Arhivă pentru 21 ianuarie 2009

21
ian.
09

Traian Băsescu este un bezmetic” /Năstase „nu vrea să fie iepuraşul PSD contra lui Băsescu”

În acest moment, am mari rezerve să mai candidez la prezidenţiale…ce alternativă să mai fie când colegii tăi sunt împreună cu Traian Băsescu la şedinţele CSAT, la reuniuni interne şi internaţionale?!

*Năstase lasă să se înţeleagă că doar ruperea guvernării PSD-PD-L l-ar face să intre în cursă pentru Cotroceni”

nastaseÎntr-o oră de interviu, Adrian Năstase a pomenit de aproape 30 de ori numele lui Traian Băsescu. “Aveţi o obsesie faţă de Traian Băsescu?” l-am întrebat. Năstase a răspuns că România ar trebui să aibă această obsesie, în condiţiile în care acesta este “un bezmetic”. Din cauza acestuia şi a prieteniei pe care “unii colegi” i-o poartă, Năstase spune că nici nu-l mai tentează să se arunce în cursa prezidenţială. Totuşi, adaugă fostul premier, “minuni se pot întâmpla” – cum ar fi ruperea alianţei PSD-PD-L, care l-ar pune pe candidatul social-democrat într-o postură reală de “alternativă” la Traian Băsescu. Până atunci, Adrian Năstase le spune colegilor de partid pilda broscuţei care “a fost chemată la Cotroceni” să i se propună să treacă un scorpion balta, bazându-se pe buna lui credinţă, dar care sfârşeşte prin a muri înţepată: “pentru că asa îi e firea scorpionului”. Ieri, la trei ore după ce a venit la redacţia Gândul, Năstase, culmea ironiei, a primit vestea că DNA îi trimite unul dintre dosare pe masa judecătorilor.

– Aţi vorbit despre faptul că PSD a devenit o subunitate a lui Traian Băsescu.


– Ideea pe care am dorit atunci să o subliniez, mai curând sub forma unui risc potenţial, era legată de faptul că Guvernul, iniţial negociat exclusiv cu PD-L-ul, cu partidul lui Emil Boc, formal cel puţin, pare că, de fapt, este un guvern Traian Băsescu, în care Traian Băsescu este cel care decide, el hotărăşte strategia de guvernare, el stabileşte principalele legi care urmează să fie adoptate, eventual, reglementări sub formă de ordonanţe. Face agenda Guvernului: iată, spre exemplu, ideea de revizuire a Constituţiei, pe care, în mod normal, conform prevederilor referitoare la revizuirea Constituţiei, Guvernul trebuia să o propună şefului statului, ca el să o ducă după aceea în Parlament. Deci Traian Băsescu pare cumva şeful absolut al Guvernului, şi, în condiţiile astea, PSD-ul devine o subunitate a lui Traian Băsescu, o subunitate, de fapt, a unei guvernări în care ar avea locul secund.

– La Poiana Braşov, liderii PD-L au spus că nu vor reacţiona la provocările care vin din PSD un an de zile. Cel puţin până după prezidenţiale. Sunteţi printre provocatori.

– Ce mă interesează este, de fapt, soarta PSD-ului. Am avut rezerve în ceea ce priveşte intrarea la guvernare cu PD-L, în primul rând, datorită lui Traian Băsescu. N-a fost capabil decât să genereze scandal, haos, dezordine. Formal se negocia cu PD-L, dar în spatele scenei era cineva care le sufla liderilor pedelişti ce să spună.

– Nu credeţi în consemnul pe care PD-L-iştii şi l-au dat…

– Sunt absolut convins că aşa este, pentru că pedeliştii fac parte din scenariul de care vorbim. Scenariul este că, în acest an, obiectul major al României este realegerea lui Băsescu pentru al doilea mandat. Şi, din acest motiv, este foarte important ca în acest caz relaţia cu PSD-ul să fie o relaţie calmă, liniştită, care să ajute la realizarea acestui obiectiv. (…) În ceea ce priveşte relaţia cu Traian Băsescu, eu am întrebat (în PSD, n.n.) în două rânduri dacă el a participat la negocierile cu PSD, dacă el este considerat parte a acestei înţelegeri sau nu. Şi mi s-a spus nu. De ce am întrebat acest lucru? Pentru că sunt convins că peste câtăva vreme, când lucrurile vor merge şi mai rău, Traian Băsescu va căuta un ţap ispăşitor în zona guvernării şi, mai ales, în zona componentei PSD la guvernare. Şi va spune atunci că el n-a semnat protocolul cu PSD, protocolul de guvernare, dar pe de altă parte, sunt convins că unii dintre liderii de la PD-L, vor spune: „Iată, criticile la adresa lui Băsescu vizează înţelegerile care au avut loc”.

Miza ordonanţei „pensie sau salariu”: „Era nevoie din câte am înţeles ca unii dintre militarii care erau antipatici pentru Traian Băsescu să fie scoşi din dispozitiv”

– Am văzut în permanenţă în discursurile dumnevoastră, critici la adresa lui Traian Băsescu, nu şi la adresa Guvernului. Aveţi o obsesie cu Traian Băsescu?

– În ce priveşte Guvernul, aş fi vrut să spun mai multe lucruri, dar am o problemă şi trebuie să o recunosc faţă de colegii mei, care sunt în Guvern. În măsura în care am participat la o dezbatere şi la o decizie, în mod categoric a reorientat partidul în această direcţie, mi se pare firesc în ceea ce priveşte guvernarea să las ca lucrurile să se deruleze pe baza înţelegerilor care s-au făcut şi să nu existe din partea mea un act care ar fi considerat o lipsă de fair-play, atacând foarte rapid nişte colegi care încearcă într-o situaţie dificilă să găsească soluţii. Din punctul de vedere al guvernării, e foarte devreme să mă pronunţ, în schimb, în legătură cu graba în ceea ce priveşte una dintre ordonanţe. Cred că aici PSD-ul a greşit, pentru că este un partid care trebuie să-şi menţină identitatea. Spre exemplu, era nevoie din câte am înţeles ca unii dintre militarii care erau antipatici pentru Traian Băsescu să fie scoşi din dispozitiv. Ei fuseseră scoşi din zona militară sau de pe funcţii, ieşiseră la pensie, dar ei veniseră cu salariile înapoi în minister, ca civili. Şi pentru a se rezolva această chestiune, care probabil că era importantă pentru Cotroceni, s-a dat o decizie foarte largă, pe care după aceea au îmbrăţişat-o şi colegii mei din Guvern, au şi susţinut-o, lovind, în felul acesta, în opinia mea, într-o zonă electorală importantă. Formula „să introducem sânge proaspăt în instalaţie” este o formulă pe care, legionarii au susţinut-o, la un moment dat, foarte puternic. Cred că noi, ca partid, am mers pe ideea coabitării generaţiilor şi a respectului pentru fiecare dintre generaţii. De aceea, l-am întrebat şi ieri pe Marian Sârbu, în cadrul dezbaterilor noastre, pentru ce anume a motivat această decizie. Este şomajul foarte mare în România şi vrem să deblocăm posturi pentru nişte oameni care n-au locuri de muncă acum? La un şomaj de 4-5% nu se pun astfel de probleme. Şi atunci, care a fost raţiunea? (…) Noi am devenit mai vocali decât Boc în apărarea acestui subiect şi lucrul acesta nu cred că este bine pentru viitorul nostru ca partid, pentru electoratul nostru.

– Intră în planurile lui Băsescu planurile despre care aţi vorbit, inclusiv distrugerea PSD?

– În mod evident. Eu cred că este vorba de o diminuare a rolului PSD, de o topire a electoratului său, de o preluare, eventual, a electoratului său pe zona prezidenţială. Uitaţi-vă că cele mai multe dintre temele de campanie electorală ale PD-L-ului nu au fost tocmai de dreapta în anii trecuţi, toate au fost numai de stânga. Deci PD-L-ul a rămas, până la urmă, cu mesajele sale în zona de stânga, pentru raţiuni practice, pentru a obţine un anumit sprijin extern, a trecut într-o noapte din stânga în dreapta, dar în campania electorală mesajele sale sunt mesaje de stânga. De aceea, în momentul de faţă, lui Băsescu îi convine o formulă de guvernare cu un partid declarat de stânga şi unul nedeclarat de stânga, dar care merge cu foarte multe variante ale stângii.

– În condiţiile în care, aşa cum spuneţi, PSD riscă să se afle într-un raport de subordonare faţă de Traian Băsescu, mai candidaţi la prezidenţiale anul acesta?

-Răspunsul direct este foarte simplu. În acest moment, am rezerve a mă angaja într-o astfel de campanie, pentru un motiv foarte simplu. În măsura în care Traian Băsescu are toate pârghiile de putere pentru a susţine o nouă campanie, de la cele financiare, până la altele mai complexe, în condiţiile în care PSD guvernează cu PD-L, elementele de diferenţiere ar fi extrem de complicate: în ce măsură ai putea să reprezinţi o alternativă, în condiţiile în care partidul tău merge împreună (cu Traian Băsescu, n.r.), colegii sunt împreună la şedinţele CSAT, la reuniuni interne şi internaţionale?! Deci, pare cumva o anumită echipă care se simte bine la guvernare şi atunci un candidat al PSD, evident, că nu ar avea foarte mari şanse. În acest moment, poziţia mea este mai rezervată decât era înainte de alegerile parlamentare. Sigur însă că România este o ţară a tuturor minunilor posibile, astfel încât, la mijlocul anului, va trebui să facem o nouă evaluare, mai ales după europarlamentare.

-Aşa stând lucrurile acum, candidatul PSD nu poate fi altceva decât un candidat-iepure pentru Traian Băsescu?

-Absolut.

-Ce ar trebui să se schimbe ca dumneavoastră să nu mai fiţi iepuraşul de sacrificiu de care vorbeaţi?

-Daţi-mi voie să nu vă răspund la această întrebare.

-Dinspre PD-L vin anumite declaraţii, precum cea a lui Mircea Toader, care spunea: „Dacă PSD va veni cu un Georgică de pe stradă pe care nu-l ştie nimeni, n-o să avem nicio problemă. Dar dacă vine cu Geoană sau cu altcineva din Executiv, vom avea probleme în mod sigur”. Cum să luăm declaraţia aceasta, ca pe un wishful thinking, ca pe o invitaţie sau chiar există o temă actuală – Mircea Geoană candidat la preşedinţie?!

-Mi-e greu să spun. Sigur, cei de la PD-L îşi doresc un candidat care să fie cât mai convenabil şi mai comod pentru Traian Băsescu. Rămâne să vedem dacă noi avem aceeaşi intenţie sau nu. Sper că nu. Din punctul meu de vedere, România are nevoie de o schimbare în ceea ce priveşte preşedintele. De patru ani de zile, eu simt ceea ce înseamnă poliţia politică şi hăituirea politică din partea lui Traian Băsescu. Eu am rezistat poate şi pentru că pentru că am un anumit tip de personalitate, şi un alt gen de experienţă şi alte contacte interne şi externe. Mă gândesc însă ce s-ar întâmpla dacă Traian Băsescu ar dobândi încă un mandat, cum ar arăta Guvernul pe care după aceea îl va stabili… în condiţiile în care acum doar televizoarele nu mai înregistrează ce se întâmplă în camere, aşa cum era acea idee cinică din „1984” a lui Orwell, în condiţiile în care vedem că pe zona de justiţie Traian Băsescu ştie foarte bine să lucreze. El a ieşit să justifice o acţiune împotriva a mii, zeci de mii de pensionari dând trei exemple de şacali care luau sume imense în cumul. Ştie foarte bine, e tot modelul din Orwell, ideea Big Brother, care e el, şi minutul de ură care trebuie îndreptat împotriva cuiva. (…)

-Pentru ca PSD să aibă şanse la prezidenţiale, trebuie să iasă din coaliţia cu PD-L?

– Nu vreau să pară cumva că dau sugestii într-o direcţie sau alta.

Scorpionul de Cotroceni, broscuţa PSD şi visul unei nopţi de vară, în care lui Geoană i-a fost frică să fie premier

-Sunteţi ferm convins că dl. Băsescu va candida la prezidenţiale? Poate îşi doreşte să fie premier.

-Dacă lucrurile îmi spuneţi că stau aşa plec mai liniştit de la acest interviu, dar nu mi-a dat nimeni motive să cred că nu va candida pentru un al doilea mandat şi, de fapt, asta e singura miză pe care el o are în acest an.

-Un Traian Băsescu la Palatul Victoria ar fi mai benefic pentru România decât un Traian Băsescu la Cotroceni?

-Nu, Traian Băsescu n-a fost benefic nici la Primărie, n-a fost benefic nici ca preşedinte şi n-ar fi benefic nici ca prim-ministru, pentru că e bezmetic. Nu poţi să ştii că ce spune şi vrea astăzi va avea corespondent în ce vrea mâine. Un lider important trebuie să fie un om care stabileşte o strategie împreună cu alţii şi o pune în aplicare. Aduceţi-vă aminte reacţiile lui isterice în legătură cu copertina pe care am montat-o la palatul Victoria, şi era după împuşcarea lui Djindjici…Am făcut o chestiune legată şi de raţiuni de protecţie şi de protocol. Ce scandal a făcut atunci, că nu s-a luat autorizaţie. L-am întrebat pe urmă: de ce nu aţi dărâmat-o în 2005, în perioada aceea, în care făceaţi ţepe în Piaţa Victoriei? E în continuare acolo. De ce? Pentru că e un lucru bun, făcut. Asta e firea lui, nu se va schimba. Vă aduc aminte bancul cu scorpionul şi broscuţa. Scorpionul vrea să treacă peste o băltoacă şi o roagă pe broscuţă să-l ia în spate să-l ducă pe cealaltă parte a apei. Broscuţa îi spune: nu sunt foarte hotărâtă, pentru că ştiu că o să mă înţepi şi o să mor din cauza asta. Scorpionul, bineînţeles, o cheamă la Cotroceni pe broscuţă şi-i spune „să ai încredere în mine, o să fim prieteni şi o să-ţi fiu recunoscător toată viaţa”. Trec apa, iar la mijloc scorpionul o înţeapă pe broscuţă. Broscuţa zice: Bine, dar nu o să-ţi dai seama că o să murim amândoi?” „N-am ce să fac, aşa mi-este firea”, spune scorpionul. Asta-l defineşte perfect pe Traian Băsescu

-Şi cu broscuţa PSD ce se va întâmpla, va muri?

-Eu cred că broscuţa PSD trebuie să fie mai atentă atunci când scorpionul o s-o roage să-l treacă lacul.

-Broscuţa PSD a încercat în ultimii doi ani să-şi găseacă un alt prieten. Dumneavoastră aţi fost primul cel care a vorbit de alianţa de cinci ani cu PNL. Sunteţi la finalul unei perioade finalizate cu un eşec. Până la ce nivel au ajuns discuţiile cu liberalii şi de ce au picat înţelegerile?

-Este vina liberalilor, pentru că ei au considerat că PSD şi PD-L nu se vor înţelege de niciun fel. Şi atunci au menţinut o anumită presiune, cu un orgoliu care nu se justifica prin rezultatul alegerilor, pentru a avea ei postul de prim-ministru. Ce trebuia să fie un anunţ în noaptea alegerilor…condiţiile s-au deteriorat după ce s-a dovedit că Stalin are dreptate, contează cine votează, dar important e cine numără, şi a doua zi s-a intrat în alt context. De abia după o săptămână, când era prrea târziu,liberalii acceptaseră această formulă. Dar deja erau foarte mulţi colegi de-ai noştri care făceau vizite prin Cotroceni… Varianta (cu PNL, n.n.) era că noi aveam prim-ministru, noi aveam majoritatea. Liberalii acceptaseră ca noi să avem premierul.

-Bun, a fost întâlnirea aceea în patru, dumneavostră, Geoană, Tăriceanu, Olteanu. De ce n-a vrut Geoană să semneze protocolul care i s-a pus în faţă?

-N-a fost un protocol. A fost un text pro memoria. Tăriceanu a notat elementele de înţelegere, a semnat hârtia lui şi i-a dat-o lui Geoană şi Geoană ar fi trebuit şi el să semneze o hârtie pe care să i-o dea lui Tăriceanu. Au mai fost doi participanţi la întâlnirea aceea, dacă vreţi să respectăm adevărul istoric, dar nu vi-i spun. Am impresia că, atunci, deja era târziu din punctul de vedere al lui Geoană. Avuseseră loc şi alte discuţii şi el era rezervat. Momentul trecuse pentru înţelegerea respectivă. El teoretic a vrut să prezinte, la întâlnirea de a doua zi cu PSD cele două variante pentru un vot. Dar el, în final, a prezentat însă varianta cu PD-L ca fiind varianta preferată de el.

-Ce alte elemente mai erau în acord?

-Exista o înţelegere ca, în cadrul Guvernului, raportul între miniştri să fie 50-50, iar pe ansamblul structurilor guvernamentale, raportul să fie 60 la 40 pentru PSD.

-Candidatul la prezidenţiale era unic?

-Nu s-a discutat, dar o formulă puternică pentru prezidenţiale ar fi putut să implice o variantă de candidat unic.

-Acest acord cu PNL ar fi fost mai avantajos decât cel cu PD-L?

-Da, pentru că PSD ar fi fost un partid principal, în timp ce acum e unul secundar la guvernare.

INFO PLUS

Despre Emil Boc
Are rolul mai degrabă de consilier al preşedintelui decât de prim-ministru”.

Despre candidatura lui Sorin Oprescu la preşedinţie
După un preşedinte jucător, nu avem nevoie de un preşedinte medic sau un preşedinte cântăreţ sau un preşedinte şahist, ci de un preşedinte care să-şi păstreze fişa postului”.

Despre proiectul prezidenţial de schimbare a Constituţiei
Traian Băsescu are un model care să se apropie cât mai mult de Constituţia lui Carol al II-lea sau de Constituţia lui Ceauşescu”.

Despre Barrack Obama
„S-a cam terminat cu perioada revoluţiilor oranj. Instalarea lui Barrack Obama coincide cu decesul revoluţiilor oranj”.

Despre Liviu Dragnea secretar general al PSD
„Secretarul general ar trebui să aibă un pedigree, ca unul dintre părinţi, de-al lui Octav Cozmâncă. Ar trebui să fie cineva care să stea tot timpul la partid. Să aibă un job full-time, pentru legătura cu teritoriul şi pregătirea campaniei electorale. Mi-e greu să cred că Liviu Dragnea va avea timp, ca ministru, să facă şi aceste lucruri.

Despre Miron Mitrea, omul lui Băsescu
Un Miron Mitrea care primeşte muniţie de la Cotroceni pe fondul unor sentimente de nemulţumire faţă de conducerea actuală poate să genereze tot felul de tensiuni”

Despre Ioan Rus şi Vasile Dâncu
Ei au o chestiune concretă de rezolvat: alegerile la Primăria Cluj. Pe 15 februarie. Eu cred că ei sunt suficient de pregătiţi dacă prin intermediul lui gabriel Oprea au pus alegerile pe 15 februarie şi nu în 15 mai. Asta înseamnă că ei se simt deja foarte pregătiţi cu candidatul pe care îl au.

Despre partidul lui Miron Cozma
„Apare în România o formă a radicalismului politic. Partidul lui Cozma ar putea, mai ales după ieşirea din Parlament a PRM şi după nereuşita partidului lui Gigi Becali, să creeze, la stânga PSD, o formă de radicalism, la care nimeni nu se uită cu atenţie”.

*gandul

21
ian.
09

Drum liber spre tiranie / Securitatea Statului se întoarce prin lege

Sub pretextul străveziu al luptei împotriva flagelului terorist, Securitatea a fost reînfiinţată prin lege. Apelurile telefonice, SMS-urile, corespondenţa electronică şi navigarea pe internet vor fi monitorizate oficial, iar apoi datele vor fi stocate, pe banii operatorilor, vreme de şase luni.

Ele vor fi ţinute la dispoziţia organelor statului, care pot cere oricând date despre oricare dintre cetăţenii români. Valabilă din 18 noiembrie 2008, Legea nr. 298 invocă necesitatea ca România să-şi armonizeze legislaţia cu prevederile europene în domeniu, dar, pe fondul tentativelor politice din ce în ce mai apăsate de reinstaurare a normelor statului poliţienesc, lasă loc pentru o sumedenie de abuzuri. Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, viaţa privată şi confidenţialitatea corespondenţei sunt doar două exemple, statuate în mod clar de Constituţia României, ce au fost călcate nonşalant în picioare de întreaga clasă politică. Un sondaj publicat recent releva că 73% din români îşi doresc un despot care să nu se mai încurce în amănunte ca parlamentarismul şi alegerile libere. Pe acest fundal, la 20 de ani de la Revoluţie, lor li se oferă cadou (înapoi) „Cooperativa Ochiul şi Timpanul”. Dar nouă, restului de 27%?
Victor Ciutacu, Andrei Bădin
Securitatea a fost reînfiinţată prin lege. Telefoanele, sms-urile, corespondenţa electronică şi navigarea pe internet vor fi monitorizate şi apoi stocate timp de şase luni pentru a fi la dispoziţia organelor care pot cere oricând date despre oricare dintre cetăţenii români. Legea nr. 298 din 18 noiembrie 2008 invocă necesitatea ca România să respecte legislaţia europeană în domeniu.

CE SPUNE LEGEA?
Legea care a intrat în vigoare marţi prevede că firmele de comunicaţii electronice sunt obligate să stocheze, timp de şase luni, anumite date privind apelurile telefonice, mesajele scrise sau e-mail-uri, generate sau prelucrate prin serviciile furnizate, informaţii care pot fi accesate de MIRA, Parchet, SRI şi SIE, la solicitarea acestora. Solicitarea transmiterii datelor se va putea realiza numai după ce a fost începută urmărirea penală, la autorizarea instanţei şi la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Informaţiile vor fi puse la dispoziţia organelor respective cu scopul utilizării în cadrul activităţilor de cercetare, de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor grave. Conform legii, “în scopul prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, organele de stat cu atribuţii în acest domeniu pot avea acces, în condiţiile stabilite prin actele normative ce reglementează activitatea de realizare a securităţii naţionale, la datele reţinute de furnizorii de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice”. Această prevedere este foarte vagă şi poate da prilejul la abuzuri folosindu-se ca pretext ameninţări la adresa securităţii naţionale.

ABUZURI
Interesant este că la date pot avea acces nu numai procurorii, dar şi cei de la Ministerul de Interne, dar în special cei de la SIE, a căror competenţă este pentru teritoriul din afara graniţelor României. Mai mult, din dispoziţiile legale, reiese foarte clar că interceptările vor fi folosite nu numai pentru cercetarea infracţiunilor, dar şi pentru descoperirea lor. Mai mult decât atât, infracţiunile grave nu sunt definite în nici un fel, ceea ce poate da prilej la abuzuri grave. Legea are foarte multe aspecte care sunt definite vag, ceea ce alimentează speculaţiile că se pregătesc abuzuri.
De altfel, avem o istorie în spate care ne face sensibili la orice încercare de a mai fi supravegheaţi ca în perioada comunistă.

URMĂRIŢI ŞI CU BANII LUAŢI
Datele vor fi stocate în format electronic prin intermediul unei baze de date, care va fi creată şi administrată din fonduri proprii de operatorii de telecomunicaţii fixe şi mobile, precum şi de furnizorii de servicii de internet. Cheltuielile aferente înfiinţării şi administrării bazei de date vor fi deductibile fiscal. Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România consideră că interfeţele standardizate de colectare şi păstrare a bazelor de date vor necesita investiţii importante, care se vor repercuta în costuri suplimentare pentru utilizatorii serviciilor de telefonie şi internet, precum şi o pregătire specială a personalului.

ETAPA DIN 15 MARTIE
Peste două luni, din 15 martie, toţi providerii de internet vor fi obligaţi să stocheze timp de şase luni informaţii legate de e-mail-urile noastre şi traficul pe internet.

ÎNCĂLCAREA CONSTITUŢIEI
Constituţia României spune la articolul 26 la capitolul 2: “Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”. Articolul 28 spune la rândul său: “Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil. Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”.

DEZBATEREA PUBLICĂ, PE FURIŞ
Conform legii, un asemenea proiect de lege trebuie supus dezbaterii publice. Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI) a prezentat în cursul lunii aprilie 2007 un prim proiect de implementare a directivei europene cu privire la păstrarea datelor de trafic informaţional. Totuşi, opinia publică nu a fost informată corect asupra proiectului de lege propus.

DIRECTIVĂ EUROPEANĂ PUSĂ LA ZID
Conform directivei europene invocată la aprobarea acestei legi, fiecare ţară trebuie să ţină seama de specificitatea legislaţiei naţionale în domeniul respectiv. Directiva privind păstrarea datelor de trafic deja este puternic contestată de alte state ca, de exemplu, Irlanda sau Slovenia, care au atacat-o la Curtea Europeană de Justiţie, sau în Germania, unde a fost atacată ca fiind neconstituţională. Ar mai trebui subliniat că existenţa unui act normativ cu modificarea expresă sau tacită a altor acte normative existente creează probleme existând mai multe reglementări care pot fi interpretabile.

NECORELARE CU PREVEDERI EXISTENTE
Există o serie întreagă de necorelări ale actului normativ cu alte acte deja existente, în special 161/2003 (dispoziţiile privind criminalitatea informatică), Ordonanţa de Urgenţă nr. 43/2002 privind Departamentul Naţional Anticorupţie sau Ordonanţa de Urgenţă nr. 131/2006 referitoare la DIICOT, care a fost respinsă. Ultimele două ordonanţe făceau referire expresă la accesul la date informatice, adică ceea ce acum se proclamă prin această lege.

DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE DIN GERMANIA
În mai multe ţări europene au avut loc proteste faţă de adoptarea unei astfel de legi. În Germania, Legea a fost atacată în faţa Curţii Constituţionale federale. Aceasta a decis că se pot păstra datele conform legii, dar detaliile pot fi transferate investigatorilor numai în cazuri de terorism şi numai cu un mandat judecătoresc. De asemenea, se va apela la această soluţie doar când celelalte mijloace de probă nu sunt accesibile sau nu au şanse de reuşită. Curtea Constituţională germană nu s-a pronunţat pe fond aşteptând şi decizia Curţii Europene de Justiţie în cazul Irlanda vs Comisia Europeană pe aceeaşi temă.


Procurorul general, îngrijorat
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kovesi, ne-a declarat ieri, imediat după bilanţul Poliţiei Române, că procurorii sunt nemulţumiţi de unele dintre prevederile legilor privind prelucrarea datelor personale şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.
Am cerut puncte de vedere de la toate instituţiile de Parchet. Le vom analiza şi apoi vom face propuneri de modificare către Ministerul de Justiţie. Sunt mai multe prevederi care îngreunează activitatea Ministerului Public. Şi vă exemplific. Faptul că nu mai putem cere listeningul convorbirilor telefonice decât dacă este începută urmărirea penală. Or, în Codul de procedură penală se arată clar că putem lua autorizaţie de la judecător şi înainte de începerea urmăririi penale”, ne-a declarat Codruţa Kovesi. “În plus, aceste listeninguri pot fi cerute de la companiile de telefonie mobilă doar în cazurile infracţiunilor grave prevăzute în Legea 29/2003, privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi în cea privind trorismul. Or, se pierd din vedere infracţiunile cu violenţă, precum tâlhăriile dar şi cazurile dispariţiilor de minori. Termenul de stocare a datelor de şase luni face ca, în cazul în care nu suntem sesizaţi despre infracţiune în interiorul acestui termen, aceste date să se piardă. Este un termen insuficient pentru investigaţiile complexe care privesc traficul de droguri ori traficul de persoane”, ne-a declarat Codruţa Kovesi.
Potrivit noii legi deja intrate în vigoare furnizorii de servicii de comunicaţii pot da procurorilor date de trafic şi localizare corespunzătoare serviciilor de acces la internet, poştă electronică şi telefonie prin internet doar dacă au început urmărirea penală în dosarul pentru care cer informaţiile. Şi doar dacă există autorizaţia dată de judecător.
Violeta Fotache

Normele metodologice, în 30 de zile
Potrivit Ministerului Comunicaţiilor, normele metodologice de aplicare se vor elabora în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Legii 298/2008 şi vor fi supuse spre aprobare Guvernului. Normele elaborate de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale vizează obligaţiile furnizorilor de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice. Totuşi, Ministerul a elaborat o variantă de lucru a normelor me-todologice care a fost supusă dezbaterii în luna decembrie a anului 2008 în cadrul unei reuniuni cu reprezentanţi ai furnizorilor şi operatorilor de servicii de comunicaţii electronice.
Alexandru Rădescu

Băsescu îi asculta pe Geoană şi Iliescu
Fostul consilier prezidenţial şi fost şef al SIE, Claudiu Săftoiu a lansat aseară acuzaţii grave la adresa preşedintelui Traian Băsescu, susţinând că şeful statului ştia ce vorbeau Ion Iliescu şi Mircea Geoană la telefon. Săftoiu a declarat la emisiunea “Deschide Lumea” de la Realitatea TV că Băsescu îi povestea conţinutul discuţiilor dintre cei doi social-democraţi. “Eu am aflat de intervenţii politice care se bazează pe informaţii şi interceptări ilegale acum un an, acum doi ani şi am aflat de la preşedintele României că el ştia ce vorbeau Iliescu şi Mircea Geoană”, a spus Săftoiu. Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost surprins de declaraţia făcută de fostul şef al SIE şi a reacţionat dur. “Să le fie ruşine şi nu vreau să fac alte comentarii”, a afirmat Iliescu. La numai o oră de la declaraţiile-şoc, Săftoiu a revenit telefonic la Realitatea TV şi şi-a nuanţat declaraţiile. “Este vorba de declaraţiile pe care Băsescu le dădea în presă, nu că-mi spunea mie. Am aflat din surse publice că preşedintele ştia că anumiţi politicieni vorbeau la telefon despre politică, asta nu înseamnă că mi-a spus personal”, a precizat Săftoiu. Administraţia Prezidenţială a respins afirmaţiile făcute de Săftoiu, solicitându-i să probeze afirmaţiile făcute. “Administraţia Prezidenţială face apel la mass-media să trateze cu maximă reticenţă astfel de afirmaţii, care reprezintă intoxicări fără nici o bază reală şi cu o evidentă tentă politică”, se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei. Claudiu Săftoiu a demisionat în martie 2007 de la conducerea SIE, după ce a declarat la Comisia parlamentară de anchetă privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Băsescu că interceptările convorbirilor făcute de SIE sunt pe bază de mandat de la procurorul general şi că Serviciul dispune de aparatură de interceptare. Ulterior, Săftoiu a revenit şi a precizat că, la audieri, a făcut declaraţii greşite. El a explicat că SIE nu a realizat de fapt niciodată interceptări cu tehnică proprie.

Claudiu Săftoiu: „Băsescu asculta discuţiile dintre Iliescu şi Geoană

*jurnalul

21
ian.
09

Preşedintele scoate castanele promisiunilor electorale din foc pentru Guvern

Şeful statului susţine că aplicarea majorărilor votate de PSD şi PD-L în 2008 ar arunca România „într-o formidabilă criză“

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că cifra acreditată de Comisia Europeană privind deficitul bugetar – 7,5 % – este corectă în condiţiile în care toate legile adoptate în 2008 – majorări de salarii şi pensii – se vor aplica. „Vreau să ştiţi că cifra, sau să confirm că cifra acreditată de Comisia Europeană din punct de vedere deficit este corectă, repet, corectă – 7,5% deficit dacă toate legile adoptate în 2008 se vor aplica, iar acest lucru este confirmat şi de evaluarea noastră, în urma solicitărilor făcute de miniştri la prima analiză a bugetului, unde a ieşit cam 9%, deci este corectă cifra”, a punctat Traian Băsescu.

Şeful statului a sugerat astfel că dacă promisiunile electorale ale PSD şi PD-L vor fi îndeplinite, efectul pentru România va fi unul catastrofal. ”Au dreptate ambele părţi care au prezentat cifrele: atât guvernul, care a anunţat intenţia de a construi un buget cu 2% deficit, cât şi Uniunea Europeană, care a luat legile în vigoare în România şi care, prin aplicarea lor, ar duce la acest deficit catastrofal, care aruncă România într-o formidabilă criză şi în crearea unor dezechilibre macroeconomice care nu vor mai putea fi controlate”, a subliniat el. Şeful statului a rugat Executivul să facă ce este în interes naţional – reducerea masivă a cheltuielilor, întrucât Guvernul va trebui să facă un „efort extraordinar“ pentru a atinge ţinta de 2% deficit pe care şi-a propus-o.

România va înregistra în acest an o încetinire marcată a creşterii economice – până la 1,75% -, în contextul în care deficitul bugetar se va adânci până la un nivel record de 7,5% din PIB, arată prognoza Comisiei Europene, publicată luni. Palatul Victoria nu a fost de acord cu aceste cifre, estimând un deficit de 2% şi o creştere economică de 2,5%. „Poate trebuia să se ţină cont că la Bucureşti s-a schimbat Guvernul“, a subli­niat, tot ieri, în întâlnirea cu ambasadorii statelor UE, şeful Executivului, Emil Boc.

*gandul

21
ian.
09

BANI Relaxarea creditelor ipotecare va micşora avansul minim obligatoriu/Câţi bani poţi să iei de la bancă după noile norme

Apartamentele cu bulină nu sunt acceptate drept garanţie de către bănci

Un grad de îndatorare maxim de 70% este posibil numai cu un punctaj mare din partea băncii la dosarul de credit

Doritorii de credite pentru locuinţe ar putea lua, în scurt timp, în medie, cu 26% mai mulţi bani de la bănci, după ce Banca Naţională a României (BNR) a relaxat acest tip de credit, săptămâna trecută. În acelaşi timp, cei care vor solicita un asemenea împrumut vor da un avans cu aproximativ 48% mai mic, faţă de condiţiile actuale, la un grad de îndatorare de 60%. Cu alte cuvinte, populaţia va putea lua credite mai mari cu avans mai mic.
Aşa arată situaţia pe hârtie, însă procentajele pot diferi de la o bancă la alta.

„Este greu de prezis în ce măsură vor relaxa băncile gradul de îndatorare, întrucât BNR dă posibilitatea fiecărei bănci să-şi facă propria strategie. Cert este că gradul de îndatorare admisibil va creşte cu câteva procente şi acest lucru va facilita accesul clienţilor la credite mai mari, cu o contribuţie proprie mai mică„, explică Marina Sterpan, directorul de comunicare al Credit Zone – companie specializată în intermedierea de credite. Astfel, de la un grad de îndatorare de 35-45%, românii se vor putea împrumuta în limita a 55-60% din salariu. Sau chiar mai mult, până la 70% din venituri, însă doar dacă banca le acordă un scoring bun.

Proprietate de calitate pentru un împrumut ipotecar

Aşadar, o familie care vrea să achiziţioneze un apartament în valoare de 70.000 de euro, în condiţiile unui grad de îndatorare de 60%, are mai multe variante, în funcţie de regulamentul fiecărei bănci – deocamdată în curs de elaborare.

Presupunând că împrumutul ipotecar se va face pe o perioadă de 30 de ani, cu avans, solicitanţii trebuie să aibă un venit mediu lunar de aproximativ 4.000 de lei. Spre exemplu, cu un avans de doar 7.000 de euro, suma împrumutată va fi de 63.000 de euro. Solicitanţii vor obţine un scoring bun dacă vor garanta împrumutul cu „proprietăţi imobiliare de bună calitate”, aşa cum se arată în măsurile luate de banca centrală, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului de Administraţie. „Interpretarea sintagmei rămâne la latitudinea fiecărei bănci în parte, după normele interne”, explică Marina Sterpan.

Însă, ca regulă general valabilă, un imobil poate fi luat în garanţie numai dacă este intabulat şi poate fi asigurat. Termenul se poate transpune în practică printr-o proprietate ce poate fi valorificată rapid de bancă.

Cei care se gândesc să garanteze împrumutul cu o casă cu bulină roşie, confort III, ori o casă de paiantă sau chirpici pot să-şi ia adio de la credit, mai spune Sterpan. Cât despre casele din lemn, acestea sunt agreate ca garanţii imobiliare doar dacă au fundaţia construită.

*gandul

21
ian.
09

PROPUNERI/Măsuri anticriză de la Finanţe

Amânarea plăţii TVA cu şase luni în sectorul auto, precum şi eliminarea acesteia la export, extinderea programului Rabla, scutirea firmelor de la plata contribuţiilor sociale către bugetul de stat pentru persoanele angajate anul acesta, cu salariul de maximum 1.000 lei, reorientarea exporturilor româneşti către pieţe emergente etc. Acestea sunt câteva dintre cele 74 de măsuri din “Platforma comună de măsuri anticriză”, întocmită de Ministerul Finanţelor, ce urmează a fi aprobată de Executiv.

Criza economică mondială obligă autorităţile române să ia măsuri urgente, astfel încât efectele crizei să fie diminuate, iar populaţia să nu fie afectată foarte tare. Astfel, pentru a stimula crearea a cel puţin 50.000 locuri de muncă în microîntreprinderi, Executivul ar putea scuti firmele de plata contribuţiilor sociale pentru angajarea unei singure persoane cu salariul de maximum 1.000 lei. În cazul în care firmele ar fi nevoite să facă disponibilizări, acestea ar putea fi scutite de la plata contribuţiilor către bugetul de stat şi al asigurărilor sociale în cazul şomajului tehnic, însă nu mai mult de trei luni. O altă măsură anticriză o constituie reducerea birocraţiei, respectiv eliminarea a 25 de autorizaţii şi avize, în vederea derulării unei afaceri. Pentru asigurarea surselor de finanţare, Ministerul Finanţelor propune limitarea prin Legea bugetului de stat a cotelor destinate bugetelor locale din TVA, neimpozitarea profitului reinvestit şi instituirea unei taxe de poluare anuală, în funcţie de gradul de poluare al autovehiculului. De asemenea, propune achitarea cu prioritate a obligaţiilor financiare certe, lichide şi exigibile ale statului şi eşalonarea echilibrată a plăţii lunare a acestora în trim. I al anului 2009.

EXPORTUL TREBUIE REORIENTAT
Planul cuprinde un program naţional de susţinere şi promovare a brandurilor individuale ale firmelor şi produselor româneşti la export, precum şi deschiderea a cinci centre de promovare în parteneriat public-privat în Moscova, Beijing, Chişinău, Cairo şi New Delhi. Alte măsuri destinate sprijinirii mediului de afaceri vizează asigurarea constituirii, în cadrul CEC Bank, a unui fond destinat creşterii accesului microîntreprinderilor la finanţare, înfiinţarea Fondului de Contra-garantare a Creditelor pentru IMM-uri şi modificarea cadrului legislativ în scopul acordării prefinanţării în vederea accesării fondurilor structurale. În plus, compensarea pierderilor din exportul către statele din UE s-ar putea realiza prin reorientarea exporturilor româneşti de pe pieţele puternic afectate de criza financiară către pieţele emergente. Planul anticriză prevede şi eliminarea obligativităţii de plată a TVA la export, în concordanţă cu practicile comunitare, sau acceptarea instrumentelor bancare specifice pentru plata TVA la export. Totodată, pachetul de măsuri anticriză prevede şi generalizarea deciziei de neimpozitare a profitului reinvestit şi a dividendelor reinvestite.

AJUTOR ÎN INDUSTRIA AUTO
Una dintre cele mai grav afectate ramuri ale economiei este industria auto. Producătorii şi importatorii de autoturisme au înregistrat anul trecut o scădere semnificativă a vânzărilor, mulţi dintre aceştia fiind în pragul falimentului.

Pentru ca sectorul auto să facă faţă crizei, Guvernul ar putea aproba amânarea plăţii TVA cu 6 luni, şi acordarea unei prime de casare de 800 de euro pentru fiecare automobil reciclat în 2009. Pachetul de măsuri prevede şi facilitarea accesului la credite pentru furnizorii de componente auto, precum şi a utilizatorilor de autoturisme, prin bonificarea dobânzii, dar şi bonificări financiare pentru investiţiile în capacităţi noi în sector. Alte măsuri ce privesc relansarea industriei auto prevăd reducerea impozitului pe profit investit în modernizarea produselor şi tehnologiilor de realizare de componente auto, precum şi reducerea termenului de analizare şi promovare a proiectelor de accesare a fondurilor structurale. Ministerul Economiei vrea să sprijine reconversia persoanelor disponibilizate din industria auto, prin crearea unor mecanisme de cofinanţare a şcolarizării personalului pe perioada întreruperii temporare a activităţii.

Anul acesta, circa jumătate din totalul celor 220.000 de salariaţi din industria auto, respectiv 100.000, vor rămâne fără loc de muncă, potrivit estimărilor specialiştilor din domeniul auto.

*jurnalul




Blog Stats

  • 325.206 hits
ianuarie 2009
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte