Arhivă pentru 6 februarie 2009

06
feb.
09

Preţuri surpriză la Târgul Imobiliar/Casele nu se vând nici ieftinite cu 30 la sută

Pretenţiile dezvoltatorilor de pe piaţa rezidenţială au scăzut cu până la 30%.Primul târg imobiliar din 2009 a debutat cu preţuri în scădere. Însă clienţii cărora li se adresează noile oferte, nu şi-au mai făcut apariţia.

Aproape 11 dimineaţa. La intrarea în expoziţie linişte. Anul trecut, la aceeaşi oră, erai călcat pe picioare şi îmbrâncit de vizitatori. În sală, nu sunt mai mult de 40-50 de persoane. Majoritatea jurnalişti şi agenţi imobiliari.

„Nu mai sunt bani”, spune un domn trecut de 40 de ani, printre puţinii vizitori de la Târgul Naţional Imobiliar (TNI). Caută un apartament cu două-trei camere într-un ansamblu mic, iar bugetul său este „cât vrea banca, dar nu mai mult de 120.000 de euro”. Se opreşte la câteva standuri, adună nişte pliante şi pleacă. Cele mai întâlnite preţuri sunt cuprinse între 1.200 şi 1.600 de euro pe metru pătrat, la care se adaugă TVA.

Cotaţii comparabile cu cele din 2007

Există şi apartamente la preţuri comparabile celor practicate în 2007.

Astfel, proiectul Primăvara Ghencea oferă un preţ cuprins între 900 şi 1.100 de euro pe metru pătrat, plus TVA. „În momentul lansării, acum doi ani, un metru pătrat construit costa de la 875 de euro, iar maximul atins a fost de 1.250 de euro”, spune Raluca Oprescu, directorul de vânzări al ansamblului.

În pofida ieftinirii, în luna ianuarie s-au vândut doar patru apartamente, dar negocierile pentru acestea începuseră de anul trecut. Raluca Oprescu speră ca lucrurile să îşi revină după târg. „Nu ştim la ce să ne aşteptăm, dar deja am avut doi vizitatori care s-au arătat interesaţi să cumpere”. Mai puţin norocos la capitolul vânzări a fost proiectul American Village.

Deşi oferă un apartament cu două camere, cu bucătărie utilată şi un Ford Fiesta pentru 100.000 de euro, în ultimul timp nu a încheiat nici măcar o tranzacţie. „Din septembrie nu am mai vândut nimic”, mărturiseşte Laura Ilie, reprezentat al companiei dezvoltatoare, Mainrom Invest.Târgul Naţional Imobiliar se desfăşoară în perioada 5-8 februarie, în cadrul Palatului Parlamentului la Sala Unirea. Biletul de intrare costă 5 lei.

Cele mai ieftine case

Cele mai accesibile case sunt în proiectele finalizate sau în stadii foarte avansate de construcţie din afara Capitalei. O garsonieră în Popeşti Leordeni costă de la 38.500 de euro, iar un apartament cu două camere porneşte de la aproximativ 50.000 de euro. Cel mai ieftin apartament din străinătate are două camere şi se află în Costa del Sol, Spania. Acesta costă 120.000 de euro.

*adevarul




Blog Stats

  • 323.457 hits
februarie 2009
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
232425262728  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte