Saptamana Patimilor – Martea Mare

 In Martea Mare din Saptamana Patimilor Domnului, Sfintii Parinti au randuit sa se citeasca Pilda celor zece fecioare.  Aceasta pilda ne prezinta zece fecioare, cinci „intelepte” si cinci „neintelepte”, care se pregatesc pentru nunta. In Noul Testament, intalnirea cu Hristos este asemanata unei nunti. Hristos se numeste pe sine „mire”, iar Apostolii poarta numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.

In aceasta pilda, Imparatia cerurilor este asemanata cu zece fecioare, care luandu-si candelele, au iesit in intampinarea mirelui. Mentionam ca la evrei exista obiceiul ca la casatorie, mirele sa mearga in casa miresei, unde era asteptat de ea si de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospatul de nunta.

Astfel, prin cuvintele „fecioarele au iesit in intampinarea mirelui”, nu trebuie sa intelegem ca fecioarele au iesit pe strada, ci doar din incaperea unde se aflau, in mod firesc alaturi de mireasa, asteptandu-l pe mire.

Mirele intarzie, iar fecioarele adorm. La miezul noptii, se vesteste sosirea lui. Fecioarele se trezesc sa-l intampine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfarsite. Fecioarele „neintelepte” (nebune) vor cere celor intelepte sa le imprumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca si candelele lor se pot stinge prin acest imprumut. Astfel, fecioarele nebune merg sa cumpere untdelemn. In timp ce ele lipsesc, soseste mirele. Acesta intra la nunta impreuna cu fecioarele „care erau gata de nunta” si usa se inchide. Vor ajunge si fecioarele nebune, dar vor gasi usa inchisa. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne noua”. Mirele le raspunde: „Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi”. Parintele Constantin Galeriu, cercetand originalul grecesc al Noului Testament a gasit interpretarea: „Nu recunosc chipul meu in voi”, deci chipul nostru autentic este in Hristos. Pilda se incheie cu aceste cuvinte: „Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului”.

Hristos a dorit ca prin aceasta pilda sa ne descopere importanta pregatirii in vederea judecatii de apoi. Candelele aprinse simbolizeaza faptele bune, care trebuie sa arda pana la sfarsitul lumii, adica pana la sfarsitul fiecaruia sau pana la Parusie. Flacara este alimentata de untdelemn. Prin untdelemn, intelegem credinta. Ea nu se poate imprumuta altora, fiind un dar strict personal. Sfantul Serafim de Sarov sustine ca lampile goale simbolizeaza absenta darurilor Sfantului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credinte puternice, care sa se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fara sa fi facut un rau aproapelui, au pacatuit pentru ca nu s-au ingrijit de lumina din suflete.

Nu exista osanda mai grea decat aceea de a-I ramane necunoscut lui Hristos.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca somnul reprezinta moartea, iar strigarea de la miezul noptii, „Iata, mirele vine„, reprezinta trambita arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemati la judecata.

In nasterea duhovniceasca, mai intai murim si mai tarziu ne bucuram de unirea cu Mirele Hristos („Ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii” – Romani 6, 4). Vietuirea duhovniceasca este diferita de vietuirea lumeasca. De aceea, viata duhovniceasca nu incepe cu nunta, ci cu moartea.

Intrarea in Imparatia lui Dumnezeu este asemenea unei nunti. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi .

Pilda celor zece fecioare este un indemn la o neincetata priveghere: „De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni”.

Calendar Ortodox

Hristos, o usa care se deschide, dar se si inchide

Hristos S-a definit pe Sine drept usa spre mantuire. „Eu sunt usa. De va intra cineva prin Mine, se va mantui…” (Ioan 10, 9). In aceasta situatie, usa nu mai este un obiect, ci o persoana. Trecerea prin ea neputandu-se realiza in chip mecanic, ci numai prin dialog. Fiind o usa vie, ea nu are nevoie de un afis cu privire la modul ei de intrebuintare. Fiecare o poate deschide intr-un mod propriu. Unul o deschide prin cuvinte de multumire, de iertare, altul prin fapte de milostenie etc.

Se poate intampla ca unii sa bata in aceasta usa si sa nu li se deschida. In astfel de situatii nu usa e cauza nedeschiderii, caci ea nu este selectiva. Cauza neintrarii sta in cel care bate. Acesta bate in ea ca in orice alt obiect. Nu o vede ca fiind total diferita de tot ce exista. Gestul acestuia e asemanator cu cel care desi se roaga lui Dumnezeu, nu primeste raspuns la cereri, pentru ca doreste cele ce nu ii sunt necesare pentru mantuire.

Altii aleg sa traiasca in necunoasterea lui Hristos. Acestia sunt cei care singuri isi incuie usa spre Imparatie. La judecata universala vor primi raspunsul cu care s-au amagit pe pamant: „Nu va stiu nici Eu pe voi; duceti-va de la Mine…” (Matei 25, 12 si 41).

In fiecare om – luat la intamplare – se afla cheia care deschide aceasta usa. Ochii vad si urechile aud ceea ce vrea posesorul lor. Unii dintre noi ne plasam in indoielnici, suspiciosi, neincrezatori si potrivnici fata de cuvintele Mantuitorului. Nu credem in ceea ce vesteste Biserica, motiv pentru care cerem semne si argumente. Insa aceasta stare nu este una care sa ne ajute sa intelegem ce ni se spune. Pentru a dobandi capacitatea de a fi intelegator, trebuie sa ne dorim cu tot dinadinsul acest lucru si vom primi darul intelegerii.

Sa nu ramanem doar la simturile noastre, sa luam in calcul si lucrarea lui Hristos in noi ca factor determinant pentru ca vederea sa fie vedere si auzul sa fie auz. E adevarat ca Scriptura ne cere sa batem in usa ca sa ni se deschida: „Bate si ti se va deschide!” (Matei 7, 7), dar trebuie ca atunci cand batem sa fim locuiti de Hristos. Sa nu uitam ca fecioarele nebune din „Pilda celor zece fecioare” bat in usa, insa nu sunt primite pentru ca Hristos nu se regaseste in ele. Hristos ne deschide numai in masura in care si noi i-am deschis. Putini mai iau seama la faptul ca Mantuitorul, inainte sa ne ofere intrarea, o solicita: „Iata, Eu stau la usa si bat; de-Mi va auzi cineva glasul si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).

Noi oamenii suntem neputinciosi. Din acest motiv Hristos doreste pe de o parte sa ne aduca la cunostinta limitelor noastre, iar pe de alta parte sa ne deschida spre puterile nelimitate ale dumnezeirii.

Luati seama la voi insiva si veti auzi glasul chemarii lui Hristos. El nu face parte din categoria celor care ne cheama o singura data spre fericirea vesnica. Daca nu L-ati auzit ieri, Il puteti auzi astazi. Si tot astazi, puteti deschide usa spre fericirea vesnica.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-15

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI MARŢI Evanghelia de la Matei (XXIV, 36-51; XXV, 1-46; XXVI, 1-2)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „De ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului; că precum în zilele acelea de dinainte de potop oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n’au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; din două, care vor măcina la râşniţă, una va fi luată şi alta va fi lăsată. Aşadar, privegheaţi, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Să cunoaşteţi însă aceasta, că de-ar şti stăpânul casei la care ceas al nopţii vine furul, ar priveghea şi n’ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că’n ceasul în care nu gândiţi va veni Fiul Omului. Cine este oare slujitorul credincios şi înţelept, pe care stăpânul l-a pus peste slugile sale ca să le dea hrană la timp? Fericit e slujitorul acela pe care, venind stăpânul, îl va găsi făcând aşa; adevăr vă grăiesc că-l va pune peste toate avuţiile sale. Dar dacă slujitorul acela, rău fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie…, şi va începe să-i bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul acelui slujitor va veni în ziua când el nu se aşteaptă şi’n ceasul pe care nu-l ştie şi-l va despica în două şi partea lui o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atunci asemăna-se-va împărăţia cerurilor cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit întru întâmpinarea mirelui. Dar cinci dintre ele erau nebune şi cinci înţelepte. Cele nebune, luându-şi candelele, n’au luat cu ele şi untdelemn. Iar cele înţelepte, odată cu candelele şi-au luat şi untdelemn în vase. Dar zăbovind mirele, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s’a făcut strigare: Iată, vine mirele!, ieşiţi întru întâmpinarea lui!. Atunci s’au sculat toate fecioarele acelea şi şi-au împodobit candelele. Iar cele nebune le-au zis celor înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că nouă ni se sting candelele. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi-vă. Deci, plecând ele să cumpere, a venit mirele, iar cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s’a închis. Mai pe urmă au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne! Iar el, răspunzând, le-a zis: Adevăr vă spun, pe voi nu vă ştiu! Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua şi nici ceasul în care Fiul Omului va veni. Aceasta este asemenea unui om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a încredinţat avuţia sa: unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat. Îndată plecând cel ce primise cinci talanţi, a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea, şi cel cu doi a câştigat încă doi. Iar cel care primise un talant s’a dus, a săpat în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. Şi după multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi s’a socotit cu ele. Şi apropiindu-se cel care primise cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat; iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zisu-i-a stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel care primise doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat; iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zisu-i-a stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n’ai semănat şi aduni de unde n’ai răspândit şi, temându-mă, m’am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n’am semănat şi adun de unde n’am răspândit? Se cuvenea deci să dai argintul meu la zarafi şi eu, venind, aş fi luat ceea ce este al meu cu dobândă. Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Că tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce i se pare că are. Iar pe sluga cea netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Iar când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna în faţa Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci Împăratul va zice celor din dreapta Sa: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M’aţi primit; gol, şi M’aţi îmbrăcat; bolnav, şi M’aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Atunci Îi vor răspunde drepţii, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? sau însetat şi #i-am dat să bei? sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?” Şi răspunzând Împăratul, le va zice: „Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut”. Atunci va zice şi celor din stânga: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Că am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M’aţi primit; gol, şi nu M’aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M’aţi cercetat”. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu ţi-am slujit?” Atunci le va răspunde, zicând: „Adevăr vă spun, întrucât nu aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut”. Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică“. Şi după ce a sfârşit Iisus toate cuvintele acestea, le-a zis ucenicilor Săi: „Ştiţi că peste două zile vor fi Paştile şi Fiul Omului Se va da să fie răstignit“.