Vrand sa incepem viata Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul, vazatorul cel slavit si invatatorul poporului celui departat de la Dumnezeu, mustratorul imparatilor celor faradelege si pedepsitorul proorocilor mincinosi, minunatul facator de minuni si rivnitor catre Dumnezeu, cel caruia stihiile s-au supus si cerul i-a dat ascultare, marelui placut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece pana acum in trup si va sa fie, ca o inainte cuvantare, mergator inainte la a doua venire a lui Hristos, vom punem inainte faptele care le-a facut el, pentru cea mai luminoasa aratare a rivnei lui, cu care s-a nevoit catre Domnul Dumnezeu.
De la inceput, popoarele lui Dumnezeu cele alese, care se inmultisera in douasprezece semintii, dupa numarul celor doisprezece fii ai lui Israil, au fost nedespartite intre dinsele, cu o unire si o sfatuire indreptandu-se, cu un povatuitor care s-a inceput de la Moise, de la Isus al lui Navi si de la ceilalti judecatori ai lui Israil, pana la imparatul David si Solomon. Dupa Solomon a luat imparatia fiul sau, Roboam, si, ca un tanar, nebagand in seama sfatul cel bun al batrinilor celor intelepti, ci ascultand sfatul cel razvratit al tinerilor celor de o seama cu dansul, a inceput a asupri poporul lui Israil, ingreunindu-l cu diferite dajdii si pedepsindu-l cu batai si risipiri. Atunci cele zece semintii ale lui Israil, desfacandu-se de dansul si-au ales alt imparat cu numele Ieroboam. El a fost mai inainte rob al lui Solomon, pe care imparatul vrand sa-l bata pentru oarecare pricina, acesta a fugit in Egipt, unde a stat pana la moartea lui Solomon.
Apoi, s-au intors semintiile lui Israil, ce se despartisera de Roboam, fiul lui Solomon, care imparatea in Ierusalim numai peste doua semintii: peste semintia lui Iuda si peste cea a lui Veniamin. Iar Ieroboam, robul lui Solomon, imparatea peste zece semintii ale lui Israil, in cetatea Sichem cea innoita de dansul si care mai pe urma a fost risipita. Deci, cele doua semintii care ramasesera cu fiul lui Solomon, Roboam, formau imparatia lui Iuda; iar cele zece semintii care ramasesera cu robul lui Solomon, Ieroboam, se numeau imparatia lui Israil. Desi semintiile lui Israil se despartisera in doua parti, totusi ele slujeau impreuna unui singur Dumnezeu, Facatorul cerului si al pamantului. Dar ele, neputand sa mai aiba alte biserici, decat numai pe cea din Ierusalim zidita de Solomon, si nici alti preoti, decat numai pe cei pusi de Dumnezeu, de aceea popoarele din imparatia lui Israil veneau in toti anii la Ierusalim sa se inchine Domnului Dumnezeu, cu aducere de jertfe.
Ieroboam, imparatul lui Israil, vazand aceea s-a gandit in sine, zicand: „Aceste popoare, daca vor merge totdeauna astfel pe la Ierusalim, pentru inchinare lui Dumnezeu, iarasi se vor lipi de imparatul lor cel dintai – de fiul lui Solomon -, si pe mine ma vor ucide”. Acestea gandindu-le, cauta cum ar putea sa intoarca pe israiliteni sa nu se mai duca in Ierusalim; si s-a gandit ca nu poate sa-i intoarca pe dansii de a se mai duce la Ierusalim, daca nu-i va intoarce pe ei de la credinta in Dumnezeu. Stiind el ca poporul acela este lesne aplecat spre inchinarea de idoli si spre toata jertfa cea faradelege, s-a gandit sa-i departeze pe ei de la Dumnezeu printr-un mestesug ca acesta:
Imparatul cel faradelege, urmand celor vechi si departati de Dumnezeu, precum facusera si israilitenii cei de demult cand iesisera din Egipt, a facut doi vitei de aur si, chemand la dansul tot poporul acela si aratandu-i, le-a zis: „Acestia sunt zeii tai, Israile, care te-au scos din pamantul Egiptului! Deci, nu mai umblati de acum la Ierusalim, ci sa va inchinati acestor zei”. Apoi, a pus acei vitei in diferite locuri; pe unu in Betel si pe altul in Dan. El le-a zidit idolilor case frumoase si le-a randuit in cinstea lor diferite praznice, apoi el singur s-a facut slujitor al lor. El a poruncit, spre inselarea popoarelor celor iubitoare de pacate, sa savarseasca toata faradelegea langa acei idoli in chip de vitei de aur, la necuratele lor praznice.
Astfel, acel imparat pagan, pentru o imparatie vremelnica, singur a cazut de la Dumnezeu si pe toate cele zece semintii le-a intors de la Dansul. Deci, poporul intreg se tinea dupa acel imparat si dupa ceilalti imparati ai lui Israil, de aceeasi paganatate si inchinatori de idoli, precum se deprinsese astfel de la Ieroboam. Dar Preabunul Dumnezeu, nevrand sa paraseasca pe poporul care il parasise pe El si cautand intoarcerea lor, le-a trimis proorocii Lui cei sfinti, ca sa le arate ratacirea lor si sa-l sfatuiasca, ca, izbavindu-se din cursele diavolului, sa se intoarca iarasi la credincioasa cinstire a Dumnezeului cel adevarat. Intre alti prooroci, care din diferite timpuri au fost trimisi la dansii, a fost si acesta, despre care ne este noua vorba, adica Sfantul Ilie cel mare intre prooroci, despre a carui nastere se povestesc multe de catre cei vrednici de credinta.
Patria Sfantului Ilie, proorocul lui Dumnezeu, a fost tara Galaadului, de cealalta parte de Iordan, care se invecineaza cu Arabia si cu cetatea Tesvi, dupa care s-a numit si Tesviteanul. El s-a nascut din semintia lui Aaron, din tata cu numele Sovac. In timpul in care maica sa l-a nascut, Sovac, tatal lui, a vazut niste barbati imbracati in haine albe, vorbind cu pruncul si invelindu-l pe el cu foc, bagandu-i vapaie de foc in gura, ca sa manance. Aceasta vazand-o tatal sau si spaimantandu-se, s-a dus la Ierusalim si a spus preotilor vedenia sa. Unul din acei preoti, barbat mai inainte-vazator, i-a zis: „Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tau, dar sa stii ca el va fi locas al luminii darului lui Dumnezeu si cuvantul lui va fi ca focul de puternic si de lucrator. Rivna lui catre Domnul si viata lui fiind bineplacuta lui Dumnezeu, va judeca pe Israil cu sabie si cu foc”.
Un semn ca acesta si o mai inainte-vestire pentru Sfantul Ilie la nasterea lui i-a fost aratata, adica ce fel avea el sa fie, dupa ce va veni la varsta barbatului desavarsit. Pruncul, crescand, avea inclinare catre preotie, ca unul ce era din semintie preoteasca. Deci, punindu-si nadejde in Dumnezeu din tinerete, a iubit curatia fecioriei si petrecea intr-insa ca un inger al lui Dumnezeu, cu sufletul si cu trupul. Lui ii placea sa se indeletniceasca in dumnezeiasca gandire. Adeseori iesea la liniste in locurile pustiului si astfel mult vorbea cu Insusi Dumnezeu, prin rugaciunea cea fierbinte, arzand ca un serafim de dragoste infocata catre Dansul. El era iubit de Dumnezeu, pentru ca Domnul iubeste pe cei ce-L iubesc pe El. Toate cate cerea de la milostivirea lui Dumnezeu, le lua ca unul ce aflase inaintea Lui mult dar.
Sfantul Ilie, auzind si vazand faradelegile ce se faceau in poporul cel razvratit a lui Israil – imparatii petrecand in paganatate, judecatorii si cei mari facand nedreptati, popoarele slujind uriciunilor idolesti, fara frica si fara teama de Dumnezeu, tavalindu-se in necuratie si aducand pe fiii lor ca jertfa diavolilor; iar adevaratii cinstitori de Dumnezeu se primejduiau in stramtorare si in prigonire, necajindu-se si dindu-se la moarte -, il durea foarte tare inima si se tinguia; pe de o parte, pentru pierderea sufletelor omenesti, iar pe de alta, pentru prigonirea cea cumplita impotriva dreptilor. El se mihnea mai vartos pentru necinstirile ce se faceau adevaratului Dumnezeu de cei necredinciosi, se intrista si se umplea de rivna pentru toate cate vedea.
Deci, mai intai se ruga la Dumnezeu sa intoarca pe cei pacatosi la pocainta; dar, de vreme ce Dumnezeu are trebuinta de la cei pacatosi de chiar vointa lor spre bine, iar in acei oameni impietriti nu era deloc acea vointa a binelui, de aceea proorocul rivnind foarte mult, s-a rugat lui Dumnezeu sa-i pedepseasca vremelnic, ca macar astfel sa se intelepteasca. Dar, vazand pe Domnul zabavnic spre pedepsire, ca pe un iubitor de oameni si indelung rabdator, a indraznit a cere sa-i porunceasca lui sa pedepseasca pe cei calcatori de lege, ca poate se vor intoarce oamenii spre pocainta cand vor fi pedepsiti de om. Deci el nu s-a departat de o rugaciune ca aceea pana ce nu a cistigat-o. A luat cererea aceea de la Preainduratul Dumnezeu pentru ca El nu voia, ca un Parinte iubitor de fii, sa mihneasca pe acel iubit rob al Sau, care Ii slujea Lui ca un fiu, necalcand nici cea mai mica porunca a Lui; ci precum Ilie Ii era in toate ascultator, nemihnindu-L catusi de putin vreodata, tot asa si Dumnezeu ii asculta rugaciunile lui, nemihnindu-l pe dansul.
Pe acea vreme imparatea peste Israil, Ahab, imparatul cel faradelege, avand scaunul sau in Samaria – acel loc era atunci al treilea scaun al imparatiei lui Israil. Cel dintai era in partea lui Efrem. Al doilea, in Tere, in partea lui Manasi. Al treilea, in Samaria, tot in partea lui Efrem. Ahab si-a luat de sotie pe Izabela, fata lui Ieteval, imparatul Sidonului si a adus cu ea in Samaria pe uriciunea acelei cetati, pe idolul Baal si l-a pus in casa lui, pe care o zidise in Samaria. Ei se inchinau aceluia ca unui Dumnezeu si tot Israilul venea la inchinarea idolului Baal. Acel imparat a maniat pe Dumnezeul Cel Preainalt, mai mult decat toti imparatii care au fost in Israil inaintea lui, caci a inmultit foarte mult inchinaciunea de idoli in imparatia sa. Deci, proorocul lui Dumnezeu Ilie, a mers la Ahab, fiind plin de rivna catre Dumnezeu, spre a-l mustra pentru ratacire, ca, parasind pe Dumnezeul lui Israil, se inchina diavolilor si pe toate popoarele le tragea cu sine in pierzare.
Vazand pe imparat ca nu asculta sfaturile lui, Sfantul Prooroc Ilie a adaugat si fapte pe langa cuvinte, pedepsind pe potrivnicul lui Dumnezeu si pe poporul lui. El a zis: Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israil, inaintea Caruia stau eu, ca nu va fi in anii acestia roua si ploaie din cer pe pamant, decat numai prin cuvantul gurii mele. Aceasta zicand, a plecat dinaintea lui Ahab. Deci, indata cu cuvantul proorocului s-a incuiat cerul si s-a facut seceta si nici o picatura de ploaie sau de roua n-a picat de sus pe pamant, iar uscaciunii pamantului a urmat nerodirea, lipsa de hrana si foametea poporului. Pentru ca imparatul gresind singur, a venit mania lui Dumnezeu asupra lui si a tuturor si toata imparatia se primejduia, ca si mai inainte pentru pacatul lui David. Proorocul lui Dumnezeu, Ilie, astepta sa se pedepseasca Ahab, imparatul lui Israil si, cunoscandu-si ratacirea sa, sa se intoarca prin pocainta la Dumnezeu si pe popoarele cele razvratite sa le intoarca cu sine la calea cea dreapta.
Dupa ce l-a vazut pe Ahab petrecand in impietrire ca pe Faraon si ca nici nu gandea sa se lase de acea paganatate, ci mai vartos mergand in adancul rautatii, prigonind si ucigand pe cei ce slujeau lui Dumnezeu cu dreapta credinta, a lungit acea pedeapsa pana in al doilea si al treilea an. Atunci s-a implinit cuvantul Sfantului Prooroc Moise, intaiul vazator de Dumnezeu, care a zis catre Israil: Va fi cerul deasupra capului tau de arama si pamantul cel de sub tine de fier. Pentru ca, incuindu-se cerul, pamantul nu avea umezeala, nici isi dadea rodul sau asupra lui; pomii si florile se vestejisera si toata iarba pamantului se uscase.
Astfel pierisera toate roadele pamantului, gradinile, tarinile si cimpiile se facusera pustii, fiindca nu puteau nici sa are, nici sa semene. Izvoarele apelor se uscasera, raurile erau mici si piraiele secasera, iar apele care erau mari se imputinasera. Tot pamantul ramasese fara de apa si uscat, incat oamenii, dobitoacele si pasarile mureau de foame. Dar aceasta foamete nu era numai asupra poporului lui Israil, ci venise si asupra tarilor dimprejur, pentru ca, aprinzandu-se o casa din cetate, erau in primejdie si cele de primprejur. Astfel, casa lui Israil atragand asupra sa mania lui Dumnezeu, din aceasta pricina patimea toata lumea.
Acestea s-au facut nu atat cu mania lui Dumnezeu, cat cu rivna proorocului Ilie, pentru ca Domnul, Preamilostivul iubitor de oameni, biruindu-se de indurarile Sale si vazand primejdia popoarelor si pieirea tuturor vietuitoarelor, voia sa trimita ploaie pe pamant; dar se oprea, facand voia proorocului, care zisese: Viu va fi Domnul, ca nu va pogori ploaie sau roua pe pamant, decat numai prin cuvantul gurii mele. Zicand acestea, el era cuprins dupa Dumnezeu cu atata rivna, incat nu se cruta nici pe sine; caci stia ca, daca va lipsi hrana de pe pamant, atunci si el va rabda aceeasi foamete ca si celelalte popoare. Insa nu se ingrijea de aceasta, mai bine voia sa moara de foame decat sa miluiasca pe pacatosii care nu se pocaiau si erau ca niste vrajmasi ai lui Dumnezeu.
Dar Domnul cel milostiv, a trimis pe prooroc intr-un loc deosebit, departat de oameni, zicandu-i: Du-te spre rasarit si ascunde-te la piraul Cherit cel de langa Iordan. Acolo vei bea apa din pirau, iar corbilor le-am poruncit sa te hraneasca. Domnul a facut aceasta, pe de o parte, ca sa pazeasca pe prooroc de mainile ucigase ale Izabelei, iar pe de alta parte, ca nu voia sa-l omoare cu foamea, ci sa-l aduca in umilinta pentru popoarele care se topeau si mureau de foame si sete, prin chipul corbilor si al raului Cherit. Firea corbilor este mult mai mancatoare de carnuri decat a altor pasari si nu se milostivesc nu numai spre oameni, dar nici spre puii lor; caci cum fac pui, indata ii parasesc sa moara de foame, zburand aiurea.
Dar purtarea de grija a lui Dumnezeu ii hraneste, trimitandu-le in gura muste din vazduh. Deci, corbii, zburand in toate zilele la prooroc, dupa porunca lui Dumnezeu, ii aduceau hrana: dimineata piine, iar seara carne. Dumnezeu, oranduind aceasta, parea ca-i graieste cu vorbe tainice in inima lui: „Vezi, cum corbii, care sunt salbatici, lacomi, mancaciosi, uritori de pui, se ostenesc pentru hranirea ta? Ei singuri, fiind flamanzi, iti aduc tie de mancare; iar tu, fiind om, nu te milostivesti spre oameni. Tu nu voiesti sa omori numai pe oameni, ci si dobitoacele si pasarile!” Asemenea, cand proorocul a vazut dupa cateva zile si raul secat, Dumnezeu a zis catre dansul: „Acum este vremea de a milui faptura cea muncita si a trimite ploaie spre dansa, ca sa nu mori nici tu de sete”. Insa rivnitorul lui Dumnezeu se intarea, rugandu-se lui Dumnezeu dimpotriva, ca sa nu fie ploaie, pana ce nu se vor pedepsi cei neinvatati si se vor pierde de pe pamant vrajmasii lui Dumnezeu.
Deci, Domnul, plecand cu intelepciune spre mila pe robul Sau, l-a trimis in Sarepta Sidonului, care nu era sub stapanirea imparatului lui Israil, la o femeie vaduva si saraca, ca sa se gandeasca in sine cata primejdie a adus nu numai asupra oamenilor bogati si insurati, dar si asupra vaduvelor sarace, carora, nu numai in vreme de foamete, ci si in indestulare si belsug, de multe ori le lipseste hrana zilnica. Proorocul, ducandu-se la portile acelei cetati, a vazut acolo o vaduva adunind lemne, nu mai mult decat doua despicaturi; dar nu avea nici faina in vas, decat numai un pumn si intr-un ulcior o picatura de untdelemn. El, fiind flamand, a cerut de la dansa o bucata de piine. Ea, spunandu-i despre saracia cea mare, i-a zis si aceasta, ca din acel pumn de faina trebuie sa gateasca masa cea mai de pe urma pentru ea si pentru copilul ei, iar dupa aceea sa moara de foame.
Omul lui Dumnezeu putea si prin aceea sa se umileasca si sa-i fie mila de toate vaduvele cele sarace, care se topeau de foame, dar rivna cea mare din el catre Dumnezeu biruia pe toate, neingrijindu-se de faptura care pierea, voind numai sa preamareasca pe Facatorul si sa arate in toata partea cea de sub cer taria cea atotputernica a Aceluia. El, avand de la Dumnezeu darul facerii de minuni, dupa masura credintei sale, a inmultit cu indestulare faina si untdelemnul in casa vaduvei. Astfel au fost hraniti de dansul pana ce a trecut vremea de foamete. El a inviat cu rugaciunea sa pe fiul ei care murise, prin suflarea de trei ori asupra lui. Despre acest lucru se citeste in dumnezeiasca Scriptura si se povesteste ca numele lui era Iona, care, venind in varsta, s-a invrednicit de darul proorocesc. El a fost trimis de Dumnezeu sa propovaduiasca pocainta in cetatea Ninive si, fiind inghitit de un chit, a iesit din el dupa trei zile. Aceasta a inchipuit in sine Invierea lui Hristos cea de a treia zi, precum se povesteste pe larg in prooroceasca lui carte si in viata lui.
Dupa trecerea celor trei ani de neplouare si de foamete, preabunul Dumnezeu, vazand zidirea sa ca se topise desavarsit de foame, s-a pornit spre milostivire si a zis catre robul Sau Ilie: „Du-te si te arata lui Ahab, pentru ca voiesc sa miluiesc lucrul mainilor mele, sa dau ploaie si sa adap pamantul cel uscat prin cuvantul gurii tale, ca sa-l fac aducator de roade; caci acum si Ahab se pleaca spre pocainta si te cauta, voind sa te asculte la ceea ce-i vei porunci”. Plecand Proorocul Ilie din Sarepta Sidonului, s-a dus in Samaria, cetatea imparatiei lui Israil.
Imparatul Ahab avea un iconom cu numele Obadia, barbat temator de Dumnezeu, slujind cu credinta aceluia. El ascunsese de sabia Izabelei o suta de prooroci ai Domnului, in doua pesteri, cate cincizeci intr-una si ii hranea cu piine si cu apa. Pe acest iconom al sau, chemandu-l imparatul Ahab la sine mai inainte de venirea lui Ilie la dansul, l-a trimis sa caute iarba uscata pe la piraiele apelor, pentru hranirea putinilor cai ce ramasesera si a celorlalte dobitoace. Cand Obadia a iesit din cetate, a intimpinat pe Sfantul Prooroc Ilie si i s-a inchinat pana la pamant, apoi i-a spus ca Ahab l-a cautat cu dinadinsul prin toata imparatia sa. Sfantul Ilie a zis catre Obadia: Du-te si spune Stapanului tau ca vin la dansul. Obadia se lepada, zicand: Ma tem ca, daca voi pleca de langa tine, Duhul Domnului sa nu te rapeasca in alta parte si ma voi face mincinos inaintea stapanului meu, care, maniindu-se, ma va ucide. Sfantul Ilie i-a zis: Viu este Domnul puterilor, Caruia ii stau inainte, ca astazi ma voi arata lui Ahab. Deci, Obadia, ducandu-se, a spus imparatului toate acestea, iar el, grabindu-se, a iesit in intimpinarea omului lui Dumnezeu si cand l-a vazut, indata, din rautatea pe care o avea in sine, a indraznit a zice catre dansul un cuvant aspru ca acesta: Oare tu esti cel ce razvratesti pe Israil? Iar proorocul lui Dumnezeu i-a raspuns impotriva fara frica: Nu eu razvratesc pe Israil, ci tu si casa tatalui tau; caci ati parasit pe Dumnezeul vostru si v-ati aplecat necuratului idol Baal.
Dar proorocul, ca cel ce avea in sine puterea dumnezeiescului ajutor, a inceput a porunci imparatului cu stapanire, zicandu-i: „Acum, trimitand, aduna la mine in muntele Carmelului, pe toate cele zece semintii ale lui Israil si sa aduci fara de rusine pe cei patru sute si cincizeci de prooroci ai lui Baal. Asemenea sa aduci si pe ceilalti patru sute si cincizeci de prooroci, care jertfesc in muntii cei inalti si in prapastii, la alti necurati idoli care cu totii mananca din masa Isabelei. Toti aceia sa se intrebe cu mine despre Dumnezeu si vom vedea care este Dumnezeul cel adevarat”.
Imparatul, trimitand in pamantul lui Israil, a adunat in muntele Carmelului pe toti proorocii cei mincinosi, impreuna cu slugile lor si cu mult popor si insusi Ilie rivnitorul catre Dumnezeu a mers acolo. Stand el inaintea tuturor, a zis catre imparat si catre tot poporul lui Israil: Pana cand veti schiopata voi de amandoua gleznele voastre? Daca Dumnezeu, Care v-a scos pe voi din pamantul Egiptului, este Dumnezeu, apoi pentru ce nu mergeti in urma Lui? Iar daca Baal este zeul vostru, apoi mergeti dupa el. La aceste cuvinte ale lui, poporul tacea si nici nu putea raspunde ceva; caci toti cati erau israiliteni, erau mustrati de constiinta pentru ratacirea lor. Proorocul le-a zis: „Iata acum, ca sa cunoasteti pe adevaratul Dumnezeu, faceti ceea ce va voi porunci. Ma vedeti pe mine proorocul Domnului, ramas singur in tot Israilul, iar pe toti ceilalti i-ati ucis. Vedeti aici si pe proorocii lui Baal, cei atat de multi; deci, aduceti-ne noua doi vitei spre jertfe, mie unul, iar slujitorilor lui Baal, altul, si sa nu ne dati foc. Drept aceea, peste a carui jertfa va cadea focul din cer si o va arde, al aceluia este adevaratul Dumnezeu si toti sa va inchinati acelui Dumnezeu, iar potrivnicii sa se dea mortii”.
Poporul, auzind aceasta, a laudat judecata proorocului lui Dumnezeu si au zis: „Asa sa fie! Bun este cuvantul acesta”. Deci, fiind adusi amandoi viteii in mijlocul soborului, Sfantul Ilie a zis catre proorocii cei fara de rusine ai lui Baal: „Alegeti-va un vitel si aduceti-l intai voi jertfa, de vreme ce voi sunteti mai multi, iar eu sunt singur, deci, voi face pe urma. Si punind vitelul pe lemne, sa nu aprindeti focul, ci sa va rugati catre zeul vostru Baal, ca sa va trimita foc din cer si sa va arda jertfa”. Proorocii lui Baal au facut asa. Ei, aruncand sorti, si-au luat un vitel, apoi, punind lemne multe, au junghiat vitelul, l-au taiat in bucati, l-au pus pe altar si au inceput a se ruga catre Baal, zeul lor, ca sa le trimita foc spre jertfa lor. Ei au chemat numele aceluia de dimineata pana la amiaza, strigand: „Asculta-ne, Baale, asculta-ne pe noi!” Dar nu era nici glas, nici ascultare si toti alergau impreuna imprejurul jertfelnicului lor.
Dar cand a venit la amiaza Ilie, proorocul lui Dumnezeu, ii batjocorea si le zicea: Strigati cu glas mare ca sa va auda zeul vostru, de vreme ce acum are poate alta indeletnicire; poate face altceva sau vorbeste cu altii sau benchetuieste sau doarme. Deci, strigati cu glas mare, ca sa-l desteptati! Proorocii cei mincinosi strigau tare si se crestau cu cutitele, dupa obiceiul lor; iar unii se bateau cu bicele pana la tisnirea singelui lor.
Apropiindu-se seara si popii cei fara de rusine nesporind nimic, Sfantul Ilie Tesviteanul le-a zis: Taceti de acum si incetati caci a sosit vremea jertfei mele. Proorocii lui Baal au incetat, dar Ilie a zis catre popor: Apropiati-va de mine! Toate popoarele s-au apropiat de dansul si a luat douasprezece pietre, dupa numarul celor douasprezece semintii ale lui Israil, le-a pus pe altarul Domnului, apoi, taind vitelul in bucati, l-a pus pe lemne, a sapat groapa imprejurul altarului si a poruncit popoarelor ca, luind patru vase de apa, sa toarne apa pe jertfa si pe lemne, si au facut asa. Apoi el le-a zis: „Turnati al doilea rand!” si au turnat. Apoi le-a mai zis: „Turnati al treilea rand!” si au turnat. Apa a udat toate cele ce erau pe altar si a strabatut si imprejurul altarului, incat groapa s-a umplut cu apa.
Atunci Sfantul Ilie, privind catre cer, a strigat catre Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacob, asculta-ma pe mine, robul Tau, si trimite foc peste aceasta jertfa, ca astazi sa cunoasca toate aceste popoare, ca Tu singur esti Dumnezeul lui Israil si eu robul tau si Tie ti-am inaltat aceasta jertfa. Asculta-ma pe mine, Doamne, asculta-ma cu foc, pentru ca sa se intoarca inimile acestor popoare in urma Ta. Si a cazut foc din cer de la Domnul si a mistuit toate jertfele cele intregi, lemnele, pietrele, tarina si apa care erau in groapa. Popoarele, vazand aceasta, au cazut cu fetele la pamant, strigand: „Cu adevarat Acesta este Unul Dumnezeu si nu este altul afara de El.” Sfantul Ilie le-a zis: Prindeti pe proorocii lui Baal, ca sa nu scape nici unul dintr-insii. Oamenii au prins pe toti proorocii mincinosi si Sfantul Ilie i-a dus la raul Chison, care curgea si acolo i-a junghiat cu mana sa; iar necuratele lor stirvuri le-a aruncat in apa, ca sa nu se spurce pamantul cu ele, nici sa se vatame vazduhul de mirosul lor.
Dupa aceasta, Sfantul Ilie a zis catre imparatul Ahab ca degraba sa manance si sa bea, sa inhame caii la careta si sa plece in cale, pentru ca o sa se coboare ploaie mare si o sa-i ude pe toti. Deci, Ahab sezand sa manance si sa bea, Sfantul Ilie s-a suit in muntele Carmelului si, plecandu-se la pamant, si-a pus fata intre genunchii sai si s-a rugat lui Dumnezeu sa trimita ploaie pe pamant si indata cu rugaciunea lui, ca si cu o cheie, s-a deschis cerul si s-a coborit o ploaie mare, incat a udat pe toti si pamantul cel insetat l-a adapat din destul. Atunci imparatul Ahab, cunoscand ratacirea sa, plangea pentru pacatele sale, mergand pe cale spre Samaria. Sfantul Ilie, incingandu-si mijlocul, a alergat pe jos inaintea lui Ahab, bucurandu-se in Domnul sau.
Imparateasa Izabela, sotia lui Ahab, instiintindu-se de toate acestea, s-a umplut de iutime si de manie pentru pierderea proorocilor sai celor fara de rusine si a trimis la Sfantul Ilie, jurandu-se pe zeii sai, ca a doua zi, in ce ceas a ucis el proorocii lui Baal, in acelasi ceas il va ucide si ea. Sfantul Ilie s-a temut de moarte, ca un om supus neputintei firii omenesti, dupa ceea ce s-a zis: „Ilie era asemenea om patimas!” Si a fugit de frica Izabelei in Beer-Seba, pamantul Iudeei, si s-a dus in pustie. Intr-o zi a stat sa se odihneasca sub un arbore si, fiind mihnit, se ruga lui Dumnezeu de moarte, zicand: „Doamne, destul am trait pe pamant pana acum, ia acum de la mine sufletul meu. Oare eu sunt mai bun decat parintii mei?” Aceasta a grait-o proorocul, nu ca era suparat de acea prigonire, ci ca un rivnitor al lui Dumnezeu, care nu suferea rautatile omenesti, necinstirea lui Dumnezeu si hulirea PreaSfantului Sau nume. Lui ii era mai usoara moartea, decat sa auda si sa vada oamenii cei faradelege, defaimand si lepadind pe Dumnezeu, Ziditorul lor.
Astfel rugandu-se, s-a culcat si a adormit sub copacul acela, cand iata, ingerul Domnului s-a atins de el, zicandu-i: Scoala-te si mananca. Desteptandu-se Ilie, a vazut la capatiiul sau o azima calda si un ulcior cu apa. Deci, sculandu-se, a mancat si a baut si apoi iarasi a adormit. Atunci ingerul s-a atins a doua oara de el, zicand: Scoala si mananca, caci calea iti este departata! Deci, sculandu-se el, a mancat si a baut. El, intarindu-se bine, a mers patruzeci de zile si patruzeci de nopti, pana la muntele Horeb. Acolo a locuit singur in pestera, vorbind mai intai cu ingerul, dupa aceea cu Dumnezeu singur, Care i S-a aratat in vant subtire, sufland cu liniste prin vazduh luminos. Cand Domnul se apropia de dansul, mergeau inainte cele mai infricosate semne ale venirii Lui. La inceput era un vifor mare, care rasturna dealurile si sfarama pietrele; dupa aceea venea foc, dar nu venea inca Domnul in foc, iar dupa foc venea un glas de lumina subtire si acolo era Domnul.
Cand Ilie a auzit de venirea Domnului, si-a acoperit fata cu cojocul lui si, iesind, statea inaintea pesterii. Cand a auzit pe Domnul graind catre dansul: „Ce faci aici, Ilie?” El a raspuns: „Rivnesc dupa Tine, Doamne, Atottiitorule, ca fiii lui Israil au parasit legea Ta, altarele Tale le-au risipit, pe prooroci i-au taiat cu sabia si am ramas numai eu singur; deci, acum cauta si sufletul meu sa mi-l ia”. Domnul, mangaindu-l pe el din necaz, i-a spus ca nu tot poporul lui Israil s-a departat de la Dansul; ci mai are ascunsi dintre robii Sai inca sapte mii, care nu si-au plecat genunchii zeului Baal. Dupa aceea, i-a vestit insa si pierderea lui Ahab si a Izabelei impreuna cu toata casa lor, care avea sa fie cat de curand; apoi a poruncit Domnul ca, pe un oarecare barbat vestit cu numele Iu, sa-l numeasca la imparatia lui Israil, ca unul ce are sa piarda toata semintia lui Ahab. Domnul a mai poruncit ca pe Elisei sa-l unga prooroc. Astfel, Dumnezeu, mangaind pe robul Sau, S-a dus de la dansul.
Proorocul Ilie, placutul lui Dumnezeu, dupa porunca Domnului ducandu-se de acolo, a gasit pe Elisei, fiul lui Safat, arand pamantul cu douasprezece perechi de boi si, dupa ce si-a pus cojocul, i-a spus voia Domnului si l-a numit pe el prooroc. Dupa aceasta, Elisei a zis catre dansul: „Rogu-ma tie, lasa-ma putin timp sa sarut pe tatal si pe maica mea si apoi voi merge dupa tine”. Sfantul Ilie neoprindu-l, Elisei s-a dus de a sarutat pe tatal si pe maica sa si, injunghiind o pereche de boi, cu care el singur ara, a dat ospat vecinilor si casnicilor sai; apoi a plecat dupa Sfantul Ilie, fiindu-i lui sluga si ucenic si urmandu-i in tot locul. In acel timp, imparatul Ahab, fiind stapanit de Izabela, nelegiuita lui sotie, spre cele mai dinainte rautati ale ei, a facut alta faradelege in acest fel.
Un oarecare israilitean, anume Navute (Nabot), avea o vie in Samaria, langa aria imparatului Ahab. Acesta a zis catre Navute: Da-mi mie via ta, ca sa fac o gradina de verdeturi, pentru ca este aproape de casa mea; iar eu iti voi da tie alta vie mai buna decat acesta. De nu-ti va fi cu placere, atunci iti voi da argint pe ea. Navute a raspuns: Sa nu-mi fie mie acesta de la Domnul Dumnezeul meu, ca sa-ti dau eu tie mostenirea parintilor mei. Auzind aceasta Ahab, s-a intors la casa sa tulburat si deznadajduit de cuvintele lui Navute si de necaz n-a mancat deloc. Atunci Izabela, instiintandu-se de cauza mihnirii lui, a ras de dansul si a zis: „Oare in acest fel este stapanirea ta, imparate al lui Israil? Tu nu esti puternic asupra unui om, sa faci dupa voia ta? Nu mai fi mahnit si mananca paine; apoi mai asteapta putin ca eu singura iti voi da in maini via lui Navute”.
Aceasta zicand, a dat porunca in numele imparatului la mai- marii cetatilor lui Israil si a pecetluit-o cu pecetea imparateasca. Intr-insa a scris ca sa puna asupra lui Navute o pricina nedreapta, ca si cum ar fi vorbit rau de Dumnezeu si de imparat; apoi, punind in fata martori mincinosi, l-au ucis cu pietre afara din cetate. Astfel s-a savarsit acea nedreapta ucidere, din porunca celor faradelege. Murind nevinovatul Navute, Izabela a zis catre Ahab: „Acum mosteneste via lui Navute fara de argint, pentru ca el s-a dus dintre cei vii”. Ahab, auzind de uciderea lui Navute, s-a mihnit putin, apoi s-a dus sa ia via; dar pe drum a fost intimpinat, din porunca lui Dumnezeu, de Sfantul Prooroc Ilie. Acesta a zis catre dansul: „Deoarece ai ucis cu nedreptate pe Navute cel nevinovat si i-ai rapit viata lui, pentru aceasta zice Domnul: „In locul in care au lins cainii sangele lui Navute, tot in acel loc si singele tau il vor linge cainii. Asemenea si pe femeia ta, Izabela, o vor manca ciinii si toata casa ta se va pierde”.
Ahab, auzind cuvintele acestea, a plans si, lepadind hainele sale imparatesti, s-a imbracat in sac si a postit. Atat a putut de mult acea pocainta a lui inaintea lui Dumnezeu, incat acea vremelnica pedeapsa a luat-o de pe casa lui si a amanat moartea sa, pentru ca Domnul a zis catre proorocul Sau Ilie: „De vreme ce Ahab s-a smerit, pentru aceasta in zilele lui nu voi aduce rele asupra casei lui”. Dupa aceasta, Ahab a mai vietuit trei ani si apoi a fost ucis in razboi. El a fost adus in Samaria cu careta lui, iar singele care cursese l-au lins ciinii, dupa cuvantul proorocului lui Dumnezeu. Asemenea si cele proorocite despre Izabela si despre toata casa lui Ahab, s-au implinit toate la vremea lor, dupa rapirea Sfantului Ilie.
Dupa moartea lui Ahab, a imparatit in locul lui fiul sau, Ohozie; dar precum a fost mostenitor la scaunul tatalui sau, tot asa a fost si al paganatatii. Deci, ascultand pe Izabela, ticaloasa sa mama, a slujit cu jertfe si cu inchinaciune necuratului Baal si a maniat foarte tare pe Domnul Dumnezeul lui Israil, iar din intimplare, a cazut de pe fereastra foisorului sau si s-a imbolnavit. Atunci a trimis soli la zeul Baal, mai bine zis la diavolul care locuia in acel idol. El dadea raspunsuri mincinoase la cei ce-l intrebau despre sanatatea sa, adica daca se va scula din pat.
Trimisii lui Ohozie ducandu-se la Baal, i-a intimpinat in cale proorocul lui Dumnezeu Ilie, din porunca Domnului, si a zis catre dansii: Oare nu este Dumnezeu din Israil de va duceti sa intrebati pe intinatul Baal? Deci, intoarceti-va si spuneti imparatului, care v-a trimis: Domnul zice astfel: „Nu te vei mai scula de pe patul pe care te-ai culcat, ci pe el vei muri”. Ei, intorcandu-se, au spus aceste cuvinte imparatului cel bolnav. Imparatul i-a intrebat: „Ce fel de om era acela care a spus aceste cuvinte?” Ei au raspuns: „Era paros si incins cu o curea peste mijloc”. Imparatul a zis: „Acela a fost Ilie Tesviteanul”.
Apoi a trimis pe un ostas al sau, mai mare peste 50, ca sa prinda pe Ilie si sa-l aduca la dansul. Ducandu-se, l-au gasit in muntele Carmelului, pentru ca acolo obisnuia a petrece mai mult. Mai-marele acela, vazandu-l sezand in varful muntelui, a zis catre dansul: „Omul lui Dumnezeu, imparatul iti porunceste sa te pogori de aici si sa mergi la dansul”. Sfantul Ilie a raspuns: „Daca sunt om al lui Dumnezeu, atunci sa se pogoare foc din cer sa te mistuie pe tine si pe cei cincizeci de oameni ai tai”. Atunci a cazut indata foc din cer si i-a prefacut pe toti in cenusa. Apoi, imparatul a trimis pe un alt ostas, tot cu 50 de barbati, si acelora li s-a facut acelasi lucru; caci, cazand foc din cer, i-a mistuit. Imparatul a trimis si pe al treilea mai mare peste 50 de barbati.
Acela, stiind ce au patimit trimisii cei mai dinainte de el, s-a dus la Sfantul Ilie cu frica si cu smerenie si, plecandu-se inaintea lui, l-a rugat, zicand: „Omule al lui Dumnezeu, sufletul meu este gata inaintea ta, cum si sufletele acestor robi care sunt cu mine, miluieste-ne pe noi, care n-am venit de voia noastra, ci trimisi; deci, nu ne pierde cu foc, ca pe cei trimisi mai inainte de noi”. Proorocul a iertat pe cei ce venisera cu smerenie, iar pe cei ce venisera cu mandrie si cu stapanire si voiau sa-l duca ca pe un rob, nu i-a crutat. Deci, Sfantul Ilie a luat porunca Domnului, ca sa mearga la imparat fara temere cu randul al treilea si sa-i zica aceleasi cuvinte, care le zisese mai inainte.
Sculandu-se omul lui Dumnezeu, a mers cu cel mai mare peste cei 50 si cu oamenii lui si, ajungand la imparat, a zis catre dansul: Asa graieste Domnul; deoarece ai trimis la Baal sa intrebe despre viata ta, ca si cum n-ar fi fost Dumnezeu in Israil, pe care ai fi putut sa-L intrebi, pentru aceea nu te vei scula de pe patul pe care zaci, ci vei muri. Astfel a murit Ohozie, dupa cuvantul Domnului cel grait prin gura proorocului. Dupa Ohozie, imparatia lui Israil a luat-o Ioram, fratele lui, deoarece Ohozie n-a avut fiu. In vremea lui Ioram, s-a sfirsit casa lui Ahab, pierzandu-se de mania dumnezeiasca, in zilele Sfantului Prooroc Elisei, precum se scrie in viata lui.
Cand s-a apropiat vremea in care voia Domnul sa ia pe Ilie la sine viu cu trupul, Ilie si Elisei mergeau de la Galgal, o cetate care se numea astfel, la cetatea Betel. El, vazand cu dumnezeiasca descoperire rapirea lui, care i se apropiase, voia sa ia pe Elisei in Galgal, tainuind inaintea lui, cu smerita cugetare, preamarirea ce era sa i se faca de Dumnezeu, si a zis catre Elisei: Tu sa sezi aici, ca pe mine m-a trimis Domnul pana la Betel. Sfantul Elisei, stiind asemenea din dumnezeiasca descoperire ceea ce era sa fie, i-a raspuns: Viu este Domnul si viu este sufletul tau, ca nu te voi lasa. Deci, ei au mers amandoi pana la Betel. Fiii proorocilor care locuiau in Betel, apropiindu-se deosebi de Elisei, i-au zis: „Tu stii ca Domnul va lua pe stapanul tau de la tine?” Elisei a raspuns: Stiu, dar taceti. Dupa aceasta Sfantul Ilie a zis catre Elisei: Tu sezi aici, ca pe mine m-a trimis Domnul la Iordan. Elisei a raspuns: Viu este Domnul si viu este sufletul tau ca nu te voi lasa; deci, amandoi au mers la Ierihon.
Apropiindu-se de Elisei, fiii proorocilor din Ierihon i-au zis: Stii ca Domnul va lua astazi de la tine pe stapanul tau pe deasupra capului? Elisei a raspuns: Stiu, dar taceti. Sfantul Ilie a zis catre Elisei: Sezi aici, ca Domnul m-a trimis la Iordan. Elisei a zis: Viu este Domnul si viu este sufletul tau, ca nu ma voi departa de tine. Si au mers amandoi, iar 50 de barbati din fiii proorocilor s-au dus in urma lor, de departe. Cand amandoi sfintii prooroci au ajuns la Iordan, Ilie a luat cojocul sau si, invartindu-l, a lovit apa cu dansul si s-a despartit in doua; apoi au trecut amandoi ca pe uscat. Dupa ce au trecut ei Iordanul, Ilie a zis catre Elisei: Cere de la mine ce vrei, mai inainte de a fi luat de la tine. Elisei a zis: Cer ca darul din tine sa fie indoit in mine. Ilie i-a zis: Greu lucru ai cerut; insa, daca ma vei vedea cand voi fi luat de la tine, ti se va implini cererea; iar de nu ma vei vedea, nu ti se va implini cererea.
Pe cand mergeau ei si graiau, deodata s-a aratat intre aman-doi un car cu cai de foc si Ilie s-a luat spre cer. Elisei privea si striga: „Parinte, parinte, carul si caii lui Israil”, ca si cum ar zice: „O, parinte, tu ai fost toata puterea lui Israil, care mai mult cu rugaciunea si cu rivna ta ai ajutat imparatia lui Israil, decat multa multime de viteji si de ostasi inarmati”, si nu l-a mai vazut. Elisei s-a apucat de hainele sale si le-a rupt tanguindu-se. Atunci a cazut de sus cojocul lui Ilie, lasat peste dansul si, luindu-l, a stat pe tarmurile Iordanului; deci, despartind cu el apa ca si Ilie, a trecut pe uscat; si astfel s-a facut mostenitor darului care lucra in invatatorul lui.
Sfantul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, fiind luat cu trupul in carul cel de foc, pana acum este viu in trup, pazindu-se de Dumnezeu in locasurile ceresti. El a fost vazut in Tabor de cei trei Sfinti Apostoli in vremea Schimbarii la Fata a Domnului si iar se va vedea de oamenii cei muritori trupeste, inaintea venirii a doua pe pamant a Domnului si cel ce mai inainte a scapat de sabia Izabelei, va patimi in acel timp de sabia lui Antihrist, impreuna cu Enoh si cu Ioan. De atunci incolo se va invrednici de mare cinste nu numai ca prooroc, dar ca si mucenic in ceata sfintilor, de la dreptul datator de plata Dumnezeu, Cel Unul in trei fete, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Caruia se cuvine cinstea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Calendar Ortodox
Este lipsă de apă sau apă insuficientă – verifică dacă furtunul de evacuare a apei nu este foarte îndoit. Verifică dacă sita de la racordul de alimentare cu apă nu este colmatată.
Artista a decedat in ziua in care implinea 43 de ani.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente