„Acestea sunt timpuri extraordinare. Iar noi avem în faţă o provocare extraordinară. Puterea noastră, la fel ca şi convingerea noastră au dat acestei naţiuni rolul de lider în cauza libertăţii. Nici un alt rol din istorie nu poate fi mai dificil sau mai important (…)”
„Cred că această naţiune ar trebui să se angajeze la atingerea scopului – până la finele acestui deceniu – ca un om să ajungă pe Lună şi să revină pe Pământ în siguranţă. Nici un alt proiect spaţial din această perioadă nu va impresiona omenirea sau nu va fi mai important pentru explorarea de lungă durată a spaţiului. Şi nici un proiect nu va fi atât de dificil sau de costisitor.”
Declaraţia îi aparţine lui John F. Kennedy. La 25 mai 1961, preşedintele Statelor Unite a anunţat, în faţa Congresului american, că visul de a ajunge pe Lună va deveni realitate… „până la sfârşitul acestui deceniu”.
Contextul mondial arăta cât de necesară era o schimbare pentru administraţia de la Washington. Uniunea Sovietică ajunsese deja în spaţiu. În 1957 a lansat primul satelit artificial, având mărimea unei mingi de plajă. La patru ani după surpriza Sputnik I, din 1957, cosmonautul Iuri Gagarin a devenit primul om care a ajuns în spaţiu.
Era 12 aprilie 1961. În interiorul administraţiei SUA crescuseră presiunile din partea politicienilor – la 5 mai, americanii au lansat o navetă cu om la bord, care ar fi trebuit să ajungă pe orbita terestră. Dar astronautul Alan Shepard nu a trecut de orbita inferioară. Era stânjenitor după succesul răsunător înregistrat de ruşi.
La fel de stânjenitor a fost şi momentul în care, în încercarea disperată a Washingtonului de „a-l detrona” pe Fidel Castro, la mijlocul lui aprilie 1961, circa 1.400 de exilaţi cubanezi antrenaţi şi finanţaţi de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) au dat rateu în tentativa lor de a invada Golful Porcilor. După 72 de ore de schimburi de focuri, anticastriştii au predat armele. A fost cel mai mare fiasco din istoria CIA. Era în plin război rece.
Kennedy avea nevoie de o salvare. Ruşinea Statelor Unite trebuia spălată. Şi asta urgent. Iar cursa spaţială a devenit primul „refugiu” – Kennedy şi oamenii lui, inclusiv directoul NASA de la acea vreme, James Webb, au ajuns la concluzia că trimiterea unui om pe Lună va poziţiona Statele Unite înaintea URSS. Deşi era greu de crezut că americanii anilor ’60 ar fi fost suficient de pregătiţi încât să aloce bani şi forţă de muncă pentru ceea ce avea să fie denumit programul spaţial Apollo, proiectul a fost pus în practică şi naveta s-a ridicat de la sol, cu direcţia Lună, la 16 iulie 1969.
Succesul lui Armstrong poate că nu ar fi fost posibil fără experienţele anterioare ale NASA: în 1967, trei astronauţi şi-au pierdut viaţa într-un accident la sol; în 1968, a avut loc prima misiune importantă, Apollo 8, primul zbor spaţial în jurul Lunii cu echipaj uman la bord. În iunie 1969, a urmat misiunea Apollo 10, al doilea zbor de recunoaştere având trei astronauţi la bord.
0 Responses to “Un pas mic pentru om, un salt gigant pentru omenire”