Arhivă pentru februarie 2014

28
feb.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-28

VINERI

ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
27
feb.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-27

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ
Evanghelia de la Luca (XXIII, 1-34, 44-56)
n vremea aceea, sculându-se toată mulţimea, L-au dus pe Iisus în faţa lui Pilat. Şi au început să-L pârască, zicând: „Pe acesta l-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicându-l să dea dajdie cezarului şi zicând că el este Hristos Împărat“. Iar Pilat L-a întrebat, zicând: „Eşti tu împăratul Iudeilor?“ Iar El, răspunzând, a zis: „Tu o spui“. Iar Pilat a zis către arhierei şi către mulţime: „Nu găsesc nici o vină în omul acesta“. Dar ei stăruiau, zicând că El întărâtă poporul învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. Iar când Pilat a auzit aceasta, a întrebat dacă omul este galileean. Şi aflând că este sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzându-L pe Iisus, s’a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L vadă, fiindcă auzise de El şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El. Şi I-a pus întrebări în vorbe multe, dar El nu i-a răspuns nimic. Şi arhiereii şi cărturarii erau de faţă, învinuindu-L cu înverşunare. Iar Irod, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-a trimis înapoi la Pilat. Şi în chiar ziua aceea Irod şi Pilat s’au făcut prieteni unul cu altul, că mai’nainte erau duşmani unul altuia. Iar Pilat, chemând arhiereii şi căpeteniile şi poporul, a zis către ei: „Pe omul acesta l-aţi adus la mine ca pe unul ce răzvrăteşte poporul; şi iată că eu, cercetându-l în faţa voastră, în omul acesta n’am găsit nici o vină din cele pe care voi le aduceţi împotrivă-i; şi nici Irod, căci l-a trimis îndărăt la noi. Şi iată, El n’a săvârşit nimic vrednic de moarte. Aşadar, după ce-i voi da o pedeapsă, îl voi elibera“. Şi el trebuia ca de praznic să le elibereze un vinovat. Dar ei cu toţii au strigat, zicând: „Ia-l pe acesta şi eliberează-ne pe Baraba!“ – care era aruncat în temniţă pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor. Iar Pilat, vrând să-L elibereze pe Iisus, le-a vorbit din nou, dar ei strigau, zicând: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!…“. Iar el le-a zis a treia oară: „Ce rău a făcut acesta? N’am găsit în el nici o vină vrednică de moarte. Aşadar, după ce-i voi da o pedeapsă, îl voi elibera“. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari să fie răstignit; şi strigătele lor au biruit. Şi Pilat a hotărât să li se’mplinească cererea. Şi le-a eliberat pe cel aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor, pe care-l cereau ei, iar pe Iisus L-a dat la voia lor. Şi pe când Îl duceau, au pus mâna pe un oarecare Simon Cireneul, care venea de la ţarină, şi i-au pus crucea, ca s’o ducă’n urma lui Iisus. Şi-L urmau mulţime multă de popor şi femei care se băteau în piept şi-L plângeau. Şi întorcându-Se către ele, le-a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Că iată, vin zile’n care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n’au născut şi sânii care n’au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne! Că dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?“ Şi alţi doi erau duşi, făcători de rele, ca să fie omorâţi împreună cu El. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă Al-Căpăţânii, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Iar Iisus a zis: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!“ Şi şi-au împărţit hainele Lui prin aruncare la sorţi. Şi era acum ca la al şaselea ceas, şi întuneric s’a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea; şi s’a întunecat soarele; şi catapeteasma templului s’a sfâşiat prin mijloc. Şi Iisus, strigând cu glas mare, a zis: „Părinte, în mâinile Tale Îmi pun Duhul“. Şi aceasta zicând, Şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând ceea ce se petrecuse, Îl slăvea pe Dumnezeu, zicând: „Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost!“ Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. Şi toţi cunoscuţii Lui, ca şi femeile care-L însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea. Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept – acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor –. El era din Arimateea, cetate a Iudeilor, şi aştepta împărăţia lui Dumnezeu; acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Şi l-a coborât şi l-a înfăşurat în giulgiu şi l-a pus într’un mormânt săpat în piatră, în care nimeni niciodată nu mai fusese pus. Şi ziua aceea era vineri şi se lumina spre sâmbătă. Şi femeile care veniseră cu El din Galileea mergeau în urmă şi au văzut mormântul şi cum I-a fost aşezat trupul. Şi după ce s’au întors, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s’au odihnit, după lege.
26
feb.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-26

MIERCURI

ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
25
feb.
14

nfs carbon

VAA2-5GI6-A7D6-L6N7-1911    *
T33K-YDPN-M8J6-G1R7-1911
SGTB-FGI4-M4H3-Z8J5-1911
BN3B-XABR-N6R1-44H5-1911

25
feb.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-25

MARŢI

ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ
Evanghelia de la Luca (XXII, 39-42, 45-71; XXIII, 1)

n vremea aceea, după ce a ieşit de la Cină, Iisus S’a dus ca de obicei la Muntele Măslinilor; şi după El s’au dus şi ucenicii Săi. Şi când a sosit în acel loc, le-a zis: „Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită“. Şi S’a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră şi, îngenunchind, Se ruga zicând: „Părinte, de voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine… Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!“ Şi, ridicându-Se din rugăciune, a venit la ucenici şi i-a găsit adormiţi de întristare. Şi le-a zis: „De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită“. Şi’n timp ce El încă vorbea, iată o gloată; şi’n fruntea ei venea cel care se numea Iuda, unul din cei doisprezece; şi s’a apropiat de Iisus ca să-L sărute. Iar Iisus i-a zis: „Iuda, prin sărutare-L vinzi tu pe Fiul Omului?…“. Iar cei de lângă El, văzând ce avea să se întâmple, au zis: „Doamne, vom lovi cu sabia?…“. Şi unul din ei a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă. Iar Iisus, răspunzând, a zis: „Pân’aici!, mai mult, nu!“ Şi atingându-Se de urechea aceluia, l-a vindecat. Şi a zis Iisus către arhiereii, căpeteniile templului şi bătrânii care veniseră asupră-I: „Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi ciomege. În toate zilele eram cu voi în templu şi nu v’aţi întins mâinile asupră-Mi… Dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului!“ Şi, prinzându-L, L-au dus şi L-au împins în casa arhiereului. Iar Petru Îl urma de departe. Şi, aprinzând ei foc în mijlocul curţii şi şezând împreună, a şezut şi Petru în mijlocul lor. Şi o slujnică, văzându-l cum şedea la foc şi cătând asupră-i, a zis: „Şi acesta era cu el!“ Dar el s’a lepădat, zicând: „Femeie, nu-l cunosc!“ Şi peste puţin timp, un altul văzându-l, i-a zis: „Şi tu eşti dintre ei!“ Petru însă a zis: „Omule, nu sunt!“ Şi după ce a trecut cam un ceas, un altul susţinea, zicând: „Negreşit, şi acesta a fost cu el, că e galileean“. Iar Petru a zis: „Omule, nu ştiu ce spui!…“. Şi îndată, când el încă nu sfârşise vorba, a cântat cocoşul. Şi întorcându-Se Domnul, a privit spre Petru; şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul Domnului, că-i spusese: „Mai înainte de a cânta cocoşul astăzi, tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine“. Şi, ieşind afară, a plâns cu amar. Iar bărbaţii care-L păzeau pe Iisus Îl batjocoreau şi-L băteau şi, acoperindu-I faţa, Îl întrebau, zicând: „Ghiceşte, care este cel ce te-a lovit?…“. Şi multe altele spuneau împotrivă-I, defăimându-L. Şi când s’a făcut ziuă s’au adunat bătrânii poporului – arhiereii şi cărturarii – şi L-au dus în sinedriul lor şi I-au zis: „Spune-ne nouă dacă eşti tu Hristosul“. Şi El le-a zis: „Dacă vă voi spune, nu veţi crede; dar dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde şi nici nu Mă veţi elibera. De acum însă Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu“. Iar ei cu toţii au zis: „Aşadar, tu eşti Fiul lui Dumnezeu?…“. Şi El le-a zis: „Voi o spuneţi, că Eu sunt“. Şi ei au zis: „Ce trebuinţă mai avem de mărturie? că noi înşine din gura lui am auzit-o!“ Şi sculându-se toată mulţimea acestora, L-au dus în faţa lui Pilat.
24
feb.
14

Dragobetele saruta fetele

Dragobetele este sarbatorit in Calendarul Popular in ziua de 24 februarie. Cum vremurile s-au schimbat, tinerii au dat uitarii pe Dragobete zis si Dragomir, Ioan Dragobete, Cap de Primavara – tanarul zeu al dragostei din panteonul mitologiei romanesti. Mentionam ca pe vremuri, aceasta sarbatoare nu era prezenta in toate regiunile tarii. Potrivit atestarilor, ea era cunoscuta in sud, mDragobetele saruta feteleai cu seama in Oltenia.

Dragobete-Cap de primavara este una dintre sarbatorile ce prevesteste inceputul primaverii. Romanii numeau sarbatoarea Dragobetelui si „Logodna pasarilor”, deoarece in aceasta zi pasarile se imperecheau si isi faceau cuib. In lumea satelor, aceasta presupusa logodna a pasarilor a fost adoptata simbolic de catre oameni. Se credea ca pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere pana la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil si in lumea oamenilor, ne spune profesorul Ion Ghinoiu.

Cum se sarbatorea Dragobetele
In dimineata zilei de 24 februarie, tinerii ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se strangeau in brate. Fetele adunau flori de primavara pe care le foloseau pentru descantecele  de dragoste. Viorelele si tamaioarele erau pastrate pana la Sanziene, pe 24 iunie, cand erau aruncate pe o apa curgatoare. Exista credinta ca cele care nu faceau acest lucru, ramaneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala: „Dragobetele saruta fetele!”.
Nu cred ca este intamplator faptul ca tinerii ieseau la padure in aceasta zi, daca tinem seama ca Dragobetele locuia prin paduri, pentru a pedepsi persoanele care au lucrat in ziua praznuirii sale. De aici a luat nastere si expresia „Nu te-o prinde Dragobetele prin padure”.
In apropierea pranzului, fetele incepeau sa coboare in fuga spre sat. Aceasta fuga era numita „zburatorit”. Flacaii urmareau fetele dragi si acestea se lasau prinse daca tinerii erau dupa placul inimii lor. Avea loc o imbratisare, ce era urmata de un sarut, care semnifica logodna pentru cel putin un an de zile. Multi parinti abia acum aflau simpatiile tinerilor. Se intampla ca unii sa fie multumiti, iar in cazul in care nu erau de acord cu alegerea facuta, logodna virtuala era respectata.
Din zapada netopita pana la Dragobete, fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii.
Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalnea la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau, se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an.
Etimologia cuvantului Dragobete

Unii filologi sustin ca numele „Dragobete” provine de la doua cuvinte vechi slave „dragu” si „biti”, care s-ar traduce prin expresia „a fi drag”. Alti filologi sustin ca vine din cuvintele dacice „trago” – tap (mai tarziu devenit „drago”) si „bete” – picioare. Tapul simbolizand la romani fecunditatea!

Exista si ipoteza ca „Dragobetele” se traduce prin „chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tanarul frumos, ales”, de la cuvintele dacice „drag”, ce semnifica „chip frumos”, „chip de lumina” si „betel”- „casa lui Dumnezeu”.

Etnograful Marcel Lutic sustine ca „Majoritatea denumirilor pentru aceasta sarbatoare sunt calchieri dupa numele din slava veche a sarbatorii crestine a „Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul”, sarbatoare numita in spatiul slav „Glavo-Obretenia”. Romanii au adaptat aceasta denumire din slava, asa aparand in veacurile evului de mijloc denumirile „Vobritenia”, „Rogobete”,” Bragobete”, „Bragovete” (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), pana cand, probabil si sub influenta principalelor caracteristici ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul Romaniei, denumirea „Dragobete”.
Floarea dragostei

In lumea satului, plantele erau de mare ajutor pentru a afla daca tinerii se casatoresc. Una din aceste plante era numita Floarea dragostei, o planta cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri inalte. Se plantau in gradina doua fire de Floarea dragostei pentru tinerii indragostiti si daca cele doua plante se apropiau, era semn ca ei se vor casatori.
Daca in unele legende, Dragobete apare ca fiu al Babei Dochia, in altele ca fiind Navalnicul sau cumnatul lui Lazarica cel mort din dor de placinte, un lucru e sigur: este tanar si este protectorul dragostei si al indragostitilor.

24
feb.
14

Saptamana Alba

Saptamana AlbaIncepand cu 24 februarie, ortodocsii intra in „Saptamana Alba sau a branzei”. In aceasta saptamana nu se mai consuma carne, iar in zilele de miercuri si vineri se face dezlegare la oua, lapte, branza si peste. In calendarele bisericesti, pentru aceste zile apare mentiunea „harti”, un termen popular care desemneaza zilele de dezlegare a postului.

Miercuri, 26 februarie, se rosteste pentru prima data in perioada Triodului, rugaciunea Sfantului Efrem Sirul – „Doamne si Stapanul vietii mele”, rugaciune care inceteaza in miercurea din Saptamana Mare.

In zilele de miercuri si vineri din „Saptamana Alba” nu se savarseste Sfanta Liturghie, cele doua zile sunt aliturgice.

In Sambata lasatului sec de branza, Biserica ii pomeneste pe toti barbatii si femeile care au fost „luminati prin postire”. Aceasta zi este numita „a ascetilor”. Biserica ii aseaza ca modele, calauzitori pentru parcurgerea postului si a pocaintei:

„Veniti toti credinciosii sa laudam cetele cuviosilor parinti: pe Antonie capetenia, pe luminatul Eftimie, pe fiecare deosebit si pe toti impreuna si vietile acestora ca un alt Rai al desfatarii cu gandul socotindu-le …”.
Duminica, 2 martie, exista randuiala de a se cere iertare. Este cunoscuta sub denumirea de „Duminica Iertarii„. Asadar, prima incercare de iesi biruitori din lupta cu pacatul este iertarea, reintoarcerea la iubire. Este dureros ca aceasta slujba unica lipseste din multe biserici. Faptul ca e intalnita mai mult in manastiri, denota despartirea noastra de duhul Bisericii. Aceste randuieli sunt trepte spre a deschide inima catre „o alta lume”. Din cauza pacatului, omul a pierdut puterea de a pasi in mod natural catre Dumnezeu. Si prin aceste randuieli, Biserica ne poarta incet catre unirea cu Dumnezeu.
Mai sunt cateva zile pana la intrarea in Postul Sfintelor Pasti. Sa nu ne abatem de la el. Acest post este ajutorul pe care ni-l daruieste Biserica spre a pune capat „celor vechi” si a intra intru „cele noi”. Indiferent cat de grele sunt conditiile in care traim si cat de mari sunt obstacolele ridicate de cei din jurul nostru, nimic nu trebuie sa ne opreasca din a lua in serios Postului Sfintelor Pasti.

24
feb.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-24

LUNI

ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ
Evanghelia de la Luca (XIX, 29-40; XXII, 7-39)

n vremea aceea, pe când Iisus Se apropia de Betfaghe şi de Betania, spre muntele numit al Măslinilor, i-a trimis pe doi din ucenici, zicând: „Mergeţi în satul din faţa voastră şi, intrând în el, veţi găsi un mânz legat, pe care nimeni dintre oameni n’a şezut vreodată; dezlegaţi-l şi aduceţi-l. Şi dacă vă va’ntreba cineva: De ce-l dezlegaţi?, veţi spune aşa: Domnul are trebuinţă de el“. Şi, plecând, cei trimişi au găsit aşa cum le spusese El. Şi în timp ce dezlegau mânzul, stăpânii lui le-au zis: „De ce dezlegaţi mânzul?“ Iar ei le-au spus: „Domnul are trebuinţă de el“. Şi l-au adus la Iisus; şi aruncându-şi hainele lor pe mânz, L-au urcat pe Iisus. Iar în timp ce El mergea, îşi aşterneau hainele’n cale. Şi, apropiindu-Se El de panta Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, cu glas mare au început să-L laude pe Dumnezeu pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: „Binecuvântat este Împăratul Cel ce vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus!“ Şi unii farisei din mulţime I-au zis: „Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii…“. Şi El, răspunzând, a zis: „V’o spun Eu vouă: Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga“. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile. Şi i-a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: „Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm“. Iar ei au zis: „Unde vrei să pregătim?“ Şi El le-a zis: „Iată, când veţi intra în cetate vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra şi spuneţi-i stăpânului casei: Învăţătorul îţi zice: Unde este odaia în care să mănânc Paştile cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foişor mare, aşternut; acolo să pregătiţi“. Iar ei, ducându-se, au aflat aşa cum le spusese El şi au pregătit Paştile. Şi când a sosit ceasul, S’a aşezat la masă, şi apostolii cu El. Şi le-a zis: „Cu dor am dorit să mănânc aceste Paşti cu voi mai înainte ca Eu să pătimesc. Că vă spun Eu vouă că de-acum nu le voi mai mânca până când se vor plini întru împărăţia lui Dumnezeu“. Şi luând paharul, mulţumind, le-a zis: „Luaţi-l şi împărţiţi-l între voi; că vă spun: De acum nu voi mai bea rodul viţei până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu“. Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat, zicând: „Acesta este Trupul Meu, cel ce se dă pentru voi; aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!“ Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: „Acest pahar este Legea cea Nouă, întru Sângele Meu, cel ce se varsă pentru voi. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă. Că Fiul Omului merge precum a fost rânduit, dar vai acelui om prin care este vândut!“ Iar ei au început să se întrebe unul pe altul, care dintre ei ar fi acela care avea să facă aceasta. Şi s’a făcut între ei şi o neînţelegere: Cine dintre ei s’ar părea a fi mai mare? Iar El le-a zis: „Împăraţii neamurilor domnesc peste ele şi cei ce le stăpânesc se cheamă binefăcători. Dar între voi să nu fie aşa; ci cel mai mare dintre voi să fie asemenea celui mai mic; şi căpetenia, asemenea celui ce slujeşte. Căci cine este mai mare: cel ce stă la masă, sau cel ce slujeşte? Oare nu cel ce stă la masă? Dar Eu, în mijlocul vostru, sunt asemenea celui ce slujeşte; iar voi sunteţi cei ce-aţi rămas cu Mine în încercările Mele; şi Eu vă rânduiesc vouă împărăţie, aşa cum Tatăl Meu Mi-a rânduit-o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea întru împărăţia Mea şi să şedeţi pe tronuri, judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Simone, Simone, iată că Satana v’a cerut să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M’am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară credinţa; iar tu, oarecând revenindu-ţi, întăreşte-i pe fraţii tăi“. Iar el I-a zis: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi’n temniţă şi la moarte…“. Iar Iisus i-a zis: „#i-o spun Eu ţie, Petre: astăzi nu va cânta cocoşul până ce tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine, cum că nu Mă cunoşti“. Şi le-a zis: „Când v’am trimis fără pungă şi fără traistă şi fără încălţăminte, avut-aţi lipsă de ceva?“ Iar ei au zis: „De nimic“. Şi El le-a zis: „Acum însă cel care are pungă, să şi-o ia; tot aşa şi traista; şi cel care nu are sabie, să-şi vândă haina şi să-şi cumpere. Că vă spun că’ntru Mine trebuie să se plinească ceea ce este scris: Şi cu cei fără de lege a fost socotit; căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit“. Şi ei au zis: „Doamne, iată aici două săbii“. Iar El le-a zis: „Sunt de-ajuns!“ Şi a ieşit şi S’a dus ca de obicei la Muntele Măslinilor; şi după El s’au dus şi ucenicii Săi.
23
feb.
14

Lasata Secului pentru Postul Pastelui

Lasata Secului pentru Postul Pastelui In calendarul bisericesc, Lasata Secului are doua etape care conduc treptat catre Postul Sfintelor Pasti: Duminica Infricosatei Judecati – cand se lasa sec de carne (23 februarie) si Duminica Izgonirii lui Adam din Rai – cand se lasa sec de branza (2 martie).

De regula, cuvantul sec, din sintagma „lasatul secului”, este inteles ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. Insa, la Sfintii Parinti, accentul nu cade numai pe mancare. Secul pe care il cere postul ortodox este seclum (saeculum), adica lumea impatimita. Omul cel vechi, omul pacatos trebuie sa dispara treptat. Primul pas pe aceasta cale este sentimentul unei nespuse cainte. „De unde voi incepe a plange faptele mele ticaloase?” Aceste cuvinte ce deschid „Canonul Pocaintei” al lui Andrei Criteanul caracterizeaza aceasta stare spirituala. „Desfatandu-ma in adancurile pacatului, strig catre milostivirea Ta cea fara de margini… da-mi lacrimi, Hristoase, spre curatirea inimii de patimi… usile pocaintei (metanoia), deschide mie, Datatorule de Viata.” Aceasta idee continua, cu intensitate mereu crescanda, in cantarile Bisericii si in rugaciunile liturgice, in special in perioada Postului Mare.

Insa, ceea ce se cere nu este doar plangerea rautatilor personale, ci „o lupta nevazuta” impotriva gandurilor rele si pacatoase.

Sfintii Parinti au atras atentia ca postul inteles doar ca efort alimentar, nu are nici o valoare: „De mancare postind, suflete al meu, dar de pofte necuratindu-te, in desert te lauzi cu nemancarea… Ca un mincinos vei fi urat de Dumnezeu si demonilor celor rai te vei asemana, caci nici ei nu mananca pururea…”.
In viata crestinilor ortodocsi, posturile care preced marile sarbatori au o importanta cu totul deosebita pentru ca de ele este legat unul din actele centrale pe care ei le indeplinesc in biserica, si anume, impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului. Pentru crestinul ortodox nu se poate concepe impartasire fara post. Respectarea postului este o conditie esentiala pentru impartasirea cu vrednicie. Ea este si o obligatie prescrisa de porunca a patra biseri­ceasca prin care ni se cere „sa ne spovedim si sa ne cuminecam in fie­care din cele patru posturi mari de peste an, ori daca nu putem, cel putin o data pe an, in postul Sfintelor Pasti„.

In calendarul ortodox, Postul Sfintelor Pasti incepe pe 3 martie si se incheie pe 20 aprilie.

De multe ori ne este dat sa auzim ca nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Insa, nu este asa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfintii Parinti au randuit sa ne infranam de la anumite bucate pentru o vreme, au facut-o cu buna stiinta. Credinciosul nu trebuie sa se multumeasca cu jumatati de masura. Nu cu o parte din el trebuie sa-L intampine pe Hristos, ci cu intreaga sa natura: trup si suflet.

23
feb.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-23

DUMINICA

LĂSATULUI SEC DE CARNE
Evanghelia de la Matei (XXV, 31-46)

is-a Domnul: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna în faţa Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci Împăratul va zice celor din dreapta Sa: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M’aţi primit; gol, şi M’aţi îmbrăcat; bolnav, şi M’aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Atunci Îi vor răspunde drepţii, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? sau însetat şi #i-am dat să bei? sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?” Şi răspunzând Împăratul, le va zice: „Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut”. Atunci va zice şi celor din stânga: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Că am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M’aţi primit; gol, şi nu M’aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M’aţi cercetat”. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu ţi-am slujit?” Atunci le va răspunde, zicând: „Adevăr vă spun, întrucât nu aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut”. Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică“.
23
feb.
14

Duminica Judecatii

Duminica JudecatiiDuminica de astazi se numeste si Duminica Judecatii, Duminica in care se pomeneste Judecata de apoi, Judecata viitoare, ultima Judecata, la care se vor prezenta toti credinciosii. La sfintele slujbe ale Bisericii noastre se pomeneste de mai multe ori Judecata din urma. La ectenie se spune asa: „Sfarsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neinfruntat, in pace si raspuns bun la Infricosata Judecata a lui Hristos sa cerem”. Ce sa cerem? Sa cerem de la Domnul Hristos sfarsit crestinesc. Ce inseamna sfarsit crestinesc? Sa ne sfarsim asa cum vrea Dumnezeu sa se sfarseasca cei ce sunt ai Lui („crestin” inseamna „apartinator Domnului Hristos”). „Sfarsit crestinesc vietii noastre” – sa ni se sfarseasca viata frumos, in liniste; sa ni se sfarseasca viata uniti fiind cu Domnul Hristos prin impartasirea cu Trupul si Sangele Lui; sa ni se sfarseasca viata in lumina, in liniste.
Biserica doreste ca sfarsitul sa ne fie fara durere. Sunt atatia oameni care se chinuiesc inainte de sfarsit, au dureri mari. Biserica noastra doreste ca sfarsitul nostru sa fie fara dureri.
Si mai cum sa fie? Neinfruntat. Mai de mult se spunea nerusinat. Ce inseamna asta nerusinat, neinfruntat? Inseamna ca sa fie un sfarsit in care sa nu se gaseasca nici o vina a omului, sa nu se spuna ceva urat despre viata lui. Ca sa ajungem la asa ceva trebuie sa traim o viata frumoasa, o viata dupa voia lui Dumnezeu si atunci sfarsitul o sa fie neinfruntat.
Cum sa mai fie sfarsitul nostru? In pace – in liniste. Sunt unii care in fata mortii au zbucium sufletesc, se framanta, au stari sufletesti in marginea nebuniei. Cei care au avut o viata care nu i-a dus la liniste, la o legatura cu Dumnezeu, pe aceia nu-i binecuvinteaza Dumnezeu.
Si mai cerem ceva: sa avem raspuns bun la Infricosata Judecata a lui Hristos. Despre Judecata lui Hristos s-a pomenit astazi citindu-se despre Judecata de apoi. Judecata de apoi este hotaratoare, dar nu este singura judecata! Dupa ce se desparte sufletul de trup, la moarte, se duce in fata lui Dumnezeu si urmeaza Judecata particulara, adica judecata fiecarui suflet in parte. La judecata particulara, Dumnezeu hotaraste, dupa aseza-rea omului, unde trebuie sa fie dincolo de mormant, la bine sau la rau, la fericire sau la chinuire.
Noi credem ca exista rai si iad, stim acest lucru din invatatura Bisericii, il citim in Evanghelie. Raiul este locul si starea (mai ales starea), dupa moarte a sufletului fericit, iar iadul este locul si starea sufletului care nu s-a tinut de randuielile lui Dumnezeu. Si acolo ramane pana la Judecata viitoare sau pana cand hotaraste Dumnezeu altfel, pentru ca noi credem ca se poate interveni cu rugaciuni pentru binele celor morti.
Exista crestini care nu se mai roaga pentru cei morti. Biserica noastra se roaga pentru cei vii, dar nu-i paraseste pe cei morti, pentru ca noi zicem ca mortii sunt vii si dupa moarte.
Domnul Hristos le-a spus unor saduchei si farisei care vroiau sa stie cum este dincolo de lumea aceasta ca Dumnezeu este „Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov” (Marcu 12, 26) si ca ” Nu este Dumnezeul mortilor, ci al viilor” (Matei 22, 32), pentru ca toti sunt vii in El. Credinta noastra este ca dupa suflet, omul nu moare. Avraam, Isaac si Iacov murisera cand a zis Dumnezeu despre Sine: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov”. Domnul Hristos spune ca Dumnezeu nu este al celor morti, ci al celor vii; acesta este intelesul cuvintelor din Sfanta Scriptura „toti sunt vii in El”.
Nu exista posibilitatea ca sufletul sa moara, ci putem vorbi de o moarte sufleteasca, aceasta insemnand despartirea sufle-tului de Dumnezeu, deci condamnarea vesnica. Despartirea de Dumnezeu este osandirea sufletului la chinurile vesnice si acolo este nefericirea celor care au trait o viata care nu este dupa voia lui Dumnezeu. Nu se poate ajunge acolo decat prin hotararea lui Dumnezeu (de fapt, am putea zice prin hotararea omului, pentru ca omul singur isi pregateste locul – si la bine si la rau). Daca e bun – sigur merge la bine. Daca e rau – sigur merge la rau. Dumnezeu spune unde merge omul dupa moarte, pentru ca Domnul Hristos va judeca lumea.
Cei care merg la chin pot fi scosi din chinurile iadului prin rugaciunile Bisericii, prin milosteniile care se fac pentru ei, prin rugaciunile celor din familia lor, prin rugaciunile celor apropiati ai lor. Noi nu stim cand anume pot fi scosi din iad, dar stim ca pana la Judecata din urma, hotararea nu este inca definitiva, iar cei ce sunt la rau pot ajunge la bine cu ajutorul lui Dumnezeu si cu ajutorul Bisericii.
Dar atunci de ce mai este nevoie si de o Judecata viitoare, de o Judecata ultima? Pentru ca oamenii au facut anumite pacate, au facut anumite lucruri rele, care au ramas si dupa ei. Rautatea lor a ramas in lumea aceasta si lucreaza si dupa ce au trecut ei din aceasta lume. De pilda, cei care propovaduiesc lucruri care nu sunt adevarate, lucruri care sunt impotriva adevarului, rataciri, cei care castiga suflete pentru ratacirea lor. Ratacirea lor ramane mai departe, pana la sfarsitul lumii. La Judecata viitoare se va vedea ce urmari au avut rautatile oamenilor, dupa cum se va vedea si ce urmari a avut binele oamenilor, binele pe care l-au facut oamenii si abia atunci se hotaraste pentru totdeauna.
Sfantul Evanghelist Matei retine in Evanghelia lui cateva lucruri in legatura cu Judecata viitoare. Noi credem ca la Judecata viitoare vor fi judecati toti in toate privintele. Numai ca Sfantul Evanghelist Matei a retinut de la Domnul Hristos cuvinte care privesc binele si raul pe care l-au facut oamenii in legatura cu semenii lor; de fapt, in legatura cu Domnul Hristos: „Intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut” (Matei 25, 40). Este vorba despre sase lucruri pe care trebuie sa le avem in vedere pentru Judecata de apoi. Anu-me, zice Domnul Hristos ca va desparti Fiul Omului pe cei buni de cei rai „cum desparte pastorul oile de capre” (Matei 25, 32), si va zice celor de-a dreapta (la dreapta vor fi oile, la stanga vor fi caprele):
„Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti impa-ratia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine”. Si ei vor raspunde: „Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine?” si va raspunde Domnul Hristos: „Intrucat ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut”. Apoi va zice celor de-a stanga: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Ca flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; Strain am fost si nu M-ati primit; gol am fost si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita am fost si nu M-ati cerce-tat”. Si vor intreba si cei de-a stanga: „Doamne, cand ai fost asa cum zici ca ai fost si nu Te-am ajutat?”; iar Domnul Hristos va zice: „Intrucat n-ati facut unuia dintre acestia prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut” (Mat. 25, 32-46).
Cuvintele acestea ale Domnului Hristos arata ca, atunci cand facem un bine, il facem si pentru Domnul Hristos, iar cand facem un rau, il facem si in fata Domnului Hristos. Nu-L avem in vedere pe Domnul Hristos cand facem raul, si-L avem pe Domnul Hristos in vedere daca facem binele.
Stim aceasta de la Domnul Hristos si nu putem sa fim nepasatori fata de un cuvant vesnic al Domnului Hristos. Din cat putem, bineinteles, sa facem binele pentru Domnul Hristos, pentru inmultirea binelui din lumea aceasta si mai ales pentru binele nostru la Judecata viitoare.
Mai sunt si alte judecati: Judecata milostiva de la spovedanie, cand preotul judeca situatia in care se gaseste cel care se spovedeste si da o hotarare asupra vietii lui. Este foarte bine sa mearga credinciosii sa-si marturiseasca pacatele, sa fie judecati si, judecati fiind, sa primeasca indrumari, sa stie ce au de facut ca sa poata sa inainteze spre bine si sa se fereasca de rau.
Mai este si o judecata, pe care o facem noi insine: Judecata pe care o avem in legatura cu oamenii din jurul nostru. Domnul Hristos a spus: „Nu judecati ca sa nu fiti judecati” (Mat. 7, 1). Si iata ca noi judecam ca si cum noi am fi pusi sa judecam. Nu-L lasam pe Domnul Hristos si luam noi, cum se spune in Pateric, dregatoria lui Hristos, cand despre unul zicem ca este bun, despre altul zicem ca este rau, cand spunem noi ce trebuie sa se faca cu unul si cu altul.
Bineinteles ca exista si o judecata in lumea aceasta. O judecata hotarata pentru rolul pe care il au oamenii in societate: Judecata institutiilor de judecata. Si acolo sunt pusi oameni care sa hotarasca anumite lucruri. Eu n-am fost niciodata la o judecata, nici parat, nici martor. Sunt atatia oameni care ajung, totusi. Sunt atatea procese care se fac, care dureaza. Oamenii sunt asupriti de lucruri rele.
Sfantul Apostol Pavel zicea ca nu este bine sa se judece crestinii inaintea necredinciosilor (cf. I Cor. 6, 46). Erau cre-dinciosi care se duceau sa se judece in fata tribunalelor paga-nilor si Sfantul Apostol Pavel zicea ca nu e bine ca un om cre-dincios sa se duca sa-l judece paganii. Dumnezeu stie cand se poate si cand nu se poate evita o situatie de genul acesta. Cand te trag altii in judecata nu poti sa ramai in afara de tribunale, chiar ale paganilor, daca e cazul.
Mai este o judecata la care ne gandim prea putin, si anume Judecata de la rugaciune. Sfantul Ioan, cel ce a scris Scara, spune ca in raport cu cel ce se roaga, „rugaciunea este judecatorie si judecata si scaunul Judecatorului inainte de Judecata viitoare”. Cum ne este rugaciunea asa ne este starea sufleteasca. La rugaciune se arata cat suntem de intinati sau cat suntem de curati, cat suntem de invaluiti sau cat suntem de departati de lumea aceasta. Numai la rugaciune putem sa stim ce legatura avem cu Dumnezeu, ce legatura avem cu oamenii. In rugaciune ne apar fel de fel de ganduri care arata cine suntem si ce suntem.
Am inceput pregatirea pentru Sfintele Pasti acum doua saptamani. Am vorbit atunci despre pilda vamesului si a fariseului, despre smerenia vamesului si despre faptele bune ale fariseului. Fariseul se lauda cu faptele lui bune, vamesul isi recunostea pacatele. Biserica ne recomanda sa fim dupa smerenie ca vamesul si dupa fapte bune ca fariseul. Daca nu avem faptele fariseului, nu am ajuns nici macar la masura fariseului. Ce spunea fariseul: „Dumnezeule , Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri sau ca si acest vames. Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig” (Luca 18, 11-12). Cel putin in legatura cu postul, toti suntem in lipsa! Sunt atatia credinciosi care nu postesc nici o data pe saptamana.
Am continuat apoi urcusul duhovnicesc spre Pasti cu aducerea aminte de fiul risipitor, care s-a intors dupa ce si-a cheltuit averea, si de tatal sau, care l-a primit si l-a asezat iarasi in starea de fiu. Trebuie sa avem incredere in Dumnezeu, daca ne intoarcem de la rau la bine.
Acum ne pune Sfanta noastra Biserica in fata Judecata de apoi si a doua venire a Domnului Hristos. In legatura cu a doua venire a Domnului Hristos se pune o intrebare: Cand va fi a doua venire? Pentru ca noi marturisim in Crez ca Domnul Hristos „iarasi va sa vina cu marire, sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit”. Cand va fi aceasta? Raspunsul este clar: Nu se stie! Domnul Hristos Insusi a spus ca „de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal” (Mat. 24, 36). Deci nu stim cand va fi a doua venire. Noi trebuie sa fim totdeauna pregatiti sa-L intampinam pe Domnul Hristos. Sa ducem o viata in asa fel incat sa ne putem intalni oricand cu Domnul Hristos. Lucrul acesta este foarte important!
Noi nu staruim atata asupra celei de-a doua veniri a Domnului Hristos pentru ca intr-un fel noi o simtim, o praznuim la fiecare Sfanta Liturghie, caci zicem: „Aducandu-ne aminte, asadar, de aceasta porunca mantuitoare si de toate cele ce s-au facut pentru noi: de cruce, de groapa, de invierea cea de-a treia zi, de suirea la ceruri si de sederea de-a dreapta si de cea de a doua si slavita iarasi venire, ale Tale dintru ale Tale, Tie-Ti aducem de toate si pentru toate”.
Deci, la fiecare Sfanta Liturghie, noi pomenim si praznuim a doua venire a Domnului Hristos. De aceea nu ne gandim atat la a doua venire si, mai ales, nu o asteptam cum o asteapta alti crestini care nu-s de credinta noastra. Ei nu au Liturghie si, neavand Liturghie, nu au nici inaintepraznuirea celei de a doua veniri a Domnului Hristos.
Si mai este ceva: pentru fiecare dintre noi intalnirea cu Domnul Hristos poate fi la orice rugaciune. Intalnirea cu Domnul Hristos poate fi la orice citire din Sfanta Evanghelie. Intalnirea cu Domnul Hristos poate fi de cate ori facem un bine fratelui nostru. Intalnirea cu Domnul Hristos poate fi pentru fiecare dintre noi, sigur, cand vom trece din aceasta viata si cand se va hotari locul pe care ni l-am pregatit pentru viata vesnica. In Pateric este scris ca: „In ce te gaseste moartea, in aceea te duci”. Daca ducem o viata frumoasa si buna si ne gaseste moartea in bine, in bine ne ducem.
Sa ne rugam Mantuitorului nostru Iisus Hristos sa ne lumineze mintea si sa ne tina in minte. Iar Judecata de apoi, judecata particulara, judecata de la spovedanie, judecata care vine peste noi de multe ori cand ni se rasplatesc relele pe care le-am facut, judecata de la rugaciune, toate acestea sa le avem in minte, sa ne inteleptim prin gandurile de la judecata. Sa ne ferim cat putem sa judecam pe fratii nostri, ca sa se implineasca si cu noi cuvantul: „Nu judecati ca sa nu fiti judecati” (Matei 7, 1).
In Pateric se spune ca pe un calugar era senin si cu bucurie pe patul de moarte, l-au intrebat fratii cum de e asa linistit in fata mortii, ca doar n-a dus o viata deosebita. Calugarul le-a raspuns ca nu a avut o viata deosebita dar ca, de cand a intrat in manastire, a luat aminte la cuvantul Domnului Hristos „Nu judecati ca sa nu fiti judecati” si ca-I va spune Domnului Hristos: „Doamne am implinit acest cuvant si astept sa implinesti si Tu fagaduinta de-a nu ma judeca”.
Mai este un cuvant spus de Domnul Hristos: ca sunt si oameni care nu vor merge la judecata. Bineinteles nu in intelesul ca nu vor merge la Judecata si ca nu se va hotari asupra lor, ci in intelesul ca vor trece prin Judecata ca si cum nu s-au dus la Judecata. Zice Domnul Hristos: „Cel ce asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce M-a trimis, are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viata” (Ioan 5, 24).
Sa ne rugam lui Dumnezeu sa fim si noi intre aceia care la Judecata nu vor merge, ci s-au mutat, se muta din moarte la viata.
Marire Tatalui si Fiului si Sfantului Duh! Amin.
Parintele Teofil Paraian

23
feb.
14

Infricosata judecata

Infricosata judecataInfricosata judecata – Ziua judecatii: o zi strasnica si inspaimantatoare. Nu mai avem de-a face cu Mielul Acela bland, Care a venit pentru iertare si rascumparare, ci cu un plin de marire Judecator, inconjurat de ingeri. Care va da sentinta cea grozava: „Duceti-va de la Mine!”
O, dar pentru ce ii gonesti Mantuitorule, Tu Care esti lumina si acoperamantul oamenilor? Si unde ii trimiti, Tu, Care ai venit sa ii chemi la Tine pe toti?
„Duceti-va, blestematilor, in focul cel de veci, care este gatit diavolului si ingerilor lui.”
A trecut vremea milei si a indurarii. Acum nu mai au trecere nici lacrimile, acum este judecata nepasatorilor la pocainta. Despartire de dumnezeiasca slava, foc vesnic.
Nici cu mintea nu mai inteleg, nici cuvinte pe limba pamanteasca nu pot descrie sau infatisa deznadejdea celor ce merg acolo. O, Dumnezeule, Dumnezeule, de atatea ori am auzit de munci, de viermele neadormit si gheena, de foc neadormit, si numai una din ele inspaimanta si pe cel mai nesimtitor si de rea credinta. Dar cat de infricosate vor fi toate la un loc si vor fi vesnice, vesnice! Foc care nu lumineaza. Cainta, ca ce usor puteai sa fii in rai.
Lumina in rai, va fi, nu soarele acesta material ci, lumina Sfintei Treimi, si cei care vor fi despartiti de Dumnezeu, vor fi in adanc de intuneric.
Amarul ce il vei avea fiind departat de cei mantuiti, aceasta mare cainta, este viermele neadormit. Dorinta arzatoare de a scapa este setea.
Se produce un amar si o furie pe ei insisi, si aceasta va fi scrasnirea dintilor.
Ferice, de mii de ori ferice, de cei care, prin o mica venire in fire, se pregatesc, dupa cum spune Biserica, prin Evanghelii, pentru mantuirea lor.
Ferice deci de cel care cunoaste lucrul si-si mantuie sufletul, caci atunci amar mare va fi. Fiul lui Dumnezeu, rupt de pacatele oamenilor, plin de sange, rastignit, alungat, scuipat, insultat, lovit cu bice cu plumb, batut in cuie pe cruce intre talhari, impuns in coasta. Cine le-a facut altcineva decat pacatele tale?
Ce va zice Dumnezeu Tatal, pacatosule, care nu ai facut o cat de mica cainta la o spovedanie ferma si curata si plina de bunavointa din partea unui duhovnic care te-ar fi inteles?
Va zice Tatal: „Nemultumitilor, viata Fiului Meu este mai de pret decat toate vietile intregii omeniri si a ingerilor, si Eu am jertfit-o. Sangele Fiului Meu era cel mai scump margaritar al raiului, si l-am varsat tot pe pamant. Tu M-ai silit sa-ti sterg pacatele si tu nu ai vrut sa intelegi cata ura am fata de pacat.
Sunt Judecator, sunt Tata. Ca Judecator, te judec dupa dreptatea Mea, si ca Tata te judec pentru moartea Fiului Meu.”
Daca nu ai vrut cu nici un chip sa-ti randuiesti viata dupa invatatura sigura a Bisericii, mai poti nadajdui atunci mila de la un Judecator si Tata ca Acesta?
Fara hotar este dragostea pentru Fiul Lui, dar tot fara hotar este ura pentru pacatul de care omul nu s-a pocait.
Ni se cutremura sufletele, ne sta vorbirea pe loc. O, suflete pacatoase! O, judecata viitoare! Greselile pentru care vom fi judecati, se impart in patru feluri: 1. Rautatile pe care le facem noi; 2. Rautatile pe care le fac altii din cauza noastra; 3. Bunatatile pe care nu le-am facut; 4. Bunatatile pe care nu le-au , facut altii, impiedicati de noi.
Toate, toate cu tot amanuntul vor fi cercetate.
Sfantul Grigorie de Nissa spune: „toate cate am gandit cu gandul, fie mici, si cu vorba.” Sfantul Grigorie de Nazianz spune: „De orice cuvant in plus vom da raspuns, cu atat mat mult de orice cuvant rusinos, si cu atat mai grozav, de orice cuvant care a ranit pe cineva, chiar daca acela este pacatos, ca si pentru el s-a rastignit Domnul Hristos”.
Acolo, atunci nu se va putea ascunde nimic, asa cum se pacaleste aici lumea cu fel si fel de fete, adica de infatisari. Sfantul Vasile cel mare spune: „Le vom vedea toate deodata, asa cum s-au facut”.
A vorbit cineva impotriva cuiva? Cine ? Nu stim. Este lauda adevarata sau fatamicie? Nu stim. Acolo, atunci se stiu toate, toate se stiu, ca este Dumnezeu Care cunoaste ascunsurile inimii fiecaruia.
O, infricosata judecata a lui Dumnezeu!
O, si mai infricosata hotarare: „Mergi in focul cel de veci. Du-te de la Mine, blestematule! Ce nu am facut sa te scap de aceasta osanda si cat de vinovat esti, de chiar pe Mine Ma pui in situatia sa te blestem si sa te lipsesc de fata Mea?”
Acum ascultati: pentru toate pacatele omului, Dumnezeu a randuit doua judecati. Ori aici, cu lacrimi, la duhovnic, care te intelege, si pacatele de care te pocaiesti nu se mai au in vedere la judecata, ca mila Domnului te iarta; ori ramai la judecata cea mare unde nu te va mai judeca mila Lui ci dreptatea Lui.
Parintele Arsenie Papacioc
Predica la Duminica Infricosatei Judecati – PF Daniel – AUDIO

Duminica Infricosatei Judecati – Dan Puric – VIDEO

23
feb.
14

Parintele Petroniu Tanase – Duminica Infricosatei Judecati

Parintele Petroniu Tanase - Duminica Infricosatei JudecatiDuminica Infricosatei Judecati – Pilda Fiului Risipitor ne va uimi cat va fi lumea, prin milosti­virea si negraita dragoste pe care ne-a aratat-o Dumnezeu. De aceea, poate, Mantuitorul a voit sa moara rastignit, adica cu bratele intinse si Biserica mereu il infatiseaza astfel, pentru ca sa ne arate ca de-a pururi sta cu bratele deschise, ca sa imbratiseze pe toti pacatosii care se intorc la Casa parinteasca.

Iubirea insa nu-i unilaterala, ea cere raspuns din partea celui iubit, iar raspunsul cel mai firesc nu poate fi altul decat tot iubirea. Daca Duminica Fiului Risipitor ne-a pus inainte dragostea cea preamilostiva a lui Dumnezeu fata de oameni, duminica a treia, a infricosatei Judecati, ne face sa meditam la raspunsul omului fata de dumnezeiasca dragoste; raspuns care se indreapta deopotriva catre Dumnezeu si catre aproapele.

Iubirea fata de Dumnezeu e datoria cea mai sfanta a omului. Nu-si iubesc oare copiii pe parinti? si animalele si fiarele salbatice iubesc pe binefacatorul lor; dar cum sa nu iubeasca omul pe Dum­nezeu, Facatorul sau si datatorul a tot binele? „Dragostea de Dum­nezeu e miscarea cea mai fireasca a inimii: trebuie sa te constrangi, sa-ti faci sila, sa te chinuiesti, ca sa nu iubesti pe Dumnezeu” (Peguy).

De aceea, inca din Vechiul Testament iubirea de Dumnezeu sta in fruntea Decalogului, este cea mai mare porunca, in care se cu­prinde toata Legea si Proorocii: „Sa iubesti pe Domnul Dumne­zeul tau cu toata inima ta si cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau” (Matei 22, 37). Iar Mantuitorul Hristos nu recomanda nici o alta porunca asa de mult ca porunca dragostei.

Dar oare cum se impaca libertatea si cu porunca? Dumnezeu a facut pe om fiinta libera, aceasta este cununa demnitatii sale, si Dumnezeu nu intelege sa nesocoteasca aceasta libertate, in Sfanta Evanghelie, Mantuitorul vedem ca nu porunceste ci invita: „Daca vrei sa intri In viata…; Cine vrea sa vina dupa Mine..” si totusi, in alta parte, Mantuitorul spune lamurit: „Cel ce ma iubeste, ace­la pazeste poruncile Mele” (loan 15, 14), aratand ca exista porun­ci si ca implinirea lor este semnul cel mai sigur al iubirii de Dumnezeu. Ce sunt deci, „poruncile” Domnului si care-i rostul lor?

„Implinirea poruncilor” ascunde o adanca taina dumnezeiasca. Dumnezeu a dat putere celor ce cred in numele Sau sa se faca fii ai lui Dumnezeu (loan l, 22). De aceea Sfintii Parinti zic ca Dum­nezeu este ascuns in porunci sau ca „Dumnezeu este fiinta virtuti­lor”. Pe masura ce omul implineste dumnezeiestile porunci, puterea dumnezeiasca dintr-insul se face tot mai vadita; cu orice fapta buna ce o face omul,iese tot mai mult la iveala chipul dumne­zeiesc ce se afla in el, devine tot mai mult asemenea cu Dumnezeu, se face fiu al lui Dumnezeu si mostenitor al vietii vesnice.

Dum­nezeu nu sileste pe om si cu atat mai mult nu-i porunceste sa-L iu­beasca; dar prin iubirea – implinire a poruncilor, omul se face mostean al vietii de veci. si fiindca Dumnezeu pentru om a gatit imparatia Sa de la intemeierea lumii si voieste ca toti sa o dobandeasca, de aceea porunceste: „Fiti desavarsiti”, „Fiti sfinti”, „Fiti milostivi, asemenea Tatalui Celui ceresc, ca sa fiti de-a pururi impreuna cu El”, implinirea poruncilor deci, nu este un lucru datorat Iui Dumnezeu, cum se intampla cu poruncile omenesti, ci este datorie fata de noi insine, interesul cel mai de te­melie al vietii noastre.

Sunt insa oameni care, neintelegand aceasta, vad in poruncile -dragoste de Dumnezeu, o povara grea de purtat, ca pe ceva facut pentru altcineva si nu pentru sine si-si fac socoteala gresita ca pot duce o viata pacatoasa, straina de Dumnezeu si totodata vor putea sa se bucure si de bunatatile ce le aduce vietuirea impreuna cu Domnul. „Nu te grabi cu pocainta, il indeamna vrajmasul, ai des­tula vreme pana la moarte! Nu stii ca Dumnezeu este indelung rabdator si mult milostiv?” si omul neintelept asculta soapta celui rau, duce mai departe casnicie cu pacatul, traieste o viata crestina searbada, mangaindu-se cu socotinta mincinoasa ca Dumnezeu il va ierta, cu mila Sa cea nemasurata, precum a iertat pe Fiul risipi­tor, pe desfranata si pe talhar. Doar pentru cei pacatosi, si nu pen­tru cei drepti, a venit Hristos!

Grozava inselare! Daca deznadejdea, care vine din neincrede­rea in bunatatea lui Dumnezeu, este mare primejdie pentru mantuire, apoi increderea nesocotita in dumnezeieasca milostivire este si mai vinovata si mai primejdioasa. Prin deznadejde omul isi taie orice putinta de indreptare, iar prin nesocotita incredere nu mai vrea sa faca fapte bune si pacatuieste cu stiinta si cu voie libera; amandoua sunt pacate grele impotriva Duhului Sfant si duc la pieire vesnica.

Duminica Infricosatei Judecati tocmai asupra acestei primejdii ne atrage atentia. Da, Dumnezeu este nespus de bun, iubitor si mi­lostivirea Lui este fara de margini; dar totodata este nespus de drept. „Milostiv si drept este Domnul” zice Psalmistul (Psalm 114, 5) si „dreptatea Domnului ramane In veac”, in curgerea vietii pamantesti, noi vedem mai mult milostivirea Sa cea nemarginita, dar va veni ziua cand Dumnezeu se va arata mai ales in lumina dreptatii Sale, ziua infricosatei Judecati. „Toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos”, zice Apostolul (Romani 14, 10); atunci, „Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate, va judeca neamurile fara strambatate”.

Dar ce este „dreptatea dumnezeiasca”? In cantarile de la utre­nia acestei duminici auzim: „Cand se vor aseza scaunele si se vor deschide cartile si Dumnezeu va sedea la judecata. O, amar va fi atunci, pacatosilor! O, ce ceas va fi atuncea!” Dar despre ce carti este vorba? Este cineva care scrie tot ce face omul in viata? Da, cu adevarat sunt carti si este scriitor si nimic nu ramane nescris. Si aici se cuvine a pomeni un lucru plin de mirare:

Oamenii de stiinta, tot iscodind sa afle tainele vietii omenesti, au descoperit ca tot ceea ce face omul, tot ceea ce gandeste si vorbeste, dar absolut tot, lasa o urma in alcatuirea cea mai ascunsa a omului; se inscriu in adincul fiintei noastre ca intr-o carte. Astfel, noi insine suntem cartea si tot noi, cei ce o scriem. Mare taina se ascunde aici !

La infricosata Judecata se va deschide aceasta carte, adica cele scrise acum in taina nevazut de nimeni, se vor vedea la aratare: si cele bune si cele rele vor fi vazute de toata lumea. Atunci ranile mucenicilor vor straluci ca margaritarele, nevointele si faptele dreptilor si ale cuviosilor „vor straluci ca soarele” (Matei 13, 43), precum ne incredinteaza Domnul Hristos. Iar chipurile pacatosilor vor arata pocite si schimonosite de toate pacatele si patimile pe care le-au facut. „Cine va putea rabda acea nesuferita rusine!”

Iata dreptatea dumnezeiasca. „Te-am facut fiinta cinstita si inzestrata cu libertate deplina, de care nici Eu nu am indraznit sa ma ating; ti-am dat putere ca sa fii asemenea cu Mine, dumnezeu prin har; iata dar, acum ai singur ceea ce ai ales!” Tot ce face omul cu voia sa libera il apropie sau il departeaza de Dumnezeu. Omul se modeleaza singur, prin tot ceea ce inscrie el in cartea vietii sale cu care se va infatisa la Judecata.

Atunci, uitandu-se la icoana dumnezeiasca pe care trebuia sa o realizeze, cu darurile primite de la Dumnezeu si vazand chipul pocit si schimonosit pe care l-a fau­rit in viata sa de pacat, omul singur va recunoaste rasplata ce i se cuvine. „O, ce ceas va fi atuncea!” Judecata este constatarea a ceea ce am facut noi in viata pamanteasca si totodata o pecetluire pe ve­cie a acestei stari. Iata dreptatea dumnezeiasca. Dumnezeu nu poate schimba alegerea noastra. De aceea, spune cineva ca iadul in primul rand e marea durere a lui Dumnezeu, vazand pe fiii Sai, pentru care S-a jertfit, carora le-a gatit imparatia de la intemeierea lumii, ca totusi au preferat focul cei vesnic, gatit diavolului si ingerilor lui.

De aceea, pomenirea Infricosatei Judecati este totdeauna un indemn hotarat de a iesi din nepasarea de mantuire. Sa nu ne inselam cu credinta mincinoasa ca Dumnezeu ne va ierta fiindca este bun si milostiv. Bunatatea Lui nu poate fi prilej de pacat. El iarta cu nemasurata milostivire, dar nu nesocoteste demnitatea li­bertatii omenesti si contributia ei la mantuire. Pacatul, noi il inscriem in carte si numai cel ce l-a scris il poate sterge, nimeni al­tul, nici chiar Dumnezeu. si daca omul nu si-a impodobit chipul sau cu nici o virtute, nici Dumnezeu nu-l poate impodobi. Este deci in interesul cel mai adanc al vietii noastre sa stergem din carte tot inscrisul pacatului cu pocainta sincera, cu incetarea raului, cu spovedanie curata, cu implinirea canonului, prin rugaciune si cu lacrimi.

Si pentru tot pacatul sa ne intrebam cu ingrijorare si cu teama: oare s-a sters el din carte? Si dupa ce l-am sters, sa scriem si fap­tele cele bune ale virtutilor, prin implinirea poruncilor lui Dum­nezeu, caci ele ne impodobesc si ne gatesc chipul nostru cel de vesnicie. Toata fapta buna este o agonisita de mare pret, de care ne vom bucura in vecii vecilor. „Cum ti-ai crescut aici aripile, asa vei putea zbura catre cele de sus; cum ti-ai curatit aici mintea, asa vei vedea acolo slava Lui si masura in care L-ai iubit aici, in aceeasi masura te vei indulci de dragostea Lui.”

A doua fata a raspunsului nostru la dragostea lui Dumnezeu pentru noi este dragostea fata de aproapele, de care iarasi vom da seama la infricosata Judecata. Icoana acestei iubiri ne-o arata cat se poate de limpede Mantuitorul, cu pilda vietii si cu cuvantul. „Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat si pe Fiul Sau, Cel Unul- Nascut, L-a dat pentru dansa” (loan 3, 16). „De aceea si voi datori sunteti sa va iubiti unul pe altul, asa cum v-am iubit Eu pe voi” (loan 15, 12). „Dupa aceasta va vor cunoaste oamenii ci sunteti ucenicii mei, daca veti avea dragoste Intre voi” (loan 13, 35). Nu iubeste pe Dumnezeu cel ce nu iubeste pe aproapele; „pentru ci cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care il vede, nu poate iubi nici pe Dumnezeu pe care nu-L vede” (I loan 4, 20), iar „cine iubeste pe Dumnezeu, iubeste si pe fra­tele sau” (I loan 4, 21).

Cat de mult tine Mantuitorul la porunca iubirii, ne-a aratat-o cand ne-a descoperit taina Judecatii celei din urma. Atunci intreaga omenire va fi impartita in doua, dupa cum a implinit sau nu porun­ca dragostei de aproapele.

Sa ascultam cu cutremur hotararea Dreptului Judecator. „Atunci va zice celor de-a dreapta: Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii. Ca am flamanzit si Mi-ati dat de am mancat, am insetat si Mi-ati dat de am baut, strain am fost si M-ati primit, gol si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine. Adevarat zic voua, intrucat ati facut acestea unuia dintr-acesti frati ai mei prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Ca am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc, am insetat si nu Mi-ati dat sa beau, strain am fost si nu M-ati primit, gol si nu M-ati imbracat, bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat., intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut” (Matei 25, 34-45).

Ar fi o greseala sa intelegem din cuvantul Domnului ca dra­gostea fata de aproapele sta numai in milostenia trupeasca. Milos­tenia este semnul vazut al dragostei de Dumnezeu si fata de aproapele si cine o are, implineste toata virtutea, impreuna cu mi­lostenia are si celelalte virtuti. si iarasi am gresi daca, vazand pre­tuirea cea mare pe care o da Domnul milosteniei, am socoti ca toate celelalte fapte bune, mucenicia, rugaciunea, ostenelile pentru virtute, vor fi trecute cu vederea. Toate vor fi cantarite si rasplatite: faptele, cuvintele, gandurile. Dar in pretuirea asa de mare data unor fapte asa de simple, se ascunde o taina de mare pogoramant si de dragoste de oameni din partea lui Dumnezeu. Acestea reprezinta pretul cel mai scazut de mantuire ce se cere omului, ca sa nu ramana nici un om pe lume care sa spuna ca nu a putut sa se mantuiasca, stiind ca nu se afla om pe pamant care sa nu poata savarsi asemenea fapte de milostenie. Viata pamanteasca este un mare dar al lui Dumnezeu. Ea este scurta, dar cu ea putem agonisi vesnicia. „Putina este osteneala, dar vesnica odihna”, ziceau Parintii. Tot binele pe care il facem acum va merge cu noi si ne va bucura in vesnicie.

De aceea, cugetarea la infricosata Judecata este izvor de mare putere sufleteasca, ne smulge din nepasare si ne imboldeste spre toata fapta buna. Despre Sfantul Macarie cel Mare se spune ca era slab si uscat ca o smochina. „De ce, Parinte, il intreaba un frate, esti mereu slab, si cand postesti si cand mananci?”. La care, Cuvio­sul raspunde: „Cociorva cu care intorci lemnele este toata parlita si arsa. Tot asa mananca trupul omului, cugetarea la infricosata Judecata.”

Pomenirea mortilor din sambata dinaintea Duminicii infri­cosatei Judecati, este un prilej de fapta buna si de a ne arata dra­gostea fata de Dumnezeu prin dragostea fata de cei adormiti. Daca cei vii ne pot intoarce aici dragostea si bunavointa aratata lor, cei plecati din viata nu o mai pot face si rasplata ne ramane intreaga.

Dar pomenirea mortilor este totodata si un indemn de cugetare la moarte, pe care Sfintii Parinti o socotesc cea mai inalta filosofic si foarte prielnica smereniei, rugaciunii si pocaintei. Meditarea la zadarniciile vietii pamantesti, la scurtimea vietii noastre, la stricaciunea vietii omenesti, ne trezeste din nepasare, ne duce la cainta si indreptare. „Cugeta la cele mai de pe urma ale tale, ne indeamna Sfantul loan Scararul, si in veci nu vei gresi”. Cine vrea sa scape de moartea vesnica sa aiba de-a pururi aducere aminte de moarte. Ca „precum painea este cea mai de trebuinta din toate bu­catele, asa si aducerea aminte de moarte este fata de celelalte fapte bune”. „Sa-ti fie moartea doctor” zice Fericitul Augustin, aratand ca filosofarea la moarte este taietoare de toata patima.

„Plang si ma tanguiesc cand gandesc la moarte!”

„Vai mie, innegritule suflete! Pana cand nu te mai opresti de la rautati? De ce nu-ti aduci aminte de infricosatorul ceas al mortii? De ce nu te cutremuri de infricosatoarea Judecata a lui Hristos?”

„Mi-am adus aminte de ceasul acela, iubitilor, se tanguia Sfantul Efrem sirul, si m-am cutremurat; m-am gandit la acel grozav judet si m-am infricosat; m-am dus cu mintea la veselia raiului si am oftat; m-a cuprins plansul si am plans pana n-a mai ramas in mine putere de plangere.”

„Juru-te cu indurarile Tale, lubitorule de oameni, Bunule, sa nu ma pui de-a stanga cu caprele ce Te-au amarat. Nu-mi spune: nu te stiu! Ci, dupa indurarile Tale, daruieste-mi lacrimi meince-tate, da-mi frangere de inima si umilinta si o curata, spre a se face Biserica, si Prea Sfantul Tau Har. Ca desi sunt pacatos si nevrednic, nu contenesc a bate la usa milostivirii tale!” (Sfantul Efrem Sirul).

Parintele Petroniu Tanase Schitul romanesc Prodromu, Sfantul Munte Athos

22
feb.
14

Sarindarele

SarindareleCrestinismul e o religie a dragostei, iar dragostea nu uita niciodata. Acesta este unul din motivele pentru care una din practicile cultice foarte indatinate in Biserica ortodoxa este pomenirea de nume ale credinciosilor, vii si morti, la diverse slujbe si la diferite momente ale acestora.

La inceput aceste nume se scriau pe un obiect care se plia in doua, dand nastere la ceea ce numim diptice, notiune care apare inca din secolul al IV-lea. Aceasta modalitate de a prezenta numele celor vii si morti la Liturghie se pastreaza si astazi, credinciosii impartind pomelnicul (coala de hartie) in doua si scriind, de regula, pe cei vii in stanga, iar pe cei morti in dreapta, specificand de cele mai multe ori cu claritate „vii” si „morti”.

Cand o asemenea lista se da preotului pentru a fi pomenita timp de 40 de zile, sau mai precis la 40 de Liturghii, ea se cheama sarindar, de la un cuvant neogrec τα σαρανταρια – ta sarantaria, care inseamna un grup de 40. In limba slavona sarindarul se numeste soroc.
Sarindarul individual

Sarindarul individual poate fi dat pentru sufletul unui decedat, pentru mai multi decedati ai familiei, sau pentru buna sporirea casei si binele familiei, scriindu-se in pomelnic numele viilor si al mortilor. Cei care aduc sarindarl trebuie sa aiba in grija sa aduca din timp cele necesare pentru savarsirea celor patruzeci de Sfinte Liturghii: prescuri, vin, lumanari, tamaie etc..

La Liturghiile savarsite duminica, in sarbatori sau si in alte zile, preotul va pomeni la patruzeci de Proscomidii, pomelnicul de sarindar, scotand miridele respective, pentru vii si pentru morti, dupa cum este intocmit pomelnicul.

Dupa cele patruzeci de Liturghii, daca sarindarul este dat pentru morti, se va savarsi Sfanta Liturghie si Slujba  Parastasului, iar daca sarindarul este dat pentru vii, se savarseste Sfanta Liturghie cu T e d e u m .

Tot la slujba de incheiere a sarindarului se obisnuieste sa se dea de pomana felurite daruri: masa, haine, vase si altele. Preotul, venind la casa respectiva, va savarsi randuiala sfintirii celei mici a apei, apoi randuiala Panihidei, tamaind toate lucrurile ce se vor da de pomana. Inainte de otpust va citi rugaciunea pentru impartirea hainelor si a altor lucruri care se dau de pomana, iar dupa otpust va s t r o p i cu apa sfintita toate darurile, dupa care se va canta: Vesnica pomenire, daca darurile se dau de pomana pentru morti, sau: Bogatii au saracit si au flamanzit…, daca se dau pentru vii.  Daca sarindarul s-a dat si pentru vii (pentru casa) si pentru morti, atunci la slujirea de incheiere ce se face acasa, dupa ce se va savarsi Panihida preotul nu va incheia cu: Pentru rugaciunile sfintilor parintilor nostri…, ci, dand din nou binecuvantarea, se vor zice rugaciunile incepatoare, ectenia intreita pentru cei vii, la care se vor pomeni numele celor vii din pomelnicul sarindarului.

Sarindarul de obste

Sarindarul de obste se savarseste  atunci cand preotul oficiaza Sfanta Liturghie timp de patruzeci de zile neintrerupt, pentru vreun eveniment mai important din viata comunitatii: sfintirea bisericii, sfintirea unei fantani, hirotonie etc. La acest sarindar preotul va pomeni, la Proscomidie, patruzeci de zile la rand, pomelnicele de vii si de morti date de cei care au contribuit la facerea sau restaurarea bisericii, fantanii etc.

Slujba de incheiere a acestui sarindar se face la biserica sau la fantana respectiva, cu care prilej preotul va binecuvanta si va sfinti, prin stropire cu apa sfintita, toate darurile de bucate aduse de credinciosi savarsind aceeasi randuiala ca la slujba de incheiere a sarindarului individual.

De obicei, crestinii aduc sarindare la bisericile parohiale la inceputul posturilor mari, dar, in special, la inceputul Postului Sfintelor Pasti, cand in toate sambetele acestuia, Biserica face pomenire speciala pentru cei adormiti savarsind slujba Liturghiei si a Parastasului. In Postul Sfintelor Pasti  dezlegarea sarindarelor se face in Sambata Floriilor. La manastiri, unde se savarseste zilnic Sfanta Liturghie, se poate da un pomelnic sarindar in orice perioada a anului. Credinciosii care aduc un sarindar la biserica trebuie sa se roage mai mult in toata aceasta perioada si sa participe la slujbe, in sambetele special randuite pentru pomenirea mortilor, dar, mai ales, in ziua dezlegarii sarindarelor, cand pregatesc coliva si alte daruri spre a fi impartite ca milostenie.

Tot un fel de sarindar sunt si asa-numitele capete sau capetele (se fac mai ales in Muntenia si Dobrogea) care constau in aducerea la biserica sau direct la mormant, spre pomenirea celui adormit, a unei colive, cu un colac sau covrig mai mare (numit capetel), putin vin si lumanare. Preotul face parastasul pe scurt (trisaghion) si stropeste mormantul cu vin.

22
feb.
14

Pomenirea mortilor – Mosii de iarna

Pomenirea mortilor - Mosii de iarnaSambata, 22 februarie, Biserica Ortodoxa face pomenirea celor trecuti la cele vesnice. Aceasta sambata este cunoscuta in popor sub denumirea „Mosii de iarna”.  Exista pomenirea mortilor, pentru ca Biserica nu vede in moarte sfarsitul existentei omului.
Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo „adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Mantuitorul, cand ajunge in casa lui Iair a carui fiica de numai 12 ani murise, spune: „Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Sambata, 22 februarie, in fiecare biserica se oficiaza Sfanta Liturghie, urmata de slujba Parastasului pentru cei adormiti. In ziua in care se savarseste Sfanta Liturghie, preotul scoate miride (particele) din prescura, pentru vii si morti. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de Agnet – partea din prescura care reprezinta pe Hristos, ca dragostea Lui sa se reverse si asupra lor. Amintim ca in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc.

In Postul Sfintelor Pasti exista si randuiala sarindarelor, adica a pomelnicelor pe care credinciosii le aduc la biserica, pentru a fi pomenite timp de 40 de zile. Finalul acestor pomeniri se face in Sambata lui Lazar, dinaintea Duminicii Floriilor.

Cine poate fi pomenit?

Se pot pomeni toti cei care au murit nedespartiti de Biserica. Nu pot fi pomeniti cei care au murit in dispret cunoscut fata de Dumnezeu. Precizam ca orice slujba a Bisericii se savarseste numai pentru cei care sunt membri ai ei, adica au devenit prin Sfintele Taine, madulare ale Trupului tainic al lui Hristos. De aceea nu pot fi pomeniti nici copiii morti nebotezati, pentru ca ei nu sunt membri ai Bisericii.

Mosii de iarna

In Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne facem pomenirea mortilor, pentru ca in duminica urmatoare Biserica a randuit sa se faca pomenire de Infricosata Judecata si A doua venire a Domnului la care ne vom infatisa toti. Pentru ca multi crestini au murit pe neasteptate si fara pregatirea sau fara pocainta necesara, Biserica face mijlocire pentru toti acestia, ca sa se bucure de fericirea vesnica.

Simion Florea Marian mentiona in lucrarea „Trilogia vietii”, „ca pe tot parcursul anului, in spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi”. Cuvantul „mosi” vine de la „stramosi”, si se refera la persoanele trecute la cele vesnice. Cu apelativul „mosi” sunt numiti nu doar mortii, ci si principalele sarbatori ce le sunt consacrate, precum si pomenile facute pentru ei. Din zilele de Mosi amintim: „Mosii de primavara” (de Macinici), „Mosii de vara” (sambata dinaintea Rusaliilor), „Mosii de toamna” (in prima sambata din luna noiembrie), „Mosii de iarna” (sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne).

Sambata, zi de pomenire a celor adormiti

Sfintii Parinti au randuit ca sambata sa se faca pomenirea celor adormiti, pentru ca este ziua in care Hristos a stat cu trupul in mormant si cu sufletul in iad, ca sa-i elibereze pe dreptii adormiti. Pe de alta parte sambata e deschisa spre duminica, ziua invierii cu trupul. Duminica este numita si ziua a opta, pentru ca este ziua inceputului fara de sfarsit, ea nu va mai fi urmata de alte zile, va fi eterna.

Nu se fac parastase in:
– duminicile de peste an; – perioada dintre Nasterea si Botezul Domnului; – de la lasatul secului de carne pana la sambata intai din Postul Mare, sambata Sfantului Teodor; – din sambata Floriilor pana in Duminica Tomei; – zilele de luni, marti, miercuri, joi si vineri, din Postul Sfintelor Pasti, pentru ca in aceste zile este savarsita Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

22
feb.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-22

SÂMBĂTĂ

ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE
Evanghelia de la Luca (XXI, 8-9, 25-27, 33-36)

is-a Domnul: „Luaţi aminte să nu fiţi amăgiţi; că mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt!, şi: Vremea s’a apropiat!… Nu mergeţi după ei! Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă’nspăimântaţi; că mai întâi acestea trebuie să fie, dar sfârşitul nu va fi curând“. Şi vor fi semne în soare, în lună şi’n stele, iar pe pământ spaimă’ntru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi-al valurilor. Şi oamenii-şi vor da duhul de frică şi de aşteptarea celor ce vor să vină peste lume; că puterile cerurilor se vor clătina. Şi atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nor cu putere multă şi cu slavă. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luaţi aminte la voi înşivă, să nu vi se îngreuieze inimile de’mbuibare şi de beţie şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără veste, căci ca o mreajă va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa’ntregului pământ. Aşadar, privegheaţi în toată vremea rugându-vă, ca să vă’ntăriţi să scăpaţi de toate acestea care vor să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului“.
21
feb.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-21

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE
Evanghelia de la Marcu (XV, 22, 25, 33-41)
n vremea aceea, L-au dus pe Iisus la locul Golgota, care se tâlcuieşte Locul Căpăţânii. Şi era ceasul al treilea când L-au răstignit. Iar când a fost ceasul al şaselea, întuneric s’a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Şi la al nouălea ceas a strigat Iisus cu glas mare: „Eloi, Eloi, lama sabahtani?“, care se tălmăceşte: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M’ai părăsit?“ Şi auzind unii din cei ce stăteau acolo, ziceau: „Vezi, îl strigă pe Ilie…“. Şi alergând unul, a umplut cu oţet un burete şi l-a pus într’o trestie şi I-a dat să bea, zicând: „Lăsaţi să vedem dacă vine Ilie să-l coboare…“. Iar Iisus, strigând cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi catapeteasma templului s’a sfâşiat în două, de sus până jos. Iar sutaşul care stătea în faţa Lui, văzând că El cu un astfel de strigăt Şi-a dat duhul, a zis: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Omul Acesta!“ Şi erau şi femei care priveau de departe, între care şi Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob cel Mic şi a lui Iosif, şi Salomeea, care Îl urmau şi-I slujeau pe când El era în Galileea, şi altele multe care se suiseră cu El în Ierusalim.
20
feb.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-20

JOI

ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE
Evanghelia de la Marcu (XV, 1-15)

n vremea aceea arhiereii au ţinut sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul; şi după ce L-au legat pe Iisus, L-au dus şi i L-au predat lui Pilat. Şi Pilat L-a întrebat: „Tu eşti împăratul Iudeilor?“ Iar El, răspunzându-i, a rostit: „Tu o spui“. Şi arhiereii Îl învinuiau de multe. Şi Pilat L-a întrebat, zicând: „Nu răspunzi nimic? Vezi câte spun ei împotriva ta“. Dar Iisus n’a mai răspuns nimic, aşa încât Pilat se mira. Iar de sărbătoarea Paştilor el le elibera un întemniţat pe care-l cereau ei. Şi era unul cu numele Baraba, închis împreună cu nişte răsculaţi care în răscoală săvârşiseră omor. Şi mulţimea, strigând, a început să-i ceară lui Pilat să facă aşa cum întotdeauna făcea pentru ei. Iar Pilat le-a răspuns, zicând: „Vreţi să vă eliberez pe împăratul Iudeilor?“ Fiindcă ştia că din invidie i-L dăduseră arhiereii în mână. Dar arhiereii au aţâţat mulţimea, ca mai degrabă să le elibereze pe Baraba. Iar Pilat, răspunzând iarăşi, le-a zis: „Ce vreţi să fac cu cel despre care ziceţi că e împăratul Iudeilor?“ Ei iarăşi au strigat: „Răstigneşte-l!“ Iar Pilat le-a zis: „Dar ce rău a făcut?“ Iar ei mai tare strigau: „Răstigneşte-l!“ Şi Pilat, vrând să facă pe voia mulţimii, le-a eliberat pe Baraba; iar pe Iisus, după ce L-a biciuit, L-a dat să fie răstignit.
19
feb.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-19

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE
Evanghelia de la Marcu (XIV, 43-72; XV, 1)
n vremea aceea, în timp ce Iisus vorbea cu ucenicii Săi, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, şi cu el o gloată cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei, de la cărturari şi de la bătrâni. Iar trădătorul le dăduse semn, zicând: „Cel pe care-l voi săruta, acela este. Prindeţi-l şi duceţi-l sub pază“. Şi venind îndată şi apropiindu-se de El, I-a zis: „Învăţătorule!…“. Şi L-a sărutat. Iar ei au pus mâna pe El şi L-au prins. Unul din cei care stăteau pe lângă El, scoţând sabia, a lovit-o pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: „Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi ciomege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi eram la voi în templu, învăţând, şi nu M’aţi prins. Dar acestea sunt ca să se plinească Scripturile“. Atunci, părăsindu-L, toţi au fugit. Iar un tânăr mergea după El, învelit într’un cearşaf pe trupul gol; şi l-au prins, dar el, lăsând cearşaful, a fugit gol. Şi L-au dus pe Iisus la arhiereu; şi s’au adunat toţi arhiereii şi bătrânii şi cărturarii. Iar Petru, de departe, a mers după El până înlăuntru în curtea arhiereului; şi şedea cu slugile, încălzindu-se la foc. Arhiereii şi tot sinedriul căutau mărturie împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, dar nu găseau. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. Şi ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: „Noi l-am auzit spunând aşa: Voi dărâma acest templu făcut de mână şi în trei zile voi clădi altul, nefăcut de mână“. Dar nici aşa, mărturia lor nu era la fel. Şi sculându-se arhiereul în mijloc, L-a întrebat pe Iisus, zicând: „Nimic nu răspunzi la tot ce mărturisesc aceştia împotriva ta?“ Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: „Eşti tu Hristosul, fiul Celui-Binecuvântat?“ Iar Iisus i-a zis: „Eu sunt, şi-L veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Puterii şi venind pe norii cerului“. Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: „Ce trebuinţă mai avem de martori? Aţi auzit blasfemia! Ce părere aveţi?…“. Iar ei toţi au judecat că vrednic e de moarte. Şi au început unii să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnii şi să-I zică: „Profeţeşte!…“. Şi slugile Îl băteau cu palmele peste obraz. Şi pe când Petru era jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului şi văzându-l pe Petru încălzindu-se, s’a uitat la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Iisus Nazarineanul!“ El însă a tăgăduit, zicând: „Nici că ştiu, nici că înţeleg ce spui“. Şi a ieşit afară în faţa curţii; şi a cântat cocoşul. Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să le spună celor de faţă că şi acesta este dintre ei. Iar el din nou a tăgăduit. Şi după puţin timp, cei de faţă i-au zis iarăşi lui Petru: „Cu adevărat eşti dintre ei, că eşti galileean şi graiu-ţi este asemănător“. Iar el a început să se blesteme şi să se jure: „Nu-l cunosc pe omul acesta de care-mi vorbiţi…“. Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: „Înainte de a cânta cocoşul de două ori, tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine“. Şi a’nceput să plângă. Şi, dimineaţa, arhiereii au ţinut de’ndată sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul; şi după ce L-au legat pe Iisus, L-au dus şi i L-au predat lui Pilat.
18
feb.
14

Despre viata monahala

Despre viata monahalaCuvantul „calugar” vine de la grecescul „kalos gheron”, si inseamna „batran frumos”. Batran frumos! Este un ideal! Un calugar adevarat trebuie sa fie „batran frumos”! Fie ca este la tinerete, fie ca este la batranete, trebuie sa aiba o frumusete sufleteasca; fara sa se mai impiedice in nimicurile veacului acestuia, fara sa imbatraneasca si patimile lui cu el, ci sa lichideze tot ce mai are de lichidat. In loc de patimi, sa ajunga la virtuti, sa fie un om odihnitor, un om care nu a trait degeaba, un om care aduce ceva in constiinta altora.

Mare lucru sa fie un calugar tanar cu calitati de batran. Ce inseamna batran? inseamna si intelept. Daca esti calugar, trebuie sa fii batran inainte de batranete, deci echilibrat, cinstit, intelept, sa ai calitatile batranului. Sa fii ponderat mai mult decat tanarul (poti sa ai entuziasmul tanarului, daca mai esti capabil de entuziasmul tanarului). In orice caz, daca esti batran de la tinerete, adica echilibrat, ponderat, intelept, angajat cu seriozitate, in cazul acesta ai si calitatile batranului, ai si capacitatile tanarului. Batranetea calugarului nu vine doar la batranete, poate sa fie si la tinerete.

Un calugar trebuie sa fie un batran frumos, un batran imbunatatit, un batran de care se bucura oamenii. De calugar sa te bucuri de la tinerete pana la batranete. De cand esti tanar, daca te faci calugar, poti sa fii frumos sufleteste, sa se bucure oamenii de existenta ta cum se bucura de o floare, cum se bucura de o apa limpede, de un fagure de miere, de un peisaj frumos, de un rasarit de soare, de un apus de soare, cum se bucura oamenii de lucrurile frumoase din jurul lor.

Unii intra in viata monahala de pe la 5 ani, 6 ani; de exemplu, sunt maici care isi aduc nepoatele la manastire de cand sunt mici de tot, si le cresc acolo. Dar acum se fac si niste abuzuri nepermise. De pilda, sunt tineri care merg la manastire la 15, 16 ani, si imediat ii face rasofori si calugari. Nu e corect, pentru ca omul nu ajunge sa se verifice pe el insusi. Trebuie lasat omul sa se cerceteze pe sine, pentru ca sunt atatia care nu merg cu vocatie monahala la manastire, si atunci inseamna sa incurci omul. Totusi zic eu asa acuma, ca varsta potrivita pentru viata monahala ar fi varsta la care se intra in viata de familie. Deci, cand te poti casatori, te poti si calugari, numai sa stii ce faci.

Calugaria ortodoxa este o calugarie in anonimat. Toti cei care se afirma pe ei prin calugaria insasi, nu stiu ce-i lepadarea de sine, si nici ce este inceputul cel bun. Exista posibilitatea unei afirmari in calugarie, si prin calugarie; aceasta insa nu duce la desavarsire, ci la inrautatire. Calugaria fara lepadare de sine, fara ascultare, fara smerenie nici nu exista. Am putea spune ca, de fapt, calugaria inceteaza cu fiecare incalcare a voturilor monahale.

Nu poate avea liniste, nici chiar in condtii de liniste, cel ce se retrage ca sa se poata afirma cu linistea si cu puternicia sa.

Ce ma nemultumeste pe mine personal este ca multi dintre calugari nu au virtuti sociale, si ca nu se realizeaza in calugarie virtutile sociale asa cum se realizeaza in viata de familie.

Ceea ce ne lipsesete nu sunt indrumarile caci de acestea avem destule, ci ne lipseste o angajare reala, un mediu favorizant innoirilor, o ravna pentru mai mult si mai bine. Innoirea monahismului nu se poate face prin dispozitii venite de sus, nici prin indicatii date de mai marii nostri, ci ea trebuie facuta cu mijloacele pe care le avem la manastirile noastre, cu oamenii capabili de mai mult si de mai bine.

Calugaria presupune oameni de exceptie. Oameni exceptionali! Omul obisnuit nu poate fi calugar! Daca devine calugar, nu este calugar deplin, este un improvizat in calugarie.

Cand vrei sa fii calugar, ar fi bine sa fii calugar inainte de a fi calugar.

Rautatea e o negare a calugariei. Bunatatea e o afirmare a calugariei. Asa ca, daca le doresc ceva tuturor calugarilor, atat pentru ziua de astazi, cat si pentru cealalta vreme a vietii lor, le doresc din toata inima sa fie buni, ca sa se asemene cu bunul Dumnezeu.

Parintele Teofil Paraian

18
feb.
14

Raul are multe fete

Raul are multe feteRaul nu isi are originea in Dumnezeu. Intreaga creatie a fost adusa la existenta cu totul buna si vietuia in bine. Prin libertate, o parte din ingerii buni s-au ridicat impotriva lui Dumnezeu si au devenit rai. Asadar, diavolul a fost creat bun de Dumnezeu, dar prin voia sa a cazut din bine si a devenit rau.
Raul exista ca posibilitate pentru libertatea ingerilor. Fara aceasta posibilitate, libertatea lor nu era deplina. Daca ingerii nu ar fi putut face raul, nu ar fi fost cu adevarat liberi. Dar aceasta posbilitate nu cerea actualizarea ei. Dimpotriva, savarsirea raului le-a adus caderea. Parintele Dumitru Staniloae spune ca raul va exista la nesfarsit in diavoli pentru ca ei vor socoti in veci ca vor ajunge o data si o data la fericirea infinitatii fara recunoasterea lui Dumnezeu si fara iubirea Lui. Iar parintele Galeriu afirma ca ei sunt straini de smerenie, cea care te face sa-ti cunosti locul si firea. Ori raul este o stare impotriva firii si nu conform  firii.

Prin inselarea diavolului, omul poate ajunge sa fie lucrator al raului. Am spus prin inselare, pentru ca diavolul ne cucereste prin momeala falsei frumuseti. Raul nu ni se prezinta ca rau, ci sub chipul binelui. Si prin acest chip, omul este sedus. Daca raul ar exista fara chipul binelui, el nu ar fi eficient. Raul are nevoie cel putin de iluzia binelui pentru a-l face pe om sa cada din lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. In acest sens avem si zicala „drumul spre iad e pavat cu bune intentii”. Astfel, omul inselat traieste intr-o lume falsificata, ireala, necunoscand adevarata semnificatie a celor existente si nici raporturile dintre ele. Prin inselare, omul ia drept adevarat ceea ce este fals, socoteste raul bine.

Avand in vedere ca raul nu exista ca principiu ontologic, ci apare in mod secundar prin parasirea binelui, el poate fi combatut. Georgios Mantzaridis afirma ca raul, desi inexistent prin sine insusi, capata existenta in fiintele cu libertate de alegere care parasesc binele. Sfantul Maxim Marturistorul spune ca raul sta in folosirea stramba a puterilor sadite in firea omului si a lucrurilor. „Raul este abaterea lucrarii puterilor sadite in fire de scopul lor…, sau miscarea nerationala a puterilor naturale de la scopul lor”.
Pentru a pune capat raului, trebuie sa fim atenti la fiecare gand, cuvant si fapta, pentru ca in ele se poate ascunde raul. Din acest motiv este nevoie de o cercetare cat mai deasa a duhovnicului. Raul are multe fete, nu intotdeauna iti dai seama de existenta lui. Sfantul Ignatie Briancianinov spune ca „Demonii se silesc sa intre in comuniune cu omul si sa-l supuna, nu intotdeauna prin ganduri vadit pacatoase, ci il indeamna, la inceput, la actiuni care nu au nimic rau in sine, adesea chiar bune in aparenta, iar pe urma, capatand posibilitatea de a-l inrauri pe om si de a pune stapanire asupra lui, il arunca in faradelegi, care astfel sunt niste urmari ale ascultarii indemnurilor dracesti de la inceput. Acest lucru ne arata cat de stramta si cu cate necazuri ne este calea si cu cata trezvie trebuie sa pasim pe ea”.

Sa va daruiasca Dumnezeu putere sa nu aduceti in minte  nimic din cele izvoratoare de neliniste, dezorientare si devieri.

18
feb.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-18

MARŢI

ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE
Evanghelia de la Marcu (XIV, 10-42)

n vremea aceea Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s’a dus la arhierei ca să li-L dea pe Iisus în mână. Şi auzind ei, s’au bucurat şi au făgăduit să-i dea bani. Şi el căuta cum să-L dea în mâna lor la un prilej potrivit. Iar în ziua cea dintâi a Azimelor, când jertfeau Paştile, ucenicii Săi L-au întrebat: „Unde vrei să mergem să-#i gătim, ca să mănânci Paştile?“ Şi a trimis doi din ucenicii Săi şi le-a zis: „Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el; şi acolo unde va intra el, spuneţi-i stăpânului casei că Învăţătorul zice: Unde este odaia în care să mănânc Paştile împreună cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foişor mare, gata aşternut. Acolo să pregătiţi pentru noi“. Şi au ieşit ucenicii şi au venit în cetate şi au găsit aşa cum le spusese El şi au pregătit Paştile. Iar făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece. Şi pe când şedeau la masă şi mâncau, Iisus a zis: „Adevăr vă grăiesc că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde“. Ei au început să se întristeze şi să-I zică unul câte unul: „Nu cumva sunt eu?…“. Iar El le-a zis: „Unul din cei doisprezece, care întinge cu mine în blid. Că Fiul Omului merge cum este scris despre El; dar vai acelui om prin care Fiul Omului este vândut! Bine era de omul acela dacă nu s’ar fi născut!“ Şi pe când mâncau, Iisus a luat pâine şi, binecuvântând, a frânt şi le-a dat şi a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu“. Şi luând paharul, mulţumind, le-a dat şi au băut din el toţi; şi le-a zis: „Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, carele pentru mulţi se varsă. Adevăr vă grăiesc că de acum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea, nou, întru împărăţia lui Dumnezeu“. Şi după ce au cântat imnuri, au ieşit la Muntele Măslinilor. Şi le-a zis Iisus: „În această noapte toţi vă veţi poticni, că scris este: Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile; dar după ce voi învia, voi merge mai înainte de voi în Galileea“. Iar Petru I-a zis: „Chiar dacă toţi se vor poticni, eu unul, nu!“ Şi i-a zis Iisus: „Adevăr îţi grăiesc că astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoşul de două ori, tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine“. El însă spunea cu mai mare stăruinţă: „Şi de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui!…“. Şi tot aşa spuneau toţi. Şi au venit într’un loc al cărui nume este Ghetsimani şi le-a zis ucenicilor Săi: „Şedeţi aici până ce Mă voi ruga“. Şi i-a luat cu El pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan; şi a început a Se tulbura şi a Se mâhni şi le-a zis: „Întristat de moarte Îmi este sufletul… Rămâneţi aici şi privegheaţi“. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi Se ruga ca, de este cu putinţă, ceasul acela să treacă pe-alături de El. Şi zicea: „Avva, Părinte, toate-Ţi sunt cu putinţă. Depărtează paharul acesta de la Mine!… Dar fie nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu!“ Şi a venit şi i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Simone, dormi? Un ceas n’ai fost în stare să priveghezi?… Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Că duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.“ Şi mergând iarăşi, S’a rugat spunând acelaşi cuvânt. Şi din nou venind, i-a găsit dormind; că ochii le erau îngreuiaţi; şi nu ştiau ce să-I răspundă. Şi a venit a treia oară şi le-a zis: „De-acum dormiţi şi odihniţi-vă!… Destul! A sosit ceasul. Iată, Fiul Omului este dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem. Iată, s’a apropiat cel care M’a vândut“.
17
feb.
14

Inmormantarea amana Nunta ?

Inmormantarea amana Nunta ?Inmormantarea este incompatibila cu Nunta. Cea dintai naste intristarea, iar cealalta naste bucuria. Pentru un om sanatos, in perioadele de mare intristare, chiar si marile bucurii sunt greu de primit.

Inmormantarea si Nunta

Un credincios mi-a spus: „Nu facem Cununia anul acesta, pentru ca a murit o ruda apropiata.” Intre timp, m-am tot gandit la starea lui. Si, spre intristare mea, am inteles ca hotararea de a amana Nunta nu a fost luata in baza intristarii aduse de moartea rudei, cat din frica de a nu avea ghinion sau alte necazuri.

De obicei, aceia care amana Nunta, indiferent de motiv, nu traiesc in curatie, ci prelungesc timpul petrecut in desfranare. Oare poate fi ceva bun in petrecerea omului in desfranare (curvie) cu viitoarea sotie? Drept aceea, socotesc eu, mai buna ar fi incalcarea chiar a perioadei de doliu, ca gest necuviincios, decat savarsirea unor noi pacate.

Ce este moartea ?

Omul nu a fost creat ca sa moara. Moartea este nefireasca.

Moartea este sfarsitul trupului. In clipa mortii, sufletul se desparte de trup, pentru ca trupul „sa se intoarca in pamant, cum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu, Care l-a dat” (Eclesiastul 12, 7). Atunci, sufletul se muta din lumea vazuta, in lumea nevazuta. Moartea, deci,  nu este o trecere „in nefiinta”, ci o desteptare la adevarata Viata, o simpla poarta spre viata cea vesnica.

In slujba inmormantarii, cantam: „Chipul slavei Tale celei negraite sunt, desi port ranile pacatelor. Miluieste zidirea Ta, Stapane, si o curateste cu indurarea Ta. Mostenirea cea dorita daruieste-mi, facandu-ma pe mine, iarasi, cetatean al raiului.

Cei vii raman in legatura cu cei morti, prin iubirea lor, care este „mai tare decat moartea”, si prin rugaciunea adusa inaintea lui Dumnezeu pentru ei. Apostolul Pavel intareste sufletul celor intristati, zicand: „Fratilor, despre cei care au adormit, nu voim sa fiti in nestiinta, ca sa va intristati ca ceilalti, care nu au nadejde. Pentru ca, de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa, credem ca Dumnezeu, pe cei adormiti intru Iisus, ii va va aduce impreuna cu El” (I Tesaloniceni 4, 12-13).

Ce este doliul ?

Doliul este o stare interioara si exterioara, ca expresie a suferintei cauzate de moartea unei persoane dragi. Familia, rudele si cei apropiati poarta haine inchise la culoare (negre) si refuza sa participe la evenimente vesele, unde se rade si se danseaza. Desi nu este obligatoriu, barbatii obisnuiesc sa-si lase barba. Acest lucru aminteste de un obicei iudaic asemanator, evreii lasandu-si barba in perioadele de restriste sau calamitati.

Cat timp poarta doliu, rudele sunt intelese de cei din jur, care se simt constransi sa le arate mai multa grija si dragoste. Prin doliul purtat, cei din jur sunt indemnati la rugaciune pentru cel adormit. De asemenea, doliul ii ajuta pe cei din jur sa cugete la moarte si sa-si indrepte viata.

In mod esential, doliul nu este o perioada de deznadejde si de secatuire interioara, ci o perioada de biruire a necredintei. Desi pare astfel, doliul nu trebuie inteles ca un timp de bandajare a ranilor, ci ca un timp de sporire duhovniceasca, de intarire a credintei in nemurirea sufletului si in viata cea vesnica.

Pentru multi, doliul este chiar un timp al impacarii cu cel plecat dincolo.

Cat timp se tine doliu ?

Nu exista un canon bisericesc privind perioada de doliu. In mod obisnuit, familia celui adormit tine doliu vreme de 40 de zile. Parastasul savarsit la 40 de zile este cel mai important dintre toate. Potrivit traditiei crestine, la 40 de zile dupa moarte, sufletul se infatiseaza inaintea lui Dumnezeu, spre a fi judecat. Acum are loc judecata particulara a celui adormit.

Din dragoste fata de cel adormit, doliul se poate prelungi. Unii tin doliu jumatate de an, iar altii un an sau chiar mai mult. Sunt parinti care tin doliu toata viata dupa un copil trecut la cele vesnice. Daca doliul exterior poate fi incadrat intr-un timp limitat, doliul interior nu cunoaste nici un termen. Acesta din urma, adica iubirea si dorul dupa cel adormit, se concretizeaza in rugaciuni de iertare si pomenire cat mai dese.

Nunta, in acelasi an cu Inmormantarea

Nu tinem doliu dupa vecinii si strainii care mor. Tinem doliu doar dupa moartea persoanelor dragi. Cat timp, pentru ceilalti, doliul este un semn de respect, pentru noi, doliul este un semn de iubire, manifestata in rugaciuni de pomenire.

Nu putem savarsi Nunta in perioada de doliu, pentru ca nu ne putem bucura cam de nimic indata dupa moartea unui om foarte drag. Acesta ar trebui sa fie motivul amanarii Nuntii, dupa perioada de doliu, iar nu frica de a nu avea ghinion sau teama de judecata celorlati.

Nunta poate fi savarsita dupa trecerea celor 40 de zile. Nu este obligatorie trecerea unei perioade mai mari sau scurgerea anului in curs. Insa, cand iubirea fata de cel adormit nu da voie sufletului sa se bucure de Nunta, aceasta mai poate fi amanata o vreme, pana cand are loc intarirea duhovniceasca.

*

Atunci cand o inmormantare amana Nunta, viitorii miri tin si ei doliu. Macar 40 de zile. Apoi, daca este sincer, doliul lor nu le da voie sa traiasca in desfranare. Oare poate fi ceva bun in petrecerea omului in desfranare (curvie) cu viitoarea sotie? Drept aceea, socotesc eu, mai buna ar fi incalcarea chiar a perioadei de doliu, ca gest necuviincios, decat savarsirea unor noi pacate, prin amanarea Nuntii, pe motivul incompatibilitatii acesteia cu moartea unui om drag.

17
feb.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-02-17

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE CARNE
Evanghelia de la Marcu (XI, 1-11)
n vremea aceea, când s’au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe şi Betania, lângă Muntele Măslinilor, a trimis pe doi din ucenicii SăI şi le-a zis: „Mergeţi în satul care este în faţa voastră şi, intrând în el, îndată veţi afla un mânz legat, pe care nici un om n’a şezut până acum. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l. Iar de vă va zice cineva: De ce faceţi aceasta?, spuneţi-i: Domnul are trebuinţă de el. Şi îndată îl va trimite aici“. Deci s’au dus şi au găsit mânzul legat la drum în faţa unei porţi şi l-au dezlegat. Şi unii din cei ce şedeau acolo le-au zis: „Ce faceţi?, de ce dezlegaţi mânzul?“ Iar ei le-au răspuns aşa cum le spusese Iisus; şi aceia i-au lăsat. Şi au adus mânzul la Iisus şi şi-au pus hainele pe mânz şi Iisus a şezut deasupra. Şi mulţi îşi aşterneau hainele’n cale, iar alţii aşterneau ramuri tăiate din câmp. Iar cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau în urmă strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este împărăţia care vine, a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!“ Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu; şi după ce S’a uitat la toate de jur-împrejur, fiind vremea spre seară a ieşit spre Betania împreună cu cei doisprezece.
01
feb.
14

Februarie 2014

feb14

0001




Blog Stats

  • 312.200 hits
februarie 2014
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
2425262728  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi Nu te atinge de Mine omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Omul „Părinte