16
oct.
09

Băsescu spune că poate dizolva Parlamentul a doua zi după turul al doilea al prezidenţialelor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că, dacă se împlinesc cele 60 de zile prevăzute de Constituţie în care Parlamentul poate da un vot pentru noul Guvern şi sunt respinse două propuneri de premier, poate dizolva Parlamentul chiar pe 7 decembrie, fără să aştepte noul preşedinte.

Traian Băsescu a explicat la postul public de radio cum este posibilă această variantă. „Constituţia spune aşa: preşedintele se duce, şi în cazul nostru merge cu Croitoru, Parlamentul îl respinge. Constituţia dă Parlamentului instrumentul de a respinge propunerea preşedintelui, iar această majoritate sui generis de la Grivco se va putea manifesta prin votul în Parlament şi este respinsă propunerea preşedintelui. Preşedintele trebuie să facă din nou consultări şi la a doua nominalizare şi o prezintă din nou Parlamentului care poate să o aprobe sau să nu o aprobe. În pasul trei, Constituţia spune că dacă Parlamentul nu vrea două propuneri preşedintele poate emite decretul de dizolvare a Parlamentului după 60 de zile”, a detaliat Băsescu.

Întrebat dacă nu este nevoie ca noul preşedinte să depună jurământul, şeful statului a spus că nu trebuie aşteptat acest moment. „Şi în prima zi de după alegeri, deci pe data de 7 decembrie, dacă au trecut 60 de zile. Preşedintele în funcţie face treaba asta (dizolvă Parlamentul, n.r.), nu aşteaptă nimeni pe noul preşedinte”, a spus Băsescu.

El a motivat că şi Constituţia pleacă de la premisa că preşedintele, care lucrează strâns cu premierul, are dreptul să se pronunţe asupra premierului cu care vrea să lucreze. „A exclude dreptul preşedintelui de a se pronunţa este o situaţie în care se poate crea varianta în care preşedintele şi premierul nu colaborează, ceea ce ar fi un dezastru pentru ţară”, a spus preşedintele.

Articolul 89 din Constituţie, care stabileşte modalitatea de dizolvare a Parlamentului de către preşedinte, prevede că, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. Totodată, aliniatul 3 stabileşte că Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.


0 Responses to “Băsescu spune că poate dizolva Parlamentul a doua zi după turul al doilea al prezidenţialelor”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.333 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: