Arhivă pentru 10 august 2014

10
aug.
14

Avorturile sunt un păcat înfricoșător

copil– Părinte, o oarecare femeie de 40 de ani, care are copii mari, este însărcinată în luna a treia. Bărbatul ei o amenință că va divorța dacă nu face avort.

– Dacă va face avort, vor plăti ceilalți copii cu boli și accidente. Astăzi părinții își omoară copii prin avorturi și nu au binecuvântarea lui Dumnezeu. Mai demult, dacă se năștea un copil bolnav, îl botezau, iar dacă murea pleca îngeraș. Dar copiii aceluia rămânea cu alți copii sănătoși și astfel aveau binecuvântarea lui Dumnezeu. Astăzi însă părinții își omoară copiii sănătoși cu avorturile și țin în viață pe cei bolnăvicioși. Apoi aleargă în Anglia și America să-i vindece. Iar acești copii, dacă vor trăi, vor face familie și poate să dea naștere la alți copii bolnavi. În timp dacă ar fi făcut și alți copii, nu ar fi alergat atât de mult pentru unul, pentru cel bolnav, și nu s-ar fi mâhnit atât de mult dacă ar fi murit, căci ar fi plecat îngeraș de aici.

Părinte, am citit undeva că în fiecare an, în întreaga lume, se fac 5 mln de avorturi și 200.000 de femei mor din cauza întreruperilor de sarcină pe care le fac (aceasta s-a spus în 1980).

– Îi omoară pe copii, pentru că, așa cum spun ei, dacă se va înmulți lumea, oamenii nu se vor putea întreține și nu vor avea ce să mănânce. Există atâtea suprafețe necultivate, atâtea păduri, care, în puțină vreme, cu mijloacele care există astăzi, ar putea să le facă, de pildă, plantații de măsline și să le dea celor ce nu au proprietăți. Ei spun că nu taie copaci, deoarece nu va mai exista atunci oxigen, însă măslinii tot copaci sunt. În America ard grâul, iar în Grecia aruncă fructele etc., în gropi de gunoi, în timp ce în Africa oamenii mor de foame. Atunci când în Etiopia oamenii mureau de foame pentru că era mare secetă, i-am spus unui oarecare cunoscut, care era armator și ajuta în astfel de cazuri, să meargă la o astfel de groapă de gunoi, să-i roage să-l lase să încarce un vapor de fructe și să-l ducă acolo în dar. Însă cu nici un chip nu i-au dat voie.

Câte mii de embrioni mor în fiecare zi! Avortul este un păcat înfricoșător. Este o ucidere, și încă una mare, căci copii mor nebotezați. Părinții trebuie să înțeleagă că viața începe în clipa zămislirii. Într-o noapte, Dumnezeu a îngăduit să văd o înfricoșătoare vedenie, care mi-a arătat care este soarta acestor copii. Era în noaptea spre Marțea Luminată. Aprinsesem două lumânări în două tinichele, așa cum obișnuiesc să fac chiar și atunci când dorm, pentru cei ce suferă sufletește și trupește, vii și morți. La ora douăsprezece, în miezul nopții, în timp ce rosteam Rugăciunea lui Iisus, văd un ogor mare, înconjurat cu un gard de zid, semănat cu grâu care abia începuse să crească. Eu stăteam în afara ogorului și aprindeam lumânări pentru cei morți, pe care le lipeam de zidul împrejmuitor. În partea stângă era un teren viran, plin de stânci și văgăuni, care se mișcau mereu din pricina unui vuiet puternic alcătuit din mii de țipete sfâșietoare, care-ți rupeau inima. Chiar și cel mai împietrit om s-ar fi umilit, dacă le-ar fi auzit. În timp ce sufeream din pricina acelor țipete sfâșietoare și mă întrebam de unde provin și ce înseamnă toate acestea pe care le vedeam, am auzit o voce spunându-mi: ”Ogorul cu grâu care încă nu a dat spic, este cimitirul cu sufletele morților care vor învia. Iar în locul care se cutremură de țipetele sfâșietoare, se află sufletele copiilor care au fost omorâți prin avorturi.”

După această vedenie mi-a fost cu neputință să-mi revin multă vreme, din pricina marii dureri ce am simțit-o pentru sufletele acelor copii. Nu am putut nici măcar să mă odihnesc după aceea, cu toate că eram istovit de oboseală.

– Părinte, se poate face ceva pentru a abroga legea cu privire la avorturi?

– Se poate, dar trebuie să se miște puțin guvernul, Biserica etc., astfel încât lumea să fie informată despre consecințele ce le va avea subnatalitatea. Preoții să explice lumii că legea pentru avorturi este împotriva poruncilor evanghelice. La fel și medicii să vorbească despre pericolele prin care trece femeia care face avort. Vezi, europenii au avut noblețea și au lăsat-o moștenire copiilor lor. Noi am avut frica de Dumnezeu, dar am pierdut-o și nu am lăsat-o moștenire generației următoare, de aceea acum legiferăm avorturile, căsătoria civilă etc.

Atunci când un om încalcă o poruncă a Evangheliei, responsabil este numai el. Dar când un lucru care se opune poruncilor evanghelice se face din partea statului, atunci vine urgia lui Dumnezeu peste tot neamul ca să se îndrepte.

Extras din ”Viața de familie”, Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești, p. 78 – 81

10
aug.
14

Trebuie să iubeşti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt

dragoste._fericireVisăm, aproape toţi, la o iubire mare, care să ne ţină toată viaţa. Şi totuşi, realitatea ne arată că iubirile mor, şi ele, mai des decât am vrea să credem. De ce se stinge dragostea?

– Moare pentru că nu există şi Dumnezeu în ecuaţie. Şi atunci noi nu avem de unde să ne alimentăm, să ne regenerăm iubirea. Fără Dumnezeu, nu există principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinţă limitată. Harul e cel care îl face infinit de adânc. Harul e de la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că orice realitate netransfigurata degenerează. Se consumă. Fără har, omul e în stare căzută. La fel şi cu iubirea. Ea se stinge dacă nu există răspuns. Dacă o întorci către Dumnezeu şi către oameni, ea primeşte răspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Dacă o întorci către tine, către trup, către materie, ea se cheltuie, se epuizează, pentru că lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

– Din păcate, simplul fapt că te cununi în biserică nu garantează mereu fericirea…

– Trebuie să învăţăm să-L vedem în celălalt pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne raportăm la un om ca la un lucru finit. Orice persoană e un izvor infinit, dar care nu e descătuşat.

Prin iubire şi cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zăgazurile, astfel că celălalt să-şi dea drumul fiinţial, să scoată din el tot potenţialul lui moral, spiritual şi de iubire. Pentru că fiecare om e cu mult mai mult decât se vede. Şi vine iubirea şi activează în celălalt ceva ce habar nu avea că zace în el. Ai nevoie de un celălalt care să îţi dea măsură. În relaţie de doi, omul evoluează continuu. Şi nu mai are cum să se sature de celălalt, să se plictisească, să ajungă la rutină. Pentru că fiecare îl face pe celălalt să evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, şi această înflorire a lui este infinită. Mulţi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru că nu au fost iubiţi, la rândul lor, ca să înceapă să înflorească. Dar toate astea nu sunt posibile fără Dumnezeu. Şi fără efortul fiecăruia de a activa în celălalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie să iubeşti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt.

Extras din interviul cu Pr. Pantelimon de la Oașa – Formula AS, nr. 973, anul 2011

 

10
aug.
14

Tânara vindecată de sfinţii Pantelimon şi Luca

lucaO fată tânară s-a dus să se opereze la spitalul din Simferopol. Starea ei era foarte gravă, iar operaţia era grea şi riscantă. Doctoriţa care urma să o opereze a chemat-o pe mama pacientei şi i-a spus:

– Operaţia e foarte grea şi riscantă. Nu pot să vă garantez nimic. Nu ştiu dacă fiica dumneavoastră va scapa cu viaţă.

Nu exista însă altă opţiune. Tânara a fost dusa în sala de operaţii. Pe tot parcursul intervenţiei chirur­gicale mama ei a stat în curtea spitalului şi s-a rugat cu lacrimi în ochi Sfântului Luca şi Sfântului Pante­limon să îi ajute fiica. La un moment dat în faţa ochi­lor acelei mamei s-a întâmplat ceva uimitor: peretele spitalului a devenit transparent ca un geam. Se ve­dea sala de operaţii. Pe masa de operaţie era fiica ei şi în jurul ei, doctoriţa împreuna cu echipa ei. Lânga doctoriţă stătea asistenta care îi dădea instrumentele chirurgicale.

Şi ce era mai minunat: lângă doctoriţă i-a vazut şi pe cei doi sfinţi doctori la care ea se rugase. În stânga statea în picioare Sfântul Pantelimon, cu o lumânare mare aprinsă. În dreapta stătea Sfântul Luca, iar el lua din când în când instrumentele chirurgicale de la asis­tenta şi i le dădea doctoriţei!

Mama fetei era din ce în ce mai uimită. Simţea că rugăciunea ei fusese ascultată. Când s-a terminat operaţia, doctoriţa a ieşit bucuroasă, a chemat-o pe mama fetei şi i-a spus:

– A mers foarte bine, incredibil de bine!

Atunci mama i-a povestit minunea pe care o trăise. Doctoriţa a rămas mută de uimire. Şi-a făcut cruce şi a mărturisit:

– Acum înţeleg! Cât timp am operat şi voiam la un moment dat vreun instrument chirurgical, nu apucam sa i-l cer asistentei, ca îl şi aveam în mâini.

Pro G. D., Simferopol, Crimeea

Extras din Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia, p. 15-16

10
aug.
14

Cine te opreşte să ai în gând: „Doamne miluieşte”?

rugaciune_si_lucrarea_practicaCum vi se pare, preacuvioase, după experienţa aceasta foarte lungă atitudinea faţă de femeie, în general, sau în relaţia dintre bărbat şi femeie, a evoluat înspre pozitiv sau înspre negativ?

În general, a evoluat spre înflorire, spre pozitiv. Dar, spre îndurerarea momentului istoric în care ne aflăm, există şi foarte multe cazuri când femeile abia îşi mai suferă bărbaţii: sunt beţivi, chiar necredincioşi. Au rămas în ateismul anilor trecuţi şi femeile se luptă din răsputeri să-i aducă şi pe ei la credinţă, dar e foarte greu.

Cu unii se poate, dar alţii spun: „Iar te rogi, iar te închini? Ce, te-ai pocăit?” Sunt şi cazuri din acestea, dar sunt şi foarte multe familii în care există întelegere duhovnicească. Însă te fură şi treburile.

De aceea noi, ca duhovnici şi preoţi, în general, îi sfătuim pe cei care nu au timp pentru rugăciunea de tipic, pentru că se scoală de noapte cu treburi, să aibă o stare de rugăciune acolo unde se găsesc.

Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodăresti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gând: Doamne miluieşte”? Să poţi să intri apoi în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.

Părintele Arsenie Papacioc

Extras din din Apostolat în Țara Făgărașului, nr. 18/iulie 2008, 2008, p. 9

10
aug.
14

Familia – prea multe rupturi în ceva ce ar trebui să fie mult mai solid

familie

Scriitorul uneia dintre cărţile Bibliei sugerează că Dumnezeu este ca un om cu o torţă, călătorind prin timp în căutarea unui popor în care să-şi clădească împărăţia Sa. Speranţa noastră, pentru tine şi Marilyn, este ca într-o bună zi să spună De mult vă caut!

O privire aruncată în trecut ne lămureşte repede că nici un popor nu a ajuns la acea stare. Mărturie stau toate mormintele pline de oase putrezinde.

Crezi că vom ajunge vreodată acolo? Şi dacă da, cum anume? Nu cred că ne va ajuta întâmplarea. Tăria de caracter este o trăsătură care nu apare niciodată din întâmplare.

Atunci în ce să ne punem speranţa? În renaşterea Bisericii, şcoli mai bune sau noi forme de guvernământ? Oare va veni împărăţia, atunci când economia noastră se va stabiliza, în sfârşit? Oare va aştepta sfârşitul sărăciei sau al războiului? Depinde cumva de progresul tehnologic sau de vreo influenţă din afară?

Foarte puţin probabil ca vreo combinaţie de asemenea factori să reprezinte măcar o părticică din răspuns. Dacă mă întrebi pe mine, poţi să mă numeri printre cei care cred că răspunsul este atunci când viaţa va fi devenit ce trebuia să fie dintru început, atunci familia şi casa vor fi sursa măreţiei omului. Cred că împărăţia lui Dumnezeu va veni atunci când familia va deveni ceea ce ar trebui să fie, iar căsătoria dintre fiii şi fiicele Domnului şi-a împlinit potenţialul.

Are sens ce spun, nu crezi? Acasă este locul care ne influenţează cel mai mult, încă de la bun început. Este locul în care ne petrecem cel mai mult timp, locul în care ne formăm obiceiurile, valorile şi în care ne dezvoltăm reacţiile emoţionale.

Ceea ce încerc să îţi transmit este convingerea că succesul căsniciei fiecăruia are o consecinţă la scară cosmică.

Realitatea este însă alta. Orice studiu pe tema asta ne va arăta că sunt prea multe rupturi în ceva ce ar trebui să fie mult mai solid.

Oare de ce se întâmplă toate astea? Sută la sută din cuplurile care vin în faţa mea la altar se aşteaptă să trăiască fericiţi împreună, până la adânci bătrâneţi. Atunci când promit să se iubească până la moarte, ei chiar cred ce spun. Dar apoi, într-o bună zi, luna de miere se încheie şi atunci apar facturi de plătit, podele de măturat, şefi de mulţumit şi vase de spălat. Spălatul vaselor se transformă în „De ce nu luăm o maşină de spălat vase?” iar mai apoi în „Cum poate să stea acolo să se uite la o prostie de meci, fără să mişte un deget să spele şi el vasele, măcar o dată?!

Asta înseamnă, de fapt, „până la adânci bătrâneţi”? Ce s-a întâmplat cu vorbele lui dulci şi cu strălucirea ei de altă dată? Şi de ce au fost înlocuite cu „De ce să muncesc atât, când el nu se străduieşte deloc?” şi de „De data asta e rândul ei să-şi ceară iertare”?

Şi astfel, încet-încet, fundaţia începe să se clatine. Iar apoi, într-o bună zi, se întorc la preot pentru a încerca, prin sfatul său, să umple golul ce s-a format între ei, sperând să readucă lucrurile la starea lor iniţială, paradisiacă.

Cei mai mulţi preoţi, în ziua de azi, petrec foarte mult timp încercând să consilieze cupluri cu probleme. Şi crede-mă pe cuvânt! Lucrurile pe care le auzim în acest timp sunt, pe cât de diverse, pe atât de incredibile.

Uneori problemele cu care vin la noi sunt chiar triviale. Stăm şi ne minunăm cum de nu îi apucă râsul, chiar şi pe ei. Altele sunt simple şi cu mici ajustări pot fi uşor îndreptate. Sunt şi unii, însă, pentru care nu mai putem decât să plângem, întrucât în aceste cazuri s-a mers prea departe şi nimic nu se mai poate îndrepta.

Extras din Charlie W. Shedd, Scrisori către Filip – sfaturi unui tânăr căsătorit, Editura Bizantină, 2011, p. 164

10
aug.
14

Moda de a fi la modă

modaAm trecut şi ieri, şi azi pe lângă cei pe care îi numim “aproapele nostru”, dar i-am confundat… pe unii cu alţii. Să fi fost de vină hainele care erau cam aceleaşi, sau frizura care semăna şi ea întru totul, sau sigur căştile care emit aceleaşi sunete în urechile majorităţii?

Nu ştim prea bine de ce, dar ne prindem din ce în ce mai mult într-un “joc al ielelor”, într-un joc frenetic “de-a cine să mai fiu eu azi”? Iar în final ajungem în abisul uitării de sine transformaţi în simpli pioni pe tabla de şah a modei acestor vremuri.

Este la modă să ai blugi rupţi, părul tuns în toate formele şi vopsit în toate culorile, este la modă să asculţi muzică rock, iar mai nou este la modă chiar să fii trist. Sunt căutate toate aceste lucruri pentru că, în concepţia eronată a unora, ele sunt biletul pentru a intra în graţiile societăţii. Dar vine subtila întrebare: suntem mulţumiţi de noi când ne uităm şi ne vedem ca simple creaţii nereuşite ale altora, care nu fac altceva decât să ascundă sub alcătuiri diforme unicitatea persoanei noastre?

Moda de a fi ca ceilalţi sau ascunderea propriei frumuseţi

Pentru toţi şi în special pentru un adolescent este foarte importantă acceptarea socială şi din această cauză se caută o identificare prin valori comune cu grupul de prieteni. Însă în momentul în care aceste valori în loc să ajute la progresul nostru moral şi de ce nu intelectual, pentru că, nu-i aşa, toţi am vrea să progresăm, să aflăm cât mai multe, să devenim mici genii în domeniul care ne interesează, să fim apreciaţi pentru inteligenţa noastră?; aceste aşa-zise valori sau mai degrabă nonvalori ne închid orizontul. Ne plafonează la nivelul în care singurul nostru important ţel este să arătăm bine, să semănăm cu X vedetă şi să purtăm haine ca ale lui Y. Cât de puţin ne apreciem… cât de mult ne înşelăm când dorim să adoptăm setul de nonvalori al societăţii crezând că în acesta stă adevărul.

Societatea ne oferă o mulţime de “mode”: a prietenilor de pe internet, a maşinii luxoase şi încăpătoare ca să încapă o familie mare în ea, – însă care familie, care copii? -, a telefoanelor mobile pentru a comunica mai mult, dar nu a reuşi să fii în comuniune. Se pare că în toată această paletă de oferte a uitat să adauge şi moda de a fi cu bun-simţ, de a te documenta despre o anumită problemă citind o carte, nu folosind “copy-paste”, de a te interesa de aproapele tău, nu pe facebook pentru a afla câţi ani are şi ce hobby-uri are, ci a te interesa de cel care trece pe lângă tine cu mâna întinsă după un colţ de pâine, pentru ca apoi din mâna lui să primeşti bucuria dăruirii.

Sunt liber, dar sunt fericit?

“Sunt liber să fac ce vreau, să mă îmbrac cum vreau şi să adopt ce stil vreau”. Am auzit frecvent aceste cuvinte, nu-i aşa? Însă în aceste fraze există un cuvânt care nu îşi găseşte locul aici… sunt “liber”. Îşi proclamă cei robiţi de o aparentă libertate libertatea. În ce oare stă aceasta? În hainele pe care ne simţim obligaţi să le purtăm pentru că sunt în “trend”, în frizura cu părul scurt şi mov care de fapt nu ne prinde deloc sau în zgomotele haotice denumite muzică pe care rebeli vrem să o ascultăm? Suntem oare liberi, dar totuşi constrânşi de grupul în care vrem să fim acceptaţi ca unul de-al lor? Cât poate dura această libertate şi linişte iluzorie? Până când glasul conştiinţei şi propria demnitate surghiunite în adâncul fiinţei ca să nu mai stânjenească se fac auzite şi îşi clamează dreptul la libertate.

Avem libertatea de a alege cum să fim în viaţă şi putem fi plini de împliniri, putem fi “noi”, şi atât, fără adăugiri sterile, avem dreptul de a ne modela propria personalitate şi în mod paradoxal refuzăm acest drept. În loc să căutăm lucrurile autentice care dau plus valoare, ne aplatizăm şi alergăm bezmetici să “dăm copy-paste” umbrelor de pe ecranele televizoarelor, în loc să fim unici, ne trezim simple dubluri ale altora.

“Trupul vostru este templu al Duhului Sfânt…”

Cât de arogant sună cuvintele “este viaţa mea, fac ce vreau cu ea”. Oare este viaţa noastră, lumea noastră? Noi avem drepturile de autor asupra societăţii şi a imaginii distorsionate pe care o are aceasta. Lumea şi viaţa noastră sunt ale lui Dumnezeu, viaţa aceasta care ne-a dăruit-o Izvorul Vieţii, aşa cum spunea frumos Apostolul neamurilor, Sfântul Apostol Pavel: “Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” Atunci de ce să umplem acest templu cu chipuri cioplite şi idoli întunecaţi doar pentru simpla dorinţă de a fi la modă şi pentru a fi acceptat în dansul cu ritmuri ameţitoare ale mulţimii anonime… anonime, pentru că am uitat să căutăm spre aproapele nostru, neavând în jurul nostru decât cunoscuţi şi necunoscuţi.

Am uitat să căutăm spre Mântuitorul Hristos de la care avem şi pace, şi lumină şi binecuvântată înţelepciune. Dacă suntem (şi suntem nu mai există loc de “dacă”) creaţi după “chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, câtă îndrăzneală avem să transformăm acest chip într-un abis idolatric în care nu se văd decât imagini de chipuri frânte, măşti care ascund esenţa? Ne ascundem chipul după masca vremurilor în care trăim vrând parcă să ne înecăm în ea uitând de noi fără să vrem să auzim profundele cuvinte dintr-o frumoasă cântare a Bisericii: “Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deşi port rănile păcatelor…”

Trebuie să ne trezim din acest cerc anihilant în care ne aruncă dorinţa de a ieşi în evidenţă şi de a fi acceptat de ceilalţi pentru că în sinea noastră noi nu ne putem accepta aşa cum ne vedem ca să putem spune cu Sfântul Apostol Pavel: “…şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”.

Sursa Ziarul Lumina

10
aug.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-08-10

DUMINICA
A NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XIV, 22-34)

n vremea aceea Iisus i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Şi dând drumul mulţimilor, S’a suit în munte, ca să Se roage în deosebi. Şi făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era la multe stadii departe de ţărm, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, Iisus a venit la ei umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s’au înspăimântat, zicând că este nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicând: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“ Iar Petru, răspunzând, a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă“. El i-a zis: „Vino!“ Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit la Iisus. Dar văzând vântul puternic, s’a înfricoşat şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: „Doamne, scapă-mă!“ Iar Iisus, întinzându-Şi îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?“ Şi suindu-se ei în corabie, vântul s’a potolit. Iar cei din corabie I s’au închinat, zicând: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“ Şi, trecând marea, au venit pe uscat în Ghenizaret.



Blog Stats

  • 323.355 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte