Arhivă pentru 3 august 2014

03
aug.
14

WSJ: Tot sistemul financiar mondial va fi lovit

Cel mai mare creditor din Europa Centrală şi de Est, Sberbank, a anunţat vineri că decizia liderilor UE de a include banca pe lista instituţiilor sancţionate ‘subminează fundaţiile sistemului financiar mondial şi nu va contribui la atenuarea crizei cauzată de situaţia din Ucraina’, arată publicaţia americană ‘Wall Street Journal’.

Joi, UE a anunţat că bănci de stat precum Sberbank, VTB Bank, Gazprombank, Vnesheconombank şi Rosselkhozbank se află pe lista băncilor şi a altor instituţii sancţionate ca răspuns la implicarea Rusiei în estul Ucrainei. Investitorilor europeni li se interzice să achiziţioneze acţiuni sau obligaţiuni cu scadenţa de peste 90 de zile emise de aceste bănci după 1 august.

 

Şi Statele Unite au adoptat marţi noi sancţiuni financiare împotriva Rusiei din cauza rolului său în criza din Ucraina, înscriind pe lista lor neagră trei bănci ruse, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Trezoreria americană. SUA interzic astfel cetăţenilor şi companiilor americane să efectueze anumite tranzacţii cu Bank of Moscow, Russian Agricultural Bank şi VTB Bank.

 

Sancţiunile SUA, totuşi, sunt importante pentru o instituţie care nu este pe listă: Sberbank, cea mai mai mare bancă rusească. Cu peste 19.000 de filiale, banca este lider pe segmentul de retail, business şi corporate banking, fiind de asemenea un important creditor în Europa.

 

Vineri, Sberbank a anunţat că nu are nicio legătură cu evoluţiile geopolitice şi ‘regretă faptul’ că au fost impuse sancţiuni. Peste o treime din acţiunile băncii sunt deţinute de investitori din Europa şi SUA iar grupul respectă strict legislaţia statelor unde este prezent şi îndeplineşte toate standardele impuse de autorităţile de reglementare din Europa şi SUA.

 

Vineri, acţiunile Sberbank au scăzut cu 1,3%, la 72,70 ruble (2,05 dolari), după ce în ianuarie titlurile se tranzacţionau la nivelul record de 103,3 ruble. Indicele Micex al bursei de la Moscova înregistra vineri un declin de 0,7% la 1369,5 puncte.

 

În iunie, şeful Sberbank, German Gref, a afirmat că nu se aşteaptă la noi sancţiuni împotriva Rusiei iar banca nu va ieşi de pe piaţa din Ucraina şi va menţine relaţii bune cu Executivul de la Kiev.

 

‘Grupul rus Sberbank deţine toate resursele necesare, experienţa şi expertiza necesare pentru a continua să opereze cu succes în actualul mediu şi pentru a-şi îndeplini toate obligaţiile către clienţii săi din Rusia şi din străinătate, în concordanţă cu reglementările naţionale şi globale’, se arată în comunicatul instituţiei.

 

Sancţiunile impuse companiilor ruseşti din sectorul bancar, energetic, militar aveau ca obiectiv penalizarea Rusiei pentru rolul său în conflictul din Ucraina. Statele Unite şi Uniunea Europeană au anunţat măsuri de limitare a accesului la capital pentru Moscova.

 

Analiştii susţin că excluderea principalelor bănci ruse de stat de pe pieţele europene de capital va duce la creşterea costurilor de finanţare, scăderea profiturilor şi a capacităţii lor de creditare.

 

Principalele instituţii de creditare ruseşti, Sberbank şi VTB, au subsidiare puternice în Austria iar VTB are şi o subsidiară în Cipru.

 

La sfârşitul lui 2013 activele combinate ale acestor subsidiare depăşeau 20 miliarde de euro, ele operează în Austria, Cipru, Cehia, Slovacia, Ungaria, Germania şi Franţa.

 

Luna trecută Oficialii Băncii Centrale Europene au actualizat lista băncilor considerate suficient de importante pentru a fi supervizate din luna noiembrie, adăugând subsidiarele din Austria ale celor mai importanţi creditori din Rusia, Sberbank şi VTB.

 

Băncile ruseşti nu au obligaţiuni scadente de valoare ridicată în următoarele luni, ceea ce reduce impactul sancţiunilor occidentale. Conform datelor Nomura, instituţiile financiare ruseşti au bonduri scadente în afara Rusiei în următoarele nouă luni în valoare de 39 miliarde de dolari – echivalentul a 8% din rezervele lor de numerar.

 

Aceste date sugerează că riscurile de refinanţare sunt gestionabile.

 

Sberbank îşi va concentra expansiunea internaţională din acest an pe Cehia şi Slovacia şi nu intenţionează să intre pe piaţa din România, a declarat în ianuarie directorul general adjunct Sergey Gorkov.

 

În 2012, grupul rus Sberbank a plătit 505 milioane de euro pentru Volksbanken International AG, divizia din Europa de Est a grupului bancar austriac ÖVAG, exceptând însă subsidiara din România. Tot în 2012, Sberbank a achiziţionat Denizbank, divizia din Turcia a băncii franco-belgiene Dexia, pentru aproximativ 3,6 miliarde de dolari (2,9 miliarde de euro).

 

Sergey Gorkov a precizat că Sberbank intenţionează să deschidă 20 de noi sucursale în Cehia şi, de asemenea, se va extinde în Slovacia. În plus, Sberbank, bancă de stat condusă de fostul ministru rus al Economiei, Gherman Gref, va solicita autorizaţia pentru a intra pe piaţa din Germania iar în paralel va încerca să-şi dubleze investiţiile în Austria, după ce anul trecut a obţinut o licenţă bancară în această ţară.

 

Sberbank încearcă să se extindă dincolo de statele fostei URSS într-un moment în care unele bănci occidentale îşi vând diviziile din Europa de Est pentru a îndeplini noile norme de capital sau a rambursa ajutoarele de stat de care au beneficiat în timpul crizei financiare.

 

03
aug.
14

10 arme…mai bizare

Războiul a făcut şi va face mereu parte din îndeletnicirile de bază ale omului, care şi-a folosit inventivitatea şi în domeniul armelor. Folosindu-se de toate resursele de care dispuneau, oamenii au creat unelte care să zdrobească, lovească, nimicească. Fiecare popor a avut la îndemână diverse arme unice, dar de obicei când ne referim la antichitate ne vin în minte săbii, suliţe sau arcuri. Sunt însă şi multe arme mai puţin obişnuite, ca de exemplu:

Ciomagul de jad

Folosit îndeosebi de către triburile Maori din Noua Zeelandă, „ciomagul” cu design relativ simplu are ca material jadeitul. În mod bizar, Maori se foloseau de astfel de ciomege de dimensiuni în jur de doar 30 cm. mai mult pentru a împunge inamicul decât pentru a-i aplica lovituri. Arma mai avea şi o însemnătate spirituală. Fiecare armă dobândea un nume şi era transmisă din generaţie în generaţie. Se credea chiar că ciomagul beneficia de o mana (fortă spiritulaă) proprie. Ciomagul reprezenta un simbol al conducerii, iar dacă o căpetenie pierdea arma se depuneau mari eforturi în vederea recuperării sale.

Sabia Shaolinilor

Săbiile încovoiate chinezeşti erau preferatele călugărilor Shaolin din nord. Cu un design foarte artistic, lamele erau curbate în formă de cârlig la capătul care permitea purtătorului să lege lamele de vârf şi să le mânuiască ca pe o singură armă cu rază mare de acţiune. Garda în formă de semicerc era excelentă pentru blocarea loviturilor, dar şi pentru crestarea inamicului care venea prea aproape. Capătul mânerelor era ascuţit, ca un mini-pumnal, bun la înjunghierea pe rază scurtă. Aceste arme erau mai mult în apanajul civililor, armata uzitându-le foarte rar.

Cuţitul Kpinga

Kpinga era un cuţit care se arunca, caracteristic războinicilor din tribul Azande. Populaţia Zande sălăşluia în Nubia, o regiune din Africa alcătuită din Sudanul de Nord şi Egiptul de Sud. Cuţitul (cunoscut şi după porecla sa, Hunga Munga), avea dimensiuni cam de 50 cm. şi trei lame care se prelungeau din centru. Lama cea mai apropiată de mâner  imita forma organului genital masculin, simbolizând virilitatea războinica. Aranjamentul lamelor pe kpinga creştea considerabil şansele de atingere a ţintei. Dacă posesorul armei se însura, o dăruia drept zestre familiei soţiei sale.

Macuahuitl

Macuahuitl era o bucată mare de lemn sculptat în formă de spadă, în care se inserau bucăţi ascuţite de obsidian. Cum la macuahuitl lipsea un punct ascuţit, nu se putea întrebuinţa la înjunghiat, cu toate acestea rândurile dinţate cu obsidian aveau avantajul producerii unor răni prin rupere şi sfâşiere. Lemnul însuşi este suficient de tare şi greu pentru a zdrobi inamicul, astfel permiţând aztecilor captura sa cât era încă în viată, pentru ca apoi să săvârşească ritualul sacrificial.

Foarfecele

Arma aceasta cu un aspect mai ciudat era întrebuinţată în arena de către gladiatori. Interesant este că cei ce o mânuiau erau numiţi…”foarfece”. armătura de metal de la capăt alcătuia un tub lung care acoperea braţul gladiatorului, permiţând uşor blocarea, pararea şi contratacul. Făcută din oţel călit, foarfecele măsura până la un picior şi jumătate. Era surprinzător de uşoară, cântărind în jur de 2,5 kg., ceea ce amplifica viteza de mânuire. Designul special al armei o clasifica printre favoritele publicului.

Chakramul

Nu este vorba chiar despre ceva asemănător cu frisbee…Spre deosebire de acesta, chakramul era adesea aruncat în verticală şi nu în orizontala. Cercul metalic mortal putea să aibă şi un picior în diametru (30 cm.). lama extrem de tăioasă asigura retezarea cu uşurinţă a mâinii sau piciorului. Arma este originară din India, unde se număra printre principalele arme folosite de nobilimea Sikh. Chakramul putea fi aşezat în stive şi aruncat repetitiv, iar o metodă interesanta de aruncare practicată de războinicii profesionişti era învârtirea pe degetul arătător şi apoi, cu o mişcare iute, aruncarea lamei către inamic.

Chu Ko Nu

O altă armă chinezească, cho ko nu este practic un strămoş al puştii. Sacrifica raza de acţiune şi forţa în favoare reîncărcării imediate. Caseta de lemn de pe arbaletă conţinea 10 săgeţi care se potriveau de îndată ce levierul rectangular din spate era tras înapoi după tragere. Un fapt interesant este că chu ko nu a continuat să fie folosit până la războaiele sino-japoneze din 1894-95, la mulţi ani dupa ascensiunea armelor de foc. Arbaleta putea să tragă în medie 10 săgeţi în 15 secunde. Comparativ cu timpul necesar reîncărcării arcului şi arbaletei normale, este o îmbunătăţire considerabila. Pentru a spori eficacitatea, unele săgeţi erau înmuiate în otravă extrasă din omeag.

Cuibul cu albine

Chinezii au fost foarte inovatori în materie de arme, trebuie să le acordăm credit pentru asta. Una dintre ele este „stupul”, sau focul zburător. Este vorba in primul rând de un recipient umplut cu tuburi în forma de hexagon, care văzut edin faţă dau impresia unui mare fagure. În interiorul fiecărui tub se afla o săgeată care se putea proiecta mai eficace decât în cazul arcului tradiţional. Până la 32 de de săgeţi puteau fi lansate simultan din asa-numitul cuib, ucigând destui duşmani.

Katara

Aceasta armă de origine indiană oferea posesorului gheare de urs. Katara la prima vedere dispune de o singură lama, totuşi dacă este activat un trăgaci de pe mânerul în formă de H, lama se împărţea in trei, una pe mijloc şi două laterale. Cele trei lame nu numai că eficientizau arma pentru înjunghiat şi sfârtecat, dar aveau şi un puternic efect intimidant. Poziţionarea lamei pe mâner permitea şi pararea loviturilor. Designul neobişnuit mai are si un alt scop: lama triplă penetra cu uşurinţă orice fel de armură asiatică.

Zhua

Şi iar o armă chinezească…la fel de originală. Mâna remarcabilă de fier din vârful armei avea unghii tăioase care sfâşiau carnea, rupând-o de pe trup. Dar simpla greutate a armei era suficientă pentru a doborî inamicul, ghearele făcând-o cu adevărat fatală. Dacă era mânuită de un profesionist, se folosea şi pentru a da jos soldatul de pe cal. Principala uzanţă a zhuei se rezuma însă la deposedarea inamicului de scut, pentru a-l face vulnerabil în faţa mâinii de fier.

 

03
aug.
14

Karl Marx, geniu şi demon

Astãzi este greu sã te pronunţi în privinţa lui Marx fãrã sã cazi în capcana de a-l considera autorul moral al crimelor comunismului. Marx a polarizat admiraţia şi furia tuturor, fiind în acelaşi timp eliberatorul celor asupriţi şi profetul mincinos.

În 1968 gânditorul francez Roger Garaudy considera cã “Pentru prima oarã în istoria gândirii omeneşti, marxismul – filosofie, teorie economicã, politicã, concepţie despre lume, despre perspectivele şi speranţele de viitor ale acesteia – a pãtruns în mintea şi inima acelora care au fost cândva sclavi sau iobagi, a acelora a cãror muncã li se prezenta ca o ursitã şi care nu aveau dreptul sã gândeascã”. Marx era profetul care propovãduia o lume mai bunã sub auspiciile comunismului, în fapt sub auspiciile uneri teorii a conflictului preluatã din darwinismul de care filosoful era fascinat. Dupã cãderea totalitarismelor, iatã ce scrie Valentin Mureşan în 1995: “România post-comunistã a oferit spectacolul arderii publice a “Capitalului” lui Marx alãturi de discursurile lui Ceauşescu precum şi isteria satanizãrii marxismului, filosoful german- considerat o minte genialã pânã mai ieri- e acum doborât fãrã menajamente de pe soclu şi gratulat cu cele mai jignitoare epitete, de la “prost” la “imbecil” şi “criminal”. Publicul larg şi majoritatea intelectualilor vãd în el autorul moral al tragicului experiment al “socialismului real”.

Prin urmare s-a trecut dintr-o extremã într-alta, fenomenul marxist primind rapid etichetãri total opuse în funcţie de regimul care îl valorificã. Dacã în timpul “orânduirii socialiste” era cel mai mare gânditor al tuturor timpurilor, dupã ’89 trece la periferia istoriei filosofiei. De la filosofia oficialã, punctul de trecere spre viitorul luminos, ideologia revoluţionarã menitã sã schimbe în bine umanitatea, la doctrina demonizatã şi trimisã la index…Nu ideile lui Marx au fost criminale, ci modul lor de întrebuinţare. Nu putem demola o filosofie care pânã la urmã aparţine unui gânditor marcant încercând sã-i demonstrãm falsitatea pentru cã nu suntem pe terenul ştiinţelor exacte.

Nãscut la 5 mai 1818 la Trier, în Renania Germanã, Marx intrã la 17 ani la Universitatea din Bonn, pentru a studia dreptul. Din cauza comportamentului sãu dezordonat, tatãl sãu îl trimite la Berlin, unde continuã în aceeaşi notã, cu prezenţã slabã la cursuri. În 1841 îşi susţine la Jena teza de doctor în filosofie cu titlul “Deosebirea dintre filosofia naturii la Democrit şi filosofia naturii la Epicur”. Nereuşind sã obţinã un post de conferenţiar, se apucã de gazetãrie, ajungând redactor-şef la Gazeta Renanã, ziar liberal din Köln care este suprimat la scurt timp. Marx colaboreazã la Analele germano-franceze, care promova idei revoluţionare, motiv pentru care Marx nu se mai poate întoarce în ţarã în condiţiile emiterii de cãtre Prusia  a mandatelor de arestare pentru redactori. Se împrieteneşte cu Friedrich Engels, cu care va colabora pânã la sfârşitul vieţii. În 1847 participã la congresul Ligii Comuniste în Londra, a cãrei doctrinã o expun în “Manifestul Partidului Comunist” din 1848. Marx se instaleazã cu familia la Londra din cauza ideilor sale revoluţionare, unde va suferi numeroase lipsuri materiale şi va trãi în condiţii deplorabile, izbutind însã sã realizeze principala opera, “Capitalul”, despre care recenziile vremii lipsesc aproape complet. Moare la 14 martie 1883. Alte lucrãri demne de amintit ar fi: “Manuscrise economico-filosofice”, “Mizeria filosofiei”, “Contribuţii la critica economiei politice”, “Teze despre Feuerbach”.

Principiile filosofice

Iniţial Marx a fost influenţat de Hegel, de care însã se va dezice. Hegel considera istoria drept o succesiune de evenimente cu sens, care se înşiruie în conformitate cu dialectica internã. Spiritul lumii sau spiritul absolut intervine în istorie şi prin ea îşi realizeazã devenirea şi dobândirea conştiinţei de sine. Realitatea nu este de neînteles, cum era pentru Kant care susţinea imposibilitatea cunoaşterii esenţelor, ci dimpotrivã, în acord perfect cu raţiunea. Pentru Marx însã subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divinã care pentru el este un misticism. Realitatea concretã trebuie sã primeze şi pornind de aici trebuie sã se elaboreze o filosofie a existenţei umane care recunoaşte rãdãcina omului în om. Departe de idealismul Hegelian , pentru Marx, adeptul pragmatismului, omul îşi demonstreazã puterea şi realitatea în convieţuirea cu alţii. Existenţa socialã determinã conştiinţa umanã şi nu invers. Societatea nu înseamnã în primul rand conştiinţã colectivã, ci muncã colectivã, omul fiind mai înainte de toate un animal economic care îşi dezvoltã gândirea pe baza forţelor de producţie şi relaţiilor economice. Existã desigur şi o suprastructurã ideologicã ce cuprinde ideile, statul, familia, morala, religia, dar legile istoriei nu sunt aici, ci în baza economicã, o bazã în care funcţioneazã dialectica relaţiilor prin conflictul dintre clasele sociale. Se întrevede aici şi marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, luptã pentru supravieţuire, supravieţuieşte cel mai adaptabil, progresul se realizeazã doar pe calea conflictului.

Teoria lui Marx nu rãmâne doar în stadiul de teorie, pentru cã Marx aspirã sã schimbe lumea. El observã cã omul s-a îndepãrtat de sine, s-a alienat, dar motiveazã devalorizarea sa doar prin prisma economicã: omul este separate de produsul muncii sale, care devine marfã în capitalism şi îl face pe om dependent de sistem. Munca salariatã este şi ea doar un mijloc de supravieţuire, forţa de muncã fiind comercializatã şi omul ajungând el însuşi marfã. Banii, “târfa universalã”, îl înstrãineazã şi pe om de om, ei sunt adevãratul spirit universal. “Puterea divinã a banilor rezidã în esenţa lor, ca esenţã genericã înstrãinatã, care alieneazã şi se alieneazã, a omului”. Dar proletariatul poate schimba aceastã condiţie odatã ce devine constient de ea. Capitalismul însemna pentru Marx sãrãcirea şi asuprirea muncitorilor, care de fapt îi îmbogãţesc pe cei bogaţi prin munca lor. Dar odatã cu instaurarea “orânduirii socialiste” situaţia se va schimba pentru cã mijloacele de producţie vor deveni proprietate comunã. Egalitarismul s-a realizat însã în sãrãcie…pentru cã imperiul necesitãţii nu a dispãrut nicidecum, iar ştim cât de umanã a devenit societatea în comunism…Lenin considera doctrina ca fiind succesoarea legitimã a concepţiilor celor mai importante ale omenirii veacului al XIX-lea: filosofia germanã, economia politicã englezã şi socialismul francez, care se încheagã împreunã în materialismul dialectic/istoric.

Marx a vrut sã-l elibereze pe om de condiţia sa, dorind fericirea pentru cei mulţi, asemenea unui Prometeu. Viziunea sa revoluţionarã a dorit nu sã schimbe o stare socialã sau un regim , ci politica însãşi, sã schimbe temeliile lumii din care trebuie sã disparã religia, statul, clasele, omul depinzând doar de el însuşi şi de legile sociale pe care le va conştientiza. Paradoxal, partidele şi statele socialiste care se revendicã de la doctrina marxistã au produs un stat omnipotent care a urmãrit totala absorbţie a societãţii civile. Dupã cum îl descrie şi Orwell, este sistemul capabil sã transforme oamenii în roboţi lipsiţi de doza minimalã de conştiinţã. Este Marx autorul moral al experimentului înfiorãtor numit comunism? În aceeaşi mãsurã în care Nietzsche este vinovat de genocidul nazist. Dintr-un punct de vedere am putea spune cã ideile sale pericuoloase i-au fãcut pe mulţi sã creadã cã fenomenele sociale sunt perfect determinabile prin prisma profeţiilor istorice. Prin faptul cã i-a negat omului orice altã dimensiune în afara celei economice. Prin faptul cã introduce concepţia darwinistã în prim-plan, susţinând conflictul ca singura cale de dezvoltare. Prin faptul cã absolutizeazã planul cezarului şi nu atribuie omului niciun fel de aspiraţii morale sau spirituale. Prin faptul cã sistemul sãu a fost izvor de argumentare şi credinţã oarbã pentru dictatori. Cu toate acestea, Marx a rãmas un om al ideii. A cãutat un adevãr în onestitate intelectualã, dupã cum opineazã Karl Popper, iar ca savant a fost un economist remarcabil. În universitãţile occidentale este vãzut ca unul dintre marii cugetãtori ai lumii, textele sale fiind recunoscute ca parte din moştenirea noastrã culturalã. Poate chiar şi-a dorit fericirea semenilor, doar cã utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reuşit decât sã transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

Bibliografie:

Mircea Florian, “Îndrumare în filosofie”, Ed. Ştiinţificã, Bucureşti, 1992;

Grigore Spermezan, “Introducere în gândirea unor mari filosofi”, Ed. Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 2006.

03
aug.
14

“Dacă omul s-ar întoarce la post şi la rugăciune, viaţa pe acest pământ s-ar schimba pentru toţi”, interviu cu Părintele Iulian Lazăr, duhovnicul Schitului Prodromu

 

avva Julian (4)

Părintele Iulian Lazăr este duhovnicul Schitului Prodromu de la Muntele Athos. La Sfinţia sa se spovedesc şi părinţi români de la alte chilii. Privesc fotografia părintelui, la chipul lui blând, luminos, ochii albaştri, barba albă, mâinile strânse pe Sfânta Cruce şi desluşesc un om al lui Dumnezeu, împăcat cu Creatorul Său. Cu ajutorul harului, împacă de o viaţă pe mulţi cu Dumnezeu.

Părinte Iulian, vă rugăm, să ne daţi câteva date biografice pentru cititorii care nu vă cunosc.

M-am născut în comuna Vorona, în anul 1926, în judeţul Botoşani. Când am avut 1 an şi jumătate, părinţii au fost împroprietăriţi şi au plecat la 50-60 de km. în comuna Mănăstireni, la Vorona fiind numai pădure. Au primit cinci hectare de pământ şi s-au înstărit acolo. Am trăit cu părinţii până când am fost chemat de Domnul şi am intrat în obştea mănăstirii Sihăstria. În ianuarie 1977, am venit în Sfântul Munte Athos, chiar după sărbătorile de iarnă. Acum au trecut anii şi văd că tare-i frumoasă viaţa de mănăstire.

Care a fost cea mai mare bucurie din viaţa dumneavoastră?

Bucuria mare am avut când am venit la mănăstire şi a ea fost continuă, înnoind în fiecare zi făgăduinţele şi dragostea din ziua intrării în mănăstire şi a călugăriei. Acum bucuria mea este aceeaşi, că a dat Dumnezeu să vin la mănăstire şi că m-a ajutat să port crucea voturilor monahale întreaga viaţă şi că sunt călugăr.

Aţi avut şi dezamăgiri, supărări mari în viaţă?

Au fost şi necazuri şi ispite, ca la orice om, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste toate. De aceea suntem şi lăsaţi pe pământ pentru a avea supărări şi ispite, fără ele nu ne hotărâm să iubim cu toată tăria binele şi pe Dumnezeu. De ispite şi de încercări nu trebuie să ne temem, căci vântul şi viforul când lovesc copacii le întăresc mai mult rădăcinile. Să le primim pe toate cu calm şi bucurie, doar astfel rămânem înrădăcinaţi de-a pururi în stânca credinţei, în liniştea lăuntrică de dincolo.

Cum v-aţi apropiat de Dumnezeu?

Cu siguranţă a fost o chemare. Eram doi tineri care, văzând ororile războiului, ne-am sfătuit să plecăm la o mănăstire în ţară, acum 60 de ani. Văzând că au plecat dincolo tineri şi bătrâni şi era mare suferinţa lumii după război, ne-am gândit că şi nouă ne va veni rândul să ne ducem odată din această lume. Suferinţele războiului ne-au făcut să ne gândim la mântuire, aşa copii cum eram. Am căutat o viaţă de mănăstire. Nu ştiam nimic despre viaţa de mănăstire, dar ne-am dus, ne-a plăcut şi am rămas. Dumnezeu ne-a îndemnat să căutăm şi să alegem viaţa de mănăstire. A fost o chemare.

Ca duhovnic al părinţilor din Schitul românesc Prodromu consideraţi că este importantă spovedania în trăirea noastră duhovnicească? Cum putem să ne despătimim prin spovedanie şi să ajungem oameni noi?

Importanţa spovedaniei e foarte mare, fără mărturisire, fără duhovnic nu se poate face nimic. Pentru că prin duhovnic, în taina spovedaniei te prezinţi din nou în faţa Mîntuitorului, te faci cunoscut, intri din nou în ascultare faţă de Hristos şi astfel îţi reînnoieşti viaţa, relaţia ta cu Hristos. Din taina spovedaniei porneşte despătimirea şi înnoirea omului, pentru că sinceritatea, deschiderea şi căinţa cu care mărturiseşti păcatele asigură, în mare parte, vindecarea omului lăuntric. De aceea, omul trebuie să se cerceteze îndelung şi să mărtu-risească toate păcatele, şi pe cele din tinereţe. Atunci duhovnicul îi va prescrie un tratament duhovnicesc pentru a începe o viaţă nouă. Pen-tru a se despătimi, omul trebuie să se spovedească cât mai des şi să se cureţe de păcate, odată spovedit primeşte binecuvântarea, ajutorul şi harul divin ca să nu mai facă iar păcatul. Gândeşte mai limpede pen-tru că harul îl umbreşte iar, ca în ziua Botezului.

De ce nu ne putem lăsa de un păcat, chiar dacă îl spovedim?

Spovedeşte-l continuu şi vei reuşi să scapi de el până la urmă. Sunt păcate zilnice mai uşoare, ce trebuie spovedite cât de des. Dacă sunt spovedite mai des şi cu rugăciune, cu frică de Dumnezeu, atunci vei avea luare aminte mereu la tine însuţi şi se vor împuţina păcatele. Te vei păzi să nu mai faci vreo nedreptate şi să faci numai bine, să laşi de la tine atunci când altul, greşindu-ţi, te enervează şi te scoate din linişte, căci porunceşte Mântuitorul: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5, 44). Dacă Dumnezeu vede străduinţa noastră pe calea binelui, ne ajută şi vor rămâne păcatele cu gândul.

Aşadar, trebuie să spovedim atât faptele, cât şi gândurile?

Toate gândurile trebuie spovedite, dacă vreau să propăşesc pe calea nepătimirii. M-am gândit să fac un păcat, o nedreptate cuiva şi, chiar de n-am făcut-o, trebuie mărturisite acele gânduri, pentru că astfel curăţ rădăcinile păcatului; aşa cum primăvara când se sapă viţa de vie, se taie acele rădăcini sau mustăţi care, dacă le laşi să crească în ascuns, iau din puterea de rodire a viei. Pentru a merge sigur şi cu spor pe calea mântuirii trebuie să spovedim toate gândurile.

Ce să facem pentru că, uneori, când eşti în faţa unei sfinte icoane îţi dă vrăjmaşul un gând necurat şi de hulă?

Nu trebuie să te întristeze de moarte acest fapt, dacă ştii că de obicei nu primeşti asemenea gânduri, chiar dacă sufletul se tulbură pentru că ele vin de la cel rău. În Patericul egiptean se spune că gânduri de hulă au venit şi la sfinţii mari din cauza mândriei şi a slavei deşarte, de care este cuprins sufletul pe măsură ce se înalţă prin virtuţi. Vindecarea de boala mândriei vine prin multă smerenie şi prin răbdarea necazurilor şi a încercărilor, făcând sufletul să primească, în cele din urmă, prin Duhul Sfânt, întărirea minţii.

Taina mărturisirii, întemeiată de Mântuitorul când „a suflat asupra Apostolilor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păca-tele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (Ioan 20, 22-23), a fost lăsată Sfinţilor Apostoli şi prin succesiune apostolică a rămas până în zilele noastre. Deci, credinciosul îşi mărturiseşte păca-tele în faţa preotului ca în faţa Sfinţilor Apostoli, pentru a primi din darul Duhului Sfânt dat lor spre a le ierta păcatele. Omul ştie că se mărturiseşte în faţa duhovnicului, dar uită că Dumnezeu este de faţă acolo şi el trebuie să asculte ce-i spune Dumnezeu prin gura duhovnicului. Deci, trebuie să-şi înţeleagă neputinţa, să nu ascundă nimic şi să nu se ruşineze. Pentru că a uita sau a-ţi aduce aminte este una şi a consimţi şi a face păcatul e alta. Credinciosul are şi trebuie să aibă tot timpul un sprijin şi o nădejde în Biserică.

Care este primejdia celor care păcătuiesc cu nădejdea de a se mărturisi şi pocăi mai târziu?

Este grav acest lucru, se amăgesc ei înşişi; îi stăpâneşte diavolul şi îi îndeamnă la păcat, ca să-i prindă moartea cu păcate de moarte fără mărturisire. Deşi s-au dus la preot la mărturisire, au păcate pe care le ţin ascunse, fie datorită superficialităţii şi nepriceperii lor de a se mărturisi, fie datorită nepriceperii preotului de a-i ajuta să se mărturisească şi de a le da canon spre îndreptarea vieţii lor. Cel care a căzut pe stradă şi s-a murdărit, nu stă acolo, ci se scoală, se spală, îşi schimbă hainele pentru a arăta ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Aşa şi aici, cum ai căzut într-un păcat, fugi repede şi te mărtu-riseşte. Că nu ştim ziua şi ceasul când ne vom duce dincolo şi cum ne-a prins moartea, aşa vom fi judecaţi.

Prodromu. Avva Iulian ProdromitulChiar dacă are cineva păcate grele, să nu se ruşineze; să se ducă la duhovnic să le mărturisească, căci dacă îi dă duhovnicul un canon şi se întâmplă că moare, are totuşi nădejde de mântuire. Că în Întâia Epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan se spune: „Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind – păcat nu de moarte – să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela(I Ioan 5, 16). Ştim că păcatul nepocăit şi nemărturisit e păcat de moarte. Când se mărturiseşte la duhovnic, acesta îi spune să nu mai facă acel păcat şi el spune: Părinte, cu ajutorul lui Dumnezeu vreau să nu mai fac acest păcat; şi atunci îi face dezlegare. Dacă omul greşeşte imediat, să vină iar să se mărturisească.

De ce, uneori, avem inima împietrită şi nu reuşim să spunem păcatele cu zdrobire de inimă?

Cred că din cauza faptului că se pierde darul rugăciunii, risipindu-i-se mintea cu multe griji, pentru că omul este lăsat să se roage continuu. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17) şi: „Duhul să nu-l stingeţi!” (vers. 19). Deci, rugăciunea trebuie să fie un foc nestins care înmoaie tot timpul inima spre a se întipări cu pecetea numelui lui Iisus. În Domnul Iisus este numai blândeţe şi smerenie, nu este nicio urmă de împietrire. În Patericul egiptean găsim la Sfinţii Părinţi o pildă. Unui frate, care a întrebat cum să ţină mintea trează, i se spune: „când cazanul e pe foc şi fierbe, fug muştele şi nu se apropie, dar cum s-a răcit, vin muştele şi intră în cazan. Aşa-i şi cu mintea noastră, când e fierbinte nu se apropie vrăjmaşul, după ce s-a răcit vin toate patimile aduse de el.

Deci, ar trebui să ne păzim mintea tot timpul în rugăciune?

Da, trebuie să o păzim prin rugăciune în rugăciune, prin silinţă. În Evanghelia după Matei se spune „împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc, pun mâna pe ea” (11, 12). Să ne silim cât putem să o strâmtorăm la rugăciune, pentru că, rugându-ne, vorbim cu Dumnezeu, iar focul cuvintelor din Psalmi şi din Rugăciunea lui Iisus va aprinde şi va muia tot timpul inimile noastre.

Cum să ne pregătim pentru Sfânta Liturghie?

Mai întâi trebuie să fim curaţi sufleteşte şi trupeşte, mărturisiţi şi dezlegaţi de păcate. Ca să fii curat cu adevărat de păcate, după ce te-ai dus la duhovnic şi te-ai spovedit, trebuie să stărui îndelung în linişte şi rugăciune, ca mintea să vorbească de la sine cu Dumnezeu. În Liturghie, credinciosul trebuie să atingă cu sufletul, cât de cât, „unitatea credinţei şi împărtăşirea Duhului Sfânt”, pentru care ne rugăm în Ecteniile Sfintei Liturghii. Ne pregătim pentru Sfânta Liturghie, abţinându-ne de a ne risipi; trebuie să avem rugăciunea în minte şi să ne silim a păzi până şi cele mai mici porunci, căci spune Mântuitorul: „Cel ce mă iubeşte pe Mine, acela păzeşte poruncile Mele. Doar aşa Sfânta Liturghie lucrează marea taină a mântuirii sufletelor, căci atenţia şi frica de Dumnezeu ne face să primim iubirea lui Dum-nezeu şi să simţim acolo că stăm în prezenţa lui Dumnezeu.

Sfânta Liturghie poate să-i întoarcă pe oameni la Dumnezeu?

Depinde foarte mult cum stai la Sfânta Liturghie. Dacă eşti cu mintea în cer la Dumnezeu şi El este ca şi prezent în faţa ta şi ai frică de El, atunci câştigi mântuirea şi este primită rugăciunea ta pen-tru mântuirea altora. Dacă stai cu trupul în biserică la Liturghie şi cu mintea eşti în altă parte, nu te foloseşti aproape cu nimic. În Sfânta Liturghie se spală păcatele credincioşilor, aşa cum ne spun rugăciu-nile de la potrivirea Sfintelor: „spală Doamne păcatele celor ce s-au pomenit aici cu scump Sângele Tău, pentru rugăciunile tuturor sfinţi-lor tăi, doar ale celor care s-au mărturisit şi participă cu adevărat la Sfânta Liturghie. Nu se dau Liturghii pentru cei care trăiesc necununaţi, eretici, schismatici.

Cum apare în Filocalie importanţa Sfintei Împărtăşanii?

În Filocalia a VIII-a1 zice Sfântul Ioan Scărarul: “Dacă un trup, atingându-se de alt trup, se schimbă în puterea lui de lucrare, cum nu se va schimba cel ce se atinge de trupul Domnului cu mâini nevinovate? Căci este scris în Pateric: “Ioan de Bostra, bărbat sfânt şi având putere asupra duhurilor necurate, i-a întrebat pe dracii care sălăşluiau în nişte fetiţe furioase şi chinuite de ei cu răutate, zicând: „De care lucruri vă temeţi de creştini?” Aceştia au răspuns: „Cu adevărat aveţi trei lucruri mari: unul pe care-l puteţi atârna pe grumazul vostru; unul cu care vă spălaţi în Biserică şi unul pe care-l mâncaţi în adunare”. Întrebându-i iarăşi: „Din acestea trei, de care vă temeţi cel mai mult?”, ei au răspuns: „Dacă aţi păzi bine aceea cu care vă împărtăşiţi, n-ar putea nimeni dintre noi să facă rău vreunui creştin! Deci, lucrurile de care se tem mai mult răufăcătorii sunt Crucea, Botezul şi Cuminecătura.

Dracii nu se tem de Molitvele Sfântului Vasile cel Mare? Sfinţia voastră obişnuiţi să faceţi aceste rugăciuni aici?

În Sfântul Munte nu se fac aceste rugăciuni, decât doar pentru demonizaţi. De altfel, nici nu trebuie făcute decât în aceste cazuri sau pentru dezlegări de farmece şi vrăjitorii, aşa cum o arată şi conţinutul lor. Dar şi atunci cu o mare pregătire a preotului care le citeşte, după ce se împărtăşeşte la Sfânta Liturghie şi cu mare cercetare şi spovedanie a celor ce cer aceste rugăciuni.

Cum putem creşte în credinţă?

Începând cu mărturisirea la duhovnic, luându-ţi canon de la dânsul şi, sub ascultarea şi binecuvântarea lui, împlineşti toate porun-cile uşor şi cu pace lăuntrică, numai astfel înaintezi către Dumnezeu.

Cum putem creşte în iubirea faţă de aproapele?

Să răbdăm toate de la dânsul şi să lăsăm de la noi. Dacă vezi că cineva îţi face o nedreptate, lasă de la tine şi vei învinge vrăjmaşul care caută să te aţâţe împotriva aceluia. Sfântul Apostol Pavel spune: „Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înain-tea tuturor oamenilor. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi, iubiţilor, ci lă-saţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: A Mea e răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul. Deci „dacă vrăjmaşul tău e flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele” (Romani 12, 17-21). Mântuitorul ne spune: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc. Ca să fiţi fiii Tatălui vostru din ceruri(Matei 5, 44-45).

Cum putem renunţa cu adevărat la iubirea de sine?

Mântuitorul spune: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie(Luca 9, 23). Pentru a părăsi iubirea de sine, trebuie să renunţi la tot ceea ce-ţi place. Trebuie să închidem ochii la plăceri, la lucru-rile care ne ispitesc şi scot mintea din unitatea credinţei şi a Duhului. Pentru aceasta trebuie stăruinţă în post şi rugăciune, prin care ne răs-tignim mintea care, de obicei, primeşte gândurile din care se naşte iubirea de sine. Spune Sfântul Maxim Mărturisitorul că omul fuge de durere şi aleargă după plăcere. Pentru vindecarea de iubirea de sine, trebuie să ştim că cel ce fuge de durere pentru Dumnezeu, adică de râvna pentru El, cade în braţele plăcerii şi ale iubirii de sine.

Cum putem trăi o zi fără de păcat? Cum să ne trăim viaţa între două spovedanii? Apar unele păcate pe care le mai uiţi.

Trăim fără de păcate numai dacă facem tuturor numai bine; dacă te-ai întâlnit cu un vecin, orice rău ţi-ar face el, să laşi de la tine şi, astfel, vei trăi fără de păcat. Să iubeşti pe aproapele tău şi pe cel care-ţi face rău. Însă, pentru aceasta trebuie să stăruim în rugăciune şi în priveghere pentru a avea pacea lăuntrică şi legătura Duhului şi a nu mai păcătui. Mântuitorul a spus ucenicilor şi prin ei întregii Biserici până la sfârşitul veacurilor: „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită!” Viaţa creştină implică o râvnă continuă în rugăciune, pentru a fi treaz alături de Hristos.

Mai ales în zilele noastre, Biserica e precum a fost Mântuitorul nostru în grădina Ghetsimani, sub asediul trădării oamenilor, cărora le-a dat şi le dă viaţă. Mântuitorul îi dăduse viaţă lui Iuda, primindu-l între ucenici, măcar că îi ştia marile păcate, însă el l-a trădat. Noi, creştinii, care ne mai considerăm ucenici ai Mântuitorului lumii, nu trebuie să trăim această trădare şi lepădare de credinţă a lumii actu-ale, rămânând în priveghere şi rugăciune. Nu doar între spovedanii, ci în priveghere şi în rugăciune trebuie să fie viaţa creştină. Când ai păcătuit, alergi iarăşi la spovedanie ca la un izvor curăţitor al sufletului. Să nu ţii păcatul mult timp nemărturisit, pentru că păcatul e ca o otravă, aşa cum spune Sfântul Macarie Egipteanul: paralizează sufletul. De aceea, lumea actuală e atât de afundată în neputinţă, pentru că nu se spovedeşte.

Vedeţi cauza crizei lumii noastre în lepădarea de credinţă. Putem considera avortul, ca formă concretă a acestei lepădări, drept cauza tragediei ce aduce multă nenorocire în ţară?

Cu siguranţă, din cauza omorurilor şi a altor păcate nu se mai iese din sărăcie. Spre sfârşitul cărţii Levitic, Dumnezeu spune poporului ales, prin gura lui Moise proorocul, ceea ce îl va aştepta dacă nu va împlini Legea primită: dacă nu se va întoarce din rătăcirea păcatului, ci, dimpotrivă, se va răzvrăti, sau, cum spune în Scriptură „va păşi împotriva” lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu va înmulţi şi mai mult greutăţile, robiile şi strâmtorările poporului. Va îngădui ca asupritorii să fie şi mai fără milă, până ce, datorită înmulţirii răutăţilor şi greutăţilor, poporul va ajunge să mănânce carnea propriilor fii şi fiice şi, în final, ajunşi în robie şi măcinaţi de frică, să-şi vină în fire.

E un text cutremurător şi, din păcate, actual, care arată nu atât dreptatea sau mânia lui Dumnezeu, cât unde duce îndepărtarea omului de Dumnezeu şi căderea sa în idolatrie. România e o ţară creştină ortodoxă şi cred că nu este vorba de o lepădare de credinţă, ci de o rătăcire, de o lipsă de călăuzire şi de atragere în păcat a tinerilor prin tot felul de sminteli, slobozite fără frâu de vrăjmaşii Bisericii şi ai Domnului Hristos. Dumnezeu are grijă să fie şi oameni credincioşi cu adevărat, dar aceste omoruri sunt nişte pedepse care trebuie să vină spre a împlini dreptatea.

După inundaţiile din anul 2005, nimeni n-a spus că această certare este pentru păcatele oamenilor, ci doar că sunt fenomene ale naturii, catastrofe naturale.

Certările sau încercările sunt spre lămurirea şi întărirea credinţei. Vă gândiţi că noi suntem drepţi şi că ne pedepseşte Dumnezeu pentru a ne chema la mai multă slavă, ca pe dreptul Iov. Ar fi bine să fie aşa, dar trebuie să ne gândim la poporul lui Israel, că atunci când greşea, părăsindu-L pe Dumnezeu şi închinându-se la idoli în timpul Vechiului Testament, pedepsele veneau peste el imediat, deşi era popor ales. Veneau păgânii şi neamurile din preajmă peste dânşii, iar după ce se trezeau, îi scotea din robie şi de sub jugul străinilor. Şi la noi, necazurile şi suferinţele vin din cauza păcatelor, bineînţeles şi pentru a ne trezi la realitate şi spre a ne chema la împlinirea voii lui Dumnezeu, pentru a ne înţelepţi şi a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a ne ruga cu mai multă credinţă.

Cum putem să ne apărăm de atacurile pierzătoare de suflet?

Prodromu. Biserica (2)Prin credinţa dreaptă ortodoxă, să ţinem tare darul rugăciunii, simţământul mângâierii sufletului de către har, atunci când ne rugăm din toată inima şi cu toată luarea aminte. Atacurile pierzătoare de suflet sunt numite de Sfinţii Părinţi săgeţi sau aruncături ale vrăjmaşului diavol în cetatea sufletului, care sunt de fapt sugestii sau ispitiri spre păcat. Omul actual e fără ruşine şi deschide, fără frică, simţurile spre toate smintelile şi este foarte greu să te păzeşti de aceste atacuri din lume. S-au înmulţit foarte mult smintelile, mai ales prin televiziune, ce dă tot felul de veşti şi de imagini pentru a şoca şi a atrage sufletele la păcat. Doar stăruind în rugăciune neîncetată şi aţintind privirea la lumina duhovnicească a chipului Mântuitorului, al Maicii Sale şi al Sfinţilor din icoane, putem să ne întărim sufletul împotriva acestor atacuri.

Vă gândiţi la realizarea unui boicot împotriva televiziunii, pentru că prin ea şi alte mijloace sufletul e atacat şi dezechilibrat cu cea mai mare forţă?

Bine ar fi ca măcar unii să realizeze aceasta, aşa cum o fac cei ce vor să participe la viaţă şi nu doar să fie spectatorii ei, cum spune Părintele Paisie Aghioritul. Însă, mai toată lumea este de acord cu televizorul şi nu ştiu cum se poate realiza acest lucru. Vor spune că găseşti lucruri bune şi acolo. Măcar cel cu credinţă să poată fi stăpânul televizorului şi să nu fie stăpânit de el. Dacă-l ai, atunci să-l închizi când este timpul de rugăciune, ca să nu se amestece cele bune cu cele rele.

Aici e drama, cele bune sunt amestecate cu cele rele.

Sunt amestecate. Oamenii au ajuns la o adevărată înţelepciune demonică, de a amesteca binele cu răul, făcându-se unelte ale vrăjmaşului. V-aţi gândit vreodată că televiziunea ar putea fi chipul proorocului mincinos din Apocalipsă? Amestecă răul cu binele pentru a-l înfăţişa drept bine. Este o lumină falsă ce a rătăcit omenirea, făcând-o să creadă că are propriul ei scop, împlinire şi slavă fără de Dumnezeu. Însă, înainte de potop Dumnezeu a spus: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup”, nu se mai gândesc la Mine şi, de aceea, voi trimite potopul.

Tinerii de azi sunt influenţaţi de mass-media, de societate, de realităţile lumii. E foarte greu să se păstreze curaţi, când sunt atâtea ispite. Ce gânduri transmiteţi tinerilor, acum când binele este amestecat cu răul şi e greu să le poţi discerne, fiind multă înşelare?

E bine spus că binele e amestecat cu răul. Tinerii trebuie să evite emisiunile neruşinate, mai ales o inimă fragedă care vrea să-şi păstreze seninătatea şi să fie aproape de Dumnezeu. Acum se dezlănţuie sexul şi toate păcatele în inima fragedă a tinerilor, care nu ştiau de cele pierzătoare de suflet până la 20 de ani şi care trebuie să crească în adevăr. Unii spun că sunt stăpâni pe televizor. Desigur, încet, încet te prinde, că eşti om, mai ales pe copiii fără discernământ. Tine-retul este curios şi vrea să vadă şi să cunoască, dar această cunoaştere este o reînnoire continuă a muşcării din pomul cunoştinţei binelui şi răului, precum Adam în rai. Curiozitatea şi cunoaşterea celor sfinte i-ar scuti pe tineri de gustul amar al păcatului şi al deznădejdii, venite în urma păcatului. În tot acest vălmăşag de ispite, ar trebui să asculte de vocea povăţuitorul duhovnicesc, de părinţii trupeşti şi de duhov-nici, pentru a învăţa împreună cu ei să discearnă binele de rău şi cum să lupte ca să împlinească binele.

Părinte, copii nu mai ascultă de părinţi. Ce să facă părinţii în această situaţie?

Să se roage la Bunul Dumnezeu ca să-i întoarcă. Să-i înveţe atât cât se pricep; să le cumpere cărţi ca să se lămurească ei singuri. Şi dacă tot nu se întorc, să se roage părinţii pentru ei şi să-i pună la Psaltire şi la alte rânduieli de rugăciune pentru a fi eliberaţi din mrejele păcatului şi din legăturile diavolilor. Să se roage stăruitor cu post şi metanii. Rugăciunile părinţilor şi ale bunicilor pentru copii, ale unora pentru alţii, atârnă foarte mult în faţa judecăţii lui Dumnezeu. Pentru fiecare suflet se dă o bătălie duhovnicească, iar rugăciunea şi pomenirea celor dragi înaintea lui Dumnezeu permite îngerului păzitor, Sfinţilor şi harului să înlăture pe diavol şi toate legăturile lui.

Fără rugăciune nu se dezleagă nimic în ceruri şi în viaţa oamenilor. Cât pot să-i îndemne, iar dacă aceştia nu ascultă, să înţeleagă că, uneori, datorită păcatelor se întâmplă ca în pilda „fiului risipitor”. Fiecare om trece prin această lume pentru a se lămuri cum foloseşte darul vieţii şi al libertăţii. Dacă copiii nu ascultă, vor alerga după plăcere şi vor da apoi de durere. Dar părinţii să lupte pentru ei în ru-găciune şi să-i înveţe ei înşişi pentru a nu ajunge vinovaţi în faţa lui Dumnezeu, că nu i-au învăţat.

Mulţi tinerii resping Biserica pentru că nu este de acord cu plăcerile lor. Ne putem ruga pentru unii ca aceştia?

Părinţii se pot ruga pentru ei, căci i-au născut, aceasta le dă dreptul şi datoria de a se ruga pentru proprii copii. Este dreptul iubirii. Bineînţeles, Biserica îi poate pomeni la Psaltire pentru luminarea şi izbăvirea lor de patimi şi pentru a se trezi la iubirea adevărului. În faţa lui Pilat, Mântuitorul spune: „Eu sunt Adevărul, Calea şi Viaţa! Cine aude cuvintele Mele ascultă Adevărul”. Aşa cum ne învaţă şi Scriptura, tinerii să nu se complacă în plăceri şi patimi, izvorâte din iubirea de sine, pentru că iubirea de sine este nimic faţă de iubirea de Biserică. Tinerii trebuie să renunţe la egoismul plăcerilor pentru a cunoaşte bucuriile ce izvorăsc din jertfă.

Părinte, ce relaţii trebuie să existe între părinţi şi copii într-o familie creştină?

În primul rând, membrii familiei creştine să fie cu adevărat creştini şi curaţi. Toată neascultarea copiilor de părinţi şi neînţele-gerile dintre ei se datorează păcatelor şi lipsei de credinţă din familii. În Psalmi se spune: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte. În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul odihnă, iubiţi ai Săi” (Psalmul 126, 1-2).

Familia e şi trebuie să fie o cetate străjuită de Dumnezeu. Când îi naşti, copiii ţi-i dăruieşte Dumnezeu cu viaţă curată şi ascultători, dacă ai credinţă faţă de El şi îl iubeşti. „Voi da pacea ca fruct al dreptăţii”, spune în Vechiul Testament. Ne dă roadele vieţii noastre – copiii, ca răsplată a păcii ce o trăim în El prin rugăciune. Acum oa-menii nu mai ştiu să-şi păstreze pacea în casele lor, lasă să intre toate smintelile pe fereastră.

Când eram eu tânăr, nu erau televizoare, radio, tinerii erau curaţi. Preotul îi spovedea şi împărtăşea pe tinerii care doreau să se căsătorească, apoi le citea rugăciunile de cununie. Aşa trebuie să facă şi acum fiecare, pentru a pune o temelie creştin ortodoxă familiei şi nu s-ar mai despărţi şi nu ar mai trăi în dezbinare unii cu alţii. Bine ar fi dacă ar fi şi acum acelaşi lucru. Tot mai rar sunt cei curaţi. Când se citesc rugăciunile de cununie, ei sunt deja pătaţi, de aceea sunt acum atâtea despărţiri şi trăiesc separat.

Ne puteţi spune care e importanţa postului?

De la început, postul a fost lăsat primului om, Adam, pentru a trăi în bună armonie şi rânduială cu tot ce a creat Dumnezeu. I-a dat Dumnezeu porunca: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit”. Când a încălcat-o s-au întors toate şi lumea şi-a pierdut buna întocmire de la început, despre care vorbeşte Scriptura:a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi, iată, erau bune foarte”.

Omul a fost creat de Dumnezeu ca să trăiască veşnic, dar dacă a încălcat porunca, i-a dat şi moartea ca să nu fie veşnic în iad. Venind Mântuitorul, omul a fost scos din iad. Din păcate, lepădând postul, rugăciunea şi credinţa, omul şi lumea intră din nou în iad, într-o stare de păcat generalizată. Războaiele şi continua frământare a lumii vădeşte viaţa lumii ca un iad, prin crimele şi nedreptăţile ce se fac, fără nicio mustrare de conştiinţă. Dacă omul s-ar întoarce la post şi la rugăciune, viaţa pe acest pământ s-ar schimba pentru toţi.

Vă rugăm să tâlcuiţi textul: „nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeaşi frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste” (Romani 9, 21), ca să ne apărăm de acuza predestinaţiei.

Răspunsul se reazămă pe cele spuse. Prin rugăciune şi post, omul poate să schimbe şi să întoarcă hotărârile lui Dumnezeu. El i-a spus lui Iezechia, regele iudeilor, să se pregătească că moare şi atunci acesta s-a întors cu faţa la perete, a plâns şi a zis: „Doamne, adu-ţi aminte că am umblat înaintea Ta întru credincioşie şi cu inimă cu-rată, săvârşind ceea ce este plăcut înaintea ochilor Tăi” (Isaia, 38, 3). Apoi a fost înştiinţat de profet că va mai trăi încă 15 ani. Dumnezeu i-a poruncit să moară şi tot Dumnezeu l-a mai lăsat să trăiască în urma rugăciunilor lui. Proorocului Iona, Dumnezeu i-a spus să se ducă în cetatea Ninive să le spună oamenilor că cetatea va pieri din cauza păcatelor oamenilor. Deoarece s-au pocăit, Dumnezeu s-a întors şi nu i-a pierdut. Când omul se întoarce, Dumnezeu îi primeşte pocăinţa. Aşadar, pocăinţa este mai mare decât toate şi omul are în mâinile sale soarta sa, pentru că se poate întoarce spre a împlini voia lui Dumnezeu.

Care e relaţia între citirea ceasurilor şi rugăciunea lui Iisus?

Pot fi alternate, însă scopul şi efectul lor trebuie să fie acelaşi. Prin citirea ceasurilor sau orice citire, rugăciunile dimineţii sau un acatist sau psalmi, trebuie să ajungi la simţirea minţii, să simţi bucuria încredinţării că te rogi şi-l iubeşti pe Dumnezeu din toată inima şi că El te ascultă. Când ajungi la această simţire în timpul psalmilor şi al altor rânduieli de rugăciune, precum ceasurile, atunci ele sunt ca şi rugăciunea lui Iisus. Rugăciunea lui Iisus este şi aici. Până nu ajungi să trăieşti cu Iisus, să simţi mângâierile harului, nu ai rugăciune.

Cum putem dobândi pe Duhul Sfânt?

Cu cât ne vom ruga mai mult, cu cât ne vom sili mai mult. Chiar rugăciunea ne învaţă, dar trebuie şi să lăsăm de la noi, să iertăm pe alţii, să nu ne certăm cu nimeni, să iubim pe toţi, pentru că nu poţi dobândi pacea şi liniştea Duhului fără a fi împăcat şi cu iubire de oameni. Nu poţi avea pe Duhul Sfânt în tine, dacă nu eşti împăcat cu toată lumea şi dacă nu te jertfeşti pentru pacea Duhului, pentru că Duhul este foc de jertfă lăuntrică.

Darul Duhului se dobândeşte, mai ales, prin stăruinţă în Rugăciunea lui Iisus, pentru că spune Sfântul Apostol Pavel, „nimeni nu poate să-L cheme Domn pe Iisus decât în Duhul Sfânt”, iar darurile Duhului au fost revărsate odată cu venirea în lume, cu jertfa şi Învierea Mântuitorului Iisus.

Unii părinţi spun că e bine să asociem rugăciunea lui Iisus cu respiraţia. Exista vreun pericol dacă o spunem mai mult?

Da, este bine. Orice rugăciune este bună, dacă se lipeşte de inimă. Unirea rugăciunii cu respiraţia ajută la strâmtorarea inimii şi, astfel, la lipirea rugăciunii de inimă şi la lărgirea inimii prin rugăciune. Rugăciunea lui Iisus o avem de la Sfântul Apostol Pavel care ne îndeamnă: „Rugaţi-vă neîncetat” şi: „Duhul să nu-l stingeţi”. Tot el spune că rugăciunea trebuie să fie aprinsă, făcută cu duh aprins pentru că astfel trecem peste ispitele vrăjmaşului şi intrăm în împărtăşire deplină cu Duhul Sfânt. Dacă faci cu ascultare rugăciunea şi tot ceea ce faci, nu e niciun pericol. Poate fi repetată cât de mult pentru că Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat. Creştinul s-o zică cât de mult poate, însă cu respiraţia să o facă doar cu un povăţuitor, pentru că îşi poate vătăma sănătatea inimii. Oricum, la lărgirea inimii, după strâmtorarea ei prin rugăciune, nu poate ajunge decât cel povăţuit şi însoţit de un duhovnic.

Care este importanţa citirii Psaltirii pentru creştini?

Sfinţii Părinţi spun că Psaltirea e glasul iubirii Mântuitorului Care se tânguie pentru Biserica Sa. Proorocul David a fost inspirat de Duhul Sfânt, aşa cum dă de înţeles şi Mântuitorul când se referă la el. Probabil David L-a văzut în Duh pe Mântuitorul, stând de a dreapta Tatălui, până ce va pune pe vrăjmaşii Bisericii aşternut picioarelor Sale. De aceea, e importantă citirea Psaltirii, pentru că citind Psalmii luptăm pentru biruinţa Bisericii şi a Împărăţiei lui Dumnezeu în lume. Citind Psaltirea, ne întărim credinţa, pentru că găsim proorociri importante despre Mântuitorul nostru şi despre modul cum trebuie să răbdăm şi să biruim ispitele vieţii.

Este importantă citirea Psaltirii, pentru că ne învaţă rugăciunea scurtă a creştinilor de la începutul creştinismului, numită de Părinţi dintr-un gând sau monologică. Atunci rugăciunea era formată din frânturi de Psalmi: „Nu mă lăsa Doamne Dumnezeul meu, nu te de-părta de la mine, Pentru ce eşti trist, suflete al meu şi pentru ce te tulburi etc. Zicând mereu astfel, primilor creştini li se înfierbânta inima şi se apropiau de Dumnezeu. Şi acum s-ar întâmpla, dacă am citi cu simţire Psaltirea sau am spune Rugăciunea lui Iisus, aşa cum ne-au învăţat Sfântul Grigorie Palama şi alţi Părinţi neptici. Psaltirea goneşte duhurilor necurate. Este bine ca omul să citească cât poate Psaltirea şi cu binecuvântare.

Cum trebuie făcută rugăciunea în unitatea lăuntrică a Duhului Sfânt ca să-i unească pe creştini. Acum se vorbeşte de intrarea în Uniunea Europei şi de alte uniri şi apropieri dintre ortodocşi, catolici şi creştini de alte confesiuni.

Din păcate, tocmai aceasta nu se vrea – o unitate a creştinismului, întemeiată pe rugăciunea săvârşită în Duhul Sfânt, aşa cum au învăţat Sfinţii Părinţi şi cei ce au făcut cele şapte Sinoade Ecumenice şi toţi ceilalţi Părinţi aghioriţi. Aşa cum se practică acum, ecume-nismul nu e deloc bun. Tot timpul se cere ca noi să cedăm, să facem pogorăminte de la credinţă, pentru că ortodocşii sunt mai puţini.

Din câte înţeleg de la vizitatorii din Occident ai Sfântului Munte, în Apus bisericile sunt aproape toate goale şi nu prea cred că noi, ortodocşii, suntem mai puţini la număr ca ei. Apoi, orice unire şi unitate ce nu se face în Adevăr, nu va ţine, va fi sortită pieirii. În această rugăciune simţită trăieşti acest Adevăr, Îl trăieşti, Îl simţi pe Hristos ca Adevăr ce-ţi întăreşte sufletul şi inima. Ortodoxia are Adevărul şi nu are nimic de completat în învăţătura sa, chiar dacă nu reuşeşte să-l împlinească pentru că Adevărul nostru este însuşi Hristos Dumnezeu. Trebuie să ne ţinem Ortodoxia, trebuie să ne ţinem credinţa noastră!

Ce mesaj transmiteţi poporului român?

Să se întoarcă cu toată inima la Dumnezeu prin post şi rugăciune. Fiecare om să se grăbească a-şi mărturisi păcatele la duhovnic. Sunt atâtea nenorociri şi accidente, nu ştii când vei muri. Cu ce vei pleca, cu aceea te va judeca Dumnezeu. Cel mai mare lucru este începutul bun al pocăinţei, ca să nu te prindă moartea în păcate grele, nemărturisit şi nepocăit. Apoi să stăruie în rugăciune unii pentru alţii, pentru ca Dumnezeu să se milostivească şi să dezrobească poporul ortodox de pretutindeni.

Ce vă îngrijorează mai mult şi ce gânduri de viitor aveţi?

Doresc ca toată lumea să-L cunoască şi să-L iubească cu adevărat pe Dumnezeu şi pe aproapele. Dacă vor iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, va fi pace în lume. În viitor, vreau să fac multe lucruri bune, să mă rog mai mult, să mai învăţ şi pe alţii şi aştept ziua când va da Domnul să mă duc dincolo.

La schitul Prodromu aţi cunoscut părinţi îmbunătăţiţi?

Au fost părinţi cu trăire mai înaltă, dar erau ascunşi; ei n-au vrut să dea pe faţă, decât dacă nu s-a mai putut. Toţi care au făcut o faptă bună, au ascuns-o, aşa cum spune Mântuitorul: „să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta(Mt. 6, 3). Au fost foarte smeriţi şi foarte ascunşi. Dacă dai o faptă mare pe faţă, nu-ţi mai foloseşte, te-ai socotit ca fariseul care se lăuda cu nevoinţa sa. Doar Dumnezeu trebuie să ştie. Mulţi părinţi şi-au ascuns faptele bune, nu le-au dat pe faţă.

Ne puteţi da câteva exemple din viaţa lor?

Ce am auzit şi eu de la alţii. La un călugăr Ianis, care vieţuieşte aproape de schitul Prodromu, a venit un prieten şi i-a povestit o întâmplare de acum 10 ani. Acela locuia la Katounakia, unde sunt chilii cu călugări, şi a avut odată nişte mireni la lucru. Acelora le-a dat mâncare pustnicească din care mânca el. Au fost nemulţumiţi şi au cerut o mâncare mai consistentă, deoarece lucrau greu la construcţii. În vremurile dinainte, pe acolo veneau piraţii pe la călugări, le luau tot, le dădeau foc la case, îi băteau de rămâneau nenorociţi sau îi omorau.

În această situaţie, li s-a dat voie să aibă o armă ca să se apere. El s-a dus într-o noapte să vâneze un porc şi să-l aducă ca să-l gătească de mâncare. S-a pus la pândă în pădure. Avea legată de armă o lanternă, ca să vadă ce animale trec. A auzit la un moment dat foşnind ceva în tufe, venind către el; a aprins lanterna şi a văzut venind spre el un pustnic de pe vremuri; acela a zâmbit, a făcut o plecăciune şi s-a dus mai departe. A avut o tresărire în inima lui, a lăsat arma jos şi nu mai avea pace. A venit la prietenul său şi i-a spus ce a păţit. Deci sunt pustnici neştiuţi de nimeni, ci numai de Dumnezeu. Sunt încă pustnici, pe care Dumnezeu îi ţine şi ei nu doresc să-i vadă cineva. Treci pe lângă ei şi nu-i poţi vedea.

L-aţi cunoscut pe părintele Paisie Olaru?avva Cleopa & avva Julian-Cucuvino-Provata 1977

A fost duhovnicul meu la mănăstirea Sihăstria. Era un călugăr smerit, cu trăire duhovnicească, care s-a ascuns şi nu şi-a dat pe faţă toate darurile. Părintele Cleopa, care era de doi ani stareţ la Sihăstria, m-a primit în anul 1946 la mănăstire, unde era o aleasă viaţă duhovnicească.

Cum vă simţiţi în Sfântul Munte, departe de ţară?

Nu-s departe de ţară, căci Muntele Athos este pământul făgăduinţei pentru toţi cei care-L iubesc pe Dumnezeu şi pe Maica Sa. Suntem aici mai mulţi români, facem slujbele în limba noastră, trăim viaţă de obşte şi nu simţim înstrăinarea şi dorul de ţară. Nu mă gândesc că sunt departe de ţară, ci aştept ziua când mă voi duce dincolo.

1 Filocalia VIII, Cele 100 de capete ale lui Calist şi Ignatie, cap. 92, Bucureşti,1979, p. 211.

Sursa: George Căbaş, Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos, Ediţia a doua, îmbogăţită, Editura Anastasis, 2014

Mulţumim d-lui George Cabas pentru îngăduinţa de a posta interviurile sale cu părinţi aghioriţi (culese între anii 1996-2008) pe blogul nostru.
Se va prelua cu precizarea sursei – Blogul Sfântul Munte Athos

Foto (sus) – credit George Crasnean
Foto (alb-negru): Părinţii Iulian Lazăr şi Cleopa Ilie la Chilia Provata (Cucuvino), 1977

schitul-prodromu

 

 

03
aug.
14

Cum ne va judeca Dumnezeu

pocainta-rugaciune-manase

Pentru pocăinţa adevărata este nevoie nu de zile, nici de ani, ci numai de o clipă.

Sfantul Ambrozie

Învierea sufletului se săvârşeşte cu voia lui Dumnezeu şi cu puterea lui Dumnezeu, dar din partea omului se cere bunăvoinţa lui în săvârşirea pocăinţei faţă de Dumnezeu. Termenul pocăinţei, care se cere din partea celui ce a greşit, este ştiut numai de Dumnezeu. Păcătosul care se căieşte, fiind parcă uitat de Dumnezeu, aşa cum i se pare lui, din grija minunată a lui Dumnezeu va dobândi folos sufletesc şi va ajunge la izbandă.

Sfantul Nicon

Dumnezeu va judeca cu privire la pocăinţă nu după măsura ostenelilor, ci după măsura smereniei, în ziua aceea Dumnezeu ne va judeca nu în funcţie de psalmii citiţi, nu pentru că am lăsat rugăciunea (şi ne-am făcut pravila când şi când), ci pentru că nu ne-am pocăit!

Mare bucurie au îngerii în ceruri pentru un păcătos, care se căieşte. Să ne rugăm, aşadar: „Doamne, miluieşte-mă. Doamne, dă-mi smerenie şi blândeţe”. Sau aşa: „Cu judecăţile pe care le ştii, Doamne, mântuieşte-mă!”. Şi Domnul, după mila Sa, ne va milui şi ne va mântui pe toţi cu harul Său.

Sfântul Iosif de la Optina

Din Ne vorbesc stareții de la Optina, Editura Egumenița, p. 137

03
aug.
14

Formula fericirii familiale

happyfamily

O fetiţă de 12 ani a fost întrebată:

– “Ce poţi să-mi spui despre mama ta?”

Fetiţa, fără să stea pe gânduri, a răspuns:

– “Mama îl iubeşte foarte mult pe tata”.

Nu a spus că este cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai deşteaptă sau cea mai bogată. Iată cea mai mare comoară pe care o va lua cu ea în viaţa adultă. Orice s-ar întâmpla apoi în viaţa ei, are reperele corecte. Fără să ştie, fetiţa a dat formula fericirii familiale, căci în familia ei trăieşte iubirea.

Din “Femeia si problemele ei”, Ioana Besedina şi dr. Dimitri Avdeev, Editura Sophia

 Într-o seară, venind obosit de la serviciu, bărbatul a mâncat si s-a dus să se culce. Din neatentie, a lăsat apa deschisă la robinetul de la baie, si apa a început să curgă pe jos. Auzind cum picură, sotia a intrat si a oprit apa. A vrut să îl trezească pe sot, ca să se învete minte si altădată să fie mai atent. Dar i s-a făcut milă de el, si a strâns apa singură.

S-a suit în pat, dar nu putea să doarmă de supărare. Era a treia oară când găsea robinetul deschis. Se tot gândea dacă nu era mai bine să îl mustre totusi. Dar, când la lumina palidă a lunii îi vedea chipul obosit, supărarea îi trecea. De sapte ori a vrut să îl trezească, si de sapte ori si-a înfrânat mânia. Si pentru aceasta a primit plată de la Dumnezeu.

Din Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Editat de Editura Egumeniţa. Galaţi. 2004

03
aug.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-08-03

DUMINICA
A OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XIV, 14-22)

n vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I s’a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii. Iar când s’a făcut seară, ucenicii s’au apropiat de El şi I-au zis: „Locul este pustiu şi iată că vremea a trecut; dă drumul mulţimilor ca să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare“. Iisus însă le-a răspuns: „Nu trebuie să se ducă; daţi-le voi să mănânce“. Iar ei I-au zis: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti“. Şi El a zis: „Aduceţi-Mi-le aici!“ Şi poruncind mulţimii să se aşeze pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat; şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile; iar ucenicii, mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s’au săturat; şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.



Blog Stats

  • 323.281 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte