Arhivă pentru 1 aprilie 2014

01
apr.
14

Pocainta Sfintei Maria Egipteanca

Pocainta Sfintei Maria Egipteanca

Pilda pocaintei Sfintei Maria Egipteanca este atat de cuprinzatoare si de pilduitoare incat sfanta Biserica vrea in mod deosebit sa o intipareasca in inimile noastre. Ca atare, pe langa ziua pomenirii ei i s-a inchinat si cea de-a cincea Duminica a Marelui Post; si, afara de asta, cu numele ei e insemnata starea la care canonul ei este imbinat cu Canonul Mare. S-ar parea ca sunt destule imbolduri pentru a ne opri luarea-aminte asupra intoarcerii ei la Dumnezeu si a trage inva­tatura din ea. Sa ascultam, deci, aceasta lectie.

Nu voi intra in amanuntele vietii Cuvioasei. Ma voi opri asupra primei lucrari savarsite asupra ei de catre ha­rul lui Dumnezeu, care a trezit-o din somnul pacatului -si ma opresc nu pentru a va pofti sa ii urmati (caci cum ati putea urma ceea ce nu depinde de voi), ci pentru a va arata ca fiecare poate si trebuie sa dobandeasca dori­re de a castiga acelasi har.

Convertirea sfintei Maria Egipteanca tine de converti­rile extraordinare. Vedeti ca ea era cu totul cufundata in pacat si nici cu gandul nu gandea sa-l paraseasca: dar vine harul si, prin lucrarea sa covarsitoare, o trezeste din atipirea pacatului. Desteptata, ea vede cat de pierzatoare e starea sa si se hotaraste sa se schimbe in bine. Cu ea s-a intamplat acelasi lucru ca si cand cineva ar fi cufundat in noroi si altcineva, venind, l-ar smulge cu mana tare din adancul mlastinii si l-ar pune slobod pe pamant tare. La fel a fost convertirea sfantului Apostol Pavel si a multor altora.

Insa ceea ce tine de lucrarile aparte, extraordinare, ale lui Dumnezeu, prin insasi firea sa nu poate fi de obste tu­turor; si daca cineva, intemeindu-se pe aceste pilde, ar refuza cu totul orice grija de intoarcere a sa la Dumnezeu si orice silinta, parca spunand harului: „Vino, ia-ma – si o sa merg cu tine”, acela ar fi nedrept si s-ar da singur pierzarii, dandu-se pe mana caderii sale. Calea de obste a tuturor este aceasta: „Cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide”. Oricum, si la cei ce merg pe aceasta cale lucra­rea harului care intoarce la Dumnezeu este asijderea insemnata de o zguduire; pentru ea, insa, este nevoie de pregatire prin osteneala personala, trebuie sa ne rugam pentru ea, este smulsa, parca, de la Domnul. Domnul vede osteneala cea dureroasa si da dupa osteneala. De la cei ca sfanta Maria, El nu asteapta aceasta osteneala, ci lucreaza de-a dreptul; osteneala urmeaza dupa aceea. Asa lucreaza Domnul asupra alesilor Sai deosebiti; iar noi tre­buie sa mergem pe calea cea de obste si sa ne silim pe noi insine a ne intoarce la Dumnezeu, atunci cand avem vremea bineprimita si strabatem zilele de mantuire.

Dar ce trebuie sa facem cu noi insine pentru a merita acest har al intoarcerii la Dumnezeu, cu ce trebuie sa ne ostenim, la ce trebuie sa ne silim pentru a-I arata atoate-vazatorului Dumnezeu ca dorim si cautam si insetam de atotlucrarea Lui cea mantuitoare in noi ?

Va voi arata asta pe scurt. Sa il luam pe om in starea in care i-a venit numai gandul simplu: „Chiar sa nu ma ocup deloc de mine si sa nu ma gandesc la indreptarea vietii mele?” Un simplu gand, fara nici o incuviintare a omului fata de el, nici dorinta de a urma imboldurilor lui. Asa, doar o cerinta a ratiunii: insa oricat ar cere rati­unea asta, omul nu va trece la fapte pana cand nu se va trezi ravna, energia constiintei adormite. Tocmai spre aprinderea acestei ravne sa ne purtam acum sufletul pe care l-a cercetat nu se stie cum, ca un oaspete nepoftit, gandul la mantuire.

Asadar, a venit gandul indreptarii: constiinta l-a insu­flat, sau ingerul pazitor l-a adus – nu-l lepada, ci apuca-te de el indata si incepe sa-ti faci niste operatii, ca sa zic asa, care sa dea acestui gand putinta de a pune sta­panire pe toate puterile fiintei tale. Sa lucrezi in cursul acestei experiente in mod opus celui in care lucreaza pacatul, in general in mod opus acelei randuieli a dispo­zitiilor sufletesti care il tin pe om in pacat. Pacatul incur­ca sufletul in multe curse ori se ascunde de el sub multe valuri – fiindca el este slut in sine si de la inceput ar pu­tea sa faca pe oricine sa fuga de el. Valurile acestea sunt: valul cel mai adanc si apropiat de inima, alcatuit din amagirea de sine, nesimtire si nepasare; deasu­pra lor si mai aproape de suprafata sufletului sade imprastierea impreuna cu grija de multe; urmeaza valul de deasupra – precumpanirea trupului si randuiala vietii exterioare, val hranit de pacate si patimi. Pacatul traieste in inima, de acolo pune stapanire pe tot sufletul, patrunde in trup si in toate faptele si relatiile noastre, alt­fel spus in intreaga purtare.

Asadar, incepe sa inlaturi aceste valuri unul dupa al­tul, cu scopul de a scoate la lumina duhul incurcat in ele, asa cum din pamant se inlatura strat dupa strat pentru a se ajunge la comoara ascunsa. Incepe chiar de la valul dinafara.

Curma pentru o vreme treburile si relatiile tale obisnuite, mai ales pe cele din care se hraneste patima ta stapanitoare. Ochi, ureche, limba – iata principalele canale pe care vine mancarea pacatoasa. Taie-le prin insingurare.

Dupa aceea, apuca-te de trup: refuza-i nu numai placerile, ci micsoreaza-i indestularea chiar si in trebuintele indispensabile ale somnului si mancarii. Vei subtia trupul, sufletul se va elibera din legaturile materiei, va deveni mai mobil, mai usor si mai receptiv fata de im­presiile bune. Tocmai asta va fi urmarea postirii cu dreapta socotinta.

Insingurarea si postirea usureaza sufletului intoarce­rea catre sine insusi. Intrand in sine, el intalneste acolo, insa, o tulburare cumplita, pricinuita de grija de multe si de imprastierea cugetului. Grijile ba de una, ba de cea­lalta se ingramadesc in inima si nu lasa sufletul sa se ocupe de sine, nu-l lasa sa se opreasca, ci il tot gonesc inainte. Iata, este nevoie sa le inabusim, sa le alungam din suflet si din inima, macar pe vremea postului. Cata vreme nu am facut lucrul acesta, nu putem face in conti­nuare nici un fel de lucrari asupra noastra, sau aceste lu­crari vor ramane cu totul neroditoare. Grija strange sau roade inima; dar si cand n-avem griji, gandurile desarte hoinaresc prin cap unul dupa altul, sau unul impotriva altuia, si pricinuiesc acolo o tulburare ca un vifor sau o furtuna. Intr-o astfel de stare nu se poate semana in su­flet nimic temeinic si statornic. Ca atare, trebuie sa adu­nam pe fiii nostri cei imprastiati – gandurile noastre – la­olalta, asa cum aduna pastorul oile sau cum o lentila convexa aduna razele imprastiate ale soarelui, si sa ii in­toarcem pe toti asupra-ne. Asta se savarseste prin luare-aminte sau trezvie.

In fine, grijile sa se ostoiasca, gandurile sa se linis­teasca, mintea sa se adune in sine si sa se statorniceasca asupra unui singur lucru. Trei sau patru valuri au fostj deja ridicate. Inaintea ta se afla omul tau cel launtric, cufundat in somnul nepasarii, nesimtirii si orbirii. Apropie-te acum cu barbatie si osteneste-te fara lenevie. Incepe lucrarea principala – trezirea din somn.

Inainte de toate, grabeste-te sa ridici de pe ochii mintii valurile care o tin in orbire. De ce nu se teme omul si nu se ingrijeste pentru sine insusi? Fiindca nu vede primejdia pe care o presupune starea sa. Daca ar ve­dea-o, n-ar putea sa ramana linistit, asa cum nu poate sta linistit in casa cel care vede ca e cuprinsa de flacari casa. Iar omul pacatos nu vede primejdia pe care o pre­supune starea sa pentru ca, din oarecare amagire, se ve­de intr-o stare multumitor de buna. Se furiseaza in el in­chipuiri mincinoase care il lingusesc, care-i incurca min­tea precum o plasa si il ascund pe om de sine insusi. Aceste inchipuiri, sau ganduri subtiri, sunt foarte multe. Unii, de pilda, spun: „Eu sunt crestin”, si raman linistiti, asemenea iudeilor care spuneau: „Samanta lui Avraam suntem”; isi insuseste intaietatile si fagaduintele cresti­nesti fara crestinism, altfel spus pune pe seama numelui, locului si a hainelor ceea ce se poate intemeia numai pe putere si pe vrednicia launtrica. Altora le vine in gand starea imbunatatita din afara sau le cad sub ochi calitatile lor trupesti – puterea si frumusetea – dimpreuna cu in­zestrarile sufletesti – intelectuale si estetice, care ii or­besc cu atat mai puternic cu cat se deosebesc mai mult prin ele de cei ce-i inconjoara. Altii sunt orbiti de oare­care fapte vazute sau chiar virtuti faptuitoare, cum ar fi intelepciunea si chibzuinta – mai ales cand acestea i-au atras cinstire, uneori nu doar din partea celor simpli. Iar altii, in fine, se intemeiaza pe faptul ca nu sunt singuri: „Si cutare este la fel ca mine, si cutare, si chiar cutare”; se amageste cu faptul ca obiceiurile pacatoase sunt ras­pandite, de parca multimea celor care pacatuiesc face mai putin pacatos pacatul.

Gandurile acestea si cele ase­manatoare lor tin mintea in orbire. Ca atare, intrand in tine insuti si adunandu-ti luarea-aminte, incepe sa inde­partezi aceste temeiuri ale orbirii, sa strici aceste nadejdi desarte sau, altfel spus, „indreptatiri ale raspunsurilor ce­lor din pacate”, impotriva carora se ruga prorocul David. Scoate-o la mijloc cu gandul pe fiecare dintre ele si Io-veste-o cu sanatoasa cugetare crestineasca. Convinge-te de urmatorul lucru: nu conteaza ca esti crestin daca tra­iesti rau; calitatile tale, daca nu sunt intoarse spre slava lui Dumnezeu, mai mult te vor osandi decat te vor in­dreptati; nici cinstirea, nici rautatea celorlalti nu iti vor ajuta. Chibzuind astfel, incetul cu incetul iti vei uni gan­durile si te vei infatisa unit inaintea privirii mintii si con­stiintei, care vor ridica glas puternic impotriva ta, mai ales atunci cand, comparand ceea ce esti cu ceea ce ar trebui sa fii, vor afla ca nu esti bun de nimic. Daca in urma acestui fapt vei incepe sa simti teama pentru tine insuti, e un semn bun – e prevestirea fugii de pacat, asa cum clatinarea randurilor de ostasi vesteste grabnica fuga a intregii ostiri.

In acest fel, odata cu vederea de sine in lumina cea adevarata ia nastere instinctul conservarii duhovni­cesti. Ca atare, neintrerupand cugetarile care iti dau in vileag orbirea, in urma primei miscari loveste-te si mai mult si zguduie inima ta cu idei ce pot sa te intoarca de la pacat si sa-ti starneasca dezgustul fata de el.

Inchipuie-ti cat mai viu ce este pacatul in sine. Este o boala, cea mai rea dintre toate bolile: el il desparte pe om de Dumnezeu, arunca in neoranduiala sufletul si tru­pul, da constiinta chinurilor, il supune pe om necazuri­lor in viata, in moarte si dupa moarte, ii inchide raiul, il arunca in iad. Poate ca prin aceste ganduri se va infiripa in inima dezgustul fata de acest monstru.

Cerceteaza legatura dintre pacat si diavol, si vezi ce prieten si despot slut iti dobandesti prin pacat. Diavolul este in vrajmasie cu Dumnezeu. El pare ca ii spune Ce­lui Preaindurat: „Tu le dai toate, dar ei tot se abat de la voia Ta; iar eu nu le dau nimic, insa ii fac sa imi lucreze cu atata osardie”. El este un amagitor. Acum, aruncandu-ne in pacate, fagaduieste in schimbul lor oarecare dulceata, iar dincolo ne va pune in fata aceleasi pacate, razand rautacios, daca nu ne vom pocai. El se cutremura de bucurie rautacioasa atunci cand cineva ii cade in gheare. Adu-ti aminte toate acestea, poate ca vei simti si tu ura fata de acest urator al nostru si al lucrarii lui in noi, care este pacatul.

Intoarce-te, in fine, catre Dumnezeu si judeca ce este pacatul inaintea fetei Lui, Atoatestiutorului si Pretutindenea-Fiitorului, Preabunului si Preainduratului, Purtatoru­lui de grija si Rascumparatorului nostru. Dupa ce ti-ai scos la lumina nelegiuita neluare-aminte, nefrica si nere­cunostinta fata de El, poate ca vei starni in tine jale man­tuitoare si intristare dupa Dumnezeu.

Atunci cand, in acest chip, ne vom inghesui in inima unul dupa altul, chiar cu de-a sila, simtamintele care frang inima – fie dezgustul si ura fata de pacat, fie frica si groaza de incepatorul pacatului, fie jalea si intristarea in Domnul -, inima se va incalzi si pune in miscare, pu­tin cate putin. Curentul electric impartaseste trupului o anumita incordare si excitabilitate; aerul curat si racoros impartaseste o anumita prospetime si vioiciune: asa si simtamintele acestea pun in miscare energia adormita a puterilor lucratoare, in fine, ele dau nastere in om dispo­zitiei de a se scula si a lucra spre mantuirea sa.

Acestea sunt primele miscari ale grijii de mantuirea sufletului. Cand vor avea loc, nu intarzia sa lucrezi asupra ta si din aceasta parte: alunga somnul nepasarii. Sileste-te in fel si chip sa-ti incordezi puterile sufletului si sa te apuci de treaba pe loc, fara intarziere. Daca vei amana, mai rau va fi: mai mult te vei deprinde cu pacatul, pacatul va da in tine ramuri din ce in ce mai stufoase, iar lanturile pa­catului vor deveni din ce in ce mai incurcate. Pana la urma, pacatul te va impovara atat de mult ca nici nu o sa te mai scoli: te vei duce pe urma dracului, de unde poate ca nu va mai fi intoarcere. Deci, grabeste-te !

Adu-ti aminte, totodata, de „cele mai de pe urma ale tale”. Spune-ti: „Iata moartea; unul, altul mor langa tine; iata ca acum-acum vine si randul tau. Lovitura mortii sta gata ca o sabie asupra capului si te va lovi pe neastepta­te. Dupa aceea vine judecata; cele tainuite ale tale se vor vadi inaintea ingerilor si a tuturor Sfintilor. Acolo vei fi singur cu faptele tale. in urma lor vei fi indreptatit sau osandit – vei ajunge fie in rai, fie in iad. Ia seama: in rai nu se intra cu pacate, iar iadul este pecetluit cu pecetea lepadarii Dumnezeiesti. Acolo este chin fara sfarsit si fara bucurie. Oare nu este vremea sa lepezi aceasta po­vara, care iti pregateste asemenea necaz ?”

Pentru ca lucrarea tuturor acestor ganduri sa aiba cat mai mari sorti de reusita, aduna-le pe toate intr-un chip oarecare si poarta-le in minte ca pe un imbold statornic, inchipuie-ti, spune sfantul Tihon, ca deasupra ta este sa­bia dreptatii Dumnezeiesti, sub tine este iadul, gata sa te inghita, inaintea ta moartea, inapoi adancul pacatelor, de-a stanga si de-a dreapta multime de vrajmasi rai. Daca iti vei pune o asemenea randuiala in minte, vei auzi neincetat inauntrul tau un glas indemnator: „Oare se cade tie sa fii in nepasare ?”

Prin asemenea cugetari si lucrari si prin cele aseme­nea lor se ridica, in fine, si ultimul val al pacatului, alca­tuit din nepasare, nesimtire si orbire. Acum, omul paca­tos este descoperit in fata ochilor sai, nu mai este nesim­titor fata de primejdia starii sale si nu arareori nazuieste sa se scoale si sa mearga; insa prin asta nu a fost facut totul. Aici lipseste – este limpede – lucrul de capetenie: imboldul haric. Osteneala a fost intrebuintata, cautarea a fost descoperita: insa toate acestea alcatuiesc doar stra­danii in vederea atragerii harului de partea noastra, insa nicidecum insusi lucrul pe care il cautam. Cautam si ba­tem – insa daruirea este la voia impartitorului darurilor, Care imparte ca un stapanitor cui vrea El.

Asadar, intrebuintand cu osardie toate mijloacele amintite, umbla as­teptand sa te cerceteze Dumnezeu – Care, desi este tot­deauna gata, nu vine niciodata cu preaviz. Ca atare, cre­eaza conditiile in care obisnuieste harul sa lucreze, iesi, cum ar veni, intru intampinarea lui. Mergi la biserica si ia parte la toate slujbele, citeste ori asculta cuvantul lui Dumnezeu, discuta cu oameni tematori de Dumnezeu, incepe oarecare facere de bine sau osteneala, si mai pre­sus de toate roaga-te. Roaga-te si la biserica si acasa, si­lind prin staruinta ta pe Cel indurat sa iti daruie, ca pe o paine spre fiinta, ajutor haric spre mantuire. Astfel sa te ostenesti, sa te incordezi, sa cauti – si vei gasi. Astfel sa bati, si ti se va deschide. Domnul Mantuitorul va vedea aceasta osteneala a ta spre mantuire, si-ti va trimite aju­torul Sau cel mantuitor, care, venind, va rupe toate lega­turile pacatului si va da sufletului libertatea de a merge pe calea Domnului fie intru insingurarea pustiei, fie in sfera obsteasca. Va veni, adica, ceea ce i s-a dat sfintei Maria Egipteanca pe degeaba.

Ce se cuvine sa facem pe urma ne va invata insusi harul, cercetatorul sufletelor, asa cum a invatat-o pe Ma­ria Egipteanca, asa cum invata pe oricine se invrednices­te de el si se supune lui.

Judecand dupa tot ce este neaparata nevoie sa facem cu noi insine ca sa aflam acest har ce insufla la intoarce­rea catre Dumnezeu, puteti vedea ca cea mai bineprimi-ta vreme pentru acest lucru sunt sfintele posturi, si in primul rand sfanta Patruzecime. Acesta este, pe scurt, „programul” pregatirii cuvenite pentru spovedanie si pri­mirea sfintei impartasanii. Pilda sfintei Maria Egipteanca ni se propune acum, intre hotarele postului, tocmai pen­tru a ne aminti, pentru a ne face sa cercetam cu grija daca ne-am pregatit de spovedanie si de impartasire, si daca am facut-o asa cum se cuvine.

Cel ce s-a pregatit de spovedanie si de impartasire asa cum se cuvine trebuiesa se simta insufletit, inviat, incordat spre sfortari in lu­crarea mantuirii. Acest scop al sau este fie de a dobandi harul, fie de a-l recastiga daca l-a pierdut, fie de a starni mai tare focul lui, care a inceput sa se stinga – nu numai de a merge la biserica si de a posti. Si randuiala aceasta exterioara e necesara, insa principalul sta in schimbarea randuielii launtrice. Daca s-a invrednicit cineva de asta, sa multumeasca Domnului; daca nu s-a invrednicit, mai este timp. Intra in arena mantuitoare a ostenelii cu tine insuti – si vei primi. Domnul este aproape. Te vei apro­pia si tu de El si fara indoiala ca va avea loc impreuna­rea dintre Domnul, Cel Iubitor de impartasire, si sufletul tau, cel zidit dupa chipul si asemanarea Lui, care este cautat de El si care il cauta. Amin.

Sfantul Teofan Zavoratul

CrestinOrtodox

01
apr.
14

Sfanta Maria Egipteanca

Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Egipteanca este cinstita de Biserica Ortodoxa pe 1 aprilie si in cea de-a cincea Duminica a Postului Sfintelor Pasti. A trait in a doua jumatate a secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea. A murit in anul 431, in timpul imparatului Teodosie cel Tanar.

Maria Egipteanca s-a nascut in Egipt. La varsta de 12 ani si-a parasit parintii si a mers in Alexandria, unde timp de 17 ani a dus o viata desfranata. La varsta de 29 de ani, paraseste Alexandria si ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt si Libia, care calatoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci.

Ajunsa in Ierusalim, doreste sa intre in Biserica Sfantului Mormant, insa, nu a putut inainta decat pana la prag. Aici a simtit cum o putere nevazuta o opreste. Incerca de mai multe ori sa intre, dar fara rezultat. Este momentul cand intelege ca modul ei de existenta o face nevrednica de a intra in acest locas. Se roaga Fecioarei Maria sa faca posibila intrarea sa in locas, cu promisiunea ca isi va schimba intru totul modul de viata. Dupa ce se inchina Sfintei Cruci, aude un glas din departare care i-a grait: „Daca vei trece Iordanul, buna odihna vei gasi!”. In urma acestei descoperiri, Cuvioasa Maria Egipteanca alege sa-si traiasca viata in pustia Iordanului. Aici va petrece 47 de ani, in post si rugaciune.

A fost descoperita parintelui Zosima. Acest parinte, ajuns la varsta de 53 de ani, se intreba daca exista pe pamant cineva care sa-l intreaca in osteneala duhovniceasca.

Acestui monah i s-a aratat ingerul si i-a zis: „O, Zosima, precum era cu putinta unui om, bine te-ai nevoit si bine ai trecut pustniceasca alergare. Insa nimeni nu este intre oameni care s-ar putea arata pe sine ca este desavarsit. Mai multa iti e nevointa ce iti sta inainte, decat aceea pe care ai facut-o pana acum, pe care tu nu o stii. Dar ca sa cunosti cate cai sunt spre mantuire, iesi din pamantul tau, precum alta data Avraam cel vestit intre patriarhi, si mergi intr-una dintre manastirile ce sunt pe langa raul Iordan”.

Dupa cateva zile de mers prin pustiu, a intalnit-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca. Aceasta desi nu l-a intalnit niciodata, i-a spus pe nume si i-a cerut o haina ca sa-si acopere trupul. Din viata sfintei aflam ca in timp ce parintele Zosima se ruga, si-a ridicat ochii si a vazut-o pe sfanta inaltata de la pamant, „ca un cot, stand in vazduh si rugandu-se”.

Ii descopera parintelui viata sa si ii cere ca in anul urmator, in Joia din Saptamana Patimilor sa ia Sfintele Taine si sa mearga pe malul Iordanului ca sa o impartaseasca. Cand a venit Zosima la vremea ceruta, aceasta a insemnat cu semnul crucii Iordanul, a trecut pe el ca pe uscat si s-a impartasit. Parintele Zosima a revenit in anul urmator, dar a gasit-o moarta. Cu ajutorul unui leu a sapat mormantul ei si a ingropat-o.

Viata Sfintei Maria Egipteanca a circulat prin viu grai pana in vremea patriarhului Sofronie al Ierusalimului, care a decis sa o scrie in secolul al VIII-lea.

Maria Egipteanca si Maria Palestinianca

Parintele Makarios Simonopetritul, in cartea sa „Triodul explicat”, publicata la Editura Deisis in anul 2003, sustine ca potrivit studiilor recente, viata Sfintei Maria Egipteanca ar fi mai degraba „o amplificare legendara in scopuri didactice a vietii unei Sfinte Maria Egipteanca din Palestina, despre care vorbesc Viata Sfantului Teoctist din Lesbos, doua istorii ale lui Pavel din Monembasia si o istorie ‘folositoare de suflet’ anonima”.

Potrivit Vietii Sfantului Teoctist, confirmate de Chiril din Skythopolis in Viata Sfantului Chiriac scrisa de acesta, aceasta Marie a vietuit in Palestina si a fost cantareata la biserica Anastasis din Ierusalim. Ea a ales sa fuga singura in pustie din cauza „scandalurilor” pe care le-a prilejuit frumusetea ei. Ioannis si Panamon au intalnit-o in desert aproape in aceleasi imprejurari in care o intalneste Zosima pe Maria Egipteanca in Viata patriarhului Sofronie. Ea le-a povestit plecarea sa in pustie, viata sa de asceza rugandu-i sa vina din nou la ea la intoarcerea din vizita pe care acestia o faceau avvei Chiriac. Cand acestia au revenit la grota sfintei anahorete, au gasit-o moarta si au ingropat-o ca pe Maria Egipteanca.

Istoria Sfintei Maria Egipteanca ramane in esenta identica cu cea a Mariei Palestinianca, insa, marea diferenta sta in faptul ca prima s-a dus in pustie pentru a se pocai de pacate, in timp ce Maria Palestinianca s-a dus in pustia Iordanului pentru a fugi de pacatele trupesti, fiind foarte frumoasa.

Relatarea patriarhului Sofronie o prezinta ca pe o mare pacatoasa, care s-a dus in Palestina pentru desfrau, in timp ce Maria Palestinianca nu a fost supusa poftelor, retragandu-se in desert tocmai pentru a preintampina pacatul.

Ceea ce trebuie sa retinem din cele doua relatari, este indemnul la pocainta si lupta cu pacatul.

Viata Sfintei Maria Egipteanca se citeste integral in Denia Canonului Sfantului Andrei Criteanul din Saptamana a V-a a Postului Mare.

CrestinOrtodox

 

01
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-01

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST
În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
01
apr.
14

Obiceiul lui Dumnezeu

Obiceiul lui DumnezeuOsteneala trupului, munca, boala, suferinta, necazurile si rautatile din jurul nostru sunt, mai degraba, adevarate medicamente duhovnicesti, decat lucruri de care sa fugim. Prin ele putem ajunge mai usor la smerenie, cunoastere si pocainta.

Toate aceste greutati au un indoit scop. Intai, ele ne fac sa intelegem ca nu suntem facuti pentru lumea aceasta, ci pentru Imparatia lui Dumnezeu. Apoi, ele ne incununeaza cu mari cununi de biruinta, daca le induram cu seninatate pe toate. Peste toate se afla purtarea de grija a lui Dumnezeu, iar obiceiul Sau ramane in toate timpurile acelasi.

Obiceiul lui Dumnezeu

Dumnezeu are obiceiul de a lasa necazurile sa creasca pana acolo incat omul sa nu se mai increada in puterile si priceperea sa, ci sa astepte mila lui Dumnezeu. Facand astfel, Dumnezeu isi arata in cel mai inalt mod cu putinta puterea, iar omul invata pe viu ca intru toate trebuie sa-si puna nadejdea in purtarea Lui de grija.

In slujba Taina Sfantului Maslu se citeste un Apostol care ne invata tocmai acest lucru: „Nu voim, fratilor, ca voi sa nu stiti de necazul nostru, care ni s-a facut in Asia, ca peste masura, peste puteri, am fost ingreuiati, incat nu mai nadajduiam sa mai scapam cu viata. Ci noi, in noi insine, ne-am socotit ca osanditi la moarte, ca sa nu ne punem increderea in noi, ci in Dumnezeu, Cel ce inviaza pe cei morti, care ne-a izbavit pe noi dintr-o moarte ca aceasta si ne izbaveste si in Care nadajduim ca inca ne va mai izbavi” (II Corinteni 1, 8-10).

Nu potoleste raul de la inceput, ci cand a crescut !

„Vedem o mare care si-a deszavorat adancul; unii corabieri plutesc morti pe ape, iar altii sunt gata sa se inece; scandurile corabiilor sunt desfacute; panzele rupte; catargele sfaramate, vaslele lipsite de mainile vaslasilor; carmacii, in loc sa stea la carma, stau pe asternuturi cu mainile incrucisate pe genunchi; neputinciosi in fata imprejurarilor, suspina, striga, varsa lacrimi, se vaita; nu vad nici cerul, nici marea; peste tot intuneric adanc, de nepatruns, ca nu pot vedea nici pe cei de langa ei; mugetul valurilor e mare, iar fiarele marii se napustesc din toate partile asupra celor ce plutesc.”

„Dar cu toate ca vad acestea nu-mi pierd bunele nadejdi, pentru ca ma gandesc la Cel ce carmuieste acest univers. Acesta n-are nevoie de arta carmaciului ca sa biruie furtuna; El, cu un semn, potoleste tulburarea. Dar nu potoleste raul de la inceput, nici indata ce s-a ivit – asa este obiceiul Lui – ci cand a crescut, cand a ajuns la sfarsit, cand deznadejdea i-a cuprins pe cei mai multi, atunci face minunea, aratandu-Si si propria-I putere si deprinzand cu rabdare pe cei ce au indurat raul.”

Cand se petrece minunea ?

N-ar fi putut oare de la inceput sa impiedice caderea celor trei tineri (din Babilon) in incercarea aceea grozava? Dar n-a voit, ca sa le adune tinerilor mare castig. De asta a ingaduit sa fie dati in mainile barbarilor, sa se inalte focul din cuptor la mare inaltime, sa se aprinda mania imparatului mai tare decat cuptorul, sa li se lege picioarele si mainile cu multa strasnicie si asa sa fie aruncati in foc. Si cand toti cei ce priveau pierdusera nadejdea mantuirii lor, atunci, dintr-o data, mai presus de orice nadejde, s-a aratat facerea de minuni a lui Dumnezeu, Marele Mester, atunci a stralucit minunea Lui cu multa maretie. Focul a fost stins, iar cei legati au fost dezlegati.”

„Cuptorul a ajuns biserica, izvor si roua si mai de pret decat curtile imparatesti. Parul capetelor lor a fost mai tare decat focul, care inghite totul, care biruie si fierul si pietrele, care subjuga orice materie. S-a alcatuit acolo un cor armonios, corul acelor sfinti, care chemau la aceasta cantare minunata si firea cea vazuta si firea nevazuta. Cantau, inaltand imnuri de multumire, pentru ca au fost legati, pentru ca au fost dati focului, atat cat depindea de dusmani, pentru ca au pierdut tara, pentru ca au ajuns robi, pentru ca li s-a luat libertatea, pentru ca au ajuns fara patrie, fara casa, niste surghiuniti, pentru ca traiau intr-un pamant strain si barbar. Asa face un suflet recunoscator.”

Dupa ce rautatea dusmanilor a mers pana la sfarsit – caci ce mai puteau incerca dupa ce-i omorau? – si dupa ce atletii au implinit totul, dupa ce a fost impletita cununa, dupa ce au fost adunate rasplatirile lor si nimic nu mai lipsea spre slava lor, atunci relele au luat sfarsit. Iar cel ce a aprins cuptorul, cel ce i-a supus pe tineri la o pedeapsa atat de mare, chiar el ii lauda minunat pe sfintii aceia si ajunge crainicul minunii lui Dumnezeu: a trimis in toata lumea scrisori pline de cuvinte de lauda, in care povesteste cele intamplate si ajunge predicator vrednic de credinta al minunilor lui Dumnezeu, facatorul de minuni. Erau mai presus de banuiala cele scrise de el chiar in ochii dusmanilor, pentru ca fusese dusmanul si vrajmasul lor.”

Nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure !

„Nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure! Inceteaza de a ruga pe cutare sau pe cutare; lasa umbrele sa treaca – umbra, doar, e ajutorul omenesc – si roaga necontenit pe Iisus, Caruia-i slujesti, sa faca un semn numai; si toate se vor limpezi intr-o clipita. Iar daca L-ai rugat si nu ti s-a implinit ruga, afla ca asa a randuit Dumnezeu; nu pune capat de la inceput relelor, ci cand raul a crescut, cand s-a marit, cand dusmanilor nostri nu le-a mai ramas aproape rau de savarsit, atunci dintr-o data Dumnezeu preface totul in liniste si da dezlegari neasteptate lucrurilor. Da, Dumnezeu poate sa dea nu numai atatea bunatati cate asteptam si nadajduim, ci chiar cu mult mai multe si nesfarsit de mari. De aceea si Pavel spunea: „El poate sa le faca pe toate mai cu prisos decat cele pe care le cerem sau le gandim” (Efeseni 3, 20).

„Sa nu te tulbure, dar, nici unul din necazurile din viata! Atat au reusit asupra noastra, fara voia lor, dusmanii nostri, ca sa ne faca sa nu suferim raul ce ni-l fac; si-au terminat sagetile si n-au castigat nimic altceva decat ca s-au facut de rusine, ca s-au facut de ras si ca sunt in ochii tuturora dusmani de obste ai neamului omenesc. Aceasta-i plata ce-o primesc dusmanii, aceasta-i sfarsitul razboaielor lor!”

„Ah, ce mare lucra este virtutea si dispretul lucrurilor din lumea aceasta! Virtutea castigata chiar cu ajutorul curselor ce i se intind e incununata de cei care lupta impotriva el. Cei care o fac sa straluceasca mai mult, cei care incearca s-o doboare, ii fac mai puternici, mai inalti, mai de nebiruit, mai de neinfrant pe cei ce o savarsesc. Virtutea n-are nevoie de arme, lanci, ziduri, santuri, turnuri, bani, ostasi, ci numai de vointa puternica, de suflet neclintit, ca sa infranga toate uneltirile omenesti.”

Numai un singur lucru este infricosator: pacatul !

Numai un singur lucru este infricosator, numai de o singura tulburare trebuie sa ne temem: de pacat! Si n-am sa incetez sa spun mereu acest cuvant. Basme sunt toate celelalte, chiar de mi-ai vorbi de dusmanie, de ura, de viclenie, de calomnie, de ocara, de graire de rau, de confiscare de averi, de surghiun, de ascutitul sabiei, de un ocean de rele, de razboiul intregii lumi! Oricum ar fi acestea, sunt vremelnice si pieritoare; se petrec intr-un trup muritor si nu vatama deloc sufletul care privegheaza.”

Necazurile se fac pricina a mii de bunatati

„Nimic nu ne face atat de straluciti, atat de invidiati, nimic nu ne umple de mii si mii de bunatati, ca multimea incercarilor, ca primejdiile, ostenelile, tristetile, uneltirile necontenite de la cei care nu s-ar cuveni (sa le faca), daca le induram cu seninatate pe toate.”

Asa sunt necazurile! Pe cei care le indura in liniste si cu curaj, ii urca deasupra suferintelor, ii inalta de nu-i ating sagetile diavolului si-i invata sa dispretuiasca uneltirile. Ca si pomii care cresc la umbra sunt fara de putere si nu dau roada, pe cand cei care infrunta schimbarile aerului, care primesc loviturile vanturilor, arsita soarelui, sunt mai puternici, sunt plini de frunze si se rup de fructe.”

Sa multumesti mereu lui Dumnezeu pentru toate !

„Ai vazut maiestria lui Dumnezeu? Ai vazut intelepciunea Lui? Ai vazut minunea Lui? Ai vazut iubirea Lui de oameni si purtarea Lui de grija? Nu te tulbura, dar, nu te nelinisti, ci continua sa multumesti mereu lui Dumnezeu pentru toate, sa-L slavesti, sa-L rogi, sa-I ceri.

„De se napustesc asupra-ti mii de tulburari si mii de necazuri, de vin in fata ta furtuni, nimic sa nu te tulbure. Dumnezeu iese intru intampinarea noastra chiar cand totul ne duce la pieire.

„Dumnezeu poate sa scoale si pe cei cazuti, poate sa intoarca si pe cei rataciti, poate sa indrepte pe cei ce se poticnesc, poate sa scape de pacate pe cei se sunt plini de mii si mii de pacate, poate sa faca drepti, poate sa dea viata celor morti, poate sa faca mai stralucitoare pe cele daramate, poate sa innoiasca pe cele invechite. Daca aduce la existenta pe cele ce nu sunt, daca daruieste fiinta celor ce nicicand n-au fiintat, apoi cu mult mai mult va indrepta pe cele ce sunt si-au fost.”

(citatele aprtin Sfantului Ioan Gura de Aur)

*CrestinOrtodox

01
apr.
14

Aprilie 2014

apr14

0001




Blog Stats

  • 330.892 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte