Arhivă pentru 8 noiembrie 2009

08
nov.
09

Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil

Predica la Sfintii Arhangheli Mihail si GavriilSoborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil


Soborul Sfintilor ingeri se praznuieste de Biserica cu buna cinste dupa predaniile parintilor insuflati de Dumnezeu, care au lepadat de mult credinta cea rea a inchinarii de ingeri care era la eretici si la inchinatorii de idoli. Caci inca in Legea Veche, cand poporul ales s-a departat de la Dumnezeu, a inceput a se inchina idolilor facuti dupa asemanarea fapturilor vazute, cate sunt in cer, sus si pe pamant, jos. Atunci oamenii aduceau soarelui jertfa de inchinaciune ca lui Dumnezeu, precum si lunii si stelelor, pe care le socoteau ca au suflet viu.Tot cu astfel de inchinaciune si cu jertfe se inchinau ei si ingerilor, despre care lucru se pomeneste in cartile imparatilor, unde zice: „Se cade a aduce tamaie lui Baal si soarelui, lunii, planetelor si la toata puterea cerului, adica ingerilor, caci acestia sunt ostasii ceresti”. Acea credinta ratacita a inchinarii de ingeri se inmultise si in zilele Sfintilor Apostoli, pe care dezradacinand-o Sfantul Apostol Pavel, graieste astfel in Epistola sa catre Coloseni: „Nimeni sa nu va amageasca pe voi, vrand aceasta in smerita cugetare si in slujba ingerilor, invatand cele ce nu stiu, in desert fiind ingimfat de gandirea trupului sau si netinand capul (adica pe Hristos)”.Caci erau in acea vreme oarecare eretici care, aratandu-se smeriti si cu mandrie laudandu-se ca urmeaza ingerilor prin infranare si prin viata lor cea curata, invatau a da asemenea inchinaciune ingerilor ca si lui Dumnezeu. Dupa aceea s-au ivit altii, care ziceau ca ingerii sunt ziditori ai fapturii celei vazute mai presus si mai cinstiti decat Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca niste fiinte fara de trupuri; iar despre Mihail ziceau ca este Dumnezeul evreilor. Apoi altii dandu-se vrajitoriilor, chemau pe diavoli si le slujeau lor, numindu-i pe ei ingeri.

Mai ales intre coloseni, care erau sub Mitropolia Laodiceei, se inmultise un asemenea eres; si de catre multi se savarsea in taina paganeasca inchinare de ingeri, asemenea cu inchinarea de idoli, pe care Soborul Sfintilor Parinti din Laodiceea a blestemat-o, dand-o anatemei. Deci, blestemata si lepadata fiind credinta ratacita a inchinarii la ingeri, s-a legiuit dreapta credinta si vrednica cinstire a praznuirii sfintilor ingeri, ca unor slujitori ai lui Dumnezeu si pazitori ai neamului omenesc.

Chiar si in Colose, unde la inceput se aducea inchinaciune ingerilor, a inceput a se savarsi cu dreapta marire praznuirea soborului ingeresc, zidindu-se biserici preafrumoase in numele Sfantului Arhanghel Mihail, capetenia ingerilor. Astfel s-a zidit si in Hone o marita si preafrumoasa biserica, in care insusi Sfantul Arhanghel Mihail s-a aratat Sfantului Arhip. Apoi s-a asezat a se praznui soborul Sfintilor ingeri in a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua dupa luna martie – ce este intaia de la zidirea lumii -, spre inchipuirea numarului cetelor ingeresti, in numar de noua, pe care le-a numarat Sfantul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfantului Apostol Pavel. Caci, rapit fiind Sfantul Pavel pana la al treilea cer si vazand acolo deosebirile cetelor sfintilor ingeri, a spus aceasta si lui Dionisie, ca unui ucenic al sau. Iar acele noua cete sunt despartite in trei ierarhii, care cuprind cate trei cete, cea mai de sus, cea de mijloc si cea mai de jos.

In cea dintai ierarhie, mai sus si mai aproape de Preasfanta Treime, sunt Serafimii, Heruvimii si Scaunele. Cei care stau mai intai inaintea Facatorului si Ziditorului, sunt iubitorii de Dumnezeu Serafimi, cei cu cate sase aripi, precum a vazut Isaia proorocul, care a zis: Serafimii stau imprejurul Lui, avand cate sase aripi. Ei sunt in chipul focului, precum scrie: Dumnezeul nostru este foc mistuitor. Scaunul Lui para de foc, iar imbracamintea slavei Domnului este ca focul. Si in alt loc zice: Cel ce faci pe ingerii tai duhuri si pe slugile tale para de foc. Ei aprind pe oameni cu focul dumnezeiestii iubiri, precum si numele lor ii arata, caci in limba evreiasca serafim se talcuieste cel ce aprinde sau incalzeste.

Dupa Serafimi, stau inaintea lui Dumnezeu Celui Atoatevazator, Care vietuieste in lumina cea neapropiata, inteleptii Heruvimi cei cu ochi multi, care mai mult decat alte cete mai de jos, stralucesc totdeauna cu lumina intelegerii si a cunostintei lui Dumnezeu. Caci, fiind luminati in tainele lui Dumnezeu si ale stiintei adancului intelepciunii, lumineaza si pe altii, pentru care numele heruvim, in aceeasi limba evreiasca, se talcuieste multa intelegere sau revarsare de intelepciune. Caci prin Heruvimi se revarsa intelepciunea si se da ochilor sufletesti luminare pentru vederea si cunostinta lui Dumnezeu.

Apoi, inaintea Celui ce sade pe scaun inalt, stau purtatorii de Dumnezeu – precum ii numeste Sfantul Dionisie -, adica Scaunele; caci pe dansii, ca pe niste scaune intelegatoare, se odihneste Dumnezeu ganditor – precum scrie Sfantul Maxim Marturisitorul. Iar purtatori de Dumnezeu se inteleg nu cu fiinta, ci cu darul si cu slujirea; caci scrie Sfantul Vasile cel Mare ca si trupul lui Hristos a fost purtator de Dumnezeu. Dar trupul Domnului era unit dupa fiinta si dupa ipostas cu Insusi Dumnezeu Cuvantul, ca Cel ce purta pe Dumnezeu, dupa unire nedespartita. Iar Scaunele se socotesc asa, nu dupa fiinta, ci dupa darul cel dat pentru o slujire ca aceasta, odihnindu-se Dumnezeu pe ele; de aceea se zic purtatoare de Dumnezeu.

Deci, cu negrait chip odihnindu-Se Dumnezeu pe dansele, randuieste judecatile Sale cele drepte, dupa cuvintele lui David: Sezut-ai pe scaun, Cel ce faci dreptatea. Pentru aceasta, straluceste in ele mai ales dreptatea judecatilor lui Dumnezeu. Ei slujesc judecatii lui Dumnezeu celei drepte si o preamaresc pe dansa, revarsand puterea dreptei Sale judecati peste scaunele judecatorilor acestora de jos, dand imparatilor si stapanitorilor, duhul dreptei judecati.

In ierarhia cea de mijloc, la fel, sunt tot trei cete ale sfintilor ingeri, Domniile, Puterile si Stapaniile. Se numesc Domnii pentru ca domnesc peste ceilalti ingeri care sunt sub dansii si care, fiind slobozi si lepadand – dupa Dionisie – toata temerea de rob, de bunavoie si cu bucurie slujesc neincetat Domnului. Ei revarsa acestora de jos, adica oamenilor care sunt pusi de Dumnezeu ca stapanitori, puterea stapanirii cu buna intelegere si a iconomiei celei intelepte, pentru ca sa domneasca bine si cu dreptate peste tarile ce le sunt incredintate. Apoi invata a stapani simtirile, a smeri poftele, cele fara de randuiala si patimile; iar pe trup il face rob duhului, adica a domni peste voia sa si a fi mai presus de orice ispita.

Iar Puterile, umplandu-se de dumnezeiasca putere, slujesc voii celei tari si puternice a Domnului Celui Preatare si Atotputernic, fara zabava si fara osteneala savarsind slujba. Apoi fac minuni mari si acelasi dar al facerii de minuni il revarsa peste placutii lui Dumnezeu care sunt vrednici de acest dar, ca sa tamaduiasca toata durerea si sa spuna mai inainte cele viitoare. Dupa aceea, sfintele Puteri ajuta oamenilor ce se ostenesc si sunt insarcinati cu purtarea jugului cel pus asupra lor, in orice fel de ascultare, ca sa fie puternici a implini chemarea si a purta sarcina celor neputinciosi. Ele intaresc pe tot omul cu rabdare, ca sa nu deznadajduiasca in necazuri, ci sa rabde cu tarie, cu marime de suflet si cu barbatie puternica, toate cele ce vin asupra-i si sa multumeasca lui Dumnezeu cu smerenie, caci El toate le randuieste spre folosul nostru.

Stapaniile se numesc asa, pentru ca au stapanire peste diavoli, ca sa potoleasca stapanirea cea draceasca si sa ne fereasca de ispitele aduse de ei asupra oamenilor si a nu-i lasa sa vatame pe cineva atat cat ar voi ei. Apoi intaresc pe nevoitorii cei buni in nevointele si ostenelile lor cele duhovnicesti, pazindu-i ca sa nu piarda imparatia cereasca. Iar celor ce se lupta cu patimile si cu poftele, le ajuta in ceasul ispitei pentru a izgoni gandurile cele rele si asupririle vrajmasului si a birui pe diavolul. Insa toate acestea le savarsesc ei prin sfintele Incepatorii, Arhangheli si Ingeri, dupa cum spune marele Dionisie Areopagitul, in capitolul 50, despre ierarhia cea din mijloc si dupa cum zice si Sfantul Maxim Marturisitorul la talcuirea dumnezeiestilor nume: „Ca aceasta este ierarhia cea mai de jos si mai aproape de noi”.

Asemenea si in ierarhia cea mai de jos, dupa cum s-a spus, sunt trei cete: Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii.

Incepatorii se numesc pentru ca sunt mai mari peste ingerii cei mai de jos, randuindu-i pe dansii spre implinirea dumnezeiestilor porunci. Lor le este incredintata indreptarea a toata lumea si pazirea imparatiilor si a domniilor, a tinuturilor, a popoarelor, a neamurilor si a limbilor. Caci fiecare imparatie, neam si limba are deosebit pazitor si indreptator al intregii sale laturi pe un inger dintr-aceasta ceata cereasca ce se zice Incepatorie. Slujba acestei cete, dupa intelegerea lui Grigorie, este a invata pe oameni ca sa dea cuviincioasa cinste la tot dregatorul, dupa vrednicia slujirii lui. Acesti ingeri inalta pe cei vrednici la treptele ierarhiilor celor mai cinstite si-i povatuiesc pe dansii ca sa nu caute dregatoria pentru cistigul si chiverniseala lor, pentru iubirea de cinste si marirea cea desarta, ci pentru cinstea lui Dumnezeu si pentru cresterea si inmultirea laudei Lui si pentru folosul celor de aproape, slujind de obste tuturor treburilor celor ce sunt sub stapanirea lor.

Arhangheli se numesc cei mari si vestitori de bine, adica cei care vestesc tainele cele mari si preamarite si acestia au slujbe, precum zice marele Dionisie, a descoperi proorociile, cunostinta voii lui Dumnezeu si intelegerile pe care le primesc ei de la cetele cele mai de sus, pentru ca sa vesteasca ingerilor celor mai de jos si printr-insii oamenilor. Iar Sfantul Grigorie Dialogul zice: „Acestia inmultesc sfanta credinta intre oameni, luminand mintea lor cu lumina intelegerii Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credintei celei drepte”.

Ingerii, in oranduielile cele ceresti, sunt mai jos decat toate randuielile si mai aproape de oameni. Acestia vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu si voile Lui cele mai mici, povatuindu-i sa vietuiasca cu fapte bune si cu dreptate dupa Dumnezeu. Apoi sunt pusi sa ne pazeasca pe noi, pe fiecare credincios. Deci, pe cei ce suntem buni, ne tin ca sa nu cadem, iar pe cei care cadem, ne ridica. Ei niciodata nu ne lasa, desi uneori gresim si sunt totdeauna gata a ne ajuta, numai sa voim si noi.

Cu acelasi nume se numesc toate cetele cele mai presus de cer, adica ingeri, cu toate ca au si alte nume, dupa randuiala si iconomia lui Dumnezeu si dupa numirile darului de la Dansul, precum: Serafimi, Heruvimi, Scaune, si celelalte cete. Insa toti de obste se numesc ingeri, caci numele inger nu arata insasi natura lor, ci numai slujba. Deci, toti sunt ingeri pentru ca toti slujesc lui Dumnezeu, dupa cele scrise: Au nu sunt toti duhuri slujitoare, ce se trimit spre slujire?

Numai slujbele lor sunt despartite si nu-s la fel; ci fiecare ceata are slujba randuielii sale ce i se cuvine. Pentru ca Preainteleptul Ziditor nu descopera deopotriva tuturor tainele dumnezeiestii Sale vointe, ci prin mijlocitori, adica prin cetele cele mai de sus, luminand pe cele mai de jos; aratandu-le astfel voia Sa cea sfanta, le poruncesc sa o indeplineasca, precum se vede aratat in cartea Proorocului Zaharia. Cand ingerul vorbea cu proorocul, alt inger iesea in intampinarea ingerului aceluia, poruncindu-i sa mearga la prooroc si sa-i vesteasca cele ce aveau sa fie pentru Ierusalim. Astfel, se scrie: „Iar ingerul statea graind catre mine si un alt inger iesea in intampinarea sa si a zis catre dansul, graind: Alearga si spune tanarului aceluia – adica catre proorocul Zaharia: Fara zid vor locui in Ierusalim, pentru multimea oamenilor si Eu voi fi lui, zice Domnul, zid de foc imprejur”.

La aceste cuvinte, Sfantul Grigorie zice: „Cand inger catre inger graieste: „alearga si spune catre tanarul acela”, nu este indoiala ca ingerii unul pe altul se trimit, adica cei mai de sus trimit pe cei mai de jos. Deci sunt mai mici cei trimisi si mai mari cei ce trimit”. La fel si in proorocia lui Daniil, se spune ca un inger porunceste ingerului sa-i spuna proorocului vedenia. Deci, de aici este aratat ca ingerii cetelor celor mai de jos se vestesc si se lumineaza de ingerii cetelor celor mai de sus despre dumnezeiasca vointa a Facatorului lor.

De aceea, in a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua dupa luna martie, cand a fost creata lumea, Sfanta noastra Biserica luptatoare, careia ii trebuie ajutor, praznuieste cu cantari minunate soborul celor noua cete ale sfintilor ingeri. Toate aceste cete ingeresti se vor aduna in ziua cea infricosata a judecatii Domnului, care se socoteste de dumnezeiestii invatatori ai Bisericii, ziua a opta: dupa veacul acesta, va veni Fiul Omului, Judecatorul cel drept, intru slava Sa si toti sfintii Ingeri cu Dansul, precum Domnul singur a zis in Evanghelia Sa: Si va trimite pe ingerii Sai cu glas de trambita si vor aduna pe alesii Lui din cele patru vanturi, adica de la rasarit, de la apus, de la miazazi si de la miazanoapte.

Deci atunci si pe noi, cei ce praznuim soborul lor cu cinste, o! de ne-ar aduna in ceata alesilor Domnului. Iar incepatorii si voievozii tuturor acestor trei cete mai de jos, dupa Sfantul Maxim Marturisitorul, sunt randuiti de Dumnezeu Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, ca niste credinciosi slujitori ai lui Dumnezeu, care in vremea caderii satanei, din pricina mandriei si a departarii lui de la Dumnezeu, au adunat aceste trei cete si osti ingeresti si arhanghelul Mihail a strigat cu mare glas: „Sa luam aminte! Sa stam bine, sa stam cu frica inaintea Celui ce ne-a facut pe noi si sa nu cugetam cele potrivnice lui Dumnezeu. (Fiindca dintre acestia au fost si cei ce au cazut, si din ingeri luminati, s-au facut diavoli intunecati, pentru mandria lor). Sa luam aminte ce au patimit cei ce erau impreuna cu noi ziditi si cum se impartaseau cu noi din dumnezeiasca lumina. Sa luam aminte cum, indata, din lumina s-au prefacut in intuneric pentru mandria lor si din inaltime au fost aruncati jos in adanc. Sa luam aminte, cum a cazut din cer luceafarul cel ce rasarea dimineata si s-a sfaramat pe pamant”.

Astfel graind Arhanghelul Mihail catre tot soborul ingeresc, a inceput cel ce statea la locul cel dintai cu Serafimii, cu Heruvimii si cu toate cetele ceresti, a slavi pe Sfanta cea de o fiinta si nedespartita Treime, pe Unul Dumnezeu, cantand cu glas de praznuire: Sfant, sfant, sfant, Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de marirea Ta!

Deci aceasta conglasuire a sfintilor ingeri s-a numit sobor ingeresc, adica luare aminte, o cugetare, o glasuire, o unire; caci impreuna si cu un glas slavesc pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Sfanta Treime, Careia si noi cei de tarana sa-I aducem marire in veci. Amin.

Nota. Biserica, dupa credinta noastra, se imparte in doua: Biserica luptatoare, adica aceea care cuprinde pe credinciosii care sunt inca in viata si lupta impotriva tuturor relelor; si Biserica biruitoare sau triumfatoare, care cuprinde pe credinciosii care au trecut din viata si au biruit toate uneltirile cele rele, si imparatesc cu Domnul in cer.

 

08
nov.
09

Predica la duminica XXIV dupa Rusalii

Duminica a 24-a dupa Rusalii
– Invierea fiicei lui Iair –

Ev. Luca 8, 41-56

Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

( Despre cei adormiţi în Hristos )

Iar El a zis: Nu plîngeţi; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52)

Iubiţi credincioşi,

În Sfînta Evanghelie de astăzi aţi auzit despre două minuni mari şi preaslăvite, pe care le-a făcut Domnul Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Una cu vindecarea femeii care era în curgerea sîngelui de doisprezece ani; iar alta cu învierea fiicei lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum. În predica de azi vom vorbi despre cei adormiţi în Domnul.

Dar mai întîi să ne punem o întrebare. Pentru care pricină a zis Mîntuitorul către cei ce erau de faţă şi plîngeau după fiica lui Iair, care murise: Nu plîngeţi; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52).

Iată răspunsul: Acest cuvînt l-a zis Mîntuitorul, ca să ne arate că, după venirea Sa cu trupul în lume, toţi cei ce vor crede în El şi vor face poruncile Lui, nu vor mai muri cu sufletul. Chiar de mor cu trupul, ei sînt vii înaintea Lui, după cum şi în alt loc al Sfintei Evanghelii ne-a spus Hristos: Cel ce va crede întru Mine, chiar de ar muri, viu va fi (Ioan 11, 25). Adică, unii ca aceştia numai cu trupul sînt adormiţi, iar nu şi cu sufletul.

Acest adevăr ni-l arată pe larg şi marele Apostol Pavel care zice: Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voiesc să fiţi în neştiinţă ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde (I Tesaloniceni 4, 13). Care sînt cei ce nu au nădejde? Sînt cei care cred că odată cu moartea trupului, moare şi sufletul şi că niciodată nu vor mai învia cei morţi ai lor, precum au fost şi sînt păgînii închinătorii de idoli şi toate popoarele care nu cred în Hristos şi în învierea Lui din morţi.

Noi însă, credem că Iisus a murit şi a înviat. Şi, la fel credem că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce la învierea, cea de apoi, împreună cu El (I Tesaloniceni 4, 14). Căci dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom vieţui împreună cu El (Romani 6, 8; I Corinteni 15, 49). Cît despre cei morţi în credinţa în Iisus Hristos, ei nu sînt morţi ci adormiţi, aşa cum adevereşte Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură, care zice: Hristos a înviat din morţi, fiind începătura învierii celor adormiţi (I Corinteni 15, 20). Vedeţi că nu zice: începătura învierii celor morţi, ci a acelor adormiţi?

Aşadar, prealuminat ne arată aceste mărturii ale Sfintei Scripturi că cei ce mor cu credinţa în Iisus Hristos, nu sînt „morţi”, căci după cum nu putem zice unui om ce doarme că este mort, tot aşa şi celor ce au adormit în Hristos nu le putem spune că sînt morţi, ci adormiţi. Aceştia, la judecata de apoi, se vor scula şi vor avea mărturie de la Hristos înaintea Tatălui, despre credinţa lor cea dreaptă şi despre faptele lor cele bune (Matei 10, 32; 25, 34; Luca 12, 8; Apocalipsa 3, 5). Aşa a adormit în Hristos, Sfîntul întîiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, fiind ucis cu pietre de către iudei pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, care se ruga şi zicea: „Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!” Şi îngenunchind a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicînd acestea a adormit (Fapte 7, 59-60).

Aşa au adormit milioane de sfinţi şi martiri care au crezut şi au mărturisit pe Hristos şi care nu sînt morţi, ci adormiţi în Hristos pînă la obşteasca înviere.

Iubiţi credincioşi,

După ce aţi auzit că toţi cei ce mor cu credinţă statornică în numele lui Iisus Hristos, nu sînt morţi ci adormiţi, este bine să arătăm şi în ce fel vor învia cei adormiţi în Hristos. Trebuie să ştiţi şi să înţelegeţi, că toţi cei adormiţi în Hristos, nu se vor scula la judecata viitoare, tot aşa cum au fost cînd au murit cu trupul. Nu, cu adevărat nu.

Avem atîtea mărturii în Sfînta Scriptură despre acest lucru că la judecata de apoi, cu mare prefacere se vor schimba trupurile celor adormiţi în Hristos şi cu însuşiri şi daruri preaminunate se vor îmbrăca atunci. Pe aceste însuşiri şi daruri ale trupurilor celor adormiţi în Hristos, ni le arată Marele Apostol Pavel, zicînd: Seamănă-se întru stricăciune, scula-se-va întru slavă; seamănă-se întru slăbiciune, scula-se-va întru putere; seamănă-se trup firesc, scula-se-va trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 42-44).

Apoi, arătînd că este trup firesc şi trup duhovnicesc, zice: Este trup firesc, este şi trup duhovnicesc. De aici înţelegem că trupurile drepţilor la judecata cea viitoare vor străluci ca soarele, după cum a zis Domnul Însuşi: Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui lor (Matei 13, 43). Mai trebuie să ştim că preaminunată va fi atunci acea uşurime şi lesne mişcare a trupurilor drepţilor. Atunci ei se vor purta cu iuţeala fulgerelor în orice parte a lumii şi ca gîndul vor zbura din cer şi vor veni la mormintele şi la trupurile lor (Uşa pocăinţei, Braşov, 1812, Cartea a II-a, p. 85 şi Cartea a IV-a, p. 254).

Nici o întîrziere nu li se va pricinui lor din greutatea duhovniceştilor trupuri. De aceea înţeleptul Solomon cu scînteile focului a asemănat pe drepţi, zicînd: Ca scînteile prin foc vor fugi (Înţelepciunea lui Solomon 3, 7); căci scînteile focului cînd se împrăştie de vînt, pretutindenea cu mare lesnire se risipesc. Încă vor avea în vremea aceea trupurile drepţilor mare şi covîrşitoare subţirătate, încît vor trece prin celelalte trupuri şi prin orice fel de materie, asemenea cu trupul Domnului după înviere, care a trecut prin piatra mormîntului şi prin uşile încuiate ale ucenicilor cu mare lesnire şi fără de nici o oprire.

Dar, fraţii mei, cine poate spune cîtă bucurie şi cîtă mirare va fi atunci cînd aceste suflete duhovniceşti şi slăvite vor veni din cer la judecata viitoare, cu ochii lor plini de lumină şi de bucurie şi vor căuta pe pămînt trupurile lor. Ce fel de vorbire se va face împreună atunci între sufletele şi trupurile lor? Cîte dulci şi sfinte sărutări, cîte duhovniceşti îmbrăţişări vor face atunci sufletele către trupurile lor cu care au vieţuit pe pămînt? Atunci va zice sufletul către trupul său, cuvîntul cel din Sfînta Scriptură: Cît de frumos eşti dragul meu, şi cît de drăgăstos eşti tu (Cîntarea Cîntărilor 1, 15. Iubitul meu este alb şi rumen şi întru zeci de mii este întîiul. Trandafirii mirositori sînt obrajii lui, strat de ierburi aromate, iar buzele lui la fel cu crinii roşii (Cîntarea Cîntărilor 5, 10-13). După aceste convorbiri va zice sufletul către trupul său: „Vino, trupule, prietenul meu din măruntaie să ne unim unul cu altul împreună, ca un mire cu mireasa sa, că iată iarna a trecut şi s-a sfîrşit, iar grindinile, furtunile şi tulburările lumii nu mai sînt.

Bunătăţile cerurilor se gătesc, bucură-te dar fratele meu împreună locuitorule. Acum Dumnezeu a dat sfîrşit dorului meu celui de mult pe care îl aveam de a mă întîlni şi de a mă uni cu tine. Cîte osteneli am suferit noi împreună pe pămînt, cîte scîrbe, cîte suferinţe, cîte lacrimi am vărsat împreună, cîte privegheri, cîte dureri am răbdat împreună cînd eram în viaţa cea de pe pămînt şi suspinam după viaţa cea veşnică? Dar acum, moartea s-a pierdut, patimile s-au prăpădit, a sosit viaţa şi învierea, nestricăciunea şi odihna. Unde ai fost atîţia ani, unde atîta vreme ai locuit? Ci, o Dumnezeule, cum trupul acesta al meu zăcea în groapa oaselor celor fără de suflare, iar eu umblam plimbîndu-mă prin rai, îndulcindu-mă din parte din frumuseţile lui pentru puţina mea dare de plată!

Vino dar acum, trupul meu, şi să luăm plăţile deplin. Fiindcă şi tu ai fost împreună călător şi ajutător la ostenelile mele, tu ai răbdat ocările şi necinstea împreună cu mine pentru Hristos, aspra vieţuire a postului şi a privegherii, crucea pocăinţei, lipsa hranei, lipsirea de cele spre trebuinţă, toate cu osîrdie împreună cu mine le-ai răbdat. De cîte ori ai scos pîinea din gura ta ca să hrăneşti pe cei săraci! De cîte ori te-ai golit pe tine, ca să îmbraci pe cei goi! De cîte ori ai lăsat pămînturile şi moşiile tale, averile, bogăţia şi cinstea ta, ca să nu strici pacea cu vecinii tăi! Cu dreptate dar este, cîte lacrimi împreună cu mine ai semănat, iarăşi împreună cu mine bucurii să seceri. Şi la cîte ai fost împreună cu mine părtaş la osteneli şi ajutor, la acestea să te faci împreună cu mine părtaş al slavei mele.

Deci, scoală-te fratele meu din praf şi te uneşte cu mine, ca să umblăm împreună şi să ne împărtăşim împreună de răsplata ostenelilor noastre” (Ibidem, p. 83-86).

Iubiţi credincioşi,

Am vorbit pînă aici despre cei adormiţi în Hristos, despre darurile şi însuşirile pe care le vor avea trupurile celor adormiţi în Hristos la judecata viitoare şi despre convorbirea ce vor avea sufletele drepţilor cu trupurile lor înviate la judecata cea de obşte în vremea de apoi.

Acum voi adăuga din Vieţile Sfinţilor o istorioară sfîntă şi adevărată prin care Dumnezeu ne-a arătat în chip minunat învierea cu trup a celor adormiţi în Hristos.

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tînăr, care a luat împărăţia Bizanţului în anul 408 după venirea Domnului, s-a ivit un eres blestemat, care zicea că nu vor învia morţii. Iar Preabunul nostru Mîntuitor, care pururea poartă grijă de Biserica Sa, pe care a răscumpărat-o cu Preascump sîngele Său, a arătat o mare şi preaslăvită minune despre învierea celor adormiţi întru El în acest chip: Şapte tineri creştini ostaşi cu rînduiala, din oraşul Efes, a căror nume erau: Maximilian, Ianvlih, Exacusodian, Martinian, Ioan, Dionisie şi Antonie, pe vremea marilor prigoane din partea păgînului împărat Decie, au fugit din faţa muncitorilor şi s-au ascuns în peştera muntelui ce se chema Ohon. Stînd ei acolo la rugăciune către Dumnezeu, au adormit în această peşteră şi au dormit 192 de ani, pînă pe vremea împăratului Teodosie cel Tînăr.

Deci, cu puterea lui Dumnezeu trezindu-se ca dintr-un somn preadulce, li s-a făcut foame şi au trimis în oraşul Efes pe Ianvlih, cel mai tînăr dintre ei, să le cumpere ceva de hrană. Acela luînd nişte bani de argint, s-a dus în cetatea Efesului cu mare grijă ca să nu fie cunoscut de cineva spre a fi prins de cei ce chinuiau pe creştini… şi mergînd la un vînzător de pîine, a scos un ban de argint şi i l-a dat vînzătorului. Dar banul acela avea pe el chipul lui Deciu, cel ce împărăţise de demult. Văzînd acest lucru vînzătorul de pîine a prins pe Sfîntul Ianvlih şi i-a zis: „De unde ai găsit această comoară să ne spui şi nouă, iar de nu, te vom da pe mîna judecătorului”. Apoi a dus pe Sfîntul Ianvlih la antipatul şi la episcopul cetăţii.

Auzind Sfîntul Ianvlih că împăratul Deciu a fost de demult a căzut cu faţa la pămînt şi a zis: „Tot Deciu este împărat în cetatea aceasta?” Iar episcopul i-a zis: „Nu, fiule. Acest împărat păgîn a fost de demult. Acum împărăţeşte peste noi drept credinciosul împărat Teodosie”. Atunci Sfîntul Ianvlih a zis: „Mă rog vouă să mergeţi după mine să vă arăt peştera muntelui Ohon şi pe prietenii mei ca să ştiţi de la dînşii adevărul. Căci noi, fugind din faţa păgînului împărat Deciu, mai înainte cu cîteva zile, ne-am ascuns în peştera aceea, iar pe el l-am văzut intrînd în cetatea Efesului”.

Apoi episcopul şi antipatul cu mai marii cetăţii au mers cu tînărul şi cu mulţime de popor la peşteră. Iar la gura peşterii au găsit între două pietre, două tăbliţe de plumb pe care erau scrise aceste cuvinte: „Aceşti şapte tineri sfinţi, au fugit din faţa muncitorului Deciu şi s-au ascuns în peştera aceasta, iar Deciu a poruncit de s-a astupat peştera şi aşa s-au sfîrşit într-însa aceşti tineri care au murit pentru Hristos” (a se vedea pe larg Vieţile Sfinţilor, la 4 august). Citind aceste,a toţi s-au umplut de mirare şi au preaslăvit pe Dumnezeu. Apoi, intrînd în peşteră, au găsit pe sfinţii tineri şezînd plini de bucurie, cu feţele strălucind ca lumina, de harul lui Dumnezeu. Deci văzîndu-i pe ei antipatul şi episcopul şi cei mai mari ai cetăţii, au căzut şi s-au închinat pînă la pămînt la picioarele lor, şi au dat mare slavă lui Dumnezeu, că i-a învrednicit să vadă o minune preaslăvită ca aceasta.

Auzind împăratul Teodosie aceasta, a venit la peşteră şi, intrînd a văzut pe sfinţi ca pe nişte îngeri ai lui Dumnezeu şi, căzînd în genunchi li s-a închinat lor.

Vorbind împăratul Teodosie cu ei şapte zile, i-a văzut plecîndu-şi capetele lor şi adormind somnul morţii, după porunca lui Dumnezeu. Apoi a poruncit să se facă şapte sicrie de aur, în care purtînd sfintele trupuri ale sfinţilor tineri, i-a îngropat acolo în peşteră.

Iubiţi credincioşi,

Ce datorii avem noi faţă de cei adormiţi, mai ales faţă de morţii noştri?

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertarea şi odihna sufletelor lor. Şi cum nu ştim care dintre cei adormiţi au fost mîntuiţi sau nu, sîntem datori să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toţi morţii noştri, pomenindu-i regulat la Sfînta Liturghie şi la parastase cu dezlegări. Iar în familie sîntem datori să facem milostenie la săraci în numele lor. Milostenia şi slujbele cu dezlegări la biserică sînt singurele căi de ajutorare a celor răposaţi. Prin acestea Biserica a scos multe suflete din osîndă şi le-a mîntuit.

Şi dacă cei adormiţi au fost în viaţă credincioşi, iubitori de Dumnezeu şi de biserică, milostivi, smeriţi şi apoi spovediţi şi împărtăşiţi înainte de moarte, slujbele şi dezlegările îi mîntuiesc sigur şi îi scot din osîndă la odihnă.

Iar dacă, dimpotrivă, au trăit în viaţă indiferenţi şi departe de Dumnezeu şi de biserică şi au murit nespovediţi, slujbele şi milostenia nu le mai uşurează osînda sufletului, căci nimeni din cei ce mor nedezlegaţi prin spovedanie nu pot intra în odihna raiului, căci zice Mîntuitorul în Sfînta Evanghelie: ce veţi dezlega – prin spovedanie – pe pămînt, va fi dezlegat şi în cer…

Aşadar foarte mult putem ajuta la mîntuirea răposaţilor noştri prin slujbe şi milostenie în numele lor. Că fiii Bisericii lui Hristos prin moarte nu mor, adică nu sînt aruncaţi în osînda veşnică a iadului, ci dorm, adică se odihnesc cu drepţii în sînul lui Avraam, adică în rai, pînă la Judecata de apoi. De aceea este păcat ca noi creştinii să plîngem ca nişte deznădăjduiţi pe cei morţi, ci numai să ne întristăm pentru plecarea lor dintre noi, ca cei ce au nădejde.

Vă spun şi aceasta, că este păcat şi oprit de Biserică să pomeniţi la sfintele slujbe pe cei ce au fost necredincioşi, adică lepădaţi de Dumnezeu, sau sectanţi, adică lepădaţi de Ortodoxie, care au murit atei sau în vreo sectă. La fel, nu puteţi pomeni la biserică pe cei ce s-au sinucis şi pe copiii avortaţi, pentru că primii şi-au pierdut nădejdea de mîntuire, iar ceilalţi nu au fost botezaţi. Nu pot fi pomeniţi la slujbe nici creştinii care au refuzat preotul şi Sfînta Împărtaşanie înainte de moarte sau care n-au vrut să se împace şi să ierte pe duşmanii lor nici măcar în ceasul morţii. Pe toţi aceştia nu-i puteţi pomeni.

O mare datorie avem şi faţă de noi înşine şi de fiii noştri. Aceea de a duce pe pămînt o viaţă curată, creştinească, legată permanent de Hristos, ştiind că nu cunoaştem ceasul morţii fiecăruia dintre noi şi că fiecare în ce va fi găsit, în aceea va fi judecat!

Deci să ne pocăim fiecare de păcatele noastre, acum cînd mai avem putinţă şi puţină vreme. Să ne spovedim şi împărtăşim cît mai des cu Prea Cinstitele Taine; să ne rugăm neîncetat lui Dumnezeu cu credinţă şi cu nădejde; să îndemnăm şi pe fiii şi fraţii noştri la pocăinţă şi sfinţenie, iar pentru cei răposaţi să ne rugăm aşa cum ne învaţă Sfînta Biserică: „Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit”. Amin.




Blog Stats

  • 323.355 hits
noiembrie 2009
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte