cu celelalte ţări ale UE. Dar în acest moment nu putem face estimări concrete privind valoarea investiţiilor atrase de România în 2009.

NEVOIA DE BANI
România are o mare nevoie de investiţii străine directe pentru a putea echilibra deficitul contului curent. Acesta a crescut între ianuarie şi septembrie 2008 cu 14,8% în raport cu perioada similară a anului trecut şi s-a cifrat la 12,704 miliarde de euro. Cea mai mare influenţă a avut-o deficitul balanţei comerciale, care a însumat 13,661 miliarde de euro, în creştere cu 11,7%. Cumulat, pe nouă luni, dinamica exporturilor a devansat cu 2,4 puncte procentuale dinamica importurilor. Deficitul a fost acoperit în proporţie de 56,6% prin investiţii directe, în primele nouă luni ale anului.

ARIS estimează pentru acest an un nivel de peste 8 miliarde de euro, în timp ce ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a prognozat 10 miliarde de euro.

*jurnalul


0 Răspunsuri to “Investiţii amânate – Criza blochează milioane de euro”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 333.462 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: