20
apr.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-20

SFÂNTA ŞI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE
ÎN PREA LUMINATA
DUMINICĂ A PAŞTILOR

Evanghelia de la Ioan
(I, 1-17)

ntru’nceput era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul Dumnezeu era.
  Acesta era dintru’nceput la Dumnezeu;
  toate printr’Însul s’au făcut şi fără El nimic nu s’a făcut din ceea ce s’a făcut.
  Viaţă era într’Însul, şi viaţa era lumina oamenilor;
  şi lumina întru întuneric luminează şi întunericul nu a cuprins-o.
  Fost-a om trimis de la Dumnezeu; numele lui era Ioan.
  Acesta spre mărturie a venit, să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
  Nu el era Lumina, ci să mărturisească despre Lumină.
  Lumina era cea adevărată, Care, venind în lume, luminează pe tot omul.
  În lume era şi lumea printr’Însul s’a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
  Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
  Dar celor câţi L-au primit, care cred întru numele Lui, le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu,
  cei ce nu din sânge, nici din voie trupească, nici din vrere bărbătească, ci de la Dumnezeu s’au născut.
  Şi Cuvântul trup S’a făcut şi S’a sălăşluit întru noi; şi noi văzutu-I-am slava ca pe slava Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.
  Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: „Acesta era Cel despre Care am zis: Cel ce vine după mine înaintea mea S’a plinit, fiindcă mai înainte de mine era.
  Şi din plinătatea Lui noi toţi am primit şi har pentru har,
  căci legea prin Moise s’a dat, dar harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit.

0 Răspunsuri to “EVANGHELIA ZILEI: 2014-04-20”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 328.621 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: