PREMIERĂ În al doilea an de la aderare
Primele amenzi date în România pentru tăierea „neeuropeană“ a porcului
”Victimele” – trei ţărani din judeţul Arad, care s-au ales cu 2.500 lei amendă, fiecare
Conform Ministerului Agriculturii, a fost un avertisment pentru cei care maltratează animalele
Trei arădeni au fost amendaţi întrucât şi-au sacrificat porcii din gospodării fără aplicarea uneia din tehnicile legale de asomare, conform reglementărilor adoptate după aderarea României la Uniunea Europeană, sancţiunile aplicate ridicându-se la 7.500 de lei.
Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Viorel Agud, a anunţat, ieri, că este vorba de primele trei amenzi aplicate pentru sacrificarea porcilor fără asomare. „Porcii au fost ucişi brutal, fiind loviţi în cap cu ciocanul înainte de a fi tranşaţi. Reglementările actuale impun asomarea porcilor prin folosirea unui pistol special sau prin electroşocuri“, a spus Agud.
Conform sursei citate, doar zece primării din 79 existente în judeţul Arad s-au pregătit tehnic pentru asomarea porcilor, în pofida avertismentelor transmise autorităţilor locale privind pregătirea în acest sens înainte de Crăciun, când foarte mulţi localnici vor tăia porci. „În aceste condiţii, estimăm că cea mai mare parte a porcilor vor fi sacrificaţi tradiţional, fără respectarea legislaţiei“, a completat Agud.
Mai mulţi porci decât controlori
Şeful DSVSA Arad spune că persoanele care sacrifică porcii fără asomare pot primi amenzi de până la 2.500 de lei, la fel ca şi în cazul celor trei arădeni amendaţi deja. El declară, totuşi, că inspectorilor DSVSA le va fi imposibil să-i depisteze pe toţi cei care omoară astfel porcii, pentru că, de regulă, sacrificările au loc dimineaţa la prima oră şi în aceeaşi perioadă, cu câteva zile dinainte de Crăciun, iar personalul instituţiei este insuficient pentru controale în tot judeţul. Viorel Agud a declarat că nici personalul primăriilor nu este pregătit, pentru că în fiecare oraş sau comună trebuie să fie câteva persoane instruite pentru asomarea porcilor. Agud afirmă că doar 30 la sută din primării şi-au desemnat astfel de oameni, care au fost instruiţi la sediul DSVSA.
Instrumentele de asomare, prea scumpe pentru ţărani
Conform lui Adrian Rădulescu, şeful de cabinet al Ministrului Agriculturii, cei trei arădeni, aflaţi în stare de ebrietate, au fost sancţionaţi pentru că şi-au sacrificat animalele în mod inuman, zdrobindu-le pur şi simplu căpăţânile cu ciocanul. Oripilaţi, consătenii acestora au anunţat medicii veterinari ai comunei, care au intervenit imediat. Practic, cele trei amenzi aplicate pentru neasomare se doresc a fi un serios semnal de alarmă pentru toţi cei care îşi maltratează animalele la tăiere.
Adrian Rădulescu a declarat că, deşi legislaţia europeană prevede ca fiecare gospodărie în care sunt crescuţi porci să posede un pistol sau un cleşte de asomare, în realitate, un număr infim dintre crescătorii de animale din mediul rural şi-au achiziţionat asemenea dispozitive.
Motivul, crede şeful de cabinet al ministrului Cioloş, este faptul că acestea sunt destul de scumpe pentru marea majoritate a ţăranilor, acestea costând între 150 şi 500 de euro bucata. Ca să nu-i împovăreze pe săteni, câteva primării din ţară au achiziţionat cu bani din bugetul local asemenea aparate de asomat, pentru ca animalele să nu mai sufere la tăiere.
*gandul
0 Răspunsuri to “Primele amenzi date în România pentru tăierea „neeuropeană“ a porcului”