15
ian.
10

7 joburi care merg bine şi în timp de criză

După ce extazul din imobiliare, auto şi comerţ s-a transformat în agonie iar după ce companiile au trecut de pe investiţii pe subzistenţă, câteva roluri au devenit şi mai importante.

1. Management. „Nu există manageri de criză. Există doar manageri buni şi manageri slabi”, este unul dintre deja-clişeele din resurse umane. Înainte, diferenţa era nivelul profitului obţinut. Acum, diferenţa este de la profit la pierdere. Iar managerii în stare să obţină în continuare profit îşi pot asigura şi venituri mai mari.

2. Relaţii cu clienţii. Nu mai este de ajuns să convingi un client, trebuie să-l şi păstrezi. Nu poţi avea întotdeauna cele mai mici preţuri, pentru că o parte dintre competitori intră în fire-sale. Adică sunt aproape de faliment şi vând cu mult sub costurile pe care le-au suportat cândva. Ce poate face diferenţa este încrederea într-o relaţie comercială bună, pe termen lung. [Un exemplu]

3. Optimizare de resurse. În timpul expansiunii economice, eficacitatea conta mai mult decât eficienţa. Adică, se investeau oricâte resurse pentru un nivel ridicat al rezultatului. Acum, este timpul pentru aruncarea balastului. Este treaba inginerilor şi a responsabililor de flux tehnologic. Singura condiţie: să se priceapă.

4. Programare high-level. Soluţiile informatice comune au devenit comune şi aproape gratuite. În schimb, puţini dintre cei care lucrau în zona asta sunt în stare să rezolve cerinţe complexe. Aplicaţiile adaptate la client de tip ERP sau Business Intelligence încă nu reuşesc să găsească o bază de specialişti suficient de mare pentru cererea care va urma.

5. Training. O mare parte a economiei se ajustează la criză, iar asta presupune, teoretic, recalificări masive. Practic, înseamnă oameni aruncaţi în domenii noi pentru ei, despre care nu ştiu foarte multe lucruri. Companiile care vor face diferenţa sunt cele care ştiu să-i selecteze, instruiască şi motiveze eficient.

6. Comunicare. A nu se confunda cu publicitatea. Înainte, promovarea companiei se promova cu bani. Acum ar fi mai ieftin, dar bani nu mai sunt aproape deloc. Consumatorii au un filtru şi mai critic la mesaje. Iar companiile care au reuşit deja să găsească comunicatori buni sunt mai puţin de una din zece.

7. Consultanţă strategică. Pentru a-i identifica pe toţi oamenii de mai sus, o companie are în general nevoie de îndrumare. Este, probabil, profesia cea mai anticiclică. În timp de expansiune, consultantul poate ajuta o afacere să crească, la alegere, repede sau sustenabil. În timp de criză, o poate ajuta, după posibilităţi, să reziste sau să crească. Vezi aici care sectoare vor prospera după criză, şi citeşte pe money.ro care joburi nu se mai întorc.


0 Responses to “7 joburi care merg bine şi în timp de criză”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.333 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: