Arhivă pentru 18 aprilie 2014

18
apr.
14

Predica la Sfanta si Marea Vineri

Predica la Sfanta si Marea Vineri Sfinte, mantuitoare si infricosate, numeste Biserica Patimile Domnului. Sfinte, pentru ca Cel ce le-a rabdat este Sfantul Sfintilor, Sfintenia insasi; mantuitoare, pentru ca ele sunt pretul cu care Domnul a rascumparat neamul omenesc din robia pacatului; infricosate, pentru ca nu poate fi ceva mai cutremurator, mai infricosat decat ocara, rusinea si batjocura pe care faptura le-a aruncat asupra Facatorului si Datatorului de bine, Care pe toate le-a rabdat pana la moarte, rugandu-Se pentru calaii Sai. Insasi faptura neinsufletita se cutremura si se revolta in fata acestei nemaipomenite faradelegi.

Cina cea de Taina din foisor este totodata si Cina despartirii: „De acum, sa faceti acestea intru pomenirea Mea”. De acum, Domnul nu va mai gusta decat otet si fiere si cu gustul lor va muri si nu Se va mai odihni decat in sabatul cel mare al mormantului.

Dupa Cina, Mantuitorul va fi coborat cu ucenicii pe drumul roman care se vede si astazi, spre Siluan, si de aici pe Valea Chedronului au ajuns in Gradina Ghetsimani, unde adesea mergea sa Se roage.

In fata Sfantului Altar din Biserica Mare, care se afla in Gradina Maslinilor, se intinde o lespede mare, colturoasa, piatra pe care s-a rugat Domnul in aceasta noapte, cu lacrimi si sudori de sange, si pe care omenirea nu va inceta pana la sfarsitul veacului s-o spele cu lacrimile caintei si ale recunostintei. Iar afara, langa Biserica, mai sunt inca opt maslini uriasi, odrasliti din tulpinile celor ce au fost martori ai agoniei Domnului.

In primele veacuri, crestinii din Ierusalim se adunau la foisorul Cinei, de unde mergeau, pe rand, la toate locurile Sfintelor Patimi. In fiecare loc se citeau cuvintele Evangheliei respective si se retraia infricosatoarea drama. Poporul ascultand, plangea si se tanguia, iar in Vinerea Mare, cand se citea Evanghelia de la Ghetsimani si Golgota, strigatele si suspinul lor erau asa de mari, ca se auzeau pana la zidurile orasului.

Pana astazi, la Ierusalim se urmeaza aceasta sfanta traditie. Ceasurile de vineri dimineata se citesc in biserica de la fostul Pretoriu, unde a fost judecat si condamnat Domnul; dedesubt se afla temnita celor osanditi si lespedea gaurita, unde au stat sfintele picioare ale Domnului, pe care multimea de pelerini o spala cu lacrimi in aceste zile. Apoi, se face o procesiune pe Calea Durerii, pe ulitele pe care a purtat Domnul Crucea osandei. A ramas ca marturie, in piatra zidului, urma mainii Dom-nului, cu care S-a sprijinit, cazand sub povara pacatelor noastre si pe care m-am invrednicit si eu, nemernicul, a o saruta. Slujba se incheie la Golgota, locul rastignirii.

La noi, slujba Sfintelor Patimi incepe joi seara, cu slujba celor douasprezece Evanghelii, care ne aduce aminte de randuiala primelor veacuri crestine. Evangheliile alese de la cei patru evanghelisti se citesc incadrate de citiri si cantari, care sunt introduceri si comentarii la textele ce se citesc.

In chip firesc ele staruie indelung asupra smereniei negraite si pogorarii (kenozei) cele necuprinse de minte, a Domnului. „Cel ce Se imbraca cu lumina ca si cu o haina, stat-a gol la judecata si a primit palme peste obraz, din mainile pe care le-a zidit” (Antifon 10). „Astazi a fost spanzurat pe lemn, Cel ce a spanzurat pamantul pe ape; cu cununa de spini a fost incununat Imparatul ingerilor, cu porfira mincinoasa este imbracat Cel ce imbraca cerul cu nori…” (Antifon 15). „Fiecare madular al sfantului Trup a rabdat ocara pentru noi; Capul – spini, fata – scuipari, obrazul – loviri cu palme, gura – gustarea otetului cel amestecat cu fiere, urechile – hulele cele paganesti, spatele – biciuiri, si mana – trestie, intinsorile a tot trupul pe cruce si cuie, incheieturile si coasta – sulita” (la Laude).

De aceea „toata faptura s-a schimbat de frica, vazandu-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce rastignit; soarele s-a intunecat si temeliile pamantului s-au cutremurat, toate au patimit impreuna cu Tine, Cel ce ai zidit toate; Cel ce ai rabdat de voie pentru noi, Doamne, slava Tie” (Stihoavna).

Dar mai fara de masura s-a sfaramat inima Maicii Preacurate: „Vazand mieluseaua, Maria, pe Mieluselul sau tras spre junghiere, mergea dupa El zdrobita, impreuna si cu alte femei, strigand asa: Unde mergi, Fiule? Au doar este iarasi alta nunta in Cana, si acolo Te grabesti acum, ca sa le faci lor vin din apa? Spune-mi un cuvant, Cuvinte, si nu ma trecea cu vederea tacand!” (Icos).

Si iarasi: „Vazandu-Te pe Tine, Cuvinte, spanzurand pe Cruce, Fecioara cea fara prihana, tanguindu-se cu mila ca o maica, s-a ranit la inima cu amar, si suspinand cu durere din adancul sufletului, zgariindu-si obrazul, se chinuia… ” (Stihoavna).

Legiuitorii lui Israel si poporul cel necredincios s-au aratat mai impietriti decat pietrele si „au pironit pe Cruce pe Cel ce le-a taiat marea cu toiagul si i-a povatuit in pustie; au adapat cu fie-re pe Cel ce le-a plouat mana in pustie de mancare” (Antifon 6).

Insusi Domnul ii intreaba cu mahnire si nedumerire: „Poporul meu, ce am facut voua? Sau cu ce v-am suparat? Pe orbii vostri i-am luminat, pe cei leprosi i-am curatit, pe cei morti i-am inviat! Poporul meu, ce am facut voua? Si cu ce Mi-ati rasplatit? In loc de mana, cu fiere; in loc de apa, cu otet; in loc sa Ma iubiti, pe Cruce M-ati pironit!” (Antifon, 12). Si incheie: „Doua lucruri rele a facut fiul Meu cel intai-nascut, Israel: pe Mine, Izvorul apei vietii, M-a parasit si si-a sapat luisi put sfaramat; pe Mine M-a rastignit pe lemn, iar pe Varava l-a cerut si slobozit…” (Laude).

De aceea, „de acum nu te voi mai rabda; chema-voi neamurile si acelea Ma vor proslavi” (Antifon 12).

Ascultand cele douaspreze Evanghelii cu intristare si cutremurare, Biserica ne indeamna sa urmam talharului cel drept si sa strigam cu credinta: „Pomeneste-ne Mantuitorule, intru Imparatia Ta” . Si sa aducem curate simtirile noastre inaintea lui Hristos, ca sa nu ne sugrumam cu grijile lumii, ca Iuda: sa nu praznuim Pastile noastre ca iudeii, ci curatindu-ne de toata intinaciunea si curat sa ne rugam Lui…

Contempland inca aceasta negraita smerenie a Mantuitorului, pe care El de buna voie a luat-o pentru noi, intristarea Bisericii nu este deznadajduita, ci plina de nadejde si stapana, coplesita de iubirea lui Dumnezeu pentru noi.

In Sfanta si Marea Vineri, dimineata, Liturghie nu se savarseste, pentru ca Insusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru ca Mirele S-a luat de la noi (Mt. 9, 15).

Ceasurile Imparatesti din nou ne pun inainte necuprinsa coborare si smerenie a Domnului, spaima si cutremurul intregii fapturi. Crucea cea datatoare de viata, credinta talharului, din care se impun cateva invataturi de mare insemnatate pentru mantuirea noastra.

Nefericitul ucenic si vanzator va uimi de-a pururi lumea. Biserica va osandi fara crutare pe Iuda cel fara de lege, care nu a vrut sa inteleaga nimic din toate minunile Domnului si din toata dumnezeiasca invatatura pe care o auzise de la Invatatorul, pe Care vanzandu-L pe bani si-a agonisit spanzurare si moarte vesnica.

„Din ce pricina, il intreaba ea, te-ai facut vanzator Mantuitorului? Au doara te-a despartit de ceata Apostolilor? Au doara te-a lipsit de darul tamaduirilor? Au doara, nu ti-a spalat si tie picioarele la Cina?” O, cat de absurda si de cat rau este pricinuitoare iubirea de argint, care a dat judecatorilor celor fara de lege pe Judecatorul Cel drept, si care face pe ucenic sa se lepede de Invatatorul si sa se lipeasca de diavolul, sa cada din lumina intru intunericul mortii.

Dimpotriva, ridicarea talharului cel rastignit de-a dreapta Domnului ne umple sufletele de nadejde. La inceputul saptamanii, cand eram in asteptarea Mirelui, ne intristam si ne temeam sa nu ramanem afara din camara, neavand haina de nunta: „Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa…”. Acum, insa, Mirele a venit si cel dintai care a intrat in camara de nunta a fost talharul: „Astazi vei fi cu Mine in Rai!” Care a fost haina lui de nunta, ce imbracaminte a avut, ca s-a invrednicit de atata dar? Strigatul de incredere si smerenie catre Dumnezeu Cel ascuns, cu Care impreuna patimea chinurile rastignirii, credinta si smerenia care au indreptat pe vamesul, acestea au deschis talharului Raiul!

Dar faptul se cuvine privit si mai cu luare aminte. Vinerea Mare este ziua poticnirilor. Poporul cel ales isi pierde dreptul de intai-nascut prin nelucrare si necredinta fata de Dumnezeu; Iuda, din ucenic si harazit imparatiei, mosteneste iadul pentru iubirea de arginti; Petru, ucenicul, se leapada de Invatatorul dintr-o nesocotita incredere in sine si numai cu amare lacrimi isi va putea spala greseala; pacatoasa cea desfranata devine mironosita si toata lumea va vorbi de umilinta si cainta ei, iar talharul cel ucigas, intra primul in Rai, prin smerenie si credinta.

Toate aceste rasturnari ne umplu de cutremur si de nadejde totodata. Faptele noastre, desi trebuitoare si de mult folos, nu sunt indestulatoare pentru mantuire. Daca ar fi fost, nu mai era nevoie de venirea si patimirea lui Hristos. Dar lumea nu s-a putut mantui fara El. Pacatul este o rana adanca, nevindecabila; numai Dumnezeu putea s-o vindece si numai „prin rana Lui noi toti ne-am vindecat”. Dar omul trebuie sa-si recunoasca masura neputintei sale si cu inima smerita sa se atarne cu credinta tare de Hristos, stiind ca numai de la El vine izbavirea: „Pomeneste-ma Doamne…” si va auzi ca talharul: „Astazi vei fi cu Mine in rai!”.

Parintele Petroniu Tanase

18
apr.
14

Sfantul Epitaf

Sfantul EpitafIn Sfanta si Marea Vineri, in Biserica Ortodoxa se savarseste dupa slujba Ceasurilor imparatesti, slujba Vecerniei Mari in cadrul careia se scoate in mijlocul bisericii Sfantul Epitaf, o icoana pictata pe panza, reprezentand punerea in mormant a Domnului. Acesta este asezat de obicei pe o masa mai inalta. Potrivit traditiei, credinciosii saruta Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si Sfantul Epitaf, apoi trec pe sub masa pe care este asezat.

Sfantul Epitaf ramane spre inchinare in mijlocul Bisericii pana la sfarsitul slujbei Deniei Prohodului (Utrenia Sambetei celei Mari), oficiata in cursul serii. In cadrul acestei slujbe, preotii si credinciosii poarta in procesiune Sfantul Epitaf, in jurul bisericii, actualizand evenimentul inmormantarii Mantuitorului. Dupa incheierea procesiunii Sfantul Epitaf este este dus in Sfantul Altar, fiind asezat pe Sfanta Masa. Aici va ramane in toata perioada pascala pana in ajunul sarbatorii inaltarii Domnului cand este asezat la locul sau in biserica.

Sfantul Epitaf (gr. epi tafos = pe, deasupra, si substantivul mormant; ), numit si Sfantul Aer sau Plascenita (slv.), este un obiect bisericesc de cult de forma dreptunghiulara, confectionat din panza de in, matase sau catifea, pe care se afla imprimata sau pictata icoana inmormantarii lui Hristos.

Sfantul Epitaf

Intalnim denumirea de “epitaf” in toate tipicile oficiale romanesti, aproape toate prohoadele si unele manuale de tipic ori de liturgica. In unele liturghiere, trioade si manuale de tipic ori liturgica, este numit si “aer”.

De-a lungul secolelor, atat scoaterea lui din sfantul altar in mijlocul bisericii, cat si ocolirea cu el a bisericii la Utrenia Sambetei celei Mari, intampina deosebiri de amanunt, din cauza lipsei unor prevederi clare si amanuntite de tipic.

Astfel, liturgistii arata faptul ca pana in secolele X-XIII nu exista vohodul cu Sfantul Epitaf, acesta fiind anticipat de vohodul cu Evanghelia si „vohodul cu lumanari”.

Prima atestare documentara in care este mentionat vohodul cu epitaful provine din secolul XIV, intr-un tipic atonit de la Vatopedu (1346). Vohodul se facea la Utrenia Sambetei, dupa doxologie la Trisaghion. Evanghelia era purtata pe umar, invelita in Sfantul Epitaf. Evanghelia simboliza trupul Domnului si, de aceea, era invelita sau acoperita cu epitaful, asa cum trupul Domnului a fost infasurat in giulgiu, pentru inmormantare. Pe atunci, “aerul” ar fi avut numai rol de giulgiu.

Aerul, dupa cum o indica numele, era initial un acoperamant usor cu care se acopereau darurile din motive cu totul practice, drept pentru care se mai numea si „nor”, „voal” sau „voalul cel mai de sus”, a inceput sa fie impodobit cu reprezentari influentate de simbolisme care erau puse pe seama lui. Adica pe el se infatiseaza Hristos mort, „mielul”, singur sau cu ingeri cu ripide, cu cei patru Evanghelisti, sau, in fine, si in forma dezvoltata a plansului de la mormant, adica cu Nascatoarea de Dumnezeu, cu Ioan, mironositele, cu Iosif si Nicodim.

Sfantul Epitaf

Astfel, Aerul s-a transformat in epitaf. Se crede insa ca folosirea Epitafului la denia din Vinerea Patimilor, are o origine anterioara secolului XIV, cel putin sporadic sau in catedralele marilor orase, desi tipicele din secolul XII, nu mentioneaza acest lucru.

In secolul XVsfantul Epitaf se scotea dupa “Dumnezeu este Domnul”, ridicandu-se atunci Crucea si punandu-se epitaful. Dupa “ marimuri” era dus in altar iar la sfarsitul doxologiei se facea vohodul cu Sfantul Epitaf, inconjurandu-se Biserica. Acum Sfantul Epitaf capatase un loc central in cadrul vohodului si i se marise considerabil importanta si prin faptul ca Sfanta Evanghelie nu se mai scotea, nefiind mentionata.

Secolele XVI-XVII se caracterizeaza printr-o reactie impotriva dezvoltarii pe care o capatase in secolul trecut vohodul cu sf. Epitaf. Dezvoltarea maxima a ritualului cu sfantul Epitaf se va produce insa abia in secolul XIX. In acest secol a avut loc dezvoltarea deplina a actiunilor liturgice cu Sfantul Epitaf asa cum le avem pana astazi. Se remerca insa si o serie de deosebiri si inovatii care persista si azi in practica liturgica din diferitele parti.

Tot acum acum este atestata documentar fragmentarea in doua parti a vohodului originar cu Sfantul Epitaf. Prima parte este scoaterea lui la Vecernia din Vinerea Mare in mijlocul bisericii, unde ramane pana la sfarsitul doxologiei de la denia de vineri noaptea, astfel ca la cantarea prohodului nu se mai scoate, nici nu se mai duce in altar dupa terminarea prohodului. Cea de-a doua parte, este luarea lui din mijlocul bisericii, la sfarsitul doxologiei, ocolirea bisericii si introducerea lui din nou in biserica si in altar.

Sfantul Epitaf

In ceea ce priveste simbolistica, insusi serviciul Vecerniei si Utreniei din Vinerea si Sambata Patimilor, in cadrul carora se foloseste Sfantul Epitaf, inchipuie actiunea savarsita de Iosif si Nicodim, luarea trupului Domnului de pe Cruce, pregatirea lui pentru inmormantare si inmormantarea lui. Iosif si Nicodim, luand trupul Domnului de pe Cruce, l-au dus intr-un loc potrivit si, asezandu-l pe o lespede de piatra sau pe un asternut, l-au pregatit pentru inmormantare: i-au infasurat mainile si picioarele in fasii de panza, capul in mahrama, intregul corp in giulgiu, consumand si o amestecatura de smirna si aloe; dupa aceea l-au dus si l-au inmormantat. Tocmai aceste evenimente sunt simbolizate in intreaga procesiune cu Sfantul Epitaf. Cartile de ritual mai prevad ca obicei general faptul de a pune flori pe Sfantul Epitaf, dupa ce a fost asezat in mijlocul bisericii si chiar de a aprinde catuia cu smirna si tamaie ori a se stropi cu apa de trandafiri (miresme) – ca la orice mort, dar inca neingropat.

Amintim faptul ca in Biserica Ortodoxa la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului are loc o procesiune cu Epitaful Maicii Domnului similara cu cea din Vinerea Mare.

18
apr.
14

Trecerea pe sub masa, in Vinerea Mare

Trecerea pe sub masa, in Vinerea Mare In fiecare an, in Vinerea Mare, coboram in mormant, impreuna cu Hristos, pentru ca, mai apoi, sa si inviem impreuna cu El. Aceasta coborare si ridicare din groapa mortii se face in chip simbolic, prin trecerea pe sub masa aflata in mijlocul bisericii, pe care sta intins trupul mort al lui Iisus Hristos, intiparit pe Sfantul Epitaf.

Sfantul Epitaf este un obiect de cult confectionat din panza de in, matase sau catifea, pe care se afla imprimata sau pictata icoana punerii in mormant a Domnului Iisus Hristos. Epitaf este un nume compus din doua cuvinte grecesti, „epi tafos”, care inseamna „pe mormant”. El reprezinta un fel de pecete asezata pe Sfantul Mormant al Domnului. Deci, trecerea pe sub el inchipuie chiar intrarea in Sfantul Mormant cel datator de Viata.

Trecerea pe sub masa, in Vinerea Mare

In Sfanta si Marea Vineri se face pomenirea „Sfintelor si Mantuitoarelor si infricosatoarelor Patimi ale Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos”, adica: scuiparile, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, otetul, piroanele, sulita, crucea si moartea.

Sfantul Epitaf - Vinerea Mare - Trecerea pe sub Masa

Dupa slujba Ceasurilor Imparatesti, in Vinerea Mare, in toate bisericile se savarseste „Vecernia scoaterii Sfantului Epitaf”. In cadrul acestei slujbe speciale se scoate in mijlocul bisericii Sfantul Epitaf. El este asezat pe o masa mai inalta, care inchipuie Mormantul Domnului. La randul lui, Sfantul Epitaf aduce aminte de fapta de milostenie a Dreptilor Iosif din Arimateea si Nicodim, care, coborand de pe Cruce trupul Domnului Iisus, l-au pregatit pentru ingropare, mai inainte de a-L aseza in mormant.

Credinciosii saruta Sfanta Evanghelie si Sfanta Cruce, care sunt asezate pe Sfantul Epitaf, dupa care trec pe sub masa. De cealalta parte a mesei se afla Sfanta Cruce, asezata sub policandru cu o zi in urma, in cadrul Deniei din Joia Mare.

Unii credinciosi trec pe sub masa o singura data, inchipuind unicitatea Jertfei Fiului lui Dumnezeu, iar altii trec pe sub masa de trei ori, in amintirea celor trei zile in care trupul lui Hristos a sezut in mormant. Nu am gasit vreun temei care sa intareasca mai mult o parere sau alta. Fie o singura data, fie de trei ori, important este ca atunci cand fac acest gest al smereniei si al credintei, credinciosii sa stie ca, prin acest lucru, ei inchipuie in trupul si viata lor moartea si punerea in mormant a lui Hristos.

Sfantul Epitaf - Vinerea Mare - Trecerea pe sub Masa

Prezenta mormantului Domnului si a Crucii Sale in mijlocul bisericii ne invata ca, pana sa ajunga la Inviere, credinciosii trebuie sa participe in chip simbolic si la Patimile, moartea si ingroparea Mantuitorului. Coboram impreuna cu El in moarte, pentru ca in noaptea Invierii sa si inviem impreuna cu El, dupa cum zice o cantare a slujbei: „Astazi ma ingrop impreuna cu Tine, Hristoase…”

Asa cum Hristos a trecut prin mormant, pentru a Se pogora in iad, cu scopul de a-i invia pe toti Dreptii care asteptau inca implinirea fagaduintei lui Dumnezeu, tot asa, credinciosii trebuie sa moara si sa treaca prin mormant, pentru a putea invia impreuna cu Hristos si a dobandi viata cea vesnica in Imparatia Sa.

Teodor Danalache

Sfantul Epitaf - Vinerea Mare - Trecerea pe sub Masa

18
apr.
14

Golgota – Locul Capatanii

Golgota - Locul Capatanii

Golgota, potrivit relatarilor din cele patru Evanghelii, era locul aflat in imediata apropiere a Ierusalimului, unde Iisus Hristos a fost rastignit. Potrivit evanghelistilor, acest loc se afla atat de aproape de poarta Ierusalimului incat cei care ieseau din oras sau intrau in acesta puteau citi inscriptia asezata deasupra crucii: „Iisus din Nazaret, regele iudeilor.” In timp, insa, odata cu extinderea orasului, locul numit Golgota a fost cuprins in interiorul zidurilor acestuia.

Numele acestui deal-munte – Golgota – inseamna „locul capatanii”, acest lucru intarind traditia potrivit careia in acest loc ar fi fost inmormantat Adam. Se crede ca ebraicul „golgota” ar veni de la aramaicul „gol goatha”, care inseamna „muntele executiei”. Este posibil ca acest nume sa fi venit si de faptul ca locul era unul de executie publica, iar oase umane mai puteau fi zarite inca imprastiate.

Toti cei patru evanghelisti amintesc de Golgota

„Si venind la locul numit Golgota, care inseamna „Locul Capatanii”, i-au dat sa bea vin amestecat cu fiere; si, gustand, nu a voit sa bea. Iar dupa ce L-au rastignit, au impartit hainele Lui, aruncand sorti” (Matei 27, 33).

„Si L-au dus la locul zis Golgota, care se talmaceste „locul Capatanii”. Si I-au dat sa bea vin amestecat cu smirna, dar El n-a luat. Si L-au rastignit si au impartit intre ei hainele Lui, aruncand sorti pentru ele, care ce sa ia” (Marcu 15, 22).

Golgota - Locul Capatanii

„Si cand au ajuns la locul ce se cheama al Capatanii, L-au rastignit acolo pe El si pe facatorii de rele, unul de-a dreapta si unul de-a stanga. Iar Iisus zicea: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac. Si, impartind hainele Lui, au aruncat sorti” (Luca 23, 33-34).

„Si, ducandu-Si crucea, a iesit la locul ce se cheama al Capatanii, care evreieste se zice Golgota, unde L-au rastignit, si impreuna cu El pe alti doi, de o parte si de alta, iar in mijloc pe Iisus. Iar Pilat a scris si titlu si l-a pus deasupra Crucii. Si era scris: „Iisus Nazarineanul, Imparatul iudeilor!” Deci multi dintre iudei au citit acest titlu, caci locul unde a fost rastignit Iisus era aproape de cetate” (Ioan 19, 17-20).

Golgota – Locul Capatanii

O traditie larg raspandita intre crestini este aceea conform careia Golgota este locul in care a fost inmormantat Adam. Se crede ca Sem si Melchisedec au mers in locul in care s-a oprit arca lui Noe si au luat trupul lui Adam, care se afla in aceasta. Apoi, ingerii i-au condus spre Golgota, loc aflat in centrul Pamantului si descris ca fiind asemanator unui craniu. Tot aici ar fi fost sfaramat capul sarpelui celui intelegator, adica al diavolului, prin jertfa pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu intrupat. O traditie asemanatoare apare consemnata si in scrierile patriarhului Eutihie al Alexandriei.

Golgota - Locul Capatanii

Localizarea locului in care a fost rastignit Mantuitorul se datoreaza Sfintei Imparatese Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare, care, in anul 326, a inceput sa caute Sfanta Cruce, poruncind sa se sape in jurul Ierusalimului. Locul numit Golgota a fost socotit inca din acea vreme, el fiind acoperit de un paraclis inchinat Rastignirii Mantuitorului. Desi arhitectura bisericii celei mari s-a schimbat de mai multe ori, de-a lungul vremii, Golgota a ramas aceeasi de fiecare data.

Potrivit lui Nazenie Garibian de Vartavan, insa, adevaratul loc numit Golgota se afla in Altarul basilicii construite de Sfantul Constantin cel Mare, care acum se afla sub fundatia actualei biserici. Locul cu pricina s-ar afla la mai putin de doi metri sub culoarul care merge spre „Capela Sfanta Elena”.

La cativa metri de intrarea principala in Biserica Sfantului Mormant, spre rasarit, se inalta o stanca incadrata astazi intr-un paraclis spatios cu doua Altare. Acest paraclis este zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul in care a fost inaltata Crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos. In dreapta Crucii se afla primul altar si marcheaza locul in care Iisus a fost dezbracat de hainele Sale si pironit in cuie pe lemnul crucii. In mijlocul altarului principal, numit Sfanta Golgota, este fixata in crapatura stancii o cruce care ne aminteste de rastignirea Domnului.

Golgota - Locul Capatanii

Astazi, pe acest loc se afla Sfanta Masa a Altarului pe care se slujeste zilnic Sfanta Liturghie. In partea de jos a Sfintei Mese niste panouri transparente protejeaza stanca Golgotei crapata de cutremur. Credinciosii pot atinge aceasta stanca printr-un orificiu al unui disc din aur impodobit cu scene de pe Drumul Crucii, donat Sfantului Mormant de catre domnitorul roman Serban Cantacuzino.

Teodor Danalache

Golgota - Locul Capatanii

18
apr.
14

Vinerea Mare – moartea si ingroparea Domnului

Vinerea Mare - moartea si ingroparea Domnului In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.

Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.

Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.

Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.

Moartea biruita prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei,  afirma parintele Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabila, deoarece El fiind strain de pacat nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: „Praznuim omorarea mortii”.

Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au inviat.

Punerea in mormant a Domnului

De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.

Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.

Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era „un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat” (19, 41).

Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.

Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi „locas de veci”. Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.

Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.

18
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-18

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI
VINERI SEARA

Evanghelia de la
(Matei XXVII, 1-54; Ioan XIX, 31-37; Matei XXVII, 55-61)

n vremea aceea, făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat guvernatorului Ponţiu Pilat. Atunci Iuda, cel care-L vânduse, văzând că a fost osândit la moarte şi cuprins fiind de căinţă, le-a înapoiat arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: „Greşit-am vânzând sânge nevinovat“. Iar ei i-au zis: „Ce ne priveşte pe noi? De-acum e treaba ta!…“. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat de acolo; şi ducându-se, s’a spânzurat. Iar arhiereii, luând arginţii, au zis: „Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preţ de sânge“. Şi ţinând sfat, au cumpărat cu ei #arina Olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea i s’a spus acelei ţarine, până’n ziua de astăzi, ţarina Sângelui. Atunci s’a plinit cuvântul spus prin Ieremia profetul care zice: Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui Preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel, şi i-au dat pe ţarina Olarului, după cum mi-a rânduit mie Domnul. Iar Iisus stătea înaintea guvernatorului. Şi L-a întrebat guvernatorul, zicând: „Tu eşti împăratul Iudeilor?“ Iar Iisus i-a răspuns: „Tu o spui“. Şi la învinuirile ce I se aduceau de către arhierei şi bătrâni, nimic nu răspundea. Atunci I-a zis Pilat: „Tu nu-i auzi câte mărturisesc ei împotriva ta?“ Şi nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, aşa încât guvernatorul se mira foarte. Iar la sărbătoarea Paştilor, guvernatorul avea obiceiul să-i elibereze mulţimii un întemniţat, pe care-l voiau ei. Şi aveau atunci un întemniţat vestit, care se numea Baraba. Deci, adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: „Pe care vreţi să vi-l eliberez: pe Baraba, sau pe Iisus căruia i se spune Hristos?“ Fiindcă ştia că din invidie i L-au dat în mână. Şi pe când şedea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui a trimis la el, zicând: „Nimic să nu-I faci Dreptului Aceluia, că astăzi mult am pătimit în vis din pricina Lui“. Iar arhiereii şi bătrânii au înduplecat mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Iar guvernatorul, răspunzând, le-a zis: „Pe care din cei doi vreţi voi să vi-l eliberez?“ Iar ei au răspuns: „Pe Baraba!“ Şi Pilat le-a zis: „Dar ce să fac eu cu Iisus căruia i se spune Hristos?“ Toţi au răspuns: „Să fie răstignit!“ Pilat a zis din nou: „Dar ce rău a făcut?“ Ei însă mai tare strigau, zicând: „Să fie răstignit!“ Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile în faţa mulţimii, zicând: „Nevinovat sunt eu de sângele Dreptului Acestuia. De acum, pe voi vă priveşte!“ Iar tot poporul, răspunzând, a zis: „Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!“… Atunci le-a eliberat pe Baraba; iar pe Iisus, după ce L-a biciuit, L-a dat să fie răstignit. Atunci ostaşii guvernatorului, ducându-L pe Iisus în pretoriu, au adunat asupră-I toată cohorta; şi dezbrăcându-L de haine, I-au pus o hlamidă roşie; şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap, şi trestie în dreapta Lui; şi îngenunchind înainte-I, îşi băteau joc de El, zicând: „Bucură-te, împărat al Iudeilor!“… Şi, scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat în hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească. Şi ieşind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să-I ducă crucea. Şi venind la locul numit Golgota, care înseamnă Locul Căpăţânii, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi gustând, n’a voit să bea. Iar după ce L-au răstignit, şi-au împărţit hainele Lui prin aruncare de sorţi, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profetul: Împărţit-au hainele Mele loruşi, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi. Şi şezând, Îl păzeau acolo. Şi deasupra capului I-au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, împăratul Iudeilor. Atunci au răstignit împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Iar trecătorii Îl defăimau, clătinându-şi capetele şi zicând: „Tu, cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-te pe tine însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce!“ Asemenea şi arhiereii, bătându-şi joc de El împreună cu cărturarii şi cu bătrânii, ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, dar pe sine nu poate să se mântuiască! Dacă este împăratul lui Israel, coboare-se acum de pe cruce şi vom crede în el; s’a încrezut în Dumnezeu: să-l scape acum, dacă-l vrea; că a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu“. În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei răstigniţi împreună cu El. Iar de la ceasul al şaselea, întuneric mare s’a făcut peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M’ai părăsit?“ Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: „Pe Ilie îl strigă acesta“. Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând un burete, umplându-l cu oţet şi punându-l într’o trestie, Îi da să bea. Iar ceilalţi ziceau: „Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l scape!“… Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi iată, catapeteasma templului s’a sfâşiat în două, de sus până jos, şi pământul s’a cutremurat şi pietrele s’au despicat; mormintele s’au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi au înviat, şi ieşind din morminte după învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate şi s’au arătat multora. Iar sutaşul şi cei care-L păzeau pe Iisus împreună cu el, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s’au înfricoşat foarte, zicând: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!“ Apoi Iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce – că era mare ziua acelei sâmbete –, l-au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi pe ale celuilalt, care erau răstigniţi împreună cu El. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că de-acum murise, nu I-au zdrobit fluierele, ci unul din ostaşi cu suliţa coasta I-a împuns-o şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit, şi adevărată este mărturia lui; şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi. Căci s’au făcut acestea ca să se plinească Scriptura: Nici un os nu I se va zdrobi. Şi iarăşi altă Scriptură zice: Vor privi la Acela pe Care L-au străpuns. Şi erau acolo multe femei, privind de departe, care-L urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I, între care erau Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif, şi mama fiilor lui Zevedeu. Iar în amurgul zilei a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care era şi el ucenic al lui Iisus. Acesta, ducându-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. Şi Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat şi l-a pus în mormântul său cel nou pe care-l săpase în stâncă; şi prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, a plecat. Iar acolo erau Maria Magdalena şi cealaltă Marie, şezând în faţa mormântului.



Blog Stats

  • 325.206 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte