Un călugăr care s-a lepădat de Hristos, dar apoi s-a pocăit

Un frate se lupta mult cu păcatul desfrânării. Iar întâmplându-i-se lui a trece pe lângă un sat din Egipt şi văzând o fată de slujitor la idoli, a poftit-o pe ea şi a zis tatălui ei: „Dă-mi-o pe ea să-mi fie soţie”. Iar el i-a zis: „Nu pot să ţi-o dau, până nu voi întreba pe dumnezeul meu”. Deci a zis demonului: „Iată, un călugăr cere pe fiica mea, să i-o dau lui de soţie?” Iar demonul, răspunzând, i-a zis: „De se va lepăda de Hristos şi de Botez şi de făgăduinţa călugărească, să i-o dai”. Iar călugărul s-a lepădat de toate. Şi îndată a văzut un porumbel ieşind din gura lui şi zburând la cer. Iar slujitorul idolesc, mergând la demon, i-a spus că acela s-a lepădat. Atunci diavolul i-a zis: „Să nu-i dai lui pe fiica ta de soţie, că Dumnezeul lui nu s-a depărtat de la dânsul, ci încă îi ajută lui”. Şi venind el la călugăr, i-a spus: „Nu pot să ţi-o dau pe ea, că Dumnezeul tău încă îţi ajută ţie şi nu S-a depărtat de la tine”.

Şi acestea auzindu-le, fratele a cugetat întru sine: „Dacă eu, ticălosul, chiar lepădându-mă de Dânsul şi de Botez şi de făgăduinţa călugărească, Bunul Dumnezeu tot îmi ajută mie, cât de mare este darul pe care mi l-a dat mie Dumnezeu”. Şi aşa, şi-a venit întru sine şi abătându-se de acolo, s-a dus în pustie. Şi a mărturisit păcatul lui la un stareţ mare, iar stareţul i-a zis lui: „Să şezi cu mine în peşteră şi să posteşti trei săptămâni, mâncând numai la două zile, iar eu voi ruga pe Dumnezeu pentru tine”. Şi mâhnindu-se stareţul pentru acest frate, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Rogu-mă Ţie, Doamne, dăruieşte-mi mie sufletul acesta şi primeşte pocăinţa lui”. Şi l-a ascultat Dumnezeu pe el. Apoi, sfârşindu-se întâia săptămână, a venit stareţul la frate şi l-a întrebat, zicând: „Oare ai văzut ceva?”. Şi răspunzând, fratele a zis: „Adevărat, am văzut un porumbel, zburând sus la înălţimea cerului şi stând deasupra capului meu”. Iar stareţul i-a zis lui: „Să crezi, luând aminte la tine însuţi şi să te rogi lui Dumnezeu neîncetat”. Iar în a doua săptămână, a venit iarăşi stareţul la frate şi l-a întrebat: „Oare ai văzut ceva?”. Iar el a zis: „Am văzut un porumbel zburând pe lângă capul meu”. Şi i-a poruncit stareţul, zicându-i: „Priveghează cu mintea şi te roagă!”. După aceea, a venit iarăşi stareţul, sfârşindu-se săptămâna a treia, şi l-a întrebat pe el: „Ce lucru ai văzut?”. Iar el a zis: „Am văzut porumbelul că a zburat şi a stat deasupra capului meu şi am întins mâna ca să-l prind pe el, iar el repezindu-se a intrat în gura mea”. Apoi, a lăudat stareţul pe Dumnezeu şi a zis: „Iată, a primit Domnul pocăinţa ta; de acum să iei aminte la tine”. Iar fratele a zis: „Iată, de acum împreună cu tine voi rămâne, părinte, până ce voi muri”.(Proloagele, volumul I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă)

Rugăciunea Sfintei Cruci îndepărtează orice rău ….

“Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară, cum piere fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară diavolii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul Crucii şi zic cu veselie.

Bucură-te, Preacinstită şi de viaţă purtătoare Cruce a Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, şi S-a pogorât la iad şi a călcat puterea diavolului şi te-a dăruit nouă pe tine, Cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmaşul.

Îngrădeşte-mă, acoperă-mă şi mă păzeşte, Doamne, cu puterea Cinstitei şi de viaţă purtătoarei Tale Cruci, depărtând de la mine tot răul!

În mâinile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Îţi încredinţez sufletul meu, păzeşte-mă, binecuvintează-mă, miluieşte-mă după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şi viaţă veşnică îmi dăruieşte. Amin (de trei ori).”

Cum știi că ești într-o relație TOXICĂ

Iubirea este un sentiment complicat și nimeni nu îi poate da o definiție exactă, pentru că fiecare o simte în felul lui. 

Puterea rugăciunilor Talisman

De-a lungul secolelor, Rugaciunea “Sfanta Cruce a lui Iisus Hristos” a facut inconjurul lumii si a implinit mii si mii de minuni in viata credinciosilor.

Predica la Duminica a III-a a Sfantului si Marelui Post

Predica la Duminica a III-a a Sfantului si Marelui Post

Predica la Duminica Sfintei Cruci

Despre valoarea sufletului

…Ce va folosi omul de va dobindi lumea toata si
isi va pierde sufletul sau? Sau ce va da omul, in schimb,
pentru sufletul sau? (Marcu 8, 36-37)

Iubiti credinciosi,

In predica Sfintei Evanghelii de astazi vom vorbi, pe cat ne va lumina Preabunul Dumnezeu, despre cinstea omului si despre valoarea sufletului omenesc. Iata ce spune Mintuitorul: Ce va folosi omul de ar dobindi toata lumea, dar isi va pierde sufletul sau? (Marcu 8, 36). Apoi zice: Ce va da omul, in schimb, pentru sufletul sau (Marcu 8, 37). Auziti, fratii mei, cat de mare si nemasurata valoare are sufletul nostru si la cata cinste si pretuire l-a ridicat Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos? Si daca este asa, cine va putea vreodata a se impotrivi acestui adevar?

Sfanta Scriptura are obicei de multe ori sa numeasca pe om „suflet”. Iata ce spune la Facere: Iar sufletele care au intrat cu Iacob in Egipt si care au iesit din coapsele lui, au fost de toate saizeci si sase de suflete, afara de femeile feciorilor sai (Facere 46, 26). Iata ca Sfanta Scriptura il numeste pe om „suflet”. Si de ce il numeste Sfanta Scriptura pe om „suflet”? Raspunsul este acesta: pentru valoarea cea mare ce o are sufletul fata de trup. Dar poate cineva sa-i spuna sufletului om? Nu, omul se poate numi suflet, dar sufletul nu se poate numi om. Pentru ca sufletul are fire nevazuta, iar trupul are fire vazuta si simtita, si numai cand acestea se unesc intr-un singur ipostas atunci se cheama om. Dar nici sufletul nu se cheama om fara trup, nici trupul nu se zice fara suflet. Caci omul este un ipostas unit din doua firi, suflet si trup.

Ce este omul? Omul este un simbure si un centru al intregii lumi pe care a zidit-o Dumnezeu in cer si pe pamint. Omul este fiinta care tine legatura cu cele patru feluri de lumi pe care le-a facut Dumnezeu in Univers. El comunica cu intreaga creatie insufletita: cu regnul mineral, cu lumea vegetala, cu lumea animalelor si cu lumea nevazuta a ingerilor, adica cu lumea cea ginditoare. Deci omul este un centru al lumii vazute si al celei nevazute, de aceea Sfanta si dumnezeiasca Scriptura il numeste pe om „mare” (Isus Sirah 3, 18). Si in alt loc zice: Mare este omul si cinstit barbatul milostiv.

Dar de ce il numeste mare? Pentru ca in om se reunesc toate lumile create de Dumnezeu si pentru ca, peste toate acestea, el este chipul si asemanarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26). Pentru ca omul uneste in sine cele patru lumi in mic, omul se numeste „microcosmos”, adica lume mica. Dupa Sfintul Grigorie Teologul si dupa alti Sfinti Parinti ai Bisericii lui Hristos omul se cheama si macrocosmos, fiindca este mai mare decit toate creaturile vazute. Omul este o lume mare in cea mica, deoarece el uneste in sine nu numai lumea cea vazuta si simtita ci si pe cea nevazuta a ingerilor si, pe deasupra tuturor, el este singura creatie facuta dupa chipul si dupa asemanarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27).

Sa vedem in ce fel omul se impartaseste de insusirile ingeresti. Ingerii se tilcuiesc slugi ale lui Dumnezeu, dupa cum este scris: Cel ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc (Psalmi 103, 5). Ingerii sunt cei ce ne ajuta in necazuri, in scarbe si in ispite. Ei se bucura neincetat de cei ce cresc in virtute si se mahnesc de cei ce cad in pacate si le ajuta sa se ridice din nou prin pocainta. Ingerii slujesc la mantuirea sufletelor omenesti si niciodata nu ne parasesc, pana la iesirea noastra din viata aceasta. Ingerii alcatuiesc ceata cea mai aproape de noi, lor li s-a dat spre paza pamintul si slujesc mai aproape de noi la mintuirea sufletelor oamenilor. De aceea Sfantul Apostol Pavel a zis: Ingerii oare nu sunt toti duhuri slujitoare, trimisi spre slujba, pentru cei ce vor fi mostenitorii mantuirii? (Evrei 1, 14).

Sufletul omului are si el de la Dumnezeu o lucrare asemanatoare cu a ingerilor. El are credinta si dragoste de Dumnezeu si Ii slujeste cu frica si cutremur. Sufletul omului are si el putere de a sluji, de a ajuta pe fratii sai, de a-i mangiia in necazuri, de a-i intari cu cuvantul si de a veni intotdeauna spre ajutorul lor. Pentru aceasta omul este un fel de inger amestecat din doua firi, cum il numeste Sfantul Ioan Damaschin (Dogmatica, cap. 12, Bucuresti, 1938).

Sfantul Grigorie de Nyssa, marele filosof duhovnicesc, spune si el ca „omul este frate cu ingerul dupa puterea sa cuvantatoare. Ce este mintea omului, aceea este si ingerul cu trup” (Sf. Grigorie de Nyssa, Comentar la viata lui Moise, p. 813). Caci trebuie sa stim ca numai Dumnezeu este cu desavirsire netrupesc, ca toti ingerii au trupurile lor. Dar trupurile lor sint preasubtiri, din foc ceresc si sint numiti in scrierile bisericesti „netrupesti”.

Sufletul nostru nu este strain nici de lucrarea arhanghelilor. El are memorie data de Dumnezeu, tine minte toate, iar mintea lui, daca este luminata de Preasfantul Duh, impartaseste si binevesteste Evanghelia in care este cuvantul lui Dumnezeu si toate invataturile mantuitoare de suflet.

Omul, asemenea incepatoriilor, stapineste orase, tari si tinuturi, da legi si conduce suflete dupa cum a zis Dumnezeu: Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti (Facere 1, 28).

Imitind ceata ingerilor care stapinesc in vazduh pe diavoli, sufletul omului curat si luminat de darul lui Dumnezeu stapaneste si el pe diavoli, ii arde cu rugaciunea si smerenia. Sufletul curat nu vrea sa faca voia lor si, mai ales, nu se lasa biruit de patimile trupului si ale sufletului pentru ca are in el pe Tatal, si pe Fiul si pe Duhul Sfant (Matei 10, 8; Marcu 3, 15; Luca 9, 1).

Omul, asemenea stapaniilor, are de la Dumnezeu darul de a face puteri si minuni mari si in loc de a ocirmui vinturile si schimbarile vremurilor el stapaneste madularele trupului sau, ocarmuieste virtutile, alunga furtuna gandurilor si patimile sufletului, punandu-le pe toate in randuiala spre slujba si slava lui Dumnezeu.

Si cu ceata domniilor se aseamana foarte mult sufletul omului. Caci prin darul lui Dumnezeu ajunge sa domneasca peste simturi, si peste patimile trupului si ale sufletului sau.

Sufletul omului are inca de la Dumnezeu darul pe care il au sfintele tronuri, putand si el intr-o masura sa primeasca si sa odihneasca pe Preasfanta Treime in mintea si in inima sa, prin curatirea de patimi, prin iubire si smerenie.

Omul se impartaseste putin si de lucrarea heruvimilor, dupa masura darului lui Dumnezeu, prin care poate fi intelept si veghetor asupra patimilor, cu mintea si inima pline de cunostinta dumnezeiasca, putind si el sa reverse intelepciune duhovniceasca prin propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu spre mantuirea a mii de suflete iubitoare de Hristos.

Dar sufletul omenesc, imitind pe serafimi, cand ajunge desavarsit, se umple de caldura si vapaie dumnezeiasca si are atita dragoste arzatoare fata de Preabunul Dumnezeu incat, pe drept cuvant, este „un serafim in trup, un serafim pamantesc”.

Omul este mai mic decat ingerii cu cunostinta, iar cu darul, cunoaste mai putine taine dumnezeiesti decat acestia. Asa trebuie sa intelegem cuvintele Mantuitorului despre Sfantul Ioan Botezatorul, care zice: Intre cei nascuti din femei, nimeni nu s-a ridicat mai mare ca Ioan, dar cel mai mic intru Imparatia Cerurilor este mai mare decat el (Matei 11, 11; Luca 7, 28). Dar pentru ca din toata zidirea, numai omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, omul este mai mare decat ingerii. Sufletul omului intrece pe ingeri prin trei insusiri, dupa Sfantul Vasile cel Mare si anume: prin minte, prin cuvant si prin voie de sine stapanitoare, adica libera. Caci prin minte sufletul omului se aseamana mai ales cu Tatal si cu Fiul, iar prin voia sa libera, de sine stapinitoare, care este radacina tuturor bunatatilor, sufletul se aseamana Sfantului Duh. Astfel omul este icoana Preasfintei Treimi prin aceste trei insusiri.

Iubiti credinciosi,

Vedeti cat de mare este valoarea sufletului omenesc? Vedeti pana la ce cinste si stralucire se ridica? Si aceastea pentru ca omul este regele creatiei, singura fiinta creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. De aceea zice Mantuitorul in Sfanta Evanghelie de astazi: Ce va folosi omul de ar dobandi toata lumea daca isi va pierde sufletul sau? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? (Marcu 8, 35-37). Tocmai de aceea ne aminteste Biserica cuvintele Mantuitorului care zice sa avem grija de mantuirea noastra, mai ales acum in Postul Mare, cand tot crestinul binecredincios isi cauta de suflet. De aceea S-a intrupat si a patimit pentru oameni Fiul lui Dumnezeu, ca sa scoata sufletele noastre, atat de pretioase, din robia patimilor si din adincul iadului, unde erau aruncate de diavolii cei ucigasi.

Iata pentru ce s-a pus aceasta Evanghelie la mijlocul marelui Post, ca sa avem timp pina la Sfintele Pasti, sa ne pocaim, sa ne spovedim, sa ne impacam cu Dumnezeu si cu oamenii si sa primim cu vrednicie Sfinta Impartasanie care este cel mai mare dar pe care ni-l daruieste Mintuitorul pe pamint. Sa luam deci aminte cum traim, cum ne indreptam viata, ce am facut pina acum pentru sufletul nostru si ce trebuie sa mai facem pe viitor ca sa dobindim mintuirea noastra si sa scapam de osinda.

Sa luam aminte ca tocmai de aceea ne lupta atit de mult diavolul prin slugile lui, ca sa ne rapeasca ce avem mai scump de la Dumnezeu. Nu averea, nu cinstea, nu prietenii, nu trupul, nu viata aceasta pamanteasca, ci sufletul pe care ni l-a dat Dumnezeu, care este mai scump decat toate margaritarele lumii. Pentru el suferim atatea ispite in trup; pentru el ne luptam o viata cu diavolii, cu slabiciunile firii, cu oamenii rai si cu patimile ucigase de suflet care ne ataca din toate partile.

Dupa ce am vazut ce este sufletul si cat de mare este valoarea lui, sa vedem acum cum trebuie sa ne pastram curat de pacate sufletul nostru; sau daca suntem stapaniti de patimi, care formeaza cancerul sufletului, cum am putea sa ne izbavim de robia lor si de vesnica osanda.

Sufletul pruncului dupa botez este curat ca un inger. De aceea pruncul care moare indata dupa botez, fiind fara pacate este sigur mantuit si numarat in ceata sfintilor. Pentru aceea si Mantuitorul a luat un prunc in sfintele Sale brate, zicand: Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu (Marcu 10, 14). Copilul botezat este deci, prototipul ingerului, al sufletului, al omului desavarsit, nestapanit de nici un pacat, de nici un gand necurat. Iata, pe pamant, copilul este cea mai potrivita icoana a sfinteniei, a sufletului mantuit.

Cum ne putem curati sufletul, constiinta, inima si trupul de pacatele ce ne apasa? Cel dintia lucru ce trebuie sa-l facem in posturi este spovedania cu cainta si lacrimi si Sfanta Impartasanie. Apoi este sfanta rugaciune. Ne trebuie mai multa rugaciune, fratii mei, mai multa evlavie si rabdare la rugaciune, prezenta regulata la biserica. Cititi apoi zilnic psaltirea, o catisma sau doua, ca psalmii si din inima de piatra scot lacrimi, zice Sfantul Vasile cel Mare. Mai cititi seara sau dimineata un acatist, paraclisul Maicii Domnului, rugaciunile zilnice din cartea de rugaciuni si adaugati metanii si inchinaciuni cu rugaciunea lui Hristos, dupa putere.

A treia fapta buna care ajuta mult rugaciunea este postul. Mare este puterea rugaciunii unita cu postul. Amandoua fac adevarate minuni; inalbesc sufletul innegrit de pacate si de ginduri rele. Fiecare sa posteasca dupa putere, numai sa posteasca. Adica sa manince de post, iar miercurea si vinerea sa tina post macar negru pana la amiaza.

Alta mare fapta buna care ajuta mult la mintuirea sufletului este milostenia. Miluiti cat puteti, ajutati cu dragoste si inima buna pe orice om care va cere.

Mare putere are milostenia sufleteasca. Indemnati-va unii pe altii la biserica, la rugaciune, la spovedanie, la pocainta. Cercetati pe cei bolnavi, ajutati pe cei intristati cu cuvinte de mangiiere, cu carti sfinte de citit si cititi, mai ales, in Noul Testament. Iar cununa bunatatilor este dragostea crestina. Iubiti duhovniceste pe toti, cereti iertare de la toti si bucurati-va in Hristos, ca Dumnezeu este dragoste. Iata cea mai buna cale de curatenie si de mintuire a sufletelor noastre.

Iubiti credinciosi,

Au trecut trei saptamani din Sfantul si Marele Post al Pastelui. In acest timp unii crestini s-au rugat mai mult, au venit la biserica, au postit, s-au impacat cu oameni si cu Dumnezeu, s-au spovedit si impartasit. Acestia s-au ingrijit cum trebuie de sufletele lor. Dar multi inca n-au venit, desi Hristos ii cheama si ii asteapta.

Astazi, in Duminica a treia din Postul Mare, numita „a Sfintei Cruci„, dupa cum vedeti, se scoate cu mare evlavie in mijlocul bisericii Sfanta Cruce. De ce se scoate Crucea la jumatatea postului in biserica pentru inchinare, unde sta o saptamina? Se scoate pentru a ne intari si a ne imbarbata in nevointa postului, ca sa-l putem parcurge cu folos pana la capat. Caci privind la Sfanta Cruce si cugetand la patimile Domnului uitam de necazurile vietii si primim putere pe calea mantuirii.

Fratii mei, este puterea Crucii lui Hristos in lume! Crucea ne-a adus mantuirea si impacarea cu Dumnezeu. Crucea a sfaramat prin Inviere portile iadului. Crucea ne-a deschis raiul si a biruit moartea. Crucea zdrobeste pe diavoli si-i alunga dintre noi. Crucea este scara de mantuire a lumii care ne urca la cer. Sa urcam la Dumnezeu pe scara Crucii. Sa ne impacam si sa ne iubim prin jertfa Sfintei Cruci. Sa ne silim a ne duce fiecare crucea noastra cu smerenie, cu rabdare si cu nadejdea mantuirii. Sa nu deznadajduim in boli, in suferinte si in multimea necazurilor vietii. Sa ne gandim ca toti parintii, inaintasii si sfintii nostri au suferit si si-au dus crucea cu rabdare si bucurie pana la capat.

Deci sa ne intarim si noi, fratii mei, in nevointa postului. Inaintea noastra merge Insusi Hristos Mintuitorul lumii cu Crucea in spate. Sa-I urmam si noi cu credinta si barbatie, lucrind ziua si noaptea la mantuirea sufletelor noastre. Si ajungind cu bucurie la Sfintele Pasti, sa ingenunchem in fata Crucii si impreuna sa cintam: „Crucii tale ne inchinam, Hristoase, si Sfanta Invierea Ta o laudam si o marim!” Amin.

Parintele Ilie Cleopa

Calendar Ortodox

 

Buna Vestire – dezlegare la peste

 

In fiecare an, la 25 martie, praznuim prima sarbatoare inchinata Maicii Domnului, Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Bunavestire). Este praznicul in amintirea zilei in care Sf. Arhanghel Gavriil i-a vestit Sf. Fecioare ca va naste pe Mesia (Luca I, 26-38). Ea a fost asezata cu noua luni inainte de nasterea cu trup a Domnului, adica la 25 martie.

Data acestei sarbatori a variat la inceput: unii o praznuiau pe 5 ianuarie, in ajunul Bobotezei, iar altii pe 18 decembrie. In Rasarit, data de 25 martie a fost acceptata, dupa stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Nasterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea). Aceasta sarbatoare a fost introdusa la Roma de papa Leon al II-lea. Incepand cu secolul al IX-lea, sarbatoarea a inceput sa fie praznuita pe 25 martie in toata lumea catolica.

La armeni, Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu sarbatoarea Nasterii Domnului, pe care ei o celebreaza la 6 ianuarie.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Senufie;
– Sfintelor Mucenite Pelaghia si Teodosia.

Maine, facem pomenirea Soborului Arhanghelului Gavriil.

Calendar Ortodox

 

Liz Taylor a decedat

Actrita Elizabeth Taylor a murit la varsta de 79 de ani, in urma unui infarct, a anuntat purtatorul sau de cuvant.

Elizabeth Taylor a murit la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles, unde fusese internata in urma cu sase saptamani , din cauza unei insuficiente cardiace congestive, relateaza CNN.

„Era inconjurata de copiii sai – Michael Wilding, Christopher Wilding, Liza Todd si Maria Burton”, a declarat purtatorul de cuvant al actritei, Sally Morrison, potrivit ABC News.

„Mama mea a fost o femeie extraordinara, care a trait viata din plin, cu multa pasiune, umor si dragoste. Desi pierderea ei este devastatoare pentru cei care o iubeau, vom fi mereu inspirati de contributia eterna pe care a adus-o acestei lumi. Remarcabila ei interpretare din filme, succesul ei ca femeie de afaceri si lupta ei curajoasa si de neoprit impotriva SIDA ne face mindri de ceea ce a realizat ea. Stim ca lumea este mai buna deoarece mama a trait in ea. Mostenirea ei nu va fi niciodata distrusa, spiritul ei va fi mereu alaturi de noi si iubirea ei va fi vesnic in inimile noastre”, a declarat fiul actritei, Michael Wilding, in varsta de 58 de ani.

Elizabeth Taylor si-a petrecut majoritatea timpului intr-un scaun cu rotile, dupa ce in ultimii 25 de ani a fost internata de peste o suta de ori.

• In 1997, actrita a suferit un atac cerebral in urma unei operatii de extirpare a unei tumori pe creier, cand a intrat in moarte clinica.

• In octombrie 2009, a fost supusa unei operatii prin care i s-a implantat un aparat destinat sa compenseze o insuficienta cardiaca.

• In 2004, actrita a fost diagnosticata cu insuficienta cardiaca, fiind supusa unei operatii cerebrale pentru indepartarea unei tumori benigne. In rarele sale aparitii in public, actrita folosea un scaun cu rotile.

Anul trecut, Elizabeth Taylor se logodise cu iubitul ei Jason Wintors, in varsta de 49 de ani. Legendara actrita britanica a mai fost casatorita de opt ori, dintre care de doua ori cu Richard Burton.

• Elizabeth Taylor (nascuta Dame Elizabeth Rosemond Taylor, la 27 februarie 1932, Londra) este considerata „ultimul star al Hollywoodului de altadata”. A fost distinsa de doua ori cu Premiul Oscar pentru rolul din „Butterfield 8” (1960) si „Who’s Afraid of Virginia Woolf” (1966).

De asemenea, a primit din partea American Film Institute Premiul pentru intreaga cariera, informeaza Wikipedia.

 

Predica la Duminica a II-a a Sfantului si Marelui Post

Predica la Duminica Sfantului Grigorie Palama

Despre puterea credintei celor multi

Si vazind Iisus credinta lor, i-a zis slabanogului:
Fiule, iertate iti sunt pacatele tale! (Marcu 2, 5)

Iubiti credinciosi,

Cuvintul lui Dumnezeu este plin de nemarginite invataturi. In predica de azi vom vorbi despre puterea rugaciunii facuta cu credinta de mai multi. Caci, precum cind se aprind mai multe luminari intr-o camera intunecata, mai mare lumina se face si precum cind se aduna mai multi carbuni la un loc mai multa caldura dau, asa si credinta mai multora, mai mare trecere are inaintea lui Dumnezeu.

Acest adevar se vede din multe marturii ale Sfintei Scripturi, dar si din invatatura Sfintei Evanghelii ce s-a citit astazi. Sa luam, de pilda, cuvintul pe care l-a zis Domnul: Si vazind Iisus credinta lor, a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale! Vedeti, fratii mei, ca nu a zis Domnul „vazind credinta slabanogului”, ci „a lor”, adica a acelora care purtau pe pat pe acel slabanog. Cu adevarat, daca cei patru care purtau pe slabanog nu ar fi avut mare credinta, nu ar fi facut atita osteneala cu cel bolnav ca sa-l aduca in fata Mintuitorului. Caci ei, vazind mare multime de oameni care inconjurau pe Mintuitorul, si neputind sa strabata cu slabanogul pina in fata Domnului, au aflat alt chip de a-l apropia de Hristos. Au descoperit casa unde era Domnul si au coborit patul cu bolnavul, cu mare greutate si osteneala reusind sa-l aseze in fata Mintuitorului, avind mare credinta ca daca-l va vedea Hristos va face mila cu el si-l va vindeca de boala lui.

Dupa credinta lor tare si neindoielnica au dobindit cele ce asteptau. Caci vazind Mintuitorul nostru cel Preasfint si Milostiv credinta si osteneala lor, a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale! Apoi a zis: Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta. Si s-a sculat indata sanatos, luindu-si patul, a iesit inaintea tuturor incit erau toti uimiti si slaveau pe Dumnezeu, zicind: Asemenea lucruri nu am vazut niciodata (Marcu 2, 5-12). Vedeti, fratii mei, minune preaslavita facuta de Domnul pentru „credinta lor”, adica a slabanogului si a celor care-l purtau pe El!

Dar oare numai atunci a facut Mintuitorul minuni preaslavite pentru credinta celor multi? Nu, cu adevarat nu. Domnul Dumnezeul si Mintuiorul nostru Iisus Hristos este Acelasi din veac si pina la sfirsitul veacurilor, preabun, milostiv, si preaindurat fata de toti care cred in El intru adevar (Psalm 144, 18). Caci vedem zilnic mii si mii de crestini, care si astazi alearga la El cu credinta si cu inima zdrobita, fara indoiala, si indata cunosc mila si ajutorul Lui in toate nevoile si necazurile lor.

Zice Preasfintul Duh in Psalmi: Mintui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti care nadajduiesc spre Dinsul (Psalm 33, 21). Cine ar putea sa spuna sau sa scrie cite nenumarate minuni face Prea Induratul Dumnezeu cu toti cei ce-L iubesc pe El si alearga la Dinsul cu credinta neindoielnica si statornica? Noi stind aici in slujba binecredinciosilor crestini vedem si auzim de la multi multumirea pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. Unul multumeste ca prin slujbele facute la Sfinta Biserica s-a facut sanatos de boala de care suferea; altul multumeste lui Dumnezeu ca i-a reusit copilul la scoala; altul ca a reusit la servici sau in casatorie; altul, ca l-a izbavit Dumnezeu de pagube, de vrajmasi, de primejdia care-l ameninta.

Acelasi Preabun si Preaindurat Mintuitor care a vindecat pe slabanogul din Evanghelia de azi pentru credinta lui si a celor care-l purtau, Acelasi face minuni nenumarate cu toti bunii credinciosi care alearga la El cu credinta dreapta si rugaciune fierbinte si statornica. Iar in ce fel credinta unora ajuta altora, de atita ori am auzit in Sfinta Evanghelie cu femeia cananeeanca, cu sluga sutasului, cu fiul vaduvei din Nain si cu multi altii, de care nu este locul aici a-i pomeni.

Cititi in faptele Sfintilor Apostoli si veti vedea cit de mult poate rugaciunea celor multi, care se roaga in Biserica pentru cei din primejdii. Vedem ca Marele Apostol Petru, pentru marturisirea adevarului, a fost prins, legat si dus la temnita, unde era pazit de patru straji cu cite patru ostasi. Deci Petru era pazit in temnita si se faceau rugaciuni neincetat pentru el de catre Biserica. Si iata ingerul l-a desteptat, zicind: Scoala-te degrab! si lanturile i-au cazut de pe miini. Si a zis ingerul catre el: Incinge-te si incalta-te cu sandalele, si el a facut asa. Si i-a zis: Imbraca-te si vino dupa mine. Si iesind, mergea dupa inger, dar nu stia ca fapta ingerului este adevarata, ci i se parea o vedenie.

Si trecind de straja intii si de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce in cetate si poarta s-a deschis singura si, iesind, a trecut o ulita si indata ingerul Domnului s-a departat de el. Iar Petru venindu-si in sine, a zis: Acum stiu cu adevarat ca Domnul a trimis pe ingerul Sau si m-a scos din mina lui Irod si din toata asteptarea poporului iudeilor (Fapte 12, 4-11). Ati auzit iubiti credinciosi ce mare si preaslavita minune a facut Preabunul Dumnezeu cu Apostolul Petru. Dar pentru ce? Pentru ca multimea credinciosilor in Biserica faceau neincetat rugaciune catre Dumnezeu pentru el.

Iubiti credinciosi,

Asadar sa tinem minte ca unde sunt doi sau trei credinciosi adunati in numele Domnului, El este intre ei (Matei 18, 20). Si cu atit mai mult Hristos este acolo unde sunt mai multi credinciosi care se roaga pentru cel ce este in primejdie sau are vreo cerere catre Dumnezeu. Nicaieri nu se pot ruga crestinii mai multi laolalta ca in sfintele biserici, unde rugaciunile lor si ale preotilor se unesc si ca tamiia se inalta la Dumnezeu, de unde le vine tuturor mila si ajutor celor ce au nevoie de mila Lui. Acolo preotul mijloceste in Sfintul Altar catre Dumnezeu si pentru toti binecredinciosii crestini de pretutindeni.

Cele mai importante rugaciuni comune care se fac in bisericile noastre pentru credinciosi sunt mai ales doua: Sfinta Liturghie si Taina Sfintului Maslu. Oare cite minuni nu s-au facut si se fac astazi prin Sfinta Liturghie? In timpul ei, mai ales in sarbatori, se aduna cei mai multi credinciosi. Astfel rugaciunile lor comune, savirsite cu multa credinta, se unesc cu rugaciunile preotilor din sfintele altare si contribuie cel mai mult la implinirea cererilor lor.

Rugaciunile cu credinta ale preotilor, unite cu ale credinciosilor, savirsesc cea mai mare minune ce are loc pe pamint de la Hristos pina astazi. Aceasta minune negraita este prefacerea piinii si vinului in Trupul si Singele lui Hristos in cadrul Sfintei Liturghii. Astfel, fara Sfinta Liturghie nu avem Sfinta Impartasanie, iar fara aceasta, nu ne putem uni cu Hristos, nu putem fi iertati si deci mintuiti, ca zice Domnul: De nu veti minca Trupul Meu si de nu veti putea bea Singele Meu, nu veti avea Viata intru voi.

Vedeti cit de mare este puterea si rolul Sfintei Liturghii? Vedeti ca Sfinta Liturghie este a noastra si sta la temelia mintuirii noastre, pentru ca ne tine direct si permanent in legatura cu Hristos, cu sfintii din cer si cu oamenii de pe pamint?

Alta minune a Sfintei Liturghii, ca rod al credintei si al rugaciunii in comun, este ca ea contribuie cel mai mult, pe linga celelalte slujbe, la pastrarea credintei ortodoxe in lume. Ce s-ar intimpla cu credinta noastra daca n-am face-o vie, lucratoare si mintuitoare prin Sfinta Liturghie? Numai de aceea unii crestini se duc la secte pentru ca nu merg regulat la Sfinta Liturghie si nu simt puterea ei. Tot Sfinta Liturghie, ca o cununa a celor sapte Laude, contribuie mult si la unitatea, la impacarea, la apropierea si infratirea crestinilor ortodocsi, ca fii ai Bisericii lui Hristos. De-a lungul celor doua milenii singura Biserica si slujbele facute in Sfintele lacasuri au adunat pe crestini in jurul preotilor si altarelor, i-au unit prin rugaciune in aceeasi credinta, le-au vindecat bolile, i-au dezlegat de pacate prin Sfinta Spovedanie, i-au unit cu Hristos prin rugaciune si Sfintele Taine si i-au calauzit in viata pe calea mintuirii prin invatatura Sfintei Evanghelii.

Prin slujbe, prin cartile de cult, prin Sfinta Liturghie, prin predica si prin cintarea in comun, Biserica Ortodoxa a pastrat, pe linga unitatea de credinta si de simtire, si unitatea limbii, a culturii religioase vechi, si a intregii Traditii ortodoxe milenare. Or, toate acestea le consideram minuni si roduri ale credintei si rugaciunii celor multi.

Tot in cadrul Sfintei Liturghii Biserica face rugaciuni si scoate particele (miride) pentru adormiti, iar prin puterea jertfei lui Hristos izbaveste din iad multe suflete ale celor morti. Oare nu ne rugam cu totii la biserica pentru cei repausati ai nostri si impreuna cu preotii le cintam „vesnica pomenire” si zicem: „Dumnezeu sa-i ierte?” Numai Dumnezeu stie cite suflete sunt scoase din chinurile iadului, prin jertfa liturgica si prin parastase ca rod al harului preotiei si al rugaciunii comune.

Iata deci, ca rugindu-ne impreuna cu preotii la biserica, contribuim la minunea iertarii si izbavirii din iad a multor suflete ale fratilor nostri care au murit nepregatiti. Vedeti cite minuni se savirsesc la Sfinta Liturghie ca rezultat al rugaciunii in comun? De aceea mare plata de la Dumnezeu au cei care merg regulat la biserica si se roaga pentru ei, pentru bolnavi, pentru binefacatori si raufacatori si pentru cei raposati. Mai ales pentru ei, ca sufletele celor ce au murit nepregatiti asteapta slobozire din osinda iadului prin rugaciunile Bisericii si ale noastre.

Alte minuni ale credintei si rugaciunii crestinilor in comun se fac prin taina Sfintului Maslu. Aceasta este cea mai puternica rugaciune si slujba a Bisericii Ortodoxe pentru cei bolnavi. De aceea crestinii sunt datori sa ceara aceasta taina de la preoti ori de cite ori au bolnavi in familie si sa participe la Sfintul Maslu cit mai multi dintre ei, pentru ca, rugaciunea credintei va tamadui pe cei bolnavi si de vor fi facut pacate li se vor ierta” (Iacob 5, 15). Multi dintre dumneavoastra cred ca ati vazut bolnavi vindecati, sau in parte usurati, prin Taina Sfintului Maslu si prin ungerea cu untdelemn sfintit. Altii ati mers, poate, pe la sfintele moaste si pe la icoanele miraculoase din tara si ati vazut sau ati auzit de bolnavi vindecati acolo in chip miraculos prin rugaciunea celor din jur si prin moliftele Sfintului Vasile cel Mare, citite de preot, cu post si credinta.

Iata doar citeva din minunile savirsite la biserica prin puterea credintei si rugaciunile celor multi.

Iubiti credinciosi,

Au trecut, cu ajutorul lui Dumnezeu, doua saptamini din Sfintul si Marele Post al Pastelui. Sa ne cercetam acum constintele si sa ne intrebam: Ne-am impacat cu semenii nostri prin iertare si cu Dumnezeu prin spovedanie la preot in aceste 14 zile de post? Am mers mai des la Sfinta Liturghie in aceste Duminici si ne-am invrednicit sa primim Trupul si Singele lui Hristos? Am postit de mincare de dulce, de minie, de betie si de tot pacatul de cind am intrat in Sfintul Post? Am facut milostenie la saraci si suntem hotariti sa postim si sa ne rugam lui Dumnezeu pina la Sfintele Pasti? Avem grija de cei dragi adormiti din neamul nostru si ne rugam pentru iertarea lor?

Cei care ati facut acestea, continuati sa va rugati, mergeti la biserica si va vindecati slabanogirea sufletului prin rugaciune, prin milostenie si prin pocainta. Iar cei care n-ati facut nimic pentru suflet in aceste zile sfinte de pocainta, nu aminati, ci incepeti de acum a lucra mintuirea dumneavoastra, pina inca avem timp.

Va amintesc ca astazi Biserica Ortodoxa face pomenirea Sfintului Ierarh Grigorie Palama, mitropolitul Tesalonicului in secolul al XIV-lea, ca sfint si dascal al rugaciunii. El a fost dascal, lucrator si aparator al neincetatei rugaciuni a lui Hristos. Cereti-i ajutorul si urmati dupa putere pe urmele rugaciunii lui.

De vom face asa vom avea mare folos sufletesc din toate, vom trece curgerea postului cu lucrare duhovniceasca si ne vom invrednici de slavita Inviere a lui Hristos Dumnezeu. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

Calendar Ortodox

 

Duminica Ortodoxiei

Duminica Ortodoxiei este prima duminica din Postul Sfintelor Pasti. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane trimite in fiecare an, in aceasta duminica, o scrisoare pastorala care este citita in toate bisericile din parohii si manastiri. In pastorala se vorbeste despre importanta cinstirii sfintelor icoane ca expresie a credintei ortodoxe si face un apel catre toti credinciosii, sa contribuie fiecare la lucrarea misionara a Bisericii, mai ales in parohiile sarace din tara si strainatate.

Duminica in care s-a savarsit actul solemn de cinstire a Sfintelor icoane, prima din postul Pastilor, s-a numit Duminica Ortodoxiei.

Ieromonahul Makarios Simonopetritul sustine ca “Praznicul Ortodoxei s-a suprapus peste vechea comemorare a profetilor Moise, Aaron si Samuel, pe care Typikon-ul Marii Biserici o indica drept singura praznuire a primei duminici din Postul Mare, atestata cel putin in epoca patriarhului Gherman al Constantinopolului (+ 740), fiindca sub numele sau gasim in unele manuscrise un canon imnografic in cinstea profetilor. Potrivit Kontakarion-ului de la Patmos 213 (secolul XI), Postul Mare era plin odinioara de comemorari biblice: in Saptamana a II-a era comemorat Noe, in Saptamana a IV-a jertfa lui Isaac si Isaac insusi in vinerea Saptamanii a V-a, astfel ca aceste praznuiri corespundeau lecturilor din cartea Facerii. Typikon-ul Marii Biserici nu face insa decat aceasta singura aluzie la Vechiul Testament in timpul Postului Mare, a carei origine, dupa Karabinov, ar fi mai putin lectura cartii Facerii, ci o amplificare a pericopei evanghelice citite la Liturghia acestei duminici (In 1, 44-52), unde se face limpede aluzie la profeti. Aceasta ar apartine unui vechi sistem de lecturi biblice, potrivit caruia Evanghelia dupa Ioan se citea in timpul Postului Mare, iar nu in timpul perioadei Penticostalului. Oricare ar fi motivele instituirii ei, aceasta sarbatoare a prorocilor se potrivea perfect cu prima saptamana din Postul Mare si cu atmosfera vechi-testamentara a sistemului lecturilor. In chip fericit ea n-a fost cu totul suprimata de sarbatoarea Ortodoxiei, ramanand in imnologie legata de aceasta intr-un mod armonios si pertinent din punct de vedere teologic, intrucat profetii figurau anticipat intruparea pe care o manifestau icoanele:

„Stralucit-a harul adevarului si cele ce de demult s-au preinchipuit umbros, acum s-au savarsit aratat. Caci iata Biserica, pe care o insemna mai inainte chipul cortului marturiei si care tine credinta dreapta [ortodoxa], se imbraca ca si cu o podoaba mai presus de lume cu icoana dupa trup al lui Hristos; ca tinand icoana Celui pe care-L cinstim, sa nu ratacim …”.

Duminica Ortodoxiei – Diferenta intre idol si icoana

Noi nu stim cum a fost Fiul lui Dumnezeu inainte de intrupare, nici cum sunt Tatal si Duhul Sfant. Nu stim cu alte cuvinte cum este Dumnezeirea in sine, dar stim ca Dumnezeirea Fiului dupa intrupare nu mai e o realitate despartita de trupul si de fata omeneasca. Daca nu stim cum este Dumnezeirea in sine, stim ca Dumnezeirea Fiului s-a aratat oamenilor si li se va arata in vecii vecilor prin infatisarea reala de om si numai prin ea.

Poporul evreu a primit porunca de a nu-si face „chip cioplit, nici vreo infatisare a celor ce sunt sus in cer, sau jos pe pamant, sau in apa si sub pamant…” (Deut. V, 8-9), dintr-o pedagogie divina, intrucat traia in mijlocul popoarelor pagane si idolatre, care l-ar fi tentat la reprezentare materiala a lui Dumnezeu, fiinta pur spirituala si imperceptibila prin simturi. Simboalele legii vechi – mielul pascal, toiagul lui Aaron, cortul sfant, sicriul legii etc. – constituiau semnele sensibile ale prezentei lui Dumnezeu in mijlocul poporului ales. Aceste simboale erau o anticipare a icoanelor, precum insusi Vechiul Testament era o anticipare, o calauza, un pedagog catre Hristos.

Un teolog ortodox remarca ca „…nu recunoasterea unei lucrari a lui Dumnezeu in obiectele naturale si cu deosebire in simbolurile sacre, indicate de Dumnezeu in mod supranatural, era interzisa in Vechiul Testament, ci identificarea lor cu Dumnezeu insusi” pentru ca insasi distinctia pe care o face Vechiul Testament intre simbolurile naturale si cele sacre, indicate prin Revelatia supranaturala si introduse in cult, „era menita sa fereasca poporul Israil de a confunda pe Dumnezeu cu natura in mod panteist”. Dupa porunca Legii vechi, cinstirea adusa lui Dumnezeu nu s-a materializat prin reprezentari iconografice pentru cauzele mentionate mai sus, dar aceasta cinstire cunoaste forme exterioare, ca de pilda aprinderea candelelor si a tamaiei inaintea chipurilor si obiectelor sfinte (Exod XXVII, 20-21 ; XXX, 1-8 ; Lev. XXIV, 2-4). Asadar, nici Legea veche nu opreste cinstirea chipurilor si a obiectelor sfinte, asa dupa cum pretindeau iconoclastii si dupa cum sustin, astazi, unii protestanti si cultele neoprotestante.

In crestinism, reprezentarea lui Dumnezeu in formele artei iconografice a devenit posibila datorita faptului istoric al intruparii. „Negresit, sa nu faci icoana lui Dumnezeu Cel nevazut – ne invata teologul icoanelor, Sfantul Ioan Damaschin. Dar cand vezi ca Cel fara de corp s-a facut pentru tine om, atunci vei face icoana chipului Sau omenesc. Cand Cel nevazut s-a aratat vazut in trup, atunci vei infatisa in icoana asemanarea Celui care s-a facut vazut. Cand Cel fara greutate, fara calitate si fara marime, din pricina superioritatii firii Lui, Cel care exista in chipul lui Dumnezeu, a luat chip de rob (Filip. II, 6-7), prin aceasta apropiere de calitate si cantitate a imbracat chipul corpului, atunci zugraveste-L in icoane si aseaza-L spre contemplare, pe Acel Care a primit sa fie vazut…”.

Deosebirea radicala si esentiala intre idol si icoana sta in faptul ca idolul e reprezentarea confectionata a fortelor imanente ale naturii. Idolul nu e un mijloc prin care inchinatorul transcende natura.

Parintele profesor Dumitru Staniloe afirma: „icoana il ajuta pe inchinator sa implineasca actul unei transcendente a naturii. La baza icoanei sta credinta intr-un plan mai presus de natura si vointa de a trece peste natura, de a intra in legatura cu transcendenta divina. Icoana nu identifica planul naturii cu planul divin, ci le deosebeste cu desavarsire. Inchinatorul icoanei se refera totdeauna la o realitate de dincolo de icoana. Inchinarea adusa icoanei „trece” la prototipul zugravit in ea. Aceasta nu e „trecere” de la idolul vazut la o forta vie a naturii tot vazuta, ci o trecere din planul vazut in cel nevazut, din planul naturii si al lumii create in cel mai presus de natura.”

Icoana ne cheama spre ceea ce este nevazut: slava din Imparatia lui Dumnezeu in care intra sfintii. Pe icoana omul este vazut in Imparatia lui Dumnezeu. Sfintii sunt deosebiti intre ei, dar au ceva comun: nimbul de lumina. Astfel, icoana nu este un simplu element estetic in biserica si nici numai didactic, ci ea este mai intai de toate o vedere duhovniceasca a comuniunii sau legaturii dintre lumea vazuta si cea nevazuta.

Pentru crestinul ortodox, icoana ramane un mijloc de comunicare a lui Hristos din planul invizibil cu noi cei aflati in lumea materiala. „Respingerea icoanei – declara un teolog ortodox – este proprie celor ce resping in general orice fel de comunicare a lui Hristos din planul invizibil cu noi prin vreo putere oarecare, afara doar de oarecare comunicare de putere prin cuvant… Numai unde cuvantul a fost asociat cu Tainele si cu cinstirea icoanelor s-a pastrat unitatea credintei, acestea fiind prin identitatea lor in toate timpurile, franele care au tinut cuvantul in matca traditiei pornite de la Apostoli”.

Cat priveste natura sau caracterul cultului icoanelor, trebuie retinut faptul ca Parintii Bisericii nu l-au confundat niciodata cu cinstirea pe care o dam lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu il cinstim prin latrie sau adorare iar pe Sfinti, icoanele si moastele lor, ii cinstim prin simpla venerare, sau – dupa cum o numeste Sfantul Ioan Damaschinul – cinstirea relativa, pentru ca sta in relatie cu prototipul la care se refera. Intre icoana si prototip exista asemanare, dar nu identitate de natura. Calitatea asemanarii cu prototipul justifica deci si legitimeaza cultul icoanelor, iar cea de diferenta prin natura determina gradul sau esenta acestui cult.

TROPAR DUMINICA ORTODOXIEI

Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerând iertare de gresalele noastre, Hristoase Dumnezeule; ca de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe cruce, ca sa izbavesti din robia vrajmasului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu multumire strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mântuiesti lumea.

Calendar Ortodox

40 de mucenici, in Sevastia Armeniei

Precum tinerii din Babilon au invins dogoarea cuptorului prin lucrarea lui Dumnezeu, la fel cei 40 de mucenici au invins frigul si gheata lacului de langa Sevastia. In acea noapte de 8/9 martie a anului 320, 40 de crestini au biruit moartea, primind in chip nevazut – dar si in chip vazut – cununile muceniciei.

Multe minuni a savarsit Dumnezeu odata cu moartea muceniceasca a alesilor Lui, pentru imbarbatarea martirilor dar mai ales pentru ca necredinciosii sa vada aievea atotputernicia Sa. Dar minunea cea mai mare este aceasta: ca pentru Dumnezeul nevazut, Care S-a salasluit in inimile lor, 40 de crestini au ales mai degraba sa moara intr-un lac inghetat decat sa accepte “un mic compromis” care i-ar fi despartit insa de dragostea lui Hristos.

Astfel se face ca unul din cei 40, Sfantul Candid, i-a raspuns tortionarului care il ameninta cu deposedarea onorurilor militare: “Nu doar onorurile militare, ci chiar si trupurile noastre poti sa ni le iei, caci nicio onoare nu este mai inalta decat aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”.

Nu doar temnita, chinurile si gerul inimaginabil au fost suportate de sfintii mucenici. Ei au rezistat mai ales ispitei. Unul dintre ei nu a rezistat si a iesit din lac, dar locul sau a fost luat de un alt soldat crestin, dintre paznici. Iata ca acesta din urma, desi nu era amenintat in niciun fel, a inteles ca imparatia cerurilor era aproape de el; vazand cununile care se coborau asupra capetelor celor 39 sfinti, si-a lepadat hainele si a intrat in apa inghetata.

Sfintii nu si-au dat duhul pana dimineata, cand tortionarii au venit sa vada “rezultatele” rautatii lor. In locul mortii, ei au vazut viata, caci niciunul din cei 40 nu a murit peste noapte, tinuti fiind in viata de puterea Duhului Sfant. Dar fiindca rautatea orbeste, tortionarii nu au putut intelege nimic, ajungand sa creada ca mucenicii beneficiau de o lucrare vrajitoreasca.

In cele din urma, slugile diavolului si-au desavarsit “opera” zdrobind gleznele sfintilor patimitori.

Cei 40 au savarsit astfel, intr-o dimineata de martie, intr-o cetate mica din Armenia, lupta cea buna, si sunt pomeniti astazi, ca si atunci, ca simbol al biruintei mucenicesti, pomeniti fiind fara incetare in Imparatia lui Hristos, “fiecare dupa numele lui”: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie.

Cantare de lauda la Sfintii Patruzeci de Mucenici
(alcatuire a Sfantului Nicolae Velimirovici)

Sfintii mucenici, cu trupurile incatusate de ger,
Puternic credinta o au tinut.
Luminati de nadejde,
Ei au strigat catre Dumnezeul lor iubit:
O, Tu, Care ai uimit lumea
Cu infricosata Ta moarte si inviere,
O Doamne, invie-nepre noi!
Caci taria cerului si toata zidirea
Pe Tine Te lauda,
si adincurile toate, focul, grindina si gheata
Te lauda pe Tine.
Tu pe robul Tau Moise cu tot cu popor
Din robia Egiptului ai scos,
Iar apoi pe losuafiul lui Nun, si apoi pe Elisei,
Poruncind firii apele sa le linisteasca si sa le desparta.
Ajuta-ne acum si noua, robilor Tai,
Care credem intru Tine, precum ai ajutat pururea
Tuturor robilor Tai celor din veac.
Nu ingadui frigului sa fie mai tare ca omul,
Nu ingadui ca noi, cei Patruzeci de Mucenici ai Tai,
Sa fim dati de batjocura nelegiuitilor.
O Tu poti toate, Stapine, Care toate le stapinesti.
Caci Tu prefaci focul in gheata, si gheata, in foc.
Iata, pentru Numele Tau, gerul ne ucide trupurile
Ca o fiara salbatica,
O ajuta-ne noua ca Numele Tau Cel Atotputernic
Pretutindeni sa fie slavit!
Mucenicii din lac, incatusati de gheata,
S-au incalzit minunat de la lumina cea pogorita de sus.
Ei au murit cu cinste si au ramas Mucenici Patruzeci
Pina la sfirsit,
Spre spaima, groaza si rusinea necredinciosilor
Celor ce zac in intuneric.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Mucenic Urpasian;
– Sfantului Cezarie, fratele Sfantului Grigorie Teologul.

Maine, 10 martie, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Codrat, Ciprian si Dionisie.

Calendar Ortodox

 

Duminica Lasatului sec de branza

Duminica Lasatului sec de branza

Iata-ne ajunsi la ultimele zile dinaintea Postului. Deja din timpul saptamanii lasatului sec de carne, care precede „Duminica Iertarii”, doua zile – Miercurea si Vinerea – au fost rezervate spre o „postire” deplina: Sfanta Liturghie nu se va oficia, iar intreaga randuiala si tipicul slujbelor poarta caracteristicile liturgice ale Postului. Miercurea, la Vecernie, ne bucuram de venirea Postului prin acest imn minunat: „Rasarit-a primavara postului si floarea pocaintei. Deci sa ne curatim pe noi fratilor de toate spurcaciunea si Datatorului de lumina sa-I zicem: Slava Tie, Unule Iubitorule de oameni.”

Biserica pomeneste apoi, in Sambata lasatului sec de branza, pe toti barbatii si femeile care au fost „luminati prin postire”: sfintii, care sunt modelele pe care trebuie sa le urmam, calauzitori in dificila „arta” a postirii si a pocaintei. In nevointa la care suntem gata sa purcedem nu suntem singuri: „Veniti toti credinciosii sa laudam cetele cuviosilor parinti: pe Antonie capetenia, pe luminatul Eftimie; pe fiecare deosebi si pe toti impreuna si vietile acestor ca un alt Rai al desfatarii cu gandul socotindu-le…” Avem sprijinitori si pilde: „Multimile calugarilor, pe voi indreptatorilor parinti cuviosi, va cinstim; ca prin voi, pe cararea cea dreapta, cu adevarat a umbla am cunoscut”.

In cele din urma vine ultima zi, numita de obicei „Duminica Iertarii” dar al carei nume liturgic trebuie de asemenea mentionat: „Izgonirea lui Adam din Rai”. Aceasta denumire totalizeaza, intr-adevar, intreaga pregatire pentru Post. Acum stim ca omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoasterea lui Dumnezeu si pentru comuniunea harica cu El. Pacatul omului l-a lipsit pe om de acea viata binecuvantata iar existenta lui pe pamant s-a transformat intr-un exil. Hristos, Mantuitorul lumii, deschide usa raiului celui ce-L urmeaza iar Biserica, prin dezvaluirea frumusetii imparatiei lui Dumnezeu prin viata noastra, un pelerinaj catre patria noastra cereasca. Astfel, la inceputul Postului suntem ca si Adam: „Scosu-s-a Adam din Rai pentru mancare; pentru aceasta si sezand in preajma lui plangea tanguindu-se si cu glas de umilinta zicea: Vai mie ce am patimit cu ticalosul. O porunca am calcat a Stapanului meu si de tot binele m-am lipsit. Raiule preasfinte, cel ce esti pentru mine sadit si pentru Eva incuiat, roaga pe Cela ce te-a facut pe tine si pe mine m-a zidit ca sa ma satur de florile tale. Pentru aceasta si Mantuitorul catre dansul a zis: Zidirea mea nu voi sa piara ci voi sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina. Ca pe cel ce vine la Mine nu il voi goni afara.”

Postul este eliberarea de sub robia noastra fata de pacat, din temnita „acestei lumi”. Iar pericopa evanghelica a acestei ultime Duminici (Matei, VI, 14-21) stabileste conditiile acestei eliberari. Prima este postirea – refuzul de a accepta dorintele si indemnurile firii noastre decazute, ca fiind normale, efortul de a ne descatusa din stapanirea carnii asupra duhului. Pentru a fi eficace, totusi, postul nostru nu trebuie sa fie fariseic, nu trebuie sa ne „falim” intru acesta. Nu trebuie „sa ne aratam oamenilor ca postim, ci Tatalui nostru Care este in ascuns”. Cea de-a doua conditie este iertarea – „ca de veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc”. Biruinta pacatului, principalul semn al stapanirii sale asupra lumii, este dispersarea, izolarea, ura. Asadar, prima incercare de a sparge aceasta fortareata a pacatului este iertarea: reintoarcerea la unitate, la solidaritate, la iubire. A ierta este a pune intre mine si „vrajmasul” meu iertarea lui Dumnezeu insusi. A ierta este depasirea „punctului mort” in relatiile umane si raportarea lor la Hristos. Iertarea este „crapatura” imparatiei ceresti deschisa catre aceasta lume pacatoasa si decazuta.

Postul Pastelui incepe, de fapt, de la Vecernia din aceasta Duminica. Aceasta slujba unica, atat de adanca si frumoasa, lipseste din atat de multe biserici ale noastre. Totusi nimic nu destainuie mai bine „tonalitatea” Postului Mare in Biserica Ortodoxa; nicaieri nu se manifesta mai bine chemarea sa profunda catre om.

Slujba incepe cu o vecernie solemna, cu slujitori imbracati in vesminte luminoase. Stihurile care urmeaza Psalmului „Doamne strigat-am catre Tine…” anunta venirea Pastelui si, dincolo de Post, apropierea Pastelui! „Vremea postului sa o incepem luminat, supunandu-ne pe noi nevointelor celor duhovnicesti. Sa ne lamurim sufletul, sa ne curatim trupul. Sa postim precum de bucate asa si de toata patima, desfatandu-ne cu bunatatile Duhului. Intru care petrecand cu dragoste, sa ne invrednicim toti a vedea prea cinstita patima a lui Hristos, Dumnezeu si Sfintele Pasti, duhovniceste bucurandu-ne”.

Urmeaza, apoi, Vohodul cu cantarea: „Lumina lina a Sfintei slave”. Preotul slujitor inainteaza catre „locul cel inalt” din spatele altarului pentru a vesti Prochimenul de seara, care intotdeauna anunta sfarsitul unei zile si inceputul alteia. Prochimenul cel Mare al acestei zile vesteste inceputul Postului: „Sa nu intorci fata Ta de la sluga Ta; Cand ma necajesc degrab ma auzi ia aminte spre sulfetul meu, si-l mantuieste pre el”.

Asculta melodia unica a acestui stih – aceasta strigare care dintr-o data umple biserica: „cand ma necajesc degrab ma auzi” – si vei intelege acest moment de inceput al Postului Mare: tainica intrepatrundere dintre deznadejde si nadejde, dintre intuneric si lumina. Toata pregatirea se apropie acum de sfarsit. Stau in fata lui Dumnezeu, in fata slavei si a frumusetii imparatiei Sale. Realizez ca apartin acesteia, ca nu am alt camin, nici o alta bucurie, nici un alt tel; realizez, de asemenea, ca sunt exilat din acest camin in intunericul si tristetea pacatului, „cand ma necajesc!”. Iar in cele din urma imi dau seama ca numai Dumnezeu ma poate ajuta in aceasta durere, ca numai El poate „griji de sufletul meu”. Pocainta este, mai presus de orice, o chemare disperata catre acel ajutor divin.

Repetam de cinci ori Prochimenul si iata ca Postul a sosit! Vesmintele luminate sunt puse deoparte; luminile sunt stinse. Cand preotul slujitor rosteste cererile pentru ectenia de seara, strana raspunde cu ceea ce se considera a fi „cheia Postului”. Se citeste pentru prima oara rugaciunea de post a Sfantului Efrem Sirul, insotita de metanii. La sfarsitul slujbei credinciosii se apropie de preot, cerand unii altora iertare. In timp ce ei savarsesc acest ritual de impacare, pentru ca Postul Mare incepe prin aceste miscari ce exprima dragostea, reuniunea, fratia, strana intoneaza cantarile pascale. Vom rataci patruzeci de zile prin desertul Postului, dar la capat straluceste deja lumina Pastelui, lumina imparatiei lui Dumnezeu.

Parintele Alexander Schmemann

Calendar Ortodox