Arhivă pentru 24 august 2014

24
aug.
14

Aghiuţă vrea să ne vadă întristaţi

4779– Gheronda, de ce trec dintr-o dată de la bucurie la întristare?

– Trecerea bruscă de la bucurie la întristare de cele mai multe ori este de la ispititor. Aghiuţă cu ră­utatea lui îl războieşte mult pe om, mai ales pe cel sensibil şi vesel din fire, care caută să trăiască o vi­aţă duhovnicească. Aceasta este treaba lui: vrea să ne vadă întristaţi şi să se bucure. Dar de ce să-l lăsăm pe aghiuţă să-şi facă treaba? Nu este mai bună bucuria decât întristarea? Nu este mai bună dragostea decât răutatea?

– Uneori cad în întristare, fără să-mi dau seama din ce cauză.

Aghiuţă nu vrea ca cineva să se bucure. El găseşte moduri să-i întristeze şi pe cei care au motiv să se întristeze şi pe cei care nu au. Iar ceea ce văd la tine este că el caută o pricină ca să te arunce în deznădejde. Te încurcă din ce în ce mai mult cu nişte iţe fine. Aş zice că ai avea motiv să te întristezi dacă te-ar încurca cu o sfoară, dar tu te întristezi că te leagă cu nişte iţe fine pe care le vezi ca pe nişte sfori groase. Nu te chinui fără motiv, căci aşa îi faci bucurie lui aghiuţă şi-L mâhneşti pe Hristos. Vrei să-L mâhneşti pe Hristos?

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. V Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 141

24
aug.
14

O rugăciune în patru paşi

lumanari_83Ce este iertarea? Iertarea este mişcarea sufletului prin care descoperim, pe de o parte, că avem nevoie, să primim şi să oferim iertare, dar că nu ştim şi nu putem s-o facem şi, pe de altă parte, că nu e nevoie decât să o cerem de la Dumnezeu.

Iertarea este dragoste, iertarea este mila lui Dumnezeu trecută în mine, pe care eu o trec aproapelui meu sau celui care m-a rănit sau mie, şi zic: „Doamne, vino Tu şi iartă!”. „Numai Dumnezeu iartă!”, spun atât de bine, dar fără să ştie bine ce spun, mulţi din cei ce refuză să ierte… Ei mărturisesc jumătate din taina iertării. Cealaltă jumătate este faptul că Dumnezeu nu iartă undeva în „cer”, ci în sufletul omului. Iertarea este lucrarea lui Dumnezeu în om, atât pentru a-i oferi iertarea pentru păcatele proprii, cât şi pentru a-i oferi puterea de a ierta celor care i-au greşit lui. E aceeaşi lucrare.

Da, iertarea se cere şi când dorim să o acordăm cuiva. Uneori poate fi foarte simplu. Iată, în fiecare seară, înainte de a ne duce la culcare, putem spune o rugăciune în patru paşi. Unu: „Doamne, îţi mulţumesc şi Te binecuvântez pentru că astăzi…” şi să spunem ce motive avem să-I mulţumim şi să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru ziua respectivă. Doi: „Doamne, ajută-mă să iert cum ierţi Tu, vino Tu în mine şi iartă pe…” şi spunem numele celor pe care avem a-i ierta pentru ziua respectivă, care ne-au greşit nouă în ziua respectivă, mai mult sau mai puţin.

Chiar dacă ni se pare că nu este important, să iertăm orice privire sau orice strâmbătură pe care ne-o amintim, pentru că asta înseamnă că ne-a rănit puţin şi că este nevoie să iertăm. Şi de-abia după aceea, că aşa ne învaţă Dumnezeu în rugăciunea „ Tatăl nostru”, zicem şi: „Doamne, iartă-mă pe mine pentru că…” şi aici ne amintim tot ce am greşit în faţa lui Dumnezeu şi a aproapelui. Apoi, la ultimul pas: „Doamne ajută-mă, că mâine…”, şi spunem ce dorinţe avem noi pentru mâine, să punem în faţa Domnului toată dorirea noastră. Şi, seară de seară, această rugăciune ne va obişnui să trăim într-o relaţie vie cu Dumnezeu, zi de zi, ceas de ceas şi clipă de clipă, pentru că orice clipă fără Dumnezeu este iad şi suferinţă.

Extras din Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul bucuriei vol. 2, Editura Doxologia, Iaşi, 2009, p. 21-22

 

24
aug.
14

Nimeni să nu deznădăjduiască

calugar_pocainta-1Un frate, fiind biruit de patima desfrânării, în fiecare zi săvârșea păcatul, și în toate zilele îmblânzea pe Dumnezeu, cu lacrimi și rugăciuni. Și așa făcând el, amăgindu-se cu obiceiul cel rău, săvârșea iar păcatul. Apoi iarăși, după săvârșirea păcatului se ducea la biserică, și văzând cinstitul chip al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca înaintea lui cu amare lacrimi zicând:

“Miluiește-mă Doamne, și ridică de la mine această vicleană ispită, că mă trudește cumplit și mă rănește cu amărăciunea dezmierdărilor. Că nu am obraz, Stăpâne, a căuta și a vedea chipul Tău cel sfânt și mai strălucit decât soarele, ca să se îndulcească inima mea și să se veselească.”

Acestea zicând, și ieșind din biserică, iarăși cădea în noroi, dar iarăși nu deznădăjduia de mântuirea sa, ci de la păcat întorcându-se la biserică, cele asemenea striga către iubitorul de oameni Dumnezeu, și zicea: ”Pe Tine Doamne Te pun chezaș de acum, că nu voi mai face păcatul acesta, numai iartă-mi mie Preabunule cele ce de la început și până în ceasul acesta Ți-am greșit.“

Și după ce făcea el aceste înfricoșate tocmeli, iarăși se afla în păcatul cel rău și puteai vedea iubirea lui Dumnezeu cea preadulce, și nemărginita Lui bunătate, cum suferea în toate zilele neputința fratelui cea neîndreptată și rea. Din multă milă, căuta și aștepta pocăința și întoarcerea lui. Și nu numai un an a făcut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani și mai mult. Vedeți voi fraților suferirea cea nemăsurată și iubirea de oameni cea nemărginită a lui Dumnezeu? Cum întotdeauna rabdă, suferind fărădelegile și păcatele noastre cele cumplite? De acest lucru este a ne înspăimânta și minuna, de îndurările cele bogate ale lui Dumnezeu.

Deci, într-una din zile, întâmplându-se acestea și făcând păcatul, fratele a alergat iarăși la biserică, plângând și suspinând tânguindu-se și cerând îndurările Preabunului Stăpân, ca să se milostivească spre el, să scape de noroiul înverșunării.

Și diavolul, începătorul răutății și pierzătorul sufletelor noastre, văzând cum fratele ruga pe iubitorul de oameni Dumnezeu, și că nimic nu folosește, că ce alcătuia el, fratele prin pocăință le risipește, a strigat cu nerușinare către cinstita icoană a Domnului nostru Iisus Hristos:

“Ce este mie și Ție, Iisuse Hristoase? Milostivirea Ta cea nemărginită mă biruiește și mă surpă, că primești pe acest desfrânat care în toate zilele minte înaintea Ta, defăimând stăpânirea Ta. Pentru ce nu-l arzi pe el, ci îndelung rabzi și suferi? Cu adevărat, nu ești drept judecător pentru că treci cu vederea. Și pe mine, pentru o mică înățare, m-ai aruncat jos din cer. Iar acesta, care zace înaintea feței Tale, mincinos fiind și desfrânat, lin îi dăruiești lui blândețea Ta. Pentru ce dar, Te numesc pe Tine oamenii Judecător preadrept? Că precum văd, și Tu faci deosebiri din multă bunătate și treci cu vederea dreptatea”. Și zicea acestea diavolul iuțindu-se de multă amărăciune, și pară de foc scotea pe nările lui. Acestea zicând, a tăcut.

Și s-a făcut un glas ca de la altar zicând:

“O balaure, prea viclean și pierzător, nu te-ai săturat de socotința ta cea rea, că ai sorbit lumea? Ci și pe cel ce a venit la mila Mea cea nespusă, te silești să-l răpești? Are atâtea greșeli, ca să pui să tragă în cumpănă cu sângele pe care L-am vărsat Eu pe cruce pentru el? Iată, junghierea Mea și moartea au afundat fărădelegile lui, și tu, când vine la păcat nu-l gonești pe el, ci îl primești cu bucurie și nu-l oprești, nădăjduind să-l dobândești pe el. Și Eu, cel atât de milostiv și iubitor de oameni, Eu, Care am poruncit lui Petru Apostolului să ierte celui ce greșește, în fiecare zi până la șaptezeci de ori câte șapte, oare nu-l voi ierta pe el? Oare n-l voi milui? Da, cu adevărat, că de vreme ce aleargă la Mine, nu Mă voi întoarce de la el până ce nu-l voi câștiga. Că pentru păcătoși M-am răstignit și preacuratele Mele pale pentru ei le-am întins, ca cel ce va voi să se mântuiască, să știe unde să alerge și să se mântuiască. De la nimeni nu Mă întorc, pe nimeni nu gonesc. Chiar de ar greși de nenumărate ori într-o zi, și de nenumărate ori ar veni la Mine, nu va ieși afară nemiluit. Că nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință.”

Și făcându-se glasul acesta, sta diavolul tremurând și neputând să fugă. Și iarăși s-a făcut un glas zicând: “Ascultă, amăgitorule, pentru ce zici că sunt nedrept? Că eu către toți sunt drept, că în starea în care aflu pe cineva îl judec. Deci iată, pe acesta l-am aflat stând înaintea picioarelor Mele și biruitor peste tine arătându-se. Îl voi lua dar pe el și-i voi mântui sufletul lui, fiindcă nu a deznădăjduit de mântuirea sa. Iar tu, care vezi cinstea lui, rușinează-te.”
Deci stând fratele cu fața în jos și tânguindu-se, și-a dat duhul. Și îndată venind ca focul o mare urgie a căzut peste satana și l-a mistuit pe el.

De aici se cunoaște fraților milostivirea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea nemăsurată, și niciodată să nu deznădăjduim de mântuirea noastră. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururi. Amin.

De la Sfântul Amfilohie

Din Patericul sfintilor batrini

24
aug.
14

Rugăciunea în boală

paisieGheronda, în ultima vreme am probleme cu inima, și mă tem să nu pățesc ceva.

Nu te teme, toți trebuie să avem ceva, pentru că dacă avem ceva, atunci stăm la picioarele lui Hristos, și-L rugăm ca să ne ajute.

Gheronda, vă rog, rugați-vă pentru mine ca să mă fac bine.

Nu-ți este de folos să faci rugăciune pentru aceasta. Dacă faci răbdare cu credință în Dumnezeu, vei primi pensie de la Serviciul de Asigurări al lui Dumnezeu.

Odată un bolnav îl ruga pe Sfântul Pantelimon să-l facă bine, însă Sfântul nu-l vindeca. Acela însă a continuat să-l roage. În cele din urmă s-a vindecat.

Dar când a murit și a mers în cealaltă viață, a văzut că din pricină că se vindecase, a pierdut multe cununi. Atunci i-a spus Sfântului Pantelimon: “De ce m-ai vindecat, dacă ai știut că voi pierde cununile”? (Iată cum nici o rugăciune nu rămâne neîmplinită când o facem cu credință și cu toată inima.)

Gheronda, în ceea ce privește sănătatea, până în ce punct trebuie să mă las în mâinile lui Dumnezeu?

Mai întâi să te încredințezi lui Dumnezeu, și apoi să te încredințezi omului, medicului.

– Cum trebuie să înfruntăm însă o boală grea?

Înainte de a ne încredința medicilor, să premeargă rugăciunea, privegherea, ca să ajute Dumnezeu, și să-i lumineze pe medici. Puneți și puțin untdelemn sfințit, beți puțină agheasmă, citiți vreun psalm.

Gheronda, din pricina bolii, nu-mi pot îndeplini îndatoririle mele duhovnicești, și din această pricină mă mâhnesc.

Acum, când ești bolnavă, să nu faci nimic, nici Doamne Iisuse, nici metanii, ci numai să spui: Slavă Ție, Dumnezeule!, și aceasta este de ajuns.

– Acum când sunt bolnavă și sufăr, nu mă pot aduna în rugăciune.

În acest caz, rugăciunea se face cu osteneală și cu durere, cu nevoință, și de aceea este auzită mai repede decât rugăciunea pe care o faci atunci când ești sănătoasă. Să iubim puțin și durerea.

Să iubim puţin şi durerea. Boala este o mare bi­necuvântare pentru om. Când omul conştientizează aceasta, o primeşte cu bucurie şi cântă cu bucurie: „Binecuvânta-voi pe Domnul în toata vremea”.

Îmi aduc aminte de bătrânul Gavriil de la Karulia, care avea niste dureri de nesuportat… Iar când il cuprin­deau durerile, începea să cânte. Stătea mereu întins jos. Adeseori spunea:

„Unii imi spun: «Cruce, Cruce!», dar cuie nu am. Ce fel de cruce este aceasta fără cuie?”.

– Câtă vreme a ţinut asta?

– Destulă vreme, vreo doi ani. Era singur cu desăvârşire. Şi să vedeţi, în partea de jos a chiliei sale se făcuse o crăpătura. Iarna intra pe acolo un curent prospeţel… Dar acela, în mijlocul durerilor şi al frigu­lui, psalmodia şi slavoslovea pe Dumnezeu.

În boală, psalmodia (cântarea de psalmi) este medicament. Și grav bolnav să fie cineva, și să sufere mult, când aude o psalmodie, îl mai lasă puțin durerea. Dacă va putea și el însuși să psalmodieze puțin, atunci chiar se va distra. Iată, eu în noaptea asta am suferit mult, dar am cântat la diapazon. Tot curajul pe care l-am avut, l-am dat acolo. Și știi câtă putere mi-a dat această pslamodie?

din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013

24
aug.
14

Ajutor din lumea de dincolo

dunilovichiO femeie din Cluj, grav bolnavă, s-a internat în spital. Trebuia urgent operată.

Dar doctorii, văzând-o foarte slăbită, nu s-au încumetat s-o opereze. Noaptea, însă, s-a arătat în vis doctorului un om necunoscut, care i-a spus:

– Du-te acum la spital şi operează femeia aceea, că altfel moare!

– Dar dumneata cine eşti? a întrebat doctorul.

– Eu sunt „cutare”.

În clipa aceea, doctorul s-a sculat din somn, a plecat la spital şi a operat femeia bolnavă. Ea a scăpat cu bine. După câteva zile, doctorul a întrebat pe bolnavă:

– Cunoşti pe „cutare”?

– Nu, nu cunosc, domnule doctor.

Dar peste un timp, femeia vindecată s-a dus la cimitir, ca de obicei, la mormântul rudelor sale. La urmă, aprinse o lumânare şi la un mormânt de alături. Când se uită atent, observă că numele de pe cruce era identic cu al celui ce se arătase doctorului.

Ce se întâmplase? Femeia obişnuia să aprindă mereu câte o lumânare la mormintele învecinate celor ale rudelor sale, căci îşi zicea: „Să aprind o lumânare şi la sufletul acesta. Cine ştie dacă are cineva grijă de el!“. Deci iată că şi cei adormiţi s-au arătat recunoscători faţă de binefăcători!

Extras din Danion Vasile, Mângâiere pentru bolnavi, Ed. Egumeniţa, Galaţi 2004

24
aug.
14

Lupta cu diavolul

05Având unele treburi prin Atena, am trecut şi pe la o familie de români. Printre altele, femeia casei mi-a povestit că, odată, într-o miercuri, a fost ispitită să mănânce de frupt şi nu orice, ci carne. Avea pregătit ceva bun şi nu a rezistat ispitei şi a mâncat. De obicei ţinea toate posturile de peste an.

Noaptea, după ce a adormit, a văzut pe diavolul venind la ea şi strângând-o de gât. Simţea că nu mai poate respira şi o paralizase cu totul. Doar mintea o avea limpede. Atunci a strigat din adâncul sufletului la Maica Domnului să o ajute. În acel moment, a văzut-o pe Maica Domnului, după cum era în icoana de pe peretele casei. La apariţia ei, diavolul s-a făcut nevăzut, iar femeia a început să plângă în hohote şi să se roage Maicii Domnului. Atunci s-a trezit şi soţul ei şi văzând-o plângând aşa de tare, a întrebat-o ce s-a întâmplat. Nu putea să vorbească deoarece era cuprinsă de spaimă şi nelinişte.

După ce s-a mai liniştit, i-a povestit soţului cele întâmplate, apoi mulţumind amândoi Maicii Domnului s-au hotărât să nu mănânce niciodată de frupt în zilele de post.

Monah Pimen Vlad, Povestiri duhovnicești, Editura Axa, Botoșani, 2010, p. 102-103

24
aug.
14

Nu neglijați rugăciunea de dimineață!

rugaciuneDați-I mulţumire lui Dumnezeu, că v-a păzit în vremea somnului şi că v-a dat să vedeţi din nou lumina Sa şi să mai trăiţi o vreme… fiindcă mulţi se culcă, dar de sculat nu se mai scoală.

Dimineaţa moţăiţi, şi ca atare nu vă rugaţi, sau vă rugaţi la plesneală… Este foarte rău. Rugaţi-vă puţin, însă aşa cum trebuie, după toată rânduiala rugăciunii. Dacă întârziaţi cu trei minute acolo unde vă grăbiţi să ajungeţi, nu este mare lucru! Aşadar, rugaţi-vă neapărat aceste trei minuțele dimineaţa, în atare caz, n-aveţi de ce vă apuca să citiţi rugăciuni după carte sau pe dinafară… rugaţi-vă cu propria gândire şi propriile cuvinte. Puneţi-vă în faţa lui Dumnezeu…

Dumnezeu este aproape şi de dumneavoastră, chiar dacă dumneavoastră puteţi fi departe de El cu gândul şi cu simţămintele: apropiaţi-vă de El atât cu unul, cât şi cu celelalte… Dați-I mulţumită că v-a păzit în vremea somnului şi că v-a dat să vedeţi din nou lumina Sa şi să mai trăiţi o vreme… fiindcă mulţi se culcă, dar de sculat nu se mai scoală.

Cereţi de la El binecuvântare pentru treburile zilei care începe, ca să vă arate pe cele bune şi să vă ferească de cele rele… Chemaţi-o pe Maica Domnului, chemaţi pe îngerul păzitor, pe sfânta a cărui nume îl purtaţi şi pe sfinţii toţi…

Rugaţi-vă pentru mama, fratele, rudele şi cunoscuţii voştri; pomeniţi-i şi pe cei adormiţi. După aceea, încredinţându-vă voii lui Dumnezeu, mergeţi la treburile pe care le aveţi, străduindu-vă în tot chipul să nu uitaţi că înaintea feţei lui Dumnezeu umblaţi…

Faceţi toate acestea cu minte adunată şi cu simţire nerăspândită: rugăciunea dumneavoastră va fi atunci adevărată, iar conştiinţa nu vă va reproşa nicicând că nu v-aţi rugat ori că v-aţi rugat rău. Îndeajuns va fi aceasta, mai ales dacă veţi păstra lipită de inimă aşezarea cea rugătoare.

Extras din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2004, p. 64-65

24
aug.
14

Iubirea nu face rău aproapelui

terapie_0Iubirea nu face rau aproapelui “Ci este implinirea legii” (Rom. 13,10)… Viata-i o bucurie, dar bucuria nu ne este intotdeauna viata. Ceea ce ne impiedica sa fim cu adevarat bucurosi sunt aceste excese de superficialitate de care dam dovada. Traim si ne comportam cu o usurinta care de multe ori atinge ingrijorarea. Atat noi ca Slujitori ai Domnului, cat si Dumnezeu, vrem sa iubiti si sa fiti iubiti! Dar tot ce faceti sa fie spre folosul vostru si spre slava Domnului.

Si eu am iubit, iubesc si sper ca voi iubi si in continuare. Niciodata nu am simtit ca Dumnezeu nu este cu mine cand iubesc, din contra! Dar incercam sa iubesc… Si aici ca sa fiu inteles adaug intrebarea pe care poate deja o aveti in minte: “ce diferenta exista intre iubire si dragoste? Iubirea este renuntare la sine, pe cand dragostea este egoism de cele mai multe ori!” (A. Terzakis). Nu vreau sa analizez acest cuvant pentru ca deja am facut-o in alte articole, insa as vrea sa ne gandim putin impreuna la vremea aceasta care ne ofera o intreaga industrie pusa in slujba patimilor noastre, la aceste placeri de care ne lasam dependenti.

Se vorbeste de Ziua Indragostitilor, se face reclama la produse exotice, se indeamna tinerii sa se bucure de dragoste, se spune ca asa va fi omul fericit!?… Iar “ei” – cei care promoveaza acest lucru- iti vor fericirea ta!… Sa dau un exemplu: Un mare producator de smart-phoneuri – ce-l intereseaza: sa vanda produsul cat mai mult, sau sa te bucure pe tine dezinteresat?… Tot asa si fericirea noastra nu este interesul lor, ci motivul pentru a induce tanarul in desfrau total intr-o “libertate” care de fapt este inrobita patimilor.

Ma doare faptul ca se vorbeste mereu, din ce in ce mai des in ultimul timp, ca Biserica si Dumnezeu ne interzic multe lucruri in viata. Ca ne-a dat porunci si nu ne lasa sa ne bucuram de viata!…Este total gresit! Spune Sf. Ap. Pavel: “toate-mi sunt ingaduite, dar nu toate-mi sunt de folos. Toate-mi sunt ingaduite, dar eu nu voi fi stapanit de ceva…” (1 Cor. 6, 12). Sa le luam pe rand…

“Toate-mi sunt ingaduite, dar nu toate-mi sunt de folos”…

Deci vedeti?… Nu imi este interzis, dar nu-mi este intotdeauna de folos. Este o avertizare, nicidecum o porunca data fara mila. Dumnezeu nu are nimic de castigat din respectarea acestor sfaturi, ci ne facem bine noua. Daca ar fi sa ne gandim mai bine, ceea ce caracterizeaza vremurile de azi sunt graba, viteza la care suntem supusi sa traim. In aceasta graba, nu mai realizam ca nu este momentul potrivit pentru ce vreau sa fac. Si-atunci il fac, dupa care sufar…

Inca de la cele zece porunci date prin Proorocul Moise, Domnul nu face altceva decat sa ne ateantioneze asupra celor ce ne ranesc si produc ura, vrajba, razboaie, moarte. Ca sa intelegem mai bine ar fi bine sa gandim asa: “Oare mie mi-ar placea sa nu fiu respectat? Oare mie mi-ar placea sa ma fure?… Oare mie mi-ar placeasa ma minta? Oare mie mi-ar placea sa-mi ia sotia?…” Vedeti, exact cuvantul Mantuitorului: “asadar, pe toate cate vreti sa vi le faca voua oamenii, intocmai faceti-le si voi lor” (Mat. 7,12) pe care-l spune ca sa nu suferim, din prea multa grija pentru noi.

Culmea este ca nu ne plangem de semnele si regulile de circulatie, dar mai intotdeauna criticam invatatura Evangheliei. Pai, asa cum regulile si semnele de circulatie asigura un trafic fara probleme atunci cand sunt respectate de toti, tot asa si invatatura Mantuiorului daca ar aplicata in viata nu am mai fi nemultumiti, ingrijorati, raniti si deznadajduiti. Daca aceste reguli lumesti ajuta atat de mult, nu cumva “legea” Domnului poate rezolva probleme acestei vieti dezordonate?…

Toate-mi sunt ingaduite, dar eu nu voi fi stapanit de ceva”…

Revenim la aceste placeri pe care incorect le numim “distractii”!… Ele ne ajuta sa fim fericiti, sau ne inrobesc intr-un lant aproape nesfarsit de despartiri, dureri, deznadejde, frica, neincredere, depresii?….

Observ cu cata usurinta este folosita femeia pentru reclame, distractii si placeri. Totul se invarte in jurul ei. Intr-adevar, viata ar fi fost mult mai urata fara ele, dar ma doare ca nu sunt respectate pentru frumusetea pe care o aduc in viata noastra. Parca sunt un obiect ca oricare altul, de care te poti “debarasa” cand nu mai ai nevoie!… Iar ele se lasa in acest joc cu o dezimvoltura ce ma ingrijoreaza. Relatiile au devenit simple intalniri in care ne grabim sa traim totul, dupa care nu ne potrivim caci mi-am satisfacut nevoile trupesti. Totul se rezuma la satisfacere, la placere de minut, la o cool-tura ce distruge totul in calea ei: frumusetea tineretii, bogatia sufleteasca, speranta fericirii…

Am mai spus-o: nu exista lucru mai minunat pe aceasta lume ca sentimentul iubirii! Dar sa iubesc… “A te iubi cineva iti da putere, a iubi tu pe cineva iti da curaj!” (Lao Zi). Toti simtim nevoia sa fim iubiti, dar nu toti iubim.

Placerile trupesti sunt si ele o necesitate, dar nu spre satisfacerea patimei! Asa a fost lasat, ca femeia sa mai poata avea curajul sa nasca din nou, sa treaca peste durerile facerii in care imbratiseaza moartea la fiecare nastere. Pe cat de mari sunt durerile nasterii, pe atat de multa placere se ascunde in actul de creatie. Daca n-ar fi fost aceasta, nu cred ca ne-am mai fi nascut noi… Dar nu acesta este scopul! Este un extaz efemer…

Unde-i pacatul?… Ne-am oprit la placere!!! Nu iubim, ci ne iubim! Poate de multe ori nici indragostiti nu suntem… E trist!

Daca-mi ingaduiti, stiti cum este cu placerea la care suntem inrobiti?… Cand mancam unde simtim gustul bucatelor, in gura sau in stomac? In gura, nu?… Dar ne saturam cand inghitim mancarea, nu?… Nu o tinem doar sa o mestecam si apoi o dam afara. Tot asa si cu placerile trupesti, sunt ca degustarea, dar nu satura omul si sufletul lui. De aceea toti ne simtim “flamanzi” si lipsiti de putere, de curaj, de bucurie, de implinire sufleteasca, de plinirea iubirii in viata.

Ne este greu sa iubim, “ne este teama sa nu suferim” mi se spune adesea… Pai, cand oferi un trandafir celei iubite te gandesti la tepii pe care-i are, sau vezi frumusetea lui pe care o oferi din dragoste?

“Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa dai ceea ce ai mai bun si te hotarasti sa te dai pe tine insuti” (O. Paler)… Si vreau sa cred ca te simti bun…

Arhim. Siluan Visan

24
aug.
14

Am văzut cealaltă lume!

viata vesnicaFraţilor, tinerilor, noi trebuie să fim conştienţi ce înseamnă iadul! Este atât de oribil, încât mintea omului nu îşi poate da seama de ce înseamnă chinul de acolo. De unde trag această concluzie? Dacă Dumnezeu a hotărât şi a acceptat ca să Se răstignească, să Se jertfească pentru noi, ca să ne mântuiască pe noi de iad, atunci ne putem noi da seama ce înseamnă infernul, ce înseamnă chinul?

Cum numeşte Mântuitorul iadul? „Întunericul cel din afară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. Nu spune că-i foc… Nu, ci „întunericul cel din afară”. Adică ceea ce este în afara Providenţei, în afara ocrotirii, a mângâierii de la Dumnezeu. Prin aceste cuvinte Hristos a încercat să ne facă să înţelegem ce înseamnă iadul. Te cutremuri când vezi ce jertfă a făcut Dumnezeu ca să-l salveze pe om de iad. Atunci putem noi să glumim, să ni se pară că sunt lucruri neimportante? Vă spun încă o dată: trebuie să fim conştienţi ce sacrificiu, ce jertfă a făcut Dumnezeu, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, ca să salveze neamul lui Adam din iad. Este extraordinar!

Vorbind de viaţa veşnică, îmi amintesc o întâmplare. S-a petrecut pe când eram stareţ la Mănăstirea Rohia. Într-o vară a venit la noi la mănăstire fratele Alexandru din Târgu Lăpuş. Avea 22 de ani, terminase anul 2 la Politehnică în Cluj şi tocmai aflase că suferă de o boală incurabilă. Era un băiat înalt, frumos, şi dorea foarte mult să trăiască. Pentru el era un lucru foarte dureros că trebuie să moară.

Pe urmă a plecat şi, pe iarnă, prin februarie, mi-a venit vestea că Alexandru mă roagă să-l vizitez. M-am dus. N-am plecat chiar atunci în ziua aceea, ci a doua zi, că nu era autobuz şi era lapoviţă şi vreme urâtă. M-am dus a doua zi, peste deal. Am ajuns la marginea Lăpuşului când se lumina de ziuă. Oamenii ieşeau din gospodării la treburi. Şi când m-au văzut îmi zic:

– Veniţi, părinte stareţ, la fratele Alexandru?

– Vin.

– Dar ştiţi ce s-a întâmplat?

– Nu ştiu.

– Când a văzut că nu există speranţă de salvare de la moarte a început să înjure şi să blesteme pe Dumnezeu, de am fugit toţi de lângă el. Nu am putut să-l auzim. Şi în starea aceasta a murit. După aceea a înviat şi a trimis ca să vii dumneata la el.

M-am dus spre casa unde locuia. Am intrat în casă. Alexandru stătea pe pat, cu spatele rezemat de perete şi cu piciorul drept pe un scăunel. Era foarte senin, foarte vesel. Şi, când am intrat, mă întreabă:

– Ţi-au spus ce am păţit?

– Mi-au spus.

– Aşa a fost. Când am văzut că nu este salvare, m-am răzvrătit, m-am umplut de ură împotriva lui Dumnezeu. De ce-mi iei viaţa, Doamne? Eu vreau să trăiesc. Şi deodată au venit doi îngeri, m-au luat şi m-au dus până la marginea orizontului. Şi când am ajuns acolo am văzut toată lumea aceasta rămânând în spatele meu.

Am văzut cealaltă lume! Aşa cum spuneaţi dumneavoastră, preoţii, din cărţi. Când a fost să mă treacă dincolo de orizont, am auzit o voce, care a spus: Nu-l putem primi la Noi, pentru că s-a lepădat, Ne-a blestemat şi Ne-a înjurat. Dar nu-l putem arunca nici în iad, pentru că-i curat. Duceţi-l înapoi, să se spovedească, să se împărtăşească, şi apoi va veni la noi. Şi aşa m-am pomenit dincoace.

De aceea am cerut să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc, şi apoi voi pleca. Abia aştept să plec la lumea pe care am văzut-o. Uitaţi-vă la mine, părinte! Vă aduceţi aminte cât eram eu de disperat vara trecută? Uitaţi-vă la mine cât sunt de vesel şi de fericit, pentru că abia aştept să mă reîntorc în lumea pe care eu am văzut-o.

Eu am început ca toţi oamenii: lasă, frate Alexandre, că te-i face bine. Zice: Nu, nu. Te rog, îţi cer să vii să-mi faci înmormântarea. Şi zice: mai am o rugăminte. Dac-aş putea, aş striga să mă audă toată suflarea de pe pământ să nu se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu. Să creadă în Dumnezeu, să creadă în suflet şi să creadă în viaţa din cealaltă lume! Şi mai ales aş vrea acest lucru să-l spun tineretului, dar să-l spui dumneata, părinte stareţ, întotdeauna, la toată lumea.
Aşa că împlinesc şi eu această datorie, povestindu-vă ce s-a întâmplat.

Extras din Interviul cu IPS Iustinian, Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului
revista: “Cuvinte catre tineri”, Manastirea Putna
24
aug.
14

Cum să-ți alegi soțul sau soția?

cununieMi-am amintit zilele astea o rugăciune a băieţelului meu de 5 ani, de pe vremea când eram însărcinată cu ultimul copilaş. Timotei, căci aşa se numeşte băieţelul, îşi dorea tare mult să ne nască frăţiorul de ziua lui. În faţa icoanei Mântuitorului, sta şi se rugă: ”Doamne, te rog ajuta pe mama să nască cu bine. Nu când vrem noi, Doamne, ci când vrei Tu. Adică de ziua mea.” Prin pronie divina, voia băiatului a coincis cu voia Domnului, astfel că frăţiorul s-a născut exact atunci când el împlinea cinci anişori.

Mă gândeam cât de mult ne asemănăm şi noi cu acest copilaş. Adică formal zicem că vrem să se facă voia Domnului, dar în realitate vrem să ni se îndeplinească cererile cu orice preţ. Ba mai mult, dacă vedem că lucrurile nu intră pe făgaşul dorit de noi, intervenim prin fel de fel de mijloace ca acest lucru să se îndeplinească.

Dumnezeu ar vrea să dea curs rugăminţii noastre, dar când vede că noi nu suntem siguri că asta vrem, atunci ne lasă libertatea să acţionăm aşa cum dorim. De asta, se întâmplă de multe ori, să auzim “M-am rugat înainte de asta şi uite, tot nu mi-a mers bine”. Şi cu inima întristată ne tot întrebam de ce trebuie să suferim, de ce Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile…

Vedem adeseori femei tineri suferind mult în urma unei căsnicii eşuate. Vedem tineri terminând o facultate, și nu ştiu pe ce drum să o ia, dându-şi seama că poate au făcut o alegere greşită. Vedem că deciziile pe care le-am luat rugându-ne înainte au avut o finalitate tristă, dureroasă.

În general, multe lucruri se pot schimba uşor: alegerea unei meserii, alegerea unei case, alegerea unor prieteni. Un singur lucru nu se mai poate schimba uşor: alegerea unui soţ. Căci o astfel de alegere se face, de obicei, pe viaţă. O astfel de alegere se face cu discernământ, cu rugăciune, cu lăsare în voia lui Dumnezeu. O astfel de alegere se face cu conştiinţa că se face odată pentru totdeauna. Şi când gândeşti aşa, ar trebui să acorzi o atenţie deosebită acestei alegeri.

Ştiu, e greu. E dureros de greu să te laşi în voia lui Dumnezeu, mai ales când aceasta diferă de a ta. E dureros să vezi cum trebuie să renunţi la visurile tale, la bucuriile tale ca să se facă voia lui Dumnezeu. Dar oare aşa e?

Oare Dumnezeu, dacă te încrezi în El şi te laşi în voia Lui oare nu îţi va da toate darurile sale cele mai bune şi frumoase? Oare tu, părinte fiind, dacă îţi va cere copilul tău un peşte oare îi vei da un şarpe? Cu siguranţă că nu. Dar dacă copilul tău, care se lăsă în grija ta va întinde mânuţa ca să culeagă mătrăguna oare îl vei lăsa? Cu siguranţă că nu, chiar dacă acest lucru îl va face să plângă pe moment. Probabil şi copilul tău i se va părea că mămica lui e rea, nedreaptă că nu i da voie să culeagă bobițele negre şi aşa strălucitoare, şi care seamănă cu murele. Abia când va trece momentul şi va creşte va realiza cât de bună a fost mămica că nu i-a dat mătrăguna.

Aşa e şi în viaţa duhovnicească. Dumnezeu, cel care ne-a creat din iubire, ne-a pregătit o serie de bunătăţi. Pe care doreşte să ni le dea. Şi pe care ni le da, dacă le cerem atunci când avem nevoie. Şi nu atunci când credem noi că avem nevoie. E ca în cazul banilor. Cu toţii ştim cât de importanţi sunt banii în societatea în care trăim. Dar gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă o sumă mare de bani ar ajunge pe mâna unor tineri, sau a unor copii de generală. Sau pe mâna unor oameni bolnavi psihic, fără discernământ. I-ar risipi fără folos. Tinerii i-ar folosi spre patimi, copii i-ar transforma în jucării, poate iar şi rupe. Alţii i-ar face să zboare, că avioanele. Şi în cele duhovniceşti suntem, de multe ori copii.

Şi Domnul ne dă darurile Sale după măsură staturii noastre duhovniceşti. Ni le da cu grijă ca să nu ne vătămam. Iar dacă le primim cu răbdare, atunci când consideră necesar, vedem că Domnu-i boier mare. Dă din belşug şi nu aşteaptă mai nimic de la noi. Decât să-L ascultăm, să-i împlinim poruncile şi să ne lăsăm în grija Lui. Oare nu aşa ne purtăm şi noi cu pruncii noştri? Oare nu le dăm tot ce-i mai bun, fără să le cerem nimic în schimb? Singura dorinţă pe care o avem e că ei să ne asculte, să fie cuminţi. Dar şi dacă-s neascultători le dăm. Căci aşa face un părinte iubitor. Doar că atunci mai aplică şi nuiaua.

Dacă ajungem să înţelegem că Domnul ne dă doar ce-i mai bun, oare de ce nu avem puterea să ne lăsăm în grija Lui? Să îl lăsăm pe El să aleagă înţelept în locul nostru şi pentru binele nostru. Pentru că dacă noi vedem limitat, El este omniprezent. Dacă noi înţelegem limitat, El este omniscient (atotcunoscător).

Îmi aduc aminte de o istorioară, petrecută într-un sat din munţii Apuseni cu mulţi ani în urmă. Era un tânăr credincios, care dorea să se însoare. Fete nemăritate erau o mulţime în sat, dar pe care s-o ia? S-a tot gândit vreme îndelungată, apoi ce-a socotit. “Doamne, iată, eu vreau să mă însor. Dar, Te rog, să îmi alegi Tu fata care-i potrivită să-mi fie mireasa. Doamne, să se facă voia Ta. Şi ca să înţeleg şi eu, nepriceputul voia Ta, voi pune un semn. Acolo unde se va opri căruţa cu calul meu, acolo să fie casa în care stă mireasa rânduită mie”.

Zis şi făcut. Băiatul se ridică de la rugăciune, înhamă calul şi porni cu căruţa prin sat, lăsând hamurile lejer, pentru că animalul să poate merge în voie. Dar, iată că spre surprinderea băiatului, calul se opri în faţa unei căsuţe mici, sărăcăcioase, în care locuia o fată orfană. Băiatul când a văzut asta, a lovit uşor calul şi acesta a plecat mai departe. Iar când calul a ajuns în faţa casei unde locuia fata care îi era dragă băiatului, acesta a tras uşor hăţurile iar calul s-a oprit. “Îţi mulţumesc, Doamne că voia Ta coincide cu voia mea. Fii Binecuvântat.” A urmat apoi o nuntă ca-n poveşti. Viaţa care a urmat după ce nunta s-a terminat a fost însă una brăzdată de lacrimi, nemulţumiri, frustrări. Datorită legilor nescrise ale satului, din acea vreme, soţii nu s-au despărţit, dar viaţa lor era departe de a fi una frumoasă, liniştită, după voia Domnului.

Vedeţi, aşadar, ce se întâmplă când nu lăsăm voia Domnului să se împlinească? Când ne impunem voia noastră?

Iar acum, la încheiere o să vă mai spun o istorioară, petrecută de data asta chiar pe plaiuri moldovene.

Era un tânăr credincios, care dornic şi el să se însoare se tot ruga Domnului să-i găsească mireasa. Tânărul făcea parte din Oastea Domnului şi acolo-i obiceiul ca înainte de a lua o hotărâre aşa mare, tinerii să se consulte cu fraţii bătrâni, care văd lucrurile mai detaşat, nu au ochii acoperiţi de vălul negru al îndrăgostelii (sau săptămâna oarbă, cum o mai numesc bătrânii). Ei, în urma sfătuirii cu bătrânii, tânărul cere Domnului un semn: prima fată care va intra în Biserică, aceea îi va fi sortită să-i fie mireasa.

După o perioadă de rugăciune, iată că se grăbeşte seara să ajungă la vecernie înaintea tuturor ca să vadă care fata va veni prima. Îndată după ce el soseşte, iată vine o faţă împreună cu mama ei. Fata era oarbă şi era adusă de mama ei. Tânărul se întristează, şi se roagă să se repete semnul dacă e voia Domnului. Şi iată că timp de trei săptămâni la rând, aceeaşi faţă împreună cu mama ei, vin primele la vecernie. Văzând că atâta coincidenţă nu poate fi decât voia Domnului, băiatul se duce la fată şi la mama ei şi îi cere mâna fetei. Urmează apoi o nuntă frumoasă, ostăşeasca. (“Ostaşii” au un mod aparte de a petrece nunţile). Minunea cea mare s-a petrecut în timpul Taine sfintei Cununii, atunci când preotul rosteşte cuvintele ”Se cununa Roaba Lui Dumnezeu (X) cu robul lui Dumnezeu (Y)”. În clipa când cununiile au împodobit capul tinerei mirese, un val gros s-a ridicat de pe ochii ei şi fata a început să vadă!

Mai e necesar să vă spun bucuria care a cuprins întreaga Biserică? Să vă spun emoţiile celor doi? Să vă spun de lacrimile care brăzdau obrazul miresei celei de două ori fericite? Familia a avut o viaţă tihnită, armonioasă. Au născut prunci mulţi (probabil că acum se bucură şi de nepoţi, dacă nu chiar şi strănepoţi).

Dragii mei, mare-i puterea ascultării. Mari sunt bucuriile cu care răsplăteşte Domnul sufletul ascultător!

24
aug.
14

Să nu Îl ducem pe Dumnezeu la celălalt sub formă de predici şi morală, pentru că va fugi!

imbratisareNe întoarcem la Hristos. Şi dacă ne întoarcem după căsătorie, cum mă întreba cineva astăzi, şi ne trezim aşa, după o vreme, că ne apucă pe unul să ne ducem la biserică, şi pe celălalt nu îl apucă, ce să facem?

Să nu Îl ducem pe Dumnezeu la celălalt sub formă de predici şi morală, pentru că va fugi! Să Îl ducem pe Dumnezeu în inima noastră, în viaţa noastră, în gândul nostru. Noi să vorbim cu Dumnezeu despre persoana iubită, nu cu persoana iubită despre Dumnezeu. Pentru că dacă el vrea să te ia în braţe şi tu începi să îi spui despre perihoreză, nu va înţelege. Sau dacă îi spui: „Ştii ce frumos a spus azi la Sfânta Liturghie?” – nu va auzi, el aude cum îţi bate ţie inima, el ar vrea să pui capul pe pieptul lui, că aşa ai făcut „până te-a apucat chestia asta”.

Ei, dar dacă tu pui capul pe pieptul lui cum făceai până ieri-alaltăieri, înainte de a te duce la Biserică, şi zici: „Doamne, binecuvântează-ne, Doamne, iubeşte-ne! Doamne, pune harul Cununiei în noi! Doamne miluieşte-ne!”, să vezi ce o să se întâmple! Să ne rugăm la Dumnezeu şi când mâncăm, şi când ne spălăm, şi când ne iubim bărbatul, şi când facem de mâncare, nu doar când mergem la Liturghie, că aţi văzut că şi atunci ne zboară gândul! Toate femeile pe care le-am învăţat cum să îşi cucerească bărbaţii cu care sunt căsătorite de mult şi au făcut lucrul acesta au avut un succes teribil. S-au rugat şi şi-au „bombardat” bărbatul cu binecuvântare, în gând: îi binecuvântează perna, aşternutul, mâncarea…

Dar dacă zici: „Lua-l-ar, unde-o fi umblând acuma…?”, când vine dă de drac în strachină şi se îndrăceşte. Şi tu zici: „Ce l-o fi apucat?” Ei, l-a apucat ăla pe care l-ai pus tu în strachină. Să îl băgăm deci pe Dumnezeu în toate, să transformăm această tandreţe carnală în tandreţe duhovnicească. Duhul Sfânt abia aşteaptă să între în trupul nostru.

Fragment din conferinţa ţinută de Maica Siluana

24
aug.
14

Puterea binecuvântării preotului

90464.pO credincioasă din Grecia povestea: „Uneori aveam probleme cu sănătatea. Doctorii de aici din provincie mi-au spus că trebuie să mă operez fiindcă aveam o tumoare. Am hotărât să merg la Atena pentru consultaţii şi analize, ca să aflu ce aveam de fapt şi ce trebuia să fac în continuare. Înainte de a merge la spital, fiind împreună cu soţul meu, am trecut pe la părintele Porfirie.

După ce am vorbit puţin, înainte de a pleca, i-am spus părintelui:

– Bunicuţule, rugaţi-vă şi pentru mine, căci mă duc la spital şi sunt neliniştită gândindu-mă la ce-mi vor spune doctorii.

Atunci, privindu-mă surâzător, părintele mi-a spus:

– Ei, fiica mea, dar nu ai nimic.

Şi a început să-mi explice în termeni medicali despre ce anume era vorba. Văzând că nu pricepeam terminologia pe care o folosea, a surâs larg, m-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi mi-a spus:

– Ei bine, ţi-am binecuvântat tumoarea ca să nu mai trebuiască să o scoţi. Mă auzi? Ţi-am binecuvântat-o!

Am plecat aşadar de la părintele Porfirie şi ne-am dus la spital. După ce am făcut toate analizele, doctorii mi-au spus exact ce îmi spusese Bunicuţul mai înainte.

Mi-au spus, desigur, că trebuia să mă operez ca să extragem lipomul, dar, de vreme ce aveam binecuvântarea Bunicuţului, nu mai aveam nevoie de operaţie. Şi în ziua de astăzi mă simt foarte bine“

Extras din Danion Vasile, Mângâiere pentru bolnavi, Editura Egumeniţa, Galaţi 2004
24
aug.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-08-24

DUMINICA
A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XVIII, 23-35)

is-a Domnul: ascultaţi parabola aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu un împărat care a vrut să se socotească cu slugile sale. Şi începând el să facă socoteala, i s’a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând acela cu ce plăti, stăpânul său a poruncit să-l vândă pe el, şi pe femeia lui şi pe copiii lui şi toate câte are, ca să plătească. Deci, căzând sluga aceea în genunchi, i se închina, zicând: Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul din cei ce slujeau împreună cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Şi căzându-i la picioare cel ce era slugă ca şi el, îl ruga, zicând: Mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti… Dar el n’a vrut, ci mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s’au întristat foarte şi, venind, i-au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m’ai rugat. Nu trebuia oare ca şi tu să ai milă de cel ce este slugă împreună cu tine, aşa cum am avut eu milă de tine? Şi mâniindu-se stăpânul său, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Aşa vă va face vouă şi Tatăl Meu Cel ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său, din toată inima“.



Blog Stats

  • 323.281 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte