Arhivă pentru 28 august 2014

28
aug.
14

Care sunt principalele cauze de divorț?

divortCare sunt principalele cauze de divorț? Căsătorindu-se oamenii nu-și dau suficient de bine seama de ce fac asta și așteaptă de la căsnicie nu ceea ce ar trebui să aștepte. Ce așteapă omul de la căsnicie? Fericire!

Și bine face, dar trebui să înțeleagă că apar dificultăți foarte serioase și că pentru a le face față trebuie să se pregătească. În al doilea rând nu se cunosc bine unul pe celălalt. Eu cred că înainte de a se numi unul pe celălalt soț și soție ar trebui să se cunoască mai bine. Asta nu înseamnă că trebuie să trăiască împreună ca soț și soție ca să se cunoască mai bine, nu e deloc obligatoriu să intre în relații intime.

Este suficient să comunice destul de mult timp în cele mai diverse situații și împrejurări, să se vadă unul pe celălalt, în măsura în care este posibil, așa cum sunt de fapt. Atunci căsătorindu-te știi la ce te poți aștepta de la celălalt, care sunt părțile dificile ale caracterului său, dar totodată ești gata să le și accepți. În căsnicie, numeroase adevăruri devin mult mai evidente.

Una dintre legile duhovnicești cele mai importante în această viață este aceasta: “Mai fericit lucru este a da decât a lua.” Nici un rău nu este mai mare decât egoismul. Toată viața noastră este împărțită între polul binelui și polul răului. Polul răului este egoismul extrem, când totul e pentru mine. Atunci când se căsătorește ca să fie fericit, este normal, dar mult mai normal este să te căsătorești ca să fii fericit și să-l faci și pe celălalt fericit.

A iubi înseamnă a dărui. Problema este însă că foarte adesea oamenii nu vor să dăruiască, ci să primească, și când se dovedește brusc că a fi căsătorit înseamnă să te sacrifici zilnic pentru celălalt, să cedezi, să faci nu așa cum vrei tu, ci așa cum vrea el, este foarte greu, și nu oricine suportă asta.

Din Dragostea adevărată, Dimitry Semenik, Editura Sophia, pp. 245-246

28
aug.
14

Cum trecem peste dureri

suferintaPrintre cele mai grele lucruri de pe pământ este şi acela de a vorbi despre durere. Şi de a încerca să predici celor aflaţi în suferinţă ridicarea din boală, din necaz. Este imposibil, dacă nu şi ipocrit să teoretizezi pe marginea durerii, atunci când ea este trăită la limita suportabilităţii.

S-ar părea că nu există nimic de care să te agăţi atunci când suferi. Şi totuşi, există o scăpare. Plasa de salvare este Iisus Hristos, Cel care a suferit incomparabil mai mult decât orice om de pe pământ.

Un om povestea despre fractura coloanei vertebrale pe care o suferise. Imobilizat în ghips, a fost redus la neputinţă pentru câteva luni. Iată cum a trecut peste nefericita experienţă. „Mă simţeam de parcă eram ţintuit pe cruce… plin de autocompătimire, gemeam şi mă plângeam în sinea mea. Deodată, un glas blând ca o adiere mi-a vorbit: «Dar nu ai decât o vertebră fracturată! Iar mâinile şi picioarele îţi sunt libere; picioarele nu-ţi sunt bătute în piroane, nici mâinile nu-ţi sunt străpunse, ca toată greutatea corpului să atârne în acele patru cuie».

Mi-e sete, am suspinat. «Dar n-ai decât să întinzi mâna după paharul cu limonadă de lângă tine. Şi dacă nu ajungi la pahar, nu trebuie decât să suni. Limonada este mai bună decât oţetul din buretele cu care soldaţii L-au îmbiat pe Iisus».

Atunci mi-am venit în fire şi n-am mai putut spune decât: «Iartă-mă, Doamne, iartă-mă». Dar după un timp am cârtit din nou: Ce rău stau în patul ăsta… unde să-mi pun capul?

«Dar ai o pernă, eşti bine învelit, nu ai o coroană de spini pe frunte şi nu eşti gol, expus batjocurii gloatei; nimeni din spital nu te-a scuipat încă în faţă, ci toată lumea stă la picioarele tale».

Atunci mi s-a făcut ruşine. Şi de câte ori suferinţa revenea, acestea erau singurele cuvinte care îmi veneau pe buze: Iartă-mă, Doamne. Iartă-mă.

A venit noaptea şi odată cu ea teama, durerea şi sudoarea care-mi şiroia pe faţă.  Dar glasul interior mi-a şoptit: «Nu sunt totuşi lacrimi de sânge!»“

Preluare din vol. Vitamine duhovniceşti, Anthony M. Coniaris, Editura Sophia, 2010

28
aug.
14

Harul lui Dumnezeu se atrage prin smerenie

calugar-smerit– Părinte, întâmpin greutăţi în nevointă mea.

– Ceri ajutor de la Hristos sau te lupţi singură? I-ai arătat lui Hristos neputinţa ta? Nu te smereşti şi nu ceri ajutor de la Hristos, iar după aceea spui: „întâmpin greutăţi în nevoinţa mea”. Dacă omul se smereşte şi cere puţin ajutor de la Hristos, El îl ajută. De multe ori omul depune o străduinţă egoistă, şi de aceea nu-l ajută Hristos. Aruncă-te pe tine în nevointă, nu te băga în seamă şi harul lui Dumnezeu se va sălăşlui înlăuntrul tău. Noi dorim să dobândim sfinţenia în chip magic. însă Dumnezeu nu ajută o stare greşită. Chiar şi puţin de ar intra interesul, este împiedicat ajutorul dumnezeiesc.

– Atunci când am intenţie sa mă îndrept, oare Dumnezeu nu mă va ajuta să-mi văd măcar o neputinţă a mea?

– Ca să ajute Dumnezeu trebuie să existe dispoziţie pentru nevointă. Şi când spunem dispoziţie pentru nevointă înţelegem să depună cineva puţină străduinţă să-şi depăşească neputinţa sa. Putină dispoziţie curată de va vedea Dumnezeu, îl va ajuta pe om trimiţându-i cu dărnicie harul Său. Şi atunci omul intră pe făgaşul lui Dumnezeu.

– Părinte, până la ce punct ne ajută Dumnezeu în nevoinţa duhovnicească?

– Până în punctul în care şi noi îl ajutăm pe Dumnezeu ca să ne ajute. Când cereţi ceva de la Dumnezeu şi mult timp nu ajută, să ştiţi că există mândrie. Dacă suntem stăpâniţi de patimi, cum ar fi: lăcomia pântecelui, vorbirea deşartă, mânie, invidie etc. având totodată şi mândrie, Dumnezeu nu ajută, pentru că împiedicăm harul dumnezeiesc. Chiar şi numai predispoziţie spre mândrie dacă avem în noi, tot îl împiedicăm
pe Dumnezeu să ne ajute, chiar de ne nevoim şi ne rugăm poate mai mult decât trebuie. Este cu neputinţă să nu ajute Dumnezeu atunci când nu există pericolul ca omul să-şi ridice nasul. De îndată ce va pleca predispoziţia spre mândrie şi omul îşi va dobândi sănătatea sa sufletească, atunci Dumnezeu îl va slobozi imediat de patima ce îl chinuie şi îl va răsplăti şi pentru prisosinţa lui de nevoinţă. De aceea, ca să ne ajutăm pe noi înşine, trebuie să-L ajutăm pe Dumnezeu prin cugetarea noastră smerită. Să spunem: „Mare netrebnic sunt. Dumnezeul meu, Te rog iartă-mă şi mă
aţjută!”. Atunci Dumnezeu aţjută, căci sufletului i se cuvine ajutor, deoarece s-a lăsat în mâinile Lui cu dispoziţie bună şi smerită.

Trebuie să credem că Hristos şi Maica Domnului ne păzesc şi ne ajjută întotdeauna, numai să avem cugetare smerită. Dumnezeul nostru nu este surd, ca să nu ne audă, nici orb, ca să nu ne vadă, precum este Baal.

Extras din Cuvisul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p.317-318
28
aug.
14

Ateistul

cruce_in_piatraUn om  a spus ferm:

– Ce și cine este acest Dumnezeu ? El nu este deloc ! El a fost născocit  de cei mai puternici pentru cei slabi, astfel încât acestea să se supună puterilor care sunt, fără vreun murmur !

Omul a ieșit noaptea pe marginea abruptă a mării și a strigat din toată puterea plămânilor săi:

– Dumnezeu ! Tu nu exiști ! Ai auzit ? Tu nu ești deloc !

– Te-am auzit, am auzit, – un glas din cer i-a răspuns.

– Nu cred în tine ! – a strigat omul mai puțin încrezător.

– Da, dragul meu. Te-am auzit bine, poți să nu strigi.

Luna a ieșit de după nori și a luminat tot împrejur cu lumina ei rece și strălucitoare. Dumnezeu nu se vede nicăieri .

– Ei bine, dacă ești, atunci arată-Te mie ! – a zis omul foarte încet.

Dintr-o data, o rafală puternică de vânt a aruncat omul de pe stâncă jos pe pietre.

Când sa trezit, omul sa ridicat de pe pietre viu și nevătămat.

– Slavă lui Dumnezeu, cred că am supraviețuit !

– Ei vezi cât de puțin a fost nevoie pentru ca să mă lauzi  – a vorbit o voce în interiorul omului.

Existã 5 lucruri în viaţã care NU SE POT RECUPERA, omule, printre altele, şi anume:

O piatră…dupã ce ai aruncat-o !

O vorbã…dupã ce ai spus-o !

O şansã…dupã ce ai pierdut-o !

Timpul…dupã ce a trecut ! 

Şi mântuirea sufletului tău…după ce ai ignorat-o şi după ce ţi-ai trăit viaţa de pe pământ, în trup, fără să-ţi pese de Dumnezeu (fără să ai credinţă în El), fără să faci fapte bune, fără să ţii cont de cele zece porunci divine, fără să mergi la biserică, fără să te căieşti de toate păcatele făcute, fără să te spovedeşti, fără să-ţi îndrepţi comportamentul, fără să fii un OM bine plăcut lui Dumnezeu.

28
aug.
14

Acatistul către Atotputernicul Dumnezeu, la vreme de necaz sau de ispită

05Rugăciunile începătoare:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacul 1
Mare apărător eşti Doamne, bucuria şi mângâierea robilor Tăi, unde eşti Tu, de acolo fuge întristarea, iar unde Tu lipseşti, bucuria se preface în deşertăciune; caută spre mine păcătosul, ca să nu pier în necazul acesta şi mă cercetează cu mila mântuirii Tale, ca să strig Ţie:
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Icosul 1
Făcătorule al îngerilor şi Doamne al puterilor, ca să mântuiești pe omul cel căzut, nu te-ai ruşinat de pântecele feciorelnic, suferind apoi scuipări, lovituri de moarte ruşinoasă, Fiul lui Dumnezeu, bun eşti şi iubitor de oameni, cugetând acestea, îndrăznesc să mă apropii de Tine şi cu lacrimi mă rog:
Doamne, Dumnezeul meu, milostivul meu Mântuitor, mântuieşte-mă că pier;
Doamne, Dumnezeul meu, care ai venit să mântuieşti nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, izbăveşte-mă de năpaste;
Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce ai luat asupra Ta slăbiciunile noastre şi ai purtat durerile noastre, vindecă durerile inimii mele;
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce Te-ai dăruit lumii prin crucea Ta, trimite pace în sufletul meu scârbit;
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce cu moartea Ta ai zdrobit moartea, zbrobeşte săgeţile celui rău ce zboară asupra mea;
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 2- lea
Văzând iubirea Ta de oameni, arătată în multe chipuri înainte de mine, păcătosul am cutezat şi eu să ridic ochii către Tine, Cel ce locuieşti în cer, miluieşte-mă Doamne, că neputincios sunt, izbăveşte-mă de acestă întristare amară şi mă învredniceste să-Ţi cant de bucurie: Aliluia.

Icosul al 2- lea
M-ai creat, Ziditorule, ca pe o făptură înţelegătoare, dar eu nenorocitul m-am făcut ca un dobitoc neînţelegător, am supărat bunătatea Ta, Mântuitorule, de aceea cu dreptate m-ai lovit cu această scârbă şi întristare, ceea ce recunosc şi mă căiesc, alergând la Tine aşa mă rog:
Doamne, Dumnezeul meu, nu-mi răsplăti după faptele mele ci fă după mila Ta.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce m-ai păzit din tinereţile mele, apără-mă şi de vrajmaşii care se năpustesc asupra mea.
Doamne, Dumnezeul meu, tăria trupului la bătrâneţe, întăreşte-ne trupeşte şi sufleteşte pe cei ce am slăbit.
Doamne, Dumnezeul meu, mângâierea sufletului meu, mângâie-mă pe mine întristatul.
Doamne, Dumnezeul meu, Îndreptătorul meu, îndreaptă-mă la calea mântuirii.
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, daruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 3-lea
Puternic în războaie, Doamne vino în ajutorul meu şi Îmi fii apărător de vrăjmaşii cei vazuţi şi nevăzuţi, că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, prietenii şi cei de aproape s-au depărtat de mine; dar Tu, Părintele orfanilor şi apărătorul văduvelor fi mie ajutător, ca să îţi cânt Ţie: Aliluia.

Icosul al 3-lea
Cela ce ai cerul drept scaun, iar pământul aşternut picioarelor, Biruitorule, cela ce iei duhurile stăpânilor, nu mă lepăda pe mine cela ce sunt praf de mănuşă şi îndraznesc către Tine, Atoateştiutorule, să grăiesc aşa:
Doamne, Dumnezeul meu, ridică puterea Ta şi vino să mă mântuieşti din mâinile celor ce mă obijduiesc.
Doamne, Dumnezeul meu, de care se tem şi se cutremură toate, cruţă-mă, că frica şi bezna morţii m-au acoperit pentru păcatele mele.
Doamne, Dumnezeul meu, cela ce te îmbraci cu lumina ca o haină, luminează-mă pe mine cel ce sunt întunecat de grijile vieţii.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce întinzi cerul ca o piele, întinde acoperământul apărării Tale.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ţii lumea cu cuvântul, dăruieşte pace smeritului meu suflet.
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 4-lea
Plutind pe marea furtunoasă a vieţii, către Tine întind mâinile mele, cuvântul lui Dumnezeu, precum Petru cel ce se îneca l-a mântuit, aşa şi către mine întinde mâna Ta cea puternică şi mă izbăveşte din această nevoie, ca, cu bucurie şi recunoştinţă, să-Ţi cânt Ţie: Aliluia.

Icosul al 4-lea
Auzit-am, Doamne, glasul Tău cel dulce, ce zice: „Cheamă-mă în ziua necazului şi te voi asculta şi te voi ridica din adâncul deznădăjduirii…” cu îndrăzneală mă apropii de Tine, zicând:
Doamne, Dumnezeul meu, greşit-am înaintea Ta, primeşte-mă cum ai primit pe fiul cel rătăcit.
Doamne, Dumnezeul meu, Care l-ai îndreptat pe vameşul să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu.
Doamne, Dumnezeul meu, Dătătorul înţelepciunii, învaţă-mă pe mine, robul Tău.
Doamne, Dumnezeul meu, Sfătuitorule povăţuieşte-mă sa pot scăpa de cursele viclene ale celor ce mă urăsc.
Doamne, Dumnezeul meu, cela ce cauţi spre cei smeriţi, vezi necazul meu şi osteneala mea şi arată-mi mila Ta.
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 5-lea
Prin jertfa de pe cruce a iubitului Tău Fiu, Iisus Hristos, am fost împăcat cu Tine, Părinte ceresc, dar iată că iarăşi, ca şi câinele la ceea ce a vărsat, m-am întors la păcat, de aceea cu dreptate mă pedepseşti cu această nevoie grea. Doamne, Dumnezeul meu, arată-mi mila Ta şi dă-mi mântuirea Ta celui ce strig Ţie: Aliluia.

Icosul al 5-lea
Văzând David pe proorocul Natan, cel ce l-a mustrat pentru cele săvârşite de dânsul, şi-a venit în sine, mărturisindu-şi păcatul şi zicând: „Greşit-am înaintea Domnului şi El m-a auzit şi mi-a iertat păcatul…”, iar eu nenorocitul, mai rău greşind decât acela, n-am cules roadele pocăinţei. De aceea au venit asupra mea toate relele, dară fii milostiv mie, celui ce mă rog Ţie:
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai întărit braţele asupra amaleciţilor, întăreşte-mă cu putere de sus, ca să nu cad sub povară.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai primit lacrimile lui Iezechia, primeşte şi lacrimile mele.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai auzit suspinul lui Manase, primeşte şi de la mine păcătosul adâncul meu suspin.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce locuieşti întru cele de sus şi priveşti la cele de jos, vezi-mă şi pe mine păcătosul.
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 6-lea
Propovăduitorul pocăinţei, înainte-mergătorul Tău cuvânt, Dumnezeule adeseori bate la inima mea, ca să mă pocăiesc de fărădelegile mele, dar eu am nesocotit aceasta de aceea m-a şi ajuns mania Ta cea dreaptă. Nevoile şi scârbele m-au înconjurat pe mine păcătosul, dar Tu Doamne, Mântuitorul meu, înainte de a mă cerceta, dă-mi vreme să plâng greşelile mele şi să-Ţi strig: Aliluia.

Icosul al 6-lea
Întru necazul meu a strălucit bucuria cuvântului Tău Mântuitorule care zice: „Cereţi şi vi se va da…” şi îmi dă nădejde în iubirea Ta de oameni. Şi fugind de întunericul disperării, alerg la Tine, aşa rugându-mă :
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, Dă-mi mângâiere în necazul meu.
Doamne, Dumnezeul meu, apără-mă de cei ce se scoală asupra mea.
Doamne, Dumnezeul meu, ajută-mi că îmi slăbesc puterile întru nevoia aceasta.
Doamne, Dumnezeul meu, Dă-mi să ţin minte toate binefacerile Tale şi niciodată să nu disper în milele Tale.
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 7-lea
Vrând odinioară împăratul Nabucodonosor să piardă pe cei trei tineri a poruncit să fie aruncaţi în cuptorul de foc, dar Tu, Părinte ceresc, ai trimis pe îngerul Tău ca să răcorească flăcările arzătoare. Trimite şi acum, Doamne, mângâiere mie robului Tău, şi mă mântuieşte pentru mila Ta. Chiar dacă am păcătiut, dar nu m-am lepădat de tine, ci Ţie unuia adevărul lui Dumnezeu mă închin şi-Ţi cânt: Aliluia.

Icosul al 7-lea
Minunat Te-ai proslăvit în faţa lui Faraon şi a oştirii lui, Dumnezeule al lui Israel. Pe aleşii Tăi ce Te-au chemat i-ai auzit. Auzi deci şi rugăciunea mea şi mântuieşte-mă pe mine cel ce strig:
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai scos pe aleşii Tăi din robia Egiptului, scoate din nevoie şi sufletul meu.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai zdrobit pe vrăjmaşi, nimiceşte uneltirile celor ce gândesc rele asupra mea.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai înecat în Marea Roşie pe Faraon şi oastea lui, îneacă şi nedreptăţile vrăjmaşilor mei.

Condacul al 8-lea
Minunate au fost pentru mine milele Tale, Părinte ceresc, cu faptele mele m-am îndepărtat şi m-am robit acestei lumi deşarte. De aceea mă arde scârba şi mă îneacă disperarea, dar Tu ca un milostiv şi de oameni iubitor, primeşte-mă şi pe mine rătăcitul şi măntuieşte-mă din nevoia în care mă aflu, pe mine cel ce strig : Aliluia.

Icosul al 8-lea
Fiind cuprins de necurăţia păcatelor şi cufundat în adâncul răutăţilor, către Tine cel ce locuieşti în ceruri, ridic ochii mei şi te rog, auzi suspinul meu adânc:
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai luminat ziua cu Soarele, luminează sufletul meu întunecat de deşertăciunile omeneşti.
Doamne, Dumnezeul meu, Mângâietorule bun, umple de mângâiere dumnezeiască sufletul meu.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai întărit cerurile cu cuvântul Tău, întăreşte-mă şi pe mine, mărturisirea numelui cel sfânt.
Doamne, Dumnezeul meu, purtat de heruvimi şi cântat de serafimi, primeşte de la mine păcătosul, prinosul rugăciunii mele.
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 9-lea
Izvorul a toată mila şi dătătorul înţelegerii, Mângâietorul cel bun, învaţă-mă a grăi înaintea Ta: umple de dumnezeiască bucurie mintea mea cea întunecată de scârbele acestei lumi şi sufletul meu întinat de patimi, ca cu bucurie să-ţi cânt: Aliluia.

Icosul al 9-lea
Toate cele existente nu pot mărturisi mulţimea bunătăţii Tale şi a dragostei către neamul omenesc, Fiule al lui Dumnezeu, căci Te-ai smerit până la chipul de rob, nu mă lepăda nici pe mine cel ce fără de număr am greşit, iar acum fără frica stau înaintea Ta şi mă rog:
Doamne, Dumnezeul meu, Păstorule bun, care ai pus sufletul pentru oi, izbăveşte-mă de gura lupului care caută să mă înghită.
Doamne, Dumnezeul meu, Cel care pentru noi ai fost batjocorit, lovit şi răstignit pe cruce, pentru patimile Tale, păzeşte-mă de batjocura vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.
Doamne, Dumnezeul meu, Cel fără de păcat, fiind socotit cu cei fărădelege, scoate-mă din mâinile celor ce mă urăsc.
Doamne, Dumnezeul meu, cu a Cărui răni ne-am vindecat, vindecă inima mea cea rănită.
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 10-lea
Vrând să mântuieşti poporul cel ce se numeşte ales, din ce se numeşte ales, din robia Egiptului, ai chemat pe Moise, robul Tău, din rugul ce ardea, zicând lui: „Am văzut nevoia poporului meu celui din Egipt şi am auzit suspinarea lui…” Caută acum, Doamne, la necazul meu, ca mulţumită, să-ţi strig: Aliluia.
Icosul al 10-lea
Împarate ceresc, Mângãietorule, duhul adevărului, arată mila Ta mie, robului Tău, şi cercetează sufletul meu cel adânc întristat şi mă întăreşte să mă rog Ţie:
Doamne, Dumnezeul meu, Care ai învăţat pe Apostoli să vorbească în alte limbi învaţă-mă voia Ta.
Doamne Dumnezeul meu, care ai dat mucenicilor curaj înaintea chinuitorilor dă-mi putere împotriva păcatului şi a diavolului.
Doamne, Dumnezeul meu, Sfinte care sfinţeşti pe credincioşii Tăi, sfinţeşte-mi sufletul, ca să fie cu adevărat templul Tău.
Doamne, Dumnezeul meu, Dătătorule de lumină, luminează-mă că sunt întunecat de scârbe.
Doamne, Dumnezeul meu, Vistierul bunătăţilor, nu mă lipsi de darul harului Tău.
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 11-lea
Aducând Ţie umilită cântare, şi cu inima înfrântă rugându-mă, nu mă trece cu vederea, Preabunule Stăpâne, întoarce faţa Ta de la păcatele mele, dar nu Te întoarce de la mine cel ce-ţi cânt Ţie: Aliluia.

Icosul al 11-lea
Lumină adevărată eşti Hristoase Dumnezeule, luminează sufletul meu întinat de patimi cu harul Tău, şi cu evlavie să mă rog Ţie, acestea grăind:
Doamne, Dumnezeul meu, nu mă pierde pe mine cel neîndreptat, care îndrăznesc să stau înaintea Ta.
Doamne, Dumnezeul meu, Căldură sfântă, încălzeşte-mă că pier în ceaţa înfricoşătoare a scârbei.
Doamne, Dumnezeul meu, Rază luminoasă a slavei Părintelui ceresc, luminează-mă cu lumina apărării Tale.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc, trimite îngerul să mă scape de tot răul.
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 12-lea
Din bunătate şi din dragoste către neamul omenesc, Părinte ceresc, ai trimis pe unul născut fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Care pe Pământ s-a născut şi cu oamenii a vieţuit, apoi socotit fiind cu fărădelege, cel ce este fără de păcat, cu sângele Tău a înnoit firea noastră cea stricată şi pe toată lumea a învăţat să cânte: Aliluia.

Icosul al 12-lea
Cântând nespusa Ta iubire de oameni, Hristoase Dumnezeule, că pentru a noastră măntuire ai voit să suferi cruce şi moarte, mărturisesc dreapta judecată, căci cu dragoste m-ai lăsat să sufăr pentru păcatele mele. Dar Tu, care ai venit să chemi la pocăinţă nu pe cei drepţi ci pe cei păcătoşi, auzi-mă pe mine, care sunt mai păcătos decât toţi păcătoşii şi mă rog Ţie aşa:
Doamne, Dumnezeul meu, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, ridică şi sarcina păcatelor mele.
Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce ai fost ca un miel fără glas dus să se înjunghie, învaţă-mă să sufăr fără cârtire toate relele ce vin asupra mea.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai rupt zapisul lui Adam, rupe şi zapisul păcatelor mele fără de număr.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai primit pocăinţa tâlharului, primeşte şi pocăinţa mea a păcătosului.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce pe morţi ai înviat, învie şi sufletul meu cel mort în păcate.
Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce ridici pe cei căzuţi ridică-mă şi pe mine păcătosul.
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 13-lea
O, Mult milostive şi Atotbunule, Doamne, Dumnezeul meu, apărătorul celor obijduiţi şi nădejdea celor dejnădăjduiţi, caută cu ochiul Tău cel bun la întristarea mea şi mă mântuieşte pentru mila Ta pe mine cel ce cânt Ţie: Aliluia. ( de 3 ori )

Apoi se zice din nou

Condacul 1
Mare apărător eşti Doamne, bucuria şi mângâierea robilor Tăi, unde eşti Tu, de acolo fuge întristarea, iar unde Tu lipseşti, bucuria se preface în deşertăciune; caută spre mine păcătosul, ca să nu pier în necazul acesta şi mă cercetează cu mila mântuirii Tale, ca să strig Ţie :
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Icosul 1
Făcătorule al îngerilor şi Doamne al puterilor, ca să mântuiești pe omul cel căzut, nu te-ai ruşinat de pântecele feciorelnic, suferind apoi scuipări, lovituri de moarte ruşinoasă, Fiul lui Dumnezeu, bun eşti şi iubitor de oameni, cugetând acestea, îndrăznesc să mă apropii de Tine şi cu lacrimi mă rog :
Doamne, Dumnezeul meu, milostivul meu Mântuitor, mântuieşte-mă că pier;
Doamne, Dumnezeul meu, care ai venit să mântuieşti nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, izbăveşte-mă de năpaste;
Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce ai luat asupra Ta slăbiciunile noastre şi ai purtat durerile noastre, vindecă durerile inimii mele;
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce Te-ai dăruit lumii prin crucea Ta, trimite pace în sufletul meu scârbit;
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce cu moartea Ta ai zdrobit moartea, zbrobeşte săgeţile celui rău ce zboară asupra mea;
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Rugăciune

Doamne mântuieşte-mă că sunt zdrobit; iată, corabia ce nevoieşte în mijlocul valurilor vieţii şi a ispitelor şi este aproape de pierire, dar Tu, ca Dumnezeu milostiv şi compătimitor neputinţelor noastre, cu puterea Ta nemărginită opreşte furtuna necazurilor care vrea să mă ducă în adâncul relelor, linişteşte-o, că vântul şi mare te ascultă. Mântuieşte-mă Mântuitorule, dupa mare mila Ta, iar nu după faptele mele. Dacă vrei să mă mântuieşti, Tu însuţi fă aceasta în chipul în care ştii mai bine. Eu în Tine Doamne am pus nădejdea, şi mă încredinţez voii Tale după bunăvoinţa Ta. Cred şi mă încred putrenic că nu mă voi pierde cu fărădelegile mele şi eu voi înălţa slavă dreptei Tale judecăţi. Fiindcă faci cu mine cum voieşti, fii binecuvântat, Doamne, în vecii vecilor. Amin.
Cuvine-se cu adevărat, să te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi eşti mai cinstită fără de asemanare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştrii, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostrum, miluieşte-ne pe noi!

 

28
aug.
14

Ne place să fim ortodocşi numai cu numele

liturghieRomânii se pot lăuda că peste 80% dintre ei sunt ortodocşi. Dar s-a pus oare întrebarea de ce procentul românilor care merg la biserică este atât de mic? Răspunsul este simplu: pentru că ne place să fim ortodocşi numai cu numele.

Oare câţi din ţara noastră merg la biserică în fiecare duminică? Un exemplu cred că este grăitor pentru modul în care mulţi români înţeleg credinţa creştină. Cum ştiu românii să se bucure de un botez sau cum ştiu să se poarte la o înmormântare sau la o masă de parastas? (Dar nu vorbesc numai de ortodocşii români, ca şi cum ceilalţi – grecii sau ruşii sau bulgarii – ar fi din alt aluat.) Să fim sinceri: dacă am pune pe o balanţă cât îi interesează bucatele pe invitaţii la un botez, şi cât îi interesează mântuirea noului botezat, balanţa ar fi în favoarea bucatelor.

Întrebarea lui Hristos: Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? (Luca 18, 8) pare să fie din ce în ce mai apăsătoare. Răspunsul la întrebare ni l-a dat tot El, când ne-a spus că Biserica lui nu va fi biruită de diavol, ceea ce înseamnă că până la sfârşitul lumii vor exista creştini, preoţi şi ierarhi care vor păstra nestinsă candela dreptei credinţe: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 15-18). Da, Hristos a zidit Biserica pe piatra cea tare a credinţei că El este Fiul lui Dumnezeu cel viu, şi această Biserică va rezista până la sfârşitul veacurilor. Dar – după cum ne arată atâtea şi atâtea profeţii – vor fi din ce în ce mai puţini oamenii care vor trăi Ortodoxia…

Hristos nu a întrebat dacă la A Doua Sa Venire va mai găsi fecioare pe pământ, nici dacă va mai găsi postitori, ci a întrebat dacă va mai găsi credinţă… Pentru că, fără credinţa cea adevărată, fecioarele pot fi neînţelepte ca cele pomenite în Evanghelie, iar postitorii pot fi ca făţarnicii pe care El i-a mustrat de atâtea ori.

Unii oameni, după ce au trăit ani de zile în păcat, sau unii tineri – care poate s-au scârbit de păcat numai după câteva luni de „practică” – simt nevoia unei schimbări în viaţa lor. Numai că le este foarte greu să se schimbe… Pentru că duhul acestei lumi îi presează puternic… Schimbarea în viaţă nu trebuie să înceapă cu renunţarea la un păcat sau altul. Trebuie să înceapă prin dobândirea credinţei, şi prin întărirea în credinţă… Fără credinţă, am putea renunţa poate la un păcat trupesc… Dar ar fi trebuit să ne dăm seama că păcatul necredinţei este mai mare decât păcatele trupeşti… Şi pe acesta ar fi trebuit să îl lepădăm primul.

Da, nu este uşor să crezi în Dumnezeu, să te laşi călăuzit de învăţăturile Bisericii. Este pur şi simplu o aruncare în gol, este asumarea unui cutremur lăuntric. Totul se surpă, vechile repere pălesc… Dar apare ceva nou. Ceva care îţi dă putere să te lupţi cu lumea întreagă… Mai exact, ceva care îţi dă putere să birui înţelepciunea, obiceiurile şi păcatele acestei lumi.

Dobândiţi credinţa… Fără ea, degeaba vă luptaţi să deveniţi mai buni, mai frumoşi, mai virtuoşi. Degeaba încercaţi să renunţaţi la păcate. Sufletele voastre sunt prea sensibile ca să se poată hrăni numai din interdicţii. Sufletele voastre au nevoie în primul rând de Dumnezeu… Da, de Dumnezeu, Căruia îi facem atât de puţin loc în vieţile noastre… Să credem în Dumnezeu, şi toate se vor schimba, toate vor fi binecuvântate. Pentru unii, drumul va fi mai uşor, pentru alţii, mai greu – cu poticniri şi căderi –, dar pentru toţi cei care îl aleg cu sinceritate va fi un drum al împlinirii…

Din păcate, facem şi noi ca americanii: unii mergem la biserică pentru „pacea minţii”, alţii pentru că „e bine”, dar foarte puţini mergem să ne întâlnim cu Hristos… Da, Dumnezeu e pretutindeni, dar ne aşteaptă în biserică pentru că acolo e casa Lui… Să nu încercăm să ne fabricăm o credinţă personală, ci să primim credinţa la care El ne-a chemat, întemeind Biserica, al cărei Cap este…

Şi să nu uităm că Hristos ne-a invitat la masa cea împărătească – să ne hrănim cu Sfânta Împărtăşanie, care este Trupul şi Sângele lui. Numai această împărtăşire – la care ne cheamă Biserica – ne poate fi cu adevărat „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”…

Extras din Extras din Tinerii şi sexualitatea – Păcate noi, păcate vechi (Editura Egumeniţa, 2005)

28
aug.
14

Simplitatea este reuşita mare a sufletului

maica domnuluiPuterea întregului suflet stă în rugăciune. Şi după cum trupul se împuterniceşte prin mâncăruri şi prin diferitele îngrijiri pe care i le dăm, tot astfel şi sufletul vrea mai întâi de toate rugăciune, citire, cuvânt duhovnicesc, pildă duhovnicească să vadă, şi astfel, încetul cu încetul se deşteaptă. Pentru că dacă îl vei lăsa să doarmă, atunci îl va stăpâni uitarea şi nesimţirea.

După cum atunci când facem focul, suflăm în el ca să-l aprindem, tot aşa are nevoie şi sufletul. Pildele sunt suflările de aer care alungă cenuşa, care este uitarea, şi aceste suflări aprind cărbunii care nasc căldura. Astfel, pleacă nesimţirea care naşte rătăcirea, încât omul crede că este bine, fără să fie însă aşa.

Aşadar tu, micul meu copilaş, acum că ai vreme, plânge, ca să te umpli de bucurie, străpunge-te, strigă, îmbrăţişează icoana Preasfintei, ca şi cum ai îmbrăţişa-o pe însăşi mămica ta, şi strig-o ca un micuţ copilaş pe maica noastră: „Măicuţa mea, ajută-mă, dă-mi ceea ce-mi este de folos sufletului, precum ştii!”

Spune-i multe alte cuvinte şi vei atrage harul mângâietor asupra ta de fiecare dată când o vei chema în rugăciune. Vei dobândi astfel iubirea.

Ea îţi va dărui şi rugăciunea, ea va aprinde flacăra şi iubirea pentru Hristos, pentru că mijloceşte către Fiul ei, şi toate cererile ei El le împlineşte, pentru că este Maica Lui, şi nu îi trece cu vederea nici o dorinţă. Aşadar, ceea ce vrei de la ea, să ceri ca un copilaş care cere de la mama lui ceea ce doreşte şi se agaţă de fusta mamei, îi sărută poalele, o îmbrăţişează, o umple de lacrimi.

Fă aşadar precum îţi scriu şi, în scurt timp, vei vedea câtă iubire vei afla de la dulcea noastră Măicuţă. Cu multă simplitate să mergi înaintea ei, ca să afli curăţia sufletului. Simplitatea este reuşita mare a sufletului.

Extras din Trăiri ale dumnezeiescului har, Editura Sf. Nectarie, p. 125-126

28
aug.
14

Ce este important pentru tine?

frumusetea-naturii-poza-Un bãstinas american si prietenul lui treceau, in centrul orasului New York, pe lângã Times Square in Manhattan. Era in timpul prânzului si strãzile erau pline de oameni. Masinile claxonau, frânele taxiurilor scârtâiau pe la colturi, sirenele zornãiau, sunetele orasului erau asurzitoare.

Deodatã, bãstinasul spune:

– Aud un greiere !

Prietenul sau spune:

– Ce ? Esti nebun ? Cum poti sa auzi un greiere in gãlãgia asta !

– Nu, sunt sigur ! a spus el, Am auzit un greiere !

– E o nebunie, i-a rãspuns prietenul.

Insa el asculta cu atentie un moment, si apoi se îndreptã, traversând strada, spre un ghiveci de ciment, in care cresteau niste plante. S-a uitat in ele si pe sub crengile lor, a descoperit un mic greiere.

Amicul sau a fost pur si simplu uimit.

– E incredibil ! Cred ca ai urechi supraomenesti !

– Nu, a spus bãstinasul. Urechile mele nu sunt cu nimic diferite de ale tale. Depinde ce vrei sa asculti.

– Dar nu se poate ! a spus prietenul. N-as putea auzi un greier, in asa o gãlãgie.

– Da, într-adevãr, a venit replica.  Depinde ce este cu adevãrat important pentru tine . Hai sã-ti arãt !

A bãgat mana in buzunar si a scos câteva monede, pe care, in mod discret, le-a scãpat pe trotuar.

Atunci, in ciuda zgomotului soselei aglomerate, care le surzea urechile, au putut observa pe o raza de 20 de picioare distantã, fiecare cap întorcându-se sã vadã dacã banii cãzuti nu erau ai lor.

– Ai înteles ce vreau sã spun ? a întrebat bãstinasul american. Totul depinde de ce este important pentru tine.

28
aug.
14

De se va abate peste noi deznădejdea, să nu ne supunem ei

sfantul-serafim-de-sarov2După cum Domnul se întristează când vede ameninţată mântuirea noastră, tot aşa ucigătorul de oameni diavol, se mâhneşte când vede pe om revenindu-şi în sine şi întorcîndu-se de la păcat.

De aceia multă sârguinţă pune el să ducă pe păcătos la deznădejde. Iuda vânzătorul, a fost laş şi neîncercat în luptă, şi de aceea vrăjmaşul văzându-i descurajarea, s-a năpustit asupra lui şi l-a silit să se spânzure. Dar Petru, piatra cea tare, când a căzut în păcatul cel înfricoşat al lepădării de Dumnezeu, ca unul ce era încercat în luptă, nu s-a deznădăjduit şi nu şi-a pierdut cumpătul, ci a vărsat lacrimi amare din inimă zdrobită şi vrăjmaşul văzând lacrimile lui, şi-a simţit privirea arsă ca de foc şi a fugit departe de el, gemând de durere.

Şi tot aşa învaţă şi Cuviosul Antioh, zicînd: „De se va abate peste noi deznădejdea, să nu ne supunem ei, ci întărindu-ne şi îngrădindu-ne cu lumina credinţei, cu mare bărbăţie să spunem duhului celui viclean: „Ce este nouă, şi ţie înstrăinatule de Dumnzeue, căzutule din cer şi robule viclean? Tu nu vei reuşi să ne faci nimic, Hristos Fiul lui Dumnezeu are putere şi asupra noastră şi asupra tuturor. Iar tu pierdutule, depărtează-te de la noi. Înarmaţi cu Sfânta lui Cruce, vom zdrobi capul tău şerpesc.“

Din Sfântul Serafim de Sarov, Cuvinte duhovniceşti, Editura Pelerinul român, Oradea, p. 126

28
aug.
14

Nu cumva refuzi să te vindeci?

130700.pPăcatul nu este doar păcat în sine. Uneori îl poate determina pe om să nu dorească să se vindece de starea în care se află.

Acum, în epoca Noului Testament, când a venit Hristos, dacă omul vrea să se vindece de păcat, Domnul îl vindecă imediat: ,,Voiești să te faci sănătos?” Dar el nu vrea. Orice ar spune prin cuvinte, însă în ascuns se străduiește să mențină starea de păcătoșenie care-l domină. Nu se leapădă de ea. Poate spune: ,,Doamne, scapă-mă!”, dar în adâncul sufletului nu dorește și păcatul rămâne, după cum spune Domnul: ,,Pentru că ziceți: Noi vedem, de aceea păcatul rămâne asupra voastră!”.

Cel care nu vrea să se vindece consideră că este sănătos. Dar păcatul sălășuiește  în el. Există creștini care sunt creștini de ani de zile și sunt netămăduiți de păcat. Nu este suficent să afirmi unele lucruri prin cuvinte sau doar să faci unele fapte bune. Dacă sufletul tău nu se tămăduiește, atunci ce fel de creștin ești? Creștinul își vindecă sufletul de păcat.

Așa cum păcatul îl determină pe om să nu dorească să se vindece de boala provocată de păcat, așa și în bolile psihopatologice, diavolul care se ascunde în spatele lor îl determină pe om să nu dorească să se vindece.

Oricât ar suferi, oricât l-ar durea, își protejează sinele. Nu lasă să intre în el Harul lui Dumnezeu pentru a se putea vindeca. Cei care au stări bolnăvicioase nu vor să se vindece, nu fac nimic să se vindece, se împotrivesc, își apără sinele și păcatul rămâne, starea bolnăvicioasă rămâne.

Extras din “Sufletul meu, temnita mea”, Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină, 2009, p.99-100

28
aug.
14

“Miluiește-mă, Doamne, sufletul meu s-a tulburat foarte…”

BisericaCărarea vieții noastre este plină de suferințe și lacrimi, de spini și pălămidă. Peste tot sunt înfipte cruci, agonie și durere. Fiecare pas este o grădină Ghetsimani, fiecare urcuș, o Golgotă, și fiecare moment, o suliță. Dacă am putea să absorbim pământul cu un burete, din el ar curge după aceea sânge și lacrimi – omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori, spune Psalmistul (Psalmul 102,15).

Cele frumoase se adună cu durere, dar durerea, după aceea, aduce bucuria. Trandafirul scoate spini și aceștia, la sfârșit, florile. De obicei, curcubeul se înalță după ploaie, iar cerul înstelat este precedat de furtuni. Discernământul credinței și al filosofiei creștine, ajutat de inspirație, are capacitatea să pătrundă dincolo de fenomene. Prin suferință, el vede bucuria și nădejdea, ca și biruința lui Hristos, care a izvorât din durerea patimilor și a crucii.

Statuile cele mai minunate primesc cele mai multe lovituri, iar sufletele mari datorează măreția lor loviturilor grele ale suferinței. Podoabele de aur trec mai întâi prin focul cuptorului. Suferința zdruncină existența omenească, ea este focul, căminul care arde și topește, este vijelia și furtuna. Măruntaiele mele și marea niciodată nu se liniștesc, zice dreptul Solomon. Sunt momente când încercările vin una după alta, sau toate împreună, și atunci, crucea este foarte grea, iar lupta se duce la vârf. Sufletul se încarcă până într-atât, încât este gata să se îndoaie. Toate par negre, întunecate, peste tot este întuneric și nici o cale de ieșire. Sfântul Grigorie Teologul spune: “Cele bune au plecat, iar cele înfricoșătoare sunt seci și provocatoare; călătoria urmează în noapte, farul nu apare nici unde, iar Hristos pare ca doarme”.

Suferințele vieții sunt cuțite și spini care sfâșie fără milă, înțeapă inimile și le paralizează până la istovire. Ceea ce rămâne în aceste momente este strigătul care, ca o durere rugătoare, se îndreaptă către Dumnezeu: “Miluiește-mă, Doamne, (…) sufletul meu s-a tulburat foarte, (…) am istovit în suspinarea mea, (…) inima mea s-a topit în mine ca ceara. (…) Miluiește-mă, Doamne, că nenorocit sunt, (…) s-a scurs în durere viața mea și anii mei în suspine, (…) arătatu-m-am ca un mort, (…) lacrimile mele s-au făcut pâinea mea ziua și noaptea, (…) căci suspină sufletul meu în mine și este tulburat” (Psalmi).

Omul este împăratul creației, dar coroana lui este împletită din spini. Mersul lui este uneori cântec și împletire de bucurie, iar de cele mai multe ori, un marș de jale, îndurerat și fără oprire.

Problema suferinței este mare și veșnică, la ea au cugetat filosofii, sociologii, psihologii și mulți alții. Răspunsul cel mai autentic îl dă creștinismul, credința, legea lui Dumnezeu. Și acesta este dublu. Teologic, suferința este urmare a căderii, ca toate celelalte rele, consecința relei folosiri a libertății. Ea este rodul neascultării. Moral, ea este prilejul și mijlocul virtuții și al dăsăvârșirii. “Voi cinsti întotdeauna pe Dumnezeu”, spune Sfântul Grigorie Teologul. “cu toate cele potrivnice pe care le îngăduie să mi se întâmple. Durerea pentru mine este medicamentul mântuirii”.

Sfântul Vasile cel Mare spune: “Deoarece Dumnezeu ne pregătește coroana împărăției Lui, suferința să fie un pretext pentru virtute”.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune la rândul lui: “Necazurile ne aduc mai aproape de Dumnezeu. Și când ne gândim la câștigul veșnic din suferințe nu ne vom mai tulbura”.

Sfântul Apostol Pavel, cel atât de prigonit, de suferind, care a purtat semnele Domnului, ne învață că Dumnezeu ne lasă pe noi, oamenii, să suferim necazuri spre folosul nostru, ca ne împărtășim de sfințenia Lui (Evrei 12, 10).

Dumnezeu are mii de moduri ca să te facă să vezi iubirea Lui. Hristos poate să schimbe nefericirea într-un cântec melodios de preaslăvire. Tristețea voastră va naște bucurie, a zis Domnul (Ioan 16, 6). Cine se luptă, acela și biruiește, căci în “piața” cerului nu sunt lucruri ieftine. Momentele de suferință și de jertfă sunt clipe de binecuvântare, căci lângă fiecare cruce se află și o înviere. Și ce dacă acum suferim și plângem neîncetat, căci necazul nostru de acum, usor și trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slava veșnică covârșitoare (II Corinteni 4, 17). Omul suferinței este atletul cel mai bun al vieții, cu biruință slăvită care va fi răsplătită scump, cu premii veșnice: Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (I Corinteni 2, 9).

Cel care primește și înfruntă durerea prin prisma veșniciei este de pe acum biruitor, cel ales, care prin credință nezdruncinată în Dumnezeu a ajuns la fericire, a gustat din bunătatea Domnului și este candidat la încoronare. El poate să repete strigătul biruitor al Apostolului Pavel: Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea (II Timotei 4, 7-8). Cu asemenea trăiri duhovnicești, depășirea suferinței și transformarea ei în bucurie izbăvitoare devine realitate. Aceasta este prefacerea datorată puterii lui Dumnezeu, nebunie pentru omul rațional, dar urmare firească pentru creștinul credincios. Întoarcerea aceasta, dacă pentru ateul existențialist rămâne o problemă nedezlegată sau o nălucire în vis, pentru omul biologic, pentru omul credinței este o minune mare a prefacerii lui Dumnezeu. Experierea duhovnicească a suferinței duce la dezlegarea unei mari probleme, călăuzește pe calea de la întuneric la lumină.

Prin urmare, suntem datori să primim suferința care vine asupra noastră ca pe o binecuvântare de la Dumnezeu. Bobul de grâu este acoperit și putrezește în pământ, dar atunci rodește viața. Recolta suferinței este bogată și binecuvântată. Binecuvântarea lui Dumnezeu pe ogorul lacrimilor este mare și o trăiesc cei care cred cu adevărat în harisma discernământului. Harul lui Dumnezeu să fie asupra celor care au trecut prin cuptorul multelor suferințe, ajutați de puterea și cunoașterea divină. Pe aceștia îi așteaptă odihna nemuritoare, veșnică și prea fericită în Dumnezeu. Amin!

Ne vorbește Strarețul Efrem Filotheitul. Meșteșugul mântuirii, Editura Egumenița, p. 312-315

 

28
aug.
14

Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte

ips-bartolomeu_ananiaDragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut.

Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.

Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor.

Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie.

De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora.

Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”,i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit”.

Mitropolitul Bartolomeu Anania

28
aug.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-08-28

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(I, 29-35)

n vremea aceea, Iisus cu Iacob şi cu Ioan au venit în casa lui Simon şi a lui Andrei. Iar soacra lui Simon zăcea aprinsă de friguri; şi îndată I-au vorbit despre ea. Şi apropiindu-Se, a ridicat-o apucând-o de mână. Şi au lăsat-o frigurile şi ea Îi slujea. Iar când s’a făcut seară şi soarele apusese, au adus la El pe toţi bolnavii şi demonizaţii, şi toată cetatea era adunată la uşă. Şi i-a tămăduit pe mulţi care pătimeau de felurite boli, şi demoni mulţi a scos. Şi pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că ei ştiau că El este Hristos. Şi a doua zi, sculându-Se foarte de noapte, a ieşit şi S’a dus într’un loc pustiu şi Se ruga acolo.



Blog Stats

  • 323.282 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte