Legatura fireasca si suprafireasca a Maicii Domnului cu Hristos

 Legatura fireasca si suprafireasca a Maicii Domnului cu dumenzeiescul ei Fiu, Iisus Hristos

Mai intai trebuie specificat faptul ca teologia ortodoxa nu urmareste sa creeze ideea unui paralelism intre mijlocirea unica a Fiului lui Dumnezeu intrupat si mijlocirea Maicii Domnului, care sa conduca la o egalizare intre Mantuitorul si Prea Sfanta Sa Maica. Termenul liturgic folosit de Biserica pentru a descrie natura acestei mijlociri a Maicii Domnului, care se indreapta spre Fiul ei, este cel de „solitoare”, care exprima interventia iubitoare a Maicii in favoarea credinciosilor, dupa modelul oferit in Cana Galileii. in acest sens toti sfintii si dreptii din ceruri sunt „solitorii nostri catre Hristos”. Aceasta interventie a sfintilor si in special a Maicii Domnului reprezinta o expresie concreta a „comuniunii sfintilor”, manifestata, in opinia ortodoxa, printr-un neincetat schimb de bunuri duhovnicesti, de rugaciuni de la cei vii pentru cei raposati, de mijlocire, de la cei drepti pentru cei ce se nevoiesc inca in aceasta viata”.

Daca prin credinta si prin har toti credinciosii devin „frati” ai lui Hristos, si fii ai lui Dumnezeu in plan spiritual, Maica Domnului se afla intr-o dubla legatura de rudenie cu Mantuitorul: una spirituala, si alta trupesca, de sange.

Cea spirituala sau suprafiresca se fundamenteaza pe harul proniator si mantuitor prin care insusi Logosul divin creator, Fiul Tatalui, a ales-o Siesi, ca vas ales al Duhului Sfant, pentru a-Si lua trup din ea. In acest sens rudenia spirituala precede pe cea trupesca dar o si urmeaza. Aceasta intrucat, atat in timpul zamislirii feciorelnice, al purtarii in pantece, al nasterii si al intregii vieti omenesti pe pamant a Mantuitorului, relatia dintre ipostasul divin al Fiului si cel uman al Maicii Sale, a cunoscut o unitate neatinsa pana atunci intre Dumnezeu si om si neegalata de atunci pana astazi.

Tot unica si irepetabila esta si rudenia de sange sau legatura fireasca, prin natura umana, intre Mama si Fiu. In teologia si spiritualitatea ortodoxa se accentueaza permanent atributul de Nascatoare de Dumnezeu sau Maica a Lui, tocmai pentru ca aceasta „exprima raportul de profunda intimitate ce s-a stabilit intre Sfanta Fecioara Maria si Fiul lui Dumnezeu intrupat. Daca prin cuvantul Fecioara se indica mai mult initiativa divina de intrupare a Fiului, cuvintele de Nascatoare si Maica a lui Dumnezeu redau rolul si raportul ei pozitiv cu Cel ce s-a intrupat”. Prin nasterea supranaturala din Sfanta Fecioara, pentru prima data in istoria creatiei Dumnezeu primeste ceva de la faptura mainilor Sale: trup si sange, pentru a-si configura firea Sa umana. El este primitor, iar omul (Sfanta Fecioara Maria) daruitor. Prin bunavointa si chenoza „Dumnezeu Cuvantul se asaza intr-un raport real de Fiu fata de cea care ii devine Mama, primind din fiinta ei o parte si un nou mod aj existentei Lui. Chiar daca numai o parte a Lui isi ia existenta din ea, El se aseaza intreg fata de ea in aceasta relatie de primitor de existenta”.

Interactiunea dintre rudenia duhovniceasca si cea trupesca a Maicii Domnului cu Fiul ei, adanceste continuu aceasta relatie si legatura personala, ajungandu-se la o interioritate si intersubiectivitate apofatica si de neegalat. Chiar daca planurile carora apartin cele doua ipostasuri sunt distincte, cel necreat al Fiului lui Dumnezeu si cel creat ar Maicii Sale, ele se intersecteaza total si plenar, reala fiind inomenirea Fiului si reala fiind si indumnezeirea Sfintei Fecioare Maria, o indumnezeire prin har desigur. Schimbul tainic care are loc intre Mama si Fiu este concomitent divin si uman: Mama daruieste trup din trupul ei, iar Fiul divin, harul si toate darurile Duhului Sfant, care, prin intermediul firii umane a Mantuitorului sunt daruite Maicii Sale, care le improprieaza sau le subiectiveaza. Solidaritatea sau comuniunea care se creeaza intre firea umana a Fiului intrupat si firea sau fiinta Sfintei Fecioare Maria, depaseste cu mult granitele creatului, datorita lucrarii teandrice a Mantuitorului, care, inainte de a se indrepta catre intreaga omenire s-a indreptat spre persoana Prea Sfintei Sale Maici.

Parintele Staniloae surprinde exact complexitatea relatiei interioare dintre Maica Domnului si Fiul ei dumnezeiesc, facand urmatoarele remarci: „Am fost obisnuiti sa vedem numai ceea ce a dat Fecioara Domnului, prin alcatuirea trupului Lui din trupul ei, si prin formarea sufletului si a mintii Lui omenesti din sufletul si mintea ei. Dar am fost mai putin obisnuiti sa vedem ce a dat prezenta de lumina si de puritate a Ipostasului Cuvantului, trupului si sufletului Fecioarei, in timpul cat se afla in aceasta unire cu ea, in pantecele ei. Nu trebuia sa devina sub inraurirea ipostasului dumnezeiesc atotcurata cea care devenea Maica Acestui Ipostas atotcurat, care devenea Om, comunicandu-l din ea o fire atotcurata? A coborat Duhul Sfant in ea, fara sa-i dea odata cu puterea de a naste pe Cuvantul Dumnezeiesc in mod mai presus de fire, si sfintenia?”

Daca avem in vedere faptul ca in momentul intruparii Fiului lui Dumnezeu, Sfintei Fecioare i se sterge pacatul stramosesc, intelegem ca nu mai exista acum nici un obstacol obiectiv in calea primirii intregului har dumnezeiesc, care va rodi in persoana Maicii Domnului nesfarsitul sir al darurilor Duhului Sfant. Intr-adevar, sfintenia de care se umple persoana ei in acel ceas binecuvantat de Dumnezeu, prin prezenta simultana a Duhului Sfant, Care „se coboara” peste ipostasul ei si al Fiului si Cuvantul Tatalui, Care se intrupa, este incomparabila cu tot ce cunoscuse istoria umana pana atunci. Aceasta sfintenie, cu mult mai inalta decat cea castigata de Sfanta Fecioara Maria in templul din Ierusalim, echivala cu o daruire totala a ei lui Dumnezeu, prin Fiul, Caruia I se face Mama si prin Duhul Sfant, caruia i se face Templu sau Biserica. Taina sfinteniei desavarsite de care se umple Maica Domnului are, in ultima instanta, cu fundament al ei taina unirii ipostatice care s-a lucrat, ca intr-un laborator, in persoana ei, plenar curatita si total daruita Domnului ei.

Sfantul Efrem Sirul, intr-unul din imnele inchinate Nasterii Domnului afirma starea de interioritate reciproca dintre Mama si Fiu, prin cuvintele pe care I le atribuie Sfintei Fecioare Maria: „Ma poarta Copilul, pe care il purtam eu”. Ea il purta in sanul ei ca Mama, El o purta in calitatea de Creator si Proniator al ei, ca si al intregii umanitati; ei I se face, insa, si Mantuitor prin faptul ca o curata de pacatul lui Adam si pune, prin aceasta, inceput transfigurarii sau indumnezeirii ei.

Relatia de interioritate reciproca a Maicii Domnului cu Fiul ei si Mantuitorul lumii, anticipa si prefigureaza acelasi tip de relatie dintre Hristos si Biserica Sa. In chip asemanator Maicii Domnului, Biserica il are in sine, in mod tainic, pe Mantuitorul, Care este Capul ei nevazut; in acelasi timp El este si deasupra ei, ridicandu-o, prin istoria condusa de El ca Pantocrator, spre imparatia Prea Sfintei Treimi, care este scopul Bisericii. In plan spiritual, prin Botez si Sfanta Euharistie, fiecare credincios il poarta in sine, apofatic, pe Hristos Domnul, fiind, insa, e! insusi purtat sau condus de Acesta, prin Duhul Sfant, spre o unire tot mai adanca cu El.

Revenind la taina maternitatii divine a Prea Sfintei Fecioare Maria, putem concluziona, referitor la unitatea suprema dintre Mama si Fiu, ca nici o clipa El nu a fost pasiv, ca Dumnezeu, in pantecele ei, zidindu-si, prin Duhul Sfant, cortul Lui omenesc, parga a umanitatii restaurate si innoite, prin Taina intruparii Fiului lui Dumnezeu, descifram unitatea indisolubila, cu efect soteriologic, dintre Maica Domnului si Mantuitorul Hristos, atat cat poate mintea omeneasca sa inteleaga prin credinta; cu mult mai mult se descopera, insa, prin experienta mistica a oamenilor duhovnicesti, facuta in Biserica, prin darul Duhului Sfant.

Cert este ca, prin puterea Sa dumnezeiasca, Fiul si Cuvantul Tatalui „a facut-o Maica a Lui, zamislindu-l cu pastrarea fecioriei sale. A facut-o din roaba, imparateasa; S-a unit cu ea mai mult decat cu Serafimii si cu Heruvimii. Iar prin toate acestea a umplut-o de sfintenie, fiindca Sfant este si El”.

Descrierea si analiza reiatlei duble, trupesti si duhovnicesti, ce leaga pentru vesnicie pe Maica Domnului de Fiul Sau ( asa cum tot pentru vesnicie este si unirea iposta-tica a celor doua firi in persoana Mantuitorului ), nu ar fi completa, fara o referire la dimensiunea ei eshatoiogica. Prin adormirea sau mutarea ei la cer, atat cu sufletul cat si cu trupul, prin starea de inviere de care s-a invrednicit prin puterea si iubirea Fiului sau, Maica Domnului se afla acum, dupa credinta Bisericii, intr-o maxima si apofatica apropiere de Dumnezeu-Cuvantul, inomenit prin ea pentru vesnicie, apropiere ce depaseste in intensitate pe cea a ingerilor si a celorlati sfinti. Ori, tocmai aceasta apropiere, la care se adauga „indraznirea de maica”, constituie izvorul puterii de rugaciune pe care o aduce Fiului sau, nu pentru sine, ci pentru intreaga umanitate, care este faptura sau creatia Fiului ei si Dumnezeului nostru. Iubirea ei de mama se arata, innoita si indumnezeita, necontenit fata de Fiul ei, iar prin El si cu puterea Lui, se extinde la toti cei ce cred in El, devenind prin aceasta fiii ei spirituali.

Paradoxal, dar perfect real, in baza maternitatii ei divine, in care ne cuprinde spiritual pe toti, care ii suntem ei incredintati, precum odinioara Sfantul loan Evanghelistul, Maica Domnului se roaga pentru noi Fiului sau, inca din momentul botezului nostru, fiindca de atunci incepe infierea noastra spirituala de catre Dumnezeu – Tatal, careia ii corespunde duhovni-ceste, infierea nostra si de catre Maica Domnului. in acest sens duhovnicesc si haric, interventia, solirea sau mijlocirea Maicii Domnului, nu are nici o conotatie juridica, nu diminueaza cu nimic rolul de Unic Mijlocitor al Fiului ei la Dumnezeu – Tatal. Dimpotriva, pune si mai mult in lumina, marea iubire de oameni a lui Hristos Mantuitorul, Care se bucura cu fiecare afirmare a maternitatii spirituale a Prea Curatei Sale Maici, fata de credinciosi. Iar credinciosii, intrand, prin harul rugaciunii lor, al Duhului Sfant, in relatie duhovniceasca cu Maica Domnului, intra in relatie directa si plenara cu Fiul ei dumnezeiesc, caci unde este Maica acolo este si Fiul ei. Nu poate fi conceputa o distanta sau un interval intre Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si Fiul sau, asa cum, in plan necreat, nu exista o distanta, cat de infima, intre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul. Cel nascut din veci din Tatal, ramane, ca om, nascut pentru totdeauna din Sfanta Sa Maica; afirmarea filiatiei sale umane, ii produce bucurie Mantuitorului, caci ea inseamna dovada de netagaduit a iubirii Sale de oameni, pentru care a acceptat sa devina Fiu al omului, ramanand Fiu al lui Dumnezeu.

Sfantul Petru Damaschin indica faptul ca prin rugaciunile adresate Maicii Domnului credinciosii cer de la Hristos Domnul ca sa se invredniceasca de harul si darurile date ei de catre Iubitorul de oameni. „Lui Hristos deci, crezand si eu nevrednicul, rogu-te stapana, sa-mi daruiasca simtirea darurilor tale si ale celorlalti sfinti.” Maica Domnului se bucura de rugaciunile ce I se adreseaza, vazand in aceasta cinstire a ei lauda adusa Fiului ei, Cel care a invrednicit-o sa devina Mama a Lui. Primind rugaciunile credinciosilor, le uneste cu ale sale si le duce lui Hristos Mantuitorul, amintindu-l ca totdeauna i-a ascultat si implinit cererile.

Primind rugaciunile Maicii Sale pentru credinciosi, pe langa implinirea cererilor acestora, Mantuitorul Hristos vrea sa sporeasca evlavia si credinta lor, dupa modelul Maicii Sfinte si mai ales sa repete, la nivel spiritual, nu trupesc, zamislirea tainica a Lui in credinciosi. Asa intelege lucrurile acestea tainice si minunate Sfantul Simeon Noul Teolog care afirma faptul ca toti sfintii zamislesc in ei pe Cuvantul lui Dumnezeu in chip apropiat cu Nascatoarea de Dumnezeu si il nasc pe El si El se naste in ei si ei se nasc din El: „Asadar, crezand din tot sufletul si caindu-ne cu caldura, zamislim cum s-a spus, pe Cuvantul lui Dumnezeu in inimle noastre fecioare si curate. Si precum pe aceea, fiindca era preaneprihanita, nu a topit-o focul dumnezeirii, asa nici pe noi nu ne topeste daca avem inimile curate si neprihanite, ci se face in noi roua din cer si izvor de apa si rau de viata nemuritoare.” Aceasta zamislire tainica, spirituala, a Cuvantului lui Dumnezeu intrupat in credinciosi, care incepe la Sfantul Botez, se desavarseste la fiecare Sfanta Taina pe care acestia o primesc; nasterea duhovniceasca a Mantuitorului in noi pune si mai mult in lumina insemnatatea nasterii Sale trupesti din Sfanta Fecioara Maria, indicand-o ca model spiritual, necesar cresterii in credinta si virtute.

Pr. Conf. Dr. Stefan Buchiu

Mormantul parintelui Nicolae Steinhardt – Rohia

Mormantul parintelui Nicolae Steinhardt reprezinta unul dintre cele mai vizitate locuri din cadrul Manastirii Rohia, alaturi de biserica si de Chilia in care s-a nevoit in ultimii ani din viata. Cei mai multi pelerini care ajung in manastire intreaba unde a locuit parintele Nicolae Steinhardt si unde este mormantul lui. Chilia parintelui se afla in „Casa Poetului”, o cladire cu doua etaje, construita intre anii 1977-1979, iar mormantul sau se afla in cimitirul manastirii.

Manastirea Rohia se afla la o distanta de aproximativ 50 de kilometri de orasul Baia Mare si la 43 de kilometri de orasul Dej, in hotarul satului Rohia, ce apartine administrativ de orasul Targu Lapus.

Nicolae Steinhardt, parintele de la Rohia

Nicolae Steinhardt s-a nascut in data de 12 iulie 1912, in comuna Pantelimon, langa Bucuresti. La nastere, a fost numit Nicu-Aurelian. Dupa terminarea studiilor, viitorul parinte Nicolae a inceput sa scrie opere de mare calitate. In anul 1934, Nicu-Aurelian si-a luat Licenta in Drept si Litere, la Universitatea din Bucuresti. Apoi, in anul 1936, si-a sustinut lucrarea de Doctorat in Drept Constitutional. Intre anii 1937-1938 a calatorit in Elvetia, apoi Viena, la Paris si in Anglia, sporind tot mai mult in arta literara.

 

In anul 1939, cand a revenit in tara, s-a angajat ca redactor, la „Revista Fundatiilor Regale”, insa in anul 1940 a fost dat afara, din pricina faptului ca era evreu. In aceasta perioada, intre anii 1940-1944, sub guvernarea Antonescu-Sima, au fost implementate o serie de privatiuni etnice. Intre anii 1944-1948, revenit in redactia „Revistei Fundatiilor Regale”, a publicat un numar insemnat de articole.

Intre anii 1948-1959, a suferit o noua serie de prigoniri. In cele din urma, Nicu-Aurelian Steinhardt a fost acuzat de „crima de uneltire impotriva oranduirii sociale a statului” si condamnat la 12 ani de munca silnica. Condamnarea a survenit, de fapt, pentru ca Steinhardt nu a vrut sa depuna marturie impotriva lui Constantin Noica, in procesul intentat „lotului mistico-legionar Constantin Noica – Constantin Pillat”.

Vreme de cinci ani, el a stat in inchisorile din Jilava, Gherla, Aiud etc. El a primit Botezul in ziua de 15 martie 1960, in celula 18, in inchisoarea Jilava. Cel care l-a botezat a fost Parintele Mina Dobzeu. A fost eliberat in august 1964. La iesirea din inchisoare a fost desavarsit Botezul, prin Mirungere. Isi dorea deja de mai multi ani sa fie calugar.

In anul 1980, Steinhardt a intrat in obstea Manastirii Rohia. A fost primit ca ucenic de Parintele Serafim Man. In ziua de 16 august 1980 a fost tuns in calugarie, cu numele Nicolae. Este randuit in ascultare la biblioteca manastirii. Pune in ordine cele peste 23.000 de carti ale manastirii. Totodata, se ocupa de indrumarea pelerinilor si de intocmirea predicilor. In acest timp, publica mai multe carti.

Mormantul parintelui Nicolae Steinhardt – Rohia

Parintele Nicolae Steinhardt a trecut la cele vesnice in ziua de 29 martie 1989, in spitalul din Baia Mare. A fost inmormantat in cimitirul Manastirii Rohia.

In data de 27 august 2013, parintele Nicolae Steinhardt a fost deshumat si asezat intr-un nou mormant, in cimitirul manastirii. Dimineata a fost savarsita Sfanta Liturghie. Dupa aceea, calugarii din obstea manastirii, in frunte cu Preasfintitul Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, au mers in cimitirul manastirii si, dupa randuiala Bisericii Ortodoxe, au inceput deshumarea osemintelor parintelui Nicolae Steinhardt si, apoi, le-au asezat intr-un mormant nou, aflat aproape de mormantul Arhimandritul Serafim Man.

Teodor Danalache

 

10 trucuri pentru un VAGIN sănătos

Un vagin sănătos este echivalentul sănătății feminine. Deci, este foarte important ca toate femeile să știe despre aceste trucuri.
Dacă vrei să te protejezi de infecțiile cu drojdii și de mirosurile vaginale, urmează aceste sfaturi.

 Nu folosi săpun
Uneori, mirosul vaginului tău poate fi puternic, jenant. În aceste cazuri, evită să îți speli zona intimă cu săpun solid sau lichid.
Vaginul se curăță singur.
În timpul menstruației, spală doar cu apă și menține o igienă bună.

Stai departe de spray-urile vaginale
Poate crezi că spray-urile florale vor da un miros plăcut, dar ele pot dezechilibra pH-ul vaginului cauzând iritații sau alte probleme.

Menține igiena în timpul menstruației
Pentru un vagin sănătos, este importantă o igienă corectă în timpul menstruației. Nu folosi prea mult șervețele intime. Nivelul bacteriilor crește și se produc iritații.

Folosește lenjerie de bumbac
Bumbacul permite circulația aerului, deci nu duce la infecția cu drojdii.
Deci evită lenjeria fițoasă din dantelă, mătase sau alte materiale sintetice.

Poartă haine lejere
Hainele strânse păstrează umezeala și duce la infecții și iritații.
Deci este foarte important să porți haine lejere.

Tunde părul pubian
Menține sănătatea vaginală tunzând în mod regulat părul pubian.
Părul din jurul vaginului creează un mediu umed ce produce bacterii, deci infecții.

Fă exerciții Kegel
Exercițiile Kegel îți întăresc mușchii pelvieni, ajutându-te să te bucuri de sex.
În timp ce urinezi, oprește jetul câteva secunde. Apoi eliberează din nou.

Bea suficientă apă
Cea mai bună cale de a avea un vagin sănătos este de a bea apă la intervale regulate.
Apa ajută eliminarea bacteriilor din corp prin urină.

Verifică dacă se întâmplă ceva ciudat
Dacă observi ceva ciudat, miros, mâncărime, schimbarea culorii secreției, este important să tratezi aceste simptome consultând un medic.

Testul Papanicolau
Cea mai bună formă de prevenire a cancerului este testul Papanicolau.
Consultă medicul. Îți va salva viața și îți va menține vaginul sănătos.

Lasata secului pentru Postul Sfintei Marii

 Lasata secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. In cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie.

Cuvantul sec, din sintagma „lasatul secului”, este inteles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. Insa, secul pe care il cere postul ortodox este seclum (saeculum), adica lumea impatimita.

De multe ori ne este dat sa auzim ca nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Dar nu este asa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfintii Parinti au randuit sa ne infranam de la anumite bucate pentru o vreme, au facut-o cu buna stiinta. Credinciosul nu trebuie sa se multumeasca cu jumatati de masura. Nu cu o parte din el trebuie sa se apropie de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ci cu intreaga sa natura: trup si suflet.

Postul Adormirii Maicii Domnului nu a fost dintru inceput de aceeasi durata in Biserica Rasaritului. Astfel, credinciosii din partile Antiohiei posteau o zi, pe 6 august – de praznicul Schimbarii la Fata, cei din Constantinopol patru zile, iar crestinii din Ierusalim opt zile.

Uniformizarea datei si duratei postului pentru toata Ortodoxia, s-a facut in anul 1166, la sinodul din Constantinopol din vremea patriarhului Luca Crysoverghi. Aici s-a hotarat ca postul inchinat Sfintei Marii sa inceapa pe 1 august si sa se incheie cu 15 august.

Postul Sfintei Marii este un post aspru, daca tinem seama de faptul ca Biserica Ortodoxa ne cere ajunare pana la ora 15.00, in zilele de luni, miercuri si vineri, iar dupa aceasta ora, ne cere sa consumam mancare uscata. Nici in celelalte zile, nu avem parte de un post usor: marti si joi se mananca fara ulei, iar sambata si duminica avem dezlegare la untdelemn si vin. Facem mentiunea ca in Pravila Mare se precizeaza ca in acest post avem dezlegare la untdelemn si vin si in zilele de marti si joi.

In Postul Sfintei Marii avem o singura dezlegare la peste, pe 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului pe Muntele Tabor.

Pentru linistea acelor crestini, care din motive binecuvantate, nu se pot abtine de la mancare pana la ora 15.00 si nici nu pot urma recomandarea Bisericii de a manca fara ulei, adica o mancare cat mai uscata, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Stapanul nostru e bland si cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile noastre”.

Postul Sfintei Marii este un post cu data fixa, incepe in fiecare an pe 1 august si se termina in ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august).

ANALIZA: Despre sefii de carton si angajatii lor

Oamenii nu renunta la companiile ineficiente. Ei renunta la sefii ineficienti. Angajatii nu abandoneaza structurile organizationale, produsele si tehnologiile viciate. Ei renunta la angajatorii incompetenti.

Indiferent de cat de minunata pare o companie, daca sefii sunt ineficienti, afacerea va avea de suferit. S-ar putea ca dezastrul sa nu se petreaca imediat, dar exista o garantie ca se va produce. Conceptul ar putea parea stupid, dar continua sa se aplice in toate companiile din lume, mari sau mici.

In companii, multi se concentreaza doar asupra inteligentei personalului, nu si a leadership-ului. Putem avea o gramada de savanti tehnologici care sunt insa inepti din punct de vedere social si emotional.

Problema? O lipsa de inteligenta emotionala, nesiguranta si incompetenta crasa in toate structurile companiei.

Liderii dau tonul unei companii. Mediul exterior este o reflexie a celui interior si tine de calitatea celor care conduc o echipa. Cand liderii sunt haotici si administreaza activitatea firmei fara sa aiba o strategie serioasa, mediul respectiv incepe sa semene cu o ferma, unde puii decapitati alearga fara niciun scop, pana cand cad lati. Nu avem de a face decat cu o imensa doza de isterie si frustrare.

PERICOLELE MICROMANAGEMENT-ULUI

Potrivit LinkedIn, micromanagement-ul este o metoda de management in care un individ observa si controleaza toata munca unui angajat. In comparatie cu indrumarea generala, micromanagerul monitorizeaza si evalueaza fiecare stadiu al procesului, de la inceput pana la sfarsit. Acest comportament afecteaza eficienta, creativitatea, increderea, comunicarea, capacitatea de a rezolva problemele si viitorul companiei.

Un micromanager isi petrece timpul dand comenzi in stanga si dreapta, fara sa ii inspire pe angajati. Astfel, ei se simt absolut nesiguri. Angajatii incep sa se gandeasca la detaliile inutile ale business-ului, in loc sa ia parte la planificarea pe termen lung a strategiei companiei. Timpul inseamna insa bani. Cand liderul respectiv iroseste timpul si banii, cand se concentreaza doar asupra presiunii asupra angajatilor, fara sa fructifice oportunitatile reale, conducerea trebuie sa faca o schimbare.

Exista o diferenta uriasa intre leadership si simpla folosire a unei functii, autoritati, pozitii, pentru a exercita putere politica si/sau birocratica, spunea un intelept.

Un micromanager nu face altceva decat sa angajeze oameni excelenti, pe care ii controleaza aspru, pana cand acestia isi dau demisia.

Efectele micromanagement-ului asupra culturii companiilor pot fi catastrofale. Angajatii vor ajunge la concluzia reala ca nimeni nu ii asculta. Angajatii se vor interioriza, nu vor mai face sugestii si nu vor mai pune intrebari. In cele din urma, vor deveni total dezinteresati de un asemenea loc de munca si vor renunta la el.

De cele mai multe ori, sefii de carton cred ca ei sunt singurii care inteleg mersul companiei si datorita lor aceasta „face bani”. De cele mai multe ori, vor avea in jurul lor angajati pasivi, asa-numitii „lingai” sau „yesmeni”. Rolul lor este acela de a nu pune la indoiala autoritatea, de a aproba tot ce zice seful. Acesti manageri vor fi sceptici cu privire la alte idei care pot duce la rezolvarea unor probleme grave.

Pentru binele unei companii, acesti micromanageri ar trebui sa detina functiile mai mici, nu pe cele esentiale. Exista insa si sefi in toata regula care se comporta ca niste micromanageri, care nu stiu sa coordoneze un proiect sau o echipa.

Micromanagerii vor ca lucrurile sa fie realizate intr-un anumit fel. Cu totii avem aceasta tendinta. Totusi, acesti sefi nu dau indicatii, ci doar ordine. Ei nu cer nimanui sa gandeasca pe cont propriu. Angajatii care lucreaza in asemenea conditii vor pleca, deoarece presiunea psihica este prea mare.

Managerii nu au intotdeauna cele mai bune solutii. Cand angajatii participa la luarea deciziilor, procesul se democratizeaza si compania are de castigat.

PROBLEMELE-CHEIE

Problema esentiala a micromanagerilor tine de faptul ca actiunile (sau reactiile) acestora sunt bazate pe teama, nu pe argumente si dovezi. Din cauza fricii, ei simt nevoia sa controleze toate detaliile unor procese si vor sa fie recunoscuti ca „salvatori” ai companiei. Nu sunt rare situatiile in care angajatii din jurul micromanagerilor s-au adaptat la comportamentul acestora, pentru a evita orice fel de confruntare.

Acesti sefi ineficienti nu stiu sa alcatuiasca o lista de prioritati. Intalnirile „post-mortem” devin o norma si actiunile sunt tot mai tardive. Vina este aruncata in toate directiile, cu exceptia sefului, care „se spala pe maini”.

CUM ARATA UN SEF EXCELENT?

1. Un sef excelent stie sa comunice: Este un bun comunicator, stie sa discute cu angajatii, le recunoaste meritele si ii recompenseaza. Are o inteligenta emotionala demna de toata lauda si vorbeste/ actioneaza cu integritate si responsabilitate.

2. Un sef excelent stie sa isi responsabilizeze angajatii: Liderii buni stiu sa isi responsabilizeze angajatii, sa le ofere proiecte de anvergura, pentru a evolua in cariera lor. Un asemenea manager nu se implica in chestiuni minore, stiind ca ar reprezenta o pierdere de timp, ci isi motiveaza angajatii pentru a vedea tabloul general. El are incredere in angajati si nu simte nevoia de a face pe „portarul”.

3. Un sef excelent este corect: Exista o diferenta intre a-i trata pe angajati in mod egal si a-i trata cu corectitudine. Trebuie sa recunoastem ca nu toti angajatii sunt egali. Fiecare este diferit. Unii angajati genereaza mai multa valoare intr-o companie. Un sef excelent apeleaza la corectitudine, nu promoveaza egalitatea, pentru ca aceasta nu exista.

4. Un sef excelent este modest: El nu se considera nucleul unei companii, cel la picioarele caruia trebuie sa se inchine tot personalul. Liderul trebuie sa stie sa discute cu angajatii si sa ii asculte. De asemenea, respectul fata de angajati ramane pe primul plan, acel respect care este castigat prin modestie, integritate si empatie.

5. Un sef excelent este responsabil: Un lider eficient isi asuma responsabilitatea pentru faptele sale. Daca faci o greseala, nu te ascunde dupa colt. Nu da vina pe altii, din cauza lipsei tale de viziune, nu inventa scuze pentru esecuri si neindeplinirea promisiunilor.

CE VOR ANGAJATII?

Angajatii nu vor doar un salariu lunar si atat. Oamenii sunt motivati la nivel spiritual, vor sa fie apreciati pentru activitatea lor. Angajatii vor sa fie lasati in pace la locul de munca. Fiecare persoana inteligenta, care si-a invatat lectiile, poate lucra singura, poate contribui la dezvoltarea unei firme. Independenta va avea un impact majora asupra satisfactiei sale.

Fiecare angajat are o „autonomie” si nu vrea sa ii fie „cotropita”. Managerii trebuie sa fie constienti de pericolele uriase ale micromanagementului si sa se schimbe. Altfel, drumul va fi greu, pentru toata lumea.

Cum sa ne rugam in asa fel incat Domnul sa ne auda

 (Evanghelia dupa Marcu Capitolul 11, versetele 11-14, 20-26)

Istorisirea evanghelica despre smochinul pe care l-a blestemat Domnul si s-a uscat starneste adeseori nedumerirea cititorilor: „Ce sa insemne asta? Cu ce-a fost vinovat nenorocitul de copac ? Cum se explica aceasta pedeapsa aspra din partea Mantuitorului, Care era intotdeauna bland si milostiv?”

De obicei, exegetii Evangheliei inteleg prin smochin poporul evreu, dand intregii intamplari un sens alegoric. Blestemul smochinului a fost o prezicere a viitorului destin al lui Israel. Fatarnic, evlavios numai pe dinafara, mandru de dreptatea sa legalista si de pazirea exacta a prescriptiilor rituale exterioare ale religiei, poporul evreu nu mai aducea demult roadele duhului aprins si vietii cu adevarat drepte. Evlavia lui era numai de ochii lumii, si in aceasta privinta amintea, intr-adevar, foarte mult de smochinul evanghelic, acoperit cu frunzis verde si falnic, insa lipsit de roade. Blestemarea smochinului insemna lepadarea definitiva de catre Dumnezeu a poporului israelit si pieirea lui duhovniceasca. Asadar, in acest episod vedem continuarea dispozitiei sufletesti a Domnului din momentul cand, in vremea intrarii triumfale in Ierusalim, a privit cu mare tristete orasul sfant, prevazandu-i caderea si prorocind despre ea. Blestemarea mochinului reprezinta aceeasi prorocie, dar exprimata prin fapta.

Pe langa asta, acum s-a aratat pentru prima data cumplita putere pedepsitoare a Domnului. Pana atunci, El ni S-a aratat doar ca pastor bland si plin de dragoste, nesfarsita milostivire si atotiertare. Trebuia insa neaparat sa le arate oameni-lor ca in mainile lui se afla si puterea de a pedepsi si ca judecata Lui poate fi nu numai ingaduitoare, ci aspra si dreapta. Sa-si aduca aminte de asta cei ce se mangaie prea mult cu nadejdea in atotiertarea dumnezeiasca fara sa aiba grija de propria indreptare si fara sa depuna nici un efort pentru a merita aceasta iertare. Atunci cand omul, aidoma smochinului uscat, nu aduce roadele pocaintei si vietii crestine, osandirea lui e inevitabila, si nadejdile lui exagerate si neintemeiate in mila lui Dumnezeu sunt nadejdi mincinoase si nimic mai mult.

Pentru noi insa, cel mai pretios loc din acest pasaj evanghelic este cel in care Domnul vorbeste despre rugaciune si arata conditiile eficacitatii ei. Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit, si le veti avea – iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua gresalele voastre, ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru Cel din ceruri nu va va ierta voua gresalele voastre.

A intelege toata puterea si insemnatatea rugaciunii si a invata sa te rogi in asa fel incat sa fii auzit este un lucru extrem de important pentru oricare credincios, fiindca numai prin rugaciune se stabileste legatura nemijlocita a sufletului omenesc cu Dumnezeu si numai prin aceasta legatura omul poate primi de la Dumnezeu toate mijloacele si puterile harice de care are neaparata nevoie spre a se mantui. Cu propriile puteri slabe, el nu poate renaste si nu se poate innoi.

„Rugaciunea, spune parintele Ioan din Kronstadt, este legatura de aur dintre omul crestin, care este pribeag si venetic pe acest pamant, si lumea duhovniceasca, in primul rand cu Dumnezeu, Izvorul vietii; de la Dumnezeu a iesit sufletul, si catre Dumnezeu sa si mearga intotdeauna prin rugaciune.

Atata timp cat ne rugam cu osardie, in suflet avem liniste, caldura, usurare si lumina, fiindca atunci suntem cu Dumnezeu si in Dumnezeu. Cum lasam rugaciunea balta, incep ispitele si feluritele tulburari. O, preafericita vreme a rugaciunii!”

Intrucat Domnul este singurul izvor al tuturor bunatatilor, unindu-ne cu El prin rugaciune primim de la El toate bunatatile. „De la Atotbunul si Preadarnicul Dumnezeu putem primi prin rugaciunea credintei toate bunatatile, atat duhovnicesti, cat si cele materiale care ne sunt de trebuinta neaparata, daca dorinta noastra e nefatarnica si rugaciunea noastra este fierbinte. Si ce rugaciuni ne pune in gura Biserica? Asemenea rugaciuni incat prin ele putem cu usurinta sa-L induplecam pe Domnul sa ne trimita orice mila, orice dar bun.

Rugaciunea cu osardie si cu lacrimi nu numai ca sterge pacatele, ci vindeca neputintele si bolile trupului si innoieste toata fiinta omului – si, ca sa zic asa, o renaste (vorbesc din experienta). O, ce dar nepretuit este rugaciunea! Asa cum aerul curat improspateaza trupul, rugaciunea improspateaza sufletul si -l invioreaza; in ea te simti mai viguros si mai vesel, la fel cum, dupa ce te-ai plimbat la aer curat, te simti mai viguros si mai proaspat atat fizic, cat si sufleteste.”

Rugaciunea este hrana de care sufletul are nevoie neaparata.

„De ce trebuie si sa te rogi acasa, si sa mergi la biserica, la slujbe ? Dar de ce mananci, si de ce bei, si de ce iesi zi de zi la aer curat, sau de ce muncesti zi de zi ? Ca sa sustii viata trupului si sa o intaresti. Trebuie neaparat si sa ne rugam, ca sa sustinem si sa invioram viata sufletului, sa intarim sufletul, care este bolnav de pacate, sa-lcuratim, asa cum folosim anumite mancaruri si bauturi ca sa ne curatim de umorile si impuritatile vatamatoare din organism. Asadar, daca nu te rogi, procedezi foarte irational si nechibzuit…

Oamenii au cazut in necredinta fiindca au pierdut cu desavarsire duhul rugaciunii sau nu l-au avut si nu-l au deloc – pe scurt, fiindca nu se roaga. Stapanitorul acestui veac are loc sa lucreze in inimile unor asemenea oameni, domneste in ele. Acesti oameni nu au cerut si nu cer de la Domnul roua harului dumnezeiesc (iar darurile Domnului sunt date doar celor care cer si cauta), si iata ca inimile, care din fire sunt stricate, fara roua datatoare de viata a Duhului Sfant s-au uscat, si din pricina secetei s-au aprins, in cele din urma, cu flacara de iad a necredintei si a patimilor de tot felul, si diavolul nu face decat sa atate patimile, care hranesc acest foc cumplit, si triumfa vazand pierzania nenorocitelor suflete rascumparate cu sangele Celui ce a calcat stapanirea lui.”

Bineinteles, prin insusirile sale si prin puterea sa rugaciunea poate fi extrem de diferita de la om la om. Intre rugaciunea scolarului care cere sa treaca de examen cu bine si rugaciunea pustnicului care a incremenit in extazul contemplarii de taina si nu mai baga de seama nimic din ceea ce se petrece in jur este, bineinteles, o diferenta uriasa. Mai intai de toate, marii nevoitori se deosebeau prin duhul rugaciunii aprinse, inflacarate, care la ei era statornica, in virtutea simtamantului dependentei de voia lui Dumnezeu care era adanc inradacinat in ei – dar acest dar al rugaciunii nu le-a fost dat de la inceput, ci in urma unor stradanii indelungate. Fara indoiala ca rugaciunea pastorilor nostri rugatori, cum au fost, de pilda, Cuviosul Serghie din Radonej si parintele Ioan din Kronstadt, nu a avut aceeasi putere in toate perioadele vietii lor, si ca rugaciunea copilariei lor, cu toata sinceritatea si curatia ei, n-a avut aceeasi putere ca in perioada maturitatii, cand duhul lor era deja intarit in nevointa rugaciunii.

Ce concluzie tragem de aici? Aceea ca rugaciunea trebuie exersata si poate fi invatata. „Invatati-va sa va rugati, zice parintele Ioan, siliti-va sa va rugati; la inceput va va fi greu, iar dupa aceea, cu cat va veti sili mai mult, cu atat va va fi mai usor – insa la inceput trebuie intotdeauna sa va siliti.” Catre ce trebuie sa tindem la rugaciune? Cum trebuie sa fie rugaciunea spre care trebuie sa nazuim, si care sunt semnele dupa care ne putem da seama de reusita in aceasta privinta? „Trebuie nu doar sa ne rugam, zice Sfantul Ioan Gura de Aur, ci sa ne rugam in asa fel incat sa fim ascultati.” Acesta este raspunsul Sfantului la intrebarea pusa mai sus.

Cand rugaciunea noastra va fi ascultata, cand Domnul va lua aminte la cererile noastre si le va implini, asta va si sluji drept semn principal (si poate unic) al rugaciunii adevarate. Aceasta reusita a rugaciunii se poate manifesta in doua feluri: in simtirea noastra launtrica (sau, cum se spune, subiectiv), si atunci cand cererile noastre sunt indeplinite in domeniul concretului (obiectiv).

Parintele Ioan din Kronstadt descrie roadele launtrice ale rugaciunii adevarate, ascultate de Dumnezeu, in felul urmator: „Cateodata, sufletul nostru este neputincios, rece, nero-ditor, ca neamurile pagane neroditoare inainte de a intra in Biserica, dar indata ce ne vom incorda inima ca sa ne rugam fara fatarnicie lui Dumnezeu, indata ce ne vom intoarce gandurile si inima catre El cu credinta vie, indata se va invio-ra, se va incalzi si va deveni rodnic sufletul nostru; ce liniste, ce usurare, ce umilinta duhovniceasca, ce foc sfant launtric, ce lacrimi calde pentru pacate, ce simtamant neprefacut al parerii de rau ca L-am maniat prin ele pe Stapanul Cel Atotbun, ce lumina in inima si in minte, ce suvoi imbelsugat de ‘ apa vie tasneste in inima, revarsandu-se fara impiedicare de pe limba sau din condei! Pustia sufletului infloreste ca crinul la venirea Domnului in inima.”

Din pacate, definirea subiectiva a reusitei rugaciunii nu este intotdeauna corecta, fiindca adeseori oamenii lipsiti de experienta duhovniceasca iau simpla excitatie a nervilor si accesele de lacrimare sentimentala drept roade harice laun-trice ale rugaciunii.

Mult mai corecta si mai putin supusa greselii e aprecierea reusitei rugaciunii dupa rezultatele ei exterioare.

In cartea Iesirii gasim urmatorul episod. In timpul luptei israelitilor cu amalecitii, Moise, Aaron si Or s-a u suit pe varful unui munte, si cand isi ridica Moise mainile, biruia Israel; iar cand isi lasa el mainile, biruiau amalecitii. Dar obosind mainile lui Moise, au luat o piatra si au pus-o langa el, si a sezut Moise pe piatra, iar Aaron si Or ii sprijineau mainile, unul de o parte si altul de alta parte. Si au stat maini-le lui ridicate pana la asfintitul soarelui. Si a zdrobit Iosuape Amalecsi tot poporul lui cu ascutisul sabiei (les. 10-13).

Aici, pe temeiul biruintei israelitilor asupra amalecitilor st poate spune cu toata convingerea ca rugaciunea lui Moise a fost ascultata de Dumnezeu. Acelasi lucru il fagaduieste Domnul oricui se roaga cu credinta: zic voua: toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit, si le veti avea. Aceasta fagaduinta a Domnului se implineste si in zile-le noastre. Stim reusita si puterea aproape minunata a cererilor marelui rugator care a fost pe pamant, iar acum este in ceruri, parintele Ioan din Kronstadt. Stim sute de cazuri de vindecari, savarsite cu rugaciunile lui, ale celor mai cronicizate si mai incurabile boli. Dupa cat se vede, Domnul refuza rareori rugamintile alesului Sau.

Iata o astfel de vindecare povestita de el insusi: „Cineva, fiind de noua zile bolnav pe moarte in urma inflamatiei stomacului si neprimind nici cea mai mica usurare de pe urma mijloacelor medicale, in a noua zi, dimineata, s-a impartasit cu de viata Facatoarele Taine; seara s-a facut sanatos si s-a sculat de pe patul bolii. S – a impartasit cu credinta tare. Eu m-am rugat pentru el Domnului ca sa-l vindece. «Doamne, am zis, tamaduieste-l pe robul Tau de boala sa. Vrednic este sa-i dai aceasta.» M-am rugat si in biserica, la altar, la Liturghie, in timpul rugaciunii: «Cel ce ne-ai daruit noua aceste rugaciuni obstesti si impreuna glasuite…», precum si inainte de Taine. M-am rugat, printre altele, astfel: «Doamne! Viata noastra! Pe cat imi este mie de usor sa ma gandesc la tamaduire, pe atat de usor este pentru Tine sa tamaduiesti orice boala; pe cat imi este mie de usor sa ma gandesc la invierea din morti, pe atat de usor este pentru Tine sa inviezi orice mort. Asadar, tamaduieste-l pe robul Tau Vasilie de boala sa cea cumplita si nu-l lasa sa moara, ca sa nu fie cufundati in tanguire sotia si copiii Iui» – si Stapanul, Care asculta cererile cele bune, a miluit omul care era la un pas de moarte. Slava atotputerniciei, bunatatii si luarii Tale aminte catre rugaciunile cele bune, Doamne!”

Ce trebuie pentru ca rugaciunea sa aiba putere si sa poata fi ascultata de catre Domnul? Ce insusiri trebuie sa aiba? Domnul spune limpede ca pentru ca rugaciunea sa aiba parte de reusita este nevoie, in primul rand, de credinta. Sa aveti credinta in Dumnezeu. Adevarat zic voua ca oricine va zice acestui munte: „Ridica-te si te arunca in mare”, si nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ceea ce spune se va face,fi-va lui orice va zice.

Cat de ciudate ni se par acum cuvintele Mantuitorului! Atat de imposibil ni se pare ceea ce spune El aici… Atat de slaba este credinta noastra si atat de putin asteptam de la ea! Or, fara indoiala, cuvintele acestea ale Domnului trebuie intelese absolut literal. Rugaciunea unita cu credinta adanca face, intr-adevar, minuni. In ce trebuie sa constea aceasta credinta si ce alte insusiri trebuie sa aiba rugaciunea pentru a fi ascultata? Sa lasam sa vorbeasca despre aceasta o autoritate recunoscuta in domeniul rugaciunii: parintele loan de Kronstadt, caci marturia lui este intemeiata pe experienta personala si verificata in practica pastorala a intregii sale vieti, care a fost inchinata numai lui Dumnezeu.

Mai intai de toate, in timpul rugaciunii trebuie neapa-rat sa ne inchipuim limpede maretia dumnezeiasca, asa incat sufletul, cutremurat, sa se patrunda in intregime de simtamantul celei mai mari evlavii fata de Dumnezeu. „Cand te rogi Domnului, inchipuie-ti limpede: Cui te rogi ? Te rogi imparatului fara de inceput si fara de sfarsit a toata faptura, Atotsfantului, Atotbunului, Atotputernicului, Preainteleptului, Pretutindenea-Fiitorului, Atotdreptului, inaintea Caruia stau cu evlavie milioane de milioane de ingeri de felurite cinuri, pe Care il lauda ostile Mucenicilor, cetele Prorocilor si Apostolilor, soboarele Arhiereilor, Cuviosilor si Dreptilor…”

„Rugandu-te, trebuie sa-ti inchipui cat de nimicnica este faptura inaintea lui Dumnezeu si cum Dumnezeu tine toate ca pe o picatura de apa, cum este peste tot, lucreaza peste tot si da viata tuturor.” „Cineva, in timpul rugaciunii, atunci cand devenea molesit cu duhul si cu trupul si voia sa atipeasca, se trezea singur punandu-si launtric aceasta intrebare: «Cu Cine stai de vorba, suflete al meu?» Si, dupa aceasta inchipuindu-si-L limpede pe Domnul inaintea sa, incepea sa se roage cu mare umilinta si cu lacrimi; luarea-aminte tocita i se ascutea, mintea si inima i se luminau, si se inviora tot. Iata ce inseamna sa ti-L inchipui limpede inaintea ta pe Domnul Dumnezeu si sa umbli in fata Lui! El spunea mai departe: «Suflete al meu! Daca nu indraznesti sa vorbesti nepasator cu oamenii care sunt mai presus de tine, ca sa nu-i jignesti, cum indraznesti sa vorbesti nepasator cu Domnul?».”

„Chemandu-L, la rugaciune, pe Domnul Dumnezeu, Cel in Trei Persoane, adu-ti aminte ca II chemi pe Tatal Cel fara de inceput a toata faptura, al ingerilor si al oamenilor, ca de tine se minuneaza toate puterile ceresti si privesc la tine cu dragoste pentru ca tu, cu credinta si cu evlavia cuvenita, II chemi pe Tatal lor si al nostru, Facatorul, Atottiitorul si Domnul, pe Care ele il iubesc nemasurat, fata de Care au evlavie puternica. O, ce inalta fericire, ce maretie, ce vrednicie e a-L chema pe Tatal Cel Vesnic! Sa pretuiesti mereu, neschimbat, aceasta preainalta fericire, pe care ti-a daruit-o nesfarsita bunatate a Dumnezeului tau, si sa nu cazi in nesimtire in vremea rugaciunii tale. La tine ia aminte Dumnezeu, iau aminte ingerii si oamenii sfinti ai lui Dumnezeu.”

„Sa tii minte ca la tine priveste cu ochi mai luminosi decat soarele Dumnezeul Cel in Trei Ipostasuri… Roaga-te totdeauna cu inima fierbinte, iar in acest scop sa nu te imbuibi si sa nu te imbeti niciodata. Sa-ti aduci aminte cu Cine stai de vorba. Oamenii uita foarte des cu Cine stau de vorba la rugaciune si cine sunt martorii rugaciunii lor. Uita ca stau de vorba cu Cel Treaz si Atotvazator, ca la convorbirea lor cu Dumnezeu iau aminte toate puterile ceresti si oamenii sfinti ai lui Dumnezeu.”

„Rugandu-te lui Dumnezeu, stai de vorba cu El fata catre fata: asadar, stai de vorba cu El cum se cuvine sa stai de vorba cu un imparat, fara ca inima ta sa se ocupe in acest rastimp cu altceva si fara sa se lipeasca de altceva. Spune-mi, daca stai de vorba cu un imparat sau o imparateasa, te vei ocupa cu alte lucruri ? Te vei uita pe fereastra la trecatori sau vei cerceta lucrurile care se afla in incapere ? N-ar fi aceasta o mare jignire pentru maiestatea imparateasca? Si atunci, cum de facem asa ceva, si mult mai rau decat atat, atunci cand stam de vorba cu Domnul?”

Trebuie sa ni-L inchipuim limpede inaintea noastra pe Dumnezeu, prezenta Lui.

„In rugaciune, lucrul cel mai insemnat, de care trebuie sa ne ingrijim in primul rand, este credinta vie si limpede-vazatoare in Domnul: inchipuieti-L limpede inaintea ta si in tine insuti, si atunci cere ceea ce vrei in Iisus Hristos si in Duhul Sfant, si vei primi. Cere cu simplitate, de nimic indoindu-te, si atunci Dumnezeul tau va fi totul pentru tine, savarsind intr-o clipa lucruri mari si minunate, asa cum sem-nul crucii savarseste mari puteri.”

Adu-ti aminte ca Domnul aude fiecare cuvant al tau si poate indeplini oricare cerere a ta.  „In timpul rugaciunii trebuie sa ai asemenea dispozitie a credintei, incat in inima ta sa nu fie nici macar o clipa vreo indoiala sau gandul ascuns ca Dumnezeu nu te asculta, ci sufletul sa si-L inchipuie tot timpul pe Dumnezeu inaintea sa si sa stea de vorba cu El asa cum se cuvine sa stai de vorba cu un imparat.”

„Atunci cand te rogi, sa tii minte intotdeauna ca stai de vorba cu Dumnezeu, Parintele indurarilor si a toata mangaierea, Cel neschimbat si neobosit de cererile noastre, cu Tatal, Care este intotdeauna nesfarsit de bun, de intelept, de puternic, Caruia, in virtutea nesfarsitei Lui bunatati, intelepciuni si puteri Ii este intotdeauna lesne sa implineasca toate cererile tale – la fel de lesne cum iti este tie sa te gandesti la ele si sa le doresti, la fel de usor cum iti este tie sa rostesti cuvintele rugaciunii, si chiar nesfarsit mai usor. Sa tii minte asta si sa nu te trandavesti niciodata la rugaciune.”

„Daca vrei sa ceri vreun lucru bun de la Dumnezeu prin rugaciune, inainte de rugaciune pregateste-te sa ceri cu credinta tare, lipsita de indoiala, si sa iei din vreme masuri impotriva indoielii si necredintei. Este rau cand in timpul rugaciunii inima ta se istoveste in ce priveste credinta si nu rezista in ea: sa nici nu te gandesti ca vei primi ceea ce ai cerut de la Dumnezeu cu indoiala, fiindca L-ai jignit pe Dumnezeu, iar El nu da darurile Sale celui care-L jigneste.”

„Domnul a zis: Toate cate veti cere rugandu-va cu credin-ta, veti primi (Mt. 21, 22). Asadar, daca veti cere fara credinta sau cu indoiala, nu veti primi. Daca veti avea credinta si nu va veti indoi (Mt. 21,21), mai spune El, veti putea muta si muntii din loc. Asadar, daca va veti indoi si nu veti crede, nu veti face asta. Asadar, fiecare sa ceara cu credinta, fara sa aiba nici o indoiala… Sa nu gandeasca omul acela ca va primi ceva de la Dumnezeu. Barbatul care se indoieste este nestatornic in toate caile sale (Iac. 1, 6-8). Inima care se indoieste de faptul ca Dumnezeu poate sa daruiasca cele cerute este pedepsita pentru indoiala: ea este chinuita si stramtorata de aceasta. Asadar, sa nu-L manii pe Atottiitorul Dumnezeu cu vreo umbra de indoiala, mai ales tu, cel ce in viata ta ai facut cunostinta de atatea ori cu atotputernicia lui Dumnezeu, indoiala este hula impotriva Lui, minciuna obraznica a inimii sau a duhului minciunii, cuibarit in inima, impotriva Duhului adevarului. Teme-te de acesta ca de un sarpe veninos – sau, mai bine zis, dispretuieste-l, nu-i da nici cea mai mica atentie.Tine minte ca Dumnezeu, in timpul cererii tale, asteapta un raspuns afirmativ la intrebarea pe care El ti-o pune launtric: «Crezi tu ca pot sa fac aceasta?» Tu trebuie sa strigi din adancul inimii: «Cred, Doamne!», si atunci va fi tie dupa credinta ta. indoiala sau necredinta ta poate fi ajutata de urmatoarea cugetare.

Eu cer de la Dumnezeu:

1. Un bun care exista, nu unul doar inchipuit, visat, care traieste doar in imaginatia mea, iar toate cate sunt au primit fiintarea lor de la Dumnezeu, caci fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut (In 1, 3), si, prin urmare, nimic din ceea ce exista nu exista fara El. Toate ori au primit de la El fiintarea, ori se fac cu voia sau cu ingaduinta Lui si prin mijlocirea puterilor si capacitatilor date de El fapturilor. In tot ce exista, Domnul e Stapan cu drepturi depline. Pe langa asta, El cheama la fiinta cele ce inca nu sunt (Rom. 4, 17); asadar, chiar daca as cere ceva care nu exista, El ar putea sa faca si sa-mi dea lucrul acela.

2. Ceea ce se poate, iar pentru Dumnezeu este cu putinta si ceea ce pentru noi nu este cu putinta. Asadar, nici in aceasta privinta nu exista piedici, fiindca Dumnezeu poate sa faca pentru mine pana si ceea ce dupa mintea mea e cu neputinta. Ca sa ai in timpul rugaciunii credinta neclintita ca vei primi de la Domnul orice bun duhovnicesc, sa crezi ca tu, unindu-te prin rugaciune cu Domnul, devii un duh cu Domnul (I Cor. 6, 17), iar Dumnezeu este Atotbun, Atotputernic, Preaintelept, este Atotdesavarsita Desavarsire. Asadar, si tu, in masura in care le poti primi, in masura credintei si iubirii tale, te faci partas al desavarsirilor Lui dumnezeiesti. Sa nu crezi ca ceva e cu neputinta atunci cand sufletul tau este unit cu Dumnezeu, fiindca la Dumnezeu toate sunt cu putinta (Mc. 10,27).

Sfantul Vasile al Kinesmei

Articol preluat din volumul „Evanghelia pentru omul modern, vol 1”, Ed Sophia

Cumpara volumul „Evanghelia pentru omul modern” de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-31

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XVI, 24-28)

is-a Domnul ucenicilor Săi: „dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Fiindcă cel ce va vrea să-şi scape viaţa, O va pierde; dar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine, O va afla. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul şi-l va păgubi? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Adevăr vă grăiesc: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu-L vor vedea pe Fiul Omului venind întru împărăţia Sa“.

Metamorfoze

 

 Se pare ca, noi oamenii am fost si suntem o specie ciudata; fiecare dintre noi poate fi o fiinta in care locuiesc simultan sau pe rand: un demon, un inger, un animal sau un om. Autentici si reali, toti deodata sau unul cate unul, care se lupta intre ei sau cu ceilalti, care vrea sa domine sau care se lasa biruit…

Vai, de cate ori am fost demoni, care au viclenit si au mintit, care s-au trufit si au cazut ranind…

Am fost cateodata si ingeri buni, cu aripi de lumina, zburand cu gandul, plutind cu fapta si cuvantul, in Cer si pe Pamant, trimisi de Glasul Constiintei pentru a sluji oamenilor si lui Dumnezeu…

Apoi, de multe ori animalul instinctelor ne-a rapit din lumina tarandu-ne prin pofte si patimi intunecate…

Bine ca ingerul din noi ne-a inaltat de fiecare data pe aripa lui franta spre zarea senina si cu atingerea lui de mir si de har a domesticit firea, fiara…

Ingere al meu, iti multumesc ca m-ai scapat din stransoarea omului vechi…din robie spre libertatea ascultarii de Cuvant…

Ce bine este sa ai un Stapan care mereu te elibereaza pentru a te face prizonierul fericirii Sale, care te face sluga cu imparatie peste multe si rob cu stapanire bogata!

Am invatat apoi sa fiu om, alt om, tot eu, dar nou… A fost tare greu!

De multe ori m-am zdrobit de pamantul care mi-a fost prieten… Am ars apoi, in vapaie de foc, unde mi-am pierdut pacatele din madulare, facute scrum de paie.

Cat timp mi-au clocotit rarunchii, mintea si inima s-au infierbantat in rugaciune de iertare …

Am cerut si am primit iertare si in dar – iubirea Domnului…

Am vazut dara lasata de un porumbel in vazduhul inimii…

A mijlocit pentru mine, Fecioara, de care m-am indragostit. O caut prin lume, in icoane, in chipuri, dar ea s-a ascuns in inimi, unde-l naste pe Iisus…

M-am adapostit sub al ei Acoperamant unde ranile sufletului meu au fost unse cu mirul lacrimilor….Cata frumusete a virtutilor! Ce balsam al privirii din Chip!

Daruri mari pentru nenascutii oameni, cata mila pentru fiii rataciti!

Multumesc, Doamne si Doamna!

Pe urma, m-au stins apele involburate ale vietii… Am simtit maini care mi-au strans lutul cu putere intre degete „nemiloase” pe roata Olarului…Am plans de durere! De mai multe ori am trecut prin apa, prin foc, prin urcusuri si coborasuri ametitoare…

Ooo, Doamne, prin ce adancimi si inaltimi m-au purtat smereniile si mandriile mele!

Am vazut lumea de sus ca un vultur; m-am rostogolit apoi ingereste in vartejuri fiintiale devenind iarasi om… unul real si firesc…

Cred ca am gasit ceea ce cautam: pe mine…

Am domesticit ceea ce era de domesticit…

Am legat fiara, am inchis gura demonului si am slobozit Omul…

Simt ca ingerul meu este aproape; am invatat de la el sa zbor si multe altele…

De exemplu, m-a dus unde erau Adam si Eva, foarte aproape, cred…si i-am vazut, si inainte, si dupa cadere…Desigur, Eva a gresit; si pe mine m-a dezamagit… dar si Adam din mine a gresit…

M-am iertat in Hristos…Iertati-va si voi!

Acum stiu cararile, si ale raiului, si ale iadului!

Incerc sa ma bucur de viata – iubind aici – impreuna cu Dumnezeu si cu oamenii, spre un Dincolo de nori…

Chiar daca, inca sunt un pacatos oarecare, sper sa ajung acolo unde sunt orisicare dintre sfinti…

Pr. Alin-Cristian Preotu

Ingerul pazitor

A fi crestin inseamna a fi calator. Iar calatoria aceasta nu se masoara cu ceasul sau cu zilele calendarului pentru ca este o calatorie spre Imparatia Cerurilor. Nu poti spune ca acest drum poate fi parcurs in cateva ore sau zile pentru ca unii au ajuns la destinatie intr-o clipa (cazul talharului de pe cruce care recunoaste dumnezeirea lui Hristos), in vreme ce altii, nici dupa o viata intreaga. Pentru aceasta calatorie avem nevoie de insotitori. Iata ce este ingerul pazitor – fiinta care ne ajuta sa calatorim. El ne descopera directia.

Pe cale, ingerul pazitor ne fereste de necunoastere, ne ajuta sa nu ratacim. Ne da putere sa nu stam pe loc. Ne imbogateste. Ne sta in preajma atat de discret, incat avem impresia ca nu ne este alaturi. Nu devine invidios atunci cand ii spunem Maicii Domnului ca este mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii.

Nu cunoaste selectia. E alaturi atat de cel mare cat si de cel mic, in fata celui bun si a celui rau, urmarind ca toti sa paseasca pe drumul ce duce spre Imparatia Cerurilor. Sigur ca avem parte si de oameni care nu merg pe acest drum sau care au mers doar o vreme. Dar in cazul acestora nu inseamna ca ingerul a fost nelucrator sau mai putin lucrator. El nu ne poate lua de mana atat timp cat noi nu i-o daruim. In zadar ne face „semne” si ne „striga”, daca noi avem ochii inchisi si urechile astupate.

Mai sunt crestini care merg pe acest drum cu anumite boli si suferinte. Si acestora trebuie sa le vestim ca ingerul le este alaturi. Stie Domnul de ce le este necesara calatoria in acest chip.

Pe cale vom intampina nenumarate greutati. Dar sa le primim fara a judeca si a ne revolta. Este foarte posibil sa vedem ca un alt calator de langa noi merge lipsit de „greutati”. Sa nu-I cerem Domnului sa ne daruiasca starea celui de langa noi. Sa mergem cu credinta ca daca ne-ar fi fost necesara, am fi pasit pe cale cu pasii celui de langa noi.

Daca vom iesi biruitori din incercari, sa nu ne incredem in puterile noastre. Sa vedem lucrarea ingerului in depasirea pericolelor si sa-i multumim. Sa refuzam sa credem in efectul protector al unor obiecte. Sa stam cat mai mult de vorba cu ingerul pazitor si vom simti ca ne deplasam mai usor si mai rapid spre Imparatie.

Rostiti cat mai des si din inima aceste cuvinte si veti vedea de cate bucurii veti avea parte:

„Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am maniat prea curata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osandirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de argint, cu desfranarea, cu mania, cu scumpetea, cu mancarea cea fara de sat, cu betia, cu multa vorbire, cu gandurile cele rele si viclene, cu obiceiurile cele rele si cu aprinderea spre desfranare, avand osebita voire spre toata pofta cea trupeasca. O, rea-voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvantatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti spre mine sau sa te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, ingerule al lui Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am incurcat asa de rau in lucrurile cele intinate? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele si viclene, in care cad in toate zilele si noptile si in tot ceasul? De aceea cad inainte ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te spre mine pacatosul si-mi fii intru ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni si Imparatiei lui Dumnezeu ma fa partas cu toti sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-30

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XVI, 20-24)

n vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul. De atunci a început Iisus să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât şi a treia zi să învie. Şi Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească, zicându-I: „Fie-#i milă de Tine, Doamne!, asta să nu #i se întâmple!“ Iar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: „Mergi înapoia Mea, Satano!; piatră de poticnire-Mi eşti, că nu le cugeţi pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!“ Atunci Iisus le-a zis ucenicilor Săi: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Cum poţi afla ce cale să alegi: căsătoria sau monahismul?

Cum poţi afla ce cale să alegi: căsătoria sau monahismul?

Te încerci; faci o probă; aici este permisă proba. Te culci pe la ora 9 seara, te trezeşti pe la 11, faci miezonoptica, utrenia şi alte canoane şi rugăciuni până la ora 3. De la 3 la 5 dormi, apoi faci rugăciunile de dimineaţă şi altele. La 8 mergi la Liturghie, la 9.30 termini. Vii acasă, faci mâncare, faci 1000 de metanii. Aştepţi pe cei din casă cu mâncarea. Te duci şi sapi, culegi fructe, mai faci un acatist.

Şi seara o iei cu acelaşi program de la capăt. Dacă rezişti în ritmul acesta, este bine. Dacă nu, nu eşti bun. Dacă rezişti în ritmul acesta mai adaugi ceva: îşi pui o haină jerpelită pe tine şi ieşi pe stradă, eventual cu un papuc da şi cu unul nu. După ce faci asta o să-ţi auzi pe stradă fel şi fel de vorbe şi dacă nu simţi nimic împotriva celor care te jignesc, eşti foarte bun de călugăr.

Din Extras din Pr. Nicolae Tănase, Soţul ideal, soţia ideală, Editura Anastasis, Sibiu 2011

Bătrânul Filotei îi scria unuia dintre fiii săi duhovniceşti: “Referitor la felul vieţii pe care să o alegi, dacă trebuie să te însori sau nu, este treaba lui Dumnezeu. Căci, adesea, unele sunt planurile omului, şi altceva porunceşte Dumnezeu. Căsătoria este un lucru bun, celibatul la fel. Fecioria este mai bună şi superioară, căci cel necăsătorit se îngrijeşte cum să placă lui Dumnezeu, în timp ce omul însurat are grijă cum să placă femeii şi lumii. Dumnezeu nu forţează pe nimeni nici la căsătorie nici la celibat. Omul însuşi trebuie să aleagă una sau alta. Dacă şovăie, să-L roage pe Dumnezeu cu căldură, cu frângerea inimii şi cu evlavie, şi i se va descoperi la ce fel de viaţă este chemat”.

Din Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004

Ce este dragostea?

Dragostea nu-i atunci când iubești pentru că celălalt este frumos, corect, nebăutor, nefumător, asigurat material, ci atunci când pur și simplu iubești.

Dragostea e, probabil, atunci când iubești până și defectele celuilalt. Dacă omul ți se pare frumos, inteligent, talentat, asta nu e neapărat dragoste. Altceva este când îi știi și-i iubești defectele.

Atunci când iubești te restrângi în multe privințe, trăiești nu atât pentru tine, ca să devii cineva, să strângi ceva ori să capeți ceva, cât pentru celălalt. Te îngrijorezi pentru sănătatea lui, te gândești la starea lui sufletească, te gândești cum se simte, cum îi merge în planul carierei… Și el își face pentru tine aceleași griji…

Frumusețea, pasiunea, sunt plăcute, dar ce te faci dacă te-ai îmbolnăvit sau dacă ai suferit un accident și ți-ai pierdut frumusețea și sănătatea? Nu oricine va vrea să scoată de sub tine plosca, să vegheze la căpătâiul tău, căci în jur sunt multe persoane de sex opus frumoase și sănătoase.

Cu mulți oameni este bine atâta timp cât e totul bine – dar dacă ți se întâmplă vreo nenorocire, omul tău trebuie să fie unul care să nu te trădeze. Omul tău este reazămul tău, ocrotirea ta, iar tu ești reazemul lui, și el simte că tu nu o să-l trădezi, că acasă este așteptat totdeauna, că aici se poate destinde, poate scăpa de stresul și de tensiunile luimii exterioare, că aici o să fie bine, că aici este ocrotit psihologic.

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată : taina dragostei înainte și după căsătorie, Traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2012,pp. 20-21)

Nimic rău nu te atinge, dacă ai trei lucruri…

Nici descântecele, nici vrăjitoriile, nici fermecătoriile, nimic, nimic nu poate să-ţi facă nimeni, dacă ai trei lucruri: dacă posteşti sfintele posturi, dacă eşti mărturisit curat şi dacă mergi regulat la biserică. Nu-ţi poate face nimeni niciodată nici un rău. Pot să vină toti dracii din iad că nu au ce-ţi face.

Odată ce te-ai mărturisit şi eşti sub canonul duhovnicului ai intrat în taina lui Iisus Hristos.

De aceea când se întâmplă ceva, o sfadă în casă la voi, ori femeia, ori bărbatul, ori un copil, ştii care biruieşte? Ia să-mi spuneţi! Mânca-v-ar raiul! Cel care va zice întâi: „Iartă-mă, mamă, că am greşit” sau „Iartă-mă, bărbate, că am greşit” sau „Iartă-mă, femeie”, acela a biruit pe draci. În măsura în care iartă, e şi el iertat de Dumnezeu.

Nu când ţi-a zice unul „Iartă-mă”, tu să-i zici: „Du-te de aici, lasă că te ştiu eu cine eşti!”, că atunci eşti mai rău decât toţi dracii. Când lui Petru apostolul i se părea că e milostiv, L-a întrebat pe Mântuitorul, Doamne, de câte ori voi ierta pe fratele meu? Până la şapte ori într-o zi? Mântuitorul i-a curmat pentru veşnicie părerea asta: Petre! Nu de şapte ori, ci de şaptezcci de ori câte şapte într-o zi. Adică întotdeauna.

Chiar dacă te-a bătut unul, dacă îi zici „iartă-mă”, ai biruit şi pe diavolul şi pe el. Ţi-ai luat cununa de mucenic, dacă ai cerut iertare. Se întâmplă în viaţa omului, în casă, câte nu se întâmplă? Care îşi cere iertare întâi, acela a biruit. Şi el are plată mare la Dumnezeu şi îl linişteşte pe celălalt.

Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa – 15, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 108

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-29

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUHEvanghelia de la Matei (XVI, 6-12)

is-a Domnul ucenicilor Săi: luaţi aminte şi păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor. Ei însă se gândeau în sine şi ziceau: ne zice aşa pentru că n-am luat pâine. Dar Iisus, cunoscându-le gândul, le-a grăit lor: pentru ce gândiţi în voi înşivă, puţin credincioşilor, că n-aţi luat pâine? Oare, tot nu înţelegeţi, nici nu vă aduceţi aminte de cele cinci pâini – la cei cinci mii de oameni, şi câte coşuri aţi luat? Nici de cele şapte pâini – la cei patru mii de oameni, şi câte coşuri aţi luat? Cum nu înţelegeţi că nu despre pâini v-am spus vouă, ci să vă păziţi de aluatul fariseilor şi al saducheilor? Atunci au înţeles că le-a spus să se păzească nu de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor.

Parintele Paisie Aghioritul

Parintele Paisie Aghioritul s-a nascut la 25 iulie 1924, la Farasa, la cateva sute de kilometri de Cezareea. In jurul anului 1950 incep cautarile pentru intrarea in monahism. Ajunge la Sfantul Munte Athos, dar la rugamintea tatalui sau, revine in lume. In a doua sa calatorie la Muntele Athos, va lua hotararea de a ramane definitiv aici. In anul 1953 ajunge la Sfanta Manastire Esfigmenu. Dupa un an este facut rasofor, primind numele de Averchie. Dupa trei ani pleaca la manastirea Filotheu. Aici a primit schima mica si numele de Paisie.

In 1958 se muta la Sfanta Manastire a Nasterii Maicii Domnului, la Stomio – Konita, unde a ramas pana in 1962. In anul 1962, a plecat in peninsula Sinai si a locuit la Chilia Sfintilor Galaction si Epistimi. In 1964, a revenit la Sfantul Munte si s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfintilor Arhangheli. Atunci s-a legat si mai mult duhovniceste de sfantul staret Tihon, care vietuia la chilia Cinstita Cruce a Manastirii Stavronikita, unde a primit schima mare, la 11 ianuarie 1966.

Dupa o lunga sedere in spitalul Papanicolau, unde i-a fost extirpata o mare parte dintr-un plaman, a plecat spre Katunakia (1967). Aici s-a asezat la chilia unde vietuise un roman, Ipatie. In anul 1968 ajunge la manastirea Stavronikita. Aici va face o schimbare in ceea ce priveste modul de vietuire al obstei – va face trecerea acesteia de la viata idioritmica la cea chinoviala.

In martie 1969, dupa moartea duhovnicului sau, merge la chilia Sfanta Cruce. Aici vietuieste pana in anul 1979.

Incepand cu anul 1988, starea de sanatate a parintelui Paisie s-a agravat. Paraseste pentru ultima oara Muntele Athos, pe 10 noiembrie 1993. In data de 4 februarie 1994 a fost operat la spitalul Theaghnio din Tesalonic si apoi a fost dus la manastirea „Sfantul Ioan Teologul“ de la Suroti pentru a fi ingrijit.

A trecut la cele vesnice pe 12 iulie 1994. Potrivit dorintei sale, a fost inmormantat la Sfanta Manastire a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic).

Cine a fost Parintele Paisie Aghioritul?

Parintele Paisie Aghioritul a fost om de rugaciune si astfel, un mare teolog. De regula noi ii numim teologi doar pe cei care au studii teologice. Dar Parintele Paisie este teolog in sensul patristic, pentru ca el a fost om al rugaciunii. Parintele Pavel Florensky spunea ca multe se scriu si multe s-au scris, dar putine ajung la sufletele oamenilor. Toate cartile lasate de Parintele Paisie au ajuns la sufletele credinciosilor. Cartile sale nu sunt carti care se citesc doar acum si doar o singura data. Cartile Parintelui Paisie sunt carti care se citesc si se recitesc.

Parintele Paisie a fost un om simplu, dar in acelasi timp un om harismatic, un om care a adunat in el chipul apostolului, al teologului, al omului duhovnicesc, a adunat in el chipul parintelui.

A spus ca cel mai mare dusman al lui a fost numele lui. La un moment dat, cand a venit cineva si a incercat sa-i spuna cat de mare este el in lume si cat de mult il apreciaza oamenii, el a spus: ” Venind spre coliba mea, ati trecut pe langa o gramada de gunoi. Si acolo ati vazut si niste cutii de conserve goale. Si cand v-ati apropiat de ele ati vazut ca straluceau in lumina soarelui. Ei bine, sa stiti ca eu nu sunt altceva decat acele cutii de conserve goale.”

Parintele Paisie Aghioritul – Invataturi

„Incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu sunt potrivite cu puterea noastra de a rabda, dar, din pacate, de multe ori la ele se adauga si batjocurile si grosolaniile oamenilor nemilostivi si atunci ne incovoiem. Vantul puternic de obicei rupe copacii sensibili si dezradacineaza pe cei ce nu au radacini adanci. Iar celor ce au radacini adanci le ajuta sa inainteze si sa se inradacineze inca mai adanc.

Bunului Dumnezeu insa nu ii place modul salbatic si nemilostiv prin care unii sunt dezradacinati, iar altii rupti, ci modul milostiv (pentru ca si El este milostiv) prin care sunt ajutati semenii nostri cu dragoste si compatimire, deoarece oamenii nu sunt copaci, ci chipuri ale lui Dumnezeu.

Fireste, nimeni nu poate vatama sufletul omului, decat numai el insusi.

In incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu, fiecare este probat si isi vede singur starea lui duhovniceasca. Si astfel este nevoit sa se smereasca, dupa care primeste har de la Dumnezeu, atunci cand in chip smerit primeste incercarile cu bucurie, ca pe niste medicamente pentru sufletul sau si cu rabdare il slaveste si ii multumeste. Bine este noua ca ingaduie Dumnezeu sa fim incercati, pentru ca altfel am fi avut patimi ascunse si pretentii nesabuite in Ziua Judecatii.

Caci daca le-ar trece cu vederea pe acestea si ne-ar lua in rai asa cum suntem, am crea si acolo probleme. De aceea ingaduie aici ispitele, ca sa ne curete de praf, sa se purifice sufletul nostru cu intristarile si plansetele si astfel sa fini nevoiti sa scapam la Dumnezeu si sa ne aflam mantuirea.

Cand pacatul se invecheste in om, diavolul in mod firesc dobandeste mai multe drepturi si ca sa plece, va trebui sa stricam casa veche si sa o zidim pe cea noua.

Cel care cauta dreptatea omeneasca este fara de minte, dar mai neghiob este cel care nu uita nedreptatile pe care i le-au facut altii si binele pe care l-a facut el altora.

Din pacate, duhul lumesc mereu ascute mintea in viclenie, iar cel care nedreptateste pe semenul sau considera aceasta o izbanda. Unuia ca acestuia i se spune: „Acesta este diavol. Pe toate le reuseste”, in timp ce launtric sufera mustrarea constiintei (micul iad).

Nu exista foc mai mare ca arderea launtrica a sufletului de catre constiinta, care il chinuie si-l roade mereu ca un cariu inca din aceasta viata. Iar in cealalta, cea vesnica, il va roade si mai mult viermele cel neadormit, daca omul nu se va pocai in aceasta viata si nu va cauta sa indrepte nedreptatile facute semenilor lui, fie numai si cu buna sa intentie, in cazul ca nu poate in alt fel.

Omul nepocait este cel mai fara de minte din lume, deoarece pe langa faptul ca este chinuit de o necontenita neliniste, pentru ca nu se pocaieste ca sa scape de acest mic iad, care-l va duce in cel mai mare, cel vesnic, se lipseste si de bucuriile paradisiace de pe pamant, care vor fi cu mult mai mari in rai, alaturi de Dumnezeu.”

La Editura Evanghelismos au aparut pana acum mai multe carti cu scrieri ale Parintelui Paisie sau cu marturii despre viata sa minunata:
„Epistole”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Staretul Hagi Gheorghe Athonitul”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Sfantul Arsenie Capadocianul”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Parinti aghioriti”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Cuviosul Paisie Aghioritul – Cuvinte duhovnicesti” – 4 volume
„Parintele Paisie mi-a spus”, Athanasie Rakovalis
„Viata Cuviosului Paisie Aghioritul”, Ierom. Isaac Aghioritul

Cum lucrează diavolul

Diavolul poate să facă o furtună şi dintr-o lingură de apă, iar dintr-o scânteie el poate declanşa un incendiu mistuitor.

Lângă o barieră coborâtă pe calea ferată s-a oprit să aştepte, până va trece trenul, un motociclist. Din urma lui a venit o căruţă, iar apoi un automobil. Tot lângă barieră, pe marginea dumului, un om îşi păştea capra. Calul de la căruţă întindea capul din când în când şi adulmeca cascheta verde a motociclistului, fapt ce trezea hazul celor, care se aflau în maşina din urma căruţei.

Când calul a întins capul încă o dată spre urechea motociclistului, şoferul din automobil a scos capul afară pe fereastră şi a strigat: “Trage-i, măi una la bot!” Motociclistul a făcut cu mâna un gest spre cal, iar acela speriindu-se, s-a izbit înapoi, pălind cu oiştea în automobil şi spargându-i un bec. Ce tămbălău s-a ridicat!

Şoferul ţipa la căruţas, căruţaşul la motociclist, iar motociclistul la şofer.

Omul cu capra a legat capra de barieră şi s-a dus să-i despartă, dar între timp trenul trecuse şi omul de serviciu a început să ridice bariera, neobservând că de ea este legată capra. Când a observat acest lucru, a început să-l înjure pe stăpânul caprei şi acum se sfădeau cu toţii, spre satisfacţia celui viclean.

Pr. Alexandru Iamandii

Extras din 153: Veniti de pranziti, Editura Cu drag, Chişinău 2012, p.175-177

Cum să-i pedepseşti pe vrăjmaşi?

Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.

Vrei să fii copil adevărat al lui Dumnezeu? Dacă da, trebuie să semeni cu El, Şi nimic nu te face să semeni mai mult cu Dumnezeu decât dacă îi ierţi pe cei care te nedreptăţesc, dacă faci bine celor care îţi fac rău, dacă îi lauzi pe cei care te vorbesc de rău, dacă eşti blând cu cei care te batjocoresc. Dar chiar dacă vrei să pedepseşti pe cineva care ţi-a făcut rău, nu-i răspunde cu rău, fă-i bine şi l-ai pedepsit! Pentru că dacă te răzbuni pe el, vei fi judecat cu acela. Pe când dacă arăţi bunătate, tu vei fi lăudat şi numai acela va fi judecat. Şi nu există pentru duşmanul tău o pedeapsă mai mare decât să vadă că tu eşti lăudat, iar el este judecat.

Nu uita nici că Dumnezeu, Care este Dreptul Judecător, îl va pedepsi pentru răul pe care ţi l-a făcut, în afară de cazul în care se va pocăi la timp. Şi cum se va pocăi? Văzându-ţi îndelunga-răbdare. Iată ce ne sfătuieşte Sfântul Apostol Pavel: Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul”. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele (Rom. 12,17-21).

Dacă la rău nu trebuie să răspundem cu rău, cu atât mai mult, la bine nu trebuie să răspundem cu rău. Tuturor oamenilor, prieteni sau duşmani, să le arătăm mereu bunătate, prin faptele şi vorbele noastre. Bunătatea naşte în noi nădejdea mântuirii şi ne umple inima de bucurie. Cum ne-ar putea lua tristeţea în stăpânire dacă suntem atât de buni la suflet, încât şi vrăşmaşilor noştri le facem bine?

Aşadar, să nu ne preocupe nimic mai mult ca vindecarea sufletului nostru de mânie şi răutate. Să ne împăcăm cu cei care au ceva împotriva noastră, pentru că nici rugăciunea, nici postul, nici milostenia, nici virtuţile nu ne vor putea izbăvi de iad în ziua Judecăţii, dacă sufletul nostru este pătat de această patimă. Iată de ce Domnul ne porunceşte fiecăruia dintre noi; Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venitul, adu darul tău (Mat. 5,23-24).

Extras din Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 262-263

 

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-28

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XVI, 1-6)

n vremea aceea, s-au apropiat de Iisus fariseii şi saducheii şi, ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Când se face seară, voi ziceţi: Va fi timp frumos, că e cerul roşu. Iar dimineaţa ziceţi: Cerul e roşu-posomorât, aşa că azi va fi furtună. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s’o tălmăciţi, dar semnele vremilor nu puteţi. Neam viclean şi desfrânat cere semn, şi semn nu i se va da, fără numai semnul lui Iona“. Şi, lăsându-i, a plecat. Şi mergând ucenicii pe celălalt ţărm, uitaseră să ia pâine. Iar Iisus le-a zis: „Luaţi aminte şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor“.

Cât costă casa independentă energetic

Pentru a obține o reducere drastică a facturilor de energie și gaze naturale la o locuință individuală este nevoie de o investiție de aproximativ 20.000 de euro. Suma este necesară pentru a instala sisteme de panouri fotovoltaice sau pompe termice, care vor furniza o mare parte din energia necesară pentru încălzirea locuinței, apă caldă, alimentare cu apă și energie electrică.

…

Sistemele ecologice de furnizare a energiei necesare unei locuințe individuale se amortizează în aproximativ 20 de ani, timp în care aceste instalații necesită reparații periodice. În plus cele două tipuri de instalații ecologice trebuie să funcționeze în tandem cu sistemul clasic de alimentare de la rețea, în situațiile în care randamentul sistemelor ecologice scade sub un anumit prag.

 

 Există însă și varianta înscrierii în programul ”casa verde”, prin care Ministerul mediului acordă subvenții de 6000 RON (aproximativ 1500  de euro) pentru panouri solare și de 8.000 de RON (aproximativ 1800 euro) pentru pompe termice.

Procedura este însă greoaie. Anul acesta intră în plată dosare depuse în 2011, dar mai există în procedura de analiză alte câteva mii de dosare. În plus, nu este clar dacă anul acesta va mai fi demarată o nouă sesiune de depuneri de dosare.

Izolarea termică este cheia independenței energetice

Pentru a fi independentă energetic, o locuinţă trebuie să fie foarte bine izolată din punct de vedere termic şi să nu se folosească sisteme convenţionale pentru încălzire. Diferenţele sunt foarte mari între o casă obişnuită cu pierderi şi cu eficienţă termică.

Dacă la prima, necesarul energetic se situează între 200 şi 350 kWh/mp anual, la cea de-a doua este de doar 15 kWh/mp anual. Într-o astfel de casă se foloseşte până şi căldura degajată de becuri.

La o casă medie, energia electrică şi apa menajeră s-ar rezolva cu aproximativ 8.000 de euro.

O familie de trei persoane ar consuma între 2 şi 4 kWh/zi. Asta ar însemna că ar trebui montate panouri fotovoltaice pe o suprafaţă între 15 şi 20 de metri pătraţi, ceea ce ar costa cam 6.000 de euro.

Cele mai importante costuri pentru a-ţi transforma casa într-una independentă energetic sunt următoarele:

 

• Grosimea izolaţiei termice trebuie să fie mai mare de 25-30 cm (costurile ar creşte cam cu 40% pentru că avem în vedere doar grosimea polistirenului, manopera, iar celelalte materiale rămân la acelaşi preţ);
• Montarea geamurilor triple care pot izola de aproape zece ori mai bine decât o sticlă obişnuită şi nu pierd căldură (costă dublu faţă de geamurile de tip termopan);
• Materialele pentru sistemele ecologice (panourile fotovoltaice, panouri solare pentru producerea de apă caldă, pompele de căldură);
• Izolaţia podului sau a zonei de sub pardoseală nu trebuie neglijată.

Despre travaliu si nastere: care este mitul si care este realitatea

Sfaturi despre travaliu si nastere ai auzit, cu siguranta, foarte multe. Este momentul sa demontam miturile si sa afli adevarul.

Exista cateva momente in viata unei femei cand primeste atatea sfaturi incat ii este greu sa aleaga. Perioada sarcinii este una plina de astfel de povete. Deodata toata lumea are o parere si stie cum si ce este mai bine. Prietenele iti impartasesc experienta lor, iar medicii uneori sporesc misterul. Pentru ca ceea ce afli nu este intotdeauna adevarat, expertii nostri incearca sa te lamureasca.

Mitul: membranele se rup intotdeauna inaintea declansarii travaliului.
Realitatea: in filme, travaliul incepe cu ruperea membranelor, dar in realitate doar la 10% dintre gravide se intampla acest lucru. De obicei, travaliul debuteaza cu dureri de slaba intensitate, care se accentueaza treptat. Ruperea membranelor se produce ceva mai tarziu sau chiar sunt ajutate de medic sa se desprinda. Ruperea membranelor cu mult inaintea declansarii travaliului prezinta un risc de infectie.

Mitul: travaliul se poate declansa in timpul unui contact sexual.
Realitatea: probabil iti este cunoscut faptul ca lichidul seminal contine un hormon numit prostaglandin, folosit de medici pentru a induce travaliul.Dar lichidul seminal nu contine o cantitate atat de insemnata incat sa declanseze travaliul. Orgasmul iti poate crea impresia unei contractii false.                                                                                                                                                                                                                     

Mitul: daca ai colul uterin dilatat, inseamna ca ai intrat in travaliu.
Realitatea: dilatarea colului nu inseamna travaliu. Multe gravide au colul dilatat chiar si cu o luna inainte de nastere. Ceea ce face diferenta in acest caz este baza colului uterin. Ca urmare, controalele periodice la specialist sunt foarte important.Mitul: ginecologul este permanent langa tine.
Realitatea: odata intrata in sala de travaliu, vei fi monitorizata permanent de catre personalul de acolo. Medicul va fi langa tine la nevoie, dar nu permanent. Toate se vor desfasura in bune conditii alaturi de moasa sau, la nevoie, de medic.Mitul: nasterea se incheie in momentul expulziei fatului.
Realitatea: sa nu ne grabim! Trebuie eliminata si placenta. Abia atunci nasterea este incheiata. Durerea nu va mai fi insa atat de mare, dar va trebui sa mai impingi putin pentru a o ajuta sa fie expulzata. In aproximativ 30 de minute dupa fat, placenta va fi si ea eliminata.

Mitul: imediat dupa nastere se va instala lactatia.
Realitatea: in medie, corpul incepe sa produca lapte dupa trei zile de la nastere. Dar nu trebuie sa iti faci griji ca micutul va ramane flamand. Colostrul produs in primele trei zile de glandele mamare este bogat in vitamine si nutrienti.

Mitul: daca induci travaliul, vei naste imediat.
Realitatea: este greu sa nu visezi la momentul in care iti vei tine micutul in brate. Inducerea travaliului poate insemna de multe ori mai mult timp si contractii mult mai puternice fata de un travaliu declansat spontan.

Manastirea Sfantul Pantelimon – Sfantul Munte Athos

Manastirea Sfantul Pantelimon

Manastirea Rusikon din Athos

Manastirea Sfantul Pantelimon, cunoscuta si sub denumirea de „Russikon”, este marea lavra a rusilor din Sfantul Munte Athos. „Russikon” este de fapt numele vechii asezari monahale rusesti, aflata mai sus, pe munte, in dreptul noii manastiri.

Manastirea ruseasca Sfantul Pantelimon este construita in partea de sud-vest a peninsulei athonite, intre Manastirea Xenofont si Manastirea Xiropotamu. Imbinand stilul local, cu cel tipic rusesc, ansamblul monahal condus de rusi este unul dintre cele mai vii si colorate din intregul Sfant Munte.

Din punct de vedere ierarhic, Manastirea Sfantul Pantelimon ocupa locul 19, intre cele 20 de manastiri athonite. Asemenea si celorlalte manastiri athonite, Sfantul Pantelimon are o viata cenobitica, adica de obste.

Manastirea este cunoscuta in intreaga lume prin vietuirea aici a Sfantului Siluan Athonitul, un sfant al vremii noastre. Cuviosul Siluan Athonitul, pe care Biserica Ortodoxa il pomeneste astazi, in ziua de 24 septembrie, cu siguranta cel mai cunoscut sfant al secolului trecut, a lasat posteritatii scrierile sale, testamentul sau duhovnicesc, o marturie a dragostei pentru Dumnezeu si pentru oameni.

Manastirea Sfantul Pantelimon – Sfantul Munte Athos

Sfantul Munte Athos se afla in nordul Greciei, in regiunea Macedonia. Muntele Athos este un munte cu inaltimea maxima de 2.033 metri – Varful Athon – ce isi inalta culmea de piatra pe o peninsula lunga de 60 de kilometri si lata de 8-12 kilometri, aria totala a acestuia fiind de 360 de kilometri patrati. Careia – Karyes – este capitala Athosului, iar portul de acces catre aceasta se numeste Dafne – Daphne. Din Careia se pleaca spre toate manastirile din Sfantul Munte.

Sfantul Munte Athos este o republica monastica cu regim administrativ autonom in cadrul Greciei, avand capitala la Careia. Sfantul Munte gazduieste douazeci de manastiri mari, zise imparatesti, cu drepturi egale, care conduc tot Muntele.

Cele douazeci de manastiri atonite sunt urmatoarele: Manastirea Marea Lavra, Manastirea Vatoped, Manastirea Iviron, Manastirea Hilandar, Manastirea Dionisiu, Manastirea Cutlumus, Manastirea Pantocrator, Manastirea Xiropotamu, Manastirea Zografu, Manastirea Dochiariu, Manastirea Caracalu, Manastirea Filoteu, Manastirea Simonos Petras, Manastirea Sfantul Pavel, Manastirea Stavronikita, Manastirea Xenofont, Manastirea Grigoriu, Manastirea Esfigmenu, Manastirea Sfantul Pantelimon si Manastirea Constamonitu. Pe langa marile manastiri mai functioneaza inca 12 schituri si o multime de chilii monahale ortodoxe, in care traiesc multime de calugari ortodocsi.

Manastirea Sfantul Pantelimon „Rusikon” – scurt istoric

Manastirea Sfantul Pantelimon este o manastire relativ noua, in randul celor athonite. Biserica cea mare a manastirii a fost construita in actuala locatie in anul 1765, in timp ce cladirea originala, aflata la temelia manastirii dateaza din secolul al XI-lea.

Manstirea Sfantul Pantelimon a fost intemeiata prin secolul al XI-lea, sub imparatia lui Alexios I Comnenul, de catre cativa calugari veniti din Rusia. In perioada ei de maxima inflorire, in manastire au vietuit aproape patru mii de calugari. Ramasa aproape pustie, manastirea a fost reinnoita de imparatul Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328), fiind astazi locuita de calugari greci si rusi.

Incepand cu secolul al XIV-lea, manastirea se numeste Sfantul Pantelimon a Rusilor. Arsa si pustiita de mai multe ori, a fost refacuta atat de tarii rusi cat si de domnii tarilor romane. Trecutul acestei manastiri a carei stralucire se datoreaza nu numai tarilor rusi, ci si unor domnitori romani care, prin ajutoarele banesti de mii si mii de piastri, au contribuit la renovarea ei, iar dupa catastrofale incendii, au trimis zidari si zugravi pentru reconstructia si restaurarea multor edificii.

In istoria manastirii Sfantul Pantelimon apar figurile lui Vlad Tepes, Sfantul Stefan cel Mare, Radu cel Mare, Sfantul Neagoe Basarab, Ion Mavrocordat, Constantin Racovita, si figurile unor domnitori fanarioti, printre care Moruzzi, Sutu, Caragea, fiecare la randul lui dand anual sume intre 4.000 si 6.000 aspri de argint.

Dar adevaratul ctitor al Manastirii Pantelimon ramane domnul Moldovei, Scarlat Callimachi, care zideste din temelie biserica centrala si imensa trapeza, poate cea mai mare din tot Muntele Athos, la care se adauga clopotnita si o parte din corpul chiliilor. Este o zestre care dainuie, hrisoavele vechi si chiar cronicarii si monahii rusi si greci le consemneaza in letopisetul vremii.

Incepand cu secolul al XVIII-lea, domnii fanarioti ai Moldovei devin ctitorii principali ai Manastirii Pantelimon. Astfel Ioan Mavrocordat, Constantin Racovita, Grigore Ghica, dau ajutoare anuale intre 10.000 si 56.000 aspri echivalent.

Cel mai mare ctitor ramane insa, dupa cum am amintit si mai sus, domnul Moldovei Scarlat Callimachi (1812-1819) care zideste din temelii biserica centrala, intre anii 1812-1821, trapeza mare, in care pot lua masa odata aproape o mie de monahi, clopotnita si o parte din corpul chiliilor.

Pisania de la intrare arata pe Scarlat Calimah ca ctitor fondator. Stema Moldovei, Capul de Bour, avand trecut langa ea anul 1819, sculptata in piatra, se vede si astazi pe unul dintre peretii turnului manastirii, langa trapeza. Intre anii 1887-1888, manastirea a fost refacuta de tarul Rusiei Alexandru al III-lea.

Clopotnita manastirii este renumita pentru cele mai mari clopote din toata Grecia, donate de tarii rusi. Clopotul mare are circa 13.000 de kilograme, el fiind tras numai o singura data pe an, cand manastirea isi serbeaza hramul. Cand bate acest clopot, glasul lui rasuna in tot Athosul.

Din anul 1875 manastirea este condusa de egumeni rusi si devine cea mai mare lavra din Muntele Athos, numarand la inceputul secolului al XX-lea, peste doua mii de monahi rusi si putini greci. Manastirea Pantelimon sau Rusicon, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, este un adevarat colos cu doua biserici in interior si vreo 35 de paraclise, cu patru corpuri mari de chilii cu cate patru si cinci niveluri.

Cum am amintit, in interior, manastirea pastreaza un numar impresionant de paraclise. Dintre paraclisele Manastirii Sfantul Pantelimon mentionam pe cele mai cunoscute, o parte dintre ele fiind inchinate Adormirii Maicii Domnului, Sfantului Mitrofan, Inaltarii Domnului, Sfantului Serghie, Sfantului Dimitrie, Sfintilor Arhangheli, Sfantului Gherasim, Sfintilor Imparati Constantin si Elena, Sfintilor Imparati Vladimir si Olga si Sfantului Alexandru Nevski.

In manastire se afla icoana Sfantului Pantelimon facatoare de minuni, avand si moaste. In manastire se gasesc urmatoarele Sfinte Moaste si odoare de mare pret: Capul Sfantului Pantelimon, particele din moastele Sfantului Iosif pazitorul Sfintei Fecioare, o particica din moastele Sfantului Apostol Toma si o bucata din piatra care a fost pe mormantul Domnului si multe altele.

Averile din care se intretine manastirea se gasesc la Istambul si in Rusia. Manastirea are si o biblioteca foarte bogata, 24 de evanghelii pe pergament din secolele XI-XV, 69 de manuscrise pe pergament cuprinzand materii bisericesti din secolele XI-XIV si 126 de manuscrise de muzica bisericeasca din secolul al XIII-lea.

Manastirea prezinta o arhitectura asemanatoare cu a unui orasel: cladiri de diferite inaltimi cu multe domuri. Inainte de un incendiu devastator din anul 1968, o aripa a manastirii, care era folosita pe post de arhondaric, avea o capacitate de pana la 1.000 de locuri. Cladirea cu patru etaje, intr-o parte a careia este amenajat astazi arhondaricul manastirii, este cladirea uriasa, complet avariata in incendiul din anul 1968.

Biserica mare este inchinata Sfantului Pantelimon. Constructia acesteia a inceput in anul 1812 si s-a terminat in anul 1821. Arhitectura bisericii mari a manastirii este tipic athonita. Pictura manastirii este de o frumusete rara. Interiorul bisericii este acoperit in fresca apartinand secolului al XIX-lea si purtand pecetea stilului rusesc.

Numarul vietuitorilor manastirii a tot oscilat de-alungul timpului. Astfel, calugarii rusi erau in numar de 1.000 in anul 1895 si 1.446 in anul 1903. In anul 1990, acestia s-au restrans la numarul de 35 de calugari. Actualmente manastirea se afla intr-o perioada de inflorire duhovniceasca, numarul calugarilor fiind in crestere.

In interior, manastirea are vreo 70 paraclise. Manastirea are in grija ei patru schituri: Schitul Xylourgou sau Bogoroditsa, metocul Chromitsa, Schitul Nea Thebais sau Gournoskete si Schitul Paleomonastiro.

Rugaciunea Sfantului Siluan Athonitul

Doamne, indrepteaza-ne, precum o mama duioasa isi îndrepteaza copiii sai mici. Da fiecarui suflet sa cunoasca bucuria mantuirii Tale si puterea ajutorului Tau. Da usurare sufletelor chinuite ale poporului Tau si pe noi, pe toti, ne invata prin Duhul Sfant, sa Te cunoastem pe Tine. Se chinuieste sufletul omenesc pe pamant, Doamne, si nu poate sa se intareasca cu mintea intru Tine, pentru ca nu Te cunoaste pe Tine, nici bunatatea Ta. Mintea noastra este intunecata de grijile lumesti si nu putem pricepe bunatatea dragostei Tale. Tu ne lumineaza. Milostivirii Tale toate iî sunt cu putinta. Tu ai pus in Sfanta Evanghelie, ca morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si vor invia. Asa fa acum: ca sufletele noastre moarte sa auda glasul Tau si sa invie, intru bucurie.

Sfantul Pantelimon

Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit „doctor fara de arginti”, aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute. Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos.

Sfantul Pantelimon – o viata inchinata slujirii aproapelui

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon a trait in vremea imparatului Maximian Galeriu si era originar din cetatea Nicomidiei. El a vazut lumina zilei in anul 284, dintr-un tata pagan, senator la curtea imparatului, si o mama crestina. Primul sau nume a fost „Pantoleon”, adica „cel in toate puternic ca un leu”. Mama lui Pantoleon, Evula, il iubea pe Hristos in taina, numindu-se crestina. Ea ii vorbea despre implinirea sufletului si despre tainele credintei in nemurire.

Atras de invatatura crestina, ca urmare a influentei dragostei mamei sale, acesta va inceta a mai cerceta caile sfinte o data cu moartea acesteia. Filosofia ii va prinde mai mult atentia. Dupa moartea mamei, tatal a dat copilul la scolile pagane ale timpului. A terminat cu succes Scoala de Medicina la Nicomidia. Mai apoi, tanarul Pantelimon a fost incredintat, spre ucenicie, medicului Eufrosin. Dobandind multe cunostinte si o intelepciune aleasa a practicarii medicinei, el a fost remarcat de imparat, care l-a si ales drept medic al sau.

Dumnezeu va aparea din nou in inima tanarului doctor, facandu-l sa-si doreasca cu ardoare Botezul in Hristos. Schimbarea cea mai mare din viata lui Pantelimon a avut loc in momentul intalnirii acestuia cu batranul crestin Ermolae, care a aratat celui dintai cum doar Hristos binevoieste a vindeca, prin sau mai presus de oameni. Trecand zilnic prin fata curtii preotului unei biserici din Nicomidia – Sfantul Ermolae – tanarul Pantoleon a fost chemat odata sa intre inauntru.

Batranul Ermolae incepu apoi sa-l invete ca numai Hristos este singurul doctor adevarat, al sufletelor si al trupurilor. Vizitele la acesta au urmat pentru mai mult timp. Intr-o zi, pe cand se intorcea de la Eufrosin, Pantoleon gasi pe drum un copil mort, muscat de o naparca. Vrand sa probeze adevarul cuvintelor lui Ermolae, el chema in ajutor numele lui Hristos si indata copilul se ridica, iar naparca muri. Aceasta a dus la botezarea tanarului Pantelimon. Va primi numele de Pantelimon care inseamna „cel cu totul milostiv”.

Dupa primirea Sfantului Botez, mai multe vindecari facea Pantelimon, boli incurabile si neputinte nespuse pierind in fata iubirii si credintei sale. Marele Pantelimon face minuni atat prin harul primit, cat si prin tratamentele pe care le da celor bolnavi. Drept urmare a milosteniei sale, el si-a impartit toata averea saracilor, iar celor pe care ii vindeca de boli si neputinte, nu le cerea nimic drept plata. De aici i se trage si numele „doctor fara de arginti”.

Din cauza ca era cautat de multi bolnavi, ceilalti medici din Nicomidia devenisera invidiosi pe el si, fiindca ingrijise un crestin tocmai chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta pe Pantoleon la imparat. Pentru credinta si dragostea tanarului Pantelimon fata de Hristos, imparatul Maximian porunceste ca acesta sa fie supus unor chinuri groaznice, dupa care decide sa-i fie taiat capul.

Tanarul a fost legat de un stalp si trupul i-a fost sfasiat cu gheare de fier, iar ranile arse cu faclii aprinse.Insa tortele s-au stins, iar ranile sfantului s-au vindecat. A fost scufundat in plumb topit si aruncat in mare, legat de un pietroi. L-au aruncat apoi fiarelor salbatice, dar acestea s-au aratat blande. Imparatul s-a infuriat si a dat ordin ca sfantul sa fie legat de o roata cu lame ascutite, care, rostogolindu-se de la inaltime, in fata intregului oras, sa-l omoare. Hristos l-a eliberat pe sfantul mucenic, in rostogolirea rotii, roata strivind un mare numar de necredinciosi. Maximian a dat ordin ca Pantoleon sa fie decapitat, iar trupul sa fie dat in foc.

In momentul mortii sale, din cer s-a auzit cuvantul: „Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sunt deschise, cununa ta e pregatita. Vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor. De aceea, numele tau nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon.”

Pantelimon, doctorul cel bun si nerapitor de averi, a mucenicit pentru dragostea sa fata de Hristos, fiind decapitat din ordinul imparatului. Se spune de catre Traditia crestina, cum ca in momentul decapitarii sfantului, din rana lui nu a curs sange, ci lapte, iar maslinul de care a fost legat a rodit in acel moment. Spre a nu lua crestinii cinstitul trup al sfantului, acestuia i s-a dat foc, insa o alta minune a marturisit vrednicia aceluia. Credinciosii au scos din cenusa trupul neatins de foc al lui Pantelimon si l-au ingropat cu mare cinste, pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul, in anul 303.

Sfantul Pantelimon si noi, urmatorii acestuia.

Parintele Teofil Paraianu, vorbind despre Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, spune: „E buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin cuvant, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin gand, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin laudele randuite de Biserica, e buna cinstirea pe care o aducem oricarui sfant sub indrumarea Bisericii noastre, dar, iubiti credinciosi, cea mai de capetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfant, este sa ne asemanam cu el.

Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, cu dorinta de bine pentru cel care sufera, asta o putem face si noi; si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi, ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon.”

Parintele Arsenie Boca are un frumos cuvant, care zice: „Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca.” Drept aceea, sa fim ingaduitori, sa fim iertatori, sa fim binevoitori si atunci suntem, cu siguranta, mergatori pe calea Sfantului Mare Mucenic, doctor fara de arginti si tamaduitor Pantelimon. Sa rostim des aceasta scurt rugaciune, inaintea icoanei sale: „Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.”

Moastele Sfantului Pantelimon

Moastele Sfantului Pantelimon sunt imprastiate in toata lumea crestina, multimi de credinciosi gasind mangaiere si tamaduire la acestea, spre care Dumnezeu se milostiveste ca spre un lucru drag, ca spre „prietenul” Sau, doctorul Pantelimon. Multe lacase de cult, biserici si manastiri, cabinete si asociatii medicale, sunt puse sub ocrotirea Sfantului Pantelimon. Atat in afara tarii, cat si la noi, moastele Sfantului Pantelimon, aduc neincetate bucurii si tamaduiri.

Catedrala Episcopala din Galati si Catedrala Mitropolitana din Iasi pastreza, cu mare bucurie, cate o particica din Sfintele sale Moaste. In Bucuresti, multe biserici s-au invrednicit de darul cel mare al prezentei unei particele din Moastele Sfantului Pantelimon. Acestea sunt urmatoarlee: Biserica Sfantul Stelian Lucaci (str. Logofat Udriste), Biserica Sfantul Dumitru Posta (in spatele Muzeului de Istorie a Romaniei), Manastirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupetii Noi, Biserica Sfantul Antonie cel Mare ((Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfantul Alexie (Calea Serban Voda, nr. 123), Biserica Sfantul Pantelimon (str. Iancu Capitan, nr. 24).

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-27

DUMINICA A ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (IX, 27-35)

n vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se ţineau după El şi strigau şi ziceau: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!“ După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?“ Ei I-au zis: „Da, Doamne!“ Atunci S’a atins de ochii lor zicând: „Fie vouă după credinţa voastră!“ Şi s’au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: „Luaţi seama, să nu ştie nimeni“. Dar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi scoţându-i-se demonul, mutul a vorbit. Iar mulţimile se minunau, zicând: „Aşa ceva niciodată nu s’a arătat în Israel!“ Dar fariseii ziceau: „Cu domnul demonilor îi scoate pe demoni“. Şi Iisus străbătea toate oraşele şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.

Sfântul Mare Mucenic şi tămăduitor PANTELIMON Evanghelia de la Ioan (XV, 17-27; XVI, 1-2)

is-a Domnul ucenicilor Săi: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii! De vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte de voi M’a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este-al ei; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v’am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă M’au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar pe toate acestea vi le vor face din pricina numelui Meu, pentru că ei nu-L cunosc pe Cel ce M’a trimis. De n’aş fi venit şi nu le-aş fi grăit, păcat n’ar avea; dar acum ei nu au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăşte pe Mine Îl urăşte pe Tatăl Meu. De n’aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat n’ar avea; dar acum au şi văzut şi M’au urât – şi pe Mine, şi pe Tatăl Meu, dar aceasta, pentru a se plini cuvântul scris în legea lor: M’au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, Cel ce din Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Dar şi voi mărturisiţi, pentru că de la’nceput sunteţi cu Mine. Pe acestea vi le-am grăit ca să nu vă poticniţi. Vă vor scoate din sinagogi; ba chiar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că-I aduce închinare lui Dumnezeu.“

“LA REVEDERE” by2tza (GABI… GABRIEL) … 5ani de cand ai plecat dintre noi

“LA REVEDERE” …. prieten drag ….. by2tza (GABI… GABRIEL)

Aceste cuvinte iti sunt dedicate tie ……… by2tza

Azi se implinesc 24  luni de cand tu ai trecut in lumea celor drepti …

….. 1826 zile de cand acel marfar te_a rapit dintre noi …..

….. 1826 zile de cand te_am condus pe ultimul drum …..

….. 1826 zile de cand nu am mai vb cu tine …..

….. 1826 zile de cand astept sa ma suni ……

….. 1826 zile de cand astept sa ma provoci la un Quake …..

….. 1826 zile de cand astept se ne plimbam cu masina asa cum ai promis …..

….. 1826 zile din multele luni care urmeaza sa treaca fara tine…..

Dumnezeu sa_l ierte si sa_l odihneasca in pace …in locul acela de lumina, si de verdeata, unde nu-i durere, nici intristare, nici suspin

 

 

………………………………………………”LA REVEDERE” by2tza ………………………………………………………

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-26

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (X, 37-42; XI, 1)

is-a Domnul: cel ce-şi iubeşte pe tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce-şi iubeşte pe fiul său ori pe fiica sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Cel ce şi-a câştigat viaţa, O va pierde; iar cel ce şi-a pierdut viaţa pentru Mine, acela O va câştiga. Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte; şi cel ce Mă primeşte pe Mine Îl primeşte pe Cel ce M’a trimis pe Mine. Cel ce primeşte profet în nume de profet, răsplată de profet va primi; şi cel ce primeşte pe un drept în nume de drept, răsplata dreptului va primi. Şi cel ce în nume de ucenic va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia din aceştia mici, adevăr vă grăiesc: Nu-şi va pierde răsplata“. După ce a isprăvit Iisus de dat aceste porunci celor doisprezece ucenici ai Săi, a plecat de acolo pentru ca să înveţe şi să propovăduiască prin cetăţile lor.

Semne ca fostul tau te vrea inapoi

Ai vrea să te împaci cu fostul tău, dar nu ştii dacă şi el te vrea înapoi? Iată câteva semne că şi el se gândeşte la tine.

Te-ai despărţit de iubitul tău, însă consideri că a fost o greşeală? Ai putea să îi propui pur şi simplu să vă împacaţi, dar dacă el nu îşi doreşte asta? De multe ori poate fi dificil să îţi dai seama ce îşi doreşte un bărbat, iar dacă este vorba chiar de fostul tău şi de o împăcare, situaţia este una delicată. Din acest motiv, COSMO îţi vine în ajutor!

Iată 5 semne că fostul tău te vrea înapoi:

Te contactează fără să aibă un motiv important

Persoanele care se despart şi îşi doresc ca asta să fie definitiv nu se caută una pe cealaltă decât dacă au un motiv, fie că şi-a lăsat nişte haine la tine sau vrea să îţi înapoieze cărţile pe care le-ai lăsat la el. Însă dacă fostul tău te contactează doar din motive banale, încă vrea să ţină legătura cu tine şi poate că vrea să vă împăcaţi.

Întreabă de tine

Dacă fostul tău iubit se interesează des de tine, este clar că nu îi eşti indiferentă, chiar dacă v-aţi despărţit. Astfel, dacă prietenii voştri comuni îţi spun mereu că s-au întâlnit de el şi voia să afle ce mai faci, cel mai probabil este încă interesat de tine.

Vă întâlniţi mereu… întâmplător

Este de la sine înţeles că după ce te desparţi de un tip vă veţi mai întâlni din când în când pe stradă, într-un club sau la un concert. Însă dacă dai de el mereu în locuri pe care le frecventezi şi căruia nu îi plac în mod deosebit, în apropierea locului tău de muncă, la supermarketul de lângă blocul tău (deşi el nu stă în zonă), în mod sigur încearcă doar să vă întâlniţi „întâmplător” pentru a mai vorbi cu tine.

Se poartă la fel ca la începutul relaţiei

Dacă aveţi acelaşi grup de prieteni, te vei întâlni cu el destul de des, deci vei observa uşor acest semn. De obicei, relaţiile au o fază asemănătoare lunii de miere, care are loc la începutul relaţiei şi în care totul merge perfect. Odată ce te obişnuieşti cu o persoană, începi uşor-uşor să te porţi ca tine însuţi, însă fiecare dintre noi încearcă la început să se poarte cât mai bine pentru a cuceri pe cineva.

Dacă iubitul tău începe să se poarte iar ca atunci când a devenit interesat de tine, acesta este un semn clar că încă nu a trecut peste tine şi vrea să te recucerească.

Face schimbări importante

Orice despărţire a avut un motiv. Dacă tu ai fost cea care s-a despărşit de el, este foarte posibil să încerce să se schimbe pentru tine pentru a-ţi arăta cât însemni pentru el.

Bineînţeles, nu trebuie să iei fiecare dintre aceste semne separat. Ia seama de toate şi observă comportamentul general al fostului tău. Dacă tot nu eşti sigură că vrea să vă împăcaţi, încearcă să afli de la un prieten comun sau calcă-ţi pe orgoliu şi întreabă-l pur şi simplu.

Tu ai observat aceste semne la fostul tău?

Cum depasesti depresia post-natala

Depresia post-natală este surprinzător de comună şi afectează una din zece femei ce devin mame pentru prima dată. Este considerată a fi relaţionată cu o scădere masivă a nivelului de hormoni la femei, normala după naştere. Cu toate acestea, unele femei sunt mai predispuse la acest tip de depresie decât altele.

Recunoaşterea este primul pas spre vindecare. Susţinerea emoţională din partea familiei are o importanţă imensă în procesul spre recuperare. În mod concret, tatăl poate prelua anumite responsabilităţi în îngrijirea copilului pentru a oferi mamei câteva clipe de intimitate

Un consilier specializat poate fi de ajutor atunci când familia nu reuşeşte să ofere ajutorul moral necesar. Multe femei care trec prin această etapă nu sunt doar depresive, ci au tendinţe de anxietate cu privire la cel mic şi cu privire la propria lor sănătate, iar ajutorul specializat în aceste cazuri este necesar si extrem de util. Terapiile pot ajuta la eliminarea temerilor ilogice şi o pot ajuta pe proaspăta mămică să se simte mai bine în noua ei postură.

În teorie, aceste terapii ajută de la sine, dar există cazuri în care doctorul poate recomanda şi o anumită medicaţie. Estrogenul si progesteronul pot fi de mare ajutor iar multe femei preferă ideea de a lua hormoni în detrimentul altor pastile, dar în practică, nu a fost demonstrată vreo eficienţă mai sporită in cazul tratamentului cu hormoni.

În schimb, antidepresivele chiar funcţionează. Pentru unele femei, această idee este alarmantă. Nu vă faceţi griji, ele nu provoacă depedenţă şi în multe cazuri, nici nu implica întreruperea alăptatului. Cu toate acestea, multe femei fac greşeala de a întrerupe aceste tratamente în secunda în care se simt mai bine, iar despresia cu toata simptomatologia ei se reinstaleaza, ceea ce face tratarea mult mai dificila. Pentru a reduce riscul reistalarii starilor proaste, tratamentul din momentul in care a fost instituit trebuie continuat circa 6 luni.

Dacă treci prin angoasele depresiei post-natale, nu trebuie să îţi fie ruşine cu asta. Când devii mamă, identitatea ta se schimbă şi te vei lupta cu nopţi nedormite şi scutece murdare. Este normal să simţi stres şi responsabilitate. Nu este insa normal sa să simţi ruşine sau vină. Nu este nici o ruşine să te simti nefericită cu sau fara o cauza anume. Nici o mamă nu îţi va spune că procesul de creştere al unui bebeluş este mirific şi totul este roz la orice oră din zi şi din noapte. De aceea, în primele săptămâni, nu ezita să ceri ajutorul familiei.

Sfântul Maslu, mai popular decât Sfânta Împărtășanie

Omul bolnav ajunge uneori la disperare în căutarea vindecării, participând mai des la Taina Maslului decât la Sfânta Liturghie. Cum să nu cădem în această extremă?

Într-adevăr, se observă acest lucru în zilele noastre, şi asta din cauza neînţelegerii corecte a încercărilor din viaţa noastră. Omul este întotdeauna tentat să fugă de durere, boala provoacă suferinţă, iar omul cere de la Dumnezeu să ridice de la el această durere. Biserica, în schimb, învaţă că omul ar trebui să se roage ca să primească putere de la Dumnezeu să ducă această cruce cu răbdare, pentru că Domnul Hristos învaţă în Evanghelie că fără Cruce omul nu se poate mântui: “Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”.

În această căutare de a elimina boala, omul contemporan apelează nu numai la doctori, ci şi la Biserică, mai ales când aceştia nu mai pot face nimic. Dar, fiindcă este o slabă înţelegere a vieţii bisericeşti în multe cazuri, oamenii percep lucrarea Bisericii ca fiind o lucrare magică. Omul respectă o reţetă primită de la preotul duhovnic, să facă anumite rugăciuni, să postească în anumite zile, să participe la un număr de masluri şi, respectând această practică, se gândeşte că va fi absolvit de acele chinuri care-l copleşesc, însă Dumnezeu nu lucrează în chip magic. Viaţa sacramentală a Bisericii se referă la omul integral. Dumnezeu nu ridică întotdeauna patimile sau suferinţele fizice prin lucrarea sacramentală a Bisericii, ci lucrarea sacramentală restaurează fiinţa umană din interiorul său.

Nu este cazul să ajungem obsedaţi de Taina Sfântului Maslu. Am întâlnit persoane care căutau zilnic biserici unde se oficia Taina Sfântului Maslu, unii au ajuns să participe chiar la două masluri pe zi, dar ei nu se spovedeau şi nu se împărtăşeau. Întotdeauna trebuie să ne raportăm la viaţa sacramentală a Bisericii, în centrul căreia se află Euharistia, deci de la Împărtăşanie porneşte totul. Toate tainele pornesc de la Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi se împlinesc în Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Cât de des este bine să participăm la Taina Sfântului Maslu?

Oficierea Maslului de obşte nu ţine de tradiţia veche a Bisericii, Maslul se săvârşea doar pentru bolnavi şi, în general, pentru bolnavii care erau rupţi de comunitatea euharistică prin boala lor. Rânduiala săvârşirii Maslului este o sinteză a unor rânduieli foarte vechi şi diferite. Dar, în general, Maslul se săvârşea numai pentru anumite persoane care erau bolnave. Fireşte că lucrarea tainei şi harul Duhului Sfânt care sfinţeşte uleiul cu care se ung credincioşii la Maslul de obşte are acelaşi efect, dar prin aceasta nu trebuie să se ajungă la o exagerare, adică Maslul nu este slujba principală a Bisericii, importanţa Maslului este dată de boli.

Sursa: Ziarul Lumina

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-25

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XV, 29-31)

n vremea aceea, a venit Iisus lângă Marea Galileii; şi suindu-Se în munte, a şezut acolo. Şi mulţimi numeroase au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat, încât mulţimea se minuna văzându-i pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând; şi-L slăveau pe Dumnezeul lui Israel.

30 de raspunsuri inteligente la intrebarile din cadrul interviului de angajare

Unii angajatori le adreseaza candidatilor intrebari foarte dificile, pentru a vedea daca stiu sa reziste in fata presiunii. Altii vor sa cunoasca mecanismul gandirii fiecarui aspirant. Oricare ar fi motivul lor, trebuie sa fii pregatit.

In cartea sa, „301 Smart Answers to Tough Interview Questions”, Vicky Oliver spune ca pentru a trece mai departe, trebuie sa-ti devansezi concurenta.

„Ai putea rivaliza cu o persoana care are de trei ori mai multa experienta decat tine sau dimpotriva, cu un individ care poate accepta acel job pe un salariu mult mai mic”, explica Oliver. Una din cele mai bune modalitati prin care te poti diferentia este sa raspunzi inteligent la cele mai dificile intrebari.

I: Care este cea mai mare slabiciune a ta, care este o slabiciune, nicidecum o calitate secreta?

R: Sunt foarte nerabdator. Ma astept ca angajatii mei sa fie eficienti la maximum, chiar de la prima incercare. Daca esueaza, tind sa ii marginalizez si sa fac totul de unul singur.

Pentru a compensa aceasta slabiciune, am inceput sa imi pregatesc oamenii asa cum cred de cuviinta.

I: Ai putea sa preiei functia mea in urmatorii ani?

R: Poate peste 20 de ani, cand veti conduce intreaga companie si veti avea nevoie de un asistent fidel, care sa va ajute sa coordonati acest departament”.

I: Ti-ai schimbat des joburile si carierele. De ce mi-as risca banii cu tine?

R: In calitate de „navetist profesional”, va pot spune ca am acumulat multa experienta in timpul acestor migratii. Aceste calitati ma ajuta sa rezolv problemele intr-un mod cat mai eficient”.

I: Daca ai lucra cinci ani in compania mea si nu ai fi promovat? Multi angajati nu sunt promovati. Nu ai fi frustrat?

R: Cred ca sunt ambitios, pragmatic. Cat timp voi continua sa muncesc si sa ma dezvolt pe functia mea, o sa fiu fericit. Companiile promoveaza oamenii in mod diferit si sunt sigur ca daca voi lucra pentru dumneavoastra, o sa fiu motivat multi ani de acum inainte.

I: Daca ai stiut ca lucrurile se vor deteriora in firma ta, de ce nu ai renuntat mai devreme la functie?

R: Am lucrat din greu ca sa imi pastrez jobul, in timp ce altii erau dati afara. Nu am avut timp sa caut alt job. Cu toate fuziunile din jur, disponibilizarile sunt la ordinea zilei. Am dat tot ce am avut mai bun!

I: Am vazut in CV ca ai lucrat la firma X timp de patru ani, ceea ce este excelent. Am observat totusi ca nu ai fost promovat. De ce?

R: X este o companie minunata si datorita contributiei mele si a echipei, lucrurile merg bine si acolo. Dar nu a fost mereu asa.

In primii doi ani, oamenii erau concediati in stanga si in dreapta si a trebuit sa tin de jobul meu.

Dupa ce firma si-a revenit, seful meu a obtinut un job excelent intr-o alta companie si X a avut nevoie de sase luni ca sa ii gaseasca un inlocuitor, care a venit insotit de oamenii sai… Am tinut cu dintii de jobul meu, dar nu era nimeni interesat de performanta mea.

I: Daca ai conduce o firma care produce X si piata s-ar confrunta cu probleme, ce ai face?

R: As cauta noi piete pentru produsul X si as discuta cu managerii, pentru a schimba produsul, astfel incat sa aiba o audienta mai mare.

I: Potrivit CV-ului tau, ai fost concediat de doua ori. Ce gust ti-au lasat aceste concedieri?

R: Dupa ce mi-am revenit dupa ambele socuri, m-am simtit mai puternic. Este adevarat ca am fost concediat de doua ori, dar am reusit sa ma ridic.

Moralul meu este foarte ridicat. Am fost expus la tot ce este mai dificil in aceasta industrie, dar tot imi doresc sa lucrez fara incetare!

I: Vrei sa imi spui ca la varsta de 40 de ani vei fi dispus sa accepti o pozitie entry-level, doar pentru a lucra in aceasta firma?

R: Uneori, trebuie sa faci un pas inapoi pentru a inainta in cariera profesionala. Un job entry-level ma va ajuta sa ma reinventez.

Diferenta salariala va merita toata stradania. Sunt gata sa iau totul de la inceput, in industria dumneavoastra.

I: Ai absolvit filozofia. La ce ti-a folosit aceasta disciplina in cariera ta?

R: Filozofia nu mi-a folosit la nimic in cariera mea de arhitect. M-a obligat insa sa fiu mai „filozof” in anumite abordari. Nu am privit niciodata inapoi, aceasta este cariera pe care mi-am ales-o.

I: Care sunt cele mai mari riscuri pe care ti le-ai asumat in anii recenti? Pe care le-ai trecut cu bine? Unde ai esuat?

R: Am lucrat la o mare firma de PR, unde viata era plictisitoare, dar confortabila. La un moment dat, am simtit ca nu mai invat nimic nou si m-am simtit plictisit. M-am alaturat unei firme mai mici, care activa de cinci ani pe piata. A fost o greseala fatala. Managerii nu stiau sa conduca nimic, nu aveau contacte in presa. Mi-am facut propriile contacte si am devenit singura persoana „cunoscuta” din acel loc. Promisiunile fata de clienti nu erau insa respectate si totul s-a soldat cu un fiasco.

Dupa sase luni, am sunat la o agentie de PR mai mare si „am cersit” vechiul meu job. Din fericire, seful nu ma inlocuise. M-au mustrat pentru lipsa mea de loialitate, dar m-au primit inapoi. Am lucrat acolo, dar m-am plictisit… si de aceea sunt astazi aici, in fata dumneavoastra.

I: Care crezi ca sunt riscurile si dezavantajele jobului pentru care aplici la noi?

R: Cred ca in situatia in care biroul se afla la mare distanta, angajatii nu vor comunica prea des cu sefii. Pe de alta parte, teleconferintele, emailurile, faxul, toate mijloacele de comunicare ne ajuta sa interactionam oricand, de oriunde.

I: Potrivit CV-ului tau, ai urmat un stagiu de pregatire la o mica firma bancara. Ai cerut si un job full-time? Ce s-a intamplat?

R: Da, am fost stagiar si am crezut ca voi ramane acolo, dupa absolvire. Totusi, firma a facut disponibilizari si lucrurile s-au deteriorat. Tot raul spre bine, as putea zice!

I: Am dori sa avem mai multe femei in companie, dar clientii nostri sunt din (tara X) si credem ca ar trebui sa angajam un barbat pe functia aceasta…

R: Cum adica? Cred ca sunt mai calificata decat oricine, fie barbat sau femeie. Cariera de diplomat a tatalui meu a presupus calatorii peste hotare pentru toata familia. As avea nevoie de un training mult mai scurt decat oricare american care a crescut aici si nu a vizitat niciodata o tara straina.

I: Cum arata locul tau de munca ideal?

R: Acesta este locul meu de munca ideal si tocmai de aceea am apelat la dumneavoastra. As vrea sa contribui la dezvoltarea companiei.

I: De ce ai stat atat de mult timp in somaj si de ce vrei sa te angajezi?

R: A trebuit sa stau cu copiii. Din fericire, am avut o mica afacere de consiliere a unor clienti din diverse companii.

I: Cate schiuri sunt inchiriate in fiecare an in SUA?

R: Exista 250 de milioane de oameni in SUA. Sa presupunem ca numarul schiurilor este de 15% din populatie, adica 37.500.000. Sa presupunem ca 21.175.000 detin schiurile, in timp ce 9.325.000 le inchiriaza. Sa adaugam numarul turistilor care schiaza, sa zicem, un milion. Astfel, inchirierile de schiuri ajung la 10.325.000.

Sa presupunem ca aceia care inchiriaza schiurile merg in trei excursii pe an. Inmultim trei cu 9.325.000 si obtinem 27.975.000, la care adaugam un milion. Total: 28.975.000.

I: Ce ai face daca ai dori sa angajezi o femeie sub comanda ta, dar seful mizeaza pe ajutorul unui barbat?

R: As recomanda un test de doua saptamani pentru ambii candidati, ca sa vedem cine ramane alaturi de noi.

I: Ce ai face daca ai lucra pentru cineva care iti fura toate ideile si profita de pe urma lor? 

R: As incerca sa ii creditez pe ceilalti pentru ideile lor. Uneori, un gest frumos face cat 100 de razbunari.

Daca nu se rezolva, as prezenta ideile in fata sefului si as discuta cu plagiatorul respectiv.

Daca „hotul de idei” este chiar seful meu, ar fi mai greu. Pana la un anumit nivel, datoria mea este sa ii pun intr-o lumina buna pe sefi. Daca sunt recompensat cu promovari si prime pentru ideile mele, nu am de gand sa le confisc.

I: Cate ore lucrezi pe saptamana? De ce?

R: Lucrez mult si vreau ca toata lumea sa fie multumita. Este un principiu de al meu. Nu exista alta cale.

I: Consideri ca o companie are nevoie si de angajati mai putin pregatiti? Sau este mai bine sa aiba doar angajati de prima clasa? 

R: Cred ca o companie are nevoie atat de angajati de top, cat si de cei care se afla in curs de invatare. Avem nevoie de „personajele secundare”, care sa execute operatiunile zilnice, in timp ce angajatii de top se ocupa cu afacerile principale. Cand ai la indemana o companie formata doar din angajati superiori, o sa iasa cu scantei.

I: Te descurci singur sau nu?

R: Din fericire, detin un autocontrol desavarsit. Nu am depasit niciodata un deadline pe care mi l-am impus.

I: Aceasta agentie de publicitate se ocupa cu spoturile televizate. Observ ca in CV esti mai priceput la reclamele print. Esti in urma altor candidati, din acest punct de vedere. De ce ar trebui sa te angajez?

R: Reclamele print si tv reprezinta doar un mijloc de promovare, nimic mai mult. O idee geniala poate fi aplicata atat in print, cat si in tv. Va promit ca ideile mele se vor transfera excelent pe ecranul televizorului.

I: Ai prefera sa ai permisiunea sefului, inainte sa abordezi un nou proiect sau iti trebuie suficient de multa franghie, incat „sa te spanzuri”?

R: In prima mea saptamana petrecuta aici, l-as intreba pe seful meu daca pot sa abordez un anumit proiect. Daca el mizeaza pe persoanele care isi asuma riscuri, o sa accept „franghia”. Daca imi spune sa ii prezint mai intai ideile si apoi sa le punem in aplicare, o sa ma conformez situatiei. Cred ca adevarata provocare este capacitatea de a te adapta la un mediu de lucru si in acest sens sunt flexibil.

I: Care a fost cea mai dificila situatie morala din cariera ta si cum te-ai descurcat atunci?

R: Am fost angajat de o doamna care dorea sa plece din companie. Am devenit persoana ei de contact in multe afaceri. Am apelat insa si la restul managerilor, pentru a fi la curent cu deciziile sefei. Astfel, am reusit sa pastrez situatia sub control si toata lumea a fost multumita, atat seful meu, cat si superiorii acestuia.

I: Hai sa discutam despre acel moment in care nu ai reusit sa respecti un deadline.

R: As povesti cu mare placere, dar nu am avut un asemenea moment.

I: Ai comis vreodata o greseala in urma careia compania ta a pierdut bani?

R: Sincer, nu, nu cred ca am comis o asemenea eroare majora. Puteti discuta cu fostii mei sefi.

I: Este mai important sa fii norocos sau priceput?

R: Cred ca este mai important sa fii norocos, desi calitatile iti pot oferi numeroase oportunitati. Desigur, la fostul job, increderea sefului meu a fost foarte importanta. Omul potrivit la momentul potrivit, cam la asta se rezuma norocul…

I: Cand crezi ca vei atinge apogeul carierei tale?

R: Nu cred in acest „apogeu”. Eu ma bazez pe autocunoastere si recunoasterea acelui moment in care ai atins un obiectiv si treci la urmatorul.

I: Ai fost vreodata atat de ferm, incat colegii te-au descris drept „incapatanat” sau „inflexibil”?

R: Nu sunt timid si nici nu ma sperii usor si poate din cauza asta unii cred ca sunt „inflexibil”. Totusi, acest adjectiv nu mi se potriveste, cu atat mai putin „incapatanat”. Cred ca in cele din urma reusesc sa raman ferm si flexibil in acelasi timp.

sursa: businessinsider.com

ANALIZA: Pentru Germania, Franta si Italia, Vladimir Putin ramane un partener economic vital

Exista putine dubii cu privire la vinovatia separatistilor prorusi din estul Ucrainei, care ar fi doborat un avion cu 298 de oameni la bord, printre care multi copii si femei. Potrivit Daily Mail, mainile liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, sunt patate cu sange.

Totusi, vina se extinde la tarile din jur, dupa cum scrie editorialistul Simon Heffer, la tari precum Germania, Franta si Italia. Liderii acestora au luat foarte putine masuri pentru a-l tempera pe Putin.

Economia Europei, dependenta de Rusia

Marea Britanie

Importuri din Rusia: 6,3 miliarde lire sterline

Exporturi catre Rusia: 3,7 miliarde lire sterline

Rusia furnizeaza 12% din petrolul folosit in Marea Britanie

Aproape jumatate din exporturile britanice spre Rusia reprezinta autoturismele. Marea Britanie le vinde rusilor si arme, bunuri de consum, produse farmaceutice etc. Marea Britanie cumpara petrol de la Rusia, dar nu si gaze naturale.

11,2 miliarde lire sterline – valoare imprumuturilor bancilor britanice in Rusia

8 miliarde lire sterline – participatia BP in cadrul gigantului petrolier rusesc Rosneft

600 + – numarul companiilor britanice din Rusia

1,6 miliarde lire sterline – valoarea vanzarilor de masini britanice in Rusia

86 milioane lire sterline – vanzarile de arme britanice catre Rusia

20.549 0 unitati Jaguar Land Rover vandute catre Rusia in 2013, in crestere cu 45% fata de 2012

9% – din toate locuintele londoneze cu valoare de peste un milion lire sterline au fost cumparate in 2013 de rusi

433 – rusi bogati care au primit vize britanice in schimbul unei investitii de 1 milion lire sterline, incepand cu 2008

Olanda

Importuri din Rusia: 22,9 miliarde lire sterline

Exporturi catre Rusia: 6,3 miliarde lire sterline

Rusia furnizeaza 28% din petrolul Olandei si 11% din gazele naturale

Rusia a fost cea mai mare piata noua pentru expoturile olandeze in 2013, in special in privinta produselor agricole, tehnologie si florilor, semintelor. 30% din petrolul care trece prin portul olandez din Rotterdam este furnizat de Rusia.

Franta

Importuri din Rusia: 8,1 miliarde lire sterline

Exporturi catre Rusia: 6,1 miliarde lire sterline

Rusia furnizeaza 15% din petrolul Frantei si 18% din gazele naturale

Franta este cel mai mare furnizor european de arme pentru Rusia. Sub incidenta unui contract de un miliard lire sterline, Franta va livra o serie de nave de razboi Mistral catre Rusia. Mii de francezi risca sa-si piarda joburile, daca „lantul apararii” ar fi rupt.

Italia

Importuri din Rusia: 15,9 miliarde lire sterline

Exporturi catre Rusia: 8,5 miliarde lire sterline

Rusia furnizeaza 25% din petrolul Italiei si 38% din gazele naturale

Italia este al patrulea cel mai important partener comercial al Rusiei. Rusii cumpara numeroase produse de lux din Italia. Schimbul de turisti a crescut, de asemenea, in ultimii ani. Italia s-a opus vehement deciziei de impunere a unor sanctiuni in cazul Rusiei.

Germania 

Importuri din Rusia: 30,3 miliarde lire sterline

Exporturi catre Rusia: 28,5 miliarde lire sterline

Rusia furnizeaza 35% din petrolul Germaniei si 42% din gazele naturale

Germania este cel mai mare partener comercial al Rusiei, producand una din cinci masini inmatriculata in tara lui Putin. 6.000 de companii germane – cu precadere din sectorul tehnic – se afla in Rusia si circa 300.000 de joburi germane sunt dependente de relatiile germano-ruse.

Concluzia? Putin furnizeaza petrol si gaze pentru o mare parte din Europa. Daca liderul rus va reactiona in fata sanctiunilor prin „inchiderea robinetelor”, revenirea economica a Europei va stagna. 

Pozitia Americii a fost una dominata de lasitate, in relatia cu Rusia, afirma Daily Mail. Administratia Barack Obama s-a ferit sa se implice in scandalul anexarii peninsulei Crimeea de catre Rusia, la inceputul anului.

Masurile au fost ridicole: doar doua banci, doua companii energetice si cativa producatori de arme rusi au fost afectati de sanctiuni.

Drept urmare, oligarhii corupti din jurul lui Putin si-au continuat nestingheriti afacerile. America ar fi lasat in grija Germaniei rezolvarea acestei probleme.

La randul sau, Putin a profitat de faptul ca economia Germaniei este dependenta de Rusia si i-a luat in deradere pe criticii sai.

Simon Heffer nu se ascunde dupa degete si scrie ca abordarea blanda a lui Obama si Merkel i-a incurajat pe separatistii prorusi sa actioneze cu agresivitate, conflictul culminand cu doborarea unei aeronave civile malaeziene, care transporta 298 de suflete nevinovate.

Intre timp, Germania si Italia au continuat sa se bucure de gazele ruse, care sunt pompate in gospodariile si fabricile din tarile respective.

Anul trecut, Germania a primit 40 miliarde metri cubi de gaze de la Rusia, dintr-un total de 127 miliarde metri cubi, exportati catre Europa de Vest; italienii au primit 26 miliarde metri cubi de gaze.

Merkel vrea sa multumeasca UE, nicidecum sa puna capat agresivitatii ruse, scrie editorialistul DM.

Germania nu este singura in acest „pact al lasitatii”, explica Heffer. Franta ii va vinde lui Putin instrumentele necesare pentru a-si continua campania de teroare impotriva celor nevinovati, sustine Heffer.

Franta are nevoie de piata rusa, pentru a stimula profiturile industriei de armament. Kremlinul a cumparat doua nave Mistral, pe care le va folosi in Marea Neagra – si pe care le poate folosi pe viitor impotriva Ucrainei.

Contractul garanteaza existenta a 1.000 de joburi franceze in urmatorii patru ani, pe santierul naval din St Nazaire.

De data aceasta, se pare ca Marea Britanie si-a asumat rolul de lup moralist. Premierul David Cameron critica decizia Frantei de a le vinde rusilor navele de razboi Mistral si solicita sanctiuni pentru economia lui Putin, inclusiv in zona serviciilor financiare.

Totusi, calitatea morala a Marii Britanii ar putea fi pusa sub semnul intrebarii. Unele partide britanice au primit donatii de peste un milion lire sterline de la unii rusi cu influenta, in anii recenti.

„Cat despre restul liderilor europeni, ei ar trebui sa se intrebe: cate avioane cu civili mai trebuie doborate, inainte sa puna valorile civilizatiei, justitiei si democratiei occidentale in fata banilor din banca?”, se mai intreaba jurnalistul DM.

Pelerinaj in Grecia

Data de plecare: 18.09.2014

Pret: 215 Euro / pers.

Salonic – Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir – Meteora – Sf. Ioan Rusul – Sf. Nectarie- Mrea Sf. Efrem cel Nou – Sf. Partenie – Mrea Kato Xenia – Mrea Efrem Sirul – Mrea Rila

Ziua 1. Plecare la ora 15:30 din Rm Valcea pe traseul Pitesti – Bucuresti ( ora 19:30– Parcul Izvor ) – Giurgiu – Ruse – Promahonas.

Ziua 2. Sosire in Salonic – al doilea oras ca marime al Greciei. Se viziteaza: Catedrala Sf. Dimitrie – moastele Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir si ale Sf. Anisia, Biserica Sf.Sofia – moastele Sf. Vasile cel Nou, Catedrala Mitropolitana – moastele Sf. Grigorie Palama. Continuarea drumului spre Kalambaka. Vizitarea unui Atelier de Icoane Bizantine –
unde veti asista la procesul de fabricare a icoanelor. Cazare in Kalambaka hotel 3*.

Ziua 3. Mic dejun. Vizitarea Complexului Monahal Meteora ( se viziteaza 1 manastire). Plecare spre Insula Eghina ( traversare cu ferry-boat-ul Pireu – Eghina) unde se afla moastele Sf. Nectarie. Cazare in insula Eghina hotel 2*/3*.

Ziua 4. Mic dejun. Vizita la Mrea Sf. Treime unde se afla moastele Sf. Nectarie. Traversare cu ferry-boat-ul ( Eghina – Pireu). Tur panoramic cu autocarul al Atenei. Plecare spre Nea Makri pentru a vizita Mrea Efrem cel Nou. Cazare in insula Evia hotel 3*

Ziua 5. Mic dejun. Plecare spre Mrea Makrimallis unde se afla moastele Sf. Partenie. Vizita la Biserica cu moastele Sf. Ioan Rusul. Traversare cu ferry-boat-ul. Oprire la Mrea Kato Xenia unde se afla o parte din Braul Maicii Domnului si icoana facatoare de minuni. Cazare in Paralia Katerini hotel 3*.

Ziua 6. Mic dejun. Timp liber pentru plaja si cumparaturi. Cazare in Paralia Katerini hotel 3*.

Ziua 7. Mic dejun. Vizitam Mrea Dyonissos si Mrea Efrem Sirul situate la poalele Mt Olimp. Optional – vizita la Mrea Rila unde se afla moastele Sf Ioan de Rila ( 5 Euro / pers ). Plecare spre tara. Sosire in functie de formalitatile vamale si conditiile de trafic.

Pretul include:
– transport cu autocarul;
– 5 nopti cazare in hotel (camere duble );
– 5 mic dejunuri;
– toate traversarile cu ferry-boat-ul;
– preot insotitor ;
– ghid insotitor

Pretul nu include:
– asigurarea medicala ( 30 lei );
– intrarea la Meteora ( 3 Euro);
– orice alt serviciu care nu este mentionat la rubrica ” pretul include” .

Acte necesare : carte de identitate sau pasaport valabil minim 6 luni

SUNRISE TURISM

GSM: 0040 0721.58.53.58 ; 0760.52.88.11
contact@sunriseturism.ro
sunriseturism@yahoo.com
http://www.sunriseturism.ro
http://www.centruldepelerinaje.ro

Anunta prietenii de Pelerinajul in Grecia – 16.09.2014-: Salonic – Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir – Sf . Spiridon – Sf. Ap. Andrei -Sf . Patapie – Sf. Ioan Rusul – Sf. Nectarie- Sf. Efrem cel Nou – Sf. Partenie -Mrea Kato Xenia – Mrea Efrem Sirul – Mrea Suroti

În momentul în care începi căsnicia ta cu „nu”, căsnicia ta nu este rezistentă

Să zicem că doi tineri văd în jurul lor multă necredinţă (văd tineri care nu mai merg la biserică şi care trăiesc în patimi), iar ei, căsătorindu-se, doresc să întemeieze o familie pe principii creştine, să trăiască ca nişte oameni ai Bisericii, să dea naştere la copii credincioşi, să-i crească în credinţă. Ce trebuie ei să facă pentru a reuşi în acest sens?

În primul rând, să înceapă bine. Căsătoria lor trebuie să înceapă bine, pe o bază solidă. Fundamentul trebuie să fie bine pus la punct, pentru ca apoi să construiască clădirea vieţii lor, cu mai multe etaje dacă vor, fără pericolul ca la cutremur, la necazuri, la probleme, să se dărâme din cauza temeliei. Marea problemă este temelia. În momentul în care începi căsnicia ta cu „nu”, căsnicia ta nu este rezistentă. În momentul în care-ţi faci planul cum să nu faci copii timp de doi ani, pentru că nu ai terminat facultatea, cum să nu faci copii timp de cinci ani pentru că nu ai încă un apartament sau o casă şi serviciu, în momentul acela nu mai putem discuta despre reuşită în căsnicie. Nu trebuie să-ţi începi viaţa cu nu.

Apoi, trebuie s-o începi nu după, nu până, ci s-o începi la timp, adică să te căsătoreşti la timp, când eşti pregătit pentru asta, fără să te pregăteşti exagerat de mult, fără să stabileşti mii de principii, bazându-te pe sinceritatea ta şi pe sinceritatea celuilalt. Urmează să avem în vedere următorul lucru: prezentarea cât mai amănunţită a defectelor noastre, pentru că obişnuim să ne prezentăm numai calităţile. Calităţile pe care le avem – este bine că le avem – acelea nu au cum să fie decât admirate de celălalt. Dar trebuie să ne prezentăm şi defectele pentru a vedea dacă celălalt este dispus sau dacă are putere să le suporte. Asta nu prea se face, cei doi îşi ascund defectele, problemele lor diverse. Dacă o fată nu ştie să facă mâncare, trebuie să spună: „Nu ştiu să fac mâncare”. Asta se poate rezolva, că învaţă. Dar dacă cineva are un defect, de exemplu este gelos, asta trebuie să spui, ca să vezi dacă celălalt poate să suporte, pentru că gelozia este rugina iubirii şi asta distruge. Şi nu-ţi dai seama, pentru că el a ascuns.

Şi apoi, în privinţa creşterii copiilor, pentru a ajunge tineri cuminţi, tineri virtuoşi, tineri buni?

Copilul trebuie să fie conceput cu vreo sută de ani înainte să fie conceput, dar aceasta înseamnă multă educaţie din familie şi este o altă problemă. Copilul vine pe lume cu zestrea pe care o sădeşti tu, cu starea pe care o ai în timpul sarcinii, cu atitudinea pe care o ai ca soţ, apoi vine cu zestre de la bunicii lui, adică respectiv părinţii voştri şi chiar de la străbunicii lui, respectiv bunicii voştri. De aceea poporul nostru, în înţelepciunea lui, zice: „Vrei să te însori? Du-te şi vezi bunica.” Nu părinţii, ci bunicii, asta este foarte important.

O să zicem „Şi ce vină am eu că părinţii şi bunicii au fost aiurea?” Nu ai nicio vină, dar ai putere pentru a face o schimbare în familie. Botezul a anulat, Liturghia a întreţinut, Spovedania a curăţat iarăşi, însă zestrea a rămas, depinde de tine cum anihilezi zestrea. Dacă zestrea materială pe care o primim aceasta este, ce facem? Ori înlocuim zestrea, ori o acceptăm aşa cum este, ori o ameliorăm în vreun fel. Aşa şi zestrea cealaltă, spirituală, cu care venim. Acesta ar fi primul aspect.

Extras din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 82-83

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-24

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XV, 12-21)

n vremea aceea, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis: „ştii că fariseii, auzind acest cuvânt, s’au scandalizat?“ Iar El, răspunzând, a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu Cel ceresc va fi smuls din rădăcină. Lăsaţi-i; sunt călăuze oarbe orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă“. Şi Petru, răspunzând, I-a zis: „Lămureşte-ne parabola aceasta“. Iar El a zis: „Chiar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi iese afară? Dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om. Că din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, hoţii, mărturii mincinoase, defăimări. Acestea sunt cele ce-l spurcă pe om; dar a mânca fără să-şi fi spălat mâinile, asta nu-l spurcă pe om“. Şi ieşind de acolo, Iisus a plecat în părţile Tirului şi ale Sidonului.

Efectul MH17: Miliardarii rusi sunt pregatiti sa-l abandoneze pe Vladimir Putin. Economia ar putea intra in RECESIUNE

Afaceristii miliardari din Rusia sunt „ingroziti” de posibilitatea unor noi sanctiuni economice, ca urmare a implicarii Moscovei in Ucraina. Acestia sunt insa prea speriati ca sa discute deschis cu presedintele Vladimir Putin.

America a impus deja o serie de sanctiuni companiilor si oligarhilor rusi, iar Marea Britanie, respectiv Olanda, sfatuiesc UE sa ia masuri si mai dure, dupa catastrofa zborului MH17 apartinand Malaysia Airlines. 

America va pune in aplicare sanctiunile impotriva Rusiei in urmatoarele saptamani si expertii financiari estimeaza ca economia de 2 trilioane de dolari a lui Putin va intra in recesiune.

Potrivit lui Igor Bunin, care conduce Centrul pentru Tehnologie Politica din Moscova, afaceristii lui Putin sunt speriati de sanctiuni, dar sunt si mai ingroziti de liderul Rusiei.

„Elita economica si oamenii de afaceri sunt ingroziti. Nimeni nu vorbeste, de teama unor pedepse… La primul semn de rebeliune, vor fi pusi in genunchi!”, a spus Bunin.

Sanctiunile SUA, impuse inainte de producerea catastrofei zborului MH17, au afectat deja unele companii conduse de statul rus, precum si o serie de oligarhi din cercul lui Putin.

OAO Novatek, un producator de gaze naturale, detinut partial de aliatul lui Putin, Gennadi Timchenko, a inregistrat o scadere a valorii de piata de 3 miliarde dolari, dupa ce i s-a interzis sa foloseasca pietele financiare din SUA, pentru finantari cu maturitate mai lunga de 90 de zile.

Proprietarii SMP Bank si InvestCapitalBank, fratii Rotenburg, vechi prieteni si parteneri de judo ai presedintelui rus, au fost pusi de asemenea pe lista neagra a oficialilor americani.

Saptamana trecuta, presedintele Barack Obama i-a interzis producatorului de arme Kalashnikov, care fabrica pistolul-mitraliera AK-47, sa-si exporte produsele in SUA. In aceste conditii, cei interesati s-au grabit sa cumpere stocurile existente.

Premierul britanic David Cameron a sustinut recent ca exista dovezi clare impotriva separatistilor din Ucraina, potrivit carora acestia au doborat avionul Malaysia Airlines cu o racheta sol-aer, „furnizata de rusi”.

„Presedintele Putin se confrunta cu o dilema si trebuie sa decida cum raspunde in fata acestei tragedii majore. Sper sa gaseasca o cale si sa nu mai sustina separatistii din Ucraina. Daca nu isi va schimba atitudinea fata de Ucraina, atunci Europa si Occidentul isi vor schimba atitudinea fata de Rusia. A venit timpul sa ne demonstram puterea, influenta si existenta resurselor”, a spus Cameron.

Potrivit altor oficiali britanici, precum Philip Hammond, Rusia risca sa devina un stat-paria, din cauza implicarii si reactiei sale fata de „atrocitatea petrecuta cu avionul MH17”.

Londra ar putea fi afectata de aceste restrictii, deoarece multi bani vin de la oligarhii rusi; Hammond a mai subliniat ca intreaga Europa va fi nevoita sa suporte impactul si UE trebuie sa restrictioneze exporturile de arme.

„Avem instrumente, putem sa le folosim in cazul Rusiei. Putem deteriora economia Rusiei”. „Efectele trebuie sa fie suportate in cadrul UE, nu doar la Londra”, a avertizat Hammond.

Vanzarile de arme din Franta si dependenta Germaniei fata de combustibilii fosili ai Rusiei ar putea reprezenta obstacolele din calea impunerii sanctiunilor.

Philip Hammond, ministrul de Externe britanic, a spus ca sub incidenta sanctiunilor trebuie sa intre si pionii din grupul lui Putin.

Unii dintre oligarhii adunati in jurul presedintelui rus isi joaca „meciurile” la Londra.

Printre cei vizati, se numara Roman Abramovici, care are o avere de 5,5 miliarde lire sterline si este apropiatul lui Putin, precum si actionarul majoritar al FC Arsenal, Alisher Usmanov, in varsta de 60 de ani, care detine 11 miliarde lire sterline.

Sanctiunile ar putea viza si capacitatea firmelor de energie din Rusia de a obtine venituri in Europa.

In opinia lui Cameron, atitudinea lui Putin cu privire la tragedia zborului MH17 este „inacceptabila”.

Oficialul britanic l-a sfatuit pe Putin sa intervina imediat pentru a se asigura ca victimele tragediei aviatice vor avea parte de o inmormantare corespunzatoare.

Sanctiunile se vor indrepta si spre firmele si organizatiile care sustine campaniile de destabilizare a Ucrainei. Un miliardar a spus, sub protectia anonimatului, ca Vladimir Putin risca sa devina un paria in randul miliardarilor rusi, care doresc sa se distanteze de liderul de la Kremlin, pentru a-si pastra averile. 

In privinta tragediei zborului Malaysia Airlines, americanii sunt categorici. Potrivit Secretarului de Stat John Kerry, sistemul de rachete SA-11 a fost adus din Rusia si oferit pe tava separatistilor

Vodafone: RCS&RDS, “în întregime responsabil” de strategia comercială şi de comunicare către clienţii săi

Vodafone nu are nicio legătură cu strategia comercială, tehnică, de relaţii cu clienţii şi de comunicare adoptată de grupul RCS&RDS în legătură cu acordul de roaming naţional semnat între cele două companii în luna aprilie, operatorul de cablu fiind “în întregime responsabil” de relaţia cu clienţii săi, au declarat pentru ZF oficiali ai companiei de comunicaţii mobile.

“RCS&RDS este în întregime responsabil pentru ceea ce comunică şi este datoria fiecărui operator să îşi respecte promisiunea faţă de utilizatori”, au spus oficialii Vodafone.

Acordul semnat de RCS&RDS şi Vodafone le permite utilizatorilor Digi Mobil – serviciul de telefonie mobilă al companiei de cablu – să aibă acces la reţeaua Vodafone în zonele în care reţeaua proprie nu are acoperire. Reţeaua Digi Mobil acoperă circa 70% din populaţia României, în timp ce reţeaua Vodafone acoperă circa 99% din populaţie.

Dacă iniţial RCS&RDS nu a comunicat utilizatorilor că accesul la serviciile de telefonie mobilă va fi limitat când acestea sunt furnizate prin reţeaua Vodafone, înafara ariei de acoperire a Digi Mobil, în ultimele săptămâni compania de cablu a început să le transmită utilizatorilor, prin SMS, informări privind impunerea unei limite lunare de 100 MB în utilizarea serviciilor de date, şi a avertizat pe pagina web că restricţii s-ar putea impune şi pentru cele de voce.

Felul în care RCS&RDS a ales să comunice cu clienţii săi, limitele de utilizare impuse clienţilor când se află în roaming şi strategia comercială aparţin în întregime companiei de cablu şi nu pot fi imputate Vodafone, care doar oferă acces la reţeaua sa, susţin oficialii companiei de telefonie mobilă.

“RCS&RDS, ca şi orice alt operator, este exclusiv responsabil de clienţii săi, de relaţiile cu aceştia, de politica tarifară, planul de marketing şi politica de utilizare a serviciilor sale. De asemenea, RCS&RDS, ca şi orice operator în parte, are responsabilitatea exclusivă de a comunica cu utilizatorii săi şi are autoritatea exclusivă de a stabili nivelul de utilizare corectă sau abuzivă a serviciilor sale”, au precizat oficialii Vodafone.

“Acordul de roaming naţional wholesale semnat de Vodafone România şi RCS&RDS reprezintă o practică comercială uzuală în industria telecomunicaţiilor între două entităţi independente şi nu implică o asociere sau un parteneriat. Orice legătură, fie operaţională sau de altă natură între cele două entităţi, este nefondată. RCS&RDS este în întregime responsabil pentru ceea ce comunică şi este datoria fiecărui operator să îşi respecte promisiunea faţă de utilizatori. Rolul Vodafone România este de a furniza servicii de calitate şi de încredere utilizatorilor, şi suntem dedicaţi îndeplinirii acestui rol”.

RCS&RDS a publicat luni, pe pagina web proprie, noi informaţii despre condiţiile în care clienţii serviciilor sale de telefonie mobilă pot avea acces la reţeaua Vodafone în zonele în care reţeaua Digi Mobil nu are acoperire, pe fondul solicitărilor clienţilor de a clarifica pentru ce servicii plătesc.

Informaţiile de pe pagina web a RCS&RDS confirmă oficial existenţa unei limite de 100 MB pe lună în utilizarea serviciilor de net mobil furnizate înafara reţelei Digi Mobil, prin intermediul infrastructurii Vodafone, despre care compania afirmă acum că ar fi oferit în mod suplimentar faţă de traficul inclus în abonamentul sau extraopţiunea clienţilor Digi Mobil.

Clienţii Digi Mobil au reclamat în ultimele zile impunere acestor limite. Iniţial, RCS&RDS nu a precizat decât că din iulie clienţii vor avea acces şi la serviciile de date în roaming (prin reţeaua Vodafone) fără a informa asupra unor eventuale limite sau necesitatea de a plăti pentru a folosi internetul în roaming.

Noile informaţii publicate de RCS&RDS lasă însă în continuare întrebări fără răspuns: va fi limitată şi utilizarea serviciilor de voce în roaming – şi dacă da după ce criterii? Ce se întâmplă din octombrie cu serviciile de date – vor mai fi accesibile în roaming – gratuit sau contra cost?

Judecarea şi condamnarea lui Iisus – reevaluare judiciară

Una dintre cele mai mari religii ale lumii, cu vocaţie universală, Creştinismul, nu s-ar fi născut dacă nu ar fi avut loc procesul judiciar soldat cu condamnarea la moarte şi crucificarea fondatorului său, Iisus din Nazaret (cca 6 î.e.n. – cel mai probabil 30 e.n.). Pentru a i se înţelege pe deplin semnificaţiile şi a-i surprinde rolul biblic conferit, este nevoie de plasarea lui în ansamblul evenimentelor legate de existenţa Mântuitorului.

I. Preliminarii
Din această perspectivă, procesul, în sens judiciar, cu cele două faze ale sale: una religioasă, iudaică, derulată în faţa şi de Sahhedrin, şi o alta laică, politică, realizată de procuratorul roman Pontiu Pilat (26 – 36 e.n.), desfăşurat cu respectarea aproximativă a canoanelor şi regulilor juridice ale timpului, de la arestarea lui Iisus în grădina Ghetsimani şi până la executarea pedepsei capitale pronunţate, pe Golgota, nu este decât preludiul concret, uman, dar indispensabil, al simbolului teologic, de credinţă reprezentat de Învierea şi ridicarea la ceruri a lui Christos. După cum Patimile ne arată, pe de o parte, la suprafaţa vizibilă, superficială, istoria destul de simplă a unui om nevinovat, trădat de ai săi şi abandonat de mai toţi, condamnat la moarte în urma unei judecăţi care a avut loc, cum am spune astăzi, politically correct, şi astfel eliminat fizic printr-un supliciu infamant şi crud: crucificarea (dar, în sens profetic, prin „spânzurarea pe lemn”). Pe de altă parte, ca semnificaţie primordială, este vorba de ceva extrem de profund şi esenţial: modul în care Dumnezeu, prin sângele acestui Om, care este Fiul său, a reconciliat universul, în centrul căruia este reîmpăcarea omului însuşi, a noastră, a tuturor de pretutindeni şi pentru totdeauna. Aceste două aspecte definitorii ale Patimilor, având ca instrument de realizare faptică procesul judiciar şi valorificând consecinţele sale, sunt indispensabile unul altuia, interdependente, dar cu implicaţii diferite. Dacă Iisus nu ar fi fost condamnat la moarte şi ucis conform Legii, nu ar mai fi avut loc răscumpărarea păcatelor, respectiv reconcilierea cu Dumnezeu.

Totodată, dacă nu ar exista Dumnezeu, nu am fi avut nevoie de răscumpărare, pentru că nu ar fi existat păcate, acestea nefiind altceva decât o ofensă adusă de om, Divinităţii. În afara unei atari ecuaţii, Patimile nu ar rămâne decât ca o pagină de literatură emoţionantă, ca atâtea altele, iar procesul lui Iisus o altă eroare judiciară, printre multe asemenea.

Situată astfel deasupra firii şi desfăşurată aşa precum a fost dat să fie, Judecarea lui Iisus a contribuit, în acelaşi timp, la crearea bazelor creştine ale procesului judiciar modern, formulând idei, devenite ulterior reguli juridice sacrosante, precum: libertatea cuvântului, respectul drepturilor apărării, motivarea de către judecător, oricare ar fi el, şi indiferent de condiţii a măsurilor luate, principiile: oralităţii, contradictorialităţii ori publicităţii oricărui proces şi, nu în ultimul rând, supunerea necondiţionată, în sens socratic, faţă de lege şi hotărârile justiţiei, oricare ar fi ele, strâmbe sau drepte.


Mereu în actualitate
Şi dintr-o altă perspectivă, preponderent istorico-morală, Procesul lui Iisus îşi păstrează mereu actualitatea, efectele sale fiind prezente şi astăzi, sub diferite forme şi cu o anumită intensitate. Aşa cum remarca un autor, această „cea mai gravă denaturare a dreptăţii” care a avut loc vreodată (deoarece Iisus a fost cel mai bun dintre oameni, „Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost” (Luca, 23; 47), iar legea s-a aplicat conjunctural a pervertit ulterior, prin impactul şi semnificaţiile sale, justiţia umană în mai multe feluri:
– a reprezentat cel dintâi precedent al încălcării oricărei legi de către judecător, atât de cunoscut, încât a deschis calea justificării oricăror abuzuri, torturi, vărsări de sânge şi opresiuni comise de-a lungul veacurilor şi chiar mileniilor, sub masca justiţiei şi în numele legii;

– judecarea şi răstignirea lui Iisus au devenit un caz cu valoare de simbol de crimă legală ancestrală şi perpetuă; spre deosebire de crima juridică obişnuită, de eroarea judiciară, adesea datorate unei greşeli omeneşti şi chiar scuzabile a judecătorilor, cauza uciderii lui Iisus nu a fost o eroare, ci o forţare intenţionată a magistratului de către mulţimi rebele, manipulate interesat, de a denatura, cu bună ştiinţă, dreptatea, împotriva voinţei celui chemat să o împartă, o coerciţie la care s-a recurs pentru a îndeplini un plan anterior stabilit;

– persecuţiile împotriva evreilor, de la cele judiciare la cele politico-rasiale au fost considerate, adeseori, ca o pedeapsă pentru vina lor în răstignirea lui Iisus; teoria purităţii sângelui (limpienza de sangre) apărută în Spania Inchiziţiei (sfârşitul veacului al XV-lea) s-a bazat pe ideea că orice evreu, chiar convertit, are sânge impur în venele sale, pentru că a contribuit la crucificarea lui Iisus, iar rasismul religios astfel descoperit se va regăsi, mai târziu, în fenomene socio-politice precum Protocolul Înţelepţilor Sionului şi antisemitismul rasial nazist;

– procesul a fost considerat, de către unii, din punct de vedere formal, ca unul pe deplin legal, în cadrul căruia s-au respectat toate competenţele şi procedurile, nimeni neavând nici un fel de vină, rămânându-i astfel numai semnificaţiile profetice, biblice.

În orice caz, indiferent de convingeri şi credinţe, Procesul lui Iisus nu poate fi privit la fel ca oricare alt eveniment judiciar de acest gen, indiferent de problemele pe care le-ar ridica şi spectacolul pe care l-ar oferi; cine vrea, poate desigur să o facă, asumându-şi însă riscurile aferente.


Imposibila revizuire
După proclamarea statului Israel, în mai 1948, s-a lansat ideea rejudecării, în sensul revizuirii Procesului lui Iisus, pe motivul că osândirea şi crucificarea „Fiului lui Dumnezeu” avuseseră loc în Iudeea ocupată de romani, de o justiţie care nu era suverană, iar atunci, la peste 1918 ani, sosise timpul să se facă în deplină libertate şi din perspectiva experienţelor istorice. Scopul urmărit era evident acela de a încerca astfel să se pună capăt disputelor milenare pe tema vinovăţiilor şi blestemului biblic ori, cel puţin, să se realizeze un compromis rezonabil pentru cele două părţi (comunităţi) etern implicate: creştinii şi evreii. Iniţiatorii unui asemenea demers au fost un grup de preoţi creştini din Olanda, Germania şi Anglia, precum şi inginerul olandez R.Groskamp şi se pare că s-a bucurat chiar de sprijinul şefului guvernului şi comandantul armatei Israelului de atunci, David Ben Gurion.
Totuşi, toate cererile de acest gen au fost respinse de Tribunalul Suprem din Ierusalim prin invocarea şi admiterea excepţiei lipsei de competenţă a instanţei, pe motivul întemeiat că blasfemia, pretinsa mesianitate şi pângărirea Templului nu puteau fi judecate de o instanţă civilă ci, eventual, de una religioasă, cu limitele respective.

Încercând să depăşească acest inconvenient procedural insurmontabil şi insistând asupra subiectului, Schalom Ben Chorin scria în 1967: „Cred că azi ar fi necesar ca un sanhedrin nou din Ierusalim să revizuiască procesul lui Iisus. Problema nu este dacă marele preot Caiafa şi Sanhedrinul au judecat sau nu într-adevăr în modul descris în Evanghelii, ci dacă a trebuit să procedeze în felul acesta. Prin clarificarea acestei probleme şi printr-un răspuns autoritar s-ar putea contribui mai mult la purificarea atmosferei, care azi este înspăimântător de încărcată de divergenţe, de păreri şi de resentimente”. (Bruder Jesus, der Nazarener in judischer sicht, München, 1967).

În 1967, avocatul francez Jacques Isorni publica lucrarea Le vrai procés de Jésus în care considera că adevăratul vinovat pentru moartea lui Iisus ar fi procuratorul Pilat şi, deci, poporul evreu nu poate fi acuzat de popor deicid. Abatele de Troyes, Georges de Nantes, reacţionează şi îl etichetează pe autor drept „creştin renegat” şi „apărător pe nedrept al evreilor”. În cadrul procesului care a urmat şi s-a soldat cu declararea ca vinovat a abatelui şi condamnarea lui simbolică la plata a 1 franc francez cu titlu de daune morale, pentru prima dată prin sentinţa dată, un tribunal modern rejudeca, într-un fel „prin ricoşeu”, procesul de acum aproape 2000 de ani, susţinând că, atunci autorităţile evreieşti din Ierusalim au exercitat presiuni pentru ca Iisus să fie condamnat de Pilat, ceea ce nu înseamnă însă că toţi evreii sunt responsabili de moartea acestuia. Rejudecarea (revizuirea) Procesului lui Iisus este per se un proiect imposibil. Nimeni nu mai poate să rescrie istoria şi să întoarcă vremurile din cursul lor derulat implacabil. Nimic nu ne împiedică însă a medita în permanenţă asupra semnificaţiilor a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu aproape 2000 de ani, în căutarea eternităţii destinului uman. Printre acestea se numără, indiscutabil, şi perspectiva juridică a Procesului lui Iisus. Dar dacă rejudecarea sa este imposibilă, reevaluarea şi reconstituirea juridico-istorice ale procesului lui Iisus sunt nu numai posibile, dar şi perpetuu necesare.

O dispută istorică
Din punct de vedere istoric, principalele semnificaţii şi consecinţe ale Procesului lui Iisus au rezultat din concluzia că „Fiul lui Dumnezeu” a fost condamnat la moarte şi crucificat pe nedrept, iar ca responsabili de acestea, evreii au devenit un popor deicid. Autoculpabilizarea iudeilor în faţa lui Pilat, consemnată în Evanghelia după Matei: „Şi tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Matei 27, 25) asumată ca o povară, a fost extinsă asupra tuturor generaţiilor acestui popor, de pretutindeni, considerate vinovate, împreună cu strămoşii lor de la anul 30 al e.n., de uciderea fondatorului religiei creştine. Pe fond, evreii nu puteau să accepte divinitatea lui Iisus ca om creat de Dumnezeu fără să abandoneze dogma centrală a credinţei lor, iar creştinii nu puteau să accepte că Iisus era mai prejos de Dumnezeu, fără să repudieze esenţa şi scopul credinţei lor; dacă Hristos nu era Dumnezeu, creştinismul nu exista, după cum dacă Hristos era Dumnezeu, atunci iudaismul era fals. Din această incompatibilitate exclusivistă au apărut divergenţele, disputele şi acuzele dintre cele două comunităţi, creştină şi evree. Pretextul mai mult sau mai puţin construit – procesul lui Iisus în sens larg – a generat polemici religioase interminabile, care scoase din contextul lor istoric au devenit fundament pentru o condamnare generală din partea creştinilor a poporului evreu. S-a afirmat de multe ori că această acuzaţie ar fi generat şi susţinut antisemitismul în lume, care ar fi atins forme paroxistice în evul mediu al Inchiziţiei sau în secolul al XX-lea, prin Soah-ul nazismului.

S-a replicat însă că antisemitismul a apărut cu mult înainte de Hristos şi a fost cauzat, printre altele, de intransigenţa religioasă a fiilor lui Israel în scopul protejării şi conservării monoteismului propriu şi a speranţei lor mesianice, considerându-se poporul ales, exclusivismul lor, manifestat prin interzicerea căsătoriilor mixte cu nemozaicii, refuzul de a participa la viaţa socială a celorlalte popoare cu care veneau în contact sau convieţuiau (de la frecventarea băilor publice, a spectacolelor, a circului şi până la a sta la masă cu străinii), dispreţul afişat pentru divinităţile altor popoare. Toate acestea au generat, mai ales la greci şi romani o reacţie de adversitate, aferentă evaluării lor ca duşmani şi pericol pentru oameni şi zei. Desigur, acest „antisemitism timpuriu” nu a avut, din perspectivă istorică nici o legătură directă şi expresă cu procesul lui Iisus, dar a putut fi continuat şi amplificat sub acest pretext. O atare percepţie şi rol apar pentru prima dată cu ocazia unui alt proces, cel al apostolilor.

După condamnarea lui Iisus, discipolii săi au început să-i răspândească învăţăturile cu tot mai mult succes, astfel că repede au născut îngrijorări printre căpeteniile iudaice care, drept consecinţă, au interzis activitatea de prozelitism. Încălcând interdicţia absolută, apostolii au fost aduşi spre judecată Sanhedrinului, în faţa căruia arhiereul a întrebat, zicând: „Oare nu cu poruncă v-am poruncit noi vouă să nu mai învăţaţi în numele acesta? Şi iată, aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi să aduceţi asupra noastră sângele acestui om!” (Faptele Apostolilor, 5, 27-28). La care Petru şi apostolii, răspunzând au spus: „Noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. Dumnezeul părinţilor noştri L-a înviat pe Iisus pe Care voi L-aţi omorât spânzurându-l pe lemn” (Faptele Apostolilor, 5, 30-31). Şi puţin mai departe „Iar ei, auzind, mai tare se mâniau şi se sfătuiau să-i omoare” (idem, 5; 33). Intervenţia (Sfatul) înţeleptului rabin Gamaliel a dus, pentru moment, la salvarea lor dar persecuţiile au continuat. Prigoana autorităţii evreieşti împotriva creştinilor cunoaşte astfel episoade dramatice, precum cel al arhidiaconului Ştefan, ucis cu pietre ori judecarea şi condamnarea la moarte, speculând absenţa, pentru un scurt timp, a unui procurator pentru Iudeea, a lui Iacob cel Drept, conducătorul comunităţii creştine din Ierusalim. Un moment important al conflictului îl constituie răscoala evreilor din 66 e.n.; creştinii refuză să se implice, iar în anul 70 e.n. romanii înăbuşesc revolta, Templul din Ierusalim este distrus şi autorităţile evreieşti desfiinţate. Parcă se împlinea profeţia lui Iisus faţă de soarta acestor „ziduri măreţe”: „Piatră pe piatră nu va rămâne din ele, care să nu se risipească” (Marcu 13; 2). O pedeapsă divină pentru faptele de a fi determinat judecarea şi răstignirea Mântuitorului şi, desigur, Dumnezeu nu poate pedepsi pe cel drept! O dovadă certă a vinovăţiei iudeilor.
Acum adversităţile între cele două comunităţi se transformă în ură generală, de neîmpăcat, mergându-se până într-acolo încât până şi în rugăciunea „Shemone Esre” pe care fiecare evreu o spunea de trei ori pe zi, se introduce un blestem contra ereticilor creştini! Mai precis, în timpul domniei lui Raban Gamaliel II (cca 80 – cca 115 e.n.) a Douăsprezecea binecuvântare, sau Birkat ha-Minim (Binecuvântarea cu privire la eretici) a fost reformulată pentru a fi aplicată şi creştinilor, acesta fiind momentul în care adepţii evrei ai lui Hristos au fost alungaţi definitiv din sinagogă. La rândul lor creştinii cultivă cu ardoare învinuirea de deicid, astfel că în scrierile lor din secolele II-IV e.n. se generalizează culpabilizarea pentru uciderea „Fiului lui Dumnezeu”, care se referă la toţi evreii şi nu numai la „mulţimea şi mai-marilor” care au cerut în faţa lui Pilat crucificarea lui Iisus. Epitete precum „ţara” sau „casa lui Iuda”, „fii ai diavolului”, „cei ce se opun învăţăturii lui Iisus”, „ucigaşii Mântuitorului” devin utilizate frecvent. Pe de o parte, se accentuează rolul iudeilor în proces, iar pe de alta se diminuează contribuţia procuratorului roman în condamnarea la moarte a Mântuitorului. Creştinii din Orient au reproşat mai ales evreilor de a fi singurii vinovaţi de uciderea lui Iisus, iar cei din Occident au preferat să insiste mai mult pe nevinovăţia lui Pilat.
Un exemplu îl reprezintă, în acest sens, aşa-numita Evanghelie după Petru (apocrifă de pe la începutul veacului II e.n.) în care se susţine că Iisus a fost condamnat la moarte de o instanţă formată numai din evrei, prezidată de tetrarhul Galileei şi Perei, Irod Antipa şi tot iudeii au pus-o în executare „îmbrâncindu-l în fugă şi târându-l” până la locul crucificării, zicând „Să-l schingiuim pe Fiul lui Dumnezeu, căci toată puterea lui este în mâinile noastre!” După accea l-au îmbrăcat în purpură şi l-au aşezat pe scaunul judecătorului, zicându-i „Să judeci cu dreptate rege al Israelului!” (Petru III, 6,7). Triunghiul personajelor pozitive cuprinde pe Iisus, Iosif şi Pilat, acesta din urmă fiind procuratorul inocent şi blând, ocupantul/ păgânul de treabă. Dimpotrivă, întreaga vină a condamnării şi uciderii lui Iisus aparţine lui Irod şi evreilor. Tot aşa, în ciclul de scrieri creştine din primele secole cunoscute, în mod semnificativ sub numele de Actele (Faptele) lui Pilat, (Acta sau Gesta Pilati reia) procuratorul Iudeei este prezentat într-o lumină favorabilă, drept un judecător riguros şi integru, indus în eroare de evreii care doreau şi au impus condamnarea la moarte a lui Iisus. Evanghelia lui Nicodim, de exemplu, îl prezintă pe Pilat ca pe un ins blajin, naiv uneori, manipulat şi chiar un fel de avocat al lui Iisus; el este contrapus, ca poziţie intrigilor iudaice. Un păgân, un venetic, crescut în afara Legii pare a intui mai bine decât cei care se pretindeau şi erau oficial experţi în interpretarea ei, de partea cui era dreptatea lui Dumnezeu. Mai mult chiar, Tertulian îl consideră pe Pilat „aproape creştin”, iar în secolul al VI-lea Biserica coptă din Abisinia (etiopiană) îl canonizează pe Pilat, alături de soţia sa Claudia Procla (Procula), pe care îi sărbătoreşte în fiecare an, la 25 iunie.

În acelaşi context, se afirmă o tradiţie care îl consideră sfânt pe Longin sutaşul, cel de la crucea Domnului, respectiv ostaşul roman care a participat la crucificarea lui Iisus şi l-ar fi împuns cu suliţa spre a constata moartea. Principalul merit al său ar fi fost acela că a propăvăduit învierea lui Hristos, ca martor direct şi nu s-a lăsat cumpărat cu bani mulţi de către arhiereii şi bătrânii evreilor să tăinuiască acest adevăr. Totuşi, cum pentru dovedirea acelor fapte de sfinţenie nu s-a găsit nici un document, în calendarul creştin revizuit, Sfântul Longin nu mai este amintit. Replica evree nu a întârziat să apară şi o găsim, de pildă, în vechea scriere Baraitha, unde Iisus este acuzat de vrăjitorie, de instigare şi de ademenire, toate pedepsite cu moartea, şi chiar de apropiere de autorităţile romane. Mai precis, referirea era următoarea: „În ajunul Paştelui au vrut să-l omoare pe Iisus; şi un crainic a anunţat acest lucru cu 40 de zile înaintea sărbătorii: că trebuie lapidat cu pietre pentru că a făcut farmece şi i-a ademenit pe evrei, a instigat şi a indus în eroare pe Israel – şi, dacă cineva ştie despre Iisus ceva care să fie în favoarea lui, să vină şi să spună. Şi nimeni nu l-a apărat, şi l-au spânzurat în ajunul Paştelui. Şi a întrebat Ulla: ar fi putut cineva să vină să-l apere şi să spună ceva de bine despre Iisus? N-a fost oare Iisus un ademenitor dintre acei pe care-i condamnă legea divină? Dar ei au răspuns: „Cu Iisus lucrurile erau deosebite, pentru că el era protejat de stăpânirea roman㔄. Totuşi, este de remarcat că asemenea texte, deşi se bucurau de o anumită credibilitate în primele secole ale mileniului I al e.n., din cauza exagerărilor şi denaturărilor pe care le cuprindeau, nu au fost incluse în textele oficiale (cea mai controversată scriere evreiască Baraitha, citată mai sus, nu a fost preluată în Talmud), fiind chiar dezavuate [cum s-a întâmplat cu Evanghelia lui Petru, în secolul V e.n., din partea Papei Gelasius I (492-496)ş.

Disputele şi controversele cunosc un nou moment de escaladare, odată cu ridicarea creştinismului la statutul de religie de stat, în urma Edictului de la Milan, din 313 e.n. al împăratului Constantin cel Mare, acordându-se libertate deplină creştinilor şi punându-se capăt persecuţiilor împotriva lor, astfel că din anul 340, creştinismul a dobândit caracteristicile unei biserici de stat. Mai mult decât atât, mama împăratului, Elena iniţiază în Palestina operaţiunile de identificare a urmelor materiale ale existenţei lui Iisus, prin descoperirea lemnului Sfintei Cruci, a mormântului Mântuitorului, identificarea locului naşterii lui Iisus la Bethleem şi locului crucificării şi ridicării la Cer de pe muntele măslinilor; sunt îndepărtate construcţiile păgâne, ridicate în cinstea idolilor şi înălţate biserici rămase celebre, care au devenit locuri de pelerinaj, iar semnificaţiile lor, ale „locurilor sfinte” au stat la baza unor evenimente importante precum cruciadele de mai târziu. Tot din această perioadă datează primele edicte împotriva cultelor păgâne. Treptat, creştinismul devine o religie de masă, iar la sfârşitul veacului al IV-lea, o normă a întregului imperiu roman.

Dimpotrivă, începând cu anul 70 e.n. şi mai ales după 135 e.n., iudaismul a încetat să mai fie o religie naţională, iar treptat evreii s-au risipit în diaspora. La finele secolului IV şi în veacul al V-lea, evreilor care trăiau în societăţile creştine li s-au retras majoritatea drepturilor comunitare şi toate privilegiile. Prozelitismul şi căsătoriile mixte cu creştinii erau pedepsite cu moartea.

Desigur, atitudinile nu erau la unison. Aşa de pildă, marele teolog latin Sfântul Augustin (354-430) susţinea că evreii, prin simpla lor existenţă, făceau parte din planul lui Dumnezeu, atâta vreme cât erau martori ai adevărului creştinismului, eşecul în umilirea lor simbolizând triumful bisericii asupra sinagogii; prin urmare era nimerit a se îngădui supravieţuirea unor comunităţi evreieşti mici în condiţii de degradare şi neputinţă. Se pare că teologii greci nu erau la fel de îngăduitori; la începutul secolului V, Ioan Chrisostomul (Gură de Aur) (354-407) a ţinut opt „Predici împotriva evreilor”, în Antiohia, care sunt considerate un model de triade antievreieşti. Astfel, peste multe calomnii păgâne şi zvonuri aberante, s-a grefat un antiiudaism specific creştin, care îi pezenta pe evrei drept ucigaşi ai lui Hristos, inaugurându-se un îndelungat ciclu de persecuţii şi discriminări, culminând cu binecunoscutele expulzări în masă ale evreilor, în numele fanatismului religios, din unele ţări vest-europene precum: Franţa (1182), Anglia (1290), Spania (1492). Treptat însă, tezele şi practicile absurde ale vinei colective, ereditare şi perpetue se atenuează, mai ales sub impactul apariţiei doctrinei drepturilor omului, prigoana contra evreilor se opreşte (mai întâi în Olanda, apoi în Anglia, Franţa ş.a.) şi se adoptă legi împotriva discriminărilor. Experienţa tragică a legislaţiei şi practicilor antirasiale şi antisemite, cu milioane de victime şi experienţe precum lagărele fasciste de exterminare din deceniile 3-4 ale secolului trecut au zdruncinat profund conştiinţele şi au generat o reacţie puternică de respingere şi de reevaluare, inclusiv a concepţiilor şi ideilor religioase aferente. Bisericile creştine au condamnat antisemitismul, în lucrările scriitorilor creştini învinuirea evreilor de deicid este arătată ca o reminiscenţă, dar şi ca un exces regretabil, iar ceea ce este al istoriei şi al religiei este dat definitiv domeniilor respective.

Dacă afirmaţiile şi practicile antirasiale, antisemite şi orice fel de discriminări pot face astăzi chiar obiectul aplicării unor sancţiuni de ordin penal, disputele teoretic-istorice, juridice ori teologice continuă, adăugând noi aspecte şi dimensiuni problematicii Procesului lui Iisus. Dintre diversele viziuni astfel continuu promovate, trei ni se par mai interesante: cea a Bisericii creştine (catolice), perspectiva evreiască şi, respectiv, a teologilor contemporani.

Perspectiva catolică (mesianică)
Deşi procesul propriu-zis ocupă un rol relativ secundar în exegeza înalţilor prelaţi asupra lui Iisus, el prezintă o semnificaţie aparte şi este înscris în explicaţia generală a dogmei creştine. Am optat şi preluat în demersul nostru abordarea formulată în acest sens în lucrarea actualului Papă Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger) Iisus din Nazareth1, ca fiind nu numai cea mai recentă dar şi pentru că provine de la un reputat teolog.

Potrivit viziunii generale a acestuia, există şi o ipostază istorică, biografică a lui Iisus, inaugurată de relatarea botezului în Evanghelia după Luca, prin care se marchează şi debutul activităţii publice a lui Hristos. „Iar în al cincisprezecelea an de domnie a împăratului Tiberius, pe când Pontiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, şi Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahomitidiei şi Lisanias, tetrarh al Abilenei, în vremea arhiereilor Anna şi Caiafa…” (3, 1-2).

Această referinţă la împăratul roman îl situează pe Iisus în cadrul temporal al istoriei universale; activitatea lui nu trebuia să aparţină unui timp mitic oarecare, ce putea semnifica deopotrivă întotdeauna şi niciodată. Desigur, nu este vorba de o simplă datare istorică; Împăratul şi Iisus personifică două ordini de realitate diferite, care nu se exclud în mod obligatoriu şi care, puse faţă în faţă, ascund un potenţial conflict privind probleme fundamentale ale umanităţii şi existenţei omului.

Cele două ordini (lumi) nu se exclud reciproc ci, dimpotrivă, coexistă: „Daţi-i Cezarului pe cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu pe cele ale lui Dumnezeu”, spune Iisus (Marcu, 12, 17).
Dar atunci când împăratul se defineşte pe sine însuşi ca divin, ceea ce presupune actul lui Augustus de a se prezenta pe sine precum cel care aduce pacea lumii şi salvarea umanităţii, iar creştinul trebuie să „se supună lui Dumnezeu mai degrabă decât oamenilor” (Ac. 5, 29), atunci creştinii devin „martiri”, mărturisitori ai lui Hristos, el însuşi mort pe cruce în timpul lui Pontiu Pilat, ca „martor fidel”. Cu citarea numelui procuratorului roman, umbra crucii se profilează de la începutul activităţii publice a lui Iisus şi se anunţă, de asemenea, în numele lui Irod, Ana şi Caiafa.

Prioritatea mesianismului divin
Din perspectivă mesianică, potrivit lui J. Ratzinger, ceea ce a scandalizat şi a justificat soluţia în procesul lui Iisus din faţa Sanhedrinului, nu a fost ordinea mesianismului politic – care exista la Baraba şi mai târziu la Bar Kochba, amândoi găsind partizani care i-au urmat, iar mişcările lor fiind reprimate de către puterea romană -, ci, fără îndoială, cea care ţinea de divin: faptul că el părea a se plasa pe un picior de egalitate cu Dumnezeu.

Ceea ce credinţa strict monoteistă a evreilor nu putea admite, iar fără a rupe unitatea credinţei într-un Dumnezeu unic, acesta impregna mesajul său întreg şi constituia noutatea, particularitatea şi unicitatea noii învăţături. Numai pragmatismul saducheilor, care au exploatat împrejurările juridico-politice ale timpului şi locului, a făcut astfel din procesul roman unul împotriva mesianismului politic.
Aşa se face că, dacă însuşi Pilat simţea că, în realitate, era în joc un cu totul alt lucru şi că, dacă era vorba de un adevărat „rege” purtător de promisiuni în plan politic, lui îi fusese adus numai spre a fi condamnat şi executat, nu spre a fi judecat cu adevărat.

Iisus versus Barabas, mesianism divin contra mesianism politic
În derularea Procesului, alegerea între Iisus şi Barabas ar putea fi considerată drept punctul culminant (Ratzinger, p. 60).

Într-adevăr, unul dintre ei urma să fie eliberat şi, prin aceasta, cursul evenimentelor era înrâurit în mod hotărâtor. Dar cine era Barabas? Aprecierile evangheliilor sunt aparent diferite, însă dispunem de date suficiente spre a surprinde adevărata sa faţă. Astfel, potrivit lui Ioan, „Acest Barabas era un tâlhar (bandit)” (18, 40). În împrejurările politice ale Palestinei timpului, cuvântul grec folosit pentru „bandit” avea o conotaţie particulară, diferită de accepţiunea comună a tâlharului, însemnând mai degrabă „luptător al rezistenţei”. Evanghelia după Marcu (15, 7) ne arată un Barabas „închis împreună cu nişte răsculaţi, care în răscoală săvârşiseră omor” şi, în acest context, era „aruncat în temniţă pentru răzmeriţa făcută în cetate şi pentru omor” (23, 19-25). Când Matei scrie că Baraba era un „întemniţat vestit” (27, 16), aceasta înseamnă că faptele lui erau binecunoscute de toţi şi, în acelaşi timp, el fusese unul dintre capii răscoalei, dacă nu adevăratul său conducător.

Altfel spus, Barabas era o figură mesianică. Pornind de la aceste date, J. Ratzinger îşi construieşte propria teză, considerând că alegerea între Iisus şi Barabas nu era una întâmplătoare, ci semnifica o opţiune între figuri mesianice, între două forme de mesianism opuse.

Acest fapt ar deveni şi mai evident dacă avem în vedere că „Bar-Abbas” înseamnă fiul tatălui, o desemnare tipic mesianică, numele religios al unui lider eminent al mişcării mesianice ultimul mare război mesianic al evreilor având loc în 132 şi fiind condus de Bar-Korehba, fiul stelei. Numele este format în acelaşi mod, iar aceeaşi invenţie este afişată.

De asemenea, ar pleda în acelaşi sens şi faptul că la origine găsim un alt amănunt interesant: în mai multe manuscrise ale Evangheliilor, până în secolul al III-lea, persoana respectivă era numită „Iisus Baraba”, Iisus fiul tatălui, fiind prezentat astfel ca un alter ego al lui Iisus, care revendică aceeaşi pretenţie, dar de o manieră foarte diferită.

Din această perspectivă, alegerea, ca soluţie ultimă a procesului, înseamnă, în realitate, una între un Mesia care este în fruntea unei lupte, care promite libertatea şi propriul său regat şi acest misterios Iisus, care propovăduieşte împărăţia cerurilor şi proclamă a se da pe sine însuşi pentru a găsi calea către viaţă. Iar concluzia lui Benedict al XVI-lea e pe deplin explicativă: „Să ne mai mirăm atunci că nebunii l-au preferat pe Barabas?

Aşa cum era de aşteptat, respectând întru totul litera şi spiritul Evangheliilor, J. Ratzinger îmbrăţişează explicaţia devenită clasică a creştinismului referitor la judecata lui Cristos, acceptând rolul determinant al evreilor în provocarea condamnării la moarte şi a crucificării acestuia şi cel de cvasicomplezenţă al autorităţilor romane, în frunte cu procuratorul Pilat din Pont, în executarea sa. Prin mesianismul său divin, Iisus se plasa pe picior de egalitate cu Dumnezeu şi ameninţa cu ruperea unităţii credinţei. Legea mozaică prevedea pedeapsa cu moartea pentru orice tentativă de schimbare a cultului stabilit; prin noile învăţături, acesta era atacat şi ameninţat cu distrugerea.

Orice reformator, chiar dacă îşi susţinea doctrina prin miracole, trebuia răstignit şi lapidat. Cum ar spune E. Renan, omul care s-a oferit de bunăvoie să abroge legea veche cu o alta nouă, a trebuit, înainte de toate, să i se supună. Un alt accent pe care îl găsim în lucrarea actualului Papă: rolul „pragmaticilor saduchei” în exploatarea situaţiei create de a-l elimina pe Iisus care, prin faptele şi învăţăturile sale devenise o preocupare pentru toţi şi o ameninţare pentru Lege.

Se cuvine amintit aici că în cadrul marilor şi îndelungatelor, interminabilelor dezbateri pe această temă s-a formulat şi teza că în orchestrarea eliminării lui Iisus şi a iniţierii şi desfăşurării Procesului, saducheii, mai pragmatici decât fariseii, mai cruzi, legaţi de politica timpului şi de interesele momentului, au avut rolul determinant. Acolo unde este relatată judecata lui Hristos, fariseii nu sunt amintiţi şi s-a vorbit chiar de o lege a evreilor saduchei, ale cărei prevederi nu s-au păstrat şi care, în acest spirit mai lax, pragmatic, ar fi permis o mai mare supleţe în derularea procesului religios, explicând astfel aşa-zisele „abateri” ale Evangheliilor de la reglementările legale stricte ale procedurilor tradiţionale iudaice.

Poziţia Bisericii Catolice
Explicaţiile Papei continuă poziţia formulată explicit şi afirmată constant de Biserica Catolică, începând de la mijlocul veacului trecut asupra interpretărilor abuzive care legau „vinovăţiile” din procesul lui Iisus de rezonanţele antisemite de-a lungul secolelor, şi în special, de mari tragedii istorice precum cea a Soah-ului.

Mai întâi, în capitolul despre ebraism al Declaraţiei despre libertatea religioasă şi despre relaţiile Bisericii cu cultele necreştine (1963) s-a relevat faptul că nu se poate imputa poporului evreu ca atare nici responsabilitatea şi nici vina colectivă pentru moartea lui Cristos; totodată s-a încercat eliminarea oricărui semn de antisemitism, prezent şi printre creştini. Ura dezlănţuită în timpurile recente împotriva poporului evreu a fost considerată absolut necreştină şi că nu trebuie confundată cu manifestările populare antisemite „creştine” de odinioară.

Problema Procesului lui Iisus şi a responsabilităţilor în condamnarea la moarte şi răstignirea acestuia a fost preluată, din punct de vedere teologic, şi în contextul abordării raportului dintre Vechiul şi Noul Testament de documentul „Poporul evreu şi Sfintele sale Scripturi în Biblia Creştină”, elaborat de Comisia Biblică Pontifică şi publicat în 2001 .

Răspunsul la întrebarea: prezenţa iudeilor şi a poporului evreu în Noul Testament a contribuit la crearea unei anumite ostilităţi faţă de acest popor, ostilitate care să fi favorizat ideologia celor care vroiau să-l suprime, a cunoscut în acest context precizări importante.
Unul îl formulează în prefaţa volumului Joseph Cardinal Ratzinger: „Documentul arată că reproşurile adresate în Noul Testament evreilor nu sunt nici frecvente, nici mai aspre decât acuzele împotriva lui Israel aflate în Lege şi la Profeţi, aşadar în interiorul Vechiului Testament. Ele aparţin limbajului profetic al Vechiului Testament şi trebuie, ca atare, interpretate ca fiind cuvintele unor profeţi. Ele pun în gardă în legătură cu devierile din prezent, dar prin natura lor sunt întotdeauna temporare şi presupun în acelaşi timp noi posibilităţi de mântuire”.

Analiza relatărilor aferente în cele patru evanghelii aduce, la rândul său, concluzii importante.
Evanghelia lui Matei, mai mult decât celelalte lucrări sinoptice este considerată o evanghelie a împlinirii – Iisus nu a venit să nimicească, ci să ducă la plinătate – şi insistă deci asupra continuităţii dintre cele două Testamente; situaţia de tensiune dintre cele două comunităţi – creştină şi evree – a aparţinut acelui moment istoric, iar schimbarea radicală a acesteia, de-a lungul timpului impune ca polemica să nu mai existe şi să prevaleze aspectul de continuitate şi complementaritate, iar creştinii trebuie să evite cu desăvârşire să extindă această responsabilitate la generaţiile următoare ale poporului evreu şi să nu uite că după o pedeapsă divină Dumnezeu nu încetează niciodată să deschidă noi perspective pozitive.

A susţine că, potrivit Evangheliei lui Marcu, responsabilitatea morţii lui Iisus trebuie atribuită poporului evreu, este rodul unei interpretări eronate; acest tip de interpretare, care a avut consecinţe dezastruoase de-a lungul istoriei, nu corespunde autenticei perspective a evangheliei, care opune de mai multe ori, atitudinea poporului sau a mulţimii atitudinii autorităţilor ostile lui Iisus. Se ignoră, totodată, faptul că şi ucenicii acestuia făceau parte din poporul lui Israel. Ar fi vorba, prin urmare de un transfer abuziv de responsabilitate, lucru de care istoria umană este, din păcate, plină de exemple.
Potrivit teologilor catolici, Pătimirea lui Iisus face parte dintr-un plan tainic al lui Dumnezeu, plan de mântuire, deoarece acesta a venit „să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (10, 45) şi a făcut din sângele său vărsat un „sânge al Legământului” (14, 24).

Relatarea Patimilor de către Evaghelia lui Luca nu este foarte severă cu autorităţile evreieşti, tonurile polemice întâlnite în celelalte scrieri sinoptice fiind mai estompate; mesajul acesteia ar fi, mai degrabă, acela de a-i chema pe creştini să-i binecuvânteze pe cei care-i blesteamă, să facă bine celor care îi urăsc şi să se roage pentru cei care-i maltratează (6, 27-28).
Cea de-a patra Evanghelie, cea a lui Ioan, conţine afirmaţia cea mai pozitivă în absolut şi Iisus însuşi este acela care o rosteşte în dialogul său cu Samariteanca: „Mântuirea vine de la iudei” (4, 22); activitatea lui Iisus trezise o opoziţie crescândă din partea autorităţilor evreieşti care, în final, au hotărât să-l dea pe acesta pe mâna autorităţilor romane ca să fie omorât. Fundamentală rămâne însă revelarea „darului lui Dumnezeu” (4, 10; 3, 16) oferit tuturor în Iisus Hristos, în special celor care „l-au străpuns” (19, 37).
Concluzia documentului asupra problemei rămâne tranşantă şi specifică interpretării actuale venită din partea Bisericii Catolice:

„Evangheliile arată că realizarea planului lui Dumnezeu implica în mod necesar o confruntare cu răul, care trebuia să fie stârpit din inima omului. Acest fapt l-a făcut pe Iisus să intre în conflict cu clasa conducătoare a poporului său, aşa cum se întâmplase deja cu profeţii din vechime. Încă din Vechiul Testament poporul evreu se prezenta sub două aspecte antitetice: pe de o parte, ca un popor chemat să fie perfect unit cu Dumnezeu; pe de alta, ca un popor păcătos. Aceste două aspecte nu puteau să nu se manifeste în timpul activităţii lui Iisus. În momentul pătimirii, aspectul negativ părea că prevalează, chiar şi, în atitudinea celor Doisprezece. Dar învierea arată că în realitate iubirea divină biruise şi dobândise pentru toţi iertarea păcatelor şi o viaţă nouă”.

Stabilind că sunt răspunzători (într-o anumită măsură) de condamnarea şi moartea lui Iisus numai evreii contemporani evenimentului, cei care au participat direct şi nemijlocit la desfăşurarea Procesului, Biserica creştină (catolică) a făcut, în mod evident, maximum de compromis posibil din partea sa. Rămâne astfel ca şi alţii, în frunte cu evreii de astăzi, să înţeleagă, aşa cum se cuvine, deopotrivă istoria şi dogma şi să reacţioneze ca atare, la această miză esenţială pentru viitorul lumii contemporane. Mai mult ca oricând, mondializarea în curs oferă, prin reconciliere, posibilitatea victoriei depline, urbi et orbi, a spiritului divin atotbiruitor.
NOTE
1. Versiunea în limba franceză, Jésus de Nazareth, tome I, Du bapteme dans le Jourdain a la transfiguration, Editions Flammarion, Paris, 2007. Alegerea titlului nu este întâmplătoare; cel prezent este unul care poate fi utilizat de către toate spiritele, credincioase ori nu, care constată că istoria lumii a fost marcată de influenţa unui om, Iisus din Nazaret, căruia creştinii îi zic Hristos. Făcând această alegere J. Ratzinger arată preocuparea sa de a ţine seama de marea mişcare intelectuală care marchează modernitatea şi prin aceasta intenţia sa de a se situa în raport cu această mişcare. Cum arată autorul „această carte nu este în nici un fel un act oficial, ci doar expresia căutării mele personale” (p. 22). Desigur, cum primul tom se opreşte la momentul Schimbării la faţă a Mântuitorului, rămâne să aşteptăm volumul următor spre a vedea, eventual, o tratare mai complexă a subiectului Procesului. Pentru o reacţie română, a se vedea: A. Marga, O carte de cotitură, în rev. „Tribuna”, nr. 115, 16-30 iunie 2007.
2. Se fructifică aici o serie de idei formulate de Vittorio Messori în lucrarea sa Pati sotto Ponzio Pilato, Torino, 1922, p.52-56.
3. Pontificia Commissione Biblica, Il Popolo Ebraico e le sue Sacre Scritture nella Biblia cristiana, Libreria Editrice Vaticana, 2001; versiunea în limba română Poporul evreu şi Sfintele Sale Scripturi în Biblia Creştină a fost publicată în 2006 la Editura ARCB (traducere Pr.Sebastian Lucaciu).
4. Comisia Biblică Pontificală, op.cit., Prefaţă, p.14-15.
5. Op.cit., p.167.
6. Op.cit. p.182.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-23

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XIV, 35-36; XV, 1-11)

n vremea aceea, cunoscând pe Iisus, oamenii din ţinutul Ghenizaretului au trimis veste în tot ţinutul acela şi au adus la El pe toţi bolnavii. Şi-L rugau ca ei să se atingă doar de poala hainei Lui; şi câţi se atingeau, se vindecau. Atunci fariseii şi cărturarii din Ierusalim au venit la Iisus şi I-au zis: „De ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor?: că nu-şi spală mâinile când mănâncă“. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu de dragul datinei voastre? Că Dumnezeu a zis: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, iar cel ce va blestema pe tatăl său ori pe mama sa să fie pedepsit cu moarte. Voi însă spuneţi: Cel ce i-ar zice tatălui său ori mamei sale: Darul cu care aş putea să te ajut I l-am dăruit lui Dumnezeu, acela poate să nu cinstească pe tatăl său ori pe mama sa. Aşadar, aţi desfiinţat porunca lui Dumnezeu de dragul datinei voastre. Făţarnicilor, bine a profeţit despre voi Isaia, când a zis: Poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Şi zadarnic Mă cinsteşte învăţând porunci şi învăţături omeneşti“. Şi chemând la Sine mulţimile, le-a zis: „Ascultaţi şi înţelegeţi: Nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om“.

Moastele Sfintei Maria Magdalena

 Sfanta Maria Magdalena, numita si Maria din Magdala, este, potrivit Sfintilor Evanghelisti Marcu si Ioan, prima persoana care L-a vazut pe Hristos inviat, ce a primit totodata de la El misiunea de a vesti si celorlalti Apostoli Invierea. Pentru aceasta cinste deosebita, Biserica o va numi „apostol al Apostolilor”.

Biserica Ortodoxa o deosebeste pe Sfanta Maria Magdalena de Maria din Betania si de „femeia pacatoasa”, fiind o femeie virtuoasa intreaga ei viata, chiar si inainte de a fi tamaduita de sapte duhuri necurate de catre Hristos. Din „Viata” sfintei precum si din cuprinsul cantarilor liturgice incluse in Minei in ziua sa de praznuire, 22 iulie, constatam ca Biserica nu o celebreaza ca pe „o pacatoasa”.

In iconografie Sfanta Maria Magdalena este infatisata ca femeie mironosita, purtand un vas cu mir, fara a fi asociata cu „femeia pacatoasa”, ci deoarece se afla printre acele femei care s-au dus la mormant pentru a unge trupul Mantuitorului.

Legat de viata Sfintei Maria Magdalena dupa Inaltarea Mantuitorului exista mai multe traditii.

Potrivit traditiei rasaritene, Sfanta Maria Magdalena s-ar fi retras in Efes impreuna cu Maica Domnului unde a si murit, moastele sale fiind transferate la Constantinopol in 886.

O alta traditiei afirma ca Sfanta Maria Magdalena ar fi predicat Evanghelia in anul 34 d.Hr., in Insula Zakyntos, Grecia.

In pofida faptului ca Sfantul Grigorie de Tours confirma traditia potrivit careia Sfanta Maria Magdalena a mers in Efes, in Apus a aparut o alta traditie ce sustine ca Maria Magdalena, Lazar, si cativa ucenici, au mers la Merseille, unde au convertind intreaga regiune Proventa.

Sfanta Maria Magdalena s-ar fi retras intr-o pestera unde a dus o viata ascetica vreme de treizeci de ani. La vremea mutarii sale la Domnul, ingerii au purtat-o la Aix si in oratoriul Sfantului Maximin. Trupul sfintei a fost pastrat in acest oratoriu construit de Maximin in Villa Lata. Istoria este tacuta cu privire la moastele sfintei pana in 745 cand, potrivit cronicarului Sigebert, au fost mutate la Vezelay, din pricina invaziei saracinilor. Nu exista marturii cu privire la intoarcerea lor, insa, in 1279, cand Carol III, Regele de Neapole, a ridicat un asezamant Sainte Baume pentru dominicani, racla cu moastele sfintei a fost gasita intacta, impreuna cu o inscriptie care confirma ca aici fusese ascunsa.

In 1600 moastele au fost mutate intr-un sarcofag trimis de Clement VIII, capul sfintei fiind asezat intr-o racla separata. In 1814 biserica „La Sainte Baume”, afecatata in timpul revolutiei, a fost restaurata, iar in 1822 pestera unde a vietuit sfanta a fost sfintita. Capul sfintei se patreaza aici, devenind un important centru de pelerinaj apusean.

Mana stanga a Sfintei Maria Magdalena se gaseste la Manastirea Simonopetra din Muntele Athos. Aceasta mana a Magdalenei este intacta, cu piele si tendoane si raspandeste o buna-mireasma cereasca. Multi din cei care o saruta cu evlavie si credinta se incredinteaza de faptul ca este calda. In anul 1740, pradatorii romano-catolici Barberini au furat mana Sfintei Maria, aceasta nepretuita comoara a Manastirii Simonopetra. In anul 1765, ieromonahul Ioasaf din Mitilini reuseste sa achite o parte din banii pretinsi si in cele din urma reuseste si readucerea moastelor Sfintei Maria Magdalena in manastire.

In Sfanta Manastire Simonopetra, pentru multele minuni pe care le face pana astazi, Sfanta Maria Magdalena este considerata de catre parinti si frati ca al doilea ctitor al Manastirii. Si iata doar cateva dintre minunile ei pe care parintii manastirii le istorisesc inchinatorilor:

In anul 1891, un incendiu care a pornit de la cuptor a distrus partea rasariteana a manastirii. A ars biserica mare cu toate icoanele, vasele si vesmintele. Policandrele si sfesnicele s-au topit si a ars si biblioteca de deasupra naosului. S-au prefacut in cenusa 250 de manuscrise si toate cartile tiparite. Ajutorul manastirilor athonite s-a facut simtit imediat: s-au adunat 500 de lire de aur turcesti, din care 200 au fost oferite de Manastirea Vatopedi. Egumenul Neofit era atunci in Rusia pentru o colecta. La chemarile sale pentru ajutor economic au raspuns mai degraba simpli credinciosi decat ierarhia. Sfantul Ioan de Kronstadt a oferit personal 300 de ruble. Reusita colectei a fost atribuita facerii de minuni a cinstitelor moaste ale Sfintei Maria Magdalena, pe care egumenul le avea la el, iar de atunci sfanta este cinstita ca impreuna-ctitor al manastirii si este reprezentata in icoanele portabile alaturi de Cuviosul Simon, Izvoratorul de mir.

In regiunea Galatista (Tesalonic), in anul 1911, aparuse un vierme care distrugea rasadurile. Locuitorii au chemat pe parintii simonopetriti cu moastele Sfintei Maria Magdalena si au facut Aghiazma. Imediat viermele distrugator a disparut.

De asemenea, in anul 1912, in regiunea Epanomis din Tesalonic, aparusera o multime de lacuste. Locuitorii au rugat sa li se trimita Sfintele Moaste. Dupa ce s-a savarsit Paraclisul sfintei si Aghiazma, lacustele au disparut cu totul. Epanomitii sunt foarte recunoscatori si astazi Sfintei Maria Magdalena.

In Manastirea Simonopetra mana Sfintei Maria Magdalena este scoasa pelerinilor spre inchinare, in fiecare zi, in cadrul Pavecernitei, alaturi de o bucata din lemnul Sfintei Cruci si alte sfinte moaste.

Moastele Sfintei Maria Magdalena nu reprezinta doar unul dintre odoarele cele mai de pret ale Manastirii Simonopetra si ale Muntelui Athos, ci ale intregii lumi crestine.

A opta zi de la Cununie

In a opta zi dupa Cununie, mirii vin la Biserica pentru a li se citi o rugaciune speciala. Aceasta randuiala este trecuta in cartea „Agheazmatar” sau „Molitfelnic” ca „Rugaciune in a opta zi dupa cununie”. Ea este numita de unele persoane: „dezlegarea Cununiei”. Este o denumire care trebuie inlaturata, pentru ca da nastere la speculatii si interpretari gresite. Ea se poate numi cel mult – „dezlegare a cununiilor”, adica a cununilor de flori. Amintim ca in vechime, mirii purtau timp de o sapatamana aceste cununi de flori. Dupa sapte zile de la casatorie, ei veneau in biserica si preotul lua aceste cununii de pe capetele lor. Tinand seama de faptul ca in zilele noastre cununiile sunt ridicate de preot chiar in timpul slujbei, consideram ca expresia „dezlegarea cununiilor” ar trebui scoasa din uz.

Randuiala de „ridicare a cununiilor”, care exista la sfarsitul slujbei Cununiei, prezinta nestatornicie prin continutul, timpul si locul savarsirii. In zilele noastre ea este alcatuita din doua rugaciuni „Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai binecuvantat cununa…” si „Intr-o unire au ajuns robii Tai…” si Apolisul. In anumiti codici se pune „Binecuvantat este Dumnezeu nostru…”, „Sfinte Dumnezeule…” si troparul zilei. Exista un dezacord si in ceea ce priveste timpul savarsirii ei. Conform unor manuscrise, ea se savarsea in ziua a opta, dupa alte in ziua a saptea, a treia, iar dupa altele se unea cu randuiala Cununiei. Locul in care se desfasura acest moment era in naos sau in pridvor.

Daca „ridicarea cununiilor” se face in cadrul Slujbei, ne intrebam ce rost mai are ca mirii sa vina in a opta zi la Biserica? Cercetatorii au scos in evidenta ca aceasta „dezlegare” isi are originea in perioada cand crestinii se impartaseau des. Era o perioada cand se tinea postul conjugal in zilele de miercuri, vineri si duminica. In cazul de fata, Biserica tinand cont ca mirii nu s-au mai infranat de legaturile trupesti, in zilele de post, pe parcursul primei saptamani de dupa Cununie, le da dezlegare prin aceasta rugaciune sa se impartaseasca.

Ce trebuie sa faca tinerii in a opta zi de la Cununie

In a opta zi de la Cununie, tinerii vin la Biserica impreuna cu nasii si cu lumanarile de la Cununie. Preotul le citeste in pronaos molitfa. Este momentul in care preotul se roaga lui Dumnezeu ca tinerii sa se impartaseasca cu Sfintele Taine si sa ramana in unire unul cu celalalt:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai binecuvantat cununa anului si ai inmultit fapturile Tale, binecuvanteaza si pe robii Tai acestia (N), pe care, cu alegerea Ta, ai binevoit a-i insoti unul cu altul. Trimite-le lor pe ingerul Tau cel pazitor, ca sa-i pazeasca de orice ratacire pana la sfarsit. Invredniceste-i a intra in sfanta biserica Ta si a se impartasi cu Sfintele Tale Taine, ca totdeauna sa slaveasca Preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor”.

„Intr-o unire au ajuns robii Tai, prin binecuvantarea Ta, Doamne, invrednicindu-se a primi Sfanta Taina a Cununiei prin rugaciunile preotilor Tai. Da Doamne, ca robul Tau (se rosteste numele mirelui N), sa fie cap sotiei sale, precum si roaba Ta (N), sa fie plecata barbatului sau, ca prin aceasta sa ramana nezdruncinata unirea lor pana la sfarsit, si Tie slava sa inalte, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”.

Dupa citirea molitfei, nasii si tinerii saruta sfintele icoane din biserica. Mirii vor lasa la Sfantul Altar un pomelnic, in care sunt trecute numele lor si ale nasilor, ca sa fie pomeniti de preot la sfintele slujbe.

Iubirea vazuta ca slabiciune

 Iubirea este mai tare decat Raul si chiar decat Moartea. Ea biruieste orice Rautate si merge chiar dincolo de Mormant. Pentru ca „Dumnezeu Dragoste este„, de aceea Dragostea este si ramane cea mai mare Putere pe care o poate dobandi Omul.

Unii, chiar crestini, s-au intrebat: Pot dauna Poruncile lui Hristos? In special, Porunca Iubirii. Se poate, oare, ca Iubirea fata de Vrajmasi sa fie daunatoare? Se poate, oare, sa existe cazuri in care Iubirea sa faca mai mult Rau decat Bine, adica sa inmulteasca puterea Raului? Unor astfel de intrebari, Sfantul Siluan Athonitul le raspunde astfel: „Domnului ii este mila de toti. El atata a iubit oamenii, ca a luat asupra-Si povara intregii lumi. Si de la noi El voieste sa iubim pe fratele.„

Porunca Iubirii, puterea lui Dumnezeu

Iisus Hristos spune: „Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii” (Ioan 13, 34-35).

„Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. Iar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua. Celui care cere de la tine, da-i; si de la cel ce voieste sa se imprumute de la tine, nu intoarce fata ta” (Matei 5, 39-42).

„Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este” (Matei 5, 44-48).

Iubirea nu poate fi numita slabiciune !

Urmeaza o selectie din scrierile Cuviosului Sofronie Saharov.

„Daca veti socoti un lucru daunator a raspunde omului rau cu binele, Cuviosul Siluan se va nedumeri cum, crestini numindu-va, socotiti ca a se purta potrivit poruncii lui Hristos ar putea naste vreo dauna. Poruncile lui Hristos erau pentru el o lege de o desavarsire absoluta – si singura cale spre a birui raul din lume si catre vesnica lumina. Paza lor nu poate decat sa fie de folos; de folos si celui ce urmeaza lor, si celui fata de care se-mplinesc.”

„Nu este si nu poate fi vreun caz cand urmarea poruncilor lui Hristos ar putea pricinui vatamare, daca vom judeca vatamarea nu ca pe o paguba vremelnica si exterioara, ci in planul adevaratei si vesnicei vieti, caci porunca lui Hristos este manifestarea binelui absolut.”

„Intr-o zi, un ieromonah a zis Cuviosului Siluan ca daca toti vor face asa cum spune el (adica sa iubeasca neconditionat), atunci vrajmasii se vor folosi si raul va birui. In acea clipa, Cuviosul a ramas tacut, pentru ca cel ce i se impotrivise nu era in stare sa primeasca cuvantul; dar, mai apoi, a zis – nu lui, ci altuia: „Oare duhul lui Hristos poate gandi cuiva rau? Oare catre aceasta suntem noi chemati de catre Dumnezeu?”

„Experienta de zi cu zi ne arata netagaduit ca pana si cei ce primesc in suflet porunca lui Hristos pentru dragostea catre vrasmasi, in viata lor nu o infaptuiesc. De ce? Mai intai de toate pentru ca, fara har, noi nu putem a iubi vrajmasii; dar, daca cei ce inteleg ca aceasta le depaseste puterile firesti ar cauta de la Dumnezeu ajutorul harului, precum zice Cuviosul, fara indoiala l-ar primi.”

„Din nefericire, precumpaneste fenomenul contrariu: nu numai necredinciosii, ci si cei ce se marturisesc crestini se tem a se purta fata de vrajmasi dupa poruncile lui Hristos. Ei presupun ca aceasta va folosi numai vrajmasilor; ca vrajmasii care, priviti prin prisma neagra a urii, se infatiseaza de obicei ca neavand nimic bun, se vor folosi de „slabiciunea” lor si vor raspunde iubirii fie prin a-i rastigni, fie prin a-i calca nerusinat in picioare si a-i robi; iar atunci, raul, a carui personificare de obicei se inchipuie a fi vrajmasul, va birui.”

„Gandul despre „slabiciunea” crestinului este total gresit. Sfintii au indeajunsa putere spre a stapani asupra oamenilor, dar merg pe calea contrarie: ei insisi se robesc fratelui, si astfel dobandesc o dragoste ce in esenta sa e nepieritoare. Pe aceasta cale ajung la biruinta care ramane in veci, pe cand biruinta prin putere nu este niciodata statornica, fiind, prin firea ei, nu atat slava, cat ocara omenirii.”

„Luptandu-se cu raul ce se manifesta pana si fizic, oamenii alearga catre forta fizica. Pe aceasta cale se afla chiar si crestini. (…) Biserica a mers totdeauna pe calea urmarii lui Hristos cel Rastignit, Carele a luat asupra-Si povara lumii.”

„Cuviosul Siluan avea o adanca si limpede constiinta ca raul nu se biruieste decat cu binele; ca lupta prin silnicie nu duce decat la inlocuirea unei tiranii cu alta. El spunea: „In Evanghelie este spus limpede: Cand samarinenii nu au voit sa-L primeasca pe Hristos, Apostolii Iacov si Ioan au voit sa aduca foc din cer spre a-i pierde, insa Domnul i-a oprit, zicand: Voi nu stiti ai carui duh sunteti… Eu nu am venit sa pierd pe oameni, ci sa-i mantuiesc (Luca 9, 52-56). Si noi datori suntem sa avem numai acest gand – ca toti sa se mantuiasca.„

*

Iubirea vrajmasilor apare multora drept „slabiciune”.

Omul singur, fara Dumnezeu, nu poate trai aceasta „slabiciune”.

„Slabiciunea” crestinului in fata raului este aparenta.

In fapt, aceasta „slabiciune” este cea mai mare Putere.

Biserica Sfanta Maria Magdalena – Ierusalim

Biserica Sfanta Maria Magdalena, dupa cum este cunoscuta in toata lumea, este o manastire ruseasca aflata pe Muntele Maslinilor, aflata foarte aproape de Gradina Ghetsimani, in Ierusalim. La mica distanta de aceasta se afla alte doua locasuri de cult renumite, anume Biserica Dominus Flevit si Biserica Tuturor Natiunilor.

Dupa cum ne arata si numele acesteia, biserica este inchinata Sfintei Maria Magdalena (din Magdala), una dintre femeile mironosite din care Mantuitorul Iisus Hristos scosese sapte diavoli.

Sfanta Maria Magdalena, in Sfanta Scriptura !

Maria, femeia din Magdala, este aceea din care Mantuitorul Iisus Hristos a scos sapte diavoli. In urma izbavirii de diavoli, Maria i-a urmat toata viata, alaturi de ucenicii Sai, ea fiind una dintre femeile mironosite (purtatoare de mir). „Iisus umbla prin cetati si prin sate, propovaduind si binevestind imparatia lui Dumnezeu, si cei doisprezece erau cu El; si unele femei care fusesera vindecate de duhuri rele si de boli: Maria, numita Magdalena, din care iesisera sapte demoni” (Luca 8, 1-2).

Maria Magdalena este prima careia Mantuitorul Iisus Hristos i s-a aratat, dupa Inviere, dupa cum citim: „Si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii (duminica), El (Iisus) s-a aratat intai Mariei Magdalena, din care scosese sapte demoni. Aceea, mergand, a vestit pe cei ce fusesera cu El si care se tanguiau si plangeau” (Marcu 16, 9-10).

Sfanta Maria Magdalena – traditia crestina a oualor rosii

Inca din cele mai vechi timpuri, cu ocazia sarbatorilor de Pasti, crestinii au vopsit si incondeiat oua. Oul este simbol al vietii celei noi. In calitatea lui de simbol pascal, oul rosu il reprezinta pe Hristos, care inviaza din mormantul sigilat si pazit, rupand pecetile si iesind afara. Ciocnind ouale, crestinii propovaduiesc Invierea, zicand: Hristos a inviat! Adevarat a inviat!

 

Traditia crestina veche pune ouale rosii in legatura cu Sfanta Maria Magdalena. Astfel, se cunosc doua variante, ambele posibile, care infatiseaza istoria oualor rosii.

Se spune ca, dupa Invierea Mantuitorului Iisus Hristos, Maria Magdalena, folosindu-se de relatiile pe care le avea cu anumite persoane de seama din Ierusalim, a reusit sa ajunga la un banchet organizat de imparatul Tiberiu. Ajungand acolo, ea astepta un moment potrivit, spre a putea vesti pe imparat despre maretul eveniment al Invierii lui Iisus.

Cand imparatul a ajuns in fata Mariei Magdalena, ea tinea in mana un ou fiert (alb). Vazandu-l, ea a zis: „Hristos a inviat!” Auzind aceasta, cezarul a ras de ea, zicand: „Sansa ca Iisus sa invie din mormant este la fel de posibila ca aceea ca oul pe care tu il tii in mana sa se coloreze in rosu.” Exact in acel moment, oul s-a colorat in rosu. Se spune ca, mai apoi, ea a inceput sa marturiseasca Invierea intregii case imparatesti.

 

Cea de-a doua traditie legata de ouale rosii, prezenta mai ales in Grecia, sta tot in legatura cu Sfanta Maria Magdalena. Astfel, se spune ca, dupa Rastignire, Maria Magdalena si Fecioara Maria au pus la baza Crucii un cos cu oua. Fiind asezate acolo, acestea au fost inrosite de sangele scurs din ranile Mantuitorului Iisus Hristos. Mai apoi, luand cosul cu oua inrosite, Maria Magdalena l-a dus inaintea imparatului Tiberiu Cezar.

Biserica Sfanta Maria Magdalena din Ierusalim – scurt istoric

Biserica Sfanta Maria Magdalena a fost construita in anul 1886, de catre tarul Alexandru al III-lea al Rusiei, in onoarea mamei sale, imparateasa Maria Alexandrovna. Biserica a fost construita cu traditionalul acoperis cu turle, stil specific Rusiei, in perioada secolelor XVI-XVII, avand sapte turle aurite, in forma de „ceapa”.

In anul 1888, marele duce Serghei Alexandrovici, fratele lui Alexandru al III-lea, impreuna cu sotia lui, marea ducesa Elizabeta de Hesse-Darmstadt, nepoata a reginei Victoria si sora a ultimei imparatese a Rusiei, au participat la sfintirea bisericii, ca trimisi ai imparatului.

Marea ducesa a Rusiei a iubit aceasta biserica inca dintru inceput, motiv pentru care l-a si insarcinat cu zugravirea icoanelor acesteia pe pictorul rus Sergei Ivanov (1864-1910). Pictorul a zugravit mai multe scene din viata Sfintei Maria Magdalena, toate pastrandu-se, in biserica, pana astazi.

 

Deasupra iconostasului se afla icoana care o infatiseaza pe Sfanta Maria Magdalena, tinand in mana un ou rosu si sezand inaintea imparatului roman Tiberiu. Ea ii spune imparatului despre procesul cel nedrept facut lui Iisus Hristos. Se stie ca, dupa procesul nedrept facut lui Iisus, Irod a fost trimis in exil.

Iconostasul este lucrat din marmura alba si bronz. Pe acesta se afla o serie de icoane zugravite de renumitul artist rus, Vereshchaguin. In dreapta iconostasului, intr-un tron sculptat in lemn, se afla asezata icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Indrumatoarea (Hodighitria). Aceasta icoana a fost adusa din Liban. In secolul al XVI-lea, aceasta a scapat in chip minunat dintr-un incendiu ce a cuprins intreaga biserica. Se cunosc mai multe vindecari minunate, in urma unei epidemii de holera.

 

In interior, cu mare evlavie, sunt pastrate Moastele unor sfinte martire din Rusia: marea ducesa Elisabeta Feodorovna si maica Varvara Yakovleva, ambele aruncate in inchisoare in timpul revolutiei bolsevice din anul 1917 si martirizate in ziua de 18 iulie 1918.

 

Marea ducesa Elisabeta, ramasa vaduva in urma omorarii prin asasinat a sotului ei, in anul 1905, a intrat in manastire si s-a calugarit. Ea a intemeiat o manastire de maici, in Moscova, obstea avand drept prima slujire opera caritabila. Dupa revolutia din anul 1918, ducesa Elisabeta, impreuna cu sora Varbara si alti membri ai familiei imperiale, a fost aruncata intr-o mina parasita, unde a si murit de foame.

Trupurile celor doua nevoitoare, Elisabeta si Varbara, au fost luate, mai apoi, si aduse in Ierusalim. In anul 1920, acestea au fost asezate, spre odihna, dupa dorinta marii ducese, in cripta de sub Biserica Sfanta Maria Magdalena. Cele doua femei au fost canonizate ca sfinte martire in anul 1981, cand trupurile lor au si fost asezate in biserica cea mare, spre inchinare.

 

In subsolul bisericii, intr-o cripta, a fost inmormantata printesa Andreea a Greciei, nepoata sfintei mari ducese Elisabeta si soacra reginei Elisabeta a II-a a Angliei. Printesa Andreea a Greciei (Alice din Battenberg), mama ducelui de Edinburgh, a vizitat biserica si a ramas, pentru o vreme, in manastire, in anul 1930. Dorinta acesteia a fost ca trupul ei sa fie inmormantat alaturi de cel al matusei ei, ducesa Elisabeta, careia s-a si straduit sa ii urmeze.

Printesa a ascuns, salvand de la moarte, multi evrei, in vremea dominatiei naziste. Printesa a murit in anul 1969, in Palatul din Buckingham. Dorinta acesteia, anume de a fi asezata in Biserica Sfanta Maria Magdalena, a fost implinita abia in anul 1988, cand trupul ei a fost asezat in cripta subterana a bisericii.

 

Comunitatea monahala de la Biserica Sfanta Maria Magdalena a fost intemeiata in anul 1936, de catre maica Maria (Robinson), o femeie evlavioasa din Anglia, dupa convertirea si calugarirea ei. Obstea numara in jur de 30 de maici, de diferite nationalitati: rusa, americana, australiana, araba, sarba, romana.

Ce sa facem daca nu avem duhovnic

 Minunata este dorinta dumneavoastra de a vietui in ascultare fata de un duhovnic incercat, insa aceasta ne vointa nu a fost data vremii noastre. Ea nu numai ca nu poate fi gasita la mirenii crestini, ci nici macar in manastiri… Vremurilor noastre le-a fost data o alta nevointa, legata de multe greutati si piedici; noi suntem nevoiti sa ne savarsim calatoria nu ziua, nu la lumina limpede a soarelui, ci noaptea, la lumina palida a lunii si a stelelor. Ne-au fost date spre calauzire Sfanta Scriptura si scrierile Parintilor: asta ne-o spun pe sleau sfintii vremurilor din urma. Pe langa calauzirea sfintelor scrieri este de folos si sfatul acelor oameni care ei insisi se calauzesc dupa scrierile Parintilor. Sa nu credeti ca nevointa noastra este lipsita de necazuri si de cununi: nu! Ea e impreunata cu mucenicia. Aceasta mucenicie seamana cu chinul lui Lot din Sodoma: sufletul dreptului se chinuia la vederea curviei neincetate si neinfranate.

Si noi ne chinuim inconjurati din toate partile de minti care au incalcat credinciosia fata de adevar, care au intrat in legatura de curvie cu minciuna, care s-au molipsit de ura impotriva scrierilor insuflate de Dumnezeu, care s-au inarmat impotriva lor cu hula, clevetire, si batjocura diavoleasca. Nevointa noastra are pret inaintea lui Dumnezeu: pe cantarul Lui sunt cantarite si neputinta noastra, si mijloacele noastre, si imprejurarile in care ne aflam, si insasi vremea in care traim.

Un mare staret a avut urmatoarea vedenie: inaintea lui, viata pamanteasca a oamenilor era infatisata sub chipul unei mari. El a vazut ca nevoitorilor primelor veacuri ale mona-hismului li s-au dat aripi de foc, si ei treceau ca fulgerul peste marea patimilor. Nevoitorilor vremurilor din urma nu li s-au dat aripi: ei au inceput sa planga pe malul marii. Atunci li s-au daruit aripi, insa nu de foc, ci unele slabe. Au inceput sa zboare peste mare, insa in cale, din pricina slabiciunii aripilor, se cufundau deseori in mare; ridicandu-se din ea cu greu, isi reincepeau calea, si in cele din urmat dupa multe stradanii si necazuri, savarseau trecerea.

Sa nu ne descurajam! Sa nu nazuim cu nechibzuinta spre nevointe stralucite, care sunt mai presus de puterile noastre. Sa primim cu evlavie nevointa smerita, foarte potrivita neputintei noastre, date parca in chip vazut de mana lui Dumnezeu. Sa savarsim aceasta nevointa cu credinciosie fata de sfantul Adevar, si in mijlocul lumii, al gloatei zgomotoase, nenumarate, care alearga pe calea larga in urma rationalismului samavolnic, sa trecem catre Dumnezeu pe cararea ingusta a ascultarii de Biserica si de Sfintii Parinti. Putini merg pe cararea aceasta? Si ce daca? Zis-a Mantuitorul: Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua imparatia. Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire, si multi sunt cei care o afla, si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla (Lc. 12, 32; Mt . 7,13-14).

Sfantul Ignatie Briancianinov

Articol preluat din volumul „Scoala Ortodoxiei pentru incepatori”, Ed. Sophia

Cum știi dacă ai un vagin sănătos – medicul ginecolog îți spune

Ai un vagin sănătos sau suferi de boli de care nici nu știi? Medicul ginecolog Ruxandra Dumitrescu (Centrul Medical Fertilia) îți spune la ce să fii atentă și de ce pericole să te ferești.

Sursa Foto: Shutterstock

O secreție mică, zilnică, fără miros, lichidă, care nu se asociază cu usturime, dureri la micțiune sau contact sexual este perfect normală.

Femeile nu trebuie să se spele intravaginal, cu excepția unui tratament cu ovule, ne atrage atenția medicul ginecolog Ruxandra Dumitrescu. Flora vaginală ne apără de alți microbi patogeni – nu trebuie să introduci în vagin nici săpun, nici alte substanțe, căci vaginul se auto-curăță.

Uite cum să vezi dacă ai un vagin sănătos și ce obiceiuri (proaste) pot declanșa boli și infecții:

 

Mare grijă la sexul anal!

Dacă practici sexul anal, după penetrare, trebuie să ai grijă ca partenerul tău să schimbe prezervativul (dacă ați folosit) sau să își facă o toaletă locală, pentru că repenetrarea vaginală după un contact sexual anal te infectează cu floră patogenă din rect, extrem de agresivă în vagin. Multe infecții vaginale trenează și recidivează tocmai din cauza acestei practici sexuale, foarte larg răspândite, ne avertizează medicul ginecolog.

Sfanta Maria Magdalena

Maria Magdalena, sarbatorita pe 22 iulie, era din semintia lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat situat intre orasele Capernaum si Tiberiada.

Maria Magdalena o desfranata?

Evanghelistul Luca mentioneaza ca Hristos a tamaduit-o de sapte demoni. In Evanghelii nu se face nicio mentiune cu privire la ce fel de demoni o posedasera. Unul din temeiurile pentru identificarea ei cu o desfranata, a fost acela ca Maria Magdalena preia imaginea Israelului infidel, descrisa de profeti ca o prostituata in privinta relatiilor sale cu Dumnezeu.

Alt motiv pentru sustinerea afirmatiei ca Maria Magdalena a fost o desfranata, cu care nu trebuie sa fim de acord, sunt cateva fragmente gnostice in care ea este privita ca fiind amanta lui Hristos. In Evanghelia lui Filip, de exemplu, ea este descrisa ca insotitoarea cea mai intima a lui Iisus:

„Insotitoarea Mantuitorului e Maria Magdalena. Hristos a iubit-o mai mult decat pe toti ucenicii Sai si obisnuia adesea sa o sarute pe gura”.

Din diverse texte apocrife, fara legatura cu Sfanta Scriptura, reiese ca ea a fost logodita cu Sfantul Ioan Evanghelistul, insa pentru ca acesta a lasat-o pentru a-L urma pe Hristos, Maria Magdalena a devenit prostituata:

„Fugind de aici la Ierusalim, fara sa-i pese de nasterea ei si uitand de legea lui Dumnezeu, s-a facut o prostituata vulgara si dupa ce de bunavoie a facut un bordel al destrabalarii, s-a facut pe drept cuvant un templu al demonilor, fiindca sapte diavoli au intrat deodata in ea si o chinuiau neincetat cu dorinte spurcate”.

Maria Magdalena in Evanghelii

In Sfintele Evanghelii (Luca 8,2 si Marcu 16,9), Maria Magdalena este prezentata ca fiind „o femeie din care s-au scos sapte draci„, dar si cea dintai care a adus vestea invierii lui Iisus apostolilor (Ioan 19, 25; 20, 1-19).

Maria Magdalena confundata cu alte femei

A fost confundata cu cele trei femei care au uns cu mir pe Mantuitorul. Doua sunt numite pacatoase, cea de la evanghelistii Luca si Marcu, pe cand cea de la evanghelistul Ioan este Maria, sora lui Lazar.

Evanghelistul Luca vorbeste de o femeie pacatoasa care „a inceput sa ude cu lacrimi picioarele Lui, cu parul capului ei le stergea si ungea cu mir picioarele Lui” (Luca 7, 36-50). Marcu vorbeste si el de o femeie pacatoasa, dar care toarna mir de mare pret doar pe capul lui Iisus si nu pe picioarele Acestuia (Mc. 14,3), in vreme ce Evanghelistul Ioan vorbeste de o femeie care unge numai picioarele Domnului, cu sase zile inainte de Pasti (Ioan 12, 13).

Nu avem nici un motiv sa vedem in femeia pacatoasa (desfranata) pe Maria Magdalena, tinand seama ca in Traditia bisericeasca, in imnologia cultica sau in scrierile Sfintilor Evanghelisti, nu se vorbeste de Maria decat ca a fost izbavita de sapte demoni.

Cea de-a treia femeie a fost vazuta ca fiind Maria din Betania, sora Martei, identificata fara temei scripturistic cu Maria din Magdala.

Maria Magdalena prezenta la rastignirea Mantuitorului

Maria Magdalena este prezenta la procesul lui Hristos, pe drumul Crucii si in momentul rastignirii Mantuitorului. Potrivit relatarii Sfantului Evanghelist Matei, ea a fost prezenta si la punerea Domnului in mormant. Dupa ce mormantul a fost pecetluit, femeile mironosite s-au intors in cetate, insa numai Maria Magdalena si Fecioara Maria au ramas langa mormant pana seara tarziu. Au fost nevoite sa plece pentru ca era vineri si Legea mozaica poruncea ca in ziua sambetei sa se odihneasca.

Maria Magdalena, „apostol al Apostolilor”

Din Evanghelii aflam ca in prima zi a saptamanii, duminica, femeile mironosite au venit cu miresme la mormantul lui Hristos, cu care aveau de gand sa unga, dupa obicei, trupul lui Iisus. Se pare ca Maria Magdalena, venita cu celelalte femei, ajunge prima la mormant si uimita de vederea pietrei ridicate si a mormantului gol, nu le mai asteapta pe celelalte femei si alearga sa le vesteasca apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede ingerul, care le intampina pe celelalte femei si nici nu-i asculta mesajul – ca Hristos a inviat.

La mormant ajung si Ioan si Petru. Maria Magdalena, care ii urmase pe cei doi ucenici, nu pleaca de la mormant, ramane aici sa planga. Gandul ei era ca trupul lui Iisus fusese furat. Pe cand plangea, potrivit Scripturii, i se arata doi ingeri. Dupa putin timp, i se arata si Hristos, pe care Il aseamana pentru inceput cu un gradinar, caruia ii cere sa-i vesteasca unde a fost pus Hristos. Dupa ce are loc recunoasterea lui Hristos, primeste misiunea sa mearga si sa vesteasca ucenicilor: „Mergi la fratii Mei si le spune: Ma voi sui la Tatal Meu si Tatal vostru”.

Maria Magdalena propovaduieste in Biserica primara

Potrivit Traditiei, Maria Magdalena va fi prezenta in Fenicia, Egipt, Siria si Roma, pentru a propovadui invatatura lui Hristos. Se vorbeste si de faptul ca l-a tamaduit pe imparatul Tiberiu (14-37 d.Hr.), care avea un ochi bolnav.

A fost inmormantata intr-o pestera din Efes, loc ce va deveni locas de tamaduire pentru multe neputinte. In anul 899, imparatul Leon al VI-lea Filosoful a poruncit ca moastele Sfintei Maria Magdalena sa fie mutate la Constantinopol, pentru a fi asezate in Manastirea „Sfantul Lazar”. Racla cu mana stanga a Sfintei Maria Magdalena este prezenta la Manastirea „Simonos Petra” din Sfantul Munte Athos.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-22

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XIV, 1-13)

n vremea aceea, tetrarhul Irod a auzit de faima lui Iisus. Şi le-a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul; el s’a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el“. Că Irod, prinzându-l pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său; pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s’o ai de soţie“. Şi voind să-l ucidă, s’a temut de mulţime, că-l socoteau profet. Dar prăznuind Irod ziua sa de naştere, fiica Irodiadei a jucat în faţa oaspeţilor şi i-a plăcut lui Irod. Pentru aceasta, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama ei, i-a zis: „Dă-mi aici, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul“. Şi regele s’a întristat, dar din pricina jurământului şi a celor ce şedeau la masă cu el, a poruncit să i se dea. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă. Şi capul lui Ioan a fost adus pe tipsie şi dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Şi venind ucenicii lui, i-au luat trupul şi l-au înmormântat şi s’au dus să-I dea de ştire lui Iisus. Şi auzind Iisus, a plecat de acolo cu corabia la loc singuratic; dar mulţimile, aflând, au venit după El, pe jos, din cetăţi.

Ce trebuie să ştii despre factorul Rh în sarcină

Determinarea grupei sangvine şi a Rh-ului încă din primele săptămâni de sarcină este esenţială pentru viitorul fătului şi sănătatea mamei.

 Factorul Rh face diferenţa între două tipuri de sânge: unul prezintă la suprafaţa globulelor roşii anumite proteine, denumite şi antigene, ceea ce înseamnă că Rh-ul e pozitiv, celălalt nu posedă aceste proteine, ceea ce duce la apariţia Rh-ului negativ. În această situaţie, între o gravidă cu Rh negativ şi embrionul cu Rh pozitiv – moştenit de la tată – va apărea o incompatibilitate.

• Unde duce nepotrivirea de Rh

Încă de la prima sarcină (nu doar la cea dusă la bun sfârşit, ci şi la cea întreruptă benevol) vor apărea în organism anticorpi anti-Rh. Bunăoară, în cazul unei a doua sarcini, dacă embrionul are tot Rh pozitiv, organismul tău se va purta ca şi cum ai fi alergică la bebe din burtică, iar anticorpii produşi la anterioara sarcină vor străbate placenta şi vor distruge globulele roşii ale fătului, ducând la apariţia unor grave probleme de sănătate ulterioare sau chiar la moartea acestuia.

Ce e de făcut în caz că ai Rh negativ

În cazul în care ştii că ai Rh negativ, va trebui să faci un vaccin cu imunoglobulină anti D, care o să te ferească atât pe tine, cât şi pe bebe de eventuale necazuri. Acest vaccin se face aproximativ în jurul săptămânii 28 de sarcină. Dacă bebe se naşte fiind posesorului unui Rh pozitiv, va trebui să repeţi vaccinarea în primele 72 de ore după ce puiul vine pe lume. Din păcate, această imunizare nu este una permanentă. La fiecare sarcină, chiar şi în cazul uneia ectopice sau al unui avort, este posibil să ai nevoie de repetarea ei.

Unde găseşti vaccinul

Vaccinul poate fi administrat în spitalul la care mama urmează să nască, la secţiile de hematologie, iar pentru pacientele din Bucureşti, la Centrul Naţional de Hematologie Transfuzională. Tratamentul este suportat de asigurarea de sănătate, însă există situaţii când vaccinul nu poate fi găsit în unităţile spitaliceşti şi trebuie procurat din farmacii. Din nefericire, preţul său este destul de mare, ajungând să coste între 350 şi 400 de lei.

Criteriile după care se aleg doi tineri

Sf. Ioan Gură de Aur se pronunţa aşa: „nu vom ajunge să facem paşii număraţi” fară de pasul numărul 1, ca cineva să-ţi placă, să te atragă într-un fel. Biserica Ortodoxă este realistă. Pentru că omul este un unicat în lume, fiecare dintre noi avem un punct de vedere. Mie îmi place o fată, ţie îţi place o altă fată. Alt fel de fată. Mie îmi place soţia mea, ţie îţi place soţia ta. De ce? Şi fiecare aducem argumente.

Deci pornim de aici. Asta nu înseamnă că respectiva fată, pe care doreşti să o contactezi în vederea prieteniei, trebuie să treacă printr-un concurs de Miss. Nu! Să-ţi placă ţie! Părerea celorlalţi nu contează. După aceea nu urmează calităţile intelectuale, ci urmează calităţile morale. Trebuie analizat şi dacă avem nişte puncte comune în: vederea practicării unor virtuţi.

Prima regulă ce trebuie împlinită este ca să nu fie rude, iar a ll-a să se placă. De aici concluzia că în alegerea unui prieten în perspectiva căsătoriei şi a dorinţei de a avea copii, (căci despre această prietenie am vorbit noi), primul criteriu este aspectul fizic, adică cel cu care vrei să te împrieteneşti trebuie să-ţi placă.

Dumnezeu a creat toate fetele frumoase şi toti băieţii frumoşi, dar unor băieţi le plac anumite fete, iar unor fete doar anumiţi băieţi. Dacă nu pornim de la acest criteriu, în primul rând nu vom reuşi să întemeiem o prietenie sau va trebui să aşteptăm ca pofta să vină mâncând, cum se zicea în trecut în perspectiva căsătoriilor „aranjate”. Ori azi nu trebuie să fie aşa! Dacă tot suntem în postura să alegem, atunci să alegem. Putem să ne împrietenim uneori – accidental – când nişte calităţi morale (mai rar intelectuale, dar în general morale), nişte afinităţi fac în mod neaşteptat să se nască prietenia.

Cine are calităţi morale poate să ajungă şi la practicarea virtuţilor. Pe de altă parte, ca orice om, prietenul sau prietena ta are şi defecte, întrebarea pentru tine este dacă poţi suporta aceste defecte. Cum ar fi cazul unei fete, se împrieteneşte cu un băiat şi acela fumează, bea şi se poartă nepoliticos. Ea stă şi se întreabă: pot eu să suport acestea în viaţa mea când mă voi căsători cu el? Dacă da, întemeiez o prietenie, dacă nu, mă las păgubaş, pentru că aşa ne-a creat Dumnezeu, frumoşi, dar trebuie să ţinem cont de specificul şi afinităţile fiecăruia. Este de preferat mai întâi să ne placă omul şi cu defectele lui, dar dacă nu ne place, dacă nu ne îndrăgostim încât să se dărâme „stâlpii cerului” peste noi, nu trebuie să ne căsătorim; trebuie să mai aşteptăm, să mai studiem, pentru că în căsnicie se rezistă doar aşa.

Şi toate aceste hopuri, aceste probleme care apar în căsătorie, copii, copii bolnavi, boli, lipsuri materiale, financiare, conflicte cu vecinii, cu rudele, toate se pot suporta dacă trăieşti lângă o fiinţă de care iţi place „la nebunie” în cam toate aspectele.

Extras din Pr. Nicolae Tănase. Soţul ideal, soţia ideală, Editura Anastasis, 2012, p. 19-20

Medicamente duhovnicești – aghiasma, anafura și uleiul sfințit

Ce importanță au în viața noastră lucrurile sfinte?

Pacatul lui Adam a avut repercursiuni asupra intregii creatii. Totul s-a alterat. Nu s-a stricat definitiv, dar asa cum marturisesc Sfintii Parinti, s-a alterat. Odata cu venirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe pamant impreuna cu Legea si Harul Sau, omul cu intreaga creatie au posibilitatea de a se curata, de a se igieniza, de a reveni la starea initiala paradisiaca.

Bisericii si slujitorilor sai li s-au dat puteri foarte mari in acest sens de a sfinti si tuturor credinciosilor de a se impartasi de ele.

Biserica Ortodoxa detine cele sapte Taine prin care Harul lui Dumnezeu lucreaza spre sfintirea omului. Insa pe langa cele sapte Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Spovedania, Impartasania, Maslul, Cununia si Hirotonia) mai exista si alte slujbe de sfintire a omului si a diferitelor obiecte sau lucruri, numite, ierurgii. De aceste sfinte slujbe poate beneficia orice crestin ortodox. Si ele sunt foarte necesare pentru intarirea credintei si pentru simtirea Harului Duhului Sfant.

Lucrurile sfintite de care trebuie sa se foloseasca si sa se impartaseasca fiecare credincios sunt urmatoarele:

a) Aghiasma (apa sfintita);

b) Anafura (paine sfintita);

c) Uleiul sfințit (de la Sf. Maslu sau de la Litie);

d) Icoane, cruci, troițe de asemenea toate aceste obiecte sfintite au un mare rol in sfintirea omului si a locului in care sta omul). Toate aceste sfintiri se fac de catre preot cu harul care este in el prin invocarea Duhului Sfant ca sa vina si sa sfinteasca acele lucruri sau obiecte.

Duhul Sfant este a treia persoana a Sfintei Treimi care sfinteste totul in Biserica, in creatie, in familie, in persoana umana, atunci cand este chemat (invocat) din toata inima. Duhul Sfant este prin excelenta SFINTITORUL cel care sfinteste totul si toate.

Personal fiecarui credincios ii recomand ca sa aiba in casa sa o camera sau un colt intr-o camera unde sa aiba toate aceste lucruri sfintite: icoane, cruci, aghiasma, anafura, ulei sfintit, si sa se impartaseasca de ele cu evlavie si cu curatenie. Oamenii maturi sa le consume numai atunci cand sunt curati, iar copiii in fiecare dimineata dupa ce s-au spalat pe fata si inainte de a manca.

a) Aghiasma (apa sfintita)

Aghiasma este de doua feluri: aghiasma mare si aghiasma mica. Ambele feluri de aghiasma este recomandabil sa le avem in sticle diferite cu etichete pe ele pentru a nu fi confundate.

Aghiasma Mare se face numai o singura data pe an la Boboteaza. Se consuma 7 zile de pe 6 pana pe 13 ianuarie, in fiecare zi dimineata pe nemancate. Dupa aceea in tot cursul anului se foloseste numai daca s-a postit (nu s-a mancat nimic) pana la orele 16, 17 dupa-amiaza, de obicei cand se tine post negru vinerea sau cand socoteste fiecare personal

Cu aceasta Aghiasma Mare se poate stropi prin casa, prin gospodarie, prin masina, la birou, etc, avand puteri foarte mari de alungare a diavolului.

Aghiasma Mică se face in fiecare zi cu exceptia intervalului de timp 6-12 ianuarie, cand se face aghiasma mare.

Aghiasma Mica de asemenea, se tine intr-o sticla la un loc curat si se ia in fiecare dimineata pe nemancate, daca nu am consumat nimic dupa orele 24 de la miezul noptii.

Se mai poate stropi cu ea prin casa, hainele, masina, gospodaria, biroul, etc. Odata sfintita, aghiasma detine energia Harului Duhului Sfant. Deci nu este numai o apa simpla ci are o incarcatura spirituala deosebita. Din cauza aceasta cel ce o ia cu evlavie si se impartaseste de ea, se impartaseste de Harul Duhului Sfant. Aghiasma curata, lumineaza si intareste sufletul omului. De foarte multe ori are puteri miraculoase asupra celui ce o ia cu multa credinta si izgoneste diavolii.

b) Anafura (painea sfintita) Un alt element sfintitor de care ne putem impartasi zilnic este sfanta anafura, acea paine sfintita in timpul Sfintei Liturghii care s-a atins de Sfanta impartasanie de catre preot in timpul Axionului. Ea are puteri harice deosebite, deoarece a fost atinsa de Trupul si Sangele Domnului. Aceasta anafura se ia de catre credincios duminica cand merge la biserica intr-o hartie curata sau intr-un vas, se usuca pentru a evita riscul sa nu se mucezeasca si dupa aceea a se strice. Pentru ca a fost atinsa de Sfanta Impartasanie se consuma dimineata inainte de aghiasma. Deci randuiala este in felul urmator: in fiecare zi crestinul ia o mica bucatica de anafura dupa aceea cateva inghitituri de aghiasma (de preferat de trei ori in numele Sfintei Treimi), iar dupa ce a consumat acestea se unge cu ulei sfintit pe frunte, facand semnul sfintei cruci cu un betisor.

Dupa ce s-a impacat cu Dumnezeu prin cateva rugaciuni ce le-a facut in gand, si s-a impartasit de Harul Duhului Sfant prin aceste elemente sfintite, in sfarsit isi ia crucea zilei ce a venit de dimineata cu binecuvantarea lui Dumnezeu si astfel mult spor va avea si va fi ferit de multe curse ale celui viclean in acea zi.

c) Uleiul sfințit

Dupa cum aminteam mai sus, un alt element sfintit de care ne mai putem impartasi zilnic este uleiul sfintit sau mirul cum i se mai spune, nefacand confuzia cu Sfantul si Marele Mir cel cu care suntem unsi numai odata in viata la Botez. Uleiul sfintit este de doua feluri: cel care se face la Sf. Maslu si cel care se face la Litie, atunci cand serbam un sfant mai mare cu cruce rosie in calendar.

Uleiul de la Taina Sf. Maslu are mare putere sfintitoare si tamaduitoare asupra omului care-l ia cu credinta.

Acest ulei nu se resfinteste ci se pune intr-o sticla cu uleiuri de la cat mai multe Sf. masluri (7-9-12 sau chiar 40 de Sf. Masluri). Deci nu se mai aduce inca o data acelasi ulei care s-a sfintit la biserica. De asemenea acest ulei nu se pune la candela si nu se da la animale. Este o greseala daca se face acest lucru. El se sfinteste pentru oameni si oamenii trebuie sa-l foloseasca. Candela nu are nevoie de uleiul sfintit pentru oameni ci are nevoie de ulei simplu care se sfinteste arzand acolo; iar pentru animale nici nu mai vorbim. Este chiar o profanare cand se face asa. Spun acest lucru deoarece sunt fel de fel de zvonuri care mai de care mai colorate.

Cu uleiul de la Litie de asemenea se miruieste pe frunte cu el. Uleiul de la Sf. Maslu se mai poate administra in felul urmator mai ales pentru cei bolnavi: oricine se poate unge pe frunte cu el facand semnul sfintei cruci cu degetul sau cu un betisor. Se mai poate unge rana celui bolnav, tot asa facand semnul sfintei cruci pe ea. Se mai pot lua dimineata pe nemancate cateva picaturi, inghitite sau puse pe o bucatica de anafura. Iarasi se mai poate administra la cel bolnav sau la cel cu duhuri necurate in mancare. Se, pun in farfuria celui care mananca cateva picaturi, iar dupa ce mananca se spala farfuria singura si se arunca apa la o floare sau la un loc curat din gradina.

Nu se arunca la chiuveta, la canalizare sau la animale.

Mai exista in Biserica ortodoxa inca doua feluri de ulei sfintit, unul este cel care se face la botez si se pune in apa din cristelnita si se unge copilul cu el la toate incheieturile, iar cel de-al doilea fel de ulei sfintit este cel de la sfintirea casei, cand se ung toti peretii casei la toate punctele cardinale avand semnificatie biblica de binecuvantare a casei unde locuim. Pentru animale exista rugaciuni de sfintire a cerealelor sau a sarii, care se da animalelor, spre alungarea duhurilor necurate, care se incuibeaza in gospodarii din cauza raufacatorilor care trimit duhuri rele inclusiv asupra animalelor. Deci este exclusa folosirea uleiului sau a fainii de la Taina Sfantului Maslu pentru animale.

Atat cu uleiul sfintit de la Sf. Maslu care este pus intr-o sticla separat cat si cu uleiul de la Litie, crestinul se poate mirui pe frunte in semnul sfintei cruci in fiecare zi sau se poate administra intern.

De asemenea, noi crestinii ortodocsi ne mai putem impartasi de uleiuri sfintite direct de la Harul lui Dumnezeu fara interventia preotului, de la candela icoanelor facatoare de minuni sau de la candela ce arde la sfintele moaste.

Aici parca harul sfintitor la care sunt aprinse candelele este prezent in acel ulei care poate fi miraculos, de cele mai multe ori, la multi credinciosi care-l iau cu multa credinta, evlavie si inchinaciune, la acei sfinti. Acest fel de ulei se poate administra ca si celelalte dinainte despre care am vorbit, insa aici ne imaginam prezenta personala a sfantului de la care am luat uleiul si-l simtim in rugaciunea noastra.

d) Cruci, icoane, troițe

Casa crestinului fara cel mai important simbol al sau – Sfanta Cruce – poate avea multe lipsuri si poate fi privata de prezenta Harului Duhului Sfant. De aceea se recomanda ca fiecare casa si chiar fiecare camera sa aiba pe perete o sfanta cruce si o icoana. Aceste obiecte sfintite pe langa incarcatura harica pe care o detin reprezinta si pe cei care sunt pictati: Mantuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului sau diferiti sfinti. Sfantul care este pictat pe acea icoana este prezent in icoana dupa ce s-a sfintit, prin energiile necreate ale Duhului Sfant. Deci Duhul Sfant este prezent in casa si o protejeaza. Cei care nu au icoane in casa nu au o asemenea protectie si o asemenea prezenta. Chiar si o iconita purtata la tine sau o cruciulita sfintita te ajuta in multe imprejurari ale vietii. S-au intalnit cazuri cand o iconita sfintita la masina si o rugaciune rostita de sofer inainte de a se urca in masina l-au ferit de un mare accident, dupa cativa kilometri de mers. O casa ce avea multe icoane in ea a fost salvata de la un incendiu, pentru ca prezenta sfintilor din icoane nu a ingaduit acest lucru si a protejat casa. Reversul acestor lucruri protectoare este din pacate prezenta in multe case ale crestinilor din ziua de azi a diferitelor tablouri cu nuduri sau pornografii ce provoaca plecarea Duhului Sfant din acea casa si lipsa de oricare protectie harica din ea. Nefiind Duhul Sfant in acea casa, este prezent opusul lui, adica spiritul rau al diavolului si al ingerilor lui.

De asemenea troitele de la intersectii de drumuri isi au rostul lor. Spiritele rele fug din acel loc si din acea zona. Preotul cand sfinteste troita se roaga astfel: “…Trimite acum harul Preasfantului Tau Duh peste acest semn al crucii si-l binecuvanteaza, il sfinteste si-i da lui ca sa fie semn infricosator si tare asupra tuturor vrajmasilor vazuti si nevazuti… si tuturor celor ce se vor inchina Tie inaintea semnului acestuia si rugaciuni vor aduce, sa le fii milostiv ascultator si indurat implinitor al tuturor cererilor celor catre mantuire…” (Moliftelnicul; Randuiala sfintirii crucii si troitei).

Cand treci pe langa o troita si te inchini inaintea ei parca simti ca te apropie ceva de ea, parca o energie te atrage, iti da mangaiere, liniste. Cam cu masura credintei pe care o ai fata de Sfanta Cruce si Cel Rastignit pe ea, cu aceeasi ti se raspunde. Punand mult suflet si credinta primesti mangaieri si satisfactii pe masura. Aici nu se mai poate pacali nimeni, nu mai poate vicleni nimeni.

Daca noi crestinii ortodocsi avem aceste comori inestimabile si nu le constientizam, nu stim sa “profitam” sau sa “uzam” de ele este dureros. Unii vor spune ca nu conteaza mult aceste lucruri la intarirea credintei sau la mantuire. Dar sa nu uitam ca de la lucrurile mici pornesc cele mari, sau daca nu le infaptuim pe cele mici, pe cele mari nu numai ca nu le vom putea infaptui, dar nici nu le vom putea cunoaste.

Cunoasterea lui Dumnezeu este infinita, evolutiva si progresiva, daca nu ai un punct de pornire de jos nu poate fi o sustinere obiectiva si reala ci numai una imaginara si ireala. IL rog pe Bunul Dumnezeu sa ne lumineze spre tot lucrul bun si folositor.

Extras din Sfaturi duhovnicesti – Arhim. Ioachim Parvulescu, Repere morale pentru o viata practica crestin – ortodoxa, Sfanta Manastire Lainici 2004

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-21

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XIII, 54-58)

n vremea aceea, venind în patria Sa, Iisus îi învăţa în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: „De unde are el înţelepciunea aceasta şi puterile? Oare nu este acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama sa Maria şi fraţii săi Iacob şi Iosif şi Simon şi Iuda? Şi surorile lui, oare nu sunt toate la noi? Deci, de unde are el toate acestea?“… Şi se poticneau întru El. Iar Iisus le-a zis: „Un profet nu e dispreţuit decât în patria sa şi în casa lui“. Şi n’a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor.

Enigma centurii de castitate

Oare cavalerii care plecau în cruciade chiar aveau obiceiul de a-și înfiera partenerele cu centura de castitate? Istoricii sunt de părere că această legendă nu ar fi de fapt decât un produs al imaginației din budoarele barocului.

Cavalerii Evului Mediu își petreceau foarte mult timp plecați de acasă. Îi atrăgea mai ales calea Orientului, unde se ocupau cu alungarea musulmanilor din Ierusalim. Și nu ar fi vrut să își părăsească locurile de baștină cu inima grea, împovărați de gândul că soțiile lor, singure atâtea luni și chiar ani, și-ar putea găsi pe altcineva care să le umple singurătatea.

Mai degrabă le-ar fi obligat să poarte o centură de castitate, care le-ar fi pecetluit corpul în zona abdominală și genitală. Cavalerul însuși ar fi fost cel care ar fi încuiat “podoaba”, luând cheia cu sine în Tara Sfântă. Odată revenit acasă, peste un an-doi, ar fi descuiat ustensila și totul ar fi revenit la normal. O chestiune simplă, sigură și cu totul fantasmagorică.

Multă vreme s-a crezut că acest mijloc de încorsetare ar fi fost una dintre creațiile adiacente ale fenomenului războaielor religioase, prezentat ca o realitate în cărțile de istorie. Asta până când cercetătorii au început să pună serios la îndoială instrumentul, pentru că până la urmă nu există dovezi contemporane perioadei căreia îi este atribuit care să ne confirme existența unei astfel de centuri – nicio ilustrație, nicio descriere în izvoare sau alte surse (scrisori, etc.).

Ea mai veche mențiune se pare că ar data din anul 1405 și s-ar afla într-o carte numită “Bellifortis”, redactată de un anume Konrad Kyeser von Eichstätt. De fapt este vorba despre un compendiu al armelor contemporane, unde autorul, nu se știe de ce, introduce și reprezentarea grafică a unei astfel de centuri, alături de o scurtă descriere: un fel de pantalonași de fier pe care i-ar fi purtat doamnele florentine și care s-ar fi putut închide în față cu o cheie.

Ceea ce nu ne explică autorul, expert într-ale războiului, este cu ce ocazie și cu ce scop ar fi acceptat sau ar fi fost obligate damele din Florența să se înfiereze astfel. Istoricii sunt însă de părere că von Eichstätt ar fi folosit de fapt o doză mare de ironie atunci când a pomenit despre pantalonii de fier. Din sursele mai târzii nu izbutim să scoatem niciun fel de indiciu referitor la autenticitatea accesoriului.

În schimb, prin muzee tot au început să fie expuse exemplare din enigmaticele ustensile și multă vreme au contat ca dovezi pentru realitatea fenomenului în Evul Mediu. Chiar și instituții de prestigiu cum ar fi Musee de Cluny din Paris sau Muzeul Național German din Nürnberg s-au aliniat tendinței, stimulând decisiv imaginația vizitatorilor. Dar după ce a început vâlva legată de veridicitatea exponatelor și după ce s-a adus în vedere faptul că era vorba despre niște creații și produse mult mai târzii, și anume din secolul al XIX-lea, acestea au dispărut din majoritatea muzeelor.

Dar de ce oare să fi fost folosite în secolul Biedermeier și al lui Bismarck? Nici asta nu are o explicație clară. Ipotezele multiple merg de la utilizarea centurilor drept ustensile în jocuri sado-masochiste până la folosirea lor ca “armură” de către servitoarele care voiau sa se apere de avansurile stăpânilor casei.

O monografie cuprinzătoare despre centurile odinioară expuse în muzee nu există, la fel cum există puține dovezi care să confirme interpretarea lor drept pedepse instituționalizate pentru prostituatele care nu își puteau achita taxele și impozitele.

Mare senzație a făcut în anul 1889 anticarul și etnograful Anton Pachinger, în vârstă de numai 25 de ani, care a făcut o descoperire cel puțin controversată. Acesta a afirmat că ar fi scos la iveală în apropiere de orașul austriac Linz un mormânt al unui personaj feminin, decedat prin secolul al XVI-lea. Bazinul scheletului ar fi fost prevăzut cu o centură de castitate.

S-ar fi dorit poate păstrarea neprihănirii și dincolo de moarte? Era dovada realei folosiri a unui astfel de instrument în epocile mai vechi? Din păcate, piesa pe care se presupune că ar fi descoperit-o Pachinger a dispărut. Totodată nu se știe exact cum a ajuns tocmai la acest mormânt.

O teorie ceva mai plauzibilă ar fi aceea cum că mitul centurii de castitate ar fi început să circule în perioada barocului timpuriu, atunci când reprezentanții săi au pictat Evul Mediu în culori foarte sumbre. Cu precădere cei care se ocupă de istoria medicinii se îndoiesc serios că femeile, în condițiile igienei precare a Evului Mediu și chiar și a epocii moderne ar fi putut supraviețui purtând atâta timp, fără întrerupere, un corset de fier. În niciun caz pe durata unei cruciade întregi. Centura de castitate nu pare a fi așadar, la fel ca mult alte așa-zise realități istorice, mai mult decât un produs al imaginației secolelor următoare.

sursa: Die Welt

Cum sa refuzi elegant avansurile

Indiferent de motivele pentru care nu îţi doreşti să răspunzi avansurilor unui bărbat, există modalităţi elegante de a refuza politicos. Fie că eşti măritată, nu îţi place pretendentul sau îl consideri un foarte bun prieten, aceasta este o situaţie pe care orice doamnă sau domnişoară trebuie să o rezolve cu eleganţa specifică sexului frumos.

Pasul 1: Gândeşte-te foarte bine înainte să vorbeşti. Care sunt motivele adevărate pentru care nu îţi doreşti să răspunzi avansurilor acestui bărbat? Dacă eşti deja într-o altă relaţie, fii sinceră despre acest lucru şi subliniază cu delicateţe că eşti ataşată emoţional de o altă persoană.

Pasul 2: Dacă e vorba de un prieten apropiat care a înţeles greşit intenţiile tale, trebuie să îi spui că îl priveşti ca pe un prieten şi dacă el refuză să mai petreacă timpul cu tine, încearcă să fii înţelegătoare din această privinţă. Tu ai suporta să fii mereu lângă un barbat pe care îl placi şi să ştii că nu va fi al tău niciodată?

Pasul 3: Ai grijă până unde mergi cu sinceritatea. Chiar dacă vorbim despre un bărbat, refuzurile de tipul ”nu te găsesc atrăgător” nu sunt bine primite. Alege să spui că nu doreşti o relaţie în acest moment sau că ai alte priorităţi. Spune-i că nu consideri că sunteţi compatibili emoţional şi dă-i exemple de situaţii în care crezi că părerile voastre nu se vor potrivi. Desigur, aceasta presupune să cunoşti bărbatul care îţi face avansuri pentru că altfel argumentele tale nu vor avea sens.

Pasul 4: Fii atentă la insistenţe. În mod normal, când oferi explicaţii raţionale pentru a nu fi cu un bărbat, refuzul tău ar trebui luat ca atare. La alte insistenţe, nu eşti obligată să oferi explicaţii adiţionale sau să repeţi tot ceea ce ai menţionat deja. Decizia ta trebuie respectată şi este dreptul tău să refuzi un bărbat. Să nu iei niciodată în considerare varianta ”hai să încercăm, poate merge” doar pentru că un bărbat insistă sau pentru că îţi este milă de el. Trebuie să ţii cont de atracţia ta pentru persoana respectivă şi să nu accepţi avansurile cuiva fără să te gândeşti unde poate duce acest lucru. Dacă unul din voi se îndrăgosteşte când celălalt nu este dispus să aibă o relaţie serioasă?

Pasul 5: Încearcă, pe cât posibil, să păstrezi relaţia de prietenie. Există cazuri în care un avans eşuat poate duce la o prietenie pe cinste, mai ales dacă bărbatul care îţi face avansuri este deja prietenul tău. Dacă face parte din aceeaşi gaşcă de prieteni, trebuie să fii şi mai atentă la păstrarea relaţiilor cordiale deoarece circumstanţele vă vor mai aduce pe amândoi în acelaşi loc.

Important este să ştii să evaluezi situaţia. Uni bărbaţi sunt insistenţi pentru că te plac foarte mult. Alţii caută doar o aventură şi te consideră o femeie atractivă. În momentul în care refuzi un bărbat cu tact, este posibil să devii şi mai dorită (ştii deja povestea cu instinctul de vânător al bărbatului) şi atunci trebuie să ştii cum să ieşi din aceste situaţii cu fruntea sus.

Orgoliul

Doi soţi, un bărbat şi o femeie, pentru nişte nimicuri, s-au certat. Se mai întâmplă în familie, chiar şi în familiile creştine. Şi nu vorbeau. Fiecare o făcea pe supăratul, fiecare îl considera pe celălalt că e vinovat şi nu voia nici unul să rupă tăcerea; mai ales bărbatul, care se considera superior, fiind şi om de afaceri.

La un moment dat, bărbatul trebuia să plece într-o călătorie de afaceri şi avea avion a doua zi dimineaţă.

De obicei, când trebuia să se scoale mai de dimineaţă, îl trezea soţia, dar acum, fiind hotărât să nu rupă el tăcerea primul, nu i-a zis soţiei să-l trezească. Totuşi avea nevoie se trezească mai de dimineaţă, de aceea, fiind mai „înţelept” (ca de obicei), a scris pe o bucată de hârtie “Te rog să mă trezeşti la ora 5“ şi a lăsat biletul unde ştia că soţia o să-l găsească. În dimineaţa următoare, bărbatul se trezeşte şi vede că este ora 9 şi că a pierdut avionul.

Furios, tocmai se pregătea să se certe iar cu soţia lui pentru că nu l-a trezit, când, lângă pat, ce credeţi că observă: lângă hârtia pe care scrisese el seara “Te rog să mă trezeşti la ora 5“, era un bileţel pe care scria “Este ora 5. Trezeşte-te !”.

Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt, dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată

Azi-noapte am deschis o carte, deși mă culcasem decis ca să nu mai citesc. După miezul nopții mi-am zis: „Totuși, hai să deschid cartea asta, numai două pagini să citesc”. Și m-am pomenit că s-a făcut ora 7 dimineața. De două-trei nopți citesc dintr-o carte celebră, unde scrie cum unei femei credincioase i-a murit copilașul, iar femeia era disperată și plângea. Și a trecut pe acolo o femeie desfrânată, care a văzut-o pe mama aceea și i s-a făcut milă de ea când a văzut-o cum suferea. Și a început să se roage: „Doamne, tu știi cât îs de păcătoasă Dar, te rog, de data aceasta să mă asculți, cel puțin o dată ascultă-mă și pe mine: învie copilul acestei femei!” Iar copilul a înviat.

Iată, deci, că rugăciunile făcute pentru alții, dacă sunt spuse cu pocăință și cu dragoste, ajung la tronul lui Dumnezeu, indiferent de ce păcate am făcut.

Uneori ne rugăm, dar nu vedem rezultatul. Spune apostolul Iacov: „Cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca voi să risipiți în plăceri” (Iac. 4, 3). Uneori cerem ceea ce este în dauna noastră sau a semenilor noștri, și Dumnezeu nu ne ascultă, așa cum un tată nu-și ascultă copilul care îi cere: „Tată, dă-mi să mă joc cu șarpele ăsta”.

Cât despre rugăciunea inimii, m-au întrebat și niște mari învățați din America, în urmă cu doi ani. Și le-am răspuns: „Părintele Cleopa a fost întrebat și el: Vorbiți‑ne despre Rugăciunea lui Iisus. Ce-a răspuns Cleopa? Eu nu știu ce‑i aia”. Rugăciunea neîncetată nu este o lucrare prea ușoară. Dar fiecare o poate face la măsura lui și este bine ca toți creștinii să încerce să spună rugăciunea minții. Există o rânduială, dar eu nu merg la rânduială. Le-am spus și celor din America și vă spun și vouă: întotdeauna când pomenim numele lui Iisus, fug toți dracii, pentru că demonii se cutremură când aud numele Domnului Iisus Hristos.

Poate că întreaga rugăciune – „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” – e mai dificilă. Poți să zici doar: „Iisuse, mântuiește-mă pe mine, păcătosul”. Sau cum se spune în Acatist: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”. Satana e de acord ca să zici aproape orice cuvânt, dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată.

Într-o mănăstire, unde era program foarte precis, la miezul nopții se trăgeau clopotele pentru Miezonoptică.

Dar, de câteva ori, înainte de miezul nopții cu o oră, începeau clopotele să sune. Și era o gâlceavă. Ieșeau călugării de la chilii să meargă la Miezonoptică, dar biserica era închisă. Și atunci îl certau pe clopotar:

– Măi, de ce-ai sunat mai repede?

– Dar eu n-am sunat!

– Nu ai tras tu clopotele!?

Și atunci, un cuvios, un frate curat și curajos, și-a zis în gând: „Lasă că văd eu ce se întâmplă!” Și s-a ascuns undeva, în clopotniță. A stat acolo pitit. Cu o oră înainte de miezul nopții, au început iarăși clopotele să sune. Și-a ieșit fratele și a spus celui care trăgea clopotele: „În numele lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos, îți poruncesc ție, duhule necurat, să rămâi pe loc!” Și, deodată, au încetat clopotele; era satana care încurca treburile Atunci părintele i-a zis diavolului: „Nu-ți dau voie să pleci de aici, până ce nu cânți și tu Sfinte Dumnezeule”. Și a început să cânte demonul, că satana a rămas cu vocea aceea de înger, nu a pierdut-o. Cânta satana, încât clocoteau toți munții, așa de puternic cânta: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”, iar apoi se oprea. „Termină cântarea!”, îl îndemna călugărul. Și iar începea: „Sfinte Dumnezeul, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”. Iar se oprea. A treia oară la fel. Pentru că nu voia nicidecum să zică „miluiește-ne pe noi”. Asta nu voia să zică satana. Nu voia să-I ceară lui Dumnezeu ca să-l miluiască. Și, atunci, a început diavolul să-l roage pe călugăr: „Dă-mi drumul, că vine ziua și mă prinde aici”. E o istorioară cu un mare înțeles.

Rugăciunea inimii, deci, este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Pomenind numele lui Iisus, te sfințești. De numele lui Dumnezeu fug toți dracii, ne spune Scriptura (cf. Marc. 16, 17). Dacă nu poți să o zici în forma dezvoltată, zi cel puțin: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” sau doar „Doamne, miluiește-mă”. Poți începe să o rostești mai întâi mecanic, doar cu buzele: „Iisuse, Doamne, miluiește-mă; Iisuse, Doamne, miluiește-mă”. După un an, doi, te-ai obișnuit și această rugăciune scurtă îți vine de la sine. După aceasta n-o mai zici cu buzele, o zici numai în minte. Apoi, dacă te-ai obișnuit și cu aceasta câțiva ani, vine de la sine. Și, când mintea se încălzește, iar inima tresare de bucurie la numele lui Hristos, atunci e bine. Dar puțini ating această performanță.

Extras din Arhiepiscop Justinian Chira, Trăiţi frumos şi-n bucurie, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna 2014

„Părinte, sunt obligat să lucrez Duminica”

„Părinte, sunt obligat să lucrez Duminica, că dacă nu, îmi desface contractul de muncă!” Hai să vă spun un lucru! Nu vă supăraţi; banii care îi câştigaţi Duminica, să-i daţi la săraci! Că este mai mare milostenia decât ţinerea unei zile.

Aţi văzut voi când Mântuitorul a vindecat pe femeia cea gârbovă de optsprezece ani în sinagogă? Aţi văzut că vine mai-marele sinagogii şi cu râvna legii se faţărniceşte? Nu putea lovi pe Hristos cu cuvântul, că-i omora lumea, că lumea ţinea la Hristos. Auzi ce spune făţarnicul: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; în acestea veniţi să vă vindecaţi, dar nu în ziua sâmbetei! (Luca 13, 14). Mântuitorul nu l-a mai răbdat: Făţarnice! Căci una avea în inimă şi alta în gură. Acela-i făţarnic, care are una pe limbă şi alta în inimă.

Făţărnicia este mai rea decât toti dracii! Ai văzut că apostolii în ziua sâmbetei smulgeau spice şi mâncau şi câte minuni nu au făcut în ziua sâmbetei, ca să răstoarne părerea acelor sâmbătari, care voiau să-şi facă dreptate. Ce? Sâmbăta s-a făcut pentru om, nu omul pentru sâmbătă (Marcu 2, 27). Deci voi, dacă sunteţi forţaţi de împrejurări să lucraţi, lucraţi cinstit, corect şi să nu furaţi. Nu-i voie să furi nici de la stat, nici de la nimeni.

Extras din Ne vorbeşte părintele Cleopa, Editura Mânăstirea Sihăstria, Vol.7, p.136-138

Obiceiuri de Sfantul Ilie

 Sfantul Ilie, sarbatorit pe 20 iulie, este cunoscut din Scriptura ca cel ce a legat ploile trei ani si sase luni; a inmultit faina si untdelemnul vaduvei din Sarepta Sidonului, l-a inviat pe fiul acesteia; a fost hranit de corbi in pustiu; a inlaturat cultul zeului sirian Baal si a fost ridicat la cer intr-un car de foc.

Sfantul Ilie – stapanul fulgerelor si al ploilor

In credinta populara se spune ca Sfantul Ilie a fost un om de treaba, dar iute la manie. Diavolul stiind ca acesta se manie usor, l-a facut sa-si omoare parintii. Sfantul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu sa-i daruiasca putere sa lupte impotriva demonilor. Astfel, Sfantul Ilie primeste de la Dumnezeu un car de foc cu care sa umble prin cer si un bici de foc cu care fulgera, ca sa-i omoare pe diavoli. Asa se face ca atunci cand fulgera si tuna, oamenii cred ca Sfantul Ilie a mai omorat un diavol. Tunetul este zgomotul pe care il face carul sfantului atunci cand merge prin cer. Rotile carului au zimti si, mergand, sparg cerul si aduc ploaia. Diavolii, ca sa scape de biciul Sfantului Ilie, se ascund pe pamant: prin pomi, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in corpurile unor animale. In vreme de furtuna oamenii aprind tamaie in casa, ca nu cumva sa fie fulgerati si ei din cauza prezentei vreunui diavol.

Sfantul Ilie mergea atat de tare cu carul prin cer, incat cutremura si tronul lui Dumnezeu. Pentru a mai potoli mania Sfantlui Ilie, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mana si dintr-un picior.

De Sfantul Ilie fetele cunosteau cu cine se vor marita

In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa si se tavaleau prin cultura. Daca noaptea visau canepa verde, era semn ca se vor marita cu flacai tineri. In cazul in care visau canepa uscata, in popor se spunea ca vor avea parte de soti batrani.

Plantele de leac erau culese in ziua cinstirii Sfantului Ilie

In dimineata zilei in care era cinstit Sfantul Ilie, oamenii culegeau plante de leac, in special busuiocul. Aceasta planta era dusa la biserica, binecuvantata si arsa. Cenusa rezultata era folosita in scopuri terapeutice, mai ales atunci cand copiii lor faceau bube in gura.

Nu era voie sa se consume mere pana la Sfantul Ilie

Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nu se ingaduia ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina. In ziua Sfantului Ilie, femeile chemau copiii straini sub un mar, il scuturau si dadeau de pomana mere. Se credea ca asa se vor veseli mortii.

Sfantul Ilie – patronul apicultorilor

In aceasta zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscuta sub denumirea de „retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil. Retezatul nu se facea daca sarbatoarea cadea luni, miercuri, vineri sau duminica. Dupa recoltarea mierii, erau invitati vecinii sa guste din mierea cea noua si sa bea tuica indulcita cu miere. Era nevoie de mare atentie, ca printre cei chemati sa nu fie cineva care stie sa faca vraji. Daca erau prezente la aceasta masa festiva astfel de persoane, apicultorii erau lipsiti de belsug.

De Sfantul Ilie se organizau si celebrele targuri de fete

De Sfantul Ilie se organizau iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre. Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Tot in aceasta zi se organizau si celebrele targuri de fete, la care veneau tinerii sa se cunoasca in vederea casatoriei.

La acest sfarsit de saptamana sunt asteptati mii de oameni la Targul de Fete de pe Muntele Gaina. Este cea mai cunoscuta si cea mai veche manifestare populara din Transilvania. Acest eveniment se desfasoara la o altitudine de aproape 1.470 de metri, pe un platou situat la intretaierea judetelor Alba, Arad si Hunedoara. Targul de fete de aici este atestat documentar din anul 1816.

Cumpara icoana Sfantului Ilie oferita de Magazinul online Icoane.CrestinOrtodox.ro

Manastirea Stella Maris – Pestera Sfantului Ilie

Manastirea Stella Maris din Haifa este un asezamant monahal carmelit, de secol XIX, aflat pe versantii Muntelui Carmel, din Israel. In secolul al XII-a, in timpul ocuparii regiunii de catre cruciati, grupuri religioase de ermiti au inceput sa locuiasca in pesterile din zona, imitandu-l pe Elijah, Profetul (Profetul Ilie).

Putin mai tarziu (candva intre 1206 si 1214), liderul si staretul lor, Sfantul Brocard, a cerut patriarhului de la Ierusalim, Sfantul Albert, sa ofere acelui grup niste oranduieli de viata. Acesta a fost actul de ordine initial, care a fost numit Carmelit si care a fost inclus in dioceza din Ierusalim. Manastirea a fost dedicata Fecioarei Maria, sub chipul de Doamna Noastra, Steaua Marii (in latina Stella Maris).

 

Timp de un secol, acesti pustnici monastici au fost organizati intr-un ordin carmelit, iar el s-a raspandit in intreaga Europa. La sfarsitul primei cruciade a Sfantului Louis pe Pamantul Sfant in 1254, acesta a luat 6 carmeliti si s-a intors cu ei in Franta, iar ordinul a inceput sa ridice case de-a lungul Europei, incepand cu anul 1238. Cu toate acestea, cand Sfantul Ioan din Acre (John of Acre) a fost infrant in 1291, ermitii au fost fortati de catre mameluci sa se retraga.

In 1631 Ordinul s-a intors in Israel, condus de Venerabilul Tata Prosper (Venerable Father Prosper). Acesta avea o manastire mica construita pe promontoriul Muntelui Carmel, in apropiere de far, iar Ordinul a trait aici, cu numele de Discalced Carmelites, pana in 1761. Atunci Daher el-Omar le-a ordonat sa elibereze locul si sa darame manastirea.

 

Ordinul a fost mutat in locatia din prezent, care se afla chiar deasupra grotei in care se spune ca ar fi trait profetul Elijah. Aici acestia au construit o biserica mare si o manastire, curatand intai locul de ruinele bisericii medievale grecesti, cunoscuta ca Manastirea Sfintei Margaret si o capela, de pe vremea Imperiului Bizantin.

Aceasta biserica noua a suferit distrugeri majore pe timpul campaniei lui Napoleon, in 1799. Soldatii francezi, bolnavi si raniti, au fost gazduiti de manastire, iar la retragerea lui Napoleon, turcii i-au injunghiat si au alungat calugarii. In 1821, Abdallah Pasha din Acre a ordonat ca ruinele bisericii sa fie complet distruse, astfel incat sa nu poata servi ca ziduri de aparare pentru dusmanii sai, in timp ce acesta ataca Ierusalimul.

 

Biserica si manastirea de astazi, construite la porunca Fratilor Cassini ai Ordinului, au fost inaugurate in 1836. Trei ani mai tarziu, Papa Gregory al XVI-a a conferit titlul de Biserica Mica (Minor Basilica) acestui sanctuar, iar acum acesta este cunoscut sub numele de Stella Maris, insemnand Steaua Marii. O buna parte a secolului XX asezamantul a fost ocupat de catre Armata, intai de cea britanica, iar mai tarziu de israeliti, insa in final a fost inapoiata Ordinului.

Manastirea serveste ca centru mondial pentru carmeliti. Simbolul Ordinului este infatisat deasupra usii de la intrare. In timpul ridicarii acestei biserici, calugarii erau luati cu asalt de catre cei care locuiau in imprejurimi si au fost obligati sa-si apere proprietatea si sa protejeze oaspetii bisericii. Drept urmare, partenerul manastirii este construit din ziduri groase, cu doar cateva mici deschideri, acoperite de bare.

 

Partea principala a manastirii este in forma de cruce. Plafonul salii este acoperit si decorat de picturi bazate pe motive din Vechiul Testament si Noul Testament: Elijah ridicandu-se la ceruri, David cu harpa, profetul Isaia, Sfanta Familie si cei patru arhangheli. Inscriptii in latina din versete biblice sunt scrise de jur imprejurul domului. Deasupra altarului se afla statuia Fecioarei Maria cu Iisus pe genunchi. Statuia este intitulata „stapana noastra din Carmel”. Platforma scarilor duce la o pestera, in care a fost construit un altar de piatra, in partea de sus a statuii lui Elijah.

 

Ilie, sfantul care aduce ploaia

 Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul este sarbatorit pe data de 20 iulie. Sfantul Ilie a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad (Israel). De la numele acestei cetati, avem si numele prorocului de Tesviteanul. Se bucura de o cinstire deosebita din partea Bisericii, daca tinem seama de faptul ca ziua praznuirii sale este insemnata in calendar cu rosu, insemnare ce nu apare in acest fel la niciun alt proroc.

Sfantul Ilie a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea regelui Ahab. Si-a desfasurat activitatea in regatul Israel din Samaria.

Potrivit traditiei, Sovac a vazut la nasterea lui Ilie, oameni imbracati in vesminte albe care il inveleau pe fiul sau in haine de foc si ii dadeau sa manance o flacara. Preotii templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetica.

Vechiul Testament istoriseste despre faptele lui minunate in cartile numite Regi (III Regi si IV Regi). De aici aflam ca Sfantul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab si ii vesteste acestuia ca Dumnezeu va pedepsi poporul prin seceta, daca nu va lepada credinta in zeul Baal. Pentru ca regele, impreuna cu poporul lui Israel nesocotesc cele vestite de Ilie, nu va mai ploua timp de trei ani si jumatate.

Sfantul Ilie este nevoit sa se ascunda de mania regelui Ahab la paraul Cherit. Aici va fi hranit in chip minunat de corbi, care ii vor aduce dimineata paine si seara carne. Aceasta hrana era adusa de la Templul din Ierusalim, locul unde se aduceau jertfe de paine si de carne. Painea unita cu carnea, preinchipuia Euharistia, trupul Domnului.

Mai tarziu ajunge la vaduva din Sarepta Sidonului, unde il va invia pe fiul acesteia si ii va inmulti faina si uleiul. Comentatorii acestei minuni sustin ca Ilie nu se adreseaza in mod exclusiv poporului Israel, de vreme ce il invie pe fiul unei femei pagane. Iar aceasta fapta ar demonstra universalitatea lui Iahve. Alti comentatori spun ca invierea fiului vaduvei, preinchipuia invierea tanarului din Nain, iar faptul ca faina nu se termina era chipul inmultirii painilor pe care avea sa o faca Hristos.

Spre sfarsitul anilor de seceta, pentru cunoasterea adevaratului Dumnezeu, Sfantul Ilie ii propune imparatului sa ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel si sa se roage mai intai prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul in care Ilie a inlaturat cultul zeului Baal. El a reusit sa coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoti ai lui Baal nu au reusit sa faca.

Sfantul Ilie, Inaintemergator al Mantuitorului

Din cartea a IV Regi, capitolul doi, aflam ca prorocul Ilie dupa ce a lasat ca urmas pe Elisei, a fost luat de un car de foc si inaltat la cer, fara a trece prin moarte. O parte din comentatorii acestui text sustine ca Ilie a fost luat cu trupul la cer pentru ca este chipul contemplatiei, al rapirii de la materie.

Alti comentatori afirma ca scopul pentru care Ilie a fost ridicat cu trupul la cer, este acela ca el va reveni la sfarsitul lumii, ca un al doilea Inaintemergator al Mantuitorului, pentru a vesti a doua venire a lui Hristos spre a judeca neamul omenesc.

Din Sfanta Scriptura aflam ca Ilie si Enoh sunt cei care nu au cunoscut moartea, dar in momentul in care vor veni sa pregateasca lumea pentru venirea lui Hristos in slava, se vor lupta cu Antihrist si vor fi omorati de el. Ei vor fi inviati de Hristos dupa ce Antihrist va fi nimicit.

Unde s-a inaltat Ilie?

Daca tinem seama ca raiul a fost inchis dupa caderea oamenilor in pacat, nu putem sa evitam intrebarea: unde a fost inaltat Sfantul Ilie? Sfantul Ioan Gura de Aur sustine ca Ilie a fost imbracat de Dumnezeu in haina ingereasca. Iar Sfantul Maxim Marturisitorul afirma: „Dumnezeu a aratat din vechime maririle minunilor si semnelor si s-a folosit de modul innoirii, mutand spre alt chip de viata decat cel in trupul supus stricaciunii pe fericitii Ilie si Enoh, nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii si indrumarii ei“. Aceste afirmatii ne-ar face sa vorbim de prezenta sa in lumea ingerilor.

Sfantul Ilie alaturi de Moise pe Tabor

Cinstea deosebita de care s-a bucurat Sfantul Ilie inaintea lui Dumnezeu, se vede in prezenta sa pe muntele Taborului alaturi de Moise, atunci cand Mantuitorul s-a schimbat la Fata inaintea ucenicilor Lui. Moise si Ilie au fost de fata langa Domnul in slava, primul ca primitorul si datatorul Legii, al doilea ca cel mai neinfricat luptator impotriva dusmanilor lui Dumnezeu.

Este de retinut ca in timpul vietii sale, Ilie nu s-a invrednicit de o vedere „fata catre fata” cu Dumnezeu. Potrivit relatarilor din cartea III Regi, cap. 19, se spune ca atunci cand i s-a aratat Dumnezeu, Sfantul Ilie si-a acoperit fata cu mantia, pentru ca nu putea privi slava lui Dumnezeu. Dar aceasta vedere devine posibila dupa inaltarea sa la cer, cand pe Muntele Taborului, Ilie a vazut slava lui Dumnezeu atunci cand Hristos s-a schimbat la Fata.

In orice caz, daca tinem seama de faptul ca legea lui Moise punea accentul pe tunete, cutremur, deci pe manifestari vizibile si auditive, Ilie depaseste aceasta treapta a cunoasterii, ajungand sa-L vada pe Dumnezeu in liniste – „adiere de vant”.

Sfintii Parinti spun ca Moise si Ilie au fost prezenti la Schimbarea la Fata de pe Tabor, pentru a li se indeplini dorinta de a vedea fata lui Dumnezeu prin fata schimbata in lumina lui Hristos. Sa nu uitam ca in viata lor pamanteasca nu au reusit sa vada fata lui Dumnezeu, Moise a vazut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras intr-o pestera atunci cand Dumnezeu a trecut in adiere de vant.

Ilie, sfantul care aduce ploaia

Sfantul Ilie fiind cunoscut ca cel ce a adus prin rugaciunea sa seceta asupra poporului din Israel si apoi ploaia care a salvat poporul de la moarte, a ajuns sa fie cinstit si ca cel ce aduce ploi. In Liturghier, la slujba care se oficiaza la vreme de seceta, intalnim o cerere in care este redata mijlocirea Sfantului Ilie pentru ploi: „Pentru ca rugaciunile noastre sa fie bineprimite si precum pe Ilie, oarecand, asa sa ne auda si pe noi si sa ne miluiasca, cu ploaie si cu buna intocmire a vazduhului, Domnului sa ne rugam“.

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Proroc Ilie.

Plecarea capului în slujbele bisericeşti

O altă formă prin care credincioşii participă la rugăciune este plecarea capului. Plecarea capului, chiar puţin şi a corpului, este o formă de pietate care are loc în timpul săvârşirii serviciului religios.

Există momente speciale în cadrul serviciului divin, în cadrul Vecerniei, dar şi la Sfânta Liturghie, când se face într-adevăr apel la plecarea capului, astfel: “Capetele noastre, Domnului să le plecăm”. Este o îndrumare făcută de către preot sau diacon. La acest moment din cadrul Vecerniei, preotul citeşte în taină şi cu capul neacoperit o rugăciune prin care cere ajutorul şi paza pentru cei ce “şi-au plecat capetele şi şi-au supus grumajii robii tăi, nu de la oameni aşteptând ajutorul…”. La Sfânta Liturghie preotul se roagă ca Sfintele Taine să fie spre folos după trebuinţa celor “ce şi-au plecat capetele lor; că nu le-au plecat trupului şi sângelui, ci Ţie, înfricoşătorului Dumnezeu…”

Şi la momentele solemne, adică la marile sărbători creştine, chiar dacă nu se îngenunchează, tot această plecare a capetelor se săvârşeşte.

Această formă de plecăciune în cadrul rugăciunii semnifică supunerea noastră înaintea Atotputernicului Dumnezeu. Este un semn de “micşorare” a omului, de smerenie şi de recunoaştere a măreţiei lui Dumnezeu, Cel ce ţine toate.

Plecarea capetelor se face nu numai de către credincioşi, ci şi de către slujitorii sfântului altar. Cu toţii ne supunem Aceluiaşi Dumnezeu şi împreună slujim Lui. Sfântul Ioan Gură de Aur aminteşte în una din “Omiliile” sale că “diaconul, la un anumit timp, porunceşte să plecăm capul”. Diaconul şi în ziua de astăzi pleacă capul pentru a primi binecuvântare de la preot în cadrul sfintelor slujbe în sfântul altar.

Un alt moment când plecăm capetele este cel în care primim binecuvântarea de la preot sau episcop. Despre acest lucru găsim mărturii din primele secole creştine în cartea “Constituţiile Apostolice”: “Înclinaţi-vă şi primiţi binecuvântarea… Catehumenii însă, plecând capetele lor, episcopul orânduit să-i binecuvânteze le rosteşte rugăciunea…”

Dovada cea mai clară a practicării plecăciunii capetelor este vechimea practicării acestui gest la majoritatea Liturghiilor alcătuite din cele mai vechi timpuri.

Plecarea capetelor ca semn de pietate şi supunere înaintea lui Dumnezeu se poate face ori de câte ori simţim nevoia în timpul rugăciunii. Este unul din gesturile prin care se arată smerenia noastră şi prin care se înlătură orice mândrie şi îngâmfare în timpul rugăciunii.

sursa Ziarul Lumina

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-20

DUMINICA A ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (IX, 1-8)

n vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule, iertate fie păcatele tale!“ Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta blasfemiază. Şi Iisus, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „De ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne?: A zice: Iertate fie-ţi păcatele!, sau a zice: Ridică-te şi umblă!? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele, – i-a zis atunci slăbănogului -: Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta!“ Şi ridicându-se, s’a dus la casa sa. Iar mulţimile, văzând acestea, s’au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel ce dă oamenilor o astfel de putere.

Sfântul slăvitul Prooroc ILIE Tesviteznul Evanghelia de la Luca (IV, 22-30)

n vremea aceea se mirau toţI de cuvintele harului ce ieşeau din gura Lui şi ziceau: „Nu este acesta oare fiul lui Iosif?…“. Şi El le-a zis: „Nici o’ndoială că-Mi veţi spune zicala aceasta: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!; pe toate câte-am auzit că s’au făcut în Capernaum, fă-le şi aici, în patria ta?“. Şi le-a zis: „Adevăr vă spun Eu vouă că nici un profet nu este bineprimit în patria sa. Şi adevăr vă spun că multe văduve erau în Israel în vremea lui Ilie, când s’a închis cerul trei ani şi şase luni, încât foamete mare a fost în tot pământul, şi la nici una din ele n’a fost trimis Ilie, ci numai în Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în vremea profetului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s’a curăţit, ci numai Neeman Sirianul“. Şi auzind acestea, toţi cei din sinagogă s’au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până la sprânceana muntelui pe care le era zidită cetatea, ca să-L arunce jos. Dar El, trecând prin mijlocul lor, S’a dus.

Rugaciunea celui cazut in pacat

Doamne, Dumnezeul meu, nu stiu sa ma rog Tie, nu stiu sa cer ajutorul Tau, dar ma rog indura-Te de mine si vezi caderea mea. Si precum parintii inteleg cererile pruncilor lor, chiar de acestia nu stiu sa le aseze in cuvinte, tot asa Te rog si pe Tine asculta nu cuvintele buzelor, ci pe ale inimii mele. Ridica-ma degraba, Dumnezeule, ca sa nu fiu inghitit de pacat. Ridica-ma degraba, Dumnezeule, Cel ce esti Izvorul a tot binele si a toata virtutea. Vino in intampinarea mea, Dumnezeule, precum tatal in intampinarea fiului risipitor. Eu sunt fiul cel risipitor, Doamne, si vreau sa pun inceput bun mantuirii. Ajuta-ma Tu, pentru rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale ingerului meu pazitor si ale tuturor sfintilor.

Amin.

Parintele Arsenie Boca

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-19

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (IX, 18-26)

n vremea aceea, a venit un dregător şi s’a închinat lui Iisus, zicând: „Fiica mea a murit de curând; ci, venind, pune mâna Ta pe dânsa şi va trăi“. Atunci Iisus, ridicându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii Săi. Şi iată, o femeie care de doisprezece ani avea scurgere de sânge, s’a apropiat de El şi, fiind în spatele Lui, s’a atins de poala hainei Sale; că zicea în sinea ei: „Doar să mă ating de haina Lui şi mă voi vindeca“. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit!“ Şi din ceasul acela femeia s’a tămăduit. Şi venind Iisus la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea tulburată, a zis: „Depărtaţi-vă, căci copila n’a murit, ci doarme“. Dar ei râdeau de El. Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, El a intrat, a luat-o pe copilă de mână şi ea s’a ridicat. Şi s’a răspândit această veste în tot ţinutul acela.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-18

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUHEvanghelia de la Matei (XIII, 44-54)

is-a Domnul parabola aceasta: asemănatu-s’a împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care a găsit-o un om şi a tăinuit-o; şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. Se mai aseamănă împărăţia cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune; şi aflând un mărgăritar de mare preţ, s’a dus, a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat. Se mai aseamănă împărăţia cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti; iar când s’a umplut, l-au tras pescarii la mal şi au şezut şi au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţI şi-i vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Înţeles-aţi toate acestea?“ Zis-au Lui: „Da, Doamne!“ Iar El le-a zis: „De aceea, orice cărturar cu învăţătură despre împărăţia cerurilor este asemenea unui om gospodar care scoate din vistieria sa noi şi vechi“. Şi după ce Iisus a sfârşit aceste parabole, a plecat de acolo. Şi venind în patria Sa, îi învăţa în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: „De unde are el înţelepciunea aceasta şi puterile?

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-17

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUHEvanghelia de la Matei (XIII, 37-43)

n vremea aceea, intrând Iisus în casă, ucenicii Lui s’au apropiat de El, zicând: „Lămureşte-ne parabola neghinei din ţarină“. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului, iar ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar neghina sunt fiii Celui-Rău. Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii. Şi după cum se strânge neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. Fiul Omului îi va trimite pe îngerii Săi şi ei vor strânge din împărăţia Lui toate pietrele de poticnire şi pe cei ce fac fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit, să audă!

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-16

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XIII, 31-36)

is-a Domnul pilda aceasta: „asemănatu-s’a împărăţia cerurilor cu grăuntele de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa. Acesta este mai mic decât toate seminţele, dar când a crescut este mai mare decât toate legumele şi se face pom, încât vin păsările cerului şi se sălăşluiesc în ramurile lui“. Le-a spus o altă parabolă: „Asemănatu-s’a împărăţia cerurilor cu aluatul pe care l-a luat o femeie şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s’a dospit toată“. Pe toate acestea le-a grăit Iisus mulţimilor în parabole, şi fără parabole nimic nu le grăia, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profetul care zice: În parabole îmi voi deschide gura, spune-voi pe cele ascunse de la’ntemeierea lumii. Atunci, lăsând mulţimile, a venit în casă; şi ucenicii Lui s’au apropiat de El, zicând: „Lămureşte-ne parabola neghinei din ţarină“.

Împărtăşania rară produce mare vătămare, Sfântul Nicodim Aghioritul

 (…) Împărtășania rară produce însă creștinilor toate cele contrare; căci cine întărzie să se împărtășească, acela nu face nicio pregătire, nu devine atent, nu are o pază strânsă față de gândurile rele, pentru că întârzierea îl face să cadă în nepăsare, iar înflăcărarea evlaviei și a iubirii dumnezeiești se răcește; lungimea timpului îi permite să umble cu ușurătate și indiferența în viață lui, să nu aibă teama în suflet, contracție în simțuri și pază la mișcările lui, ci-l face să aibă o dezlegare desăvârșită și la mâncăruri și la cuvinte și la priveliști necuviincioase și să ajungă asemenea unui dobitoc care, fiindca n-are frâu alunecă în prăpastia păcatului. Că toate acestea urmează celor zăbavnici la împărtașire e un lucru adevărat, precum le pățim noi înșine cu fapta și în experiența de zi cu zi.

Câți, deși vrednici pe cât e cu putință sunt zăbavnici la împărtășire, mă mir cum ar mai putea să se bucure de sfințirea și harul pe care le-am menționat mai sus și care vin de la dumnezeieștile Taine, precum spunea Cabasila. Cum pot să veștejească flacăra patimilor când nu se cuminecă cu Preacuratele Taine care, după sfântul Chiril, alungă orice neputința, adorm războiul sălbatic al trupului și omoară patimile? Cum pot să-și curețe mintea? Să-și facă gândirea strălucitoare? Să-și înfrumusețeze toate puterile sufletului neîmpărtășindu-se cu Trupul și sângele Domnului nostru, care e adevărata curățire, adevărata frumusețe, adevărata luminare și noblețe a sufletului, cum spunea mai înainte dumnezeiescul Hrisostom? Sau cum vor putea fugi de faraonul cel gândit cu mintea [diavol] și din Egipt, care e pacatul amar si prigonitor, cand nu sunt pecetluiți si însemnați cu cinstitul sânge al lui Hristos, precum spunea mai înainte Grigorie Teologul? Sau cum iși vor înalța inima spre iubirea dumnezeiască, spre bucuria duhovnicească, spre pacea dumnezeiască și celelalte roade și daruri ale Duhului sfânt, fără să se împărtașească cu Trupul și sângele iubitului Fiu al Tatălui Cel de o ființa cu Duhul, Fiu Care, potrivit Apostolului, e adevarata bucurie și pace a noastră, și izvorul tuturor celor bune?

Imi ies din mine însumi [de uimire] și sunt nedumerit cum ar putea creștinii acum să prăznuiască fie duminicile, fie celelalte sărbători ale anului și să se bucure duhovnicește cu adevărata bucurie, daca nu se împărtășesc încontinuu din dumnezeiasca Cuminecatură, care e cauza și prilejul oricărei sărbători și prăznuiri?

Prin urmare, cu cea mai mare siguranță cei ce nu se impărtășesc încontinuu se lipsesc de toate aceste bunuri cerești si dumnezeiești; si, pe lângă aceasta, sunt, cum spuneam mai sus, si călcători ai poruncilor și hotărârilor stăpânești ale Domnului și ai canoanelor apostolice și sinodale și ale tuturor sfinților Părinții in parte, la care ne-am referit; și sunt supuși îndepărtării/afuriseniei pe care o hotărăsc dumnezeieștii Apostoli și sinodul de la Antiohia, precum am arătat pe larg mai înainte.

Pe langă aceasta, prin zăbava lor la Cuminecare unii ca aceștia dau permisiune și loc diavolului să-i tragă în felurite păcate și în multe alte ispite, cum spune dumnezeiescul Chiril al Alexandriei: “Cei ce se depărtează de Biserică și de Cuminecare se fac vrăjmasi ai lui Dumnezeu și prieteni ai demonilor”. Iar dumnezeiescul Hristos zice: “Ca nu cumva stând prea mult deoparte de cuminecarea cu Tine sa ajung prada vînării lupului gândit cu mintea” (în rugaciunea de la împărtășire). Cu alte cuvinte: de aceea mă apropii în continuare de sfintele Taine și mă împărtașesc din ele, pentru că mă tem ca nu cumva îndepărtându-mă multă vreme de sfânta Cuminecare cu El, să nu ma găsească lupul gândit cu mintea diavol dezbrăcat de harul ei și să mă omoare. Iar Cuviosul Paladie povestește despre avva Macarie Egipteanul [+ 390] ca, după ce a vindecat-o pe femeia aceea care prin conlucrarea diavolului apărea oamenilor ca un cal, i-a dat următorul sfat și i-a spus: “Niciodată sa nu lipsești de la Cuminecarea cu Tainele lui Hristos, ci să te împărtășești frecvent, fiindcă această lucrare diavolească i-a venit fiindcă nu te-ai impărtașit cinci săptămâni și, plecând de aici, demonul a găsit loc și te-a ispitit”. La fel și dumnezeiescul Hrisostom, vindecând un demonizat în ziua în care a fost hirotonit, l-a povățuit să vină necontenit la biserica și la dumnezeieștile Taine cu post și rugăciune, ca să nu-l mai ispitească demonul său, așa cum scrie simeon Metafrastul în Viața lui: “Un bărbat posedat de un demon necurat a intrat pe neașteptate în mijlocul bisericii și, scoțând limba din gură, se vedea șezând fără rânduială. Deci toți cei din biserică l-au rugat pe acel suflet sfânt să se roage pentru vindecarea celui ce pătimea. Iar el spunându-i să se apropie, privind la el cu iubire de oameni, pecetluindu-l [făcând asupra lui semnul crucii] cu mâna și chemând sfânta Treime, a poruncit demonului să iasă. Și îndată s-a văzut urmând acestui cuvânt fapta, iar omul a fost de îndată slobozit de acel chin insuportabil. După care, sculându-se marele Ioari, i-a îndemnat să-și petreacă timpul în biserică și dumnezeiască cuminecare a sfintelor Taine și să fie cu luare-aminte la posturi și rugăciuni; și făcând așa, zicea, nu va mai fi prins de vrăjmasul, nici nu va mai cădea în cursele lui”.

Auziți, frații mei, ce rele pătimesc câți nu se împărtașesc încontinuu, ci se țin departe de Taine? Auziți că ajung demonizați și se prefac în animale necuvântătoare, cum s-a prefăcut în vechime în bou Nabucodonosor împăratul (Dan 4, 33)? Și pe drept cuvânt pătimesc aceasta: fiindcă prin împărtășirea continuă cu Cuminecătura dumnezeiască pot să devină din oameni dumnezei prin har, dar nu vor, ci, stând departe de dumnezeiasca Cuminecătura, isi pierd si chipul omenesc pe care-l au si se preschimba in animale necuvantatoare, si se predau puterii satanei, cum spune Psalmistul: “Cei ce se depărteaza de Tine vor pieri” (Ps 72, 26). Iar dacă acelora care zăbovesc de la împărtășanie le va urma o moarte neașteptată, ce soartă vor avea nenorociții? Cum vor putea trece în libertate de vameșii demoni ai văzduhului? Ce frică și cutremur va încerca sufletul lor, în vreme ce prin Cuminecarea frecventă ar fi putut să se elibereze de toate acestea, cum spunea mai inainte dumnezeiescul Hrisostom? Mila lui Dumnezeu.

Așadar, frații mei, dacă împărtășania rară ne produce atâtea rele mari și de nepovestit, iar Cuminecarea frecventă ne dăruie atâtea bunuri mari, cerești și suprafirești, atât în viața de fată, cât și in cea viitoare, de ce să fim atât de zăbavnici să ne împărtășim, fraților? De ce să nu ne pregătim cu cuvenita pregătire ca să ne cuminecăm cu dumnezeieștile Taine, daca nu în fiecare zi, măcar în fiecare sâmbătă si duminică și în fiecare sărbătoare? s-ar cădea să alergăm frecvent cu mare bucurie la sfînta Masă să ne cuminecăm cu Preadulcele nostru Iisus Hristos, care e toată viața noastră, suflarea și existența noastră și toată nădejdea și mântuirea noastră, ca să fim pururea uniți și nedespărțiți de El. Dar noi atât în această viață, cât și în cealaltă, preferăm și avem mare bucurie să zăbovim și să stăm departe de El.

Dacă ne-ar lipsi cineva o singură zi de masa mâncărurilor trupești, ne mâhnim, ne neliniștim și ni se pare un mare rău; dar daca suntem lipsiți de masa duhovnicească și cerească a dumnezeieștilor Taine chiar și una sau două luni intregi, nu socotim ca e un lucru rău. O, ce mare lipsă de discernământ, între cele trupești și duhovnicești pe care-l au creștinii de acum; fiindca pe cele dintâi le îmbrățisăm cu toată iubirea, dar pe acestea din urmă nu le dorim defel.

Mulți creștini iubitori de Dumnezeu cheltuie mulți bani, suferă multe osteneli, rabdă multe primejdii și pe mare și pe uscat, ca să meargă să se închine la Ierusalim la Mormăntul de viața făcător al Domnului și la celelalte Locuri sfinte; și e o laudă pentru ei să se numească închinători ai unor asemenea Locuri sfinte. Mulți, auzind că se găsesc într-un loc îndepărtat moaștele unui sfânt, aleargă cu multă râvnă să meargă să li se închine, ca sâ primească har și sfințire. Dar să se împărtășeascăc cu Preacuratele Taine și să se învrednicească să se desfăteze nu de Mormântul de viață făcător, nici de Locurile sfinte, nici de moaștele unor sfinți, ci de împăratul a toate și de sfântul sfinților fie au puțină dorință, fie nu le pasă. Ca să meargă la Locurile sfinte cheltuie bani, umblă drumuri lungi și suferă multe primejdii, dar ca să se cuminece n-au nevoie nici să cheltuiască bani, nici să umble departe, nici să sufere primejdii; ajunge numai să facă o mărturisire zdrobită, o satisfacere , și o pregătire adevărată, și îndată ar putea să se bucure și , să devină concorporali și consangvini cu Hristos. Și cu toate că e un lucru ușor, toți sunt nepăsători, toți refuză.

Ah!, frații mei, de-am vedea o dată cu ochii minții sufletului nostru de ce bunuri înalte și mari ne lipsim neîmpărtășindu-ne încontinuu, atunci am face tot ce ne stă în putință să ne pregătim și să ne împărtășim, dacă s-ar putea în fiecare zi!

Prin urmare, dacă pînă acum am arătat o nepăsare atât  de mare față de sfânta Cuminecare, de acum mai departe însă, rogu-va în suspine pornite din măruntaiele unei iubiri frățești, să ne trezim din somnul cel greu al indolenței, să arătăm înflăcărare și purtare de grijă. Și dacă cineva din cei ce au puterea duhovnicească [clerici] ar voi să ne împiedice de la acest lucru plăcut lui Dumnezeu, să nu ne răcim de îndată căldura înflăcărării noastre și să ne neliniștim; nu, ci căzând la picioarele lui, să-l chemăm cu căldura ca și cananeanca, să-i sărutăm picioarele ca și desfrânata și să stăruim bătând la ușa și cerând permisiune. Și cu siguranță nu cred că se va găsi vreodată cineva atât de învârtoșat la, inimă care, văzând inflăcărarea pe care o avem față de sfânta Cuminecătură, să ne împiedice, ci am certitudinea că, oricât de aspru ar fi, oricât s-ar teme de răul obicei care stăpânea acest lucru, inima i se va înmuia să ne dea permisiunea să săvârșim lucrul dorit.

Sfântul Nicodim Aghioritul
* Blogul Sfântul Munte Athos

De ce se teme diavolul?

Odată Hagi-Gheorghe Athonitul, un mare ascet al veacului trecut, spunea că un eremit oarecare l-a întrebat pe un diavol:

– Care sunt lucrurile cele mai înfricoşătoare din viaţa voastră necurată şi întunecoasă ? Iar diavolul i-a răspuns:

– Întâi de toate Botezul prin care pierdem cu desăvârşire stăpânirea şi dreptul asupra voastră. Apoi acel lemn cu semnul lui (se înţelege Sfânta Cruce şi semnul Sfintei Cruci) care ne chinuieşte, ne alungă şi ne distruge. Şi cel mai înfricoşător este Împărtăşania, mai cumplit decât gheena focului, decât iadul în care trăim. De cel care este curat şi se împărtăşeşte cu vrednicie, nu numai că nu putem să ne apropiem, dar ne temem şi să-l întâlnim. Şi imediat a adăugat: chiar dacă pentru noi acestea sunt moarte şi cutremur, suntem recunoscători oamenilor, în special creştinilor dezinteresaţi care prin patimile lor, prin voinţă proprie, îndepărtează de la ei lucrarea şi harul dumnezeiesc al Tainelor. Astfel, creştinii înşişi ne dau dreptul să stăpânim peste inimile lor, atunci când nu fac niciodată pocăinţă.

Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005

Cum să ne împotrivim ispitelor de la diavoli?

Cum să ne împotrivim ispitelor de la diavoli?

Diavolul atacă permanent. Cum zice Mântuitorul: Stă ca un leu, căutând pe cine să înghită. Atacă permanent. Diavolul nu este o putere. Diavolul este un tolerat. Omul are mult mai multă putere decât el, pentru că e botezat și are harul și puterea lui Dumnezeu asupra lui. În plus, față de multe alte lucruri, omul are înger păzitor, care știe și cunoaște toată lucrarea diavolului asupra omului. Dar nu poate determina îngerul păzitor mântuirea omului fără om.

Ca să vorbim militărește, ei sunt în ceartă permanentă. Căci, dacă e duhul răului și duhul binelui, e întotdeauna o contradicție între extreme. E o ceartă permanentă, dar biruie acela de partea căruia este omul. Adică tu, dacă ești de partea diavolului cu faptele tale, el îl biruie pe îngerul păzitor și îți dai seama în ce umilință îl pui sau cât este de mare căderea ta, fie ea chiar mică. Diavolul se mulțumește chiar cu un vârf de deget, chiar cu un fir de păr, dacă-i dai. Mântuitorul, însă, zice: „Nu, mie să-Mi dai tot. Întreg să fii”.

Diavolul se mulțumește chiar și numai cu un fir de păr, dacă-i dai din tine, că prin asta stăpânește tot. Adică răul nu are nici un fel de relație cu binele, cu nici un chip. Dar el a fost distrus de moartea și învierea Mântuitorului și i-a mai rămas, cum zic Sfinții Părinți, numai vârful cozii, adică o putere foarte neînsemnată, dar activă, pentru a-l ispiti pe om, ca să-l încununeze.

Binele și răul sunt mereu prezente în om, datorită ispitirii. Nu totdeauna ne ispitește vrăjmașul, căci ispitește și neputința omenească. Diavolul este un tolerat, nu este o putere. Atacă permanent, dar dacă te rogi cu insistență, nu are nici un fel de putere. Dacă te închini, închinarea și crucea au o foarte mare putere asupra lui, pentru că zicem: „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!” Adică toată înălțimea, toată adâncimea și toată lățimea sunt pline de Sfânta Cruce.

Așa că avem la îndemână foarte multe arme împotriva diavolului. Avem Sfânta Cruce la îndemână, avem credința, avem harul lui Dumnezeu, mai ales, care ni s-a dat la Botez, ca noi să biruim. Dar ne-a mai lăsat și un adversar, ca să ne putem încununa, ca să luptăm cu cineva, să luptăm cu el, adică pe îngerul rău. Și frumoasă e perioada asta de luptă! Deci să fim treji și să cerem harul Duhului Sfânt ca să putem birui.

Extras din Ne vorbește Părintele Arsenie, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 129-131

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-15

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XIII, 24-30)

is-a Domnul pilda aceasta: „asemănatu-s’a împărăţia cerurilor cu omul care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s’a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s’a arătat şi neghina. Şi venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, oare n’ai semănat tu sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? Şi el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut asta. Iar slugile i-au zis: Vrei deci să ne ducem şi s’o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva plivind neghina să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş; iar la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Strângeţi mai întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s’o ardem; iar grâul adunaţi-l în hambarul meu“.

Cum putem ispăşi păcatul avortului

În primul rând dacă persoana care a săvârşit acest grav păcat se simte vinovată,  este deja un prim pas. Iar pentru pocăinţă există în Biserica una din cele şapte Taine – spovedania.

Deci un început necesar este mărturisirea și împlinirea canonul primit de la duhovnic. Canonul este ales de preot în dependenţă de persoana în cauză, dar este util să cunoaştem că conform canoanelor  Bisericii, persoanele care au săvârşit păcatul avortului pot să fie excluse de la Împărtășanie pentru 10 ani, alărturi de cei care au săvârşit omoruri. Desigur astăzi această regulă nu se aplică în toată strictețea ei, dar e necesar să înțelegem că avortul este un păcat strigător la cer. Epitimia sau canonul nu are un caracter de răscumpărare, ci mai degrabă unul de natură disciplinară, și este în concordanță cu starea celui ce se căieşte şi este strict individual. Epitimia dată unei persoane nu poate fi în mod automat aplicată şi altora. Conteaza şi vârsta, şi starea de sănătate, pe cât este de îmbisericită persoana în cauză, inclusiv şi circumstanțele externe.

Întreruperea lanţului avorturilor

Dar ce s-ar putea face totuşi în afară de aducerea unei sincere pocăinţe şi îndeplinirea canonului dat de duhovnic? Pentru iertare una din condiţii ar fi să nu se repete acest păcat şi cele care au îndrăznit să scape de copii, aducând pocăință, să dea naştere altora “femeia … se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie” (1 Tim 2, 14. – 15). Din păcate această cea mai sigură cale pentru majoritatea nu mai este posibilă din cauza vârstei. Dar cei care se pocăiesc de păcatul pruncuciderii, uneori au copii adulți care trebuie sa nu mai facă avorturi. Deși mai târziu, fie și în a doua generație, dar lanțul uciderii de prunci trebuie oprit. Mamele mai în vârstă trebuie să facă tot posibilul ca copii lor să nu ucidă, ci să aleagă viaţa.

De obicei, viața oamenilor, care şi-au ucis propii copii apoi este marcată de diverse afecţiuni – singurătate, imposibilitatea de a naşte alţi copii, probleme în familie, dificultăți în creșterea copiilor, iar  uneori şi pierderea lor, pierderea sănătăţii fizice și mentale, sărăcia. Mulți oameni nu pot scăpa de sentimentul apăsător de trăire a unei vieţe fără sens. Toate aceste necazuri pot fi considerate ca o epitimie, pentru ispăşirea pedeapsei păcatului, iar răbdarea în aceste probleme şi necazuri, alături de pocăinţa adusă din inimă va aduce şi iertarea.

Cât de puțin este nevoie pentru a salva o viaţă!

Dar există şi un alt mod de a ne ușura conștiința şi a elimina macar puţin durerea sufletească.  În fiecare zi se săvârşesc mii de avorturi şi nu undeva într-un loc îndepărtat, ci alături de noi: în strada de alături, în casa de alături. Mulți dintre cei care merg la clinica de avorturi, o fac inconștient. Cine din motivul tinereții, cine din prostie, ignoranță. Cineva fiind impus de circumstanțe, presiuni externe sau chiar doar pentru că aşa i-a recomandat o rudă sau o prietenă.

De multe ori într-o situație dificilă nu este alături un om care ne-ar spune adevărul, ar explica situaţia aşa cum este, ar oferi un sprijin moral și poate chiar unul financiar.

O astfel de persoană poate fi fiecare dintre noi. Nu ar trebui să credem că este necesar atât de mult. Adesea este suficient şi de a ne arăta lipsa indeferenţei, dragostea, de a explica și vorbi despre posibilele consecințe ireversibile ale avortului, care este un păcat de moarte. Uneori este suficient de a cadona un pachet de scutece pentru a opri uciderea unui copil. Și nu este vorba doar despre costul scutecelor, ci în implicarea noastră în soarta cuiva.

Imaginați-vă cât de puțin este nevoie pentru a salva o viaţă umană, şi nu doar viața acestui copilaş, dar şi a tuturor copiilor săi şi viitorilor nepoți.  În epistola Sfântului Apostolul Iacov se spune: “cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (Iacov 5, 20). Și un alt verset “Izbăveşte pe cei ce sunt târâţi la moarte şi pe cei ce se duc clătinându-se la junghiere scapă-i!” (Pilde 24: 11).

Evident cel care salvează un copil de la avort, salvează o viațiă și prin urmare îşi spală şi propriile păcate. Cei care au comis avorturi în trecut, ar putea oferi sprijin moral şi financiar celor care vor să facă un avort pentru a-i opri. Și nu doar formal ,dar implicându-se cu adevărat în durerea şi problemele celui pe care vor să-l ajute.

Şi Dumnezeu văzând roadele pocăinţei…

 Traducere şi adaptare

sursă http://www.azbyka.ru

Osandirea aproapelui

 Nebunia

Osandirea este o adevarata nebunie. Osandesti pe aproapele tau, frate, tu care singur vei fi acuzat si ai sa raspunzi inaintea Judecatorului lumii pentru multimea pacatelor tale?

Noi toti ne-am inecat intr-o obsteasca vina – pacatul. Caci toti ne vom infatisa inaintea judecatii lui Dumnezeu (Romani 14,10). Dumnezeu este Judecatorul nostru, al tuturor. Si mortii, si viin noi toti suntem randuiti sa stam pe banca acuzarii si sa ne asteptam randul, ca sa fim judecati dupa faptele savarsite.

Nebun este acela care, in loc sa se straduiasca sa repare vreo greseala de-a sa, chiar sub ochii judecatorului pacatuieste si in acest fel isi ingreuiaza starea. Nebun e, de pilda, cel ce e acuzat de insulta daca continua sa se manie in fata instantei, daca aduce in fata tuturor cele mai urate jigniri petitionarului si, prin aceasta, isi dovedeste clar vina. Astfel, isi semneaza singur sentinta.

Tot astfel, nebun este fiecare om care, singur fiind pacatos si acuzat, in loc ca prin mila catre aproapele sau sa ceara mila de la Dumnezeu pentru sine, osandeste in fata ochiului Atotvazator al Dreptului Judecator – Dumnezeu -, pe aproapele sau si incalca in modul cel mai brutal dumnezeiasca porunca: Nu osanditi, ca sa nu fiti osanditi! Cine cunoaste aceasta porunca a lui Hristos si o incalca, singur isi scrie sentinta si intru totul singur, de buna voie, se leapada de orice ingaduinta. Caci judecata este fara mila pentru cel care n-a facut mila. Si mila biruieste in fata judecatii (Iacov 2,13).

„Toti suntem pacatosi inaintea lui Dumnezeu, spune Sfantul Tihon de Zadonsk. Daca acum nu te afli in vre-un pacat, poate ca ai fost deja in el, iar daca nu l-ai savarsit, poate ca o vei face; poti si mai greu sa pacatuiesti decat aproapele tau pe care-l osandesti pentru pacat. Pentru ca pocainta e comuna pentru noi toti; raul se ascunde inlauntrul nostru; patimile noastre sunt dusmanii nostri in propriile noastre case. Toti suntem expusi unor ispite. Aproapele tau astazi, iar tu maine vei savarsi acelasi pacat, daca nu cu fapta, atunci poate cu cuvantul ori cu gandul. Pentru ca, fara harul lui Dumnezeu, nu putem sa savarsim nimic in afara de rautate.” Daca este asa, atunci de ce osandim?

Nebunia osandirii se arata din orice latura duhovniceasca ar privi-o omul. Osandirea vestejeste pe neobservate, ca si bruma , toamna , toate calitatile suflerului celui ce barfeste. Sfantul Ioan Scararul a caracterizat minunat osan-direa: „Aceasta este, spune el, o boala subtire, dar o lipitoare grasa, ascunsa si tainuita, care suge si seaca sangele iubirii. .. Ea este fatarnicia iubirii, pricinuitoarea intinaciunii si a poverii inimii.”

Dupa dreapta judecata a lui Dumnezeu, osandirea poarta povara pacatelor straine pe socoteala celui ce osandeste. Ceea ce, se intelege, nu inseamna ca oricine este ponegrit se curata numai asa de nelegiuirea sa. Acest lucru inseamna ca, numai in anumite conditii, osandirea poate sa imbunatateasca starea celui osandit. El poate sa traga folos din osandire daca se smereste si se rusineaza indata ce aude cum este osandit, daca se impaca cu vrajmasii sai care il asupresc si nu se inraieste impotriva lor, daca, asemenea vamesului care a fost osandit de catre fariseu, cu lacrimi in ochi se ruga: „Doamne, milostiv fii mie pacatosului!” intr-un cuvant, daca el se caieste sincer si adanc, fara sa se manie pe cei ce l-au osandit, aceasta osandire din partea oamenilor impreuna cu osandirea de sine il vor izbavi de dumnezeiasca judecata.

Dar vai si amar de cel ce osandeste! El merge, din pricina neinteleptiei sale, in mare napasta. La toate pacatele lui de demult, adauga unul nou – osandirea. Si, dorind sa arunce mustrare asupra altuia, isi innegreste propriul sau suflet. Vrand sa impovareze spatele altuia cu acuzatia barfirii, ajuta sa si-l incarce pe al lui cu osandirea si isi impovareaza propria constiinta cu un nou pacat.

Daca el continua astfel, sa osandeasca cu nerusinare, cu puterea dreptei judecati a lui Dumnezeu, mai de-vreme sau mai tarziu, singur va cadea in pacatele pentru care ii batjocoreste acum pe altii. Sfantul Ioan Scararul nu de la sine graieste cand vorbeste despre aceasta: „Ascultati-ma voi, toti controlorii cei rai ai altora. Daca este adevarat, precum si este, ca: Cu ce judecata veti judeca, cu aceea veti fi judecati (Mt. 7, 2), negresit, in cele ce vom cleveti pe aproapele, in acelea vom cadea”. Iar Avva Dorortei, lamurind aceste lucruri, spune: „Noi osandim, vorbim de rau, clevetim pe aproapele, iar pana la urma cadem in acelasi lucruri pe care le osandim, pentru ca omul nu se ingrijeste de pacatele sale si nu-si plange, dupa cum ne spun parintii, pe mortul lui. El nu poate sa reuseasca in ceva bun.” Si pentru ca omul nu sta intr-un singur loc, daca nu reuseste in bine, el inainteaza in rau.

Si astfel, pe nesimtite, el singur se afunda in aceea pentru care a osandit pe altii.

Fara alte pacate din partea noastra, osandirea este suficienta ca sa ne piarda vesnic. Sfantul Ioan Scararul spune raspicat despre aceasta: „Precum din increderea de sine, fara alta patima, poata sa piara omul, tot astfel, daca avem obisnuinta de a osandi, singura aceasta obisnuinta este indeajuns ca sa ne piarda definitiv”.

Nu e atunci o mare nebunie sa osandim pe altii pentru pacatele lor, pentru care nu noi, ci ei vor raspunde inaintea lui Dumnezeu? Pentru ce sa ne ocupam cu lucruri care nu ne privesc? Si pentru ce dorim neaparat ca ele sa inceapa sa ne priveasca? Unii oameni, sa spunem, savarsesc pacate grele. Cand noi ii osandim pentru aceste pacate, chiar ne grabim sa luam parte la vina si la raspunsurile ce le apartin. Nu ne ajunge ca acele pacate au reusit deja sa-i impinga spre pieire pe unii oameni, ci dorim negresit sa ne folosim si noi de ele, pentru pierzarea noastra!

De aici am putea sa intelegem ca osandirea este, intr-adevar, una dintre cele mai fine viclenii ale celui rau. El ne indeamna la osandire, ca sa poata cu aceleasi pacate sa impinga cat mai multe suflete in iad. Atunci nu este mare nebunie ca sa osandesti pe aproapele tau?!…

Arhimandrit Serafim Alexiev

Articol preluat din volumul „Cea mai scurta cale catre rai. Nu judeca si nu vei fi judecat”, Ed. Sophia

Nevoia de modele

 Avem nevoie de modele pentru ca trebuie sa aratam bine fiecare in parte. Modelul este cel care ne ajuta sa ne infrumusetam chipul, sa nu-i strambam trasaturile, facand din el o caricatura. Modelul este cel care nu ne lasa acolo unde ne gaseste. Ne smulge din locul prost instalat si ne asaza in locul in care chipul poate deveni luminos si datator de liniste si bucurie.

Sigur, atunci cand suntem multumiti cu noi insine, ratam intalnirile cu persoanele care pot fi luate model. Plecam de langa ele fara sa ne fi imbogatit. Tot multumirea de sine ne face sa nu cautam modele, sa nu le provocam spre raspuns.

Greseala pe care o fac unele persoane atunci cand vine vorba de modele, sta in incercarea de a se identifica cu ele. Ori modelul nu inseamna multiplicare inautentica, nu cere copiere xerox. A dori acest lucru inseamna a vrea sa fii altcineva si nu tu insuti.

Faptul ca noi gasim la Sfintii Parinti raspunsuri diferite pentru o problema, denota ca acestia au tinut seama de specificul fiecarei persoane in parte. Amprenta pe care acestia o lasau era in functie de ceea ce gaseau in persoana cu care erau in relatie.

Cultivarea violentei, inmultirea raului, a minciunii etc, arata ca nu stam bine cu alegerea modelelor sau ca nevoia de ele lipseste. Nu incetati sa le cautati. Iar in aceasta cautare sa-i aveti in vedere si pe cei bine placuti lui Dumnezeu, unii chiar lipsiti de studii.

Cand veti fi ispititi de gandul ca doar oamenii cultivati va pot imbogati sufleteste, sa va amintiti de faptul ca Avva Arsenie isi marturisea gandurile in fata unui batran care nu avea studii, dar era invatat de Dumnezeu datorita nevointelor sale. Iar cand Avva Arsenie a fost vazut, a fost intrebat: „Cum se poate, avva Arsenie, un om ca tine, cu atata invatatura latineasca si greceasca, sa intrebi pe acest taran despre gandurile tale?” Iar el a raspuns: „Invatatura latineasca si greceasca o cunosc, dar alfabetul acestui taran simplu inca nu-l cunosc”.

Sa va daruiasca Dumnezeu putere sa intalniti persoanele care va pot aduce lumina in viata.

Roaga-te pentru toti asa cum te-ai ruga pentru tine

Evanghelia Duminicii a 4-a dupa Rusalii (Vindecarea slugii sutasului): „In vremea aceea, pe cand Iisus intra in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L si zicand: Doamne, sluga mea zace in casa, slabanog, chinuindu-se cumplit. Si i-a zis Iisus: Venind, il voi vindeca. Dar sutasul, raspunzand, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu, ci numai spune un cuvant si se va vindeca sluga mea. Ca si eu sunt om sub stapanirea altora si am sub mine ostasi si-i spun acestuia: Du-te, si se duce; si celuilalt: Vino, si vine; si slugii mele: Fa aceasta, si face. Auzind, Iisus S-a minunat si a zis celor ce veneau dupa El: Adevarat graiesc voua: Nici in Israel n-am gasit atata credinta. Si zic voua ca multi de la rasarit si de la apus vor veni si vor sta la masa cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov in Imparatia cerurilor. Iar fiii Imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai din afara; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Si a zis Iisus sutasului: Du-te, fie tie dupa cum ai crezut. Si s-a insanatosit sluga lui in ceasul acela.” Matei 8, 5-13

Nu stiu cum sa explic, nu stiu daca lumea se schimba in rau, dar din pacate observ ca mentalitatea lumii de astazi ne impinge mai degraba sa nu credem, decat sa credem si sa speram. Observ cu tristete ca in jurul nostru oamenii sunt mai mult pesimisti, decat optimisti. As vrea sa ma insel…

In acest context, probabil ca cel mai reprezentativ aspect al vietii ce devine obstacol intr-o credinta lucratoare, sunt dezamagirile avute de fiecare din noi! Dar nu cred ca exista om care sa fi avut numai impliniri in viata… Nereusita nu ar trebui sa fie prilej de necredinta, ci din contra, de o cercetare de sine mai profunda in ceea ce inseamna relatia mea cu ceilalti, relatia mea cu Dumnezeu.

Un alt factor de capatai in ceea ce priveste viata este faptul ca omul niciodata nu este pe deplin multumit! La durere vrea sa fie sanatos, cand este sanatos, vrea sa fie bine; cand este bine, vrea sa fie fericit, si tot asa… Cred ca cel mai elocvent exemplu de nemultumire este situatia ploii: cand ploua nu este bine ca aveam treaba si ne-a incurcat, cand nu ploua consideram ca este nevoie ca pamantul sa fie udat! Daca Dumnezeu ar asculta intru totul de noi oamenii, cred ca n-ar putea s-o scoata la capat cu noi! Asa ca le chiverniseste pe toate cu intelepciune, dupa marea Sa iubire de oameni…

Dar revin la ploaie… Intr-o reclama la un post de radio se spunea ca „stergatoarele de parbriz nu opresc ploaia, dar te ajuta sa inaintezi cu masina atunci cand ploua”! Si ma gandeam ca acelasi lucru se intampla cu suferinta bolii care peste fiecare din noi se va asterne, nu poate fi evitata, insa prin rugaciune si credinta putem inainte spre vindecare!! Probabil ca cei mai multi astazi se incred numai in doctori, totusi minunea si insanatosirea -fie vrem sa recunoastem, fie nu- apartin Domnului! Ori prin intelepciunea doctorului (aici as vrea sa cred ca intelepciunea lor provine dintr-o credinta lucratoare), ori prin dorinta omului de a se face bine, lucreaza Dumnezeu spre binele omului.

Exista si cazuri in care noi suntem sanatosi, dar cineva apropiat noua este bolnav. Si ce facem?… Iata comportamentul ideal: sutasul – rugandu-se lui Hristos! (Intalnim, vedem, citim despre diferiti oameni cu diferite comportamente, insa de cele mai multe ori in loc sa „copiem” si noi un comportament facator de bine, adesea alegem unul prin care si noua ne facem rau, si altora… de ce?!).

Daca anul trecut faceam propunerea ca Duminica Sutasului sa fie declarata Duminica politicianului, in asa fel incat ei sa realizeze este bineplacut Domnului si cum sa te ingrijesti cu adevarat de semenii tai, iata ca nici nu se ia in discutie! Firesc din moment ce le lipseste credinta si grija de alegatorii lor… Nu vreau sa judec, este o constatare.
As vrea insa sa subliniez un amanunt destul de revelator: in vremea acea, sluga unui stapan era desconsiderata total! Nu avea niciun fel de pret pentru stapani lor, ci erau considerate animale. Iar daca mureau, doar erau inlocuite. Si iata ca acest sutas nu numai ca nu traieste dupa „mentalitatea” lumii de atunci, dar pretuieste sluga sa si cauta sa o ajute. Deci gestul acesta are o insemnatate cu totul diferita, nu este vorba de cineva din familia lui, ci doar o sluga.

In afara de credinta cu care se adreseaza Mantuitorului si de care El este uimit, cred si marturisesc ca este o oglindire cu imagini omenesti a pozitiei si rugaciunii in care sta Mantuitorul in fata Tatalui Sau. Ce vreau sa spun?… Daca in Vechiul Testament omul era numit sluga lui Dumnezeu, iata ca in Noul Testament Dumnezeu este „sluga” omului. Hristos este Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului, nu?… Privind aceasta imagine a unui sutas (comandant al unui numar de 100 de soldati) care se roaga Domnului (asa Il privea pe Hristos, ca Dumnezeu, nu?…), oare nu observam pe Hristos- Omul care se roaga Tatalui pentru sluga cea dispretuita, desconsiderata si doar folosita de toti? Oare nu Hristos a aratat lumii cat de iubit si pretuit este de Dumnezeu omul?…

Dar singura diferenta este ca poate sutasul ar fi trimis o alta sluga sa-l ajute, eu cred ca Insusi Hristos prin puterea Sa a mers si a vindecat pe sluga lui. Nu a trimis ingerul, ci a mers El… Pentru ca pentru asta venise. Sa vindece omul!

In deznadejdea in care incercam sa inotam, Evanghelia ne invata sa credem; intr-o saracie de fapte bune in care incercam sa supravietuim, unii oameni ne arata drumul Binelui; si intr-o intristare profunda Duhul ne indeamna: „Rugati-va unii pentru altii…” (Iacov 5,16).

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-14

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XIII, 10-23)

n vremea aceea, apropiindu-se de Iisus, ucenicii I-au zis: „de ce le vorbeşti în parabole?“ Iar El, răspunzând, le-a zis: „Pentru că vouă vi s’a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, dar acestora nu li s’a dat. Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, dar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce are. De aceea le vorbesc în parabole, că ei văd fără să vadă şi aud fără să audă şi nici să înţeleagă. Şi se plineşte cu ei profeţia lui Isaia care zice: Cu auzul veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu privirea veţi privi, dar nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s’a împietrit şi urechile lor greu aud şi ochii lor s’au închis, ca nu cumva cu ochii să vadă şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să-şi revină şi Eu să-i vindec. Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Că adevăr vă grăiesc: mulţi profeţi şi drepţi au dorit să vadă ce vedeţi voi şi n’au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, şi n’au auzit. Aşadar, ascultaţi parabola semănătorului: La cel ce aude cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine Cel-Rău şi răpeşte ceea ce s’a semănat în inima lui; aceasta e sămânţa semănată lângă drum. Iar cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul şi-l primeşte de’ndată cu bucurie, dar neavând rădăcină în sine, ţine până la o vreme; şi întâmplându-se necaz sau prigoană din pricina cuvântului, îndată se poticneşte. Cea semănată între spini este cel care aude cuvântul, dar grija lumii acesteia şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul şi-l face neroditor. Iar sămânţa semănată în pământ bun este cel ce aude cuvântul şi-l înţelege, aduce roadă şi face unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci“.

DE CE MURIM? EXPLICATIILE pe care le DAU OAMENII DE STIINTA TE PUN PE GÂNDURI!

Facebook

Fara indoiala, cel mai infricosator gand pe care il avem este cel despre Marea Trecere. „De ce nu pot ramane oamenii vesnici pe Pamant?”, ne intrebam, naiv, poate, uneori.

Oamenii de stiinta au venit cu explicatii despre cauzele disparitiei oricarui om, animal, planta si alte vietuitoare.

 Astfel, specialistii spun ca toate organismele vii imbatranesc si mor din simplul motiv ca Natura nu poate sa le sustina la nesfarsit.

„Daca scopul primar al fenomenului vietii pe Terra este acela de a se procrea si replica cu succes (logica din spatele asa numitei Teoriei Genelor Egoiste), atunci toate organismele sunt programate sa traiasca pana genereaza urmasi si-i ingrijesc pe acestia pana cand ajung independenti. Speciile diferite de animale si plante au cicluri viata-moarte diferite doar in aparenta, caci in cele din urma ceasul biologic isi spune cuvantul in cadrul fiecarei vietati. Celulele nu se mai reinoiesc in acelasi ritm ideal, inima incepe sa dea semne de oboseala dupa ce a batut de miliarde de ori in timpul vietii, simturile se atrofiaza, creierul incepe sa dea semne de degenerescenta senila, oasele incep sa fie tot mai fragile iar organele incep sa dezvolte cancere. Trebuie sa fim constienti ca moartea incepe odata cu lungul si complexul proces de imbatranire celulara. Practic, celulele noastre ne imbatranesc si ulterior tot ele ne iau viata. In interiorul fiecarei celule, cromozomii apar cu propriile terminatiuni specializate care le dicteaza durata de viata, denumite teleomere. Si nici la ora actuala nu se cunoaste cu exactitate modul in care teleomerele sunt legate de procesul de imbatranire, dar se stie ca dupa ce telomerele ating o anumita lungime, informatia continuta de ele se pierde si implicit urmeaza degenerarea celulei, imbatranirea si moartea”, scris site-ul descopera.ro.

“N-am timp de biserică”

Dacă întrebăm oamenii de ce nu merg să se roage la sfintele biserici, ei în general ne răspund că «nu au timp», că «au mult de lucru». Dar să privim la vieţile acestor oameni care niciodată nu au timp, care muncesc din zori şi până în seară, punându-şi toată nădejdea numai în munca lor, şi să le comparăm cu vieţile celorlalţi oameni, care fac loc mai întâi rugăciunii în viaţa lor, fără să neglijeze în plan secund nici munca.

Vom vedea că aceştia din urmă nu sunt câtuşi de puţin oameni lipsiţi, iar ceea ce este şi mai important: aceştia sunt mult mai împliniţi şi mai mulţumiţi sufleteşte! Iată aici istoria a doi vecini, ambii croitori, dar care erau oameni foarte diferiţi în atitudinea pe care o aveau faţă de muncă şi de credinţă, şi de asemenea şi în privinţa îndestulării lor materiale şi a mulţumirii sufleteşti. Unul dintre ei avea o familie numeroasă, iar celălalt nu era căsătorit. Primul avea obiceiul să meargă la biserică în fiecare dimineaţă ca să se roage, pe când burlacul nu mergea niciodată la biserică. Nu numai că cel cu familie numeroasă lucra şi mai puţin, având comenzi mai puţine, dar nici măcar nu era tot aşa de priceput la meserie ca celibatarul. Şi cu toate acestea, celui cu mulţi copii nu îi lipsea nimic, pe când acestuilalt îi lipseau toate.

Burlacul l-a întrebat pe familist cum face că are de toate, deşi lucrează mai puţin? Familistul cel credincios i-a răspuns atunci că se întîmpă aşa deoarece el, când se întoarce în fiecare dimineaţă de la biserică, găseşte pe drum aur pierdut de alţii. El l-a chemat pe burlac să vină şi el la biserică, spunându-i că astfel vor împărţi aurul pe care îl vor găsi la întoarcere, pe drum. Amândoi vecinii au început să meargă împreună regulat la sfânta biserică, şi nu a trecut mult până şi burlacul a început să o ducă bine şi să fie bucuros şi mulţumit.

Desigur, ei nu găseau nici un aur la întoarcere pe drum, dar veneau de la biserică cu o comoară mult mai de preţ: cu binecuvîntările Bisericii odihnind ca un tezaur mereu sporit în sufletele lor, mereu mai curăţite şi mai credincioase. Căci celor care caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei 6, 31), Dumnezeu le adaugă şi le sporeşte şi din belşug le sporeşte, cu toate cele de folos şi pentru trup, şi pentru suflet.

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici – Proloagele de la Ohrida

Mormantul Parintelui Paisie Aghioritul

Mormantul parintelui Paisie Aghioritul se afla in Manastirea Sfantul Ioan Teologul, din localitatea Suroti, aflata la o distanta de numai 25 de kilometri de Tesalonic, in Grecia. Din orasul Tesalonic, se iese pe autostrada ce porneste spre Halkidiki, pana in dreptul indicatorului spre Tagarades, unde se coteste spre Tagarades, Agia Paraskevi si Suroti.

Manastirea Suroti este inchinata Sfantului Ioan Teologul, ea fiind ocrotita insa si de Sfantul Arsenie Capadocianul, ale carui Sfinte Moaste se afla asezate, cu mare evlavie, in biserica cea mare.

Parintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti parinti care au vietuit in Sfantul Munte Athos. El s-a nascut in anul 1924, in localitatea Farasa, langa Capadocia, in Asia Mica, si a trecut la cele vesnice in data de 12 iulie 1994, in manastirea din Suroti, unde a si fost inmormantat.

Mormantul Parintelui Paisie Aghioritul

Parintele Paisie Aghioritul s-a nascut in data de 25 iulie 1924, in localitatea Farasa, langa Capadocia, in Asia Mica, fiind botezat de insusi Sfantul Arsenie Capadocianul, cu numele Arsenie. Parintii sai, Prodromos si Evloghia, erau foarte credinciosi. In acelasi an, odata cu schimbul de populatie, intre turci si greci, familia sa este mutata in Grecia, stabilindu-se astfel in Konita.

 

Dupa terminarea scolii, tanarul Arsenie a lucrat ca tamplar. In anul 1945, el a fost luat in armata. Vreme de cinci ani, pe tot parcursul actiunilor militare din timpului Razboiului Civil, viitorul parinte s-a distins prin spiritul sau jertfelnic si dragostea fata de ceilalti camarazi.

In anul 1950, dupa ce este lasat la vatra, Arsenie merge pentru cateva zile in Sfantul Munte Athos. Mai apoi, in anul 1953, el intra in obstea monahala athonita din Manastirea Esfigmenu. Dupa numai un an, el este numit rasofor, cu numele Averchie. In anul 1956, cu binecuvantarea duhovnicului sau, parintele merge la Manastirea Filoteu.

In data de 3 martie 1957, parintele primeste schima mica, cu numele Paisie. Peste numai un an, parintele Paisie se muta in Manastirea Maicii Domnului, din Konita, unde ramane pana in anul 1962. Dupa aceea, vreme de doi ani, el se nevoieste intr-o chilie din Muntele Sinai.

In anul 1964, parintele revine in Sfantul Munte Athos, unde se retrage la Chilia Sfintilor Arhangheli, de langa Manastirea Iviron. In aceasta perioada il cunoaste pe Cuviosul Tihon, un rus care se nevoia in Chilia Sfanta Cruce, a Manastirii Stavronikita. De la acesta primeste schima mare, in ziua de 11 ianuarie 1966.

In anul 1966, parintele Paisie se imbolnaveste, fiind internat, vreme de cateva luni, in Spitalul Papanicolau, din Tesalonic, unde este operat de plamani. In aceasta perioada, parintele este ingrijit de surorile din Manastirea Suroti, care abia se apucasera de zidirea noii manastiri.

La sfarsitul anului 1967, parintele Paisie se intoarce in Sfantul Munte, unde se aseaza la Chilia Sfantul Ipatie, de langa Manastirea Marea Lavra. Peste numai un an, el merge in Manastirea Stavronikita, pe care o randuieste chinovial. In primavara anului 1969, dupa moartea Cuviosului Tihon, duhovnicul sau, parintele Paisie se aseaza in Chilia Sfanta Cruce, unde se nevoieste pana in anul 1979. Mai apoi, alaturandu-se obstii din Manastirea Cutlumus, ii este incredintata Chilia Panaguda, inchinata Nasterii Maicii Domnului.

In anul 1988, parintele incepe sa fie cuprins iarasi de boala. In ziua de 22 octombrie / 4 noiembrie 1993, parintele Paisie paraseste definitiv Sfantul Munte Athos, pentru a participa la slujba de priveghere pentru Sfantul Arsenie Capadocianul, praznuit in ziua de 10 noiembrie, in Manastirea Suroti. Dorind a se intoarce in Sfantul Munte, parintele a fost cuprins de boala. Astfel, in ziua de 4 februarie 1994, este operat de cancer, in Spitalul Theaghenio, din Tesalonic, unde sta internat zece zile. Dupa aceasta, pentru recuperare, parintele a fost mutat in Manastirea Suroti, aflata la mica distanta de spital.

 

Pe la sfarsitul lunii iunie, starea de sanatate a parintelui se inrautateste simtitor. Astfel, in ziua de 12 iulie 1994, aproape de miezul noptii, parintele Paisie Aghioritul trece la cele vesnice, fiind inmormantat in Manastirea Suroti, potrivit dorintei sale. Imediat dupa adormirea in Domnul, mormantul parintelui a devenit „o noua scaldatoare a Siloamului”, nenumarati crestini venind in acest loc, pentru binecuvantare, rugaciune si tamaduire.

Manastirea Suroti este deschisa zilnic, tot anul, intampinandu-si pelerinii cu mari bucurii duhovnicesti. Vara, in timpul saptamanii, manastirea este deschisa intre orele 10.00 – 13.00 si 16.00 – 19.00, iar duminica, intre orele 4:00 – 07:30, 09:00 – 12.00 si 16.00 – 19.00. Iarna, in timpul saptamanii, manastirea este deschisa intre orele 10.00 – 13.00 si 15.00 – 18.00, iar duminica, intre orele 03:00 – 06:30, 08:00 – 12.00 si 15.00 – 18.00.

Icoana Maicii Domnului de la Schitul Prodromu – Prodromita

Icoana Maicii Domnului numita „Prodromita” este una dintre icoanele facatoare de minuni, pastrate in Schitul romanesc Prodromu, in Sfantul Munte Athos. Praznuirea acestei icoane are loc in fiecare an, pe data de 12 iulie, cu priveghere de intreaga noapte. Schitul Prodromu mai pastreaza si alte icoane facatoare de minuni, printre care: icoana Sfantului Ioan Botezatorul si icoana Maicii Domnului Aparatoarea de Foc.

Schitul Prodromu a fost intemeiat in anul 1820, sub arhipastorirea Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Ctitoria schitului a fost recunoscuta prin hrisoavele domnesti semnate de Grigorie Alexandru Ghica al Moldovei, in data de 7 iulie 1853, si de Carol I al Romaniei, in data de 19 iulie 1871.

Zidirea ansamblului monahal de la Prodromu a avut loc intre anii 1852-1866, drept ctitor al vremii fiind ieroschimonahul Nifon Ionescu, ajutat de ucenicul sau, ieroschimonahul Nectarie. Schitul tine de Manastirea Marea Lavra.

„Istoria Manastirilor Athonite”, carte in zece volume, scrisa de schimonahul Irinarh, mentioneaza: „Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfantului Grigorie Sinaitul, avandu-si locuinta deasupra Manastirii Lavra, pe dealul ce se numeste Palama, iata ca intr-o noapte, iesind din chilie si stand la rugaciune, vazu in partea dinspre rasarit, la locul ce se numeste Vigla, o doamna sezand pe un tron precum cele imparatesti, inconjurata de ingeri si sfinti, care tamaiau imprejur, cantand si inchinandu-se Imparatesei a toate. Si intreband cuviosul Marcu pe Sfantul Grigorie, staretul sau, ce va fi insemnand oare aceasta, i s-a talcuit ca Maica Domnului voieste ca in timpurile mai de pe urma sa se ridice in acele parti un locas dumnezeiesc, spre slava Sfintiei sale.” Pe locul amintit va fi ridicat Schitul Prodromu.

Icoana Maicii Domnului de la Schitul Prodromu – Prodromita

Prodromita este una dintre icoanele nefacute de mana omeneasca, ci anume zugravite in chip minunat, prin dumnezeiasca randuire. Icoana a fost zugravita in chip minunat, in anul 1863, in Tara Romaneasca. In acel an, Parintii Nifon si Nectarie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfantul Munte Athos, mergand in tara pentru trebuintele schitului, aveau in inima lor o mare dorinta pentru o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care sa fie asezata in biserica cea noua, dupa cum mai toate manastirile Sfantului Munte au cate o icoana facatoare de minuni.

Deci aflandu-se Parintii Nifon si Nectarie in Iasi, au inceput a cerceta acolo pentru a afla un zugrav mai iscusit si cu viata placuta lui Dumnezeu, care sa le zugraveasca o icoana a Nascatoarei de Dumnezeu. Si au gasit un zugrav batran, Iordache Nicolau, cu care s-au invoit sa le faca aceasta icoana, dupa modelul primit de la parinti. Insa s-au tocmit ca sa lucreze numai cu post si aspra randuiala. Randuiala implica urmatoarele nevointe: de dimineata pana cand va flamanzi sa nu ia nimic in gura, iar dupa-masa sa nu mai picteze, ci alt lucru sa faca pana a doua zi, urmand aceasta randuiala pana la terminarea ei. Batranul zugrav primi invoiala cu toata evlavia si multumirea.

Iata ce scria el, in data de 29 mai 1863, despre zugravirea icoanei cea cu dumnezeiasca minune savarsita, intr-o scrisoare pastrata in arhiva Schitului Prodromu: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicii lui Dumnezeu, cu insasi mana mea, si in vremea lucrului a urmat o minune preaslavita, in modul urmator: Dupa ce am terminat vesmintele, dupa mestesugul zugravirii mele, m-am apucat sa lucrez fata Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos; iar dupa ce am dat gata mana intaia si a doua, apucandu-ma de noapte ca sa termin de zugravit, privind eu la chipuri am vazut ca totul a iesit dimpotriva, pentru care foarte m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. Si asa, facandu-se seara, m-am culcat mahnit, nemancand nimic in ziua aceea, dar socotind ca a doua zi sculandu-ma, sa ma apuc mai cu dinadinsul de lucru.

Dupa ce m-am sculat a doua zi, mai intai am facut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, ca sa pot ispravi Sfanta Icoana; si cand m-am dus sa ma apuc de lucru, o! preaslavite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desavarsit, precum se vede. Eu vazand aceasta minune, n-am mai indraznit a-mi pune condeiul pe ea, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi greseala am facut aceasta, ca sa mai dau lustru la o asemenea icoana. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane.”

Icoana este zugravita pe lemn de tei, ea avand un metru inaltime si 0.70 metri latime. Zugravul a lucrat icoana in Manastirea Bucium, judetul Iasi. O caracteristica a acesteia este faptul ca icoana, cercetata la microscop, nu prezinta urme de pensula, acest lucru intarind credinta cum ca Sfintele Fete au fost pictate in chip minunat de mana nepamanteasca. Praznuirea acestei icoane are loc in fiecare an, pe data de 12 iunie, cu priveghere de intreaga noapte.

Icoana Prodromita a facut multe minuni, de-a lungul vremii. Maica Domnului a vindecat in chip minunat bolnavi de friguri, oameni surzi, pe cei care aveau dureri de cap si masele, bolnavi de ochi si alte feluri de suferinte.

Rugaciune la icoana Maicii Domnului Prodromita

Rugaciunea pe care preotii o rostesc inaintea acestei icoane este urmatoarea: „Prea Sfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, pururea Fecioara Marie, protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare. Imparateasa Cerului si a pamantului, ceea ce ai cu dreptate numele de „Prodromita”, adica inainte-mergatoare, intareste-ne intru lucrarea faptelor bune si ne du de mana intru Imparatia cea cereasca. Povatuieste-ne pe noi, toti drept credinciosii crestini, spre a vedea si vesnic a ne indulci de marirea Fiului Tau si Dumnezeul nostru, ca Binecuvantata si Prea Proslavita esti, in vecii vecilor. Amin.”

Acatistul Maicii Domnului Prodomita – fragment

Bucura-te, ca Prodromita esti cu dreptate numita,
Bucura-te, a schitului Inainte-mergatoare smerita,
Bucura-te, roada pe care Sfantul Munte o a cules,
Bucura-te, al Schitului Prodromu chivot ales.

Vindecarea celor doi demonizati din Gadara

 PANA UNDE MERGE PUTEREA DIAVOLULUI?

Asaltat de gloate la Capernaum (Matei 8, 5-18), ca sa scape, Iisus a poruncit ucenicilor sa se urce in corabie si sa treaca de partea cealalta a Marii Galileii. Ucenicii erau pescari de prin partea locului si vor fi avut corabia lor pescareasca. Dar si asa, multi din cei care-L ascultasera, care fusesera prezenti la vindecarea sluji­torului sutasului, a soacrei lui Petru si a multor altor bolnavi, nu voiau sa ramana de convoi, ci voiau sa-L urmeze si in corabie. Un carturar, deci un teolog cunoscut, nu un oarecine, i-a declarat de-a dreptul: „Invatatorule, eu te voi urma oriunde vei merge” (Matei 8, 19-22).

Cu acest prilej aflam ca la vremea aceea Mantuitorul nu mai avea un domiciliu stabil. Era predicator itinerant, caci i-a raspuns cu oarecare tristete: „Vulpile au vizuini si pasarile cerului cuiburi, iar Fiul Omului n-are unde sa-si plece capul”. Dar nu l-a refuzat. Il va fi luat in corabie. Unul din ucenici, probabil nu din cei doisprezece, si-a cerul insa voie sa mearga sa-si ingroape tatal, inca un prilej pentru Iisus de a rosti una din sentintele Sale celebre, chiar daca nu indeajuns de intelese: „Vino dupa Mine si lasa mortii sa-si ingroape mortii lor”. Avea nevoie de martori pentru ceea ce urma sa faca: potolirea furtunii din drumul spre tara Gherghescnilor sau Gadarenilor si vindecarea acolo a celor doi indraciti. Marcu si Luca spun ca era numai unul. Matei a vazut doi. Vom urma de data aceasta textul dupa Matei.

Un lucru e foarte curios. Erau atat de multi indraciti pe vremea aceea in Israel si umblau liberi sau, ca si leprosii, se aciuiau prin locuri izolate si prin morminte! Chiar inainte de a se urca in cora­bie, Evanghelistul Matei ne spune ca Iisus, prin alte vindecari ce facuse in Capernaum, vindecase „si o multime de indraciti” (Matei 8, 16). Vor fi fost si in tara Gadarenilor doi!

In scurt, sa ne aducem aminte ca intentia celui rau e sa ne faca intotdeauna sa credem ca ceea ce ne invata este bine. El ne zice: Nu vezi ca ai dreptate? Vine in numele dreptatii. Alteori ne spune: Nu-i asa ca cutare te-a jignit? – Sigur, spui tu in constiinta ta. – Nu e drept atunci sa-l jignesti si tu? E drept, spui tu din nou, in constiinta ta. -Atunci fa dreptate si jigneste-l, te indeamna el.

Textul care ne relateaza toate aceste evenimente e mai degraba incomod pentru predicator. Am cautat, meditandu-l, sa vad cum l-au tratat alti predicatori mai recenti si, va spun drept, nu l-am prea gasit tratat. Predicatorii se feresc de obicei sa intre in detaliile intamplarii. Fac amintire de ea si pe urma vorbesc despre speranta, altii despre mantuire, altii gasesc o tema pe care o leaga usurel de tema centrala, si deviaza cu buna stiinta de la tema propriu-zisa.

Cu toata dificultatea si cu toata incomoditatea unui asemenea text, si va veti convinge de indata ca e asa, eu mi-am zis ca, totusi, trebuie sa va spun ceva despre el, pentru ca e foarte necesar sa stim cum sa ne clarificam cateva lucruri in legatura cu cele petrecute.

Sa ne amintim textul Evangheliei in intregime:

„Si trecand pe acolo, in tinutul Gadarenilor, L-au intam­pinat doi demonizati, care ieseau din mormant, foarte cumpliti, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea. Si iata au inceput sa strige si sa zica: Ce este noua si Tie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chimuesti? Departe de ei era o turma mare de porci, pascand. Iar demonii il rugau zicand: Daca ne scoti afara, trimite-ne in turma de porci. Si le-a zis: Duceti-va. Iar ei, iesind, s-au dus in turma de porci. Si iata, toata turma s-a aruncat de pe tarm in mare si a pierit in apa. Iar pazitorii au fugit si, ducandu-se in cetate, au spus cele intamplate cu demonizatii. Si iata toata cetatea a iesit in intampinarea lui Iisus si, vazandu-L, L-au rugat sa treaca din hotarele lor. Intrand in corabie, Iisus a tre­cut si a venit in cetatea Sa” (Matei 8, 28; 9, 1).

Asadar, pe malul celalalt, care nu mai era in Israel, L-au intampinat doi barbati indraciti care traiau prin morminte si care spaimantau pur si simplu populatia. Va intrebati: cum adica traiau in morminte? Trebuie sa stiti ca mormintele pe vremea aceea, si acum in unele parti din Orient, nu erau si nu sunt sapate in adancime, ci in dealuri sau in stanci, cum ai sapa o pestera, asa incat se intra in ele asa cum ai intra intr-o camera, la nivelul pamantului.

Aceasta este toata intamplarea. Nu e vorba de o parabola. E o minune. Spuneam ca tema e incomoda pentru predicator. De ce? Pentru ca trebuie sa vorbeasca despre diavol. Stiti ca in Vechiul Testament evreii nu pronuntau numele lui Dumnezeu, din respect si din teama. Nu-i spuneau pe numele adevarat, Iahve, ci I-l schim­bau, zicandu-I Adonai sau in multe alte feluri, numai sa nu I-l pro­nunte pe cel adevarat. Noi, crestinii, printr-o traditie orala, prin obi­cei, ne ferim sa pronuntam numele diavolului. Ii schimbam acestu­ia numele. Ni se pare ca numai pronuntandu-i numele il invocam, si e in stare ca numai auzindu-si-l pronuntat sa ne faca rau, sa se considere chemat!

Noi vom trece peste aceasta traditie care e foarte aproape de a deveni superstitie, desi nu e chiar o superstitie. Poporul ii zice: „Cel rau”, „Duca-se pe pustii”, „incornoratul”, „Intunecatul”,si chiar Mantuitorul in rugaciunea „Tatal nostru” i-a zis „Cel rau” sau „Cel viclean”. Si Sfanta Scriptura il numeste „stapanitorul mortii” (Evrei 2. 14), „potrivnicul” (Matei 13, 19), „dusmanul” (Viatei 13, 19), „mincinos si tatal miciunii” (loan 8, 44).

Intorcandu-ne la minunea savarsita cu indracitii, sa ne punem mai inainte cateva intrebari. Vorbind in termeni moderni, care este diagnosticul pe care l-a pus Mantuitorul acestor doi bolnavi, daca erau doi? Caci in limbajul modern erau desigur doi bolnavi mintal. Le-a pus un diagnostic spriritual. A socotit ca a intrat diavolul in ei. Poate ca Evanghelistul Matei n-a fost de fata la intamplare si povestindu-i-sc vorbirea la plural a demonizatului, si-a imaginat ca au fost doi. E o simpla ipoteza, dar c sprijinita si pe faptul ca la Matei lipseste episodul cu „Legheonul”. Tot timpul par a vorbi cei doi indraciti, de aceea pluralul. Si mai este ceva: La Marcu si Luca, demonizatul vorbeste la inceput la singular: „Ce este intre mine si Tine, Iisuse”, si numai dupa ce demonii s-au identificat ca Legheon au inceput a vorbi la plural. Aceasta din urma vorbire, auzind relatarea prescurtata, l-a putut induce in eroare pe Matei si a simplificat totul imaginand doi demonizati. In felul acesta, lipsindu-i episodul cu Legheonul, cu doi demonizati vorbirea la plural devenea plauzibila. Altfel, numai daca ar fi retinut si obiectul cu Legheonul, vorbirea la plural ar fi fost plauzibila. Asadar, diagnosticul Mantuitorului a fost un diagnostic spiritu­al, nu unul medical. Nu i-a considerat nici epileptici, nici nebuni, alienati mintal, ci indraciti.

A doua intrebare care ni se impune cu privire la textul acesta, este urmatoarea: de ce a acceptat Mantuitorul cererea diavolilor ca sa intre in porci si sa-i arunce pe acestia in mare? Unii dintre inter­preti spun ca Mantuitorul le-a acceptat cererea pentru ca propri­etarii tineau porcii numai pentru comert, nu pentru nevoile lor. Nu poate fi asa. Comertul, cand e cinstit, e si el permis de Dumnezeu, fiind printre ocupatiile ingaduite si necesare. Mantuitorul le-a inga­duit cererea facandu-le o favoare in schimbul iesirii din oameni, din alte ratiuni, si anume pentru ceea ce voia sa invete prin aceasta. El stia ca vor veni cei din cetate. Stia ca cei din cetate vor fi nemultu­miti. Si cei din cetate au venit.

Sa ne punem acum in legatura cu aceasta si cea de-a treia intrebare: de ce au venit cei din cetate si L-au rugat sa plece din hotarele lor? Intelegem din textul Scripturii ca L-au rugat frumos, n-au tipat la El. Nu l-au dat un ultimatum violent. L-au rugat fru­mos, pentru ca deja se temeau de El. Vazusera ce putere are si se temeau sa nu faca si cu ei ceva. Dar daca au vazut ce putere are, si daca au vazut ca era de la Dumnezeu, atunci de ce totusi L-au rugat sa plece din hotarele lor?

Cred ca, de fapt, aceasta este intrebarea cea mai importanta, pe care trebuie sa ne-o punem. Una din ipoteze – caci ne aflam pe terenul ipotezelor – ar fi si aceea ca L-au rugat sa plece din hotarele lor, pentru ca nu puteau suporta nefirescul. Nu puteau suporta supranaturalul. Nu puteau suporta ceva care iesea din obi­ceiurile, din viata lor de toate zilele. Daca astfel de lucururi supranaturale s-ar fi petrecut cu ei in fiecare zi, aceasta le-ar fi dat toata existenta peste cap. Ei nu stiau sa traiasca decat in limitele firescului cu care erau obisnuiti. De aceea L-au rugat sa plece din hotarele lor. Ii incomoda. Cu unul ca El toate surprizele erau posi­bile. Acum isi pierdusera doar porcii, dar cine stie ce li se mai putea intampla!

Oare noi ce-am fi facut in locul lor? Cred ca si noi am fi facut tot asa. Si noi suntem obisnuiti sa traim in viata fireasca, asa cum este ea, viata noastra de toate zilele. Sa ne imaginam ca ar trebui sa traim intr-o atmosfera de supranatural in fiecare zi, cu niste eveni­mente ce ar fi permanent de dincolo de natura. De pilda, sa ne imaginam ca permanent cineva, sau unul altuia, ne-am citi in suflet. Ar fi comod? Ar fi de suportat? Sa ne imaginam ca ar fi cineva intre noi care ar putea rasturna tot ce afirmam noi, sau ce planuim cu ganduri egoiste, sau care ne-ar spune pe fata pacatele, sau care ar putea sa ne pedepseasca imediat pentru pacatele pe care le facem! Tot asa si ei: n-au putut suporta nefirescul.

Asa e lasat de la Dumnezeu, ca noi sa ne traim viata cu vointa noastra, sa ne construim liberi destinul nostru. Suntem aici intr-un proces in care dispuneam de vointa libera si de toate mijloacele ca sa ne pregatim noi insine viitorul, si mantuirea, sub ochiul nevazut al lui Dumnezeu, dar sub ochiul care nu intervine direct. Daca ar interveni direct, asa cum a intervenit acolo, ne-ar deranja. E asa lasat sa fie de la Dumnezeu. Ne obtinem mantuirea printr-un proces lent si firesc, actionand cu vointa noastra, facand virtutea, lasandu-ne prinsi uneori de pacat, indreptandu-ne, dar intr-un anumit firesc al lucrurilor. Asa ne mantuim. Nu suntem mantuiti obligato­riu, nici siliti, nici constransi.

Mi-as ingadui aici o mica digresiune. Unii dintre falsii profeti de azi atrag credinciosi de-ai nostri, dandu-le asigurarea: „Veniti la noi, ca la noi sunteti mantuiti acum”. Cand ii intrebi: „De ce te-ai dus acolo?”, asa raspund: – „Pentru ca sunt mantuit”. O mai mare inselaciune decat aceasta nici ca se poate. Pentru ca nimeni nu e mantuit aici si acum, o data pentru totdeauna. Asta ar insemna ca unul ca acesta nu mai are nimic de facut pentru mantuirea lui. Cel care ii da aceasta asigurare nu are de la nimeni un asemenea mandat, ci promite numai pentni a atrage adepti.

Se rastalmaceste jertfa izbavitoare pentru toti, a lui Iisus Hristos, netinandu-se seama de faptul ca ea trebuie insusita de fiecare prin credinta si fapte bune, pe tot parcursul vietii pamantesti.

Mantuirea se castiga. Mantuirea se dobandeste cu vointa, cu fapte bune si cu ajutorul harului lui Dumnezeu, in Biserica, prin tainele Bisericii, nu in afara Bisericii. Sf. Ciprian a spus o data pen­tru totdeauna cuvantul care a ramas valabil de-a lungul istoriei: Extra Ecclesiam nulla salus. – In afara de Biserica nu este man­tuire.

Ca vom fi mantuiti, numai Dumnezeu ne-o va spune, atunci cand vom da socoteala, atunci cand ne vom intalni cu El. Noi putem spune in virtutea darului care ni s-a dat ca episcopi si preoti, doar: „esti iertat”, dupa spovedanie, dar nu si pentru pacatele viitoare, cum fac ispititorii moderni. Ei ofera o mantuire usoara si asa ii insala pe multi carora le convine o mantuire usoara. Ei desfi­inteaza de fapt pacatul, caci il socotesc iertat chiar inainte de a fi savarsit!

Dar sa ne intoarcem la ceea ce ne-am propus de la inceput. Multi crestini nu numai in vechime, dar si astazi, isi pun intrebarea: Exista diavol? Daca exista Dumnezeu, de ce exista si diavol? Acelora care isi pun aceasta intrebare, raspunsul le este absolut necesar.

Si Vechiul Testament, si Noul Testament, si Mantuitorul insusi, si toti Apostolii care au auzit invatatura Lui, atesta existenta diavolului. Mantuitorul il scotea din atatia indraciti. In Cartea Iov, insusi Dumnezeu se angajeaza intr-un adevarat dialog cu diavolul (Iov I, 6-12; 2, 1-7). Dupa cum afirma teologia crestina, exista o lume materiala, dar exista si o lume spirituala. In afara de ingerii buni, mai exista unul cu ceata lui, care la inceput era si el inger luminat. Se numea chiar luceafar. Era unul care stralucea, dar care a vrut sa fie, cum ne spune Scriptura – „ca Dumnezeu” – a vrut sa fie egal cu Dumnezeu, si atunci a cazut (Luca 10, 18). Acesta este cuvantul pe care il intrebuinteaza Scriptura: a cazut din demni­tatea de inger luminat. Si a ramas numele lui, Lucifer, ca nume peiorativ, de intuneric, nu de lumina. Lucifer inseamna diavolesc, satanic. Toata lupta Bisericii, toata lupta crestinismului nu este altceva decat apararea si eliberarea de acest rau, fiindca el este izvorul raului, el este cel cate face raul, si mai ales cel care indeam­na la rau. Dar arc el cu adevarat vreo putere? Ce face, care este menirea lui?

Diavolul este cel care imparte, Cel care dezbina, cel care pune lucrurile sa se ciocneasca intre ele, cap in cap, cel care organizeaza impotrivirile, partile una impotriva celeilalte. Acesta este rolul lui. Inger cazut, asa, ca dintr-o razbunare impotriva lui Dumnezeu, cauta sa-i faca pe toti sa cada! Multi pacatosi se bucura cand isi asociaza pe altii la pacatul lor. Parca li-l justifica. Parca li-l micsoreaza. Isi aranjeaza o tovarasie in executarea pedepsei! Toate cuvintele din limba noastra precum: ispita, pacat, rau, cadere, inselaciune, toate sunt legate de existenta diavolului. Iata de ce noi crestinii nici nu prea indraznim sa-i pomenim numele cel adevarat.

Are el o putere reala? Nu are putere reala. Si aici este de fapt taina pe care trebuie s-o stie toti crestinii. Unii tind sa creada ca are o putere egala cu a lui Dumnezeu, si ca dispune de destinele noas­tre. Ei bine, nu este adevarat. El are numai atata putere cata ii dam noi. Aceasta trebuie s-o stim toti. Dumnezeu ii ingaduie existenta pentru a ne pune la incer­care libertatea. Diavolul ne indeamna, dar nu ne poate obliga. Nu are putere decat de a insela, de a induce in eroare, de a-i pacali pe cei slabi. El mai pare a avea putere impotriva noastra uneori, dar atunci inseamna ca Dumnezeu i-a dat slobozenie, ca in cazul lui Iov. Dar el n-a putut face mai mult decat i-a fost ingaduit. Nici impotriva lui Iov n-a putut face nimic, atata vreme cat Iov nu i-a acceptat propunerile. Dar din aceea ca Dumnezeu ii ingaduie exis­tenta, trebuie sa intelegem ca el are un rost in iconomia mantuirii noastre. E un termen necesar in educatia existentei noastre. Chiar daca nu-i intelegem in intregime rostul.

Poate ca are rostul de a ne incerca credinta. Poate ca arc rostul de a ne pune vointa la incercare. Poate ca are rostul de a face din noi oameni responsabili, stapani pe vointa noastra, pe puterea noas­tra. Nu suntem niste roboti, conditionati de un duh rau, tot asa cum nu suntem conditionati nici de duhurile bune, care ne indeamna la bine. Suntem fiinte vii, cu vointa si cu simtire. Dumnezeu a lasat sa existe acest control al vointei noastre, prin care ne verificam, asa cum aurul se verifica prin diferiti acizi. Acizii sunt rai, dar ei veri­fica aurul. Acizii in ei insisi nu au nici o valoare, dar de vrei sa afli daca un obiect e de aur adevarat, te duci la un atelier si rogi sa ti-l controleze. Il controleaza cu niste acizi. Daca aurul e curat, acizii nu-l ating; daca nu e aur, acizii il oxideaza si se vede de indata ca nu e aur curat. Cam asa e si aici. Daca sufletul e de aur curat, diavolul nu-l atinge. Repet: el are atata putere, cat ii dam noi.

Ca trebuie sa ne fie teama de el, trebuie sa ne fie teama, ca sa nu ne insele, dar nu trebuie sa ne fie teama pana la masura in care sa credem ca el dispune de viata noastra.

Cum e diavolul? Invatatura crestina ne spune ca e o fiinta spiri­tuala, deci nu e fiinta corporala. Poate insa, asa cum ingerii pot aparea uneori in chip trupesc, sa apara si el in chip trupesc.

Traditia noastra crestina ne spune ca dispune de multe posibili­tati de inselare. Cu cel destept e destept, cu cel prost e prost. Poate aparea sub chip frumos si fascinant, ne poate capta din literele unei carti, scrise sub influenta lui, dar indeosebi, fiind fiinta spirituala, lucreaza impotriva noastra prin spirit. Adica sopteste spiritului nos­tru, sopteste gandului nostru, sopteste inimii noastre: ia-o pe aici, nu pe acolo. E un sfatuitor care se imbie singur si care ne asigura intotdeauna ca ne vrea binele. Ne favorizeaza placerile, bucuriile, dar intotdeauna pe cele care nu se pot capata in chip firesc, deschis si cinstit.

Are el intr-adevar atata putere, incat sa poata fi mai tare decat Dumnezeu, cand ne ispiteste cu sfatul lui? In nici un caz, nu. Acest lucru trebuie sa fie clar pentru absolut toti crestinii. Diavolul nu este mai tare decat Dumnezeu. E mai tare numai atunci cand il acceptam noi, cand il ajutam noi. Desi noi avem tendinta inversa, de foarte multe ori, aceea de a da vina pe el! Vrand sa ne disculpam de greselile noastre, spunem – si cati dintre noi n-o facem – „M-a ispitit diavolul”, ca si cum el ar fi responsabilul universal. In legatura cu aceasta circula nu chiar o apoftegma, nu chiar o zicala a Sf. Parinti, dar un fel de gluma monahala daca vreti, care mi se pare foarte potrivita cu cele despre care vorbim.

Se stie ca in postul mare, peste tot, dar mai ales in manastiri, nu se mananca nici carne, nici oua, si nu e voie in anumite zile, in unele manastiri, sa se faca mancare gatita la foc. La o manastire insa, intr-o chilie, staretul a descoperit pe un frate cocand un ou la lumanare. Gasindu-l, calugarul a zis cu smerenie si cainta: „Iarta-ma, Parinte Staret, diavolul m-a dus in pacat”. Si atunci se spune ca de dupa cuptor s-a auzit o voce: „Nu, nu, nu! Asta nici eu n-am stiut-o! Am invatat-o acum de la fratele!”

Nu e cu dreptate, asadar, sa dam vina pe el intotdeauna! Dar cum lucreaza el totusi? Printre altele, ne prezinta raul sub chipul binelui. Dar chiar atunci cand ne indeamna la bine, o face cu scop rau. Si mai e ceva. Un mare scriitor elvetian, Denis de Rougemont, spunea ca cea mai mare viclenie a diavolului – sa fim foarte atenti, pentru ca mie mi se pare ca e o definitie extraordinara – „Cea mai mare viclenie a diavolului e sa ne faca sa credem ca nu exista diavol„. Si nu zic oare multi adesea: Vedeti-va de treaba, nu exista diavol/” El ii indeamna la asa ceva. Merge pana la a se nega pe el insusi. Numai sa castige. Dar ce interes are el sa se nege? Ce interes are el sa ne faca sa credem ca nu exista? Are mare interes. Daca nu crezi ca exista diavol, e foarte usor sa crezi ca nu exista nici Dumnezeu. Si desigur diavolul stie ce a zis Dostoievski, marele scriitor rus din secolul al XlX-lea: Data nu exista Dumnezeu, atunci totul e permis. Si daca nu exista diavol, tot asa, totul e permis! Si daca totul e permis, inseamna ca putem face din alb negru, inseamna ca putem da raului nume de bine, inseamna ca nu mai exista nici un criteriu moral si nici o responsabilitate. De aceea se neaga diavolul pe el insusi!

Oricat nu ne-ar conveni existenta diavolului, are si el un rost. El inspira teama de destinul nostru vesnic, ne tine in garda. Aprobandu-ne pornirile rele, aflam ca ceea ce aproba el e ceea ce nu trebuie sa facem. El se simte rau si descoperit cand e cunoscut ca exista. Daca nu e cunoscut si recunoscut, se simte bine. Atunci el e cel tare. E tare cand e negat. Atunci ataca din umbra. Deci tineti minte: „Cea mai mare viclenie a diavolului e sa ne faca sa credem ca nu exista diavol”.

O alta insusire si preocupare a lui este sa se ocupe cu predilectie de cei cu o viata spirituala inaintata. De aceea se spune ca diavolul e mai periculos pentru credinciosii virtuosi, decat pen­tru cei pacatosi. Si daca stam si ne gandim bine, e chiar asa. Cel pacatos stie ca e pacatos, si se va pocai. Va face totul ca sa scape de pacatele lui, pentru ca le recunoaste. Dar cel care se pretinde virtu­os, acela nu-si mai recunoaste pacatele. Pe acela diavolul pune mana mai repede. De aceea Sfintii Parinti vorbesc de o „cadere in sus” oricat de paradoxala ar fi expresia, sau de o „cadere de-a dreapta” sau de o „cadere prin sfintenie”. De ce? Fiindca aceasta, virtutea, daca nu e bine tinuta in frau, duce la mandrie. Omul cade din starea de smerenie. Si in clipa cand a cazut din smerenie, e gata. A intrat in bratele celui rau!

Sunt din aceia care cred ca daca s-au abtinut de la pacate o vreme, gata, au si devenit sfinti. Sunt din aceia care-si iau in serios unele visuri, unele vedenii, nestiind sa deosebeasca duhurile, si nestiind ca Lucifer se poate preface si in inger al luminii (Iisus Cor. 11, 14). Si cred ca vedeniile si visurile lor sunt de la Dumnezeu si se pretind sfinti, pentru ca le-a aratat Dumnezeu asemnea semne. Or, Sfintii Parinti, experimentati in lupta duhovniceasca, spun: refuza orice vedenie. Refuza orice vis care ti s-ar parea de la Dumnezeu. Nu se va supara Dumnezeu ca L-ai refuzat. Pentru ca in felul acesta te aperi de „celalalt”.

Se cunoaste din istoria vietii duhovnicesti ca s-a aratat diavolul unui calugar tanar dar foarte imbunatatii, povatuindu-l mereu la bine, pana cand acesta s-a incredintat ca duhul care-i vorbeste si care i se arata este un duh bun, trimis de Dumnezeu. Dupa ce s-a incredintat de aceasta, duhul care acum se materializa, i-a soptit intr-o zi: Iata, tu esti drept si esti bun, iar duhovnicul tau te persecuta, intr-adevar, duhovnicul il punea la anumite probe spirituale ca pentru incepatori. Ceea ce s-a dovedit a fi fost tocmai ceea ce ii trebuia lui, pentru ca incepuse sa carteasca. Duhul ii tot spunea: esti virtuos, esti sfant. Duhovnicul greseste. Din ura si gelozie se poarta asa cu tine. Mergi la el si, daca si de data aceasta te va ocara, sa stii ca e diavolul intrupat. Omoara-l! Si asa a facut, nedandu-si seama ca asculta tocmai de diavol.

Iata cum diavolul a obtinut pana la urma ceea ce a dorit. Si-a condus planul cu rabdare si inteligenta incat, prin cultivarea virtutii dar si prin cresterea mandriei, a inaltei pareri de sine, l-a dus pe monah la caderea cea din urma. Rezultatul l-a interesat, si l-a obtinut. De aceea Sfintii Parinti indeamna: „Refuza orice vedenie”. Sau, cand ai asa ceva, du-te si te marturiseste si sfatuieste-te cu un duhovnic bun, incercat. Caderea prin inalta parere de sine e una din ispitele si vicleniile diavolului.

Sa ne observam o clipa pe noi insine, fara sa mai luam aminte in dreapta sau in stanga. Indata ce incepem sa ne aparam de pacate, sa nu le mai facem, indata ce suntem cat de cat mai activi in cre­dinta noastra, indata ce ne facem datoriile catre aproapele, tot atunci incepe, la etajul de sus, in mintea noastra, parerea de sine ca am si ajuns drepti. In loc insa sa ramanem smeriti si cu grija sporita de a ne vedea de noi insine, incepem sa ne comparam. Zicem: Nu sunt ca celalalt! Incepem sa-i judecam pe ceilalti, sa fim aspri cu ei, sa le dam lectii, cu acum prefacuta smerenie. Aceasta nu inseamna ca nu trebuie sa-i indemnam pe altii la bine, dar sa n-o facem comparandu-i cu noi si acordandu-ne noua un drept de jude­cata asupra lor. Cand incepem sa ne comparam, trebuie sa stim ca am inceput nu sa urcam, ci sa cadem.

Pacatul mandriei e un pacat subtil, fiindca ataca sufletul, constiinta. Mandria – spune cineva – incepe in momentul in care cineva isi atribuie meritele pe care intr-adevar le are, in loc sa le atribuie lui Dumnezeu, datatorul tuturor darurilor. Mandria e paca­tul virtuosilor, tot asa precum smerenia poate fi virtutea pacatosilor. La radacina mandriei exista intotdeauna o maretie reala. A face istoria orgoliului omenesc, s-ar reduce la a enumera diversele feluri in care omul a incercat sa se aseze in locul lui Dumnezeu. Exista orgolii personale, orgolii de grup, tot felul de orgolii. Exista si un orgoliu al libertatii absolute, menit sa ne faca egali lui Dumnezeu. Kirilov din Posedatii lui Dostoicvski credea ca singurul mijloc de a-si afirma libertatea absoluta era sa se sinucida, ca sa arate ca poate s-o faca, deci ca se poate ridica chiar impotriva vietii, deci ca nu Dumnezeu era cel mai puternic! Numai ca Kirilov uita ca nu putea omora sufletul! (vezi despre acestea Nolre peche d’orgueil, de Jacques Madaule, in L’homme et le peche, Paris, 1938).

Dar cum ne verificam in asemenea situatii in care, crezand ca urcam, de fapt cadem? Ne verificam printr-un duhovnic bun. Lupta spirituala este de mare finete. Exista si o cadere prin smerenie. E greu s-o depistezi. Ea se intampla acelora care sunt gata sa se smereasca din toate punctele de vedere, dar care incet, incet, incep sa se laude cu smerenia. In clipa in care ai inceput sa te lauzi cu smerenia, din clipa aceea ai incetat de a mai fi smerit.

Casian Romanul, sfantul nostru din Dobrogea, credea ca sin­gurul mijloc de a se verifica cel banuit de asemenea ganduri, e sa se sfatuiasca degrab cu un duhovnic. Altul vede mai lipdede in noi, decat noi insine, in asemenea cazuri. Dar urmand un sfat al lui Avva Moise, Sfantul Casian atrage atentia sa-l alegi bine pe cel cu care te sfatuiesti. „Sa nu-ti destainui gandurile oricui ti-ar iesi in cale, ci sa te vestesti batranilor duhovnicesti, care au darul deose­birii si nu celor ce nu-s decat albiti de vreme” (Filoc, ed. rom. I, p. 138). Deci nu oricarui cap alb! Ci unui cap duhovnicesc, bine experimentat in cele sufletesti.

Diavolul lucreaza cu viclenie si in chip nevazut. Asupra mintii, asupra inteligentei noastre. Fiindca are cunostinte. E un bun filosof. E bun logician. Se vrea si bun teolog, si astfel ajunge sa-i invete pe atatia sa interpreteze sucit Scriptura, si sa-i rupa de la Biserica lui Hristos. Am aratat ca uneori se arata si in chip vazut. Am citit undeva o istorioara care poate sa fie adevarata. O istorioara cumplita:

Un adolescent mai ciudat si mai curios decat altii a auzit ca cineva s-a spanzurat. Si ce si-a propus el, ramanand singur in casa? A legat o franghie de geam, deci nu de ceva de sus, ci la nivelul capului lui, si-a pus-o de gat si a inceput sa traga, ca sa vada cum e cand te spanzuri, urmand bineinteles sa mearga cu experienta pana in momentul cand ar fi socotit ca devine periculoasa. A inceput sa traga incet, incet, apoi mai tare, apoi tot mai tare si la un moment dat, a inceput sa tipe, infricosat de moarte. Mama care era in bucatarie a intrat in camera lui si l-a vazul tragand, tragand cu disperare ca sa-si sugrume gatul prin stransoarea funiei.

A luat repede un cutit, a taiat legatura si eliberandu-l l-a intrebat. Ce e cu tine? Ce faci? Ce s-a intamplat?

El i-a povestit: din curiozitate am vrut sa vad cum e cand te spanzuri, cum a facut cutare, dar n-am vrut sa merg pana la capat. La un momenl dai insa, a aparut in fata mea cineva cu o furca de fier, pe care o indrepta catre mine in asa fel, incat sa ma strapunga si eu eram nevoit sa ma retrag din ce in ce mai mult ca sa ma apar, si am tipat pentru ca am vazut ca, pe masura ce ma feream de furca lui, se strangea latul in jurul galului si nu mai aveam nici o scapare. Cand ai intrai tu, a disparut.

Dar sa revenim o clipa la ceea ce spuneam la inceput, anume ca cea mai mare viclenie a diavolului e sa ne faca sa credem ca nu exista diavol. Bunii crestini nu se lasa inselati de aceasta viclenie. Ei bine, in cazul acesta diavolul isi schimba tactica. Atunci il invata pe crestinul respectiv ca intr-adevar exista. Dar ii strecoara o alta viclenie. Ii spune: eu sunt vinovat de toate. Eu indemn la rau. Eu port toata raspunderea. Voi sunteti victime, nu sunteti vinovati. Asadar te disculpa. Zice mereu: Da vina pe mine. Tu n-ai nici o vina!

Am mai vorbit despre aceasta, la inceput, cand aratam ca unii tind sa arunce toata vina pe diavol. Ceea ce vreau sa precizez acum, e ca diavolul insusi te disculpa.

Disculpandu-te, se inculpa el. O face insa din viclenie si inselatorie, fiindca stie ca oricat s-ar incul­pa pe el, n-are nici o importanta, dar disculpandu-te pe tine, te lasa in pacat. Nu te mai pocaiesti, caci zici: unde nu exista libertate, nu exista responsabilitate! Daca diavolul e vinovat, atunci eu nu mai sunt vinovat. El m-a silit. Eu n-am nici o raspundere!

Si la aceasta, asadar, se cere atentie, mai ales din partea celor care il stiu ca exista, dar ii exagereaza puterea.

A crede ca putem depista toate manevrele celui rau in cateva cuvinte, ar fi a ne insela pe noi insine. Toate cartile de spiritualitate sunt carti de demascare a metodelor lui. Sunt cunoscute, dar sunt multe. Nu trebuie insa sa ne lasam doborati de multimea lor si de neputinta noastra. Pentru cei intelepti sunt de-ajuns cateva principii si criterii generale, printre care rugaciunea si sfatuirea cu duhovnicul raman esentiale.

In afara de cele amintite mai inainte, imi aduc aminte ca C.S. Lewis povesteste ca un diavol era foarte ingrijorat ca un om pe care avea sarcina sa-1 pregateasca pentru iad, incepuse sa mearga la biserica. Atunci diavolul i-a scris o scrisoare lui Satan, intrebandu-l ce sa faca. Acesta i-a raspuns sa nu se nelinisteasca, dar sa se tina mereu de omul lui. Chiar si in biserica.

„Fa-l sa se preocupe de lucruri marunte”, l-a sfatuit Satan cel Mare. „Fa-l sa gandeasca, de pilda, ca paraclisierul e un ipocrit, ca cutare are pantofii scalci­ati, ca cutare doamna e imbracata excentric, ca preotul n-are voce frumoasa, si asa mai departe. In felul acesta nu se va mai concentra in rugaciune”. Iata-l, asadar, si in biserica, si cu ce nimicuri! Dar cu nimicuri care risipesc atentia credinciosului de la slujba.

Iata, am analizat cateva din tacticile duhului celui rau. Dar tineti minte: el nu poate impotriva noastra nimic, decat in masura in care ne invoim cu propunerile lui. E mai mare Dumnezeu.

Cum ne aparam de el? Ne aparam crezand in Dumnezeu, crezand in ajutorul lui Dumnezeu. Ne aparam prin semnul crucii. De altfel si in viata noastra crestina si de toate zilele, ori de cate ori suntem confruntati cu un rau, cu o nenorocire, ori de cate ori simtim ca un duh rau vrea sa ne duca in ispita, facem semnul crucii si ne eliberam. Toti am incercat acest lucru si ii stim darul si pu­terea.

De ce crucea? Pentru ca pe cruce s-a jertfit Mantuitorul pentru noi, si a facut din cruce mijlocul ispasirii noastre, si ajutorul nostru permanent, in toata viata noastra, prin Iisus Hristos. Ori de cate ori, deci, vom fi in astfel de primejdii, asaltati de ganduri rele, sa stim ca un duh rau ne da ocol. Si sa stim ca daca facem apel la Crucea lui Hristos, la jertfa lui Hristos, vom fi eliberati. Sa zicem asadar, intotdeauna: „Doamne, arma asupra diavolului crucea Ta o ai dat noua, ca se intuneca si se ingrozeste, nesuferind a cauta spre pu­terea ei”.

IPS Antonie Plamadeala

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-13

DUMINICA A CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (VIII, 28-34; IX, 1)

n vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi ieşind din morminte şi atât de înfricoşători încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată că ei strigau, zicând: „Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Venit-ai aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?“ Şi la o bună depărtare de ei era o turmă mare de porci care păştea. Iar demonii Îl rugau, zicând: „Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci“. Şi El le-a zis: „Duceţi-vă!“ Iar ei, ieşind, s’au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s’a repezit de pe stâncă’n mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus totul, şi despre cele întâmplate cu demonizaţii. Şi iată, toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Intrând în corabie, Iisus a trecut dincoace şi a venit în cetatea Sa.

POMENIREA SFINŢILOR PĂRINŢI care s-au adunat la Sinodul IV Ecumenic Evanghelia de la Ioan (XVII, 1-13)

n vremea aceea, ridicându-Şi ochii Săi la cer, Iisus a zis: „Părinte, a venit ceasul. Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, aşa cum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca El să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat. Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Mie Mi i-ai dat, şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat, de la Tine sunt; căci cuvintele pe care Tu mi le-ai dat Mie, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M’ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi Eu M’am preamărit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, dar ei în lume sunt, şi Eu la Tine vin. Părinte Sfinte, întru numele Tău păzeşte-i pe cei pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una, aşa cum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu întru numele Tău îi păzeam pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi nici unul dintre ei n’a pierit, decât fiul pierzării, ca să se plinească Scriptura. Dar acum Eu vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea s’o aibă deplină întru ei.“

Doctor Oz: Cea mai bună metodă să-ţi cureţi vaginul

Multe femei nu ştiu cum să-şi cureţe corect vaginul şi fac exces de produse cosmetice, fac spălături cu tot felul de ceaiuri sau amestecuri şi săpunuri şi apoi ajung să sufere de infecţii vaginale. Află care este cea mai bună metodă să-ţi cureţi vaginul, de la doctor Oz.

• 
  Sursa Foto: Hepta

 

Spălăturile vaginale pot face rău vaginului tău

Doctor Mehmet Oz, ca şi alţi medici, recomandă să laşi vaginul să se cureţe singur.

Vaginul unei femei are propriile mecanisme de auto-curăţare, cu ajutorului secreţiilor de mucus.

Femeile nu ar trebui să se spele cu produse cosmetice agresive cu ph-ul vaginal şi nici să folosească duşul pentru a spăla intensiv cu jet de apă zona intimă.

În plus, multe femei consideră că mirosul vaginului este neplăcut şi exagerează cu spălăturile vaginale, în speranţa că îl vor înlătura. Acest lucru este total greşit, spune Doctor Oz, deoarece chiar şi cel mai curat şi perfect sănătos vagin are un miros al lui.

Cea mai bună metodă să-ţi cureţi vaginul

Spălăturile regulate cu apă călduţă şi săpun delicat din timpul băilor şi duşurilor este mai mult decât suficient pentru un vagin sănătos.

Doctor Oz sugerează evitarea tampoanelor şi absorbantelor parfumate, sprayurilor pentru înlăturarea mirosului şi a şerveţelelor umede cu parabeni şi alergeni. Toate aceste produse încurajează apariţia infecţiilor vaginale, de la candidoze, la infecţii bacteriene mai grave.

 

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-12

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (IX, 9-13)

n vremea aceea, trecând, Iisus a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis: „Vino după Mine!“ Şi, ridicându-se, a mers după El. Şi pe când şedea El la masă în casa acestuia, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Săi. Şi văzând fariseii, le-au zis ucenicilor Săi: „De ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?“ Şi auzind El, le-a grăit: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Aşadar, mergeţi şi învăţaţi-vă ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n’am venit să-i chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi“.

Ce înseamnă IC XC NI KA? (P) şi UPDATE: din nou Iisus sau Isus

Ne plimbăm. Trei cunoscuţi. Am fost întrebat de unul dintre cei doi ce înseamnă IC XC NI KA?

Eram în faţa unei cruci ortodoxe.

I-am dat voie celuilalt prieten al nostru, mai umblat prin lume, să ne explice despre ce este vorba. Vădit încurcat, respectivul “ne-a dus cu vorba”: că se pune pe proscomidie, că se întipăreşte pe pîiniţele din altar, ca se ştampilează pe prescuri, că este o prescurtare, tot felul de poveşti.

Din nou am constatat cît de greu ne este ca români să spunem “îmi pare rău, nu ştiu” şi cît de lesne ne este “să ne aflăm în treabă”.

Din păcate şi în literatura vulgară explicaţiile sînt destul de “pe alături”

Prima parte este simplă:

 

IC înseamnă Isus acel C este un grafem alternativ pentru sigma grecesc.

XC înseamnă Hristos, X este chi, C, acelaşi sigma.

Deci IC XC este prescurtarea numelui Isus Cristos, cu un singur I, insist. Se pare că numai la noi se scrie cu doi I pe prescurile româneşti, (cu Hristos-Cristos am discutat în altă parte).

 

Deci:

IC XC pe un registru, cel vertical
NI KA pe al doilea registru, cel orizontal,

sau unul sub altul.

 

NI KA nu înseamnă nici Christos Victor, nici Conqueror, nici altele, dar are legătura cu asta. Iată încă o dată ce primejdios este să ne facem cultura pe Google sau Wicked-pedia. Peste tot pe motoarele de căutare sînt tot felul de interpretări ale acestui NIKA.

NIKA, scris într-un singur cuvînt, este de la verbul NIKAW (w este pentru omega în transliterare). Problema este: ce formă? Că avem nikaw, nikhsw, enikhsa, nenikhka. Acestea sînt formele principale pe care le puteţi găsi în orice dicţionar sau gramatică mai răsărită.

Unii spun că este un substantiv. Şi trimit la firma de adidaşi Nike. Greşit. Alţii spun că este viitorul.

Dacă ar fi fost viitorul simplu, ar fi trebuit să fie nikhsei ca în Apocalipsa 11:7. Isus Cristos va birui? De ce, dar nu a biruit deja?

Dacă ar fi fost Isus Victor, atunci am fi avut cel puţin un participiu NIKWN, şi mai mult ca sigur articulat.

În 1 Ioan 5:4, avem forma de aici, NIKA, cu accent circumplex pe alpha şi cu iota subscris, tot sub alpha. Este, dacă gramaticile spun bine, indicativ, prezent, diateza activă, persoana a treia, singular.

Care este problema cea mai grea? Verbele contrase. Cele ca nikaw, agapaw, timaw, vezi Ioan 3:35, formează indicativul prezent în acest fel.

Cum se ajunge la această formă?

Forma de bază este nikaw, la indicativ prezent, pers. I, sg. se conjugă la persoana a doua nika – eis, dar are loc un fenomen fonetic şi rezultă nikas, cu iota subscris şi accent circumflex, apoi, persoana a treia, nika-ei, a plus e psilon rezultă în alpha lung, marcat de accentul circumflex, i coboară sub a şi rezultă iota subscris.

Se poate strecura totuşi o confuzie. Mai există şi alte forme la care, dacă nu sînt puse accentele şi subcrisele, pot fi confundate cu această formă de prezent cu aspect continuativ.

Şi anume: conjunctivul, prezent, activ, persoana a treia, singular, care are o formă identică, şi de aici probabil, datorită aspectului proiectiv al conjunctivului, a fost tradus cu viitorul, Isus Cristos să biruie! Şi mai este imperativul persoana a II-a, singular. Isuse Cristoase, biruie!

Toate cele trei forme ar fi posibile. Personal cred că este vorba de forma cea mai la îndemînă şi care ne asigură cele mai largi interpretări teologice.

Deci IC XC NI KA înseamnă Isus Cristos biruieşte, (învinge, cum doriţi, depide, dacă faceţi parte din curentul care respinge arhaismele şi slavonismele… ).

sau, cealaltă variantă după DOLR, după cum doriţi: Isus Cristos biruie!

Amin! Aşa să fie!

ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Tipul mesajului : Atentionare meteorologica Sursa : Administratia Nationala de Meteorologie  COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 10-07-2014 Ora : 10:00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 10 iulie, ora 18 – 11 iulie, ora 09 Zonele afectate : conform textului şi hărţii; Fenomene : instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ; Mesaj : MESAJ 1 PENTRU INTERVALUL 10 IULIE, ORA 18 – 11 IULIE ORA 09 ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în seara zilei de joi şi în noaptea de joi spre vineri (10/11 iulie), la început în Crişana, Banat, Oltenia şi zonele de munte, apoi şi în cea mai mare parte a Munteniei şi jumătatea de nord a Moldovei. Vor fi averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp. Notă: Astfel de manifestări vor fi posibile şi în restul teritoriului, dar pentru intervale scurte de timp. Alba : Arges : Arad : Bucuresti : Bacau : Bihor : Bistrita-Nasaud : Botosani : Brasov : Buzau : Cluj : Caras-Severin : Covasna : Dambovita : Dolj : Gorj : Giurgiu : Hunedoara : Harghita : Iasi : Mehedinti : Maramures : Mures : Neamt : Olt : Prahova : Sibiu : Salaj : Suceava : Timis : Teleorman : Valcea : Vrancea :

Tipul mesajului : Atentionare meteorologica Sursa : Administratia Nationala de Meteorologie  COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 10-07-2014 Ora : 10:00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 11 iulie, ora 09 – 11 iulie, ora 23 Zonele afectate : conform textului şi hărţii; Fenomene : instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ; Mesaj : MESAJ 2 PENTRU INTERVALUL 11 IULIE, ORA 09 – 11 IULIE, ORA 23 ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Pe parcursul zilei de vineri, 11 iulie, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în jumătatea de nord a ţării şi în zona de munte. Vor fi averse ce vor avea caracter torenţial, se vor semnala descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. Notă: Astfel de manifestări vor fi posibile şi în restul teritoriului, dar pentru intervale scurte de timp. Alba : Arges : Arad : Bacau : Bihor : Bistrita-Nasaud : Botosani : Brasov : Buzau : Cluj : Covasna : Dambovita : Galati : Hunedoara : Harghita : Iasi : Maramures : Mures : Neamt : Prahova : Sibiu : Salaj : Satu Mare : Suceava : Timis : Valcea : Vrancea : Vaslui :

Legenda:

ROSU	PORTOCALIU	GALBEN	VERDE
Sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate foarte mare (vant, ploi abundente, descarcari electrice, grindina, canicula, ger). Exista risc de viituri majore.	Sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate mare (vant, ploi abundente, descarcari electrice, grindina, canicula, ger) Exista risc de viituri pe riurile mici.	Fenomenele meteorologice prognozate (averse, descarcari electrice, intensificari de vant, temperaturi ridicate) sunt obisnuite pentru zona respectiva dar care temporar pot deveni periculoase pentru anumite activitati. Exista risc de cresteri de debite si niveluri.	Nu sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase.
Fenomene meteorologice Vant Ploaie Furtuni Zapada Temperaturi ridicate extreme Temperaturi scazute extreme Ceata
» Avertizarile si atentionarile meteorologice se actualizeaza in functie de durata si gravitatea fenomenelor prognozate. » Avertizarile de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioada de maxim 6 ore. » Emitent : Centrul National de Prognoza Meteo

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-11

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XIII, 3-9)

is-a Domnul pilda aceasta: „iată, ieşit-a semănătorul să semene. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n’aveau pământ mult, şi au răsărit de’ndată, pentru că n’aveau pământ adânc; dar când s’a ridicat soarele s’au ofilit şi, neavând rădăcină, s’au uscat. Altele au căzut între spini şi spinii au crescut şi le-au înăbuşit. Altele au căzut pe pământul cel bun şi au dat roadă: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci. Cel ce are urechi de auzit, să audă!“

Cancerul de prostata

Afectiunile cele mai comune ale prostatei sunt adenomul (cea mai frecventa tumora benigna a barbatului) si cancerul de prostata – cel mai frecvent cancer al aparatului uro-genital masculin.

Simptomele apar de obicei atunci cand cancerul depaseste capsula prostatei si invadeaza tesuturile din jur. In stadii incipiente, el este asimptomatic si poate fi descoperit intamplator la un examen anual de rutina (vezi mai jos). Primele semne apar datorita compresiei (“gatuirii”) uretrei de catre tumora. Din aceasta cauza pe primul plan se situeaza manifestarile urinare. Acestea se intalnesc si in adenomul de prostata, insa au un caracter mult mai “violent”, se manifesta acut, spre deosebire de cancer, unde simptomele se instaleaza si evolueaza progresiv.
E important sa retii ca simptomele de mai jos nu inseamna neaparat ca ai cancer. Ele se pot intalni si in alte afectiuni ale prostatei (adenom, diferite infectii etc.), insa pentru a afla exact despre ce este vorba trebuie sa te consulte un medic urolog. Precautia este mama intelepciunii! Mai bine sa te sperii “degeaba” decat sa risti sa nu fii diagnosticat si, ca atare – sa nu primesti tratamentul corespunzator.

Cum se manifesta

Urmatoarele simptome ar trebui sa constituie un semnal de alarma si sa te trimita de urgenta la medic:

• dificultate in initierea sau stoparea mictiunii
• urinat frecvent (si noaptea)
• durere la urinat
• urinare cu sange (hematurie)
• durere in timpul ejacularii
• semne de infectie urinara: usturime sau durere la urinat, urinari frecvente, urina tulbure cu miros neplacut, febra.

Tratamentul

Acesta depinde de stadiul de evolutie a bolii, de varsta si de starea generala a pacientului. Medicul decide in fiecare caz, in functie de particularitatile acestuia, care sunt metodele optime de tratament.
Sunt disponibile mai multe metode de tratament (interventie chirurgicala, radioterapie, chimioterapie, tratament hormonal), insa numai medicul este in masura sa stabileasca algoritmul terapeutic cel mai eficace in cazul respectiv.
Cancerele de prostata diagnosticate intr-un stadiu incipient si care beneficiaza de un tratament optim sunt potential curabile!

Prostata are tendinta de a se mari o data cu varsta. Barbatii peste 50 ani ar trebui sa-si faca un consult urologic.

Principalii factori de risc

• Varsta (peste 50 ani). Se intalneste destul de rar la barbatii mai tineri de 45 ani, insa riscul creste semnificativ o data cu varsta. Mai mult de 80% dintre cancerele de prostata sunt diagnosticate la barbati de peste 65 ani.
• Rasa – este intalnit mai frecvent la rasa neagra decat la cea galbena sau alba.
• Ereditatea – riscul este de doua-trei ori mai mare pentru cei care au in familie rude de gradul I (tata, frate) cu cancer de prostata.
• Dieta – se pare ca o alimentatie bogata in grasimi animale ar favoriza aparitia acestui cancer. Pe de alta parte, cei care consuma zilnic multe fructe si legume proaspete fac mai rar cancer de prostata.
• Agenti chimici (expunerea la cadmiu) – persoanele care lucreaza in industria textila, a pielii, a ingrasamintelor chimice prezinta un risc mai mare.
• Factori hormonali – excesul de hormoni androgeni constituie si el un factor favorizant in aparitia acestui tip de cancer.
• Anumite virusuri, fumatul, sedentarismul.

Teste pentru diagnostic

Tuseul rectal – intrucat 75% din cancere apar in periferia prostatei, ele pot fi depistate usor prin tuseu rectal.
Nivelul antigenului specific prostatic (PSA) din sange – acesta este un marker specific prostatei, insa nu este specific pentru cancerul de prostata, deoarece niveluri crescute se intalnesc si in adenomul de prostata, in infectii sau in alte afectiuni benigne ale prostatei.
Ecografia transrectala (cu sonda rectala). Daca apar modificari pe ecografie sugestive de cancer, se impune biopsia pentru confirmarea diagnosticului.
Biopsia de prostata – este singura metoda care confirma diagnosticul. Ea se face ori de cate ori una, doua sau cele trei analize de mai sus sunt modificate si se banuieste un cancer de prostata. Punctia-biopsie consta in extragerea unui fragment din tesuturile respective. Proba este apoi trimisa la examen anatomopatologic.

Text: Dr. Ana Andrei

Anexita o boala inflamatorie serioasa

Se spune ca patru din cinci femei active din punct de vedere sexual sunt afectate de aceasta boala, sigur este faptul ca netratata anexita poate provoca complicatii serioase si poate avea consecinse grave asupra fertilitatii femeii.

Anexita reprezinta atat o inflamatie a trompei cat si a ovarului. Termenul de boala inflamatorie pelvina este un termen general folosit atat pentru infectia acuta, cronica, subacuta sau recurenta a trompei si ovarului, cat si a structurilor adiacente.
Anexita se prezinta sub doua forme; acuta si cronica. In ambele cazuri se datoreaza unei flore microbiene mixte: germeni aerobi si anaerobi.

Caile prin care se realizeaza infectia sunt:

• calea limfatica , situtie frecvent intalnita dupa nastere sau dupa un avort
• prin contiguitate (din aproape in aproape) din flora vaginala aceasta fiind cea mai frecventa forma intalnita
• hematogena (prin fluxul sanguin) care este destul de rara si se manifesta in cadrul bolii TBC

 

Anexitele sunt exacerbate de o serie de factori: menstruatia, contactul sexual, examinarile clinice repetate.
Un aspect important de mentionat este faptul ca in perioada menstruala are loc o ruptura a barierei antibancteriene reprezentate de mucusul cervical ceea ce favorizeaza transmiterea ascendenta a agentilor infectiosi.
De asemenea agentii infectiosi se pot fixa de spermatozoizi ajungand in tractul genital superior.
O situatie particulara este reprezentata de transmiterea infectiei localizate la nivelul endometrului, secundare unui DIU (dispozitiv intrauterine) catre mucoasa trompei si ovarului.

Diagnosticul unei anexite acute se sustine pe urmatoarele simptome:

• durere in etajul abdominal inferior predominat in una din fosele iliace sau ambele in cadrul anexitei bilaterale cu iradiere pe fata internei a coapsei
• febra de obicei mai mare de 38 grade Celsius
• greata uneori insotita de varsaturi
• cefalee( dureri de cap )
• secretie vaginala purulenta

Complicatiile cauzate de anexita
Complicatiile care pot aparea daca procesul infectios continua fara a se realiza un tratament se datoreaza faptului ca organele pelvine incearca se limiteze procesul infectios si se vor forma aderente intre acestea cu desfiintarea planurilor intre tesuturi. Din complicatiile cele mai frecvente amintim:
– peliviperitonita
– abces tuboovarian
– peritonita generalizata
– celulita pelvina cu tromboflebita
Exista si complicatii cronice si acestea sunt obstructia trompei (40 % din cazuri dupa 3 episoade de anexita), sarcina extrauterina si sindromul dureros pelvin cronic ( 15 % din cazuri ).

Tratament:
Exista un tratament atat profilactic cat si curativ al anexitei
Cel profilactic implica diagnosticarea precoce si tratamentul oricarei afectiuni simptomatice a tractului genital inferior: uretrita,vaginita.
Tratamentul curativ consta alaturi de antibioterapie si in administrarea de analgetice, antiinflamatorii, repaus la pat, eventual indepartarea DIU daca este cazul, evitarea frigului .
Se asociaza de obicei doua antibiotice (ex: cefoxitina si doxiciclina) pentru a acoperi tot spectrul de agenti implicati in procesul infectios.
Recunoasterea cat mai precoce a inflamatiilor pelvine (anexita) si a tratamentului eficient al acestora este necesara pentru a impiedica afectarea inreversibila a sistemului reproductive.
Incidenta infertilitatii dupa primul episod de anexita este de 12 %.,insa diagnosticarea si instituirea tramentului antibiotic cat mai precococe si cu spectru larg va reduce incidenta complicatiilor mai ales daca tinem cont ca infertilitatea creste cu cat procesul inflamator este mai intens .
Anexita cronica este de obicei secundara modificarilor induse de inflamatia acuta initiala. Anexitele acute neindetificate si netratate corespunzator, utilizarea DIU si mentinerea lui o perioada indelungata determina instalarea unui proces inflamator cronic.
De o mare utilitate terapeutica, sunt curele balneoclimaterice care au efect benefic prin imbunatatirea metabolismului general al organismului, imbunatatirea circulatiei sanguine, activarea receptorilor genitali cu imbunatatirea tulburarilor locale hormonale, diminuarea durerilor. Cele recomandate sunt apele sarate de la Techerghiol, Amara, Sovata, Govora, Pucioasa.

cell phone tracker australia

de Dr. ANDREEA CATARIG, Centru de diagnostic si tratament Dorobanti, Calea Dorobanti nr 32 A.

Ce este sarcina extrauterina?

Implantare oului oriunde il alta parte poarta numele de sarcina extrauterina si reprezinta un adevarat pericol. In majoritatea cazurilor, acest tip de sarcina pune in pericol nu doar evolutia sarcinii, ci si viata mamei.

Localizarea anormala o reprezinta orice loc in afara de uter, respectiv trompa uterina, ovarul sau cavitatea abdominala. Cel mai adesea, sarcina extrauterina, numita si ectopica, se implanteaza in trompa uterina.

Cauze

Ceea ce impiedica „oul” sa se implanteze in cavitatea uterina este in general o inflamatie sau o obturare a drumului oului catre locul programat sa-i fi e casuta. Infl amatia pelvina, anexita, infectia cu clamidia, infectia gonoreica şi alte infectii lasate netratate duc la aparitia unor blocaje ale trompelor uterine sau la distrugerea cililor din interiorul acestora, cili ce au rolul de a conduce oul spre uter.

Ce se poate intampla

Daca nu este depistata la timp, dezvoltarea sarcinii ectopice duce la ruptura organelor interne şi la hemoragii interne foarte puternice, care pot pune in pericol viata mamei. Cu cat se descopera mai repede, cu atat complicatiile vor fi mai mici, putandu-se salva chiar şi trompa.

In cele mai multe cazuri, trompa unde se implanteaza „oul” este compromisa şi trebuie extirpata. Dar asta nu inseamna neaparat sterilitate, ci doar limitarea posibilitatii aparitiei unei noi sarcini, care poate fi tot ectopica sau normala.

Cum iti dai seama

De obicei, apar simptome asemenea sarcinii obişnuite – menstruatiei, sanilor, ameteli, greata, varsaturi −, dar sunt unele care te pot pune in garda, cum ar fi crampele musculare, durerile in partea de jos a abdomenului sau cele de burta numai intr-o parte, starile de lesin si micile sangerari in prima zi de asa-zis ciclu.

De regula, sangele este inchis la culoare, chiar cafeniu, iar cantitatea este foarte mica. In toate aceste cazuri e bine sa consulti imediat medicul si sa faci un examen ecografic pentru a stabili locul implantarii.

Ce se poate face

Cel mai des se apeleaza la tratamentul chirurgical prin intermediul unei laparoscopii, dar nu intotdeauna se extirpa si trompa.

De ce dureaza sarcina 9 luni

Te-ai intrebat vreodata de ce dureaza sarcina 9 luni si care este cauza pentru ca care puiul de om vine pe lume dupa 9 luni de viata intrauterina? La nastere copilul este complet neajutorat si nu poate supravietuii fara ajutor. Mai mult, in momentul in care copilul vine pe lume este insuficient dezvoltat, iar o parte din procesul evolutiv continuand in afara uterului in primul an de viata.

Cert este ca sarcina nu poate sa depaseasca momentul celor 9 luni pentru ca dimensiunea bazinului feminin nu poate permite evolutia sarcinii, peste acest moment. In plus, exista si o capacitate maxima pe care metabolismul matern nu o poate depasi, stiut fiind ca in cursul sarcinii rata metabolismului creste cu peste 50%. Cand acest nivel maxim este atins, mecanismele fine care regleaza si controleaza sarcina, declanseaza nasterea.

Prin comparatie cu alte primate puiul omului vine pe lume nedezvoltat. Spre exemplu creierul omului, la nastere, reprezinta doar 30 la suta din dimensiunea pe care o va avea la varsta adulta. La cimpanzei, la nastere creierul reprezinta 50 la suta din dimensiunea creierului de la varsta adulta. Pentru a atinge acest grad de dezvoltare si in cazul omului sarcina ar trebui sa dureze 16 luni, in loc de noua luni, se arata intr-un studiu realizat la Columbia University. Dar intr-o astfel de situatie apare asa numita „dilema obstetricala”, adica o circumferinta a craniului copilului mai mare decat capacitatea anatomica a pelvisului feminin de a se dilata.

Antropologii mai spun ca in cursul evolutiei omului s-a realizat un compromis intre perioada de dezvoltare a creierului, pentru un maximum de sanse de supravietuire la nastere si pelvisul ingust al femeii, si omului, in general, ca efect al mersului biped, astfel ca puii omului s-au nascut mai devreme decat ar fi fost ideal.

Interesant este ca daca perioada de gestatie a femeilor ar fi cu doar doua luni mai lunga, diferenta pentru corectarea „dilemei obstreticale” ar fi de doar trei centimetri, chestiunea care ar fi putut fi rezolvata in cursul evolutiei speciei umane. Cu toate acestea durata sarcinii a ramas de 9 luni.

O explicatie posibila se regaseste in rata metabolismului uman si in temperatura maxima normala a omului. Astfel incepand din a sasea luna de sarcina, femeile consuma permanent de doua ori mai multa energie pentru procesele metabolice de baza, adica corpul femeii se comporta vreme de trei luni de sarcina ca si cum al alerga pe bicicleta cu o viteza constanta de 20 de kilometri pe ora. Biologic organismul nu poate rezista la un astfel de efort daca sarcinii ar depasi cele 9 luni.

O ultima explicatie pentru care mama natura a oprit la 9 luni durata de sarcina a femeii este faptul ca, in cursul evolutiei, uriase ca timp fata de perioada moderna, femeia insarcinata trebuia sa se descurce singura si sa se achite de obligatiile pe care le aveau in comunitatea din care faceau parte. In concluzie, o sarcina care ar fi durat mai mult de 9 luni de zile punea in pericol si fatul, dar si pe mama si, in final, specia.

Una peste alta este remarcabil cum durata sarcinii a fost setata astfel incat sa ofere tuturor cele mai mari sanse de supravietuire.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-10

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XII, 46-50; XIII, 1-3)

n vremea aceea, În timp ce Iisus le vorbea mulţimilor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu El. Cineva I-a zis: „Iată, mama şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-#i vorbească“. Iar El i-a răspuns celui ce-I vorbea: „Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei?“ Şi întinzându-Şi mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată-i pe mama Mea şi pe fraţii Mei! Că tot cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela Îmi este frate şi soră şi mamă“. În ziua aceea a ieşit Iisus din casă şi S?a aşezat pe ţărmul mării. Şi s?au adunat la El mulţimi numeroase, aşa încât El a intrat în luntre şi stătea în ea şi toată mulţimea şedea pe ţărm Şi multe lucruri le-a grăit El în parabole, zicând: „Iată, ieşit-a semănătorul să semene.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-09

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XII, 38-45)

n vremea aceea au venit la Iisus unii dintre cărturari şi farisei, zicându-I: „Învăţătorule, vrem să vedem un semn de la tine“… Iar El, răspunzând, le-a zis: „Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, în afară de semnul lui Iona profetul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, tot aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, căci ei s’au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată, aici e mai mult decât Iona! Regina de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta şi-l va osândi, căci ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon; şi iată, aici e mai mult decât Solomon! Iar când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă şi nu găseşte, apoi zice: Mă voi întoarce în casa mea din care am ieşit; şi, venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el; şi ele intră şi locuiesc acolo; şi starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintâi. Aşa va fi şi cu neamul acesta viclean

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-08

MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XII, 14-16; 22-30)

n vremea aceea, fariseii au făcut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L piardă. Iisus însă, dându-Şi seama, a plecat de acolo. Şi mulţi au venit după El şi pe toţi i-a vindecat. Dar le-a poruncit să nu-L dea în vileag, Atunci au adus la El un demonizat orb şi mut şi l-a vindecat, încât cel orb şi mut vorbea şi vedea. Iar mulţimile toate se mirau, zicând: „Oare nu este Acesta Fiul lui David?“ Fariseii însă, auzind, ziceau: „Acesta nu-i scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor“. Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „Orice împărăţie care se dezbină în sinea ei se pustieşte, şi oricare cetate sau casă care se dezbină în sinea ei nu va dăinui. Şi dacă Satana îl scoate pe Satana, s’a dezbinat în sinea lui, dar atunci, cum va dăinui împărăţia lui? Şi dacă Eu îi scot pe demoni cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Dar dacă Eu îi scot pe demoni cu Duhul lui Dumnezeu, iată că împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi! Sau cum poate cineva să intre în casa unui om tare şi să-i răpească lucrurile, dacă mai întâi nu-l va lega pe cel tare şi pe urmă să-i prade casa? Cel ce nu este cu Mine e împotriva Mea, iar cel ce nu adună cu Mine, risipeşte.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-07

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XII, 9-13)

n vremea aceea, a venit Iisus în sinagoga iudeilor. Şi iată un om care avea o mână uscată. Şi L-au întrebat, zicând: „Este oare îngăduit să vindeci în zi de sâmbătă?“… Ca să-L învinuiască. Iar El le-a răspuns: „Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate afară? Cu cât mai preţios decât oaia este omul! Aşa că îngăduit este să faci bine sâmbăta“. Atunci i-a zis omului: „Întinde-ţi mâna!“ El a întins-o şi ea şi-a revenit, sănătoasă ca şi cealaltă.

Hrana pentru suflet insetat: In tara Hategului, la Prislop, pe urmele minunilor parintelui Arsenie Boca

Probabil ca nu intelegem ce inseamna sa simti credinta cu adevarat pana nu avem anumite experiente ale contactului cu lumea divina care ne reseteaza complet tot ce credem ca am sti despre ce inseamna scopurile vietii.

Multa lume se duce la Prislop, la parintele Arsenie Boca, mai exact la mormantul sau, pentru a gasi alinare, pace, vindecare, intelegere sau pur si simplu pentru a se regasi. Un drum la Parintele iti poate schimba total viata. Aparent nu se intampla nimic iesit din comun insa totul se modifica la nivelul lui “a fi”. Cand te duci esti cineva, cand pleci esti altcineva. Ca stare, ca suflet, ca intelegere a ce conteaza cu adevarat in viata. Iar acest lucru se poate intampla in doar jumatate de ora de contact cu miracolul numit Prislop.

 

Drumul din Bucuresti dureaza in jur de 6 ore si trece prin Pitesti, Valea Oltului, Sibiu, iar destinatia finala este Hateg (sau Hunedoara). O data ajuns acolo, descoperi o zona incredibil de frumoasa si de pura, cu oameni blajini, dealuri verzi si munti falnici, mancare traditionala excelenta si mai ales o stare de pace si liniste pe care agitata noastra capitala nu o mai ofera demult.

Din Hateg pana la Prislop sunt 15 kilometri strabatuti printre casute si pensiuni, dealuri si drumuri serpuitoare prin paduri.

Pe masura ce ne apropiam de intrarea la manastire, soarele finalului de zi parea ca ne saluta intr-un mod ghidus si jucaus, proiectand pe cer jocuri de lumini si culori incredibile.

Intrarea la manastirea maicutelor se face cu reguli stricte: telefoanele mobile trebuie sa fie inchise, fotografiatul si pozatul la mormantul sfant sunt interzise iar tinuta vestimentara trebuie sa fie decenta, respectiv femeile nu au voie in pantaloni si cu capul descoperit iar barbati nu au voie decat cu pantaloni lungi.

Intreaga zona este ca un parc impecabil, mai exact este desprinsa din Rai. Curatenia intretinuta de maicute este desavarsita; mirosul dealurilor si a fanului proaspat cosit iti readuc dorul copilariei iar linistea pioasa pe care musafirii o traiesc te face sa simti inca de la intrare prezenta a Ceva sau Cineva cu mult mai mare ca tine in fata caruia nu poti decat sa te inclini.

In bisericuta mica de la Prislop se primesc acatiste care sunt citite de parintele Nifon, un mare spirit vazator de duh sfant, ce stie ce gandesti, ce simti si de ce ai venit acolo.

In partea dreapta a bisericii este un izvor cu o apa incredibil de dulce dar si apa sfintita, agheasma mica, pe care credinciosii o iau ca sa o bea dimineata pe stomacul gol. Maicutele spun ca aceasta apa sfintita are puteri foarte mari de protectie de cel rau, in special daca crezi in ea.

Stand de vorba cu una din maicutele locului, ii spuneam: Maicuta, parca imi e si rusine sa tot cer, desi lista de dorinte este lunga, ca la fiecare. Simt nevoia doar sa multumesc pentru tot ce sunt si am, pentru copil, pentru familie, pentru viata.

Iar maicuta imi raspunde: stiti care este una din cele mai bune rugaciuni, spunea Parintele?

Intai de toate, sa incepeti rugaciunea spre Dumnezeu Tatal ceresc si Maica Domnului, apoi o adresati Parintelui Arsenie. Iar in rugaciune sa cereti aceste 4 lucruri trebuincioase unui suflet sanatos: sa vi se ierte pacatele facute cu voie sau fara de voie si sa vi se dezlege orice facatura a celor rai, apoi sa primiti acoperire de tot raul, apoi sa vi se mijloceasca obtinerea de pace sufleteasca si har, apoi sa vi se pastreze loc de mantuire si lumina in imparatia cerurilor. Harul este cel mai important dar pe care cineva il poate primi. Harul este cel care te face sa traiesti fiecare zi ca pe o sarbatoare si bucurie chiar daca unele zile sunt mai grele ca altele. Harul te face sa te simti conectat permanent si sa simti ca nu esti singur.

Cu aceste ganduri si cuvinte in minte si suflet, ne indreptam spre zona de deal din spatele bisericii unde se afla mormantul parintelui Arsenie Boca si a maicutelor de la Prislop trecute la Domnul. Acolo, totul e diferit. Brazii sunt de un albastru incredibil, florile sunt la ele acasa iar mirosul este desprins din Rai, amestec de brad, foioase si flori de tot chipul.

Reusesc sa fac cateva fotografii mai departe de mormantul sfant, intrucat acolo nu este permis. Intr-una din fotografii imi apare o lumina alba coborata din cer. Sa fie raza de soare sau semn de la parinte ca este cu noi? Alte fotografii nu au avut parte de aparitia luminii albe, asa incat aleg sa cred ca este un semn de sus. Iar cu credinta fiecaruia nu te pui: In ceea ce crezi, creezi si traiesti.

 

Intr-o liniste desavarsita, oamenii stau la rand. Cei ce coboara, povestesc din experientele lor de la mormant sau din cele traite alaturi de parintele Arsenie pe care l-au cunoscut din timpul vietii sale. Sunt multi oameni veniti sa aduca multumire parintelui pentru felul in care li s-a schimbat si linistit viata dupa intalnirea cu el, chiar si de dincolo.

Deja e de notorietate sa intalnesti oameni care povestesc lucruri incredibile, miracole considerate de lumea noastra, de la rezolvari de situatii disperate la vindecari spectaculoase. Acolo e tara minunilor cu adevarat.

Apropiindu-ma de sfantul mormant, am trait sentimentul clar ca acolo nu e doar un mormant ci ca ma intalnesc cu parintele Arsenie care e prezent printre noi si ne vede si aude pe fiecare, asa cum facea si in timpul vietii sale.

Mormantul este imprejmuit de crini albi si in jur e plin de ghivece de flori pe care credinciosii le aduc ca semn de iubire pentru parinte.

Pe masura ce asteptam la rand, m-a cuprins o emotie foarte mare si am inceput sa plang puternic datorita unei stari pe care pana atunci nu am mai simtit-o in viata mea. Era starea de credinta si iubire total neconditionata, starea in care nu vrei nimic ci doar esti si ai privilegiul sa traiesti cateva clipe in prezenta unui spirit de lumina de o maretie si bunatate incredibila. Nici nu stiu cand am si ajuns in dreptul sfantului mormant si am atins crucea sfanta si pamantul in care florile plantate nu se ofilesc niciodata. Ma uitam la acel pamant din care stiam – conform relatarii unei carti recent editate si scrise de un parinte apropiat de Arsenie Boca – ca la 6 ani dupa moartea sa a tasnit apa valuri valuri din pamant, de a fost nevoie sa fie dezgropat parintele iar osemintele sa fie mutate in alt sicriu. Iar acea apa a fost tamaduitoare pentru toti ce au avut privilegiul de a o atinge. Acum, eram si eu in fata locului minune.

Dupa momentul meu de reculegere care nu a durat foarte mult, intrucat era multa lume la coada, m-am retras intr-un loc ferit sprijindu-ma de tulpina unui brad. Acolo stateam si priveam mormantul, vorbind cu parintele. I-am spus: “te rog frumos, parinte, nu am reusit sa te cunosc in timpul vietii tale dar simt ca esti ca si viu acum. Te rog, da-mi un semn, vorbeste si cu mine, te rog.”.

La nici 5 minute dupa acest gand – la care, sincer, nu asteptam sa primesc vreun raspuns desi ma consider o persoana credincioasa – iese din zona de brazi din fata mormantului maica sefa responsabila cu florile si cu buna organizare a mormantului parintelui, ia un ghiveci de crizanteme albe de la mormant, se indreapta spre mine direct, imi ofera floarea si imi spune: “primiti o floricica alba, cadou de la parinte, mi-a spus sa v-o ofer”.

Este greu de pus in cuvinte ce am simtit. Am ramas inmarmurita cu floarea in mana, uitandu-ma cat de multa lume era in jurul meu si in acea clipa eu fusesem cea care a primit acest semn miraculos sub acea forma. Cu siguranta ca parintele a raspuns fiecaruia in parte conform cu cererea sau credinta sa. Insa floarea pe care o imbratisam cu putere la piept era dovada clara ca parintele nu doar m-a auzit dar a dorit sa imi arate acest lucru prin ceva palpabil.  Ce mai poate fi spus? Acolo cel mai bine este sa simtim fiecare ceea ce Dumnezeu ne trimite sa simtim.

Intr-o stare de parca as fi plutit, in care cu greu mai recunosteam ceva in jur, de parca se scursesera ani si nu minute fata de cand urcasem dealul, am plecat in mirosul imbatator al fanului cosit si trifoiului inflorit, nu inainte de a lua apa sfintita pentru lungile zile ce vor urma pana cand vom reveni la Prislop spre a simti din nou starea unica de iubire unica pentru Dumnezeu si pentru parintele Arsenie.

Daca nu ati fost inca la Prislop, dedicati-va cateva zile si mergeti in Tara Hategului. In afara de frumusetea dumnezeiasca a locului, familia va avea de o experienta incredibila ce va va uni si mai mult. Copiii nostri merita tot ce e mai bun iar o calatorie in acea zona si o hrana pentru sufletul lor este unul din darurile cele mai de pret pe care noi ca parinti le putem oferi.

Daca va cazati in zona Hategului, iata propuneri de a va petrece zilele libere iar dupa-amiaza spre seara sa mergeti la Prislop la sfantul mormant, fiind mai liber la acea ora :

In zona Sarmizegetusa puteti vizita: Muzeul arheologic, Amfiteatrul roman, Cetatea Ulpia Traiana, Biserica Densus.

In zona Hateg puteti vizita: Rezervatia de zimbri, manastirea Prislop, Cetatea Regia Sarmizegetusa.

In zona Hunedoara: Castelul Corvinilor, Cetatea Devei, Parcul dendrologic Simeria.

In zona Retezat: Valea Raului Mare, Barajul Raul Mare Retezat, Parcul National Retezat, Rotunda, Lacul Bucura.

Maicutele de la Prislop au o vorba: La Parintele Arsenie nu ajungi decat atunci cand esti pregatit.

Dati-va voie sa fiti pregatiti si mergeti sa duceti Parintelui o floare in ghiveci, in dar, macar si pentru a-i multumi pentru cate a facut si face pentru oameni.

El va asteapta daruindu-va o stare de iubire si de credinta autentica cum, poate, nu ati mai trait vreodata in viata si care va va hrani si uda sufletele cu tot ce aveti nevoie pentru a vedea viata exact asa cum este: o sursa de bucurie pentru care sa multumim Cerului permanent, asa cum facea Parintele mereu.

Iata un film documentar minunat despre viata si minunile parintelui Arsenie Boca, ce va va introduce mai bine in starea si emotia specifica intalnirii cu el.

 

 

Sa va fie de folos.

Cu dragoste,

* sfatulparintilor.ro

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-06

DUMINICA A PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (VIII, 5-13)

n vremea aceea, Pe când intra Iisus în Capernaum s’a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: „Doamne, servul meu zace slăbănog în casă, cumplit chinuindu-se“. Şi Iisus i-a zis: „Voi veni şi-l voi vindeca“. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi servul meu se va tămădui. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te! şi se duce; şi altuia: Vino! şi vine; şi robului meu: Fă asta! şi face“. Auzind acestea, Iisus S’a minunat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevăr vă grăiesc, nici în Israel, n’am aflat atâta credinţă! Şi vă spun Eu vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor şedea la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob în împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor“. Şi i-a zis Iisus sutaşului: „Du-te, să-ţi fie după cum ai crezut!“ Şi s’a însănătoşit servul său în ceasul acela.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-05

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (VIII, 14-23)

n vremea aceea, venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. Şi S’a atins de mâna ei şi ea s’a ridicat şi Îi slujea. Şi făcându-se seară, I s’au adus mulţi demonizaţi şi El a scos duhurile prin cuvânt şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profetul Isaia ce zice: Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre le-a purtat. Şi văzând Iisus mulţimea împrejurul Său, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. Şi apropiindu-se un cărturar, I-a zis: „Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge“. Dar Iisus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul“. Un altul dintre ucenici I-a zis: „Doamne, dă-mi voie ca mai întâi să mă duc şi să-l îngrop pe tatăl meu“. Iar Iisus i-a zis: „Tu vino după Mine şi lasă-i pe cei morţi să-şi îngroape morţii“. Şi intrând El în corabie, ucenicii Săi L-au urmat.

Cum miroase diavolul ?

 Mirosul este simtul cel mai fin cu care am fost inzestrati de Dumnezeu. Fiecare lucru din aceasta lume porta cu sine un anumit miros specific. Putem spune ca mirosul este o buna „carte de vizita” a lucrurilor cu care intram in contact. Dar, nu trebuie uitat faptul ca mirosul caracterizeaza si lumea spirituala. Ingerii au si ei mirosul lor.

Ingerii lui Dumnezeu, care se impartasesc neincetat de harul lui Dumnezeu, poarta cu ei o mireasma mai placuta decat toate cele existente pe acest pamant. In vietile sfintilor, cand sunt povestite descoperirile dumnezeiesti, adesea se spune ca incaperea sau locul cu pricina s-a umplut de o mireasma placuta. Tot omul poate cunoaste cu propriile simturi aceasta mireasma minunata a harului dumnezeiesc, atunci cand saruta cu evlavie Sfintele Moaste. Prin dobandirea sfinteniei, trupurile sfintilor dobandesc un miros placut pe care-l pastreaza si dupa moarte.

La randul sau, diavolul are mirosul sau propriu, diferit de toate mirosurile existente pe pamant. Ca unul care s-a indepartat in chip desavarsit de Dumnezeu, diavolul a capatat un miros vesnic de iad, un miros mai greu decat moartea, care nu poate fi descris. Cand se descopera oamenilor, diavolii emana o duhoare greu de suportat, mai urata decat toate mirosurile neplacute din aceasta lume. In acest sens, precum vom vedea, multe sunt marturiile sfintilor.

Mirosul urat

Mirosul urat, atat al omului, cat si al anumitor lucruri din jurul sau, este un rod al pacatului. Mai inainte de caderea in pacat, nici omul, nici vreun lucru dintre cele create de Dumnezeu „bune foarte”, nu puteau mirosi urat. Prin pacat a intrat in lume mirosul cel urat, stricaciunea si moartea.

Inlaturarea mirosurilor urate se poate face mai lesne printr-o vietuire sfanta, decat prin crearea parfumurilor, care doar acopera mirosurile urate si pacalesc simturile. Daca cinstitele Moaste miros frumos si dupa moartea trupeasca a sfintilor, cu atat mai mult ele au mirosit frumos inca in viata fiind aceia.

Cum miroase diavolul ?

Diavolul isi face simtita prezenta in lume si prin miros. Astfel, parintele Daniel de la Rarau spune: „Formele aparitiei demonice sunt nenumarate, ele grupandu-se, dupa recunoasterea senzoriala (prin simturi), in cuvinte, zgomote si mirosuri.” Iar marturia sfintilor aceasta este: acolo unde se manifesta diavolul, dupa plecarea lui, ramane in urma un miros insuportabil.

Marturii ale Sfintilor

Cuviosul Pahomie cel Mare, fugind odata de galcevile manastiresti, i-a stat inainte diavolul, in chip luminos, si i-a zis: „Bucura-te, Pahomie, caci eu sunt Hristos si am venit la tine ca la prietenul meu.” Sfantul, socotind in sine, gandea ca venirea lui Hristos la om se face plina de bucurie si fara de frica, astfel incat toate gandurile omenesti se sting in ceasul acela si se intraripeaza toata mintea in vedenia care se vede. „Iar eu – cugeta cuviosul – vazand aratarea acestuia ce-mi sta in fata, sunt plin de tulburare si ma tem. Deci, acesta nu este Hristos, ci satana!”

Apoi, sculandu-se ingradit cu credinta catre Dumnezeu, sfantul a zis cu indrazneala: „Du-te de la mine, diavole, caci esti blestemat tu si vedenia ta si mestesugirile sfaturilor tale celor viclene.” Iar diavolul, indata s-a stins si s-a facut ca praful, a umplut chilia de putoare si a tulburat vazduhul, fugind si strigand cu glas tare: „Eu am voit ca acum sa te arunc sub picioarele mele; iar tu, apucand mai inainte, m-ai spurcat, si in toate zilele biruindu-ma ma batjocoresti; pentru ca este mare puterea lui Hristos, Care va ajuta voua monahilor; insa nu voi inceta sa ma lupt cu voi, de vreme ce se cade ca lucrul meu sa-l savarsesc.”

*

Cuviosul Iustin de Celie, intr-una din predicile sale, spune: „Sfantul Eftimie cel Mare, duhovnic vazator cu duhul, simtea mirosul urat al unui gand de desfranare pe care un frate din manastirea sa il avea in minte. Pe acest frate il urmarea ispita si gandurile de desfranare nu-i dadeau pace. Sfantul a simtit un miros urat. Astfel, fratele meu, sufletele noastre raspandesc buna-mireasma sau duhoare. Aceasta o simt Sfintii ingeri, care sunt imprejurul nostru. Fiecare pacat din sufletul meu si al tau raspandeste miros urat. (…)

Daca simti vreun pacat intru tine, vreun miros greu, sa cunosti ca orice inger se indeparteaza de la tine. Vreun pacat mai vechi, vreun pacat nepocait pe care il purtam intru noi de ani de zile, acesta este o imensa duhoare de care fug toti ingerii. De aceea ne-a daruit Domnul Sfintele Taine: ne-a daruit Sfanta Impartasanie pentru a ne inmiresma si a ne umple de pace.”

*

Un frate oarecare din lavra, cu numele Emilian, odata intr-o noapte ce se lumina spre duminica a fost suparat cumplit de diavolul desfranarii si prin urate naluciri, i-a tulburat mintea grozav. Deci, in ceasul cantarii de psalmii cei de noapte, Sfantul Eftimie, venind spre biserica, s-a intalnit cu el la un loc intunecos. Iar batranul Eftimie a mirosit duhoarea diavoleasca si, banuind a fi o lucrare a diavolului, a suflat, zicand: „Departeaza-te pe tine Dumnezeu, necuratule duh.” Si, indata, fratele a cazut, facand spume.

Apoi, poruncind Sfantul Eftimie a se aduce lumina, a zis parintilor celor ce s-au adunat: „Priviti acest frate, care din tinerete pana acum s-a purtat bine si intru curatia trupului a vietuit; dar putin ranindu-se cu dezmierdarea trupului, astfel s-a stapanit de diavol. Pentru aceasta, de-a pururea zic voua: sa ne inarmam pe noi impotriva uratei naluciri, pentru ca cei ce se ispitesc de dezmierdari trupesti, chiar neapropiindu-se de trupuri, totusi cu mintea pacatuiesc. Deci, cu toata grija, fiecare din noi sa-si pazeasca judecata mintii sale, apoi cu grija si cutremur sa lucreze mantuirea sa.”

Pe acest frate, pe care il priviti, spre intelepciunea noastra si a multor altora a voit Dumnezeu a se stapani de diavol. Ci sa rugam pe Dumnezeu Care l-a pedepsit si nu l-a omorat, sa izbaveasca zidirea Sa, de bantuirea necuratului si iubitorului de dezmierdare duh.” Deci, rugandu-se parintele purtator de duh sfant, a iesit diavolul, strigand si zicand: „Eu sunt duhul desfranarii.” Si a umplut tot locul de miros ca de pucioasa ce arde. Si, de atunci, Emilian s-a izbavit de gandul lui si s-a facut vas de alegere.

*

Un cuvios ascet locuia in Schitul Kapsocalivia, din Sfantul Munte Athos. Odata, el a auzit o bataie in usa. Era cineva imbracat ca un calugar si cu un rucsac in spate, plin cu paine uscata, de care mancau toti ascetii.

– Cine esti? l-a intrebat evlaviosul parinte.

– Sunt un duhovnic de la Schitul Sfanta Ana.

– Daca esti monah si mai ales parinte duhovnicesc, fa o inchinaciune.

Imediat ce strainul a auzit aceste cuvinte, a disparut (pentru ca era un demon) si a lasat in urma lui un miros urat, care a tinut trei zile.

Diavolul nu face inchinaciuni, nici nu I se inchina lui Dumnezeu.

*

Cuviosul Iosif Isihastul, in „Marturii din viata monahala”, spune: „Ce este mai murdar decat mandria si ce este mai rau mirositor decat necuratii demoni? Cu toate acestea, ii lasi sa te murdareasca. Este usor sa-i lasi sa vina si sa-ti strice toate zidurile de aparare. Sa vedem, insa, cum vei reusi sa-i alungi! Este usor sa primesti gandurile rusinoase si murdare, dar sa vedem, dupa aceea, cum vei reusi sa te curatesti!”

Si tot el mai zice: „Nimic altceva nu uraste mai mult Dumnezeu decat necuratia trupului, care vine din placerea cea fara de lege. Acela care desfraneaza cu gandurile rusinoase, miroase tot ca un caine mort. In timp ce acela care se lupta si isi pastreaza trupul curat si mintea neintinata de ganduri murdare, asa si rugaciunea lui se ridica la cer ca o tamaie bine mirositoare. Am vazut in fapt ceea ce iti spun acum. Nu exista alta jertfa mai bine mirositoare catre Dumnezeu ca neprihanirea trupului, care se dobandeste cu lupta infricosatoare si cu sange. Am multe de spus in legatura cu fericita neprihanire, ale carei roade le-am gustat, dar acum nici tu si nici surorile celelalte nu puteti sa le purtati. Acum, un singur lucru va spun: chiar si hainele celor care sunt curati raspandesc mireasma de bun miros in toata incaperea unde se afla, ca un vas de mir. Acesta este semn de la Dumnezeu pentru neprihanirea lor si pentru fecioria lor preasfintita.”

Unii din cei ce l-au cunscut pe Gheron Iosif Isihastul au dat bune marturii despre el, dupa moartea sa. Astfel, un monah din obstea din Nea Skiti, care nu a putut participa la slujba inmormantarii Cuviosului, a fost vizitat la 40 de zile de insusi batranul Iosif, iar locul unde se afla s-a umplut de buna mireasma.

*

Dumnezeu este bun si frumos. Diavolul este rau si urat.

Dumnezeu aduce pace si odihna. Diavolul aduce tulburare si frica.

Harul dumnezeiesc este bine-inmiresmat.

Pe unde paseste diavolul, locul se umple de un miros insuportabil.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-04

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XII, 1-8)

n vremea aceea mergea Iisus printre holde într’o zi de sâmbătă, iar ucenicii Săi au flămânzit şi au început să smulgă spice şi să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis către El: „Iată, ucenicii tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta“. Iar El le-a zis: „Oare n’aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau cu el?, cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile punerii-înainte, care nu-i erau îngăduite lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor? Sau n’aţi citit în lege că preoţii în templu calcă sâmbăta în zi de sâmbătă şi sunt fără vină? Ci v’o spun Eu vouă că aici este Unul mai mare decât templul! Dacă ştiaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă, n’aţi fi osândit pe cei nevinovaţi. Că Fiul Omului este Domn al sâmbetei“.

camere mare

 

Neptun

http://www.mobotix.ro/camere_supraveghere_live_ro_3054.html

 

Mamaia

http://www.mobotix.ro/camere_supraveghere_live_ro_5304.html

 

 

 

Paradoxurile concubinajului

„Trăim împreună fără să fim căsătoriţi civil. Astfel, ne cercetăm relaţia, înainte de a o înregistra la Stat. Ce este rău în acest lucru?” (Marina B.)

– Este foarte bine că vă cercetaţi sentimentele. Dar ce legătură are căsătoria cu aceasta? Dacă nu sunteţi siguri că vă veţi căsători, atunci e mai bine să trăiţi separat, fiindcă încercarea sentimentelor nu presupune neapărat şi convieţuirea. Atunci când Domnul l-a creat pe Adam, El nu a creat mai multe Eve şi nu a spus: „încearcă, Adam, şi vezi care ţi se potriveşte.” Domnul a creat o singură femeie şi i-a binecuvântat pe Adam şi pe Eva la convieţuire. Dacă acest principiu se încalcă, atunci oamenii pierd binecuvântarea lui Dumnezeu. Pe deasupra, pentru femeie rolul de concubină, spre deosebire de cel de soţie, este înjositor.

Dacă un tânăr nu este convins că o iubeşte pe fata cu care se întâlneşte, nu are dreptul să se folosească de tinereţea, nurii şi frumuseţea ei. Domnul i-a creat pe oameni, bărbaţi şi femei, nu pentru că ei să se „distreze”, fără nici o obligaţie unul faţă de celălalt.

Este important să înţelegem că relaţia de concubinaj este păgubitoare atât pentru sufletul bărbatului, cât şi pentru cel al femeii. Rolul de concubina aşază femeia într-o situaţie nefirească. În primul rând, ea nu este sigură de viitor. Şi nu se ştie care va fi rezultatul acestui „test”: va deveni ea oare soţie sau va rămâne singură, cu sufletul rănit şi cu o experienţă amară a unei false casnicii? Dacă experimentul nu va reuşi, nu putem decât să ne închipuim câtă suferinţa, înjosire şi nedreptate va îndura această femeie. Şi aceste lucruri nu sunt fără repercusiuni pentru suflet. Astfel, femeile îşi distrug în mod conştient personalitatea. Drept rezultat, avem de-a face cu bărbaţi iresponsabili, infantili, răutăcioşi, dar şi cu femei agresive, puse pe scandal şi înrăite.

Verificaţi stabilitatea relaţiei dumneavoastră, dar nu treceţi peste linia trasată de Dumnezeu, fiindcă aceasta este distructiv pentru personalitate. Pe o astfel de bază nu poate fi construită o familie.

„De ce trebuie să îşi înregistreze relaţia la Stat doi tineri care se iubesc? Oare poate influenţa sentimentele o ştampilă?” (Tatiana D.)

– Sigur că influenţează, şi aceasta s-a verificat prin experienţa multor generaţii. Atâta timp cât nu există acea ştampilă, voi nu sunteţi soţ şi soţie; nu aveţi obligaţii şi nici o responsabilitate unul faţă de celălalt. Relaţia pluteşte în aer şi nu vreau să amintesc aici despre responsabilitatea faţă de Dumnezeu, ci doar de responsabilitatea faţă de societate. Astăzi vă iubiţi, iar mâine nu, şi atunci vă veţi despărţi. Avem o mulţime de exemple în acest sens, în societate. Trăind astfel, vă furaţi singuri fericirea, fiindcă aceasta nu poate fi completă în afara familiei. Relaţiile extraconjugale sunt păcătoase. Aceasta necurăţie se răspândeşte apoi asupra întregii vieţi, sub toate aspectele ei.

Şi da, unul din felurile în care îţi poţi arăta dragostea este acela de a înregistra relaţia la Stat. A lua asupra ta responsabilitatea pentru cel de aproape al tău şi a declara acest lucru în faţa tuturor este privit astăzi, din păcate, ca un act de eroism. Dar dacă iubiţi cu adevărat, atunci nici nu vă veţi gândi prea mult la ştampila. Aşa că este bine să vă cununaţi şi să trăiţi împreună în veselie.

„Astăzi nu este la modă şi nici în conformitate cu contemporaneitatea să-ţi păstrezi curăţia. Multe fete sunt convinse că au doar două căi: fie să trăiască fără acte, fie să rămână fete bătrâne.” (Natalia P.)

– Acest punct de vedere este fals. În primul rând, neprihănirea este un dar deosebit al lui Dumnezeu. Fata, prin natura sa, este creată pentru a fi păzitoare a neprihănirii. Şi această calitate extraordinară trebuie păstrată că ochii din cap, fără a te deda minciunilor neruşinate.

Într-adevăr, astăzi să păstrezi curăţia este greu. Mult mai uşor este să te dedai ispitei şi să faci „experimente” care distrug personalitatea. Cuvântul „desfrânare” provine de la „frână”, „înfrânare”. Uitaţi-vă numai la cei care s-au hotărât să trăiască fără acte. Sunt ei oare fericiţi? După câteva astfel de „experimente” fetele îşi pierd atitudinea sănătoasă faţă de sine. Apare atunci complexul de om de calitate inferioară. În urma unor astfel de insuccese mai poţi oare încerca să-i demonstrezi unei feţe că există posibilitatea întemeierii unei familii solide? Într-adevăr, puţine fete îşi mai păstrează astăzi curăţia până la căsătorie. Tocmai de aceea multe căsătorii se şi destramă. Omul contemporan aleargă după plăceri, fără să se gândească la faptul că familia înseamnă responsabilităţi, creşterea de copii şi întreţinerea familiei.

Ceea ce se întâmplă astăzi mărturiseşte doar despre degradarea societăţii. Bărbaţii au o atitudine de consumism faţă de femei. Vinovate de aceasta sunteţi chiar dumneavoastră, domnişoarelor, fiindcă aţi alintat prea mult bărbaţii. O fată trebuie să fie inaccesibilă şi atunci bărbatul va da dovadă de calităţi morale: bărbăţie, tărie de caracter, asiduitate, bunătate şi tandreţe. El va deveni cavaler, apărător al curăţiei şi neprihănirii feminine. Astfel, bărbatul va fi nevoit să vă cucerească încrederea şi dragostea, manifestând calităţi de bărbat adevărat, nu de afemeiat.

„Prietena mea a fost de acord cu concubinajul, numai că alesul ei nu-i propune să se căsătorească. Ce sfat i se poate da în acest caz?” (Margareta N.)

– Dacă tânărul nu cere în căsătorie o fată, atunci ea va trebui să aducă vorba despre aceasta. Sfatul meu este următorul: să prindă curaj şi să-i spună calm că îl iubeşte şi că vrea să întemeieze o familie cu el. Trebuie să-i spună că ea a făcut deja alegerea şi că aşteaptă ca el să ia atitudine. Iar dacă bărbatul nu este gata să facă pasul spre căsătorie, atunci să trăiască separaţi.

Dacă prietena dumneavoastră îi este, într-adevăr, dragă şi el o vede că pe jumătatea lui, soţia, prietenă, mama copiilor, atunci va spune că este de acord să meargă cât mai curând la starea civilă. Nu are nici un rost să asculte argumentele acestuia împotriva căsătoriei fiindcă orice negare a să nu are cum să fie consistentă. Capacitatea feminină de a compătimi poate să joace o festă într-un astfel de caz. Fetele răbda şi trec cu vederea inactivitatea bărbaţilor, neputinţa sau lipsa lor de dorinţa în înfruntarea greutăţilor.

Dacă însă ea este pentru el doar o joacă, atunci pasul acesta serios nu va fi realizat şi el va pleca şi, cu cât mai devreme se va întâmpla aceasta, cu atât va fi mai bine.

„Sunt complexată. Am 21 de ani şi multe dintre prietenele mele sunt deja căsătorite, unele au şi copii. Eu sunt virgină şi mi se spune că această noţiune este una învechită, iar dacă mă voi păstra aşa, nu mă voi mărita. Îmi dau seama că desfrânarea este un păcat, dar ce-i de făcut?” (Veronica)

– Nu vă lăsaţi manipulată. Aţi spus foarte bine că desfrânarea este un păcat. Vom puncta şi că acesta este un păcat de moarte, care duce sufletul în întunericul iadului. Doar pocăinţă adâncă şi îndreptarea vieţii reunesc un astfel de suflet cu Dumnezeu şi cu Sfânta Sa Biserică. Desfrânarea îl lipseşte pe om de harul lui Dumnezeu. Fiind lipsit de har, desfrânatul se lipseşte şi de pacea sufletească. Astfel de oameni sunt nevrotici şi adesea neliniştiţi. De aceea ei se şi află tot timpul în căutare de noi aventuri şi plăceri.

Desfrânarea îl lipseşte pe om de posibilitatea de a iubi cu adevărat. De obicei, cei vinovaţi de acest păcat nu pot să întemeieze o familie stabilă şi nici să educe copii sănătoşi din punct de vedere moral. Cât despre SIDA, bolile venerice, avorturi şi infertilitate în cazul patimii amintite cred că este de prisos să mai vorbim.

Acum, să ne întoarcem la prietenele dumneavoastră mai „avansate” în acest domeniu. Aşa cum întunericul nu se înţelege cu lumina, la fel şi fecioria pentru un desfrânat este ca o admonestare, tulburându-i conştiinţa. De aceea, ele ar dori să nu audă niciodată despre aceasta şi măsoare totul cu măsura lor.

Căsătoria a fost creată de Dumnezeu, iar familia, gândită de El ca o mică Biserica. Fetele creştine cuviincioase se rugau Domnului şi Maicii Domnului pentru a li se dărui un soţ, se păstrau pentru acesta şi se înfrumuseţau prin modestie, neprihănire şi smerenie, acestea fiind zestrea lor. În vechime se spunea: „Modestia este podoaba fetei” şi de aceea familiile erau trainice.

„Unele femei explica infertilitatea lor prin concubinajele pe care le-au avut înainte de căsătorie. Se poate face o astfel de conexiune?” (Inesa C.)

– Este greu să dai un răspuns foarte sigur. Un cunoscut ginecolog ortodox din Moscova susţine că schimbul partenerilor nu rămâne fără urmări pentru femeie. Cauzele infertilităţii sunt multe şi putem vorbi atât de un diagnostic medical, cât şi de unul spiritual. Primul trebuie stabilit, în mod obligatoriu, de medici.

Din punct de vedere spiritual însă, convieţuirea în afara căsătoriei este un păcat, şi încă un păcat de moarte. Aceasta este interzisă de Domnul. Dar Dumnezeu este milostiv şi îl iartă pe omul care cere iertare, se pocăieşte cu adevărat şi îşi schimbă viaţa ulterioară, fără să mai încalce legile morale.

Dmitri Avdeev

Articol preluat din volumul „Femeia şi problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox”, Ed. Sophia