Arhivă pentru iulie 2011

31
iul.
11

Vindecarea a doi orbi si un mut in Capernaum

Vindecarea a doi orbi si un mut in CapernaumVindecarea a doi orbi si un mut in Capernaum – Duminica a 7-a dupa Rusali

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!

Binecuvantati si dreptmaritori crestini in sfanta biserica a Domnului nostru Iisus Hristos. Asa cum a binevoit Domnul, Mantuitorul Hristos, in Duhul Sfant, impartasindu-se pe El noua pentru ca viata Lui sa fie viata noastra, ne-a impartasit intai din cuvantul lui Dumnezeu si apoi din trupul si sangele Lui. Asa si noi ne impartasim intai din cuvantul dumnezeiestii Evanghelii si apoi, fara indoiala cei care randuieste Domnul sa fie vrednici, se impartasesc si din trupul si din sangele Lui. Deci acum ne impartasim din cuvantul Lui dumnezeiesc si asa sa-l primim, cum zice dumnezeiescul apostol Petru: “Sa primeasca omul cuvantul din Dumnezeu- Cuvantul pentru ca si voi, cuvintele voastre pe care le rostiti, sa fie ca din cuvantul lui Dumnezeu”.

Atunci, iubitilor, in vremea aceea aflandu-se Mantuitorul in Capernaum si vestindu-se in tot tinutul acela prezenta Lui, doi orbi se tineau dupa El strigand: “Miluieste-ne, fiul lui David, miluieste-ne pe noi”. Trebuie stiut – Mesia – era un cuvant care il numea pe Mantuitorul, caci evreii stiau ca Mesia, adica unsul lui Dumnezeu, Hristosul, se va intrupa si naste din semintia lui David, psalmistul, profetul si imparatul David. De aceea cand vom auzi totdeauna in evanghelie cuvant, sa stim si sa cunoastem ca si aceasta chemare se adresa lui Iisus Hristos contemplat, vazut, inteles ca Mesia, adica unsul lui Dumnezeu.

Si a intrat Iisus in casa, dar iata orbii s-au tinut dupa El, au intrat si ei imediat dupa Dansul, iar Iisus i-a intrebat, asa cum ne-ar intreba pe noi, atunci ca si astazi – El care este etern: “Credeti ca Eu va pot salva, va pot da vedere? ca pot raspunde feluritelor voastre dureri, cautari, izbavindu-va de un chin care va stapaneste, credeti?” Zis-au Lui orbii: “Da, Doamne.” Erau ei total orbi? Inlauntru, duhovniceste nu erau orbi, ei vedeau (ca dovada ca L-au numit pe Iisus, Fiul lui David) si atunci cu acea credinta launtrica au raspuns: “ Da, Doamne.” Acea credinta adanc vazatoare.

Si atunci Iisus s-a atins de ochii lor zicand, sa retinem cuvantul: “Dupa credinta voastra fie voua” si li s-au deschis ochii, dupa creinta lor. Astfel la harul Lui a raspuns creinta lor si in aceasta unire s-a nascut in ei lumina. Sa nu uitam nici o clipa acest har. Asa se naste lumina, in aceasta unire, asa se naste viata.

Dar Iisus le-a poruncit cu asprime zicand: “Vedeti nimeni sa nu stie!”. Uneori insa ii trimitea Iisus, ca pe vindecatul de demon al Gadarenilor. Atunci, vindecatul l-a rugat pe Iisus sa-l lase sa mearga dupa Dansul, dar Iisus stiti ce i-a spus: “Mergi si vesteste despre tot binele pe care ti l-a facut tie Dumnezeu”.

Deci pe vindecatul de demon il trimite sa propovaduiasca, il face apostol; aici, celor care fusesera orbi le spune cu asprime: “nimeni sa nu stie”.

Uneori insa ii trimitea Iisus ca pe vindecatul de demon al Gadarenilor. Atunci l-a rugat vindecatul pe Iisus sa-l lase sa mearga dupa dansul, dar Iisus, stiti, ce i-a spus: “Mergi si vesteste despre tot binele pe care ti l-a facut tie Dumnezeu”. Deci pe vindecatul de demon il trimite sa propavaduiasca, il face apostol; aici, celor care fusesera orbile spune cu asprime: “Nimeni sa nu stie”.

Pentru fiecare moment era o taina si un rost al cuvantului dumnezeiesc pentru ca fiecare, si suflet si loc si timp si moment, isi au o originalitate a lor. Nu staruim acum asupra acestui fapt . Zice Sfanta Evanghelie mai departe: iesind orbii, fostii orbi, caci acum vedeau. Cand s-au deschis ochii lor pe cine au vazut intaia oara? S-au deschis ochii la fata lui Hristos si asa cum L-au vazut nu puteau sa taca, impartasindu-se ei lumina din lumina.

O Doamne, ce fericiti! Dar sa nu credem ca pe noi ne lasa mai putin fericiti, trebuie doar sa avem credinta, sa credem. Si au vestit in tot tinul acela. Nu ni se spune ca i-ar fi pedepsit Dumnezeu pentru aceasta. Iarasi se deschide o taina. Una le spune orbilor Hristos, alta fac ei. Dar ei nu au facut-o impotriva luminii lui Dumnezeu. Au marturisit impartasirea luminii, pentru ca au vrut sa o cumoasca si altii. Sa impartaseasca lumina din lumina lui Hristos. Si plecand ei iata au adus un nou mut, dar se mai adauga ceva: avea demon; la orbi nu se mentioneaza insa la mut Evanghelia spune ca avea demon, adica duhul cel rau. Demonul i-a amutit graiul. Si deodata, vedeti, cuvintele Evangheliei se implinesc, fostii orbi graiesc pregatind pe mut. Fostii orbi strigau infruntand pe demon, rusinau pe demon.

Acesta este talcul, cred, ca pe de o parte Mantuitorul din smerenie le spune sa taca, pentru ca sa vina un mut si ei insisi sa rusineze pe demon care facea sa-l amuteasca, iar Mantuitorul scoate demonul si mutul graieste preamarind pe Dumnezeu si muultimile se minunau si graiau: “Niciodata nu s-au aratat in Israel asemenea fapte minunate”. Fariseii insa sarmanii neintelegand ziceau: “Cu domnul demonilor scoate pe demoni”.

Pacatul cel mare este impotriva Duhului Sfant, cum il numeste Mantuitorul, adica a nu simti, a nu vedea cu ochii duhului puterea Duhului Sfant pentru care psalmistul se ruga: “Duhul Sfant nu-l lua de la mine, Doamne”, oricat de decazut am ajuns, dar nu-l lua de la mine, pentru ca numai in Duhul Sfant pot sa vad, pot sa cred, pot sa ma rog, pot sa fiu ceeea ce Tu m-ai zidit, sa fiu chip al Tau.

Sarmanii!”cu demonul demonilor…”, asa cum dintre noi suntem multi care cand vedem ceva bun la un semen al nostru nu vedem binele, vedem tot raul. “Este o mare durere sa nu vezi binele in tine”, zicea un scriitor. Sa nu vezi binele in tine sau un alt fapt bun al cuiva, in orice pozitie s-ar afla.Sa nu vezi binele, sa vezi nmai raul si sa te gandesti: cine stie din ce motive a savarsit acest lucru.Este semnul unui tragic fariseism. Este posibil sa fii orb trupeste si sa nu fii orb sufleteste. Doamne, nu cunoastem noi un orb in tara noastra care vede mai bine decat orice om, parintele Paraian. Ca orb a facut teologia si luminat de Duhul Sfant da sfat si tarie atator suflete. Sau dintre Sfintii Parinti, Didim cel orb, care a scris o carte “Despre Duhul Sfant”.

O Doamne, toti cei care te-au cumoscut ca Tu esti lumina. Plansul nostru al tuturor este pentru orbirea noastra lantrica. La aceasta orbire ar trebui sa cugetam toti, sa ne intrebam cugetand si la cuvantul Mantuitorului, la pilda semanatorului, cand ucenicilor le spunea “voua va eate dat sa cunoasteti tainele imparatiei”, pentru ca ei, fariseii, oamenii ceilalti “vazand nu vad si auzind nu inteleg”.

Sa nu vezi, dar cum s-a petrecut aceasta? Am citit de curand un cuvant al Sfantului Grigorie de Nissa care m-a patruns adanc. Vorbind despre caderea parintilor nostri Adam si Eva, spune el: “Cum e cu putinta sa nu vezi pacatul? Pacatul care inseamna despartirea de Dumnezeu prin pacatul de baza: orgoliul, mandria care nu pune in centru pe Dumnezeu, ci eul, egoul omului, ca si cum omul ar fi centrul si si-ar da singur fiinta si sens existentei sale, el si-ar fi pus pentru sine un inceput.

Ganditi-va la ideologiile acelea care au provocat revolutia franceza in 1879. Voiau sa puna inceput lumii; iar in 1917 la fel. Aceste ideologii s-au apropiat una de alta, adica cea din urma de cea dintai, iar cea dintai de demon.

Revin la ceea ce marturiseste Sfantul Grigorie despre cum s-a nascut starea de pacat. Eu sunt chemat sa am privirea catre Dumnezeu, asa cum a fost zidit Adam, dupa chipul Fiului Sau. Zice Evanghelia: “La inceput era Cuvantul”; dar Cuvantul e Fiul lui Dumnezeu, e Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu. “La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu”. In limba greaca este o prepozitie – pros, adica spre, cuu fata spre Dumnezeu; deci Fiul lui Dumnezeu e cu fata spre Dumnezeu, iar noi, cei ziditi dupa chipul Lui, asa suntem randuiti sa fim: cu fata spre Dumnezeu, cu fata spre lumina. Si atunci caderea este intoarcerea de la lumina lui Dumnezeu; cum talcuiesc Parintii: Daca esti cu fata spre lumina te impartasesti de lumina; asa cum stand cu fata spre Soare te impartasesti din lumina lui. Daca lasi o clipa sa cada pleoapele peste ochi, atunci nu s-a stins in tine izvorul luminii, dar nu mai vezi. Tu singur voind sa inchizi ochii te inchizi luminii, inchizi prin pleoapele tale intrarea luminii lui Dumnezeu in tine; te-ai inchis atunci in intuneric. De aceea si povestea aceea populara, cu omul care se lupta sa aduca cu un vas lumina de afara inauntru.Si cineva i-a zis: “Mai omule, sarmanul de tine, deschide undeva niste ferestre!”. Si a deschis omul derestrele pe care insa intra lumina, dar putea sa intre si moartea. Moartea intra, cum spune Scriptura, prin ferestre, adica prin simturi. Si zice un cuvant uluitor, o talcuire a Scripturii data de Sfantul Grigorie de Nyssa: “Omul a fost trimis afara din Rai fara casa”. Atunci , care era casa? Raiul.

Cand citim mai adanc in Scriptura mai constatam ceva: ca Dumnezeu L-a facut pe om din tarana, a suflat suflare de viata si s-a facut suflet viu purtator de har, devenind sufletul lui, tron al Dumnezeului celui viu si ochiul lui Dumnezeu, impartasit de har. Si a zidit Dumnezeu gradina cea din Eden – Raiul; si spune: “A luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l facuse si l-a dus in gradina cea din Eden ca s-o lucreze si s-o pazeasca”. Cuvantul este cu talc adanc.Deci l-a dus in Rai, l-a dus in aceasta casa dumnezeiasca din afara Raiului, in casa lui Dumnezeu, dar raspunzand omul ispitei sarpelui; l-a trimis afara fara casa. Din lumina in intuneric. Asa s-a nascut in om de la sarpe, de la demon, inceputul patimilor si inceputul orbirii; Fiecare ar trebui sa cugetam in clipa aceasta sa ne alcatuim constiinta de sine, altfel spus statutul nostru fundamental, constiinta noastra prin care sa aflam pentru ce traim, pentru muncim, pentru ne jertfim, de unde venim, cum sa petrecem si cum sa fim neincetat. Caci iata acesta este intelesul: Dumnezeu l-a dus pe om in Rai, deci s-a savarsit o mutare, o trecere. un suis si ca existenta noastra este neincetat un suis. Trebuie sa cunosti odata obarsia ta, originea ta. Sfantul Maxim spune: “Inceputul pacatului este in inteligenta. In intelectul omului, in cugeterea omului” si anume s-a imbolnavit mintea omului, s-a imbolnavit constiinta lui. Cum adica? Omul s-a intunecat in originea lui, in obarsia lui, a uitat de unde vine., cine l-a zidit pe el. Acesta este inceputul pacatului, faptul ca omul nu-si mai cunoaste originea lui, obarsia lui. Aceasta este poate tragedia tragediilor.

Deci fiecare sa cugete la acest fapt fundamental, la statutul sau, la constiinta sa, la ce este el ca fiinta. Spune un om chinuit sufleteste: “ce sunt nu stiu, iar ce stiu nu sunt”. Ori Scripturile si Parintii ne invata si ce suntem si ce trebuie sa fim.

Ce spune Scriptura in privinta aceasta? Intai si inainte de toate, Dumnezeu este lumina si Dumnezeu eate iubire. Dumnezeu eate lumina si nici un intuneric un este in El, spune sfantul apostol si evanghelist Ioan, (Scrisoarea I, cap.1, vers.5 si cap.4 vers.8 ): “Dumnezeu este iubire”. Deci Dumnezeu este lumina si iubire si ne-a creat pe noi dupa chipul lui si in vederea nesfarsitei asemanari cu El, ( atunci si omul in obarsia lui este lumina si este iubire) si ne-a asezat in Rai casa a luminii si casa a iubirii dumnezeiesti. Acesta esta faptul capital pe care trebuie sa-l stim, omul nu aspira simplu dupa lumina, ci aspira dupa lumina pentru ca el insusi a fost zidit din lumina si din iubire, si lumina cu iubirea impreuna alcatuiesc existenta, si viata in Dumnezeu si in noi si nu numai lumina ci si iubire deoarece lumina fara iubire este searbada, este seaca, poate sa si ucida. Nu au spus fariseii in fata lui Pilat “noi lege avem” si legea era lumina lor. Ganditi-va, adancul din noi este de nedistrus, este lumina divina, dar si iubire. Deci lumina si iubire, tot ce cunosti sa impartasesti in iubire. Acesta este statutul nostru fndamental de a fi lumina si iubire si de a fi fost asezati in casa luminii si in casa iubirii lui Dumnezeu.

Sa cugete omul cu toata staruinta la patimi; sa stie ca el este lumina si casa a luminii si ca pacatul este intuneric. Cand l-a asezat Dumnezeu pe om in Rai (si talcuim adeseori cuvantul acesta, porunca lui Dumnezeu) i-a zis: “gustati din toti pomii gradinii”. Cum talcuieste Ioan Damaschin, parintele nostru: “Suie-te prin toate fapturile la Mine si gusta-ma din toate pe Mine, viata cea adevarata”. Gusta-Ma pe Mine – impartaseste-te neincetat din Mine, ca intr-o euharistie. Asa a fost facut omul – sa se impartaseasca din toate fapturile, din ele, din Dumnezeu, din lumina divina, din ratiunile divine, din ratiunile lor dumnezeiesti; contempland, ca Filocalia. Stiti care sunt treptele Filocaliei: intai incetarea patimilor si apoi luminarea. Adica sa vezi in toate fapturile lumina lor dunmnezeiasca raspandita catre fiecare faptura, care luminita ei, un rost al ei. Asa cum contemplam noi florile, holdele de grau, muntii, brazii – contemplam atunci frumusetea iubirii dumnezeiesti ca sa ajungem apoi la lumina eterna. Asa “gusta-Ma pe Mine din toate” – si sa sporesti atunci din lumina in lumina. Aceasta este chemarea: sa te intrebi: Am sporit in clipa aceasta cu un nou inteles al trupului din lumina in lumina? Si spuneam catrebie sa gandeasca omul si sa analizeze intotdeauna orgoliul, cel dintai pacat al demonului. Cum zice sfantul apostol Pavel cand scrie lui Timotei, episcopul: “Pe cel de crand botezat sa nu-l faci imediat episcop (sau preot) ca nu cumva sa cada in trufie” – deci in osanda diavolului. Si spune Apostolul ca diavolul este originea pacatului, originea caderii noastre. Orgoliul – si odata cu orgoliul, cu iubirea de sine toate patimile – ne asaza pe noi in intuneric.

Reflectam zilele acestea ceva mai adanc la cuvantul lui Dumnezeu: “Gustati din toti pomii gradinii” – deci “Suie-te prin toate fapturile, gusta-Ma din toate pe Mine viata cea adevarata” sau cum zice psalmistul: “Gustati si vedeti ca bun este Domnul”; sau cum gustam noi din sfanta impartasanie. Ar trebui aici sa gandim si de ce spune Mantuitorul ca postul si rugaciunea izgonesc demonii. Inca o data sa reflectam gustarea euharistica fata de lacomia pantecelui, fata de acea stare care a fost cum se spune: “Dumnezeul lor e pantecele”, deci numai atat. Ce a insemnat gustarea, de ce a pus Dumnezeu la inceput postul? “ Din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci”. Undeva la n popor in Apus se spune ca moartea sta in stomac, in lacomie.

Este de crezut ca omul era chemat prin suflarea harului Duhului Sfant , pe care l-a primit cand i s-a dat suflare de viata sa transfigureze trupul acesta si sa guste euharistic din fapturi. Daca omul de la inceput ar fi invatat porunca: “gustati euharistic dumnezeieste” nu s-ar fi nascut bolile si nu s-ar fi nascut atata stricaciune in trupul nostru. Alta era stare noastra originara,. Iertati ca dezvalui si acest fapt: niste studenti la teologie il intrebau pe profesor acum vreo treizeci de ani, pe parintele Nicolaescu, daca Hristos luand firea noastra trupeasca a luat si toate aceste afecte ale noastre: foamea, setea si celelalte. De buna seama ca le-a luat pe toate, dar alta era starea in Hristos, Care era fara de pacat. A luat toate ale noastre dar fara de pacat. De aceea Sfantul Ioan Gura de Aur (in moliftele lui) spune ca Mantuitorul “cu preacurata si sfanta Lui scuipire facand tina a deschis ochii orbului”. Toate erau sfinte in Hristos. Asa va fi omul in eternul viitor cand va iesi din intuneric, caci toate patimile sunt intuneric. Cand esti in desfranare atata vezi, esti obsedat si posedat atunci, in acea clipa. Si spune Apostolul: “iubirea de arginti e radacina tuturor rautatilor”; apoi tristetea cand te chinuie un gand, o patima, un esec, un cuvant al cuiva care socotesti ca te-a jignit, apoi toropeala aceasta, lenea spiritului. Spun unii: nu ma mai pot ruga, nu mai pot dormi, nu se mai trezeste inima mea. O, Doamne! Spune un parinte al bisericii ca aceasta lene face viermi, ca este inceput iadului. Apoi mania, ura, invidia. Este atat de simplu: cand urasti pe cineva, mai vezi ceva bun in el? Nu. Si nu este chiar nimic bun in el?

Scriptura spune ca l-a trimis Dumnezeu pe om afara din Rai, dar cum talcuieste Sfantul Grigorie, totusi, zice ca l-a asezat in preajma gradinii Edenului ca sa doreasca neincetat sa se intoarca; si nu este ucis in nimeni chipul lui Dumnezeu, caci nu poate sa ucida ceea ce este de neucis, si anume sufletul pe care l-a facut Dumnezeu prin har sa fie nemuritor. Si atunci tu in ura ta nu vezi decat raul, intunericul din tine, nu vezi si ce are bun aproapele tau caci te-ai inchis in tine. Apoi frica, slava desarta, toate aceste patimi, pacatele impotriva Duhului Sfant care ucid sufletul, credinta, nadejdea, dragostea. Spune Mantuitorul: “nu va temeti de cei care va ucid trupul ci de cei care ucid sufletul”.

O, iubitilor, cat m-as ruga pentru d-voastra si pentru noi toti, sa ne temem de cei care ne ucid sufletele, care ne alunga in moarte inainte de a muri, caci moartea in suflet incepe, dar si invierea tot in suflet incepe si incepe cu lumina. Si toate virtutile sunt lumina, toate poruncile lui Dumnezeu sunt lumina. Zice rugaciunea de dimineata pe care o citeste preotul cand se citesc cei sase psalmi la strana: “Doamne, de dimineata alearga duhul nostru catre tine Dumnezeule, pentru ca lumina sunt poruncile Tale. Cuvintele Tale, faclie picioarelor mele. Invata-ne pe noi Dumnezeule dreptatea Ta. Lumineaza ochii gandurilor noastre”. Deci ochii duhului nostru sa fie deschisi ca lumina dinlauntru sa nu piara. Sa planga tot sufletul pentru intunericul care sta inintea noastra si inlauntrul nostru ca nu cunva “sa adormim in pacate spre moarte”. Risipeste, Doamne, orice lene de la inimile noastre, daruieste soarele dreptatii si pazeste viata noastra cu pecetea Sfantului Duh! De aceea la botez se pecetluiesc toate simturile. Copilasul are simturile trupesti; atunci de ce se mai pecetluiesc? Tocmai ca sa se deschida simturile dinlauntru. Se pecetluieste la frunte copilasul ca sa se deschida mintea lui, cum spune Apostolul: “sa avem mintea lui Hristos”; se pecetluieste apoi ca sa se deschida inima…

O, iubitilor, scria Pavel corintenilor: “In inima noastra este largire; nu sunteti la stramtorare”. O, inima ta, crestine, sa fie deschisa, sa imbratisize tot sufletul omenesc! Se pecetluiesc ochii, urechile, narile, toate simturile ca sa se deschida dinlauntru vederea duhovniceasca, auzul duhovnicesc. “Auzului meu vei da bucurie si veselie” – zice Psalmistul. Si toata faptura ta sa fie de aici lumina, caci daca ai de aici lumina “intunericul e cel mai dinafara”.

Eram odata intr-o gara mare si asteptam pe cineva. Erau multe lumini, beculete, fel de fel, dar deodata mi-am zis: Ce inseamna intrnericul cel mai dinafara? Si am simtit atunci ca inlauntru, acolo trebuie sa lumineze lumina cereasca, lumina divina iar noi sa ne simtim ca o casa a luminii. In fiecare gand dumnezeiesc sa simtim ca este lumina, in fiecare virtute: credinta, nadejdea, dragostea, dreptatea – toate acestea sa simtim ca sunt lumina si ca noi traim in ele. Doamne, iti multumesc ca ma aflu in lumina – si cand ma rog se intampla si aceasta.

Am stat de vorba acum de dimineata cu cineva: Dumneata cand citesti rugaciunea gandesti? Cand zici Tatal nostru: Doamne ce inteles adanc, ceresc! – il numim Tata al nostru, deci avem acelasi tata, acelasi Parinte ceresc; si atunci noi toti suntem fiii Lui. Gandesti asa? ca esti fiu al Parintelui ceresc? A inceput sa tresara. Si, mai departe, zicem al nostru; ce inseamna? Ca intre noi suntem frati. Si mai departe “Sfinteasca-se numele Tau” – Sfant e numele Tau si numele tau sa ma sfinteasca. Mai departe: “Vie imparatia Ta” – tu sa fii imparat, imparatul inimilor, al sufletelor noastre. “Fie voia Ta” – nu a mea, ca Tu voieste numai binele, Doamne. “Precum in cer asa si pe pamant” – O, Doamne, sa devina pamantul oglinda a cerului!… Daca toti ne-am ruga si am gandi cugetand adanc, atunci incetul cu incetul din aceste puncte de lumina, din fiecare, s-ar raspandi mult mai multa lumina. De ce rugaciunea sa o facem cu mintea in inima? Pentru ca sa fim fii ai luminii.

Undeva la un spital stau scrise, intiparite in zid de catre un bolnav, aceste cuvinte: “Doamne, vedeam si visam in tineretea mea si ceream lui Dumnezeu putere ca sa ma realizez si sa am succes, reusita, dar Dumnezeu m-a lasat in slabiciune. De ce? Ca sa invat smerit si sa-L ascult pe El, sa vad ca puterea e de la El. Ma vedeam in stare sa fac lucruri mari, cucerind lumea si m-am trezit deodata bolnav si infirm, ca sa fac nu lucruri mari, ci lucruri bune. Ma vedeam in bogatie sa fiu fericit, si iata-ma sarac, ca sa fiu nu bogat, ci intelept. Voiam maretie, sa am slava oamenilor si am cazut in slabiciune, ca sa ma impartasesc de voia lui Dumnezeu, de slava Lui. Ma vedeam in tinerete cu o fiinta bogata langa mine si nu mi-a fost asa; in schimb deodata inima mea s-a deschis catre intreaga lume – si catre cei bogati si catre cei saraci; si catre cei mari si catre cei mici. Ma vedeam asa, in stralucirea acestei lumi, si am inteles ca stralucirea vine din launtru, nu din afara. Si atunci, rugaciunile mele erau din adanc, adanc la care eu nu cugetam. Acel dar mi l-a dat Dumnezeu, si anume de a fi in lumina” – in lumina Ta, Doamne, Tu care ai spus: “Eu sunt Lumina lumii. Cel ce vine dupa Mine nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii”. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

Calendar Ortodox

28
iul.
11

ACATISTUL SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC CIPRIAN Cel ce mai înainte a fost vrăjitor, apoi s-a arătat Arhiereu slăvit prin cinstita fecioară Iustina

2 octombrie

După obişnuitul început, se zic:CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1

Cela ce mai înainte ai fost învăţător răutăţii, şi te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Iustina, şi ca un păstor înţelept, din spinii înşeăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, şi pe noi credincioşii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor şi de razele minunilor tale, întăreşte-ne ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Icosul 1
Minunată s-a arătat viaţa ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idoleşti ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoaşterea cea adevărată, ţi-a descoperit ţie printr-o fecioară curată pe Hristos-singur-Adevărul, de care taină şi pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credinţă cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească; 
Bucură-te, că ai vădit înşeăciunea diavolească; 
Bucură-te, că de cunoştinţa adevărului ai râvnit; 
Bucură-te, cel ce şi în păgâneasca cunoştiinţă te-ai arătat iscusit; 
Bucură-te, cel ce diavoleşti meşteşuguri şi vrăjitorii ai cunoscut; 
Bucură-te, că toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut; 
Bucură-te, că poţi să ne scapi de ispita diavolească; 
Bucură-te, că ne izbăveşti de rătăcirile eretice; 
Bucură-te, că ne arăţi calea spre adevăr; 
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă; 
Bucură-te, ajutorul celor înviforaţi; 
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 2-lea
Cu meşteşugurile vrăjilor tale, multe pagube şi răutăţi ai săvârşit la început; dar apoi la cunoştinţa adevărului venind, ai răscumpărat vremea, aducând din rătăcire pe mulţi la Hristos, şi învăţându-i să cânte lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul al 2-lea
Cartagina, Antiohia şi Egiptul te-au hrănit din pruncie cu cunoştinţa diavolească şi cu spurcata învăţătură a slujirii idoleşti, dar Domnul cu negraita milostivirea Sa cea nebiruită de păcatele omeneşti, printr-o fecioară curată ţi-a rânduit întoarcerea; pe care milostivire slăvindu-o, ţie, celui ce te-ai învrednicit a o dobândi, îţi cântăm:
Bucură-te, că Dumnezeu te-a întors de la păgâneasca slujire; 
Bucură-te, că aşa ai cunoscut a Sa milostivire; 
Bucură-te, îţi aducem noi, închinătorii lui Hristos; 
Bucură-te, căci întorcându-te, pe mulţi la Dumnezeu i-ai întors; 
Bucură-te, că şi azi eşti pildă vie celor rătăciţi; 
Bucură-te, că luminezi calea celor de eresuri orbiţi; 
Bucură-te, că păzeşti Biserica oilor cuvântătoare de rătăcire; 
Bucură-te, că o aperi pe Ea de dosădire; 
Bucură-te, îţi cântăm ţie cu umilinţă; 
Bucură-te, izbăvitorute de vrăjmaşul cel rău; 
Bucură-te, tămăduitorule al celor ce caută sprijinul tău; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 3-lea
În chip minunat ţi-a rânduit Dumnezeu întoarcerea de la slujirea păgânească, Sfinte, că mai întâi a ales o fecioară curată cu numele Iustina care, prin propovăduirea diaconului Prailie, aflând taina întrupării lui Hristos şi Sfânta Sa învăţătură, de la păgânătate a venit la creştineasca credinţă, învăţându-se a slăvi pe Dumnezeu şi a-I cânta Lui: ALILUIA!

Icosul al 3-lea
Ca într-un pământ bun căzând sămânţa propovăduirii lui Hristos în inima Iustinei a adus mult rod, căci aceasta împreună cu părinţii săi a venit la Hristos, slujindu-I Lui în rugăciune, în post şi în înfrânare, pe care lucru minunat văzându-l ne uimim, şi înţelegând în ce chip tainic orânduieşte Dumnezeu întoarcerea celor aleşi ai Săi la lumină, şi cântăm ţie, celui ce îndelungă vreme ţi s-a pregatit carare: 
Bucură-te, că Domnui te-a cunoscut pe tine a fi vas ales; 
Bucură-te, că mai întâi Iustina, fecioara cea curată, pe calea Domnului a purces; 
Bucură-te, că printr-însa ţi s-a pregatit cărarea întoarcerii la Hristos; 
Bucură-te, că Iustina întâi pe părinţii săi de la păgâneasca slujire i-a întors; 
Bucură-te, că Iustina Mireasa aleasă a lui Hristos s-a dovedit; 
Bucură-te, că Lui în post şi multă rugăciune I-a slujit; 
Bucură-te, că sufletul ei s-a arătat pământ cu multă rodire; 
Bucură-te, că ne-a învăţat a ne închina Ziditorului, nu la a Sa zidire; 
Bucură-te, că şi azi daţi lumină celor îndoielnici; 
Bucură-te, că la voi aleargă cei ce în credinţă se arată şovăielnici; 
Bucură-te, şi împreună cu Iustina roagă-te pentru noi; 
Bucură-te, că prin rugăciunile voastre ne izbăvim din nevoi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 4-lea
Văzând râvna cea mare a fecioarei către Hristos, căci pe mulţi începuse a-i întoarce de la păgâneasca slujire, urâtorul de bine şi al oamenilor, a pornit asupră-i cumplit război al răutăţii, dar ea întărindu-se cu Semnul Crucii, prin rugăciune zdrobea puterea diavolului, cântând lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul al 4-lea
Cu multă iscusinţă a socotit vrăjmaşul neamului omenesc a o abate pe Iustina de la calea mântuirii, dar nu a priceput vicleanul că astfel lucra întoarcerea spre mântuire şi spre dumnezeiasca slujire încă şi a altor vase ale lui Dumnezeu, şi cursă înşelătoare cu meşteşug întinse ei, prin tânărul Aglaid Scolasticul voind a o vâna pe dânsa spre petrecerea cea în necurăţie. Dar, întărită fiind de puterea lui Hristos, păzita a fost de toată spurcăciunea, pentru care şi noi, uimiţi de înţeleptele orânduiri ale lui Dumnezeu, grăim ţie: 
Bucură-te, că nimic nu au izbutit cursele diavoleşti asupra fecioarei celei curate; 
Bucură-te, că prin Aglaid Scolasticul, buna ta râvnă trebuia să se arate; 
Bucură-te, că aşa orânduieşte Dumnezeu cărările mântuirii; 
Bucură-te, că ne înveti pe noi a fi tari şi statornici la vremea ispitirii; 
Bucură-te, că fecioara de uneltiri viclene nu s-a arătat ispitită; 
Bucură-te, că prin darul cerescului ei Mire, de tot răul a fost păzită; 
Bucură-te, că meşteşugitele curse nu au înşelat-o; 
Bucură-te, că mieluşeaua lui Hristos, statornică buna sa râvnă a arătat-o; 
Bucură-te, că pilda ei trebuie să ne stea înainte; 
Bucură-te, Sfinte ca ai preţuit curăţenia ei cuminte; 
Bucură-te, că prin ale voastre rugăciuni, suntem apăraţi de multe ispite; 
Bucură-te, şi ale noastre rugăciuni fă-le înaintea Domnului bine primite; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 5-lea
Neputând Aglaid nici cu ademeniri viclene şi nici cu sila a o atrage pe fecioară de la păzirea curăţeniei sale, a alergat la tine, Cipriane prea slăvite, care pe atunci erai cunoscut ca jertfitor idolesc şi mare vrăjitor şi fermecător, căci aşa orânduise Dumnezeu taina întoarcerii tale la Hristos, de care negrăită înţelepciune, noi minunându-ne, cântare aducem Lui: ALILUIA!

Icosul al 5-lea
Cu necurata putere a vrăjilor tale ai încercat atunci, Cipriane, a ispiti curăţia fecioarei Iustina, ca să o pleci pe ea spre dorirea cea aprinsă, spre necurăţia lui Aglaid, şi s-a tulburat sufletul curat al fecioarei de războiul pe care diavolul îl ridicăse asupra ei; dar întărindu-se cu semnul Crucii Sfinte şi cu puterea rugăciunii, a biruit săgeţile aprinse, cele pornite împotrivă-i. De care lucru aflând, amar te-ai întristat, dar noi cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că întristarea aceasta spre bucurie s-a arătat roditoare; 
Bucură-te, că s-a păzit curăţia neprihănitei fecioare; 
Bucură-te, că s-a frânt boldul satanei prin Cinstita Cruce; 
Bucură-te, că şi azi rugăciunea ta biruinţă împotriva diavolului aduce; 
Bucură-te, că şi nouă credinţa Iustinei spre pildă ne stă înainte; 
Bucură-te, că şi ţie însuţi, spre ajutor s-a făcut, Sfinte; 
Bucură-te, că aşa ai cunoscut amăgirea vrăjitor idoleşti; 
Bucură-te, că acum, cu rugăciunile tale, toată puterea celui rău biruieşti; 
Bucură-te, că pe voi sfinţilor Ciprian şi Iustina, vă chemăm în ajutor; 
Bucură-te, că v-aţi făcut biruitori asupra tuturor rătăciţilor; 
Bucură-te, că prin tine s-a vădit zădărnicia credinţelor păgâneşti; 
Bucură-te, că şi azi farmece şi descântece ca spurcate vrăjitorii le vădeşti; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-6-lea
Vazând biruindu-se meşteşugirea vrăjilor tale cu puterea Crucii ţi-ai înnoit atacurile împotriva fecioarei Iustina, căci aşa a voit Domnul ca să se vădească marea neputinţă şi înşelăciunea uneltirilor diavoleşti, şi să se arate puterea Numelui lui Hristos, ca văzând minunea, toţi să-L lăudăm pe El, cântând: ALILUIA!

Icosul al-6-lea
Smerindu-şi trupul sau cu postul şi rugăciunea, cu haină aspră îmbrăcându-se, Iustina a biruit atacurile pe care mai vârtos diavolul le pornise împotriva ei. Iară el, uneltind cu vicleşug ca şi oarecând pe Eva să o amăgească, sub chipul unei femei venind, cu amăgitoare vorbe încerca să o ispitească ca şi cum ar fi voit să urmeze vieţii şi curăţiei ei. Dar acest chip de ademenire înţelegându-l Iustina, a biruit uneltirile lui, pentru care noi grăim: 
Bucură-te, Cipriane, că stăruind în prigonirea fecioarei ai vădit puterea rugii; 
Bucură-te, că fecioara nu s-a amăgit de duhul înşeăciunii; 
Bucură-te, că prin stăruinţa ta în prigonire, ca şi oarecând Pavel, statornic te-ai arătat; 
Bucură-te, că statornicia ta în rău, îndelung iubitorul de oameni Dumnezeu a răbdat; 
Bucură-te, că mai înainte a cunoscut Domnul că vei fi statornic şi în credinţă; 
Bucură-te, căci ca şi Pavel ai vădit că cele rele le lucrai doar din neştiinţă; 
Bucură-te, că prin fecioara cea curată Hristos te-a luminat; 
Bucură-te, că prin ea Calea, Adevărul şi Viaţa ai aflat; 
Bucură-te, că şi pe cei ce sunt întru întunericul rătăcirii, îi luminezi; 
Bucură-te, că acum în lumina cerească te desfătezi; 
Bucură-te, şi ne întoarce pe noi din orice rătăcire; 
Bucură-te, îţi cântăm ţie, căutând prin tine mântuire; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-7-lea
Aflând că prin acea vicleană uneltire nimic nu a sporit diavolul împotriva curăţiei Iustinei, ai voit să afli cu ce putere îl biruieşte ea, zdrobind toate meşteşugurile lor şi ţi s-a adeverit că nu poate diavolul nici a privi spre semnul Crucii, căci foc ce-l arde şi departe îl goneşte ea este împotrivă-i; astfel ai început, o, Cipriane a înţelege puterea cu care se înarmează toţi închinătorii Crucii când aduc ei cântarea de laudă: ALILUIA!

Icosul al-7-lea
Scârbit ai fost mai întâi, o Sfinte, când ai văzut că puterea vrăjilor diavoleşti, pe care le credeai neînvinse încă din pruncia ta, este biruită de o fecioară neputincioasă cu firea; dar apoi mintea ta cea doritoare de desăvârşita cunoaştere a început să se lumineze prin cunoştinţa Adevărului; de care bucurându-ne îţi cântăm: 
Bucură-te, vas primitor de adevărata lumină; 
Bucură-te, că ai venit la cunoştinţa adevărului printr-o fecioară creştină; 
Bucură-te, cel ce din pruncie ai dorit cunoaşterea cea adevărată; 
Bucură-te, că astăzi dracii de frica ta tresaltă; 
Bucură-te, că ai înfrânt puterea cu care ei odinioară te-au supus; 
Bucură-te, că lumea de uneltirile diavoleşti e păzită; 
Bucură-te, că prin aceasta credinţa nostră e întărită; 
Bucură-te, corabie, ce ai înfruntat marea cea înfiorată; 
Bucură-te, că lumina lui Hristos, ca un far în furtună ţi-a fost arătată; 
Bucură-te, că şi pe noi, păcătoşii, ne aduci la liman liniştit; 
Bucură-te, că pe mulţi să smulgi, din al patimilor noian ai izbutit; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-8-lea
Voind să te amăgească diavolul cu uneltirile lui a iscodit altă înşelăciune şi mai vicleană ca să vă ameţească pe toţi. Astfel s-a prefăcut luând chipul Iustinei şi a intrat la Aglaid; acesta crezând că nălucirea e adevărată a strigat-o pe nume, dar minune: numai la auzul numelui fecioarei nălucirea s-a risipit. Şi noi înspăimântaţi fiind, cântăm lui Dumnezeu Celui ce a dat o aşa putere oamenilor bineplăcuţi Lui: ALILUIA!

Icosul al-8-lea
Cu spaimă cumplită a alergat Aglaid la tine, Cipriane, spunându-ţi cele petrecute, iar tu, ruşinat, fiindcă se vedea zadarnicia şi amăgirea vrăjilor tale, ai încercat nenumărate alte chipuri de asemănare ca să-l poţi face pe Aglaid sau pe tine însuţi să vă puteţi apropia de casa Iustinei. Dar fiind voi cu cuget necurat nimic nu aţi izbutit, căci Însuşi Mirele Cel Ceresc păzea curăţia prea înţeleptei fecioare; pentru care noi cu umilinţă cântăm: 
Bucură-te, că nu ai amăgit-o nicidecum pe fecioara cea curată; 
Bucură-te, că prin statornica Iustina multe taine s-au vădit; 
Bucură-te, că mai întâi puterea diavolului a fi neputincioasă s-a dovedit; 
Bucură-te, că puterea nebiruită a lui Hristos şi al Crucii Sale s-a arătat; 
Bucură-te, că ai cunoscut cum întăreşte Dumnezeu pe Sfinţii Săi în chip minunat; 
Bucură-te, că şi azi credinţele rătăcite din lume izgoneşti; 
Bucură-te, şi ne înarmează pe noi prin credinţă împotriva celui rău; 
Bucură-te, şi ne dă biruinţă împotriva diavolului, nouă, celor ce chemăm numele tău; 
Bucură-te, şi împreună cu fecioara cea curată scapă-ne de ispitele cele neaşteptate; 
Bucură-te, şi cursele lui Veliar sfărâmă-le şi fă-ni-le nouă arătate; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-9-lea
Neizbutind nimic împotriva credinţei celei neclintite a Iustinei şi a curăţiei ei prin încercarea de a o arunca în prapastia iubirii de plăceri trupeşti, ai căutat a o supune pe dânsa prin ispitirile durerii pornind asupră-i, ca şi oarecând asupra lui Iov, mulţime de nenorociri; dar ea neîncetat rugându-se ca şi David graia: Nu voi muri, ci vie voi fi şi voi povesti lucrurile Domnului. Şi pentru toate proslăvea pe Dumnezeu cântându-I: ALILUIA!

Icosul al-9-lea
Dar nu numai asupra ei, ci şi asupra rudeniilor ei şi a toată cetatea slobozind blestemul, ai adus, o, Cipriane, vătămare, din mânia cea neîmblânzită şi din ruşinea cea multă ce ţi se făcuse, încât mulţi cetăţeni au mers la Iustina voind a o sili pe ea să nu se mai împotrivească lui Aglaid, pentru a izbăvi cetatea de mulţimea vrăjilor tale; dar ea nu prin însoţire necurată, ci prin curate şi fierbinţi rugăciuni, a izbăvit pe toţi de tot răul, batjocorind meşteşugurile vrăjitoreşti; pentru aceea cu toţi văzând minunea lăudăm pe Dumnezeu şi cântăm ţie: 
Bucură-te, că nici iscoadele cele rele la rău nu au înduplecat-o; 
Bucură-te, că Iustina s-a dovedit slujirii lui Hristos vas plecat; 
Bucură-te, că mulţi din aceia au cunoscut pe Hristos, prin minunata ei tămăduire; 
Bucură-te, că întreaga cetate a luat printr-însa izbăvire; 
Bucură-te, că mulţi au venit atunci la credinţă; 
Bucură-te, că tu însuţi ai fost zdruncinat în întrega ta fiinţă; 
Bucură-te, că pentru a doua oară ai fost puternic cutremurat; 
Bucură-te, că încrederea în puterea vrăjilor tale ţi s-a destrămat; 
Bucură-te, că aşa a binevoit Dumnezeu prin minunata fecioară a-ţi lucra mântuirea; 
Bucură-te, că ne înveţi pe noi a răbda îndelung când suntem ispitiţi; 
Bucură-te, că ne întăreşti pe noi a rămâne în credinţă statornici şi neclintiţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 10-lea
Ruşinat fiind, Cipriane, de înfrângerea ce ai suferit-o printr-o tânară fecioară, tu, cel mult învăţat şi iscusit foarte în lucruri vrăjitoreşti şi înştiinţându-te că toate meşteşugurile viclene cu puterea Crucii şi cu numele lui Hristos au fost biruite, ţi-ai venit întru simţire şi întru cunoştinţa Adevărului şi ai început a dosădi pe draci, slăvind pe Dumnezeu şi cântându-I, Lui: ALILUIA!

Icosul al 10-lea
Văzând ca te-ai trezit din somnul şi întunericul neştiintei şi cu mânie sfântă îl ocărăşti, acum şi pe tine, slujitorul idoleştii închinări şi al diavoleştilor meşteşuguri vrăjitoreşti, ca să te piardă s-a pornit diavolul cu putere multă, încercând să te ucidă şi, neavând tu nici un ajutor de la nimeni să te izbăvească, ţi-ai adus aminte de semnul Crucii, prin care se împotrivea Iustina şi, chemând numele lui Hristos ai biruit puterea diavolului, de care lucru prea minunat, cutremuraţi fiind, cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că prin fecioara Iustina ai venit la chemarea Numelui lui Hristos; 
Bucură-te, că întru Numele Lui ai zdrobit pe diavolul ce se pornise împotiva ta mai vârtos; 
Bucură-te, că ai aflat Lumina cea adevărată; 
Bucură-te, împreună cu fecioara cea curată; 
Bucură-te, că spre spurcata însoţire n-ai putut să o pleci; 
Bucură-te, că în Lumina lui Hristos, acum împreună cu ea petreci; 
Bucură-te, şi ne întăreşte şi pe noi în chemarea Numelui lui Hristos; 
Bucură-te, că ni L-ai arătat nouă a fi dar prea luminos; 
Bucură-te, că şi prin tine a sporit Biserica cea biruitoare; 
Bucură-te, că te-a câştigat la credinţă Iustina, cea curată ca o floare; 
Bucură-te, şi ne învaţă şi pre noi a păzi curăţia; 
Bucură-te, şi izbăveşte din nevoi pe cei ce iubesc fecioria; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 11-lea
Arzându-ţi toate cărţile tale cele vrăjitoreşti înaintea credincioşilor, ai alergat la Episcopul creştinesc, cerându-i lui să te unească prin Botez cu Dumnezeul Iustinei şi având tu inimă înfrântă şi cu multă plângere pentru toate relele ce le-ai făptuit în viaţa ta de până atunci, primit ai fost în turma lui Hristos; căci a cunoscut Episcopul buna ta râvnire. Şi precum te-ai arătat odinioară grabnic la rău, te-ai dovedit apoi apring râvnitor şi slujitor vrednic al Dumnezeului Celui adevărat, neprididând a-I aduce Lui neîncetat cântarea: ALILUIA!

Icosul al 11-lea
Cu mare osârdie ai alergat, Cipriane, pe calea cea strâmtă şi anevoioasă, după ce ai aflat că Hristos este calea cea adevărată, dorind să răscumperi vremea petrecută în spurcata slujire idolească şi totdeauna plângând pentru faptele cele rele de mai înainte. Drept aceea ai mers din putere în putere şi din bunătate în bunătate, încât degrab te-ai învrednicit a primi nu numai Botezul, ci ai păşit din treaptă în treaptă până la cinstea de Episcop, păstorind cu râvnă turma lui Hristos. Iar pe fecioara Iustina, diaconiţă şi egumenă într-o mănăstire de fecioare ai făcut-o. Pe care cinstită înălţare văzând-o cu bucurie cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că aşa răsplăteşte Dumnezeu inima curată; 
Bucură-te, că a cunoscut Dumnezeu râvna ta după cunoştinţa cea adevărată; 
Bucură-te, că aşa miluieşte Dumnezeu pe cei ce îndelungi ispitiri suferă; 
Bucură-te, că aşa te-ai arătat Arhiereu prea sfinţit; 
Bucură-te, că şi pe Iustina vrednica diaconiţă slujirii lui Hristos ai înălţat-o; 
Bucură-te, că egumenă şi povăţuitoare şi altor fecioare ai dat-o; 
Bucură-te, că ai păstorit turma lui Hristos cu multă râvnă şi silire; 
Bucură-te, că şi noi alergăm la tine, ca la un adevărat păstor, cu multă dorire; 
Bucură-te, şi ne povăţuieşte pe noi pe calea mântuirii; 
Bucură-te, şi fii lângă noi mereu în ceasul ispitirii; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 12-lea
Prin râvna ta şi a fecioarelor cele curate povăţuite de înteleapta Iustina se deşerta slujirea idolească, iar slava lui Hristos se înmulţea. O viaţă ca aceasta a ta şi sârguinţa cea pentru slujirea lui Hristos şi pentru mângâierea sufletelor omeneşti văzând-o diavolul, scrâşnea împotrivă-ţi voind cu orice chip să te piardă. Însă nu ştia pierzătorul că o şi mai mare şi nepieritoare slavă îţi pregătea şi sălăşluire cu cetele Sfinţilor; ca împreună cu ei pururea să cânţi lui Dumnezeu cântarea: ALILUIA!

Icosul al 12-lea
Neştiind pierzătorul în ce chip să te piardă, căci se temea de puterea Crucii, a îndemnat pe păgâni să te clevetească înaintea ighemonului, că ai părăsit păgâneasca închinare şi slujire idolească, venind la creştineasca închinare a lui Hristos, şi că pe mulţi depărtezi de la spurcata slujire la idoli, sporind turma lui Hristos. Acestea auzind ighemonul şi neputând a te zăticni prin cuvinte meşteşugite, te-a dat la muncire cumplită împreună cu fecioara Iustina. Iara voi, toate răbdându-le şi neplecându-vă la închinarea idolească, igheonul a poruncit să vă ucidă pe voi prin tăiere de sabie. Iar împreună cu voi s-a învrednicit de cununa mucenicească şi evlaviosul creştin Teoctist, care văzând moartea voastră cea nevinovată, a mărturisit şi el pe Hristos. Pentru aceea laude ca acestea aducem ţie: 
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi al turmei lui Hristos păstor nebiruit; 
Bucură-te, că şi Iustina fecioara, nevoindu-se alături de tine s-a sfinţit; 
Bucură-te, că de vicleanul ighemon n-aţi fost amăgiţi; 
Bucură-te, că v-aţi arătat mărturisitori ai lui Hristos neclintiţi; 
Bucură-te, că astfel de cununa muceniceasca aţi fost învredniciţi; 
Bucură-te, că acum prin sfintele tale moaşte multe tămăduiri se dăruiesc; 
Bucură-te, că râuri de daruri se revarsă celor ce te cinstesc; 
Bucură-te, că şi noi cu mare credinţă la tine năzuim; 
Bucură-te, că prin ale tale sfinte moaşte ajutor şi mântuire nădăjduim; 
Bucură-te, şi te roagă pentru noi împreună cu Sfânta Iustina şi Sfântul Teoctist; 
Bucură-te, şi primeşte de la noi jertfă de laudă acest smerit acatist; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 13-lea
O, Prea Sfinţite Cipriane, Ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule prea tare, împreună cu Sfânta muceniţă Iustina şi Sfântul mucenic Teoctist, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce pururea te cinstesc şi cu cântări măresc sfântă pomenirea ta şi cu rugăciunile tale, îmblânzeşte pe Stăpânul Hristos, pentru toţi mijlocind iertare de greşeale şi izbăvire de toate cursele şi ispitirile diavoleşti, ca mântuindu-ne să-I cântăm împreună cu tine, în vecii nesfârşiţi, cântarea îngerească: ALILUIA!  (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice  Icosul întâi
Minunată s-a arătat viaţa ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idoleşti ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoaşterea cea adevărată, ţi-a descoperit ţie printr-o fecioară curată pe Hristos-singur-Adevărul, de care taină şi pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credinţă cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească; 
Bucură-te, că ai vădit înşeăciunea diavolească; 
Bucură-te, că de cunoştinţa adevărului ai râvnit; 
Bucură-te, cel ce şi în păgâneasca cunoştiinţă te-ai arătat iscusit; 
Bucură-te, cel ce diavoleşti meşteşuguri şi vrăjitorii ai cunoscut; 
Bucură-te, că toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut; 
Bucură-te, că poţi să ne scapi de ispita diavolească; 
Bucură-te, că ne izbăveşti de rătăcirile eretice; 
Bucură-te, că ne arăţi calea spre adevăr; 
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă; 
Bucură-te, ajutorul celor înviforaţi; 
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Şi  Condacul întâi
Cela ce mai înainte ai fost învăţător răutăţii, şi te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Iustina, şi ca un păstor înţelept, din spinii înşeăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, şi pe noi credincioşii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor şi de razele minunilor tale, întăreşte-ne ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE care se zice doar de PREOŢI:   Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, Sfânt şi slăvit eşti; Împăratul Împăraţilor şi Domnul domnilor, slavă Ţie. Tu Cel ce locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului şi nevrednicului robului Tău, depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul şi fă-l să-şi dea roadele lui; copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pântecelui; acestea şi toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti. Şi dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor şi ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji şi de toate lucrările sataniceşti şi de toate legăturile lui, şi distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.
Aşa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău şi dezleagă pe robul Tău 
(numele) de toate legăturile satanei şi dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatra, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau cu al peştilor, sau prin necurăţie, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin şerpi (vii sau morţi), sau prin pământul morţilor, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoşti şi ştii toate, dezleagă, sfărâmă şi distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău 
(numele) păzeşte-l cu toţi ai casei lui de toate uneltirile diavoleşti.
Zdrobeşte cu însemnarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustieşte, distruge şi depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei şi fermecătoriei de la robul Tău 
(numele).
Aşa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău şi pe robul Tău cu toţi ai casei lui, şi dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala şi de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lacomia, neputinţa, prostia, neînţelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, şi de toate rătăcirile şi greşalele, ştiute şi neştiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

27
iul.
11

“LA REVEDERE” by2tza (GABI… GABRIEL) … 2an de cand ai plecat dintre noi


“LA REVEDERE” …. prieten drag ….. by2tza (GABI… GABRIEL)

Aceste cuvinte iti sunt dedicate tie ……… by2tza

Azi se implinesc 24  luni de cand tu ai trecut in lumea celor drepti …

….. 24 luni de cand acel marfar te_a rapit dintre noi …..

….. 24 luni de cand te_am condus pe ultimul drum …..

….. 24 luni de cand nu am mai vb cu tine …..

….. 24 luni de cand astept sa ma suni ……

….. 24 luni de cand astept sa ma provoci la un Quake …..

….. 24 luni de cand astept se ne plimbam cu masina asa cum ai promis …..

….. 24 luni din multele luni care urmeaza sa treaca fara tine…..

Dumnezeu sa_l ierte si sa_l odihneasca in pace …in locul acela de lumina, si de verdeata, unde nu-i durere, nici intristare, nici suspin

………………………………………………”LA REVEDERE” by2tza ………………………………………………………

25
iul.
11

ACATISTUL SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC CIPRIAN Cel ce mai înainte a fost vrăjitor, apoi s-a arătat Arhiereu slăvit prin cinstita fecioară Iustina

2 octombrie

După obişnuitul început, se zic:CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1

Cela ce mai înainte ai fost învăţător răutăţii, şi te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Iustina, şi ca un păstor înţelept, din spinii înşeăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, şi pe noi credincioşii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor şi de razele minunilor tale, întăreşte-ne ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Icosul 1
Minunată s-a arătat viaţa ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idoleşti ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoaşterea cea adevărată, ţi-a descoperit ţie printr-o fecioară curată pe Hristos-singur-Adevărul, de care taină şi pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credinţă cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească; 
Bucură-te, că ai vădit înşeăciunea diavolească; 
Bucură-te, că de cunoştinţa adevărului ai râvnit; 
Bucură-te, cel ce şi în păgâneasca cunoştiinţă te-ai arătat iscusit; 
Bucură-te, cel ce diavoleşti meşteşuguri şi vrăjitorii ai cunoscut; 
Bucură-te, că toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut; 
Bucură-te, că poţi să ne scapi de ispita diavolească; 
Bucură-te, că ne izbăveşti de rătăcirile eretice; 
Bucură-te, că ne arăţi calea spre adevăr; 
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă; 
Bucură-te, ajutorul celor înviforaţi; 
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 2-lea
Cu meşteşugurile vrăjilor tale, multe pagube şi răutăţi ai săvârşit la început; dar apoi la cunoştinţa adevărului venind, ai răscumpărat vremea, aducând din rătăcire pe mulţi la Hristos, şi învăţându-i să cânte lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul al 2-lea
Cartagina, Antiohia şi Egiptul te-au hrănit din pruncie cu cunoştinţa diavolească şi cu spurcata învăţătură a slujirii idoleşti, dar Domnul cu negraita milostivirea Sa cea nebiruită de păcatele omeneşti, printr-o fecioară curată ţi-a rânduit întoarcerea; pe care milostivire slăvindu-o, ţie, celui ce te-ai învrednicit a o dobândi, îţi cântăm:
Bucură-te, că Dumnezeu te-a întors de la păgâneasca slujire; 
Bucură-te, că aşa ai cunoscut a Sa milostivire; 
Bucură-te, îţi aducem noi, închinătorii lui Hristos; 
Bucură-te, căci întorcându-te, pe mulţi la Dumnezeu i-ai întors; 
Bucură-te, că şi azi eşti pildă vie celor rătăciţi; 
Bucură-te, că luminezi calea celor de eresuri orbiţi; 
Bucură-te, că păzeşti Biserica oilor cuvântătoare de rătăcire; 
Bucură-te, că o aperi pe Ea de dosădire; 
Bucură-te, îţi cântăm ţie cu umilinţă; 
Bucură-te, izbăvitorute de vrăjmaşul cel rău; 
Bucură-te, tămăduitorule al celor ce caută sprijinul tău; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 3-lea
În chip minunat ţi-a rânduit Dumnezeu întoarcerea de la slujirea păgânească, Sfinte, că mai întâi a ales o fecioară curată cu numele Iustina care, prin propovăduirea diaconului Prailie, aflând taina întrupării lui Hristos şi Sfânta Sa învăţătură, de la păgânătate a venit la creştineasca credinţă, învăţându-se a slăvi pe Dumnezeu şi a-I cânta Lui: ALILUIA!

Icosul al 3-lea
Ca într-un pământ bun căzând sămânţa propovăduirii lui Hristos în inima Iustinei a adus mult rod, căci aceasta împreună cu părinţii săi a venit la Hristos, slujindu-I Lui în rugăciune, în post şi în înfrânare, pe care lucru minunat văzându-l ne uimim, şi înţelegând în ce chip tainic orânduieşte Dumnezeu întoarcerea celor aleşi ai Săi la lumină, şi cântăm ţie, celui ce îndelungă vreme ţi s-a pregatit carare: 
Bucură-te, că Domnui te-a cunoscut pe tine a fi vas ales; 
Bucură-te, că mai întâi Iustina, fecioara cea curată, pe calea Domnului a purces; 
Bucură-te, că printr-însa ţi s-a pregatit cărarea întoarcerii la Hristos; 
Bucură-te, că Iustina întâi pe părinţii săi de la păgâneasca slujire i-a întors; 
Bucură-te, că Iustina Mireasa aleasă a lui Hristos s-a dovedit; 
Bucură-te, că Lui în post şi multă rugăciune I-a slujit; 
Bucură-te, că sufletul ei s-a arătat pământ cu multă rodire; 
Bucură-te, că ne-a învăţat a ne închina Ziditorului, nu la a Sa zidire; 
Bucură-te, că şi azi daţi lumină celor îndoielnici; 
Bucură-te, că la voi aleargă cei ce în credinţă se arată şovăielnici; 
Bucură-te, şi împreună cu Iustina roagă-te pentru noi; 
Bucură-te, că prin rugăciunile voastre ne izbăvim din nevoi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 4-lea
Văzând râvna cea mare a fecioarei către Hristos, căci pe mulţi începuse a-i întoarce de la păgâneasca slujire, urâtorul de bine şi al oamenilor, a pornit asupră-i cumplit război al răutăţii, dar ea întărindu-se cu Semnul Crucii, prin rugăciune zdrobea puterea diavolului, cântând lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul al 4-lea
Cu multă iscusinţă a socotit vrăjmaşul neamului omenesc a o abate pe Iustina de la calea mântuirii, dar nu a priceput vicleanul că astfel lucra întoarcerea spre mântuire şi spre dumnezeiasca slujire încă şi a altor vase ale lui Dumnezeu, şi cursă înşelătoare cu meşteşug întinse ei, prin tânărul Aglaid Scolasticul voind a o vâna pe dânsa spre petrecerea cea în necurăţie. Dar, întărită fiind de puterea lui Hristos, păzita a fost de toată spurcăciunea, pentru care şi noi, uimiţi de înţeleptele orânduiri ale lui Dumnezeu, grăim ţie: 
Bucură-te, că nimic nu au izbutit cursele diavoleşti asupra fecioarei celei curate; 
Bucură-te, că prin Aglaid Scolasticul, buna ta râvnă trebuia să se arate; 
Bucură-te, că aşa orânduieşte Dumnezeu cărările mântuirii; 
Bucură-te, că ne înveti pe noi a fi tari şi statornici la vremea ispitirii; 
Bucură-te, că fecioara de uneltiri viclene nu s-a arătat ispitită; 
Bucură-te, că prin darul cerescului ei Mire, de tot răul a fost păzită; 
Bucură-te, că meşteşugitele curse nu au înşelat-o; 
Bucură-te, că mieluşeaua lui Hristos, statornică buna sa râvnă a arătat-o; 
Bucură-te, că pilda ei trebuie să ne stea înainte; 
Bucură-te, Sfinte ca ai preţuit curăţenia ei cuminte; 
Bucură-te, că prin ale voastre rugăciuni, suntem apăraţi de multe ispite; 
Bucură-te, şi ale noastre rugăciuni fă-le înaintea Domnului bine primite; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 5-lea
Neputând Aglaid nici cu ademeniri viclene şi nici cu sila a o atrage pe fecioară de la păzirea curăţeniei sale, a alergat la tine, Cipriane prea slăvite, care pe atunci erai cunoscut ca jertfitor idolesc şi mare vrăjitor şi fermecător, căci aşa orânduise Dumnezeu taina întoarcerii tale la Hristos, de care negrăită înţelepciune, noi minunându-ne, cântare aducem Lui: ALILUIA!

Icosul al 5-lea
Cu necurata putere a vrăjilor tale ai încercat atunci, Cipriane, a ispiti curăţia fecioarei Iustina, ca să o pleci pe ea spre dorirea cea aprinsă, spre necurăţia lui Aglaid, şi s-a tulburat sufletul curat al fecioarei de războiul pe care diavolul îl ridicăse asupra ei; dar întărindu-se cu semnul Crucii Sfinte şi cu puterea rugăciunii, a biruit săgeţile aprinse, cele pornite împotrivă-i. De care lucru aflând, amar te-ai întristat, dar noi cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că întristarea aceasta spre bucurie s-a arătat roditoare; 
Bucură-te, că s-a păzit curăţia neprihănitei fecioare; 
Bucură-te, că s-a frânt boldul satanei prin Cinstita Cruce; 
Bucură-te, că şi azi rugăciunea ta biruinţă împotriva diavolului aduce; 
Bucură-te, că şi nouă credinţa Iustinei spre pildă ne stă înainte; 
Bucură-te, că şi ţie însuţi, spre ajutor s-a făcut, Sfinte; 
Bucură-te, că aşa ai cunoscut amăgirea vrăjitor idoleşti; 
Bucură-te, că acum, cu rugăciunile tale, toată puterea celui rău biruieşti; 
Bucură-te, că pe voi sfinţilor Ciprian şi Iustina, vă chemăm în ajutor; 
Bucură-te, că v-aţi făcut biruitori asupra tuturor rătăciţilor; 
Bucură-te, că prin tine s-a vădit zădărnicia credinţelor păgâneşti; 
Bucură-te, că şi azi farmece şi descântece ca spurcate vrăjitorii le vădeşti; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-6-lea
Vazând biruindu-se meşteşugirea vrăjilor tale cu puterea Crucii ţi-ai înnoit atacurile împotriva fecioarei Iustina, căci aşa a voit Domnul ca să se vădească marea neputinţă şi înşelăciunea uneltirilor diavoleşti, şi să se arate puterea Numelui lui Hristos, ca văzând minunea, toţi să-L lăudăm pe El, cântând: ALILUIA!

Icosul al-6-lea
Smerindu-şi trupul sau cu postul şi rugăciunea, cu haină aspră îmbrăcându-se, Iustina a biruit atacurile pe care mai vârtos diavolul le pornise împotriva ei. Iară el, uneltind cu vicleşug ca şi oarecând pe Eva să o amăgească, sub chipul unei femei venind, cu amăgitoare vorbe încerca să o ispitească ca şi cum ar fi voit să urmeze vieţii şi curăţiei ei. Dar acest chip de ademenire înţelegându-l Iustina, a biruit uneltirile lui, pentru care noi grăim: 
Bucură-te, Cipriane, că stăruind în prigonirea fecioarei ai vădit puterea rugii; 
Bucură-te, că fecioara nu s-a amăgit de duhul înşeăciunii; 
Bucură-te, că prin stăruinţa ta în prigonire, ca şi oarecând Pavel, statornic te-ai arătat; 
Bucură-te, că statornicia ta în rău, îndelung iubitorul de oameni Dumnezeu a răbdat; 
Bucură-te, că mai înainte a cunoscut Domnul că vei fi statornic şi în credinţă; 
Bucură-te, căci ca şi Pavel ai vădit că cele rele le lucrai doar din neştiinţă; 
Bucură-te, că prin fecioara cea curată Hristos te-a luminat; 
Bucură-te, că prin ea Calea, Adevărul şi Viaţa ai aflat; 
Bucură-te, că şi pe cei ce sunt întru întunericul rătăcirii, îi luminezi; 
Bucură-te, că acum în lumina cerească te desfătezi; 
Bucură-te, şi ne întoarce pe noi din orice rătăcire; 
Bucură-te, îţi cântăm ţie, căutând prin tine mântuire; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-7-lea
Aflând că prin acea vicleană uneltire nimic nu a sporit diavolul împotriva curăţiei Iustinei, ai voit să afli cu ce putere îl biruieşte ea, zdrobind toate meşteşugurile lor şi ţi s-a adeverit că nu poate diavolul nici a privi spre semnul Crucii, căci foc ce-l arde şi departe îl goneşte ea este împotrivă-i; astfel ai început, o, Cipriane a înţelege puterea cu care se înarmează toţi închinătorii Crucii când aduc ei cântarea de laudă: ALILUIA!

Icosul al-7-lea
Scârbit ai fost mai întâi, o Sfinte, când ai văzut că puterea vrăjilor diavoleşti, pe care le credeai neînvinse încă din pruncia ta, este biruită de o fecioară neputincioasă cu firea; dar apoi mintea ta cea doritoare de desăvârşita cunoaştere a început să se lumineze prin cunoştinţa Adevărului; de care bucurându-ne îţi cântăm: 
Bucură-te, vas primitor de adevărata lumină; 
Bucură-te, că ai venit la cunoştinţa adevărului printr-o fecioară creştină; 
Bucură-te, cel ce din pruncie ai dorit cunoaşterea cea adevărată; 
Bucură-te, că astăzi dracii de frica ta tresaltă; 
Bucură-te, că ai înfrânt puterea cu care ei odinioară te-au supus; 
Bucură-te, că lumea de uneltirile diavoleşti e păzită; 
Bucură-te, că prin aceasta credinţa nostră e întărită; 
Bucură-te, corabie, ce ai înfruntat marea cea înfiorată; 
Bucură-te, că lumina lui Hristos, ca un far în furtună ţi-a fost arătată; 
Bucură-te, că şi pe noi, păcătoşii, ne aduci la liman liniştit; 
Bucură-te, că pe mulţi să smulgi, din al patimilor noian ai izbutit; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-8-lea
Voind să te amăgească diavolul cu uneltirile lui a iscodit altă înşelăciune şi mai vicleană ca să vă ameţească pe toţi. Astfel s-a prefăcut luând chipul Iustinei şi a intrat la Aglaid; acesta crezând că nălucirea e adevărată a strigat-o pe nume, dar minune: numai la auzul numelui fecioarei nălucirea s-a risipit. Şi noi înspăimântaţi fiind, cântăm lui Dumnezeu Celui ce a dat o aşa putere oamenilor bineplăcuţi Lui: ALILUIA!

Icosul al-8-lea
Cu spaimă cumplită a alergat Aglaid la tine, Cipriane, spunându-ţi cele petrecute, iar tu, ruşinat, fiindcă se vedea zadarnicia şi amăgirea vrăjilor tale, ai încercat nenumărate alte chipuri de asemănare ca să-l poţi face pe Aglaid sau pe tine însuţi să vă puteţi apropia de casa Iustinei. Dar fiind voi cu cuget necurat nimic nu aţi izbutit, căci Însuşi Mirele Cel Ceresc păzea curăţia prea înţeleptei fecioare; pentru care noi cu umilinţă cântăm: 
Bucură-te, că nu ai amăgit-o nicidecum pe fecioara cea curată; 
Bucură-te, că prin statornica Iustina multe taine s-au vădit; 
Bucură-te, că mai întâi puterea diavolului a fi neputincioasă s-a dovedit; 
Bucură-te, că puterea nebiruită a lui Hristos şi al Crucii Sale s-a arătat; 
Bucură-te, că ai cunoscut cum întăreşte Dumnezeu pe Sfinţii Săi în chip minunat; 
Bucură-te, că şi azi credinţele rătăcite din lume izgoneşti; 
Bucură-te, şi ne înarmează pe noi prin credinţă împotriva celui rău; 
Bucură-te, şi ne dă biruinţă împotriva diavolului, nouă, celor ce chemăm numele tău; 
Bucură-te, şi împreună cu fecioara cea curată scapă-ne de ispitele cele neaşteptate; 
Bucură-te, şi cursele lui Veliar sfărâmă-le şi fă-ni-le nouă arătate; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-9-lea
Neizbutind nimic împotriva credinţei celei neclintite a Iustinei şi a curăţiei ei prin încercarea de a o arunca în prapastia iubirii de plăceri trupeşti, ai căutat a o supune pe dânsa prin ispitirile durerii pornind asupră-i, ca şi oarecând asupra lui Iov, mulţime de nenorociri; dar ea neîncetat rugându-se ca şi David graia: Nu voi muri, ci vie voi fi şi voi povesti lucrurile Domnului. Şi pentru toate proslăvea pe Dumnezeu cântându-I: ALILUIA!

Icosul al-9-lea
Dar nu numai asupra ei, ci şi asupra rudeniilor ei şi a toată cetatea slobozind blestemul, ai adus, o, Cipriane, vătămare, din mânia cea neîmblânzită şi din ruşinea cea multă ce ţi se făcuse, încât mulţi cetăţeni au mers la Iustina voind a o sili pe ea să nu se mai împotrivească lui Aglaid, pentru a izbăvi cetatea de mulţimea vrăjilor tale; dar ea nu prin însoţire necurată, ci prin curate şi fierbinţi rugăciuni, a izbăvit pe toţi de tot răul, batjocorind meşteşugurile vrăjitoreşti; pentru aceea cu toţi văzând minunea lăudăm pe Dumnezeu şi cântăm ţie: 
Bucură-te, că nici iscoadele cele rele la rău nu au înduplecat-o; 
Bucură-te, că Iustina s-a dovedit slujirii lui Hristos vas plecat; 
Bucură-te, că mulţi din aceia au cunoscut pe Hristos, prin minunata ei tămăduire; 
Bucură-te, că întreaga cetate a luat printr-însa izbăvire; 
Bucură-te, că mulţi au venit atunci la credinţă; 
Bucură-te, că tu însuţi ai fost zdruncinat în întrega ta fiinţă; 
Bucură-te, că pentru a doua oară ai fost puternic cutremurat; 
Bucură-te, că încrederea în puterea vrăjilor tale ţi s-a destrămat; 
Bucură-te, că aşa a binevoit Dumnezeu prin minunata fecioară a-ţi lucra mântuirea; 
Bucură-te, că ne înveţi pe noi a răbda îndelung când suntem ispitiţi; 
Bucură-te, că ne întăreşti pe noi a rămâne în credinţă statornici şi neclintiţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 10-lea
Ruşinat fiind, Cipriane, de înfrângerea ce ai suferit-o printr-o tânară fecioară, tu, cel mult învăţat şi iscusit foarte în lucruri vrăjitoreşti şi înştiinţându-te că toate meşteşugurile viclene cu puterea Crucii şi cu numele lui Hristos au fost biruite, ţi-ai venit întru simţire şi întru cunoştinţa Adevărului şi ai început a dosădi pe draci, slăvind pe Dumnezeu şi cântându-I, Lui: ALILUIA!

Icosul al 10-lea
Văzând ca te-ai trezit din somnul şi întunericul neştiintei şi cu mânie sfântă îl ocărăşti, acum şi pe tine, slujitorul idoleştii închinări şi al diavoleştilor meşteşuguri vrăjitoreşti, ca să te piardă s-a pornit diavolul cu putere multă, încercând să te ucidă şi, neavând tu nici un ajutor de la nimeni să te izbăvească, ţi-ai adus aminte de semnul Crucii, prin care se împotrivea Iustina şi, chemând numele lui Hristos ai biruit puterea diavolului, de care lucru prea minunat, cutremuraţi fiind, cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că prin fecioara Iustina ai venit la chemarea Numelui lui Hristos; 
Bucură-te, că întru Numele Lui ai zdrobit pe diavolul ce se pornise împotiva ta mai vârtos; 
Bucură-te, că ai aflat Lumina cea adevărată; 
Bucură-te, împreună cu fecioara cea curată; 
Bucură-te, că spre spurcata însoţire n-ai putut să o pleci; 
Bucură-te, că în Lumina lui Hristos, acum împreună cu ea petreci; 
Bucură-te, şi ne întăreşte şi pe noi în chemarea Numelui lui Hristos; 
Bucură-te, că ni L-ai arătat nouă a fi dar prea luminos; 
Bucură-te, că şi prin tine a sporit Biserica cea biruitoare; 
Bucură-te, că te-a câştigat la credinţă Iustina, cea curată ca o floare; 
Bucură-te, şi ne învaţă şi pre noi a păzi curăţia; 
Bucură-te, şi izbăveşte din nevoi pe cei ce iubesc fecioria; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 11-lea
Arzându-ţi toate cărţile tale cele vrăjitoreşti înaintea credincioşilor, ai alergat la Episcopul creştinesc, cerându-i lui să te unească prin Botez cu Dumnezeul Iustinei şi având tu inimă înfrântă şi cu multă plângere pentru toate relele ce le-ai făptuit în viaţa ta de până atunci, primit ai fost în turma lui Hristos; căci a cunoscut Episcopul buna ta râvnire. Şi precum te-ai arătat odinioară grabnic la rău, te-ai dovedit apoi apring râvnitor şi slujitor vrednic al Dumnezeului Celui adevărat, neprididând a-I aduce Lui neîncetat cântarea: ALILUIA!

Icosul al 11-lea
Cu mare osârdie ai alergat, Cipriane, pe calea cea strâmtă şi anevoioasă, după ce ai aflat că Hristos este calea cea adevărată, dorind să răscumperi vremea petrecută în spurcata slujire idolească şi totdeauna plângând pentru faptele cele rele de mai înainte. Drept aceea ai mers din putere în putere şi din bunătate în bunătate, încât degrab te-ai învrednicit a primi nu numai Botezul, ci ai păşit din treaptă în treaptă până la cinstea de Episcop, păstorind cu râvnă turma lui Hristos. Iar pe fecioara Iustina, diaconiţă şi egumenă într-o mănăstire de fecioare ai făcut-o. Pe care cinstită înălţare văzând-o cu bucurie cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că aşa răsplăteşte Dumnezeu inima curată; 
Bucură-te, că a cunoscut Dumnezeu râvna ta după cunoştinţa cea adevărată; 
Bucură-te, că aşa miluieşte Dumnezeu pe cei ce îndelungi ispitiri suferă; 
Bucură-te, că aşa te-ai arătat Arhiereu prea sfinţit; 
Bucură-te, că şi pe Iustina vrednica diaconiţă slujirii lui Hristos ai înălţat-o; 
Bucură-te, că egumenă şi povăţuitoare şi altor fecioare ai dat-o; 
Bucură-te, că ai păstorit turma lui Hristos cu multă râvnă şi silire; 
Bucură-te, că şi noi alergăm la tine, ca la un adevărat păstor, cu multă dorire; 
Bucură-te, şi ne povăţuieşte pe noi pe calea mântuirii; 
Bucură-te, şi fii lângă noi mereu în ceasul ispitirii; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 12-lea
Prin râvna ta şi a fecioarelor cele curate povăţuite de înteleapta Iustina se deşerta slujirea idolească, iar slava lui Hristos se înmulţea. O viaţă ca aceasta a ta şi sârguinţa cea pentru slujirea lui Hristos şi pentru mângâierea sufletelor omeneşti văzând-o diavolul, scrâşnea împotrivă-ţi voind cu orice chip să te piardă. Însă nu ştia pierzătorul că o şi mai mare şi nepieritoare slavă îţi pregătea şi sălăşluire cu cetele Sfinţilor; ca împreună cu ei pururea să cânţi lui Dumnezeu cântarea: ALILUIA!

Icosul al 12-lea
Neştiind pierzătorul în ce chip să te piardă, căci se temea de puterea Crucii, a îndemnat pe păgâni să te clevetească înaintea ighemonului, că ai părăsit păgâneasca închinare şi slujire idolească, venind la creştineasca închinare a lui Hristos, şi că pe mulţi depărtezi de la spurcata slujire la idoli, sporind turma lui Hristos. Acestea auzind ighemonul şi neputând a te zăticni prin cuvinte meşteşugite, te-a dat la muncire cumplită împreună cu fecioara Iustina. Iara voi, toate răbdându-le şi neplecându-vă la închinarea idolească, igheonul a poruncit să vă ucidă pe voi prin tăiere de sabie. Iar împreună cu voi s-a învrednicit de cununa mucenicească şi evlaviosul creştin Teoctist, care văzând moartea voastră cea nevinovată, a mărturisit şi el pe Hristos. Pentru aceea laude ca acestea aducem ţie: 
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi al turmei lui Hristos păstor nebiruit; 
Bucură-te, că şi Iustina fecioara, nevoindu-se alături de tine s-a sfinţit; 
Bucură-te, că de vicleanul ighemon n-aţi fost amăgiţi; 
Bucură-te, că v-aţi arătat mărturisitori ai lui Hristos neclintiţi; 
Bucură-te, că astfel de cununa muceniceasca aţi fost învredniciţi; 
Bucură-te, că acum prin sfintele tale moaşte multe tămăduiri se dăruiesc; 
Bucură-te, că râuri de daruri se revarsă celor ce te cinstesc; 
Bucură-te, că şi noi cu mare credinţă la tine năzuim; 
Bucură-te, că prin ale tale sfinte moaşte ajutor şi mântuire nădăjduim; 
Bucură-te, şi te roagă pentru noi împreună cu Sfânta Iustina şi Sfântul Teoctist; 
Bucură-te, şi primeşte de la noi jertfă de laudă acest smerit acatist; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 13-lea
O, Prea Sfinţite Cipriane, Ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule prea tare, împreună cu Sfânta muceniţă Iustina şi Sfântul mucenic Teoctist, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce pururea te cinstesc şi cu cântări măresc sfântă pomenirea ta şi cu rugăciunile tale, îmblânzeşte pe Stăpânul Hristos, pentru toţi mijlocind iertare de greşeale şi izbăvire de toate cursele şi ispitirile diavoleşti, ca mântuindu-ne să-I cântăm împreună cu tine, în vecii nesfârşiţi, cântarea îngerească: ALILUIA!  (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice  Icosul întâi
Minunată s-a arătat viaţa ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idoleşti ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoaşterea cea adevărată, ţi-a descoperit ţie printr-o fecioară curată pe Hristos-singur-Adevărul, de care taină şi pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credinţă cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească; 
Bucură-te, că ai vădit înşeăciunea diavolească; 
Bucură-te, că de cunoştinţa adevărului ai râvnit; 
Bucură-te, cel ce şi în păgâneasca cunoştiinţă te-ai arătat iscusit; 
Bucură-te, cel ce diavoleşti meşteşuguri şi vrăjitorii ai cunoscut; 
Bucură-te, că toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut; 
Bucură-te, că poţi să ne scapi de ispita diavolească; 
Bucură-te, că ne izbăveşti de rătăcirile eretice; 
Bucură-te, că ne arăţi calea spre adevăr; 
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă; 
Bucură-te, ajutorul celor înviforaţi; 
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Şi  Condacul întâi
Cela ce mai înainte ai fost învăţător răutăţii, şi te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Iustina, şi ca un păstor înţelept, din spinii înşeăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, şi pe noi credincioşii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor şi de razele minunilor tale, întăreşte-ne ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE care se zice doar de PREOŢI:   Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, Sfânt şi slăvit eşti; Împăratul Împăraţilor şi Domnul domnilor, slavă Ţie. Tu Cel ce locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului şi nevrednicului robului Tău, depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul şi fă-l să-şi dea roadele lui; copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pântecelui; acestea şi toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti. Şi dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor şi ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji şi de toate lucrările sataniceşti şi de toate legăturile lui, şi distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.
Aşa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău şi dezleagă pe robul Tău 
(numele) de toate legăturile satanei şi dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatra, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau cu al peştilor, sau prin necurăţie, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin şerpi (vii sau morţi), sau prin pământul morţilor, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoşti şi ştii toate, dezleagă, sfărâmă şi distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău 
(numele) păzeşte-l cu toţi ai casei lui de toate uneltirile diavoleşti.
Zdrobeşte cu însemnarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustieşte, distruge şi depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei şi fermecătoriei de la robul Tău 
(numele).
Aşa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău şi pe robul Tău cu toţi ai casei lui, şi dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala şi de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lacomia, neputinţa, prostia, neînţelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, şi de toate rătăcirile şi greşalele, ştiute şi neştiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

24
iul.
11

Vindecarea slabanogului din Capernaum

Vindecarea slabanogului din CapernaumIn numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Dreptmaritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,

Ne impartasim acum, dupa cuviinta sfanta, din dumnezeiasca Evanghelie randuita de Sfintii Parinti pentru aceasta a VI-a Duminica dupa Pogorarea Duhului Sfant – a vindecarii slabanogului din Capernaum – asezare din vremea aceea, ale carei urme se vad pana in ziua de astazi, si chiar casa, asezamantul pamantesc unde adesea Mantuitorul salasluia. Faptul pe care ni-l impartaseste Sfanta Evanghelie de astazi avea loc dupa ce Mantuitorul vindecase pe cei doi demonizati din Gadara si Gherghesa, de pe tarmul dinspre rasarit al Marii Galileii. Pentru ca vietuitorii de acolo, dupa ce au avut paguba cu porcii in care au intrat duhurile rele si s-au scufundat in adanc, L-au rugat pe Iisus sa plece din tarmul lor, El a trecut pe tarmul celalalt si, precum citim in Sfanta Evanghelie dupa Matei:

„Intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea Sa. Si iata, I-au adus un slabanog zacand in pat. Si Iisus, vazand credinta lor, a zis slabanogului: Indrazneste, fiule! Iertate sunt pacatele tale! Dar unii dintre carturari ziceau in sine: Acesta huleste. Si Iisus, stiind gandurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetati rele in inimile voastre? Caci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt pacatele tale, sau a zice: Scoala-te si umbla? Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele, a zis slabanogului: Scoala-te, ia-ti patul si mergi la casa ta. Si, sculandu-se,  s-a dus la casa sa. Iar multimile, vazand acestea, s-au inspaimantat si au slavit pe Dumnezeu, Cel care da oamenilor asemenea putere” (Matei 9, 1-8).

Iubitilor, in acest timp ingaduit acum, sa impartasim impreuna darul Sfintei Evanghelii. Sa avem cugetul ca ne aflam in acel loc, in Capernaum, pe malul lacului Ghenizaret sau Marea Galileii, in acea casuta unde poposea Iisus, de unde, iesind, predica, vindeca, mangaia, si sa avem in fata ochilor acel moment: Iisus in mijlocul multimii, casuta era plina, iar in fata ei multime incat nu mai putea cineva sa intre. Sa ascultam parca si vazand, fiind acolo. Dupa intelegerea duhovniceasca a Scripturii intre auz si vaz e o legatura deosebita. Si, totodata, aceste doua simturi sunt mai adanci decat celelalte, in intelesul ca arunca sufletul mai departe. Incat, cu adevarat, acum, auzind cuvantul sa simtim ca si cum vedem. Sfantul Evanghelist Marcu – scriindu-si Evanghelia dupa predica Sfantului Petru, care, la randul lui, a fost martor ocular al faptelor, minunilor, cuvintelor, semnelor facute de Mantuitorul – ne descrie mai pe larg: In Capernaum, unde a venit Iisus, la cateva zile de la sosirea din partea de rasarit, din Gadara, se adunasera multi, asteptandu-L, incat nu mai era loc nici inaintea usii, Iar Mantuitorul le graia lor cuvantul. Si au venit la El aducand un slabanog, un paralitic pe care il purtau patru insi. Si neputand ei, din pricina multimii, sa se apropie de Mantuitorul, au desfacut acoperisul casei, deschizand, oarecum, acoperisul spre cer, acolo unde era Iisus, care coborase cerul pe pamant. Si in acest loc descoperit, au lasat jos patul in care zacea slabanogul, asezandu-l in fata Mantuitorului.

Fata in fata cu Iisus, si cei patru, care din dragoste, patimire sfanta impreuna cu slabanogul l-au adus, si mai ales el, bolnavul. Inchipuiti-va un sarman suflet bolnav, slabanog, paralitic, in fata Mantuitorului, cum ar sta cineva in spital sau in casuta lui in fata icoanei Mantuitorului. A fi in fata lui Iisus! Numai cine are simtire duhovniceasca acela traieste. Daca in Liturghie, cand ascultam Evanghelia, cand ne impartasim, avem aceasta emotie sacra, simtire duhovniceasca, uimire, orice credincios, din toate timpurile, din toate locurile a avut aceasta simtire, caci a fost data de Dumnezeu cand a suflat lumina divina in Adam cel intai zidit. In aceasta lumina divina, care desteapta simturile se aflau atunci, in simtire divina. Sa traim aceasta! Aceasta inseamna a fi om, propriu-zis: a avea simtirea divina, adica simtirea care ne trece dincolo de cele cinci simturi trupesti si chiar dincolo de hotarele care marginesc firea in timp si spatiu. Caci omul e chemat dincolo, cu ceva dumnezeiesc din el, peste timp si peste loc.

Si asa aflandu-se ei in fata lui Iisus, in uimire sfanta in fata tainei dumnezeiesti, Iisus le da curaj, mai intai paraliticului. Si cel dintai cuvant este: „Indrazneste, fiule”. Fiul lui Dumnezeu a venit nu cu spaima in lume, ca la Sinai, cand, mai aproape de pacat, Dumnezeu a daruit Legea, care judeca, osandeste pacatul. Atunci se cutremurau si muntele si vazduhul. Acum, Iisus spune: Indrazneste, fiule, prinde curaj in fata dragostei. Nu spaima! Si indrazneala sfanta, nu indrazneala pacatului. Caci Iisus spune: „Indrazneste, fiule, iertate-ti sunt pacatele”. Adica ceea ce te desparte pe tine de Dumnezeu. Cum te desparte?

Un mic gand pentru intelesul pacatului, o intelegere fulgeratoare, daca vreti. Prin pacat, spun Parintii, omul incearca sa-si puna un fel de nou inceput; sa se vada pe el insusi ca un fel de cauza a lui. Parca-ti pierzi constiinta originii. Originea e Dumnezeu. Si, in despartirea de Dumnezeu, e ca si cum tu ai fi propria ta origine, propria ta cauza. In egocentrismul tau, facand din tine un fel de centru. Si fiecare devenind un fel de centru – mii si miliarde de centre, haotic. Sarmanul om! De aceea Mantuitorul le spunea fariseilor, in stare de pacat, acest cuvant grav: „Voi aveti drept tata pe diavolul”. Inspaimantator cuvant! E ca si cum ti-ai schimbat paternitatea. Si, vietuind tragic in filiatia diavolului, atunci, il mostenesti. Raul din tine este mostenirea lui. El care, cum zice Sfantul Maxim, este tatal rautatii. Si e starea aceasta tragica de mostenire a lui, de lipsire a adevaratei tale cauze, origini, radacini; a-ti pierde radacina – ateul, sarmanul. Stare despre care Petre Tutea spunea: vii de nicaieri si mergi nicaieri. E inspaimantator! Cuvantul, repet, al Mantuitorului, spus fariseilor: E tatal vostru.

Si atunci, cine poate salva din aceasta cadere? Mantuitorul, dimpotriva, ii spune slabanogului: „Fiule” – il scoate de sub tragismul raului. Venim la existenta prin Da al lui Dumnezeu: „Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra.” Prin acest act dumnezeiesc, din mana Lui te nasti si vii pe lume. Iar pacatul, dimpotriva, rasadeste in tine neghina, duhul rautatii. In pacat te vezi adus de la nefiinta la fiinta, in timp. Se invecheste faptura ta, se ruineaza, apar slabiciunile, bolile, apare moartea. Nu ai de ales: Sau originea mea e in Dumnezeu, sau pacatul, cum spun Parintii, rasadeste in mine, in Adam intai, un fel de alta origine.

Revenind in fata Mantuitorului, cu cei patru oameni credinciosi – „vazand credinta lor”, spune Evanghelia – il reinstituie pe slabanog si-i zice „fiule”. Il scoate din mostenirea unde l-a dus demonul care l-a facut paralitic. Deci paralizia lui era tocmai mostenire demonica. Scripturile ne incredinteaza de aceasta legatura intre rau (pacat) si orice slabiciune umana, orice ruina, si moartea insasi. Toate acestea sunt opera a raului.

Omul in lumina s-a nascut si a luat cunostinta de existenta lui. Caci stii de tine dupa ce existi; nu existi prin tine, nu esti tu cauza, orignea, ci Dumnezeu. Si ai, atunci, sentimentul vesniciei tale, impreuna cu lumina divina. Iar raul, dimpotriva, te arunca in paralizie. Daca omul ar fi ramas in lumina neincetat, si trupul lui ar fi fost patruns neincetat de lumina vesnica a Dumnezeirii. Asa cum chiar dupa cadere s-a aratat in Moisi, cand a primit Legea de pe Sinai: fata lui stralucea. Sau sfantul Ilie, pe care-l vom pomeni saptamana aceasta: S-a urcat Ilie in carul de foc; cum spune Sfantul Maxim, pe caii de foc ai virtutilor – credintei, nadejdii, dragostei, bunatatii, pacii, darurilor dumnezeiesti. Aceasta este realitatea originala si realitatea viitoare a omului.

Si, iubitilor, boala, suferinta umana, indeosebi sub aceasta stare a necredintei, a despartirii de Dumnezeu, din care vine neputinta si moartea, e in legatura cu pacatul. Acolo-i radacina suferintei. De aceea Iisus ii spune: Fiule, te scot din casa nefericita a celui ce este tatal rautatii; din mostenirea lui te scot. Te aduc pe tine iarasi in casa Parintelui ceresc, Eu care am adus rugaciunea aceasta: „Tatal nostru” – al tuturor. El, Care va spune prin dumnezeiescul Pavel ca in Tatal ceresc e originea intregii parintimi, paternitati (patria, in limba greaca). Veti gasi tradus: numele fiecarui neam din cer si pe pamint. Dar nu simplu numele, ci parintimea, paternitatea, e in Tatal ceresc, originea intregii paternitati sau parintimi din cer si de pe pamant. i atunci, asa zice Mantuitorul: Fiule, te readuc in casa Parintelui ceresc, Eu care am coborat de acolo pentru tine. Si adauga: Iertate sunt pacatele tale. Vindecat esti de aceasta despartire, instrainare de Tatal, prin Fiul, Care, iata, sta in fata ta, in Duhul Sfant. Duh prin care acesti patru barbati te-au purtat, in credinta lor – dar intre darurile supreme ale Duhului Sfant, maica virtutilor, cum o numesc Parintii, pentru ca e generatoare a tuturor virtutilor.

Si cand Iisus rosteste acest cuvant: Iertate sunt pacatele tale. Esti acum, din lumea pacatului, in lumea harului, a iubirii. Dar, cum Sfantul evanghelist Marcu descrie mai pe larg, „erau acolo unii dintre carturari, care sedeau si cugetau in inimile lor: Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate ierta pacatele, fara numai Unul Dumnezeu? Si indata cunoscand Iisus, cu duhul Lui, ca asa cugetau ei in sinea lor, le-a zis: De ce cugetati acestea in inimile voastre?” (Marcu 2, 6-8).

Hula, blasfemia, era cel mai grav pacat, iubitilor, la adresa Dumnezeirii. Pacatul, totdeauna, trebuie s-o stim, e un act nefericit al vointei demonului si omului, al vointei noastre fata de Dumnezeu, fata de legea, ordinea dumnezeiasca, randuiala sfanta dumnezeiasca, armonia  dumnezeiasca. De aceea Psalmistul spune: „Tie unuia am gresit, ce-i rau inaintea Ta am facut, asa incat Tu esti drept in judecatile Tale si in hotararile Tale cu totul curat.” (Ps. 50). Raul, pacatul e in faptura, nu in Dumnezeu. Cand zice Iisus: Iertate sunt pacatele, ei gandesc: Daca pacatul e impotriva lui Dumnezeu, cine poate sa-l ierte afara numai de Dumnezeu? Si atunci cum spui Tu: Iertate-ti sunt pacatele? Vor spune alta data, in dialog cu Iisus: Tu te faci pe Tine Dumnezeu? Iar osanda din ceasul judecatii Mantuitorului stim care a fost. Caci a zis atunci sinedriul: Noi lege avem, dupa legea noasra trebuie sa moara pentru ca S-a facut pe El fiu al lui Dumnezeu. Acesta era pacatul capital, de moarte. Intelegem acum de ce gandeau astfel. Iisus citeste in gandurile lor.

De ce cugetati cele rele in inimile voastre? Si aici ni se devzaluie una din adancimile Evangheliei: Pe de o parte, ei se incredintau si judecau in dreptatea lor: „Unul este Dumnezeu, sa nu-ti faci nici un fel de asemanare, in cer sus, jos pe pamant sau sub pamant.” – Sa nu te inchini la nimic altceva decat unicului Dumnezeu. Aceasta era judecata lor. De aceea, privindu-L pe Iisus in fata, care spune: Iertate-ti sunte pacatele, spuneau: Huleste Iisus. Aici era suferinta lor tragica: Nu simteau dumnezeieste, nu simteau in Hristos prezenta Dumnezeirii. Acest pacat inspirat de demon ne pandeste pe toti: a nu simti dumnezeirea in Hristos si a nu simti dumnezeirea impartasita si noua, inca de la suflarea divina de viata in Adam, de la harul pe care-l primim fiecare in taina Sfantului Botez si in toate sfintele taine. Citam mai ieri pe Ioan Scararul, ca nesimtirea e moartea sufletului inainte de moartea trupului.

Sarmanii farisei si caruturari de fata, pe de o parte incercau sa-L preamareasca pe Dumnezeu Tatal: Tu esti unicul Dumnezeu, dar intr-o transcendenta absoluta, dincolo de orice comunicare cu Dumnezeu in afara de Lege. Stiuau ca Legea a fost data de la Dumnezeu si au simtit si ei stralucirea luminii divine in lege pe fata lui Moisi. Dar erau si alte marturii in Vechiul Testament, tot de la Moisi, care spusese: Alt prooroc va voi da voua – acela care va fi cu voi in veac. Si mai mult decat atat, acest cuvant unic din proororul Isaia, cand spune, vestind regelui Ahaz: „Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele Lui Emanuel – cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14). Deci, daca ei ar fi luat aminte la Moisi, la toti proorocii si indeosebi la acest numit evanghelist al Vechiului Testament, Isaia, ar fi inteles: Dumnezeu cu noi, deci coborarea lui Dumnezeu la om.

Spuneam, comparand credinta cu urcarea pe un munte, ca nu in varful muntelui este capatul acesteia, ci dincolo, mai presus de toata faptura, in inima Dumnezeirii. Tot asa, Dumnezeu nu numai ne depaseste, ci este  transcendenta absoluta, a infinitului, a vesniciei, a necreatului. Dar, o data cu aceasta transcendenta a realitatii vesnice este si coborire la noi in iubire. Cum se zice, este si imanenta, adica venire la noi. Si aceasta o vedem din faptul insusi ca ne-a zidit din vointa Lui, din puterea Lui din intelepciunea Lui, din iubrea Lui.

Aceasta nu intelegeau carturarii si de aceea ziceau ca Iisus huleste zicand: Iertate sunt pacatele tale. Iisus izgoneste si frica si despartirea, surpa zidul dspartirii noastre. O, Doamne, sa-l simtim mereu! Cum tot proroocul spune: pacatul ridica un zid intre noi si Dumnezeu. Si Iisus asa savarsea atunci: Iertate-ti sunt pacatele. Ei, sarmanii, nu intelegeau ca acolo e nu numai omul, ci Omul in care a coborat Dumnezeu si S-a intrupat din sanul Fecioarei – Dumnezeu-Omul. Din acest cuvant – Fiule, iertate-ti sunt pacatele – se desprinde si intelegerea acestei taine.

Si de aceea, iubitilor, este o legatura negraita intre aceasta a sasea duminica dupa Rusalii si amintirea Sinoduli IV de la Calcedon, trecuta in calendar tot pentru ziua de astazi. Caci Iisus, iertand, Se arata ca Dumnezeu, caci numai El poate ierta pacatele, cum de altfel intelegeau si fariseii. Aceasta a fost tema de la Calcedon: Unirea in Iisus Hristos a Dumnezeirii si a omenitatii. Indraznesc, dupa a mea putina socotinta, a spune ca acea hotarare de la Sinodul de la Calcedon ar trebui sa o stim asa cum stim Crezul. O asemenea valoare are marturia. Mai ales ca, pentru aceste marturii ale sinoadelor ecumenice a fost lupta, suferinta, opozitie. Stim cum Arie se  opunea marturisiirii ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, nascut din Tatal, nu facut, de o fiinta cu Tatal, Dumnezeu adevarat si om adevarat. Si dupa marturia de la Niceea, din 325 (sub Constantin cel Mare), prima parte a Crezului, pana la marturia Duhului Sfant, urmand ca la 381, la al doilea Sinod (sub Teodosie cel Mare), sa se alcatuiasca partea a doua a Crezului: „Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, care din Tatal purcede…”, asa cum toti marturisim. Apoi, la 431, s-a tinut Sinodul de la Efes, in care s-a marturisit: Fiul lui Dumnezeu S-a coborat din cer si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria. Si unde sa odraslit aceasta unire, intrupare de la Duhul Sfant si din Fecioara, inomenirea, intruparea? – In sanul Fecioarei. Sa pastram ca pe un dar sfant ideea, pentru ca unii crestini – in felul lor, caci sunt separati de Biserica – nu inteleg cum cu adevarat Maica Domnului e Nascatoare de Dumnezeu. Pentru ca unirea intre Dumnezeire si omenitate unde s-a facut? – in sanul Maicii Domnului. Ea a nascut pe Dumnezeu-Omul, pentru ca de acolo se odraslise. Intelegem adevarul si logica acestui fapt.

Deci la Efes a fost statornicita credinta in Nascatoarea de Dumnezeu. Dar inca de la Efes se urzisera neintelegeri: Cum, in sanul Fecioarei s-a unit Dumnezeirea si omenitatea, dumnezeiescul si omenescul? Cum s-au unit cele doua naturi, divina si umana? S-au alcatuit doua tabere: una din ele, potrivit Scolii din Antiohia, credea ca in Hristos sunt doua naturi: si divina si umana, care s-au unit dupa buna vointa, cum ziceau ei, moral. In ce inteles? Mai ales Nestorie, ajuns patriarh al Constantinopolului, spunea: S-au unit, dar moral; omul din Hristos, prin natura Sa umana a curatit raul, si pe cruce a suferit ca om. Din aceasta cauza erau impotriva marturiei Nascatoarei de Dumnezeu. El era pentru „Nascatoare de Hristos”. Dar nu intelegea. Era deci aceasta tabara, aripa slabanoaga. Si mai era si cealalta, care sustinea ca Persoana lui Dumnezeu-Cuvantul si-a unit firea omeneasca si a contopit-o in El. Deci o parte marturiseau cele doua naturi, fiecare in firea ei, iar cealalta parte socoteau ca cele doua naturi s-au unit in persoana lui Dumnezeu intr-atat incat Fiul lui Dumnezeu a contopit in persoana Lui si firea umana; n-a mai ramas in identitatea ei. De aceea se numeau unii nestorieni sau dioprosopieni (doua naturi, doua persoane), iar altii monofiziti – o singura fire. Nu intram in amanunte, dar ideile trebuie sa le stim, pentru ca au o insemnatate capitala.

Nu ajungeau, deci, la un acord, si s-a mai tinut un sinod la Efes, in 448. Indeosebi cei de la Alexandria erau impotriva celor de la Antiohia: cum doua naturi? Natura umana s-a unit cu cea divina pana la contopire, ziceau ei. La sinod, prezidat de Flavian al Constantinopolului, erau trimisi delegati ai papei Leon I, cu o scrisoare de marturie a credintei. Iar cand delegatul episcopului Vasile al Seleuciei a citit din scrisoarea acestuia: „Iar noi adoram pe Unul domnul nostru Iisus Hristos, cunoscut in doua firi (divina si umana)”, cineva a inceput sa strige: Cuvantul acesta a tulburat Biserica. Pe cel ce zice doua firi taiati-l in doua. Cel ce zice doua firi e nestorian: despicati-l in doua. Si atunci s-au ridicat toti. Din partea Egiptului, a Alexandriei, venise si un staret, Barsauma, care avea niste parabolani cu el  (cei care se ocupau indeosebi de bolnavi, dar erau si  pregatiti sa lupte), si care au ridicat ciomegele si au inceput sa loveasca in ceilalti. Cum spunea parca Andre Malraux: Numai omul se bate pentru idei. S-au batut atunci, nefericitii de ei – batalie in buna regula. Atat de lovit a fost patriarhul insusi, Flavian al Constantinopolului, incat dupa trei zile a murit; pe drum, catre locuinta lui.

Intelegem atunci cum, in felul lor, au aparat credinta. Si cum s-a nascut dreapta credinta prin sange, prin jertfa, prin lupta. Poate asa intelegem si formele de razboi sangeroase din ziua de astazi, pentru credinta. Sunt implicate si celelalte elemente: economic, social, politic. Dar adanc, adancul adancimilor e adevarul divin al omului. De aceea si imparatul de atunci, Teodosie, fiind mai slabanog, era atunci si batran (era anul 448, iar in 449 a murit), si atunci toti, si oamenii Bisericii, si oamenii politici din vremea aceea s-au gandit sa restaureze ordinea, intai cea duhovniceasca. Si atunci, intrucat sora imparatului, Pulcheria, o femeie credincioasa, pomenita si in calendar, au casatorit-o cu seful armatei – Marcian, un general, se intelege. Si amandoi credinciosi au hotarat adunarea Sinodului de la Calcedon, in 451.

S-au adunat 630 de episcopi – cea mai mare adunare de episcopi din vremea aceea, din toata lumea. S-au rugat si au ajuns la pace. S-a tinut la Calcedon adunarea lor in Biserica Sfanta Eufimia (pe care am praznuit-o zilele acestea, la 11 iulie). Ea s-a savarsit din viata in octombrie, dar e trecuta la 11 iulie pentru credinta ei. Aceasta fecioara  care suferise in timpul lui Diocletian, ea impreuna cu un grup de tinere facand un fel de asezamant monahal, se retrasese din lume. Dar ostasii, sarmanii de ei, pusi la cale de altii, de stapanii lor, au prins acest grup de fecioare, iar pe Eufimia au chinuit-o inspaimantator. Iar ea si-a pastrat, in curatia constiintei inimii ei, in mersul ei catre desavarsire, incat savarsindu-se din viata ca fecioara si martira, acolo la Calcedon avea o biserica unde au fost asezate moastele ei si s-au savarsit minuni. Caci, spune traditia, ca pe moastele sfintei au fost asezate doua marturii: ale ereticilor si ale credinciosilor.

Si cand, dupa trei zile, au cercetat, au gasit pastrata curata marturia dreptei credinte – aceasta o spune Viata sfintei. Istoria ne marturiseste urmatorul lucru: Din grupul celor 630 de episcopi a fost aleasa o delegatie, in frunte cu Anatolie patriarhul Constantinopolului, Juvenalie de la Ierusalim si altii si delegatii Papei. Au intrat in Biserica sfintei Eufimia si acolo s-au rugat, si in starea aceea sfanta de rugaciune a fost odraslit acest text, acest cuvant, aceasta dogma, aceasta marturie de la Calcedon. Repet, in ce stare de  har, de rugaciune a fost alcatuita credinta, dogma. Ca ei, dupa ce au alcatuit textul, au iesit din biserica pe la moastele Sfintei si au citit, in auzul celor 630 de episcopi, a comisarilor imperiali, deci a factorilor si religiosi si  politici, care raspundeau de conducerea imperiului la acea vreme, cand imperiul era una, de la Insulele Britanice pana la hotarele Persiei si ale Indiei.

Si au zis: “Urmand Sfintilor Parinti, noi invatam si marturisim cu totii pe Unul si acelasi Fiu, pe Domnl nostru Iisus Hristos, desavarsit in dumnezeire si desavarsit in omenitate, Dumnezeu adevarat si om adevarat, avand suflet rational si trup, deofiinta cu Tatal, dupa dumnezeire, si deofiinta cu noi, dupa umanitate, fiind intru toate asemenea noua, in afara de pacat. Ca Dumnezeu s-a nascut mai inainte de toti vecii din Tatal, dupa dumnezire, iar ca om s-a nascut in zilele cele de pe urma pentur noi si pentur mantuirea noastra din Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu – Teotokos, Unul si acelasi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Nascut, cunoscut in doua firi, in chip neamestecat si neschimbat si neimpartit si nedespartit, deosebirea firilor nefiind nicidecum disrusa prin unire, pastrindu-se mai ales insusirea fiecareia si inlnindu-se impreuna intr-o singura persoana si un singur ipostas, nu in doua persoane, impartit sau despartit, ci Unul si acelasi Fiu, Unl Nascut, Dumnezeu-Cuvantul, Domnul Iisus Hristos. Asa ne-au invatat mai inainte despre El proorocii si Insusi Domnul nostru Iisus Hristos si asa ne-a transmis Simbolul parintilor nostri.”

Neamestecat si neschimbat, adica nu se amesteca o fire cu alta, cum ziceau alexandrinii ca firea dumnezeiasca a absorbit-o pe cea omeneasca. Neimpartit si nedespartit, adica nu se impart firile, cum ziceau antiohienii, ci se unesc. Unirea aceasta dumnezieasca, asa cum Dumnezeu o stie si toti o simtim. Pentru ca deosebirea firilor nu desfiinteaza, in nici un fel din cauza unirii, ci se salveaza proprietatea fiecarei firi, concurgand amandoua – cea divina si cea umana – intr-o persoana si un ipostas; persoana nu din doua firi, ci in doua firi. Ele curg in El, in unica persoana a Domnului nostru Iisus Hristos.

Aceasta era, iubitilor, marturia lor atat de luminoasa. Si iata de ce Iisus Hristos este Icoana, Modelul omului: Modelul nostru e Dumnezeu-Omul, nu omul simplu. El a luat toate ale noastre (“ce nu e luat nu e vindecat”, spusese Sfantul Grigorie Teologul) afara de pacat. El n-a avut pacat, dar a luat pacatul nostru, din iconomie. Adica din pacat – care consta in placere si durere – a luat durerea, a luat Crucea. Si in Cruce a ucis pacatul, prin Inviere. Si tot Sfantul Grigorie Teologul spune ca Fiul lui Dumnezeu ne cheama ca, asa cum El s-a facut om, si noi sa ne inaltam catre Dumnezeire. Va zice mai tarziu si Maxim Marturisitorul: Dumnezeu nu pentru El, ci pentru noi a savarsit coborarea Lui la noi si pe cat a coborat la noi, pe atat ne inalta pe noi catre El.

Si atunci, ce inteles adanc urmeaza din taina aceasta a Calcedonului: Parintii au marturisit la acest sinod, ca in Iisus Hristos, care se afla in fata slabanogului, era Dumnezeu-Omul. Fariseii ziceau ca huleste, pentru ca nu simteau Dumnezeirea din El, sarmanii. De aceea a trebuit atata osteneala, atata nevointa, pana la jertfa, pentru ca noi sa intelegem Dumnezeirea din El si sa ne inaltam, atunci.

Pentru ca, vedeti, in Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu este persoana, subiectul care uneste cele doua naturi – divina si umana (Sfantul Maxim va spune ca e ipostas compus, in intelesul ca firea umana intreaga, suflet si trup e in El), in timp ce in om, creat dupa chipul lui Dumnezeu si in perspectiva asemanarii cu El, subiectul, persoana este omul. E taina adanca ce ne dezvaluie adevarul omului. In Hristos persoana care gandeste, care decide e Dumnezeu. E Fiul lui Dumnezeu; in om, persoana care gandeste e persoana creata a omului. Persoana dumnezeiasca a Fiului lui Dumnezeu si-a unit si natura umana, intr-un ipostas. Deci in Hristos sunt doua naturi – divina si umana. Si, dupa chipul Lui fiind creati, si in noi sunt doua lumi: lumea creata si lumea harului necreat.

E si in noi ceva dumnezeiesc dintru inceput. Ni s-a dat gandirea, care-i cuget dincolo de toate fapturile. Cum spuneam, dupa Patriarhul Calist: Orice faptura se misca in jurul ei; numai mintea omului se misca fara sfarsit, pana la Dumnezeu, dincolo de fapturi. Nu simtim in noi dorinta neincetata de un progres nesfarsit, de o cunoastere nesfarsita, de o perfectiune nesfarsita? De unde este aceasta dorinta in om? Nu tocmai din ce a daruit Dumnezeu dintru inceput omului, creandu-l dupa chipul lui Hristos, in care sunt doua naturi: divina si umana? In mine sunt doua lumi: natura mea creata si harul dumnezeiesc, daruit la zidirea omului si prin care tind catre o tot mai mare asemanare cu Dumnezeu.

Si, cum spune atat de frumos Diadoh de Foticeea, cel ce iubeste pe Dumnezeu intru simtirea inimii nu inceteaza sa doreasca dupa lumina cunostintei, si asa petrecand in trupul sau, omul calatoreste, datorita dragostei, afara din el, miscandu-se necontenit cu sufletul catre Dumnezeu. Asa calatorim, neincetat, din aceasta chemare.

La Capernaum se arata Dumnezeirea unita cu omenitatea in fata slabanogului; asa cum se arata in fata oricarui slabanog din ziua de astazi. Ceea ce s-a marturisit ulterior la Calcedon. Caci Dumnezeirea, in omenitatea din Hristos, spunea slabanogului: “Iertate-ti sunt pacatele (…). Caci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt pacatele tale, sau a zice: Scoala-te si umbla? Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele, a zis slabanogului: Scoala-te, ia-ti patul si mergi la casa ta. Si, sculandu-se,  s-a dus la casa sa.” (Matei 9, 2-7). Am putea spune ca, prin darul vindecarii pe care l-a primit, slabanogul a descoperit intr-un fel in el insusi taina marturisita la Calcedon. Pentru ca harul lui Dumnezeu i-a dat putere, l-a ridicat, si-a luat patul, a mers la casa lui, in care el L-a preamarit pe Dumnezeu. Si locul acela s-a transformat intr-o casa dumnezeiasca. Toti laudau pe Dumnezeu.

Simteam nevoia sa dezvalui aceasta marturie sfanta pe care am vazut-o in calendar, s-o fac cunoscuta in timpul nostru, sa ne stim, sa cunoastem cu adevarat credinta noastra, adevarul omului. Precum in Hristos sunt unite aceste doua naturi, doua firi – a cerului si a pamantului, in unica Persoana, unica constiinta, dumnezeiasca, asa si in om este acea constiinta care depaseste firea – persoana umana. Sfintii Parinti au definit conceptul persoanei. Toti ganditorii sa ia cunostinta: Omul e persoana; in el constiinta depaseste limitele trupului, ale marginitului, si se inalta pana la lumea divina. Omul e zidit, dar dupa chipul lui Dumnezeu. Si asa noi toti, atunci, marturisim in Iisus Hristos pe Dumnezeu-Omul, venit pentru a noastra mantuire, iar in om constiinta noastra in chemarea ei de a se implini, dupa chipul lui Dumnezeu si in nesfarsita asemanare cu Dumnezeu. Fapt simtit in orice act al nostru ca persoana din doua lumi: din lumea harului dumnezeiesc si a firii noastre omenesti. Numai asa putem lucra cu adevarat – in sfintenia noastra, in rugaciunea noastra, in orice lucru al nostru, in stiinta, in arta, in eroismul moral, in orice fapta buna – din lumina aceasta dumnezeiasca a Persoanei Lui in doua lumi. De aici vine taina zidirii omului, taina Calcedonului.

In lume avem aceste trebuinte ale trupului – de mancare, de bautura, de inmultire a neamului omenesc, ca si celelalte specii. Dar, deodata, in rugaciune sau in biserica, nu simtim noi ca depasim laturile acestei lumi? Simtim ca trecem dincolo, pe un alt plan. Ca deodata se deschid aripile noastre, cugetarea noastra, cuvantul rugaciunii noastre. Eu simt atunci ca inaltandu-ma, rostind Tatal nostru, rostind Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, rostind Imparate Ceresc, Duhul Adevarului, care pretutindenea esti si toate le plinesti, simt ca trec dicolo de lumea celor create, dincolo de lumea mortii, dincolo de lumea marginita a raului, a ruinii, a slabiciunii, a certurilor, a vrajbelor si trec, prin rugaciune, in lumea fara de hotar a luminii divine, a iubirii divine, a vietii divine, a nemuririi. Macar pentru o clipa in rugaciune eu simt cu firea mea iluminata de har dupa taina lui Hristos, Dumnezeu si Om, dupa marturia Calcedonului, ca imi deschid aripile si macar pentru o clipa… Cum am trait si astazi Sfanta Liturghie, la auzirea Evangheliei, la primirea Impartasaniei si a oricarei rugaciuni. Ajuta-ne, Doamne, asa sa ne simtim adevarul nostru, dupa chipul Tau, Dumnezeu adevarat si Om adevarat, cu rugaciunea catre Tine, catre Maica Ta Nascatoare de Dumnezeu si cu toti sfintii. Amin. Amin. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

Calendar Ortodox

24
iul.
11

20 de exemple MORTALE care arată LOGICA IMBATABILĂ A FEMEILOR !

Cultura populară, internetul, mass-media, bărbații, cu toții au investit o mulțime de timp încercând să descifreze ceea ce se întâmplă în mintea persoanelor de sex feminin: Ce le place femeilor? Ce le face furioase? De ce fac ele toate lucrurile pe care le fac? De ce spun una și procedează invers?

Citește în continuare ’20 de exemple MORTALE care arată LOGICA IMBATABILĂ A FEMEILOR !’

21
iul.
11

ACATISTUL SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC CIPRIAN Cel ce mai înainte a fost vrăjitor, apoi s-a arătat Arhiereu slăvit prin cinstita fecioară Iustina

2 octombrie

După obişnuitul început, se zic:CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1

Cela ce mai înainte ai fost învăţător răutăţii, şi te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Iustina, şi ca un păstor înţelept, din spinii înşeăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, şi pe noi credincioşii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor şi de razele minunilor tale, întăreşte-ne ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Icosul 1
Minunată s-a arătat viaţa ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idoleşti ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoaşterea cea adevărată, ţi-a descoperit ţie printr-o fecioară curată pe Hristos-singur-Adevărul, de care taină şi pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credinţă cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească; 
Bucură-te, că ai vădit înşeăciunea diavolească; 
Bucură-te, că de cunoştinţa adevărului ai râvnit; 
Bucură-te, cel ce şi în păgâneasca cunoştiinţă te-ai arătat iscusit; 
Bucură-te, cel ce diavoleşti meşteşuguri şi vrăjitorii ai cunoscut; 
Bucură-te, că toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut; 
Bucură-te, că poţi să ne scapi de ispita diavolească; 
Bucură-te, că ne izbăveşti de rătăcirile eretice; 
Bucură-te, că ne arăţi calea spre adevăr; 
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă; 
Bucură-te, ajutorul celor înviforaţi; 
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 2-lea
Cu meşteşugurile vrăjilor tale, multe pagube şi răutăţi ai săvârşit la început; dar apoi la cunoştinţa adevărului venind, ai răscumpărat vremea, aducând din rătăcire pe mulţi la Hristos, şi învăţându-i să cânte lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul al 2-lea
Cartagina, Antiohia şi Egiptul te-au hrănit din pruncie cu cunoştinţa diavolească şi cu spurcata învăţătură a slujirii idoleşti, dar Domnul cu negraita milostivirea Sa cea nebiruită de păcatele omeneşti, printr-o fecioară curată ţi-a rânduit întoarcerea; pe care milostivire slăvindu-o, ţie, celui ce te-ai învrednicit a o dobândi, îţi cântăm:
Bucură-te, că Dumnezeu te-a întors de la păgâneasca slujire; 
Bucură-te, că aşa ai cunoscut a Sa milostivire; 
Bucură-te, îţi aducem noi, închinătorii lui Hristos; 
Bucură-te, căci întorcându-te, pe mulţi la Dumnezeu i-ai întors; 
Bucură-te, că şi azi eşti pildă vie celor rătăciţi; 
Bucură-te, că luminezi calea celor de eresuri orbiţi; 
Bucură-te, că păzeşti Biserica oilor cuvântătoare de rătăcire; 
Bucură-te, că o aperi pe Ea de dosădire; 
Bucură-te, îţi cântăm ţie cu umilinţă; 
Bucură-te, izbăvitorute de vrăjmaşul cel rău; 
Bucură-te, tămăduitorule al celor ce caută sprijinul tău; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 3-lea
În chip minunat ţi-a rânduit Dumnezeu întoarcerea de la slujirea păgânească, Sfinte, că mai întâi a ales o fecioară curată cu numele Iustina care, prin propovăduirea diaconului Prailie, aflând taina întrupării lui Hristos şi Sfânta Sa învăţătură, de la păgânătate a venit la creştineasca credinţă, învăţându-se a slăvi pe Dumnezeu şi a-I cânta Lui: ALILUIA!

Icosul al 3-lea
Ca într-un pământ bun căzând sămânţa propovăduirii lui Hristos în inima Iustinei a adus mult rod, căci aceasta împreună cu părinţii săi a venit la Hristos, slujindu-I Lui în rugăciune, în post şi în înfrânare, pe care lucru minunat văzându-l ne uimim, şi înţelegând în ce chip tainic orânduieşte Dumnezeu întoarcerea celor aleşi ai Săi la lumină, şi cântăm ţie, celui ce îndelungă vreme ţi s-a pregatit carare: 
Bucură-te, că Domnui te-a cunoscut pe tine a fi vas ales; 
Bucură-te, că mai întâi Iustina, fecioara cea curată, pe calea Domnului a purces; 
Bucură-te, că printr-însa ţi s-a pregatit cărarea întoarcerii la Hristos; 
Bucură-te, că Iustina întâi pe părinţii săi de la păgâneasca slujire i-a întors; 
Bucură-te, că Iustina Mireasa aleasă a lui Hristos s-a dovedit; 
Bucură-te, că Lui în post şi multă rugăciune I-a slujit; 
Bucură-te, că sufletul ei s-a arătat pământ cu multă rodire; 
Bucură-te, că ne-a învăţat a ne închina Ziditorului, nu la a Sa zidire; 
Bucură-te, că şi azi daţi lumină celor îndoielnici; 
Bucură-te, că la voi aleargă cei ce în credinţă se arată şovăielnici; 
Bucură-te, şi împreună cu Iustina roagă-te pentru noi; 
Bucură-te, că prin rugăciunile voastre ne izbăvim din nevoi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 4-lea
Văzând râvna cea mare a fecioarei către Hristos, căci pe mulţi începuse a-i întoarce de la păgâneasca slujire, urâtorul de bine şi al oamenilor, a pornit asupră-i cumplit război al răutăţii, dar ea întărindu-se cu Semnul Crucii, prin rugăciune zdrobea puterea diavolului, cântând lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul al 4-lea
Cu multă iscusinţă a socotit vrăjmaşul neamului omenesc a o abate pe Iustina de la calea mântuirii, dar nu a priceput vicleanul că astfel lucra întoarcerea spre mântuire şi spre dumnezeiasca slujire încă şi a altor vase ale lui Dumnezeu, şi cursă înşelătoare cu meşteşug întinse ei, prin tânărul Aglaid Scolasticul voind a o vâna pe dânsa spre petrecerea cea în necurăţie. Dar, întărită fiind de puterea lui Hristos, păzita a fost de toată spurcăciunea, pentru care şi noi, uimiţi de înţeleptele orânduiri ale lui Dumnezeu, grăim ţie: 
Bucură-te, că nimic nu au izbutit cursele diavoleşti asupra fecioarei celei curate; 
Bucură-te, că prin Aglaid Scolasticul, buna ta râvnă trebuia să se arate; 
Bucură-te, că aşa orânduieşte Dumnezeu cărările mântuirii; 
Bucură-te, că ne înveti pe noi a fi tari şi statornici la vremea ispitirii; 
Bucură-te, că fecioara de uneltiri viclene nu s-a arătat ispitită; 
Bucură-te, că prin darul cerescului ei Mire, de tot răul a fost păzită; 
Bucură-te, că meşteşugitele curse nu au înşelat-o; 
Bucură-te, că mieluşeaua lui Hristos, statornică buna sa râvnă a arătat-o; 
Bucură-te, că pilda ei trebuie să ne stea înainte; 
Bucură-te, Sfinte ca ai preţuit curăţenia ei cuminte; 
Bucură-te, că prin ale voastre rugăciuni, suntem apăraţi de multe ispite; 
Bucură-te, şi ale noastre rugăciuni fă-le înaintea Domnului bine primite; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 5-lea
Neputând Aglaid nici cu ademeniri viclene şi nici cu sila a o atrage pe fecioară de la păzirea curăţeniei sale, a alergat la tine, Cipriane prea slăvite, care pe atunci erai cunoscut ca jertfitor idolesc şi mare vrăjitor şi fermecător, căci aşa orânduise Dumnezeu taina întoarcerii tale la Hristos, de care negrăită înţelepciune, noi minunându-ne, cântare aducem Lui: ALILUIA!

Icosul al 5-lea
Cu necurata putere a vrăjilor tale ai încercat atunci, Cipriane, a ispiti curăţia fecioarei Iustina, ca să o pleci pe ea spre dorirea cea aprinsă, spre necurăţia lui Aglaid, şi s-a tulburat sufletul curat al fecioarei de războiul pe care diavolul îl ridicăse asupra ei; dar întărindu-se cu semnul Crucii Sfinte şi cu puterea rugăciunii, a biruit săgeţile aprinse, cele pornite împotrivă-i. De care lucru aflând, amar te-ai întristat, dar noi cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că întristarea aceasta spre bucurie s-a arătat roditoare; 
Bucură-te, că s-a păzit curăţia neprihănitei fecioare; 
Bucură-te, că s-a frânt boldul satanei prin Cinstita Cruce; 
Bucură-te, că şi azi rugăciunea ta biruinţă împotriva diavolului aduce; 
Bucură-te, că şi nouă credinţa Iustinei spre pildă ne stă înainte; 
Bucură-te, că şi ţie însuţi, spre ajutor s-a făcut, Sfinte; 
Bucură-te, că aşa ai cunoscut amăgirea vrăjitor idoleşti; 
Bucură-te, că acum, cu rugăciunile tale, toată puterea celui rău biruieşti; 
Bucură-te, că pe voi sfinţilor Ciprian şi Iustina, vă chemăm în ajutor; 
Bucură-te, că v-aţi făcut biruitori asupra tuturor rătăciţilor; 
Bucură-te, că prin tine s-a vădit zădărnicia credinţelor păgâneşti; 
Bucură-te, că şi azi farmece şi descântece ca spurcate vrăjitorii le vădeşti; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-6-lea
Vazând biruindu-se meşteşugirea vrăjilor tale cu puterea Crucii ţi-ai înnoit atacurile împotriva fecioarei Iustina, căci aşa a voit Domnul ca să se vădească marea neputinţă şi înşelăciunea uneltirilor diavoleşti, şi să se arate puterea Numelui lui Hristos, ca văzând minunea, toţi să-L lăudăm pe El, cântând: ALILUIA!

Icosul al-6-lea
Smerindu-şi trupul sau cu postul şi rugăciunea, cu haină aspră îmbrăcându-se, Iustina a biruit atacurile pe care mai vârtos diavolul le pornise împotriva ei. Iară el, uneltind cu vicleşug ca şi oarecând pe Eva să o amăgească, sub chipul unei femei venind, cu amăgitoare vorbe încerca să o ispitească ca şi cum ar fi voit să urmeze vieţii şi curăţiei ei. Dar acest chip de ademenire înţelegându-l Iustina, a biruit uneltirile lui, pentru care noi grăim: 
Bucură-te, Cipriane, că stăruind în prigonirea fecioarei ai vădit puterea rugii; 
Bucură-te, că fecioara nu s-a amăgit de duhul înşeăciunii; 
Bucură-te, că prin stăruinţa ta în prigonire, ca şi oarecând Pavel, statornic te-ai arătat; 
Bucură-te, că statornicia ta în rău, îndelung iubitorul de oameni Dumnezeu a răbdat; 
Bucură-te, că mai înainte a cunoscut Domnul că vei fi statornic şi în credinţă; 
Bucură-te, căci ca şi Pavel ai vădit că cele rele le lucrai doar din neştiinţă; 
Bucură-te, că prin fecioara cea curată Hristos te-a luminat; 
Bucură-te, că prin ea Calea, Adevărul şi Viaţa ai aflat; 
Bucură-te, că şi pe cei ce sunt întru întunericul rătăcirii, îi luminezi; 
Bucură-te, că acum în lumina cerească te desfătezi; 
Bucură-te, şi ne întoarce pe noi din orice rătăcire; 
Bucură-te, îţi cântăm ţie, căutând prin tine mântuire; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-7-lea
Aflând că prin acea vicleană uneltire nimic nu a sporit diavolul împotriva curăţiei Iustinei, ai voit să afli cu ce putere îl biruieşte ea, zdrobind toate meşteşugurile lor şi ţi s-a adeverit că nu poate diavolul nici a privi spre semnul Crucii, căci foc ce-l arde şi departe îl goneşte ea este împotrivă-i; astfel ai început, o, Cipriane a înţelege puterea cu care se înarmează toţi închinătorii Crucii când aduc ei cântarea de laudă: ALILUIA!

Icosul al-7-lea
Scârbit ai fost mai întâi, o Sfinte, când ai văzut că puterea vrăjilor diavoleşti, pe care le credeai neînvinse încă din pruncia ta, este biruită de o fecioară neputincioasă cu firea; dar apoi mintea ta cea doritoare de desăvârşita cunoaştere a început să se lumineze prin cunoştinţa Adevărului; de care bucurându-ne îţi cântăm: 
Bucură-te, vas primitor de adevărata lumină; 
Bucură-te, că ai venit la cunoştinţa adevărului printr-o fecioară creştină; 
Bucură-te, cel ce din pruncie ai dorit cunoaşterea cea adevărată; 
Bucură-te, că astăzi dracii de frica ta tresaltă; 
Bucură-te, că ai înfrânt puterea cu care ei odinioară te-au supus; 
Bucură-te, că lumea de uneltirile diavoleşti e păzită; 
Bucură-te, că prin aceasta credinţa nostră e întărită; 
Bucură-te, corabie, ce ai înfruntat marea cea înfiorată; 
Bucură-te, că lumina lui Hristos, ca un far în furtună ţi-a fost arătată; 
Bucură-te, că şi pe noi, păcătoşii, ne aduci la liman liniştit; 
Bucură-te, că pe mulţi să smulgi, din al patimilor noian ai izbutit; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-8-lea
Voind să te amăgească diavolul cu uneltirile lui a iscodit altă înşelăciune şi mai vicleană ca să vă ameţească pe toţi. Astfel s-a prefăcut luând chipul Iustinei şi a intrat la Aglaid; acesta crezând că nălucirea e adevărată a strigat-o pe nume, dar minune: numai la auzul numelui fecioarei nălucirea s-a risipit. Şi noi înspăimântaţi fiind, cântăm lui Dumnezeu Celui ce a dat o aşa putere oamenilor bineplăcuţi Lui: ALILUIA!

Icosul al-8-lea
Cu spaimă cumplită a alergat Aglaid la tine, Cipriane, spunându-ţi cele petrecute, iar tu, ruşinat, fiindcă se vedea zadarnicia şi amăgirea vrăjilor tale, ai încercat nenumărate alte chipuri de asemănare ca să-l poţi face pe Aglaid sau pe tine însuţi să vă puteţi apropia de casa Iustinei. Dar fiind voi cu cuget necurat nimic nu aţi izbutit, căci Însuşi Mirele Cel Ceresc păzea curăţia prea înţeleptei fecioare; pentru care noi cu umilinţă cântăm: 
Bucură-te, că nu ai amăgit-o nicidecum pe fecioara cea curată; 
Bucură-te, că prin statornica Iustina multe taine s-au vădit; 
Bucură-te, că mai întâi puterea diavolului a fi neputincioasă s-a dovedit; 
Bucură-te, că puterea nebiruită a lui Hristos şi al Crucii Sale s-a arătat; 
Bucură-te, că ai cunoscut cum întăreşte Dumnezeu pe Sfinţii Săi în chip minunat; 
Bucură-te, că şi azi credinţele rătăcite din lume izgoneşti; 
Bucură-te, şi ne înarmează pe noi prin credinţă împotriva celui rău; 
Bucură-te, şi ne dă biruinţă împotriva diavolului, nouă, celor ce chemăm numele tău; 
Bucură-te, şi împreună cu fecioara cea curată scapă-ne de ispitele cele neaşteptate; 
Bucură-te, şi cursele lui Veliar sfărâmă-le şi fă-ni-le nouă arătate; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-9-lea
Neizbutind nimic împotriva credinţei celei neclintite a Iustinei şi a curăţiei ei prin încercarea de a o arunca în prapastia iubirii de plăceri trupeşti, ai căutat a o supune pe dânsa prin ispitirile durerii pornind asupră-i, ca şi oarecând asupra lui Iov, mulţime de nenorociri; dar ea neîncetat rugându-se ca şi David graia: Nu voi muri, ci vie voi fi şi voi povesti lucrurile Domnului. Şi pentru toate proslăvea pe Dumnezeu cântându-I: ALILUIA!

Icosul al-9-lea
Dar nu numai asupra ei, ci şi asupra rudeniilor ei şi a toată cetatea slobozind blestemul, ai adus, o, Cipriane, vătămare, din mânia cea neîmblânzită şi din ruşinea cea multă ce ţi se făcuse, încât mulţi cetăţeni au mers la Iustina voind a o sili pe ea să nu se mai împotrivească lui Aglaid, pentru a izbăvi cetatea de mulţimea vrăjilor tale; dar ea nu prin însoţire necurată, ci prin curate şi fierbinţi rugăciuni, a izbăvit pe toţi de tot răul, batjocorind meşteşugurile vrăjitoreşti; pentru aceea cu toţi văzând minunea lăudăm pe Dumnezeu şi cântăm ţie: 
Bucură-te, că nici iscoadele cele rele la rău nu au înduplecat-o; 
Bucură-te, că Iustina s-a dovedit slujirii lui Hristos vas plecat; 
Bucură-te, că mulţi din aceia au cunoscut pe Hristos, prin minunata ei tămăduire; 
Bucură-te, că întreaga cetate a luat printr-însa izbăvire; 
Bucură-te, că mulţi au venit atunci la credinţă; 
Bucură-te, că tu însuţi ai fost zdruncinat în întrega ta fiinţă; 
Bucură-te, că pentru a doua oară ai fost puternic cutremurat; 
Bucură-te, că încrederea în puterea vrăjilor tale ţi s-a destrămat; 
Bucură-te, că aşa a binevoit Dumnezeu prin minunata fecioară a-ţi lucra mântuirea; 
Bucură-te, că ne înveţi pe noi a răbda îndelung când suntem ispitiţi; 
Bucură-te, că ne întăreşti pe noi a rămâne în credinţă statornici şi neclintiţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 10-lea
Ruşinat fiind, Cipriane, de înfrângerea ce ai suferit-o printr-o tânară fecioară, tu, cel mult învăţat şi iscusit foarte în lucruri vrăjitoreşti şi înştiinţându-te că toate meşteşugurile viclene cu puterea Crucii şi cu numele lui Hristos au fost biruite, ţi-ai venit întru simţire şi întru cunoştinţa Adevărului şi ai început a dosădi pe draci, slăvind pe Dumnezeu şi cântându-I, Lui: ALILUIA!

Icosul al 10-lea
Văzând ca te-ai trezit din somnul şi întunericul neştiintei şi cu mânie sfântă îl ocărăşti, acum şi pe tine, slujitorul idoleştii închinări şi al diavoleştilor meşteşuguri vrăjitoreşti, ca să te piardă s-a pornit diavolul cu putere multă, încercând să te ucidă şi, neavând tu nici un ajutor de la nimeni să te izbăvească, ţi-ai adus aminte de semnul Crucii, prin care se împotrivea Iustina şi, chemând numele lui Hristos ai biruit puterea diavolului, de care lucru prea minunat, cutremuraţi fiind, cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că prin fecioara Iustina ai venit la chemarea Numelui lui Hristos; 
Bucură-te, că întru Numele Lui ai zdrobit pe diavolul ce se pornise împotiva ta mai vârtos; 
Bucură-te, că ai aflat Lumina cea adevărată; 
Bucură-te, împreună cu fecioara cea curată; 
Bucură-te, că spre spurcata însoţire n-ai putut să o pleci; 
Bucură-te, că în Lumina lui Hristos, acum împreună cu ea petreci; 
Bucură-te, şi ne întăreşte şi pe noi în chemarea Numelui lui Hristos; 
Bucură-te, că ni L-ai arătat nouă a fi dar prea luminos; 
Bucură-te, că şi prin tine a sporit Biserica cea biruitoare; 
Bucură-te, că te-a câştigat la credinţă Iustina, cea curată ca o floare; 
Bucură-te, şi ne învaţă şi pre noi a păzi curăţia; 
Bucură-te, şi izbăveşte din nevoi pe cei ce iubesc fecioria; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 11-lea
Arzându-ţi toate cărţile tale cele vrăjitoreşti înaintea credincioşilor, ai alergat la Episcopul creştinesc, cerându-i lui să te unească prin Botez cu Dumnezeul Iustinei şi având tu inimă înfrântă şi cu multă plângere pentru toate relele ce le-ai făptuit în viaţa ta de până atunci, primit ai fost în turma lui Hristos; căci a cunoscut Episcopul buna ta râvnire. Şi precum te-ai arătat odinioară grabnic la rău, te-ai dovedit apoi apring râvnitor şi slujitor vrednic al Dumnezeului Celui adevărat, neprididând a-I aduce Lui neîncetat cântarea: ALILUIA!

Icosul al 11-lea
Cu mare osârdie ai alergat, Cipriane, pe calea cea strâmtă şi anevoioasă, după ce ai aflat că Hristos este calea cea adevărată, dorind să răscumperi vremea petrecută în spurcata slujire idolească şi totdeauna plângând pentru faptele cele rele de mai înainte. Drept aceea ai mers din putere în putere şi din bunătate în bunătate, încât degrab te-ai învrednicit a primi nu numai Botezul, ci ai păşit din treaptă în treaptă până la cinstea de Episcop, păstorind cu râvnă turma lui Hristos. Iar pe fecioara Iustina, diaconiţă şi egumenă într-o mănăstire de fecioare ai făcut-o. Pe care cinstită înălţare văzând-o cu bucurie cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că aşa răsplăteşte Dumnezeu inima curată; 
Bucură-te, că a cunoscut Dumnezeu râvna ta după cunoştinţa cea adevărată; 
Bucură-te, că aşa miluieşte Dumnezeu pe cei ce îndelungi ispitiri suferă; 
Bucură-te, că aşa te-ai arătat Arhiereu prea sfinţit; 
Bucură-te, că şi pe Iustina vrednica diaconiţă slujirii lui Hristos ai înălţat-o; 
Bucură-te, că egumenă şi povăţuitoare şi altor fecioare ai dat-o; 
Bucură-te, că ai păstorit turma lui Hristos cu multă râvnă şi silire; 
Bucură-te, că şi noi alergăm la tine, ca la un adevărat păstor, cu multă dorire; 
Bucură-te, şi ne povăţuieşte pe noi pe calea mântuirii; 
Bucură-te, şi fii lângă noi mereu în ceasul ispitirii; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 12-lea
Prin râvna ta şi a fecioarelor cele curate povăţuite de înteleapta Iustina se deşerta slujirea idolească, iar slava lui Hristos se înmulţea. O viaţă ca aceasta a ta şi sârguinţa cea pentru slujirea lui Hristos şi pentru mângâierea sufletelor omeneşti văzând-o diavolul, scrâşnea împotrivă-ţi voind cu orice chip să te piardă. Însă nu ştia pierzătorul că o şi mai mare şi nepieritoare slavă îţi pregătea şi sălăşluire cu cetele Sfinţilor; ca împreună cu ei pururea să cânţi lui Dumnezeu cântarea: ALILUIA!

Icosul al 12-lea
Neştiind pierzătorul în ce chip să te piardă, căci se temea de puterea Crucii, a îndemnat pe păgâni să te clevetească înaintea ighemonului, că ai părăsit păgâneasca închinare şi slujire idolească, venind la creştineasca închinare a lui Hristos, şi că pe mulţi depărtezi de la spurcata slujire la idoli, sporind turma lui Hristos. Acestea auzind ighemonul şi neputând a te zăticni prin cuvinte meşteşugite, te-a dat la muncire cumplită împreună cu fecioara Iustina. Iara voi, toate răbdându-le şi neplecându-vă la închinarea idolească, igheonul a poruncit să vă ucidă pe voi prin tăiere de sabie. Iar împreună cu voi s-a învrednicit de cununa mucenicească şi evlaviosul creştin Teoctist, care văzând moartea voastră cea nevinovată, a mărturisit şi el pe Hristos. Pentru aceea laude ca acestea aducem ţie: 
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi al turmei lui Hristos păstor nebiruit; 
Bucură-te, că şi Iustina fecioara, nevoindu-se alături de tine s-a sfinţit; 
Bucură-te, că de vicleanul ighemon n-aţi fost amăgiţi; 
Bucură-te, că v-aţi arătat mărturisitori ai lui Hristos neclintiţi; 
Bucură-te, că astfel de cununa muceniceasca aţi fost învredniciţi; 
Bucură-te, că acum prin sfintele tale moaşte multe tămăduiri se dăruiesc; 
Bucură-te, că râuri de daruri se revarsă celor ce te cinstesc; 
Bucură-te, că şi noi cu mare credinţă la tine năzuim; 
Bucură-te, că prin ale tale sfinte moaşte ajutor şi mântuire nădăjduim; 
Bucură-te, şi te roagă pentru noi împreună cu Sfânta Iustina şi Sfântul Teoctist; 
Bucură-te, şi primeşte de la noi jertfă de laudă acest smerit acatist; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 13-lea
O, Prea Sfinţite Cipriane, Ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule prea tare, împreună cu Sfânta muceniţă Iustina şi Sfântul mucenic Teoctist, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce pururea te cinstesc şi cu cântări măresc sfântă pomenirea ta şi cu rugăciunile tale, îmblânzeşte pe Stăpânul Hristos, pentru toţi mijlocind iertare de greşeale şi izbăvire de toate cursele şi ispitirile diavoleşti, ca mântuindu-ne să-I cântăm împreună cu tine, în vecii nesfârşiţi, cântarea îngerească: ALILUIA!  (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice  Icosul întâi
Minunată s-a arătat viaţa ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idoleşti ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoaşterea cea adevărată, ţi-a descoperit ţie printr-o fecioară curată pe Hristos-singur-Adevărul, de care taină şi pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credinţă cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească; 
Bucură-te, că ai vădit înşeăciunea diavolească; 
Bucură-te, că de cunoştinţa adevărului ai râvnit; 
Bucură-te, cel ce şi în păgâneasca cunoştiinţă te-ai arătat iscusit; 
Bucură-te, cel ce diavoleşti meşteşuguri şi vrăjitorii ai cunoscut; 
Bucură-te, că toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut; 
Bucură-te, că poţi să ne scapi de ispita diavolească; 
Bucură-te, că ne izbăveşti de rătăcirile eretice; 
Bucură-te, că ne arăţi calea spre adevăr; 
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă; 
Bucură-te, ajutorul celor înviforaţi; 
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Şi  Condacul întâi
Cela ce mai înainte ai fost învăţător răutăţii, şi te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Iustina, şi ca un păstor înţelept, din spinii înşeăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, şi pe noi credincioşii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor şi de razele minunilor tale, întăreşte-ne ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE care se zice doar de PREOŢI:   Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, Sfânt şi slăvit eşti; Împăratul Împăraţilor şi Domnul domnilor, slavă Ţie. Tu Cel ce locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului şi nevrednicului robului Tău, depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul şi fă-l să-şi dea roadele lui; copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pântecelui; acestea şi toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti. Şi dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor şi ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji şi de toate lucrările sataniceşti şi de toate legăturile lui, şi distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.
Aşa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău şi dezleagă pe robul Tău 
(numele) de toate legăturile satanei şi dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatra, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau cu al peştilor, sau prin necurăţie, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin şerpi (vii sau morţi), sau prin pământul morţilor, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoşti şi ştii toate, dezleagă, sfărâmă şi distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău 
(numele) păzeşte-l cu toţi ai casei lui de toate uneltirile diavoleşti.
Zdrobeşte cu însemnarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustieşte, distruge şi depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei şi fermecătoriei de la robul Tău 
(numele).
Aşa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău şi pe robul Tău cu toţi ai casei lui, şi dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala şi de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lacomia, neputinţa, prostia, neînţelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, şi de toate rătăcirile şi greşalele, ştiute şi neştiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

20
iul.
11

Sfantul Ilie

Sfantul IlieSfantul Ilie a trait in Regatul de Nord al lui Israel, in vremea domniei regelui Ahab. Sfantul Ilie a fost fiul preotului Sovac din Tesvi (din neamul lui Aaron) si a trait cu mai bine de 800 de ani inainte de Hristos. Vechiul Testament istoriseste despre faptele lui minunate in cartile numite Regi. Este ales de Dumnezeu sa certe aspru pe regele Ahab si pe cei care-l urmau pe calea paganeasca a adorarii lui Baal.

Sfantul Ilie a fost hranit in chip minunat de corbi pe cand era retras la paraul Cherit si de un inger pe drumul spre Muntele Horeb; datorita rugaciunii sale, Dumnezeu opreste ploaia timp de trei ani si jumatate; inmulteste faina si uleiul vaduvei din Sarepta Sidonului si il invie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfa adusa de el lui Dumnezeu; a inlaturat cultul zeului Baal; l-a vazut pe Dumnezeu in isihie, (vantul linistit); a fost ridicat in carul de foc si s-a aratat la Schimbarea la Fata a Mantuitorului de pe muntele Tabor.

Sfantul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie in gura pesterii sale (hranit de corb), fie in carul de foc (in care a fost rapit la cer). Sfantul Ilie este socotit si protoparintele monahismului crestin.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Ilie, patriarhul Ierusalimului;
– Sfantului Flavian al II-lea, patriarhul Antiohiei;
– Sfantului Ilie Chavchavadze (cel Drept), din Georgia;
– Innoirea Bisericii Botezatorului Ioan, de la Manastirea Studion, din Constantinopol.

Maine, facem pomenirea Sfintilor Simeon si Ioan Pustnicul.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Sf. Prooroc Ilie TezviteanulSfântul  si marele Profet Ilie, acest inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a  deschide si inchide cerurile, era de origine din Tesvi  in Galaad. Traditia apocrifa, care a  transmis aceste detalii despre nasterea Profetului, precizeaza ca el era din  tribul lui Aaron si deci era Preot. Dar nu se gaseste nici o urma despre  acestea in relatarea Scripturii pe care o rezumam in cele ce urmeaza (cf. III  Regi 17-20 ; IV Regi 1 si 2).

Se  spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l  in scutece de foc si, dându-i numele, i-au dat sa manânce o flacara, simbol al  râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din  copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata  lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neîncetat si rugaciune  arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii  manastiresti.

Pe  vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului  din Nord, aflat in schisma inca din vremea lui Ieroboam,  lipsa de piosenie si depravarea   predecesorilor sai ajunse la culme. Incurajat de sotia sa, respingatoarea Izabel, el ii persecuta pe Profeti si  pe toti oamenii ramasi credinciosi lui Dumnezeu si se inchina idolilor Baal si  Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege si ii spuse : „Domnul  e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, in fata caruia stau  astazi ! Nu, nu va fi in acesti ani nici roua nici ploaie decât prin  cuvânt din gura mea ! „. La cuvintele Profetului o secete groaznica  se abatu atunci, ca febra, asupra pamântului : totul fu secat, devastat,  ars ; barbatii, femeile, copiii, animalele domestice si animalele  salbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau  si nimic nu scapa urgiei ingaduite de Dumnezeu, cu speranta ca foametea va face  pe poporul lui Israel sa se caiasca si sa se intoarca la credinta.

Din  porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie si invesmântat cu  piele de vitel, parasi tinutul lui Israel si se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflata dincolo de Iordan (dupa  traditia bisericeasca, in acest loc a fost ridicata apoi manastirea Hozeva, care mai exista si astazi,  si unde a trait si sfantul Ioan Iacob Hozevitul). Se  adapa cu apa cascadei iar Domnul ii trimise corbi – animale pe care evreii le  considerau impure si care aveau reputatia unei mari cruzimi fata de  progeniturile lor – pentru a-i duce pâine dimineata si carne seara, ca sa  trezeasca in profet mila pentru poporul care suferea. Când cascada seca si ea,  Dumnezeu isi trimise slujitorul sau la Sarepta din Sidon, lasându-l sa  vada de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi  inca o data in el mila. Ilie ajunse la o vaduva saraca, pagâna, care aduna  lemne pentru a coace pâine pentru ea si fiul sau. In ciuda saraciei in care se  afla, ea puse inainte de toate datoria ospitalitatii si indata ce Profetul i-o  ceru, ea ii pregati o pâine, cu faina si uleiul pe care le mai avea. Primi fara  intârziere rasplata ospitalitatii sale : la cuvântul Profetului, covata sa  cu faina si urciorul sau cu ulei nu se mai golira pâna la revenirea ploii.  Trecusera câteva zile de când Ilie era gazduit la aceasta vaduva când iata ca  fiul ei muri. Cum femeia, in durerea ei, il acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi  adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie il lua pe copil, il urca la etaj acolo  unde locuia el si dupa ce a suflat de trei ori asupra trupului neinsufletit  chemându-l cu strigate puternice pe Dumnezeu, el il inapoie pe tânarul baiat  viu mamei sale, profetind astfel invierea mortilor.

Seceta  isi abatuse nenorocirea peste tot tinutul de peste trei ani si mare parte din  populatie fusese deja decimata ; dar Dumnezeu, respectând juramântul  Profetului sau, nu voia sa isi arate mila mai inainte ca Ilie sa fi inteles ca  el nu doreste moartea pacatosilor ci intoarcerea lor la credinta (cf. Iezechiel  33 :11). Il trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunta ca  urgia avea in curând sa inceteze. Ilie se arata in fata regelui care ramase  surprins sa il vada venind, liber, pe cel pe care il cautase peste tot cu  slugile sale si il invita sa adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel  ca martor al confruntarii sale cu cei 450 de profeti ai lui Baal si cei 400 de  profeti ai padurilor sacre  intretinuti de infama Izabel. Cind toata lumea  fu adunata, Ilie zise falsilor profeti : ” Pâna când veti schiopata in  genunchi ? Daca Domnul  este  Dumnezeu, mergeti dupa el ! Daca este Baal, atunci duceti-va la  el ! „. El ceru ca doi tauri sa fie pregatiti pentru sacrificiu si sa  fie asezati pe rug, dar fara sa aprinda focul si ii lasa pe falsii profeti sa  aduca primii sacrificiul. Acestia il invocara cu strigate pe Baal, taindu-si  carnea, din zori pâna in seara, dar in zadar. Ilie râdea de ei, incurajându-i  sa strige mai tare, de teama ca zeul lor sa nu fi adormit sau sa nu fie ocupat  cu alte treburi. La venirea serii, Profetul inalta un Altar cu 12 pietre,  reprezentând cele 12 semintii ale lui Israel, sapa un sant larg in jurul  Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, si porunci sa fie varsata, in  trei rânduri, apa din belsug peste victima, astfel incât sa se umple santul.  Apoi adresa spre cer un strigat puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham,  lui Isaac si al lui Iacov. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul  si apa. Tot poporul cazu atunci cu fata la pamânt strigând : ” Cu  adevarat Domnul este singurul Dumnezeu „. Din porunca lui Ilie, falsii  profeti fura prinsi si omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale  mâini la râul Cison. El  il anunta apoi pe Achab ca seceta avea in  curând sa inceteze, apoi urca in vârful Carmelului si, plecându-se asupra  pamântului, cu capul intre genunchi si mintea adunata in inima, incepu sa se  roage. De sapte ori trimise pe slujitorul sau sa priveasca orizontul, in  directia marii, iar a saptea oara un norisor isi facu aparitia, cerul se  intuneca si ploaie cazu din belsug, raspândind pe pamânt binecuvântarea  cereasca.

Când  regina Isabel afla de masacrul profetilor sai, se enerva cumplit si se jura sa  se razbune. Ilie, care nu se temuse de multimea falsilor profeti, fu parasit de  harul lui Dumnezeu si cuprins de lasitate se ascunse in Bersabeea in pamântul  lui Iuda.  Epuizat de cât mersese in  pustiu, se aseza la umbra unui copac si ii ceru lui Dumnezeu sa ii ia viata  inapoi. Un Inger al Domnului i se arata atunci cu o pâine si un urcior de apa.  Acest ajutor dumnezeiesc il facu sa isi reimprospateze fortele si putu sa  mearga 40 de zile in pustiu, pâna la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful  muntelui Sinai, pe acelasi loc unde Dumnezeu i se aratase lui Moise, cf. Exod 33). Intra in adâncul stâncii in care se  ascunsese in trecut Moise si Dumnezeu ii vorbi noaptea. Ilie raspunse : ” Sânt  plin de sârguinta pentru Domnul atot-puternic caci fiii lui Israel au parasit  legamântul Tau, au doborât Altarele tale si Ti-au ucis Profetii, am ramas  singur iar ei incearca sa imi ia viata „. Dumnezeu ii porunci sa iasa si  sa stea pe munte pentru a-l vedea. Se facu atunci o furtuna puternica, muntii  fura despicati iar stâncile sparte, dar Domnul nu era in furtuna ; iar dupa  furtuna, un cutremur, dar Domnul nu era in cutremur ; un foc, dar Domnul nu era  in foc. Dupa foc se auzi o adiere usoara. Cum o auzi, Ilie isi ascunse fata cu  haina sa si se tinu sub pestera, caci Dumnezeu era in adierea usoara. Domnul ii  spuse ca, departe de a fi singurul dintre drepti, alti sapte mii de Israeliti  nu isi plecasera genunchii in fata lui Baal si ii porunci sa se intoarca pe  acelasi drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei si pe Iehu  ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca  urmas. Gasindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pamântului cu 12 perechi de boi,  Ilie isi arunca peste el haina lui facându-l discipolul sau (cf. 14 iunie)

Regele  Achab continua insa cu faptele sale lipsite de piosenie si pusese stapânire pe  vita-de-vie a lui Nabot din Yizreel ,  cerând – la sfatul lui Isabel – ca acesta sa  fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis  de Domnul in Samaria si spuse regelui : ” Chiar pe locul in care  câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge si sângele tau iar  prostituatele se vor lafai in sângele tau „. El mai spuse ca nefericirea  avea sa se abata peste toata casa lui Achab, câinii aveau sa sfâsie trupul lui  Isabel pe zidul de fata de la   Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de  cainta : isi sfâsie hainele, se imbraca cu un sac si tinu post. Domnul  aproba pocainta lui si anunta prin Profetul sau ca nu va da frâu liber mâniei  Sale decât sub domnia fiului sau.

Achab  muri la putina vreme iar fiul sau, Ohozias , om superstitios, lua prelua  puterea. Cazând bolnav trimise soli in cautarea unui oracol pe lânga Baal Zebud  la Egron  (Akkaron). Profetul Ilie se prezenta in fata solilor, anuntând ca regele nu se  va mai scula. Când transmisera acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele  intelese ca era vorba de Ilie si trimise o armata de 50 de oameni pentru a-l  aresta. Dar in doua rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer si  ii mistui pe soldati. Al treilea ofiter il ruga sa il crute iar Ilie il asculta  si se duse la rege, anuntându-i chiar el ca avea sa moara pentru ca ceruse  ajutor de la falsii zei. Ohozias nmuri intr-adevar la câteva zile iar fratele  sau Ioram deveni rege al lui Israel. In timpul celor 12 ani ai domniei sale el  suprima cultul lui Baal, dar nu facu sa inceteze pacatul lui Ieroboam care  daduse nastere schismei in rândul poporului lui Dumnezeu si incurajase  idolatria. De aceea Dumnezeu abatu necazul asupra casei sale si indeplini  profetia facuta de Ilie in timpul lui Achab : Iehu lua puterea in urma  unei conspiratii impotriva lui Ioram si, intrând el in orasul Yizreel, Isabel  fu omorâta aruncata din inaltul unei ferestre. Sângele sau se scurse pe zid iar  câinii ii mâncara trupul mai inainte ca ea sa fi putut fi ingropata.

Dupa  15 ani de profetii, indeplinind misiunea pe care i-o incredintase Dumnezeu,  Ilie se duse de la Galgalla  Bethel, insotit de Elisei care nu voia sa isi paraseasca invatatorul. De acolo  se dusera la Ierihon. Ajuns  pe malul Iordanului, Ilie isi lua haina din piele de oaie, o infasura si lovi  apele, care se despartira pentru a-i lasa sa treaca pe uscat. Când Elisei ii  ceru sa primeasca indoita parte din harul sau profetic, Ilie ii raspunse :  ” Daca ma vei vedea pe când voi fi inaltat la cer, asa ti se va da „.  Si pe când mergeau ei astfel prin pustiu taifasuind, un car de foc tras de cai  scaparatori aparu intre ei. Ilie urca in car si fu „ca” luat in cer (Parintii  au subliniat ca acest ” ca „, adaugat in versiunea Septanta arata ca  Ilie nu a fost dus cu trupul la   Cer, fapt imposibil inainte de invierea si inaltarea lui  Hristos, dar ca a scapat mortii, precum Enoh si  a fost retinut de Dumnezeu intr-un loc necunoscut, pâna in ultima zi), intr-un  rotocol, in timp ce Elisei striga : ” Parinte, Parinte, carul lui  Israel si caii sai ! „. El lua haina Profetului care cazuse peste el  si lovind apele de doua ori putu sa traverseze Iordanul, salutat de Fiii  Profetului care strigau : ” Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui  Elisei ! „.

Astfel  inaltat in inaltimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Inaltarea Domnului  Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul sau, el  vestea coborârea Sfântului Duh in ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul,  Condacul Profetului Ilie, 33).

Reprezentant de vaza al  ordinului profetic ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtutii,  Ilie fu judecat demn de a vedea fata in fata slava Dumnezeului intrupat,  alaturi de Moise si de cei trei Apostoli in ziua Schimbarii la fata (cf. Matei  17), care anunta a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Coborând de pe  muntele Taborului, discipolii il intrebara pe Domnul daca Ilie trebuia sa vina  inainte de invierea mortilor pentru a pune toate lucrurile inapoi cum au fost,  dupa cum invata Profetii (Malahia 3 :23).  Hristos le raspunse : ” Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut ci  l-au tratat dupa cum au vrut ei „, facând aluzie la Sfântul Ioan Botezatorul care  venise sa pregateasca propria Lui venire, cu duhul si cu puterea lui Ilie (Luc  1 :17). Asa cum Ioan fu Inaintemergetaroul primei veniri in trup a Fiului  lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergatorul celei de a doua veniri,  la sfârsitul veacurilor. Traditia ecleziasta a vazut adesea in cei doi martori,  care vor muri in ultima lupta împotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11), pe Enoh si Ilie, care au fost paziti de moarte in acest  scop.

Sfântul  Ilie,  numit şi „Regele neîncoronat al Georgiei,” sau „Părintele  poporului” şi „cel Drept,” aparţine nobilei familii  Chavchavadze. Născut la 27 octombrie 1837 în satul Qvareli din  Kakheti, a învăţat la început acasă, cu mama sa să  scrie şi să citească, pe lângă rugăciunea şi legea lui  Dumnezeu. La vârsta de opt ani a fost trimis să studieze cu  Arhidiaconul Nikoloz Sepashvili din Qvareli, iar anii petrecuţi cu  acesta aveau să lase urme de neşters în viaţa acestui sfânt.

  Ilie şi-a continuat educaţia la  un internat din Tbilisi, iar mai târziu la gimnaziul curţii,  care a fost, de fapt, liceul. Părinţii săi au murit devreme, aşa  încât fraţii rămaşi orfani au trecut în grija  mătuşii lor, Macrina.

În 1857 Ilie s-a înscris  la Facultatea de drept din cadrul Universităţii St. Petersburg,  unde şi-a dat toată silinţa să se desăvârşească ca  individ, studiind şi citind foarte mult. Era fascinat de istoria  georgiană şi îşi petrecea majoritatea timpului în  bibliotecă, studiind arhivele şi căutînd texte georgiene  vechi. Chiar dacă rezultatele sale ca student erau remarcabile, Ilie  nu era interesat să încununeze studiile sale cu o diplomă în  drept, de aceea în anul IV a părăsit facultatea şi s-a  întors în Georgia.

Ilie avea convingerea că o  naţie care-şi uită istoria este ca un cerşetor „care nu ştie  de unde vine şi încotro se-ndreaptă.” De aceea a căutat să  inspire concetăţenilor săi respectul pentru gloriile trecute ale  naţiunii şi credinţa strămoşilor lor faţă de legea creştină  şi faţă de poporul georgian.

  Obiectivele  principale ale vieţii sale au fost restaurarea independenţei  naţionale şi autonomia Bisericii Georgiene, pentru care Sf. Ilie a  luptat cu toată convingerea de-a lungul întregii sale vieţi.  Astfel, a început o muncă laborioasă de istoric, cercetînd  intens documente vechi şi demascînd pe cei care falsificaseră  istoria şi denigraseră poporul georgian.

  Acest  mare filozof, scriitor şi istoric repeta adesea ideea că „o  naţiune care şi-a pierdut limba nu mai poate exista ca naţiune,”  dovedind astfel pasiunea sa pentru limba georgiană şi explicînd  eforturile sale ca această limbă să rămână limba  principală de studiu în şcoli.

Zelul său patriotic  nu a lăsat indiferenţi pe cei din jurul său, fondîndu-se  astfel Societatea pentru propagarea alfabetizării poporului  georgian. Ilie a înfiinţat un depozit al manuscriselor şi  antichităţilor georgiene, iniţiind şi o mişcare de documentare a  tradiţiilor populare orale. De asemenea, a fost şi unul din  fondatorii Băncii Agrare Georgiene.

Ilie cel Drept era  deseori auzit spunînd acestea: „Noi, georgienii, am moştenit  trei daruri sfinte de la strămoşii noştri: pământul, limba  şi credinţa. Dacă nu le vom proteja, cum ne vom mai putea numi  oameni?”

Însă faptele patriotice şi duhovniceşti  ale lui Ilie deranjau pe cei care aderaseră la noua ideologie  ateistă, astfel încât aceştia complotau să-l piardă.  În 30 august 1907, Ilia Chavchavadze şi soţia sa Olga  (Guramishvili), erau în drum spre Saguramo când trăsura  în care erau s-a oprit brusc dincolo de Mtskheta, aproape de  pădurea Tsitsamuri. Acolo au fost atacaţi de o bandă de militanţi  social-democraţi care l-au împuşcat pe Ilie.

Curtea  Militară din Caucaz i-a condamnat pe ucigaşii lui Ilie Chavchavadze  la moarte prin spânzurare dar Olga, văduva lui, l-a rugat pe  guvernatorul general să-i graţieze pe criminali, deoarece aceasta  ar fi fost şi dorinţa lui Ilie, care ar fi motivat că acei oameni  erau şi ei „fraţi sărmani aflaţi în rătăcire”.

Într-adevăr,  Ilie şi-a iertat răufăcătorii cu mult timp înainte, după  cum putem citi în poemul profetic „Rugăciune”: Tatăl  nostru Carele eşti în ceruri ! Cu blândeţe îngenunchiez  acum în faţa Ta şi nu cer nici bogăţie şi nici slavă;  nici rugăciunea mea nu o voi face goală cerînd cele lumeşti.  Aş vrea doar ca sufletul meu să se odihnească în rai, inima  să mi se umple de strălucirea iubirii pentru Tine, să pot cere  iertare pentru duşmanii mei, chiar dacă aceştia îmi străpung  inima: Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!

În 1987 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe  Georgiene a decis că Ilie Chavchavadze merită să fie în rând  cu sfinţii şi a fost canonizat ca Sf. Ilie „cel Drept.”

20
iul.
11

ACATISTUL SFANTULUI PROOROC ILIE

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul  nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule,  Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul
bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne  curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare,  Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare,   Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare,   Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si   Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre.
Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Tu, cel ce ai fost alesul Domnului 
pentru intoarcerea lui Israel de la inchinarea lui Baal, aspru mustrator al   imparatilor nelegiuiti stralucind cu vapaia ravnei pentru Dumnezeu atottiitorul,  cu sfintenia vietii si a minunilor, cel ce te-ai ridicat cu trupul la ceruri si  vei veni inaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, lauda iti aducem tie, profetule al lui Dumnezeu Ilie, tu, care ai mare indrazneala catre Domnul,  slobozeste-ne pe noi din toate nevoile si necazurile cu rugaciunile tale, pe noi  cei ce-ti cantam : Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei  de a doua veniri a lui Hristos !

Icosul 1 :

Inger vietuitor in trup te-ai aratat, proorocule, prin ravna 
cea pentru Dumnezeu si prin viata ta curata; caci inca prunc fiind, parintele  tau, Sovah, vazut-a ingeri luminati cu tine vorbind, cu foc infasurandu-te si cu  vapaie hranindu-te, aratand astfel ca ravna ta e fierbinte pentru Dumnezeu si ca  puterea graiurilor si a vietii tale e ca o lumina neprihanita; pentru aceea, cu  uimire graim tie unele ca acestea :

Bucura-te, cel ce din veac ai fost  ales a sluji pentru mantuirea fiilor lui Israel;
Bucura-te, cel ce inca din  pantecele maicii tale ai fost ales vestitor al adevarului si al bunei cinstiri a  lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce asupra caruia s-a descoperit preaslavita  aratare, ce a minunat pe parintele tau;
Bucura-te, cel ce din tinerete ai  iubit curatia feciorelnica si tacerea;
Bucura-te, cel ce ai urat  desertaciunile lumii si toate bucuriile ei, iar sufletul tau in intregime l-ai inchinat lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce cu lumina intelepciunii de Dumnezeu  ai fost luminat si cu invatatura temerii de Dumnezeu din pruncie ai fost  adapat;
Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua  veniri a lui Hristos !

Condacul 2 :

Vazand nelegiuire si razvratire in Israel, preamarite 
profetule, te-ai intristat cu duhul si in ravna pentru slava lui Dumnezeu te-ai aprins, pentru ca fiii lui Israel se inchinau la idolii cei urati si de Dumnezeu  cel adevarat se indepartau, Caruia toate ostile ceresti cu cutremur Ii cantau :  Aliluia !

Icosul 2 :

Mintea 
intunecandu-si cu pornirile cele rele, Ahab, imparatul cel ce facea faradelege, lepadandu-se de adevaratul Dumnezeu, Atottiitorul, si inchinandu-se josnicului Baal, a inmultit inchinarea la idoli si nelegiuirea in imparatia sa. Iar tu, proorocule, ca un mare ravnitor pentru Dumnezeu, cu indrazneala ai infruntat pe imparat, amenintandu-l, prevestind pedeapsa pentru el si pentru imparatia sa, ca trei ani si sase luni nu va cadea ploaie, nici roua si foamete mare va fi peste tot pamantul. Drept aceea, minunandu-ne de ravna ta si de indrazneala ta cea mare pentru Dumnezeu, cu iubire graim tie :

Bucura-te, propovaduitorul neinfricat al adevarului si mare luptator pentru cucernicie;
Bucura-te, cel ce cu ravna ta dojenesti toata nelegiuirea;
Bucura-te, cel ce ai induplecat pe Domnul indelung-rabdatorul sa nu pedepseasca cu desavarsire pe cei pacatosi;
Bucura-te, cel ce cu cuvantul ai incuiat cerul, iar pamantul cel roditor l-ai facut sterp;
Bucura-te, cel ce pentru nelegiuirea oamenilor, foamete de trei ani de la Dumnezeu ai cerut;
Bucura-te, ca Domnul cel Preainalt te-a trimis la Ahab, precum oarecand pe Moise la Faraon;
Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condacul 3 :

Cu puterea

rugaciunii tale, preaminunate proorocule, in adevar ai incuiat cerul si n-a
plouat trei ani si sase luni si a fost mare foamete peste tot pamantul, pana
cand, chinuiti de arsita si foamete, cei nelegiuiti s-au intors catre Domnul,
pocaindu-se si cu umilinta cantand Lui : Aliluia !

Icosul 3 :

Avand negraita bunavoire catre tine, 
proorocule, vrut-a Domnul sa te deosebeasca de fiii cei fara de lege ai lui Israel ca sa nu induri impreuna cu ei foametea si setea si ti-a poruncit sa te duci la raul Cherit, unde corbii te-au hranit, aducandu-ti paine si carne. De aceea, iti aducem laudele acestea :

Bucura-te, cel ce cu postul si cu privegherea ai nimicit toate desertaciunile si cugetarile pamantesti;
Bucura-te, cel ce cu rugaciuni si ganduri curate, mintea ti-ai inaltat-o spre cele de sus;
Bucura-te, marirea patriarhilor si podoaba proorocilor;
Bucura-te, lauda celor feciorelnici si marirea cuviosilor;
Bucura-te, indrumatorul ierarhilor si taria mucenieilor;
Bucura-te, ca ai intors pe calea adevarului pe fiii lui Israel orbiti de nelegiuire si necredinta;
Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !

Condacul 4 :

Vifor mare, daramand munti, mergea 
inainte, cand Domnul S-a apropiat de tine in Horeb, proorocule; inca si cutremur s-a facut, dar nu in cutremur S-a aratat Domnul, iar dupa cutremur foc, si nici in foc s-a aratat Domnul; ci, dupa foc, adiind vant racoritor, in el ti S-a aratat Domnul a Carui apropiere simtind, cu vesmant ti-ai acoperit fata, cantand cu frica si bucurie : Aliluia !

Icosul 4:

Auzind nelegiuitul imparat Ahab de porunca ta, ca sa aduni

toate semintiile lui Israel pe muntele Carmel, unde sa fie adusi si profetii cei
mincinosi ai lui Baal, indata trimitand, i-a adunat pe toti si a venit si el
acolo. Iar tu, ravnitor de slava lui Dummezeu, dorind sa rusinezi cu desavarsire
pe idolii cei urati si sa preaslavesti pe adevaratul Dumnezeu, ai poruncit sa se
pregateasca doua altare pentru jertfa, iar foc sa nu le puna, zicand :
Adevaratul Dummezeu va fi acolo, Care la rugaciunea noastra ne va asculta,
trimitand foc. Auzind acestea, poporul a grait, zicand : bine a zis Ilie, sa fie
asa; iar noi, marindu-te, cantam tie :

Bucura-te, marele sol al
Imparatului ceresc si vestitor al sfintelor Sale porunci;
Bucura-te, diamant
statornic in ravna si stalp neclintit al bunei cinstiri;
Bucura-te, puternice
aparator al adevarului si luptator neinvins impotriva vrajmasilor
Domnului;
Bucura-te, dezradacinatorul necinstei ce sadesti evlavia si
curatia;
Bucura-te, ravnitor inflacarat al slavei lui
Dumnezeu;
Bucura-te, ca si in ultimele zile ale lumii acesteia vei propovadui
pe adevaratul Dummezeu si vei mustra pe antihristul cel blestemat;

Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri
a lui Hristos !

Condacul 5
:

Imparateasa Isabela cea fara de lege, cugetand sa te stinga

pe tine cel ce esti stea de Dumnezeu luminata, aprinzandu-se de manie asupra ta
pentru nimicirea profetilor ei mincinosi a pus la cale ucidere ta. Totodata i
s-a impietrit inima, nevoind sa creada in minunile tale, proorocule, nici sa
cunoasca pe Adevaratul Dumnezeu, ca sa-I cante Lui : Aliluia !

Icosul 5 :

Toti israelitenii vazand ca, la

rugaciunea ta, foc de la Domnul din cer s-a pogorat peste jertfa ta, preamarite
proorocule, de s-a aprins si, mistuind-o pe ea, au ars toate : lemnele, pietrele
precum si apa, cazut-au cu fetele lor la pamant, strigand : Cu adevarat Domnul
Dumnezeu Acela este Dumnezeul cel adevarat ! Si au crezut oamenii in Dumnezeul
ce adevarat, iar pe proorocii cei mincinosi i-au junghiat. Deci slavind pe
Atotputernicul Dumnezeu, facatorul de minui, tie, celui ce ai placut lui
Dumnezeu, iti cantam unele ca acestea :

Bucura-te, cel ce ai dobindit
mare indrazneala inaintea Stapanitorului tuturor;
Bucura-te, cel ce prin
semne si minuni adevarul dumnezeiesc ai intarit;
Bucura-te, cel ce
inselaciunea demonilor ai rusinat, iar credinta adevarata o ai
preamarit;
Bucura-te, cel ce pe necredinciosi cu adevarata cunostinta de
Dumnezeu i-ai luminat;
Bucura-te, cel ce prin turnarea apei de trei ori pe
jertfelnic Taina Preasfintei Treimi ai descoperit;
Bucura-te, ca toata firea
cea fiitoare tie s-a supus, iar focul si apa ti-au fost ascultatoare, slujind
tie;
Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua
veniri a lui Hristos !

Condacul 6 :

Propovaduitor al cunoasterii si cinstirii de Dumnezeu te-ai

aratat, proorocule, nu numai intru Israel, ci si intre pagani, caci trimis ai
fost de Domnul in Sarepta Sidonului, la o vaduva saraca, hranindu-te pe tine
insuti si mai ales pe ea hranind-o in timpul foametei, prin darul facerii de
minuni si inmultind faina si uleiul in casa ei, pe tot timpul foametei. Si dupa
ce te-ai rugat, sufland de trei ori, ai inviat pe fiul vaduvei, cantand lui
Dumnezeu, Celui ce face minuni : Aliluia !

Icosul 6 :

Stralucind cu mare ravna pentru Dumnezeu Atottiitorul,

te-ai intristat foarte, proorocule, pentru ca fiii lui Israel au parasit
legamantul, au daramat altarele Lui si au omorat pe profetii Lui. Domnul, insa,
pentru mangaierea ta, ti-a vestit ca nu tot Israelul s-a indepartat de la El, ci
are inca sapte mii de robi necunoscuti, care nu si-au plecat genunchii inaintea
lui Baal. Pentru aceasta, amintindu-ne de ravna ta cea pentru Dumnezeu, iti
cantam unele ca acestea :

Bucura-te, slujitor credincios si prieten
apropiat al Domnului;
Bucura-te, chip si lauda binecredinciosilor
pastori;
Bucura-te, indrumatorul mantuirii si luminatorul celor ce zac intru
intuneric;
Bucura-te, cel ce imbarbatezi pe aparatorii adevarului si-i
intaresti in lupte si suferinte pentru dreptate;
Bucura-te, cel ce ardeai ca
o flacara serafimica pentru dragostea lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca si Domnul
in toate te-a ascultat si, la rugaciunea ta, toate ti le-a
implinit;
Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a
doua veniri a lui Hristos !

Condacul 7 :

Domnul cel iubitor de oameni voind sa arate milostivirea Sa

pacatosilor ce se pocaiesc, dupa trecerea timpului de foamete profetit de tine,
proorocule, prin graiul buzelor tale a trimis ploaie imbelsugata si pasnica
pamantului insetat; iar fiii lui Israel invrednicindu-se de aceasta mare
milostivire, cu inima umilita si multumitoare au cantat lui Dumnezeu : Aliluia
!

Icosul 7 :

O noua faradelege a

adaugat faptelor sale celor rele necinstitul imparat Ahab, cand a poruncit sa-l
omoare pe nevinovatul Nabot si a rapit via lui. Drept aceea, mustrand pe
imparatul calcator de lege, i-ai profetit, sfinte proorocule, ca, in locul unde
a fost omorit Nabot, porcii si cainii ii vor linge sangele, iar pe Isabela,
femeia lui o vor manca cainii si toata casa lui va fi nimicita. Cunoscand ca
aceasta profetie grozava s-a implinit, ne cutremuram graind tie unele ca acestea
:

Bucura-te, groaznicule razbunator al asupritilor si asupra celor cu
inima impietrita;
Bucura-te, aparator tare al orfanilor si al celor
napastuiti;
Bucura-te, cel ce pedepseeti pe calcatorii sfintelor sarbatori
ale Bisericii Ortodoxe;
Bucura-te, cel ce ai coborat din domnie pe
defaimatorul numelui lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce cu cuvantul nimicesti ca
prin traznet gandurile cele rele;
Bucura-te, cel ce cunosteai viitorul ca si
prezentul, si cele indepartate ca pe cele apropiate le-ai
proorocit;
Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a
doua veniri a lui Hristos !

Condacul 8
:

Purtare de grija minunata si mai presus de fire ti-a aratat

Dommul, proorocule, cand a poruncit corbilor nesatiosi si salbatici sa te
hraneasca, in timpul foametei langa riul Cherit, unde iti petreceai timpul in
rugaciuni si in cugetare de Dumnezeu, cantand lui Dumnezeu : Aliluia
!

Icosul 8 :

Pe deplin ai fost

impodobit cu smerenie, proorocule al lui Dumnezeu; pentru aceasta, pe cei doi
sutasi, care cu mandrie au venit la tine cu ostasi ca sa te duca inaintea
nelegiuitului imparat Ohozia, tu cu foc i-ai ars; iar pe Avdie, cel ce hranea pe
ucenicii profetilor, care cu smerenie a venit la tine, l-ai miluit. Pentru
aceasta, iti aducem aceste cantari de lauda :

Bucura-te, umilitorul si
pedepsitorul celor ingamfati si ocrotitorul si aparatorul celor
smeriti;
Bucura-te, cel ce esti groaza judecatorilor iubitori de mita si
ajutatorul celor ce judeca cu dreptate;
Bucura-te, cel ce esti sprijin celor
credinciosi si doboratorul dusmanilor nelegiuiti;
Bucura-te, cel ce esti
imbracat cu platosa intelepciunii si cu dreptatea ca de un scut ai fost
aparat;
Bucura-te, cel ce cu sabia ravnei de Dumnezeu ai fost inarmat si
te-ai ridicat pe aripile infranarii;
Bucura-te, cel ce cu credinta ca de un
coif al mantuirii ai fost acoperit si cu cununa dragostei prealuminat te-ai
incununat;
Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a
doua veniri a lui Hristos !

Condacul 9
:

Toata firea omeneasca se minuneaza foarte cum tu, preamarite

proorocule, ai mers 40 de zile fara sa mananci si sa bei pana la muntele Horeb,
unde te-ai invrednicit de stralucita aratare a lui Dumnezeu Atottiitorul si de
preadulcea vorbire cu El cantandu-I cu cutremur : Aliluia !

Icosul 9 :

Ritorii cei mult-graitori nu se

pricep indeajuns si nu inteleg, cum tu cel cu nume mare, Sfinte Ilie, in trup
omenesc fiind, asemanator noua in neputinte, ai fost rapit cu trupul la cer prin
carul si caii de foc, care ti s-au aratat tie. Deci, minunandu-ne de inaltarea
ta la cer, slavim pe Dumnezeu, Cel ce te-a inaltat astfel si cu umilinta te
chemam :

Bucura-te, cel ce cu minunata infranare ai omorat in tine pe
omul cel vechi;
Bucura-te, cel ce cu focul ravnei dumnezeiesti, ai ars in
tine toata cugetarea cea materiala;
Bucura-te, cel ce, ridicandu-te la cer,
neamului omenesc veselie ii daruiesti si viata vesnica o
intaresti;
Bucura-te, cel ce esti insenmat de la Dumnezeu cu cinstea si
marirea cea mai presus de fire si mai mult decit proorocii cei vechi ai fost
preamarit;
Bucura-te, cel ce ai fost intampinat cu bucurie de cetele
ingeresti in locasurile ceresti;
Bucura-te, ca numele tau in toata lumea se
cinsteste si ravna ta pentru Dumnezeu mult se preamareste;
Bucura-te, Ilie,
marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos
!

Condacul 10 :

Vrand Preabunul

Dumnezeu sa mantuiasca poporul lui Israel de inselaciunile lui Baal, te-a ales
pe tine, mare proorocule, drept unealta voii Sale sfinte si te-a umplut cu
putere dumnezeiasca de a intoarce pe cei fara de lege, de a indrepta pe cei
pacatosi, de a lumina pe cei intunecati si pe toti sa-i inveti a canta lui
Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 10 :

Zid de aparare fii noua, preasfinte proorocule, mult

mijlocind pentru potolirea maniei lui Dumnezeu, Care pe buna dreptate ne
pedepseste pe noi pacatosii si netrebnicii cu seceta, foamete, cu vanturi
nimicitoare aducatoare de boli, ca, izbavindu-ne din nevoi, sa-ti cantam tie
:

Bucura-te, cel ce prin rugaciunile tale incui si descui cerurile si
trimiti pe pamant, de la Dumnezeu, belsug sau lipsa;
Bucura-te,
indelung-mijlocitorule inaintea lui Dumnezeu, cel ce trimiti ploi, liniste si
roua datatoare de viata pe pamantul amortit;
Bucura-te, cel ce potolesti
valurile napraznice ale marilor si furtunilor groaznice si cu voia lui Dumnezeu
stapanesti tunetele si fulgerele;
Bucura-te, cel ce opresti vanturile
nimicitoare si feresti oamenii si necuvantatoarele de plagile cele de
moarte;
Bucura-te, hranitorui orfanilor si al vaduvelor si aparatorul celor
milostivi;
Bucura-te, cel ce dobori pe prigonitorii hulitori ai credintei
adevarate si alungi duhurile necurate de la credinciosii Domnului;

Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri
a lui Hristos !

Condacul 11 :

Cantare de umilinta iti aducem tie, proorocule al lui

Dumnezeu, Ilie; precum ai primit ruga lui Elisei, cand a cerut de la tine, ca
puterea ce-o aveai sa treaca asupra lui si inaltandu-te spre cer, i-ai slobozit
vesmantul tau, pe care luandu-l a despartit apa, precum si tu odata ai despartit
apele Iordanului, mostenind darul lui Dumnezeu ce lucra in tine, asa, acum,
acopera-ne si pe noi cu vesmantul milei tale si ne izbaveste de toate nevoile si
necazurile, ca sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 11 :

Aratatu-te-ai ca un luceafar luminos

intru Israel, prea laudate proorocule, stralucind asemenea ingerilor cu viata si
intelepciunea ta si cu darul facerii de minuni si ai luminat pe oameni cu
propovaduirea adevarului dumnezeiesc, alungand intunericul slujirii idolilor;
drept aceea, laudandu-te te marim cantand :

Bucura-te, stea
stralucitoare, ce cu stralucirea ta luminezi toata lumea;
Bucura-te, faclie
pururea arzatoare, care, arzand, luminezi celor ce stau in
intuneric;
Bucura-te, cel ce cu mintea si cu duhul intelepciunii ai fost
luminat si cu duhul intelegerii si intaririi ai fost imputernicit;

Bucura-te, cel ce ai fost luminat cu duhul cunostintei si al smereniei si
adapat ai fost cu temerea de Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce te-ai impodobit cu
virtutile cele inalte si cu minunile cele mai presus de
intelegere;
Bucura-te, cel ce ai implinit pe pamant judecatile Domnului si ai
uns pe imparati si prooroci;
Bucura-te, Ilie, marite prooroc si
inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !

Condacul 12 :

Mare har ai aflat inaintea lui

Dumnezeu, prealaudate proorocule Ilie, caci in viata ta pamanteasca ai proorocit
si ai savarsit mari minuni, iar mai pe urma, rapit cu trupul la cer si dupa
suirea cea mai presus de fire, te-ai infatisat pe Muntele Taborului unde Domnul
S-a schimbat la fata si ai vorbit cu El; si pana astazi nu incetezi a savarsi
minuni si a izvori bogatia milelor si a tamaduirilor, celor ce cu osardie te
cinstesc, cantand lui Dumnezeu cu credinta : Aliluia !

Icosul 12 :

Cantand ravna ta cea fierbinte

pentru Dumnezeu si viata ta cea ingereasca, precum si minunile tale cele mari si
bunavointa lui Dumnezeu aratata pentru tine, lauda aducem tie, mare prooroc
Ilie, cel cu nume mare, dar neputand infatisa dupa cuviinta, cinstea si marirea
ta, cu umilinta cantam tie unele ca acestea :

Bucura-te, chivot al
dumnezeiestii mariri si locas preasfintit al Sfintei Treimi;
Bucura-te,
sfesnic prea luminat al Bisericii neinserate si mireasma cea cu bun miros a
raiului dumnezeiesc;
Bucura-te, povatuitorul pustnicilor cuviosi iar celor
feciorelnici indrumator si ajutator;
Bucura-te, cel ce indemni pe cei
pacatosi la pocainta si mijlocesti viata vesnica pentru mantuirea intregului
neam crestinesc;
Bucura-te, cel ce te-ai indulcit de lumina sfintilor si a
negraitei slave si pururea preaslavesti pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca la
sfarsitul vremurilor vei arata semne mari si vei savarsi minuni pentru intarirea
oamenilor in credinta cea adevarata spre a infrunta pe vrajmasul
antihrist;
Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a
doua veniri a lui Hristos !

Condacul 13 :

( acest condac se zice de trei ori )

O, preaminunate si preainaltate proorocule al lui Dumnezeu

Ilie, mare ravnitor pentru slava lui Dumnezeu, cel ce trimiti pe pamant ploile
si seceta, belsugul si lipsa, asculta aceasta putina rugaciune, pe care cu
evlavie o aducem, si prin mijlocirea ta cea fierbinte catre Domnul Dumnezeu,
apara-ne de seceta, de foamete si de bolile cele aducatoare de moarte si
daruieste noua buna intocmire a vazduhului si toata imbelsugarea pamantului
intarindu-ne in dreapta credinta si viata curata, ca, izbavindu-ne de chinurile
cele vesnice, sa ne invrednicim de fericirea raiului cantand lui Dumnezeu :
Aliluia !

O, preaminunate si preainaltate proorocule al lui Dumnezeu
Ilie, mare ravnitor pentru slava lui Dumnezeu, cel ce trimiti pe pamant ploile
si seceta, belsugul si lipsa, asculta aceasta putina rugaciune, pe care cu
evlavie o aducem, si prin mijlocirea ta cea fierbinte catre Domnul Dumnezeu,
apara-ne de seceta, de foamete si de bolile cele aducatoare de moarte si
daruieste noua buna intocmire a vazduhului si toata imbelsugarea pamantului
intarindu-ne in dreapta credinta si viata curata, ca, izbavindu-ne de chinurile
cele vesnice, sa ne invrednicim de fericirea raiului cantand lui Dumnezeu :
Aliluia !

O, preaminunate si preainaltate proorocule al lui Dumnezeu
Ilie, mare ravnitor pentru slava lui Dumnezeu, cel ce trimiti pe pamant ploile
si seceta, belsugul si lipsa, asculta aceasta putina rugaciune, pe care cu
evlavie o aducem, si prin mijlocirea ta cea fierbinte catre Domnul Dumnezeu,
apara-ne de seceta, de foamete si de bolile cele aducatoare de moarte si
daruieste noua buna intocmire a vazduhului si toata imbelsugarea pamantului
intarindu-ne in dreapta credinta si viata curata, ca, izbavindu-ne de chinurile
cele vesnice, sa ne invrednicim de fericirea raiului cantand lui Dumnezeu :
Aliluia !

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Inger vietuitor in trup te-ai aratat, proorocule, prin

ravna cea pentru Dumnezeu si prin viata ta curata; caci inca prunc fiind,
parintele tau, Sovah, vazut-a ingeri luminati cu tine vorbind, cu foc
infasurandu-te si cu vapaie hranindu-te, aratand astfel ca ravna ta e fierbinte
pentru Dumnezeu si ca puterea graiurilor si a vietii tale e ca o lumina
neprihanita; pentru aceea, cu uimire graim tie unele ca acestea :

Bucura-te, cel ce din veac ai fost ales a sluji pentru mantuirea fiilor
lui Israel;
Bucura-te, cel ce inca din pantecele maicii tale ai fost ales
vestitor al adevarului si al bunei cinstiri a lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce
asupra caruia s-a descoperit preaslavita aratare, ce a minunat pe parintele
tau;
Bucura-te, cel ce din tinerete ai iubit curatia feciorelnica si
tacerea;
Bucura-te, cel ce ai urat desertaciunile lumii si toate bucuriile
ei, iar sufletul tau in intregime l-ai inchinat lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel
ce cu lumina intelepciunii de Dumnezeu ai fost luminat si cu invatatura temerii
de Dumnezeu din pruncie ai fost adapat;
Bucura-te, Ilie, marite prooroc si
inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !

si Condacul intai

Tu, cel ce ai fost alesul

Domnului pentru intoarcerea lui Israel de la inchinarea lui Baal, aspru
mustrator al imparatilor nelegiuiti stralucind cu vapaia ravnei pentru Dumnezeu
atottiitorul, cu sfintenia vietii si a minunilor, cel ce te-ai ridicat cu trupul
la ceruri si vei veni inaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, lauda iti
aducem tie, profetule al lui Dumnezeu Ilie, tu, care ai mare indrazneala catre
Domnul, slobozeste-ne pe noi din toate nevoile si necazurile cu rugaciunile
tale, pe noi cei ce-ti cantam : Bucura-te, Ilie, marite prooroc si
inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos !

Apoi se citesc aceste rugaciuni :

RUGACIUNE CATRE SFANTUL
SI SLAVITUL AL LUI DUMNEZEU PROOROC ILIE

Preamarite si
preaminunate proorocule al lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pamant cu
viata ta ingereasca, cu ravna ta fierbinte catre Dumnezeu Atottiitorul, cu
semnele si cu minunile tale, si cu marea lui Dumnezeu bunavointa fata de tine,
fiind ridicat la cer cu trupul intr-un car de foc; invrednicindu-te a vorbi cu
Dumnezeu pe Muntele Taborului, in timpul schimbarii Lui la fata, acum salasluind
in locasurile raiului si stand in fata tronului Imparatului ceresc, auzi-ne pe
noi pacatosii si nevrednicii, care in ceasul acesta stam in fata sfintei tale
icoane, si cu umilinta alergam catre mijlocirea ta. Roaga-te pentru noi lui
Dumnezeu, Iubitorul de oameni, sa ne dea noua duhul pocaintei, al izbavirii de
pacate si cu atotputernica Sa bunavointa sa ne ajute sa ne departam din calea
pacatului, indrumandu-ne spre tot lucrul bun; ca sa ne intareasca in lupta
impotriva poftelor si a patimilor noastre, sadind in inimile noastre duhul
smereniei, al blandetii, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunatatii, al
rabdarii, al intelepciunii, al ravnei pentru cuvantul lui Dumnezeu si al
izbavirii aproapelui. Nimiceste prin rugaciunile tale, proorocule, naravurile
cele rele ale lumii, ce intineaza neamul crestinesc prin necinstirea credintei
dreptslavitoare, fata de randuielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului,
prin necinstirea parintilor si a stapanitorilor ce ne stapanesc, aruncand astfel
lumea in bezna necinstei, a desfraului si a pierzaniei.

Departeaza de la
noi, preamarite proorocule, prin mijlocirea ta catre Domnul, dreapta manie a lui
Dumnezeu; apara orasele, satele si tara noastra de seceta, de foamete, de
furtuni napraznice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de
neintelegeri intre frati, de navalirea asupra noastra a altor neamuri si de
razboiul cel dintre noi. Prin rugaciunile tale, preamarite, intareste poporul
nostru binecredincios si ajuta-l in toate faptele lui bune. Mijloceste,
proorocule al lui Dumnezeu, pastoritilor nostri ravna fierbinte catre Dumnezeu,
purtare de grija pentru mantuirea sufleteasca a pastoritilor, intelepciune in
purtare si invatatura, cucernicie si tarie in ispite; judecatorilor daruieste-le
nepartinire si lepadare de pofta castigurilor, dreptate si mila fata de cei
obijduiti; tuturor carmuitorilor purtare de grija fata de supusi, mila si
dreapta judecata, iar dreptcredinciosilor supunere si ascultare fata de
carmuitori, cum si indeplinirea cu sarguinta a tuturor indatoririlor lor; ca
astfel, in pace si cucernicie, sa petrecem veacul acesta. Sa ne invrednicim de
impartasirea bunatatilor celor vesnice in Imparatia lui Dumnezeu si a
Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si inchinaciune,
impreuna cu Tatal cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si
in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNE CATRE SFANTUL
PROOROC ILIE LA VREME DE SECETA

Te cinstim pe tine proorocule

al lui Dumnezeu, Ilie, caci pentru ravna ta intru marirea Domnului
Atottiitorului, neputind rabda sa vezi inchinarea la idoli si nelegiuirea fiilor
lui Israel, l-ai infruntat pe regele Ahab, calcatorul de lege si pentru
pedepsirea acestora prin rugaciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani
pe pamantul lui Israel, spre a-l indeparta de idolii netrebnici, pentru ca sa se
lase de faradelegi si de nedreptati, sa se intoarca spre unul adevaratul
Dumnezeu si spre implinirea sfintelor Sale porunci. In timp de foamete,
preaminunate, ai hranit pe vaduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin
rugaciune l-ai inviat. Dupa trecerea timpului de foamete proorocit, ai adunat pe
Muntele Carmelului poporul israelit invechit in pacatosenie si lepadare de
Dumnezeu si prin rugaciune foc din cer ai dobandit peste jertfa ta, cu aceasta
minune intorcand pe Israel catre Domnul. Pe proorocii cei mincinosi ai lui Baal
i-ai rusinat, iar dupa aceea, prin rugaciune, cerul iarasi l-ai deschis si
ploaie multa pe pamant ai dobandit, iar pe credinciosii din Israel i-ai umplut
de bucurie. Catre tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilinta alergam, noi
pacatosii si smeriotii, chinuiti de arsita si seceta : Marturisim ca nu suntem
vrednici de mila si de harul lui Dumnezeu; mai curand suntem vrednici pe
dreptate de amenintarea aspra a maniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri
si jale. Caci n-am umblat in frica de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci in
poftele desfranarii inimilor noastre, si tot felul de greseli fara de numar am
savarsit. Faradelegile noastre ne-au intunecat mintea si nu suntem vrednici a ne
arata in fata Domnului si a privi la cer. Marturisim ca si noi ca si vechiul
Israel, ne-am indepartat de Domnul Dumnezeul nostru prin faradelegile noastre,
si de nu ne inchinam lui Baal si altor idoli netrebnici atunci prin robia
patimilor si prin poftele noastre slujim idolului; prin patima imbuibarii si a
poftelor slujim idolului lacomiei si al trufiei, idolului mandriei si al
ingamfarii si mergem pe urmele impotrivirii fata de Dumnezeu prin naravuri rele
si slujim duhului pierzator al veacului. Marturisim, ca pentru aceea s-a inchis
cerul ai s-a facut ca arama, fiindca s-au inchis inimile noastre in fata milei
si iubirii adevarate fata de aproapele nostru. Pentru aceea pamantul s-a uscat
si s-a facut neroditor, fiindca nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune.
De aceea, nu ne da ploaie si roua, fiindca nu avem lacrimi de umilinta si roua
datatoare de viala a eugetului catre Dumnezeu. De aceca s-au vestejit toate
bucatele si toata iarba campului fiindca s-a uscat in noi tot gandul cel bun. De
aceea s-a intunecat vazduhul pentru ca mintea noastra s-a intunecat de ganduri
rele, iar inima noastra s-a intinat de poftele faradelegii. Marturisim ca si
tie, proorocul Domnului suntem nevrednici a ne ruga. Caci tu, om fiind,
asemanandu-te noua prin patimi, cu viata ta asemenea ingerilor te-ai facut si ca
unul fara trup ai fost inaltat la cer; iar noi prin faptele si gandurile noastre
rusinoase, sufletul nostru deopotriva trupului l-am facut. Tu prin post si
priveghere i-ai minunat pe ingeri si pe oameni, iar noi ne-am facut robi
necumptarii si poftelor. Tu ravneai la slava lui Dumnezeu, noi insa, ne departam
de slavirea Domnului si Creatorului nostru si ne rusinam a marturisi preamarit
numele Lui. Tu ai starpit necinstea si deprinderile rele, iar noi ne robim
naravurilor lumii potrivnice Domnului mai vartos decit poruncilor Lui si a
randuielilor Bisericii. Si cate pacate si nedreptati n-am savarsit noi pacatosii
! Prin pacatele noastre am istovit indelunga rabdare a Domnului. Pentru toate
acestea dreptul Judecator s-a maniat pe noi si in mania Lui ne-a pedepsit. Deci,
cu indrazanala mare fata de Dumnezeu si nadajduind in iubirea ta fata de neamul
omenesc, cutezam a te ruga, marite proorocule. Milostiv fii fata de noi
nemernicii si nevrednicii, roaga pe Atotbunul Dumnezeu sa nu se manie pe noi
pana in sfarsit, ca sa ne piarda pentru faradelegile noastre, ci sa ne trimita
pamantului insetat ploaie imbelsugata si curata si sa ne daruiasca roada bogata
si bunaintocmirea vazduhului; mijloceste mila Imparatului ceresc, dar nu pentru
noi pacatosii si nevrednicii, ci pentru alesii robii Lui care nu si-au plecat
genunchii in fata lui Baal al lumii acesteia, pentru blandetea si curatia
copiilor, pentru dobitoacele cele necuvantatoare si pentru pasarile cerului,
care indura din pricina faradelegilor noastre si pier de foame, de arsita si de
sete. Dobandeste pentru noi prin rugaciunile tale bine-placute lui Dumnezeu :
duhul pocaintei si al smereniei, duhul blandetii si al infranarii, al iubirii,
al rabdarii, al temerii de Dumnezeu si al bunei cinstiri, ca astfel,
intorcandu-ne de la caile necinstei la calea cea dreapta a faptelor bune, sa
umblam in lumina poruncilor Domnului si sa ajungem la bunurile fagaduite noua,
binecuvantand pe Cel fara de inceput Dumnezeu-Tatal, pe iubitorul de oameni
Unul-Nascut Fiul Sau si pe sfintitorul Duh Preasfant, acum si pururea si in
vecii vecilor. Amin.

17
iul.
11

Vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei

Vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Binecuvantati si dreptmaritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,

Sa ne impartasim acum din dumnezeiescul cuvant al Evangheliei, care ne spune, iata:

“Si trecand El dincolo, in tinutul Gadarenilor, L-au intampinat doi demonizati, care ieseau din morminte, foarte cumpliti, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea. Si iata, au inceput sa strige si sa zica: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti? Departe de ei era o turma mare de porci, pascand. Iar demonii Il rugau, zicand: Daca ne scoti afara, trimite-ne in turma de porci. Si El le-a zis: Duceti-va. Iar ei, iesind, s-au dus in turma de porci. Si iata, toata turma s-a aruncat de pe tarm in mare si a pierit in apa. Iar pazitorii au fugit si, ducandu-se in cetate, au spus toate cele intamplate cu demonizatii. Si iata toata cetatea a iesit in intampinarea lui Iisus si, vazandu-L, L-au rugat sa treaca din hotarele lor. Intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea sa”. (Matei 8, 28-34; 9, 1)

Iubitilor, tot cuvantul Evangheliei, dupa marturia insasi – e Buna Vestire – e descoperire dumnezeiasca. Si asa trebuie sa fim cu luare aminte sfanta, neclintita, la intelesul de viata facator al descoperirii Dumnezeului celui viu. In aceasta marturie din Evanghelia citita astazi se dezvaluie, nu vom indrazni a spune punand in comparatie adevar mai adanc sau mai putin adanc, mai de pret sau mai putin pret (nu exista in Evanghelie, totul este dumnezeiesc). Dar aici ceea ce se leaga de existenta noastra atat de framantata, chinuita, intrebatoare, mai mult, tema raului. Acei demonizati, deci stapaniti de demoni, deci de cel ce propriu-zis este numit cel rau, nefericitul demon.

Nu noi suntem judecatorii; unicul e Domnul si Judecatorul si Ziditorul nostru. De aceea, o si mai staruitoare rugaminte si ardoare indeamna cugetul nostru sa luam aminte la ceea ce ni se descopera in aceasta dumnezeiasca Evanghelie, aceasta taina, mister al raului, care ne priveste si pe noi. Caci “vai celui singur”, zice Inteleptul la Cartea Pildelor. Nici demonul nu vrea sa ramana singur, si de aceea ne ispiteste, sa aiba si el, daca vreti, partizanii lui. In singuratatea, in unicitatea raului lui. Si ne priveste, deci, pe noi. Cu smerenie, dar si cu incercare de ascutime de gand, incercam, pentru dumneavoastra si pentru noi insine, sa deslusim din acest mister al raului care il patrunde pe om si-l face sa fie chinuit; cum erau acesti doi demonizati.

Iisus, dupa ce rostise Predica de pe Munte, acolo, aproape de lacul, iezerul, Marea Galileii, coborand de pe munte, cu predica rostita multimilor de acolo, care erau stranse in jurul Lui, trece tarmul Marii Galileii dincolo, spre rasarit. Si acolo – si oriunde – Il asteptau oameni. El a venit pentru toti, cu intreg adevarul, pentru intreaga zidire. Si trecand marea, acolo L-au intampinat acesti demonizati, stapaniti de demoni. Pe care am ascultat cum Sfantul evanghelist Matei ni-i descrie: doi indraciti iesisera de prin morminte. Si erau fiorosi, incat nimeni nu indraznea sa treaca pe calea aceea. Doua caracteristici prin care ei se faceau cunoscuti: “ieseau din morminte”, deci locuiau in morminte. Erau fiorosi, incat nimeni nu cuteza sa mearga in calea lor. Nu mai comunicau cu nimeni.

Cand, in timpul Postului Mare, aceasta pericopa evanghelica se va citi din nou dupa Sf. evanghelist Marcu, acolo e infatisat doar unul din cei doi demonizati, si cu starea lui mai inspaimantatoare. Lasam cercetarea pentru atunci, aceea care pune in lumina noastra si alte ascunzisuri. Aici luam aminte indeosebi asupra acestor doua trasaturi tragice: ieseau din morminte si, fiorosi, cum erau, se izolasera de lume. Nimeni nu cuteza sa se apropie de ei si nici ei nu se mai apropiau de nimeni. Sa ne gandim, iubitilor: petreceau in morminte, in lumea mortii; si despartiti de semeni, de oameni, de Cel care, ca om, poarta pecetea chipului lui Dumnezeu. Caci in om cand privesti cu ochii duhului, in orice om intrezaresti adanc pecetea chipului lui Dumnezeu. Iar ei, izolati, despartiti de om, de cel ce poarta chipul lui Dumnezeu, care poate sa fie pentru tine o cale, o pecete vazuta, dumnezeiasca. Deci despartiti de oameni si de viata; pentru ca petreceau in morminte. Deodata, starea aceasta sfredeleste adanc in cugetul omului si intelegi: despartire de viata, gandita, si de semeni.

Sfantul parintele nostru Grigorie Palama talcuieste adanc de tot, atunci cand spune: unul din relele cele mai mari pe care le sufera sufletul omului, sau mai bine zis cel mai mare rau dintre toate relele este unirea cu sarpele inteligibil, adica inrobirea de sarpele care, stim, este simbolul pacatului, raului care a ispitit pe Eva in Eden. Si inteligibil, adica al rautatii care lucreaza in suflet, in trup mai tarziu. Pacatul cel mai mare… integral, si trupul, dar nu in trup, nu de acolo pleaca pacatul, ci din minte. Aceasta inseamna la Sfantul Grigorie sarpele inteligibil, adica pe inteles. Gandul lucreaza si ceea ce intelegi si te unesti… Si la acesti oameni demonizati acolo lucra sarpele: gandurile lor erau dominate… O, Doamne! Ce inseamna un bolnav mintal, iubitilor? Ganditi-va! Un bolnav posedat mintal, in sufletul lui.

Este suferinta tuturor suferintelor: pierderea libertatii, cel mai scump dar al sufletului. Doua daruri ne-a impartasit noua Dumnezeu. Cu ele avem mangaierea, bucuria, daca vreti, lauda noastra (fereasca Dumnezeu, sa nu zica cineva mandria noastra. In veci sa nu rostiti acest cuvant! Pentru ca unii spun ca folosesc acest cuvant in sens pozitiv. Nu exista mandrie in sens pozitiv). Poate fi bucurie a harului, mangaiere care vine de la Mangaietorul, Duhul Adevarului, poate fi o lauda impartasita: “Lauda suflete al meu pe Domnul”, si-ti impartaseste si tie. Ei bine, darul nostru de pret il avem indeosebi in suflet, in constiinta noastra, si in libertate. Or, sa fii obsedat, stapanit de demon – pierderea libertatii. Si cum te stapanesc gandurile? De aceea a zis tot Inteleptul biblic: “Calea nebunului este dreapta in ochii lui, iar inteleptul cere sfat”. Nu e mai mare tragedie decat sa fii stapanit de ganduri… Si orice gand care vine din lumea aceasta… sa fii posedat si sa nu stii ca esti posedat; sa spui ca e calea dreapta. “Calea nebunului este dreapta in ochii lui”.

Omul bolnav mintal, aici e tragedia, ca nu stie ca e bolnav. Deci, bolnav sa fii si sa nu ai constiinta bolii. Posedat sa fii, si sa nu mai ai constiinta libertatii. Si cum e cu putinta? Gandurile… Iubitilor, sa patrundem mai adanc. Ceea ce spunem si marturisim, si de neuitat sa fie pentru orice constiinta: adancul adancurilor adevarului acesta este: a avea constiinta Dumnezeului celui viu. Dumnezeu, El, Cel unic si absolut, este Existenta eterna, nemuritoare si absoluta. Si din darul lui – existenta faptura, existenta prin har, prin participare. Retinem: prin har, prin participare. Deci existenta absoluta, dumnezeiasca, si a noastra, partasa. Asa cum zicem la Cina cea de Taina: “Cinei Tale celei de Taina, astazi, Fiule al lui Dumnezeu, partas ma primeste”. El e Trupul si Sangele dumnezeiesc, iar pe noi ne impartaseste, ne face partasi.

Asa, Dumnezeirea eterna, absoluta, absolutul existentei este El, Dumnezeu – Tatal, Fiul si Duhul Sfant, pururea fiind si acelasi fiind, si ne impartaseste, ne face partasi la El la existenta Lui si la nemurirea Lui. De ce? Pentru ca ce a daruit nu mai ia inapoi. Cum a zis dumnezeiescul Pavel: “Dumnezeu nu-Si ia inapoi nici darul, nici chemarea” (Romani 11, 29). Si, odata cu existenta, mai daruieste ceva. Odata cu existenta, odata cu nemurirea, ne mai daruieste bunatatea si intelepciunea. Acum, intelegand taina aceasta: El e Existenta, ne face partasi si pe noi, aducandu-ne “de la nefiinta la fiinta” (dupa cuvantul Scripturii; nu iesim din cuvantul descoperirii dumnezeiesti), cum ne rugam mereu. Si cum ca aceasta este adevarat noi toti, cei de fata, spunem ca suntem adusi de la a nu fi la a fi, de la nefiinta la fiinta. Si daca ne uitam asa, nedumeriti (si eu sunt uneori nedumerit, si eu sunt un prostanac ca oricare). Dar eu plec – ca sa nu pun pe nimeni in cumpana, sa ma pun pe mine in cea mai grea cumpana: acum 83 de ani, sa zicem, eram? – Nu eram. Si toti ceilalti erati, acum o suta de ani in urma, daca vreti? Trebuie sa intelegem cuvantul adevarului, viu de tot. Atunci, noi toti am fost adusi de la nefiinta la fiinta. Dar existam tocmai prin Cel care are fiinta, si care o are din veci, adica Dumnezeu. Si asa am fost adusi la fiinta: de Tatal, prin Fiul, in Duhul Sfant. Asta e zidirea noastra. Cuvantul Sfantului Maxim, atat de adanc si luminos, iubitilor, cum au Parintii acestia inspirati de Dumnezeu, caci I-au fost credinciosi cu gandirea, cu simtirea, cu viata lor: Dumnezeu ca Existenta eterna, eterna, si va spuneam alta data, mintea noastra spune ca El exista in veci.

Si de ce? – Nimicul nu produce. Dar existenta exista, Dumnezeirea. Si acea existenta vesnica nu sunt eu, ci numai El. Existenta dumnezeiasca exista, iubitilor, ea nu are, cum spune Sfantul Maxim, nimic impotriva, nimic contrariu, pentru ca are vesnicia. Sau, cum spune Sfantul apostol Pavel: “Caci toate fagaduintele in El sunt da”. Dumnezeu este numai da. Si Amin-ul nostru, care inseamna asa sa fie, zice ca in El toate sunt da. Iar Mantuitorul, in Cartea Apocalipsei 3, 14, spune: “Cel ce este Amin, Martorul zidirii lui Dumnezeu”. Mantuitorul este deci numit Amin (Asa sa fie), pentru ca prin El toate s-au facut (cu vrerea Tatalui, cu lucrarea Fiului si desavarsirea Duhului Sfant). Dumnezeu-Tatal la inceput a zis: “Sa fie lumina”, prin Fiul a zis “Sa fie!”, si in Duhul Sfant, care odihnea deasupra adancului de ape, incalzind, ca o pasare sfanta (de aceea simbolul Duhului Sfant este porumbita) semintele, radacinile lucrurilor. Atunci intelegem ca El, Dumnezeu, este numai da, nu are nimic contrariu. Dar noi, fapura, suntem numai da? Noi zicem numai da? Pai chiar si Mantuitorul ne spune: “Cuvantul vostru asa sa fie: ce este da sa fie da; ce este nu sa fie nu”. Dar de ce la noi este si da si nu? Aici se afla talc negrait: Dumnezeu este numai da pentru ca este vesnic; El nu are nu.

Este eternitatea unei afirmatii eterne. Faptura fiind adusa de la nu la da, de la nefiinta la fiinta, atunci faptura exista – si aici va rog sa fim cutremurati si sa ne patrundem de adevar – prin da al lui Dumnezeu, prin Amin al lui Dumnezeu, prin Sa fie al lui Dumnezeu. El este da si numai da. Si ne impartaseste si noua: Da, sa fie! Prin Amin exist. Fiul lui Dumnezeu de aceea asa a inceput predica lui: “Amin zic voua”, la care noi raspundem la sfarsit: “Amin” – asa sa fie. Dar zice dumnezeiescul Maxim atat de adanc: “Intrucat Dumnezeu nu are contrariu, El e numai Da. Faptura are si un contrariu al ei – neexistenta. Caci a fost adusa de la nu la da”. Eu nu exist decat prin Da al lui Dumnezeu. Dar de la nefiinta am fost adus la fiinta; din contrariul existentei. Si neincetat sa cugetam la adevarul existentei noastre: existam prin Dumnezeu si prin Da al lui Dumnezeu. Dumnezeiescul Parinte Atanasie cel Mare spune, plecand tot de la ideea de necreat, care e Dumnezeu, si creatura, care suntem noi, ca in aceasta a constat ispita demonului, intai: ca prin pacat sa ne intoarca la nefiinta.

Vine imprejurarea sa spunem o data mai mult pentru ce care ne asculta: ce tragic, sa se scrie prin ziare sau sa auzim la televiziune ca a trecut cutare in nefiinta. E ispita celui care vrea sa ne arunce in nefiinta, a demonului. Demonul vrea sa ne intoarca la nefiinta, la nu. Si atunci intelegem, cand Sfintii Parinti definesc raul drept tagaduire a binelui; deci a spune nu binelui, nu existentei, nu nemuririi, nu vietii, nu bunatatii, nu intelepciunii. Aici e taina raului. Intelegem si ne cutremuram. Si, intelegand taina, demonul, rasadul cel rau rasadindu-l… cum a spus Mantuitorul: “Orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc, va fi smuls din radacina” (Matei 15, 13) – la ce rasad se refera Mantuitorul? – Rasadul demonului, rasadul necredintei, rasadul ispitei celei mai grave: a refuza existenta, viata, pana la cel mai clar pacat, al sinuciderii.

Si tot dupa Sfintii Parinti, darurile impartite de Dumnezeu sunt indeosebi acestea patru: existenta si nemurirea, bunatatea si intelepciunea: Existenta – ca existam; nemurirea – ca nu-Si ia Dumnezeu inapoi darul. Acestea tin de firea noastra. Iar bunatatea si intelepciune tin de vointa noastra si de vietuirea noastra. Si intrucat si existenta si nemurirea tin de fire, nu poti sa le desfiintezi. In schimb bunatatea si intelepciunea tin de vointa noastra. Si daca, iarasi, contrariul existenetei este neexistenta, contrariul nemuririi este moartea, contrariul bunatatii este raul, contrariul intelepciunii este necunostinta binelui, neinvatarea binelui. De aceea repetam cuvantul rostit de Sfantul Marcu Ascetul, care spune ca uriasii care ucid sufletul sunt uitarea, nestiinta si lenea. Toata creatia exista de la Dumnezeu Tatal, toata firea. Pacatul tine de vointa noastra, de libertatea noastra, de raspunsul nostru Amin la Amin-ul lui Dumnezeu; Da al nostru la Da-ul zidirii creatoare a lui Dumnezeu. Si in pacatul savarsit cu gandul, cu mintea, la bine raspunzi cu rau, la intelepciunea dumnezeiasca cu ignorarea, cu uitarea.

Si atunci retinem, iarasi: raul nu e in fiinta, nu fiinta devine rea, nu firea, ci viata, gandirea. Raul e numai in mintea noastra, numai in vointa noastra. Asa de adanc spune Sfantul Grigorie: Dumnezeu e bunatatea vie si de viata facatoare a celor vii. Pe cata vreme atunci cand ispita patrunde in mintea omului, in vointa omului, atunci duhul omului se uneste cu raul; tentatia lui, ispita catre nu, catre nefiinta, catre moarte.

Sa retinem, sa nu uitam o clipa, aceasta era starea celor doi demonizati: mormantul si despartirea de oameni, de creatie, intr-o negare; o negare nu absoluta, caci nu e cu putinta. Absolut e numai Dumnezeu. O negare a totul. E un fel de duh al mortii. Raul nu are fiinta; el e o negare, o lepadare, o imbolnavire, o tagaduire, o despartire de Dumnezeu, o paralizie. Si nu e paralizie mai inspaimintatoare: demonul nu creeaza, iubitilor, nu produce. Au spus inteleptii credinciosi: Filosofiile negarii, ale tagaduirii lui Dumnezeu, n-au produs nimic nou. Pot sa reproduca, sa copieze, pot sa cloneze, astazi. Iubitilor, trebuie sa o spunem cu taria adevarului de neclintit: raul, demonicul, paralizia, obsesia, anularea libertatii te duce la sterilitate totala.

Starea de monotonie, cum spune Parintele Staniloae. Nimic nou, nimic sa-ti invioreze viata. Propriu-zis mintea noastra devine creatoare cand se atinge harul, dumnezeiescul creator de ea. Restul e petrecere intr-un fel de lume a mortii, caci moartea nu are fiinta. E numai ispita ca mergi in nefiinta, dar nu mergi in nefiinta; nu poti. Iar tentativa sarmanului posedat de demon de a se sinucide nu e realizabila; nu-ti poti suprima existenta. Dar existi in acea agonie prin posesia celui rau mai inspaimantatoare decat orice. Incapacitatea de a intrezari orizonturi noi; orizontul divin al infinitului luminii si iubirii. Si te zbati… Nu vedeti dumneavoastra cum se zbat – cu durere o spunem, nu judecam pe nimeni – sarmanii nostri in diverse spectacole la care ne amuzam si ne incantam si in euforie parca tresaltam… Doamne, dar e un zbucium nebun, fara sens; niste salturi in vid. Din aceasta omul iese mai bun, mai drept, mai sfant, mai creator? Caci omul e creat dupa chipul Creatorului. Aici e tragismul.

Si intelegem, atunci: raul e tocmai nefiinta. E nefiinta pentru ca nu are fiinta. Cum spune Sfantul Grigorie Palama: Ajungi duh mort nu prin fiinta, caci nu e o fiinta a mortii, ci prin lepadarea vietii adevarate. Atunci, deodata intelegem, simtim ca se desparte lumina de intuneric, cum zice rugaciunea: “Doamne, Cel ce ai despartit lumina de intuneric…”. Eu exist prin Da, Amin, si raspund: Da, Doamne, eu exist prin bucuria vietii, a vietii nemuritoare pe care mi-ai dat-o; exist prin binele pe care mi-l impartasesti, prin intelepciunea poruncilor Tale, Tu, Care esti insasi Fiinta poruncilor, a virtutilor, si imi impartasesti din insusirile Tale dumnezeiesti virtutile Tale: si intelepcine, si dreptate, si curajul de a purta greutatile, si stapanire, cumpatare, biruire a oricarui gand care ma incearca si ma indeamna…

Sa nu uitam, sa tinem cuvantul acesta de sfintenie: cei doi demonizati in fata lui Hristos L-au marturisit drept Fiu al lui Dumnezeu – adancul din ei nu era distrus. Deodata au cunoscut in Hristos Originea, Adevarul ultim. Dar au zis: “Ai venit sa ne chinuiesti inainte de vreme?”. Vremea – Judecata. Iar Judecata va insemna sentinta desavarsita, absoluta, a binelui si a raului. Pana ce istoria va intra prin Judecata in imparatia lui Dumnezeu, in istorie inca avem confuzia intre bine si rau. De aceea e nevoie sa o lamurim mereu. Judecata va insemna sentinta asupra a ceea ce este bine si ce este rau, incat va fi sfarsitul confuziei, nu al lumii. Deci demonizatii aceasta spuneau: Stim cine esti… ne judeci inainte de vreme. Stim ca atunci va fi Judecata. Si toti vor intelege ce e bine si ce e rau, vor iesi din confuzie tocmai prin Judecator, prin Hristos. Iar demonii tot amana. Caci, cum spuneam si alta data, timpul demonului este “maine”, pe cand al lui Dumnezeu este un etern “acum”. Demonul mereu sa amane, doar-doar nu va ramane singur.

Si de aceea au cerut sa fie trimisi in turma de porci, ca sa ramana tot in lumea aceasta, sa nu ramana in nici un chip singuri. Dar, cum spune Sf. Pavel, “Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa ajunga”, de aceea ingaduie un timp pana la Judecata, o plinire, asa cum si cand S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, “la plinirea vremii” a venit. Si a ingaduit demonilor sa mearga in turma de porci. Si atingandu-se de ei s-au aruncat in mare. A ingaduit aceasta ca sa arate ca opera demonilor e o opera a distrugerii, nu a zidirii. Dumnezeu zideste, demonul distruge. Si s-au aruncat. Dar in adanc toata faptura ramane tot in mana lui Dumnezeu. Raul nu poate distruge existenta. Si pastorii s-au inspaimantat, au mers in cetate si au vestit ceea ce se petrecuse si au venit cei din cetate si vazand paguba ingroziti, sarmanii, L-au rugat pe Iisus sa plece din hotarele lor. Un dar, o ofranda, o sansa a mantuirii pe care n-au primit-o.

Dar pentru noi adevarul adanc al cuvantului, iubitilor… Taina libertatii… Cele doua lumi: cea eterna – Tatal, Fiul si Duhul Sfant –, lumea libertatii, si lumea fapturilor, creata – din care facem parte si noi care dupa chipul Fiului de Tatal in Duhul Sfant suntem ziditi; lume adusa de la nefiinta la fiinta, de la nu la da. Nu lumea aceasta imi da libertatea. Stiti ca o ideologie numea liberteatea drept necesitate inteleasa. Ce vrea sa spuna? – Sa intelegi legile creatiei, ale lumii acesteia, adusa de la nefiinta la fiinta, care implica necesitatea. Intrebam: Poate sa fie libertate in necesitate? Luati aminte la cuvantul sfintilor. Sfantul Vasile cel Mare spune: “Daca i-ai luat virtutii libertatea i-ai luat esenta”. Iar Sf. Ioan Damaschin spune: “In necesitate nu e virtute”, adica in ceea ce mi se impune necesar ca o lege absoluta. Legea creatiei este o lege a aducerii de la nu la da, careia ma supun: caci daca ma arunc in foc ard, daca ma arunc in gol ma prabusesc.

Deci e o lege a necesitatii si in necesitate nu e virtute. Iar virtutea nu-i din lumea aceasta, e mai batrana decat aceasta lume. Intelepciunea, dreptatea, curajul, barbatia de a birui raul, de a ma birui pe mine cand sunt ispitit, stapanirea de sine… de unde sunt virtutile? Din lumea necesitatii? – Din lumea libertatii dumnezeiesti, din lumea luminii divine. Atunci, e atat de limpede misterul libertatii! Eu m-am cutremurat cand l-am inteles: Tot ce ma leaga de lumea pacatului, de lumea stricaciunii, de lumea mortii, tot ce ma leaga de ce e muritor ma duce in moarte; nu e libertate. Singura libertate este ceea ce ma leaga de Dumnezeul cel viu, de nemurire, de credinta, de nadejde, de dragoste, de bunatate, de pace, de vanare a tot raul, prin care nu ma despart de lume, ca acesti doi demonizati, si nu petrec in morminte, ci petrec in lumea vietii, a credintei prin Cel inviat si a intelegerii lumii acesteia cu lumina si cu iubire dumnezeiasca. Si numai robul lui Dumnezeu e liber, e unit cu libertatea Celui vesnic, unde nu e contrariu, unde e numai da, numai lumina. Aceasta este libertatea fiilor lui Dumnezeu, libertatea vietii, libertatea invierii.

Faca Domnul sa intelegem taina libertatii, taina vietii, taina unirii noastre in lumina si iubire cu Dumnezeul cel viu Ziditorul, Tatal prin Fiul in Duhul Sfant, cu Maica Preacurata si toti sfintii! Amin.

Parintele Constantin Galeriu

Calendar Ortodox

14
iul.
11

ACATISTUL SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC CIPRIAN Cel ce mai înainte a fost vrăjitor, apoi s-a arătat Arhiereu slăvit prin cinstita fecioară Iustina

2 octombrie

După obişnuitul început, se zic:CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1

Cela ce mai înainte ai fost învăţător răutăţii, şi te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Iustina, şi ca un păstor înţelept, din spinii înşeăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, şi pe noi credincioşii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor şi de razele minunilor tale, întăreşte-ne ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Icosul 1
Minunată s-a arătat viaţa ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idoleşti ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoaşterea cea adevărată, ţi-a descoperit ţie printr-o fecioară curată pe Hristos-singur-Adevărul, de care taină şi pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credinţă cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească; 
Bucură-te, că ai vădit înşeăciunea diavolească; 
Bucură-te, că de cunoştinţa adevărului ai râvnit; 
Bucură-te, cel ce şi în păgâneasca cunoştiinţă te-ai arătat iscusit; 
Bucură-te, cel ce diavoleşti meşteşuguri şi vrăjitorii ai cunoscut; 
Bucură-te, că toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut; 
Bucură-te, că poţi să ne scapi de ispita diavolească; 
Bucură-te, că ne izbăveşti de rătăcirile eretice; 
Bucură-te, că ne arăţi calea spre adevăr; 
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă; 
Bucură-te, ajutorul celor înviforaţi; 
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 2-lea
Cu meşteşugurile vrăjilor tale, multe pagube şi răutăţi ai săvârşit la început; dar apoi la cunoştinţa adevărului venind, ai răscumpărat vremea, aducând din rătăcire pe mulţi la Hristos, şi învăţându-i să cânte lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul al 2-lea
Cartagina, Antiohia şi Egiptul te-au hrănit din pruncie cu cunoştinţa diavolească şi cu spurcata învăţătură a slujirii idoleşti, dar Domnul cu negraita milostivirea Sa cea nebiruită de păcatele omeneşti, printr-o fecioară curată ţi-a rânduit întoarcerea; pe care milostivire slăvindu-o, ţie, celui ce te-ai învrednicit a o dobândi, îţi cântăm:
Bucură-te, că Dumnezeu te-a întors de la păgâneasca slujire; 
Bucură-te, că aşa ai cunoscut a Sa milostivire; 
Bucură-te, îţi aducem noi, închinătorii lui Hristos; 
Bucură-te, căci întorcându-te, pe mulţi la Dumnezeu i-ai întors; 
Bucură-te, că şi azi eşti pildă vie celor rătăciţi; 
Bucură-te, că luminezi calea celor de eresuri orbiţi; 
Bucură-te, că păzeşti Biserica oilor cuvântătoare de rătăcire; 
Bucură-te, că o aperi pe Ea de dosădire; 
Bucură-te, îţi cântăm ţie cu umilinţă; 
Bucură-te, izbăvitorute de vrăjmaşul cel rău; 
Bucură-te, tămăduitorule al celor ce caută sprijinul tău; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 3-lea
În chip minunat ţi-a rânduit Dumnezeu întoarcerea de la slujirea păgânească, Sfinte, că mai întâi a ales o fecioară curată cu numele Iustina care, prin propovăduirea diaconului Prailie, aflând taina întrupării lui Hristos şi Sfânta Sa învăţătură, de la păgânătate a venit la creştineasca credinţă, învăţându-se a slăvi pe Dumnezeu şi a-I cânta Lui: ALILUIA!

Icosul al 3-lea
Ca într-un pământ bun căzând sămânţa propovăduirii lui Hristos în inima Iustinei a adus mult rod, căci aceasta împreună cu părinţii săi a venit la Hristos, slujindu-I Lui în rugăciune, în post şi în înfrânare, pe care lucru minunat văzându-l ne uimim, şi înţelegând în ce chip tainic orânduieşte Dumnezeu întoarcerea celor aleşi ai Săi la lumină, şi cântăm ţie, celui ce îndelungă vreme ţi s-a pregatit carare: 
Bucură-te, că Domnui te-a cunoscut pe tine a fi vas ales; 
Bucură-te, că mai întâi Iustina, fecioara cea curată, pe calea Domnului a purces; 
Bucură-te, că printr-însa ţi s-a pregatit cărarea întoarcerii la Hristos; 
Bucură-te, că Iustina întâi pe părinţii săi de la păgâneasca slujire i-a întors; 
Bucură-te, că Iustina Mireasa aleasă a lui Hristos s-a dovedit; 
Bucură-te, că Lui în post şi multă rugăciune I-a slujit; 
Bucură-te, că sufletul ei s-a arătat pământ cu multă rodire; 
Bucură-te, că ne-a învăţat a ne închina Ziditorului, nu la a Sa zidire; 
Bucură-te, că şi azi daţi lumină celor îndoielnici; 
Bucură-te, că la voi aleargă cei ce în credinţă se arată şovăielnici; 
Bucură-te, şi împreună cu Iustina roagă-te pentru noi; 
Bucură-te, că prin rugăciunile voastre ne izbăvim din nevoi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 4-lea
Văzând râvna cea mare a fecioarei către Hristos, căci pe mulţi începuse a-i întoarce de la păgâneasca slujire, urâtorul de bine şi al oamenilor, a pornit asupră-i cumplit război al răutăţii, dar ea întărindu-se cu Semnul Crucii, prin rugăciune zdrobea puterea diavolului, cântând lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul al 4-lea
Cu multă iscusinţă a socotit vrăjmaşul neamului omenesc a o abate pe Iustina de la calea mântuirii, dar nu a priceput vicleanul că astfel lucra întoarcerea spre mântuire şi spre dumnezeiasca slujire încă şi a altor vase ale lui Dumnezeu, şi cursă înşelătoare cu meşteşug întinse ei, prin tânărul Aglaid Scolasticul voind a o vâna pe dânsa spre petrecerea cea în necurăţie. Dar, întărită fiind de puterea lui Hristos, păzita a fost de toată spurcăciunea, pentru care şi noi, uimiţi de înţeleptele orânduiri ale lui Dumnezeu, grăim ţie: 
Bucură-te, că nimic nu au izbutit cursele diavoleşti asupra fecioarei celei curate; 
Bucură-te, că prin Aglaid Scolasticul, buna ta râvnă trebuia să se arate; 
Bucură-te, că aşa orânduieşte Dumnezeu cărările mântuirii; 
Bucură-te, că ne înveti pe noi a fi tari şi statornici la vremea ispitirii; 
Bucură-te, că fecioara de uneltiri viclene nu s-a arătat ispitită; 
Bucură-te, că prin darul cerescului ei Mire, de tot răul a fost păzită; 
Bucură-te, că meşteşugitele curse nu au înşelat-o; 
Bucură-te, că mieluşeaua lui Hristos, statornică buna sa râvnă a arătat-o; 
Bucură-te, că pilda ei trebuie să ne stea înainte; 
Bucură-te, Sfinte ca ai preţuit curăţenia ei cuminte; 
Bucură-te, că prin ale voastre rugăciuni, suntem apăraţi de multe ispite; 
Bucură-te, şi ale noastre rugăciuni fă-le înaintea Domnului bine primite; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 5-lea
Neputând Aglaid nici cu ademeniri viclene şi nici cu sila a o atrage pe fecioară de la păzirea curăţeniei sale, a alergat la tine, Cipriane prea slăvite, care pe atunci erai cunoscut ca jertfitor idolesc şi mare vrăjitor şi fermecător, căci aşa orânduise Dumnezeu taina întoarcerii tale la Hristos, de care negrăită înţelepciune, noi minunându-ne, cântare aducem Lui: ALILUIA!

Icosul al 5-lea
Cu necurata putere a vrăjilor tale ai încercat atunci, Cipriane, a ispiti curăţia fecioarei Iustina, ca să o pleci pe ea spre dorirea cea aprinsă, spre necurăţia lui Aglaid, şi s-a tulburat sufletul curat al fecioarei de războiul pe care diavolul îl ridicăse asupra ei; dar întărindu-se cu semnul Crucii Sfinte şi cu puterea rugăciunii, a biruit săgeţile aprinse, cele pornite împotrivă-i. De care lucru aflând, amar te-ai întristat, dar noi cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că întristarea aceasta spre bucurie s-a arătat roditoare; 
Bucură-te, că s-a păzit curăţia neprihănitei fecioare; 
Bucură-te, că s-a frânt boldul satanei prin Cinstita Cruce; 
Bucură-te, că şi azi rugăciunea ta biruinţă împotriva diavolului aduce; 
Bucură-te, că şi nouă credinţa Iustinei spre pildă ne stă înainte; 
Bucură-te, că şi ţie însuţi, spre ajutor s-a făcut, Sfinte; 
Bucură-te, că aşa ai cunoscut amăgirea vrăjitor idoleşti; 
Bucură-te, că acum, cu rugăciunile tale, toată puterea celui rău biruieşti; 
Bucură-te, că pe voi sfinţilor Ciprian şi Iustina, vă chemăm în ajutor; 
Bucură-te, că v-aţi făcut biruitori asupra tuturor rătăciţilor; 
Bucură-te, că prin tine s-a vădit zădărnicia credinţelor păgâneşti; 
Bucură-te, că şi azi farmece şi descântece ca spurcate vrăjitorii le vădeşti; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-6-lea
Vazând biruindu-se meşteşugirea vrăjilor tale cu puterea Crucii ţi-ai înnoit atacurile împotriva fecioarei Iustina, căci aşa a voit Domnul ca să se vădească marea neputinţă şi înşelăciunea uneltirilor diavoleşti, şi să se arate puterea Numelui lui Hristos, ca văzând minunea, toţi să-L lăudăm pe El, cântând: ALILUIA!

Icosul al-6-lea
Smerindu-şi trupul sau cu postul şi rugăciunea, cu haină aspră îmbrăcându-se, Iustina a biruit atacurile pe care mai vârtos diavolul le pornise împotriva ei. Iară el, uneltind cu vicleşug ca şi oarecând pe Eva să o amăgească, sub chipul unei femei venind, cu amăgitoare vorbe încerca să o ispitească ca şi cum ar fi voit să urmeze vieţii şi curăţiei ei. Dar acest chip de ademenire înţelegându-l Iustina, a biruit uneltirile lui, pentru care noi grăim: 
Bucură-te, Cipriane, că stăruind în prigonirea fecioarei ai vădit puterea rugii; 
Bucură-te, că fecioara nu s-a amăgit de duhul înşeăciunii; 
Bucură-te, că prin stăruinţa ta în prigonire, ca şi oarecând Pavel, statornic te-ai arătat; 
Bucură-te, că statornicia ta în rău, îndelung iubitorul de oameni Dumnezeu a răbdat; 
Bucură-te, că mai înainte a cunoscut Domnul că vei fi statornic şi în credinţă; 
Bucură-te, căci ca şi Pavel ai vădit că cele rele le lucrai doar din neştiinţă; 
Bucură-te, că prin fecioara cea curată Hristos te-a luminat; 
Bucură-te, că prin ea Calea, Adevărul şi Viaţa ai aflat; 
Bucură-te, că şi pe cei ce sunt întru întunericul rătăcirii, îi luminezi; 
Bucură-te, că acum în lumina cerească te desfătezi; 
Bucură-te, şi ne întoarce pe noi din orice rătăcire; 
Bucură-te, îţi cântăm ţie, căutând prin tine mântuire; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-7-lea
Aflând că prin acea vicleană uneltire nimic nu a sporit diavolul împotriva curăţiei Iustinei, ai voit să afli cu ce putere îl biruieşte ea, zdrobind toate meşteşugurile lor şi ţi s-a adeverit că nu poate diavolul nici a privi spre semnul Crucii, căci foc ce-l arde şi departe îl goneşte ea este împotrivă-i; astfel ai început, o, Cipriane a înţelege puterea cu care se înarmează toţi închinătorii Crucii când aduc ei cântarea de laudă: ALILUIA!

Icosul al-7-lea
Scârbit ai fost mai întâi, o Sfinte, când ai văzut că puterea vrăjilor diavoleşti, pe care le credeai neînvinse încă din pruncia ta, este biruită de o fecioară neputincioasă cu firea; dar apoi mintea ta cea doritoare de desăvârşita cunoaştere a început să se lumineze prin cunoştinţa Adevărului; de care bucurându-ne îţi cântăm: 
Bucură-te, vas primitor de adevărata lumină; 
Bucură-te, că ai venit la cunoştinţa adevărului printr-o fecioară creştină; 
Bucură-te, cel ce din pruncie ai dorit cunoaşterea cea adevărată; 
Bucură-te, că astăzi dracii de frica ta tresaltă; 
Bucură-te, că ai înfrânt puterea cu care ei odinioară te-au supus; 
Bucură-te, că lumea de uneltirile diavoleşti e păzită; 
Bucură-te, că prin aceasta credinţa nostră e întărită; 
Bucură-te, corabie, ce ai înfruntat marea cea înfiorată; 
Bucură-te, că lumina lui Hristos, ca un far în furtună ţi-a fost arătată; 
Bucură-te, că şi pe noi, păcătoşii, ne aduci la liman liniştit; 
Bucură-te, că pe mulţi să smulgi, din al patimilor noian ai izbutit; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-8-lea
Voind să te amăgească diavolul cu uneltirile lui a iscodit altă înşelăciune şi mai vicleană ca să vă ameţească pe toţi. Astfel s-a prefăcut luând chipul Iustinei şi a intrat la Aglaid; acesta crezând că nălucirea e adevărată a strigat-o pe nume, dar minune: numai la auzul numelui fecioarei nălucirea s-a risipit. Şi noi înspăimântaţi fiind, cântăm lui Dumnezeu Celui ce a dat o aşa putere oamenilor bineplăcuţi Lui: ALILUIA!

Icosul al-8-lea
Cu spaimă cumplită a alergat Aglaid la tine, Cipriane, spunându-ţi cele petrecute, iar tu, ruşinat, fiindcă se vedea zadarnicia şi amăgirea vrăjilor tale, ai încercat nenumărate alte chipuri de asemănare ca să-l poţi face pe Aglaid sau pe tine însuţi să vă puteţi apropia de casa Iustinei. Dar fiind voi cu cuget necurat nimic nu aţi izbutit, căci Însuşi Mirele Cel Ceresc păzea curăţia prea înţeleptei fecioare; pentru care noi cu umilinţă cântăm: 
Bucură-te, că nu ai amăgit-o nicidecum pe fecioara cea curată; 
Bucură-te, că prin statornica Iustina multe taine s-au vădit; 
Bucură-te, că mai întâi puterea diavolului a fi neputincioasă s-a dovedit; 
Bucură-te, că puterea nebiruită a lui Hristos şi al Crucii Sale s-a arătat; 
Bucură-te, că ai cunoscut cum întăreşte Dumnezeu pe Sfinţii Săi în chip minunat; 
Bucură-te, că şi azi credinţele rătăcite din lume izgoneşti; 
Bucură-te, şi ne înarmează pe noi prin credinţă împotriva celui rău; 
Bucură-te, şi ne dă biruinţă împotriva diavolului, nouă, celor ce chemăm numele tău; 
Bucură-te, şi împreună cu fecioara cea curată scapă-ne de ispitele cele neaşteptate; 
Bucură-te, şi cursele lui Veliar sfărâmă-le şi fă-ni-le nouă arătate; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-9-lea
Neizbutind nimic împotriva credinţei celei neclintite a Iustinei şi a curăţiei ei prin încercarea de a o arunca în prapastia iubirii de plăceri trupeşti, ai căutat a o supune pe dânsa prin ispitirile durerii pornind asupră-i, ca şi oarecând asupra lui Iov, mulţime de nenorociri; dar ea neîncetat rugându-se ca şi David graia: Nu voi muri, ci vie voi fi şi voi povesti lucrurile Domnului. Şi pentru toate proslăvea pe Dumnezeu cântându-I: ALILUIA!

Icosul al-9-lea
Dar nu numai asupra ei, ci şi asupra rudeniilor ei şi a toată cetatea slobozind blestemul, ai adus, o, Cipriane, vătămare, din mânia cea neîmblânzită şi din ruşinea cea multă ce ţi se făcuse, încât mulţi cetăţeni au mers la Iustina voind a o sili pe ea să nu se mai împotrivească lui Aglaid, pentru a izbăvi cetatea de mulţimea vrăjilor tale; dar ea nu prin însoţire necurată, ci prin curate şi fierbinţi rugăciuni, a izbăvit pe toţi de tot răul, batjocorind meşteşugurile vrăjitoreşti; pentru aceea cu toţi văzând minunea lăudăm pe Dumnezeu şi cântăm ţie: 
Bucură-te, că nici iscoadele cele rele la rău nu au înduplecat-o; 
Bucură-te, că Iustina s-a dovedit slujirii lui Hristos vas plecat; 
Bucură-te, că mulţi din aceia au cunoscut pe Hristos, prin minunata ei tămăduire; 
Bucură-te, că întreaga cetate a luat printr-însa izbăvire; 
Bucură-te, că mulţi au venit atunci la credinţă; 
Bucură-te, că tu însuţi ai fost zdruncinat în întrega ta fiinţă; 
Bucură-te, că pentru a doua oară ai fost puternic cutremurat; 
Bucură-te, că încrederea în puterea vrăjilor tale ţi s-a destrămat; 
Bucură-te, că aşa a binevoit Dumnezeu prin minunata fecioară a-ţi lucra mântuirea; 
Bucură-te, că ne înveţi pe noi a răbda îndelung când suntem ispitiţi; 
Bucură-te, că ne întăreşti pe noi a rămâne în credinţă statornici şi neclintiţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 10-lea
Ruşinat fiind, Cipriane, de înfrângerea ce ai suferit-o printr-o tânară fecioară, tu, cel mult învăţat şi iscusit foarte în lucruri vrăjitoreşti şi înştiinţându-te că toate meşteşugurile viclene cu puterea Crucii şi cu numele lui Hristos au fost biruite, ţi-ai venit întru simţire şi întru cunoştinţa Adevărului şi ai început a dosădi pe draci, slăvind pe Dumnezeu şi cântându-I, Lui: ALILUIA!

Icosul al 10-lea
Văzând ca te-ai trezit din somnul şi întunericul neştiintei şi cu mânie sfântă îl ocărăşti, acum şi pe tine, slujitorul idoleştii închinări şi al diavoleştilor meşteşuguri vrăjitoreşti, ca să te piardă s-a pornit diavolul cu putere multă, încercând să te ucidă şi, neavând tu nici un ajutor de la nimeni să te izbăvească, ţi-ai adus aminte de semnul Crucii, prin care se împotrivea Iustina şi, chemând numele lui Hristos ai biruit puterea diavolului, de care lucru prea minunat, cutremuraţi fiind, cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că prin fecioara Iustina ai venit la chemarea Numelui lui Hristos; 
Bucură-te, că întru Numele Lui ai zdrobit pe diavolul ce se pornise împotiva ta mai vârtos; 
Bucură-te, că ai aflat Lumina cea adevărată; 
Bucură-te, împreună cu fecioara cea curată; 
Bucură-te, că spre spurcata însoţire n-ai putut să o pleci; 
Bucură-te, că în Lumina lui Hristos, acum împreună cu ea petreci; 
Bucură-te, şi ne întăreşte şi pe noi în chemarea Numelui lui Hristos; 
Bucură-te, că ni L-ai arătat nouă a fi dar prea luminos; 
Bucură-te, că şi prin tine a sporit Biserica cea biruitoare; 
Bucură-te, că te-a câştigat la credinţă Iustina, cea curată ca o floare; 
Bucură-te, şi ne învaţă şi pre noi a păzi curăţia; 
Bucură-te, şi izbăveşte din nevoi pe cei ce iubesc fecioria; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 11-lea
Arzându-ţi toate cărţile tale cele vrăjitoreşti înaintea credincioşilor, ai alergat la Episcopul creştinesc, cerându-i lui să te unească prin Botez cu Dumnezeul Iustinei şi având tu inimă înfrântă şi cu multă plângere pentru toate relele ce le-ai făptuit în viaţa ta de până atunci, primit ai fost în turma lui Hristos; căci a cunoscut Episcopul buna ta râvnire. Şi precum te-ai arătat odinioară grabnic la rău, te-ai dovedit apoi apring râvnitor şi slujitor vrednic al Dumnezeului Celui adevărat, neprididând a-I aduce Lui neîncetat cântarea: ALILUIA!

Icosul al 11-lea
Cu mare osârdie ai alergat, Cipriane, pe calea cea strâmtă şi anevoioasă, după ce ai aflat că Hristos este calea cea adevărată, dorind să răscumperi vremea petrecută în spurcata slujire idolească şi totdeauna plângând pentru faptele cele rele de mai înainte. Drept aceea ai mers din putere în putere şi din bunătate în bunătate, încât degrab te-ai învrednicit a primi nu numai Botezul, ci ai păşit din treaptă în treaptă până la cinstea de Episcop, păstorind cu râvnă turma lui Hristos. Iar pe fecioara Iustina, diaconiţă şi egumenă într-o mănăstire de fecioare ai făcut-o. Pe care cinstită înălţare văzând-o cu bucurie cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că aşa răsplăteşte Dumnezeu inima curată; 
Bucură-te, că a cunoscut Dumnezeu râvna ta după cunoştinţa cea adevărată; 
Bucură-te, că aşa miluieşte Dumnezeu pe cei ce îndelungi ispitiri suferă; 
Bucură-te, că aşa te-ai arătat Arhiereu prea sfinţit; 
Bucură-te, că şi pe Iustina vrednica diaconiţă slujirii lui Hristos ai înălţat-o; 
Bucură-te, că egumenă şi povăţuitoare şi altor fecioare ai dat-o; 
Bucură-te, că ai păstorit turma lui Hristos cu multă râvnă şi silire; 
Bucură-te, că şi noi alergăm la tine, ca la un adevărat păstor, cu multă dorire; 
Bucură-te, şi ne povăţuieşte pe noi pe calea mântuirii; 
Bucură-te, şi fii lângă noi mereu în ceasul ispitirii; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 12-lea
Prin râvna ta şi a fecioarelor cele curate povăţuite de înteleapta Iustina se deşerta slujirea idolească, iar slava lui Hristos se înmulţea. O viaţă ca aceasta a ta şi sârguinţa cea pentru slujirea lui Hristos şi pentru mângâierea sufletelor omeneşti văzând-o diavolul, scrâşnea împotrivă-ţi voind cu orice chip să te piardă. Însă nu ştia pierzătorul că o şi mai mare şi nepieritoare slavă îţi pregătea şi sălăşluire cu cetele Sfinţilor; ca împreună cu ei pururea să cânţi lui Dumnezeu cântarea: ALILUIA!

Icosul al 12-lea
Neştiind pierzătorul în ce chip să te piardă, căci se temea de puterea Crucii, a îndemnat pe păgâni să te clevetească înaintea ighemonului, că ai părăsit păgâneasca închinare şi slujire idolească, venind la creştineasca închinare a lui Hristos, şi că pe mulţi depărtezi de la spurcata slujire la idoli, sporind turma lui Hristos. Acestea auzind ighemonul şi neputând a te zăticni prin cuvinte meşteşugite, te-a dat la muncire cumplită împreună cu fecioara Iustina. Iara voi, toate răbdându-le şi neplecându-vă la închinarea idolească, igheonul a poruncit să vă ucidă pe voi prin tăiere de sabie. Iar împreună cu voi s-a învrednicit de cununa mucenicească şi evlaviosul creştin Teoctist, care văzând moartea voastră cea nevinovată, a mărturisit şi el pe Hristos. Pentru aceea laude ca acestea aducem ţie: 
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi al turmei lui Hristos păstor nebiruit; 
Bucură-te, că şi Iustina fecioara, nevoindu-se alături de tine s-a sfinţit; 
Bucură-te, că de vicleanul ighemon n-aţi fost amăgiţi; 
Bucură-te, că v-aţi arătat mărturisitori ai lui Hristos neclintiţi; 
Bucură-te, că astfel de cununa muceniceasca aţi fost învredniciţi; 
Bucură-te, că acum prin sfintele tale moaşte multe tămăduiri se dăruiesc; 
Bucură-te, că râuri de daruri se revarsă celor ce te cinstesc; 
Bucură-te, că şi noi cu mare credinţă la tine năzuim; 
Bucură-te, că prin ale tale sfinte moaşte ajutor şi mântuire nădăjduim; 
Bucură-te, şi te roagă pentru noi împreună cu Sfânta Iustina şi Sfântul Teoctist; 
Bucură-te, şi primeşte de la noi jertfă de laudă acest smerit acatist; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 13-lea
O, Prea Sfinţite Cipriane, Ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule prea tare, împreună cu Sfânta muceniţă Iustina şi Sfântul mucenic Teoctist, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce pururea te cinstesc şi cu cântări măresc sfântă pomenirea ta şi cu rugăciunile tale, îmblânzeşte pe Stăpânul Hristos, pentru toţi mijlocind iertare de greşeale şi izbăvire de toate cursele şi ispitirile diavoleşti, ca mântuindu-ne să-I cântăm împreună cu tine, în vecii nesfârşiţi, cântarea îngerească: ALILUIA!  (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice  Icosul întâi
Minunată s-a arătat viaţa ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idoleşti ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoaşterea cea adevărată, ţi-a descoperit ţie printr-o fecioară curată pe Hristos-singur-Adevărul, de care taină şi pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credinţă cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească; 
Bucură-te, că ai vădit înşeăciunea diavolească; 
Bucură-te, că de cunoştinţa adevărului ai râvnit; 
Bucură-te, cel ce şi în păgâneasca cunoştiinţă te-ai arătat iscusit; 
Bucură-te, cel ce diavoleşti meşteşuguri şi vrăjitorii ai cunoscut; 
Bucură-te, că toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut; 
Bucură-te, că poţi să ne scapi de ispita diavolească; 
Bucură-te, că ne izbăveşti de rătăcirile eretice; 
Bucură-te, că ne arăţi calea spre adevăr; 
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă; 
Bucură-te, ajutorul celor înviforaţi; 
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Şi  Condacul întâi
Cela ce mai înainte ai fost învăţător răutăţii, şi te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Iustina, şi ca un păstor înţelept, din spinii înşeăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, şi pe noi credincioşii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor şi de razele minunilor tale, întăreşte-ne ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE care se zice doar de PREOŢI:   Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, Sfânt şi slăvit eşti; Împăratul Împăraţilor şi Domnul domnilor, slavă Ţie. Tu Cel ce locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului şi nevrednicului robului Tău, depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul şi fă-l să-şi dea roadele lui; copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pântecelui; acestea şi toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti. Şi dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor şi ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji şi de toate lucrările sataniceşti şi de toate legăturile lui, şi distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.
Aşa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău şi dezleagă pe robul Tău 
(numele) de toate legăturile satanei şi dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatra, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau cu al peştilor, sau prin necurăţie, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin şerpi (vii sau morţi), sau prin pământul morţilor, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoşti şi ştii toate, dezleagă, sfărâmă şi distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău 
(numele) păzeşte-l cu toţi ai casei lui de toate uneltirile diavoleşti.
Zdrobeşte cu însemnarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustieşte, distruge şi depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei şi fermecătoriei de la robul Tău 
(numele).
Aşa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău şi pe robul Tău cu toţi ai casei lui, şi dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala şi de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lacomia, neputinţa, prostia, neînţelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, şi de toate rătăcirile şi greşalele, ştiute şi neştiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

13
iul.
11

Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil

Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil Sfantul Arhanghel Gavriil este pomenit pe 26 martie, in ziua de dupa Buna Vestire, pe 8 noiembrie cand sarbatorim Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si pe 13 iulie, cand se face pomenire de toate minunile savarsite de Sfantul Arhanghel Gavriil. Sarbatoarea din 13 iulie dateaza din secolul al IX lea.

Sfantul Arhanghel Gavriil este este Arhanghelul bunelor vestiri. A fost ales si trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret sa-i vesteasca taina cea mare a intruparii Domnului.
A adus vestea zamislirii Maicii Domnului lui Ioachim si Anei.

A vestit in templu Sfantului Zaharia ca sotia lui va naste la batranete pe Sfantul Ioan Botezatorul.

Sfantul Arhanghel Gavriil a rostit primul numele lui Iisus.

A dat nume Sfantului Ioan Botezatorul. A vestit pastorilor nasterea lui Hristos si a fost primul care a cantat: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!” (Luca 2, 14).

Sfantul Arhanghel Gavriil a descoperit magilor taina intruparii. El a linistit pe Iosif cand voia sa lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit sa fuga in Egipt cu Pruncul si iarasi sa se intoarca in Nazaret.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Cuvios Stefan Savaitul;
– Sfintei Mucenite Golinduh;
– Sfintei Cuvioase Sara.

Maine, facem pomenirea Sfantului Apostol Achila.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Calendar Ortodox

11
iul.
11

Psalmul 56

l. Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu  
2. Şi în umbra aripilor Tale voi nădăjdui, până ce va trece fărădelegea.  
3. Striga-voi către Dumnezeul Cel Preaînalt, Dumnezeul Care mi-a făcut bine.  
4. Trimis-a din cer şi m-a mântuit, dat-a spre ocară pe cei ce mă necăjesc pe mine.  
5. Trimis-a Dumnezeu mila Sa şi adevărul Său şi a izbăvit sufletul meu din mijlocul puilor de lei. Adormit-am tulburat.  
6. Fiii oamenilor, dinţii lor sunt arme şi săgeţi şi limba lor sabie ascuţită.  
7. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta!  
8. Curse au gătit sub picioarele mele şi au împilat sufletul meu;  
9. Săpat-au înaintea mea groapă şi au căzut în ea.  
10. Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea! Cânta-voi şi voi lăuda slava Ta.  
11. Deşteaptă-te mărirea mea! Deşteaptă-te psaltire şi alăută! Deştepta-mă-voi dimineaţa.  
12. Lăuda-Te-voi între popoare, Doamne, cânta-voi ţie între neamuri,  
13. Că s-a mărit până la cer mila Ta şi până la nori adevărul Tău.  
14. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta! 

10
iul.
11

Vindecarea slugii sutasului – Sfantul Ioan Gura de Aur

Vindecarea slugii sutasului - Sfantul Ioan Gura de Aur

„Intrand Iisus in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L pe El si zicand: Doamne, sluga mea zace in casa bolnav, cumplit chinuindu-se. Si i-a zis Iisus: „Venind il voi vindeca”

Leprosul s-a apropiat de Domnul, pe cand Domnul Se pogora de pe Munte; sutasul, pe cand Domnul intra in Capernaum.

– Pentru ce nu s-au urcat pe Munte nici leprosul, nici sutasul ?

– Nu din pricina trandaviei – ca la amandoi credinta le era fierbinte -, ci ca sa nu intrerupa invatatura Domnului.
Apropiindu-se de Hristos, sutasul a zis: „Sluga mea zace in casa bolnav, cumplit chinuindu-se”.

Unii comentatori spun ca sutasul a spus pricina pentru care n-a adus cu el si sluga, pentru a se scuza. Nici nu era cu putinta, spun acestia, sa-l aduca; era paralizat, chinuit de dureri si pe moarte. Ca era pe moarte o spune evanghelistul Luca: „Era pe moarte”.

Eu insa sustin ca aceste cuvinte ale sutasului sunt o dovada a marii lui credinte, cu mult mai mare decat a acelora care au coborat pe slabanog prin acoperisul casei.

Sutasul socotea ca e de prisos sa-si aduci sluga la Hristos, pentru ca stia bine ca era de ajuns numai poruncii lin Hristos ca sa vindece pe cel bolnav.

– Si ce-a facut Iisus?

– N-a facut ce facuse mai inainte. Hristos de obicei urmeaza vointa celor care-L roaga; acum insa o ia inainte si nu numai ca-i fagaduieste sutasului ca-i va vindeca sluga, dar si ca se va duce in casa lui. O face ca sa aflam credinta sutasului. Daca nu i-ar fi fagaduit aceasta, ci i-ar fi spus: „Du-te acasa, sa fie vindecata sluga ta!”, n-am fi stiut cit e de mare credinta lui. La fel si cu cananeanca, numai ca in sens invers.

Sulasului ii spune, fara sa fie chemat, ca Se va duce acasa la el, ca sa afli credinta sutasului si marea lui smerenie; cananeencei insa ii refuza datul, pentru a face sa staruie in cererea ei.

Doctor intelept si iscusit fiind, stie sa dobandeasca cele contrarii prin contrarii. Intr-un caz, prin ducerea Sa de buna voie in casa sutasului; in celalalt, prin amanarea indelungata si prin refuzul Sau, descopera credinta femeii.

Asa face si cu Avraam, spunandu-i: „Nu voi ascunde de sluga Mea Avraam”, ca sa afli dragostea de oameni a lui Avraam si purtarea sa de grija pentru sodomiti.

La fel si cu Lot; ingerii trimisi la el au refuzat sa intre in casa lui, ca sa afli cat de mare era iubirea de straini a dreptului Lot.

– Ce a raspuns sutasul?

„Nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu”.

Sa ascultam aceste cuvinte toti cati avem sa-L primim pe Hristos! Ca e cu putinta sa-L primim si acum. Sa le ascultam, sa le urmam ca sa-L primim tot cu atita ravna! Cind primesti in casa ta pe cel sarac, pe cel flamand si pe cel gol, pe Hristos Il primesti, pe El Il hranesti.

„Ci zi numai cu cuvintul si se va tamadui sluga mea!”

Iata ca si sutasul, ca si leprosul, are despre Hristos parerea cuvenita Lui. Nici sutasul n-a zis: „Cheama-L pe Dumnezeu in ajutor!”, sau: „roaga-te Lui si cere-I!”, ci: „Porunceste numai!”. Apoi temandu-se ca nu cumva Domnul, din smerenie, sa refuze, a adaugat:

„Ca si eu sunt om sub stapinire, avand sub mine ostasi; si spun acestuia: „Du-te ” si se duce; si celuilalt: ” Vino!” si vine; si slugii mele: „Fa aceasta!” si face”.

– Si ce-i cu asta, m-ar putea intreba cineva, daca sutasul credea ca Hristos este Dumnezeu? Pe mine ma intereseaza sa aflu daca Hristos incuviinta aceasta credinta, daca o intarea?

– Intrebarea este bine si intelept pusa. Sa o cercetam si vom vedea ca lucrul care s-a petrecut cu leprosul s-a petrecut si cu sutasul. Dupa cum leprosul a spus: „Daca vrei” – ca noi sustinem cu tarie Dumnezeirea si puterea lui Hristos, intemeiati nu numai pe cuvintele leprosului, ci chiar pe cuvintele Domnului; ca Domnul nu numai n-a vestejit parerea leprosului, ci a intarit-o si mai mult, adaugind chiar ce era de prisos sa spuna, adica: „Vreau, curateste-te!””, tocmai pentru a-i intari credinta – tot asa este drept sa vedem daca s-au petrecut la fel lucrurile si cu sutasul.

Si vom gasi ca s-au petrecut la fel. Cand sutasul a spus despre Domnul lucruri atat de mari, cand a marturisit ca are o atat de mare putere, Hristos nu l-a tinut de rau, ci i-a primit cuvintele si a facut mai mult decat ca le-a primit. Nici evanghelistul n-a spus numai ca Domnul a laudat spusesle sutasului, ci , aratand, cat de mult l-a laudat, spune ca S-a si minunat de credinta sutasului; si nu numai ca S-a minunat de credinta lui, ci l-a si dat ca pilda intregului popor si celorlalti, pentru a-i urma credinta.

Vezi, dar, ca fiecare din cei ce au fost martori la cuvintele Lui se mirau de puterea lui Hristos?

„Si se mirau si multimile de invatatura Lui, ca ii invata ca Acela are putere ”. Si nu numai ca Domnul n-a tinut de rau multimile, ci luandu-le, S-a pogorat cu ele de Munte, iar prin vindecarea leprosului, le-a intarit credinta.
Leprosul spunea: „Daca vrei, poti sa ma curatesti”; iar Domnul nu numai ca nu l-a mustrat, ci l-a si tamaduit si l-a curatit, asa precum leprosul Il rugase; iar sutasul I-a zis: „Zi numai cu cuvantul si se va tamadui sluga mea”; iar Domnul, minunandu-Se de credinta lui, i-a spus:
„Nici in Israel n-am aflat atata credinta”

Dar iti voi dovedi Dumnezeirea lui Hristos pe o alta cale, contrara celei de pana acum. Marta nu I-a spus Domnului ce I-a zis leprosul si sutasul, ci cu totul dimpotriva: „Oricate vei cere de la Dumnezeu iti va da “, de aceea Domnul nu numai ca n-a laudat-o – cu toate ca-I era cunoscuta, apropiata si una din persoanele cu multa ravna pentru El -, ci chiar a mustrat-o si a indreptat-o, ca nu graise bine despre El, zicandu-i: „Nu ti-am spus ca de vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”.

A tinut-o de rau, ca pe o necredincioasa. Si iarasi, cand Marta I-a spus: „Oricate vei cere de la Dumnezeu Iti va da”, Domnul ii scoale din minte o parere ca aceasta si o invata ca El n-are nevoie sa primeasca o astfel de putere de la altul, ci El este izvorul bunatatilor, spunandu-i: „Eu sunt invierea si viata”; adica: „Nu astept sa primesc putere, ci fac totul cu propria Mea putere”.

De aceea Domnul il lauda pe sutas, il da ca pilda poporului, il cinsteste, dandu-i imparatia cerurilor si cheama si pe altii sa mearga pe urmele lui. Si ca sa afli ca a spus acestea ca sa invete si pe ceilalti sa creada cum a crezut sutasul, asculta precizia cu care evanghelistul arata acest lucru, spunand:

„Si intorcandu-Se, Iisus a zis celor ce veneau dupa El: „Nici in Israel n-am aflat atata credinta’’.

Gandeste deci si tu lucruri mari despre Hristos! Gandul acesta aduce credinta, imparatia cerurilor si celelalte bunatati.

Hristos nu S-a marginit sa-l laude pe sutas doar prin cuvinte, ci i-a dat, in schimbul credintei sale, sanatos pe cel bolnav, ii impleteste cununa stralucita si-i fagaduieste mari daruri, graindu-i asa:

„Multi de la rasarit si de la apus vor veni si se vor odihni in sanurile lui Avraam si ale lui Isaac si ale lui Iacov, iar fiii imparatiei vor fi aruncati afara”.

Hristos le vorbeeste cu mai multa indraznire, pentru ca facuse multe minuni. Apoi, ca sa nu creada cineva ca Domnul vrea sa-l linguseasca pe sutas cu aceste cuvinte, aratand tuturora ce suflet avea sutasul, i-a zis:
„Du-te, dupa cum ai crezut, fie tie!”.

Si indata a urmat vindecarea, marturie a puternicei credintei sutasului:

„Si s-a vindecat sluga lui din ceasul acela”.

Asa s-a intamplat si cu cananeanca; ca si aceleia i-a zis: „O, femeie, mare este credinta ta! Fie tie precum voiesti! Si s-a vindecat fiica ei”.

Dar pentru ca evanghelistul Luca, istorisind minunea vindecarii slugii sutasului, adauga si alte fapte, care se deosebesc de cele spuse de evanghelistul Matei, este de neaparata treubuinta sa lamuresc si deosebirile acestea.

– Ce spune Luca?

– Ca sutasul a trimis la Iisus pe batranii iudeilor sa-L roage sa vina; Matei, dimpotriva, spune ca chiar sutasul s-a dus la Iisus si I-a spus: „Nu sunt vrednic”.

Unii comentatori spun ca e vorba de doi sutasi deosebiti, desi sunt multe asemanari intre istorisirile celor doi evanghelisti. Despre sutasul de la Luca, batranii poporului spun: „El ne-a zidit sinagoga noastra si iubeste neamul nostru” ; despre sutasul de la Matei Iisus spune: „Nici in Israel n-am aflat atita credinta”, dar despre cel de la Luca n-a spus ca:

„Multi vor veni de la rasarit si de la apus”, ceea ce ne face sa banuim ca sutasul de la Luca era iudeu.

Ce vom raspunde, deci?

Explicatia data de acesti comentatori este usoara, dar intrebarea este daca e si adevarata. Dupa parerea mea, in amandoua istorisirile evanghelice este vorba de una si aceeasi persoana.

– Cum poate fi una si aceeasi persoana, m-ar intreba cineva, cand Matei spune ca sutasul s-a apropiat de Domnul si I-a spus: „Nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu”, iar Luca spune ca a trimis la Iisus pe batrinii iudeilor ca sa-L cheme sa vina?

– Sunt de parere ca Luca, in istorisirea sa, ne descopera linguseala iudeilor, ca in nenorociri oamenii sunt nestatornici si isi schimba de foarte multe ori parerile. Probabil ca sutasul, vrand sa plece la Iisus, a fost impiedicat de iudei, lingusindu-l si spunandu-i: „Ne ducem noi sa-L aducem!” Vezi ca chiar propunerea lor este plina de linguseala, pentru ca au spus: „Ne iubeste neamul nostru si ne-a zidit sinagoga”.

Nici nu stiu cum sa-l laude. Ar fi trebuit sa graiasca asa: „A vrut el sa vina sa Te roage, dar l-am oprit noi, vazandu-i nenorocirea si pe bolnav zacand in casa”. Asa ar fi trebuit sa graiasca, pentru a-I arata lui Iisus cat de mare este credinta sutasului.

Dar ei nu graiesc asa! Din pricina invidiei nici n-au voit sa descopere credinta sutasului, ci au voit mai bine sa umbreasca virtutea sutasului, pentru care venisera sa faca rugamintea, decat sa-si ajunga scopul venirii lor, laudandu-i credinta. Invidia e in stare sa intunece judecata. Dar Domnul, Care cunoaste cele ascunse, impotriva vointei batranilor iudeilor, l-a laudat pe sutas.

Ca aceasta este adevarata interpretare, asculta-l iarâsi pe Luca, care insusi da aceasta interpretare. El spune asa: „Si nefiind Iisus departe de casa, a trimis sutasul la El zicand: ” O, Doamne, nu Te osteni, ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu”. Cand a scapat deci sutasul de gura batranilor iudeilor, a trimis la Iisus, spunandu-I: „Sa nu socotesti ca de lene n-am venit, ci m-am socotit nevrednic sa te primesc in casa mea”.

N-are importanta daca Matei spune ca sutasul n-a rostit aceste cuvinte prin prietenii sai, ci le-a rostit cu propria sa gura. Intrebarea este daca fiecare evanghelist a infatisat ravna sutasului si daca sutasul a avut despre Hristos parerea ce I se cuvenea. Se poate ca insusi sutasul sa se fi dus la Iisus, dupa ce a trimis pe prietenii sai, si sa-I fi spus aceleasi cuvinte.

Daca Luca n-a spus ca s-a dus sutasul la Domnul, apoi nici Matei n-a spus ca a trimis pe prietenii lui la El.

Nu este deci o contrazicere intre un evanghelist si altul, ci unul completeaza cele lasate la o parte de celalalt.
Uita-te ca Luca a laudat si in alt chip credinta sutasului, spunand ca „sluga lui era pe moarte”. Asta insa nu l-a deznadajduit, nu l-a facut sa-si piarda nadejdea, ci nadajduia cu tarie ca se va face sanatos.

Daca Matei a spus ca Hristos a zis: „Nici in Israel n-am aflat atata credinta”, iar prin aceste cuvinte a aratat ca sutasul nu era israilitean, iar daca Luca a spus ca a zidit sinagoga iudeilor, deci s-ar parea ca este iudeu, nici aceasta nu e o contrazicere intre Matei si Luca. Era cu putinta sa nu fie iudeu si totusi sa zideasca sinagoga si sa iubeasca poporul iudeu.

Tu nu-mi cerceta numai cuvintele sutasului, ci adauga la ele si slujba lui, si atunci vei vedea virtutea barbatului.
Ca mare este mandria oamenilor care sunt in slujbe si nici nenorocirile nu le moaie cerbicia. Omul imparatesc de la evanghelistul Ioan Il cheama pe Iisus acasa la el, spunandu-I: „Coboara-Te! Copilul meu trage sa moara”.

Sutasul nu-i ca acesta, ci-i cu mult mai bun si decit acest om imparatesc si decit cei care au coborat pe slabanog prin acoperisul casei.

Sutasul nu-I cere Domnului prezenta Sa trupeasca, nici n-a adus pe cel bolnav langa doctor. Aceasta arata ca nu avea o parere mica despre Iisus, ci una cu cuviinta dumnezeieasca.

De aceea a si spus: „Zi numai cu cuvantul!” nici n-a spus de la inceput: „Zi numai cu cuvantul!”, ci la inceput isi povesteste numai durerea; ca nici nu se astepta, din pricina marii lui smerenii, ca Hristos sa-i faca indata pe voie si sa Se duca acasa la el.

De aceea, cand L-a auzit spunand: „Eu venind il voi vindeca”, I-a spus: „Zi numai cu cuvantul!”.

Durerea nu i-a intunecat judecata, ci chiar in suferinta filozofa, uitindu-se nu atat la sanatatea slugii sale, cat la a nu parea ca face ceva necuviincios. Desi nu L-a silit el pe Hristos, prin rugamintile sale, sa-i vindece sluga, ci Hristos, de buna Sa voie, i-a fagaduit vindecarea., totusi si asa se temea sa nu para ca cererea ii depaseste dregaroria si ca primeste un lucru mai presus de merit.

Ai vazut intelepciunea sutasului? Uita-te si la prostia batranilor iudeilor, care spuneau: „Este vrednic sa-i faci darul acesta”‘. Ar fi trebuit sa faca apel la iubirea de oameni a lui Iisus; dar ei ii vorbesc de dregatoria sutasului; si nici nu stiu cum sa vorbeasca. Sutasul insa n-a grait asa, ci I-a spus ca-i cu totul nevrednic nu numai de binefacerea Domnului, ci si de primirea Sa in casa lui. De aceea, dupa ce a spus:

„Sluga mea zace in casa bolnav”, n-a mai adaugat: „Spune sa se vindece!”, temandu-se ca e nevrednic sa primeasca darul, ci I-a vorbit numai de durerea sa. N-a staruit mai departe in rugamintea lui, nici cand L-a vazut pe Hristos binevoitor, ci a ramas mai departe modest, pastrand masura cuvenita.

Daca cineva m-ar intreba: Pentru ce Hristos nu l-a cinstit pe sutas, ducandu-Se in casa lui?, ii voi raspunde asa: Hristos l-a cinstit foarte mult. Mai intai, pentru ca a aratat tuturor de ce simtaminte era insufletit sutasul cand a spus ca nu-i vrednic sa se duca in casa lui; apoi, pentru ca i-a dat imparatia cerurilor si l-a pretuit mai mult decat pe tot poporul iudeu. Pentru ca sutasul s-a socotit nevrednic sa-L primeasca pe Hristos in casa sa, a ajuns vrednic de imparatia cerurilor si vrednic de dobandirea bunatatilor de care se bucura Avraam.

– Dar pentru ce leprosul, m-ar intreba cineva, n-a fost laudat de Hristos, desi a spus lucruri mai mari decat sutasul? N-a spus ca sutasul atat: „Zi numai cu cuvantul”, ci ceva cu mult mai mult: „Voieste numai!”; aceleasi cuvinte pe care profetul le-a rostit despre Tatal: „Toate cate a voit a facut”.

– A fost laudat si leprosul. Cand Iisus i-a spus leprosului: „Du darul pe care l-a poruncit Moise spre marturie lor”, nu i-a spus altceva decat: „Vei fi acuzatorul lor, pentru ca ai crezut”. De altfel nu-i acelasi lucru sa crezi fiind iudeu si sa crezi nefacand parte din neamul iudeu. Ca sutasul nu era iudeu se vede si de acolo ca era sutas, dar si din cuvintele Domnului: „Nici in Israel n-am aflat atata credinta”.

Este mare lucru ca un om, care nu facea parte din neamul iudaic, sa aiba despre Hristos o parere atat de mare. Dupa socotinta mea, sutasul se gandea ca ostirile cele ceresti, bolile, moartea si toate celelalte se supuneau lui Hristos, asa cum i se supuneau lui ostasii sai. De aceea si spune: „Ca si eu sunt om sub stapanire”; cu alte cuvinte sutasul spunea: „Tu esti Dumnezeu, eu sunt om; eu sunt sub stapanire, Tu nu esti sub stapanire. Asadar, daca eu, om fiind si sub stapanire, am atata putere, cu mult mai mult Tu, Care esti Dumnezeu si nu esti sub stapanire”.

Sutasul voia sa-L incredinteze cu tarie pe Iisus ca nu rosteste aceste cuvinte ca sa arate ca este vreo asemanare intre ei, ci, dimpotriva, foarte mare deosebire. „Daca eu, spune sutasul, care sunt un supus si sunt sub stapanire, pot atata, datorita micii mele functii, incat nimeni nu-mi poate sta impotriva, ci se va face tot ce poruncesc , chiar cand poruncile sunt diferite – „Ca zic acestuia:”Du-te!” si se duce, si altuia :”Vino!” si vine”- cu atat mai mult vei putea Tu!”.

Unii citesc din Matei asa: „Ca daca eu, care sunt om”; apoi, dupa ce pun un semn de punctuatie, adauga: „Avand sub stapanirea mea ostasi”.

Tu uita-mi-te ca sutasul a aratat ca Hristos poate sa stapaneasca moartea ca pe un rob si poate sa-i porunceasca ca Stapan. Cand spune: „Vino!” si vine si: „Du-te!” si se duce , sutasul acesta spune „Daca poruncesti sa nu vina peste el moartea, nu va veni”.

Ai vazut cat era de credincios? Caci ceea ce avea sa fie cunoscut tuturora mai tarziu, sutasul o stia; stia ca Hristos are putere asupra mortii si vietii, ca pogoara la portile iadului si ridica.

Si n-a vorbit numai de ostasi, ci si de slugi, la care ascultarea e si mai mare. Si desi avea o credinta atit de puternica, se socotea totusi nevrednic.

Hristos insa aratandu-i ca este vrednic sa-i intre in casa, l-a cinstit si mai mult; l-a admirat, l-a laudat inaintea tuturora si i-a dat mai mult decat i-a cerut.

Sutasul venise sa ceara numai sanatate trupeasca pentru sluga sa si a plecat luand cu sine si imparatia cerurilor.

Ai vazut ca s-au si implinit cuvintele: „Cautati imparatia cerurilor si acestea toate se vor adauga voua”.

Pentru ca a aratat multa credinta si smerenie, Hristos i-a dat cerul si i-a adaugat si sanatatea slugii. Si nu l-a cinstit numai cu atata, ci i-a aratat ca intra in locul celor scosi din imparatia cerurilor.

Iar prin aceasta Hristos face cunoscut tuturora ca mintuirea se dobandeste prin credinta, nu prin faptele legii vechi.

De aceea darul imparatiei cerurilor nu este numai pentru iudei, ci si pentru pagani; si mai mult pentru pagani decat pentru iudei.

„Sa nu socotiti, spune Hristos, ca darul imparatiei cerurilor s-a dat numai sutasului! Darul acesta va fi dat intregii lumi!”

Spunea acestea, profetind despre pagani, dandu-le bune nadejdi. Ca in multimile de oameni, care Il urmau, erau si pagani din Galileea neamurilor.

Spunea acestea ca sa nu-i lase fara nadejde pe pagani si sa alunge din mintea iudeilor gandul ca numai ei sunt poporul ales.

Hristos nu vorbise pana acum de venirea paganilor la credinta, pentru ca nu cumva cuvintele Sale sa supere pe ascultatorii Sai si pentru ca sa nu le dea pricina de atac; prilejuit insa de credinta sutasului, vorbeste si de asta, dar nici acum nu rosteste cuvantul „pagan”; n-a spus: „multi pagani”, ci: „Multi, de la rasarit si de la apus”.
A aratat pe pagani, dar n-a suparat pe iudei: cele spuse erau invaluite. Nu numai aceasta invaluieste noutatea invataturii Sale, ci si prin inlocuirea „imparatiei cerurilor” cu „sanurile lui Avraam”.

Ca nici nu le era cunoscut numele de „imparatia cerurilor”; si Domnul vorbeste de sanurile lui Avraam, pentru ca pe iudei ii ustura mai mult aceasta pierdere.

Tot asa si Ioan Botezatorul n-a vorbit indata despre gheena, ci le a le-a spus ceea ce-i durea mai mult: „Sa nu vi se para ca puteti zice: „Suntem copiii lui Avraam”!.

Odata cu aceasta Hristos a aratat ca nu este potrivnic Vechiului Testament. Pretuind pe patriarhi si numind sanurile lor fericirea celor buni, surpa din temelii aceasta banuiala. Nimeni sa nu creada ca pe iudei ii ameninta numai o singura pedeapsa!

Ca dubla este pedeapsa iudeilor si dubla este si fericirea paganilor; iudeii nu numai ca au pierdut sanurile lui Avraam, ci au pierdut ce era al lor; paganii nu numai ca au dobandit imparatia cerurilor, ci au dobandit ce nu se asteptau; si pe langa acestea si o a treia, ca au luat cele ale iudeilor.

Hristos ii numeste pe iudei „fiii imparatiei”, pentru ca imparatia cerurilor lor le era pregatita. Si aceasta ii durea mai ales pe iudei. Si-i izgoneste din sanurile lui Avraam, dupa ce le-a aratat ca prin fagaduinta trebuiau sa fie in sanurile acelea. Apoi, pentru ca spusele lui Hristos erau o hotarare, o face crezuta prin minunea savarsita, dupa cum minunea la randul ei a fost intarita de profetia realizata mai tarziu.

Cel ce nu crede deci in insanatosirea de atunci a slugii sutasului, sa creada pe temeiul profetiei realizate astazi. Ca si profetia, chiar inainte de realizarea ei, a ajuns cunoscuta atunci pe temeiul minunii.

De aceca Iisus a rostit mai intai profetia, dupa aceea a vindecat sluga bolnava, pentru ca sa fie crezute cele viitoare pe temeiul celor prezente si ceea ce este mai mic, pe temeiul a ceea ce este mai mare.

Nu-i deloc nefiressc, ba, dimpotriva, o lege rationala si dreapta, ca cei virtuosi sa se bucure de bunatati, iar cei pacatosi sa sufere dureri; dar e mai presus de fire sa inzdravenesti un slabanog si sa invii un mort.

Totusi, la acesl lucru, mare si minunat a contribuit, nu putin, si sutasul; lucrul acesta l-a aratat si Hristos prin cuvintele: „Du-te si cum ai crezut, fie tie!”.

Ai vazut ca vindecarea slugii a proclamat puterea lui Hristos, a facut cunoscuta credinta sutasului si a facut crezuta profetia? Dar, mai bine spus, toate au proclamat puterea lui Hristos. Ca Iisus n-a tamaduit numai trupul slugii, ci, prin minune, a atras la credinta si sufletul sutasului.

Tu insa nu mi te uita numai ca sutasul a crezut, ca sluga s-a vindecat, ci minuneaza-te si de iuteala vindecarii. Aceasta a aratat-o evanghelistul prin cuvintele: „Si s-a vindecat sluga lui in ceasul acela”, asa precum a spus si despre lepros: „indata s-a curatit”.

Puterea lui Hristos s-a aratat nu numai prin aceea ca a vindecat sluga sutasului, ci si prin aceea ca vindecarea s-a facut in chip minunat si intr-o clipita.

Si nu numai prin aceasta ne este folos, ci si prin aceea ca de cate ori face Iisus cate o minune vorbeste si de imparatia cerurilor si cauta sa ne atraga pe toti spre ea.

Chiar pe cei pe care-i ameninta ca are sa-i alunge din imparatia cerurilor, nu-i ameninta ca sa-i alunge, ci ca sa-i infricoseze cu aceste cuvinte, spre a-i atrage la imparatia cerurilor.

Iar daca nu se folosesc nici de pe urma acestei amenintari, apoi toata vina e a lor si a tuturor celor ce sufera de aceeasi boala.

Poti vedea ca s-a intamplat aceasta nu numai cu iudeii, ci si cu cei ce au crezut. Ca si Iuda era fiu al imparatiei si auzise impreuna cu ucenicii: „Veti sedea pe cele douasprezece tronuri”, dar a ajuns fiu al gheenei; iar etiopianul, barbar fiind – din cei de la rasarit si de la apus – s-a bucurat de cununi impreuna cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov.

Aceasta se intampla si acum in vremea noastra. „Ca multi dintii vor fi pe urma, a spus Hristos, si cei de pe urma, intai”.

Hristos a spus aceste cuvinte pentru ca nici cei din urma sa nu se trandaveasca, gandindu-se ca nu mai au nici o putere sa ajunga in frunte, si nici cei dintii sa nu se increada prea mult in ei insisi gandindu-se ca sunt in frunte.

Acelasi lucru la profetit mai inainte si Ioan Botezatorul, spunand: „Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam”.

Si pentru ca profetia avea sa se implineasca, a fost predicata mai dinainte, pentru ca nimeni sa nu se tulbure la implinirea ei de un lucru asa de minunat. Ioan o da numai ca posibila, ca o spusese primul, Hristos insa o da ca sigura si o intareste prin minunea savarsita indata dupa savarsire profetiei.

Calendar Ortodox

04
iul.
11

ACATISTUL SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC CIPRIAN Cel ce mai înainte a fost vrăjitor, apoi s-a arătat Arhiereu slăvit prin cinstita fecioară Iustina

2 octombrie

După obişnuitul început, se zic:CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1

Cela ce mai înainte ai fost învăţător răutăţii, şi te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Iustina, şi ca un păstor înţelept, din spinii înşeăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, şi pe noi credincioşii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor şi de razele minunilor tale, întăreşte-ne ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Icosul 1
Minunată s-a arătat viaţa ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idoleşti ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoaşterea cea adevărată, ţi-a descoperit ţie printr-o fecioară curată pe Hristos-singur-Adevărul, de care taină şi pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credinţă cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească; 
Bucură-te, că ai vădit înşeăciunea diavolească; 
Bucură-te, că de cunoştinţa adevărului ai râvnit; 
Bucură-te, cel ce şi în păgâneasca cunoştiinţă te-ai arătat iscusit; 
Bucură-te, cel ce diavoleşti meşteşuguri şi vrăjitorii ai cunoscut; 
Bucură-te, că toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut; 
Bucură-te, că poţi să ne scapi de ispita diavolească; 
Bucură-te, că ne izbăveşti de rătăcirile eretice; 
Bucură-te, că ne arăţi calea spre adevăr; 
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă; 
Bucură-te, ajutorul celor înviforaţi; 
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 2-lea
Cu meşteşugurile vrăjilor tale, multe pagube şi răutăţi ai săvârşit la început; dar apoi la cunoştinţa adevărului venind, ai răscumpărat vremea, aducând din rătăcire pe mulţi la Hristos, şi învăţându-i să cânte lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul al 2-lea
Cartagina, Antiohia şi Egiptul te-au hrănit din pruncie cu cunoştinţa diavolească şi cu spurcata învăţătură a slujirii idoleşti, dar Domnul cu negraita milostivirea Sa cea nebiruită de păcatele omeneşti, printr-o fecioară curată ţi-a rânduit întoarcerea; pe care milostivire slăvindu-o, ţie, celui ce te-ai învrednicit a o dobândi, îţi cântăm:
Bucură-te, că Dumnezeu te-a întors de la păgâneasca slujire; 
Bucură-te, că aşa ai cunoscut a Sa milostivire; 
Bucură-te, îţi aducem noi, închinătorii lui Hristos; 
Bucură-te, căci întorcându-te, pe mulţi la Dumnezeu i-ai întors; 
Bucură-te, că şi azi eşti pildă vie celor rătăciţi; 
Bucură-te, că luminezi calea celor de eresuri orbiţi; 
Bucură-te, că păzeşti Biserica oilor cuvântătoare de rătăcire; 
Bucură-te, că o aperi pe Ea de dosădire; 
Bucură-te, îţi cântăm ţie cu umilinţă; 
Bucură-te, izbăvitorute de vrăjmaşul cel rău; 
Bucură-te, tămăduitorule al celor ce caută sprijinul tău; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 3-lea
În chip minunat ţi-a rânduit Dumnezeu întoarcerea de la slujirea păgânească, Sfinte, că mai întâi a ales o fecioară curată cu numele Iustina care, prin propovăduirea diaconului Prailie, aflând taina întrupării lui Hristos şi Sfânta Sa învăţătură, de la păgânătate a venit la creştineasca credinţă, învăţându-se a slăvi pe Dumnezeu şi a-I cânta Lui: ALILUIA!

Icosul al 3-lea
Ca într-un pământ bun căzând sămânţa propovăduirii lui Hristos în inima Iustinei a adus mult rod, căci aceasta împreună cu părinţii săi a venit la Hristos, slujindu-I Lui în rugăciune, în post şi în înfrânare, pe care lucru minunat văzându-l ne uimim, şi înţelegând în ce chip tainic orânduieşte Dumnezeu întoarcerea celor aleşi ai Săi la lumină, şi cântăm ţie, celui ce îndelungă vreme ţi s-a pregatit carare: 
Bucură-te, că Domnui te-a cunoscut pe tine a fi vas ales; 
Bucură-te, că mai întâi Iustina, fecioara cea curată, pe calea Domnului a purces; 
Bucură-te, că printr-însa ţi s-a pregatit cărarea întoarcerii la Hristos; 
Bucură-te, că Iustina întâi pe părinţii săi de la păgâneasca slujire i-a întors; 
Bucură-te, că Iustina Mireasa aleasă a lui Hristos s-a dovedit; 
Bucură-te, că Lui în post şi multă rugăciune I-a slujit; 
Bucură-te, că sufletul ei s-a arătat pământ cu multă rodire; 
Bucură-te, că ne-a învăţat a ne închina Ziditorului, nu la a Sa zidire; 
Bucură-te, că şi azi daţi lumină celor îndoielnici; 
Bucură-te, că la voi aleargă cei ce în credinţă se arată şovăielnici; 
Bucură-te, şi împreună cu Iustina roagă-te pentru noi; 
Bucură-te, că prin rugăciunile voastre ne izbăvim din nevoi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 4-lea
Văzând râvna cea mare a fecioarei către Hristos, căci pe mulţi începuse a-i întoarce de la păgâneasca slujire, urâtorul de bine şi al oamenilor, a pornit asupră-i cumplit război al răutăţii, dar ea întărindu-se cu Semnul Crucii, prin rugăciune zdrobea puterea diavolului, cântând lui Dumnezeu: ALILUIA!

Icosul al 4-lea
Cu multă iscusinţă a socotit vrăjmaşul neamului omenesc a o abate pe Iustina de la calea mântuirii, dar nu a priceput vicleanul că astfel lucra întoarcerea spre mântuire şi spre dumnezeiasca slujire încă şi a altor vase ale lui Dumnezeu, şi cursă înşelătoare cu meşteşug întinse ei, prin tânărul Aglaid Scolasticul voind a o vâna pe dânsa spre petrecerea cea în necurăţie. Dar, întărită fiind de puterea lui Hristos, păzita a fost de toată spurcăciunea, pentru care şi noi, uimiţi de înţeleptele orânduiri ale lui Dumnezeu, grăim ţie: 
Bucură-te, că nimic nu au izbutit cursele diavoleşti asupra fecioarei celei curate; 
Bucură-te, că prin Aglaid Scolasticul, buna ta râvnă trebuia să se arate; 
Bucură-te, că aşa orânduieşte Dumnezeu cărările mântuirii; 
Bucură-te, că ne înveti pe noi a fi tari şi statornici la vremea ispitirii; 
Bucură-te, că fecioara de uneltiri viclene nu s-a arătat ispitită; 
Bucură-te, că prin darul cerescului ei Mire, de tot răul a fost păzită; 
Bucură-te, că meşteşugitele curse nu au înşelat-o; 
Bucură-te, că mieluşeaua lui Hristos, statornică buna sa râvnă a arătat-o; 
Bucură-te, că pilda ei trebuie să ne stea înainte; 
Bucură-te, Sfinte ca ai preţuit curăţenia ei cuminte; 
Bucură-te, că prin ale voastre rugăciuni, suntem apăraţi de multe ispite; 
Bucură-te, şi ale noastre rugăciuni fă-le înaintea Domnului bine primite; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 5-lea
Neputând Aglaid nici cu ademeniri viclene şi nici cu sila a o atrage pe fecioară de la păzirea curăţeniei sale, a alergat la tine, Cipriane prea slăvite, care pe atunci erai cunoscut ca jertfitor idolesc şi mare vrăjitor şi fermecător, căci aşa orânduise Dumnezeu taina întoarcerii tale la Hristos, de care negrăită înţelepciune, noi minunându-ne, cântare aducem Lui: ALILUIA!

Icosul al 5-lea
Cu necurata putere a vrăjilor tale ai încercat atunci, Cipriane, a ispiti curăţia fecioarei Iustina, ca să o pleci pe ea spre dorirea cea aprinsă, spre necurăţia lui Aglaid, şi s-a tulburat sufletul curat al fecioarei de războiul pe care diavolul îl ridicăse asupra ei; dar întărindu-se cu semnul Crucii Sfinte şi cu puterea rugăciunii, a biruit săgeţile aprinse, cele pornite împotrivă-i. De care lucru aflând, amar te-ai întristat, dar noi cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că întristarea aceasta spre bucurie s-a arătat roditoare; 
Bucură-te, că s-a păzit curăţia neprihănitei fecioare; 
Bucură-te, că s-a frânt boldul satanei prin Cinstita Cruce; 
Bucură-te, că şi azi rugăciunea ta biruinţă împotriva diavolului aduce; 
Bucură-te, că şi nouă credinţa Iustinei spre pildă ne stă înainte; 
Bucură-te, că şi ţie însuţi, spre ajutor s-a făcut, Sfinte; 
Bucură-te, că aşa ai cunoscut amăgirea vrăjitor idoleşti; 
Bucură-te, că acum, cu rugăciunile tale, toată puterea celui rău biruieşti; 
Bucură-te, că pe voi sfinţilor Ciprian şi Iustina, vă chemăm în ajutor; 
Bucură-te, că v-aţi făcut biruitori asupra tuturor rătăciţilor; 
Bucură-te, că prin tine s-a vădit zădărnicia credinţelor păgâneşti; 
Bucură-te, că şi azi farmece şi descântece ca spurcate vrăjitorii le vădeşti; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-6-lea
Vazând biruindu-se meşteşugirea vrăjilor tale cu puterea Crucii ţi-ai înnoit atacurile împotriva fecioarei Iustina, căci aşa a voit Domnul ca să se vădească marea neputinţă şi înşelăciunea uneltirilor diavoleşti, şi să se arate puterea Numelui lui Hristos, ca văzând minunea, toţi să-L lăudăm pe El, cântând: ALILUIA!

Icosul al-6-lea
Smerindu-şi trupul sau cu postul şi rugăciunea, cu haină aspră îmbrăcându-se, Iustina a biruit atacurile pe care mai vârtos diavolul le pornise împotriva ei. Iară el, uneltind cu vicleşug ca şi oarecând pe Eva să o amăgească, sub chipul unei femei venind, cu amăgitoare vorbe încerca să o ispitească ca şi cum ar fi voit să urmeze vieţii şi curăţiei ei. Dar acest chip de ademenire înţelegându-l Iustina, a biruit uneltirile lui, pentru care noi grăim: 
Bucură-te, Cipriane, că stăruind în prigonirea fecioarei ai vădit puterea rugii; 
Bucură-te, că fecioara nu s-a amăgit de duhul înşeăciunii; 
Bucură-te, că prin stăruinţa ta în prigonire, ca şi oarecând Pavel, statornic te-ai arătat; 
Bucură-te, că statornicia ta în rău, îndelung iubitorul de oameni Dumnezeu a răbdat; 
Bucură-te, că mai înainte a cunoscut Domnul că vei fi statornic şi în credinţă; 
Bucură-te, căci ca şi Pavel ai vădit că cele rele le lucrai doar din neştiinţă; 
Bucură-te, că prin fecioara cea curată Hristos te-a luminat; 
Bucură-te, că prin ea Calea, Adevărul şi Viaţa ai aflat; 
Bucură-te, că şi pe cei ce sunt întru întunericul rătăcirii, îi luminezi; 
Bucură-te, că acum în lumina cerească te desfătezi; 
Bucură-te, şi ne întoarce pe noi din orice rătăcire; 
Bucură-te, îţi cântăm ţie, căutând prin tine mântuire; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-7-lea
Aflând că prin acea vicleană uneltire nimic nu a sporit diavolul împotriva curăţiei Iustinei, ai voit să afli cu ce putere îl biruieşte ea, zdrobind toate meşteşugurile lor şi ţi s-a adeverit că nu poate diavolul nici a privi spre semnul Crucii, căci foc ce-l arde şi departe îl goneşte ea este împotrivă-i; astfel ai început, o, Cipriane a înţelege puterea cu care se înarmează toţi închinătorii Crucii când aduc ei cântarea de laudă: ALILUIA!

Icosul al-7-lea
Scârbit ai fost mai întâi, o Sfinte, când ai văzut că puterea vrăjilor diavoleşti, pe care le credeai neînvinse încă din pruncia ta, este biruită de o fecioară neputincioasă cu firea; dar apoi mintea ta cea doritoare de desăvârşita cunoaştere a început să se lumineze prin cunoştinţa Adevărului; de care bucurându-ne îţi cântăm: 
Bucură-te, vas primitor de adevărata lumină; 
Bucură-te, că ai venit la cunoştinţa adevărului printr-o fecioară creştină; 
Bucură-te, cel ce din pruncie ai dorit cunoaşterea cea adevărată; 
Bucură-te, că astăzi dracii de frica ta tresaltă; 
Bucură-te, că ai înfrânt puterea cu care ei odinioară te-au supus; 
Bucură-te, că lumea de uneltirile diavoleşti e păzită; 
Bucură-te, că prin aceasta credinţa nostră e întărită; 
Bucură-te, corabie, ce ai înfruntat marea cea înfiorată; 
Bucură-te, că lumina lui Hristos, ca un far în furtună ţi-a fost arătată; 
Bucură-te, că şi pe noi, păcătoşii, ne aduci la liman liniştit; 
Bucură-te, că pe mulţi să smulgi, din al patimilor noian ai izbutit; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-8-lea
Voind să te amăgească diavolul cu uneltirile lui a iscodit altă înşelăciune şi mai vicleană ca să vă ameţească pe toţi. Astfel s-a prefăcut luând chipul Iustinei şi a intrat la Aglaid; acesta crezând că nălucirea e adevărată a strigat-o pe nume, dar minune: numai la auzul numelui fecioarei nălucirea s-a risipit. Şi noi înspăimântaţi fiind, cântăm lui Dumnezeu Celui ce a dat o aşa putere oamenilor bineplăcuţi Lui: ALILUIA!

Icosul al-8-lea
Cu spaimă cumplită a alergat Aglaid la tine, Cipriane, spunându-ţi cele petrecute, iar tu, ruşinat, fiindcă se vedea zadarnicia şi amăgirea vrăjilor tale, ai încercat nenumărate alte chipuri de asemănare ca să-l poţi face pe Aglaid sau pe tine însuţi să vă puteţi apropia de casa Iustinei. Dar fiind voi cu cuget necurat nimic nu aţi izbutit, căci Însuşi Mirele Cel Ceresc păzea curăţia prea înţeleptei fecioare; pentru care noi cu umilinţă cântăm: 
Bucură-te, că nu ai amăgit-o nicidecum pe fecioara cea curată; 
Bucură-te, că prin statornica Iustina multe taine s-au vădit; 
Bucură-te, că mai întâi puterea diavolului a fi neputincioasă s-a dovedit; 
Bucură-te, că puterea nebiruită a lui Hristos şi al Crucii Sale s-a arătat; 
Bucură-te, că ai cunoscut cum întăreşte Dumnezeu pe Sfinţii Săi în chip minunat; 
Bucură-te, că şi azi credinţele rătăcite din lume izgoneşti; 
Bucură-te, şi ne înarmează pe noi prin credinţă împotriva celui rău; 
Bucură-te, şi ne dă biruinţă împotriva diavolului, nouă, celor ce chemăm numele tău; 
Bucură-te, şi împreună cu fecioara cea curată scapă-ne de ispitele cele neaşteptate; 
Bucură-te, şi cursele lui Veliar sfărâmă-le şi fă-ni-le nouă arătate; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al-9-lea
Neizbutind nimic împotriva credinţei celei neclintite a Iustinei şi a curăţiei ei prin încercarea de a o arunca în prapastia iubirii de plăceri trupeşti, ai căutat a o supune pe dânsa prin ispitirile durerii pornind asupră-i, ca şi oarecând asupra lui Iov, mulţime de nenorociri; dar ea neîncetat rugându-se ca şi David graia: Nu voi muri, ci vie voi fi şi voi povesti lucrurile Domnului. Şi pentru toate proslăvea pe Dumnezeu cântându-I: ALILUIA!

Icosul al-9-lea
Dar nu numai asupra ei, ci şi asupra rudeniilor ei şi a toată cetatea slobozind blestemul, ai adus, o, Cipriane, vătămare, din mânia cea neîmblânzită şi din ruşinea cea multă ce ţi se făcuse, încât mulţi cetăţeni au mers la Iustina voind a o sili pe ea să nu se mai împotrivească lui Aglaid, pentru a izbăvi cetatea de mulţimea vrăjilor tale; dar ea nu prin însoţire necurată, ci prin curate şi fierbinţi rugăciuni, a izbăvit pe toţi de tot răul, batjocorind meşteşugurile vrăjitoreşti; pentru aceea cu toţi văzând minunea lăudăm pe Dumnezeu şi cântăm ţie: 
Bucură-te, că nici iscoadele cele rele la rău nu au înduplecat-o; 
Bucură-te, că Iustina s-a dovedit slujirii lui Hristos vas plecat; 
Bucură-te, că mulţi din aceia au cunoscut pe Hristos, prin minunata ei tămăduire; 
Bucură-te, că întreaga cetate a luat printr-însa izbăvire; 
Bucură-te, că mulţi au venit atunci la credinţă; 
Bucură-te, că tu însuţi ai fost zdruncinat în întrega ta fiinţă; 
Bucură-te, că pentru a doua oară ai fost puternic cutremurat; 
Bucură-te, că încrederea în puterea vrăjilor tale ţi s-a destrămat; 
Bucură-te, că aşa a binevoit Dumnezeu prin minunata fecioară a-ţi lucra mântuirea; 
Bucură-te, că ne înveţi pe noi a răbda îndelung când suntem ispitiţi; 
Bucură-te, că ne întăreşti pe noi a rămâne în credinţă statornici şi neclintiţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 10-lea
Ruşinat fiind, Cipriane, de înfrângerea ce ai suferit-o printr-o tânară fecioară, tu, cel mult învăţat şi iscusit foarte în lucruri vrăjitoreşti şi înştiinţându-te că toate meşteşugurile viclene cu puterea Crucii şi cu numele lui Hristos au fost biruite, ţi-ai venit întru simţire şi întru cunoştinţa Adevărului şi ai început a dosădi pe draci, slăvind pe Dumnezeu şi cântându-I, Lui: ALILUIA!

Icosul al 10-lea
Văzând ca te-ai trezit din somnul şi întunericul neştiintei şi cu mânie sfântă îl ocărăşti, acum şi pe tine, slujitorul idoleştii închinări şi al diavoleştilor meşteşuguri vrăjitoreşti, ca să te piardă s-a pornit diavolul cu putere multă, încercând să te ucidă şi, neavând tu nici un ajutor de la nimeni să te izbăvească, ţi-ai adus aminte de semnul Crucii, prin care se împotrivea Iustina şi, chemând numele lui Hristos ai biruit puterea diavolului, de care lucru prea minunat, cutremuraţi fiind, cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că prin fecioara Iustina ai venit la chemarea Numelui lui Hristos; 
Bucură-te, că întru Numele Lui ai zdrobit pe diavolul ce se pornise împotiva ta mai vârtos; 
Bucură-te, că ai aflat Lumina cea adevărată; 
Bucură-te, împreună cu fecioara cea curată; 
Bucură-te, că spre spurcata însoţire n-ai putut să o pleci; 
Bucură-te, că în Lumina lui Hristos, acum împreună cu ea petreci; 
Bucură-te, şi ne întăreşte şi pe noi în chemarea Numelui lui Hristos; 
Bucură-te, că ni L-ai arătat nouă a fi dar prea luminos; 
Bucură-te, că şi prin tine a sporit Biserica cea biruitoare; 
Bucură-te, că te-a câştigat la credinţă Iustina, cea curată ca o floare; 
Bucură-te, şi ne învaţă şi pre noi a păzi curăţia; 
Bucură-te, şi izbăveşte din nevoi pe cei ce iubesc fecioria; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 11-lea
Arzându-ţi toate cărţile tale cele vrăjitoreşti înaintea credincioşilor, ai alergat la Episcopul creştinesc, cerându-i lui să te unească prin Botez cu Dumnezeul Iustinei şi având tu inimă înfrântă şi cu multă plângere pentru toate relele ce le-ai făptuit în viaţa ta de până atunci, primit ai fost în turma lui Hristos; căci a cunoscut Episcopul buna ta râvnire. Şi precum te-ai arătat odinioară grabnic la rău, te-ai dovedit apoi apring râvnitor şi slujitor vrednic al Dumnezeului Celui adevărat, neprididând a-I aduce Lui neîncetat cântarea: ALILUIA!

Icosul al 11-lea
Cu mare osârdie ai alergat, Cipriane, pe calea cea strâmtă şi anevoioasă, după ce ai aflat că Hristos este calea cea adevărată, dorind să răscumperi vremea petrecută în spurcata slujire idolească şi totdeauna plângând pentru faptele cele rele de mai înainte. Drept aceea ai mers din putere în putere şi din bunătate în bunătate, încât degrab te-ai învrednicit a primi nu numai Botezul, ci ai păşit din treaptă în treaptă până la cinstea de Episcop, păstorind cu râvnă turma lui Hristos. Iar pe fecioara Iustina, diaconiţă şi egumenă într-o mănăstire de fecioare ai făcut-o. Pe care cinstită înălţare văzând-o cu bucurie cântăm ţie: 
Bucură-te, Cipriane, că aşa răsplăteşte Dumnezeu inima curată; 
Bucură-te, că a cunoscut Dumnezeu râvna ta după cunoştinţa cea adevărată; 
Bucură-te, că aşa miluieşte Dumnezeu pe cei ce îndelungi ispitiri suferă; 
Bucură-te, că aşa te-ai arătat Arhiereu prea sfinţit; 
Bucură-te, că şi pe Iustina vrednica diaconiţă slujirii lui Hristos ai înălţat-o; 
Bucură-te, că egumenă şi povăţuitoare şi altor fecioare ai dat-o; 
Bucură-te, că ai păstorit turma lui Hristos cu multă râvnă şi silire; 
Bucură-te, că şi noi alergăm la tine, ca la un adevărat păstor, cu multă dorire; 
Bucură-te, şi ne povăţuieşte pe noi pe calea mântuirii; 
Bucură-te, şi fii lângă noi mereu în ceasul ispitirii; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 12-lea
Prin râvna ta şi a fecioarelor cele curate povăţuite de înteleapta Iustina se deşerta slujirea idolească, iar slava lui Hristos se înmulţea. O viaţă ca aceasta a ta şi sârguinţa cea pentru slujirea lui Hristos şi pentru mângâierea sufletelor omeneşti văzând-o diavolul, scrâşnea împotrivă-ţi voind cu orice chip să te piardă. Însă nu ştia pierzătorul că o şi mai mare şi nepieritoare slavă îţi pregătea şi sălăşluire cu cetele Sfinţilor; ca împreună cu ei pururea să cânţi lui Dumnezeu cântarea: ALILUIA!

Icosul al 12-lea
Neştiind pierzătorul în ce chip să te piardă, căci se temea de puterea Crucii, a îndemnat pe păgâni să te clevetească înaintea ighemonului, că ai părăsit păgâneasca închinare şi slujire idolească, venind la creştineasca închinare a lui Hristos, şi că pe mulţi depărtezi de la spurcata slujire la idoli, sporind turma lui Hristos. Acestea auzind ighemonul şi neputând a te zăticni prin cuvinte meşteşugite, te-a dat la muncire cumplită împreună cu fecioara Iustina. Iara voi, toate răbdându-le şi neplecându-vă la închinarea idolească, igheonul a poruncit să vă ucidă pe voi prin tăiere de sabie. Iar împreună cu voi s-a învrednicit de cununa mucenicească şi evlaviosul creştin Teoctist, care văzând moartea voastră cea nevinovată, a mărturisit şi el pe Hristos. Pentru aceea laude ca acestea aducem ţie: 
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi al turmei lui Hristos păstor nebiruit; 
Bucură-te, că şi Iustina fecioara, nevoindu-se alături de tine s-a sfinţit; 
Bucură-te, că de vicleanul ighemon n-aţi fost amăgiţi; 
Bucură-te, că v-aţi arătat mărturisitori ai lui Hristos neclintiţi; 
Bucură-te, că astfel de cununa muceniceasca aţi fost învredniciţi; 
Bucură-te, că acum prin sfintele tale moaşte multe tămăduiri se dăruiesc; 
Bucură-te, că râuri de daruri se revarsă celor ce te cinstesc; 
Bucură-te, că şi noi cu mare credinţă la tine năzuim; 
Bucură-te, că prin ale tale sfinte moaşte ajutor şi mântuire nădăjduim; 
Bucură-te, şi te roagă pentru noi împreună cu Sfânta Iustina şi Sfântul Teoctist; 
Bucură-te, şi primeşte de la noi jertfă de laudă acest smerit acatist; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condacul al 13-lea
O, Prea Sfinţite Cipriane, Ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule prea tare, împreună cu Sfânta muceniţă Iustina şi Sfântul mucenic Teoctist, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce pururea te cinstesc şi cu cântări măresc sfântă pomenirea ta şi cu rugăciunile tale, îmblânzeşte pe Stăpânul Hristos, pentru toţi mijlocind iertare de greşeale şi izbăvire de toate cursele şi ispitirile diavoleşti, ca mântuindu-ne să-I cântăm împreună cu tine, în vecii nesfârşiţi, cântarea îngerească: ALILUIA!  (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice  Icosul întâi
Minunată s-a arătat viaţa ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idoleşti ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoaşterea cea adevărată, ţi-a descoperit ţie printr-o fecioară curată pe Hristos-singur-Adevărul, de care taină şi pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credinţă cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească; 
Bucură-te, că ai vădit înşeăciunea diavolească; 
Bucură-te, că de cunoştinţa adevărului ai râvnit; 
Bucură-te, cel ce şi în păgâneasca cunoştiinţă te-ai arătat iscusit; 
Bucură-te, cel ce diavoleşti meşteşuguri şi vrăjitorii ai cunoscut; 
Bucură-te, că toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut; 
Bucură-te, că poţi să ne scapi de ispita diavolească; 
Bucură-te, că ne izbăveşti de rătăcirile eretice; 
Bucură-te, că ne arăţi calea spre adevăr; 
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă; 
Bucură-te, ajutorul celor înviforaţi; 
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarţi; 
Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Şi  Condacul întâi
Cela ce mai înainte ai fost învăţător răutăţii, şi te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Iustina, şi ca un păstor înţelept, din spinii înşeăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, şi pe noi credincioşii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor şi de razele minunilor tale, întăreşte-ne ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, sfinţite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE care se zice doar de PREOŢI:   Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, Sfânt şi slăvit eşti; Împăratul Împăraţilor şi Domnul domnilor, slavă Ţie. Tu Cel ce locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului şi nevrednicului robului Tău, depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul şi fă-l să-şi dea roadele lui; copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pântecelui; acestea şi toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti. Şi dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor şi ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji şi de toate lucrările sataniceşti şi de toate legăturile lui, şi distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.
Aşa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău şi dezleagă pe robul Tău 
(numele) de toate legăturile satanei şi dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatra, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau cu al peştilor, sau prin necurăţie, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin şerpi (vii sau morţi), sau prin pământul morţilor, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoşti şi ştii toate, dezleagă, sfărâmă şi distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău 
(numele) păzeşte-l cu toţi ai casei lui de toate uneltirile diavoleşti.
Zdrobeşte cu însemnarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustieşte, distruge şi depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei şi fermecătoriei de la robul Tău 
(numele).
Aşa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău şi pe robul Tău cu toţi ai casei lui, şi dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala şi de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lacomia, neputinţa, prostia, neînţelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, şi de toate rătăcirile şi greşalele, ştiute şi neştiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

03
iul.
11

Duminica a treia dupa Rusalii – Despre grijile vietii

Predica la Duminica a treia dupa Rusalii - Despre grijile vietii

Predica la Duminica a treia dupa Rusalii – Despre grijile vietii

Evanghelia acestei duminici, una dintre cele mai frumoase si mai pline de substanta, face parte din Predica de pe munte a Mantuitorului. Atunci si-a prezentat programul de reforme doctrinare si de viata, si a delimitat invatatura si traditia Vechiului Testament, de invataturile noi, revelate de Dansul, in fata unei multimi uimite care se afla in continua „mirare”, „caci El ii invata ca unul ce avea putere, iar nu ca fariseii si carturarii”. E o Evanghelie-poem, opera a unui autor divin!

Dar textul destul de lung, si care ne-ar putea provoca la exegeze mai profunde, si din mai multe unghiuri de vedere, are, ca toate poemele, pasaje care pot usor da nastere la controverse, putand fi interpretate in diferite feluri. Asupra lor as vrea sa va spun caleva cuvinte, foarte pe scurt, incercand sa ne lamurim impreuna care si cum trebuie sa fie dreapta lor interpretare ortodoxa.

Textul intreg este acesta: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat, iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci daca lumina care e in tine este intuneric, atunci cum e intunericul? Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretuit nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti inbraca; au nu este viata mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi mai presus decat ele? Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot? Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?

Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc paganii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Mi. 6, 22-33).

Asupra a trei versete din acest text as dori sa ne oprim cu privire la care sunt sigur ca v-ati pus si dv. intrebari, in timp ce le-ati ascultat. Nu sunt usoare nici la prima, nici la a doua vedere. Dovada ca e asa, e ca pe multi i-au facut sa le interpreteze gresit si sa scoata din ele ceea ce ele n-au intentionat sa spuna. Acesta este unul din marile pericole care ii pandesc pe cei care interpreteaza Scriptura dupa capul lor si o aplica la situatii care n-au fost avute in vedere cand au fost rostite sau scrise cuvintele ei.

Sa le luam pe rand.
Cel dintai text este desigur acesta: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, caci sau pe unul va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui. Nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona”.

Al doilea: „Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca. Oare nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?”

In sfarsit, si al treilea verset: „Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate acestea (de mai sus) se vor adauga voua”.

Dupa cum stiti, in ultima vreme mai ales, s-a abatut un blestem si peste poporul nostru credincios. Acest blestem il constituie cei care vor sa ne schimbe credinta si ne fura credinciosii. Si e de mirare cum chiar aici, in aceasta Transilvanie a noastra, care si-a pastrat de-a lungul mileniilor unitatea de neam, prin limba si credinta, si asa a putut supravietui unor vremuri vitrege care au luat sfarsit abia in 1918, prin Unirea cu tara, e de mirare, zic, ca si aici incep sa prinda pe alocuri invataturi noi si gresite, care vor sa ne abata si de la adevarata invatatura, si de la unitatea noastra. Pentru ca ele, oricum, opereaza o ruptura intre sufletele noastre ale tuturor. Ne impart in grupuri, in „bisericute” care se rup de la Biserica cea una.

Se gasesc rataciti care cred ca abia ei, acum, dupa doua mii de ani, au descoperit cum trebuie interpretata Scriptura, ca si cum mosii si stramosii nostri, ca si cum Parintii Bisericii, ca si cum Biserica aceasta care dureaza de doua mii de ani a trait pana acum in greseala, si toti cei care au murit in credinta Bisericii si-au pierdut mantuirea. Si, de vreme ce si-au pierdut mantuirea, nu mai au nici o comuniune cu dansii, deci nici o legatura cu trecutul socotit ratacit. Cu prezentul Bisericii stramosesti, nici atata. Ei sunt cei despre care spune Sfantul Pavel: „De omul eretic, dupa o sfatuire sau doua, te fereste” (Tit 3, 10) sau: „Caci va fi o vreme cand oamenii nu vor primi invatatura cea sanatoasa, ci-si vor alege invatatori dupa poftele lor, ca sa le gadile auzul, si-si vor intoarce urechile de la adevar si se vor lua dupa basme” (Iisus Timotei 4, 3-4). Ei vin, bineinteles, in numele lui Hristos, dar „au smerenie prefacuta” (Coloseni 2, 18), „iubire de disputa si slava desarta” (Filipeni 2, 3), „si-l propovaduiesc pe Hristos din pizma (fata de adevaratii credinciosi ai Bisericii) si din iubire de disputa… si nu eu gand curat” (Filipeni 1, 15-16).

Sfantul Pavel ii numeste „frati mincinosi” (Iisus Cor. 11, 26), „avand numai chipul cucerniciei, iar puterea ei tagaduind-o”. Si indeamna iarasi: „De acestia sa te feresti” (Iisus Timotei 3, 5). Sunt intr-adevar cu Scriptura in mana, si asa ii insala pe cei simpli, care nu stiu ca si diavolii ca sa-i insele pe oameni vin tot cu Scriptura. Nu cu Scriptura au incercat sa-L ispiteasca pe Mantuitorul? Sf. Iacov spune limpede ca „si dracii cred si se cutremura” (Iacov 2, 19).

Sfanta Scriptura numai atunci are autoritate, cand e interpretata dupa credinta Bisericii. Cei care o interpreteaza dupa capul lor, si fara sa aiba pregatirea necesara, si fara sa se verifice prin Sfintii Parinti, prin Sinoadele ecumenice si prin intreaga Traditie a Bisericii, sunt dintre cei care „pururea invata si niciodata nu pot sa ajunga la cunostinta adevarului” (Iisus Timotei 3, 7), pentru ca invata de la cine nu trebuie, de la cei care nici ei nu stiu, de la cine stie ce exaltati, fie rataciti, fie vicleni.

Unii dintre cei inselati par ravnitori, fiind oameni de buna-credinta, dar sunt prinsi in mrejele amagirilor. Acestia „chiar de se lupta nu se incununeaza, pentru ca nu se lupta dupa lege” (Iisus Tim. 2, 5). Nici nu se mantuiesc.

Imi dau seama cat de grava si plina de raspundere e aceasta afirmatie, dar nu e a mea. E a Sfantului Pavel. Unii dintre ei, sarmanii, se amagesc cu ravna pe care o pun in observarea regulilor gruparii care i-a ademenit, dar la ce le ajuta, cand Sfantul Pavel spune ca o astfel de ravna „fara pricepere” (Romani 10. 2), nu are nici un ecou la Dumnezeu?

Sunt unii, Martorii lui Iehova, pe care nu-i intereseaza nimic din lume – desi profita de tot ce creeaza oamenii, haine, lumina, materiale etc. – nici din Scriptura, pentru ca nu li se cere decat un lucru: sa faca, toti, cat mai multi prozeliti, adica martori ai lui Iehova. Li se spune ca sunt cu atat mai aproape de imparatie, cu cat au la activ un numar mai mare de convertiti. Parca anume pentru ei ar fi spus Mantuitorul: „Vai voua… ca cutreierati marea si uscatul ca sa faceti un prozelit, si daca il dobanditi il faceti fiu al gheenei indoit ca voi” (Matei 22,15).

Ei bine, multi dintre acestia interpreteaza aceste texte, asupra carora am dorit sa ne oprim, altfel decat trebuie. De pilda, unii, pe baza textului: „Nu va ingrijiti ce veti manca si ce veti bea”, se declara impotriva angajarii crestinilor in viata de toate zilele a societatii in care iraiesc, invocand si motivul ca „nu se poate sluji la doi domni”.

Sa vedem asadar care este adevarata interpretare a acestor texte. Este adevarat ca Mantuitorul spune: „Nu duceti grija, spunand: ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca” (Matei 6, 3), dar prin aceasta nu trebuie sa se inteleaga ca nu trebuie sa muncim, ca sa ne castigam painea de toate zilele. Accentul trebuie sa cada aici pe „nu duceti grija” sau ca in alte editii, „nu va ingrijorati!”. „Nu va ingrijorati”, adica nu va pierdeti speranta, nu va faceti atat de multe griji, faceti-va datoria si, la datoria voastra, va adauga Dumnezeu ceea ce are El de adaugat, ca doar „sunteti impreuna-lucratori cu Dumnezeu” (I Cor. 3, 9). Faceti voi tot ceea ce trebuie de partea voastra, si atunci nu va ingrijorati, caci Dumnezeu, in mod sigur, va face partea Lui. Si Mantuitorul completeaza limpede ceea ce exegetii improvizati nu vad: „caci Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de toate acestea” (Matei 6; 32). Asadar, nu traiti in panica, in alerta, in deznadejde. Pe conlucrarea cu Dumnezeu trebuie sa cada accentul, nu pe faptul ca ar fi aici un indemn la incrucisarea bratelor si la asteptarea manei din cer.

Munca e unul din principiile fundamentale ale invataturii Mantuitorului. Cum s-ar contrazice El acum? In intelepciunea poporului nostru exista o vorba: aduna bani albi pentru zile negre. Dar acestia se aduna prin munca. Si apoi chiar Mantuitorul, n-a spus El: „Vrednic este lucratorul de plata sa”!? (Luca 10, 7). O repeta si Sfantul Pavel (1 Tim. 5, 18) si era lege inca din Vechiul Testament (Num. 18, 31). Sfantul Pavel spune ca si-a castigat painea prin munca, spre a nu fi povara nimanui (Iisus Tes. 3, 8). Si Psalmistul scria: „Iesi-va omul la munca sa si la lucrarea sa pana seara” (Ps. 104, 23). Si din nou Sfantul. Pavel arata ca plugarul trebuie sa munceasca inainte de a strange roadele (Iisus Tim. 2, 6). Si mai departe, ca de obicei, dupa ce expune un fapt particular, trece la generalizare si proclama principiul: „Cine nu vrea sa lucreze, sa nu manance” (Iisus Tes. 3, 10).

Iov se refera si la „muncitorii de ziua” (Iov 7, 1), la saracii care prin munca isi agoniseau cele pentru trai. Si Dumnezeu a lucrat sase zile, iar in a saptea s-a odihnit (Facere 2, 3). Oare n-a spus Mantuitorul cand si-a insusit si El porunca muncii: „Tatal meu pana acum lucreaza, si Eu lucrez”? (Ioan 5, 17). Si nu tot El a spus pilda talantilor, in care se arata ca fiecaruia i se da un talant, sau doi, sau cinci, cu porunca de a-i inmulti? Si cum se pot inmulti? Prin munca.

In „invatatura celor 12 apostoli”, care e din epoca primara a crestinismului, se spune: „Daca cel ce vine la voi este un drumet, ajutati-l cat puteti, dar sa nu ramana la voi decat doua sau trei zile, daca e nevoie. Daca vrea sa se stabileasca la voi ca meserias, sa lucreze si sa ramana, dar daca nu are o meserie, socotiti-va dupa priceperea voastra, ca sa nu traiasca cu voi impreuna un crestin trandav”.

Si atunci cum impacam una cu alta? Cum impacam porunca de a nu strange averi cu aceea de a munci si a inmulti talantii? Intram noi in categoria florilor si a pasarilor? Parca n-am intra. Dar totusi Iisus a dat acest exemplu oamenilor.

Modul cum trebuie sa intelegem aceasta comparatie reiese din modul cum a inteles Mantuitorul cuvintele Sale, atunci cand le-a rostit. E in afara de orice indoiala ca Mantuitorul n-a inteles prin comparatia cu florile si pasarile, ca omul trebuie,sa nu lucreze.

Ca sa pricepem bine lucrul acesta, trebuie sa mergem la radacina invataturii Sale, ceva mai adanc. El a avut in vedere ca fiecare vietate, planta, pasare animal salbatic, domestic sau om, toate tra iesc dupa o randuiala a lor. Precum i s-a randuit fiecaruia. Unele sa-si ia hrana din pamant, precum florile, copacii, cerealele, iarba; altele s-o gaseasca usor, nici avand nevoi prea mari, precum pasarile, desi si ele trebuie s-o caute; altele s-o vaneze, altele, ca animalele domestice, s-o primeasca de la om, dar tot ca rasplata a muncii sau a unui folos pe care il aduc, iar omul trebuie sa si-o agoniseasca singur „Cu osteneala sa te hranesti din pamant in toate zilele vietii tale”, a zis Domnul (Fac. 3, 17), poruncind stramosilor Adam si Eva „sa lucreze pamantul” (Fac. 3, 23). Randuiala sub care a fost pus omul, e aceea de a-si castiga viata prin munca bratelor sale.

Cand Mantuitorul a dat exemplul cu crinii campului si pasarile cerului, a vrut sa spuna ca acestora Dumnezeu le-a pus o anumita randuiala si, iata ca traind dupa randuiala prescrisa lor de Dumnezeu, nu mor de foame. Nu s-a vazut pasare sau animal salbatic care sa moara de foame in vremuri normale. Omului i s-a prescris randuiala de a trai din munca. Deci nici el nu poate muri, daca-si respecta randuiala care i-a fost prescrisa de Dumnezeu. Dumnezeu a randuit sa existe hrana, iar omului i-a randuit s-o caute, s-o pregateasca, s-o scoata din pamant. Florilor, plantelor si copacilor care nu se pot misca, le da Dumnezeu hrana din pamant, din ploaie, din soare si din vant. Animalelor si pasarilor care se pot misca, dar n-au maini ca sa lucreze, nici unelte, le da Dumnezeu hrana de-a gata, dar cu conditia s-o caute, deci sa se osteneasca, iar oamenilor care se si misca, au si maini, le-o da Dumnezeu ca rod al muncii lor.

Asa trebuie inteleasa aceasta invatatura. Cand Mantuitorul se afla in pustie, Satana care il ispitea i-a propus: „De esti Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini” (Matei 4, 3). Vei fi ascultat. Mantuitorul i-a raspuns: Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care va iesi din gura lui Dumnezeu”. Si acest text e interpretat de unii gresit, in sensul, mai intai ca se poate obtine paine si prin alte mijloace, prin minune, nu neaparat prin munca si, in al doilea rand, ca chiar Iisus a spus ca „nu numai cu paine va trai omul” si ca mai important e „cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu „.

Doua observatii se impun in legatura cu aceasta: mai intai ca propunerea obtinerii painii prin minune venea de la diavol, asa ca lucrul vorbeste prin el insusi; in al doilea rand, se omite din vorbirea Mantuitorului un amanunt. El nu spune ca omul poate trai fata paine, cum interpreteaza unii exegeti de ocazie, ca sa schimbe accentul pe „cuvantul lui Dumnezeu”, pe care pretind ca il propovaduiesc numai ei. Mantuitorul spune: „nu numai cu paine”, ceea ce inseamna ca „si cu paine” Cu cuvantul lui Dumnezeu, dar si cu paine! Cu painea care trebuie muncita! Numai sa nu ramai numai la paine, ci sa te hranesti si cu cuvantul lui Dumnezeu.

Se zice ca intr-o manastire a venit din alta parte un monah foarte evlavios, in cautarea de atmosfera mai monahala decat in manastirea din care a plecat. I-a spus staretului ca el doreste sa traiasca dupa Scripturi, numai cu cuvantul lui Dumnezeu; asa ca sa i se ingaduie linistea cuvenita lecturii si rugaciunii.

In manastiri este o regula: oricine vine este primit si omenit ca oaspete trei zile. Dupa trei zile trebuie sa ia parte la munca impreuna cu obstea monahilor, care traiesc dupa principiul din vechime stabilit, „ora et labora” ” roaga-te si munceste”. Staretul l-a primit pe calugarul nostru, dar dupa trei zile calugarul s-a trezit cu economul manastirii care i-a spus cu binisorul: „Dupa traditia noastra, fii Cuviosia ta bun fi du-te la camp cu fratii si cu calugarii nostri. Acum ai implinit trei zile de cand ai venit, asa cu daca vrei sa mai ramai, asta-i randuiala din vechime”. Calugarul i-a spus cu blandete si evlavie: – „Parinte econoame, am plecat din manastirea cealalta pentru ca eu vreau sa traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu, cu lecturi sfinte si in rugaciune, si acolo nu puteam. Nu ma tulburati. Parintele staret mi-a ingaduit sa tin regula mea”. Economul se sfatuise inainte cu staretul, asa ca, ingaduitor, n-a insistat. „Bine, parinte, stai, citeste si roaga-te”. A venit vremea mesei. S-au dus toti calugarii la masa, au maneai, dar pe el l-au lasat in chilie sa citeasca si sa se roage. Asa s-a petrecut si la masa de seara, pana ce l-a razbit foamea si, suparat, s-a dus la staret spunandu-i: – „Parinte, staret, mi se pare ca Prea Cuviosiile Voastre mancati de doua ori pe zi”. – „Da, mancam”. – „Dar pe mine de ce nu ma cheama trapezarul la masa? Sunt flamand de doua zile”. – „Eu i-am spus sa nu te cheme. Nu mi-ai spus Prea Cuviosia ta ca esti unul dintre aceia care traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu? Eu am inteles: nu esti un pacatos ca noi, care trebuie sa si muncim, ca sa mancam. Ca noi avem nevoie si de mancare. Noi am fost la camp, am muncit, dupa aceea ne-am dus si am mancat din rodul muncii mainilor noastre. Pe Prea Cuviosia Ta. daca traiesti numai cu cuvantul lui Dumnezeu, te-am lasat sa te hranesti cu el!” Isi va fi cerut iertare tanarul monah si va fi mers cu ceilalti la munca! Si apoi si la masa.

Textul biblic asupra caruia ne-am oprit este un indemn la echilibru. Echilibru intre munca si rugaciune. Niciodata una fara cealalta. Spuneam ca acest text face parte din Predica de pe munte, cea mai importanta dintre predicile Mantuitorului.

E de remarcat ca, precum in alte imprejurari, Mantuitorul face si aici o demonstratie logica. Propune mai intai o premiza: E mai importanta viata omului decat hrana si trupul lui e mai important decat haina. Voi va preocupati si va ingrijorati mai mult de hrana si de haine. Cum puteti gandi astfel? Cum va puteti teme ca Dumnezeu care a creat viata si trupurile voastre care, la urma urmei, sunt mai greu de facut, nu va avea grija sa va ajute sa le si intretineti?

Foarte interesant acest procedeu logic care apeleaza la ce este mai important ca valoare si mai greu de realizat, spre a trage concluzia ca de cele mai putin importante se va putea ocupa Dumnezeu cu atat mai mult, si cu mai mare usurinta.

Revenind la premiza: E mai importanta viata decat hrana si trupul decat haina, iata o parabola care ilustreaza acest adevar, in mod convingator. Si mai ilustreaza si faptul ca ne-a fost dat sa traim din munca, nu din experiente care ne desfigureaza fiinta si ne taie aripile zborului catre inaltimi si catre mantuire. E drept si e bine sa sacrificam din noi insine pentru altii, dar nu pentru a ne face viata comoda pe pamant, platind cu viitorul nostru. Parabola e si o lectie impotriva lacomiei care trage la pamant fiinta menita sa zboare in ceruri.

Ciocarlia e o pasare mica, vioaie care zboara in inaltimi si canta frumos. Odata unei ciocarlii i s-a facut foame si foamea, cum se zice, nu asteapta. Da de-a dreptul. Si da orice pentru mancare. Face bine insa numai cand si-o plateste cu munca sau cu moneda castigata cinstit. Esau si-a vandut dreptul de intai nascut pe un blid de linte. N-a fost din partea lui un targ cinstit si onorabil. Ciocarlia flamanda ar fi putut gasi hrana pe camp daca ar fi cautat. Dar vazu un pescar care avea intr-un cos o multime de viermisori. I s-a parul mai comod sa ceara, decat sa caute acolo unde ar fi gasit fara indoiala. „Du-mi si mie doi”, ceru ea. „Iti dau, dar da-mi si tu o pana din aripile tale”. Zambind, ciocarlia ii dadu. I se paru un targ usor, o hrana obtinuta fara efort. Mananca viermisorii si zbura vesela, sfredelind inaltimile. Intalni in inaltimi o alta ciocarlie. Aceasta ii spuse: „Vezi, noi trebuie sa fim cele mai fericite pasari, pentru ca avem aripi puternice, ne ajuta sa zburam in inaltimi, tot mai aproape de Dumnezeul” Ciocarlia noastra nu-i dadu atentie, pentru ca tocmai atunci zari jos, din nou, pescarul cu cosul cu viermisori. Se lasa sageata in jos, isi smulse doua pene si capata patru viermisori, pe care ii manca fericita. Si toi asa schimbul se facu mai multe zile la rand.

Veni iarna, cu frigul. Ciocarlia incerca sa zboare spre sud, in tari mai calde, dar nu mai putu. Isi vandusc puterea pe nimic, pe ceea ce ar fi putut capata prin propria sa munca. A fost victima propriei lacomii, condamnata sa-si traiasca ultimile zile pe pamant, in condtii mizerabile.

Asa patesc si oamenii care isi ruineaza viata, vanzandu-si aripile pentru castiguri de moment. Toi ce e castigat astfel, e o pierdere pentru mai tarziu. Numai ceea ce e castigat prin munca ne apara integritatea, cinstea si viitorul.

Celalalt text: „Nu puteti sluji la doi domni, si lui Dumnezeu si lui mamona”, e de asemenea o premiza logica din ordinea evidentei. Dar trebuie sa limpezim mai intai ce trebuie sa intelegem prin mamona? Fiindca si in aceasta privinta unii vin cu o inter pretare gresita. Ei vor sa inteleaga prin mamona, lumea, sau, mai exact, lumea aceasta, spre deosebire de cealalta. Ei ar vrea sa gaseasca in acest text indreptatirea de a nu recunoaste obligatiile crestinilor fata de lumea aceasta. Dar sa ne aducem aminte cum a reactionat Mantuitorul cand a fost intrebat daca trebuie sa se plateasca impozitele, mai ales ca erau platite unei puteri straine, ocupantilor romani (v. si Rom. 13, 6). A spus: „Dati Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Matei 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25). Ba chiar a platit El insusi impozitul, pescuind un ban in pantecele unui peste. in privinta aceasta lucrurile sunt clare.

Dar ce inseamna cuvantai mamona? Mamona este un cuvant aramaic care inseamna „bogatie”, dar si pofta egoista de avere. Deci cand Mantuitorul se refera la mamona spune: Nu puteti sluji intereselor spirituale, daca sunteti orientati in activitatea voastra de egoism, de strangere de bogatii, de interesele voastre exclusiv pamantesti. Daca citim textul din Noul Testament, vom vedea ca Mantuitorul vorbise inainte de aceasta despre bogatii care nu pot intra in imparatia lui Dumnezeu. Spusese ca e mai usor sa treaca o camila prin urechile acului, decat sa intre bogatul in Imparatia lui Dumnezeu. Si tot Mantuitorul spusese, cu cateva versete inainte de acestea cu mamona: „Acolo unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra”. Deci, daca interesul vostru cade pe adunarea de bunuri, mai mult decat aveti nevoie, pe interesele personale, fara sa vedeti si interesele aproapelui, ale vecinului, ale societatii din jurul vostru, inima voastra va fi acolo, si inima voastra nu va mai fi deschisa catre Dumnezeu.
Textul este, prin urmare, un avertisment impotriva egoismului.

E de la sine inteles ca in inima egoistului nu mai este loc pentru nimeni. Este loc numai pentru mamona, caci egoismul il indeparteaza de slujirea lui Dumnezeu si a aproapelui. Goleste locul pentru mamona.

In textele indiene egoismul e numit „ignoranta” (Mahabharata). Nicolae lorga spune ca egoismul inseamna „a face din fiinta ta tendinta sufletului tau” si „a-ti da silinta desperata de a fura o raza ca sa im lumineze si pe altii” (Cugetari). Scriitorul francez I. de la Bruyere descrie astfel pe egoist: „cel ce nu se constrange pentru nimeni, nu plange pe nimeni, nu cunoaste decat nenorocirile sale, nu plange deloc moartea altora, nu se teme decat de a lui, pe care ar rascumpara-o bucuros cu pretul stingerii genului uman ” (Les Caracteres)

Indemnul Mantuitorului insa e sintetizat la urma in cel de-al treilea text, cu privire la care ne-am pus intrebarea cum ar trebui talcuit. Acum il putem intelege usor. „Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua”. Se vor adauga, dar nu de la sine. Cautarea imparatiei e prin lucrare, intr-ajutorare, milostenie, iubirea aproapelui, asa incat cautand imparatia asa cum se cuvine, ne ajutam noua insine, si ni se adauga reusita si succesul. imparatia se afla acolo unde i-a lasat loc liber egoismul. Interesul pentru tine sa fie in acelasi timp si interes pentru altii. Toti suntem fiii lui Dumnezeu si fata de fiecare din noi Providenta divina isi indreapta atentia in mod egal. Noi nu avem dreptul sa monopolizam pentru noi insine nici interesul nostru, nici interesul lui Dumnezeu.

Sfantul Clement Romanul invata:
„Ziua si noaptea sa va luptati pentru binele tuturor fratilor… Sa nu va caiti pentru nici o binefacere. Fiti gata pentru tot lucrul bun” (Epistola I Cor. 2). Si Sfantul Bamaba spunea: „Aveti imprejurul vostru oameni carora puteti sa le faceti bine. Nu incetati a-l face” (Epistola, 2).

A ne preocupa si „de celelalte”, nu e interzis. Mantuitorul stabileste doar prioritatile. El zice: „mai intai” imparatia Iui Dumnezeu, dar dupa aceea si „celelalte”, pentru care ne promite si concursul Sau. Iata cum, citite cu atentie, chiar cuvintele aparent grele din Sfanta Scriptura isi lumineaza intelesurile.
Auzind acestea, „sa fim nu numai auzitori, ci si implinitori ai cuvantului” (Iacov 1, 22).

IPS Antonie Plamadeala

Predica rostita in catedrala din Sibiu in anul 1986.

Calendar Ortodox




Blog Stats

  • 312.729 hits
iulie 2011
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte