Arhivă pentru 24 decembrie 2008

24
dec.
08

‘Traiesc, deci ma abtin’, cea mai citita carte in Romania

“Traiesc, deci ma abtin”, cartea lansata de specialista in nutritie Mihaela Bilic, cu un tiraj de 90.000 de exemplare este cea mai bine vanduta carte a anului 2008 in Romania.
Titulatura i-a fost acordata in urma statisticilor obtinute de la principalii distribuitori de carte din Romania: Depozitul de Carte Distributie (care distribuie inclusiv in reteaua de librarii Diverta, hypermarketurile Carrefour, Real, Kaufland), Stand 2001, Rolcris, Librariile Humanitas, Compania de Librarii Bucuresti, Mario Fairplay sau Nicol Cart.

“Traiesc, deci ma abtin”: Ghid al nutritiei corecte

“Traiesc, deci ma abtin” este un ghid al nutritiei corecte care invata cititoarele cum sa se hraneasca sanatos fara a apela la diete drastice si la infometare.

Este o carte care se adreseaza atat persoanelor supraponderale care vor sa slabeasca, cat si celor care vor sa traiasca sanatos si sa se bucure de o viata armonioasa. “Traiesc, deci ma abtin” se bazeaza pe ideea ca nu toate persoanele au acelasi metabolism, aceleasi obiceiuri alimentare, ceea ce inseamna ca nu li se potrivesc aceleasi sfaturi alimentare si aceleasi diete.

Mai mult, prefata cartii este scrisa de Mihaela Radulescu, vedeta care a reusit sa slabeasca 35 kg dupa nastere cu ajutorul sfaturilor doctoritei Bilic. Printre vedetele care s-au bucurat de ajutorul doamnei Bilic se numara Loredana Groza, Teo Trandafir, Andreea Raicu si Andreea Berecleanu.

24
dec.
08

Mădălin Voicu recunoaşte că a vrut să se ia la bătaie cu Mircea Geoană în sediul organizaţiei PSD Bucureşti

Tensiunile mocnesc în PSD. După scandalul Mitrea-Geoană, o altă răfuială mai veche din rândul social-democraţilor iese la iveală. Mădălin Voicu a recunoscut că, în perioada alegerilor locale de anul acesta, era cât pe ce să se ia la bătaie cu Mircea Geoană în sediul organizaţiei PSD Bucureşti.

m-voicuMădălin Voicu a dezvăluit că totul s-a petrecut în timpul unei şedinţe din perioada alegerilor locale când Mircea Geoană a vrut să evacueze 40 de persoane dintr-o sală pentru a putea avea o discuţie privată cu doar câţiva membri ai partidului. Voicu i-a cerut liderului PSD să iasă el din sală şi să revină cu concluziile acelei discuţii în cerc restrâns.

El a fost aşa cum e el, în bufeuri, şi la un moment dat i-am spus nişte lucruri în faţă. Spiritele s-au încins, el s-a ridicat, eu la fel şi până la urmă Vanghelie şi Miron au spus – Hai măi potoliţi-vă, staţi liniştiţi„, a spus Mădălin Voicu.

El crede însă că episodul, deşi vechi, nu a fost uitat de liderul PSD.

Am auzit că vor să mă dea afară. Pe mine nu poate să mă dea nimeni afară. Eu pot să cer mâine congres să-l dau afară pe Geoană. Cine îmi dă mie congres? Lucurile nu pot fi tratate cu totalitarismul ăsta„, a mai adăugat Voicu.

Mădălin Voicu mai spune că o eventuală decizie de excludere a sa din PSD nu poate fi luată de Mircea Geoană ci de organizaţia din care face parte.

24
dec.
08

Leul se depreciază la un nou minim al ultimilor patru ani, de 3,9649 lei/euro

Leul s-a depreciat la un nou minim al ultimilor patru ani, până la un curs de referinţă anunţat de BNR de 3,9649 lei/euro, după o depreciere cu aproape 4 bani – 0,9% – faţă de ziua precedentă.


Leul nu a mai atins un nivel atât de scăzut în raport cu euro din 31 decembrie 2004, când Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 39663 lei/euro.

Marţi, Banca Naţională a României (BNR) anunţase un curs de referinţă de 3,9297 lei/euro.

În regiune, forintul a pierdut teren, fluctând puternic, de la 263,26 la 265,3 unităţi/euro, în timp ce zlotul polonez, după o întărire de la 4,1010 la 4,0813 unităţi/euro, a revenit în apropierea cotaţiilor din deschidere.

Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat miercuri de BNR arată o depreciere a leului cu aproape 3 bani (0,95%), până la 2,8353 lei/euro, de la 2,8085 lei/euro, cât era marţi.

*NewsIn

24
dec.
08

Soluţii de avarie / Ghid de criză

anl

„Vă dau o chestie care a mers şi pe vremea crizei lui Nea Nicu: picurătorul. Să zicem că te bărbiereşti, dar nu laşi apa să curgă, ca nesimţitul. Te costă. Invenţia mea te lasă să consumi fără să risipeşti şi fără să strici obărtaiul. Merge şi la duş, te stropeşti, închizi, te săpuneşti, deschizi…” – Marcu Bică, inventator socialCum să faci faţă crizei? Cum să trăieşti aproape decent când trăieşti prost? Istoria e plină de idei de supravieţuire, prezentul la fel, Discovery ne arată mereu un ins care trăieşte bine mersi în deşert sau junglă, românul are o bună experienţă şi, cu puţin noroc, poate ieşi din criza mondială cu faţa curată şi, desigur, cu viaţă. Bune obiceiuri descoperi în Japonia, unde criza durează de ani buni. Şi în Finlanda, America, Africa. De pildă, haitienii, care s-au născut cu criza-n gât, trăiesc, atâta cât apucă, din turtoiul de pământ, o nenorocire. Lumea se scutură înspăimântată în faţa crizei, dar o dă şi pe anecdote. Îndemn pe Wall Street: dacă tot ne prăbuşim, s-o facem cu stil. Echivalentul „creditului crunch”, credit amărât, de criză, sunt cântecele dedicate creditului crunch. Deci, cum s-o scoţi la capăt când îţi fuge pământul de sub picioare? În aceste pagini veţi întâlni idei simple, venite de la oameni simpli, aflaţi mai mereu sub vremi, soluţii ieftine de economisit, multe idioate, din anii când românul muncea nu gândea, dar ţinea morţiş să supravieţuiască, practici de la poalele Carpaţilor sau de aiurea, unele din perioada crizei celebre dintre războaie. Idei de la unul la altul, din istorie, din cărţi, din povestitul neamurilor. Criza poate să vină, viitorul sună bine.

Miroase a tocană de cartofi printre blocuri, se ascute lupta de clasă, de criză, ori noi ori ea. Industria covrigilor prinde aripi, biscuiţii Eugenia s-au stilizat până la dispariţie la aceleaşi preţuri, second-hand-urile dau în brânci, s-au reactivat meseriaşii octogenari, cizmari şi croitori. Strategie la îndemână: te întinzi cât îţi e plapuma. Care plapumă? Până să vezi ce-ţi dă Guvernul, gânditor macro pe suprafeţe mari, încerci să te scoţi singur. Bătrânii cu pensii de 3 lei trebuie să-şi recalculeze cheltuielile, să evite cumpărăturile inutile. Vine din nou timpul stocurilor, să agoniseşti cât ai cu ce, ulei, zahăr, mălai. Recondiţionări, reciclări, recârpiri, soluţii de avarie. Dacă aurolacii mai găsesc ceva în gunoaie înseamnă că eşti inconştient; nu ţi-ai făcut datoria faţă de societate, Guvern, ţară. Anunţ dintr-un ziar american, la Jay Leno: „Căutăm câini talie mică pentru familie săracă”.

Cheia succesului în criză, solidaritatea electoratului: motocicleanu să devină trotineanu, maneliştii, mafioţii şi vedetele porno posesoare de merţuri şi bemweuri să le vândă în folos obştesc.

Să se bage cartele. Notez într-un carneţel mic şi ieftin, dictando, cu linii mai rare (90 de bani), carneţel de criză, propuneri, idei, practici. Cum ziceam, avem tradiţie şi o experienţă de invidiat.

MĂ LAS DE NEGUSTORIE
Dl Eneş, un pensionar cu locuinţa în preajma şantierului Stadionului Naţional, e macabru, cinic, amar, zice că a redus cheltuielile la jumătate fiindcă i-a murit nevasta. Altfel habar n-are cum o să se descurce. Dacă mai avea maşină, pleca la bulgari, mâncarea lor e mai ieftină. Bulionul lor la noi se dublează. Suntem lacomi, domne, şi asta o să ne piardă. Încolo, cele ştiute, un pulover în plus, închidem caloriferele. Dacă ne punem şi lighene pe bloc, prindem bulgarii şi nu mai plătim cablul. Adrian Voicu are un SRL în piaţa volantă din Bulevardul Basarabiei, dar se gândeşte să renunţe. „Anul trecut în noiembrie vindeam de 30 de milioane, anul ăsta, de 5. Am redus pre­ţurile, am adus marfă ieftină din Bulgaria, degeaba. Mulţumesc lui Dumnezeu că stau la Brăneşti şi nu la bloc. Mă uitam la bulgari… se mulţumesc cu puţin, sunt mai modeşti. Uitaţi-vă pe şoselele lor. Nici italienii n-au atâtea maşini de lux câte sunt în România. Gata. Mă reprofilez pe transporturi, cu dubiţa mea. Trebuie să supravieţuiesc.” Ideea e să se rechiziţioneze maşinile de lux, să se vândă la licitaţie, banii să se dea poporului. Pe urmă, să li se ia celor care le-au cumpărat şi să se vândă altora. Produc bani pentru săraci.

PICURĂTORUL
Bică. Marcu Bică, pensionar, „inventator social încă de pe vremea crizei lui nea Nicu”. Una, zice, ţine şi azi: picurătorul. Te bărbiereşti, nu laşi apa să curgă ca nesimţitul. Te costă. A inventat o tâmpenie care îţi dă câtă apă ai nevoie pentru bărbierit „fără să strici obărtaiul”. Te tai dar nu consumi. Merge şi la duş. Dai drumul la apă, te stropeşti, închizi, dai cu săpun. Şi mai dai drumul când te limpezeşti. Tot cu picurătorul.

UN OM CU VOCAŢIA CRIZELOR
Cişmigiu, la ora prânzului. Soare, 9 grade. Bărbatul mai are doi dinţi sus, vreo patru jos. Se încălzeşte la soarele amorţit într-un palton ros, murdar. În poală, un tranzistor vechi. E pe RFI, Radio France International, de unde s-aude Gerard Lenorman, „La ballade des gens heureux”… Scenă de film cu Europa după război. – Cum e? – Cum să fie, ca întotdeauna. Eu toată viaţa n-am prins decât crize.

În ’30 avea 5 ani. A fost contabil, visa să fie profesor de franceză, în comunism asculta Europa liberă. – Cum ieşim din criză? (sună aiurea, care criză?)… Cişmigiul, o bancă, o baladă, un bătrân care zâmbeşte vremurilor: care criză?…
RFI anunţă că la noi s-ar fi prăbuşit fondul de pensii, iar la Paris angajaţii televiziunii publice pun de-o grevă antiprivatizare.

HUOOO ŢELINII OLANDEZE!
Soluţii anticriză în jurul pieţii, lângă benzinăria din gura pieţei Matache. Să se impoziteze maneliştii. Să se rechiziţioneze Mercedesurile şi BMW-urile, să se vândă la licitaţie, banii să se dea săracilor.

Celor care le-au cumpărat să li se ia, să se vândă, să se dea banii… etc. Să se subvenţioneze cartofii şi varza. Becuri economice. Cartele. Să trecem pe rădăcinoasele noastre, româneşti, huooo ţelinii olande­ze! Pensionarii trec prin hypermarketuri ca prin muzeu, n-ating exponatele. Cornul şi laptele să se dea pe cartiere, sate, cătune. Să se pună varză în faţă, la televiziune, ca pe vremea răposatului, multă ca s-ajungă la toţi.

PREŢURI PENTRU SALARIU MIC
Preţurile din Obor sunt un exemplu că negustorul poate trăi şi cu adaosuri umane. Că lăcomia poate avea şi limite rezonabile, chiar şi în perioada Sărbătorilor. Câteva preţuri: urechi de porc: 9,99 roni (fără dioxină); picioare (adidaşi): 5,99; tacâmuri pui: 1,99; antricoate: 14; vrăbioare: 17 lei. Telemeaua bulgărească: 11 roni (ca nicăieri), uleiul bulgăresc: 4,99. Bocanci: 40 lei, ghete: 35.

Hala Obor este propunerea vie anticriză, fără „preţuri nesimţite” şi marfă care n-a trecut prin Irlanda. În vreme de criză, cumperi ieftin, vinzi scump. O roamă slabă îmi vinde o umbrelă automată cu 7 lei. Seara, un cunoscut se miră (doar 8 lei!) şi mi-o cere cu 9 lei. I-o dau, mă reîntorc a doua zi la roamă. Cumpăr altă umbrelă, mi-o lasă cu 6 deoarece cumpăr mereu de la ea. Sunt fericit. Până la colţul dinspre Colentina, unde dau de aceeaşi umbrelă cu 5 lei. Privesc obiectul mai atent, o pânză ciudată, metal de conservă. O am de două ploi şi încă rezistă.

PIAŢA CU TUDOR OCTAVIAN
Ţin minte eficienţa cu care făcea piaţa fostul meu coleg (şi uneori amic) de la Flacăra, scriitorul Tudor Octavian. Experienţa e valabilă mai ales azi şi desigur va fi utilă „sans frontieres” în timpul crizei mondiale.

Primăvara lui ’89, Piaţa Obor, amândoi printre tarabe. Tudor se apropie de o ţărancă bătrână, ia un morcov, îl întoarce pe toate părţile, 10 centimetri i se părea mare, ia unul mai amărât şi începe tocmeala. De milă, baba i-l lasă aproape de pomană. Ne apropiem de o ţelină, nici mare nici mică. După 5 minute o scoate la jumătate de preţ. Mai ia pe te miri ce şi un dovlecel, după care apucă o legătură de mărar negru (după ce-l strivise între degete ca să-i simtă mirosul, „mărarul adevărat e negru şi greu”) şi nu-i dă drumul până nu i-o dă ăla aproape degeaba. La sfârşit triumfa: să vezi ce salată-mi iese, mai rad o bucată de caşcaval peste ea…

Eu, cu gura căscată: Toată familia mâncaţi din amărâta asta de salată?

El, indignat: Care toată familia? Doar eu. Ele (nevasta şi cele două fete) să-şi cumpere. Pe vremurile astea, dacă nu eşti meschin, nu rezişti.

Experienţa T.O. are avantajul că îţi modelează caracterul în acord cu vremurile. Pentru că dincolo de preţuri există o morală a stării de criză, dacă nu eşti puternic la tocmeală, crăpi.

INCONŞTIENŢA DIN ’29
Crah la bursa din New York. La Bucureşti, atmosferă de vodevil. Criza e la ei, nu la noi. Politicienii vioi, industriaşii, în al nouălea cer. Ceva asemănător inconştienţei de azi. Banca Naţională arăta că economia e în creştere.

Şi, brusc, căderea. Falimente, datornici pe viaţă, sinucideri. Preţurile scad vertiginos, un bilet la cinema cât o cisternă de ţiţei. Şomaj, foamete, greve etc. Cafenelele vindeau ceai pentru care aduceai za­hăr de acasă. Mulţi români erau chibzuiţi, solidari. Se strângeau pe la casa unuia sau altuia, în familie sau între prieteni, unde fiecare venea cu ceea ce avea: fasole, carne, făină, lumânări. Preţurile la cereale îi termină pe ţăranii care l-au ascultat pe Mihalache să ia credite că a trecut vremea calului şi a căruţei. Cine era pârlit, pro­prietar de unelte simple, furcă şi sapă, era fericit, n-avea ce pierde. Pentru cine n-avea rate la bănci (dobânzi de 35 la sută) sau cămătari (60 la sută), viaţa părea în regulă. Scriitorul Miron Scorobete spunea că „gospodăriile din Ardeal erau autarhice, individuale, trăiau din ce produceau…”. Peisaj bucolic: ţăranul îşi păştea vacile, vacile dădeau brânză, lapte, femeile ţeseau.

CREŞTEŢI CAPRE!
Deşi Robinson Crusoe se născuse cu aproape 200 de ani înainte, caprele în România n-aveau căutare. Posesor de capre era ultimul sărăntoc. Vezi Irinuca. Dacă eram deştepţi, caprele ne-ar fi scos din criză. Capra e un animal tipic de criză, mănâncă orice, de la mărăcini la ziare (ani în urmă, câteva capre din vecinătatea Casei Presei trăiau bine mersi din ziare nevândute) şi dă cel mai bun lapte.
Astăzi caprele adâncesc criza, telemeaua din laptele ei fiind cea mai scumpă brânză.

CREDITE PENTRU RULOTE SAU CORTURI
Cineva propunea să renunţăm la creditele pentru case şi să facem credite pentru rulote. Americanii au ridicat o ţară locuind în rulote. Încă din primăvară (nu se vorbea încă de criză), Jurnalul Naţional a avut o premoniţie scriind în primăvară despre virtuţile rulotei. Reiau din articolul cu pricina: „Sociologii şi psihologii o recomandă cu entuziasm familiilor cu copii preşcolari, dar şi adolescenţilor, cuplurilor tinere sau pensionarilor…”.

De asemenea, în funcţie de gravitatea crizei, corturile ne-ar veni ca o mănuşă. Dacă ANL-ul nu poate investi în rulote, e bine să recurgă la rezerva naţională, să intre în corturile păstrate pentru calamităţi. Corturile, se ştie, sunt cu o cameră, două, trei plus living. Corturile-hangar pot fi utillizate la organizarea de nunţi sau de azile în restul timpului. În jurul rulotei sau al cortului se poate înjgheba
o mică fermă: un porcuşor, o capră, o legumă. În armonie cu viaţa la rulotă sau cort, vacanţele se cuvin petrecute exotic, la palmierii lui Piedone sau Mazăre.

ÎNVĂŢAŢI SĂ CUMPĂRAŢI!
Un tip care le ştie pe toate ne învaţă (tot pe internet) cum să ne procedăm în cazul „şmecheriei” supermarketurilor. Magazinele mari îţi iau ochii cu oferte, cu produsele scumpe ambalate la meserie şi scoase în faţă. În timpul ăsta, produsele mai ieftine, de multe ori şi mai bune, sunt ascunse în fundul rafturilor, unde le dibui cu greu. Când intraţi în magazin nu vă aruncaţi pe ce vor să vă vândă. Căutaţi cu multă răbdare, rezistaţi ispitei ofertelor!

ÎI SALVĂM PE UNGURI
În ultima vreme, multe cumpărături s-au făcut la Battonya sau Balcic, fiindcă e mai ieftin. Gyurcsany, premierul Ungariei, îşi îndemna conaţionalii la cumpătare şi economii. La noi, Stolo (SAU BOC?! – CORECTURA, ATENTIE!) n-a recomandat încă nimic. Şi ne îndoim că l-ar băga cineva în seamă. Românii din nord şi din vest cumpără în draci, ungurii cumpără cât le trebuie. Preţurile la Mako sau Gyula sunt mai mici ca la Arad, Timişoara sau Satu-Mare. La Ruse, la fel. Şi la case aceeaşi poveste. Românii şi englezii cumpără case în Bulgaria, bulgarii în Grecia. Grecii nu cumpără nicăieri. În Ungaria, preţul caselor a scăzut dramatic. Dacă ai banii la tine, vânzătorul îţi mai face o reducere de 50 la sută. O casă lângă graniţă, cu toate utilităţile, e 20.000 de euro. Adevăr de criză: cumperi de la ei, îi ajuţi să supravieţuiască.

PREŢURILE FIXE
Propunem din experienţa internaţională două repere: Daiso, iniţiat de japonezul Yano şi turtoiul din Haiti. Modelul Daiso. Ani în urmă, Yano era şef de rulotă şi colecta hârtie. Apoi a vândut diverse pro­duse cu 100 de yeni bucata. Politica preţurilor reduse al lanţului de magazine Daiso i-a cucerit pe niponi şi a prins în 20 de ţări, între care şi România. Apropo de japonezi. Vă imaginaţi ca vreun director de agenţie naţională din România, agenţii născute precum ciupercile după ploaie, să renunţe la vreun ban pentru că în lume e criză? Aş! Ei bine, directorul general al firmei japoneze Elpida Memory (semiconductori) a promis să muncească două luni fără salariu.

SOLUŢII EXTREME: TURTOIUL DIN HAITI
Pentru haitienii săraci lipiţi, alimentul de bază este un „biscuit” făcut din noroi. Oamenii adună argilă galbenă din munţi, o combină cu sare şi grăsimi vegetale, o frământă şi o usucă la soare. „Sper ca în­tr-o zi să am suficientă mâncare să mă hrănesc, ca să nu mai mănânc aşa ceva„, spune haitianca Marie Noël, care supravieţuieşte împreună cu cei şapte copii ai săi cu turte de noroi. Dacă în urmă cu un an argila necesară pentru prepararea a 100 de biscuiţi costa 5 dolari, acum preţul este mai mare cu 40%. Întâmplarea poate să vă oripileze, dar e bine să nu cedaţi emoţiilor, reţeta ne poate fi utilă cândva, Doamne fereşte!

Un cititor ce ne dezvăluie pe net că lucrurile nu stau chiar aşa rău. „Eu am făcut şi ştiu cum este. Am făcut cu bunicu când mergeam la braconaj. Este o metodă de supravieţuire pe care el a învăţat-o de la părinţii lui din Sardinia. Noi am făcut cu sămânţa de la fag, care are nişte fructe la gust ca aluna, numai că are prea mult tanin şi sunt toxice. Am mai pus şi câteva rădăcini şi am făcut o pastă. Argila era ca o bază care anula efectul acizilor din sămânţa de fag. Este perfect pentrut arsuri de la acidul gastric şi chiar am făcut de câteva ori singur. Probabil că poţi trăi câteva săptămâni cu aşa ceva în cazul unui dezastru. Dar nu prea îţi vine să bei apă după aşa ceva, te umpli de noroi pe dinăuntru.

EXPERIENŢA LUI ILIE NĂSTASE
Parlamentarii finlandezi vin la serviciu cu bicicletele. Suedezii la fel. Iei bicicleta dintr-un rastel după ce bagi o fisă, mergi unde ai treabă şi o depui într-un spaţiu asemănător după ce termini. La noi numai Ilie Năstase a ales trotineta şi scuterul, obicei căpătat la Paris încă de acum zece ani. A încercat cu bicicleta şi în Bucureşti, el şi nevasta, dar au renunţat fiindcă îi scuipau şoferii.

TEHNICA SECOND-HAND
De când se vorbeşte despre criză, personalul s-h e plin de aplomb. Greul cade pe umerii lui. Tehnica de abordare a incintei este foarte importantă. Îţi trebuie imaginaţie, simţ al detaliului. Dacă intri ca nătruiul şi te repezi la orice, iei ţeapă.

Nu prinzi nimic ca lumea. La s-h îţi faci o predocumentare. Intri, adulmeci, observi populaţia, depistezi locul ţoalelor, pe gen şi dimensiuni. Femeile fac legea în s-h. Cele versate intră vultureşte şi dintr-o privire reperează ce merită săltat. Apoi adună tot. E femeia aspirator. Se duce cu braţele pline într-un colţ şi selectează, păstrându-şi crema. Fiţoasele intră cu un aer jignit de Moni şi Iri în Obor, par neinteresate, dar răvăşesc totul şi rad chestiile cu etichete de firmă. Mai sunt şi tăietoarele de nasturi. Astea vânează nasturii mişto şi îi smulg cu dexteritate. În unele magazine s-h stă scris mare pe pereţi: „Păziţi-vă buzunarele!”. S-a constatat că în „ziua de marfă” (Senzaţional! Superdeschidere, noutăţi de sezon, preţuri mini­me bla bla…) vin ălea cu ceva bani. La prima reducere, clasa de mijloc. Sărăntoacele se calcă pe picioare în ultima zi, la reduceri de 40 la sută şi la 3 lei bucata.

REŢETĂ DE CRIZĂ
Morcov cu fasole la cuptor. Trebuie să ai măcar un sfert de kil de fasole, un morcov, o ceapă. Cu ceva usturoi, ulei, pătrunjel tocat, sare, piper şi boia – e ospăţ.

Cine are mai are serviciu (şi, deci, leafă) poate pune şi un ardei gras roşu.

Fasolea (aleasă şi spălată) se pune la fiert. După ce a dat de mai multe ori în clocot nu mai arunci prima apă (fiindcă e criză, dar te-apucă burta, tu decizi) şi pui sare. Vii cu ceapa tăiată mărunt de tot, să pară mai multă (şi ardeiul tăiat fâşii, cine are). Laşi pe foc până se înmoaie. Cureţi morcovul cu atenţie să nu pierzi nimic, îl tai rondele fine, îl arunci cu grijă în uleiul încins. Adaugi usturoiul pisat, sarea, pătrunjelul. Boiaua şi piperul, facultativ. Fasolea fiartă şi scursă se deşartă într-o cratiţă, peste ea vine compoziţia de morcov. Laşi cratiţa la cuptor 15 minute.

Un morcov cu fasole, mai puţin de atât doar în Haiti e posibil. Porţia e pentru o persoană. Restul familiei, vorba lui T.O., să-şi facă.

tare1

24
dec.
08

Căpşunarii nu se mai sparg în figuri când vin în ţară

Muncitorii români din străinătate vin acasă, de Crăciun, cu zboruri mai ieftine, cu bagaje mai mici, închiriază mai puţine maşini, iar la taxiuri nici nu se uită. După Sărbători se vor întoarce în vâltoarea crizei din străinătate, unde, fie criza cât de rea, tot mai bine-i ca la noi.

Aeroportul Băneasa duduie – ca altădată economia – de tropotul grăbit al pasagerilor către ieşire. Îi aşteaptă o mulţime deasă şi nerăbdătoare, strânsă într-un apendice de termopan, nu mai mare decât veranda unei case de ţară – un adaos modern şi inestetic la clădirea inaugurată în 1922, în drumul avioanelor de la Paris înspre Constantinopol. Micul aeroport internaţional, asaltat din toate părţile de blocuri şi vile, parcă se umflă ca să poată primi infuzia de călători dinaintea Crăciunului.

Cursele de Roma, Veneţia, Bergamo, Napoli aduc mai ales muncitori români. Când aterizează un avion din Italia, începe agitaţia printre taximetrişti.

Sunt fix zece locuri de staţionare în faţa aeroportului. Cum pleacă maşina din capul şirului, o dată la câteva zeci de minute, alta îi ia locul. Taximetriştii stau pe peron şi fumează. Nici nu se mai obosesc să-i tragă pe muşterii de mânecă spre maşini. Mihai Dragomir poartă la piept un ecuson cât o ţiglă pe care scrie: „Orient – Taxi autorizat“. Adică nu e dintre acei piraţi ai asfaltului care jupoaie de pe victimă două milioane de lei vechi din Băneasa până la Gara de Nord, ci e un meseriaş cinstit, cu tarif la vedere, dar nici asta nu-l ajută. „Anii trecuţi venea românul nostru de la avion – povesteşte taximetristul -, se oprea la ieşire, se uita peste maşini şi care era mai a dracului de scumpă, pe aia o lua. Şi când plătea, izbea banii de bord uite-aşa, să pocnească, nici rest nu lua. Se spărgeau cu banii în figuri. Am avut curse la Vaslui, la Galaţi… Dar acum, uite, nu mai bagă mâna-n buzunar, zici că le-a pus cineva otravă pe bani. Dacă nu-i aşteaptă nimeni, se duc frumuşel cu ITB-ul la gară, se urcă la tren şi pa!“

În aeroport sunt opt firme care închiriază maşini şi la toate ghişeele nu vezi decât domnişoare plictisite, absorbite de integrame sau jocuri pe calculator. Şi doar e aproape amiaza, avioanele vin unul după altul şi varsă în strungile controlului de frontieră şiruri lungi de pasageri nerăbdători să ajungă pe la casele lor, peste tot prin ţară, dar, ca niciodată, nu vine nimeni să închirieze vreo maşină.

Daniel Manea, patronul firmei Holiday Car Rental, este de 9 ani în afacerea cu maşini de închiriat. De fiecare dată, între 1 decembrie şi 30 ianuarie, toate maşinile erau ocupate. Pentru începutul lui februarie trebuia să faci rezervare de prin noiembrie. „Iar în restul anului, gradul de ocupare nu scădea niciodată sub 95 la sută. Acum, adaugă patronul, abia pe 20 decembrie am închiriat tot parcul de maşini, iar de pe 2 ianuarie încep iară să am maşini libere. E cel mai prost an. Şi astă-vară am mers numai cu jumătate din maşini, că veneau tot mai puţini turişti străini. Dacă mă întreba Tăriceanu pe mine, eu puteam încă de prin iunie să-i spun că a venit criza şi la noi în ţară, de-atunci se simţea.“

Dorel Andrieş, un moldovean ciolănos, cu palmele cât lopata, tocmai a aterizat de la Roma. E al cincilea an de când lucrează în construcţii prin Italia. A venit acasă la fiecare Crăciun şi de fiecare dată l-a aşteptat cineva la aeroport. Nu şi acum. Se uită într-o parte, în alta şi îşi târăşte valiza cu rotile până la cafeneaua de pe peron şi scoate portofelul. Cere o cafea. „Patru lei“, îi spune zâmbind domnişoara care s-a şi apucat să stoarcă un jet subţire de cafea din aparatul gălăgios. Ciolănosul închide puţin ochii, face un calcul în minte şi zice: „Scump! În Roma era jumătate de euro“.

Cât îşi bea cafeaua pe care ar fi refuzat-o bucuros când a aflat cât costă, ciolănosul povesteşte că el de felul lui nu e unul din ăla care-şi mănâncă de sub unghii, să se zgârcească la o cafea. Însă în ultimul timp a păţit în Italia nişte necazuri care l-au făcut să fie mai grijuliu cu banul. „Am avut firma mea de construcţii într-un orăşel de lângă Roma, începe el sugând în gol o ţigară imaginară, fiindcă s-a lăsat şi de fumat ca să mai peticească punga. Nu mai merge de mai mult de un an. Aveam lucrări mici, dar multe, pe la particulari. Acum firma stă pe zero, iar eu muncesc cu ziua pe la alţii. Şi nici nu-s plătit la timp, fiindcă nici italienii nu mai plătesc lucrările la timp.“

Dar de venit înapoi, în România, Dorel Andrieş n-ar veni. Zice că răul cel mai rău din Italia e mai bun decât binele din ţară. Acolo, dacă se întâmplă să capete de lucru pe 3-4 zile, cu banii ăia se poate întreţine o lună – noroc că mai stă cu câţiva botoşăneni de-ai lui şi plătesc chiria la grămadă. El, care, când venea acasă, făcea cinste la tot cartierul, acum recunoaşte: „Fac şi foamea în Italia ca să adun un ban să trimit acasă la copii. Am mai muncit şi la cules măsline, şi la portocale când n-am avut pe meserie, în construcţii. Acum, după Crăciun, am o promisiune la nişte şcoli din Milano şi la nişte cazărmi de carabinieri, ceva amenajări interioare, numai lucrări bugetare. Zilele trecute guvernul italian a deblocat 28 de miliarde de euro pentru lucrări publice, la care sper să prindem şi noi, românii, o feliuţă. Am început să stăm cu ochii pe televizor, la ştiri, să vedem ce se mai anunţă cu noi, cu banii, cu economia… Gata cu telenovelele“.

La casa de schimb valutar din sala de aşteptare, doi bărbaţi se uită unul la altul, apoi la cartonul ce afişează cursul valutar, apoi la doamna de la ghişeu, apoi în sus şi iar unul la altul. Unul scoate telefonul şi începe să facă nişte calcule. Pe un euro, el poate să primească 3,2 lei. Dacă ar vrea să cumpere un euro, i-ar trebui 4,2 lei. Amândoi bărbaţii îşi iau bagajele şi pleacă. Se opresc şi aruncă o privire prin vitrina shopului. Nu cumpără nimic. De când au coborât, n-au cheltuit decât nişte mărunţiş pe câte o cartelă GSM, mai mult ca să nu le refuze pe fetele acelea frumoase care îi întâmpinau de cum treceau de controlul de frontieră. Când unul îşi dă seama de asta, se opreşte şi râde către celălalt: „Bă, da’ speriaţi mai suntem de criză! Haide, bre, să luăm un whisky bun să bem pe tren“. „Oi, zice celălalt, ce ai? Te-ai prostit la cap? Crezi că te aşteaptă Geoană acasă cu 25.000 de euro? Mai bine ia o ciocolată la copii“.

Aceştia sunt totuşi oameni care au venit acasă cu avionul. 156 de euro de la Roma la Bucureşti. „În perioade mai puţin aglomerate, spune casieriţa de la My Air, o companie low-cost, un zbor Roma-Bucureşti şi retur coboară şi la 60 de euro şi tot rămân locuri nevândute. A scăzut mult, anul acesta, numărul pasagerilor.“

Cei din aeroport sunt românii care câştigă. Ceilalţi vin cu maşinile, câte doi-trei într-una: împart cheltuielile, conduc pe rând şi scurtează astfel timpul. Iar alţii nici nu mai vin acasă, rămân să lucreze şi de Crăciun, când italienii lasă casele pe mâinile lor să le mai lustruiască pe ici, pe colo. Şi aşteaptă de acasă sarmale, şuncă şi caltaboşi. Astea îi mai leagă de ţară.

24
dec.
08

Justificându-şi retragerea, Stolojan invocă soarta sacrificaţilor Victor Ciorbea şi Radu Vasile

La opt zile după decizia de a renunţa la mandatul de premier, Theodor Stolojan a vorbit, în prime-time, la postul public de televiziune, despre ce l-ar fi motivat să facă acest gest. El a reluat precizările făcute prin intermediul unei scrisori date publicităţii cu o oră mai devreme: nu a fost „parte în niciun scenariu politic” pentru că nu este „genul”, nu au fost tensiuni în PD-L vizavi de desemnarea sa ca prim-ministru, nu a pus condiţii privind desemnarea în guvern a anumitor persoane şi nu este bolnav.Theodor StolojanStolojan a insistat din nou pe ideea că era normal ca preşedintele PD-L să fie şi premier. „Aţi văzut ce s-a întâmplat în România când, într-o guvernare de coaliţie, premierul nu a fost şi preşedintele partidului aflat la guvernare”, a subliniat el, cu o referire la Victor Ciorbea şi Radu Vasile, premieri „sacrificaţi”. Democrat-liberalul a susţinut că i-a împărtăşit preşedintelui Traian Băsescu această concluzie, deşi ieri preşedintele a susţinut la B1TV că Stolojan „nu i-a dat niciun motiv”. Stolojan a reluat faptul că după 1 ianuarie PD-L va analiza rezultatele alegerilor, inclusiv impactul retragerii sale, ocazie cu care se va supune deciziei formaţiunii din care face parte.

„Sunt şi dificil”

Fostul lider liberal a lăudat abilităţile de negociere ale actualului premier, Emil Boc, mărturisind că a fost surprins de precizia şi eficienţa cu care acesta a negociat politic cu PSD. „Sunt şi dificil”, a admis prim-vicele PD-L, la întrebarea moderatoarei, admiţând că este mai mult un tehnocrat decât un politician. „Aveam în minte şi oameni potriviţi pentru anumite funcţii”, a mărturisit el, cu menţiunea că nu a mai ajuns să discute aceste nume. El a mai precizat că a propus celor două partide un moratoriu pe tot ce înseamnă promisiuni electorale pentru primele şase luni din 2009 şi pentru actele normative ale lui Tăriceanu cu aplicare de la 1 ianuarie. Tot cu titlu de dezvăluire, Stolojan a povestit că, atunci când şi-a anunţat intenţia de a candida la fotoliul de premier, a avut o discuţie cu conducerea PD-L, căreia i-a cerut să caute şi un alt candidat-surpriză, mai tânăr. Prim-vicele a susţinut că acest demers i-a fost inspirat de Sarah Palin, care „la început făcuse o surpriză”.

Ca şi în scrisoare, Stolojan a mărturisit că şi-a dorit o alianţă cu PNL până acolo încât ar fi cerut conducerii PD-L să ia în calcul propunerea unei alte persoane din partid pentru a fi nominalizată ca premier dacă nevoia alianţei de guvernare cu liberalii ar fi cerut-o. El a dat de înţeles că s-a resemnat cu această decizie a democrat-liberalilor: „Cu toată reţinerea mea personală faţă de guvernarea cu PSD, am hotărât să merg mai departe, cu bună credinţă, ştiind că, pentru reformele care trebuie înfăptuite şi perioada dificilă economică în care ne aflăm, este nevoie de un guvern susţinut de o majoritate solidă în Parlament”. În schimb, Stolojan a arătat că s-a retras pentru că i s-a părut normal şi onest ca preşedintele PD-L să devină şi premier, având în vedere că puterile erau concentrate în mâinile celor doi lideri de partid, reuniţi în Colegiul Preşedinţilor. El vine şi o ”justificare” a acestui aranjament – în timp de criză, deciziile guvernamentale trebuie să fie luate şi puse în practică rapid.

*gandul

24
dec.
08

FĂRĂ ASOMARE/Tăierea unui porc obişnuit

Pe la opt şi un sfert dimineaţa au venit „băieţii”. Au ieşit din ceaţă şi au intrat în coteţ. Au legat porcul şi l-au culcat la pământ. Porcul a fost un animal cuminte toată viaţa lui. N-a guiţat în urechile vecinilor când i-a fost foame; n-a dărâmat coteţul. De râmat a râmat cât să nu-şi facă de ruşine neamul porcin din satul prahovean de domiciliu.

porcNiciodată n-a simţit nevoia să evadeze şi să distrugă răsadurile din grădină. Acum însă e vorba de viaţa lui. Se zbate cu toate cele 150 de kile. Un porc-putere în luptă cu patru oameni: Angelică, Lae, Ion şi domnul Toma, proprietarul porcului. Ion ţine cuţitul. E singurul care ştie unde să lovească. Simplu, direct, brutal, tradiţional, neasomat şi nesomat. Porcul e roşu. Grohăie din ce în ce mai încet. Tace. Gata! Sacrificarea a durat un minut.

Cei patru se spală pe mâini, fac o scurtă pauză de ţuică, apoi se întorc la locul crimei. Apucă porcul de picioare şi-l cară în spatele coteţului, în grădină. Îl aşază cu râtul spre răsărit, după obicei, pe-o masă de scânduri. Pe scânduri se pot vedea urmele porcilor căzuţi la datorie în anii trecuţi. Din coteţul animalului sacrificat, prin plasa de sârmă, sângele se scurge până departe, în spatele grădinii. Găinile calcă în acest pârâiaş roşu şi privesc curioase, dar calme, întreaga agitaţie.

PÂRLITUL
Pârlitul e cea mai lungă şi mai grea etapă. Nu e vorba doar de îndepărtarea părului, ci şi de frăgezirea şoriciului.
Nu se mai folosesc paiele, ci o butelie şi un arzător. E mai curat aşa şi mai eficient. Din când în când, arzătorul, pe care îl mânuieşte Angelică, trebuie desfundat cu o sârmuliţă. Lae trebăluieşte cu un cuţit pe lângă masa de operaţie.
Răzuieşte ici-colo, crestează urechea porcului şi-i scoate cercelul cu numărul de înregistrare. Oficial, cercelul se numeşte „crotalie” şi trebuie predat medicului veterinar. Afară e frig, butelia se răceşte, presiunea scade. Lae toarnă apă caldă peste ea.
După vreo oră şi jumătate, porcul e negru ca tăciunele şi domnul Toma constată, uşor dezamăgit, că animalul s-a mai micşorat. Apoi suina e udată cu apă caldă pe toate părţile şi învelită cu o pătură. După tradiţie, porcul trebuie călărit, dar de faţă sunt numai oameni în toată firea şi se trece peste acest obicei.

SPĂLAT ŞI TRANŞAT
Porcul trebuie lăsat învelit o vreme, să fie mai uşor de curăţat. E o ocazie bună pentru încă o pauză de ţuică şi pentru o gustare. După 20 de minute, porcul e gata de spălat şi tranşat. E frecat cu peria. „N-a fost el niciodată aşa curat”, râde Angelică. „Adidaşii” ajung primii într-un lighean. Porcul e aşezat pe burtă şi Angelică îi crestează cu cuţitul o cruce în frunte, o dă cu sare şi le urează proprietarilor:
„Să-l mâncaţi sănătoşi!”. Obiceiul acesta al semnului în frunte şi al datului cu sare e de pe vremea romanilor, aveam să aflu mai târziu. În lighean ajung mai apoi şuncile.
Angelică taie coastele cu un toporaş. „Recoltaţi probe de carne din pilierii diafragmatici sau musculatura intercostală; prezentaţi-vă la medicul veterinar de pe raza localităţii, pentru efectuarea examenului trichineloscopic obligatoriu”, spun recomandările de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară.
După multe căutări, Angelică găseşte pilierii şi-i trimite la veterinar. „Sănătos” e răspunsul care vine după o jumătate de oră, când carnea a fost aranjată în cămară, la răcoare, iar „băieţii” s-au aşezat deja la masă, pentru pomana unuia dintre cei cinci milioane de porci tăiaţi de Crăciun. Atâţia ne-a spus
Gheorghe Caruz, preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc, că sunt sacrificaţi la sfârşit de an în România.


Tradiţii
În tradiţia românească, porcul se taie la 20 decembrie, de Ignat. Se spune că sacrificarea animalului într-o altă zi decât Ignatul va aduce ghinion în anul următor. După ce este sacrificat, porcul e aşezat cu capul spre răsărit şi i se crestează pe frunte o cruce, pe care se pune sare. Tradiţia cere ca, după tranşare, să se facă o pomană sau un praznic al porcului, la care participă întreaga familie. Înainte de Anul nou, în Prahova, după ce obţin aprobare de la Primărie, tinerii pleacă prin sat la urat, fiind împărţiţi în mai multe cete. Ceata „urătorilor”, formată din copii în costume populare, merge înaintea „mascaţilor” şi a plugului. Mascaţii sunt flăcăi care pocnesc din bici în jurul plugului, pentru alungarea spiritelor rele. Urătorii trebuie primiţi în curte, pentru ca anul viitor să fie bun.

*jurnalul

24
dec.
08

SEMNAL DE ALARMĂ/ALRO, spre faliment controlat

Ruşii care controlează Vimetco sifonează anual un profit de 42 de milioane de dolari la ALRO Slatina, iar compania este împinsă pentru luna martie 2009 la un faliment intenţionat de către patroni, spun sindicaliştii.

Compania se află pe un butoi cu pulbere, salariaţii având pentru astăzi un protest la care se aşteaptă să participe peste 3.000 de oameni, angajaţi ,dar şi membri ai familiilor lor, care depind, ca toată Slatina, de combinat. “Managementul companiei, în frunte cu Christian Wuest (preşedintele Consiliului de Administraţie – n.r.) profită de criză şi vrea să facă un profit dublu prin vânzarea energiei cumpărată cu 27-30 de dolari pe MWh de la Hidroelectrica, decât să producă aluminiu. Aşa a ajuns la concluzia că e mai profitabil să închidă pentru tot anul viitor 3 din cele 6 hale de electroliză, adică 50% din producţie, şi să vândă energia pe bursă cu un profit dublu”, ne-a declarat Ion Drăghia, preşedintele sindicatului ALROPRODUCT. El a mai spus că ALRO consumă anual 7% din consumul de energie al ţării, ceea ce înseamnă circa 3 TWh. Astfel, pentru anul viitor se vor elibera 1,5 TWh, care la un preţ de 145 de lei/Mwh ar însemna un profit de 75 milioane de dolari.

Drăgoi a mai precizat că în 2008 patronatul a “exportat profituri în valoare de 30 de milioane de dolari” prin diverse contracte de consultanţă care nu au adus nici un folos companiei. Într-o notă către Vitaly Machitschi, patronul rus al grupului Vimetco din 12 decembrie, sindicaliştii mai reclamă că pe piaţa internă, care reprezintă 20% din producţia combinatului, s-a efectuat transferul comenzilor către firma GILINOX SRL, ceea ce se traduce într-un transfer de profit de 1 milion de dolari pe lună către acest SRL.

Drăghia precizează că Serghei Gheorghe, directorul de Achiziţii Logistică al ALRO, a acţionat împotriva intereselor companiei achiziţionând în vara acestui an materii prime (alumină, cocs) la preţuri cu 50% mai mari faţă de piaţă. Consiliul de Administraţie al ALRO se întâlneşte azi pentru a decide reducerea producţiei. Compania analizează reducerea numărului de angajaţi cu 1.200 de oameni din totalul de 3.000.

Sindicaliştii nu sunt de acord cu acest fapt, motivând că deja în ultimii doi ani şi jumătate peste 3.500 de angajaţi au fost daţi afară în procesul de restructurare. Ion Drăghia ne-a mai precizat că în aceste zile va contesta în instanţă privatizarea pentru neîndeplinirea planurilor asumate.

*jurnalul

24
dec.
08

LEGE SFIDATĂ/Executări silite, după ureche la Timişoara

Primăria Timişoara şi-a pus în cap comunitatea de afaceri, după ce Direcţia Fiscală a emis nu mai puţin de 2.000 de somaţii pentru neplata la timp a unor impozite pe clădiri.Somaţiile prevăd sume aberante, restanţe şi majorări din anul 2003 încoace. Emise între 12 şi 15 decembrie, aceste hârtii îi anunţă pe contribuabili că împotriva lor “s-a pornit executarea silită”, cu toate că aproape toţi cei 2.000 de agenţi economici sunt cu plata impozitelor la zi. Mai mult, termenul de plată de 15 zile nu poate fi respectat, deoarece direcţia fiscală a primăriei a intrat în vacanţă de la 22 decembrie. Mulţi dintre agenţii economici timişoreni vor să dea primăria în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

SOMAŢII FĂRĂ ACOPERIRE
Peste 2. 000 de patroni s-au trezit peste noapte cu astfel de somaţii prin care li se cere plata unor impozite pe care ei le-au achitat deja. Mai mult, somaţiile au fost emise începând cu 12 decembrie şi cu un termen de plată de 15 zile. Aceasta, în condiţiile în care Direcţia Fiscală a primăriei a intrat în vacanţă de ieri. Majoritatea celor somaţi au dările plătite la zi, dar se tem să nu se trezească cu executorii judecătoreşti la uşă în primele zile ale lui 2009. Mai bine de jumătate din cei 2.000 de patroni somaţi au hotărât să atace în instanţă decizia primăriei. “Oamenilor le e frică că se vor trezi cu conturile blocate după 1 ianuarie. Este o modalitate subversivă de a lua banii oamenilor. Cei slabi de înger vor plăti, chiar dacă nu au nici o restanţă. Când eşti anunţat peste noapte că s-a început executarea silită împotriva firmei tale, deşi ai toate dările plătite la zi, simţi că urmează să faci un atac de cord”, ne-a declarat Ion Răducanu, membru al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România şi fost consilier local. Acesta s-a consultat cu peste 300 de patroni aflaţi în această situaţie şi vor da în judecată semnatarii somaţiilor pentru abuz în serviciu. “La primărie se lucrează haotic. Probabil sunt într-o criză financiară şi au încercat acest tertip al presiunii psihologice. Eu am făcut parte din Consiliul Local Timişoara şi cred că mai există o variantă: cei de la Direcţia Fiscală au pierdut baza de date cu contribuabilii sau această bază de date este neactualizată de ani de zile”, a mai declarat Ion Răducanu.

CER SENIN LA PRIMĂRIE
Adrian Bodo, directorul Direcţiei Fiscale din Primăria Timişoara, era plecat în vacanţă încă de vinerea trecută. Telefonic, acesta a desfiinţat somaţiile semnate chiar cu propria mână. El consideră firesc să fie somate cu executarea silită a 2.000 de firme, chiar dacă majoritatea nu au nici o datorie către primărie.

Şi ce dacă e vacanţă? Firmele pot plăti cu ordin de plată.
De anul trecut până acum am introdus în baza de date peste 80.000 de declaraţii de plată. Unele e posibil să nu apară în baza de date. Noi am neglijat baza de date până anul trecut. La ce volum de informaţie prelucrăm şi din cuaza lipsei de date pot apărea erori. Termenul de 15 zile este unul prevăzut de lege, dar cei cu datorii pot merge în Laponia în vacanţă liniştiţi şi pot plăti în ianuarie. Cei fără datorii nu trebuie să îşi facă probleme că au fost somaţi, la ei e vorba doar despre o regretabilă eroare
”, ne-a declarat Adrian Bodo, directorul Direcţiei Fiscale din primărie. Dincolo de vorbele acestuia, patronii firmelor se tem de somaţia scrisă şi de executarea silită, fie ea chiar şi ilegală. Eventuala blocare a conturilor şi a activităţii în primele zile din ianurie se va lăsa cu peste o mie de procese împotriva Primăriei Timişoara.

*jurnalul




Blog Stats

  • 323.353 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte