Arhivă pentru 23 august 2014

23
aug.
14

Chipul disperarii

Chipul disperarii Disperarea! Cuvant infricosator, cuvant care inseamna catastrofa, cuvant ce semnifica distrugere din partea tuturor felurilor de rele.

Nimic nu este mai rau decat disperarea; atunci cand omul se afla in pragul disperarii nu mai alearga nicicum sa-si caute vindecarea, ci isi lasa patima netamaduita, ca sa-i infesteze si sa-i devoreze inima si sa-i strice sufletul. Cel cuprins de acest rau se indreapta spre dezastru, grabindu-se spre pierdere. Nimic in el nu mai ramane sanatos: mintea este neputincioasa, inima sufera, chibzuinta l-a parasit, iar cugetul si-a pierdut vigoarea; forta morala i-a slabit; curajul l-a abandonat, tristetea ii roade inima, iar un intuneric adanc i-a acoperit mintea. Umbra mortii se arata cutremuratoare inaintea lui si il vaneaza ca pe un fugar; este ingrozit de ea, insa chipul mortii ramane de-a pururi in fata ochilor sai; vrea sa se elibereze de aceasta, dar nu poate s-o alunge; umbra mortii il asupreste; tristetea si melancolia pun stapanire pe inima sa.

Cel disperat simte ca viata il apasa si cauta sa se elibereze de povara ei. Cel disperat, pierzand increderea in viata, nu mai alearga la doctor, pentru ca isi socoteste suferinta de nevindecat; nu cauta sa foloseasca vreun medicament, pentru ca le considera fara puterea de a-i aduce vindecarea; isi ascunde suferinta si nu vorbeste despre durerile provocate de ea; cel disperat si-a pierdut nadejdea in Dumnezeu, aceasta ancora sigura a vietii, si se clatina asemenea unei corabii in mijlocul marii infuriate, care ameninta plina de manie cu valurile ei umflate si inspumate sa scufunde nava; cel disperat a lepadat de la sine nadejdea in Dumnezeu si in ajutorul, iubirea si atotputernicia Sa dumnezeiasca, pentru ca a lepadat credinta in Domnul, precum si nedespartita de ea dragoste dumnezeiasca.

Cel disperat, desi traieste, este mort, pentru ca a pierdut legatura care il tinea in lume; a pierdut simtirea sufleteasca prin care se facea constient de frumusetile lumii si se desfata de veselia care izvora din ea; sufletul lui nu mai afla nici o atractie in lumea aceasta plina de minuni, unde intelepciunea, bunatatea si atotputernicia dumnezeiasca si-au revarsat din belsug harurile.

Frumusetea neasemanata a firii care-l inconjoara nu-i aduce nici o mangaiere. Veselia si incantarea care se revarsa pretutindeni in creatie, care stralucesc asemenea unei puteri desfatatoare, manifestandu-se in imparatia celor vii, nu-i aduce nici o multumire. Cerul si maretia lui si-au lepadat in ochii sai gloria; slava Soarelui nu trezeste nici un sentiment de bucurie in inima sa goala de credinta, nadejde si dragoste. Un val greu i-a acoperit ochii sufletului si le-a ascuns harul si stralucirea creatiilor [dumnezeiesti] sublime.

Intreaga fire se bucura, numai el, in mijlocul acestei veselii generale, se afla trist; urechile lui nu mai asculta cu atentie armonia care desfata auzul credinciosilor. Niciunde nu afla vreo desfatare, niciunde vreo mangaiere, nimic nu-i poate indeparta starea de melancolie; o descurajare cumplita i-a invadat inima, iar golul din ea a ajuns un haos. Nimic nu e in stare sa-l umple. Simtamintele inimii, care-l legau de cei dragi, si-au pierdut orice putere; inima lui este moarta. Lumea sensibila si cea spirituala au disparut din fata ochilor sai: cum poate sa traiasca, odata ce toate i-au fost luate? Cum sa mai continue sa ramana in mijlocul unei asemenea dezordini?

Viata a ajuns sa fie dureroasa, iar povara ei este de nesuportat: pentru ce sa mai zaboveasca fara nici un scop? Pentru ce sa sufere? De ce sa nu-i puna el insusi capat acestei vieti, de vreme ce moartea intarzie; daca ii este cu putinta sa se elibereze de rele, de ce sa le mai tolereze? Ce-l impiedica? Oare nu este o nebunie sa-ti astepti moartea care neincetat este de fata, dar care inca nu-ti ia viata? De ce sa nu-si ia el singur viata, luand asupra lui lucrarea care ii apartine mortii? Ce himera este aceasta, isi spune, care ma face sa-mi fie teama de ea? Ce mai nadajduiesc? Ce mai astept? Sa ne punem de-ndata pe treaba si toate relele vor fi oprite: tragedia va lua sfarsit si bietul deznadajduit, care nu s-a dus la doctor si nu si-a dat pe fata suferinta si a respins medicamentele evlaviei, a parasit viata si s-a dus din lumea [aceasta], ca sa puna capat suferintelor sale; dar a uitat ca astfel se muta intr-o alta viata, vesnica si de nesfarsite chinuri, unde durerea va fi necurmata. Nefericitul om!

Sfantul Nectarie din Eghina
Articol preluat din cartea „Cunoaste-te pe tine insuti„, Editura Sophia

Cumpara cartea „Cunoaste-te pe tine insuti”

23
aug.
14

Iubirea este mai presus de judecata

Iubirea este mai presus de judecata Pe cel care greseste din slabiciune omeneasca trebuie sa-l iertam neincetat. Sunt persoane care sustin ca nu la fel trebuie sa ne comportam cu cei care persista in greseala.

Eu cred ca orice iertare pe care o acordam aduce o schimbare in bine in fiecare dintre noi. Si din acest motiv spun ca e minunat daca reusim sa-i iertam tot timpul si pe cei care si-au facut din greseala o obisnuinta. Nu stim cum lucreaza Dumnezeu. Oricand El poate misca inima celui ce greseste permanent prin iertarea pe care noi o acordam fara limite. Il simt pe Dumnezeu mai lucrator atunci cand iert pe oricine.

Sa acord iertarea pe baza judecatii, spunand acesta merita sa fie iertat pentru ca stie ca a gresit si doreste sa fie iertat, pe cand celalalt nu, mi se pare a pune accentul mai mult pe lucrarea noastra si mai putin pe cea dumnezeiasca.

Nu impartasesc credinta ca iertarea are efect doar in persoana care doreste sa se indrepte. Cred ca se poate ajunge ca o persoana care greseste tot timpul si este iertata permanent, sa puna inceput bun daca noi cerem acest lucru de la Dumnezeu ori de cate ori o acordam. Iar aceasta lucrare ne intareste si pe noi in iertare.

Toti avem slabiciuni. Ar fi trist sa nu iertam pe motiv ca cineva nu are dreptul la iertare. Dar si mai trist ar fi ca nici noi sa nu fim iertati de Dumnezeu din cauza neiertarii unei persoane.

23
aug.
14

Manualul digital al inrautatirii educatiei

Manualul digital al inrautatirii educatiei „Faptul ca din aceasta toamna elevii claselor I si a II-a vor avea manuale noi, inclusiv in format digital, marcheaza o noua pagina in istoria educatiei romanesti. Acesta este un moment important in evolutia scolii si in dezvoltarea societatii romanesti. Introducerea manualelor digitale este un pas necesar spre modernitate, o adaptare a sistemului de invatamant la lumea tehnologiei si la ceea ce se intampla in mod concret in viata generatiilor actuale de copii. Practic, prin intermediul manualelor digitale, scoala romaneasca se apropie de elevi si raspunde mai bine nevoilor si asteptarilor acestora”.

Citatul de mai sus, apartinand ministrului educatiei, are ca scop sa ne informeze despre motivul pentru care statul roman cheltuie sume imense de bani pentru inrautatirea educatiei romanesti.

De ce “inrautatire”? Deoarece, in ciuda propagandei ministeriale, manualele digitale in realitate nu “raspund mai bine nevoilor si asteptarilor acestora”. Aceasta este doar o idee preconceputa a diriguitorilor moderni ai invatamantului. Studiile in domeniul neurologic si comportamental au scos la lumina, in ultimele decade, exact inversul acestor afirmatii. De aceea, atunci cand autoritatile romane vorbesc despre imbunatatirea educatiei la nivelul primelor doua clase primare prin introducerea manualelor digitale, nu au in vedere vreun studiu pe care l-ar fi derulat care sa le releve o asemenea realitate. Aceasta teorie, conform careia manualul digital imbunatateste procesul de invatare este doar o produs al fanteziei – atunci cand nu este, mai grav, produs al unui interes comercial concret.

Vom prezenta mai jos cateva studii care contrazic flagrant aceste preconceptii si demonstreaza un lucru foarte grav, si anume ca aceste manuale digitale nu sunt “inofensive”, ci sunt in fapt deosebit de daunatoare proceselor cognitive ale elevilor.

In ultima vreme, asadar, au fost intreprinse o serie de studii care au comparat cititul digital cu cititul clasic, scotand la lumina o seama de probleme. Un astfel de studiu, intreprins de Patricia M. Boechler de la Universitatea din Alberta, Canada, in 2001, arata ca cititul de hipertext (forma sub care este prezentat textul digital) conduce la supraincarcare cognitiva si dezorientare. Cu alte cuvinte, explica autoarea, textul digital se citeste mai greu – adica este mai obositor pentru creierul uman – mai ales din cauza faptul ca cititorul este nevoit, in timpul citirii, sa ia tot felul de decizii, cum ar fi ce legaturi sa urmeze si pe care sa le ignore sau in ce ordine; de asemenea este necesar ca el sa aiba in minte tot timpul un fel de “harta” a locatiilor informatiilor pe care le-a vizitat, pentru a se putea intoarce (“naviga”). Problema se agraveaza odata cu cresterea volumului textului, si duce de multe ori la dezorientare – cititorii descopera ca nu mai stiu de unde au venit si unde trebuie sa se indrepte cu cititul. Evident ca astfel de probleme se intalnesc in mult mai mica masura in cazul cititului liniar.

Un alt studiu, din 2004, desfasurat de Zimming Liu de la Universitatea San Jose din California, SUA, a analizat schimbarile in comportamentul cititorilor in perioada 1994-2004 (perioada in care a avut loc “explozia” internetului). Rezultatele studiului sau sunt foarte importante pentru intelegerea modului in care manualele digitale ii vor afecta pe cei mici (avand in vedere in ce mod ne-a afectat pe toti).

Iata-le prezentate sumar: 67% dintre participantii la studiu au declarat ca citesc mai mult decat cu zece ani in urma dar, noteaza cercetatorul, s-a schimbat dramatic modul de citire: modul de citire de pe ecran este caracterizat de petrecerea unui timp mai indelungat pentru parcurgere si scanare, vanarea de cuvinte cheie, citirea singulara (o singura data), citirea ne-lineara si citirea selectiva, in vreme ce este mai scazut timpul petrecut pentru citirea in profunzime si concentrat, odata cu scaderea atentiei sustinute.

Aceste schimbari de comportament, generate de cititul electronic, sunt confirmate de efectele lor: “Un studiu din 1989 arata ca cititorii de hipertext ajungeau deseori sa apese distrasi mouse-ul «prin pagini in loc sa le citeasca cu atentie». Un experiment din 1990 a aratat ca cititorii de hipertext deseori «nu isi puteau aminti ce au si ce nu au citit». Intr-un alt studiu din acelasi an, cercetatorii au rugat doua grupuri de oameni sa raspunda unei serii de intrebari consultand un set de documente. Un grup a folosit documente electronice cu hipertext, in timp ce celalalt a folosit documente traditionale tiparite. Grupul care a folosit documentele tiparite a depasit grupul cu hipertext in completarea temei cerute. Analizand rezultatele acestui si altor experimente, editorii unei carti din 1996 despre hipertext si perceptie scriau ca, deoarece hipertextul «impune o incarcatura mai mare cognitiva asupra cititorului», nu este nicio surpriza «ca comparatiile empirice intre prezentarea tiparita (o situatie familiara) si hipertext (o situatie noua si solicitanta din punct de vedere cognitiv) nu favorizeaza intotdeauna hipertextul.» Dar ei au prezis ca, pe masura ce cititorii vor castiga o mai mare «pricepere in domeniul hipertextului», probleme cognitive probabil ca vor scadea”. Acest lucru insa nu s-a intamplat. Chiar si astazi, cercetarile contemporane “continua sa arate ca oamenii care citesc text liniar inteleg mai mult, isi amintesc mai mult, si invata mai mult decat cei ce citesc text presarat cu legaturi” (citate din cartea lui Nicholas Carr, “The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains”, care a analizat indeaproape fenomenul cititului digital).

Acestea sunt doar cateva minuscule franturi din abundenta literatura de specialitate care arata ca aceasta presupozitie ca textul digital este preferabil celui clasic nu are suport stiintific. Inca mai mult, in acest scurt text nu a fost abordata problema impactului textului digital asupra memoriei pe termen lung, memoriei de lucru si atentiei, realitati neurologice asupra carora textul electronic are efecte devastatoare.

Este deci pacat ca cei care ar trebui sa fie rigurosi si stiintifici, conducatorii invatamantului, se dovedesc lipsiti de dorinta de a fundamenta avansul educatiei pe cercetarile de specialitate, preferand sa actioneze “dupa cum bate vantul”, in dauna elevilor si a viitorului acestora.

Pentru ca daca scoala are un rol, acesta este mai ales acela de a oferi tinerilor pe care ii educa perspectiva alternativa a unei lumi a culturii, a frumosului, a linistii, in care procesele lor cognitive sa se desfasoare armonios. Asta asteptam de la ea, nu sa constate, prin ministrul educatiei, ca “cea mai mare parte a copiilor traiesc in era digitala”. Prin aceasta afirmatie si prin actiunile sale, Ministerul Educatiei ne arata ca nu mai are de gand sa promoveze o lume alternativa la cea a tabletelor, telefoanelor, jocurilor video si textelor de 2 paragrafe. Acea lume a cartilor, a bibliotecii, a romanului, a poeziei, a Domnului Trandafir, este destinata pieirii, pentru ca cei care ar fi trebuit sa o apere vor sa o abandoneze, pe drumul fauririi neabatute a omului nou, bun de dus pe cele mai inalte culmi ale progresului tehnologic.

Referinte
Patricia M. Boechler, “How Spatial is Hypertext? Interacting with Hypertext Documents: Cognitive Processes and Concepts”, in “CyberPsychology and Behaviour”, 4 (2001)
Nicholas Carr, “The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains”, W. W. NORTON & COMPANY, New York & London, 2011.
Zimming Liu, “Reading behaviour in the digital environment: Changes in reading behaviour over the past ten years”, in “Journal of Documentation”, 61 (2006).

23
aug.
14

Ce haine poarta sufletul?

Ce haine poarta sufletul?Hainele ne sunt de folos doar cata vreme traim in acest trup muritor. Am intalnit oameni care, dintr-o simpla curiozitate, se intrebau daca, atunci cand vom trece in viata cea vesnica, vom mai purta haine.

Potrivit rugaciunilor din cadrul slujbei inmormantarii, indraznesc sa spun ca sufletele noastre, precum si trupurile inviate, nu vor mai avea nevoie de haine, ci vor fi imbracate in lumina necreata a lui Dumnezeu.

Chiar din timpul vietii, in trup fiind, unii sfinti au fost vazuti de catre ucenicii lor invesmantati nu in haine obisnuite, ci intr-o lumina calda si tainica, de neinteles pentru mintea omului patimas.

Hainele de lumina nu acopera trupul pentru a-l pazi pe om de rusine, ci pentru ca langa Dumnezeu toate sunt pline de lumina, precum canta Biserica, la Invierea lui Hristos: „Acum toate s-au umplut de lumina: si cerul, si pamantul, si cele dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos intru care S-a preaslavit.”

Rusinea ramane la hotarul dintre cele doua lumi

Rusinea care insoteste goliciunea trupului este specifica omului cazut in pacate. Pana la caderea in pacat, Adam si Eva „erau goi si nu se rusinau”. Rusinea a aparut odata cu primul pacat. In starea de dinainte de cadere, oamenii aveau sufletul curat si nu cunosteau rusinea. Apoi, cand au savarsit pacatul si s-au vazut dezbracati de „slava cea dintai”, oamenii s-au rusinat pana si de trupurile lor. Atunci, ei au simtit nevoia sa-si acopere goliciunea. Ei nu mai puteau sta goi unul in fata celuilalt fara a simti durerea pierderii harului lui Dumnezeu care-i imbraca si se facea in ei izvor de curatie.

Rusinea este un lucru adaugat firii noastre. In orice caz, in starea actuala, avem nevoie de ea. Rusinea ne reaminteste faptul ca simtim si traim intr-un mod nefiresc si ca nu aceasta e starea pentru care am fost creati. Sfintii, ca unii care si-au curatit mintea si s-au umplut de harul Duhului Sfant, au ajuns sa nu mai faca diferenta intre barbat si femeie, nici sa simta vreo miscare in trupul lor, la vederea trupului gol al unei femei desfranate.

In loc luminat …

In rugaciunea din cadrul ecteniei pentru cei adormiti, preotul se roaga lui Dumnezeu astfel: „Doamne, odihneste sufletul adormitului robului Tau in loc luminat, in loc de verdeata, in loc de odihna.” Locul cu pricina, adica Imparatia lui Dumnezeu, este un loc „luminat” pentru ca acolo imparateste Dumnezeu, care „Lumina este” (I Ioan 1, 5).

Canonul din slujba inmormantarii ne pune inainte urmatoarea rugaciune: „Cel ce esti din fire bun si milostiv, voitor de mila si adancul indurarii, pe cel ce l ai mutat din locul acesta al rautatii si din umbra mortii, Mantuitorule, aseaza l unde straluceste lumina Ta.”

Lumineaza-mi haina sufletului meu !

Biserica se roaga lui Dumnezeu sa-l imbrace pe om in lumina inca din aceasta viata. Luminanda care se canta in slujba Deniilor din Saptamana Patimilor spune: „Camara Ta, Mantuitorul meu, o vad impodobita si imbracaminte nu am, ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de Lumina, si ma mantuieste!”

Iar in Binecuvantarile mortilor, de asemenea, spunem: „Pe o Dumnezeire in trei straluciri cu dreapta credinta sa o laudam, strigand: Sfant esti Parinte fara de inceput, Fiule cel impreuna fara de inceput si Duhule cel dumnezeiesc; lumineaza ne pe noi, care cu credinta slujim Tie, si ne scoate din focul cel de veci.”

Dumnezeu fiind Lumina, toti cei ce-L numesc pe El Tata si asculta de poruncile Lui sunt fii ai Luminii, precum zice o cantare tot din slujba inmormantarii: „Cel ce din Fecioara ai rasarit lumii, Hristoase Dumnezeule, si, printr insa, fiii luminii ne ai aratat, miluieste ne pe noi.”

Rugaciune la binecuvantarea hainelor

In rugaciunea care se citeste la impartirea hainelor si a altor lucruri pentru cei adormiti in Domnul, preotul se roaga lui Dumnezeu astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce stapanesti peste cei morti si peste cei vii, Care dai hrana celor flamanzi si imbracaminte celor goi, binecuvinteaza hainele acestea, ca sa le poarte cei ce le vor imbraca, iar pe adormitul robul Tau imbraca l in vesmantul nestricaciunii si in haina infrumusetata cu lumina si l asaza in locasul Tau, ca sa se bucure in veci intru desfatarea bunatatilor Tale si intru odihna. (…)”

23
aug.
14

Dumnezeu … – Ne vorbeste parintele Cleopa

„Mergeam odata cu trenul de la Pascani spre Bacau. Eu, ca sa nu ma duc in vagoane unde se fumeaza, mi-am luat bilet si m-am suit in tren in vagoane de astea mai ferite. Zic: „Ma duc macar unde nu ma „tamaiaza” fumatorii, ca pe mine ma doare capul de fum de tigara”. M-am dus singur in vagon acolo, dar n-am stiut cine o sa mai vina. Aproape de plecare a intrat un grup de ofiteri superiori, mergeau la o scoala de razboi. Erau maiori, colonei, printre care era si un plutonier major cu sotia. Un calugar intr-un vagon de ofiteri. Eu, vazandu-ma intr-un vagon cu ofiteri, ca calugar, zic, ce discutie pot sa am eu cu dansii?

Eu imi catam de pace si de „Doamne Iisuse” al meu si stateam linistit acolo, ca stiam ca am de mers doua ore cu ei si trebuia sa schimb trenul spre Tarcau, la Lunca Stramba, ca ma duceam la parintii Casian, care era staret la Tarcau, si la Ianuarie; asta era prin anul 1957.

Dar unul din ei, ca sa nu taca, a vrut sa faca o gluma si zice:

– Uite, mai! O sa mearga bine trenul asta, ca avem si un popa aici!

Stii, ca ei au vorba asta, ca daca-ti iese popa inainte, iti merge rau! Au si superstitii. Sa nu-ti iasa popa inainte, c-o patesti! Eu taceam din gura.

– Auzi, mai, daca-i popa aici, nu-i bine sa ne spuna povestea aceia cu Dumnezeu? Se zice ca un „mosnegel” ar fi facut cerul si pamantul si stelele si muntii si marea!

Auzi! Un „mosnegel”! Eu tot taceam. „Da-le pace, ca-s ofiteri. Ei glumesc, ei rad. Eu ce sa discut?” Dar unul vine si se aseaza drept in fata mea.

– Parinte, nu va suparati, de unde sunteti?

Dar eu, de ce sa le zic Sihastria?

– De la Manastirea Neamt.

– Ce sunteti? Preot, profesor, dascal, ce sunteti?

– Ba sunt un simplu calugar. Merg si eu incoace, pana la Bacau.

– Auzi, ca astia ai nostri, toti sunt curiosi sa ne spuneti ceva despre Dumnezeu! Cum ii povestea asta cu Dumnezeu? Se spune in Biblia aceea, a voastra, ca Dumnezeu ar fi facut cerul, pamantul, lumea, dar noi avem alta conceptie despre lume.

– Sa nu va suparati, eu sunt un calugar simplu, dar, daca voi incepe povestea cu Dumnezeu, trenul asta trebuie sa inconjure globul de trei ori si tot n-o pot termina, atata-i de lunga!

– Auzi, ce zice popa!

– Si ii si curioasa, zic, grozav! Cand vom incepe povestea cu Dumnezeu, ii cu cantec!

– Vrem si noi sa stim! Sunteti calugar, noi suntem ofiteri, tot mergem impreuna pana la Bacau. Cum ii, parinte?

Inainte de plecare, m-am ridicat si mi-am facut cruce. Ei, nu. Treaba lor.

– Daca este vorba ca trebuie sa discutam, va cer un cuvant de onoare. Sa ma iertati, ati intrat aici un vagon de ofiteri, dar eu stelele astea nu le cunosc, eu am facut armata cand erau trese. Daca m-oi adresa gresit cumva, sa nu va suparati!

Dar, un maior se ridica si intreaba:

– Parinte, uite ce-i, vreau sa-ti spun ceva. Nu este o absurditate sa credem noi in ceva ce nu se vede? Dumneavoastra spuneti ca exista Dumnezeu, dar l-a vazut cineva vreodata? Este o nebunie sa creada cineva in ceea ce nu se vede!

– Domnilor, dar mai intai, aveti cuvant de onoare? ca incepem o discutie serioasa!

– Auzi, bai, popa! Avem, parinte, cum sa nu! Si cel ce se va supara, ii nebun! zice.

– Va vad oameni destepti, eu is un prost, dar o sa-ncepem asa, „povestea” cu Dumnezeu, cum ne-om pricepe noi. Uite ce-i, domnilor, eu am sa spun ca dumneavoastra, toti cati sunteti in vagonul asta, sunteti nebuni!

– Ia auzi, popa ne face nebuni!

– Sigur! Si, daca n-am dreptate, la prima gara, predati-ma la politia garii! Daca n-am dreptate. Dar, intai am sa va demonstrez de ce va fac nebuni.

– Da, este mare nebunie sa creada cineva in ce nu vede! Cine l-a vazut pe Dumnezeu?

– Fratilor, eu merg pana la Bacau, dar atat va spun: daca incep „povestea” cu Dumnezeu, trenul acesta trebuie sa inconjoare lumea de trei ori si tot n-o termin!…

– Ia auzi ce spune popa?!

– Ati auzit ca dumnealui a spus ca e mare nebunie sa crezi in ce nu se vede.

Mai intai, ca zice Duhul Sfant in Psaltire la inceputul psalmului 13 si 52, la noi in Scriptura: Zis-a cel nebun in inima sa: Nu este Dumnezeu! si imi ziceam: „Lasa ca-i vorba sa marturisesc pe Dumnezeu, nu conteaza ce urmeaza de-aici”. Eram bucuros de asta.

Al doilea. Mata ai spus ca este o nebunie sa crezi in ceea ce nu se vede?

– Da, eu!

– Pai eu v-am spus ca dumneavoastra toti n-aveti minte. Toti sunteti nebuni. Stii de ce? Am tot dreptul sa va fac nebuni.

– Dar pentru ce?

– Pentru ca eu n-am vazut mintea nimanui niciodata! Si atunci, nu-i o nebunie sa cred ca aveti minte, daca n-am vazut-o?

– Uite, bai, ne-a luat popa front! – adica in loc. Discutia era si frumoasa si serioasa si hazlie.

– Pai cum sa cred eu ca aveti minte, daca n-am vazut minte de cand sunt eu? Nici la voi, nici la mine. Cum este? Alba, neagra, rosie, verde? Ce forma are? Patrata, dreptunghiulara, hexagonala? Cum este domnule, forma, culoarea? Si-i pipaibila, sau cum este? Daca imi aratati aceste insusiri la minte, atunci eu zic ca aveti minte, daca nu, n-aveti deloc! Pentru ca n-am vazut-o, nici culoarea, nici forma.

– Uite, mai, popa! Poti sa-i zici ceva?

– Daca n-ai tacut din gura! Mai prostule, n-ai pus problema bine!

Ei se prosteau unul pe altul.

– Stai, mai, ca cu popa ai de lucru!

– Afara de asta, se crede de toata lumea de pe glob ca oamenii au minte? Se crede. Fara sa se vada. Iata un argument ca toata lumea crede ca are minte! Si dumneavoastra credeti si eu, dar nu vedem mintea.

Dar viata ati vazut-o vreodata? Cine a vazut vreodata viata din om? Si cu toate acestea cine zice ca-i mort, cand este viu si are viata? Se vede viata?

– Nu se vede!

– Si atunci nu-i o nebunie sa credem noi ca oamenii au viata? Daca n-o vedem.

– Dar viata se manifesta, parinte!

– Foarte bine. Prin manifestarile ei se crede ca exista, cu toate ca n-o vezi.

Asa-i si Dumnezeu. Care-s manifestarile Lui in lume?

Si am inceput sa spun toate puterile sufletului.

– Dumneavoastra aveti imaginatie?

– Da.

– Ati vazut-o vreodata? Nu! Dumneavoastra aveti manie? Ati vazut-o vreodata? Dumneavoastra aveti cugetare, gandire? Ati vazut-o vreodata? Aveti pofta? Aveti, pentru ca acestea sunt puterile sufletului – cea manioasa si cea poftitoare.

Dumneavoastra aveti partea sadica, adica cea crescatoare. Ati vazut-o vreodata? Stii dumneata cum cresti? Sau te-ai vazut vreodata cum cresti?

Afara de asta. Dumneavoastra aveti puterile sufletului, cum este cugetarea, alegerea, hotararea, mahnirea, intristarea, bucuria; le-ati vazut vreodata pe acestea, caci acestea sunt puterile sufletesti?

Noua ne spune Scriptura ca omul este chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Dar nu dupa forma cea dinafara, ci dupa cea sufleteasca.

Iata cate puteri are sufletul! Si nici mania, nici ratiunea, nici pofta, nici bucuria, nici intristarea, nici mahnirea, nici imaginatia, nici voia libera, nici viata, nici mintea nu le-a vazut nimeni. Si toate exista. Si la filosofia profana se invata ca exista aceste puteri ale sufletului. Dar sufletul l-ati vazut vreodata?

– Pai tocmai, ca nu-i!

– Cum nu-i? Daca n-ai avea suflet, n-ai mai vorbi cu mine! Dumneata nu poti clipi o data fara Dumnezeu, daca n-ar fi viata in dumneata. Si vedeti cate sunt? Si viata, si minte, si voie libera, si ratiune, si manie, si bucurie, si intristare, si pofta, care se crede de toata lumea, fara sa se vada. Toate facultatile sufletului sunt nevazute, toate puterile lui sunt dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ca Dumnezeu este nevazut. Iar omul este prototip si icoana a lui Dumnezeu pe pamant – in ceea ce priveste sufletul: minte, cuvant si duh.

Ai vazut vreodata cuvantul? Ti-ai vazut duhul cu care vorbesti? Iata cate puteri si cate facultati nevazute are sufletul nostru! Si dumneavoastra nu le-ati vazut. Dar se crede de toata lumea? Caci omul are si bucurie si mahnire; are si pofta si ratiune si voie libera…

– Mai – a spus unul -, mai bine taceai! N-ai pus bine problema! Asta trebuie sa fie un director de seminar!

– Nu, domnule, dar ne spune adevarul! Vezi, ca toti credem ca sunt acestea, si exista in om, dar nu se vad!

– Si tu ai spus ca-i o nebunie sa crezi ceea ce nu vezi! Dar vezi ca-i faci pe toti nebuni, ca acestea sunt, si noi le credem fara sa le vedem.

Mai stau asa, si se ridica un doctor:

Parinte, da-o la boala! Eu sunt maior-doctor. Fac operatii si umblu cu bisturiul prin matele omului – ii tai gatul, ii tai picioarele -, tai, operez de 30 de ani si eu n-am dat peste suflet! Si cum sa cred ca exista, daca n-am dat cu bisturiul peste el!

– Dumneata esti doctor?

– Da!

– Si de aceea nu crezi ca exista suflet, ca nu-l vezi?

– Da!

– Dar dumneata, si cei asemenea cu dumneata doctori, credeti ca exista durere in lumea asta?

– Exista, parinte!

– Eu nu cred! E o nebunie sa cred, domnule, daca n-am vazut-o!

– Exista, parinte!

– Dar cand il taiai cu bisturiul si omul racnea acolo si se zbatea in ghearele mortii, durerea n-ai vazut-o?

– Nu. Asta nu se vede!

– Si vrei sa vezi sufletul? Si durerea-i una din facultatile trupesti, firesti, ale omului, si-i amestecata cu cele sufletesti. Si dupa cum nu poti vedea durerea, asa nu poti vedea sufletul. Mai ales sufletul fiind duh.

– Auzi, ba, si tu cu doctoria ta, vorbesti prostii! Te-a lovit in cap, mai! N-ai vazut durerea! Dar cine dracu a vazut durerea? Insa toata lumea crede ca este durere.

– Uite, ba, ti-a astupat gura si tie!

– Mai, am dat de dracu aici!

– Da-i frumos, domnule! Acestea le povestim si noi la altii. Mai spune ceva, parinte!

Atunci se ridica unul:

– Parinte, dintotdeauna stim ca Biserica a stat impotriva stiintei. Uite, rusii au facut un satelit acum care a inconjurat pamantul de trei ori, cu Iuri Gagarin, si uite a aterizat cu bine!

– Si ce-i cu asta?

– Astea sunt roadele si avansul stiintei fata de religie!

– Nimic n-ati facut!

– Auzi-l, ba, ca-i contra stiintei! Acesta trebuie sa fie ca cel care a fost contra lui Galileo Galilei!

– Stati sa va spun! Stiti ce-ati facut voi? Daca o albina iese din stup si inconjura buduroiul in care sta, are ea pretentia ca stie ce este in toata lumea?

Atata a facut omul pana acum! A iesit de-abia din stiubei si a inconjurat stiubeiul in care traieste si i se pare ca mare lucru a facut!

– Auzi-l, ba!

– Inca n-a facut stiinta nici atat cat zboara o furnica de pe degetul asta pe celalalt! Toti savantii lumii si din Apus si din Rasarit.

Si stati ca de-acum inainte avem de vorbit!

– Ii frumoasa, domnule, discutia asta!

– Ca-i frumoasa, ca-i amara, ca-i dulce, eu va spun pana la capat de-acum, cat a tinea „povestea” asta, da, zic, iaca se apropie gara Bacau!

Domnule, dumneavoastra stiti Ursa mare de pe cer si Ursa mica, steaua polara?

– Da.

– Uite ce-i! Astronomia si stiinta, cu cei mai mari savanti astronomi, spun ca la Ursa mare, de la roata din brazda dinapoi, pana la cea de catre om – osia carului mare de pe cer -, este 1300 de ani calatoria luminii, si lumina merge cu 300.000 de km/s. Asta-i osia carului mare. Ca sa ajungi de la o roata pana la cealalta iti trebuie 1300 de ani sa calatoresti cu viteza luminii. Dar cat ar mai fi pana la roata dinainte si cat ar mai fi pana la protap si pana la Prepelea care mana boii pe din brazda.

– Dar cine este Prepelea?

– Este o steluta mica, acolo! Dar cat mai este de lung carul, spune-mi dumneata!

– Mai, interesant! Cine spune asta?

– Camil Flamarion. L-am avut pe Camil Flamarion la indemana, Dumnezeu in natura. Asta-i mare astronom francez din secolul trecut.

Da, zic, dumneavoastra vedeti o stea care, cand rasare, cam dantuieste, „Alfa Centaurului”. Toata astronomia arata ca Alfa Centaurului este steaua megiesa a sistemului nostru solar. Sistemul solar se compune din noua planete, cu soarele zece. Si pana la megiesa noastra, cea mai de-aproape, este un milion de ani calatoria luminii. Va rog sa calculati, domnilor, ce-a facut Iuri Gagarin!

– N-a facut nimic, parinte!

– Afara de asta. Pamantul are 36.000 de km imprejurul lui. Deci 36.000 de km a facut acela cu sputnicul lui, iar pana acolo, un milion de ani calatoria luminii, socotiti dumneavoastra, zic, ce-a realizat omul fata de distanta interstelara, sau interplanetara!

– Domnule, este incalculabil.

– Stai sa va spun altele, mai serioase. Dumnezeu isi arata lucrurile, nu in cele mari, in cele mici, cum spune Sfantul Nicodim Aghioritul. Ia ganditi-va dumneavoastra, ca intr-o ureche de ac se gasesc opt sextilioane de atomi, cifre astronomice – un sextilion este 1 urmat de 21 de zerouri. Acesti atomi dintr-o ureche de ac, ca sa-i numere un om, trebuie sa traiasca 250 de ani si sa numere mai mult de un miliard pe secunda. Si va rog sa-mi spuneti dumneavoastra cati atomi sunt intr-o ureche de ac si cum ii impartiti si cat este de minunat Dumnezeu, ca intr-o ureche de ac sa bage atatia atomi. Atunci ce-a facut omul cu stiinta lui?

– Domnule, este neimaginabil!

– Stai sa va spun alta mai minunata. Pe-un varf de ac se odihnesc 16 miliarde de ioni, care sunt corpuri mult mai mici decat atomul – Camil Flamarion voia sa scoata in evidenta viata, la ateii de peste Rin, ca ei se chinuiau sa faca o celula vie, pe vremea aceea, pe care nici astazi n-au facut-o, ca viata-i numai la Dumnezeu. Si la acesti ioni, care nu se pot concepe de mintea omeneasca cat sunt de mici, ce aparate trebuie? Ca daca ai avea un aparat, ca un purice sa-l vada mai mare decat Ceahlaul, inca nu ai zari in atmosfera un ion! Si acesti ioni s-a aflat ca si ei stau ca flacaii de mana si joaca, au viata in ei! „Si acum domnilor de peste Rin – ca el ii combatea pe germani -, va rog sa despartiti forta de materie si viata de zidire”.

„Daca nu m-as teme de panteism, zice Camil Flamarion – panteistii ziceau ca toata buruiana este Dumnezeu -, as zice ca Dumnezeu este in toata iarba si in tot corpul. Dar voi zice altfel, ca Dumnezeu este in toata zidirea Sa”. Sub cel mai mic germene de materie de sub cer este mana lui Dumnezeu si exista viata care a pus-o Dumnezeu!

Si acum vreau sa va spun un lucru. Cand vedem puterea lui Dumnezeu, ca in miniatura lucreaza atatea minuni negraite si neconcepute de mintea omeneasca, cand vedem ca si acolo este viata, in acele mici particule de materie care nu au niciodata putere de a fi vizibile cu ochiul liber. Daca noi nu ne-am teme de panteism, am zice ca Dumnezeu este sufletul naturii, al intregii naturi. Dar nu este asa. Dumnezeu exista, cum zice marele apostol Pavel, ca prin El si de la El sunt toate!

Si vorbind acolo, vad ca se apropie gara Bacau, si trebuia sa ma dau jos. Era multa discutie. De-abia intrasem in subiect. Eu le-am spus ca povestirea este lunga.

– Nu puteti clipi o data din ochi fara Dumnezeu, fratilor!

– Dar de ce, parinte?

– Viata este de la Dumnezeu, datatorul de viata, si, daca ai murit, mai clipeste din ochi daca poti! Mai poti clipi daca mori?…

N-am amintit chiar toata predica. V-am spus asa rezumativ cum a fost. Au fost doua ore de discutie. Ne-am despartit.

– Domnilor, ne pare foarte rau ca ne despartim!

Va spun drept ca unii m-au sarutat si pe obraz, altii mi-au dat cirese, altii bomboane. Au dat si pomelnice.

– Parinte, vrem sa-ti scriem, dar sa ne spui ce studii ai mata, ca trebuie sa fii un director, un profesor la vreun seminar.

– Eu am sa va spun, dar sa ma credeti daca vreti! Eu de-abia sunt un cioban si pasc oile manastirii.

– Si unde te duci acum?

– Ma duc la un schit. Eu sunt cioban. Dar daca ati avea fericirea sa vorbiti dumneavoastra cu un staret de manastire, sau cu un episcop, sa vedeti ce stie acela!

– Auzi, mai! Asta-i o minune!

– V-ati intalnit cu un cioban al manastirii, daca v-ati intalni cu un staret sau cu vreun profesor de seminar, de astia mari care au scoli, sa vedeti ce va spun aceia, zic.

– Ma, degeaba traim, ma! Suntem niste prosti! Ma, ce ne-a spus popa asta!

Le-am spus multe despre stele, despre miscarea Orionului; le-am spus cate vanturi bat pe fata pamantului si cum se cheama fiecare, si cum se formeaza vanturile, dupa Sfantul Ioan Damaschin. Despre zodii si cate grade are fiecare zodie si cat sta soarele in fiecare grad. Mi-aduc aminte, ca am vorbit pe larg, dupa Sfantul Vasile cel Mare, din Hexaimeron. Cate aveam sa vorbesc, dar daca noi schimbam trenul. Ne-am despartit cu durere de inima.

– Domnilor, m-ati bagat intr-o discutie, pe care nici n-am inceput-o. Iertati-ma si mergeti sanatosi; va faceti generali, iar eu ma duc in treaba mea!

Asa a fost discutia, dar aici v-am spus-o pe scurt.”

Parintele Ilie Cleopa – Ne vorbeste parintele Cleopa, volumul 6./ ortodoxiatinerilor.ro

23
aug.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-08-23

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XIX, 3-12)

n vremea aceea au venit la Iisus fariseii, ispitindu-L şi zicând: „se cuvine oare ca omul să-şi lase femeia dintr’o pricină oarecare?“ Iar El, răspunzându-le, a zis: „N’aţi citit că Acela Care i-a făcut de la’nceput, bărbat şi femeie i-a făcut? , şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup; aşa încât nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă“. Ei I-au zis: „Atunci, de ce Moise a rânduit să-i dea carte de despărţire şi s’o lase?“ El le-a zis: „Din pricina învârtoşării inimii voastre v’a dat voie Moise să vă lăsaţi femeile, dar la început n’a fost aşa. Iar Eu vă spun că, în afară de vina desfrânării, oricine-şi va lăsa femeia şi va lua alta, săvârşeşte adulter; şi cel ce a luat-o pe cea lăsată, adulter săvârşeşte“. Ucenicii I-au zis: „Dacă aşa este starea omului faţă de femeie, atunci nu e de folos să se însoare“. Iar El le-a zis: „Nu toţi pricep acest cuvânt, ci aceia cărora le este dat. Că sunt fameni care s’au născut aşa din pântecele maicii lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni; şi sunt fameni care s’au făcut ei înşişi fameni de dragul împărăţiei cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă“.



Blog Stats

  • 323.281 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte