Arhivă pentru 11 februarie 2009

11
feb.
09

Băncile mizează pe un curs de schimb între 4,1 şi 4,7 lei/€ în 2009

ESTIMĂRI Modificare de optică

Băncile mizează pe un curs de schimb între 4,1 şi 4,7 lei/€ în 2009
Raiffeisen este optimistă, ING pesimistă

Băncile care activează pe piaţa românească şi-au revizuit estimările referitoare la cursul de schimb al monedei naţionale în raport cu euro pentru finele anului, mizând pe o cotaţie de 4,1-4,7 lei/euro. Raiffeisen Bank şi-a schimbat previziunile „din cauza deteriorării sentimentului investitorilor faţă de regiune”, dar continuă să anticipeze o uşoară apreciere a monedei naţionale în a doua jumătate a anului, până la o paritate de 4,1 lei/euro în decembrie. Pentru finele anului, economiştii băncii au urcat anticipările de la 3,8 lei/euro la 4,1 lei/euro, dar rămân mai optimişti decât alţi analişti.

Pe de altă parte, analiştii Băncii Comerciale Române estimează pentru sfârşitul anului 2009 un curs de 4,3 lei/euro, iar ING Bank o paritate de 4,7 lei/euro. “Credem că sentimentul negativ al investitorilor va persista. Sentimentul faţă de statele din Europa Centrală şi de Est s-a deteriorat destul de mult, în contextul înrăutăţirii perspectivelor economiei mondiale”, a declarat economistul-şef al Raiffeisen, Ionuţ Dumitru, citat de Mediafax. El a precizat că revizuirea nu este semnificativă şi că banca previzionează în continuare o uşoară apreciere în a doua parte a anului.

Conducerea Raiffeisen a revizuit în urcare estimările privind nivelul cursului de schimb de la 4,2 lei/euro la 4,3 lei/euro pentru luna martie, de la 4 lei/euro la 4,25 lei/euro pentru iunie şi de 3,95 lei/euro la 4,2 lei/euro în septembrie, potrivit datelor dintr-un raport al băncii. Dumitru a precizat că previziunile legate de cursul de schimb mediu au urcat de la 4 lei/euro la 4,2 lei/euro.Declaraţiile făcute vineri şi luni de guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, sugerează că instituţia este foarte îngrijorată în legătură cu deprecierea monedei naţionale, potrivit raportului Raiffeisen. Analiştii băncii prognozează că BNR va continua să ia măsuri pentru limitarea deprecierii leului. Isărescu a declarat, luni, la o întâlnire cu bancherii şi ministrul Finanţelor, că o anumită stabilitate a cursului de schimb şi corelare cu fundamentele macroeconomice sunt în interesul economiei româneşti, al statului şi al băncilor comerciale, adăugând că este nevoie de încrederea populaţiei în moneda naţională.

*gandul

11
feb.
09

Profit record pentru băncile din România în 2008

Bancherii au avut in 2008 cel mai bun an de dupa 1990. Profitul net total al bancilor din Romania a urcat cu 67%, pana la 1,27 mld. euro. In ultimii patru ani bancile au incasat profituri de peste trei miliarde de euro.

Profitul net al bancilor a depasit in 2008 pragul de un miliard de euro, ajungand la nivelul record de peste 1,27 mld. euro in urma unei cresteri de circa 67% fata de 2007, conform datelor raportate la BNR.
2008 apare astfel drept cel mai bun an pentru industria bancara de dupa 1990, castigurile realizate in prima jumatate a anului reusind sa acopere declinul afacerilor inceput in toamna din cauza contaminarii cu efectele crizei internationale.

profitSectorul bancar este oglinda economiei, asa ca dinamica sa a reflectat exact boom-ul economic, pe care l-a si alimentat. 2009 va fi insa mult mai dificil pentru banci pentru ca pe cat de severa va fi ajustarea economiei, cu atat mai drastic vor fi afectate rezultatele din sectorul financiar„, comenteaza Radu Craciun, director de investitii la Interamerican Pensii.
Profitul a ramas insa concentrat la nivelul bancilor mari, o sursa importanta de castig fiind vanzarile de active din sectorul asigurarilor, dar si trezoreriile au contribuit din plin pe seama oportunitatilor oferite de volatilitatea cursului de schimb.
„M-as astepta ca diviziile de piete financiare sa fi avut o contributie substantiala la profituri, compensand scaderile de venituri inregistrate pe tranzactii comerciale”, spune Craciun.
BCR, BRD, CEC si Banca Transilvania au incasat anul trecut cate 62 de milioane de euro net din vanzarea participatiilor la Asiban, BCR a mai castigat 244 mil. euro din vanzarea BCR Asigurari si a pachetului majoritar la BCR Asigurari de Viata, in timp ce Banca Transilvania a obtinut inca 90 mil. euro din tranzactia de vanzare a BT Asigurari.
Bancile amintite au gasit in 2008 o ultima fereastra de oportunitate pentru a ceda in schimbul unor preturi substantiale afacerile cu asigurari, inainte ca piata fuziunilor si achizitiilor sa inghete ca urmare a crizei. Dincolo de profitul realizat pe seama tranzactiilor respective, numeroase banci au raportat la jumatatea anului cresteri solide ale castigurilor realizate datorita dinamicii inca rapide a creditarii, cererea puternica permitand majorarea marjelor de dobanda.
De asemenea, multi jucatori au continuat sa reduca presiunea costurilor, ajustand raportul cost/venit din ce in ce mai mult sub pragul de 50%.
In aceste conditii, piata romaneasca a fost o sursa importanta de profit pentru grupurile straine care controleaza banci locale. Radu Craciun nu se asteapta insa la un apetit prea mare al actionarilor de a transforma in dividende profiturile din Romania in conditiile de criza date.
„Bancile locale vor avea nevoie de capital pentru provizioanele substantiale pe care va trebui sa le constituie si m-as mira sa vad o repatriere masiva a dividendelor.
Numai BCR si BRD, care conduc detasat in clasamentul cotelor de piata la credite si depozite, au cumulat la noua luni un profit net de 626 de milioane de euro.
Trimestrul al treilea a adus insa primele semne de incetinire a afacerilor la nivelul intregii piete, pentru ca ultimele trei luni sa consemneze declinul abrupt al creditarii, in paralel cu deteriorarea portofoliilor de credite sub impactul majorarilor succesive ale dobanzilor si al deprecierii accelerate a leului.
Asa se face ca bancile au inceput sa constituie provizioane din ce in ce mai mari, care au ajuns sa insumeze echivalentul a 1,9 miliarde de euro la sfarsitul anului, adica dublu fata de nivelul din 2007.
Acestea au muscat puternic din profiturile pe trimestrul IV, unele banci constituind provizioane speciale in avans de teama cresterii ratei default-urilor in 2009.

*zf




Blog Stats

  • 323.262 hits
februarie 2009
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
232425262728  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte