Arhivă pentru aprilie 2014

30
apr.
14

O despartire care nu este despartire

O despartire care nu este despartire Ca suntem muritori, nu avem nicio indoiala. Dar nu putini sunt cei care mai cred in viata de dupa moarte. Acestora trebuie sa le vestim ca moartea este o despartire care nu este despartire. E adevarat ca ne despartim de rude, prieteni si cunoscuti. Dar aceasta despartire este doar trupeasca si pentru o vreme.

Viata fara cei iubiti de noi poate aduce multa tulburare. Si asta din cauza faptului ca punem totul pe seama trecutului. Vorbim de ei, de faptele si cuvintele lor, la trecut. Uitam ca sunt vii, intr-o alta lume.

Sigur ca este greu sa ne traim viata lipsiti de prezenta trupeasca a celor dragi. Dar suntem datori sa nu traim in tristete. As indrazni sa spun ca printr-o astfel de traire, ii suparam pe cei trecuti dincolo de aceasta lume. Ei ne vor plini de viata, bucurosi. Si ei rostesc tainic cuvintele pe care le-a grait Mantuitorul mamei tanarului din Nain: „Nu plange”.

Asa cum Mantuitorul l-a ridicat pe tanar din moarte si l-a dat mamei sale, la fel se va petrece cu toti cei adormiti. Vor fi inviati.

Avand in vedere ca ceea ce numim noi moarte nu este altceva decat trecerea omului dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta, iubirea noastra fata de cei adormiti nu trebuie sa fie impiedicata de separarea vizibila.

Asadar, sa nu mai privim moartea ca pe un sfarsit, ci ca pe o trecere spre un nou inceput, vesnicia.

29
apr.
14

7 sfaturi pentru a conduce prudent pe vreme ploioasa

7 sfaturi pentru a conduce prudent pe vreme ploioasa

Condusul pe timp de ploaie poate fi periculos daca nu esti prudent. Trebuie sa fii mai atent decat de obicei, atat la ce se intampla in trafic, cat si la sosea si baltile ce pot aparea. Iata cateva sfaturi ce se pot pune in practica pe acest tip de vreme!

1. Incetineste. Condu la viteza la care te simti confortabil, avand in vedere conditiile meteo. Reducand viteza, vei avea mai mult timp sa reactionezi in cazul in care o alta masina pierde controlul sau apare o balta mare, pe care trebuie sa o eviti.

2. Fereste-te de acvaplanare! Fenomenul apare in momentul in care apa dintre anvelopa si suprafata carosabila nu poate fi inlaturata. Stratul de apa se acumuleaza in partea din fata a anvelopei pana cand presiunea apei ajunge sa depaseasca presiunea din anvelope, moment in care anvelopa pierde contactul cu solul. Rotile aluneca, iar virarea, franarea sau accelerarea nu mai pot fi controlate. In plus, vehiculul poate derapa si se poate rasuci, generand o situatie potential periculoasa. In astfel de situatii, cel mai bun lucru de facut este sa-ti pastrezi calmul, sa iei piciorul de pe acceleratie si sa incerci sa indrepti volanul in directia dorita. Daca dai peste o balta mare, nu conduce direct prin ea, ci incearca sa o eviti. Nu poti estima cat de adanca este doar uitandu-te la ea, asa ca nu risca conducere prin ea pentru ca s-ar putea sa lovesti o groapa, sau mai rau, apa sa intre in sistemul electric sau la motorul masinii.

3. Daca vezi ca ploua, porneste mai devreme la drum! Calatoria ar putea dura mai mult decat in mod obisnuit din cauza traficului sau pentru ca vei conduce mai incet.
4. Dezabureste geamurile masinii pentru o vizibilitate buna in conditii de ploaie!
5. Pastreaza o distanta mai mare fata de camioane sau autobuze – apa stropita de la acestia iti poate bloca vederea pentru scurt timp, ceea ce poate fi periculos. Ar trebui sa eviti depasirea, dar daca aceasta este necesara, fa-o in conditii de siguranta.
6. Daca ploua foarte tare si nu poti vedea ce se intampla in fata, asigura-te si semnalizeaza-ti oprirea cu avarii intr-un loc in care poti opri autoturismul. Opreste-te cat timp consideri ca ai nevoie sau pana se domoleste ploaia si apoi revino la drum!
7. Evita sa conduci pe marginea drumului (apropie-te mai mult de axul drumului), foloseste stergatoarele cat de mult este necesar (nu lasa ploaia de pe parbriz sa iti obstructioneze vederea) si nu depasi limita de viteza – daca conduci prea repede si treci peste o balta, are loc fenomenul de acvaplanare! De asemenea, nu uita sa ai farurile aprinse!

Spor la condus in orice fel de situatie!

29
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-29

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUA DUPĂ PAŞTI

Evanghelia de la Ioan
(III, 16-21)

is-a Domnul: într’atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într’Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr’Însul. Cel ce crede într’Însul nu este judecat, dar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar judecata, aceasta este: că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele. Că tot cel ce face rele urăşte Lumina şi nu vine la lumină, pentru ca să nu i se vădească faptele; dar cel ce face adevărul vine la Lumină, pentru ca faptele lui să se arate că întru Dumnezeu sunt săvârşite“.
28
apr.
14

Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut

Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut

Dupa ce Toma atinge coasta lui Hristos inviat din morti si marturiseste dumnezeirea Lui, Mantuitorul ii spune: „Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!” (Ioan 20, 29)

Sunt fericiti cei care nu cauta sa vada cu ochii trupului dumnezeirea. Poate din acest motiv Hristos nu S-a aratat de indata ce a inviat Apostolilor. Grija Sa a fost sa-i ridice pe ucenici la o vedere spirituala, ca ei sa faca trecerea de la simturi (vaz si pipait) la credinta. De aceea atunci cand li S-a aratat, i-a mustrat pentru necredinta si impietrirea inimii lor, caci n-au crezut pe cei care Il vazusera inviat (Marcu 16, 14).

Fericirea aceasta ne descopera ca inima trebuie sa o ia inainte mintii atunci cand vorbim de iubirea lui Dumnezeu. Nu trebuie sa-L iubim pe baza unor certitudini intelectuale. Inima nu se aprinde in noi dupa Dumnezeu datorita unor sume de informatii. Este adevarat ca anumite informatii pot naste in noi nevoia credintei, dar in niciun caz ele nu duc la credinta. Sa nu uitam ca Dumnezeu este personal, trebuie trait si nu demonstrat. Din acest motiv, credinta nu este simpla convingere intelectuala, ci o putere duhovniceasca care infaptuieste legatura intre cel care crede si Dumnezeu Cel crezut, dupa cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul.

E minunat ca desi nu-L vedem pe Domnul, Il iubim. Iar acest lucru este posibil datorita credintei, un dar daruit tuturor de Dumnezeu. Din nefericire nu toti dezvolta acest dar. Sunt persoane care se folosesc de credinta doar pentru lucrurile credibile mintii. Insa, pierd din vedere ca pentru acestea nu e nevoie de credinta, pentru ele este suficienta ratiunea. Credinta este necesara pentru lucrurile inexplicabile, caci prin ea primim lucrurile si intelesurile suprafiresti si, de asemenea, pe Dumnezeu.

Sa ne intareasca Dumnezeu sa nu ajungem la necredinta sau la o falsa credinta.

28
apr.
14

Invierea lui Hristos vazand…

Invierea lui Hristos vazand...

Evanghelia Duminicii a 2-a dupa Pasti – a Sfantului Apostol Toma: „In ziua cea dintai a saptamanii, fiind seara si usile fiind incuiate, acolo unde erau adunati ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus si a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua! Si, zicand acestea, le-a aratat mainile si coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii vazandu-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarasi: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si, spunand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate, si carora le veti tine, tinute vor fi. Insa Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamanul, nu era cu ei cand a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalti ucenici: Am vazut pe Domnul! Dar el le-a zis: Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede. Si, dupa opt zile, ucenicii Lui erau iarasi inauntru, si Toma era impreuna cu ei. Si a venit Iisus, usile fiind incuiate, si a stat in mijlocul lor si a zis: Pace voua! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele, si adu mana ta si o pune in coasta Mea, si nu fi necredincios, ci credincios! A raspuns Toma si I-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! Iisus a facut inaintea ucenicilor Sai si alte multe minuni, care nu sunt scrise in cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si, crezand, viata sa aveti in numele Lui”. Ioan 20, 19-31

Bucuria Sarbatorii este vie prin sentimentul trait ce se revarsa in sufletele noastre… cu cat deschiderea catre Dumnezeu este mai mare, cu atat sufletul se impartaseste mai profund din aceasta bucurie. Nu pentru ca Harul se impartaseste fiecaruia in mod diferit, ci pentru ca de multe ori nu lasam loc in sufletele noastre pentru Dumnezeu. Iubind mai degabra cele ale lumii, decat pe cele a lui Domnului.

Relatia cu El incepe cu credinta. “Credinta este calea cea mai curata spre cunoastere” spunea Sf. Nicolae Velimirovici, iar noi credem cuvantului Domnului caci trait-am minunea renasterii duhovnicesti, si de aceea marturisim acestea: pentru ca bucuria devine glas, cuvantul capata viata prin trairea avuta.

Adesea gandeam, si in ultimul timp din ce in ce mai mult- ca intr-adevar viata este un drum al cunoasterii, dar pe acest drum nu exista sens invers, posibilitatea de a te intoarce. Nu, trebuie sa mergi numai inainte.

La prima vedere acest lucru infricoseaza sufletul, dar daca vom cugeta putin vom observa ca aici este toata frumusetea vietii: in faptul ca inaintezi continuu. Si daca-ti pui ca destinatie Hristos, atunci fiecare zi iti este un pas mai aproape de El. Poate ca o sa spuneti ca nu este asa, pentru ca noi pacatuim si astfel ne indepartam de El… numai jumatate este adevarat: ca pacatuim! In rest, ne apropiem…

Tot acest “urcus anevoios” (am pus in ghilimele pentru ca nu sunt intru totul de acord cu expresia aceasta, dar voi scrie altadata) se aseamana cu alpinistul ce se lupta cu muntele pentru a ajunge in varful lui. Cand in sfarsit a ajuns, nu se mai gandeste la pericolele avute, sau la stramtorile prin care a trecut, la pericolul la care a fost supus… ci se bucura de privelistea pe care o are, sentimentul satisfactiei ii cuprinde toata fiinta. Bucuria intalnirii este infinit mai mare decat sudoarea drumului parcurs!

Noi crestinii -cu mic, cu mare- ar fi bine sa “umblam prin credinta, nu prin vedere…” (2 Cor. 5,7). Credinta deschide ochii sufletului, credinta lumineaza mintea omului, credinta da putere trupului si nu in ultimul rand: credinta naste iubirea! Nu poti sa iubesti si dupa aceea sa crezi, intai crezi si dupa aceea iubesti…

Sf. Apostol Toma prin comportamentul avut, cred si marturisesc ca da cea mai mare marturie despre Hristos!… ceea ce-l caracterizeaza dupa parerea mea este sinceritatea. Sinceritatea cu care vorbeste atat celorlalti Apostoli zicandu-le: “Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede…” (vers. 25), dezvaluie frumusetea sufletului lui si curatia gandului.

Nicidecum nu este gand de necredinta voita, ci o fireasca tresarire a unei gandiri cu totul omenesti. Curajul de a marturisi acest gand ar trebui sa ne fie si noua indemn sa marturisim Domnului curat si asa cum traim gandul pe care-l avem, fie este bun, fie este nebun. Vedeti, sinceritatea ne va salva…

“Sinceritatea este o deschidere a inimii; ea se gaseste la foarte putini oameni si aceea pe care de obicei o vedem nu este decat o dibace ascundere spre a ne retrage increderea celorlalti.” (Fr. De La Rochefoucauld). Este o deschidere a inimii!… Asta a facut Toma prin aceasta marturisire “(vreau) sa-I vad mainile, (vreau) sa-I pun mana in coasta…”, nu a facut altceva decat sa strige tainic si curat: “Amin! Vino, Doamne Iisuse!!!” (Apoc. 22, 20) in inima mea, sfinteste rarunchii trupului meu si da aripi sufletului sa se inalte catre Tine…

Si astfel “Toma cel minunat a deschis izvorul dogmelor” (vecernia zilei Sfantului, 6 oct.).

Fiecare dintre Apostoli a avut un “rol” aparte in lucrarea mantuirii noastre, dar Toma pune in lumina cunoasterii un amanunt atat de profund, pe cat de cutremurator este!

Iubitii mei, Invierea nu este o minune! Nu!… este o Dovada!!! Este dovada incontestabila ca Hristos este “Calea, Adevarul si Viata!”. Este dovada de netagaduit ca viata nu are sfarsit, ci numai inceput! Ca viata cu Hristos este bucurie vesnica! Ca noi toti suntem chemati sa ne bucuram, nu sa suferim… caci din cate simt, Hristos nu ne cheama la patimire, la suferinta prin care a trecut El, nu!!… Ne asteapta si vine in intampinarea fiecaruia dintre noi in Slava Invierii, in bucuria Raiului, in plinirea comuniunii.

Multi spun ca omul se naste si moare. Eu cred ca omul se naste si devine vesnic! Aici este insa si marea responsabilitate a noastra a tuturor –a Parintilor si parintilor- ca trebuie sa constientizam ca tot ceea ce facem acum pentru “copiii” nostri, ii va insoti in vesnicia la care suntem cu totii partasi. Nu noi mantuim, ci lucrarea Harului in aceasta lume; dar putem alege intre a fi co-lucratori Harului, sau colaboratori multimii ce striga: “Rastigneste-l! Rastigneste-l!”.

Hristos a venit in lume, a patimit, si S-a ingropat, si-a inviat a treia zi ca nimeni sa nu ramana necredincios… ci toti sa credem in Tatal, prin Fiul, cu Duhul Sfant… partasi luminii Invierii!

28
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-28

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUA DUPĂ PAŞTI

Evanghelia de la Ioan
(II, 1-11)

n vremea aceea, s’a făcut nuntă în Cana Galileii; şi mama lui Iisus era acolo. Şi a fost chemat şi Iisus la nuntă, precum şi ucenicii Săi. Şi sfârşindu-se vinul, mama lui Iisus a zis către El: „Nu mai au vin?“. Şi Iisus i-a zis: „Ce ne priveşte, femeie, pe Mine şi pe tine? Ceasul Meu încă n’a venit“. Mama Sa le-a zis slujitorilor: „Orice vă va spune El, faceţi!“ Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea Iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Zisu-le-a Iisus: „Umpleţi vasele cu apă!“ Şi le-au umplut până sus. Şi le-a zis: „Scoateţi acum şi aduceţi-i nunului!“ Iar ei i-au dus. Şi după ce nunul a gustat apa care se făcuse vin – şi el nu ştia de unde este, ci doar slujitorii care scoseseră apa ştiau – l-a chemat nunul pe mire şi i-a zis: „Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pe cel mai slab; dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum“. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi au crezut într’Însul ucenicii Săi.
27
apr.
14

Apostolul Toma a fost necredincios?

Apostolul Toma a fost necredincios? Apostolul Toma nu trebuie numit necredincios. El nu a negat dumnezeirea lui Hristos. E adevarat ca atunci cand ceilalti Apostoli i-au marturist ca Hristos a inviat („Am vazut pe Domnul”), el le-a spus: „Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede” (In. 20, 25). Acest „daca” arata ca nu era impietrit la inima, ca nu era asemeni fariseilor. Daca s-ar fi asemanat acestora, el ar fi grait: „Orice mi-ati spune, eu nu voi crede”.

Toma nu L-a vazut pe Hristos ca fiind un simplu om, o persoana care de vreme ce a murit, nu se mai poate ridica din moarte. El doar s-a indoit. Iar Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca el nu se indoieste de faptul ca Hristos a inviat, ci de faptul ca El se mai poate afla dupa invierea Sa intr-un trup vizibil.

Iar daca nu am da crezare cuvintelor Sfantului Chiril, si am spune ca Toma s-a indoit de invierea Domnului, e bine sa precizam ca nu doar el s-a indoit. Cand femeile mironosite au vazut piatra ridicata de la mormantul Sau, nu s-au gandit ca Hristos a inviat, ci au spus „Au luat pe Domnul din mormant si noi nu stim unde L-au pus” (Ioan 20, 2). Apostolii, dupa ce au primit marturisirea Mariei Magdalena, „auzind ca este viu si ca a fost vazut de ea, n-au crezut” (Marcu 16, 11). Apostolul Toma nu este singurul care a dorit o dovada concreta. Sa ne amintim ca Petru si Ioan nu se multumesc cu vestirea femeilor mironosite, ci au alergat la mormant si au vazut „giulgiurile puse jos, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusa impreuna cu giulgiurile, ci infasurata, la o parte, intr-un loc. Atunci a intrat si celalalt ucenic care sosise intai la mormant, si a vazut si a crezut” (Ioan 20, 6-8).

Daca duminica seara, in ziua Invierii Domnului, Mantuitorul nu ar fi avut initiativa de a le arata celor zece ucenici semnele rastignirii Sale, cu siguranta si acestia s-ar fi aratat indoielnici. Pentru ca Toma nu s-a bucurat de gestul Mantuitorului – aratarea semnele cuielor din palme si semnul din coasta Sa, locul in care a fost impuns cu sulita, Hristos Se arata din nou si il chema pe Toma sa vada trupul Sau si sa creada ca a inviat cu un trup care nu a fost desfiintat prin Inviere. Dupa opt zile, cand Se arata din nou Apostolilor, ii spune lui Toma: „Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fii necredincios, ci credincios”. (Ioan 20, 27)

Scriptura nu ne spune daca Toma a atins trupul Domnului. Dar cantarile Bisericii din a doua saptamana de dupa Pasti ne vestesc ca Sfantul Apostol Toma a pipait coasta Mantuitorului: „Cine a pazit mana ucenicului nearsa, cand s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei putere de a putut pipai osul cel de vapaie? Cu adevarat ceea ce s-a pipait. Caci, daca n-ar fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipai patimile care au zguduit si cele de sus si cele de jos?”. Asadar, Apostol Toma a implinit ceea ce i-a zis Hristos – „pipaie”, s-a incredintat prin atingere: „Domnul meu si Dumnezeul meu” (Ioan 10, 28).

Deci nu Apostolul Toma este necredincios, ci necredinciosi suntem noi pentru ca nu ne incredem in marturisirea lui: „Domnul meu si Dumnezeul meu” (Ioan 10, 28). Faptul ca Toma Il atinge, arata ca din unirea cu El vine adevarata cunoastere. Cu siguranta sunt si astazi multe persoane care Ii cer dovezi lui Dumnezeu, Ii cer sa Se arate. Dar daca Dumnezeu le-ar arata semne, ar ramane in continuare exterior. Ori Dumnezeu vrea unire. Pentru crestini, Hristos cel Inviat nu este o simpla informatie istorica, este o persoana care ne cheama la unire. Apostolul Toma este invitatia de a depasi masura firii. Cum? Impartasindu-ne cu Trupul si Sangele Domnului. Asa vom ajunge sa ne iubim vrajmasii, sa-i binecuvantam pe cei ce ne blesteama, sa facem bine celor ce ne urasc si sa ne rugam pentru cei ce ne vatama si ne prigonesc. Numai impartasindu-ne putem spune ca Dumnezeu nu ne cere lucruri imposibile.

Calendar Ortodox

27
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-27

DUMINICA
A DOUA DUPĂ PAŞTI A TOMEI

Evanghelia de la Ioan
(XX, 19-31)

iind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“ Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!, cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“ Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“ Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“ Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.
26
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-26

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA CEA LUMINATĂ

Evanghelia de la Ioan
(III, 22-33)

n vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Săi în ţinutul Iudeii şi stătea acolo cu ei şi boteza. Şi boteza şi Ioan în Enon, aproape de Salim, că erau acolo ape multe; şi veneau şi se botezau. Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă. Şi între ucenicii lui Ioan şi un iudeu s’a iscat o neînţelegere asupra curăţirii; şi au venit la Ioan şi i-au zis: „Rabbi, Acela Care era cu tine dincolo de Iordan şi despre Care tu ai mărturisit, iată că botează şi toţi se duc la El?“. Ioan a răspuns, zicând: „Un om nu poate să ia nimic dacă nu i s’a dat din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu eu sunt Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă este mire; iar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, cu bucurie se bucură de glasul mirelui. Aşadar, bucuria aceasta a mea s’a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ, pământesc este şi ca un pământean grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. Şi ce a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni. Cel ce I-a primit mărturia a întărit că adevărat este Dumnezeu.
25
apr.
14

Aghiasma, apa sfintita

Aghiasma, apa sfintita

Aghiasma este apa sfintita de preot in cadrul slujbei Sfestaniei si in ziua de Boboteaza. In functie de slujba savarsita pentru sfintirea acestei ape, aghiasma poate fi de doua feluri: aghiasma mica, atunci cand se savarseste slujba numita „Sfintirea cea mica a apei”, si aghiasma mare, cand se savarseste „Sfintirea cea mare a apei”, in ziua de Boboteaza.

„Pravila bisericeasca” ne invata urmatoarele: „Aghiasma, apa sfintita prin slujba bisericeasca, se face cand preotul cheama asupra ei puterea Duhului Sfant, pentru ca ea sa aiba puterea de a sfinti viata oamenilor si a naturii inconjuratoare, pentru ca ele sa capete binecuvantarea Domnului. Apa este simbolul curatirii sufletesti, a promovarii si a sfintirii vietii. La Botezul Domnului, se face aghiasma mare; aceasta se ia inainte de anafora; se da si celor ce sunt opriti de la Impartasanie, ca intarire spre nadejdea pocaintei, a mangaierii si indreptarii lor pentru viitor (Constitutiile Apostolice VIII, 29).”

Fiind folosita numai in cantitati mici, aghiasma nu trebuie sa fie inmultita; o sticla de aghiasma mare este suficienta pentru un an de zile, ea fiind folosita mai rar decat cea mica; in ce priveste aghiasma mica, slujba pentru sfintirea acesteia poate fi savarsita oricand in an, atat in biserica, cat si in casele credinciosilor; cand facem sfestanie in casa, preotul poate sfinti o cantitate mai mare de apa, in functie de dorinta si nevoile fiecaruia.

Aghiasma nu se strica niciodata; ea nu se strica insa decat datorita prezentei in ea a harului lui Dumnezeu, iar nu a altor motive precum intrarea in contact a apei cu argintul (dezinfectant) sau pentru asocierea ei cu busuiocul (superstitie). Daca aghiasma capata insa un miros neplacut, din pricina vasului in care a fost pastrata, si nu mai poate fi folosita, aceasta se varsa intr-o apa curgatoare curata sau la radacina unui copac.

Aghiasma adunata la un loc din mai multi ani sau de la mai multe biserici si manastiri nu este mai puternica decat aghiasma sfintita la oricare biserica de rand. Harul lui Dumnezeu si darurile Duhului Sfant nu se aduna matematic, dupa mintea noastra, ci se daruiesc fiecaruia din mila lui Dumnezeu, rodind dupa masura credintei fiecaruia. Astfel, unul care bea aghiasma de la biserica de care apartine poate fi mai folosit decat unul care bea aghiasma adunata de la mai multe manastiri.

Aghiasma se pastreaza curata si proaspata vreme indelungata, fara a da semne de invechire sau alterare. Desi acest lucru este unul dintre cele mai mici semne ale prezentei harului in aceasta apa sfintita, el ar fi de ajuns singur sa-l nasca intru credinta pe cel necredincios.

Aghiasma mica, apa sfintita la Sfestanie

Sfintirea cea mica a apei se savarseste oricand este nevoie, in biserica sau in casele credinciosilor. In biserica, ghiasma mica se sfinteste la inceputul fiecarei luni calendaristice, iar pe la casele credinciosilor, oricand este nevoie, mai ales in zile in care se tine post (de obicei, miercuri sau vineri); sunt alese zile de post deoarece rugaciunea unita cu postul este mai puternica. Aghiasma mica se sfinteste si in ziua de praznuire a Izvorului Tamaduirii.

Aghiasma, aceasta apa sfintita prin unirea ei cu harul Duhului Sfant, in urma rugaciunilor rostite de preot, are multe feluri de lucrari duhovnicesti. Astfel, dupa cum spune chiar rugaciunea rostita in cadrul slujbei de sfintire, aghiasma are puterea de a alunga duhurile necurate din casele crestinilor si de a curati mintea de gandurile cele rele de peste zi.

Cu aceasta apa sfintita, preotii stropesc spre sfintire credinciosii, biserica si casele acestora. Unii preoti obisnuiesc sa binecuvinteze cu aghiasma credinciosii, dupa sfintele slujbe. In vechime, mai ales pe la sate, preotii stropeau casele si curtile credinciosilor la inceputul fiecarei luni. „Cu aghiasma se stropesc: casa si lucrurile din ea, curtea si gradina, masinile, vitele, ogoarele, viile si livezile, pentru a le feri Dumnezeu de rele.”

La randul sau, fiecare credincios poate stropi cu aghiasma casa in care locuieste, periodic sau chiar zilnic. Parintii duhovnici marturisesc faptul ca toti aceia care beau aghiasma cu credinta primesc binecuvantare, har si sfintenie.

Pe usa bisericii din Manastirea Frasinei, am gasim scris: „Aghiasma mica se poate bea zilnic, dupa anafura, daca dupa miezul noptii nu s-a mai baut si nu s-a mai mancat nimic. Pentru cei bolnavi este de mare folos sa guste aghiasma si sa-si stropeasca cu ea partile trupesti aflate in suferinta. Elevii si studentii pot lua aghiasma mica si sa-si stropeasca cu ea fruntea si hainele, spre a le lumina Dumnezeu mintea. Femeile nu pot lua aghiasma in perioada de necuratie trupeasca lunara. Cei casatoriti nu pot lua aghiasma daca s-au aflat trupeste in acea zi. Aghiasma mica luata cu rugaciune si cu multa cuviinta alunga duhurile rele, mintea o curateste de gandurile rele si o indrepteaza spre rugaciune.”

In cartea liturgica numita „Molitfelnic”, inainte de slujba de sfintire mica a apei, aflam urmatorul indemn: „Stiut sa fie ca prea bun obicei este si folositor de suflet sa se faca in biserici, in manastiri si in case, Sfintirea Apei la toate zilele dintai ale lunii si a stropi pe oameni in manastiri si in chilii, asemenea si in casele mirenilor si toate ale lor. Aceasta apa sfintita pe care Duhul Sfant prin rugaciunile preotilor o sfinteste, multe feluri de lucrari are, precum insasi ectenia sfintirii si rugaciunea marturisesc; ca prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc si se iarta de pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti, gandurile cele rele; iar mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si indreptata spre rugaciune se face; aduce dar paza, inmultirea castigului si indestulare; bolile goneste si da sanatate trupeasca si sufleteasca. Si mai in scurt sa zicem: toti cei ce o primesc cu credinta, iau sfintenie si binecuvantare. Pentru aceasta dar, datori sunteti si voi, preotilor, sa va invatati enoriasii vostri ca sa o primeasca pe ea cu credinta, spre marele lor folos.”

Aghiasma mare, apa sfintita la Boboteaza

Slujba numita „Sfintirea cea mare a apei” se savarseste de doua ori pe an, iar nu o singura data, dupa cum se stie in popor: mai intai, ea este savarsita in ajunul Bobotezei, cu aceasta aghiasma mare stropindu-se casele credinciosilor, iar mai apoi, in ziua de Boboteaza (6 ianuarie), aceasta din urma fiind luate de credinciosi acasa, pentru nevoile de peste an.

Sfintirea cea mare a apei, savarsita de preoti in ziua in care Mantuitorul Iisus Hristos a sfintit firea apelor, botezandu-Se in raul Iordan, este oficiata numai in biserica sau langa o apa curgatoare curata. In cadrul acestei slujbe, spre deosebire de cea in care se sfinteste aghiasma mica, apa este sfintita printr-o dubla invocare a Duhului Sfant. Astfel, aghiasma mare are o putere sfintitoare deosebit de mare, ea purtand in sine darurile minunate ale Duhului Sfant cu mult mai mult decat aghiasma cea mica.

Fiind sfintita numai la inceputul anului, aghiasma mare este pastrata cu multa grija in Sfantul Altar, ea fiind folosita de preot la multe rugaciuni savarsite peste an: aghiasma mare este folosita in slujba Botezului, la sfintirea bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir; cu ea se stropesc si obiectele liturgice si icoanele ce urmeaza a fi sfintite; cu ea se stropesc demonizatii si cei vrajiti, atunci cand li se citesc rugaciunile de dezlegare si molitfele; ea se foloseste si la unele dintre rugaciunile din Molitfelnic, precum cele de deochi si de curatire a fantanii, holdelor etc.

In zilele de Boboteaza, fiecare crestin este dator sa ia acasa aghiasma mare si sa o pastreze intr-un loc deosebit si curat. Cu aceasta ocazie, credinciosii beau aghiasma mare vreme de opt zile, incepand din ziua Bobotezei si incheind in ziua de odovanie a praznicului (14 ianuarie); numai in aceasta perioada se poate bea aghiasma mare fara post si spovedanie.

Dupa data de 14 ianuarie, aghiasma mare „se ia numai cu post si cu spovedanie, intotdeuna inainte de anfura, cu binecuvantarea preotului duhovnic”. Unii preoti obisnuiesc sa dea aghiasma mare, dupa post si spovedanie, acelora care nu au binecuvantarea de a se impartasi cu Sfintele Taine. Cu binecuvantarea duhovnicului, postind macar in ajun, aghiasma mare se poate bea si in zilele de sarbatoare.

Cu aghiasma mare se pot stropi si casa, curtea, gradina, vitele, ogoarele si livezile, spre a fi pazite de lucrarile necurate ale diavolului (doar de Boboteaza sau periodic). De asemenea, cu pocainta si cu binecuvantarea duhovnicului, aghiasma mare se poate lua si in cazuri de boli grele. Fiind incarcata cu darurile dumnezeiesti ale Duhului Sfant, aghiasma mare a savarsit adesea minuni, tamaduind bolnavi, aparand de rele si izbavind din primejdii pe cei credinciosi.

Aghiasma - Manastirea Frasinei

25
apr.
14

Izvorul Tamaduirii

Izvorul Tamaduirii Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita anul acesta pe 25 aprilie. Nu are data fixa. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti. La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”.

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul „Izvorul Tamaduirii”. Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii se sfintesc apele

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica. Termenul „aghiasma” vine de cuvantul grecesc „aghiasmos”, care isi are originea in cuvantul „aghios”(sfant). „Aghiasmos” se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem „voi face o aghiasma”, intelegem slujba, iar cand spunem „voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfintita.

Sunt insa si persoane care sustin ca termenul „aghiasma” vine de la „iazma”. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de „aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta. In sprijinul acestui punct de vedere s-a oferit urmatoare explicatie: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau”. Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea „celui potrivnic”, adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, vedenie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma – aiazma – iazma, de a alunga „aratarea urata si rea”, adica duhul cel rau, satana.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.

Izvorul Tamaduirii in iconografie

In icoana sarbatorii Izvorul Tamaduirii, Maica Domnului si Hristos se afla intr-un bazin asemanator cu o cristelnita, vasul in care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentata cu mainile inaltate, semn al rugaciunii, iar Mantuitorul binecuvantand cu ambele maini, ca raspuns al rugaciunilor maicii Sale. Din bazin izvoraste apa care are darul tamaduirii bolilor sufletesti si trupesti.

Aceasta icoana exprima ideea ca Fecioara L-a nascut pe Hristos, Care este Datatorul apei vii a Duhului. De altfel, insusi Hristos i-a spus femeii samarinence: „De ai fi stiut darul lui Dumnezeu si cine este Cel ce zice tie: da-mi sa beau, tu ai fi cerut de la Dansul si ti-ar fi dat tie apa vie” (In. 4, 10; In. 7, 38).

Sa ne intareasca Dumnezeu sa bem din Apa cea vie.

25
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-25

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA CEA LUMINATĂ

Evanghelia de la Ioan
(II, 12-22)

n vremea aceea S’a coborât Iisus în Capernaum, El, precum şi mama Sa şi fraţii Săi şi ucenicii Săi; şi n’au rămas acolo multe zile. Şi Paştile Iudeilor erau aproape şi Iisus S’a suit la Ierusalim. Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani. Şi făcând un bici de ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile, şi boii, iar schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele; şi celor care vindeau porumbei le-a zis: „Luaţi acestea de aici! Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de neguţătorie!“ Şi ucenicii Săi şi-au adus aminte că este scris: Râvna casei Tale m’a mâncat. Dar I-au răspuns Iudeii, zicând: „De vreme ce tu faci acestea, ce semn ne arăţi?“ Iisus le-a răspuns şi le-a zis: „Dărâmaţi templul acesta şi’n trei zile îl voi ridica“. Şi au zis Iudeii: „În patruzeci şi şase de ani s’a zidit templul acesta! Şi tu îl vei ridica în trei zile?…“. Dar El le vorbea de templul trupului Său. Deci, când a înviat din morţi, ucenicii Săi şi-au adus aminte că El zisese aceasta şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care-l spusese Iisus.
24
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-24

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA CEA LUMINATĂ

Evanghelia de la Ioan
(III, 1-15)

n vremea aceea era un om dintre farisei, cu numele Nicodim, care era fruntaş al Iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: „Rabbi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; fiindcă aceste minuni pe care le faci Tu, nimeni nu le poate face dacă Dumnezeu nu este cu el“. Răspunsu-i-a Iisus şi i-a zis: „Adevăr, adevăr îţi spun: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu“. Iar Nicodim a zis către El: „Cum poate omul să se nască fiind bătrân? Oare poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască??“. Iisus i-a răspuns: „Adevăr, adevăr îţi spun, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde vrea şi tu îi auzi glasul, dar nu ştii de unde vine şi nici unde se duce. Aşa este cu tot cel ce e născut din Duhul“. A răspuns Nicodim şi I-a zis: „Cum pot să fie acestea?“ Răspuns-a Iisus şi i-a zis: „Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi pe acestea nu le cunoşti? Adevăr, adevăr îţi spun, că noi vorbim ceea ce ştim şi mărturisim ceea ce am văzut, dar voi nu ne primiţi mărturia. Dacă pe cele pământeşti vi le-am spus şi nu credeţi, cum veţi crede de vi le vom spune pe cele cereşti? Nimeni nu s’a suit la cer, decât Cel Care S’a pogorât din cer, Fiul Omului, Cel ce este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, pentru ca tot cel ce crede Într’Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
23
apr.
14

Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu

Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu

Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu este una dintre icoanele recunoscute ca facatoare de minuni, pastrate inca in Sfantul Munte Athos. Manastirea Zografu este manastirea bulgarilor, pe Sfantul Munte, ea fiind intemeiata undeva pe la sfarsitul secolului al IX-lea si inceputul celui de-al X-lea, de catre trei bulgari veniti din Ohrida. Semnatura manastirii bulgare apare intr-un tipicon al Sfantului Munte, in anul 927, ceea ce intareste ctitoria acesteia in cadrul secolului al IX-lea.

Numele manastirii este luat de la o icoana a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, zugravita in preajma secolelor XIII-XIV. Icoana este numita „Sfantul Gheorghe Zografu” deoarece se crede ca aceasta s-a zugravit singura, prin mijlocire dumnezeiasca. Cuvantul romanesc „zugrav” vine de la grecescul „zograf”, care este alcatuit din doua cuvinte: „zoe”, care inseamna „viata” si „grafos”, care inseamna „scriitor”. Astfel, „zugrav” inseamna „scriitor de viata”.

Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu

Istoria icoanei Sfantului Gheorghe de la Zografu este legata de insusi momentul in care manastirea a fost ctitorita. Trei frati din Ohrida, anume calugarii Moise, Aaron si Ioan, au venit in Sfantul Munte, spre a duce viata retrasa.

Manastirea Zografu - icoana Sfantului Gheorghe

Precum lumina nu se poate ascunde sub obroc, asa nici acestia trei nu au ramas multa vreme tainuiti. In scurta vreme, in jurul lor s-au adunat mai multi ucenici. Vazand aceasta, in anul 919, ei vor ridica o micuta biserica, pe actualul loc al manastirii.

In legatura cu hramul viitoarei biserici, ei nu au cazut de acord, caci unul dorea sa fie inchinata Maicii Domnului, altul Sfantului Nicolae, iar celalalt, Marelui Mucenic Gheorghe. Pentru a fi pace, ei au hotarat ca Domnul sa aleaga hramul manastirii.

Manastirea Zografu - icoana Sfantului Gheorghe

Astfel, ei au luat lemnul pentru icoana hramului si l-au asezat in Sfantul Altar, nepictat si neatins. Incuind biserica, ei au purces la rugaciune de toata noaptea. In noapte, ei au vazut o lumina puternica izvorand din biserica. A doua zi, ei au gasit icoana zugravita in chip minunat, pe fata acesteia fiind minunat infatisat Sfantul Gheorghe. Se mai spune ca vreme de trei zile ei au postit si s-au rugat cu mare putere lui Dumnezeu.

Icoana Sfantului Gheorghe din Lodd – Palestina

In Palestina, in apropiere de Lida – Lodd, se afla Mormantul Sfantului Gheorghe. In aceasta manastire se afla o icoana minunata a Sfantului Gheorghe, inaintea careia se faceau multime de minuni. Intr-o zi, icoana s-a facut nevazuta de la ochii tuturor. In pofida tuturor cautarilor intreprinse in tara si in imprejurimi, nimeni nu a putut gasi icoana.

Manastirea Zografu - icoana Sfantului Gheorghe

Intr-o noapte, Sfantul Gheorghe s-a aratat in vis egumenului acelei manastiri, pe numele sau Eustatie, si i-a spus: „De ce te istovesti peste masura de intristare si mahnire dupa mine, omule? Eu mi-am gasit biserica si manastire in Sfantul Munte Athos, unde este locul ales al Preasfintei noastre Stapane si Nascatoare de Dumnezeu. Acolo am dorit sa petrec. Daca vreti sa va mantuiti de mania care vine peste tine si peste aceia care sunt cu tine, ia pe frati si mergeti in pamantul si manastirea pe care ti le-am spus, si acolo ma vei afla, caci Domnul a dat intreaga Palestina si Siria spre nimicire saracinilor, din pricina inmultirii pacatelor si nedreptatilor savarsite de crestini.”

Plecand parintii din Palestina, au mers in Sfantul Munte Athos. Aici, la Manastirea Zografu, ei au vazut icoana lor iubita, asezata insa pe un lemn nou, iar nu pe cel vechi, precum se afla in biserica lor. Vazand aceasta, nici unul dintre ei nu a mai vrut sa se intoarca in patria natala, ei ramanand in manastirea athonita pana la moarte.

Manastirea Zografu - icoana Sfantului Gheorghe

Degetul episcopului necredincios a ramas lipit de icoana Sfantului Gheorghe !

Pana astazi, pe chipul sfantului, se vede foarte clar un deget de om. Degetul lipit de chipul sfantului este al episcopului Eparhiei de Vodin. Acesta, ajungand in manastirea Zografu, se inchina icoanei Sfantului Gheorghe, insa auzind istoria minunatei zugraviri a acesteia, el nu crezu minunii.

Manastirea Zografu - icoana Sfantului Gheorghe

Necrezand nici minunea zugravirii, nici minunile savarsite inaintea icoanei, episcopul cel nebun a atins icoana cu degetul aratator, in chip batjocoritor. In clipa in care degetul a atins icoana, episcopul nu si l-a mai putut deslipi. Nici o metoda nu a fost suficienta spre a desprinde degetul lipit pe icoana. In cele din urma, durerile fiind crancene, degetul trebui a fi taiat. Pana astazi, acesta sta lipit pe icoana.

Sfantul Stefan cel Mare si a doua icoana a Sfantului Gheorghe de la Zografu

Manastirea Zografu s-a bucurat si ea de sprijinul Tarilor Romane. Mai intai din partea voivodului Alexandru cel Bun, iar mai apoi din partea lui Alexandru Aldea. Din pomelnicul manastirii reiese ca si Petru Rares, Alexandru Lapusneanul si Ieremia Movila au ctitorit aici, dimpreuna cu domnita Ruxandra, sotia Lapusneanului. Neagoe Basarab, Radu cel Mare si Vintila Voda, Aron Voda, Miron Barnovski si Vasile Lupu au ajutat si ei.

Insa cel mai de seama ctitor roman la Zografu ramane Sfantul Stefan cel Mare, care o numea „manastirea sa din Sfantul Munte”, fapt confirmat de calugarul Isaia de la Hilandar, care spunea, la 1489, ca Zografu a fost infiintata de Sfantul Stefan cel Mare al Moldovei.

Manastirea Zografu - icoana Sfantului Gheorghe

Inainte de Batalia de la Vaslui a avut loc o minunata intamplare. Fiindu-i teama de multimea paganilor, crestinii lui fiind cu mult mai putini la numar, Sfantul Stefan cel Mare a facut rugaciune. In noaptea aceea, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe i s-a aratat in vis si i-a zis: „Indrazneste in Domnul si sa nu te temi de aceasta multime, ci in zori aduna ostirile tale, le trimite asupra vrajmasilor lui Hristos, cu glas de trambita si alai. In aceasta vei cunoaste puterea lui Dumnezeu, care acum te ajuta, caci pentru aceasta sunt eu trimis, sa-ti arat cine va birui, si puterea aceasta este mare in tine si lucratoare, si o sa te ajut pe tine in toate bataliile. Tu sa innoiesti manastirea mea pustiita, numita Zografu, care este inMuntele Athos, si trimite acolo icoana mea pe care o ai cu tine.“

Sfantul Stefan cel Mare a refacut complet manastirea si a pictat biserica mare, construind si portul, intarit cu turn de aparare. Portul va fi reparat de care fiul sau, Bogdan Voievod, in secolul al XVI-lea, acesta pastrand pisaniile originale pane astazi. Din vechea manastire nu a ramas mai nimic pana la noi. La restaurarile din secolul al XIX, fresca originala s-a pierdut, inclusiv portretul ctitorului. Tabloul votiv a fost repictat, insa el nu mai are valoarea originalului.

Manastirea Zografu - icoana Sfantului Gheorghe

In muzeul manastirii se afla si astazi steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare, brodat cu chipul Sfantului Gheorghe, iar in biserica se afla icoana facatoare de minuni a Sfantului Gheorghe, icoana care l-a insotit pe marele voievod in batalia de la Vaslui si pe care insusi voievodul a trimis-o in dar, Manastirii Zografu, asa cum insusi Sfantul Gheorghe i-a poruncit.

Icoana cu Sfantul Gheorghe, precum si steagul de lupta al Moldovei, cusut in fir de aur si argint, avand pe o parte icoana sfantului Gheorghe, iar pe cealalta stema Moldovei, au fost oferite Manastirii Zografu in anul 1502, cu putin timp inainte de moartea Sfantului Stefan cel Mare.

Pe steagul de lupta, Sfantul Stefan cel Mare a scris: „O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale.”

Icoana Sfantului Gheorghe adusa de un catar la Manastirea Zografu

O a treia icoana a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe care se pastreaza la Manastirea Zografu a venit singura pe mare, aproape de golful Manastirii Vatoped. Parintii de la Vatoped au dorit-o pentru manastirea lor, precum si celelalte manastiri din zona, care auzisera despre minune.

Manastirea Zografu - icoana Sfantului Gheorghe

Neajungand la nici o intelegere, ei hotarara ca Sfantul Gheorghe singur sa isi aleaga manastirea, ei facand numai rugaciune. Astfel, ei asezara icoana pe un catar, lasat liber. Catarul a mers cu icoana pana la Manastirea Zografu, langa care s-a asezat jos si nu s-a mai miscat deloc, murind.

Parintii au luat icoana sfantului si au asezat-o in biserica cea mare a manastirii, ctitorita de Sfantul Stefan cel Mare. A doua zi, icoana nu mai era in biserica, parintii gasind-o pe locul unde se oprise catarul. Luand-o inapoi in manastire, abia peste cateva zile ei intelesesera ca aceasta este voia Sfantului Gheorghe, care de fiecare data aparea in acelasi loc. Astfel, pe acel loc au ridicat parintii o biserica inchinata sfantului.

Manastirea Zografu - icoana Sfantului Gheorghe

CrestinOrtodox

23
apr.
14

Mormantul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe – Lodd

Mormantul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe - Lodd

Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Lodd, Lida

Biserica Sfantul Gheorghe este o biserica ortodoxa din localitatea Lodd (Lod, Lida, Lydda), unul dintre marile orase din Israel. Dupa cum stim, la inceput bisericile se zideau pe mormintele martirilor; urmand aceasta randuiala, aceasta biserica a fost ridicata pe locul in care a fost inmormantat Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de Biruinta.

Despre aceasta localitate citim in Sfanta Scriptura astfel: „Si trecand Petru pe la toti, a coborat si la sfintii care locuiau in Lida. Si acolo a gasit pe un om, anume Enea, care de opt ani zacea in pat, fiindca era paralitic. Si Petru i-a zis: Enea, te vindeca Iisus Hristos. Ridica-te si strange-ti patul. Si indata s-a ridicat. Si l-au vazut toti cei ce locuiau in Lida si in Saron, care s-au si intors la Domnul.” (Fapte 9, 32-35)

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe – localitatea Lida – Lodd

Localitatea Lod sau Lido este o localitate cu populatie mixta, de arabi si evrei, aflata la o distanta de aproximativ 15 kilometri sud-est de Tel Aviv, in Districtul Central al Israelului. La sfarsitul anului 2007, localitatea Lod avea o populatie de 67.000 de persoane. Localitatea Lod gazduieste si Aeroportul International Ben Gurion, cunoscut initial chiar sub denumirea de Aeroportul Lod. Aeroportul si tot ceea ce tine de acesta constituie una dintre cele mai mari piete de angajari pentru locuitorii din Lod.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Lod este un oras antic, el datand inca din perioada greco-romana. Orasul Lida, denumirea antica a locului, apare mentionat intr-o lista de orase canaanite a lui Thutmose al III-lea din Karnak, aceasta datand din mileniul II inainte de Hristos. Orasul Lida a fost construit pe ruinele anticului oras Lida. Lida este un oras mentionat si in Sfanta Scriptura, atat in Vechiul Testament, in I Cronici 8, 12, cat si in cel Nou, la Fapte 9, 32-38. Potrivit Bibliei, Lod sau Lida a fost construit de catre Shemed, un membru din tribul lui Veniamin. Acest loc a fost parasit odata cu captivitatea babilonica, fiind reinfiintat insa imediat dupa intoarcerea evreilor din exil.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

In perioada elenista, acest loc se afla in afara granitelor Iudeii, insa in perioada Macabeilor, acesta va redeveni oras israelian. In anul 43 i.Hr, guvernatorul sirian Cassius i-a vandut pe locuitorii orasului drept sclavi. Proconsului roman al Siriei, Cestius Gallus, a devastat orasul, in drumul sau spre Ierusalim, iar in anul 68 i.Hr, acesta va fi din nou cucerit, de asta data de catre Vespasian.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Pana in epoca bizantina, orasul Lod era deja in mare parte increstinat. Acesta este unul dintre locurile legendare in care s-ar fi nascut Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Angliei, motiv pentru care, intr-o vreme, s-a si numit Georgiopolis. Mormantul sfantului martir va fi construit chiar in acest loc, unde se afla si astazi. In Noul Testament, Lida este locul in care Sfantul Apostol Petru vindeca un paralitic (Faptele Apostolilor 9, 32-38). Cucerit de catre musulmani in anul 636, orasul Lod va fi folosit pe post de resedinta a regiunii filistene. Putin mai tarziu, capitala se va muta la Ramla. Cruciatii vor ocupa orasul Lod in anul 1099. Sultanul Saladin il va recupera, insa in scurt timp, cruciatii il vor cuceri din nou – 1191.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Pentru cruciatii englezi, cum ar fi regele Richard Inima de Leu, orasul Lod avea o valoare nespusa, tinand cont ca acesta era considerat a fi locul de nastere al sfantului ocrotitor al Angliei – Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Cruciatii vor face din acest oras scaun al ritului latin din zona. Potrivit pelerinului iudeu Veniamin de Tudela, in anul 1170, in Lod nu mai locuia decat un boiangiu iudeu.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

De-a lungul perioadei otomane, in localitatea Lod nu mai vietuia nici un evreu, insa incepand cu secolul al XIX-lea, aici va lua nastere o micuta comunitate. Locuitorii evrei au fost exilati de catre arabi in anul 1921. In anul 1944, Lida avea o populatie de 17.000 de oameni, dintre acestia o cincime fiind crestini arabi. In razboiul israeliteano-arab din anul 1948, in luna iulie, Haganah si Iegun au capturat Lida. Locuitorii arabi au fost exilati, dimpreuna cu cei ce locuiau in orasul apropiat Ramla, in total de aproximativ 50.000. Aceasta hotarare a fost luata pentru a asigura protectia drumului ce leaga orasele Tel Aviv si Ierusalim.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Lida, Lodd – scurt istoric

Sfantul Gheorghe este renumit in toata lumea crestina, ca unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti, si cu atat mai mult in Lodd, orasul sau natal. Dupa martiriul sfantului, crestinii i-au luat sfantul trup si i l-au adus in Tara Sfanta, in satul sau natal. Biserica Sfantul Gheorghe (el-Khader) din Lodd (Lida). este unul dintre cele mai mari sfinte locasuri inchinate martirului din secolul al IV-lea. Manastirea greco-ortodoxa are doua hramuri: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Actuala biserica din Lodd a fost ridicata in anul 1870, avandu-si zidurile lipite de Moscheea El-Chodr. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, Patriarhatul greco-ortodox de Ierusalim a primit aprobarea, de la autoritatile otomane, spre a reconstrui o biserica pe locul unei foste basilici crestine. Ultimele ruine din acest loc, peste care s-au asezat cele noi, aprtineau unei structuri crestine din secolul al XV-lea; noua cladire a bisericii ocupa fosta noava si absida stanga a vechii biserici, cu toate ca ruinele cele vechi se intindeau pe mai mult de atat.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Pentru a aproba zidirea noii biserici, autoritatile otomane au cerut ca restul spatiului sa fie daruit spre a se ridica si o moschee. De aceea, actuala Biserica a Sfantului Gheorghe se ridica doar in coltul nord-estic al vechii basilici crestine. Hala centrala a moscheii pastreaza, chiar in centrul ei, o coloana veche ce se afla in naosul basilicii crestine.

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Mormantul Sfantului Gheorghe - Lodd

Deasupra usii de intrare in biserica se afla un frumos basorelief infatisandu-l pe Sfantul Gheorghe omorand balaurul. Intr-o capela subterana, actuala biserica ortodoxa pastreaza mormantul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si o parte din moastele sale. In partea dreapta a altarului, in dreptul scarilor ce coboara in capela subterana, se afla „lanturile” cu care a fost legat Sfantul Gheorghe, inainte de a fi omorat. Sarcofagul de piatra din capela a fost restaurat in anul 1871, in vremea Patriarhului Chiril.

CrestinOrtodox

23
apr.
14

Sfantul Mucenic Gheorghe

Sfantul Mucenic Gheorghe

Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A trait in vremea imparatului Diocletian (sec. al IV-lea). Datorita vitejiei si victoriilor sale, ajunge conducator de armata.

In anul 303, imparatul Diocletian va incepe lupta impotriva crestinilor. Au fost daramate lacasuri de cult, interzise adunarile crestinilor, arse cartile sfinte, iar cei ce refuzau sa aduca jertfa zeilor erau ucisi. In fata acestei situatii, Sfantul Gheorghe nu se fereste sa-si marturiseasca credinta in Hristos, motiv pentru care va fi intemnitat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulita, tras pe roata, ingropat in var, lespezi de piatra puse pe piept, etc, dar nicio tortura nu l-a facut sa renunte la credinta sa.

Cei prezenti la aceste suferinte, uimiti de faptul ca Sfantul Gheorghe a ramas nevatamat si ca a inviat un mort, au renuntat la credinta pagana si au primit credinta in Hristos. Minunea invierii celui decedat, a convins-o si pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa imbratiseze crestinismul.

Sfantul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jerfi zeilor, dar aceste incercari au fost zadarnice. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, Sfantul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, in ziua de 23 aprilie 304, ramanand de atunci zi de praznuire.

Sfantul Gheorghe in iconografie

Iconografia pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu diavolul. Mai este reprezentat intr-o mantie rosie, culoare traditionala pentru un martir, dar si ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in vesminte patriciene, cu o diadema metalica pe cap, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.

Sfantul Gheorghe pe Steagul Moldovei

Reprezentarea Sfantului Gheorghe doborand balaurul este prezenta si pe Steagul Moldovei, aflat la Manastirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se afla si rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare catre Sfantul Gheorghe: „O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale“. Mentionam ca pecetea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei poarta chipul Sfantului Gheorghe, preluat dupa steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare.

Sfantul Gheorghe ca ocrotitor

In 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregii tari. Regele Edward al III-lea a infiintat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, mai tarziu, steagul Angliei, „Union Jack”. Marele Mucenic Gheorghe este considerat si ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. Amintim ca Sfantul Gheorghe este si ocrotitorul armatei romane.

De Sfantul Gheorghe, aproape un milion de romani isi aniverseaza onomastica

Din cei 924.830 de romani care isi aniverseaza onomastica de Sfantul Gheorghe, 739.368 sunt barbati, majoritatea acestora, respectiv 565.509, purtand numele de Gheorghe sau Ghiorghe.

Alaturi de acestia, vor fi in sarbatoare si cei care poarta numele de George (144.873), Gheorghita sau Ghiorghita (24.040).

Dintre femei, cele mai multe poarta numele de Georgeta (135.370). In aceasta zi nu vor fi uitate nici persoanele cu nume de Gheorghita sau Ghiorghita (34.623) si Geta (14.945 ).

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Mucenic Gheorghe.

23
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-23

Sfântul Mare Mucenic GHEORGHE

Evanghelia de la Ioan
(XV, 17-27; XVI, 1-2)

is-a Domnul ucenicilor Săi: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii! De vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte de voi M’a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este-al ei; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v’am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă M’au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar pe toate acestea vi le vor face din pricina numelui Meu, pentru că ei nu-L cunosc pe Cel ce M’a trimis. De n’aş fi venit şi nu le-aş fi grăit, păcat n’ar avea; dar acum ei nu au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăşte pe Mine Îl urăşte pe Tatăl Meu. De n’aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat n’ar avea; dar acum au şi văzut şi M’au urât – şi pe Mine, şi pe Tatăl Meu, dar aceasta, pentru a se plini cuvântul scris în legea lor: M’au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, Cel ce din Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Dar şi voi mărturisiţi, pentru că de la’nceput sunteţi cu Mine. Pe acestea vi le-am grăit ca să nu vă poticniţi. Vă vor scoate din sinagogi; ba chiar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că-I aduce închinare lui Dumnezeu.“
MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA CEA LUMINATĂ

Evanghelia de la Ioan
(I, 35-51)

n vremea aceea, stătea Ioan şi doi dintre ucenicii săi; şi privindu-L pe Iisus, Care trecea, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“ Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus acestea şi I-au urmat lui Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că-L urmează, le-a zis: „Ce căutaţi?“ Iar ei I-au zis: „Rabbi – care se tâlcuieşte: Învăţătorule –, unde locuieşti?“ El le-a zis: „Veniţi şi veţi vedea“. Au mers aşadar şi au văzut unde locuieşte; şi au rămas la El în ziua aceea. Şi era ca la ceasul al zecelea. Unul din cei doi care auziseră de la Ioan şi-I urmaseră lui Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: „Noi L-am aflat pe Mesia – ce se tâlcuieşte: Hristos –“; şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chefa“ – ce se tâlcuieşte: Petru. A doua zi a vrut să meargă în Galileea şi l-a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: „Urmează-Mi!“ Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi L-am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în lege şi profeţii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret“. Şi i-a zis Natanael: „Din Nazaret poate fi ceva bun?…“. Filip i-a zis: „Vino şi vezi!“ Iisus l-a văzut pe Natanael venind către Dânsul şi a zis despre el: „Iată într’adevăr israelit întru care nu este vicleşug!“ Natanael I-a zis: „De unde mă cunoşti?“ A răspuns Iisus şi i-a zis: „Mai înainte ca Filip să te fi chemat, te-am văzut când erai sub smochin“. Răspunsu-I-a Natanael: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Regele lui Israel!“ Răspuns-a Iisus şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, de aceea crezi? Mai mari decât acestea vei vedea“. Şi i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului!“
22
apr.
14

5 produse cosmetice cu care să nu te dai niciodată pe față

Pe față nu ar trebui să te dai cu niciun altfel de produs care nu este destinat tenului, altfel poți cauza probleme grave la nivelul pielii. Iată câteva dintre cele pe care n-ar trebui să le aplici vreodată pe ten.

  • Sursa Foto: Shutterstock

Fixativ

Dacă ai auzit vreodată că poți fixa machiajul foarte bine cu spray-ul de păr, uită de această idee. Fixativul conține mult alcool și substanțe care îți usucă pielea și o irită. În plus, pentru că o deshidratează atât de mult, vei arăta mai în vârstă decât ești. Fixativul este destinat strict podoabei capilare și nu ar trebui folosit pe piele.

Loțiune de corp

Te-ai gândi că dacă loțiunea este destul de bună pentru restul corpului, ai putea s-o aplici și pe ten, nu-i așa? Ei bine, de aceea ai nevoie de creme separate pentru ten și corp: loțiunea de corp este mai grasă și mai groasă decât cea pentru față, îți irită pielea și astupă porii.

Ojă

Dacă îți vine vreodată ideea să îți colorezi tenul cu ojă, renunță! Conține molecule acrilice care îți usucă pielea foarte tare și nu o lasă să respire. Oja este doar pentru unghii, nu și pentru alte părți ale corpului.

Deodorant

Vara transpiri mult, pentru că este cald. Dacă ți-ai făcut un machiaj complicat, pe care ai vrea să-l păstrezi cât mai multă vreme, indicat este să oprești transpirația. Dar asta nu înseamnă că ce merge pentru subraț, ar trebui aplicat și pe față, pentru că astupă porii, pielea nu poate să respire și nu după mult timp te vei trezi cu niște coșuri urâte acolo unde ai aplicat deodorantul.

Șampon

Produsul pe care îl folosești ca să îndepărtezi mizeria și sebumul din păr nu trebuie folosit și pe piele – în special pe cea delicată a feței. Șamponul este prea agresiv pentru ten și îl usucă.

22
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-22

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA CEA LUMINATĂ

Evanghelia de la Luca
(XXIV, 12-35)

n vremea aceea, Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse. Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s’au oprit şi erau trişti. Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?“ Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor; cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“. Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii! Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?“ Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El. Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“ Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
21
apr.
14

Saptamana Luminata

Saptamana Luminata Saptamana care urmeaza praznicului Invierii Domnului este numita Saptamana Luminata. In vechime, Botezul era savarsit in noaptea de Pasti. Cei botezati erau numiti „luminati” si purtau haine albe in toata saptamana de dupa Pasti. Sunt persoane care afirma ca de la purtarea hainelor albe, aceasta saptamana a primit numele de Saptamana Luminata.

Daca privim mai adanc, putem marturisi ca in aceasta perioada toate s-au umplut de lumina sfanta a Invierii Domnului. Sa ne amintim ca in noaptea Sfintelor Pasti, se sting in biserica toate luminile. Numai candela de pe Sfanta Masa din Sfantul Altar ramane aprinsa. Spatiul intunecos este chipul mortii si al iadului in care a coborat Hristos cu sufletul Sau. Candela aprinsa de pe Sfanta Masa este sufletul viu si indumnezeit al Mantuitorului coborat la iad.

Preotul adreseaza chemarea „Veniti sa primiti lumina!” tuturor, nu doar anumitor persoane. Pe toti ne cheama sa facem trecerea de la intunericul mortii, la lumina vietii vesnice. Iar aceasta trecere este exprimata prin aprinderea tuturor lumanarilor de la o singura lumanare. De aceea Biserica vesteste de Sfintele Pasti: „Acum toate s-au umplut de lumina: cerul si pamantul si cele de sub pamant”. Iata de ce Biserica numeste aceasta saptamana ca fiind Saptamana Luminata. Ea ne cheama sa purtam in noi lumina Invierii lui Hristos si in aceasta lumina sa ne imbratisam unul pe altul si sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi.

Randuieli speciale in Saptamana Luminata

In Saptamana Luminata, zilele de miercuri si vineri sunt zile cu „harti”. Biserica ne ofera dezlegare la mancarurile de dulce datorita Invierii Domnului. Conform Tipicului Sfantului Sava, miercurea si vinerea, in perioada cuprinsa intre Invierea Domnului si Duminica Tuturor Sfintilor (prima dupa Rusalii), avem „dezlegare la peste”.

De la Invierea Domnului si pana la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar inchinaciuni.

Incepand din Duminica Sfintelor Pasti si pana la Inaltarea Domnului, la Liturghie se canta Axionul Pastilor: „Ingerul a strigat …”, iar credinciosii se saluta cu cuvintele: „Hristos a inviat!” si raspund: „Adevarat a inviat!”

In Saptamana Luminata nu se citeste Psaltirea.

In aceasta saptamana nu se fac parastase pentru cei trecuti la cele vesnice. Amintim ca incepand cu praznicul Intrarii Domnului in Ierusalim, Biserica nu mai face slujbe speciale pentru cei adormiti. Aceste slujbe sunt reluate dupa Duminica Tomii. Acest lucru nu inseamna ca ei sunt dati uitarii. Sa nu pierdem din vedere ca Biserica ii pomeneste pe acestia in cadrul oricarei Sfinte Liturghii. Chiar si in Saptamana Patimirilor cei adormiti sunt pomeniti in cadrul Sfintei Liturghii din Joia cea Mare, apoi de praznicul Invierii si la orice Sfanta Liturghie de dupa Sfintele Pasti.

Dupa binecuvantarea de inceput de la Vecernie si Utrenie, se canta troparul „Hristos a inviat din morti…” (de trei ori) si stihurile Pastilor. In vremea rostirii stihurilor, preotul cadeste cele patru laturi ale Sfintei Mese si intreg Sfantul Altar.

Slujbele de inmormantare din Saptamana Luminata sunt oficiate dupa o randuiala speciala. Slujba inmormantarii este inlocuita de slujba Invierii. Asadar si cantarile acestei slujbe vorbesc de biruinta Vietii asupra mortii.

Marti, in Saptamana Luminata, au loc uscarea si sfaramarea Sfantului Agnet, sfintit in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile din Sfanta si Marea Joi, din Saptamana Patimilor. Amintim ca in Joia Mare, in cadrul Proscomidiei, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat.

Al doilea Agnet este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce este sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate.

In vinerea din Saptamana Luminata, de Izvorul Tamaduirii, se obisnuieste ca dupa otpustul Sfintei Liturghii sa se savarseasca slujba sfintirii celei mici a apei.

Hristos a Inviat!

21
apr.
14

Nu te atinge de Mine

Nu te atinge de Mine

Dupa ce Mantuitorul ii descopera Mariei Magdalena ca a inviat din morti, aceasta doreste sa atinga si sa sarute picioarele Sale. Hristos nu o lasa, spunandu-i: „Nu te atinge de Mine, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu” (In 20, 17)

Din Scriptura stim ca Hristos nu i-a impiedicat pe oameni, inainte de invierea Sa, sa se atinga de El. Amintesc in acest sens de femeia care suferea de curgerea sangelui. Ea se atinge de marginea hainei Lui, in drumul Sau spre casa lui Iair (mergea sa o ridice din moarte pe fiica lui Iair). Mantuitorul nu se supara ca a fost atins de aceasta femeie, dimpotriva, ii spune: „Indrazneste fiica, credinta ta te-a mantuit. Mergi in pace” (Lc. 8, 48).

La intrebarea: De ce Hristos o opreste pe Maria Magdalena sa se atinga de El?, parintele profesor Dumitru Staniloae raspunde: “Dupa Inviere si mai ales dupa Inaltare, trupul invaluit in taina dumnezeirii nu ne mai este accesibil decat in Sfanta Impartasanie, prin Duhul Sfant invocat de Biserica”. Deci, Maria Magdalena este oprita pentru ca umanitatea nu primise Duhul Sfant. Dupa Inaltarea Sa, peste zece zile sau cincizeci de zile de la Invierea Sa, va avea loc pogorarea Sfantului Duh. In acest sens Mantuitorul le-a vestit Apostolilor: „Va este de folos ca sa Ma duc. Caci daca nu Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, Il voi trimite la voi” (In. 16, 7).

Faptul ca Hristos ne este accesibil dupa Inaltarea Sa prin Taina Impartasaniei, ne-a fost descoperit si prin Legea Vechiului Testament, care poruncea sa se junghie mielul, chip al lui Hristos, dar sa nu manance din el, cel care nu este taiat imprejur (Ies. 12, 48) Dupa cum cel care era netaiat imprejur era considerat necurat si nu putea manca din miel, tot astfel, cei care nu au fost botezati, nu se pot impartasi cu Trupul si Sangele Domnului. Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca din acest motiv, slujitorii Tainelor dumnezeiesti striga catre cei ce vor sa se impartaseasca cu Trupul Domnului: „Sfintele, Sfintilor”, aratand ca numai celor sfintiti in Duh, li se cuvine sa se impartaseasca de cele sfinte.

Atingerea trupului Domnului de catre Toma dupa Inviere, a fost o exceptie. Mantuitorul a dorit sa-I convinga pe Apostoli ca nu a inviat cu un trup aparent, ci cu unul real.

Asadar, Maria Magdalena este oprita sa-L atinga pe Hristos, nu pentru ca I-ar fi adus o intinare Domnului, ci pentru ca Duhul nu se pogorase.

21
apr.
14

Mărturiile actorilor care l-au portretizat pe Iisus Hristos: „Pe toată durata filmărilor am simţit că o prezenţă puternică mă însoţeşte“

Mărturiile actorilor care l-au portretizat pe Iisus Hristos: „Pe toată durata filmărilor am simţit că o prezenţă puternică mă însoţeşte“

Robert Powell, în rolul lui Iisus din filmul „Iisus din Nazareth“ FOTO procinema.ro

Povestea lui Iisus fascinează omenirea de mai bine de 2000 de ani, dar şi pe regizorii şi pe actorii de la Hollywood. De la Robert Powell, unul dintre cei mai apreciaţi actori care l-a portretizat pe Mântuitor, şi până la Diogo Morgado, care a fost „acuzat“ că este mult prea sexi pentru acest rol, actorii care l-au portretizat pe Iusus au vorbit de-a lungul timpului despre cât de greu a fost să ducă la bun sfârşit o asemenea partitură.

Castingurile pentru rolul lui Iisus au fost întotdeauna dificile, regizorii având misiunea de a exploata abilitatatea actorului de a proiecta în egală măsură latura umană, cât şi pe cea divină a Mântuitorului. În cel mai recent film ce are la bază povestea lui Iisus, „Son of God/ Fiul lui Dumnezeu“, Iisus este jucat de actorul portughez Diogo Morgado, a cărui înfăţişare a fost comparată cu cea a lui Brad Pitt sau a lui Marlon Brando din tinereţe şi care a fost numit „Iisus cel arătos“, scrie „Huffington Post“. Diogo Morgado, „Son of God/ Fiul lui Dumnezeu“ (2014), regizor Christopher Spencer Actorul Diogo Morgado, în rolul lui Iisus din filmul „Fiul lui Dumnezeu“ FOTO cinemgia.ro Diogo Morgado, în vârstă de 32 de ani, le-a povestit jurnaliştilor de la Yahoo că în timp ce filma scena răstignirii „şi-a văzut toată viaţa trecând prin faţa ochilor“. „Pentru scena răstignirii, am trecut prin momente foarte grele. Am stat ore întregi pe cruce. Am filmat acea scenă în trei zile. A fost de-a dreptul chinuitor. La un moment dat, în timp ce mă aflam pe cruce, mă uitam în jurul meu, la toţi oamenii care lucrau, şi, pentru o secundă, mi-am văzut toată viaţa trecând prin faţa ochilor. E un sentiment foarte puternic când înţelegi ce rol joci şi ce personaj important reprezinţi. Dacă scopul unui actor este să spună cea mai frumoasă poveste, atunci niciuna nu este mai măreaţă decât cea a lui Iisus Hristos. Este cea mai frumoasă poveste de dragoste, felul în care atinge inimile întregii omeniri, este un privilegiu pentru un actor să facă un asemenea rol. A fost o călătorie personală şi spirituală şi m-a atins profund, într-o manieră pe care încă mă chinui să o înţeleg. Încă mă simt bulversat, nu am putut să depăşesc acea scenă, încă mă bântuie“, a declarat actorul, citat de procinema.ro. Robert Powell, „Jesus of Nazareth/ Iisus din Nazareth“ (1977), regizor Franco Zeffirelli
Robert Powell, în rolul lui Iisus din filmul „Iisus din Nazareth“ FOTO procinema.ro
Cu siguranţă, cea mai impresionantă şi cea mai apreciată portretizare a lui Iisus a fost cea realizată de actorul Robert Powell, în capodopera lui Franco Zeffirelli, „Jesus of Nazareth/ Iisus din Nazareth“. Powell a declarat în repetate rânduri, după turnarea peliculei, că experienţa interpretării celui mai important personaj din istoria creştinătăţii a fost una solicitantă şi chiar traumatizantă, scrie procinema.ro. După acest rol, actorul britanic a ajuns să creadă că este, cu adevărat, un trimis al lui Dumnezeu, deşi, înainte de a fi distribuit în acest rol, se considera un ateu. Şi Powell, care avea 33 de ani când a jucat rolul Mântuitorului, a fost profund marcat de scena crucificării: „Eram doar eu şi echipa de filmare, toţi erau emoţionaţi şi plângeau, iar eu îmi auzeam vocea ca un ecou printre acei munţi. Cred că acea scenă este cel mai bine scrisă din istorie“, declara artistul, citat de procinema.ro. Jim Caviezel, „The Passion of the Christ/ Patimile lui Hristos“ (2004), regizor MeGibson
 
Jim Caviezel, în rolul lui Iisus din filmul „Patimile lui Hristos“ FOTO Studio Produzent
„Patimile lui Hristos“, a cărui regie poartă semnătura lui Mel Gibson, a avut cele mai mari încasări din vânzarea biletelor la nivel mondial (441 de milioane de euro), dar a fost şi cel mai controversat film, reprezentând un punct de cotitură în cariera lui Gibson, care a fost rapid transformat într-un antisemit şi rasist. Din distribuţia peliculei, care prezintă ultimele 12 ore din viaţa lui Iisus până la Înviere, a făcut parte şi actriţa româncă Maia Morgenstern. Jim Caviezel a reuşit să ofere o interpretare fără cusur, dar nu a fost ocolit de necazuri: şi-a dislocat umărul, a fost lovit de fulger, iar la filmările pentru scena biciuirii a fost lovit din greşeală şi a avut o rană deschisă, scrie procinema.ro. Jim Caviezel era un nume nelipsit din marile proiecte cinematografice înainte de a accepta să facă parte din controversatul proiect. A fost protagonistul remak-ului din 2002 „The Count of Monte Cristo/ Contele de Monte Cristo“ şi dramei „Angel Eyes“. Cu toate acestea, Caviezel a declarat că „a fost respins de propria industrie“ după ce a decis să i se alăture lui Mel Gibson. Chiar şi aşa, artistul a mărturisit, pentru CBN, că acest film l-a forţat să se privească pe el nu în maniera în care şi-a dorit, ci în felul în care este văzut de Dumnezeu. Acesta a mărturisit că au fost momente care l-au marcat într-un asemenea mod încât nici nu poate vorbi despre ele. „Pe toată durata filmărilor am simţit că o prezenţă puternică mă însoţeşte. Din interiorul meu venea o rugă «Nu vreau ca oamenii să mă vadă pe mine. Vreau să-l vadă pe Iisus». A fost lucrul pe care mi l-am dorit mai mult decât orice, să aibă un efect asupra oamenilor pentru ca aceştia să ia în cele din urmă decizia: să-L urmeze sau nu“, a povestit Caviezel.
21
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-21

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA CEA LUMINATĂ

Evanghelia de la Ioan
(I, 18-28)

e Dumnezeu nimeni niciodată nu L-a văzut; Fiul Cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut“. Şi aceasta este mărturia lui Ioan când Iudeii din Ierusalim au trimis la el preoţi şi leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?“ Şi el a mărturisit şi n’a tăgăduit; şi a mărturisit: „Nu eu sunt Hristosul“. Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?“ Zis-a el: „Nu sunt“. „Eşti Profetul?“ Şi a răspuns: „Nu“. Deci i-au zis: „Cine eşti?, ca să dăm răspuns celor ce ne-au trimis; ce spui tu despre tine însuţi?“ El a zis: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptaţi calea Domnului!, precum a spus profetul Isaia“. Şi trimişii erau dintre farisei. Şi l-au întrebat şi i-au zis: „Dacă nu eşti tu Hristosul, nici Ilie, nici Profetul, atunci de ce botezi?“ Ioan le-a răspuns, zicând: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel ce vine după mine, Carele înaintea mea S’a plinit şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei“. Acestea se petreceau în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
20
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-20

SFÂNTA ŞI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE
ÎN PREA LUMINATA
DUMINICĂ A PAŞTILOR

Evanghelia de la Ioan
(I, 1-17)

ntru’nceput era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul Dumnezeu era.
  Acesta era dintru’nceput la Dumnezeu;
  toate printr’Însul s’au făcut şi fără El nimic nu s’a făcut din ceea ce s’a făcut.
  Viaţă era într’Însul, şi viaţa era lumina oamenilor;
  şi lumina întru întuneric luminează şi întunericul nu a cuprins-o.
  Fost-a om trimis de la Dumnezeu; numele lui era Ioan.
  Acesta spre mărturie a venit, să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
  Nu el era Lumina, ci să mărturisească despre Lumină.
  Lumina era cea adevărată, Care, venind în lume, luminează pe tot omul.
  În lume era şi lumea printr’Însul s’a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
  Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
  Dar celor câţi L-au primit, care cred întru numele Lui, le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu,
  cei ce nu din sânge, nici din voie trupească, nici din vrere bărbătească, ci de la Dumnezeu s’au născut.
  Şi Cuvântul trup S’a făcut şi S’a sălăşluit întru noi; şi noi văzutu-I-am slava ca pe slava Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.
  Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: „Acesta era Cel despre Care am zis: Cel ce vine după mine înaintea mea S’a plinit, fiindcă mai înainte de mine era.
  Şi din plinătatea Lui noi toţi am primit şi har pentru har,
  căci legea prin Moise s’a dat, dar harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit.
20
apr.
14

Biserica Sfantului Mormant – Biserica Invierii

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii Biserica Sfantului Mormant este numita de ortodocsi Biserica Invierii, pentru ca nu moartea, ci Invierea Domnului este temelia, cununa, biruinta crestinilor. Biserica Sfantului Mormant este o constructie mareata din secolul al XI-lea, inaltata de cruciati, in locul altei biserici vechi, zidita de Sfanta Elena in secolul IV, in Ierusalim, Israel. Ea adaposteste cele mai scumpe locuri ale crestinilor: Muntele Golgota si Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos; iar jos, in stanca de piatra, se afla pestera unde s-a descoperit Crucea Domnului de catre Sfanta imparateasa Elena.

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii

In decursul istoriei biserica aceasta a avut diferite denumiri, dar in general, majoritatea oamenilor, o numesc , pentru ca aceasta biserica a fost construita pe locul in care Iisus Hristos a fost rastignit si ingropat intr-un mormant sapat in piatra. Altii o numesc Biserica Invierii pentru ca aici a inviat Domnul. Biserica are o importanta deosebita pentru crestinii ortodocsi, dar si pentru cei de alte confesiuni crestine, care vin aici sa se inchine si sa aduca slava lui Dumnezeu pentru toate cate a facut El pentru noi.

Biserica Sfantului Mormant – Biserica Invierii – scurt istoric

Imediat dupa rastignirea si Invierea Mantuitorului, locul Golgotei si al Sfantului Mormant au fost venerate ca sfinte nu numai de catre Apostoli si de crestinii din Ierusalim dar si de alti credinciosi crestini de pe cuprinsul Tarii Sfinte si al intregii lumi. Dupa infrangerea ultimelor revolte iudaice, imparatul roman Adrian, care nu-i suporta pe iudei si nici pe crestini, a hotarat ca toate edificiile crestine si iudaice sa fie profanate si transformate in edificii pagane. Astfel si pe locul Golgotei, din porunca lui, a fost construit un templu pagan.

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii

Pe la inceputul secolului IV, din porunca , templul pagan a fost daramat si in locul sau a fost construit un vast ansamblu de edificii menit sa permanentizeze in memoria credinciosilor crestini ultimele momente din viata Mantuitorului. Abia dupa Sinodul Ecumenic de la Niceea, in anul 325, Constantin a poruncit episcopului Macarie al Ierusalimului sa distruga templul zeitei Venus si pe cel al lui Jupiter. Constantin a dat porunca sa se cladeasca nu numai o bazilica mai frumoasa decat toate celelalte din lume, dar inca si alte constructii, care sa depaseasca tot ceea ce exista mai deosebit in celelalte orase, si le-a pus constructorilor la dispozitie marmura si coloanele cele mai de pret.

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii

Arhitectii Eustatiu si Zenobiu s-au apucat sa construiasca o bazilica de prima marime, dovada a biruintei politice a crestinilor si a afirmarii Ierusalimului drept capitala lor religioasa. In anul 335, reuniti in Sinodul de la Tyr, episcopii au venit sa sfinteasca noua bazilica care va purta numele de Biserica Sfantului Mormant. Biserica Ortodoxa face pomenirea inceperii construirii Bisericii Sfantului Mormant la data de 13 septembrie. Incepand cu secolul IV si pana in al VII-lea, Sfantul Mormant, gigantic complex monumental, cunoaste vremea sa de glorie. Loc de pelerinaj de prim ordin al crestinatatii, el e slavit in toate relatarile calatorilor. Perioada sa intunecata incepe in veacul al VII-lea, fiecare secol fiind dupa aceea de catastrofe distrugatoare, urmate doar de niste restaurari sumare.

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii

In anul 614, cu ocazia cuceririi Ierusalimului de catre persii lui Chosroe, Sfantul Mormant a fost incendiat si Sfanta Cruce furata. Insa imparatul Heraclius a recuperat-o, iar patriarhul Modest al Ierusalimului i-a refacut partile deteriorate, intocmai ca cele dinainte. De acum inainte in repetate randuri cotropitorii Ierusalimului aduceau stricaciuni nu numai , dar si conducatorilor si slujitorilor de aici, multi dintre ei fiind omorati in chinurile cele mai groaznice.

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii

Cucerirea araba din 632 a pus capat prezentei bizantine in aceasta regiune. Toleranta era o regula, si califul Omar s-a multumit sa se roage in afara Sfantului Mormant, fiindca, zicea el, daca m-as fi rugat in aceasta biserica, ea ar fi ramas pierduta pentru voi (crestinii), deoarece credinciosii v-ar fi luat-o, zicind ca: aici s-a rugat Omar. Dar era oricum amenintata de ruina: un cutremur in secolul al IX-lea a precedat distrugerea ordonata de califul Hakim, in 18 octombrie 1009. Cronicarul Ioan din Antiohia povesteste cum executantii poruncii califului au ras la pamant intreaga biserica, in afara de acele parti imposibil de daramat sau prea greu de miscat din loc, adica rotonda Anastasis, care mai exista, pana la primul etaj, si astazi.

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii

La inceputul secolului XI ansamblul crestin de aici este complet distrus din porunca unui calif al Egiptului, dar imparatii bizantini au reconstruit-o imediat. In vremea cruciadelor crestine Bisericii Sfantului Mormant i-au fost adaugate in imediata apropiere noi paraclise si biserici reunite sub acelasi acoperis. Reconstruirea bisericii a fost initiata de cavalerii , in 15 iulie 1099. Cruciatii incep sa renoveze biserica in stil romanesc si ii adauga o clopotnita. Aceste renovari care reunifica locurile sfinte sunt finalizate in timpul domniei Reginei Melisende, in anul 1149. Aceasta constructie a fost sursa de inspiratie pentru bisericile din Europa.

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii

Calugarii franciscani o renoveaza mai tarziu, in anul 1555, dar biserica este neglijata, in ciuda numarului in crestere de pelerini. In anul 1808, un incendiu ii afecteaza grav structura, provocand caderea domului Rotondei si sfaramarea decoratiunilor exterioare ale Ediculei. Rotonda si Edicula au fost reconstruite in anul 1809. Focul nu a atins interiorul Ediculei si nici decoratiile din marmura ale Mormantului care, majoritatea, datau de la restaurarea din anul 1555. Domul actual dateaza din anul 1870. Restaurari ample au inceput in anul 1959, incluzand si redecorarea Domului, in perioada anilor 1994-1997. Desi uneori cu sacrificii materiale, de acum inainte, a fost posibil ca biserica sa fie frecventata de toti crestinii.

In timp, intregul complex a cunoscut generozitatea unor printi si domnitori, chiar si a celor romani. Aceste ajutoare banesti au permis in timp intretinerea bisericii si renovarea pe rand a Rotondei, a iconostasului, sau a altor lucrari de reparatie si intretinere. Din pricina unui devastator incendiu, la inceputul secolului XIX, biserica a fost refacuta. Au urmat apoi repararea stricaciunilor produse in urma unui cutremur, precum si a altor stricaciuni pricinuite de razboi, sau de trecerea timpului.

Biserica Sfantului Mormant - coloana din care a iesit Sfanta Lumina

Sfantul Mormant este folosit de toate trei bisericile (ortodoxa, copta si catolica). Este un edificiu din granit rosu, cu un mare numar de sfesnice uriase in fata lui. Chiar in fata Mormantului este zona principala in care stau credinciosii la slujba si care a fost inconjurata cu ziduri si este folosita de ortodocsi. Pentru a evita discutiile dintre confesiuni s-a realizat o delimitare a drepturilor fiecareia asupra zonei, precum si un statut de functionare a bisericii si a locurilor pentru inchinare din Tara Sfanta.

Biserica Sfantului Mormant – Biserica Invierii – arhitectura bisericii

Masiva cladire e pusa ca un clopot deasupra Golgotei. Pe deasupra tuturor bisericutelor de aici s-a zidit si ridicat o singura imensa biserica, ce poarta numele de Biserica Sfantului Mormant. Ar fi fost mai nimerit numele de Biserica Golgotei sau Biserica Invierii, pentru ca intreaga religie a Crestinismului de inviere se leaga, si nu de mormant. Intre o capela si alta distantele sunt mici, caci toate pregatirile Rastignirii si Rastignirea s-au petrecut in jurul aceluiasi loc.

Biserica Sfantului Mormant - Piatra Ungerii, iar la etaj Golgota

In partea din fata a bisericii se afla o curte spatioasa in care se aduna pelerinii, in timpul marilor sarbatori si procesiuni crestine de peste an, dar si pentru a asculta indicatiile ghizilor despre istoria bisericii si a evenimentelor sfinte petrecute in aici. Din aceasta curte cu forma patrata de pot vedea imprejur mai multe manastiri si paraclise ale ortodocsilor, armenilor si coptilor. Spre nord se deschid, sub forma unor arce, doua intrari, una zidita, iar alta care permite accesul in . Pe aceasta usa numita „poarta sfanta” se pastreaza doua inscriptii adresate pelerinilor: „Inchinatorule, intra intru bucuria Domnului, in cerul plin de lumina.” si „Intrati, in curtile Domnului, in mormantul datator de viata, unde salasluieste Harul si stapaneste lumina cea binecuvantata.”

Coloanele de marmura alba din stanga intrarii sunt fisurate in partea de jos. Traditia ne spune ca intr-un an, credinciosii ortodocsi, neavand cu ce sa achite taxele impuse de turci pentru intrarea in Sfantul Mormant au ramas afara pentru a primi din cer . Atunci, in chip minunat, focul dumnezeiesc, care coboara in fiecare an in Sambata Mare la Sfantul Mormant, a lovit aceste coloane lasand aceste urme vizibile si astazi.

Biserica Sfantului Mormant - crestini plangand la Piatra Ungerii

Intrand in biserica, la numai cativa metri de la intrare ajungem la Piatra Ungerii. Este de fapt o lespede din piatra rosiatica care protejeaza locul in care Iosif din Arimateea si Nicodim, au asezat trupul Domnului dupa ce l-au coborat de pe cruce. Despre acest loc, citim in Sfanta Evenghelie: „Au luat deci trupul lui Iisus si l-au infasurat in giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de inmormantare la iudei. Iar in locul unde a fost rastignit era o gradina, si in gradina un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat. Acolo l-au pus pe Iisus, pentru ca mormantul era aproape”. „Iar facandu-se seara, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care si el era un ucenic al lui Iisus. Acesta, ducandu-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit sa i se dea. Si Iosif, luand trupul, l-a infasurat in giulgiu curat de in,si l-a pus in mormantul nou al sau, pe care-l sapase in stanca, si, pravalind o piatra mare la usa mormantului, s-a dus.” (Matei 28, 57-60)

Biserica Sfantului Mormant - Piatra Ungerii si multime de candele

Deasupra placii de marmura atarna frumos mai multe candele. Pe mozaicul din fata este prezentat, in culori foarte vii, acest eveniment cutremurator. Imprejurul acestei lespezi din marmura, acoperita cu mir si petale de trandafir, in , multimile canta prohodul Domnului.

La cativa metri de acest loc spre rasarit se inalta o stanca incadrata astazi intr-un paraclis mai spatios cu doua altare. Acest paraclis este zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul in care a fost inaltata Crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos. In dreapta Crucii se afla primul altar si marcheaza locul in care Iisus a fost dezbracat de hainele Sale si pironit in cuie pe lemnul crucii. In mijlocul altarului principal, numit Sfanta Golgota, este fixata in crapatura stancii o cruce care ne aminteste de rastignirea Domnului. In imediata apropiere este o icoana a Sfintei Fecioare Maria, prin inima careia a trecut durerea ca si o sabie vazand pe Fiul ei preaiubit rastignit intre talhari.

Biserica Sfantului Mormant - mozaicul de la Piatra Ungerii

„Si toate multimile care venisera la aceasta priveliste, vazand cele intamplate, se intorceau batandu-si pieptul. Iar altii Il huleau impreuna cu arhiereii si carturarii si il batjocorea, dar Iisus S-a rugat zicand: Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac! Si, strigand iarasi cu glas mare Si-a dat duhul. Si iata catapeteasma templului s-a sfasiat in doua de sus pana jos, si pamantul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat. Mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti au inviat s-au sculat. Iar sutasul si cei ce impreuna cu el pazeau pe Iisus, vazand cutremurul si cele intamplate, s-au infricosat foarte, zicand: Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Matei 28).

Biserica Sfantului Mormant - Capela Rastignirii

Astazi, pe acest loc se afla Sfanta Masa a altarului pe care se slujeste zilnic Sfanta Liturghie. In partea de jos a Sfintei Mese niste panouri transparente protejeaza stanca Golgotei, crapata de cutremur. Credinciosii pot atinge aceasta stanca printr-un orificiu al unui disc din aur, impodobit cu scene de pe Drumul Crucii, donat Sfantului Mormant de catre domnitorul roman Serban Cantacuzino. Locul este cunoscut in Evanghelie ca „Locul Capatanii”. Prin panourile protectoare ale stancii laterale se poate vedea si astazi stanca inrosita de sangele lui Hristos care s-a scurs de pe piatra Golgotei peste capatana lui Adam, parintele neamului omenesc, al carui pacat a fost rascumparat prin jertfa lui Hristos.

Biserica Sfantului Mormant - mozaicul de pe Golgota

Coborand scarile de la Altarul Golgotei, ne intoarcem iarasi spre Piatra Ungerii, in partea de apus a bisericii si inaintam spre Sfantul Mormant, in care a fost pus trupul lui Hristos. Sfantul Mormant se afla in partea de vest, inaintea Bisericii Invierii, in mijlocul unui spatiu circular de mari dimensiuni acoperit cu o cupola uriasa sustinuta de coloane din piatra. Sub centrul acestei cupole se afla „cuvuclionul”, cu forma unui mormant ebraic vechi. Cuvantul „cuvuclion” inseamna camara, sau tezaur imparatesc si aici marcheaza locul exact al Sfantului si Preamaritului Mormant din care a inviat Hristos.

Biserica Sfantului Mormant - Golgota, locul Rastignirii

La intrarea in Sfantul Mormant, in partea dinspre rasarit, se afla icoana invierii Domnului cu inscriptia: „Invierea lui Hristos vazand sa ne inchinam, Sfantului Domnului Iisus.”, iar in partea superioara alte inscriptii ale invierii: „Toti credinciosii sa se inchine tie mormant primitor de viata, ca a fost ingropat in tine si a inviat cu adevarat Hristos Dumnezeu”, si: „Cei care negati invierea trupurilor, intrand in mormantul lui Hristos, invatati ca a murit, si a inviat din nou, trupul Datatorului de Viata, spre incredintarea invierii celei de pe urma, in care nadajduim.” In fata acestora atarna numeroase candele.

Biserica Sfantului Mormant - fresca de pe Golgota

Capela Ingerului este prima incapere in care pasim. Bisericuta Mormantului este o constructie micuta, sub forma dreptunghiulara, si are doua incaperi. Intrand pe o usa joasa in primul spatiu din interior ajungem in Capela Ingerului. In centrul acesteia se afla un prestol peste care sta asezata o piatra sub forma patrata. Aceasta piatra protejata de un geam este o bucata din piatra care a fost asezata la usa mormantului lui Hristos.

„Si iata s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului coborand din cer si venind, a pravalit piatra si a sezut deasupra ei. Si infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada. Si de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau si s-au facut ca morti. Iar ingerul raspunzand a zis femeilor: Nu va temeti ca stiu ca pe Iisus cel rastignit il cautati. Nu este aici; caci S-a sculat precum a zis; veniti de vedeti locul unde a zacut.” (Matei 29).

Biserica Sfantului Mormant - Golgota, locul Rastignirii

Pe aceasta piatra, la fiecare miez al noptii, este asezata o sfanta masa si se savarseste Sfanta Liturghie. In dreapta si in stanga, in pereti, sunt doua nise circulare care comunica cu exteriorul. Prin acestea, in Sambata Mare, in sambata de dinaintea Sfintelor Pasti, Patriarhul Ierusalimului scoate cate o torta aprinsa cu Sfanta Lumina, care coboara din cer pentru a o imparti multimii credinciosilor care asteapta afara.

In cea de-a doua incapere a cuvuclionului, in partea dinspre apus, se afla o alta incapere, numita . Acesta este prezentat de o inscriptie interioara ca un purtator de viata, mai impodobit decat raiul, si mai luminos decat toata camara imparateasca. Intrarea in aceasta incapere se face pe o usa mica si joasa prin care poate patrunde doar un singur credincios. Incaperea are vreo doi metri lungime si permite numai catorva credinciosi sa stea deodata inauntru, in vreme ce altii asteapta in rugaciune in capela ingerului, iar altii in fata cuvuclionului, in biserica mare. De fiecare data cate un calugar ortodox supravegheaza inchinarea credinciosilor la Sfantul Mormant, pentru a se evita neoranduiala sau imbulzeala.

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii

In dreapta ultimei incaperi a Cuvuclionului se intinde o lespede din marmura alba care protejeaza locul pe care a fost asezat trupul mort al dumnezeiescului Rascumparator, care dupa trei zile a inviat. In acest loc milioane de oameni din intreaga lume au ingenuncheat rostind cele mai sfinte rugaciuni, impletite cu lacrimi de durere, de multumire sau de speranta. Aici realizezi, poate cel mai bine ca orice jertfa ne conduce spre inviere, ca orice gest de bunatate ne apropie de Dumnezeu si de semeni si ca nimic nu ne mai poate desparti de Hristos, nici chiar si moartea.

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii

Hristos a inviat! Troparul imprimat pe Sfantul Mormant rosteste: „Invierea Ta, Hristoase, ingerii o lauda in ceruri si pe noi, pe pamant, ne invredniceste cu inima curata sa te slavim.” Cuvuclionul are un caracter interconfesional, si acolo slujesc zilnic, dupa un program stabilit, mai intai ortodocsii, apoi armenii, coptii si catolicii.

Iesind din interiorul Sfantului Mormant spre rasarit ajungem in fata unei biserici mari numita Biserica Invierii. Aceasta biserica se afla in centrul intregului complex bisericesc si apartine in exclusivitate ortodocsilor. Aceasta este catedrala propriu-zisa a Sfantului Mormant. Aici se savarsesc slujbele zilnice ale ortodocsilor, la care de obicei participa un mare sobor de preoti si arhierei. In mijlocul bisericii sta asezat un sfesnic special, care marcheaza dupa Sfintele Scripturi centrul geografic si spiritual al pamantului. Biserica este foarte mare si impresioneaza prin stilul arhitectonic de tip romanic si prin atmosfera interioara tipic ortodoxa.

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii, privita dinspre Sfantul Mormant Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii, privita din naos, spre Altar

Sub aceeasi rotonda imensa a Sfantului Mormant se afla si alte altare crestine incepand din sud cu altarul armenilor, spre apus altarul coptilor, niste oameni foarte modesti si respectuosi, iar spre nord capela catolicilor. Acest altar dinspre nord care apartine franciscanilor, este construit pe locul in care Domnul s-a aratat dupa inviere femeilor mironosite:

„Si plecand ele in graba de la mormant, cu frica si bucurie mare au alergat sa vesteasca ucenicilor Lui Invierea. Dar cand mergeau ele iata Iisus le-a intampinat, zicand: Bucurati-va! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat.” (Matei 29) Altarul este cunoscut si sub numele de Capela Sfintei Maria Magdalena, pentru ca aici este locul in care Iisus s-a aratat iarasi Mariei Magdalena, care statea afara langa mormant si plangea: „Si a vazut pe Iisus stand, dar nu stia ca este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plangi? Pe cine cauti? Ea, crezand ca este gradinarul, i-a zis: Doamne, daca Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus si eu il voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Intorcandu-se, aceea, i-a zis Invatatorule.” (Ioan 20)

Biserica Sfantului Mormant - Mormantul Mantuitorului

Urcand cateva trepte ajungem intr-o alta capela catolica, in locul care dupa traditie, Mantuitorul S-a aratat Sfintei Fecioarei Maria, dupa Inviere. In interiorul capelei se afla si un fragment din coloana de piatra de care a fost legat Domnul, la pretoriu, cand ostasii romani l-au batut si l-au batjocorit. Tot aici traditia ne spune ca Patriarhul Ierusalimului si Sfanta Imparateasa Elena au atins lemnul crucii de un mort si indata acela a inviat.

Culoarul interconfesional care inconjoara Cuvuclionul si Biserica Invierii continua din acest loc, spre rasarit, pana la un mic altar, construit peste locul in care soldatii romani l-au pazit pe Iisus, inainte de a fi rastignit. In pardoseala paraclisului se afla o lespede din piatra cu doua orificii in care erau introduse picioarele celor condamnati, iar pe dedesubt erau legati cu un lant. Din acest motiv locul acesta este numit si „Paraclisul butucilor”, pentru ca aici au stat si picioarele lui Iisus legate in acest fel, inainte de rastignire.

Biserica Sfantului Mormant - Mormantul Domnului, Camera Ingerului

Sfanta Sa Mama, Fecioara Maria, a stat aici aproape de Iisus, impreuna cu alte femei evlavioase si toate plangeau. Din cauza durerilor pricinuite de pe patimile si umilirile lui Iisus Maica Domnului a lesinat aici de durere. Locul lesinului este marcat de o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni.

In partea de rasarit a Bisericii Invierii, plecand de la Altarul inchisorii lui Iisus spre Golgota, intalnim pe rand doua paraclise mici. In primul dintre ele traditia localizeaza locul in care soldatii romani au omorat un sutas roman cu numele Longhin. Acest sutas era un fel de superior al soldatilor romani, insarcinat cu supravegherea rastignirii lui Iisus. Miscat profund de toate cele vazute, el a marturisit inaintea tuturor, zicand: „Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta.” (Matei 28, 54). Pentru marturisirea acestui adevar el a fost decapitat, iar capul sau aruncat in groapa de gunoi a orasului. O femeie oarba din oras descopera prin vedenie capul Sfantului si primeste indata vindecare. Astfel Sfantul Longhin a devenit primul martir si marturisitor al credintei crestine.

Biserica Sfantului Mormant - Mormantul Domnului, multime de candele Biserica Sfantului Mormant - Mormantul Domnului, lespedea mormantului

Altarul Impartirii Vesmintelor este foarte aproape de Golgota. In acest loc soldatii romani au aruncat sortii (zarurile) pentru hainele lui Iisus: „Iar ostasii, daca au rastignit pe Iisus, au luat hainele Lui, si le-au facut patru parti, fiecare ostas o parte, si camasa. Si era camasa necusuta, de sus tesuta peste tot. Si au zis ostasii intre dansii: sa nu o sfasiem, ci sa aruncam sortii pentru dansa, a caruia va fi, ca sa se implineasca Scriptura, ce zice: Impartit-au hainele Mele lor si pentru camasa Mea au aruncat sorti. Deci ostasii acestea au facut.” (Ioan 19, 23-24)

Biserica Sfantului Mormant - Mormantul Domnului

Paraclisul Cununii de Spini se afla in imediata apropiere a locului rastignirii, la numai cativa metri de paraclisul lui Adam. In centrul paraclisului este un stalp de granit incadrat sub o sfanta masa din marmura imprejmuita cu sticla. Pe aceasta coloana rupta, traditia ne spune ca a fost asezat Domnul in pretoriu, cand soldatii romani i-au pus pe cap coroana cu spini. Pe icoanele care impodobesc paraclisul sunt reliefate cateva scene ale judecatii lui Iisus. Ca o expresie a chinurilor suferite la Pretoriu si astazi din lemnul icoanelor se poate observa cum sangele inca mai curge din picioarele si fruntea lui Iisus. In vinerea de dinainte de Pasti multi credinciosi isi alipesc urechea de sfanta masa de marmura, care incadreaza stalpul de granit si pot auzi sunetul suferintelor. Multi crestini aud aici loviturile biciului, precum si bataile ciocanului care au batut cuiele in mainile si in picioarele lui Iisus.

Biserica Sfantului Mormant - Slujba de Inviere in Mormantul Domnului

Intre Paraclisul Incoronarii Domnului cu Spini si cel al Impartirii Hainelor se afla un culoar care coboara in partea de rasarit a muntelui Golgota. Paraclisul aflarii Sfintei Cruci. In vechime aici erau niste cisterne imense sapate in piatra pentru acumularea apei care era folosita in anotimpul secetos. Dupa rastignire Crucea Domnului a fost aruncata de evrei in aceasta cisterna impreuna cu cele ale talharilor. Pentru a se sterge urma acestor evenimente, cisternele au fost umplute cu gunoaie si pietre asa incat pe la inceputul secolului IV, aproape nimeni nu mai stia ce s-a intamplat cu Sfanta Cruce pe care a fost rastignit Domnul.

Biserica Sfantului Mormant - Mormantul Domnului

In aceasta vreme Sfanta Imparateasa Elena a venit la Ierusalim si preluand unele informatii de la localnici a sapat in aceste cisterne pana a gasit cele trei crucii in partea cea mai de jos a cisternei. Astazi aici se afla un mic paraclis inchinat Sfintei Cruci, iar in partea de sus este statuia Sfintei Imparatese Elena, care asista la aceste sapaturi si arunca bani din aur soldatilor romani pentru a continua sapaturile.

Urcand cateva trepte spre Biserica Invierii ajungem in altarul „Talharului Dismas”, care pe cruce a primit fagaduinta iertarii. Traditia ne spune ca nimeni nu stia care dintre cele trei cruci era a Domnului si atunci au luat toate cele trei cruci si au mers pe locul in care se afla astazi altarul aratarii Domnului, de langa Sfantul Mormant. Si asa a lucrat Dumnezeu ca trecand pe acolo un convoi cu un mort spre groapa si atingand mortul de cele trei cruci, mortul a inviat in momentul in care a fost atins de crucea pe care a fost rastignit Iisus.

Biserica Sfantului Mormant- procesiune

Biserica Invierii Domnului este cel mai sfant loc de pe pamant. Aici s-au petrecut cele mai mari minuni ale crestinatatii si ele continua si astazi sa impresioneze sau sa converteasca total la credinta nu numai pe cei mai putini credinciosi, dar si pe alti oameni, de alte religii, care din simpli turisti devin crestini in cel mai autentic sens al cuvantului.

20
apr.
14

Invierea Domnului

Invierea Domnului Hristos a Inviat!

Nici un evanghelist nu descrie Invierea Domnului, deoarece nu au fost martori la aceasta minune. Evanghelistii consemneaza numai ceea ce s-a petrecut dupa ce Hristos a iesit din mormant. Din evanghelii aflam ca in prima zi a saptamanii, duminica, femeile mironosite au venit cu miresme la mormantul lui Hristos, cu care aveau de gand sa unga, dupa obicei, trupul lui Iisus. Maria Magdalena, venita cu celelalte femei, ajunge prima la mormant si uimita de vederea pietrei ridicate si a mormantului gol, nu le mai asteapta pe celelalte femei si alearga sa le vesteasca apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede ingerul, care le intampina pe celelalte femei si nici nu-i asculta mesajul – ca Hristos a inviat.

Pe cand femeile mironosite mergeau catre apostoli sa vesteasca cele intamplate, sunt intampinate de Hristos cu urmatoarele cuvinte: „Bucurati-va” si „Nu va temeti”. El le repeta indemnul dat de inger: „Duceti-va si vestiti fratilor Mei, sa mearga in Galileea si acolo ma vor vedea”.

La mormant ajung si Ioan si Petru. Desi Ioan soseste primul, el intra in mormant dupa Petru. In afara de prezenta giulgiului si a mahramei, care indicau ca Hristos a inviat, apostolii au vazut in mormant ceva minunat. A fost o experienta invaluita in taina, care a constituit o adevarata iluminare. Din aceasta clipa, Ioan a crezut fara sovaiala in Invierea lui Hristos. Cei doi apostoli vor merge sa vesteasca si celorlalti Invierea lui Hristos. Maria Magdalena, care ii urmase pe cei doi ucenici, nu pleaca de la mormant, ramane aici sa planga. Gandul ei era ca trupul lui Iisus fusese furat. Pe cand plangea, potrivit Scripturii, i se arata doi ingeri. Dupa putin timp, i se arata si Hristos, pe care Il aseamana pentru inceput cu un gradinar, caruia ii cere sa-i vesteasca unde a fost pus Hristos. Dupa ce are loc recunoasterea lui Hristos, primeste misiunea sa merga si sa vesteasca ucenicilor: „Mergi la fratii Mei si le spune: Ma voi sui la Tatal Meu si Tatal vostru”.

Desi trupul lui Hristos fusese preamarit, Hristos accepta, in rastimpul celor 40 de zile, sa se adapteze dimensiunilor actuale ale universului uman. Acest „trup al slavei”, dupa expresia paulina, nu mai este dependent nici de spatiu, nici de timp, caci nu mai face parte din lumea cazuta. Aratarile sunt un pogoramant fata de slabiciunea omeneasca. Domnul se face accesibil simturilor: poate fi vazut, auzit si chiar pipait. Hristos cel inviat este tot atat de real ca si Cel dinainte de Patimi, dar se afla la alt nivel existential, deoarece trupul Sau nu mai este supus mortii, in El straluceste Duhul. Desi trupul a fost indumnezeit, ca si natura Sa omeneasca, firile vor continua sa ramana neschimbate si de sine statatoare pentru vesnicie.

Invierea lui Hristos nu este o simpla revenire la viata pamanteasca, ci inceputul altei vieti: viata vesnica, in care trupul omenesc nu mai este supus stricaciunii. De aceea, Biserica Ortodoxa canta in ziua de Pasti: „Praznuim astazi omorarea mortii si inceputul unei alte vieti, vesnice”.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca Mantuitorul a refacut chipul divin din om, lepadand in mormant, in dimineata Invierii, trasatura patimitoare. Din momentul mortii si a invierii Domnului, istoria intra in perioada eshatologica, iar Imparatia, aflata deocamdata in transcendent, tinde sa inglobeze treptat toata creatia. In Hristos cel inviat incepe transfigurarea lumii, dar aceasta transfigurare nu se descopera decat prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinteniei.

Trebuie sa retinem ca Invierea nu-L indeparteaza pe Hristos de oameni. El continua, chiar sezand de-a dreapta Tatalui, lucrarea de prefacere a lumii.

Cine poate vedea Invierea lui Hristos?

La aceasta intrebare Sfantul Simeon Noul Teolog raspunde: „Cei mai multi oameni cred in Invierea lui Hristos, dar foarte putini sunt cei ce o au si o vad in chip curat; cei ce n-au vazut-o insa nici nu se pot inchina lui Iisus Hristos ca unui Sfant si Domn, caci „nimeni, zice, nu poate sa spuna ca Iisus este Domn decat numai in Duhul Sfant” [1 Co 12,3], si altundeva: „Duh este Dumnezeu si cei ce se inchina Lui trebuie sa I se inchine in Duh si Adevar” [In 4, 24]. Caci nici preasfanta cantare, pe care o avem acum in fiecare zi in gura, nu spune: „Invierea lui Hristos crezand „, ci: „Invierea lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus, Unuia Celui fara de pacat”.

Cum deci Duhul Sfant ne indeamna sa zicem acum: „Invierea lui Hristos vazand”, ca unii ce am vazut-o, desi n-am vazut-o, de vreme ce Hristos a inviat o data pentru totdeauna acum o mie de ani, si nici atunci nu L-a vazut cineva Inviind? Oare dumnezeiasca Scriptura vrea ca noi sa mintim? Sa nu fie! Dimpotriva, ea ne indeamna mai degraba sa spunem adevarul: si anume ca in fiecare din noi, cei credinciosi, are loc Invierea lui Hristos, si aceasta nu o data, ci in fiecare ceas, atunci cand, precum spuneam, Insusi Stapanul Hristos invie Intru noi, stralucind si scanteind cu scanteierile nestricaciunii si Dumnezeirii.

Caci venirea [si prezenta] purtatoare de lumina a Duhului ne arata, ca niste zori, Invierea Domnului, sau mai degraba ne da harul de a-L vedea inviind pe El Insusi. De aceea si zice: „Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua” [Ps 117, 27] si, insemnand a doua Lui venire, adaugand, zicem asa: „Binecuvantat Cel ce vine Intru numele Domnului” [Ps 117,26]. Deci cator li Se arata Hristos inviind, li Se arata in chip cu totul duhovnicesc, fiind vazut cu ochii duhovnicesti. Pentru ca atunci cand vine in noi prin Duhul, ne invie din morti, ne face vii si ne da sa-L, vedem intreg si viu intru noi, pe El, Cel nemuritor si nepieritor; dar nu numai aceasta, ci ne daruieste si harul de a-L cunoaste limpede ca pe Unul ce impreuna-invie si este impreuna-preamarit cu noi [Ef 2, 6; Rm 8, 17], precum marturiseste toata Scriptura.

CrestinOrtodox

19
apr.
14

Sfanta Lumina de la Ierusalim

In mod suprafiresc ea este o minune dumnezeiasca necuprinsa de mintea noastra, care se repeta din an in an, in Sambata Mare, de aproape 20 de veacuri. Este cea mai mare minune din zilele noastre vazuta atat de credinciosi, cat si de necredinciosi. Este minunea care uimeste toata mintea si dovedeste oamenilor pana la sfarsitul veacurilor ca Hristos, lumina lumii si Mantuitorul sufletelor noastre, a inviat din morti a treia zi, daruind tuturor viata vesnica.

Despre felul cum se savarseste aceasta minune a aprinderii sau mai corect spus, a venirii Sfintei Lumini pe Mormantul Domnului, s-a scris prea putin. Nici in zilele noastre nu se vorbeste cat s-ar cuveni despre aceasta negraita minune. Poate tocmai pentru ca este o minune publica, vazuta de toti si verificata, asupra careia ortodocsii nu au nici o indoiala! Sau, poate, pentru a nu crea discutii si controverse omenesti inutile asupra acestei sfinte minuni. Biserica Ortodoxa din Ierusalim nu accepta nici un fel de publicitate zgomotoasa, nici discutii si scrieri polemice pe aceasta tema. Cine crede in Hristos si voieste sa vada o mare minune a zilelor noastre, cine doreste sa se intareasca mai mult in dreapta credinta, sa mearga la Mormantul Domnului si va vedea minune negraita.

                           Sfanta Lumina de la Ierusalim

Si acum sa relatam pe scurt cum se aprinde Sfanta Lumina la Sfantul Mormant. Sfanta Lumina se aprinde pe Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos in Sambata Mare, ziua, intre orele 12.30-13.30, in timpul Vecerniei Mari. Se stie ca, de-a lungul secolelor, Sfanta Lumina nu se aprinde decat numai la ortodocsi, ca o dovada incontestabila ca numai ei pastreaza dreapta credinta apostolica. Este cea mai puternica dovada care marturiseste ca Ortodoxia este credinta cea adevarata.

Este controlat inca din noaptea Vinerii Mari, dupa prohod, de catre cativa politisti civili necrestini – un arab, un turc si o persoana din partea statului Israel. Ei verifica toate obiectele din interior sa nu aiba vreo sursa de foc, verifica lespedea Sfantului Mormant si controleaza corporal pe arhiereul grec care presara vata pe mormantul Domnului. Apoi se sting toate luminile si se pecetluieste usa Sfantului Mormant cu doua mari peceti, benzi de panza alba cu ceara si sigilii la capete, in forma de X. Gardienii raman de paza la usa Mormantului pana cand se aprinde Sfanta Lumina.

Sfanta Lumina

Procesiunea pentru Vecernia Sambetei Mari se formeaza la sediul Patriarhiei Ortodoxe. Toti slujitorii se imbraca in odajdii albe. La ora 9 dimineata procesiunea se porneste spre Biserica Sfantului Mormant. Inainte merg patru „dragomani”, civili greci, in tintita speciala, cu toiege metalice in maini, pentru a anunta inceperea procesiunii: apoi urmeaza doi diaconi care duc pe maini Sfanta Cruce care are in ea lemn din Crucea Mantuitorului. Apoi urmeaza cortegiul sutelor de slujitori, care strabate culoarul viu al miilor de inchinatori, ce umplu toate ulitele, curtea, biserica, galeriile.

In biserica, slujitorii, in frunte cu Patriarhul, se opresc in fata Sfantului Mormant pecetluit. Apoi inconjoara de trei ori Sfantul Mormant pe partea dreapta, in sunetul clopotelor, cantand „Invierea Ta, Hristoase. Mantuitorule, ingerii o lauda in ceruri si pe noi, pe pamant, ne invredniceste cu inima curata sa Te slavim”. La a treia ocolire se canta imnul vecerniei de la vohod „Lumina lina a sfintei slave”. Apoi patriarhul cu toti slujitorii se retrag in altarul bisericii ortodoxe de vizavi si stau in asteptare. Intre timp, vin diferiti delegati oficiali, autoritati locale si bisericesti armene, romano-catolice si copte. Miile de credinciosi stau cu felinarele speciale in maini sa duca acasa, in tara lor, Sfanta lumina. Cei mai multi insa, tin in maini cate un manunchi de 33 de lumanari albe, legate intre ele, pe care este imprimata icoana Invierii Domnului, ca sa le aprinda la vreme.

Lumina Sfanta

Acest manunchi simbolizeaza numarul anilor pe care i-a trait Mantuitorul pe pamant. Se face o tacere mormantala! Fiecare se roaga, fiecare asteapta cu emotie Lumina divina, fiecare sta concentrat in sine insusi, cuprins de fiorul tainic al minunii.

Pe la orele 11.30 vin de la Betleem cateva sute de arabi ortodocsi, sa ia Sfanta Lumina. Ei sunt foarte evlaviosi, dar si galagiosi in acelasi timp, inconjoara Sfantul Mormant, se roaga tare cu mainile in sus, se urca unii pe umerii altora, se agata de peretii baldachinului Sfantului Mormant, de jur-imprejur, ca albinele pe fagur, si ridica mainile, cerand Sfanta Lumina: „Doamne, trimite-ne din cer Lumina!”.

                              Lumina de la Ierusalim

In jurul orei 12, in timp ce preotii stau la vohod de la altarul Bisericii Invierii pana la Sfantul Mormant, patriarhul se dezbraca de omofor, de sacos si de mitra, si ramane numai in stihar alb, cu epitrahil, manecute si brau. Apoi este condus de doi diaconi si de eclesiarhul bisericii in fata Sfantului Mormant. Aici, mai intai este controlat peste tot de politisti necrestini, in prezenta reprezentantilor oficiali armeni, romano-catolici si copti, sa nu aiba vreo sursa de foc. Apoi patriarhul desigileaza usa Sfantului Mormant, prin ruperea pecetilor si intra in prima incapere, numita „Capela Ingerului”, insotit, dupa traditie, de un arab musulman. Diaconii si eclesiarhul raman afara, la usa. Ceara de la cele patru sigilii se aduna intr-o cupa de argint si se duce la altar, unde se pastreaza pana la Pastele anului urmator.

Patriarhul intra apoi in a doua incapere si ingenuncheaza in fata lespedei Sfantului Mormant, iar musulmanul ramane in Capela Ingerului si supravegheaza. Se sting toate lumanarile, candelele, luminile, in biserica se face o mare tacere. Emotia minunii cuprinde pe toti. Numai arabii agatati deasupra fac mereu semne de implorare a Sfintei Lumini. Se zice ca daca nu vin arabii sa se roage, intarzie venirea Sfintei Lumini. Toti se roaga strigand „Doamne, da-ne Lumina!” „Sa vina Lumina!”, „Trimite-ne din cer lumina!”

Dupa 15-20 de minute de fierbinte rugaciune, toata lumea din biserica observa o lumina puternica, ca o scanteie luminoasa de fulger, coborand in zigzag prin cupola mare a Bisericii, in multime se aud glasuri de emotie in toate limbile. Scanteia dumnezeiasca coboara deasupra Capelei Sfantului Mormant, ca un glob de lumina ce se sfarama in mici bucaati. Apoi intra inauntru ca o subtire raza de foc. Coboara pe lespedea Mormantului si aprinde vata presarata deasupra. Deja vata si lespedea se incarca de o roua divina, in timpul rugaciunii. In aceasta clipa Sfanta Lumina a venit! Minunea s-a savarsit! Multimile asteapta cu nerabdare Sfanta Lumina, cu mainile intinse. Fruntile si obrajii tuturor sunt transpirate de emotia minunii! O mare bucurie si trezire spirituala se savarseste in inimile si constiintele tuturor.

                                 Sfanta Lumina

Patriarhul aduna cu mainile vata aprinsa de o flacara galben-verzuie, care timp de cateva minute nu arde. Apoi pune vata aprinsa in doua cupe de aur cu gauri si iese in Capela Ingerului. Aici aprinde doua buchete mari de cate 33 de lumanari, in prezenta musulmanului, iar cupele aprinse le da, pe doua ferestre mici, afara, la cei doi diaconi ortodocsi. Acestia duc o cupa la Sfantul Altar, iar a doua la biserica Sfintilor Imparati Constantin si Elena de la Patriarhie. Apoi patriarhul iese in fata Sfantului Mormant cu cele doua faclii aprinse si striga de trei ori: „Veniti de luati lumina!”

Minunea continua, in clipa cand patriarhul iese din Sfantul Mormant, se aprind singure cele sase candele ale ortodocsilor de deasupra, o parte de lumanari din sfesnice si candelele din Altarul Bisericii Mari, sub privirile uimite ale tuturor. Apoi, doi diaconi iau pe patriarh si il duc in Sfantul Altar, in cel mult trei minute, toti credinciosii adunati aprind felinarele si buchetele de cate 33 de lumanari. Biserica este parca o flacara vie. Multi se ating de flacara cu fata, cu mainile, cu hainele, pentru binecuvantare, fara a se arde. Abia dupa cateva minute flacara arde in mod normal. Tot acum iau Sfanta Lumina de la patriarh, romano-catolicii, armenii si coptii si o duc in altarele lor. unde o pastreaza tot anul. La urma, patriarhul tine o scurta predica de multumita Mantuitorului si de intarire a credintei ortodoxe. Timp de doua ore se scurg zeci de mii de pelerini prin fata Sfantului Mormant, cu Sfantta Lumina in maini si cu caldura credintei in inimi. La orele 3 dupa amiaza Vecernia si procesiunea Sfintei Lumini iau sfarsit. Pelerinii se intorc la gazdele lor, cu fetele luminate si cu faclii aprinse, zicand fiecare in limba sa: „Slava Tie. Mantuitorule, pentru aceasta negraita minune!” In noaptea de Sfintele Pasti la ora 11 se pornesc din nou in mare procesiune, de la patriarhie spre Biserica Sfantului Mormant, toti slujitorii in frunte cu patriarhul, inainte merg cei patru dragomani, apoi saisprezece diaconi cu prapuri, doi diaconi cu Crucea mare de procesiuni, in care se afla lemn din Crucea Mantuitorului si, in continuare, preotii, episcopii, patriarhul si mii de credinciosi.

La intrarea in marea biserica, intai se inconjoara de trei ori Sfantul Mormant cu crucea si cu faclii aprinse din Sfanta Lumina, cantand „Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din mormanturi viata daruindu-le”. Apoi se citeste Evanghelia Invierii in fata Sfantului Mormant si se incepe slujba Invierii, dupa randuiala. In timpul cantarii fiecarei pesne, un arhiereu, cu cativa preoti si diaconi, cu Crucea si cu Sfanta Lumina in maini cadeste si inconjoara Mormantul Domnului. Dupa slujba Invierii se face in continuare Sfanta Liturghie pe Sfantul Mormant. Slujeste patriarhul cu mai multi preoti si diaconi. Slujba este mareata, dumnezeiasca! Inimile tuturor simt din belsug bucuria Invierii. La ora 2 dupa miezul noptii. Liturghia Invierii ia sfarsit.

Arhimandritul Ioanichie Balan

19
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-19

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI
SÂMBĂTĂ

Evanghelia de la Matei
(XXVIII, 1-20)

n vremea aceea, întru târziul Sâmbetei, când se lumina spre ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Iar Şi iată, cutremur mare s’a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei. Iar Şi înfăţişarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. Şi de frica lui s’au cutremurat străjerii şi s’au făcut ca nişte morţi. Iar îngerul, răspunzând, le-a zis femeilor: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi: nu este aici, căci S’a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus; şi mergând degrabă, spuneţi-le ucenicilor Săi că S’a sculat din morţi; şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v’am spus“. Şi plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare alergau să-i vestească pe ucenicii Lui. Dar pe când mergeau ele să-i vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: „Bucuraţi-vă!“ Iar ele, apropiindu-se, I-au cuprins picioarele şi I s’au închinat. Atunci Iisus le-a zis: „Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi-i pe fraţii Mei să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea“. Şi plecând ele, iată că unii din străjeri, venind în cetate, le-au dat de veste arhiereilor despre toate cele întâmplate. Şi adunându-se aceştia împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, le-au dat ostaşilor arginţi din belşug, zicându-le: „Spuneţi că „ucenicii lui au venit noaptea şi l-au furat în timp ce noi dormeam”; şi de se va auzi aceasta la guvernator, noi îl vom îndupleca şi vă vom face fără grijă“. Iar ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost învăţaţi. Şi s’a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de astăzi. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus; şi văzându-L, I s’au închinat, iar unii s’au îndoit. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: „Datu-Mi-s’a toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v’am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin“.
18
apr.
14

Predica la Sfanta si Marea Vineri

Predica la Sfanta si Marea Vineri Sfinte, mantuitoare si infricosate, numeste Biserica Patimile Domnului. Sfinte, pentru ca Cel ce le-a rabdat este Sfantul Sfintilor, Sfintenia insasi; mantuitoare, pentru ca ele sunt pretul cu care Domnul a rascumparat neamul omenesc din robia pacatului; infricosate, pentru ca nu poate fi ceva mai cutremurator, mai infricosat decat ocara, rusinea si batjocura pe care faptura le-a aruncat asupra Facatorului si Datatorului de bine, Care pe toate le-a rabdat pana la moarte, rugandu-Se pentru calaii Sai. Insasi faptura neinsufletita se cutremura si se revolta in fata acestei nemaipomenite faradelegi.

Cina cea de Taina din foisor este totodata si Cina despartirii: „De acum, sa faceti acestea intru pomenirea Mea”. De acum, Domnul nu va mai gusta decat otet si fiere si cu gustul lor va muri si nu Se va mai odihni decat in sabatul cel mare al mormantului.

Dupa Cina, Mantuitorul va fi coborat cu ucenicii pe drumul roman care se vede si astazi, spre Siluan, si de aici pe Valea Chedronului au ajuns in Gradina Ghetsimani, unde adesea mergea sa Se roage.

In fata Sfantului Altar din Biserica Mare, care se afla in Gradina Maslinilor, se intinde o lespede mare, colturoasa, piatra pe care s-a rugat Domnul in aceasta noapte, cu lacrimi si sudori de sange, si pe care omenirea nu va inceta pana la sfarsitul veacului s-o spele cu lacrimile caintei si ale recunostintei. Iar afara, langa Biserica, mai sunt inca opt maslini uriasi, odrasliti din tulpinile celor ce au fost martori ai agoniei Domnului.

In primele veacuri, crestinii din Ierusalim se adunau la foisorul Cinei, de unde mergeau, pe rand, la toate locurile Sfintelor Patimi. In fiecare loc se citeau cuvintele Evangheliei respective si se retraia infricosatoarea drama. Poporul ascultand, plangea si se tanguia, iar in Vinerea Mare, cand se citea Evanghelia de la Ghetsimani si Golgota, strigatele si suspinul lor erau asa de mari, ca se auzeau pana la zidurile orasului.

Pana astazi, la Ierusalim se urmeaza aceasta sfanta traditie. Ceasurile de vineri dimineata se citesc in biserica de la fostul Pretoriu, unde a fost judecat si condamnat Domnul; dedesubt se afla temnita celor osanditi si lespedea gaurita, unde au stat sfintele picioare ale Domnului, pe care multimea de pelerini o spala cu lacrimi in aceste zile. Apoi, se face o procesiune pe Calea Durerii, pe ulitele pe care a purtat Domnul Crucea osandei. A ramas ca marturie, in piatra zidului, urma mainii Dom-nului, cu care S-a sprijinit, cazand sub povara pacatelor noastre si pe care m-am invrednicit si eu, nemernicul, a o saruta. Slujba se incheie la Golgota, locul rastignirii.

La noi, slujba Sfintelor Patimi incepe joi seara, cu slujba celor douasprezece Evanghelii, care ne aduce aminte de randuiala primelor veacuri crestine. Evangheliile alese de la cei patru evanghelisti se citesc incadrate de citiri si cantari, care sunt introduceri si comentarii la textele ce se citesc.

In chip firesc ele staruie indelung asupra smereniei negraite si pogorarii (kenozei) cele necuprinse de minte, a Domnului. „Cel ce Se imbraca cu lumina ca si cu o haina, stat-a gol la judecata si a primit palme peste obraz, din mainile pe care le-a zidit” (Antifon 10). „Astazi a fost spanzurat pe lemn, Cel ce a spanzurat pamantul pe ape; cu cununa de spini a fost incununat Imparatul ingerilor, cu porfira mincinoasa este imbracat Cel ce imbraca cerul cu nori…” (Antifon 15). „Fiecare madular al sfantului Trup a rabdat ocara pentru noi; Capul – spini, fata – scuipari, obrazul – loviri cu palme, gura – gustarea otetului cel amestecat cu fiere, urechile – hulele cele paganesti, spatele – biciuiri, si mana – trestie, intinsorile a tot trupul pe cruce si cuie, incheieturile si coasta – sulita” (la Laude).

De aceea „toata faptura s-a schimbat de frica, vazandu-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce rastignit; soarele s-a intunecat si temeliile pamantului s-au cutremurat, toate au patimit impreuna cu Tine, Cel ce ai zidit toate; Cel ce ai rabdat de voie pentru noi, Doamne, slava Tie” (Stihoavna).

Dar mai fara de masura s-a sfaramat inima Maicii Preacurate: „Vazand mieluseaua, Maria, pe Mieluselul sau tras spre junghiere, mergea dupa El zdrobita, impreuna si cu alte femei, strigand asa: Unde mergi, Fiule? Au doar este iarasi alta nunta in Cana, si acolo Te grabesti acum, ca sa le faci lor vin din apa? Spune-mi un cuvant, Cuvinte, si nu ma trecea cu vederea tacand!” (Icos).

Si iarasi: „Vazandu-Te pe Tine, Cuvinte, spanzurand pe Cruce, Fecioara cea fara prihana, tanguindu-se cu mila ca o maica, s-a ranit la inima cu amar, si suspinand cu durere din adancul sufletului, zgariindu-si obrazul, se chinuia… ” (Stihoavna).

Legiuitorii lui Israel si poporul cel necredincios s-au aratat mai impietriti decat pietrele si „au pironit pe Cruce pe Cel ce le-a taiat marea cu toiagul si i-a povatuit in pustie; au adapat cu fie-re pe Cel ce le-a plouat mana in pustie de mancare” (Antifon 6).

Insusi Domnul ii intreaba cu mahnire si nedumerire: „Poporul meu, ce am facut voua? Sau cu ce v-am suparat? Pe orbii vostri i-am luminat, pe cei leprosi i-am curatit, pe cei morti i-am inviat! Poporul meu, ce am facut voua? Si cu ce Mi-ati rasplatit? In loc de mana, cu fiere; in loc de apa, cu otet; in loc sa Ma iubiti, pe Cruce M-ati pironit!” (Antifon, 12). Si incheie: „Doua lucruri rele a facut fiul Meu cel intai-nascut, Israel: pe Mine, Izvorul apei vietii, M-a parasit si si-a sapat luisi put sfaramat; pe Mine M-a rastignit pe lemn, iar pe Varava l-a cerut si slobozit…” (Laude).

De aceea, „de acum nu te voi mai rabda; chema-voi neamurile si acelea Ma vor proslavi” (Antifon 12).

Ascultand cele douaspreze Evanghelii cu intristare si cutremurare, Biserica ne indeamna sa urmam talharului cel drept si sa strigam cu credinta: „Pomeneste-ne Mantuitorule, intru Imparatia Ta” . Si sa aducem curate simtirile noastre inaintea lui Hristos, ca sa nu ne sugrumam cu grijile lumii, ca Iuda: sa nu praznuim Pastile noastre ca iudeii, ci curatindu-ne de toata intinaciunea si curat sa ne rugam Lui…

Contempland inca aceasta negraita smerenie a Mantuitorului, pe care El de buna voie a luat-o pentru noi, intristarea Bisericii nu este deznadajduita, ci plina de nadejde si stapana, coplesita de iubirea lui Dumnezeu pentru noi.

In Sfanta si Marea Vineri, dimineata, Liturghie nu se savarseste, pentru ca Insusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru ca Mirele S-a luat de la noi (Mt. 9, 15).

Ceasurile Imparatesti din nou ne pun inainte necuprinsa coborare si smerenie a Domnului, spaima si cutremurul intregii fapturi. Crucea cea datatoare de viata, credinta talharului, din care se impun cateva invataturi de mare insemnatate pentru mantuirea noastra.

Nefericitul ucenic si vanzator va uimi de-a pururi lumea. Biserica va osandi fara crutare pe Iuda cel fara de lege, care nu a vrut sa inteleaga nimic din toate minunile Domnului si din toata dumnezeiasca invatatura pe care o auzise de la Invatatorul, pe Care vanzandu-L pe bani si-a agonisit spanzurare si moarte vesnica.

„Din ce pricina, il intreaba ea, te-ai facut vanzator Mantuitorului? Au doara te-a despartit de ceata Apostolilor? Au doara te-a lipsit de darul tamaduirilor? Au doara, nu ti-a spalat si tie picioarele la Cina?” O, cat de absurda si de cat rau este pricinuitoare iubirea de argint, care a dat judecatorilor celor fara de lege pe Judecatorul Cel drept, si care face pe ucenic sa se lepede de Invatatorul si sa se lipeasca de diavolul, sa cada din lumina intru intunericul mortii.

Dimpotriva, ridicarea talharului cel rastignit de-a dreapta Domnului ne umple sufletele de nadejde. La inceputul saptamanii, cand eram in asteptarea Mirelui, ne intristam si ne temeam sa nu ramanem afara din camara, neavand haina de nunta: „Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa…”. Acum, insa, Mirele a venit si cel dintai care a intrat in camara de nunta a fost talharul: „Astazi vei fi cu Mine in Rai!” Care a fost haina lui de nunta, ce imbracaminte a avut, ca s-a invrednicit de atata dar? Strigatul de incredere si smerenie catre Dumnezeu Cel ascuns, cu Care impreuna patimea chinurile rastignirii, credinta si smerenia care au indreptat pe vamesul, acestea au deschis talharului Raiul!

Dar faptul se cuvine privit si mai cu luare aminte. Vinerea Mare este ziua poticnirilor. Poporul cel ales isi pierde dreptul de intai-nascut prin nelucrare si necredinta fata de Dumnezeu; Iuda, din ucenic si harazit imparatiei, mosteneste iadul pentru iubirea de arginti; Petru, ucenicul, se leapada de Invatatorul dintr-o nesocotita incredere in sine si numai cu amare lacrimi isi va putea spala greseala; pacatoasa cea desfranata devine mironosita si toata lumea va vorbi de umilinta si cainta ei, iar talharul cel ucigas, intra primul in Rai, prin smerenie si credinta.

Toate aceste rasturnari ne umplu de cutremur si de nadejde totodata. Faptele noastre, desi trebuitoare si de mult folos, nu sunt indestulatoare pentru mantuire. Daca ar fi fost, nu mai era nevoie de venirea si patimirea lui Hristos. Dar lumea nu s-a putut mantui fara El. Pacatul este o rana adanca, nevindecabila; numai Dumnezeu putea s-o vindece si numai „prin rana Lui noi toti ne-am vindecat”. Dar omul trebuie sa-si recunoasca masura neputintei sale si cu inima smerita sa se atarne cu credinta tare de Hristos, stiind ca numai de la El vine izbavirea: „Pomeneste-ma Doamne…” si va auzi ca talharul: „Astazi vei fi cu Mine in rai!”.

Parintele Petroniu Tanase

18
apr.
14

Sfantul Epitaf

Sfantul EpitafIn Sfanta si Marea Vineri, in Biserica Ortodoxa se savarseste dupa slujba Ceasurilor imparatesti, slujba Vecerniei Mari in cadrul careia se scoate in mijlocul bisericii Sfantul Epitaf, o icoana pictata pe panza, reprezentand punerea in mormant a Domnului. Acesta este asezat de obicei pe o masa mai inalta. Potrivit traditiei, credinciosii saruta Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si Sfantul Epitaf, apoi trec pe sub masa pe care este asezat.

Sfantul Epitaf ramane spre inchinare in mijlocul Bisericii pana la sfarsitul slujbei Deniei Prohodului (Utrenia Sambetei celei Mari), oficiata in cursul serii. In cadrul acestei slujbe, preotii si credinciosii poarta in procesiune Sfantul Epitaf, in jurul bisericii, actualizand evenimentul inmormantarii Mantuitorului. Dupa incheierea procesiunii Sfantul Epitaf este este dus in Sfantul Altar, fiind asezat pe Sfanta Masa. Aici va ramane in toata perioada pascala pana in ajunul sarbatorii inaltarii Domnului cand este asezat la locul sau in biserica.

Sfantul Epitaf (gr. epi tafos = pe, deasupra, si substantivul mormant; ), numit si Sfantul Aer sau Plascenita (slv.), este un obiect bisericesc de cult de forma dreptunghiulara, confectionat din panza de in, matase sau catifea, pe care se afla imprimata sau pictata icoana inmormantarii lui Hristos.

Sfantul Epitaf

Intalnim denumirea de “epitaf” in toate tipicile oficiale romanesti, aproape toate prohoadele si unele manuale de tipic ori de liturgica. In unele liturghiere, trioade si manuale de tipic ori liturgica, este numit si “aer”.

De-a lungul secolelor, atat scoaterea lui din sfantul altar in mijlocul bisericii, cat si ocolirea cu el a bisericii la Utrenia Sambetei celei Mari, intampina deosebiri de amanunt, din cauza lipsei unor prevederi clare si amanuntite de tipic.

Astfel, liturgistii arata faptul ca pana in secolele X-XIII nu exista vohodul cu Sfantul Epitaf, acesta fiind anticipat de vohodul cu Evanghelia si „vohodul cu lumanari”.

Prima atestare documentara in care este mentionat vohodul cu epitaful provine din secolul XIV, intr-un tipic atonit de la Vatopedu (1346). Vohodul se facea la Utrenia Sambetei, dupa doxologie la Trisaghion. Evanghelia era purtata pe umar, invelita in Sfantul Epitaf. Evanghelia simboliza trupul Domnului si, de aceea, era invelita sau acoperita cu epitaful, asa cum trupul Domnului a fost infasurat in giulgiu, pentru inmormantare. Pe atunci, “aerul” ar fi avut numai rol de giulgiu.

Aerul, dupa cum o indica numele, era initial un acoperamant usor cu care se acopereau darurile din motive cu totul practice, drept pentru care se mai numea si „nor”, „voal” sau „voalul cel mai de sus”, a inceput sa fie impodobit cu reprezentari influentate de simbolisme care erau puse pe seama lui. Adica pe el se infatiseaza Hristos mort, „mielul”, singur sau cu ingeri cu ripide, cu cei patru Evanghelisti, sau, in fine, si in forma dezvoltata a plansului de la mormant, adica cu Nascatoarea de Dumnezeu, cu Ioan, mironositele, cu Iosif si Nicodim.

Sfantul Epitaf

Astfel, Aerul s-a transformat in epitaf. Se crede insa ca folosirea Epitafului la denia din Vinerea Patimilor, are o origine anterioara secolului XIV, cel putin sporadic sau in catedralele marilor orase, desi tipicele din secolul XII, nu mentioneaza acest lucru.

In secolul XVsfantul Epitaf se scotea dupa “Dumnezeu este Domnul”, ridicandu-se atunci Crucea si punandu-se epitaful. Dupa “ marimuri” era dus in altar iar la sfarsitul doxologiei se facea vohodul cu Sfantul Epitaf, inconjurandu-se Biserica. Acum Sfantul Epitaf capatase un loc central in cadrul vohodului si i se marise considerabil importanta si prin faptul ca Sfanta Evanghelie nu se mai scotea, nefiind mentionata.

Secolele XVI-XVII se caracterizeaza printr-o reactie impotriva dezvoltarii pe care o capatase in secolul trecut vohodul cu sf. Epitaf. Dezvoltarea maxima a ritualului cu sfantul Epitaf se va produce insa abia in secolul XIX. In acest secol a avut loc dezvoltarea deplina a actiunilor liturgice cu Sfantul Epitaf asa cum le avem pana astazi. Se remerca insa si o serie de deosebiri si inovatii care persista si azi in practica liturgica din diferitele parti.

Tot acum acum este atestata documentar fragmentarea in doua parti a vohodului originar cu Sfantul Epitaf. Prima parte este scoaterea lui la Vecernia din Vinerea Mare in mijlocul bisericii, unde ramane pana la sfarsitul doxologiei de la denia de vineri noaptea, astfel ca la cantarea prohodului nu se mai scoate, nici nu se mai duce in altar dupa terminarea prohodului. Cea de-a doua parte, este luarea lui din mijlocul bisericii, la sfarsitul doxologiei, ocolirea bisericii si introducerea lui din nou in biserica si in altar.

Sfantul Epitaf

In ceea ce priveste simbolistica, insusi serviciul Vecerniei si Utreniei din Vinerea si Sambata Patimilor, in cadrul carora se foloseste Sfantul Epitaf, inchipuie actiunea savarsita de Iosif si Nicodim, luarea trupului Domnului de pe Cruce, pregatirea lui pentru inmormantare si inmormantarea lui. Iosif si Nicodim, luand trupul Domnului de pe Cruce, l-au dus intr-un loc potrivit si, asezandu-l pe o lespede de piatra sau pe un asternut, l-au pregatit pentru inmormantare: i-au infasurat mainile si picioarele in fasii de panza, capul in mahrama, intregul corp in giulgiu, consumand si o amestecatura de smirna si aloe; dupa aceea l-au dus si l-au inmormantat. Tocmai aceste evenimente sunt simbolizate in intreaga procesiune cu Sfantul Epitaf. Cartile de ritual mai prevad ca obicei general faptul de a pune flori pe Sfantul Epitaf, dupa ce a fost asezat in mijlocul bisericii si chiar de a aprinde catuia cu smirna si tamaie ori a se stropi cu apa de trandafiri (miresme) – ca la orice mort, dar inca neingropat.

Amintim faptul ca in Biserica Ortodoxa la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului are loc o procesiune cu Epitaful Maicii Domnului similara cu cea din Vinerea Mare.

18
apr.
14

Trecerea pe sub masa, in Vinerea Mare

Trecerea pe sub masa, in Vinerea Mare In fiecare an, in Vinerea Mare, coboram in mormant, impreuna cu Hristos, pentru ca, mai apoi, sa si inviem impreuna cu El. Aceasta coborare si ridicare din groapa mortii se face in chip simbolic, prin trecerea pe sub masa aflata in mijlocul bisericii, pe care sta intins trupul mort al lui Iisus Hristos, intiparit pe Sfantul Epitaf.

Sfantul Epitaf este un obiect de cult confectionat din panza de in, matase sau catifea, pe care se afla imprimata sau pictata icoana punerii in mormant a Domnului Iisus Hristos. Epitaf este un nume compus din doua cuvinte grecesti, „epi tafos”, care inseamna „pe mormant”. El reprezinta un fel de pecete asezata pe Sfantul Mormant al Domnului. Deci, trecerea pe sub el inchipuie chiar intrarea in Sfantul Mormant cel datator de Viata.

Trecerea pe sub masa, in Vinerea Mare

In Sfanta si Marea Vineri se face pomenirea „Sfintelor si Mantuitoarelor si infricosatoarelor Patimi ale Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos”, adica: scuiparile, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, otetul, piroanele, sulita, crucea si moartea.

Sfantul Epitaf - Vinerea Mare - Trecerea pe sub Masa

Dupa slujba Ceasurilor Imparatesti, in Vinerea Mare, in toate bisericile se savarseste „Vecernia scoaterii Sfantului Epitaf”. In cadrul acestei slujbe speciale se scoate in mijlocul bisericii Sfantul Epitaf. El este asezat pe o masa mai inalta, care inchipuie Mormantul Domnului. La randul lui, Sfantul Epitaf aduce aminte de fapta de milostenie a Dreptilor Iosif din Arimateea si Nicodim, care, coborand de pe Cruce trupul Domnului Iisus, l-au pregatit pentru ingropare, mai inainte de a-L aseza in mormant.

Credinciosii saruta Sfanta Evanghelie si Sfanta Cruce, care sunt asezate pe Sfantul Epitaf, dupa care trec pe sub masa. De cealalta parte a mesei se afla Sfanta Cruce, asezata sub policandru cu o zi in urma, in cadrul Deniei din Joia Mare.

Unii credinciosi trec pe sub masa o singura data, inchipuind unicitatea Jertfei Fiului lui Dumnezeu, iar altii trec pe sub masa de trei ori, in amintirea celor trei zile in care trupul lui Hristos a sezut in mormant. Nu am gasit vreun temei care sa intareasca mai mult o parere sau alta. Fie o singura data, fie de trei ori, important este ca atunci cand fac acest gest al smereniei si al credintei, credinciosii sa stie ca, prin acest lucru, ei inchipuie in trupul si viata lor moartea si punerea in mormant a lui Hristos.

Sfantul Epitaf - Vinerea Mare - Trecerea pe sub Masa

Prezenta mormantului Domnului si a Crucii Sale in mijlocul bisericii ne invata ca, pana sa ajunga la Inviere, credinciosii trebuie sa participe in chip simbolic si la Patimile, moartea si ingroparea Mantuitorului. Coboram impreuna cu El in moarte, pentru ca in noaptea Invierii sa si inviem impreuna cu El, dupa cum zice o cantare a slujbei: „Astazi ma ingrop impreuna cu Tine, Hristoase…”

Asa cum Hristos a trecut prin mormant, pentru a Se pogora in iad, cu scopul de a-i invia pe toti Dreptii care asteptau inca implinirea fagaduintei lui Dumnezeu, tot asa, credinciosii trebuie sa moara si sa treaca prin mormant, pentru a putea invia impreuna cu Hristos si a dobandi viata cea vesnica in Imparatia Sa.

Teodor Danalache

Sfantul Epitaf - Vinerea Mare - Trecerea pe sub Masa

18
apr.
14

Golgota – Locul Capatanii

Golgota - Locul Capatanii

Golgota, potrivit relatarilor din cele patru Evanghelii, era locul aflat in imediata apropiere a Ierusalimului, unde Iisus Hristos a fost rastignit. Potrivit evanghelistilor, acest loc se afla atat de aproape de poarta Ierusalimului incat cei care ieseau din oras sau intrau in acesta puteau citi inscriptia asezata deasupra crucii: „Iisus din Nazaret, regele iudeilor.” In timp, insa, odata cu extinderea orasului, locul numit Golgota a fost cuprins in interiorul zidurilor acestuia.

Numele acestui deal-munte – Golgota – inseamna „locul capatanii”, acest lucru intarind traditia potrivit careia in acest loc ar fi fost inmormantat Adam. Se crede ca ebraicul „golgota” ar veni de la aramaicul „gol goatha”, care inseamna „muntele executiei”. Este posibil ca acest nume sa fi venit si de faptul ca locul era unul de executie publica, iar oase umane mai puteau fi zarite inca imprastiate.

Toti cei patru evanghelisti amintesc de Golgota

„Si venind la locul numit Golgota, care inseamna „Locul Capatanii”, i-au dat sa bea vin amestecat cu fiere; si, gustand, nu a voit sa bea. Iar dupa ce L-au rastignit, au impartit hainele Lui, aruncand sorti” (Matei 27, 33).

„Si L-au dus la locul zis Golgota, care se talmaceste „locul Capatanii”. Si I-au dat sa bea vin amestecat cu smirna, dar El n-a luat. Si L-au rastignit si au impartit intre ei hainele Lui, aruncand sorti pentru ele, care ce sa ia” (Marcu 15, 22).

Golgota - Locul Capatanii

„Si cand au ajuns la locul ce se cheama al Capatanii, L-au rastignit acolo pe El si pe facatorii de rele, unul de-a dreapta si unul de-a stanga. Iar Iisus zicea: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac. Si, impartind hainele Lui, au aruncat sorti” (Luca 23, 33-34).

„Si, ducandu-Si crucea, a iesit la locul ce se cheama al Capatanii, care evreieste se zice Golgota, unde L-au rastignit, si impreuna cu El pe alti doi, de o parte si de alta, iar in mijloc pe Iisus. Iar Pilat a scris si titlu si l-a pus deasupra Crucii. Si era scris: „Iisus Nazarineanul, Imparatul iudeilor!” Deci multi dintre iudei au citit acest titlu, caci locul unde a fost rastignit Iisus era aproape de cetate” (Ioan 19, 17-20).

Golgota – Locul Capatanii

O traditie larg raspandita intre crestini este aceea conform careia Golgota este locul in care a fost inmormantat Adam. Se crede ca Sem si Melchisedec au mers in locul in care s-a oprit arca lui Noe si au luat trupul lui Adam, care se afla in aceasta. Apoi, ingerii i-au condus spre Golgota, loc aflat in centrul Pamantului si descris ca fiind asemanator unui craniu. Tot aici ar fi fost sfaramat capul sarpelui celui intelegator, adica al diavolului, prin jertfa pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu intrupat. O traditie asemanatoare apare consemnata si in scrierile patriarhului Eutihie al Alexandriei.

Golgota - Locul Capatanii

Localizarea locului in care a fost rastignit Mantuitorul se datoreaza Sfintei Imparatese Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare, care, in anul 326, a inceput sa caute Sfanta Cruce, poruncind sa se sape in jurul Ierusalimului. Locul numit Golgota a fost socotit inca din acea vreme, el fiind acoperit de un paraclis inchinat Rastignirii Mantuitorului. Desi arhitectura bisericii celei mari s-a schimbat de mai multe ori, de-a lungul vremii, Golgota a ramas aceeasi de fiecare data.

Potrivit lui Nazenie Garibian de Vartavan, insa, adevaratul loc numit Golgota se afla in Altarul basilicii construite de Sfantul Constantin cel Mare, care acum se afla sub fundatia actualei biserici. Locul cu pricina s-ar afla la mai putin de doi metri sub culoarul care merge spre „Capela Sfanta Elena”.

La cativa metri de intrarea principala in Biserica Sfantului Mormant, spre rasarit, se inalta o stanca incadrata astazi intr-un paraclis spatios cu doua Altare. Acest paraclis este zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul in care a fost inaltata Crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos. In dreapta Crucii se afla primul altar si marcheaza locul in care Iisus a fost dezbracat de hainele Sale si pironit in cuie pe lemnul crucii. In mijlocul altarului principal, numit Sfanta Golgota, este fixata in crapatura stancii o cruce care ne aminteste de rastignirea Domnului.

Golgota - Locul Capatanii

Astazi, pe acest loc se afla Sfanta Masa a Altarului pe care se slujeste zilnic Sfanta Liturghie. In partea de jos a Sfintei Mese niste panouri transparente protejeaza stanca Golgotei crapata de cutremur. Credinciosii pot atinge aceasta stanca printr-un orificiu al unui disc din aur impodobit cu scene de pe Drumul Crucii, donat Sfantului Mormant de catre domnitorul roman Serban Cantacuzino.

Teodor Danalache

Golgota - Locul Capatanii

18
apr.
14

Vinerea Mare – moartea si ingroparea Domnului

Vinerea Mare - moartea si ingroparea Domnului In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.

Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.

Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.

Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.

Moartea biruita prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei,  afirma parintele Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabila, deoarece El fiind strain de pacat nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: „Praznuim omorarea mortii”.

Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au inviat.

Punerea in mormant a Domnului

De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.

Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.

Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era „un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat” (19, 41).

Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.

Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi „locas de veci”. Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.

Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.

18
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-18

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI
VINERI SEARA

Evanghelia de la
(Matei XXVII, 1-54; Ioan XIX, 31-37; Matei XXVII, 55-61)

n vremea aceea, făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat guvernatorului Ponţiu Pilat. Atunci Iuda, cel care-L vânduse, văzând că a fost osândit la moarte şi cuprins fiind de căinţă, le-a înapoiat arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: „Greşit-am vânzând sânge nevinovat“. Iar ei i-au zis: „Ce ne priveşte pe noi? De-acum e treaba ta!…“. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat de acolo; şi ducându-se, s’a spânzurat. Iar arhiereii, luând arginţii, au zis: „Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preţ de sânge“. Şi ţinând sfat, au cumpărat cu ei #arina Olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea i s’a spus acelei ţarine, până’n ziua de astăzi, ţarina Sângelui. Atunci s’a plinit cuvântul spus prin Ieremia profetul care zice: Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui Preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel, şi i-au dat pe ţarina Olarului, după cum mi-a rânduit mie Domnul. Iar Iisus stătea înaintea guvernatorului. Şi L-a întrebat guvernatorul, zicând: „Tu eşti împăratul Iudeilor?“ Iar Iisus i-a răspuns: „Tu o spui“. Şi la învinuirile ce I se aduceau de către arhierei şi bătrâni, nimic nu răspundea. Atunci I-a zis Pilat: „Tu nu-i auzi câte mărturisesc ei împotriva ta?“ Şi nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, aşa încât guvernatorul se mira foarte. Iar la sărbătoarea Paştilor, guvernatorul avea obiceiul să-i elibereze mulţimii un întemniţat, pe care-l voiau ei. Şi aveau atunci un întemniţat vestit, care se numea Baraba. Deci, adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: „Pe care vreţi să vi-l eliberez: pe Baraba, sau pe Iisus căruia i se spune Hristos?“ Fiindcă ştia că din invidie i L-au dat în mână. Şi pe când şedea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui a trimis la el, zicând: „Nimic să nu-I faci Dreptului Aceluia, că astăzi mult am pătimit în vis din pricina Lui“. Iar arhiereii şi bătrânii au înduplecat mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Iar guvernatorul, răspunzând, le-a zis: „Pe care din cei doi vreţi voi să vi-l eliberez?“ Iar ei au răspuns: „Pe Baraba!“ Şi Pilat le-a zis: „Dar ce să fac eu cu Iisus căruia i se spune Hristos?“ Toţi au răspuns: „Să fie răstignit!“ Pilat a zis din nou: „Dar ce rău a făcut?“ Ei însă mai tare strigau, zicând: „Să fie răstignit!“ Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile în faţa mulţimii, zicând: „Nevinovat sunt eu de sângele Dreptului Acestuia. De acum, pe voi vă priveşte!“ Iar tot poporul, răspunzând, a zis: „Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!“… Atunci le-a eliberat pe Baraba; iar pe Iisus, după ce L-a biciuit, L-a dat să fie răstignit. Atunci ostaşii guvernatorului, ducându-L pe Iisus în pretoriu, au adunat asupră-I toată cohorta; şi dezbrăcându-L de haine, I-au pus o hlamidă roşie; şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap, şi trestie în dreapta Lui; şi îngenunchind înainte-I, îşi băteau joc de El, zicând: „Bucură-te, împărat al Iudeilor!“… Şi, scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat în hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească. Şi ieşind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să-I ducă crucea. Şi venind la locul numit Golgota, care înseamnă Locul Căpăţânii, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi gustând, n’a voit să bea. Iar după ce L-au răstignit, şi-au împărţit hainele Lui prin aruncare de sorţi, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profetul: Împărţit-au hainele Mele loruşi, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi. Şi şezând, Îl păzeau acolo. Şi deasupra capului I-au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, împăratul Iudeilor. Atunci au răstignit împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Iar trecătorii Îl defăimau, clătinându-şi capetele şi zicând: „Tu, cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-te pe tine însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce!“ Asemenea şi arhiereii, bătându-şi joc de El împreună cu cărturarii şi cu bătrânii, ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, dar pe sine nu poate să se mântuiască! Dacă este împăratul lui Israel, coboare-se acum de pe cruce şi vom crede în el; s’a încrezut în Dumnezeu: să-l scape acum, dacă-l vrea; că a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu“. În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei răstigniţi împreună cu El. Iar de la ceasul al şaselea, întuneric mare s’a făcut peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M’ai părăsit?“ Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: „Pe Ilie îl strigă acesta“. Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând un burete, umplându-l cu oţet şi punându-l într’o trestie, Îi da să bea. Iar ceilalţi ziceau: „Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l scape!“… Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi iată, catapeteasma templului s’a sfâşiat în două, de sus până jos, şi pământul s’a cutremurat şi pietrele s’au despicat; mormintele s’au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi au înviat, şi ieşind din morminte după învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate şi s’au arătat multora. Iar sutaşul şi cei care-L păzeau pe Iisus împreună cu el, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s’au înfricoşat foarte, zicând: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!“ Apoi Iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce – că era mare ziua acelei sâmbete –, l-au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi pe ale celuilalt, care erau răstigniţi împreună cu El. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că de-acum murise, nu I-au zdrobit fluierele, ci unul din ostaşi cu suliţa coasta I-a împuns-o şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit, şi adevărată este mărturia lui; şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi. Căci s’au făcut acestea ca să se plinească Scriptura: Nici un os nu I se va zdrobi. Şi iarăşi altă Scriptură zice: Vor privi la Acela pe Care L-au străpuns. Şi erau acolo multe femei, privind de departe, care-L urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I, între care erau Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif, şi mama fiilor lui Zevedeu. Iar în amurgul zilei a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care era şi el ucenic al lui Iisus. Acesta, ducându-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. Şi Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat şi l-a pus în mormântul său cel nou pe care-l săpase în stâncă; şi prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, a plecat. Iar acolo erau Maria Magdalena şi cealaltă Marie, şezând în faţa mormântului.
17
apr.
14

Spalarea picioarelor in Joia Mare

Spalarea picioarelor in Joia Mare In Sfanta si Marea Joi din Saptamana Patimilor, exista obiceiul ca in unele manastiri, staretul sa spele picioarele a doisprezece din vietuitorii manastirii pe care o conduce. Acest ritual se face in amintirea spalarii picioarelor Apostolilor de catre Hristos, inainte de Cina cea de Taina. Randuiala cere ca cel mai mare sa spele picioarele celor mai mici, asa cum a facut Mantuitorul. Aceasta randuiala desi este prezenta in cartile de slujba, nu este obligatorie.

Potrivit randuielii, dupa spalarea picioarelor, staretul rosteste aceasta rugaciune: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce, dupa multa mila Ta, Te-ai smerit pe Tine insuti luand chip de rob; Care in vremea patimilor Ta le celor mantuitoare si facatoare de viata, de bunavoie ai voit a cina cu Sfintii Tai Ucenici si Apostoli, si dupa aceea Te-ai incins cu fota si ai spalat picioarele lor, dandu-le lor chip de smerenie si de dragoste u nul catre altul, si ai zis: Precum am facut Eu voua, asa si voi sa faceti unul altuia, insuti si acum Stapane, vino in mijlocul nevrednicilor robi lor Tai, care urmam pildei Tale si spala toata intinaciunea si necuratia sufletelor noastre ; ca spaland praful ce s-a lipit de noi prin pacate si stergandu-ne unul pe altul cu stergarul dragostei, sa putem placea Tie in toate zilele vietii noastre si sa aflam mila inaintea Ta”.

Ritualul spalarii picioarelor este o invitatie la smerenie si un indemn de a lua aminte ca nu suntem unii mai mari decat altii.

In Israel, ceremonia spalarii picioarelor, se oficiaza pe un podium ridicat in curtea Sfantului Mormant. Acolo, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, patriarhul spala picioarele a doisprezece episcopi. Interesant este ca in jurnalul lui Necolae Ses, un pelerin in Tara Sfanta in anul 1870, se mentioneaza ca la Ierusalim, tuturor pelerinilor le erau spalate picioarele de catre monahi. Cei care participau la acest ritual, primeau un fel de „certificat de inchinator la Locurile Sfinte”.

Spalarea picioarelor in Sfanta Scriptura

Sfantul Ioan Evanghelistul ne marturiseste ca Hristos, ridicandu-se de la masa, S-a incins cu un stergar (In 13, 4) si a spalat picioarele ucenicilor. Cand ajunge la Simon Petru, acesta se impotriveste: „Nu-mi vei spala picioarele in veac”. Hristos ii raspunde: „Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine” (13,8). In urma acestor cuvinte Petru exclama: „Doamne, spala-mi nu numai picioarele, ci si mainile si capul”, la care Mantuitorul spune: „Cel ce a facut baie n-are nevoie sa-i fie spalate decat picioarele, caci este curat tot. Si voi sunteti curati, insa nu toti” In (13,10)

Sfantul Chiril al Alexandriei sustine ca spalarea a avut si un caracter purificator. Era necesar ca Apostolii sa fie curati spre a primi Trupul si Sangele Sau, la Cina cea de Taina. Aceasta spalare ar confirma ipoteza unui botez anticipat, prin care Hristos i-a curatat pe ucenici de pacate.

Prin gestul spalarii picioarelor, Mantuitorul le descopera Apostolilor smerenia, dar prin acest act Hristos a urmarit sa trezeasca in Iuda intoarcerea la El si sa renunte la hotararea de a-si vinde Invatatorul.

Spalarea picioarelor – indemn la slujire

Omul in Hristos nu poate fi decat slujitor. Mantuitorul spaland picioarele ucenicilor Sai, a zis: „Pilda am dat voua; precum v-am facut eu voua, sa faceti si voi” (Ioan 13, 15). Omul prin pacat a cazut din slujire in contraslujire. Spalarea picioarelor este o interventie tamaduitoare. Ea ii descopera omului slujirea prin care poate scapa de mandrie si astfel, poate incepe sa slujeasca corect.

Slujirea, dupa modelul secular al timpului, implica un model de relatie umana bazata pe conditia de superior-inferior. Mantuitorul schimba radical aceasta relatie. Slujirea devine acum privilegiu, nu povara sau corvoada, privilegiul de a te darui altora pana la jertfa.

17
apr.
14

Joia Mare: Slujba celor 12 Evanghelii

Joia Mare: Slujba celor 12 Evanghelii 

În Joia Mare ne amintim de patru evenimente din Săptămâna Patimilor, primele două făcându-se ziua, iar celelalte două în noaptea de joi spre vineri.

Primul eveniment este reprezentat de SPĂLAREA picioarelor ucenicilor de către Mântuitor, dându-le prin acest gest pilda de smerenie: „După ce le-a spălat picioarele și Și-a luat hainele, S-a așezat iar la masă și le-a zis: Înțelegeți ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiți pe Mine: Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt.
Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori ca să spălați picioarele unii altora; Că v-am dat vouă pildă, ca precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi.”(IOAN 13,12-15)
biserica-palama_49.jpg
La Cina cea de Taină, Iisus instituie Sfânta Taină a Împărtășaniei: „Și luând pâinea, mulțumind, a frânt ți le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceți întru pomenirea Mea.
Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.”(LUCA 22,19-20)
Următoarele două evenimente ale serii de Joi sunt rugăciunea din Grădina Ghetsimani și trădarea Domnului de către Iuda: „Și pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el mulțime multă, cu sabii și cu ciomege, de la arhierei și de la bătrânii poporului. Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este! Puneți mâna pe El. Și îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins.”(MATEI 26,47-50)
gradina_ghetsimani.jpg
Denia celor 12 Evanghelii, săvârşită în Joia Mare, este una dintre cele mai frumoase slujbe, care evidenţiază momentele dramatice legate de patimile şi jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Această sfântă slujbă are ca elemente specifice citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii.
După citirea primelor cinci pericope evanghelice ale deniei din această seară, are loc cel mai important moment al slujbei: aducerea Sfintei Cruci din sfântul altar şi aşezarea ei în mijlocul bisericii, spre închinare, în cuvintele preotului: „Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pământul pe ape„.
Scoaterea Sfintei Cruci din altar, care reprezintă cerul, şi aşezarea ei în naosul bisericii, care simbolizează lumea, reprezintă ieşirea Fiului lui Dumnezeu din slava dumnezeiască şi venirea Sa, în istorie, în lume.
În cadrul acestei slujbe se alcătuiește un tablou complet al suferinţelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea şi moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se răstigneşte pe Sine, fără de păcat fiind, pentru ca noi să fim izbăviţi din robia păcatului.
Denia din Joia Patimilor, cu o semnificaţie aparte şi o structură specială, recapitulează şi actualizează în conştiinţa credincioşilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea şi moartea, încheind cu punerea Sa în mormânt.
La Denia celor 12 Evanghelii se obişnuieşte, în unele locuri, să se pună la „Vii”, legate între ele, cele 12 lumânări care au fost aprinse în timpul slujbei, câte una pentru fiecare Evanghelie. Acest obicei este tolerat de Biserică.
De asemenea, se duc la biserică vase noi, pâine lumânări şi vin şi sunt lăsate acolo până la Paşti.

 

17
apr.
14

Joia din Saptamana Patimilor

Joia din Saptamana Patimilor  Denia celor 12 Evanghelii si scoaterea Sfintei Cruci

Joia din Saptamana Patimilor este cunoscuta ca fiind ziua in care se citesc cele 12 Evanghelii si se scoate Sfanta Cruce in naosul bisericii. Aducerea Sfintei Cruci din Sfantul Altar si asezarea ei in mijlocul bisericii are loc dupa citirea Evangheliei a V a, atunci cand preotul spune: „Astazi S-a spanzurat pe lemn Cel Ce a intins pamantul pe ape”. Sfanta Cruce ramane in mijlocul bisericii pana vineri, cand este readusa in Sfantul Altar.

La Ierusalim, incepand cu orele 16.00, se face o procesiune cu Sfanta Cruce. Procesiunea incepe de la Pretoriu si se termina la Sfantul Mormant. Credinciosii strabat drumul pe care Mantuitorul a purtat Crucea Rastignirii.

Joia Patimilor – scoaterea Sfantului Agnet pentru impartasirea bolnavilor

In cadrul Proscomidiei din Joia Mare, pe langa Sfantul Agnet care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Al doilea Agnet va fi pastrat pana in Martea Luminata cand este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce a fost sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate.

Joia Patimilor – sfintirea Sfantului si Marelui Mir

Joia Patimilor este si ziua in care are loc sfintirea Sfantului si Marelui Mir, materia sfintita care se foloseste la Taina Mirungerii, sfintirea bisericilor, sfintirea altarelor, a antimiselor si pentru reprimirea in Ortodoxie a celor cazuti de la dreapta credinta. Mentionam ca sfintirea Sfantului si Marelui Mir nu se savarseste in Joia Patimilor fiecarui an, ci doar atunci cand se constata ca nu mai exista Mir pentru un an de zile.

In Joia din Saptamana Sfintelor Patimi praznuim spalarea picioarelor ucenicilor de catre Hristos, Cina cea de Taina in cadrul careia Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul Patimilor prin vanzarea Domnului.

Spalarea picioarelor ucenicilor

In amintirea spalarii picioarelor Apostolilor de catre Hristos, exista obiceiul ca in Joia din Saptamana Patimilor, in unele manastiri, staretul sa spele picioarele a doisprezece din vietuitorii manastirii pe care o conduce.

In Israel, ceremonia spalarii picioarelor se oficiaza pe un podium ridicat in curtea Sfantului Mormant. Acolo, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, patriarhul spala picioarele a doisprezece episcopi. Interesant este ca in jurnalul lui Necolae Ses, un pelerin in Tara Sfanta in anul 1870, se mentioneaza ca la Ierusalim tuturor pelerinilor le erau spalate picioarele de catre monahi. Cei care participau la acest ritual primeau un fel de „certificat de inchinator la Locurile Sfinte”.

Spalarea picioarelor ucenicilor este o invitatie la smerenie, slujire, daruire pentru ceilalti pana la jertfa.

Cina cea de Taina si instituirea Sfintei Euharistii

In cadrul Cinei de Taina a fost instituita Sfanta Euharistie. Cina cea de Taina a avut loc dupa spalarea picioarelor de catre Mantuitorul Iisus Hristos. Facem precizarea ca pentru poporul evreu Pastile semnifica trecerea din robia egipteana la libertate. In amintirea acestui eveniment, fiecare familie iudaica sacrifica un miel si-l mananca cu azima (paine nedospita, deoarece nu au avut timp sa lase aluatul sa creasca) si ierburi amare. Azima este simbolul robiei, al mizeriei indurate ca robi, iar ierburile amare semnifica viata petrecuta de israeliti in timpul robiei egiptene.

Mielul jertfit si mancat de evrei cand serbau Pastile era o prefigurare a lui Hristos, Mielului lui Dumnezeu Care ridica pacatele lumii (Iesirea 12, 46) si Se ofera ca hrana pentru viata vesnica.

La aceasta Cina, Mantuitorul Se daruieste pe Sine sub chipul painii si al vinului. S-a daruit si continua sa Se daruiasca in cadrul fiecarei Liturghii.

Rugaciunea din gradina Ghetsimani

Dupa Cina, Hristos merge impreuna cu ucenicii Sai in gradina Ghetsimani.Se roaga inainte de Patimile Sale pentru Sine, pentru Apostoli si pentru toti credinciosii: „Parinte, a venit ceasul! Preaslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca, precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata vesnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui… Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau, in care Mi i-ai dat ca sa fie una precum suntem si Noi… Dar nu numai pentru ei Ma rog, ci si pentru cei ce prin cuvantul lor vor crede in Mine, ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis”.

In gradina Ghetsimani Mantuitorul supune vointa Sa omeneasca celei dumnezeiesti. Acest lucru reiese din cuvintele: „Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta, insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti” (Matei 26, 39). Este momentul in care „Iisus s-a cununat in duh cu moartea”, dupa cum marturiseste parintele Staniloae. Prin ambele vointe Hristos a dorit mantuirea noastra: prin cea dumnezeiasca binevoind impreuna cu Tatal si cu Duhul, iar prin cea omeneasca facandu-Se ascultator Tatalui. Asa a indreptat firea noastra in Sine si prin ea si pe cea din noi.

Ceea ce s-a petrecut in acea noapte la Ghetsimani, ramane pentru noi model si putere spre izbavire. Dupa cum Hristos a intarit vointa omeneasca in directia celor dorite de Dumnezeu, asa se intampla si cu cei care cer cu credinta „faca-Se voia Ta precum in cer asa si pe pamant”.

Tot astazi ne aducem aminte si de vanzarea Domnului, pomenita si la Denia din Sfanta si Marea Miercuri. Iuda vanzatorul este pus in oglinda cu femeia pacatoasa. Aceasta, desi era o prostituata, datorita pocaintei si iubirii Sale fata de Hristos se mantuieste. In vreme ce Iuda, lipsit de pocainta, ajunge tradator.

17
apr.
14

Obiceiuri din Joia Mare

In Joia Mare se praznuieste spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, Cina cea de Taina, rugaciunea din gradina Ghetsimani si vinderea Domnului de catre Iuda. In seara acestei zile crestinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Prin Sudul tarii, fetele fac cate 12 noduri unei ate, punandu-si la fiecare cate o dorinta si dezlegandu-le cand dorinta s-a implinit. Acesta ata si-o pun sub perna seara, crezand ca-si vor visa ursitul. Tot aici se pastreaza obiceiul de a spala picioarele celor din casa (copii) de catre femeile mai in varsta.

In Vestul tarii, o familie care prepara painea pentru Paste, pentru biserica, o aduce acum cu vase noi, cu lumanari si vin, pentru a ramane pana la Pasti. Din Joia Mare pana in ziua de Pasti se zice ca nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toaca.

In traditiile romanilor, Joia Mare se mai numeste Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagra, Joimarita. Ea este termenul pana la care femeile trebuiau sa termine de tors canepa. La cele lenese se spunea ca vine Joimarita sa vada ce-au lucrat. Iar daca le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie batrana mergea pe la casele cu fete mari si dadea foc canepii netoarse. Sau copiii, unsi pe fata cu negreala, mergeau sa le indemne la lucru pe fetele de maritat si sa primeasca oua pentru incondeiat de Paste, zicand: „Catii / Matii / Toarse caltii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate tolul sa ti-l vaz! / Si de-l ai, / Sa te – nduri si sa ne dai / Cele oua – ncondeiate / De acolo din covate”.

Joia Mare este considerata binefacatoare pentru morti. Acum se face ultima pomenire a mortilor din Postul Mare. In Oltenia si acum se fac in zori, in curti si / sau la morminte focuri pentru morti din boz sau nuiele; se spune ca ele inchipuiesc focul pe care l-au facut slujitorii lui Caiafa in curtea arhiereasca, sa se incalzeasca la el, cand Iuda l-a vandut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfantul Petru, cand s-a lepadat de Hristos.

In unele locuri (Zona Clujului) de Joia Mare se striga peste sat. Dar strigarea o facea Voevoda Tiganilor – un flacau caruia i se comunicau abaterile fetelor si feciorilor din Postul Mare.

Joia Mare este cunoscuta mai ales, in cultura populara actuala, ca ziua in care se inrosesc ouale; pentru ca se spune ca ouale inrosite sau impistrite in aceasta zi nu se strica tot anul. De asemenea, oamenii cred ca aceste oua sfintite si ingropate la mosie o feresc de piatra.

Ouale se spala cu detergent, se clatesc, se lasa la uscat, apoi se fierb in vopsea. Pe langa oua rosii, romanii contemporani mai vopsesc ouale si in galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunza, apoi il leaga intr-un ciorap subtire si asa il fierb, ca sa iasa „cu model”.

Mai demult, ouale se vopseau cu coji de ceapa, cu sunatoare (pojarnita), cu coaja de crin rosu sau cu flori de tei; luciul li se dadea stergandu-le, dupa ce s-au fiert, cu slanina sau cu untura.

 

Spiritualitatea romaneasca pastreaza si cateva legende referitoare la inrosirea oualor. Cea mai cunoscuta spune ca, intalnindu-se cu jidanii, Maria Magdalena le-a spus ca Hristos a inviat. Iar ei au raspuns ca atunci va invia Hristos, cand se vor inrosi ouale din cosul ei. Si pe data, ouale s-au facut rosii. Se mai spune ca, dupa Inviere, jidanii au aruncat cu pietre in Maria Magdalena. Iar pietrele se prefaceau in oua rosii. Alta legenda spune ca, sub crucea pe care a fost rastignit Hristos, Maria Magdalena a pus un cos cu oua si ele s-au inrosit de la sangele ce cadea din ranile Domnului. Exista si alte legende care povestesc despre originea acestui obicei. El este atat de raspandit pe teritoriul romanesc, asa cum era si in trecut, ceea ce l-a facut pe un calator turc din secolul al XVIII-lea sa numeasca Pastele sarbatoarea de oua rosii a ghiaurilor (crestini) valahi.

 

Dar oul, simbol al fecunditatii si al formei aproape desavarsite, era folosit si de alte popoare, in ritualurile lor de sarbatori. Popoarele Asiei si Europei, care serbau Anul Nou la echinoctiul de primavara, ofereau in dar, prietenilor si vecinilor, oua rosii. Acest obicei, mult practicat in Italia, Spania, Franta, Rusia si chiar in Persia, s-a transmis crestinilor de la pagani. Si romanii se zice ca foloseau ouale rosii la sarbatoarea lui Janus. La persi, egipteni, greci si gali oul era emblema universului, opera divinitatii supreme. La crestini se credea ca el il reprezinta pe Creator, care creeaza tot si contine in sine totul. La romani este nelipsit in ultimele zile ale Postului Mare, fiind consumat de Paste, dupa ce este sfintit si toata familia ciocneste oua. In dimineata primei zile de Paste, e obiceiul, in Bucovina, de a te spala cu ou rosu si cu bani, ca sa ai fata rosie ca oul si sa fii bogat tot anul.

Ouale colorate in alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primaverii. Cele colorate in negru simbolizeaza chinul si durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce dar, daca vrem sa vorbim despre arta populara in privinta ornarii oualor de Paste, trebuie sa ne referim la incondeiatul oualor. Ouale inchistrite sunt simbolul Mantuitorului, care a iesit din mormant si a inviat, precum puiul din gaoace. In Bucovina (si nu numai) ele se numesc si „oua muncite”, dedicand stradania de a le face frumoase patimilor pe care le-a suferit Hristos pentru lume.

Tehnica difera in functie de zona, timp, creatorul popular. Cea mai raspandita si mai renumita traditie a incondeiatului oualor este in Bucovina. Mai intai, aici se incondeiau oua crude, apoi fierte, iar azi se inchistresc oua golite de continut. Instrumentul cu care se „scriu” ouale se numeste chisita (un varf ascutit de tabla de arama, fixat intr-o maciulie a unui bat plat). Tehnica traditionala spune ca la incondeiat se misca oul, iar nu instrumentul. Acum se mai foloseste si penita, in cazul incodeierii oualor cu tus.

Tehnicile sunt diferite. Cea mai apropiata de traditie este incondeierea prin acoperirea succesiva cu ceara, apoi scufundarea oului in diferite bai de vopsea: intai galben, apoi rosu, verde, albastru, negru.

In ornarea oualor se folosesc motive geometrice, fitomorfe sau zoomorfe. Dintre ele amintim romburi, triunghiuri, zig-zag-uri, puncte, frunza de stejar, bradul, floarea de maces, graul, coarnele berbecului, pestele, cerbul (coarnele cerbului), steaua magilor, cararea (calea) ratacita, carligul ciobanului, crucea Pastelui, etc. Mai nou se intalnesc icoane pictate pe oua sau in interiorul oului. Tot un motiv traditional il constituie incondeierea cu increteli (motive ornamentale) de pe camasile populare.

Se mai intalnesc si alte motive: sarpele, grebla, furca, cibotica cucului, hora, closca cu pui, coada randunicii, laba gastei, coltul porcului, strugurele, ciresica, floarea pastii, fierul plugului, cheptenul, fraul, ferestruica, etc., prezente, mai nou, in zona Branului. Dar se mai incondeiaza oua si in Vrancea, in Oltenia, etc.

In ziua de azi se intalnesc si alte tehnici: incondeierea cu ceara colorata, cu ceara arsa, cu tusuri, etc. La urma, oualor li se da luciu cu lac.

In cultura populara actuala, ouale impistrite sunt, mai mult, obiecte de arta. Este o adevarata industrie a incondeierii oualor, care constituie mandria Pastelui bucovinean. Ele sunt vandute si peste hotare (mai ales cele din Bucovina), fiind deosebit de apreciate si de straini. Insa traditia general tinuta de romani este inrosirea oualor, care este o adevarata marca identitara si o indeletnicire speciala a fiecarei gospodine pentru Joia Mare.

17
apr.
14

Predica la Sfanta si Marea Joi

Predica la Sfanta si Marea Joi Mirele Hristos ne-a chemat la ospatul cel de taina al nuntii Sale. De aceea in aceasta zi, El ne daruieste fara economie darurile Sale; si nu numai darurile, ci Insusi pe Sine, izvorul tuturor darurilor.

Patru lucruri mari praznuim in aceasta zi:

– sfanta spalare;

Cina cea de Taina;

Rugaciunea din Ghetsimani si

– prinderea Domnului, intamplari dumnezeiesti pline de taina si necuprinse de minte.

„Sa ne apropiem dar toti, cu frica, de masa cea de taina, sa luam painea cu suflete curate, petrecand impreuna cu Stapanul, ca sa vedem cum spala picioarele ucenicilor si sa facem precum am vazut, plecandu-ne unul altuia, caci asa a poruncit Hristos ucenicilor Sai…” (Icosul peasna a 6-a).

Sfanta spalare ne arata taina cea necuprinsa de minte a smereniei Domnului, „care, din nemasurata Sa bunatate, ne-a aratat calea cea mai buna de urmat – smerenia – cand a spalat picioarele ucenicilor Sai” (Otpustul zilei).

Sa ne uitam dar, cum spala Stapanul picioarele ucenicilor. Mantuitorul isi scoate haina, se incinge cu stergarul, toarna apa in spalator si, rand pe rand, spala picioarele colbaite si ostenite ale ucenicilor. Dar de ce nu zic nimic ucenicii? De ce nu se impotrivesc cand le spala picioarele? Cum, acesta era un lucru obisnuit, firesc pentru Invatatorul lor? Numai Petru, cel mai varstnic, isi da seama de nepotrivire: „Nu, Doamne, in veac nu vei spala picioarele mele!”.

Fie, ucenicii primesc sa li se spele picioarele, dar apoi de ce nici unul nu se grabeste sa spele picioarele Mantuitorului? De ce nici Petru? Ucenicii se simt bine cu picioarele racorite, dar pe ale Domnului nu I le racoreste nimeni? Bieti oameni, ce suntem noi! Nu daruieste Domnul atatea mangaieri, atatea bucurii necontenit, in tot ceasul si pe El nu-L bucuram cu nimic! Nimeni nu se grabeste sa-I spele picioarele ostenite pentru noi, pacatosii. Numai uitare si nerecunostinta.

De fapt, Invatatorul era sluga ucenicilor Sai: „Iata, Eu sunt cel ce slujeste” zice El si „N-am venit ca sa Mi se slujeasca ci ca Eu sa slujesc”. Necontenit El le purta de grija ca unor copii ai Sai; de aceea si spalarea nu li se va fi parut asa de neobisnuita.

Totusi aici este si o adanca taina, pe care ucenicii au slujit-o, fara sa-si dea seama. Domnul venise pentru a spala pe toti oamenii de intinaciunea pacatului, iar El, Curatia, Sfintenia cea mai desavarsita, nu avea nevoie de spalare. Omenirea insa, fara de spalarea Lui nu putea avea parte de Dansul: „Daca nu te spal, ii zice lui Petru, nu ai parte de Mine!”

La sfarsitul Sfintei Liturghii se face randuiala spalarii picioarelor. Altadata ea se savarsea pretutindeni in Biserica Ortodoxa; acum ea a ramas doar la Ierusalim, la Roma… prin unele manastiri smerite si in sufletele simtitoare ale crestinilor, care privesc uimite si coplesite de nespusa smerenie a Domnului. Nu pot uita uimirea cu care am descoperit-o intr-o zi, cand o batrana de la tara, intr-o Joi Mari, mersese la o bolnava ce zacea la pat, ii dusese un dar si-i spalase picioarele. „Domnul Hristos, zicea ea, sa spele azi picioarele ucenicilor si eu sa nu fac nimica? Macar atata am facut si eu; am spalat picioarele Marioarei lui Gavril si i-am tras coltuni noi in picioare!”.

Lectia cea mare de smerenie pe care ne-a dat-o Domnul spaland picioarele ucenicilor, lectia slujirii aproapelui, „taina fratelui”, „am venit ca sa slujesc”, abia acum, dupa doua mii de ani, incepe crestinatatea sa o invete!

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai aratat noua masura smereniei, intru plecarea Ta cea preainalta si ne-ai invatat pe noi sa slujim unul altuia, inalta-ne si pe noi cu smerenia cea dumnezeiasca…” (Rugaciune la spalare).

La Cina, deja incep Sfintele Patimi: „Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care se frange pentru voi…; beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, care se varsa pentru voi si pentru multi…”. Acum incepe trupul sa se franga si sangele sa se verse si nu va conteni pana la sfarsitul veacurilor: „Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea!”.

Nesfarsita dragoste si coplesitoarea smerenie a Domnului la Cina cea de Taina! La nastere, la taierea imprejur, pe Golgota, Dumnezeu, desi imbracat cu trup asemenea noua, totusi este vazut prunc in iesle, tinut in brate, „om al durerilor”. In Sfanta Impartasanie insa, este cu totul ascuns; ia chipul painii si al vinului, ca sa ni se poata darui intreg de-a pururi, fara impiedicare, „pentru iertarea pacatelor si pentru viata de veci”.

Jertfa de pe Cruce este deplina, rascumpara pentru totdeauna pe om; totusi acesta poarta semnele stricaciunii aduse de pacat, este supus mortii si de aceea Sfanta Impartasanie seamana in trupul cel stricacios samanta invierii, arvuna vietii vesnice, „leacul nemuririi”, dupa cuvantul Parintilor, caci ne incredinteaza Domnul: „cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, are viata vesnica si Eu il voi invia pe el in ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).

Liturghia euharistica este Liturghia smereniei Domnului, Liturghia dragostei Sale, testamentul iubirii Sale de oameni: „Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea!” Și, in adevar, la fiecare Sfanta Liturghie se reinnoieste jertfa intru amintirea Domnului, Care mereu se jertfeste, ca mereu sa ne sfinteasca si sa ne traga la Sine. Cu adevarat, nu este mai mare lucru pe lume decat acesta. Lucrare dumnezeiasca, minune necontenita, piatra de poticnire:

– vezi paine si vin si gusti carne si sange;

– iei o farama si ai intregul neimputinat;

– este aici pe acest altar si in acelasi timp pe toate altarele crestine din lume!

Minunea dumnezeiasca, ce se savarseste imediat la cererea preotului liturghisitor, Dumnezeu Cel atotputernic este la dispozitia omului!

Minune permanenta, dragoste nemasurata, smerenie neajunsa a lui Dumnezeu, pe toate le vedem in fiecare zi pe Sfantul Prestol. Si totusi… slujitorii Sai Il trec cu vederea, Il lasa uitat, Il nesocotesc, umbland imprejur fara evlavie si fara cutremur, discutand lucrurile cele mai straine de locul si momentul dumnezeiesc care se savarseste. Ce se intampla atunci in altar? Rastignim iar si iar pe Iisus Hristos, dar nu spre mantuire, ci spre osanda, spre pierzarea si aruncarea noastra in intunericul cel mai dinafara.

„Biserica Ortodoxa, inalt euharistica, cu totul euharistica, nu poate fi adusa iarasi la frumusetea si puterea ei primara, decat atunci cand preotii ei vor inflori ca merii de iubire catre Hristosul cel Euharistic; cand inimile noastre vor fi candele aprinse si cadelnite inmiresmate de tamaie la picioarele Imparatului din Altar”. (Gala Galaction)

„Cinei Tale celei de Taina, astazi Fiule al lui Dumnezeu, partas ma primeste…”.

Cu rugaciunea din Ghetsimani si cu prinderea Domnului deja am intrat in Vinerea cea Mare a Sfintelor si infricosatoarelor Patimi.

Parintele Petroniu Tanase

17
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-17

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI
JOI

Evanghelia de la
(Matei XXVI, 2-20; Ioan XIII, 3-17; Matei XXVI, 21-39; Luca XXII, 43-44; Matei XXVI, 40-75; XXVII, 1-2)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Ştiţi că peste două zile vor fi Paştile şi Fiul Omului Se va da să fie răstignit“. Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s’au adunat în curtea arhiereului care se numea Caiafa şi împreună s’au sfătuit ca prin vicleşug să-L prindă pe Iisus şi să-L omoare. Dar ziceau: „Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor“. Şi fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, a venit la El o femeie având un alabastru cu mir de mare preţ şi l-a turnat pe capul lui Iisus, pe când El şedea la masă. Şi văzând ucenicii, au murmurat: „Pentru ce risipa aceasta?, că mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor“. Dar Iisus, ştiindu-le gândul, le-a zis: „De ce-i faceţi supărare femeii? că bun lucru a făcut ea pentru Mine; că pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Că ea, turnând acest mir pe trupul Meu, spre îngroparea Mea a făcut-o. Adevăr vă spun: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei“. Atunci unul din cei doisprezece, cel numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi, şi eu vi-l voi da în mână?“ Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci el căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâna lor. Iar în ziua cea dintâi a Azimelor au venit ucenicii la Iisus şi I-au zis: „Unde voieşti să-#i pregătim să mănânci Paştile?“ Iar El le-a zis: „Mergeţi în cetate, la cutare, şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine voi face Paştile, cu ucenicii Mei“. Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au pregătit Paştile. Iar când s’a făcut seară, a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi. Şi, ştiind Iisus că Tatăl pe toate I le-a dat în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S’a sculat de la Cină, S’a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S’a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: „Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele?…“. Iisus i-a răspuns, zicând: „Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta“. Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla Tu mie picioarele!…“. Iisus i-a răspuns: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine“. Zisu-I-a Simon Petru: „Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul…“. Iisus i-a zis: „Cel ce s’a îmbăiat n’are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci e curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi…“. Că-l ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: „Nu toţi sunteţi curaţi“. Deci, după ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S’a aşezat iar la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi ce am făcut Eu cu voi?: Voi Mă numiţi pe Mine Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, fiindcă sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v’am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora; că pildă v’am dat, ca şi voi să faceţi aşa cum am făcut Eu cu voi. Adevăr, adevăr vă spun: Nu este sluga mai mare decât domnul ei, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis. De vreme ce ştiţi acestea, fericiţi veţi fi de le veţi face. Şi pe când mâncau, Iisus le-a zis: „Adevăr vă grăiesc că unul dintre voi Mă va vinde“. Şi ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: „Doamne, nu cumva sunt eu?…“. Iar El, răspunzând, a zis: „Cel care a întins cu Mine în blid, acela Mă va vinde. Fiul Omului merge precum este scris despre El. Dar vai acelui om prin care Fiul Omului e vândut; bine-i era aceluia de nu s’ar fi născut“. Şi răspunzând Iuda, cel care L-a vândut, I-a zis: „Nu cumva sunt eu, Învăţătorule?…“. Răspunsu-i-a Iisus: „Tu ai zis“. Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi le-a dat ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu“. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, carele pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Şi vă spun Eu vouă că de acum nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, întru împărăţia Tatălui Meu“. Şi după ce au cântat imnuri, au ieşit la Muntele Măslinilor. Atunci Iisus le-a zis: „În această noapte, voi toţi vă veţi poticni întru Mine, că scris este: Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei. Dar după ce voi învia, voi merge mai înaintea voastră în Galileea“. Iar Petru, răspunzând, I-a zis: „Dacă toţi se vor poticni întru Tine, eu niciodată nu mă voi poticni“. Zisu-i-a Iisus: „Adevăr îţi spun că în această noapte, mai înainte de a cânta cocoşul, tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine“. Petru I-a zis: „Chiar de-ar trebui să mor împreună cu Tine, de Tine nu mă voi lepăda“. Şi toţi ucenicii au zis la fel. Atunci Iisus a mers împreună cu ei într’un loc numit Ghetsimani şi le-a zis ucenicilor: „Şedeţi aici, până ce Mă voi duce acolo ca să Mă rog“. Şi luând cu Sine pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a prins a se întrista şi a se mâhni. Atunci le-a zis: „Întristat de moarte Îmi este sufletul. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine“. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă pe-alături de Mine paharul acesta!… Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu“. Iar un înger din cer I s’a arătat şi-L întărea. Şi’n luptă cu moartea fiind, cu mai mare stăruinţă Se ruga. Şi sudoarea Lui s’a făcut ca nişte picături de sânge ce cădeau pe pământ. Şi a venit la ucenici şi i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Aşa, un ceas n’aţi fost în stare să privegheaţi împreună cu Mine! Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Că duhul este osârduitor, dar trupul, neputincios“. Ducându-Se iarăşi, a doua oară, S’a rugat, zicând: „Părintele Meu, de nu-i cu putinţă să treacă pe-alături de Mine acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta!“ Şi venind iarăşi, i-a aflat dormind, că le erau ochii îngreuiaţi. Şi lăsându-i, iarăşi S’a dus şi S’a rugat a treia oară, spunând aceleaşi cuvinte. Apoi a venit la ucenici şi le-a zis: „De-acum dormiţi şi odihniţi-vă!… Iată, ceasul s’a apropiat şi Fiul Omului Se va da în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem; iată, s’a apropiat cel care Mă vinde…“. Şi pe când El încă vorbea, iată, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el o gloată mare cu săbii şi cu ciomege, trimişi de arhierei şi de bătrânii poporului. Iar trădătorul le dăduse un semn, zicând: „Cel pe care-l voi săruta, acela este; prindeţi-l“. Şi venind îndată la Iisus, I-a zis: „Bucură-te, Învăţătorule!“ Şi L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: „Prietene, pentru ce ai venit?“ Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins. Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, şi-a scos sabia şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau crezi cumva că nu pot să-L rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor plini Scripturile, că aşa trebuie să fie?“ În ceasul acela a zis Iisus către gloată: „Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi ciomege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi şedeam învăţând în templu şi n’aţi pus mâna pe Mine. Dar toate acestea s’au făcut ca să se plinească Scripturile profeţilor“. Atunci toţi ucenicii L-au lăsat şi au fugit. Iar cei ce L-au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa, arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii. Iar Petru L-a urmat de departe, până la curtea arhiereului; şi intrând înlăuntru, şedea cu slugile, ca să vadă sfârşitul. Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi n’au găsit, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au zis: „Acesta a spus: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l zidesc“. Şi ridicându-se arhiereul, I-a zis: „Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceştia împotriva ta?“ Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: „Juru-te pe Dumnezeu Cel-Viu să ne spui nouă dacă eşti tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu“. Iisus i-a răspuns: „Tu ai zis. Dar vă mai spun Eu vouă: De acum Îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Puterii şi venind pe norii cerului“. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat veşmintele, zicând: „A spus o blasfemie! Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum i-aţi auzit blasfemia! Ce părere aveţi?“ Iar ei, răspunzând, au zis: „Vinovat este de moarte!“ Atunci L-au scuipat în obraz şi L-au bătut cu pumnii; iar unii Îi dădeau palme, zicând: „Profeţeşte-ne, Hristoase, care este cel ce te-a lovit?“… Iar Petru şedea afară, în curte. Şi o slujnică s’a apropiat de el, zicând: „Şi tu erai cu Iisus Galileeanul!“ Dar el s’a lepădat în faţa tuturor, zicând: „Nu ştiu ce spui“. Şi ieşind el la poartă, l-a văzut alta şi le-a spus celor de acolo: „Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul!“ Şi iarăşi s’a lepădat cu jurământ: „Nu-l cunosc pe omul acesta!“ Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo, i-au zis lui Petru: „Cu adevărat, şi tu eşti dintre ei, că şi graiul tău te vădeşte“. Atunci el a început a se blestema şi a se jura: „Nu-l cunosc pe omul acesta!“… Şi îndată a cântat cocoşul. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, Care-i spusese: „Mai înainte de a cânta cocoşul, tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine“. Şi ieşind afară, a plâns cu amar. Iar făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat guvernatorului Ponţiu Pilat.
16
apr.
14

Iuda a fost predestinat sa-L vanda pe Hristos?

Iuda a fost predestinat sa-L vanda pe Hristos? Iuda apare in mintea unor oameni ca cel care a contribuit la mantuirea neamului omenesc. Acest mod de gandire ii face sa afirme ca daca nu ar fi fost Iuda, nu ar fi fost nici rastignirea lui Hristos si astfel, firea omeneasca ar fi ramas si astazi in moarte. Mare ratacire.

Daca Mantuitorul ar fi avut nevoie de pierzania lui Iuda ca sa mantuiasca omenirea, apoi nu El, ci Iuda ar fi fost cu adevarat jertfa izbavitoare.

Iuda nu este o persoana predestinata de Dumnezeu ca sa-L vanda pe Hristos. Este adevarat ca tradarea lui Hristos a fost prezisa in Vechiul Testament, dar prorocia nu a fost un lucru care cerea implinirea. Este de ajuns sa ne amintim de faptul ca Dumnezeu vesteste ca va distruge cetatea Ninive, insa pentru pocainta ninivitenilor, El renunta sa implineasca aceasta profetie.

Pe de alta parte, sa nu uitam ca prinderea Mantuitorului fusese hotarata de sinderiu inainte ca Iuda sa-L vanda pe Hristos. In acest caz, Iuda nu face decat sa grabeasca arestarea Domnului, care se putea face si fara el.

Tradarea nu este necesara mantuirii. Asa ca nu este important sa ne intrebam: daca nu ar fi fost Iuda, atunci cine i-ar fi luat locul?

In cantarile din Saptamana Patimilor se spune ca „Iuda nu a voit sa inteleaga”. Din aceste cuvinte reiese ca ceea ce avea sa faca Iuda nu era conform cu voia dumnezeiasca si ca Iuda avea in sine posibilitatea indreptarii. Nu intamplator, Biserica face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului in Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri, ziua in care Mantuitorul a fost vandut. Pocainta acestei femei ar fi trebuit sa o aiba si Iuda si Dumnezeu ar fi tamaduit indata boala sufletului sau.

Iuda Il vinde pe Hristos nu doar din cauza pierderii credintei, ci si pentru iubirea de arginti. Primeste de la sinderiu suma de treizeci de arginti, pentru ca sinedriul credea ca prin acest act implineste porunca lui Moise, care spunea ca cel care va ucide fara voie un sclav apartinand unui iudeu, sa-si rascumpere greseala achitand stapanului pagubit prin fapta sa treizeci de arginti (Exod XXI, 32).

Vinderea lui Hristos are loc miercuri spre seara, cand Iuda paraseste casa lui Simon Leprosul, in care se afla Mantuitorul cu ceilalti ucenici si vine in casa arhiereului Caiafa spunand: „Ce-mi veti da mie, si eu il voi da pe El voua? Iar ei i-au dat treizeci de arginti. Si de atunci (Iuda) cauta prilej sa-L predea” (Matei XXVI, 15-16).

Mantuitorul stia cine il va vinde. Acest lucru reiese din cuvintele Evanghelistului Matei: „Adevar graiesc voua: Unul din voi Ma va vinde” (Matei 26, 20-21). Nu-i spune numele, ca prin aceasta tainuire sa-i ofere un nou prilej de pocainta. Hristos alege sa-i infricoseze pe toti, ca sa-l mantuiasa pe Iuda: „Iar ei intristandu-se foarte, au inceput a-L intreba fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne? Iar El raspunzand a zis: Cel ce a intins cu Mine mana in blid, acela va sa Ma vanda. Ci Fiul Omului va merge, precum este scris pentru EI, dar vai aceluia prin care Fiul Omului se vinde. Atunci Iuda, cel ce L-a vandut pe El, a intrebat: Nu cumva sunt eu, Invatatorule? Zis-a lui: Tu ai zis!” (Matei XXVI, 20-25; Marcu XIV, 17-21).

Faptul ca El stia, nu inseamna ca Iuda era predestinat sa-L vanda. El vesteste aceste lucruri pentru a-l indrepta pe Iuda. Dar pentru ca acesta ramane nesimtitor la dragostea Sa, Mantuitorul va incerca sa-l indrepte prin frica, caci spune: „Cu adevarat Fiul Omului va pieri dupa cum este scris, dar vai celui prin care se face acest lucru. Mai bine era sa nu se fi nascut”. Si pentru ca si in urma acestor cuvinte Iuda ramane impietrit, ii spune: „Ceea ce ai sa faci, fa mai degraba” (Ioan XIII, 21). Prin aceste cuvinte Hristos nu-i ofera lui Iuda o binecuvantare, ci o dezlegare, dupa cum spune Parintele Rafael Noica. Daca Domnul nu ar fi dat dezlegarea, Iuda nu ar fi putut face nimic. Tot ce se petrece in aceasta lume este cu ingaduinta lui Dumnezeu.

In concluzie, putem afirma fara retineri ca Iuda nu L-a vandut pe Domnul ca sa implineasca Scriptura, ci din cauza rautatii lui. Nu vanzarea lui Iuda ne-a adus mantuirea, ci intelepciunea lui Hristos, care s-a slujit de rautatile altora pentru folosul nostru. Iar ca sa nu ramana in noi credinta ca Iuda a lucrat pentru mantuirea noastra, voi reda cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: „Daca nu L-ar fi vandut Iuda, nu L-ar fi vandut oare, un altul? Departe de noi un astfel de gand. Atotinteleptul Dumnezeu stia cum sa ne mantuiasca daca s-ar fi intamplat sa nu fie nici un vanzator. Intelepciunea Lui e fara margini si mai presus de mintea omeneasca. Tocmai de aceea Hristos il vaita pe Iuda, ca sa nu socotesti ca el a slujit la mantuirea noastra”.

16
apr.
14

Predica la Sfanta si Marea Miercuri

Predica la Sfanta si Marea Miercuri Ultima Liturghie de pocainta din Miercurea cea Mare este o incheiere si pecetluire a intregii lucrari de pocainta a postului, aratandu-ne ce minuni poate savarsi ea cand se lucreaza si cata paguba aduce cand lipseste.

Cumpana celor doua praznuiri ale zilei: pacatoasa – ucenicul Iuda, este rasturnata de pocainta. Pacatoasa se afla in starea cea mai de jos a caderii: desfranarea, iar Iuda, in starea cea mai de cinste: ucenic al Stapanului. Pe aceea, pocainta o ridica si o face mironosita; pe acesta, lipsa ei, il coboara la cea mai de jos cadere, il face tradator si-l duce la spanzuratoare. Aceasta rasturnare ne umple de teama si ingrijorare pentru mantuirea noastra, dar totodata si de mare incredere si nadejde, pentru puterea cea mare a pocaintei, ce ne sta la indemana.

Dar sa ne oprim mai staruitor asupra acestora.

Fariseii si carturarii, indeosebi, si poporul evreu in general, aveau credinta ca ei, ca popor ales si chivernisitori ai Legii ce erau, erau destinati din oficiu sa fie mostenitori ai imparatiei cerurilor.

Mantuitorul, in repetate randuri, le-a aratat ca aceasta credinta este gresita. Pilda Vamesului si a Fariseului arata tocmai aceasta: un pacatos si un drept, prin pozitia si prin faptele lor, isi schimba intre ei locurile, prin pozitia lor sufleteasca.

Vierii necredinciosi, desi la inceput se bucura de increderea Stapanului viei, vor auzi hotararea: „Se va lua imparatia de la voi si se va da neamului care va face roadele ei“ (Matei 21, 43).

Ucenicul si pacatoasa, pomeniti in Miercurea Sfanta, arata si mai deplin acest lucru. Ucenicul cunoaste mai bine ca oricine pe Domnul sau: traise ani de zile impreuna, vazuse atatea minuni, auzise atatea invataturi minunate si cu toate acestea, pentru ca s-a lasat robit de iubirea de argint, a ajuns la pieire vesnica.
Dimpotriva, desfranata cea instrainata de Dumnezeu aducand cu mare cainta lacrimi si mir de mult pret, devine mironosita si pregateste spre ingropare pe Domnul, iar lucrul ei se va vesti in toata lumea spre pomenirea ei. (Mc. 14, 9).

Slujba Utreniei ne pune mereu fata in fata cele doua stari: ale ucenicului si a pacatoasei; schimbarea cea buna adusa de pocainta si caderea pricinuita de iubirea banilor.
„Desfranata a venit la Tine, varsand mir cu lacrimi pe picioarele Tale si s-a vindecat cu puterea Ta de mirosul greu al rautatilor; iar ucenicul cel nemultumitor, vanzandu-Te pentru dragostea banilor, s-a amestecat cu noroiul“ (sedealna); sau: „Cand aducea pacatoasa mirul, atunci s-a tocmit ucenicul cu cei faradelege; aceea a cunoscut pe Stapanul, iar acesta s-a despartit de Stapanul; aceea s-a slobozit, iar acesta s-a facut rob vrajmasului; rea este lenevirea, mare este pocainta…“.

Iar Casiana Monahia, in vestita Slava a stihoavnei, ne arata aievea zbuciumul sufletesc si tanguirea pacatoasei la picioarele Domnului: „Doamne, femeia ceea ce cazuse in pacate multe, simtind Dumnezeirea Ta, luand randuiala de mironosita si tanguindu-se, a adus Tie mir mai inainte de ingropare, zicand; Vai mie, ca noapte imi este mie infierbantarea desfraului si intunecata si fara de luna pofta pacatului. Primeste izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoti cu norii apa din mare; pleaca-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecaciune; ca sa sarut preacuratele Tale picioare si sa le sterg pe ele iarasi cu parul capului meu. Cine va cerceta multimea pacatelor mele si adancurile judecatilor Tale, Mantuitorule de suflete, Izbavitorul meu, sa nu ma treci cu vederea pe mine roaba Ta, Cel ce ai nemasurata mila“.

Invatatura vesnica ce rezulta din intamplarile acestei zile nu trebuie nici o clipa uitata. Ceea ce s-a intamplat cu Israelul de alta data, cu carturarii si preotii sai, se poate intampla si cu Israelul cel nou, cu crestinii si cu slujitorii sai: preotii si monahii. Nu starea de a fi popor ales, crestin, preot etc, este mantuitoare, ci raspunsul la aceasta chemare, faptele corespunzatoare chemarii, starea launtrica, cainta, smerenia. De aceea, Sf. Parinti zic adesea: „Mai bine un pacatos smerit decat un drept mandru“.
La sfarsitul postului, pomenirea pacatoasei si a vanzarii lui Iuda are un talc indoit.

Ne apropiem de Sfintele Pasti, dupa o indelungata vreme de pregatire cu multe osteneli. Sa nu fim fara de grija; o neatentie ne poate pierde toata agoniseala sufletului, ca ucenicului celui iubitor de argint.

Tot asa, cel impovarat cu multe si instrainat de Dumnezeu, are si el pricina de nadejde: o pocainta sincera, din adancul inimii si cu lepadare de pacate, il poate invrednici de iertare, ca pe pacatoasa, ceea ce cazuse in pacate multe.

Cu frica si cu nadejde deci, se lucreaza mantuirea. Cu frica, pentru nestatornicia si subrezenia firii omenesti, cu nadejde in puterea pocaintei ce ne sta la indemana si in nemarginita milostivire a lui Dumnezeu, inaintea carora nici un pacat nu rezista. Si Iuda putea fi iertat de se caia. Ne-o adevereste pacatoasa cea de multi ani, care varsand mir cu lacrimi „s-a izbavit de puterea rautatilor“ si ne-o va arata de asemenea si celalalt ucenic, Petru, caruia, dupa intreita lepadare, lacrimile cele amare ii vor aduce iertare ca si pacatoasei.

Miercurea cea Mare este intunecata de targul lui Iuda si de hotararea carturarilor si fariseilor de a ucide pe Domnul, precum o spune limpede troparul Ceasului VI din aceasta zi: „Astazi s-a adunat soborul cel viclean si a gandit asupra Ta cele desarte; astazi Iuda, pentru tocmeala ce a facut, si-a arvunit spanzurare; iar Caiafa si nevrand a marturisit ca unul pentru toti a luat patima cea de buna voie, Izbavitorul nostru…“.

Pentru fapta atat de josnica a ucenicului si a poporului iudeu, care s-a lepadat de Mesia Cel atat de mult asteptat, Biserica se va indolia in toate miercurile din curgerea anului cu post si cu intristare. Caci pacatul vanzarii si lepadarii de Stapanul nu s-a consumat cu moartea lui Iuda, ci se continua peste veacuri si apasa cu aceeasi greutate si asupra crestinilor. Fiindca si acestia, ca si poporul evreiesc, dupa ce s-au invrednicit de darurile cele mari ale Stapanului: rascumpararea, infierea, cinstea de ucenic, targuiesc pe Domnul pe bani si pe un pret de nimic, adica pe grijile cele zadarnice ale veacului de acum.

Izbaveste Doamne, de o nelegiuire ca aceasta, sufletele noastre!

Parintele Petroniu Tanase

16
apr.
14

Cantarea Casianei – desfranarea biruita prin pocainta

Cantarea Casianei - desfranarea biruita prin pocainta„Cantarea Casianei” este unul dintre cele mai profunde si frumoase imnuri liturgice din Saptamana Patimilor. Stihira se regaseste in Triod in cadrul Deniei din Miercurea Mare, aratandu-ne drept pilda pocainta femeii pacatoase, care a uns cu mir pe Domnul Hristos:

„Doamne, femeia ceea ce cazuse in pacate multe, simtind Dumnezeirea Ta, luand randuiala de mironosita, si tanguindu-se a adus Tie mir mai inainte de ingropare, zicand: Vai mie! Ca noapte imi este mie infierbantarea desfraului si intunecata si fara de luna pofta pacatului. Primeste izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoti cu norii apa din mare; pleaca-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecaciune. Ca sa sarut preacuratele Tale picioare si sa le sterg pe ele iarasi cu parul capului meu. Al caror sunet auzindu-l cu urechile Eva in rai in amiazazi, de frica s-a ascuns. Cine va cerceta multimea pacatelor mele si adancurile judecatilor Tale, Mantuitorule de suflete, Izbavitorul meu? Sa nu ma treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemasurata mila.“ (Slava…, Si acum…, de la Stihoavna Utreniei zilei)

Cine a fost „Casiana calugarita” ?

Stihira este atribuita de Triod „Casianei calugarita”, cea mai cunoscuta femeie imnograf, si singura ale carei cantari s-au pastrat pana astazi in cartile de cult. Desi nu multi credinciosi au auzit de ea, mai ales ca majoritatea calendarelor nu o amintesc, „Casiana calugarita” este o sfanta a Bisericii Ortodoxe, praznuita pe 7 septembrie.

Despre „Casiana calugarita“ (autoare a 49 de imnuri religioase si alte 261 versuri profane), pr. prof. Petre Vintilescu precizeaza ca ii intrece cu mult pe imnografii secolului al IX-lea, care, desi manuiau foarte bine condeiul, adoptau un stil bombastic. „Cassia“, „Icassia“ sau „Cassiana monahia“, asa cum este amintita de cartile de cult, era „inteligenta si inzestrata cu un remarcabil talent poetic“, stralucind „prin originalitate in opera sa, in care stia sa uneasca delicatetea simtirii cu o adanca religiozitate si cu o energica francheta“ (pr. prof. Petre Vintilescu, „Poezia mnografica“).

Chipul si sufletul ei erau de o frumusete rara, drept care cronicarii vremii amintesc ca a participat la o „infatisare a mireselor”, unde au fost adunate cele mai frumoase fecioare, pentru ca imparatul Teofil sa-si aleaga dintre ele pe viitoarea imparateasa. Captivat de frumusetea Casianei, tanarul imparat s-a apropiat de ea si i-a zis: „Prin femeie sau intrat in lumet cele josnice”, facand aluzie la pacatul Evei. Atunci, preainteleapta Casiana, rosind cu sfiala, i-a raspuns lui Teofil zicand: „si prin femeie sau venit sit cele mai alese”, referindu-se la nadejdea de mantuire adusa in lume de intruparea lui Hristos prin Fecioara Maria. in fata marii indrazneli si a intelepciunii Casianei, el s-a retras de la ea, oferind marul de aur, simbol al alegerii ca imparateasa, prudentei Teodora.

Povestea inedita din spatele Cantarii Casianei

„Cantarea Casianei”, cea mai cunoscuta lucrare din cadrul operei sale imnografice, are o istorie cu totul inedita.

Cronicarii vremii amintesc faptul ca tanara Casiana a participat la o „infatisare a mireselor”, unde au fost adunate cele mai frumoase fecioare, pentru ca imparatul bizantin Teofil (829-842) sa-si aleaga dintre ele pe viitoarea imparateasa. Captivat de frumusetea Casianei, tanarul imparat s-a apropiat de ea si i-a zis: „Prin femeie sau intrat in lumet cele josnice”, facand aluzie la pacatul Evei. Atunci, preainteleapta Casiana, rosind cu sfiala, i-a raspuns lui Teofil zicand: „si prin femeie sau venit sit cele mai alese”, referindu-se la nadejdea de mantuire adusa in lume de intruparea lui Hristos prin Fecioara Maria. In fata marii indrazneli si a intelepciunii Casianei, el s-a retras de la ea, oferind marul de aur, simbol al alegerii ca imparateasa, prudentei Teodora.

Departe de a se simti lezata din pricina respingerii din partea imparatului Teofil, Casiana nu isi dorea sa devina imparateasa. Dimpotriva, ea a vazut in asta pronia lui Dumnezeu, in 843, intemeind un asezamant monahal pe Xerolofos, a saptea colina a Constantinopolului, unde a fost stareta. Aici a continuat sa scrie si sa compuna imnuri inchinate Domnului.

Revenind la stihira „Doamne, femeia ceea ce cazuse…“, potrivit traditiei, expresia „de frica s-a ascuns“ este un adaos al imparatului Teofil care se afla in vizita la manastirea in care Casiana se retrasese, tocmai in momentul in care ea compunea aceast imn. inainte de a ispravi de scris, a auzit ca imparatul Teofil, in continuare atras de frumusetea ei, avea sa vina in gradina, asa ca ea a plecat pentru a se ascunde de imparat, lasand poemul neterminat in urma. Intrand in chilia Casianei si gasind pe masa aceasta idiomela, imparatul a adaugat cuvintele: „de frica s-a ascuns“. Se pare ca ele nu se refereau in mod expres la Eva (care L-a auzit pe Dumnezeu umbland prin gradina raiului „in amiazazi“), ci mai de graba la Casiana, care, auzind ca imparatul se apropie de chilii, a fugit si s-a ascuns. Vazand la intoarcerea in chilie acest pasaj, Casiana nu l-a sters, ci a continuat scrierea imnului.

Cantarea Casianei – desfranarea biruita prin pocainta

Dincolo de ineditul acestei traditii cu privire la cum a luat nastere acest imn, primeaza mesajul sau teologic, necesitatea si folosul pocaintei. Femeia despre care este vorba in acest imn nu este Sfanta Casiana, ci este „femeia pacatoasa” din Evanghelia dupa Luca, care nu apare pentru intaia data in imnografia greaca. Si Sfantul Roman Melodul i-a inchinat un condac. Potrivit bizantinistului rus Alexander Kazhdan, imnul nu se refera la Maria Magdalena, deoarece numele Mariei nici nu a fost vreodata mentionat. In timp ce Roman Melodul, potrivit lui A. R. Dyck, urmeaza linia evanghelica, Casiana, pe de alta parte, prezinta mai ales relatia dintre pacatos si Dumnezeu: femeia pacatoasa nu are pretentia de a fi mai dreapta decat altcineva (precum fariseul de exemplu), ci, cu umilinta si sinceritate, ea ingenuncheaza inaintea Domnului si isi cere iertare.

„Cantarea Casianei” ii cheama la pocainta pe toti cei biruiti de patima desfranarii (femei si barbati deopotriva). Hristos nu refuza nimanui, indiferent de multimea patimilor sale, cinstea de a „lua randuiala de mironosita”,  cinstea de a-si indrepta viata si de a participa real, atat la cele ce tin de moartea si ingroparea Sa, altfel spus la taina patimirilor Sale, cat si la cele ce tin de Invierea Sa din morti, adica de a deveni martor si purtator tainic al lui Hristos Inviat.

Dar, in ceea ce ne priveste, putem deveni partasi acestor mari taine numai prin pocainta, atunci cand, asemenea femeii pacatoase, ne vedem pacatele („Vai mie! Ca noapte imi este mie infierbantarea desfraului si intunecata si fara de luna pofta pacatului”) si imploram milostivirea lui Dumnezeu si harul Sau ( „Sa nu ma treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemasurata mila”).

15
apr.
14

Saptamana Patimilor – Martea Mare

Saptamana Patimilor - Martea Mare In Martea Mare din Saptamana Patimilor Domnului, Sfintii Parinti au randuit sa se citeasca Pilda celor zece fecioare.  Aceasta pilda ne prezinta zece fecioare, cinci „intelepte” si cinci „neintelepte”, care se pregatesc pentru nunta. In Noul Testament, intalnirea cu Hristos este asemanata unei nunti. Hristos se numeste pe sine „mire”, iar Apostolii poarta numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.

In aceasta pilda, Imparatia cerurilor este asemanata cu zece fecioare, care luandu-si candelele, au iesit in intampinarea mirelui. Mentionam ca la evrei exista obiceiul ca la casatorie, mirele sa mearga in casa miresei, unde era asteptat de ea si de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospatul de nunta.

Astfel, prin cuvintele „fecioarele au iesit in intampinarea mirelui”, nu trebuie sa intelegem ca fecioarele au iesit pe strada, ci doar din incaperea unde se aflau, in mod firesc alaturi de mireasa, asteptandu-l pe mire.

Mirele intarzie, iar fecioarele adorm. La miezul noptii, se vesteste sosirea lui. Fecioarele se trezesc sa-l intampine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfarsite. Fecioarele „neintelepte” (nebune) vor cere celor intelepte sa le imprumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca si candelele lor se pot stinge prin acest imprumut. Astfel, fecioarele nebune merg sa cumpere untdelemn. In timp ce ele lipsesc, soseste mirele. Acesta intra la nunta impreuna cu fecioarele „care erau gata de nunta” si usa se inchide. Vor ajunge si fecioarele nebune, dar vor gasi usa inchisa. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne noua”. Mirele le raspunde: „Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi”. Parintele Constantin Galeriu, cercetand originalul grecesc al Noului Testament a gasit interpretarea: „Nu recunosc chipul meu in voi”, deci chipul nostru autentic este in Hristos. Pilda se incheie cu aceste cuvinte: „Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului”.

Hristos a dorit ca prin aceasta pilda sa ne descopere importanta pregatirii in vederea judecatii de apoi. Candelele aprinse simbolizeaza faptele bune, care trebuie sa arda pana la sfarsitul lumii, adica pana la sfarsitul fiecaruia sau pana la Parusie. Flacara este alimentata de untdelemn. Prin untdelemn, intelegem credinta. Ea nu se poate imprumuta altora, fiind un dar strict personal. Sfantul Serafim de Sarov sustine ca lampile goale simbolizeaza absenta darurilor Sfantului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credinte puternice, care sa se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fara sa fi facut un rau aproapelui, au pacatuit pentru ca nu s-au ingrijit de lumina din suflete.

Nu exista osanda mai grea decat aceea de a-I ramane necunoscut lui Hristos.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca somnul reprezinta moartea, iar strigarea de la miezul noptii, „Iata, mirele vine„, reprezinta trambita arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemati la judecata.

In nasterea duhovniceasca, mai intai murim si mai tarziu ne bucuram de unirea cu Mirele Hristos („Ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii” – Romani 6, 4). Vietuirea duhovniceasca este diferita de vietuirea lumeasca. De aceea, viata duhovniceasca nu incepe cu nunta, ci cu moartea.

Intrarea in Imparatia lui Dumnezeu este asemenea unei nunti. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi .

Pilda celor zece fecioare este un indemn la o neincetata priveghere: „De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni”.

Calendar Ortodox

15
apr.
14

Hristos, o usa care se deschide, dar se si inchide

Hristos, o usa care se deschide, dar se si inchide

Hristos S-a definit pe Sine drept usa spre mantuire. „Eu sunt usa. De va intra cineva prin Mine, se va mantui…” (Ioan 10, 9). In aceasta situatie, usa nu mai este un obiect, ci o persoana. Trecerea prin ea neputandu-se realiza in chip mecanic, ci numai prin dialog. Fiind o usa vie, ea nu are nevoie de un afis cu privire la modul ei de intrebuintare. Fiecare o poate deschide intr-un mod propriu. Unul o deschide prin cuvinte de multumire, de iertare, altul prin fapte de milostenie etc.

Se poate intampla ca unii sa bata in aceasta usa si sa nu li se deschida. In astfel de situatii nu usa e cauza nedeschiderii, caci ea nu este selectiva. Cauza neintrarii sta in cel care bate. Acesta bate in ea ca in orice alt obiect. Nu o vede ca fiind total diferita de tot ce exista. Gestul acestuia e asemanator cu cel care desi se roaga lui Dumnezeu, nu primeste raspuns la cereri, pentru ca doreste cele ce nu ii sunt necesare pentru mantuire.

Altii aleg sa traiasca in necunoasterea lui Hristos. Acestia sunt cei care singuri isi incuie usa spre Imparatie. La judecata universala vor primi raspunsul cu care s-au amagit pe pamant: „Nu va stiu nici Eu pe voi; duceti-va de la Mine…” (Matei 25, 12 si 41).

In fiecare om – luat la intamplare – se afla cheia care deschide aceasta usa. Ochii vad si urechile aud ceea ce vrea posesorul lor. Unii dintre noi ne plasam in indoielnici, suspiciosi, neincrezatori si potrivnici fata de cuvintele Mantuitorului. Nu credem in ceea ce vesteste Biserica, motiv pentru care cerem semne si argumente. Insa aceasta stare nu este una care sa ne ajute sa intelegem ce ni se spune. Pentru a dobandi capacitatea de a fi intelegator, trebuie sa ne dorim cu tot dinadinsul acest lucru si vom primi darul intelegerii.

Sa nu ramanem doar la simturile noastre, sa luam in calcul si lucrarea lui Hristos in noi ca factor determinant pentru ca vederea sa fie vedere si auzul sa fie auz. E adevarat ca Scriptura ne cere sa batem in usa ca sa ni se deschida: „Bate si ti se va deschide!” (Matei 7, 7), dar trebuie ca atunci cand batem sa fim locuiti de Hristos. Sa nu uitam ca fecioarele nebune din „Pilda celor zece fecioare” bat in usa, insa nu sunt primite pentru ca Hristos nu se regaseste in ele. Hristos ne deschide numai in masura in care si noi i-am deschis. Putini mai iau seama la faptul ca Mantuitorul, inainte sa ne ofere intrarea, o solicita: „Iata, Eu stau la usa si bat; de-Mi va auzi cineva glasul si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).

Noi oamenii suntem neputinciosi. Din acest motiv Hristos doreste pe de o parte sa ne aduca la cunostinta limitelor noastre, iar pe de alta parte sa ne deschida spre puterile nelimitate ale dumnezeirii.

Luati seama la voi insiva si veti auzi glasul chemarii lui Hristos. El nu face parte din categoria celor care ne cheama o singura data spre fericirea vesnica. Daca nu L-ati auzit ieri, Il puteti auzi astazi. Si tot astazi, puteti deschide usa spre fericirea vesnica.

15
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-15

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI
MARŢI

Evanghelia de la Matei
(XXIV, 36-51; XXV, 1-46; XXVI, 1-2)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „De ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului; că precum în zilele acelea de dinainte de potop oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n’au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; din două, care vor măcina la râşniţă, una va fi luată şi alta va fi lăsată. Aşadar, privegheaţi, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Să cunoaşteţi însă aceasta, că de-ar şti stăpânul casei la care ceas al nopţii vine furul, ar priveghea şi n’ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că’n ceasul în care nu gândiţi va veni Fiul Omului. Cine este oare slujitorul credincios şi înţelept, pe care stăpânul l-a pus peste slugile sale ca să le dea hrană la timp? Fericit e slujitorul acela pe care, venind stăpânul, îl va găsi făcând aşa; adevăr vă grăiesc că-l va pune peste toate avuţiile sale. Dar dacă slujitorul acela, rău fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie…, şi va începe să-i bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul acelui slujitor va veni în ziua când el nu se aşteaptă şi’n ceasul pe care nu-l ştie şi-l va despica în două şi partea lui o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atunci asemăna-se-va împărăţia cerurilor cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit întru întâmpinarea mirelui. Dar cinci dintre ele erau nebune şi cinci înţelepte. Cele nebune, luându-şi candelele, n’au luat cu ele şi untdelemn. Iar cele înţelepte, odată cu candelele şi-au luat şi untdelemn în vase. Dar zăbovind mirele, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s’a făcut strigare: Iată, vine mirele!, ieşiţi întru întâmpinarea lui!. Atunci s’au sculat toate fecioarele acelea şi şi-au împodobit candelele. Iar cele nebune le-au zis celor înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că nouă ni se sting candelele. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi-vă. Deci, plecând ele să cumpere, a venit mirele, iar cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s’a închis. Mai pe urmă au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne! Iar el, răspunzând, le-a zis: Adevăr vă spun, pe voi nu vă ştiu! Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua şi nici ceasul în care Fiul Omului va veni. Aceasta este asemenea unui om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a încredinţat avuţia sa: unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat. Îndată plecând cel ce primise cinci talanţi, a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea, şi cel cu doi a câştigat încă doi. Iar cel care primise un talant s’a dus, a săpat în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. Şi după multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi s’a socotit cu ele. Şi apropiindu-se cel care primise cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat; iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zisu-i-a stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel care primise doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat; iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zisu-i-a stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n’ai semănat şi aduni de unde n’ai răspândit şi, temându-mă, m’am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n’am semănat şi adun de unde n’am răspândit? Se cuvenea deci să dai argintul meu la zarafi şi eu, venind, aş fi luat ceea ce este al meu cu dobândă. Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Că tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce i se pare că are. Iar pe sluga cea netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Iar când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna în faţa Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci Împăratul va zice celor din dreapta Sa: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M’aţi primit; gol, şi M’aţi îmbrăcat; bolnav, şi M’aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Atunci Îi vor răspunde drepţii, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? sau însetat şi #i-am dat să bei? sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?” Şi răspunzând Împăratul, le va zice: „Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut”. Atunci va zice şi celor din stânga: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Că am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M’aţi primit; gol, şi nu M’aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M’aţi cercetat”. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu ţi-am slujit?” Atunci le va răspunde, zicând: „Adevăr vă spun, întrucât nu aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut”. Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică“. Şi după ce a sfârşit Iisus toate cuvintele acestea, le-a zis ucenicilor Săi: „Ştiţi că peste două zile vor fi Paştile şi Fiul Omului Se va da să fie răstignit“.
14
apr.
14

Saptamana Patimilor – Lunea Mare

Saptamana Patimilor - Lunea MareBiserica a randuit ca la sinaxarul zilei de luni din Saptamana Patimilor sa se faca pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob si a smochinului neroditor.

Numele de Iosif inseamna „El (Domnul) adauga”. Acesta a fost cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacob si primul al Rahilei.

Sfanta Scriptura ne marturiseste ca intr-o zi, batranul Iacob il trimite pe Iosif sa-i aduca vesti despre fratii lui, care erau plecati cu oile la camp. Fratii sai, erau invidiosi pe acesta din momentul in care le vestise cateva vise: „Eram la camp cu totii si legam snopi. Snopii mei stateau drept, iar ai vostri se plecau spre ai mei”, „se parea ca soarele, luna si unsprezece stele se aplecau si se inchinau in fata mea”. In urma acestor descoperiri, fratii sai si-au pus in gand sa-l omoare.

Vazandu-l de departe ca vine de la casa tatalui spre ei, acestia au zis: „Iata visatorul! Haidem sa-l omoram si sa-l aruncam intr-un put si sa zicem ca l-a mancat o fiara salbatica si vom vedea ce se va alege de visurile lui”. Insa Ruben, unul dintre fratii sai, le-a zis: „Nu, sa nu varsati sange! Aruncati-l mai bine in putul acela din pustiu, dar mainile sa nu vi le puneti pe el”. Este aruncat in put, insa, este scos de acolo pentru a fi vandut cu 30 de arginti unor negustori.

Pentru a-si acoperi fapta, fratii sai au taiat un ied, au rupt haina lui Iosif si au inmuiat-o in sange. Seara, ajunsi acasa, i-au aratat haina lui Iacob, spunandu-i acestuia ca Iosif a fost mancat de o fiara salbatica.

Iosif, fiul patriarhului Iacob, prefigurarea lui Hristos

Iosif, aruncat de fratii sai in fantana, semnifica punerea lui Hristos in mormant. Scriptura ne atrage atentia ca fantana era lipsita de apa, semn ca acel loc nu mai putea darui si intretine viata. Pana la Invierea lui Hristos, mormantul era chipul mortii. Nu intamplator, cel demonizat din tinutul Gherghesenilor, locuia in morminte, in locul in care nu mai exista relatie, viata.

Si dupa cum fantana in care a fost pus, ramane goala, la fel se intampla si cu mormantul Domnului. Acest mormant e o marturie a faptului ca si mormintele noastre vor ramane goale. Prin Invierea Domnului, mormantul nu mai este loc de veci.

In acest sens, Apostolul Pavel vorbind despre invierea trupurilor nu spune: se ingroapa, ci „se seamana”. „Se seamana trupul intru necinste, inviaza intru slava; se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere; se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 42-44).

Iosif, vandut de fratii sai in Egipt pentru 30 de arginti, este o preinchipuire a lui Hristos, vandut de Iuda. Sfantul Andrei Criteanul spune in Canonul cel Mare ca Iosif „de cei de un sange a fost dat, a fost vandut in robie dulcele suflet, cel drept, spre inchipuirea Domnului”.

Haina lui Iosif, muiata in sange si aratata patriarhului Iacov, simbolizeaza mantia rosie a Mantuitorul din timpul Patimilor Sale.

In relatarea vietii lui Iosif, ni se spune ca acesta ii primeste pe fratii sai, care vin in Egipt dupa o foamete cumplita in Tara Sfanta si le ofera hrana fara bani.

Foametea din vremea lui Iosif, semnifica neputinta neamului omenesc de a atinge asemanarea cu Dumnezeu prin propriile puteri. Datorita foamei, isi va veni in fire fiul risipitor si va ajunge sa se hraneasca cu vitelul cel gras, chip al lui Hristos.

Iosif daruieste intregului popor grau si hrana, vestind tainic ca si Hristos Se va darui pe Sine ca hrana, in cadrul Sfintei Liturghii, sub chipul painii si al vinului. Faptul ca Scriptura nu mai aminteste de o alta foamete, de o alta venire a fratilor sai pentru a lua hrana, ni se descopera ca cel ce mananca Trupul lui Hristos, nu mai flamanzeste niciodata. Acest lucru a fost vestit de Mantuitorul femeii din Samaria: „Cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai inseta niciodata”.

Smochinul neroditor

Sfantul Evanghelist Marcu vorbind despre smochinul neroditor spune: „Iar a doua zi iesind ei din Betania, Domnul a flamanzit. Si vazand un smochin de departe, avand frunze, a mers sa vada daca va gasi ceva in el. Venind la el, n-a gasit nimic decat frunze, ca nu era inca vremea smochinelor. Si a zis Iisus smochinului: Nimeni sa nu mai manance rod din tine in veac” (Marcu 11, 12-14), iar Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca: „Indata s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19).

In talcuirile unor Sfinti Parinti, acest smochin neroditor este simbolul sinagogii, care nu a adus rodul mantuirii pe care l-a odraslit din plin Biserica crestina.

Insa, in talcuirea lui Isidor Pelusiotul el are alt inteles: „Pomul calcarii poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui si-au facut acoperamant stramosii nostri calcatori de porunca. Din pricina ca n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca sa nu mai faca rod, care este pricina pacatului. Iar ca pacatul se aseamana cu smochina este lucrul destul de limpede: Are dulceata placerii, lipiciunea pacatului, iar la urma, usturimea si iutimea constiintei. Istoria smochinului a fost asezata aici pentru a ne indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata pentru a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic. Smochinul uscat din Sfanta Evanghelie este ca un stalp cu totul uscat, care ingrozeste pe cei care nu fac rod potrivit de virtute”.

Voi reda in incheiere un comentariu al parintelui Nicolae Steinhardt: „Pericopa smochinului se cade sa fie interpretata nu dupa regulile dreptatii naturale si valorile axiologiei elementare, ci la nivelul propozitiilor duhovnicesti alegorice. Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricarui alt arbore fructifer) roade atunci cand nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea inceteaza daca realizam ce este in fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a raspunde ori ba chemarii Sale. Nu de smochin si de smochine se face mentiune in parabola aceasta, ci de om (tot asa si in alte metafore neotestamentare: parca de pasari ori de boi se ingrijeste Atotputernicul !): care nu dispune de scuza valabila spre a-L refuza pe Facatorul sau ori pentru a-I spune: n-am timp sau nu-i acum momentul potrivit. Soroace, date, conditii, clauze, tocmeli: sunt lovite de nulitate absoluta. Chemarii de sus i se poate raspunde numai cu “ Iata-ma” ori cu “Da, Doamne”. Motivarile, fie ele omenesti plauzibile, nu sunt luate in considerare: nu ne este ingaduit a ne eschiva nici macar pentru a ne ingropa tatal ori a ne randui cele din gospodarii; nici pentru a ne duce sa vedem tarina ce tocmai am agonisit; nici pentru a cere boii de curand cumparati; nici pentru a ne desparti de femeia de care abia ne-am insotit prin nunta.

Mereu si in orice clipa este vremea – si acum este – a raspunde “Iata-ma” lui Hristos. La acest nivel, pe acest plan nu se poate judeca potrivit celor de pe taramul profan al logicii juridice. Acolo termenele, intervalele, sarturile, epocile, datinile sunt perfect valabile: dincoace, cu totul nesemnificative si nejustificative. Roadele smochinului – produse ale firii, ale naturii naturale – sunt subordonate ciclurilor de rodire, insa devotamentul oamenilor nu cunoaste soroace si pauze. Interpretarea alegorica se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul si el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemarii ceresti. Reactiile „robustului simt comun” nu au ce cauta in citirea formulelor spatiotemporalitatii (sunt date peste cap); si tot asa nici in dezlegarea incifrarilor duhovnicesti. Iata de ce putem afirma ca omul (smochinul, in limbaj codificat) trebuie sa fie oricand gata, oricand disponibil pentru Hristos. Nicaieri teoria disponibilitatii integrale enuntate de André Gide nu se aplica mai la propriu si mai desavarsit decat in relatiile dintre faptura si Ziditorul ei. Iar a fi disponibil inseamna a te nimeri oricand incins, cu toiagul in mana, cu incaltamintea in picioare, pregatit de drum, de actiune, de raspuns afirmativ, de roada”.

Calendar Ortodox

14
apr.
14

Ganduri duhovnicesti despre Pasti

Ganduri duhovnicesti despre PastiSfintele Pasti, cand praznuim Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, este o sarbatoare solemna. Bucuria ei este de alta natura decat cea pe care o simtim la Nasterea lui Iisus, cand ne straduim sa facem din inima noastra pestera spirituala in care pruncul Iisus se va naste. Acolo, la Craciun, stam uimiti in fata minunii prin care Dumnezeu cel neincaput, cel fara de inceput, cel care a facut lumea aceasta minunata si cerul, si pamantul se margineste pe sine intr-un prunc micut si fragil, culcat intr-o iesle, incalzit numai de prezenta animalelor si de dragostea Maicii Sale si a lui Iosif logodnicul.

Parca la Craciun inca nu L-am integrat inlauntrul nostru pe Hristos, inca este Pruncul minunat venit din cer, avem un oarecare sentiment de exterioritate fata de Dumnezeu Fiul. De Pasti, prin postul de ispasire si prin faptul ca L-am vazut pe Dumnezeu intre noi, avand chipul si statura noastra, suferind ca noi, sangerand, chemandu-si Tatal din ceruri, rugandu-se pentru cei ce-l chinuiau – virtual, am fost si noi printre printre aceea – bucuria noastra este mai interioara, Iisus ne-a integrat prin suferinta si prin iertare.

Oamenii sunt mai linistiti de Invierea Domnului, mai interiorizati. Invierea aduce o bucurie mai linistita, nu trebuie sa alergam asa cum incercam de Craciun sa ajungem la Pestera Nasterii. Dumnezeu Omul este in noi, in suferinta noastra, in pocainta noastra, in purificarea noastra prin post si prin reconvertire. Slujbele frecvente si mai lungi, durerea inimii noastre pentru pacatele savarsite, deniile si privegherile ne inalta treptat spre o apropiere de Dumnezeu. Si duhul nostru este mai ravnitor catre pocainta si mai sarguincios spre rugaciune.

Cand eram copil posteam cu osardie, desi nu era usor pentru noi copiii, dar ingerul nostru pazitor ne ferea de ispita oalelor cu lapte din camara si de smantana atragatoare. Si chiar daca mai greseam, stiam ca parintele ne va ierta la spovedanie, caci noi nu aveam nici o indoiala ca interventia parintelui pe langa Dumnezeu era fara gres. De altfel, parintele stia toate pacatele noastre inca inainte de a le marturisi noi; legatura lui cu cerul si cu ingerii nostri pazitori era foarte stransa si nimic din cele ascunse ale noastre nu-i erau necunoscute.

La injumatatirea postului, Miercuri, mama ne chema pe cei mai mici – cei mari erau la lucrarea campului, a viei, etc. si ne punea sa numaram ouale. In anii buni, putinile erau pline cu oua albe, de cele mai multe ori aveam peste trei sute de oua; in anii mai slabi aveam peste 200. Cea mai tainica treaba pe care o facea mama era in serile de Martie, cand la lumina unei lumanari, cerceta ouale alese de ea pentru a le pune la closca. Ouale cu banut le punea de o parte. Din ele urma sa iasa puii care vor face ouale pentru Pastele anului urmator. Ce taina a vietii cunostea mama, cu cata convingere facea ea cruce peste ouale care vor scoate pui. Tare mi se parea mie ca treaba pe care o facea mama semana intr-un fel pe care nu-l intelegeam, cu Invierea.

Pe urma erau spovedaniile. Parintele impartise satul in trei grupe: copiii, care erau spovediti mai la inceputul postului, de obicei, mergeam pe rand cu toata clasa si cu invatatorul, flacaii si fetele care urmau la mijlocul postului si batranii care veneau la urma. Asa cum am spus, nu era chip sa ascunzi de parintele ceva. Daca evitai sa spui o cearta sau un mic furtisag, parintele te si intreba: „Dar cearta cu cutare cum a fost?”

Mergerea la spovedanie avea un ritual specific satului noatru. Parintele ne anunta in biserica: „Cei care veniti la spovada sa stiti ca asta inseamna ca aduceti un dar pe altarul unde se va savarsi jertfirea lui Iisus si acest dar este chiar sufletul vostru. Prin spovedanie va curatiti de pacate. Sa nu veniti la altar cu un suflet manjit de tot felul de necuratenii si, mai ale, impacati-va cu vrajmasii vostri. Stiti ca eu cunosc certurile dintre voi si cand va voi spovedi si voi intreba daca te-ai impacat cu cutare, ce-mi vei raspunde. Ia ascultati ce zice Mantuitorul! Si parintele citea din Biblie mai frumos decat domnul invatator: „Deci daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aminti ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa-ti darul acolo, inaintea altarului si mergi mai intaai de te impaca cu fratele tau si numai dupa aceea inoarce-te si adu-ti darul tau.(Mt. 5; 23-24). Copiii mei, sa nu aduceti la altarul Domnului un suflet imputit de ura si de vrajmasie. Asa ca, in zilele cand ne venea randul la spovedanie, toti, mari si mici, ne ceream iertare de la parinti, de la bunici, intre noi, de la vecini si de la vrajmasi, se intelege. Ca pe urma venea randul vrajmasului si ne-ar fi spus ca nu am venit sa ne luam „iertaciune” de la el.

Duminca impartasirii insa era cea mai miscatoare. Inainte de a pleca de acasa la biserica spalati curat imbracati mergeam intai la parinti si la bunici, le sarutam mana si ziceam cu inima sdrobita de parere de rau: „Iarta-ma, Mama!, Iarta-ma, tata, sau bunicule, bunica !” Ei raspundeau: „Domnul sa te ierte! Apoi noi: Si de-al doilea. Ei: Domnul sa te ierte! Si iar noi: Si de-al treilea. Ei : Domnul sa te ierte. Ei ne sarutau pe crestetul capului si noi le sarutam mana si apoi plecam la impartasit. Pe drum, pe oricine intalneam – copil, matur, batran, repetam acest inaltator ritual. Cand intram in biserica, parca pluteam in aer de bucurie ascunsa si de curatenie sufleteasca.

Ne intorceam de la spovedanie mai usori, pe de o parte, fiindca parintele ne usurase spovedania si, pe de alta, pentru ca scapasem de o spaima, de spaima faptei savarsite si nemarturisite. Asta era inca o minune care tinea de Pasti.

In Saptamana Mare era denie in fiecare seara. Dar cele mai tulburatoare seri erau cea de Joi si cea de Vineri. Joi se citesc cele 12 Evanghelii. Insiruirea patimilor Mantuitorului, unele subliniate prin repetare, judecata la cei doi arhierei – Ana si Caiafa – judecata la Pilat, oare cine si-ar putea retine lacrimile auzind chinurile Domnului? Copii fiind ne suparam pe Iudeii care strigau, la toate intrebarile lui Pilat: „Rastigneste-L! Rastigneste-L!” In noaptea de Joi, flacaii aprindeau un foc in curtea bisericii, simbolizand focul la care se lepadase Apostolul Petru de Hristos

Vinerea era prohodul Mantuitorului. Parintele si cu invatatorul satului organizau pe cei care cantau la prohod, in trei grupe: prima era cea a copiilor de scoala primara. Invatatorul alegea cei mai buni coristi si timp de o luna de zile, dupa orele de clasa, facea repetitie cu noi. Numai in Saptamana Mare faceam repetitia in biserica, spre a ne mai usura emotia pe care toti avem in seara prohodului. A doua grupa era cea a fetelor mari, a treia, cea a flacailor. In biserica noastra mai era o grupa: cea a Rusilor. In sat erau inca trei biserici crestine, in afara de cea romaneasca, si o geamie. Era Biserica bespopovetilor (rusa fara popa), cea a popovetilor (cu popa) si cea a duhobortilor, care nu credeau in Sfantul Duh si faceau cruce numai cu doua degete. Rusii ortodocsi nu aveau biserica lor de limba rusa. Parintele ii poftea sa vina la biserica noastra, sa cante la Prohod ca o echipa separata, in limba rusa si, in Noaptea Invieri, sa cante „Hristos a inviat din morti. „Cu simtul lor muzical, rusii faceau o schipa foarte buna, spre invidia noastra. In special o tanara – Stefana lui mos Lovin – avea o voce atat de frumoasa, incat nimeni nu o invidia: toti o admiram. La ocolirea bisericii, mergeam toti cu lumanarile aprinse, solemni si linistiti, nimeni nu vorbea, toti eram patrunsi de tragismul momentului in care Hristos era pus in mormant.

In Noapte Invierii, parintii ne sculau din somn aproape de miezul noptii. Desi de cu seara ii rugam pe parinti sa nu ne lasea sa dormim, ci sa ne scoale cu zorul, desteptarea ne era foarte grea. Dar cum ne sculam, ca sa ne sperie somnul, mama avea langa patul nostru un lighian si o cana mare de apa foarte rece, pe fundul careia tremurau in undele apei doua oua: unul rosu si altul alb. Oul rosu simboliza sanatatea trupului si a sufletului, iar cel alb, curatenia inimii. Ne primeneam, ne curatam de ganduri rele si alergam, in cele din urma, inviorati, la biserica. Acolo, aceleasi grupuri de cantareti de la prohod sedeam la locurile noastre, asteptand cu infrigurare momentul in care toate candelele si lumanarile vor fi stinse, iar biserica se va scufunda intr-un intuneric adanc. Numai o luminita mica, in altar, va straluci ca o promisiune de la mormantul lui Iisus. Cu acea luminita, preotul va iesi pe usile imparatesti chemand cu glas mare: Veniti de luati lumina! In biserica se facea o invalmasala nesgomotoasa si echipele de cantareti izbucneau intr-un triumfator Hristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand si celor din mormanturi viata daruindu-le!

Ieseam afara, unde preotul citea sfanta Evanghelie a Invierii rostind stihurile tulburatoare: Precum se stinge fumul sa se stinga, precum se topeste ceara de para focului, asa sa piara pacatosii de la fata Lui, iar dreptii sa se veseleasca. Si dupa fiecare stih, noi cantam: Hristos a inviat! si Hristos vascresi!

Oamenii aduceau cozonaci, oua rosii, carne prajita, slanina si peste prajit in cosuri mari si se asezau pe doua randuri in jurul bisericii. Preotul venea cu busuiocul si crucea si o galeata cu apa sfintita pe care o ducea crasnicul si stropea ofrandele cu aghiama: rodul vinului, al graului si al animalelor. In urma lui veneau doi flacai cu o cuvertura mare pe care o tineau de cele patru colturi si oamenii aruncau din cosul lor ceea ce pregatisera pentru preot: oua rosii, cozonac, peste, carne, slanina. Dupa terminarea tuturor acestor traditii, parintele impartea din ofrande tuturor celor care lucrasera alaturi de el, cantaretului, crasnicului, clopotarului, etc. Spre bucuria noastra, nu ne uita niciodata si pe noi copii de scoala care cantam la prohod si la Inviere.

In toata Saptamana Luminata, nimeni nu iesea la lucrarea campului, nimeni nu muncea toti duceam o viata curata, cautand sa pastram in noi neintinata bucuria invierii.

De Duminca Tomei, ne incredintam si noi cu Apostolul Toma ca Iisus inviase, iar Luni, de Pastele Blajinilor, ne duceam toti la cimitir. Acolo mamele asterneau langa mormintele adormitilor familiei covoare romanesti frumos colorate, pe care asezau oua rosii, cozonac, peste (nu uitati ca traiam in Delta Dunarii) si alte bunatati. Preotul venea ceva mai tarziu sa sfinteasca ofrandele care erau pentru pomenirea mortilor. Rostea o ectenie la fiecare mormant. Nu era insotit decat de cantaret si de noi copii de scoala. Cea mai mare parte din ofrandele primite, preotul ni le dadea noua, copiilor spre marea noastra bucurie. Fiecare familie il primea pe preot cu cantarea Hristos a inviat pentru morti, cantat intr-o tonalitate minora.

Fara indoiala ca stiam cine sunt blajinii si de ce praznuiam noi acest al doilea Paste pentru ei. Blajinii erau mortii nostri care locuiau pe lumea cealalta. Dunarea, ca orice fluviu mare, nu se sfarsea la locul de varsare. Am vazut si noi cu ochii nostri cum bratul Sfantul Gheorghe pe malul caruia era asezat satul nostru, cand ajungea in Marea Neagra, nu se risipea in apa sarata a marii, ci despica apa pana departe, ramanand intacta si alba. Acolo, in mijlocul marii, era o bulboana. Toti pescarii de pe mare confirmau acest adevar. Apa Dunarii se repezea in bulboana diparand in adancul fara fund. Nu era nici un fund acolo, fiindca Dunarea trecea ca printr-o poarta in cealalta lume unde blajinii asteapta cu infrigurare, in fiecare primavara, o veste de la noi ca Hristos a inviat. De aceea, cojile de oua rosii mancate in prima zi de Pasti nu se arunca, ci se strang intr-un servet. Cu acest servet, copii merg la Dunare si arunca in apa cojile de oua spunand: Mergeti in tara blajinilor si vestiti-le ca Hristos a inviat! Cojile de oua fac, pana in tara blajinilor exact o saptamana si o zi. Astfel le faceam noi bucuria blajinilor nostri si, Luni, dupa Duminica Tomei, ne mai veseleam inca odata cu ei de Invierea Domnului.

Frumoasele vremuri ale copilariei! Tot satul, tineri, batrani si copii, aveam o inocenta pe care nimic nu ne-o putea rapi: nici pacatele, nici neintelegrile dintre oameni, nici rautatea vrajmasului. O inocenta pe care ne-o innoiam de doua ori pe an: la Craciun si la Pasti. Biserica era pentru noi scaldatoare din Vitesda, in care ne vindecam de fiecare data cand intram in ea, caci ingerii Domnului tulburau mereu apa vindecatoare si nu numai cel care intra primul se vindeca, ci toti ne vindecam si ne innoiam sufletul, mintea si inima.

 

Parintele Calciu Dumitreasa

14
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-14

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI
LUNI

Evanghelia de la Matei
(XXIV, 3-35)

n vremea aceea, şezând Iisus pe Muntele Măslinilor, s’au apropiat de El ucenicii, doar între ei, şi I-au zis: „Spune-ne, când vor fi acestea, şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?“ Şi, răspunzând, Iisus le-a zis: „Luaţi aminte să nu vă amăgească cineva. Că mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă’nspăimântaţi, căci toate trebuie să fie, dar încă nu-i sfârşitul. Că neam peste neam se va ridica şi’mpărăţie peste’mpărăţie, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremur mare pe-alocuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Atunci vă vor da pe voi la chinuri şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile din pricina numelui Meu. Atunci mulţi se vor poticni şi unii pe alţii se vor vinde şi unii pe alţii se vor urî. Şi mulţi profeţi mincinoşi se vor scula şi pe mulţi îi vor amăgi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Şi această Evanghelie a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. Deci, când veţi vedea ceea ce s’a spus prin profetul Daniel, urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt – cine citeşte, să înţeleagă –, atunci cei din Iudeea să fugă’n munţi; cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-şi ia lucrurile din casă; iar cel din ţarină să nu se’ntoarcă înapoi ca să-şi ia haina. Dar vai de cele însărcinate şi de cele ce alăptează în zilele acelea! Rugaţi-vă însă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici sâmbăta. Că mare necaz va fi atunci, cum n’a mai fost de la’nceputul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea nu s’ar fi scurtat, nici un trup n’ar mai scăpa: dar zilele acelea se vor scurta de dragul celor aleşi. Atunci, de vă va spune cineva: Iată, aici este Hristos!, sau: Acolo!, să nu-l credeţi. Că se vor scula hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor face semne mari şi minuni, ca să-i amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v’am spus-o dinainte. Aşadar, de vă vor spune: Iată, este în pustie!, să nu ieşiţi; Iată, este în cămări!, să nu credeţi. Că precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată pân’la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerului se vor clătina. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate seminţiile pământului şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi-i va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiţă, şi pe cei aleşi ai Săi îi vor aduna din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor pân’la marginile lor. Învăţaţi de la smochin această parabolă: Când mlădiţa lui devine fragedă şi odrăsleşte frunze, ştiţi că vara e aproape; tot aşa şi voi, când le veţi vedea pe toate acestea, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi. Adevăr vă grăiesc că neamul acesta nu va trece până ce toate acestea se vor plini. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!“
13
apr.
14

Simbolismul salciei de Florii

Simbolismul salciei de Florii

Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in sec. al IV lea de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, in Duminica Floriilor se aduc in biserici ramuri de salcie. Acestea sunt binecuvantate si impartite cre­dinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin, cu care multi­mile au intampinat pe Hristos la intrarea Sa in Ierusalim. Noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii.

Avand in vedere ca noi mergem in Duminica Floriilor cu ramuri de salcie si nu de finic, exista credinta ca Biserica a adoptat anumite simboluri care nu au temei scripturistic. Astfel, cei care impartasesc aceasta credinta, sustin ca s-a diminuat semnificatia religioasa.

Daca analizam rolul salciei in istorie, vom putea observa ca i s-au atribuit diverse calitati magice. Prof. Dr. Remus Rus are un articol amanuntit despre interpretarile care apar atat in credinta pre-crestina, cat si in mitologiile antice sau in invataturile Bibliei. Voi reda cateva idei pe care le-am intalnit in acest articol.

Salcia – simbol al fecioriei

De Thesmophoria, o sarbatoare legata de cultul lui Demeter si Core, femeile isi faceau un pat din ramuri de salcie pe care stateau in tot timpul sarbatorii. Salcia fiind considerata un copac ce-si distruge rodul (ea isi leapada florile inainte ca rodul sa se lege), actul pe care il faceau femeile in acea zi putea fi tradus ca o daruire spre o viata de castitate. Au fost si persoane care au vazut in sederea femeilor pe acel pat o promovare a fertilitatii, de vreme ce patul era asezat pe pamant, iar pamantul era simbolul sacru al zeitelor mame.

Salcia – planta menita sa asigure steriliatea

Avand in vedere ca salcia este un copac distrugator de rod, era considerata ca fiind planta ce asigura sterilitatea. In textele antice intalnim in acest sens, afirmatii de genul: „luati flori de salcie, frecati-le in apa si beti amestecul. Acesta va suprima orice pofta amoroasa si va face pe femei sterile” .

Salcia in Vechiul Testament

In Vechiul Testament salcia este intalnita pentru prima data in timpul sarbatorii corturilor, sarbatoare care aminteste de eliberarea evreilor din Egipt: „In ziua intai sa luati ramuri de copaci frumosi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late si salcii de rau si sa va veseliti inaintea Domnului Dumnezeului vostru…” (Levitic 23, 40). In cadrul acestei sarbatori salcia este un simbol al bucuriei si al vietii.

Insa, in Psalmul 136, in care este descrisa disperarea evreilor aflati in robia babilonica : „La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, cand ne-am adus aminte de Sion. In salcii, in mijlocul lor, am atarnat harpele noastre” (1-2), salcia devine aici simbolul neputintei si al disperarii. Astfel, si in Vechiul Testament salcia isi pastreaza dualismul ei simbolic : viata si moarte.

Salcia in crestinism (Floriile)

In gandirea crestina, simbolismul salciei este intalnit pentru prima data in scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiti „ramuri de salcie purtatoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce si-au daruit viata lui Hristos, nu au ramas in moarte, ci au biruit-o prin Hristos.

Salcia, in scrierile unor Sfinti Parinti, o reprezinta pe Fecioara Maria. Aceasta desi alege fecioria, deci viata fara rod, naste pe Hristos.

In concluzie, trebuie sa intelegem ca folosirea salciei in cult nu este expresia acomodarii Bisericii la mediu. Dimpotriva, folosirea salciei in cult isi are bogatia sa in viata rituala a Bisericii.

Salcia in credinta populara

In popor exista credinta ca cei care nu pot ajunge la biserica, in special din motive de sanatate, trebuie sa fie loviti cu aceste ramuri de salcie binecuvantate, strigandu-se in mod repetat:

„Iesi, boala, intoarce-te sanatate!”. Apoi sa se cante: „Nu sunt eu cel ce te loveste/ Ramura de salcie te loveste / Nu tu esti in suferinta / Ramura este cea care sufera / In curând va fi Pastele”.

Modul in care aceasta ramura de salcie se pastreaza in gospodarie, este diferit de la o zona la alta. In Moldova si in Bucovina exista credinta ca salcia nu trebuie adusa in casa. Ea se pune intotdeauna afara, la streasina casei. Dimpotriva, in Muntenia si Oltenia, ramurele de salcie se pun la icoane.

In literatura folclorica romaneasca exista multe legende despre salcie. In una din ele se spune ca Fecioara Maria, auzind de Rastignirea lui Hristos, a plecat sa-L caute. Ajungand la malul unui rau s-a rugat de broasca sa o treaca dincolo, dar aceasta nu a vrut spunandu-i ca si ea a avut trei copii care au fost omorati de roata unei carute si nu a mai plans dupa ei. Fecioara a blestemat-o sa se usuce, dar sa nu putrezeasca niciodata. Asa a ajuns la salcie, cea care si-a facut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioara sa treaca raul. Fecioara a binecuvantat-o, ca niciodata sa nu arda, sa rodeasca si sa se inmulteasca oriunde s-ar aseza.

 

CrestinOrtodox

13
apr.
14

Pelerinajul de Florii

Pelerinajul de Florii Sarbatoarea Floriilor vesteste intrarea triumfala a Mantuitorului in Ierusalim, care a avut loc cu cateva zile inainte de Patimile Sale. Parintele Alexander Schmemann in lucrarea „Postul cel Mare”, marturiseste ca noi nu ne aducem aminte doar de un fapt istoric, ci traim acel eveniment „astazi”. Astfel, Biserica nu ne cheama sa comemoram evenimente petrecute candva, ci sa participam tainic la Intrarea Domnului in Ierusalimul sufletelor noastre. Pelerinajul nostru catre Ierusalimul ceresc, Imparatia lui Dumnezeu, incepe mai intai in sufletele noastre.

Pentru Dumnezeu exista doar timpul prezent. Astazi, este numele timpului lui Dumnezeu, marturisea parintele Galeriu. Asa ca nu e cazul sa socotim ca avem parte de o greseala atunci cand auzim in Biserica, dupa mai bine de 2000 de ani de la nasterea Sa in Betleem, cantandu-se „Astazi vine la Ierusalim…”

Asa cum in trecut multimea poporului vedea in Hristos pe Stapanul vietii si al mortii si Il intampina cu stalpari de finic si cu strigate de „Osana”, asternandu-si hainele inaintea Lui, la fel si noi suntem chemati sa strigam cu pruncii “Osana” si sa-I asternem hainele.

Parintele Petroniu Tanase spune ca hainele aruncate pe cale sunt restituire a unei vechi datorii. „Omul, daca a cazut din Eden, Dumnezeu i-a facut haine din piele si l-a scos afara din Rai. Acum insusi Dumnezeu vine la noi si Raiul este cu Dansul, nu mai avem nevoie de haine; de aceea I le inapoiem, le aruncam inaintea Lui si le calca asinul, dobitocul pe care sta Hristos, aratand dobitocia de care vine sa ne izbaveasca. Primirea hainelor era legata de rusinea pacatului si de neindrazneala care ne facuse sa ne ascundem; acum suntem plini de indrazneala, strigam „Osana”, intampinam pe Biruitorul mortii si al iadului, caci prin El si noi ne-am facut biruitori asupra pacatului, precum o marturisesc stalparile, semnele de biruinta pe care le tinem in mana”.

Prima descriere a sarbatorii Intrarii Domnului in Ierusalim o avem de la pelerina Egeria. Aceasta ajunge spre sfarsitul secolului IV la Locurile Sfinte si consemneaza: Toti crestinii se strangeau pe la orele 13:00 si mergeau impreuna cu slujitorii si episcopul cetatii pe Muntele Maslinilor, pana la locul de unde Domnul S-a Inaltat la cer. De aici, pe la orele 17:00, coborau catre Sfanta Cetate, iar crestinii de toate varstele si copiii, mergand inaintea episcopului cu ramuri de finic si de maslin, strigau: „Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului”. Ajungand in cetate, mergeau la Biserica Sfintei Invieri unde savarseau slujba Vecerniei. Apoi din nou rugaciunea la locul Crucii, dupa care se slobozeste poporul.

Pelerinajul de Florii care se practica la inceput in Ierusalim a devenit astazi o traditie in toata tara. Pelerinajul incepe dupa vecernia din Sambata lui Lazar si vesteste sarbatoarea Intrarii triumfale a Domnului in Ierusalim.

Indiferent unde s-ar desfasura el, pelerinajul de Florii trebuie sa inceapa intr-o biserica si sa se incheie intr-o alta biserica. Preafericitul Parinte Patriarh spune ca “taina Ierusalimului ceresc sau taina Noului Ierusalim (vezi Apocalipsa 21, 2) este acum continuta ca arvuna in fiecare biserica ortodoxa sfintita, dupa cum se spune in Slujba de sfintire a noii biserici cand se canta: „Innoieste-te, innoieste-te, Noule Ierusalime (…), ca slava Domnului peste tine a stralucit. Aceasta casa, Tatal a zidit-o; aceasta casa, Fiul a intarit-o; aceasta casa, Duhul Sfant a innoit-o, a luminat-o si a sfintit sufletele noastre’…asadar, rostul Bisericii in lume este sa ne pregateasca pentru inviere si pentru intrarea in Ierusalimul ceresc”.

Sa nu trecem cu vederea acest pelerinaj. Sa ne intareasca Domnul sa simtim prezenta si Patimirile Sale, asa cum cei care se iubesc isi simt durerile unii altora.

CrestinOrtodox

13
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-13

DUMINICA FLORIILOR

Evanghelia de la Ioan
(XII, 1-18)

u şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care-l înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină; şi Marta slujea. Şi Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu El. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei; iar casa s’a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Săi – cel care avea să-L vândă –, a zis: „De ce nu s’a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?“ Iar el a zis aceasta nu pentru că îi era lui grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, vămuia ce se punea într’însa. A zis deci Iisus: „Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat; că pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea“. Atunci mulţime mare de Iudei a aflat că El este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să-l vadă şi pe Lazăr pe care El îl înviase din morţi. Iar arhiereii au pus la cale ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci din pricina lui mulţi dintre Iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, marea mulţime care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: „Osana!, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!“ şi: „Împăratul lui Israel!“ Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei. Pe acestea ucenicii Săi nu le-au înţeles de la’nceput; dar când S’a preamărit Iisus, atunci şi-au adus ei aminte că acestea pentru El erau scrise şi că pe acestea le-au făcut ei pentru El. Drept aceea, mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi dădea mărturie; de aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut această minune.
12
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-12

SÂMBĂTA
SFÂNTULUI ŞI DREPTULUI LAZĂR

Evanghelia de la Ioan
(XI, 1-45)

n vremea aceea era un bolnav, Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei. Iar Maria era aceea care L-a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate, Lazăr, era bolnav. Deci au trimis surorile la El, zicând: „Doamne, iată, cel pe care-l iubeşti e bolnav“. Iar Iisus, auzind, a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să Se slăvească Fiul lui Dumnezeu“. Iar Iisus îi iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr. Aşadar, când a auzit că e bolnav, atunci a rămas două zile în locul unde era. Numai după aceea le-a zis ucenicilor: „Să mergem iarăşi în Iudeea“. Ucenicii I-au zis: „Învăţătorule, mai acum căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Tu din nou Te duci acolo?…“. A răspuns Iisus: „Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într’o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi; dar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este întru el“. Pe acestea le-a zis, şi apoi le-a spus: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar Mă duc să-l trezesc“. Atunci I-au zis ucenicii: „Doamne, dacă a adormit, va scăpa“. Iisus însă vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre adormirea prin somn. Deci Iisus le-a spus atunci limpede: „Lazăr a murit; şi Mă bucur pentru voi că Eu n’am fost acolo, pentru ca voi să credeţi… Dar să mergem la el“. Atunci Toma, cel numit Geamănul, le-a zis celorlalţi ucenici: „Să mergem şi noi să murim cu El!“ Deci, când a venit Iisus, l-a găsit că de-acum avea patru zile în mormânt. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii. Şi mulţi dintre Iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le aline pentru fratele lor. Atunci Marta, de cum a auzit că vine Iisus, I-a ieşit în întâmpinare; iar Maria şedea în casă. Şi a zis Marta către Iisus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n’ar fi murit. Dar eu ştiu încă de pe acum că orice vei cere Tu de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da“. Iisus i-a zis: „Fratele tău va învia“. Marta I-a zis: „Ştiu că va învia, la înviere, în ziua de apoi“. Şi Iisus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; şi tot cel ce trăieşte şi crede întru Mine, în veac nu va muri! Crezi tu aceasta?“ Zis-a Lui: „Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a venit în lume.“ Şi zicând aceasta, s’a dus şi a chemat-o pe Maria, sora ei, spunându-i în taină: „Învăţătorul este aici şi te cheamă“. Aceea, de cum a auzit, s’a sculat degrabă şi a venit la El. Dar Iisus încă nu venise în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iar Iudeii care erau cu ea în casă şi o alinau, văzând-o pe Maria că s’a sculat degrabă şi a ieşit, au mers după ea, socotind că se duce la mormânt ca să plângă acolo. Deci, Maria, când a venit unde era Iisus şi L-a văzut, I-a căzut la picioare, zicându-I: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n’ar fi murit“. Atunci Iisus, când a văzut-o plângând, şi pe Iudeii care veniseră cu ea plângând, a suspinat cu duhul şi S’a tulburat întru Sine. Şi a zis: „Unde l-aţi pus?“ Zisu-I-au: „Doamne, vino şi vezi“. Iisus a lăcrimat. Atunci au zis Iudeii: „Iată cât îl iubea!“ Iar unii din ei ziceau: „Oare el, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca şi acesta să nu moară?…“. Deci din nou suspinând Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră, şi o piatră era aşezată pe ea. Iisus a zis: „Ridicaţi piatra!“ Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, de acum miroase, că e a patra zi…“. Iisus i-a zis: „Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?“ Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: „Părinte, mulţumescu-Ţi că M’ai ascultat; Eu ştiam că Tu întotdeauna Mă asculţi, dar de dragul mulţimii care stă’mprejur am zis, ca să creadă că Tu M’ai trimis“. Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: „Lazăre, vino afară!“ Şi a ieşit mortul, legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză; şi faţa lui era înfăşurată cu maramă. Iisus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!“ Atunci mulţi din Iudeii care veniseră la Maria şi au văzut ce făcuse Iisus, au crezut în El.
11
apr.
14

Încetarea Suportului Pentru Xp, Pentru “Aproape” Toată Lumea

Desi Microsoft a afirmat ca suportul inceteaza pentru toata lumea, aflam ca este de fapt vorba de aproape toata lumea. In realitate, Microsoft continua sa ofere suport platit individualizat unui numar restrans de clienti business si guverne.

Microsoft nu doreste sa precizeze cate entitati beneficiaza de aceasta optiune sau cat costa acest serviciu, stim doar ca acesta este oferit organizatiilor foarte mari, care au contracte platite premium direct cu compania, la care evident afacerile mici sau utilizatorii individuali nu au acces. De exemplu, guvernul britanic va continua sa primeasca suport tehnic si update-uri critice de securitate, pe masura ce noi amenintari sunt descoperite. Toti ceilalti sunt obligati sa se orienteze catre solutii alternative, de la Microsoft sau nu. Noi am salutat disparitia XP-ului, asumandu-ne riscurile de rigoare asupra popularitatii, insa era un sistem de operare totusi depasit, care si-a trait traiul. Pe de alta parte insa intelegem, in lumina acestor noi informatii, frustrarea utilizatorilor. Ceea ce ne-a distrat este ca Google incearca sa profite de situatia creata, oferind companiilor mici un discount de 200 de dolari la ChromeBook, impreuna cu software variat si servicii de business. De asemenea, nici macar noi nu ne asteptam ca Windows XP sa dispara peste noapte doar pentru ca Microsoft nu mai ofera suport. Zeci de mii de site-uri de exemplu, inclusiv unele ale guvernului american, sunt inca gazduite pe masini cu XP, iar in ceea ce priveste numarul masinilor care acceseaza web-ul de pe aceasta platforma, reprezinta un sfert din totalitatea traficului de Internet, conform Net Applications.

11
apr.
14

Cinci motive pentru care sa eviti HTC One M8

Piata smartphone-urilor este una extrem de segmentata in ultimul timp. Avem preferinte din ce in ce mai diverse si ne incadram intr-o tabara sau alta. Si cand spun tabara, ma refer la apartenenta fiecaruia pentru un brand, hardware sau sistem de operare. HTC este in topul preferintelor utilizatorilor, dat fiind ca modelul One a fost extrem de aclamat, atat de critici, dar si de cumparatori, fiind vazut ca un terminal extrem de fiabil, placut din punct de vedere estetic, dar mai ales, a deschis calea pentru HTC One M8. Din nefericire nu putem sa aducem laude telefonului, avand in vedere ca unele din problemele pe care ONE le avea inca nu au fost inca rezolvate. ATENTIE, nu sustinem ca ONE M8 este un telefon prost! Doar atragem atentia asupra unor probleme pe care un cumparator le poate intampina.

1. Fara Android Stock, dar cu senzor gravitational.

Atunci cand inovezi, sau cel putin incerci sa inovezi, ai grija ca acest avans tehnologic sa fie perfect functional si mai ales un plus de care sa te poti lipsi. Interfata HTC Sense 6 este destul de placuta, usor de navigat, are pana la urma acel ceva unic. Multi utilizatori pot fi incantati de gesturile ce sunt recunoscute de senzori ce le pot face pentru a accesa o aplicatie sau o functie. Problema este ca multe dintre aceste aplicatii disponibile in HTC Sense 6 sunt inutile, fiind mai mult bloatware cu care HTC a ales sa iti incarce telefonul. Problema nu este ca sunt acolo, ci ca nu le poti dezinstala. Sigur, poti sa le ascunzi, dar pana la urma tot mananca din memoria telefonului. Pe langa asta, HTC Sense 6 este strans legat de giroscopul si senzorul gravitational al telefonului, iar daca acesta pateste ceva, este posibil sa nu iti mai poti folosi terminalul. Dar discutam despre asta la urmatorul punct.

2. Durabilitatea.

In timp ce preferintele vis-a-vis de felul in care arata telefonul difera de la individ la individ, M8 tine linia de design pe care ONE a avut-o, cu un corp din aluminiu in proportie de 90%, inchis la culoare si cu un finisaj placut. Din pacate un corp inchis nu este chiar cel mai practic lucru pentru un telefon care este supus la furia utilizatorului sau cazaturilor in cap. In termeni de durabilitate, daca acesta este scapat pe o suprafata dura, impactul va avea repercusiuni asupra telefonului. In urma unei caderi, senzorul gravitational al acestuia se poate strica, asta ca sa nu vorbim despre abilitatea de a controla orientarea in aplicatii, fiind cam greu sa joci Asphalt 8, de exemplu, cu ajutorul giroscopului, in timp ce masina se leagana pe carosabilul virtual ca un betiv notoriu. Plus ca interfata Sense 6 si sistemul de operare sunt strans legate de giroscop si senzorul gravitational, un telefon “busit” putand ramane blocat in  modul portret.

3. Design inchis.

Dupa cum am spus la punctul anterior, carcasa lui HTC M8 este complet inchisa, lucru care se traduce in lipsa accesului la baterie. Sigur, avem o baterie de 2600mAh, dar asta nu inseamna ca daca aceasta da un rateu o poti schimba. Singura ta scapare este un service de specialitate. Mai adaugam la asta persoanele care pleaca in calatorii lungi si au nevoie sa schimbe bateria rapid pentru a efectua un telefon, fiind lasati cu ochii in soare efectiv din cauza acestui minus. Exista baterii externe cu care sa iti incarci terminalul, dar pana la urma nu era mai bine sa ai aceasta facilitate “din fabrica”? Ce-i drept ai Power Saver si Extreme Power Saving Mode, cu care iti poti extinde durata de viata a bateriei intr-un moment critic, spre exemplu un accident in care trebuie sa transmiti niste coordonate catre salvatori.

4. Calitatea ecranului.

HTC M8 are un ecran de 5 inch cu o rezolutie de 1080p si o densitate a pixelilor de 441ppi. Un ecran care reda clar textul si face citirea confortabila pentru ochiul uman, putand chiar sa stai cateva ore sa iti citesti cartea preferata pe telefon fara sa ai probleme. Din pacate reproducerea culorilor nu este atat de exacta, de multe ori fotogragfiile pe care le faci cu telefonul sa iti dea impesia ca sunt “spalacite”, ca sa folosim un termen popular, cand ele de fapt sunt extrem de colorate. Este un neajuns pe care nu il intalnim la Xperia Z1 sau Galaxy S5, un minus care poate determina un utilizator sa isi indrepte atentia catre un alt terminal.

5. Calitatea camerei.

Cu toate ca tehnologia “Ultrapixel” a fost prea-slavita, laudata, transformata de fanii HTC intr-un fel de Sfant Graal al camerelor de pe telefoanele mobile, camera de pe M8 pare sa nu fie chiar atat de revolutionara. Cei 4 ultra pixeli nu prea obtin cele mai clare fotografii, fiind totusi cam greu sa iti dai seama care este cauza acestor “sughituri”, eticheta de camera buna sau proasta neavandu-si rostul. Exista cazuri in care s-au putut captura peisaje extrem de detaliate si clare, pline de culoare in medii luminate natural, in timp ce unele fotografii, realizate in conditii similare au mult noise si artefacte pe imagine. Acelasi lucru se poate spune si despre fotografiile in conditii nocturne, unele arata excelent, altele au granulatie cat curpinde. Practic, camera de pe M8 are o personalitate schimbatoare, decizandu-se cand si cum vrea sa faca poze.

Cam acestea sunt problemele pe care noi le-am putut indentifica dupa un indelung periplu pe net. Nu sunt mari sau mici, dar sunt notabile pentru un viitor potential cumparator de HTC One M8 proaspat lansat cu surle si trambite in Romania. Decizia pana la urma apartine utilizatorului, care poate face o alegere informata, speram noi, cu toate aceste cunostinte proaspate.

 Zonait

11
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-11

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST
În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
10
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-10

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST
În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
09
apr.
14

8 greseli pe care le faci cand utilizezi prezervativul

Utilizarea prezervativului te protejeaza de eventualele sarcini nedorite, precum si de bolile cu transmitere sexuala. Nu intotdeauna insa, prezervativul se dovedeste a fi 100% sigur, mai ales daca nu ai grija si gresesti atunci cand il utilizezi.

 

Iata care sunt cele mai dese greseli pe care le faci atunci cand utilizezi prezervativul.

 

1. Nu verifici deteriorarile

Inainte de a pune prezervativul, ar trebui sa fii atent daca ambalajul este intact, daca prezinta sau nu intepaturi, taieturi, denivelari. Dupa ce ai pus prezervativul verifica sa nu fie rupt sau intepat.

2. Nu verifici valabilitatea

Te-ai uitat vreodata la data expirarii inscrisa pe prezervativ? Daca nu, ar trebui sa incepi sa o faci. Temenul de valabilitate pentru un prezervativ este de 5 ani, insa daca obisnuiesti sa-l tii in portofel sau in buzunarul de la spate, el se deterioreaza foarte repede si nu mai este la fel de eficace, chiar daca este in “garantie”.

 

3. Il pui prea tarziu

Statisticile spun ca peste 43% dintre barbati isi pun prezervativul dupa o penetrare prealabila. Pe langa faptul ca se expun riscului contractarii unei boli cu transmitere sexuala, chiar fara ejaculare se poate ajunge la sarcina, intrucat poate fi deja sperma pe canal.

4. NU lasi spatiu la varf

Statisticile spun ca 40% dintre barbati nu stiu ca trebuie sa lase un spatiu de rezerva si sa preseze varful prezervativului pentru a-l goli de aer, inainte de a-l pune pe penis. Daca nu faci asta, prezervativul se poate rupe in timpul actului sexual, expunandu-te astfel riscului unei sarcini nedorite si al unei boli cu transmitere sexuala.

 

5. Refolosesc prezervativul

Desi pare greu de crezut, sunt persoane care reutilizeaza prezervativul. Total gresit! Dupa fiecare utilizare, indiferent daca a avut sau nu loc o ejaculare, prezervativul trebuie inlocuit.

6. Stocarea necorespunzatoare

Foarte multi oameni nu pastreaza prezervativele asa cum spun indicatiile de pe pachete. Tinerea prezervativelor in lumina soarelui sau in portofel deterioreaza calitatea latexului.

7. Deruleaza prezervativul inainte de utilizare

Prezervativul este rulat si asa trebuie sa ramana, el derulandu-se usor dupa ce a fost asezat pe penis. Daca il desfaci inainte, iti va fi destul de greu sa-l pui asa cum trebuie.

8. Nu il folosesc deloc

Prezervativul nu strica placerea, desi multi invoca acest motiv pentru a nu-l folosi. Cei care isi asuma aceste scuze ar trebui sa stie riscurilor la care se expun pe ei si pe partenerii lor de sex.

 

 

09
apr.
14

4 lucruri pe care nu ti le spune ginecologul

In cabinetele medicale, din cauza numarului mare de pacienti, viteza cu care medicii consulta este mare. Sunt multe lucruri care raman nelamurite, din pricina timpului scurt alocat fiecarui pacient. Iar cabinetul ginecologic nu face exceptie de la regula. Potrivit unui sondaj realizat de revista Cosmopolitan, peste 2000 de femei s-au plans ca principalul inconvenient al vizitei la ginecolog este graba cu care se efectueaza controlul de specialitate si lipsa timpului pentru ca medicul sa-i explice anumite lucruri.

 

Iata 4 lucruri pe care ginecologul nu ti le spune.

 

1. Testul HPV se poate face o data la trei ani

Testul pentru depistarea virusului papiloma uman se poate face si o data la trei ani, daca ultimul test a fost normal. Nu este nevoie sa-l repeti in fiecare an, asa cum este recomandat la testul Papanicolau. “Daca il repeti in fiecare an, nu se intampla ceva rau in corpul tau, se simte doar la portofel”, a declarat pentru Cosmopolitan Mary Jane Minkin, doctor ginecolog.

2. Pilula de a doua zi este eficienta si mai tarziu

Medicii se feresc sa recomande pilula de a doua zi, tocmai de aceea se cunosc destul de putine lucruri despre ea. Desi este mai sigur sa o iei in primele 24 de ore de la un contact sexual neprotejat, mai ai totusi o “fereastra” de 72 de ore in care pilula isi poate exercita efectele. “Daca depasesti acest termen, nimeni nu-ti mai garanteaza eficacitatea”, a adaugat dr. Minkin.

 

3. Nu-ti imprumuta vibratorul

Vibratorul este ceva personal, intim, care nu se imprumuta prietenilor. Te pot astepta o multime de probleme, incepand de la hepatita A, pana la HIV si alte boli cu transmitere sexuala. “Pe langa bolile cu transmitere sexuala, mai poti contacta diverse bacterii, paraziti sau germeni care iti pot pune in pericol sanatatea”, a explicat dr. Jennifer Wider, specialist in sanatatea femeilor.

 

4. Sucul de merisor te scapa de infectiile urinare

Pentru ca studiile realizate in acest sens nu au fost foarte concludente, medicii evita sa recomande ceaiul de merisor pentru tratarea infectiilor urinare. Cu toate acestea, femeile care l-au testat au declarat ca simptomele s-au redus simtitor. “Data viitoare cand simti nevoia frecventa de a urina, ai arsuri in timpul urinarii sau chiar sange in urina, fa-ti de urgenta programare la medicul ginecolog. Nu uita, insa, sa treci si pe la plafar. Ceaiul de merisor va reduce severitatea simptomelor”, a adaugat dr. Wider.

09
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-09

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST
În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
08
apr.
14

10 avantaje pe care le au doar femeile plinute

Standardele de frumusete impuse de societate sunt adesea nerealiste si creeaza adevarate frustrari printre reprezentantele sexului frumos. Presiunile sociale duc la o imagine distorsionata despre sine a femeii, care poate crea adevarate traume. Iata 10 avantaje pe care le au doar femeile plinute, chiar daca nu se incadreaza in asa-zisele masuri ideale.

1. Femeile plinute traiesc mai mult

Cercetatorii de la Institutul de Medicina Preventiva din Copenhaga au ajuns la concluzia ca femeile plinute sunt mai sanatoase si au o viata mai lunga. De ce? Grasimea din zona soldurilor contine un hormon antiinflamator, numit adiponectina, care previne umflarea si blocarea arterelor. In studiul realizat de oamenii de stiinta din Danemarca, printre femeile cu solduri mai voluminoase decesele au fost cu 87% mai putine decat in cazul femeilor slabe. A nu se confunda grasimea de pe solduri cu cea de pe abdomen! In vreme ce grasimea din zona trunchiului poate fi periculoasa si poate conduce la probleme cu inima, cea din zona soldurilor are exact efectul opus, conform studiului respectiv.

2. Femeile plinute sunt mai fertile

Forma de clepsidra a corpului este un semn al fertilitatii marite, conform unui studiu citat de BBC. In societatea vestica, pe parcursul secolului al XX-lea (cu exceptia anilor ’20), idealul feminin era considerat trupul in forma de clepsidra. Aceasta preferinta se manifesta si in alte culturi si porneste probabil de la ideea ca femeile plinute sunt sanatoase si pot duce o nastere la termen.

3. Femeile plinute au copii mai inteligenti

Un studiu realizat in anul 2007 pe 16.000 de femei la Universitatea din Pittsburgh a aratat ca femeile cu un corp in forma de clepsidra au obtinut un punctaj mai bun la testele de inteligenta. Copiii lor, la fel. Cercetatorii sunt de parere ca acest avantaj poate fi rezultatul depozitelor de acizi grasi Omega-3 din corpul femeilor plinute.

4. Femeile plinute sunt mai atractive pentru barbati

Se stie deja ca, desi lumea modei promoveaza standarde de frumusete adesea ridicole, barbatii sunt mult mai atrasi de femeile plinute, cu forme. Ele sunt considerate mult mai sexy si mai bune la pat decat femeile slabe, conform unui chestionar realizat de firma producatoare de paturi Silentnight. Intr-un studiu realizat pe barbati intre 18 si 26 de ani, participantii au fost pusi sa dea calificative mai multor poze cu femei. Preferinta majoritara nu e greu de ghicit: castigatoarele au fost femeile cu forme!

5. Femeile plinute sunt mai putin vanitoase

Chiar daca sunt mai apreciate de catre barbati, femeile plinute sunt mai putin vanitoase decat cele care se incadreaza perfect in standardele impuse de societate. In general, femeile cu forme sunt mai orientate spre cariera decat cele care ar face orice sa obtina un corp perfect si adesea urmaresc cu aviditate acest scop. O femeie care se apreciaza fara sa devina obsedata de propriul corp poate avea o viata frumoasa si plina de realizari.

6. Femeile plinute au un libido mai crescut

OkTrends a realizat in 2011 o cercetare privind obiceiurile sexuale ale utilizatorilor site-ului OkCupid. Conform raspunsurilor adunate de la milioane de utilizatori, s-a ajuns la concluzia ca, indiferent de varsta (in intervalul 18-60 de ani), femeile plinute au libidoul cel mai crescut prin comparatie cu celelalte categorii de femei (supraponderale, peste medie, silueta normala, slaba, foarte slaba). Pe masura ce inainteaza in varsta, pofta sexuala a femeilor plinute este mai puternica si are o rata de diminuare mai scazuta decat in celelalte cazuri. Acest aspect are, desigur, legatura cu increderea de sine.

7. Femeile plinute sunt mai sigure pe ele

Acelasi studiu realizat de OkTrends arata ca, desi au mai putina incredere in ele la o varsta frageda, femeile plinute le intrec cu mult pe cele slabe in ceea ce priveste increderea de sine in jurul varstei de 30 de ani.

8. Femeile plinute au posterioare mai apetisante

Cum multi barbati sunt incantati de posterior mai mult decat de sani, vestile bune continua pentru femeile plinute. Chiar daca au sau nu sani mari, posterioarele lor cu siguranta arata mult mai provocator decat in cazul femeilor slabe, in special daca sunt alese hainele potrivite!

9. Femeile plinute arata mai bine in rochii

Desigur, o rochie care curge pe niste forme curbate este mult mai atractiva. Chiar daca in lumea modei nu sunt acceptate femeile plinute pe podium, barbatii adora sa priveasca liniile gratioase ale femeilor, evidentiate de rochiile potrivite! Daca esti plinuta, poate nu o sa ajungi fotomodel, dar cu siguranta o sa ai succes la barbati!

10. Femeile plinute nu sunt obsedate de diete

Daca ar fi sa aleaga, orice barbat ar opta pentru o prietena care sa nu il innebuneasca numarand caloriile sau uitandu-se urat la el atunci cand mananca fast food. Femeile plinute mananca normal si nu devin obsedate de diete, ca multe alte reprezentante ale sexului frumos.
Asadar, daca ai forme, nu uita ca femeile plinute au multe avantaje si, chiar daca nu sunt promovate in media, ele sunt apreciate cel mai mult acolo unde conteaza: in viata reala!

08
apr.
14

Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind

Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviindHristos a inviat in taina, nestiut de nimeni. Ne-am fi asteptat ca Mantuitorul sa le spuna Apostolilor nu doar ca va invia, ci si momentul in care se va petrece ridicarea Sa din moarte, ca ei sa creada in minunea Invierii Sale. Stim din Scriptura ca nici ucenicii si nici Sfintele Femei nu au crezut ca Mantuitorul a inviat. E adevarat ca spre deosebire de Apostoli, Femeile Mironosite nu L-au parasit pe Domnul, nici in viata, nici in moarte. Dar si ele vin la mormantul Domnului ca sa-L tamaieze, deci ca la un mort.

De ce atata discretie in invierea Domnului? Pentru ca aceasta Inviere nu a fost o revenire la viata a unui cadavru, ci a fost biruinta asupra mortii. Sa nu se inteleaga ca Mantuitorul nu a murit cu adevarat. A murit pe cruce, dar nu a fost un simplu om. Din acest motiv, Hristos nu a fost pus in mormant ca sa stea acolo ca un mort. Moartea Sa nu a fost drum spre stricaciune, caci ea a cuprins in sine inceputul invierii.

De pe Cruce El se pogoara intru cele mai de jos ale adancului si se arata protoparintilor Adam si Eva, pe care-i ridica impreuna cu cei adormiti. De aceea mormantul nu a putut tine trupul Domnului. Ce minunat spunem in Prohod: „In mormant viata pus ai fost Hristoase”.

Biruinta asupra mortii este mai mult decat intoarcerea la viata. Este recreatie. Iar aceasta noua nastere este mai presus de vederea noastra.

Pe de alta parte este important sa stim ca in Sfanta Scriptura nu exista nicio dovada ca Hristos I s-ar fi aratat, dupa inviere, si Maicii Sale. Daca toate aratarile Domnului de dupa inviere au avut un caracter demonstrativ, sa-i incredinteze pe cei ce se indoisera de adevarul invierii, Maica Domnului a fost singura care nu s-a indoit. Din acest motiv ea nu avea nevoie de dovada. De aici reiese ca Mantuitorul nu a dorit ca cineva sa creada in El constrans de evenimentul ca atare al Invierii Sale, ci din iubirea pentru El.

Nimeni nu L-a vazut pe Domnul inviind, dar multi sunt cei ce L-au vazut inviat.

CrestinOrtodox

08
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-08

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST
În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
07
apr.
14

Horoscop erotic: Cu ce zodii te potrivesti in pat

 

Vrei sa stii care este cea mai potrivita zodie cu care sa faci sex? Afla mai multe informatii in continuare.

 

Berbec

Aflati sub semnul Zeului Razboiului, Berbecii intai actioneaza si dupa aceea gandesc. Ei sunt excitati de ideea de vanatoare, sunt dominatori. Cu toate acestea, nu isi doresc un partener supus, ci de unul spontan, atat in viata, cat si in dormitor.

Zodii compatibile: Leu, Sagetator, Gemeni, Varsator.

Taur

Condusi de Venus, Taurii sunt senzuali, loiali, credinciosi. Ei nu fac sex, ei fac dragoste, le place sa ofere placere, cred in puterea romantismului. Te poti astepta de la ei de la cine romantice, flori, lumanari. Nu le place sa se grabeasca, nici in viata, nici cand fac amor.

Zodii compatibile: Fecioara, Capricorn, Rac, Pesti.

Gemeni

Gemenii sunt persoane duale, le place sa fie in centrul atentiei, sa povesteasca. Le plac varietatea si spontaneitatea. Nu e exclus sa iti propuna o partida intr-un loc public.

Zodii compatibile: Balanta, Varsator, Berbec, Leu.

 

Rac

Racii au nevoie de un mediu sigur, de dragoste pentru a putea face sex. Pentru ei nu se poate sex fara dragoste.

Zodii compatibile: Pesti, Taur, Fecioara.

 

Leu

Leii pot fi egoisti, chiar si in dormitor, cu toate acestea dau dovada de romantism cand fac sex. Ei vor dragoste, prietenie, nu doar o relatie fizica.

Zodii compatibile: Berbec, Gemeni, Balanta.

 

Fecioara

Fecioarele au doua fete: “virgina” si “vulpea”. Aparent sunt dulci si inocente, iar dupa ce te seduc sunt adevarate maestre. Fecioarele prefera relatiile pe termen lung, nu sunt incante de sexul de-o noapte.

Zodii compatibile: Taur, Capricorn, Rac.

Balanta

Balantele vor cauta sa aiba alaturi o persoana sexy, care sa le ofere placere si sa le satisfaca nevoile. Daca nu primesc ceea ce vor, vor cauta in alta parte.

Zodii compatibile: Gemeni, Varsator, Leu, Sagetator.

 

Scorpion

Scorpionii sunt foarte posesivi. Ei se simt amenintati doar daca privesti inspre altcineva. In schimb, sunt foarte loiali, de incredere si vor fi acolo de fiecare data cand ai nevoie de ei. Le plac sexul si au fantezii “obraznice”.

Zodii compatibile: Pesti, Fecioara, Capricorn.

 

Sagetator

Sagetatorii sunt jucausi, spontani si aventurosi. Si in viata de zi cu zi, si in dormitor. Cand isi gasesc jumatatea sunt devotati si implicati total in realatie, atat timp cat si partenerul este.

Zodii compatibile: Leu, Berbec, Varsator, Balanta.

Capricorn

Capricornii isi ascund emotiile foarte bine, asa ca iti este foarte greu sa-ti dai seama daca sunt sau nu indragostiti. Sunt firi materialiste si manageriaza foarte bine banii.

Zodii compatibile: Fecioara, Taur, Pesti.

Varsator

Sunt maestri ai sexului. Le este frica, insa, de angajament si de cuvantul “dragoste”. Sunt foarte nerabdatori si, de obicei, partidele de sex sunt scurte, dar intense. Sunt foarte inventivi in pat.

Zodii compatibile: Balanta, Gemeni, Berbec.

 

Pesti

Pestii depun toate eforturile pentru satisfacerea partenerului de sex. Sunt foarte pasionali, dar extrem de gelosi. Pun mare pret pe intimitate.

Zodii compatibile: Rac, Taur, Capricorn.

07
apr.
14

5 tipuri de femei cu care barbatii refuza sa se insoare

Fiecare barbat are standardele lui si cauta un anumit tip de femeie care sa-l completeze si sa-l implineasca din toate punctele de vedere. Iata 5 tipuri de femei care nu sunt trecute pe lista candidatelor la maritis, in opinia barbatilor chestionati de site-ul de matrimoniale Samantha’s Table Matchmaking.

 1. Femeia “Traiesc numai pentru tine”

Este tipul de femeie care se agata cu disperare de un barbat. La inceput el este flatat de atentia pe care o primeste din partea unei femei, insa, cu timpul, este pur si simplu sufocat de atata dragoste. Barbatii au nevoie de o femeie independenta si nu de cineva care sa stea toata ziua la usa, asteptandu-l sa vina acasa.

 

2. Femeia “Vreau un tata!”

O vezi numai alaturi de barbati mult mai in varsta decat ea si asta pentru ca are nevoie de un tata, nu de un iubit sau de un sot. La inceput, barbatii pot fi incantati de faptul ca li se cere permisiunea sa se faca X sau Y, ca li se cere parerea sau sfatul, insa, cand isi vor da seama ca langa ei se afla o femeie care traieste ca-n adolescenta cu dorinta de a-i atrage atentia “taticului”, vor iesi rapid din relatie.

 

 3.Femeia “Ii dau raportul mamei!”

Este femeia care nu ia nicio decizie de una singura, daca nu s-a consultat in prealabil cu mama. Vorbesc la telefon de zeci de ori pe zi. La inceput, barbatii pot fi atrasi de ideea de a avea alaturi o femeie grijulie, care se intelege perfect cu familia ei, insa nu vor fi prea incantati sa afle ca femeia de langa ei ii cere permisiunea mamei pentru lucruri care ii privesc doar pe ei.

4. Femeia “Am aflat un secret”

Este femeia care stie toate barfele din cartier si moare de nerabdare sa i le spuna barbatului de langa ea si tuturor. La inceput, barbatii pot fi atrasi de modul in care vorbeste, de glumele ei, dar vor incepe sa se gandeasca daca nu cumva, la un moment dat, sunt si ei insisi subiecte savuroase in conversatiile ei cu alte persoane.

 

5. Femeia “Vreau si eu”

Este tipul de femeie care vrea sa fie cel putin la fel de “buna” ca restul persoanelor pe care le cunoaste personal. Si-a luat X haina de blana, vrea si ea. Familia Y a plecat in vacanta in strainatate, vrea si ea. Vorbeste constant despre ceea ce fac altii si ceea ce au altii. Toate aceste lucruri pun presiune pe barbat, care incepe sa se gandeasca daca nu cumva femeia are o problema cu ea insasi.

 

07
apr.
14

3 tipuri de barbati care te vor transforma intr-o amanta. Afla de cine trebuie sa te feresti!

3 tipuri de barbati care te vor transforma intr-o amanta. Afla de cine trebuie sa te feresti!

Se intampla ca femeile sa devina amante fara ca macar sa isi dea seama de acest lucru. Ai impresia ca iesi cu un barbat la fel de singur si de lipsit de obligatii ca si tine si, pe masura ce relatia voastra evolueaza, observi ca anumite aspecte nu sunt tocmai cele caracteristice unei relatii care se inscrie perfect in limitele codului etic.

Nu este vorba de faptul ca barbatii aleg sa insele, la modul general, sau ca femeile se lase pacalite sau nu de capcanele lor. Exista insa cateva tipuri de barbati a caror viata amoroasa chiar graviteaza in jurul minciunii si al tradarii.Trecand peste aspectul moral al statutului de amanta si peste faptul ca, cel mai probabil, un barbat implicat intr-o relatie serioasa si durabila nu isi va parasi punctul de stabilitate pentru ceva nou, sa analizam alte cateva aspecte ale barbatilor care te vor transforma intr-o amanta.

Acesti masculi alfa care nu vor decat sa se joace cu sentimentele tale, in timp ce stiu ca pot rani si o alta femeie, se impart in 3 categorii:

1. Iubitul suspect

Ati inceput relatia in conditii normale, chiar banale, cu intalniri si vazut filme impreuna. Nu s-a ferit niciodata sa te duca intr-un anumit loc sau sa te prezinte prietenilor lui. Nu pare sa se teama de privirile altora atunci cand este cu tine, asa ca initial nu ti-a dat nimic de banuit.

Insa, pe masura ce ati avansat, lucrurile au inceput sa se schimbe. A devenit indisponibil in orice moment, iar atentia lui pare sa nu fie concentrata intotdeauna doar asupra ta.

Cu toate astea, nu ai indraznit niciodata sa cauti dovezi care sa demonstreze ca tipul mai este implicat si intr-o alta relatie. Dar ar trebui sa faci acest lucru, daca intalnirile voastre tind sa fie din ce in ce mai intime si mai rare, pentru ca este foarte posibil ca el sa te fi avansat la… stadiul de amanta.

2. Cartita
Desi nu este nici mincinosul veritabil si nici tradatorul implacabil, acest tip este implicat intr-o relatie si ti-a spus asta ca si cum nu ar avea nici o putere in a schimba aceasta situatie.

Va apela adesea la scuze penibile si va recurge la tot soiul de tertipuri pentru a te avea in patul sau, iti va face promisiuni in legatura cu viitorul vostru, cu faptul ca va renunta la prima relatie, insa va amana mereu momentul decisiv.

Va avea tot felul de explicatii in legatura cu motivele care nu ii permit sa renunte la relatia stabila in care este implicat si va avea tendinta sa dramatizeze situatia proprie si sa o minimalizeze pe a ta.

3. Adevaratul jucator

Acesta este cel mai sincer si cel mai corect dintre toti, daca se poate spune asa. Nu te va minti in legatura cu situatia lui si nu va incerca sa te seduca prin tertipuri ieftine.

Adept al principiului „Ce-i in mana nu-i minciuna”, acest tip debordeaza de transparenta si nu iti va promite niciodata nimic mai mult decat iti poate oferi. Are curajul sa iti explice situatia si sa iti spuna conditiile in care puteti avea o legatura amoroasa.

Ceea ce este bine, intrucat macar nu te amageste si nu te alimenteaza cu iluzii, ci iti ofera posibilitatea sa alegi daca vrei sa-i fii amanta sau daca nu vrei sa ai nici o legatura cu el.

Sursa: Ele.ro
07
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-07

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST
În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
06
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-06

DUMINICA
A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Evanghelia de la Marcu
(X, 32-45)

n vremea aceea, luându-i cu El pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da pe mâna păgânilor şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia“. Şi au venit la El Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: „Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce-#i vom cere“. Iar El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?“ Iar ei I-au zis: „Dă-ne să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta“. Dar Iisus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu Mă botez?“ Iar ei I-au zis: „Putem“. Şi Iisus le-a zis: „Într’adevăr, paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s’a pregătit“. Şi auzind cei zece, au prins a se supăra pe Iacob şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: „Ştiţi că cei ce se socotesc conducători ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mari ai lor le stăpânesc; dar între voi să nu fie aşa, ci cel ce va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru, şi cel ce va vrea să fie întâiul între voi, să le fie tuturor slugă; că nici Fiul Omului n’a venit să I se slujească, ci să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi“.

În aceiaşI zi se citeşte şI Evanghelia Cuvioasei Maria Egipteanca
de la Luca
(VII, 36-50)

n vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi, intrând în casa fariseului, a stat la masă. Şi iată că era în cetate o femeie păcătoasă; şi aflând că El stă la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând a’nceput să-I ude cu lacrimi picioarele, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi-I săruta picioarele şi le ungea cu mir. Şi văzând fariseul care-L chemase, şi-a zis în sine: „Dacă acesta ar fi profet, ar şti cine este şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de el, că este păcătoasă…“. Şi răspunzând Iisus, i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva“. Iar el I-a zis: „Spune, învăţătorule!“ „Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?“ Răspunzând Simon, a zis: „Cred că acela căruia i-a iertat mai mult“. Iar El i-a zis: „Drept ai judecat“. Şi întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon: „O vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi cu părul capului ei le-a şters. Tu sărutare nu mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n’a încetat să-Mi sărute picioarele. Tu cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, fiindcă mult a iubit. Iar cui i se iartă puţin, puţin iubeşte“. Şi i-a zis ei: „Iertate îţi sunt păcatele!“ Şi cei ce şedeau împreună la masă au început să zică în sinea lor: „Cine este acesta, care şi iartă păcate?“ Şi i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!“

05
apr.
14

Ultimele ganduri ale zilei

Ultimele ganduri ale zileiSfarsitul incununeaza opera, spun cei intelepti. Inaintea tuturor, sunt de plans cei care incep un lucru bine si il termina rau. Tot asa, sunt de fericit cei care incep un lucru rau si il termina bine. Cuvioasa Maria Egipteanca, spre exemplu, si-a inceput viata rau, dar si-a incheiat-o bine, pasind pe culmile celor mai inalte virtuti. In definitiv, sfarsitul are o mare putere asupra intregii actiuni anterioare.

Seara este sfarsitul zilei. Precum o seara cu necaz poate strica odihna unei intregi zile, tot asa, o seara buna poate aduce odihna chiar si cele mai mari greutati ale zilei. Seara este acel sfarsit care incununeaza ziua. Modul in care ne petrecem seara, mai exact, poate fi stare sa repare intristarile si pacatele zilei.

Ultimele ganduri ale zilei

Pentru ca, de-a lungul zilei, atentia la gandurile, cuvintele si faptele noastre poate uneori sa lipseasca, seara, chiar inainte de a adormi, trebuie sa privim in urma si sa cantarim toate acele momente in care ne-am departat de Dumnezeu. Si, pe cat ne sta in putinta, sa le identificam, pentru ca, mai apoi, „sa le facem usoare”, cum spune Cuviosul Isihie Sinaitul, zicand: „Faptele noastre din fiecare zi trebuie sa le cantarim si sa le observam in fiecare ceas, iar seara sa le facem cat putem de usoare, prin pocainta, daca vrem sa biruim cu Hristos asupra rautatii.

Prin smerita cugetare si prin pocainta facem „usoare” toate momentele grele ale zilei. Mai intai, insa, e nevoie sa le identificam. Cum facem acest lucru ne spune Cuviosul Emilian Simonopetritul, zicand: „E nevoie ca faptele noastre zilnice sa le cercetam, sa le cantarim, sa le privim prin prisma lui Dumnezeu. (…) Sa fim atenti la faptele noastre, sa le luam de la nasterea lor, din clipa momelii, de la gandul initial. (…) Daca vrem ca Hristos sa ne dea biruinta impotriva rautatii, suntem datori sa cercetam gandurile si faptele noastre potrivit cu legea lui Dumnezeu.

De vom fi atenti la gandurile noastre rele, multe dintre ele nu vor mai ajunge fapte. Apoi, daca tot se intruneaza in fapte, ne mai ramane seara, ca, prin pocainta, sa le curatim, precum ne indeamna acelasi parinte athonit: „Daca ziua ai facut ceva care nu este corect, noaptea, prin pocainta si cu metanii, sa-ti usurezi greutatea.”

Faramituri din ruga de seara

„Dumnezeule cel vesnice si Imparate a toata faptura, Cela ce m-ai invrednicit a ajunge pana in acest ceas, iarta-mi pacatele ce le-am facut in aceasta zi – cu fapta, cu cuvantul si cu gandul – si curateste, Doamne, smeritul meu suflet, de toata intinaciunea trupului si a sufletului.”

Doamne, Dumnezeul nostru, orice am gresit in aceasta zi, cu cuvantul, cu gandul, si cu fapta, ca un bun si iubitor de oameni, iarta-mi!

„Ingerul lui Hristos, pazitorul meu cel sfant si acoperitorul sufletului si al trupului meu, iarta-mi toate cate am gresit in ziua de astazi si de toata viclenia vrajmasului meu celui potrivnic ma izbaveste, ca sa nu manii cu nici un pacat pe Dumnezeul meu.”

Rugaciunea catre Sfantul Duh

Doamne, Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, milostiveste-Te spre mine, pacatosul robul Tau, si ma miluieste si-mi iarta mie, nevrednicului, toate cate am gresit Tie astazi, ca un om si nu numai ca un om, ci si mai rau decat dobitocul.

Pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din tinerete si din obiceiul cel rau si care sunt din voia cea sloboda si din lene: ori de m-am jurat cu numele Tau, ori de L-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau pe cineva am clevetit in mania mea, sau am scarbit, sau de ceva m-am maniat, sau am mintit, sau fara de vreme am dormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am scarbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau stand la rugaciune mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat, sau m-am imbatat, sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima, sau ce nu se cade am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate, sau de rugaciune nu m-am ingrijit, sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte; ca acestea toate si mai mari decat acestea am facut.

Miluieste-ma, Stapane si Facatorul meu, pe mine, lenesul si nevrednicul robul Tau, si ma usureaza, si ma slobozeste si ma iarta, ca un bun si de oameni iubitor. Ca, in pace, sa ma culc si sa dorm eu, pacatosul, necuratul si ticalosul, si sa ma inchin, sa cant si sa preaslavesc preacinstitul numele Tau, impreuna cu al Tatalui si cu al Unuia-Nascut Fiului Lui, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!”

05
apr.
14

10 Lucruri pe care iPhone nu le poate face! Alt articol nerecomandat fanaticilor!

iphone

Stiu ca am sa primesc multe “laude” din partea fanilor Apple, dar ce am sa scriu mai jos sunt lucruri reale care pot fi verificate de catre detinatorii de iPhone 5s sau 5c. Majoritatea telefoanelor cu Android pot face aceste lucruri si le fac cu usurinta direct “out of the box”. Nici aici nu vom vorbi despre ce pot sa faca ele cu modificari gen Root sau Jailbreak.

1. Integrarea cu alte aplicatii

Desigur, poate ca pentru tine nu este important acest lucru, dar integrarea aplicatiilor pe Android este pur si simplu mai buna.Din clipa in care descarci o aplicatie ea se integreaza foarte usor cu restul aplicatiilor instalate, spre exemplu : vreau sa trimit un email unui prieten si vreau sa atasez o poza de pe Dropbox. Nici o problema, Dropbox se integreaza foarte bine cu restul aplciatiilor, inclusiv cu aplicatiile sistemului, astfel putand sa imi folosesc Gmail-ul si Dropbox-ul concomitent. Pe langa asta, mai sunt si aplicatii de pe alte dispozitive Android, precum cele pentru Chromecast, care fac parte din ecosistemul Google. Poti trimite imagini de pe Picasa in Chromecast, si in secunda in care ai inchis televizorul, poti relua tot slide-show-ul pe telefon sau tableta.

2. Nu poti seta aplicatii implicite

Daca descarc Google Chrome si doresc ca el sa fie aplicatia implicita pentru a naviga pe internet, nu se poate. Apple ma forteaza sa folosesc Safari chiar daca mie nu imi place. Sunt de inteles “problemele de siguranta”, dar pana la urma am dat o groaza de bani pe telefon, este de preferat sa ai data voie sa folosesti solutia de browsing preferata.

3. NFC

Poate ca nu ti se pare importanta aceasta functie, dar in unele cazuri oamenii nu cumpara un telefon din cauza lipsei NFC-ului. NFC iti permite sa transferi date sau sa faci plati. Aceasta facilitate devine foarte populara in ecosistemul Android.

4. Rezolutie HD a ecranului

Nu inteleg de ce Apple nu a introdus inca ecranele HD. Astazi totul are rezolutie HD, incepand cu telefonul si terminand cu televizorul si monitorul de la PC. Ei aleg sa foloseasca o rezolutie de 640 x 1136, care strica aspectul unui film 1080, chiar daca pacalesc ochiul cu cei 326ppi.

5. Widgeturi

Acestea sunt foarte importante.De ce? Pentru ca iti permit sa vezi chiar si pe Lockscreen starea vremii sau ultimele stirii, nu mai esti nevoit sa iti deblochezi ecranul, sa deschizi o aplicatie si sa te uiti. Oricum, este un lucru important si util, desi Apple spune ca nu este.

6. Useri multiplii

Inca un lucru foarte important, mai ales daca ai copii. Le poti crea un cont separat si poti alege ce aplicatii sa acceseze. Chiar si Windows Phone 8 are asa ceva.

7. Tastatura care poate fi inlocuita

Va puteti contrazice cat vreti cum mine, dar o tastatura ca Swype este mult mai utila si ergonomica decat oricare alta. Pot tasta mult mai repede, dar ghinion! pe iOS 7 nu pot schimba tastatura.

8. Host USB sau OTG

Pot cumpara un cablu OTG pentru suma de 15ron si pot conecta la telefon un stick USB, un HDD sau chiar aparatul foto, il pot folosi pentru transfer media, il pot folosi ca sa vad fisiere. Nu poti face acest lucru pe iPhone

9. Launcher care poate fi schimbat

Poate ca esti multumit de interfata cu care vine telefonul tau cu Android sau iOS 7, dar daca esti ca mine, unul caruia ii place sa isi personalizeze telefonul, ai alege in primul rand sa iti schimb Launcher-ul, lucru pe care, evident, nu il poti face pe iOS 7, adica pe iPhone. Ai o grila de icoane, si…toate iPhone-urile arata la fel.

10. Android

Cand spun Android ma refer la fapul ca poate rula pe o multime de dispozitive: ceasuri inteligente, televizoare, console etc…, si asta nu se poate face cu iOS. Ruleaza pe iPhone, iPad si…atat.

Bonus

1. Emulatoare

Poti instala pe Android emulatoare de Nintendo, SuperNintendo, Sega, PlayStation. Toate aceste emulatoare ruleaza fara probleme pe Android, fara a avea nevoie de Root.

2. Instalarea de ROM personalizat

Daca nu esti multumit de ROM-ul cu care vine telefonul tau, poti pune altul. Inainte sa spuneti ca aveti nevoie de Root pentru acest lucru, exista pe piata un o marca de telefoane care nu are aceasta nevoie pentru a putea pune un alt ROM. Acest brand este Oppo: pe orice dispozitiv Oppo poti instala alt ROM fara a avea nevoie de Root. Acestia va pun la dispzitie chiar la ei pe site optiunea ca telefonul sa vina cu Cyanogenmod instalat.

05
apr.
14

Motive pentru a trece de la Android la iOS! Atentionare: articol neindicat fanaticilor!

S-a speculat mult pe marginea categoriei de utilizatori numita “Android Switchers” (nu swingers :)),  adica oameni care au migrat de pe platforma iOS pe Android, adica de la iPhone sau iPad, la telefoanele si tabletele cu sistem de operare de la Google. Avem si noi doua astfel de exemplare in echipa si am scris despre asta pe zonait.tv. Este posibil insa si reversul acestei situatii? Exista motive pentru a trece de la Android la iOS?

Raspunsul este da! Interfata de la iPhone arata testele, este mai simpla si mai bine finisata. Desi Google a facut eforturi si progrese serioase in aceasta directie, mai are de recuperat.

Apoi, ecosistemul de aplicatii din App Store este mai bine pus la punct in primul rand ca securitate (fapt ras-certificat de companiile de securitate), dar si ca disponibilitate a aplicatiilor, care desi apar de obicei pentru amble sisteme de operare, statistic vin intai pe iOS. Deasemenea integrarea cu alte dispozitive a iPhone-ului este mai buna, cel putin cu device-urile din ecosistemul Apple: Notebook, AppleTV etc.

Asta ca sa nu mai mentionam o problema cu care ne-am confruntat si noi recent. Update-urile de sistem de operare vin intodeauna mai greu pe Android. Astept cu nerabdare momentul in care imi voi putea updata si eu Xperia Z1-ul meu la 4.4 KitKat, desi update-ul a fost lansat cu peste 2 saptamani in urma pentru modelul acesta de catre Sony. Deci nu de catre Google. Asta s-a intamplat cu secole in urma. Nu! De catre Sony! Si asta nu e tot. Trebuie ca si operatorul in a carui retea sunt sa primeasca suport de la Sony pentru update-ul telefonului meu. Mai complicat de atat nu se poate. Unii vor tine cu siguranta sa precizeze ca exista terminale care au instalat un Android stock (seria Nexus). Adevarat, dar sunt putine. Majoritatea producatorilor isi customizeaza acest sistem de operare si isi implementeaza propriile UI-uri.

Nu in ul

timul rand, ca power user al ambelor platforme cred ca pur si simplu partea video este mai buna pe iPhone si sistemul de aplicatii pentru filmare si fotografiere mai bogat. Gasiti pe zonait.tv doua articole pe acest subiect, unul care se refera la FilmicPro, poate cea mai buna aplicatie pentru video facuta vreodata, evident pe iOS, si unul despre ridicarea capabilitatilor de filmare ale iPhone-ului la 2K. Probabil ca unii vor spune: Sunt telefoane pe Android care filmeaza deja 4K! Ceea ce este perfect adevarat, doar ca vin cu aceasta optiune “integrata” din productie, nu ulterior printr-o aplicatie.

Am precizat in mai toate articolele mele anterioare ca mi-este straina orice forma de fanatism de brand. Utilizez de multi ani ambele platforme, de fapt de la inceputurile fiecareia, si categoric sunt lucruri pe care le fac bine ambele, dar si destule lucruri pe care le face mai bine una sau cealalta. Ideal este sa le detii pe ambele, fie in cazul in care esti abonat la 2 operatori si ai doua telefoane, fie ai tableta de un fel si telefonul de altul (desi aceasta a doua varianta nu este tocmai indicata dpdv al compatibilitatii si fluiditatii experientei). Am spus situatie ideala luand in calcul precaritatea financiara de la noi. De asemenea nu am luat in calcul in acest articol hack-urile ce se pot implementa pe ambele sisteme, capitol la care ne dovedim extrem de imaginativi. Si nu judecam asta. Si nu am tinut cont in ceea ce am scris aici nici de dimensiunea “sociala” a detinerii unui terminal sau altuia (telefoane pentru pitipoance, hipsteri etc). Important este sa ramai deschis, sa incerci, sa experimentezi si sa dai Cezarului ce-i al Cezarului atunci cand este cazul!

Producer ZONA IT

05
apr.
14

Iutimea, darul lui Dumnezeu

Iutimea, darul lui Dumnezeu „Iutimea are o putere stricatoare. Daca este miscata spre ganduri dracesti, le strica si le omoara pe acelea; daca, iarasi, se tulbura impotriva oamenilor, ea strica gandurile bune din noi. Asadar, vad ca iutimea e stricatoare a oricarui fel de ganduri, fie viclene, fie de-a dreapta (bune), daca se nimeresc. Caci ea ni s-a dat de Dumnezeu ca arma si ca arc, daca nu e folosita in amandoua partile. Caci eu am cunoscut si caini indrazneti impotriva lupilor, care sfasiau oile.” (Cuviosul Isihie Sinaitul)

Iutimea, un dar de la Dumnezeu

Cautand spre cuvintele de mai sus, Cuviosul Emilian, staretul Manastirii Simonos Petras, din Sfantul Munte Athos, spune: „Iutimea este si buna, si rea, este si pofta, si idee, este si lepadare, este si nadejde. (…) Iutimea este punctul de plecare, izvorul instinctelor si tendintelor omului. (…) Din firea ei, iutimea omului este stricatoare, vatamatoare si, de aceea, sa nu o amestecam cu obisnuitul ei inteles, adica cu nervii, cu mania. (…) Iutimea este stricatoare, ne destrama. (…)

Ideile noastre, cugetele noastre, dorintele noastre ne strica, ne izoleaza de ceilalti, nu mai comunicam intre noi. Iutimea este ceva al meu care ma izoleaza in viata mea individuala, in lupta mea, si nu ma lasa sa apartin tuturor, sa ma bucur cu toti. Astfel, sufletul se destrama, se salbaticeste, si nu mai putem trai. (…) Tot ce gaseste iutimea, topeste. (…)

Ce este iutimea? Un dar al lui Dumnezeu, o putere a sufletului omului ce isi are sediul in vointa noastra, astfel incat o putem indrepta spre bine sau spre rau. Cand o indrept catre bine, gandurile mele rele pleaca. Dar cand o indrept spre oameni, spre tine, care nu ma intelegi, care nu ma vrei, care nu ma asculti, care nu ma accepti, atunci iutimea mea distruge si gandurile bune, pentru ca toti avem si elemente bune, si elemente rele.

Dumnezeu ne-a dat iutimea ca sa fie arma si arc al nostru, incat sa ajungem in cer. Daca noi o indreptam spre bine, spre ascultare si spre arta ascultarii, atunci il castigam pe Dumnezeu. Daca, insa, facem contrariul, atunci chiar si elementele bune ale sufletului nostru se intorc spre rau: daca am iubire, iubirea mea se va intoarce spre rau, daca am smerenie, smerenia mea va ajunge complex de inferioritate. Daca am dor dupa Dumnezeu, acesta va ajunge narcisism, sentimentalism, ceva stricacios.

Nu numai lupul mananca oile, ci si cainii, care turbeaza. In acelasi fel pot sa turbeze inlauntrul nostru si cele mai bune seminte, iutimea si dorinta inimii noastre, ratiunea, gandirea, toate elementele bune pe care le-a asezat Dumnezeu in noi, si sa ne inversunam impotriva aproapelui si, in cele din urma, impotriva lui Dumnezeu.De aceea, e nevoie sa luam aminte foarte mult, incat (…) sa fim liberi si sa ne slujeasca toate elementele pe care le avem in noi.”

Sa nu folosim iutimea impotriva sufletului nostru !

Iutimea nu este totuna cu mania. Iutimea face parte din firea noastra, ea trebuind sa fie folosita doar spre bine, iar nu si spre rau. Cand e folosita rau, iutimea da nastere la manie. Pentru ca iutimea este folosita mai usor intr-o directie patimasa, se vorbeste adesea impotriva ei.

Cand sfintii ne indeamna sa scapam de iutime, ei se refera la modul gresit in care o folosim. „Paraseste mania si lasa iutimea!” (Psalmi 36, 8). „Lepadati-va de toate acestea: mania, iutimea, rautatea, defaimarea, cuvantul de rusine din gura voastra” (Coloseni 3, 8).

Sfaturi pentru indreptarea iutimii

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca patimile care se nasc din iutime sunt mai greu de biruit chiar decat cele care urmaresc implinirea irationala a unor pofte. „Mai anevoie de biruit sunt patimile iutimii, decat ale partii poftitoare. De aceea a si dat Domnul, ca o doctorie mai tare impotriva ei, porunca dragostei. (…) Iutimea o tamaduieste bunatatea, iubirea de oameni si mila.”

La randul sau, Avva Dorotei spune: „Acolo unde este compatimire si dragoste, acolo iutimea si tinerea de minte a raului nu mai au nici o putere.” Deci, iubirea, mila si compatimirea pentru aproapele educa iutimea, in asa fel incat ea sa poata fi folosita doar impotriva gandurilor rele.

Cand se manifesta patimas, iutimea se arata mai ales in forma maniei. Pentru aceasta, Sfantul Ioan Scararul ne pune inainte, ca vindecare, tot iubirea, blandetea si rabdarea, zicand: „Cel ce a dobandit iubirea s-a instrainat de nebunia maniei.”

Pe calea dinspre pacat spre virtute se porneste cu smerita cugetare despre sine. „Scara” ne invata acest lucru, zicand: „Smerenia alunga iutimea si mania. (…) Precum la aratarea luminii se retrage intunericul, tot asa, mireasma smereniei face sa piara toata amaraciunea si iutimea.”

Inca si mai mult ne ajuta tacerea cea inteleapta. Sfintii Calist si Ignatie spun ca „franarea iutimii se face prin tacerea la vremea cuvenita„, iar Sfantul Ioan Scararul intareste cuvantul, zicand: „Inceputul nemanierii este tacerea buzelor, in vremea tulburarii inimii.”

Fiind intrebat Cum imblanzeste iubirea iutimea?, Sfantul Maxim spune: „Fiindca iubirea are puterea sa se milostiveasca, si sa faca bine aproapelui, si sa fie cu indelunga rabdare fata de el, si sa indure cele ce-i vin de la el.”

Cuviosul Ambrozie de la Optina spune: „Nimeni nu trebuie sa-si dezvinovateasca iutimea prin oarecare boala; aceasta vine din mandrie. Iar mania omului, dupa cuvantul Sfantului Apostol Iacov, nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu (Iacov 1, 20). Ca sa nu te lasi purtat de iutime si manie, nu trebuie sa te grabesti.”

*

Oricine se va mania pe fratele sau va fi vrednic de osanda.” (Matei 5, 22)

„Sa nu intristati Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu, intru Care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii. Orice amaraciune si suparare si manie si izbucnire si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate. Ci fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos. (Efeseni 4, 30-32).

05
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-05

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Evanghelia de la Marcu
(VIII, 27-31)

n vremea aceea au ieşit Iisus şi ucenicii Săi prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Şi pe drum i-a întrebat pe ucenicii Săi, zicând: „Cine zic oamenii că sunt Eu?“ Ei i-au răspuns, zicând: „Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul dintre profeţi“. Şi El i-a întrebat: „Dar voi, voi cine ziceţi că sunt?“ Răspunzând Petru, I-a zis: „Tu eşti Hristosul!“ Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învie.

În aceiaşI zi se citeşte şI Evanghelia pentru cei morţi
de la Ioan
(V, 24-30)

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră atunci la Dânsul: „Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel care M’a trimis, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s’a mutat din moarte la viaţă. Adevăr, adevăr vă spun, că vine ceasul, şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce vor auzi vor învia. Că precum Tatăl are viaţă întru Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă întru Sine; şi putere I-a dat să facă judecată, pentru că El este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta; că vine ceasul când toţi cei din morminte Îi vor auzi glasul; şi cei ce au făcut cele bune vor ieşi spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândei. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; judec după cum aud, şi judecata Mea este dreaptă; pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui ce M’a trimis.“

04
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-04

VINERI


ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
03
apr.
14

Focul iadului

Focul iadului  Focul iadului este o realitate. Dar el nu exista pentru ca Dumnezeu doreste ca prin el sa-i pedepseasca pe cei rai. A impartasi aceasta idee, inseamna a atribui o slabiciune Firii dumnezeiesti.

Dumnezeu fiind iubire, revarsa peste toti dragostea Sa. Astfel si cei din iad au parte de iubirea dumnezeiasca. Numai ca ei sunt chinuiti de prezenta ei, in vreme ce persoanelor care L-au iubit pe Dumnezeu si Il iubesc, le aduce o nesfarsita bucurie. Este ceva asemanator cu prezenta luminii in aceasta lume. Aceeasi lumina ochiului sanatos ii aduce bucurie, in vreme ce ochiului bolnav ii este cauza de suferinta.

Focul iadului trebuie definit ca o dovada a iubirii dumnezeiesti. Prezenta lui exprima dorinta lui Dumnezeu de a nu ne lasa sa pierim definitiv. Sfantul Ioan Damaschin marturiseste ca existenta in iad este cea mai nefericita dintre toate, dar este de preferat disparitiei in nefiinta.

E bine sa retinem ca Dumnezeu nu abandoneaza pe nimeni. Daca cei din iad L-au parasit pe Domnul, El nu paraseste pe nimeni de aici. Din acest motiv, focul iadului este vesnic. Pentru ca vesnica este prezenta Sa si aici.

Nu focul iadului este aducator de suferinta, caci el este focul iubirii dumnezeiesti, ci starea omului face ca acest foc sa-i fie pricina de suferinta. Daca Dumnezeu ar ingadui unui om ajuns in rai sa fie prezent si in iad, focul de aici i-ar aduce fericire, caci este acelasi foc al dragostei pe care il traieste in rai. Din acest motiv, Sfantul Isaac Sirul numeste chinurile iadului drept chinurile iubirii.

In concluzie, chinuirile din iad nu Il au pe Dumnezeu ca autor, ci omul pacatos este cauza lor.

03
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-03

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST
În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
02
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-02

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST
În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
01
apr.
14

Pocainta Sfintei Maria Egipteanca

Pocainta Sfintei Maria Egipteanca

Pilda pocaintei Sfintei Maria Egipteanca este atat de cuprinzatoare si de pilduitoare incat sfanta Biserica vrea in mod deosebit sa o intipareasca in inimile noastre. Ca atare, pe langa ziua pomenirii ei i s-a inchinat si cea de-a cincea Duminica a Marelui Post; si, afara de asta, cu numele ei e insemnata starea la care canonul ei este imbinat cu Canonul Mare. S-ar parea ca sunt destule imbolduri pentru a ne opri luarea-aminte asupra intoarcerii ei la Dumnezeu si a trage inva­tatura din ea. Sa ascultam, deci, aceasta lectie.

Nu voi intra in amanuntele vietii Cuvioasei. Ma voi opri asupra primei lucrari savarsite asupra ei de catre ha­rul lui Dumnezeu, care a trezit-o din somnul pacatului -si ma opresc nu pentru a va pofti sa ii urmati (caci cum ati putea urma ceea ce nu depinde de voi), ci pentru a va arata ca fiecare poate si trebuie sa dobandeasca dori­re de a castiga acelasi har.

Convertirea sfintei Maria Egipteanca tine de converti­rile extraordinare. Vedeti ca ea era cu totul cufundata in pacat si nici cu gandul nu gandea sa-l paraseasca: dar vine harul si, prin lucrarea sa covarsitoare, o trezeste din atipirea pacatului. Desteptata, ea vede cat de pierzatoare e starea sa si se hotaraste sa se schimbe in bine. Cu ea s-a intamplat acelasi lucru ca si cand cineva ar fi cufundat in noroi si altcineva, venind, l-ar smulge cu mana tare din adancul mlastinii si l-ar pune slobod pe pamant tare. La fel a fost convertirea sfantului Apostol Pavel si a multor altora.

Insa ceea ce tine de lucrarile aparte, extraordinare, ale lui Dumnezeu, prin insasi firea sa nu poate fi de obste tu­turor; si daca cineva, intemeindu-se pe aceste pilde, ar refuza cu totul orice grija de intoarcere a sa la Dumnezeu si orice silinta, parca spunand harului: „Vino, ia-ma – si o sa merg cu tine”, acela ar fi nedrept si s-ar da singur pierzarii, dandu-se pe mana caderii sale. Calea de obste a tuturor este aceasta: „Cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide”. Oricum, si la cei ce merg pe aceasta cale lucra­rea harului care intoarce la Dumnezeu este asijderea insemnata de o zguduire; pentru ea, insa, este nevoie de pregatire prin osteneala personala, trebuie sa ne rugam pentru ea, este smulsa, parca, de la Domnul. Domnul vede osteneala cea dureroasa si da dupa osteneala. De la cei ca sfanta Maria, El nu asteapta aceasta osteneala, ci lucreaza de-a dreptul; osteneala urmeaza dupa aceea. Asa lucreaza Domnul asupra alesilor Sai deosebiti; iar noi tre­buie sa mergem pe calea cea de obste si sa ne silim pe noi insine a ne intoarce la Dumnezeu, atunci cand avem vremea bineprimita si strabatem zilele de mantuire.

Dar ce trebuie sa facem cu noi insine pentru a merita acest har al intoarcerii la Dumnezeu, cu ce trebuie sa ne ostenim, la ce trebuie sa ne silim pentru a-I arata atoate-vazatorului Dumnezeu ca dorim si cautam si insetam de atotlucrarea Lui cea mantuitoare in noi ?

Va voi arata asta pe scurt. Sa il luam pe om in starea in care i-a venit numai gandul simplu: „Chiar sa nu ma ocup deloc de mine si sa nu ma gandesc la indreptarea vietii mele?” Un simplu gand, fara nici o incuviintare a omului fata de el, nici dorinta de a urma imboldurilor lui. Asa, doar o cerinta a ratiunii: insa oricat ar cere rati­unea asta, omul nu va trece la fapte pana cand nu se va trezi ravna, energia constiintei adormite. Tocmai spre aprinderea acestei ravne sa ne purtam acum sufletul pe care l-a cercetat nu se stie cum, ca un oaspete nepoftit, gandul la mantuire.

Asadar, a venit gandul indreptarii: constiinta l-a insu­flat, sau ingerul pazitor l-a adus – nu-l lepada, ci apuca-te de el indata si incepe sa-ti faci niste operatii, ca sa zic asa, care sa dea acestui gand putinta de a pune sta­panire pe toate puterile fiintei tale. Sa lucrezi in cursul acestei experiente in mod opus celui in care lucreaza pacatul, in general in mod opus acelei randuieli a dispo­zitiilor sufletesti care il tin pe om in pacat. Pacatul incur­ca sufletul in multe curse ori se ascunde de el sub multe valuri – fiindca el este slut in sine si de la inceput ar pu­tea sa faca pe oricine sa fuga de el. Valurile acestea sunt: valul cel mai adanc si apropiat de inima, alcatuit din amagirea de sine, nesimtire si nepasare; deasu­pra lor si mai aproape de suprafata sufletului sade imprastierea impreuna cu grija de multe; urmeaza valul de deasupra – precumpanirea trupului si randuiala vietii exterioare, val hranit de pacate si patimi. Pacatul traieste in inima, de acolo pune stapanire pe tot sufletul, patrunde in trup si in toate faptele si relatiile noastre, alt­fel spus in intreaga purtare.

Asadar, incepe sa inlaturi aceste valuri unul dupa al­tul, cu scopul de a scoate la lumina duhul incurcat in ele, asa cum din pamant se inlatura strat dupa strat pentru a se ajunge la comoara ascunsa. Incepe chiar de la valul dinafara.

Curma pentru o vreme treburile si relatiile tale obisnuite, mai ales pe cele din care se hraneste patima ta stapanitoare. Ochi, ureche, limba – iata principalele canale pe care vine mancarea pacatoasa. Taie-le prin insingurare.

Dupa aceea, apuca-te de trup: refuza-i nu numai placerile, ci micsoreaza-i indestularea chiar si in trebuintele indispensabile ale somnului si mancarii. Vei subtia trupul, sufletul se va elibera din legaturile materiei, va deveni mai mobil, mai usor si mai receptiv fata de im­presiile bune. Tocmai asta va fi urmarea postirii cu dreapta socotinta.

Insingurarea si postirea usureaza sufletului intoarce­rea catre sine insusi. Intrand in sine, el intalneste acolo, insa, o tulburare cumplita, pricinuita de grija de multe si de imprastierea cugetului. Grijile ba de una, ba de cea­lalta se ingramadesc in inima si nu lasa sufletul sa se ocupe de sine, nu-l lasa sa se opreasca, ci il tot gonesc inainte. Iata, este nevoie sa le inabusim, sa le alungam din suflet si din inima, macar pe vremea postului. Cata vreme nu am facut lucrul acesta, nu putem face in conti­nuare nici un fel de lucrari asupra noastra, sau aceste lu­crari vor ramane cu totul neroditoare. Grija strange sau roade inima; dar si cand n-avem griji, gandurile desarte hoinaresc prin cap unul dupa altul, sau unul impotriva altuia, si pricinuiesc acolo o tulburare ca un vifor sau o furtuna. Intr-o astfel de stare nu se poate semana in su­flet nimic temeinic si statornic. Ca atare, trebuie sa adu­nam pe fiii nostri cei imprastiati – gandurile noastre – la­olalta, asa cum aduna pastorul oile sau cum o lentila convexa aduna razele imprastiate ale soarelui, si sa ii in­toarcem pe toti asupra-ne. Asta se savarseste prin luare-aminte sau trezvie.

In fine, grijile sa se ostoiasca, gandurile sa se linis­teasca, mintea sa se adune in sine si sa se statorniceasca asupra unui singur lucru. Trei sau patru valuri au fostj deja ridicate. Inaintea ta se afla omul tau cel launtric, cufundat in somnul nepasarii, nesimtirii si orbirii. Apropie-te acum cu barbatie si osteneste-te fara lenevie. Incepe lucrarea principala – trezirea din somn.

Inainte de toate, grabeste-te sa ridici de pe ochii mintii valurile care o tin in orbire. De ce nu se teme omul si nu se ingrijeste pentru sine insusi? Fiindca nu vede primejdia pe care o presupune starea sa. Daca ar ve­dea-o, n-ar putea sa ramana linistit, asa cum nu poate sta linistit in casa cel care vede ca e cuprinsa de flacari casa. Iar omul pacatos nu vede primejdia pe care o pre­supune starea sa pentru ca, din oarecare amagire, se ve­de intr-o stare multumitor de buna. Se furiseaza in el in­chipuiri mincinoase care il lingusesc, care-i incurca min­tea precum o plasa si il ascund pe om de sine insusi. Aceste inchipuiri, sau ganduri subtiri, sunt foarte multe. Unii, de pilda, spun: „Eu sunt crestin”, si raman linistiti, asemenea iudeilor care spuneau: „Samanta lui Avraam suntem”; isi insuseste intaietatile si fagaduintele cresti­nesti fara crestinism, altfel spus pune pe seama numelui, locului si a hainelor ceea ce se poate intemeia numai pe putere si pe vrednicia launtrica. Altora le vine in gand starea imbunatatita din afara sau le cad sub ochi calitatile lor trupesti – puterea si frumusetea – dimpreuna cu in­zestrarile sufletesti – intelectuale si estetice, care ii or­besc cu atat mai puternic cu cat se deosebesc mai mult prin ele de cei ce-i inconjoara. Altii sunt orbiti de oare­care fapte vazute sau chiar virtuti faptuitoare, cum ar fi intelepciunea si chibzuinta – mai ales cand acestea i-au atras cinstire, uneori nu doar din partea celor simpli. Iar altii, in fine, se intemeiaza pe faptul ca nu sunt singuri: „Si cutare este la fel ca mine, si cutare, si chiar cutare”; se amageste cu faptul ca obiceiurile pacatoase sunt ras­pandite, de parca multimea celor care pacatuiesc face mai putin pacatos pacatul.

Gandurile acestea si cele ase­manatoare lor tin mintea in orbire. Ca atare, intrand in tine insuti si adunandu-ti luarea-aminte, incepe sa inde­partezi aceste temeiuri ale orbirii, sa strici aceste nadejdi desarte sau, altfel spus, „indreptatiri ale raspunsurilor ce­lor din pacate”, impotriva carora se ruga prorocul David. Scoate-o la mijloc cu gandul pe fiecare dintre ele si Io-veste-o cu sanatoasa cugetare crestineasca. Convinge-te de urmatorul lucru: nu conteaza ca esti crestin daca tra­iesti rau; calitatile tale, daca nu sunt intoarse spre slava lui Dumnezeu, mai mult te vor osandi decat te vor in­dreptati; nici cinstirea, nici rautatea celorlalti nu iti vor ajuta. Chibzuind astfel, incetul cu incetul iti vei uni gan­durile si te vei infatisa unit inaintea privirii mintii si con­stiintei, care vor ridica glas puternic impotriva ta, mai ales atunci cand, comparand ceea ce esti cu ceea ce ar trebui sa fii, vor afla ca nu esti bun de nimic. Daca in urma acestui fapt vei incepe sa simti teama pentru tine insuti, e un semn bun – e prevestirea fugii de pacat, asa cum clatinarea randurilor de ostasi vesteste grabnica fuga a intregii ostiri.

In acest fel, odata cu vederea de sine in lumina cea adevarata ia nastere instinctul conservarii duhovni­cesti. Ca atare, neintrerupand cugetarile care iti dau in vileag orbirea, in urma primei miscari loveste-te si mai mult si zguduie inima ta cu idei ce pot sa te intoarca de la pacat si sa-ti starneasca dezgustul fata de el.

Inchipuie-ti cat mai viu ce este pacatul in sine. Este o boala, cea mai rea dintre toate bolile: el il desparte pe om de Dumnezeu, arunca in neoranduiala sufletul si tru­pul, da constiinta chinurilor, il supune pe om necazuri­lor in viata, in moarte si dupa moarte, ii inchide raiul, il arunca in iad. Poate ca prin aceste ganduri se va infiripa in inima dezgustul fata de acest monstru.

Cerceteaza legatura dintre pacat si diavol, si vezi ce prieten si despot slut iti dobandesti prin pacat. Diavolul este in vrajmasie cu Dumnezeu. El pare ca ii spune Ce­lui Preaindurat: „Tu le dai toate, dar ei tot se abat de la voia Ta; iar eu nu le dau nimic, insa ii fac sa imi lucreze cu atata osardie”. El este un amagitor. Acum, aruncandu-ne in pacate, fagaduieste in schimbul lor oarecare dulceata, iar dincolo ne va pune in fata aceleasi pacate, razand rautacios, daca nu ne vom pocai. El se cutremura de bucurie rautacioasa atunci cand cineva ii cade in gheare. Adu-ti aminte toate acestea, poate ca vei simti si tu ura fata de acest urator al nostru si al lucrarii lui in noi, care este pacatul.

Intoarce-te, in fine, catre Dumnezeu si judeca ce este pacatul inaintea fetei Lui, Atoatestiutorului si Pretutindenea-Fiitorului, Preabunului si Preainduratului, Purtatoru­lui de grija si Rascumparatorului nostru. Dupa ce ti-ai scos la lumina nelegiuita neluare-aminte, nefrica si nere­cunostinta fata de El, poate ca vei starni in tine jale man­tuitoare si intristare dupa Dumnezeu.

Atunci cand, in acest chip, ne vom inghesui in inima unul dupa altul, chiar cu de-a sila, simtamintele care frang inima – fie dezgustul si ura fata de pacat, fie frica si groaza de incepatorul pacatului, fie jalea si intristarea in Domnul -, inima se va incalzi si pune in miscare, pu­tin cate putin. Curentul electric impartaseste trupului o anumita incordare si excitabilitate; aerul curat si racoros impartaseste o anumita prospetime si vioiciune: asa si simtamintele acestea pun in miscare energia adormita a puterilor lucratoare, in fine, ele dau nastere in om dispo­zitiei de a se scula si a lucra spre mantuirea sa.

Acestea sunt primele miscari ale grijii de mantuirea sufletului. Cand vor avea loc, nu intarzia sa lucrezi asupra ta si din aceasta parte: alunga somnul nepasarii. Sileste-te in fel si chip sa-ti incordezi puterile sufletului si sa te apuci de treaba pe loc, fara intarziere. Daca vei amana, mai rau va fi: mai mult te vei deprinde cu pacatul, pacatul va da in tine ramuri din ce in ce mai stufoase, iar lanturile pa­catului vor deveni din ce in ce mai incurcate. Pana la urma, pacatul te va impovara atat de mult ca nici nu o sa te mai scoli: te vei duce pe urma dracului, de unde poate ca nu va mai fi intoarcere. Deci, grabeste-te !

Adu-ti aminte, totodata, de „cele mai de pe urma ale tale”. Spune-ti: „Iata moartea; unul, altul mor langa tine; iata ca acum-acum vine si randul tau. Lovitura mortii sta gata ca o sabie asupra capului si te va lovi pe neastepta­te. Dupa aceea vine judecata; cele tainuite ale tale se vor vadi inaintea ingerilor si a tuturor Sfintilor. Acolo vei fi singur cu faptele tale. in urma lor vei fi indreptatit sau osandit – vei ajunge fie in rai, fie in iad. Ia seama: in rai nu se intra cu pacate, iar iadul este pecetluit cu pecetea lepadarii Dumnezeiesti. Acolo este chin fara sfarsit si fara bucurie. Oare nu este vremea sa lepezi aceasta po­vara, care iti pregateste asemenea necaz ?”

Pentru ca lucrarea tuturor acestor ganduri sa aiba cat mai mari sorti de reusita, aduna-le pe toate intr-un chip oarecare si poarta-le in minte ca pe un imbold statornic, inchipuie-ti, spune sfantul Tihon, ca deasupra ta este sa­bia dreptatii Dumnezeiesti, sub tine este iadul, gata sa te inghita, inaintea ta moartea, inapoi adancul pacatelor, de-a stanga si de-a dreapta multime de vrajmasi rai. Daca iti vei pune o asemenea randuiala in minte, vei auzi neincetat inauntrul tau un glas indemnator: „Oare se cade tie sa fii in nepasare ?”

Prin asemenea cugetari si lucrari si prin cele aseme­nea lor se ridica, in fine, si ultimul val al pacatului, alca­tuit din nepasare, nesimtire si orbire. Acum, omul paca­tos este descoperit in fata ochilor sai, nu mai este nesim­titor fata de primejdia starii sale si nu arareori nazuieste sa se scoale si sa mearga; insa prin asta nu a fost facut totul. Aici lipseste – este limpede – lucrul de capetenie: imboldul haric. Osteneala a fost intrebuintata, cautarea a fost descoperita: insa toate acestea alcatuiesc doar stra­danii in vederea atragerii harului de partea noastra, insa nicidecum insusi lucrul pe care il cautam. Cautam si ba­tem – insa daruirea este la voia impartitorului darurilor, Care imparte ca un stapanitor cui vrea El.

Asadar, intrebuintand cu osardie toate mijloacele amintite, umbla as­teptand sa te cerceteze Dumnezeu – Care, desi este tot­deauna gata, nu vine niciodata cu preaviz. Ca atare, cre­eaza conditiile in care obisnuieste harul sa lucreze, iesi, cum ar veni, intru intampinarea lui. Mergi la biserica si ia parte la toate slujbele, citeste ori asculta cuvantul lui Dumnezeu, discuta cu oameni tematori de Dumnezeu, incepe oarecare facere de bine sau osteneala, si mai pre­sus de toate roaga-te. Roaga-te si la biserica si acasa, si­lind prin staruinta ta pe Cel indurat sa iti daruie, ca pe o paine spre fiinta, ajutor haric spre mantuire. Astfel sa te ostenesti, sa te incordezi, sa cauti – si vei gasi. Astfel sa bati, si ti se va deschide. Domnul Mantuitorul va vedea aceasta osteneala a ta spre mantuire, si-ti va trimite aju­torul Sau cel mantuitor, care, venind, va rupe toate lega­turile pacatului si va da sufletului libertatea de a merge pe calea Domnului fie intru insingurarea pustiei, fie in sfera obsteasca. Va veni, adica, ceea ce i s-a dat sfintei Maria Egipteanca pe degeaba.

Ce se cuvine sa facem pe urma ne va invata insusi harul, cercetatorul sufletelor, asa cum a invatat-o pe Ma­ria Egipteanca, asa cum invata pe oricine se invrednices­te de el si se supune lui.

Judecand dupa tot ce este neaparata nevoie sa facem cu noi insine ca sa aflam acest har ce insufla la intoarce­rea catre Dumnezeu, puteti vedea ca cea mai bineprimi-ta vreme pentru acest lucru sunt sfintele posturi, si in primul rand sfanta Patruzecime. Acesta este, pe scurt, „programul” pregatirii cuvenite pentru spovedanie si pri­mirea sfintei impartasanii. Pilda sfintei Maria Egipteanca ni se propune acum, intre hotarele postului, tocmai pen­tru a ne aminti, pentru a ne face sa cercetam cu grija daca ne-am pregatit de spovedanie si de impartasire, si daca am facut-o asa cum se cuvine.

Cel ce s-a pregatit de spovedanie si de impartasire asa cum se cuvine trebuiesa se simta insufletit, inviat, incordat spre sfortari in lu­crarea mantuirii. Acest scop al sau este fie de a dobandi harul, fie de a-l recastiga daca l-a pierdut, fie de a starni mai tare focul lui, care a inceput sa se stinga – nu numai de a merge la biserica si de a posti. Si randuiala aceasta exterioara e necesara, insa principalul sta in schimbarea randuielii launtrice. Daca s-a invrednicit cineva de asta, sa multumeasca Domnului; daca nu s-a invrednicit, mai este timp. Intra in arena mantuitoare a ostenelii cu tine insuti – si vei primi. Domnul este aproape. Te vei apro­pia si tu de El si fara indoiala ca va avea loc impreuna­rea dintre Domnul, Cel Iubitor de impartasire, si sufletul tau, cel zidit dupa chipul si asemanarea Lui, care este cautat de El si care il cauta. Amin.

Sfantul Teofan Zavoratul

CrestinOrtodox

01
apr.
14

Sfanta Maria Egipteanca

Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Egipteanca este cinstita de Biserica Ortodoxa pe 1 aprilie si in cea de-a cincea Duminica a Postului Sfintelor Pasti. A trait in a doua jumatate a secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea. A murit in anul 431, in timpul imparatului Teodosie cel Tanar.

Maria Egipteanca s-a nascut in Egipt. La varsta de 12 ani si-a parasit parintii si a mers in Alexandria, unde timp de 17 ani a dus o viata desfranata. La varsta de 29 de ani, paraseste Alexandria si ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt si Libia, care calatoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci.

Ajunsa in Ierusalim, doreste sa intre in Biserica Sfantului Mormant, insa, nu a putut inainta decat pana la prag. Aici a simtit cum o putere nevazuta o opreste. Incerca de mai multe ori sa intre, dar fara rezultat. Este momentul cand intelege ca modul ei de existenta o face nevrednica de a intra in acest locas. Se roaga Fecioarei Maria sa faca posibila intrarea sa in locas, cu promisiunea ca isi va schimba intru totul modul de viata. Dupa ce se inchina Sfintei Cruci, aude un glas din departare care i-a grait: „Daca vei trece Iordanul, buna odihna vei gasi!”. In urma acestei descoperiri, Cuvioasa Maria Egipteanca alege sa-si traiasca viata in pustia Iordanului. Aici va petrece 47 de ani, in post si rugaciune.

A fost descoperita parintelui Zosima. Acest parinte, ajuns la varsta de 53 de ani, se intreba daca exista pe pamant cineva care sa-l intreaca in osteneala duhovniceasca.

Acestui monah i s-a aratat ingerul si i-a zis: „O, Zosima, precum era cu putinta unui om, bine te-ai nevoit si bine ai trecut pustniceasca alergare. Insa nimeni nu este intre oameni care s-ar putea arata pe sine ca este desavarsit. Mai multa iti e nevointa ce iti sta inainte, decat aceea pe care ai facut-o pana acum, pe care tu nu o stii. Dar ca sa cunosti cate cai sunt spre mantuire, iesi din pamantul tau, precum alta data Avraam cel vestit intre patriarhi, si mergi intr-una dintre manastirile ce sunt pe langa raul Iordan”.

Dupa cateva zile de mers prin pustiu, a intalnit-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca. Aceasta desi nu l-a intalnit niciodata, i-a spus pe nume si i-a cerut o haina ca sa-si acopere trupul. Din viata sfintei aflam ca in timp ce parintele Zosima se ruga, si-a ridicat ochii si a vazut-o pe sfanta inaltata de la pamant, „ca un cot, stand in vazduh si rugandu-se”.

Ii descopera parintelui viata sa si ii cere ca in anul urmator, in Joia din Saptamana Patimilor sa ia Sfintele Taine si sa mearga pe malul Iordanului ca sa o impartaseasca. Cand a venit Zosima la vremea ceruta, aceasta a insemnat cu semnul crucii Iordanul, a trecut pe el ca pe uscat si s-a impartasit. Parintele Zosima a revenit in anul urmator, dar a gasit-o moarta. Cu ajutorul unui leu a sapat mormantul ei si a ingropat-o.

Viata Sfintei Maria Egipteanca a circulat prin viu grai pana in vremea patriarhului Sofronie al Ierusalimului, care a decis sa o scrie in secolul al VIII-lea.

Maria Egipteanca si Maria Palestinianca

Parintele Makarios Simonopetritul, in cartea sa „Triodul explicat”, publicata la Editura Deisis in anul 2003, sustine ca potrivit studiilor recente, viata Sfintei Maria Egipteanca ar fi mai degraba „o amplificare legendara in scopuri didactice a vietii unei Sfinte Maria Egipteanca din Palestina, despre care vorbesc Viata Sfantului Teoctist din Lesbos, doua istorii ale lui Pavel din Monembasia si o istorie ‘folositoare de suflet’ anonima”.

Potrivit Vietii Sfantului Teoctist, confirmate de Chiril din Skythopolis in Viata Sfantului Chiriac scrisa de acesta, aceasta Marie a vietuit in Palestina si a fost cantareata la biserica Anastasis din Ierusalim. Ea a ales sa fuga singura in pustie din cauza „scandalurilor” pe care le-a prilejuit frumusetea ei. Ioannis si Panamon au intalnit-o in desert aproape in aceleasi imprejurari in care o intalneste Zosima pe Maria Egipteanca in Viata patriarhului Sofronie. Ea le-a povestit plecarea sa in pustie, viata sa de asceza rugandu-i sa vina din nou la ea la intoarcerea din vizita pe care acestia o faceau avvei Chiriac. Cand acestia au revenit la grota sfintei anahorete, au gasit-o moarta si au ingropat-o ca pe Maria Egipteanca.

Istoria Sfintei Maria Egipteanca ramane in esenta identica cu cea a Mariei Palestinianca, insa, marea diferenta sta in faptul ca prima s-a dus in pustie pentru a se pocai de pacate, in timp ce Maria Palestinianca s-a dus in pustia Iordanului pentru a fugi de pacatele trupesti, fiind foarte frumoasa.

Relatarea patriarhului Sofronie o prezinta ca pe o mare pacatoasa, care s-a dus in Palestina pentru desfrau, in timp ce Maria Palestinianca nu a fost supusa poftelor, retragandu-se in desert tocmai pentru a preintampina pacatul.

Ceea ce trebuie sa retinem din cele doua relatari, este indemnul la pocainta si lupta cu pacatul.

Viata Sfintei Maria Egipteanca se citeste integral in Denia Canonului Sfantului Andrei Criteanul din Saptamana a V-a a Postului Mare.

CrestinOrtodox

 

01
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-01

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST
În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
01
apr.
14

Obiceiul lui Dumnezeu

Obiceiul lui DumnezeuOsteneala trupului, munca, boala, suferinta, necazurile si rautatile din jurul nostru sunt, mai degraba, adevarate medicamente duhovnicesti, decat lucruri de care sa fugim. Prin ele putem ajunge mai usor la smerenie, cunoastere si pocainta.

Toate aceste greutati au un indoit scop. Intai, ele ne fac sa intelegem ca nu suntem facuti pentru lumea aceasta, ci pentru Imparatia lui Dumnezeu. Apoi, ele ne incununeaza cu mari cununi de biruinta, daca le induram cu seninatate pe toate. Peste toate se afla purtarea de grija a lui Dumnezeu, iar obiceiul Sau ramane in toate timpurile acelasi.

Obiceiul lui Dumnezeu

Dumnezeu are obiceiul de a lasa necazurile sa creasca pana acolo incat omul sa nu se mai increada in puterile si priceperea sa, ci sa astepte mila lui Dumnezeu. Facand astfel, Dumnezeu isi arata in cel mai inalt mod cu putinta puterea, iar omul invata pe viu ca intru toate trebuie sa-si puna nadejdea in purtarea Lui de grija.

In slujba Taina Sfantului Maslu se citeste un Apostol care ne invata tocmai acest lucru: „Nu voim, fratilor, ca voi sa nu stiti de necazul nostru, care ni s-a facut in Asia, ca peste masura, peste puteri, am fost ingreuiati, incat nu mai nadajduiam sa mai scapam cu viata. Ci noi, in noi insine, ne-am socotit ca osanditi la moarte, ca sa nu ne punem increderea in noi, ci in Dumnezeu, Cel ce inviaza pe cei morti, care ne-a izbavit pe noi dintr-o moarte ca aceasta si ne izbaveste si in Care nadajduim ca inca ne va mai izbavi” (II Corinteni 1, 8-10).

Nu potoleste raul de la inceput, ci cand a crescut !

„Vedem o mare care si-a deszavorat adancul; unii corabieri plutesc morti pe ape, iar altii sunt gata sa se inece; scandurile corabiilor sunt desfacute; panzele rupte; catargele sfaramate, vaslele lipsite de mainile vaslasilor; carmacii, in loc sa stea la carma, stau pe asternuturi cu mainile incrucisate pe genunchi; neputinciosi in fata imprejurarilor, suspina, striga, varsa lacrimi, se vaita; nu vad nici cerul, nici marea; peste tot intuneric adanc, de nepatruns, ca nu pot vedea nici pe cei de langa ei; mugetul valurilor e mare, iar fiarele marii se napustesc din toate partile asupra celor ce plutesc.”

„Dar cu toate ca vad acestea nu-mi pierd bunele nadejdi, pentru ca ma gandesc la Cel ce carmuieste acest univers. Acesta n-are nevoie de arta carmaciului ca sa biruie furtuna; El, cu un semn, potoleste tulburarea. Dar nu potoleste raul de la inceput, nici indata ce s-a ivit – asa este obiceiul Lui – ci cand a crescut, cand a ajuns la sfarsit, cand deznadejdea i-a cuprins pe cei mai multi, atunci face minunea, aratandu-Si si propria-I putere si deprinzand cu rabdare pe cei ce au indurat raul.”

Cand se petrece minunea ?

N-ar fi putut oare de la inceput sa impiedice caderea celor trei tineri (din Babilon) in incercarea aceea grozava? Dar n-a voit, ca sa le adune tinerilor mare castig. De asta a ingaduit sa fie dati in mainile barbarilor, sa se inalte focul din cuptor la mare inaltime, sa se aprinda mania imparatului mai tare decat cuptorul, sa li se lege picioarele si mainile cu multa strasnicie si asa sa fie aruncati in foc. Si cand toti cei ce priveau pierdusera nadejdea mantuirii lor, atunci, dintr-o data, mai presus de orice nadejde, s-a aratat facerea de minuni a lui Dumnezeu, Marele Mester, atunci a stralucit minunea Lui cu multa maretie. Focul a fost stins, iar cei legati au fost dezlegati.”

„Cuptorul a ajuns biserica, izvor si roua si mai de pret decat curtile imparatesti. Parul capetelor lor a fost mai tare decat focul, care inghite totul, care biruie si fierul si pietrele, care subjuga orice materie. S-a alcatuit acolo un cor armonios, corul acelor sfinti, care chemau la aceasta cantare minunata si firea cea vazuta si firea nevazuta. Cantau, inaltand imnuri de multumire, pentru ca au fost legati, pentru ca au fost dati focului, atat cat depindea de dusmani, pentru ca au pierdut tara, pentru ca au ajuns robi, pentru ca li s-a luat libertatea, pentru ca au ajuns fara patrie, fara casa, niste surghiuniti, pentru ca traiau intr-un pamant strain si barbar. Asa face un suflet recunoscator.”

Dupa ce rautatea dusmanilor a mers pana la sfarsit – caci ce mai puteau incerca dupa ce-i omorau? – si dupa ce atletii au implinit totul, dupa ce a fost impletita cununa, dupa ce au fost adunate rasplatirile lor si nimic nu mai lipsea spre slava lor, atunci relele au luat sfarsit. Iar cel ce a aprins cuptorul, cel ce i-a supus pe tineri la o pedeapsa atat de mare, chiar el ii lauda minunat pe sfintii aceia si ajunge crainicul minunii lui Dumnezeu: a trimis in toata lumea scrisori pline de cuvinte de lauda, in care povesteste cele intamplate si ajunge predicator vrednic de credinta al minunilor lui Dumnezeu, facatorul de minuni. Erau mai presus de banuiala cele scrise de el chiar in ochii dusmanilor, pentru ca fusese dusmanul si vrajmasul lor.”

Nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure !

„Nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure! Inceteaza de a ruga pe cutare sau pe cutare; lasa umbrele sa treaca – umbra, doar, e ajutorul omenesc – si roaga necontenit pe Iisus, Caruia-i slujesti, sa faca un semn numai; si toate se vor limpezi intr-o clipita. Iar daca L-ai rugat si nu ti s-a implinit ruga, afla ca asa a randuit Dumnezeu; nu pune capat de la inceput relelor, ci cand raul a crescut, cand s-a marit, cand dusmanilor nostri nu le-a mai ramas aproape rau de savarsit, atunci dintr-o data Dumnezeu preface totul in liniste si da dezlegari neasteptate lucrurilor. Da, Dumnezeu poate sa dea nu numai atatea bunatati cate asteptam si nadajduim, ci chiar cu mult mai multe si nesfarsit de mari. De aceea si Pavel spunea: „El poate sa le faca pe toate mai cu prisos decat cele pe care le cerem sau le gandim” (Efeseni 3, 20).

„Sa nu te tulbure, dar, nici unul din necazurile din viata! Atat au reusit asupra noastra, fara voia lor, dusmanii nostri, ca sa ne faca sa nu suferim raul ce ni-l fac; si-au terminat sagetile si n-au castigat nimic altceva decat ca s-au facut de rusine, ca s-au facut de ras si ca sunt in ochii tuturora dusmani de obste ai neamului omenesc. Aceasta-i plata ce-o primesc dusmanii, aceasta-i sfarsitul razboaielor lor!”

„Ah, ce mare lucra este virtutea si dispretul lucrurilor din lumea aceasta! Virtutea castigata chiar cu ajutorul curselor ce i se intind e incununata de cei care lupta impotriva el. Cei care o fac sa straluceasca mai mult, cei care incearca s-o doboare, ii fac mai puternici, mai inalti, mai de nebiruit, mai de neinfrant pe cei ce o savarsesc. Virtutea n-are nevoie de arme, lanci, ziduri, santuri, turnuri, bani, ostasi, ci numai de vointa puternica, de suflet neclintit, ca sa infranga toate uneltirile omenesti.”

Numai un singur lucru este infricosator: pacatul !

Numai un singur lucru este infricosator, numai de o singura tulburare trebuie sa ne temem: de pacat! Si n-am sa incetez sa spun mereu acest cuvant. Basme sunt toate celelalte, chiar de mi-ai vorbi de dusmanie, de ura, de viclenie, de calomnie, de ocara, de graire de rau, de confiscare de averi, de surghiun, de ascutitul sabiei, de un ocean de rele, de razboiul intregii lumi! Oricum ar fi acestea, sunt vremelnice si pieritoare; se petrec intr-un trup muritor si nu vatama deloc sufletul care privegheaza.”

Necazurile se fac pricina a mii de bunatati

„Nimic nu ne face atat de straluciti, atat de invidiati, nimic nu ne umple de mii si mii de bunatati, ca multimea incercarilor, ca primejdiile, ostenelile, tristetile, uneltirile necontenite de la cei care nu s-ar cuveni (sa le faca), daca le induram cu seninatate pe toate.”

Asa sunt necazurile! Pe cei care le indura in liniste si cu curaj, ii urca deasupra suferintelor, ii inalta de nu-i ating sagetile diavolului si-i invata sa dispretuiasca uneltirile. Ca si pomii care cresc la umbra sunt fara de putere si nu dau roada, pe cand cei care infrunta schimbarile aerului, care primesc loviturile vanturilor, arsita soarelui, sunt mai puternici, sunt plini de frunze si se rup de fructe.”

Sa multumesti mereu lui Dumnezeu pentru toate !

„Ai vazut maiestria lui Dumnezeu? Ai vazut intelepciunea Lui? Ai vazut minunea Lui? Ai vazut iubirea Lui de oameni si purtarea Lui de grija? Nu te tulbura, dar, nu te nelinisti, ci continua sa multumesti mereu lui Dumnezeu pentru toate, sa-L slavesti, sa-L rogi, sa-I ceri.

„De se napustesc asupra-ti mii de tulburari si mii de necazuri, de vin in fata ta furtuni, nimic sa nu te tulbure. Dumnezeu iese intru intampinarea noastra chiar cand totul ne duce la pieire.

„Dumnezeu poate sa scoale si pe cei cazuti, poate sa intoarca si pe cei rataciti, poate sa indrepte pe cei ce se poticnesc, poate sa scape de pacate pe cei se sunt plini de mii si mii de pacate, poate sa faca drepti, poate sa dea viata celor morti, poate sa faca mai stralucitoare pe cele daramate, poate sa innoiasca pe cele invechite. Daca aduce la existenta pe cele ce nu sunt, daca daruieste fiinta celor ce nicicand n-au fiintat, apoi cu mult mai mult va indrepta pe cele ce sunt si-au fost.”

(citatele aprtin Sfantului Ioan Gura de Aur)

*CrestinOrtodox

01
apr.
14

Aprilie 2014

apr14

0001




Blog Stats

  • 339.213 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

12 martie - Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog [ TRINITAS TV ] 15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iisus Hristos Inaltarea Domnului Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Tatăl nostru Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte