Arhivă pentru 24 decembrie 2009

24
dec.
09

Guvernul Boc a aprobat bugetul pe 2010

Guvernul Boc a adoptat, in prima sa sedinta, proiectul de lege privind bugetul de stat si proiectul de lege privind bugetul asigurarilor sociale de stat pentru 2010. Proiectul bugetului de stat pe 2010 va fi inaintat joi Parlamentului Romaniei.

La constructia proiectului legii bugetului de stat pentru 2010 pornim de la indicatorii macroeconomici pe care i-am negociat cu organismele internationale„, a declarat Boc la finalul sedintei de guvern.

Pana la mijlocul lunii ianuarie vom avea adoptat bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale, pentru ca administratiile din Romania sa-si poata adopta propriile bugete de venituri si cheltuieli”, a spus Boc.

Primul ministru a precizat ca Executivul va lua masuri nepopulare dar sanatoase pentru economie. “Primele masuri pe care le vom lua vor fi nepopulare, unele masuri vor pune ordine unde este risipa, pentru ca in anii viitori sa avem o crestere. In aceasta noapte se va lucra la introducerea datelor stabilite de noi in listele pe care le vom trimite catre Parlament”, a adaugat Boc.

Premierul a adaugat ca Guvernul isi propune pentru anul viitor sa asigure o relansare a economiei nationale, pentru a pregati consolidarea cresterii economice din anii urmatori.

„Accentul in 2010 il vom pune pe sustinerea mediului de afaceri, astfel incat sa putem proteja si crea noi locuri de munca”, a mai spus Boc.

TVA-ul, cota unica si nivelul contributiilor sociale se mentin in 2010, a anuntat Boc, dupa adoptarea de catre Guvern a proiectului de buget. Potrivit premierului, rata inflatiei in 2010 va fi de 3,7% iar cresterea economica va fi de 1,3%.

Vestea buna este ca in 2010 nu vom avea scadere economica. In 2010, vom avea un inceput de crestere economica”, a mai spus Boc. Premierul a adaugat ca se mentine masura neimpozitarii profitului reinvestit si pensia sociala minima de 350 de lei, cu posibilitatea majorarii, in functie de rata inflatiei.




Blog Stats

  • 323.262 hits
decembrie 2009
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte