14
nov.
09

Boc: Legea concediului fără plată e constituţională. Guvernul nu are alternativă. Cum comentaţi?

Legea care prevede acordarea unor zile de concediu fără plată bugetarilor a fost aprobată de Parlament şi declarată constituţională, prin urmare Guvernul nu mai are alternativă în acest moment, a declarat vineri premierul în exerciţiu Emil Boc.

„Poziţia sindicatelor trebuie respectată la fel cum trebuie respectată şi Legea românească care este în vigoare şi care prevede toate alternativele în asemenea situaţii. (…). Legea a fost aprobată de Parlament, declarată constituţională, deci Guvernul în acest moment nu mai are alternativă”, a declarat Boc, referindu-se la refuzul sindicatelor de a accepta zilele de concediu fără plată, impus de Legea privind reorganizarea unor instituţii publice.

Alianţa Bugetarilor a anunţat joi că salariaţii pe care îi reprezintă nu vor semna actele de concediu fără plată şi a avertizat cu reluarea protestelor în perioada următoare.

Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa a cerut vineri ca autorităţile să renunţe de urgenţă la măsura trimiterii bugetarilor în concediu fără plată timp de opt zile şi a ameninţat că, în caz contrar, va recurge la proteste. Şi sindicaliştii din învăţământ au refuzat, vineri, să participe la întâlnirea convocată de Ministerul Educaţiei pentru stabilirea calendarului concediilor fără plată. Aceştia au spus că, dacă salariile profesorilor vor fi totuşi diminuate, atunci şcolile se vor închide în zilele neplătite.


0 Responses to “Boc: Legea concediului fără plată e constituţională. Guvernul nu are alternativă. Cum comentaţi?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.333 hits
noiembrie 2009
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: