Arhivă pentru 4 ianuarie 2009

04
ian.
09

Război în Gaza: Odată la 30 de secunde o bombă cade în Gaza City

Război în Fâşia Gaza. Aproximativ 40 de palestinieni au fost ucişi astăzi în urma ofensivei terestre israeliene, potrivit unor surse medicale citate de AFP. Armata israeliană a anunţat astăzi oficial că un soldat al forţelor sale a fost ucis în luptele din Fâşia Gaza, aceasta fiind prima victimă israeliană anunţată oficial de la declanşarea operaţiunii terestre. Potrivit presei israeliene, un important responsabil Hamas ar fi fost rănit tot astăzi.

Printre palestinienii morţi figurează şi 22 de civili, potrivit şefului serviciilor de urgenţă palestiniene, doctor Mouawiya Hassanein. Peste 200 de persoane au fost rănite.

În paralel, Hamas susţine că a reuşit să răpească soldaţi ai forţelor statului evreu şi a lansat 25 de rachete pe teritoriul israelian.

În cea de-a noua zi de război în Orientul Mijlociu, trupele israeliene au ajuns în oraşul Gaza. După bombardamente aeriene intense asupra poziţiilor Hamas, armata israeliană a lansat sâmbătă seară ofensiva terestră în regiune.

O coloană de tancuri israeliene, susţinută de aviaţie, a parcurs o distanţă considerabilă în teritoriul palestinian, iar marina israeliană împiedică deplasările pe şoseaua de-a lungul coastei, ceea ce efectiv împarte enclava în două, au declarat martori oculari.

Tancurile israeliene au deschis focul asupra mai multor obiective ale grupării radical islamiste, cu scopul de a elimina orice punct de rezistenţă. Trupele Hamas au răspuns cu rachete Qassam.

Martori au precizat că au auzit explozii şi tiruri de tanc la nord de tabăra de refugiaţi de la Jabaliya, în zona pe unde trupele israeliene au intrat pe teritoriul palestinian, parcurgând mai multe sute de metri.

Bilanţul provizoriu al victimelor după cele nouă zile de război a ajuns la peste 493 de morţi şi aproximativ 4000 de răniţi.

Armata israeliană afirmă că scopul operaţiunii terestre este de a prelua controlul în unele zone folosite de palestinieni pentru a lansa rachete asupra nordului Israelului.

În primele lupte, forţele terestre israeliene au ucis opt palestinieni, cinci dintre ei înarmaţi, bilanţul victimelor de la începutul ofensivei israeliene, declanşată în 27 decembrie, depăşind 450, potrivit surselor medicale palestiniene.

Purtătoarea de cuvânt al armatei israeliene, maiorul Avital Leibovich, a spus că obiectivul operaţiunii „Cast Lead” (plumb turnat) este de „a distruge infrastructura Hamas din aria de unde îşi desfăşoară acţiunile” antiisraeliene, dar comentatorii israelieni spun că ofensiva are drept scop şi consolidarea forţei de intimidare a Israelului. Presa israeliană sprijinea în general, prin comentariile sale, acţiunea armatei israeliene. Hamas, despre care Statele Unite şi Israelul afirmă că a primit armament şi pregătire din partea Iranului, are circa 25.000 de luptători şi a plasat mine şi alte dispozitive explozive anticipând o operaţiune terestră. Ca şi Hamas sâmbătă seară, Iranul a prezis că Fâşia Gaza va deveni un cimitir pentru soldaţii israelieni.

Israelul a mobilizat zeci de mii de rezervişti, iar purtătorul de cuvânt al armatei a estimat că operaţiunea din teritoriul controlat de Hamas ar putea dura „multe zile”. Ofensiva israeliană împotriva Hamas în Gaza va fi extinsă „atât cât va fi necesar”, a afirmat ministrul israelian al apărării, Ehud Barak. „Această operaţiune nu va fi uşoară. Ea va fi extinsă şi intensificată atât ca va fi necesar”, a spus Barak, citat de AFP.

Un bilanţ agravat al victimelor este de natură să sporească presiunea internaţională asupra Israelului pentru a pune capăt celei mai ample operaţiuni din Fâşia Gaza din ultimii 40 de ani, luptele comportând riscuri politice semnificative şi pentru liderii israelieni, care se pregătesc de alegeri la 10 februarie.

Cei 1,5 milioane de palestinieni care trăiesc în Fâşia Gaza devin tot mai disperaţi pe zi ce trece. Oamenii stau în case de zile întregi, iar agenţiile umanitare au avertizat că apa, alimentele şi medicamentele sunt aproape de epuizare.

Un număr „important” de forţe israeliene participă la „cea de-a doua fază” a operaţiunii împotriva Hamas, a anunţat armata israeliană. În această etapă au fost implicate infanteria, tancurile, forţele de geniu, artileria şi spionajul. Operaţiunea terestră beneficiază de sprijinul aviaţiei, marinei, agenţiei israeliene de securitate şi „al altor agenţii de securitate”, a precizat armata israeliană.

Potrivit AFP, armata israeliană a transmis un avertisment adresat locuitorilor din Gaza care i-ar ajuta pe „teroriştii” din Hamas în lupta împotriva Israelului.

Un purtător de cuvânt al preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a condamnat atacul israelian spunând că este o „agresiune crudă”.
Hamas ameninţă Israelul că va plăti scump intervenţia militară şi declară că va transforma Fâşia Gaza într-un „cimitir” pentru armata israeliană.

Israelul va plăti un „greu tribut” pentru operaţiunea lansată în Fâşia Gaza, a ameninţat Hamas, după ce armata israeliană a lansat sâmbătă seara o operaţiune terestră în teritoriul palestinian controlat de mişcarea considerată teroristă de SUA şi UE, informează AFP. Ameninţarea este proferată într-un comunicat transmis la televiziunea mişcării islamiste, al-Aqsa TV, de aripa armată a Hamas, Brigăzile Ezzedine al-Qassam.

Ofensiva terestră lansată sâmbătă de armata israeliană în Fâşia Gaza, îndreptată împotriva mişcării Hamas, va dura „multe zile”, a anunţat armata israeliană, informează AFP. „Nu va fi o excursie şcolară”, a declarat la Canalul 2 al televiziunii israeliene generalul de brigadă Avi Benayahu. „Vorbim despre zile lungi şi multe”, a adăugat el.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a condamnat puternic ofensiva terestră lansată de israelieni şi cere o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a pune capăt luptelor, a anunţat unul din principalii săi colaboratori.

Abbas nu mai are sub control Fâşia Gaza din 2007, când a fost înlăturat de islamiştii din Hamas, în urma unei lovituri de forţă.

04
ian.
09

Război în Gaza: Armata israeliană a ajuns în Gaza City

Ofensiva terestră israeliană din Fâşia Gaza capătă tot mai mult forma unui război în toată regula. În urmă cu mai puţin de o oră, bombe israeliene au explodat chiar în centrul comercial din oraşul Gaza. Surse palestiniene susţin că sunt numeroase victime. În paralel, Hamas susţine că a reuşit să răpească soldaţi ai forţelor statului evreu.

În cea de-a noua zi de război în Orientul Mijlociu, trupele israeliene au ajuns în oraşul Gaza. După bombardamente aeriene intense asupra poziţiilor Hamas, armata israeliană a lansat sâmbătă seară ofensiva terestră în regiune.

O coloană de tancuri israeliene, susţinută de aviaţie, a parcurs o distanţă considerabilă în teritoriul palestinian, iar marina israeliană împiedică deplasările pe şoseaua de-a lungul coastei, ceea ce efectiv împarte enclava în două, au declarat martori oculari.

Tancurile israeliene au deschis focul asupra mai multor obiective ale grupării radical islamiste, cu scopul de a elimina orice punct de rezistenţă. Trupele Hamas au răspuns cu rachete Qassam.

Martori au precizat că au auzit explozii şi tiruri de tanc la nord de tabăra de refugiaţi de la Jabaliya, în zona pe unde trupele israeliene au intrat pe teritoriul palestinian, parcurgând mai multe sute de metri.

Bilanţul provizoriu al victimelor după cele nouă zile de război a ajuns la peste 460 de morţi şi aproximativ 4000 de răniţi.

Armata israeliană afirmă că scopul operaţiunii terestre este de a prelua controlul în unele zone folosite de palestinieni pentru a lansa rachete asupra nordului Israelului.

În primele lupte, forţele terestre israeliene au ucis opt palestinieni, cinci dintre ei înarmaţi, bilanţul victimelor de la începutul ofensivei israeliene, declanşată în 27 decembrie, depăşind 450, potrivit surselor medicale palestiniene.

Israelul spune că are 30 de soldaţi răniţi, dintre care doi grav, iar după startul invaziei terestre, aviaţia a atacat peste 45 de ţinte, inclusiv tuneluri pentru contrabanda cu arme, depozite de armament şi unităţi pentru lansarea de rachete. „În schimburile de focuri de peste noapte, zeci de militanţi Hamas înarmaţi au fost loviţi”, a anunţat armata israeliană într-un comunicat.

La rândul său, mişcarea Hamas susţine că a ucis nouă soldaţi israelieni, iar astăzi a anunţat capturarea a doi militari inamici în timpul luptelor din Fâşia Gaza.

Purtătoarea de cuvânt al armatei israeliene, maiorul Avital Leibovich, a spus că obiectivul operaţiunii „Cast Lead” (plumb turnat) este de „a distruge infrastructura Hamas din aria de unde îşi desfăşoară acţiunile” antiisraeliene, dar comentatorii israelieni spun că ofensiva are drept scop şi consolidarea forţei de intimidare a Israelului. Presa israeliană sprijinea în general, prin comentariile sale, acţiunea armatei israeliene. Hamas, despre care Statele Unite şi Israelul afirmă că a primit armament şi pregătire din partea Iranului, are circa 25.000 de luptători şi a plasat mine şi alte dispozitive explozive anticipând o operaţiune terestră. Ca şi Hamas sâmbătă seară, Iranul a prezis că Fâşia Gaza va deveni un cimitir pentru soldaţii israelieni.

Israelul a mobilizat zeci de mii de rezervişti, iar purtătorul de cuvânt al armatei a estimat că operaţiunea din teritoriul controlat de Hamas ar putea dura „multe zile”. Ofensiva israeliană împotriva Hamas în Gaza va fi extinsă „atât cât va fi necesar”, a afirmat ministrul israelian al apărării, Ehud Barak. „Această operaţiune nu va fi uşoară. Ea va fi extinsă şi intensificată atât ca va fi necesar”, a spus Barak, citat de AFP.

Un bilanţ agravat al victimelor este de natură să sporească presiunea internaţională asupra Israelului pentru a pune capăt celei mai ample operaţiuni din Fâşia Gaza din ultimii 40 de ani, luptele comportând riscuri politice semnificative şi pentru liderii israelieni, care se pregătesc de alegeri la 10 februarie.

Cei 1,5 milioane de palestinieni care trăiesc în Fâşia Gaza devin tot mai disperaţi pe zi ce trece. Oamenii stau în case de zile întregi, iar agenţiile umanitare au avertizat că apa, alimentele şi medicamentele sunt aproape de epuizare.

Un număr „important” de forţe israeliene participă la „cea de-a doua fază” a operaţiunii împotriva Hamas, a anunţat armata israeliană. În această etapă au fost implicate infanteria, tancurile, forţele de geniu, artileria şi spionajul. Operaţiunea terestră beneficiază de sprijinul aviaţiei, marinei, agenţiei israeliene de securitate şi „al altor agenţii de securitate”, a precizat armata israeliană.

Potrivit AFP, armata israeliană a transmis un avertisment adresat locuitorilor din Gaza care i-ar ajuta pe „teroriştii” din Hamas în lupta împotriva Israelului.

Un purtător de cuvânt al preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a condamnat atacul israelian spunând că este o „agresiune crudă”.
Hamas ameninţă Israelul că va plăti scump intervenţia militară şi declară că va transforma Fâşia Gaza într-un „cimitir” pentru armata israeliană.

Israelul va plăti un „greu tribut” pentru operaţiunea lansată în Fâşia Gaza, a ameninţat Hamas, după ce armata israeliană a lansat sâmbătă seara o operaţiune terestră în teritoriul palestinian controlat de mişcarea considerată teroristă de SUA şi UE, informează AFP. Ameninţarea este proferată într-un comunicat transmis la televiziunea mişcării islamiste, al-Aqsa TV, de aripa armată a Hamas, Brigăzile Ezzedine al-Qassam.

Ofensiva terestră lansată sâmbătă de armata israeliană în Fâşia Gaza, îndreptată împotriva mişcării Hamas, va dura „multe zile”, a anunţat armata israeliană, informează AFP. „Nu va fi o excursie şcolară”, a declarat la Canalul 2 al televiziunii israeliene generalul de brigadă Avi Benayahu. „Vorbim despre zile lungi şi multe”, a adăugat el.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a condamnat puternic ofensiva terestră lansată de israelieni şi cere o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a pune capăt luptelor, a anunţat unul din principalii săi colaboratori.

Abbas nu mai are sub control Fâşia Gaza din 2007, când a fost înlăturat de islamiştii din Hamas, în urma unei lovituri de forţă.

Sursa: NewsIn

04
ian.
09

O româncă a fost rănită în timpul bombardamentelor israeliene

O româncă a fost rănită în urma unui bombardament israelian care a avut loc imediat după declanşarea ofensivei aeriene.

Românca Ana Mitrea locuieşte în Fâşia Gaza de nouă ani, are 42 de ani, este căsătorită şi are doi copii. Familia româncei a încercat să iasă din Fâşia Gaza, dar autorităţile nu le-au permis acest lucru deoarece nu aveau toate actele.

„Acum se simte mai bine. A fost lovită după Crăciun, a fost cadoul nostru de Crăciun din partea israelienilor. E distrusă Gaza, oamenii sunt distruşi, asta nu e război, e masacru. Acum stau cum copiii în braţe, se bombardează...”, a declarat Salah Jude, soţul româncei rănite.

Sursa: Realitatea TV




Blog Stats

  • 323.481 hits
ianuarie 2009
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte