Autorităţile municipale au fost nevoite să înfiinţeze un punct de prim-ajutor ad-hoc în Piaţa Unirii, acolo unde în această dimineaţă s-au adunat în jur de o mie de oameni pentru a asista la funeraliile preotului Tudor Marin, ucis sambătă dimineaţă de un fanatic chiar in fata altarului bisericii Naşterea Sfantului Ioan Botezătorul” din centrul Focşaniului.
În fruntea mirenilor îndoliaţi s-au aflat zeci de preoţi din toată arhiepiscopia, în frunte cu ÎPS Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Întrucat biserica s-a dovedit neancăpătoare, sicriul preotului a fost instalat în faţa lăcaşului, sub un cort alb, acolo unde preoţii au oficiat toată randuiala creştinească specifică clericilor mutaţi către Domnul. Pe parcursul slujbei, atmosfera a fost una încărcată de emoţie, solemnitate şi evlavie, clericii încercand să mangaie suferinţa familiei şi enoriaşilor. Protopopul Nicuşor Cobzaru, de la Protoieria 1 Focşani, a izbucnit în lacrimi atunci cand a început să vorbească despre preotul Marin, spunand că „nimic nu este întamplător pe lume” şi că preotul nu va pleca ci îşi va dormi somnul de veci în spatele bisericii unde a slujit vreme de 21 de ani. Se ştie că din perspectivă creştină, moartea nu este un sfarsit, ci doar o trecere spre un nou început, autentic şi vesnic. Pentru că afară este foarte cald, iar printre cei participanţi la slujbă sunt foarte mulţi bătrani, Crucea Roşie a intervenit cu caţiva voluntari pentru a distribui apă. La punctul de prim-ajutor amenajat la Ateneu au venit deja mai multe persoane în pragul leşinului, care au avut nevoie de ajutor şi mai ales de hidratare. Viceprimarul Bogdan Matişan a declarat reporterului nostru că primăria nu-şi permite să plătească o ambulanţă cu echipaj specializat pentru eventualele cazuri de leşin care ar putea părea, mai ales că ne aflăm sub avertizare de caniculă. Totuşi, în zonă au fost aduşi caţiva voluntari de la şcolile sanitare care oferă apă participanţilor refugiaţi sub umbra puţinilor copaci rămaşi în parc. La această oră cortegiul înconjoară biserica, iar în următoarele minute trupul preotului urmează să se întoarcă în ţărană. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe dreptul preot Tudor Marin şi să-i întărească familia greu incercata in aceste zile!
Preotul Tudor Marin ar putea fi îngropat în curtea Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“, unde şi-a găsit sfârşitul. Familia a cerut expres acest lucru, la fel şi enoriaşii. Abia astăzi s-ar putea lua o decizie în privinţa acestui lucru şi asta pentru că biserica nu are cimitir şi este monument istoric. Dacă familia preotului Marin va insista, va trebui să obţină avize de la Direcţia pentru Sănătate Publică (DSP) Vrancea, de la Direcţia pentru Cultură şi de la Primăria Focşani. Preotul protopop Nicolae Cobzaru susţine că va fi o problemă atunci când va deceda soţia preotului. „Cu toate că acum toată lumea este de acord ca preotul să fie îngropat în curtea bisericii, va fi o problemă atunci când doamna preoteasă va deceda. Ea nu va putea fi înmormântată lângă părintele Marin şi atunci vor fi despărţiţi“, ne-a declarat părintele Nicolae Cobzaru. În schimb, ziua în care preotul Marin va fi condus pe ultimul drum a fost stabilită pentru mâine, la ora 10.00. Cei care vor să-i aducă preotului Tudor Marin un ultim omagiu pot veni la Bi-serica din Piaţa Unirii unde este depus trupul neînsufleţit al părintelui. El a fost adus ieri la ora 13.00 şi va fi înmormântat în straie preoţeşti.
Criminalul părintelui Tudor Marin le-a spus anchetatorilor că a făcut un bine pentru că a eliberat biserica de un “prooroc mincinos” u acesta a asistat la slujba religioasă oficiată de preot şi i s-a părut că poartă coarne de diavol u inspirat de cateva versete biblice s-a întors pentru a-l omorî u doi poliţişti au fost felicitaţi de ministrul de interne Ion Rus pentru că au adus informaţii esenţiale pentru prinderea autorului u Florentin Puşcoiu a fost găsit după o discuţie cu un preot paroh, dar şi după permisul de la bibliotecă, de unde împrumutase Biblia
“Păziţi-vă de proroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori”. (Matei 7, Versetul 15). “Dar profetul care îndrăzneşte să spună în numele meu un cuvânt pe care nu i-am poruncit să-l spună sau vorbeşte în numele altor dumnezei, profetul acela trebuie să moară.” (Deuteronom, XVIII, 20). “Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit. (Matei 24 Versetul 13). Acestea sunt cateva dintre textele pentru care ucigaşul din Biserica “Naşterea Sfantului Ioan Botezătorul” a cerut explicaţii preotului Tudor Marin, iar după asasinarea slujitorului l-a lăsat la locul faptei şi se află însangerate, în posesia anchetatorilor. Acestea au fost, de altfel, şi una dintre principalele probe pe care procurorii s-au bazat pentru a ajunge la autor. Biblia din care au fost extrase aceste versete care l-au inspirat să comită crima a fost împrumutată de la Biblioteca Judeţeană, întrucat criminalul căuta înţelesuri pentru a scăpa de blestemele care-l bantuiau pe fondul unei depresii severe. Potrivit anchetatorilor, Florin Puşcoiu era convins că preotul era un “prooroc mincinos”, întrucat fusese recent la slujbă, unde a avut o vedenie potrivit căreia clericul purta două coarne de diavol. În dimineaţa crimei l-a mai căutat o dată pe preot, însă nu l-a găsit, pentru a reveni ulterior, înarmat. Anchetatorii presupun că bărbatul s-a înfuriat după ce a fost confundat cu un “sectant” sau cu un cerşetor, cu atat mai mult cu cat nu şi-a făcut cruce, ca orice creştin, cand a intrat în biserică. Fanatic religios sau oaie pierdută de turmă?
Anchetatorii, chiar dacă nu şi-au propus să răspundă unei astfel de întrebări, au luat în calcul, pană la prinderea lui Florentin Puşcoiu ambele variante. Asta pentru că, la faţa locului, autorul lăsase foile pe care a scris versete biblice pentru care căuta anumite înţelesuri. Ce anume l-ar fi determinat pe criminal să ucidă un preot? Ce semnificaţie au versetele biblice lăsate la faţa locului şi de ce acesta venise cu ele la preotul Marin? Mai fusese criminalul la alţi preoţi? Au fost doar cateva dintre zecile de întrebări şi ulterior piste pe care au mers anchetatorii. Surse judiciare au recunoscut că echipa care a lucrat pentru a-l prinde pe criminal a stat pe baricade, muncind la turaţie maximă, mai bine de 18 ore. Aceasta în condiţiile în care omorul a avut un impact uriaş asupra opiniei publice, fiind unul din rarele cazuri de crime comise în biserică, în miezul zilei, acolo unde oameni se simt îndeobşte protejaţi. La mai puţin de 10 ore de la momentul comiterii teribilei fapte, tanărul de 30 de ani era deja în vizorul anchetatorilor. Cand oamenii legii au ajuns la domiciliul său, criminalul nu a dat nici un semn că ar fi agitat. A recunocut fapta spunand că “a primit ordin de la Dumnezeu”. “Nu a opus rezistenţă, a fost cooperant, ba chiar era convins că a făcut un bine, totul pe fondul motivaţiilor sale religioase. Este de o inteligenţă peste medie. Abia după miezul nopţii am avut dovada finală că el este autorul. Atunci ne-a venit răspunsul la expertiza dactiloscopilcă şi la cea grafologică”, ne-a precizat procurorul care a coordonat întreaga anchetă. Stăpanirea de care a dat dovadă criminalul i-ar fi indus în eroare pe anchetatori dacă nu ar fi existat şi alte indicii, suficient de solide, pentru a fi pus sub acuzare. Anchetatorii spun că, în momentul în care i se lua declaraţie, Puşcoiu şi-a schimbat scrisul pentru ca acesta să nu fie recunoscut de procurori. Puşcoiu realizase că a lăsat la faţa locului probele care îl puteau incrimina şi, la scurtă vreme şi-a modificat atat forma cat şi înclinaţia scrisului. “Dacă eram canalizat de mic aşa cum ar fi trebuit, poate că acum eu eram în locul tău”, i-a spus acesta unuia dintre procurorii care îl anchetau şI care a făcut o remarcă la adresa “isteţimii” acestuia. Teologi, preoţi, sectanţi, chemaţi în ajutor Varianta unei crime plecand de la o motivaţie religioasă a fost elementul cheie a anchetatorilor. Acesta a fost motivul pentru care procurorii au solicitat tututor preoţilor, prin intermediul protopopilor, să afle dacă au existat incidente similare. “Am primit informaţii diverse, pe care ulterior le-am prelucrat pentru a folosi ceea ce ne era util în anchetă”, a precizat prim procurorul Ion Lefter. Acesta ne-a spus că a convocat pentru a discuta inclusiv liderii grupurilor religioase din judeţ, altele decat ritul creştin ortodox, pentru a stabili dacă, printre adepţii lor există persoane care s-ar plia pe profilul psihologic creionat de psihologii criminalişti care au făcut parte din echipa operativă. Anchetatorii au reuşit să identifice în seara respectivă provenienţa versetelor biblice, acestea făcand parte dintr-o Biblie creştin ortodoxă. “Nu făcea parte din nici o sectă, chiar dacă familia îl bănuia pe fondul schimbării de comportament afişate după revenirea din Italia, în aprilie. Acolo se pare că a suferit şI o decepţie în dragoste, pentru că a fost părăsit de prietena sa. În plus, bănuim că a avut probleme cu patronul la care a lucrat, care l-ar fi acuzat de un furt. O să verificăm şi aceste aspecte, dar sunt aspecte secundare ale anchetei pentru moment”, au precizat anchetatorii. Ulterior, la percheziţie, anchetatorii au descoperit cartea luată cu împrumut de la Bibliotecă, o Biblie ortodoxă cu foi îndoite. De altfel, Puşcoiu a susţinut şi în faţa anchetatorilor că a îndeplinit o “misiune divină”. Acesta le-a povestit oamenilor legii că a mers într-o zi în biserica din Piaţa Unirii şi a avut o viziune potrivit căreia prelatul pe care avea ulterior să îl ucidă, era îmbrăcat în veşmintele preoţeşti dar purta coarne de diavol. “Era diavolul, era un fals preot”, le-a declarat criminalul în susţinerile sale. De altfel, pe una dintre foile scrise şi manjite de sange era notat unul dintre versetele din Deuteronom, care face referire la uciderea profetului fals, îmbrăcat în blană de oaie. Nu a declarat recurs la măsura arestării
Chiar dacă a avut 24 de ore pentru a contesta măsura arestării preventive, Puşcoiu nu a contestat-o cu recurs, deşi avea dreptul de o face. La întrebarea adresată de instanţă „Vă pare rău, regretaţi ceea ce aţi făcut?”, inculpatul răspunde „Prefer să nu răspund la această întrebare”. Inculpatul, având ultimul cuvânt, a solicitat să i se facă dreptate semn că se consideră o victimă, după cum arată şi anchetatorii. Florentin Puşcoiu a solicitat instanţei să fie anunţat unchiul său sau mama sa cu privire la arestare, ştiut fiind că se afla în relaţii tensionate cu tatăl său de la Boţarlău. Doi agenţi de poliţie i-au dat de urmă criminalului
Doi agenţi de la Poliţia Focşani au adus informaţia decisivă pentru prinderea autorului crimei comise la Biserica “Sf. Ioan Botezătorul” din Piaţa Unirii. Agentul şef principal Săndel Neagu şi agentul şef Emil Stoica au fost recompensaţi cu “mulţumiri prin dispoziţie de zi”, de către ministrul de interne Ioan Rus. Cei doi au reuşit să aducă informaţia decisivă care a dus la prinderea criminalului. Agenţii nu vor primi nici o premiere financiară, dar răman cu meritul că au fost “oamenii decisivi” în prinderea unui criminal periculos. “Cei doi poliţişti au ajutat din plin la prinderea autorului. Au adus informaţia cea mai importantă despre un posibil suspect, care s-a dovedit în cele din urmă a fi autorul. În cursul zilei de sambătă, au fost primite foarte multe informaţii şi au fost audiate zeci de persoane. Cei doi poliţişti au discutat cu sute de cetăţeni, dar şi cu unii preoţi parohi şi au reuşit să ne aducă informaţia cea mai importantă”, ne-a spus comisarul şef Ionel Popescu, şeful Poliţiei. Ieri, poliţiştii vrânceni au fost felicitaţi de ministrul Ioan Rus pentru activitatea desfăşurată în soluţionarea cazului de omor. “Conducerea inspectoratului mulţumeşte întregului colectiv care a contribuit la identificarea şi prinderea bărbatului în cauză, precum şi populaţiei care s-a preocupat să furnizeze informaţii utile cu privire la potenţiali suspecţi”, informează Poliţia vranceană. Cei doi agenţi de poliţie au aflat identitatea autorului după o disciuţie cu preotul paroh al criminalului şi după o vizită la Biblioteca Judeţeană. Se pare că preotul paroh le-a spus celor doi poliţişti faptul că un tanăr a venit în cursul săptămanii trecute în biserică cu cateva cărţi de rugăciuni. A cerut ajutorul preotului, care l-a îndrumat însă să facă rost de o Biblie. Florentin Puşcoiu a mers la Bibliotecă şi a primit un permis pentru a împrumuta cărţi. Prima carte aleasă a fost o Biblie. După fişa întocmită la bibliotecă, cei doi agenţi au găsit toate datele necesare identificării. Criminalul va fi transportat la Spitalul Penitenciar Jilava pentru a fi supus unei expertize psihiatrice.
Crima comisă sambătă dimineaţa în biserica “Naşterea Naşterea Sfantului Ioan Botezătorul” din centrul Focşaniul a cutremurat întreg judeţul şi a îndreptat atenţia întregii ţări asupra comunităţii vrancene, îndoliată de gestul unui fanatic religios care nu a ezitat să ucidă chiar în Casa Domnului. Într-un gest greu de înţeles, un om cu mintea întunecată, care a interpretat în felul său versetele biblice, a ucis un slujitor al Domnului, a cărui singură vină a fost să încerce să-l asculte. Oaia rătăcită a scos însă cuţitul şi l-a înjunghiat mortal, direct în inimă. Este pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Romane cand un preot este ucis în faţa altarului. Timp de 10 ore, peste 150 de poliţişti au muncit pentru a-l prinde pe cel care a şocat întregul oraş prin fapta sa.
Foto 2: Florentin Puşcoiu, principalul suspect în cazul crimei din biserică, a fost arestat ieri pentru 29 de zile. El le-a spus anchetatorilor că a ucis pentru că avea “ordin de la Domnul”
Florentin Puşcociu, prezumtivul autor, a fost ridicat sambătă seara din apartamentul său din cartierul Sud. Era convins să a făcut un bine. “A fost ordinul Domnului. Era un fals preot!”, şi-a justificat el fapta. Procurorul de caz, Gheorghe Mihăilă, spune că omul are nevoie urgent de ajutor de psihiatric. Preotul Tudor Marin, care şi-a dat viaţa în biserica în care slujea din 1991, va fi condus pe ultimul drum marţi. În fruntea soborului de preoţi şi a credincioşilor îndoliaţi se va afla Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Surse apropiate bisericii locale spun că la funeralii ar putea sosi şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Trupul neansufleţit al preotului Marin este depus în biserica pe care a slujit-o cu devotament timp de 21 de ani, sute de oameni trecand ieri pentru a-i aduce un ultim omagiu.
O dimineaţă însangerată
Atmosfera din Piaţa Unirii, de la primele ore ale dimineţii de sambătă, nu anunţa tragicul eveniment care urma să se abată asupra oraşului nostru. Liniştea focşănenilor aflaţi la plimbare în parc a fost tulburată de sirenele celor două ambulanţe care au franat în faţa bisericii, după ce s-a anunţat că o persoană a fost înjunghiată în lăcaşul de cult. Puţini bănuiau că rănitul este chiar preotul paroh. Poliţiştii şi jandarmii au izolat zona pentru a-i lăsa pe doctori să facă imposibilul. Deşi credincioşii au venit într-un suflet să afle ce s-a întîmplat şi dacă preotul mai are vreo şansă la viaţă, aceştia nu au primit niciun răspuns vreme de 50 de minute. Medicul de la ambulanţă a confirmat decesul cu puţin înainte de pranz. Dr. Simona Ionescu a declarat că la venirea echipajului părintele era în stop cardio-respirator si prezenta o plagă înjunghiată în zona inimii. “I s-au făcut manevre de resurcitare în jur de 50 de minute, dar fără rezultat”, a spus medicul.
Cum a fost ucis preotul Marin
Criminalul a intrat în biserică în jurul pranzului cu o idee fixă. Avea în mană mai multe foi pe care îşi scrisese fragmente din Biblie. Vroia de la preotul Marin unele explicaţii pe înţelesul său, după ce în urmă cu zece minute dăduse tarcoale Capelei Militare, unde slujeşte părintele Costică Popa. Pentru că în biserica din Piaţa Unirii era doar lumina de la ferestre, femeia de la lumanari s-a dus să aprindă becurile pentru ca preotul să poată citi. Acesta şi-a pus ochelarii şi a aruncat privirea pe acele versete. Ce au discutat cei doi, nu se ştie! Ceva însă nu i-a convenit individului şi l-a lovit pe preot în zona feţei cu sacoşa pe care o avea în mană. În pungă ucigaşul avea un cuţit de bucătărie cu o lamă de 15 cm lungime. În încercarea de a se apăra, preotul s-a ridicat de pe scaun moment în care o altă lovitură i-a străpuns adanc toracele, pană la inimă. Preotul a scăpat hărtiile din mană, iar individul a plecat în fugă. Doar femeia de la lumanări a văzut întreaga scenă. Îngrozită, nu a avut timp să reacţioneze. “Eram în biserică cand s-a întamplat. A venit bărbatul acesta îmbrăcat în cămaşă neagră şi i-a spus să îi citească nişte citate din Biblie. A rămas cu el şi atunci s-a aplecat spre părinte după care a luat-o la fugă. Am strigat hoţii, hoţii pentru că mi-am dat seama că a făcut ceva rău. M-am speriat, am strigat dar nu a ieşit nimeni. A fugit spre gară. L-a lovit în inimă cu cuţitul. Hartiile au rămas pe masă pline de sange”, ne-a relatat Fănica Marin, femeia de la lumanări.
Singur, în centrul oraşului
Puţini focşăneni erau în Piaţa Unirii la acea oră. Deşi pe trupul preotului sangele se scurgea cu repeziciune, vlăguindu-l de putere, a găsit forţa de a merge pană la ieşire, pentru a cere ajutor. Sangele continua să curgă pătand cu el treptele de la intrare. Se pare că părintele a conştinetizat situaţia în care se afla şi a ales să moară în biserică. La faţa locului au ajuns şi medicii de la ambulanţă, dar era deja în stop cardiac. 50 de minute au încercat să îl resusciteze, fără succes. Preotul a murit. A murit în plin centrul oraşului, acolo unde se află cele mai importante instituţii ale judeţului, Primăria, Prefectura şi Consiliul Judeţean, toate păzite de jandarmi şi firme de pază. Nimeni nu a fost în acea clipă acolo să-l vadă pe atacator sau să îi dea o mană de ajutor preotului rănit. Nu a existat nicio cameră de luat vederi în toată Piaţa Unirii care să surprindă faţa criminalului. Doar femeia de la lumanări l-a văzut şi doi tineri, care au ajutat apoi la întocmirea unor portrete robot, împrăştiate ieri după amiază prin oraş. La fel de simplu un terorist ar fi putut amplasa o bombă în centrul oraşului nostru. Procurorii spun că la un moment cercul suspecţilor număra aproape 300 de oameni. Au urmat zeci de audieri. S-au alăturat criminalişti din ţară pentru a-l prinde pe atacator. Sambătă noaptea, circulau deja zvonuri cum că ucigaşul ar fi fost prins.
Foto 3 : Poliţiştii au întocmit sambătă mai multe variante de portret-robot. Cel din stanga seamănă cel mai bine cu chipul criminalului
Portretele robot, intrate în posesia ziarului nostru sambătă seara, fuseseră multiplicate de sute de ori pe reţeau de socializare Facebook. Focşănenii erau îngroziţI şi pregătiţi de o noapte albă, alături de anchetatori. Toţi îl căutau pe criminal. Procurorii nu confirmau nimic, însă l-au lăsat pe Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean, să le fie purtător de cuvant şi să anunţe în direct, la tv, numele criminalului. Într-un final, la două ceasuri după miezul nopţii, principalul suspect a fost adus la Parchet. Prim-procurorul Lefter a anunţat că “în proporţie de 99,9% el este autorul”.
“A fost ordinul Domnului”
Ieri dimineaţă criminaliştii au mers acasă la suspect. Locuieşte în cartierul Sud al oraşului Focşani şi s-a întors recent din Italia. Atat vecinii cat şi locatari din alte blocuri au venit să vadă faţa ucigaşului. Toţi se mirau că au trecut în fiecare zi pe langă el şi nu s-au gandit nicio clipă că este în stare să ucidă. Criminaliştii au scos la un moment dat doi saci de cărţi, dar şi o Biblie de unde individul îşi lua “inspiraţia” religioasă. În momentul în care criminaliştii l-au scos pe ucigaş afară, acesta a strigat către mulţimea adunată că din ordinul Domnului ar fi făcut crima şi că preotul era unul fals, că îl avea pe diavol în el. “A fost ordinul Domnului. Era un fals preot”, a spus bărbatul reţinut. La auzul cuvintelor mulţimea s-a dezlănţuit huiduindu-l şi cerand pedeapsa capitală.
În cealaltă parte a oraşului, sute de oameni veneau la biserica din Piaţa Unirii pentru a aduce un omagiu preotului ucis în faţa altarului… Dumnezeu să-l primească în Împărăţia Sa pe preotul Tudor Marin. (Silvia VRÎNCEANU, Aurelian IVAN)
Criminalul a fost arestat pentru 29 de zile
Florentin Puşcoiu, tanărul de 30 de ani cercetat pentru uciderea preotului Tudor Marin, a primit ieri mandat de arestare pentru 29 de zile. După mai multe ore în care poliţiştii au valorificat orice informaţie şi probele de la faţa locului, tanărul a fost reţinut ca principal suspect sambătă seara. În cursul nopţii, în timpul audierilor, acesta a recunoscut la final comiterea crimei.
Ieri, Puşcoiu a fost dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. În faţa magistraţilor de la Tribunal, învinuitul nu a dorit să mai facă alte declaraţii deca cele date deja anchetatorilor. La cuvantul de final, acesta a spus judecătorilor că regretă fapta şi şi că doreşte să fie cercetat în libertate. Instanţa a decis însă arestarea acestuia pentru următoarele 29 de zile, sentinţă pe care învinuitul o poate contesta cu recurs în 24 de ore. Anchetatorii spun că tanărul şi-a schimbat în mod marcant comportamentul după ce a revenit din Italia, şi căuta rezolvarea problemelor sale în biserică, acumuland astfel o serie de frustrări. „Avem îndoieli cu privire la starea psihică a acestuia, pentru că în ultimele luni, cât a fost plecat în Italia, comportamentul său s-a schimbat foarte mult. Şi-a făcut rost de cărţi de religie şi nu a găsit răspunsuri în aceste cărţi, iar ieri (sambătă – n.r.), când a mers la biserică, nu a primit explicaţiile pe care le dorea şi l-a lovit pe preot de două ori, o dată în cap şi apoi cu cuţitul în inimă”, a declarat prim-procurorul Ioan Lefter. Iniţial, suspectul nu şi-a recunoscut fapta, însă a cedat în faţa evidenţelor. Fusese recunoscut de martorul principal. Una din pistele care a condus la prinderea suspectului a fost apelul anchetatorilor către protopopul de Focşani de a-i întreba pe preoţii din municipiu dacă vreun enoriaş corespunde descrierii din portretul robot şi dacă a venit pentru explicaţii ale versetelor biblice, aşa cum a făcut-o Puşcoiu. Florentin Puşcoiu a mai fost cercetat, în noiembrie 2011, pentru port de cuţit în spaţii publice, mai exact intr-un bar. El a lucrat ca şofer la o brutărie, de unde şi-a dat demisia pentru a pleca în Italia. Cunoscuţii îl descriu ca pe un “băiat ciudat”.
Tânărul care l-a ucis pe preotul Tudor Marin a şocat anchetatorii cu declaraţiile sale. Florentin Puşcoiu a povestit că în urmă cu aproximativ două săptămâni, el a avut un vis în care i s-a arătat un preot cu chip de diavol. În vis, Dumnezeu i-ar fi spus că este un prooroc fals şi că trebuie omorât. A spus că l-a ales pe părintele Marin pentru că semăna cel mai bine cu imaginea preotului cu chip de diavol care i s-a arătat în vis. Şi postările sale de pe contul de Facebook trezesc suspiciuni. Acesta are 11 fotografii cu biserici catolice din Italia, dar şi multe mesaje cu subînţeles. Sub o poză în care apare alături de o tânără, dar şi o biserică, Florentin Puşcoiu a scris, în italiană, „Dragostea noastră nu va apune niciodată. Ucigaşi nemernici”. Cunoscuţii lui ştiau că încearcă să caute răspunsuri religioase. Un apropiat ne-a spus că de ceva vreme studia intens Vechiul Testament. Mai mult, acum o săptămână a mers la bibliotecă şi şi-a luat o carte religioasă, „Viaţa de apoi”.
Preot în Focşani din anul 1991
Parohia din Piaţa Unirii este înfiinţată din anul 1661 de Grigorie Ghica Voievod, iar preotul Marin slujeşte din anul 1991. Biserica are în jur de 800 de familii, însă la sărbătorile mari, aşa cum este de Paşte, vin în jur de 1.000 de persoane la slujbă.
A slujit ca preot timp de 46 de ani
Preotul Tudor Marin era născut la 2 iunie 1943 în localitatea Budeşti, Vrancea. Între 1961 şi 1966 a urmat cursurile Seminarului Teologic “Chesarie Episcopul” din Buzău, iar în 1966 a fost admis la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1977. Pe 28 august 1966 s-a săsătorit cu Ana Agapie din comuna Scutelnici, Buzău, iar la 25 septembrie 1966 a fost hirotonit întru deacon. Cateva zile mai tarziu din acelaşi an a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Boldeşti, Prahova. În anul 1972 a fost transferat la Parohia Mirceşti, Vrancea, iar din 1991 a devenit parohul Bisericii “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din municipiul Focşani. Mălina, născută în 1970 şi Ioan Cristian, născut patru ani mai tarziu, sunt cei doi copii pe care i-a avut părintele. Soţul fiicei sale este sindicalistul Vasile Marica, preşedintele Sindicatului Sed Lex. Se pare că superiorii preotului ar fi vrut să mai aducă un preot un biserica din Piaţa Unirii, care să îl completeze sau chiar să fie înlocuit. Acest lucru i-a nemulţumit pe unii credincioşi, aşa încat Episcopia Buzăului a renunţat la planul a aduce un al doilea slujitor după finalizarea lucrărilor de reabilitare a Pieţei Unirii.
Comentarii recente