Arhivă pentru 21 octombrie 2009

21
oct.
09

Cum a devenit România o „sperietoare” fiscală

România sperie investitorii în primul rând prin lipsa de predictibilitate a sistemului fiscal. Comparativ cu alte ţări care în această perioadă au încercat să acorde stimulente companiilor pentru a-şi putea continua activitatea, autorităţile din ţara noastră au introdus taxe noi şi iau în considerare chiar majorări ale impozitelor principale.

„Companiile au reclamat în primul rând lipsa unei strategii ce se transpune în viaţa de zi cu zi printr-o frecvenţă extrem de crescută a modificărilor legislative”, spune Raluca Cojocaru, manager tax Deloitte.

Reprezentanţii Deloitte avertizează că, din cauza instabilităţii fiscale, companiile nu se simt confortabil în România.

„Nu le oferă stabilitate, nu le oferă predictibilitatea de care au nevoie pentru stabilirea unor bugete şi asigurarea planurilor de afaceri cel puţin pe termen mediu dacă nu pe termen lung. O modificare legislativă care are ca impact o creştere a cotei de impunere, nu neapărat în mod direct, atrage în mod evident o schimbare a bugetelor de cheltuieli”, a mai adăugat Raluca Cojocaru.

Studiul scoate în evidenţă şi recomandările oferite autorităţilor de mediul de afaceri. De exemplu, menținerea cotei unice ar ajuta la păstrarea stabilităţii fiscale drept contrapondere la turbulențele economice actuale. Oamenii de afaceri mai spun că evoluția cadrului legislativ trebuie să vină firesc, pentru a acoperi necesitățile actuale impuse de complexitatea mediului economic, fără a fi un factor de incertitudine sau destabilizare pentru contribuabil.

„Companiile caută stablitatea în sistemul fiscal al unei ţări. Mediul de afaceri ar trebui consultat înainte de modificări în cadrul fiscal. Există ţări în care se poate merge la autorităţile fiscale pentru anumite reglementări în legislaţie”, a explicatMark Gibbins, partener Consultanţă Fiscală KPMG.

România stă prost nu numai la capitolul număr de taxe şi valori ale impozitelor, ci şi la nivelul de colectare. În ultimul an, situaţia în loc să se îmbunătăţească s-a înrăutăţit. Conform raportului Doing Business 2010 al Băncii Mondiale, România a pierdut 10 poziţii în clasamentul privind uşurinţa de a face afaceri, ajungând pe locul 55 din 183 de ţări.

În timp ce alte state au simplificat sistemul fiscal şi chiar au redus unele taxe, România a crescut costurile pentru autorizaţiile de construcţie, ca urmare a introducerii unei taxe noi, de 0,5% din valoarea proiectului. Au crescut şi taxele pe forţa de muncă precum şi costul pentru procedurile de insolvenţă. Conform aceluiaşi raport, dacă reuşesc să facă o afacere în România, investitorii trebuie să aştepte să efectueze 113 plăţi pe an pentru taxele datorate statului, iar acest lucru le va lua în medie 202 ore pe an.

În Suedia, spre comparaţie, se efectueaza doar două plăţi pe an, iar la capitolul timp folosit în acest scop, în Luxemburg este nevoie de 59 de ore. Stăm mai bine decat Bulgaria, unde companiile au nevoie de numai putin de 616 ore. În cazul în care afacerea nu le merge bine şi vor să renunţe la ea, investitoriilor din România le ia în medie 3,3 ani, la fel ca în Bulgaria să o închidă, în timp ce în Irlanda, spre exemplu, perioada necesara derulării unui proces de insolvenţă este de numai 4 luni.

Stăm însă mai bine faţă de Cehia, unde timpul pentru derularea unui proces de insolvenţă este de 6,5 ani. Între timp, taxele totale se ridica la 44,6% din profit in Romania, comparativ cu 20,9% din profit in Luxemburg sau la 68,4% din profit in Italia. Pentru a face export, firmele din România au nevoie de 5 documente. Cele mai putine documente pentru export sunt necesare în Franţa, iar cele mai multe in Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia si Spania. Pentru a importa, o firma din Romania trebuie sa completeze 6 documente.

Cele mai puţine documente pentru import sunt necesare în Franţa, iar cele mai multe trebuie în Slovacia, Slovenia şi Spania. În ceea ce priveşte taxele pe care le plăteşte un cetăţean de rând, angajat situaţia nu este mai simplă.

Având în vedere că nu toate ţările au cota unică, UE calculează doar nivelul maxim al impozitului pe salariu, care este în medie de 37,8%. România, cu doar 16% se situeaza pe locul al treilea, după Bulgaria care aplica 10% şi Cehia cu 15%.

Cele mai înalte cote maxime de impozit se aplica in Danemarca 59%, Suedia 56.44% si Belgia 54%. In Germania cota maxima este de 47.5%, iar in Italia de 45%. La acestea se adaugă taxele pe consum. Media în Uniunea Europeană este de – 22.2%, iar în România de de 18.1%. Cele mai mici taxe pe consum se regasesc in Grecia 15.4%, Spania 15.9% si Italia 17.1%, iar cele mai mari în Danemarca si Suedia cu 33.7% respectiv 27.8%.

21
oct.
09

Finalistele in cursa pentru „Masina Anului 2010 in Romania”

Uniunea Ziaristilor si Editorilor Auto din Romania (UZEAR) a organizat timp de 3 zile sesiuni de drive-test la Cheia, judetul Prahova, pentru a alege masinile care raman in cursa pentru titlul de Masina Anului 2010 in Romania. Modelul castigator va fi desemnat pe 1 noiembrie.

Land Rover Discovery 4
Land Rover Discovery 4Land Rover Discovery 4Singurul SUV prezent la Cheia pentru a obtine titlu de „Masina Anului 2010 in Romania” a fost adus de Premium Auto, importatorul Land Rover si Jaguar in Romania.

Modelul ales pentru test a fost noul Discovery 4 cu motorizarea diesel 3.0 TDV6 HSE 245 CP. Pretul modelului este de circa 60.000 euro cu TVA.

Date tehnice
Motorizare: 3,0 litri diesel
Cutie de viteze: automata
Putere maxima: 245 CP/ 4.000 rpm
Cuplu maxim: 600 Nm/ 2.000 rpm
Viteza maxima: 180 km/h
Acceleratie (0-100 km/h): 9 s
Consum urban/extraurban/mixt (l/100 km): 11,2/ 8,3/ 9,3
Emisii CO2 (g/km): 244

Renault Megane

Renault MeganeRenault MeganeUn alt model in cursa pentru „Masina Anului 2010 in Romania” este Renault Megane cu motorizarea de 1,9 litri diesel 130 CP, echiparea Privilege. Modelul are un pret de 17.450 euro cu TVA.

Date tehnice
Motorizare: 1,9 litri diesel
Cutie de viteze: manuala 6 trepte
Putere maxima: 130 CP/ 3.750 rpm
Cuplu maxim: 300 Nm/ 1.750 rpm
Viteza maxima: 205 km/h
Acceleratie (0-100 km/h): 9,5 s
Consum urban/extraurban/mixt (l/100 km): 6,2/ 4,4/ 5,1
Rezervor (l): 60
Emisii CO2 (g/km): 134
Masa proprie: 1.310 kg

Opel Astra

Opel AstraOpel AstraNoul Opel Astra a fost adus din Germania pentru testele de la Cheia. Masina va fi lansata la inceputul anului 2010 pe piata romaneasca. Comenzile vor putea fi facute in decembrie.

Importatorul Opel in Romania a adus modelul Astra cu echiparea Cosmo si motorizarea de 1,4 litri benzina 140CP. Pretul pentru Romania nu este disponibil, insa in Germania masina costa 22.400 euro cu TVA.

Date tehnice
Motorizare: 1,4 litri benzina
Cutie de viteze: manuala 6 trepte
Putere maxima: 140 CP/ 4.900 rpm
Cuplu maxim: 200 Nm/ 1.850 rpm
Viteza maxima: 205 km/h
Acceleratie (0-100 km/h): 9,7 s
Consum urban/extraurban/mixt (l/100 km): 7,8/ 4,8/ 5,9
Rezervor (l): 56
Emisii CO2 (g/km): 139

Ford Fiesta

Ford Fiesta Ford Fiesta Romar, importatorul Ford in Romania, a adus la cheia noul model Fiesta lansat anul acesta pe plan local.

Modelul Fiesta prezent la Cheia a avut motorizarea de 1,6 litri diesel si 90 CP. Pretul modelului depaseste 11.500 euro cu TVA.

Date tehnice
Motorizare: 1,6 litri diesel
Cutie de viteze: manuala 5 trepte
Putere maxima: 90 CP/ 4.000 rpm
Cuplu maxim: 204 Nm/ 1.750 rpm
Viteza maxima: 175 km/h
Acceleratie (0-100 km/h): 11,9 s
Consum urban/extraurban/mixt (l/100 km): 5,2/ 3,6/ 4,2
Emisii CO2 (g/km): 110
Rezervor (l): 45

Chevrolet Cruze

Chevrolet Cruze Chevrolet Cruze Chevrolet a fost prezent la Cheia cu modelul Cruze.

Masina de test a avut o motorizare pe benzina de 1,8 litri 141 CP si transmisie automata. Pretul este de 15.800 euro cu TVA.

Date tehnice
Motorizare: 1,8 litri benzina
Cutie de viteze: automata
Putere maxima: 141 CP/ 6.200 rpm
Cuplu maxim: 176 Nm/ 3.800 rpm
Viteza maxima: 185 km/h
Acceleratie (0-100 km/h): 11,5 s
Consum urban/extraurban/mixt (l/100 km): 11,3/ 5,8/ 7,8
Rezervor (l): 60
Emisii CO2 (g/km): 184
Masa proprie: 1.315 kg

Toyota Prius

Toyota PriusToyota PriusModelul hibrid Toyota Prius a fost adus la Cheia. Pretul modelului este de 29.000 euro cu TVA.

Date tehnice
Motor electric
Putere maxima kw (CP) 60 (82)
Cuplu maxim Nm 207
Motor benzina 1.8 L VVT-i
Putere maxima kw(CP)/rpm 73 (99) / 5.200
Cuplu maxim Nm/rpm 142 / 4.000
Sistem Hybrid Synergy Drive
Tip sistem hibrid Integral: dispunere in serie & in paralel
Putere maxima combinata kw (CP) 100 (136)
Transmisie Automata E-CVT
Viteza maxima km/h 180
Acceleraţie (0 – 100 km/h) sec 10.4
Consum: urban L/100km 3.9 / 4.0
extraurban L/100km 3.7 / 3.8
mixt L/100km 3.9 / 4.0
Emisii CO2 g/km 89 / 92

Toyota AvensisToyota Avensis

Un alt model Toyota in lupta pentru „Masina Anului 2010 in Romania” este Avensis.

Modelul de test a avut motorizarea de 2,2 litri diesel 150 CP. Pretul este de peste 25.000 euro cu TVA. Mai multe informatii sunt disponibile aici

Modelele prezente la test au fost Chevrolet Cruze, Citroen C3 Picasso, Ford Fiesta, Honda Insight, Honda Jazz, Land Rover Discovery 4, Opel Astra, Renault Clio, Renault Megane, Toyota Avensis, Toyota IQ, Toyota Prius, Toyota Urban Cruiser. Juriul a fost format din 26 de jurnalisti din toata tara.

Finaliste Masina anului 2010: Toyota Avensis, Ford Fiesta, Land Rover Discovery 4, Renault Megane, Opel Astra, Chevrolet Cruze si Toyota Prius.

Finaliste City Car 2010: Toyota Urban Cruiser, Renault Clio, Opel Astra, Toyota IQ, Citroen C3 Picasso, Ford Fiesta, Honda Jazz.

Finaliste Designul anului 2010: Citroen C3 Picasso, Ford Fiesta, Chevrolet Cruze, Honda Insight, Opel Astra, Renault Megane, Toyota IQ.

21
oct.
09

Romania, departe de a sti sa foloseasca fondurile europene

Romania risca sa piarda definitiv 169 milioane de euro fonduri PHARE, existand riscul ca si alte 745 milioane pentru proiecte de infrastructura (ISPA) sa fie pierdute, daca nu sunt trimise cereri de rambursare pana anul viitor, se arata in raportul special pe fonduri al CE.

Romania risca sa piarda in curand 169,055 milioane din fondurile de preaderare PHARE care acopera proiecte de intarire a capacitatii institutionale, adaptarea legislatiei la cea a UE si proiecte de coeziune socio-economica, relateaza NewsIn.

Raportul special privind cheltuirea fondurilor europene in Romania si Bulgaria a fost solicitat de Parlamentul European si transmis vineri de executivul european Comisiei de control bugetar a PE.

„Termenul-limita pentru contractele PHARE a fost 31 noiembrie 2008. 169,055 milioane euro pot fi considerate nefolosite si au fost deja recuperate partial sau vor fi in curand. Alte 211 milioane urmeaza inca a fi platite, cu conditia ca cererile de plata sa fie trimise la timp si sa fie eligibile”, se arata in documentul citat.

In ce priveste programul de preaderare SAPARD, care era destinat proiectelor in agricultura, termenul-limita a fost prelungit pana in decembrie 2009, dupa ce Comisia a inghetat anul trecut platile din cauza unor nereguli si vulnerabilitati mai ales in ceea ce priveste achizitiile publice si managementul intern. Platile au fost reluate in iulie 2009 dupa ce un audit independent a confirmat ca autoritatile romane au aplicat planul de actiune solicitat de CE. In total, Romania mai are de primit aproximativ 100 milioane de euro fonduri SAPARD.

„Nu au ramas fonduri SAPARD nefolosite de Romania pana acum, dar acest risc exista la sfarsitul acestui an”, noteaza expertii CE.

In ce priveste programul de infrastructura ISPA, data-limita pana la care se mai pot efectua plati este de 31 decembrie 2010. „Inca nu au fost pierdute fonduri, dar 745,7 milioane de euro nu au fost inca solicitate spre rambursare. Orice sume nesolicitate pana la data-limita vor fi pierdute”, avertizeaza executivul european.

Si la ISPA au fost constatate nereguli similare cu cele din programul SAPARD, legate de achizitiile publice, „cum ar fi uzul frecvent al procedurii de negociere, vulnerabilitati in comisiile de evaluare si extinderi nejustificate ale contractelor”.

„Pentru a imbunatati managementul financiar, Comisia a asistat Agentia de Plati in ameliorarea planificarii bugetare si a sugerat o monitorizare lunara a previziunilor de plata. Comisia a recomandat si simplificarea procedurilor privind managementul contractelor si intarirea capacitatii administrative, precum si implementarea de masuri menite sa reduca numarul de angajati care pleaca din agentie”, exemplifica raportul citat.

„Romania a implementat recomandarile Comisiei privind achizitiile publice, managementul financiar si managementul contractelor si a adoptat legislatie menita sa asigure respectarea acquis-ului in domeniul achizitiilor publice. In plus, Romania a adoptat un ghid pentru beneficiari despre managementul proiectelor”, arata documentul CE.

In ceea ce priveste fondurile structurale, de care Romania beneficiaza de la data aderarii la UE, in ianuarie 2007, Comisia constata ca toate programele operationale au fost deja aprobate si lansate, mai mult proiecte fiind deja „contractate la nivele satisfacatoare de implementare”.
Probleme mai sunt insa la nivel local, in ceea ce priveste capacitatea administrativa si de control financiar, unde Comisia a recomandat Romaniei „sa-si intensifice eforturile”.

Executivul european subliniaza nevoia de capacitate administrativa suficienta si sfatuieste Romania sa foloseasca programul operational de asistenta tehnica pentru o politica de resurse umane bazata pe stimulente.

De asemenea, CE doreste sa vada ca „lectiile invatate in tranzitia de la fonduri de preaderare la fonduri structurale sunt aplicate si la fondurile structurale”. Aceleasi probleme identificate la fondurile de preaderare privind licitatiile publice netransparente si vulnerabilitati in sistemul de selectie a proiectelor apar si la fondurile structurale. Insa Romania a adoptat recent noi legi in acest sens, „menite sa inlature ingrijorarile Comisiei cu privire la licitatiile publice. Noua legislatie vizeaza si simplificarea si accelerarea procedurilor, precum si transpunerea noilor reguli europene”, se arata in raport.

Fondurile pentru pescuit, totalizand 67,4 milioane de euro pentru 2007-2009, nu au deocamdata unda verde in Romania, in urma „vulnerabilitatilor in capacitatea administrativa a noii autoritati din cadrul Ministerului Agriculturii”. Aceasta linie de finantare este singura, de altfel, care inca nu are aprobata evaluarea de conformitate, ce trebuie inca revizuita.

„In plus, Comisia a sfatuit autoritatile romane sa nu demareze proiectele pana cand noile structuri din Ministerul Agriculturii nu sunt operationale”, precizeaza raportul.

In ceea ce priveste fondurile agricole, Comisia avertizeaza ca Bucurestiul ar putea suferi „corectii financiare” pentru anul 2007, adica bani, ce vor fi solicitati Bucurestiului pentru ca au fost acordati necorespunzator. In 2007, Romania a primit 6,8 milioane de euro plati agricole, in 2008 – 474 milioane, iar anul acesta 553 milioane.

Deficiente continua sa existe la Sistemul integrat de administrare si control (IACS) pentru platile directe, mai ales in ceea ce priveste identificarea parcelelor si controalele la fata locului, „care sunt subiectul unor proceduri de aprobare si ar putea rezulta in corectii financiare pentru anul fiscal 2007”.

„Pentru a remedia problemele existente si a imbunatati implementarea sistemului pentru fonduri agricole, CE a propus in luna iunie un plan de actiune pe care Romania s-a angajat sa-l implementeze in urmatorii trei ani. In cadrul acestui plan de actiune, Romania s-a angajat sa-si imbunatateasca nivelul calitativ si rapiditatea controalelor la fata locului si sa corecteze nivelul de erori in cererile formulate de fermieri”, arata raportul.

La capitolul fonduri pentru securizarea frontierelor in vederea aderarii la spatiul Schengen, in ciuda unor intarzieri initiale, Romania sta bine, CE estimand ca Bucurestiul va reusi sa absoarba toate cele 542,2 milioane de euro pentru 2007-2009 pana la sfarsitul acestui an.

*9am




Blog Stats

  • 323.482 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte