20
iul.
14

Orgoliul

cearta._despartire_0

Doi soţi, un bărbat şi o femeie, pentru nişte nimicuri, s-au certat. Se mai întâmplă în familie, chiar şi în familiile creştine. Şi nu vorbeau. Fiecare o făcea pe supăratul, fiecare îl considera pe celălalt că e vinovat şi nu voia nici unul să rupă tăcerea; mai ales bărbatul, care se considera superior, fiind şi om de afaceri.

La un moment dat, bărbatul trebuia să plece într-o călătorie de afaceri şi avea avion a doua zi dimineaţă.

De obicei, când trebuia să se scoale mai de dimineaţă, îl trezea soţia, dar acum, fiind hotărât să nu rupă el tăcerea primul, nu i-a zis soţiei să-l trezească. Totuşi avea nevoie se trezească mai de dimineaţă, de aceea, fiind mai „înţelept” (ca de obicei), a scris pe o bucată de hârtie “Te rog să mă trezeşti la ora 5“ şi a lăsat biletul unde ştia că soţia o să-l găsească. În dimineaţa următoare, bărbatul se trezeşte şi vede că este ora 9 şi că a pierdut avionul.

Furios, tocmai se pregătea să se certe iar cu soţia lui pentru că nu l-a trezit, când, lângă pat, ce credeţi că observă: lângă hârtia pe care scrisese el seara “Te rog să mă trezeşti la ora 5“, era un bileţel pe care scria “Este ora 5. Trezeşte-te !”.


0 Responses to “Orgoliul”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.213 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: