Arhivă pentru 9 august 2014

09
aug.
14

Harta care arată rata de victime la nivel mondial în cazul apariţiei unei „pandemii”

Compania de modelare a riscului, AIR, a întocmit o hartă care prezintă rata victimelor din fiecare ţară în cazul apariţiei unei pandemii la nivel global, de tipul Ebola, scrie Business Insider.

În 2013, aceeaşi companie a publicat informaţii similare despre gripa spaniolă din 1918, care a ucis 20-100 de milioane de oameni, din totalul populaţiei de 1,8 miliarde.

AIR a transpus informaţiile colectate despre gripa din 1918 la densitatea populaţiei din secolul 21, pentru a întocmi un model care să poată prezice rata victimelor în cazul apariţiei unei pandemii similare.

Harta prezintă rata victimelor din fiecare ţară, cele mai afectate fiind statele în curs de dezvoltare, în timp ce naţiunile din vest înregistrează cea mai scăzută rată.

Bilanţul epidemiei Ebola în Africa de Vest a ajuns la peste 1.300 de cazuri şi 729 de morţi, dintre care 57 în patru zile, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de AFP.

09
aug.
14

15 lucruri care ne blocheaza fericirea

Cine nu vrea doar fericirea?

Toata lumea tanjeste dupa o viata tapetata cu o stare de multumire sufleteasca intensa si deplina. In schimb, pastram butoane, pe care ni le apasam la comanda, provocandu-ne durere, stres si suferinta. Ne agatam de lucruri care ne pun obstacole in calea fericirii. Si in loc sa le dam drumul si sa imbratisam schimbarea, alegem de bunavoie sa ne scaldam in aceleasi ape tulburi. Iar fericirea devine un taram cat mai indepartat.

Care sunt lucrurile la care trebuie sa renuntam pentru ca viata noastra sa infloreasca?
1. Sa renuntam la nevoia de a avea intotdeauna dreptate.
Foarte multi dintre noi nu suporta ideea ca gresesc, punand uneori capat relatiilor. Apar suferintele produse de o lupta intre egouri.
Wayne Walter Dyer, autor a nenumarate best-seller-uri motivationale, ne sfatuieste ca ori de cate ori simtim nevoia urgenta de a sari intr-o batalie de acest gen, sa ne punem intrebarea : „Prefer sa am dreptate sau sa fiu amabil? Care va fi diferenta? Este egoul meu atat de mare?”
2. Sa renuntam la nevoia de a controla mereu tot ce se intampla. Situatii, evenimente, oameni trebuie sa treaca toate prin filtrul nostru. Fie ca sunt ai nostri, fie ca sunt colegi sau doar straini, trebuie doar sa le permitem sa… fie ei insisi.
Lasand lucrurile sa curga firesc, toate se vor rezolva. Iar noi ne vom simti si noi mai bine.
3. Sa renuntam la gasi vinovati in stanga si dreapta. Pentru ca nu avem aia sau cealalta, pentru ca s-a intamplat sau nu s-a intamplat…, si incepem sa ne ne simtim ca niste victimizati de soarta. Foarte departe, desigur, de o stare de fericire. Este timpul sa ne asumam responsabilitatea propriei vieti.
4. Sa renuntam la scenariile inchipuite, la o mentalitate distructiva. Sa ne curatam mintea de gandurile poluate, insistente si obsesive.
„Mintea este un instrument excelent”, spunea Eckhart Tolle, daca o folosesti in mod corect. Altfel devine o arma distructiva”.
5. Sa renuntam la convingerile noastre limitative. Astea ne tin captati in inertie, ne blocheaza actiunile si ne franeaza chiar inainte de a ne desface aripile pentru zbor.
„O credinta nu este o idee captata de mintea noastra, ci este o idee care ne capteaza mintea.” (Elly Roselle)
6. Sa renuntam la a ne plange tot timpul. Uneori, resimtita ca o nevoie constanta, ne plangem de tot si de toate. Implicam oameni, situatii, evenimente. Istorii nefericite si tristete semanata la tot pasul. Nimic nu ne poate face nefericiti daca nu permitem acest lucru. Actionand astfel, declansam in noi si in jurul nostru sentimente negative.
7. Sa renuntam la luxul de a critica. Sa acceptam si sa imbratisam idei noi. E greu, de fapt, imposibil, sa-i facem pe altii sa fie ca noi sau sa joace dupa regulile noastre. Toti avem liberul arbitru si avem datoria de a ne respecta semenii. Si chiar daca suntem diferiti, trebuie sa fim de acord ca avem macar un punct comun: suntem oameni.
8. Sa renuntam la a-i impresiona pe ceilalti. La un moment dat , adaugand masca dupa masca, incetam sa mai fim noi insine. Nu mai traim viata noastra, ci respectam un sablon creat de altii. Trebuie sa acceptam ceea ce suntem, sa descoperim cine suntem cu adevarat. Sa fim naturali si simpli. Si de-abia atunci oamenii vor fi atrasi de noi.
9. Sa nu mai opunem rezistenta in fata schimbarii. Schimbarea e buna, ajutandu-ne sa progresam. Sa evoluam. Sa invatam. „Universul va deschide usi acolo unde nu erau decat ziduri, pentru ca noi sa urmam fericirea”. (Joseph Campbell)
10. Sa renuntam la etichete. Chiar daca percepem ca anumite lucruri, oameni, evenimente, pe care nu le intelegem, sunt diferite sau ciudate, nu trebuie sa cadem ispitei de a le eticheta. „Cel mai inalt nivel al ignorantei este cand respingem ceva despre care nu stim nimic din start”, spune Wayne Dyer.
11. Sa renuntam la temerile noastre.  Frica este doar o iluzie. Creata de noi insine. Totul e in mintea noastra si acolo trebuie sa lucram si sa facem curatenie. „Singurul lucru de care trebuie sa ne temem este chiar insasi teama”. (Franklin D. Roosevelt)
12. Sa renuntam la a ne cauta scuze. Le facem bagaj si le trimitem la o plimbare fara intoarcere. Din cauza lor ne limitam miscarile, actiunile, viata. Ramanand impotmoliti intr-o zona pe care nu vrem cu niciun chip sa o parasim, chiar daca, dincolo de ea, fericirea ne face semn s-o urmam. Cine s-o vada? Gardurile de jur imprejurul nostru sunt opace.
13. Sa renuntam la a ne agata de trecut. Poate ca prezentul e mai infricosator decat un trecut pe care-l stim deja. De viitor, nici nu mai vorbim. Totusi, nu vom avea niciodata mai mult decat prezentul. Traim acum, aici. Tot asa a fost si in trecut. Prezentul de atunci e doar memorie si probabil ca l-am ignorat in aceeasi masura ca pe cel de acum. Trebuie doar sa fim prezenti in tot ceea ce facem pentru a ne bucura de viata. Altfel, nu facem decat sa sarim capitole din calatoria vietii. Amagindu-ne si tulburand orice viziune despre viitor.
14. Sa renuntam la atasamente. O chestiune foarte grea si complicata. Iubirea si atasamentul sunt doua lucruri total diferite.  Daca vrem sa construim fericirea, trebuie sa ne „dezlipim” de atasamentele care sunt produse ale fricii.  Situatii, lucruri in care ne implicam emotional ne afecteaza intotdeauna. Provocandu-ne durere si suferinta. Lipsa acestora va fi de mare ajutor in deschiderea caii spre fericire.
15. Sa renuntam sa ne traim viata dupa asteptarile altora.  Multi dintre noi adopta o viata care nu este a lor. Ignorand vocea interioara. Unii sunt foarte ocupati sa respecte tiparul impus de parinti, spre exemplu, pentru ca acestia stiu ce e mai bine pentru ei, incat uita ca au controlul propriei vieti. Mai intervin si prietenii, profesorii, dusmanii, mass-media, si toate, si toti se straduiesc sa creeze un scenariu de viata in care noi jucam rolul principal pentru a-i multumi pe toti. Dar oare care e calea noastra?
(purposefairy.com)
09
aug.
14

Ce înseamnă şi ce urmăreşte mişcarea New Age?

i444In ultimii ani, din ce in ce mai mult auzim vorbindu-se despre Noua Era, despre Globalizare si despre Noua Ordine a Lucrurilor. Termenul Noua Era este folosit in sens mai larg si in politica.

Desigur, este adevarat ca prin prabusirea comunismului s-a creat o noua situatie pe plan mondial. Bipolaritatea a incetat sa mai existe. Pentru supraputerea mondiala care a ramas, S.U.A., nu mai exista adversar de temut.

Totodata, explozia informaticii, comunicatiilor, industriei si tehnologiei contribuie si ele la desfiintarea granitelor.

Asa-numita Noua Era exploateaza aceasta conjunctura internationala, la a carei formare ea insasi a contribuit si inca mai contribuie, pentru a-si promova mesajele si scopurile proprii.

Astfel, vedem folosindu-se din ce in ce mai mult curcubeul, piramida, numarul 666, stema in cinci colturi, simboluri preferate de Houa Era.

Termenul Noua Era nu este neutru si nici „nevinovat”, ci cuprinde in el un sens foarte bine definit, care are legatura directa cu religiile orientale si cu ocultismul.

Intram, asadar, intr-o epoca de aur, de fericire mondiala, asa cum sustine Noua Era, sau ni se ascunde ceva?

Radacinile Noii Ere in astrologie  si ocultism

Noua Era se fondeaza pe o cugetare veche care este intalnita la religiile necrestine. Este vorba despre o conceptie a astrologiei care spune ca la fiecare 2000 de ani omenirea intra intr-o noua era. Adeptii Noii Ere ne spun ca epoca anterioara a fost cea a Pestilor, a Crestinismului. Acum intram, spun ei, intr-o Noua Era, Era Varsatorului, o „epoca de aur” pentru omenire, iar Crestinismul va fi marginalizat. Vor veni noi adevaruri pe care le va aduce noul mesia, hristosul Noii Ere. Sfanta Scriptura insa ne previne ca el care va veni dupa Domnul nostru Iisus Hristos cu pretentia de a fi adorat ca Hristos va fi hristosul mincinos, adica antihrist.

Chiar si numai aceste elemente sunt de ajuns pentru a intelege cineva ca Noua Era este potrivnica si incompatibila cu Credinta noastra Ortodoxa.

Ce este Noua Era?

Noua era este o retea de organizatii  eretice intinsa in toata lumea. In ea sunt cuprinse organizatii hinduiste, budiste, guruiste, neognostice, animiste, gandirea pozitiva, masoneria, teosofia, neoidolatria, neosatanismul, vrajitoria, astrologia, hipnnotismul, spiritismul, sufismul, terapiile alternative, artele martiale ale Orientului, etc.

Samburele tare al Noii Ere il constituie grupari cu caracter totalitarist care isi ascund scopurile lor reale si actioneaza in spatele unei masti inselatoare. Toate aceste organizatii sunt unite de scopuri comune si de o conceptie comuna despre Dumnezeu, om si lume, pe care au luat-o de la religiile orientale si de la ocultism.

Ce crede Noua Era?

Elementele de baza ale invataturiiNoii   Ere sunt credinta intr-un dumnezeu impersonal, in „legea” karmei si a reincarnarilor si in posibilitatea evolutiei omului la starea de dumnezeu dupa fire, numai prin propriile sale puteri si cu ajutorul meditatiei. Pozitia centrala in invatatura Noii Ere o detine monismul panteist absolut. (Principiul Unul este totul al Teosofiei – modelul holist). Adeptii Noii Ere spun ca nu exista deosebire intre bine si rau, ca noi oamenii avem puteri ascunse inlauntrul nostru si ca Pamantul este insufletit. Toate acestea constituie influente ale religiilor orientale (budism, hinduism) exercitate prin intermediul masoneriei si teosofiei.

Mesajul Noii Ere se rezuma la adorarea sinelui, la autoindumnezeirea omului, adica la marea minciuna luciferica care spune ca omul ar fi din fire Dumnezeu si nu mai are nevoie de Dumnezeu ca sa-l mantuiasca. Aici trebuie sa accentuam ca Noua Era, precum si religiile orientale, nu-l considera pe om persoana, adica o fiinta libera, de o valoare unica, ci, dimpotriva, uraste si lupta impotriva persoanei.

Mesajele Noii Ere si mai ales tripticul: sex, violenta si familiarizarea cu vrajitoria si elementul demonic, sunt canalizate in special prin mass-media, muzica (indeosebi cea rock), arte martiale, terapii alternative, „jocuri” pentru copii, etc.

Noua Era cultiva confuzia folosind termeni cum ar fi: Hristos, rugaciune, dragoste, libertate, pacat, dar cu alt sens si de multe ori chiar unul contrar celui pe care il dam noi crestinii acestor cuvinte.

De pilda, Hristos pentru ei nu este Dumnezeu si Mantuitor, ci unul din marii „initiati” din istoria omenirii, alaturi de Pitagora si Buda. Hristos, spun ei, este fiecare om; este o stare inlauntrul omului.

Alt exemplu: Pacatul, potrivit conceptiei Noii Ere, este nereusita omului de a ajunge la constientizarea faptului ca el insusi este dumnezeu din fire.

De asemenea, ei spun ca antihrist este oricine impiedica evolutia omenirii spre Noua Era. In cele din urma antihristul… suntem noi, crestinii(!).

Scopurile Noii Ere

Cei care conduc miscarea Noua Era au  doua scopuri de baza:

1. Instaurarea unei noi ordini a lucrurilor pe plan politico-economic, care sa duca la impunerea unui guvern mondial condus de un dicta­tor, mult-asteptatul „mesia” al Noii Ere.

2. Deoarece coalitia politico-economica a statelor lumii se prevede a fi instabila, se urmareste o coalitie si pe plan religios si cultural, adica instaurarea unei Noi Ordini pe plan religios. Prin urmare se cauta crearea unei noi religii mondiale sau o panreligie, care va rezulta din unirea tuturor religiilor cunoscute. De altfel, Noua Era sustine ca toate religiile sunt cai care duc la Adevar.

Principiul acestei panreligii este: Crede orice vrei, numai sa nu fii intolerant. Adica, sa nu crezi ca numai credinta ta este dreapta. Aceasta se numeste plura­lism dogmatic (toate religiile sunt cai la fel de drepte care conduc la acelasi sfarsit). De aceea si vedem cum „imping de la spate” toate religiile sa dialogheze intre ele pentru a gasi elementele care le „unesc”. (sincretism intercrestin si interreligios). Aceasta insa (ca adica toate religiile sunt la fel) in realitate ei nu o cred, ci o spun din motive diplomatice, pentru a aparea deschisi fata de toti si pentru a-i atrage. In sinea lor cred despre ei insisi ca se afla pe un nivel evolutiv mai inalt, ca unii ce sunt oamenii Noii Ere, in timp ce noi, crestinii, ne aflam pe unul inferior. Asadar nu suntem egali. Noi, ortodocsii care sustinem ca numai credinta noastra este adevarata si il mantuieste pe om, suntem considerati „alipiti de vechea era”. Sun­tem acuzati de fanatism, intoleranta religioasa, rasism, fundamentalism s.a.m.d.

Din cele de mai sus poate intelege cineva foarte usor ca cele doua scopuri sunt demonice, de vreme ce se urmareste impunerea lor cu sila si nu numai fara Hristos, ci si impotriva Lui, asa cum vom vedea in cele de mai jos. Domnul nostru Iisus Hristos spune categoric: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Prin  urmare nu exista mai multe adevaruri, nici mai multe cai care duc la Adevar, ci una singura: Hristos si Biserica Sa Ortodoxa.

Din cele pe care le-am spus mai sus reiese limpede caracterul anticrestin al Noii Ere, care are drept scop stapanirea intregii lumi. De altfel, acesta este si scopul de baza al asa numitelor societati secrete, ca de pilda masoneria, teosofia, iluminatii si „cluburile”, cum ar fi Comisia Tripartita si Clubul Bilderberg. Acest scop, adica supunerea intregii lumi, este visul sionistilor. Sionistii evrei il asteapta inca pe mesia, ca pe acela care le va asigura stapanirea politico-economica asupra intregii lumi.

Pentru ca scopurile de mai sus sa fie atinse, arhitectii Noii Ere considera ca va trebui sa fie impus un sistem de control total in economia mondiala, in comert si in alimentatie. Tocmai aceasta urmareste mult-discutata Globalizare, si nu maximalizarea bunastarii, asa cum se lauda propagandistii ei. Totusi unii dintre cei care le coordoneaza pe toate spre globali­zare sunt dezarmant de sinceri. Astfel, David Rotkopf, directorul Societatii de Management Politic a cunoscutului Henry Kissinger, a declarat cu mai multi ani in urma ca globalizarea nu este altceva decat impunerea modelului american. De aceea a evitat folosirea termenului globalizare, preferand termenul imperia­lism cultural.

Pentru ca lumea sa fie controlata in totalitate, se planuieste desfiintarea banilor si inlocuirea lor cu cartele de credit. Iar pentru a controla si a inabusi impotrivirile care sunt asteptate, este pregatit un regim mondial de control politienesc, prin intermediul buletinelor electronice si a indosarierii electronice. Aici sunt incluse si Acordul Schengen si Legea 2472/97 pentru asa-zisa protejare a datelor cu caracter perso­nal. Se ingradeste – in vederea desfiintarii desavarsite – viata si libertatea personala. Scenarii de cosmar ale unei societati de oameni-robot controlati din exterior, asa cum o descrie Orwell in faimoasa lui carte 1984, constituie nazuinta permanenta a Noii Ordini Mondiale. Toate sub controlul si indrumarea Fratelui mai Mare (Big Brother).

Tactica Noii Ere

1. Noua Era, pentru a putea stapani pe plan politico-economic, foloseste doua moduri:

a) Pe de o parte, actioneaza ca un tavalug care niveleaza limbi, civilizatii, traditii nationale, promovand americanizarea natiunilor prin adoptarea de catre acestea a subproduselor modului de viata american, adica promoveaza supunerea tuturor natiunilor, punand capat in fapt independentei nationale si suveranitatii populare. Deja guvernele statelor nu mai detin con­trol deplin asupra politicii economice, ci sunt obligate sa se conformeze dispozitiilor unor centre internationale.

Pe plan politic sunt subminate multe dintre institutiile democratice, slabindu-li-se astfel puterea, autoritatea si eficienta.

b) Pe de alta parte, Noua Era cultiva si agraveaza confruntarile interetnice. Aplica cunoscuta lozinca: Imparte si stapaneste. Drepturile nationale si religioase ale unor „minoritati”, adevarate sau cel mai adesea plasmuite, sunt parghia folosita pentru rasturnarea randuielii vechi si instaurarea Noii Ordini Mondiale. Una din noile norme ale NATO prevede ca suveranitatea unei natiuni poate fi violata (de catre NATO) oriunde pe pamant considera el ca se incalca drepturile minoritatilor.

Mai ales impotriva noastra, a grecilor, care avem o stransa unitate nationala, religioasa si lingvistica, centrele intunericului raspandesc in mod orchestrat marea minciuna care spune ca noi, grecii, asuprim aici, in tara noastra, minoritatile nationale si religioase. In acelasi timp se urmareste transformarea Greciei intr-o tara multietnica, cu mai multe limbi si religii oficiale. Scopul acestei minciuni este vadit, si anume acela de a prezenta Grecia ca pe o tara locuita de o multime de minoritati, pentru ca in acest fel sa fie taiate din radacina cele care ne tin: elenismul si Ortodoxia. Pentru implinirea scopurilor Noii Ordini a lucrurilor se scriu din nou chiar si cartile istorice si mai ales manualele scolare.

2. Noua Era, pentru a stapani pe plan religios si a instaura panreligia ei demonica, sustine ca toate religiile ar fi la fel si urmareste sa perverteasca, adica sa cucereasca din interior tot spatiul Bisericii Ortodoxe, de vreme ce celelalte „biserici” sau religii sunt impli­cate, mai mult sau mai putin, in jocul Noii Ere, avand in frunte pe Papa, asa-numitul conducator spiritual al planetei.

New age-isii cultivand confuzia – ratacind pe altii si rataciti fiind ei insisi – de obicei se dau drept crestini. Totodata, incep sa defaime putin cate putin Sfanta Scriptura. Scopul lor nu este sa goleasca bisericile, ci sa le umple cu oameni care au cugetarea pervertita.

In paralel, sunt promovate prin campaniile publicitare acele modele care tind sa-l transforme pe om intr-o fiinta ale carei preocupari sa se limiteze, asa cum s-a spus, la televizor si frigider. In felul acesta va fi controlat si dirijat.

Concluzii

Noua Era nu este deloc noua. Este vechea minciuna luciferica, potrivit careia omul este din firea sa dumnezeu. Este vechea nazuinta de stapanire mondiala a puterilor intuneri­cului, a societatilor secrete, Noua Era nu constituie o cautare spontana, izvorata din launtrul oamenilor si al societatilor. Este conceputa si impusa din exterior si de sus. Si – cel mai grav – se cauta a fi impusa fara Hristos si impotriva lui Hristos. Globalizarea contemporana este mincinoasa si de lepadat tocmai din acest motiv.

Pozitia crestinilor

Tuturor acestor planuri intunecate si primejdioase de impunere a unei noi ordini mondiale si a unei globalizari fara Hristos si impotriva lui Hristos, noi crestinii, trebuie sa le opunem Lumina si Adevarul lui Hristos. Trebuie sa le opunem adevarata globalitate, universalitate si ecumenicitate: cea a Bisericii. Tre­buie sa le opunem adevarata globalizare: cea divino-umana (teandrica), ce se realizeaza in Trupul lui Hristos, in Biserica. Promisiunii mincinoase si luciferice a autoindumnezeirii trebuie sa-i opunem adeva­rata indumnezeire, cea dupa har, la care suntem chemati de Domnul nostru Iisus Hristos intru impartasire de dragoste cu El si de ascultare de atotsfanta Lui voie.

Toate aceste prefaceri radicale care sunt pregatite sistematic si nu intamplator au loc in jurul nostru trebuie privite de catre noi cu nelinistea cea buna, dupa cum sublinia si fericitul Staret Paisie Aghioritul. Si sa nu ne culcam pe o ureche, de vreme ce si oamenii lumesti incep sa se trezeasca si sa isi dea seama ce inseamna in realitate Globalizarea, cel putin in plan politico-economic.

Nelinistea cea buna trebuie sa se manifeste ca trezvie duhovniceasca, ca intensificare a nevointei duhovnicesti, a rugaciunii si a pocaintei, dar si ca interventie nemijlocita acolo unde si atunci cand este nevoie, la chemarea Bisericii. Asa vom putea sa-i ajutam si pe oamenii care din nestiinta au fost prinsi in cursa marii minciuni a Noii Ere.

Lucrul de care avem trebuinta cel mai mult in ziua de astazi este rezistenta duhovniceasca la provocarea Noii Ere. Vom reusi lucrul acesta daca vom dezvolta anticorpi duhovnicesti: daca vom cunoaste, vom iubi si vom trai Traditia noastra ortodoxa. Aceasta traditie are ca element definitoriu persoana in libertatea, unicitatea si alteritatea ei, ca valoare absoluta si care nu poate fi scoasa la mezat; persoana, nu ca existenta individuala, ci ca impartasire si legatura. Fiecare manastire si fiecare parohie este chemata sa fie centru al unei astfel de rezistente.

Si sa nu uitam ca cei care planuiesc globalizari fara Hristos si impotriva lui Hristos, adica si impotriva oamenilor, vand pielea ursului din padure, pentru ca Domnul nostru Iisus Hristos este singurul Domn adevarat al istoriei si al Universului”.

Extras din Monahul Arsenie Vliangoftis, Ereziile contemporane – o adevarată amenintare, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2006

09
aug.
14

O icoană pictată a maicii domnului închide şi deschide ochii în chip miraculos

panagiaIcoana Maicii Domnului, ce se pastreaza ca un mare odor langa Preasfântul Mormânt din Biserica Învierii de la Ierusalim, deschide si inchide ochi din când în când.

Martori oculari au filmat această mişcare tainică a ochilor zugrăviţi ai Maicii Domnului, iar o sursă a Bisericii elen-ortodoxe locale a confirmat faptul.

Credincioşii considera acest fapt drept o minune şi se roagă pentru pace în pamantul greu incercat al Palestinei.

Icoana se află, potrivit istorisirilor şi tradiţiei, pe locul unde Maica Domnului, văzându-l pe Fiul ei răstignit, a plâns.

Puteţi vedea mai jos filmarea unui amator, iar concluziile va apartin:

 

09
aug.
14

Puterea canonului

psalitreSe întâmpla în anul 1997. E vorba despre o doamnă văduvă, Marina, o femeie cuminte, evlavioasă, la locul ei, care citea foarte mult la Psaltire. Am plecat eu la Sfântul Munte şi am lăsat-o cu canonul la Psal­tire.

Şi cum eram eu pe atunci mai tânăr şi mai habotnic, dădeam câte două catisme, câte trei. Şi la un moment dat i s-a acumulat atâta canon restanţă, că nu-l mai putea face. Ce se întâmplase? I se stricaseră oche­larii. Seara, când se punea la rugăciune, zicea: “Maica Domnului, pe părintele mi l-ai luat. M-a lăsat legată cu canon. Ce mă fac eu de acuma, cum rezolv eu problema asta? Ajută-mă, Maica Domnului, nu mă lăsa, ce mă fac eu cu canonul? Am să mă duc în iad!“

Şi odată adoarme şi se vede într-un câmp verde. În clipa în care ea mergea pe câmpul acela verde, cică vin doi oameni îmbrăcaţi cu halate albe, cu bonete, cu cruciuliţe în frunte, se apropie de ea, îi dau bună ziua şi-o întreabă: “Tu ce faci de urli atâta la Stăpână, ce-ţi trebuie, ce vrei?“ Şi ea zice: “Am canon de la du­hovnic şi nu-l pot face că mi s-au stricat ochelarii“. Şi unul zice: “Ce facem cu dânsa?“ “Păi, facem cum a zis Stăpâna.“

Unul o prinde şi-i suceşte mâinile la spate, celălalt îi deschide ochii şi dintr-o sticluţă îi picură ceva în amân­doi ochii. Îi dau drumul şi pleacă. Ea, în emoţia aceea, se trezeşte din somn cu usturime la ochi. Se scoa­ lă imediat de spaimă, aprinde becul, ia Psaltirea şi începe să citească. Îşi dă seama abia după două sau trei ore de citit la Psaltire că a citit fără ochelari. Şi ci­teşte fără ochelari la Psaltire şi-n ziua de astăzi. Chiar ea mi-a povestit lucrul acesta, după ce m-am întors eu din Sfântul Munte.

Din Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Bârnova, Mângâiere şi mustrare, Bucureşti, 2003 

09
aug.
14

Despre dragoste şi desfrâu

182976.pPărinte, cum este cu inima şi cu mintea? Cine trebuie să conducă şi cine nu?

Am un prieten care a fost SPP-ist şi a fost în garda mai multor preşedinţi români. Şi l-am întrebat: Ce faceţi când preşedintele iese din traseul planificat? El mi-a răspuns că se întâmplă de multe ori aşa, nu au ce să facă, nu îl opresc, însă când se întâmplă asta, ei devin mai atenţi, îi avertizează pe toţi şi în momentul când văd un pericol – cineva scoate un obiect sau dă să arunce cu ceva –, ei sar pe preşedinte, îl iau şi îl duc unde vor ei. El nu mai are nimic de spus, nu mai este preşedinte în momentul acela.

Cam aşa este şi cu inima şi mintea: inima este preşedintele şi mintea este bodyguard-ul. Inima ne conduce, pentru că spune Mântuitorul: „în inimă este comoara noastră şi Împărăţia cerurilor acolo se sălăşluieşte” (cf. Lc. 6, 45; Lc. 17, 21). Ea conduce, ea ne conduce, ne îndrumă, ne călăuzeşte. Ea este şi motorul care ne dă râvna şi curajul de a merge mai departe. Însă mintea trebuie să fie de pază. În momentul când inima o ia razna şi este în pericol, atunci se schimbă rolurile: mintea ia conducerea şi inima trebuie să se supună. Dar nu invers! De aceea trebuie să învăţaţi să vă cercetaţi inima şi să vă cunoaşteţi inima, să-i învăţaţi raţiunile. Altminteri viaţa devine seacă şi tristă. Şi viaţa nu este tristă; viaţa este frumoasă.

Dragostea şi îndrăgostirea sunt acelaşi lucru?

Când eram în şcoala militară am avut un profesor, un ofiţer, care ne preda psihopedagogie. La un moment dat, la unul dintre cursuri, a pus întrebarea: „Cam cum credeţi voi că se petrec lucrurile cu îndrăgostirea? Să vă explic eu cum stă treaba!” A început să ne explice. Pe măsură ce ne explica, începeam să îi dăm dreptate, dar la sfârşitul cuvântului l-am urât pentru că răsturna tot ce era mai frumos, mai înălţător în ceea ce priveşte iubirea. El spunea aşa: „Procesul acesta de îndrăgostire este un proces matematic. Te întâlneşti cu o fată şi îi provoci anumite emoţii. Arta este să ştii ce anume îi provoacă o emoţie mai puternică sau mai puţin puternică. Dacă reuşeşti să-i provoci nişte emoţii succesive, fata aceea se va trezi că este îndrăgostită de tine, că nu mai poate fără tine.”

Mi-a trebuit mult timp ca să înţeleg unde greşea. Aceasta nu este dragoste cu adevărat. Este un proces chimic, psihologic, sau cum vreţi să-i spuneţi. Oricum, este trupesc şi nu altfel. Simţi că ai nevoie de respectivul pentru că ţi-a făcut anumite lucruri. Procesul trupesc de îndrăgostire nu are cum să treacă de primul pas, de primul test, dacă vreţi, care este încrederea. Trebuie să treceţi pragul încrederii, care este foarte greu de trecut, să renunţaţi să aşteptaţi ceva în schimb.

Dacă cineva te lasă să-l iubeşti este mare minune. Prinde-l, nu-l lăsa, străduieşte-te să-l iubeşti cât poţi de mult şi inima singură îşi va găsi cale către cealaltă inimă; acesta nu mai este nici un proces chimic, nici mecanic, nici matematic, nici măcar metafizic, acesta este un proces dumnezeiesc: inima îşi găseşte cale către cealaltă inimă.

Cum să îmi dau seama dacă iubesc cu adevărat persoana cu care sunt împreună?

Un Părinte a răspuns astfel la o întrebare similară: „Andrei, tu chiar vrei să ştii cum să faci ca s-o iubeşti pe Maria?” „Da!” „Măi, sigur nu vrei să faci din Maria jucăria ta?’’ „Nu!’’ „Bine! Dacă vrei numaidecât să ştii, eu îţi spun: dacă vrei să o iubeşti pe Maria, împlineşte-i poruncile!’’ Cum vrei tu să îi arăţi unei fete că o iubeşti, dacă nu îi arăţi în primul rând că există pentru tine, dacă nu îi arăţi că ai încredere în ea?

Cum să îmi dau seama dacă persoana cu care sunt împreună este cea aleasă? Cum ar trebui să mă comport, cum să am inima faţă de ea?

Primul lucru practic, concret, pe care vi-l pot spune şi pe care îl puteţi face în acest sens este ca atunci când aveţi o pornire de dragoste către cineva să nu vă apucaţi să o exteriorizaţi imediat. Nu puneţi mâna pe telefon, nu trimiteţi e-mail; ţineţi-o puţin în inimă la dospit, ţineţi persoana respectivă, gândul acela puţin în inimă şi vedeţi ce se va întâmpla după aceea. O să rămână aproape mai nimic din el pentru că se duce foarte multă zgură. În pornirea aceasta de dragoste sunt foarte multe componente, să le spunem aşa, mai trupeşti ori mai puţin trupeşti, mai psihologice ori mai puţin psihologice, mai duhovniceşti ori mai puţin duhovniceşti. Sunt foarte amestecate, foarte confuze şi încearcă să te ia pe sus. Lăsaţi inima să aleagă, să discearnă; lăsaţi inima să îşi arate puterea ei de a deosebi – are o putere foarte mare de a deosebi – lăsaţi-o! În felul acesta vă şi îmbogăţiţi inima, vă şi întâlniţi cu persoana respectivă în inima voastră.

Acolo, în inima voastră, o să vedeţi în scurt timp care este situaţia relaţiei voastre cu persoana respectivă. În scurt timp o să ziceţi: „Ei, parcă nu merită.” Sau dimpotrivă, dacă sentimentul creşte, şi dacă într-adevăr dă pe dinafară atunci da, sfinţi să fiţi şi tot nu vă puteţi opune. Dar lăsaţi inima să hotărască ea lucrul acesta, pentru că acolo, în inimă, eşti tu cu sinele tău, faţă în faţă – atunci inima se face ca un cuptor de foc în care nu rezistă nici o zgură. Acolo se împlineşte, nu se consumă, relaţia la nivelul cel mai înalt şi mai profund totodată, pornind de la lucrurile imediate – simţi nevoile imediate ale celuilalt, dacă îi e sete, sau foame –, până chiar la aspiraţiile lui, la lucrurile fine, duhovniceşti. Aşa făcând o să vă daţi seama şi care e dragostea adevărată.
Dacă reuşiţi ca în rugăciunea voastră foarte intimă, foarte personală, să aduceţi pe cineva, persoana respectivă e mare pentru voi, pentru inima voastră.

Cum să ne cercetăm inima?

Nu este foarte greu. Puneţi-vă la rugăciune, staţi în faţa lui Dumnezeu fără să faceţi nimic. Nu trebuie să ziceţi „Doamne Iisuse”, nu trebuie să citiţi paraclise, acatiste, nu, nimic. Vă puneţi în fotoliu, în pat, în scaun, unde vreţi, unde vă simţiţi mai „voi” şi staţi aşa, fără să faceţi nimic, însă conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu. Staţi voi, aşa cum sunteţi, în faţa lui Dumnezeu. Dacă vreţi să faceţi ceva – faceţi, însă important este să staţi în faţa lui Dumnezeu. Petreceţi cât mai mult timp cu voi înşivă, singuri, şi inima voastră singură va începe să vă vorbească, să vă spună, să vă întrebe, să vă arate.

Cum trebuie să procedăm cu acei băieţi care vor să trăim în concubinaj? Este corect?

Răspunsul este de la sine înţeles. Concubinajul, asta lăsând la o parte păcatul grav pe care-l reprezintă, oferă doar un surogat de relaţie. Împlinind numai pofta trupească, el obligă de fapt sufletul să se supună trupului ca un rob, reduce sufletul la starea de accesoriu. Despre ce fel de iubire, de relaţie mai poate fi vorba? Nu vă mulţumiţi cu orice, mai ales voi, fetelor. Nu renunţaţi la demnitatea voastră, nu vă lăsaţi călcate în picioare. Sunteţi mult mai presus decât toate acestea.

Putem schimba ceva la persoana dorită?

Nu. Zic „nu” pentru că de obicei noi urmărim doar schimbări exterioare, şi asta este extraordinar de nociv într-o relaţie, deoarece ne face să uităm cu totul de chipul lui Dumnezeu din celălalt, de acel „ceva” care-l face deosebit. Dacă o iubim nici nu încercăm să schimbăm ceva la o persoană iubită. Mitropolitul Antonie de Suroj zice: „Iubirea nu este oarbă, iubirea tocmai prin asta se caracterizează, prin limpezime, prin vedere; ea vede tot, şi mai ales defectele”. Iubirea vede tot, însă se comportă exact ca acel iubitor de icoane, care observând o icoană foarte veche şi foarte deteriorată, reuşeşte să vadă dincolo de rupturi şi de mizerii, reuşeşte să vadă chipul dintru început al icoanei. Vede dincolo de rău, vede binele şi nu numai că îl vede, dar este gata să îşi pună viaţa în slujba restaurării acelei icoane.

De multe ori vin oameni căsătoriţi, cu probleme, se ceartă de nu se mai poate şi încep să îşi arunce unul în faţa celuilalt: ea că el e prea bădăran şi că o face de râs, el că ea nu ascultă şi vorbeşte prea mult, etc. Şi după ce se potolesc îi întreb: „Ia spune-mi tu, când ai luat-o pe ea de soţie nu cumva ţi s-a părut ţie că e cea mai şi cea mai?” „Da!” „Şi de ce ai luat-o? Să o creşti sau să o iubeşti? Ai luat-o pentru că tu ai fost singurul care a reuşit să vadă dincolo de toate acele defecte, acel chip interior, acel frumos din ea pe care nu îl vede nimeni altcineva! Nu ai luat-o ca să îi faci nimic altceva decât să o iei aşa cum este. Pentru că aşa cum este, este cea mai frumoasă. Este cea mai frumoasă pentru tine, desigur, pentru că tu ai reuşit să vezi acel ceva din ea”. Deci, nu iei pe cineva să îl creşti, îl iei să îl iubeşti aşa cum este. Este totuşi o direcţie, una singură în care nu numai că se poate să-l schimbi pe celălalt, dar chiar eşti dator să faci asta, în virtutea aceleiaşi iubiri. Este vorba de cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice că „bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă” şi invers. Adică dacă este vreo schimbare, atunci aceea să fie doar în direcţia sfinţirii noastre. Restul se „reglează” de la sine. Uneori avem doar părerea că ce vedem noi sunt defecte. Însă aşa cum v-am spus, raportând la Hristos, la măsura sfinţeniei, toate se limpezesc.

Dar nu trebuie să îl şi mustrăm cu blândeţe, cum se pune în Sfânta Scriptură?

Tot în Sfânta Scriptură se spune „Dacă este ceva vrednic de mustrare”, dar dacă nu, nu. De aceea, dacă vrei să vezi ce este vrednic de mustrare cu adevărat şi nu ştii clar, mai amână puţin, mai aşteaptă, că doar nu dau turcii; ai răbdare, nu îi spune acum, mai lasă, lasă-ţi inima să se aşeze şi după ce se aşează inima şi în continuare spui lucrul acela, atunci îl vei spune cu blândeţe. Nu cauţi să îl schimbi; dacă îl mustri cu blândeţe îi atragi atenţia.

Cum pot birui patima desfrânării?

Zic Sfinţii Părinţi: „Oricât de sfânt ai fi nu o să poţi birui decât cu fuga”. Nimeni să nu se înşele vreodată că poate sta în faţa acestei patimi şi să biruiască. Niciodată, niciodată, oricât de sfânt ar fi. Aici înţelegem că nu putem primi pricinile păcatului, încrezându-ne în noi că vom rezista. Nu putem sta în faţa pricinilor desfrânării şi să ne luptăm, să ne amăgim zicând: „Asta nu-i nimic. Eu pot face faţă la provocarea asta şi nu o să se ajungă nicăieri…” Bărbăţia nu înseamnă mândrie prostească, nu înseamnă încredere în sine, ci stăpânire de sine. Ne luptăm cu pricinile, cu tentaţiile care se ridică în noi, cu dorinţele care vor să pună stăpânire pe inima noastră. Însă când vedem că locul, contextul în care ne aflăm prilejuieşte păcatul, atunci bărbăţia constă tocmai în a fugi, asemenea Sfântului şi Dreptului Iosif, care a fugit lăsându-şi în urmă până şi haina. Iar al doilea lucru foarte important este că trebuie să învăţăm, şi asta repede, să urâm păcatul cu toată puterea. Cum zice în psalmi: „Cu ură desăvârşită l-am urât pe el” (cf. Ps. 138, 22). Dacă nu urăşti păcatul acesta, nu se dezlipeşte de tine, stă lângă tine lipcă. Deci fugi de el şi urăşte-l cât poţi.

Apoi aleargă la ajutorul lui Dumnezeu, mai ales la ajutorul Maicii Domnului. Este foarte important. Nu la ajutorul oricui, la ajutorul Maicii Domnului. Aduceţi-vă aminte de Maria Egipteanca. Ea, cum știm din viața ei, se ridicase din desfrânare în momentul în care a vrut să intre în biserică. Şi nu a putut. Şi-a dat seama atunci, neputând să intre în biserică de trei ori la rând, că starea ei nu se potrivea deloc cu starea pe care ar trebui să o ai ca să intri să te închini la Crucea lui Hristos. Şi atunci ce a făcut? Este extraordinar! S-a dus la Maica Domnului. Ea, cea mai desfrânată, s-a dus la cea mai curată! Şi de ce vă zic asta? Pentru că atunci când aveţi vreo ispită de genul acesta de necurăţie, că-i cu mintea, că-i cu sufletul, cu trupul, primul lucru pe care vă vine să îl faceți este să fugiţi de Maica Domnului. Ei bine, atunci să vă duceţi la Maica Domnului, atunci, pentru că numai ea poate să vă ajute imediat. De ea fug dracii ca de nu ştiu ce.

Numai Maica Domului ştie cu adevărat, dar cu adevărat, ce înseamnă înălţimea fecioriei. Din acest motiv, numai ea vă poate ajuta cu treaba aceasta. Deci, când aveţi ispite de genul acesta, mergeţi rapid la Maica Domnului. Cum ziceam noi în armată: Fuga, marş! Asta înseamnă peste 370 de paşi pe minut! Să vă văd că alergaţi aşa!

Trebuie să mergem şi la duhovnic?

Evident că la duhovnic trebuie să vă eliberaţi de păcatul acesta. Dar ce faceţi până ajungeţi la duhovnic? Avva Pimen cel Mare a fost întrebat: „Cât timp va avea putere păcatul asupra omului?” Şi el a zis: „Când a zis omul: «Am greşit, iartă-mă!» a încetat păcatul asupra lui.” Aici este o distincție pe care ar trebui să o învăţaţi pentru că veţi avea nevoie de ea. Una este puterea păcatului asupra ta şi alta este prezenţa păcatului în tine. De îndată ce omul a zis: „Am greşit, iartă-mă!”, a încetat păcatul asupra lui, a zis Avva Pimen cel Mare. Adică de îndată ce te-ai pus înaintea lui Dumnezeu şi ţi-ai reprecizat poziţia, şi zici: „Doamne, am greşit, dar eu pe Tine Te vreau. Am greşit, iartă-mă!”, din momentul acela păcatul a pierdut frâiele prin care te conducea pe tine. N-a dispărut din tine. El va dispărea abia atunci când te vei duce la spovedanie şi vei mărturisi. Dar până să ajungi la spovedanie, ai nevoie de momentul acesta de reprecizare a poziţiei tale în faţa lui Dumnezeu, de trezire şi de a pune iar începutul cel bun, de a o lua iar de la zero: „Am greşit dar ce a fost a fost, hai să o luăm de la început.”

Ce înseamnă să ai curaj? Cum putem să îl dobândim?

Numai din relaţia cu Dumnezeu. A fost întrebat un părinte în Pateric cum să dobândim smerenie şi el a răspuns: „Stai lângă cel smerit, sălăşluieşte-te lângă cel smerit”. Să ştiţi că virtuţile acestea esenţiale – smerenie, iubire, bărbăţie –, sunt foarte molipsitoare pentru că ele vin de sus în jos, vin de la Dumnezeu. Staţi pe lângă cel care are aşa ceva şi o să vă molipsiţi de la el. Altfel nu.

Nu ştiu pe ce cale să o apuc: mănăstire sau căsătorie. Ce să fac?

Nu îţi recomand altceva decât rugăciune foarte insistentă şi o cercetare amănunţită, cu inimă de judecător. Pune lucrurile pe masă şi fii sincer: ce vrei? Dar numai alege una. Nu sta aşa. Cum zicea Părintele Arsenie Papacioc: „starea de nehotărâre e stare de iad”. Alege o cale. Dar nu alege aşa, oricum. Pune-te cu cărţile pe masă, sincer, şi alege. Şi atunci ce se va întâmpla? Cum zice în psalmi: „Cine este omul care se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o” (Ps. 24, 13). Cine a ales-o? Omul. Din text e clar că omul a ales calea aceea. Dar care om? Care se teme de Domnul. Deci vrei să alegi o cale care să îi fie plăcută lui Dumnezeu? Alege! Bun, ai ales-o pe aceea. Ei bine, Dumnezeu îţi va pune o lege în calea aceea, îți va pune nişte jaloane, că ai jura că aceea a fost calea pe care a vrut-o Dumnezeu pentru tine. Chiar dacă nu a fost aceea, nu contează. După ce ai ales-o, Dumnezeu pe aceea o ia şi o îmbrăţişează ca şi cum e cea pe care ţi-a dat-o El. Numai să o faci în condiţiile acestea: să te temi de El şi pentru El să o faci şi atunci orice cale ai lua, El ţi-o îndreaptă şi te duce exact unde trebuie.

Vreau să mă căsătoresc, dar nu am cu cine. Ce să fac?

Roagă-te, Dumnezeu îţi va trimite. Nu se poate să nu o facă.

Suntem foarte împrăştiaţi. Cum ne putem aduna? Începem un lucru şi nu îl ducem la bun sfârşit. Ce putem face?

Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Nu o să poţi niciodată să faci un lucru cu forţa necesară şi cu râvna trebuincioasă dacă nu vei fi convins mai întâi că acel lucru îţi este ţie de folos”. Deci în primul rând cercetaţi-vă, fiţi foarte treji, foarte conştienţi de ce faceţi un lucru, pentru ce vă trebuie lucrul acela şi după aceea puneţi-vă şi faceţi-l. Aşa vă puteţi aduna, fiind mai treji; împrăştierea înseamnă absenţă, înseamnă că nu trăieşti.

Care este limita dintre a-ţi vedea la rece păcatele, ca un judecător, şi a intra în deznădejde din cauza asta?

Limita este „Iartă-mă!”. „Iartă-mă” este ca un cursor, îl pui fie la început, fie la sfârşit. Dacă îl muţi mai încolo deznădejdea e gata. Dacă după ce ai început să îţi vezi păcatele zici repede „Iartă-mă”, nu mai încape deznădejdea.

Doresc să pot să îmi iubesc aproapele, dar mă surprind deseori invidiind pe cei de lângă mine. De ce?

Pentru că încă nu am gustat adevărata iubire, adevărata smerenie. Îţi doreşti tu să îl iubeşti pe aproapele? Până nu vrei să îl iubeşti pe aproapele ca dintr-o poruncă, ca şi cum de asta depinde viaţa ta, nu cred, nu te cred că vrei să îl iubeşti pe aproapele. Când vrei să faci lucrul acesta atunci te sileşti, te rogi, nu ai linişte până când Dumnezeu nu îţi dă răspuns, nu te ajută să îl faci. Când tu Îl stresezi atâta pe Dumnezeu cu problema aceasta se va întâmpla ca în pilda cu judecătorul nedrept şi cu văduva: îți va face dreptate ca să nu vii mereu să-i faci supărare (cf. Lc. 18, 1-8). Vrei să îl iubeşti pe aproapele? Ia-l cu tine la rugăciune şi atunci vei vedea. Adu-l cu tine la rugăciune până se rezolvă problema.

Suntem foarte grăbiţi, nu mai avem timp de rugăciune. Ce să facem?

Spunea Mitropolitul Antonie de Suroj: „Aşa să vă rugaţi, aşa să staţi la rugăciune, ca şi cum aţi avea o veşnicie la dispoziţie cu Hristos”. Ai doar 10 minute timp pentru rugăciune, pentru că trebuie să pleci la şcoală? Pune alarma să sune şi ia-ţi grija de la timp. Şi acele 10 minute stai liniştit în faţa lui Hristos, ca şi cum stai în veşnicie. Împotriva acestui timp care se va strânge şi se va scurta până când nu va mai fi, întotdeauna este la îndemâna noastră veşnicia. Dar petreceţi-vă veşnicia cu Hristos. Începeţi de pe acum să faceţi lucrul acesta ca să nu vă treziţi mai târziu că va trebui să vă petreceţi veşnicia cu un străin. Zice Sfântul Simeon Noul Teolog: „Atâta cât Îl vom vedea pe Hristos în viaţa aceasta, atâta Îl vom vedea şi în cealaltă”. Să nu fie nouă să nu Îl vedem deloc în cealaltă viaţă.

Selecţii din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2012

09
aug.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-08-09

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XV, 32-39)

n vremea aceea, Iisus chemându-i la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: „Milă Îmi este de mulţime, că iată sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n’au ce să mănânce; şi nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca să nu se istovească pe cale“. Şi ucenicii I-au zis: „De unde să avem noi aici, în pustiu, atâtea pâini încât să săturăm atâta mulţime?“ Şi Iisus i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?“ Ei au răspuns: „Şapte şi câţiva peştişori“. Şi poruncind mulţimii să şadă pe pământ, a luat cele şapte pâini şi peştii şi, mulţumind, a frânt şi le-a dat ucenicilor; iar ucenicii, mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s’au săturat; şi au strâns şapte coşuri pline cu rămăşiţe de fărâmituri. Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi după ce a dat drumul mulţimilor, S’a suit în corabie şi S’a dus în ţinutul Magdala.



Blog Stats

  • 323.282 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte