16
dec.
08

Sinucigaşii crizei

untitledDin cauza problemelor financiare tot mai mulţi români aleg să-şi pună capăt zilelor, iar psihologii spun că numărul cazurilor ar putea creşte în următoarea perioadă. Din cauza ratelor bancare, duminică, Daniel Bălaşa (37 de ani) s-a sinucis. Pentru că a rămas şomeră, sâmbătă, Bartha Ibolya (47 de ani) şi-a ucis fetiţa, apoi şi-a tăiat venele.Psihologii avertizează că situaţiile-limită duc la reacţii extreme şi că numărul sinuciderilor pe fondul problemelor financiare ar putea creşte.

Întotdeauna datoriile financiare au fost datorii de onoare, iar oamenii de onoare nu au suportat să se ştie datori. Astfel de cazuri, de sinucidere, au fost şi în trecut. Statistic, dacă privim lucrurile la rece, în această perioadă de criză, cazurile de sinucidere se vor înmulţi. În perioade de criză economică financiară, sunt persoane care apelează la reacţii extreme, radicale”, a declarat Dan Lungu, psiholog.Pentru o rată de 1.000 de lei

Daniel Bălaşa (37 de ani) locuia într-un apartament confort redus din cartierul piteştean Trivale, împreună cu soţia sa, bunica acesteia şi băieţelul în vârstă de trei ani. În urmă cu doi ani, Daniel a contractat un credit pentru renovarea locuinţei şi a cumpărat o maşină.

De ceva timp începuse însă să aibă probleme cu ratele. Cu lacrimi în ochi, bunica soţiei lui Daniel, Tanuiţa Crăciun, se uită la pozele de la nunta nepoţilor.

Ştiu că aveau rata de 10 milioane pe lună la bancă. Creditul era pe numele nepoată-mii, că el n-a putut să ia împrumut. Da’ nu trebuia să se omoare, mamă, că găsea el ajutor pe undeva să scape şi de data asta”, a spus bătrâna.

Barbatul lipsea de-acasă de vineri. Soţia, Costinela, a încercat să-l sune, însă Daniel avea telefonul închis. Patronul firmei la care Daniel lucra ca distribuitor sesizase deja poliţia că angajatul său nu mai apăruse la sediu, iar autoturismul fusese dat în urmărire.

Angajaţii Barajului Udeni au descoperit duminică dimineaţă tragedia. Bărbatul a improvizat un racord la ţeava de eşapament, după care a pornit motorul pentru a inhala gazul.

Şomeră, şi-a ucis copilul, apoi şi-a luat zilele

O femeie de 47 de ani din localitatea covăsneană Băţanii Mici, mamă a trei copii, şi-a omorât fetiţa de patru ani, Andreea, după care s-a sinucis. Bartha Ibolya a suportat cu greu faptul că, în 2000, şi-a pierdut o fată de 16 ani, într-un accident rutier.

Starea femeii s-a acutizat după ce, în urmă cu o lună, femeia şi-a pierdut şi locul de muncă, iar situaţia mate­rială a familiei s-a înrăutăţit. Cel care a găsit cadavrele în bucătărie a fost soţul, Bartha Jeno, care a venit acasă.

Uşa era încuiată, iar omul a fost şocat de ce a văzut în casă. Potrivit anchetatorilor, fetiţa a fost ucisă de mamă, care apoi s-a sinucis. Vecinilor nu le vine să creadă că s-a putut întâmpla aşa ceva.

Primele gesturi sinucigaşe, în octombrie

În urmă cu două luni, un tânăr din Buzău şi-a pus capăt zilelor după ce a rămas în urmă cu plata ratelor la bancă. Buzoianul împrumutase 2.000 de lei ca să-şi cumpere un televizor şi nu îşi mai putea plăti ratele din salariul de 400 de lei. El a lăsat în urmă un copil de numai şase luni.

Un alt caz a fost înregistrat tot în luna octombrie, când un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din comuna clujeană Viişoara, s-a spânzurat în şura gospodăriei sale pentru că n-a mai putut face faţă datoriilor la bancă.

Vecinii bărbatului au susţinut că acesta şi-a cumpărat cu banii împrumutaţi de la bancă o maşină de spălat şi o combină frigorifică. (Au mai contribuit Sebastian Dan, Alina Gavrilă)

„În această perioadă de criză, cazurile de sinucidere se vor înmulţi”
Dan Lungu – psiholog

„Marea Depresiune” din ’29-’33, un precedent îngrijorător

Precedenta criză majoră, “Marea Depresiune”, din 1929-1933, este pentru specialişti un reper pentru a creiona previziuni. Conform publicaţiilor epocii, crahul bancar a lovit România cu întârziere, dar i-a prins, totuşi, pe guvernanţi şi pe oamenii de afaceri nepregătiţi.

Au urmat o serie de falimente răsunătoare, cum a fost cel al Băncii Ţării Româneşti, care au lăsat zeci de mii de deponenţi fără economii. Alte mii de afaceri s-au prăbuşit. Sinuciderea faliţilor, a şomerilor sau a debitorilor incapabili să-şi plătească datoriile ajunseseră fireşti în epocă. (Adrian Horincar)


0 Responses to “Sinucigaşii crizei”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 324.988 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: