Arhivă pentru 31 august 2014

31
aug.
14

SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV

serafim“Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată.

Așterne-ți acolo unde își face culcuș pisica.

Mănâncă fructul care a fost atins de un vierme.

Culege cu îndrazneală ciuperca pe care stau gâzele.

Sădește pomul acolo unde sapă cârtița.

Casa clădește-o pe locul unde se încalzește șarpele.

Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță.

Culcă-te și trezește-te odată cu păsările – vei culege toate grăunțele de aur ale zilei.

Mănâncă mult verde – vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului.

Inoată des – și te vei simți pe pământ precum peștele în apă.

Privește cât mai des cerul – și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi.

Taci mult, vorbește puțin- și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace”.

 

 

31
aug.
14

Tropar la Praznicul aşezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, glasul al 8-lea:

brauNăscătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit prin naşterea ta cea fără sămânţă, Nestricată rămânând. Că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace cetăţii tale dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de de mult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Făclie de lumină arătătoare şi neapusă, biserica Fecioarei aflând Brâul cel prealuminat, ca un cer luminos luminează lumea astăzi cu razele minunilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca şi cu o putere şi legătură de întărire, Preacurată, cu Dumnezeiescul tău Brâu, duhovniceşte încingându-se cu adevărat cetatea ta, tărie nerisipită are; pentru aceasta, se şi bucură de tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mai cinstită decât Sicriul cel de demult, cu adevărat racla ta s-a arătat celor de pe pământ, de Dumnezeu Născătoare, care poartă nu închipuire, ci păzeştecu credinţă cunoştinţele adevărului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Miresme de taină se varsă în biserica Celei Curate din Cinstita Raclă astăzi; şi umple de mireasmă duhovnicească pe toţi cei ce aleargă la dânsa cu dragoste.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, grăind: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să cinstim credincioşii ca pe o legătură de împreunare cu Dumnezeu, astăzi Brâul Celei Curate şi cu credinţă să ne închinăm lui.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvoare de daruri pururea curgătoare, din racla ta cea Preacurată curgând Curată, pe toţi credincioşii adapă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tămăduiri nouă credincioşilor, mult lăudatul şi Preacinstitul Brâu al Celei Curate ne izvorăşte astăzi cu darul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca nişte rouă de dimineaţă, veselia ta, Curată, curgând, potoleşte pururea cuptorul patimilor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat în a sa rânduială, precum se cuvine grăind: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o Tărie Preacinstită, de Dumnezeu Născătoare, Făcătorul şi Ziditorul întemeindu-te pe tine, ca şi cu nişte stele te-a împodobit cu Dumnezeieşti Străluciri, cu care luminezi marginile.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine Putere şi Temei tare, cetatea ta, de Dumnezeu Născătoare, avându-te, cu Dumnezeiescul tău Brâu se cuprinde, legătură nestricăcioasă în războaie pe acesta întinzându-l.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De pe pământ la cer, de Dumnezeu Născătoare, Dumnezeiescul tău Brâu ne trage pe noi cei aprinşi de dragostea lui. Pentru aceasta, pe tine te mărim ca pe o pricină a Slavei celei mai bune.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată darul cel neîmpuţinat, veniţi, toţi iubitorii de praznic, cu inimă curată să scoatem prin credinţă, ape care izvorăsc din destul, din cinstită Raclă a Preacuratei Maici.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, care întorci din întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine, cu credinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, Doamne, pe Maica Ta ai slăvit-o; Tu ai înălţat mai presus decât toate puterile cele de duhuri Slava ei, fără asemănare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Darul lui Dumnezeu acum din destul se dă, Preacurată de Dumnezeu Născătoare, din Cinstită Racla ta, celor ce se închină ţie cu credinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu puterea ta credincioşii împăraţi se încing. Pe tine, de Dumnezeu Născătoare, legătură avându-te cetatea ta, cu Brâul tău se cinsteşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Darul tău s-a arătat cunoscut cu adevărat, Preacurată, cu preamărire lucrând puteri şi minuni în tot pământul.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine toată mai presus de fire te-a Preamărit Domnul; numai pe tine toată te-a Înălţat, pe tine toată te-a Cinstit mai presus de cuvânt, de Dumnezeu Născătoare, în Biserica ta, împreună cu Brâul şi cu Dumnezeiasca Raclă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvorăsc din noianul darului izvoare, din sicriul tău, Preacurată şi toată lumea înconjură, adăpând pe cei ce se închină cu credinţă naşterii tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tărie pe tine credincioşii câştigându-te şi Laudă, se încing cu Slavă, de Dumnezeu Născătoare, Cinstit Brâul tău avându-l ca o Podoabă Prealuminată şi Cinstită.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea întru rugăciuni…

Cinstit Brâul tău, care a cuprins pântecele tău cel de Dumnezeu primitor, de Dumnezeu Născătoare, este putere nebiruită cetăţii tale şi vistierie de bunătăţi neîmpuţinată. Căci numai tu Singură ai născut, fiind pururea Fecioară.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul persan tinerii lui Avram, de dorul dreptei credinţe, mai vârtos decât de văpaia focului fiind aprinşi, au grăit: Binecuvântat eşti în Biserica slavei Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu Însuţi fiind ca un Soare al dreptăţii, Dătătorule de lumină, Dumnezeieşte ai luminat Biserica Celei Cinstite, cu darurile tale cele de multe feluri; în care, răsărind, împrăştie raze Brâul Aceleia.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înconjurând Racla ta ca năstrapa cea de aur, Ceea ce numai tu eşti Curată, ne împărtăşim acum cu adevărat de Dumnezeiasca dulceaţă a darurilor, Preabinecuvântată şi ca pe Ceea ce este mai presus decât închipuirile tale, o cinstim pe dânsa.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Varsă din sine cu adevărat paharele tale, Fecioară Preacurată, dar de minuni credincioşilor şi din Cinstitul tău Sicriu ies din destul izvoare ca din alt Eden.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Acum vă apropiaţi cu veselie toţi cei de pe pământ. Veniţi, îndeamnă Sicriul în taină, de cuprindeţi Preamărit Brâul al Doamnei, care ca o vistierie este pusă în mine.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credinţă, grăind: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dumnezeieştile lespezi cele scrise cu mâna lui Dumnezeu, Sicriul cel de demult le-a ţinut în sine, Preacurată Stăpână; iar Cuvioasa şi Cinstita Racla ta ţine în sine Brâul, ce a cuprins numai pe Dătătorul de Lege. O, înfricoşătoare Taină!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îngerii, Preacinstită Curată, acum împreună dănţuiesc, în cinstită biserica ta şi înconjoară, Stăpână, Cinstitul şi Sfântul tău Brâu, căruia cu dragoste şi cu bucurie şi cu veselie multă ne închinăm, lăudându-te pe tine, Slava neamului nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toiag care ai odrăslit Floarea Vieţii, tu eşti, Bucuria tuturor mult Cinstită, Preacurată; Vas Primitor de Mireasma Duhului, Vistierie de bunătăţi, Izvor de miresme, din care mir de tămăduiri izvorăşte Dumnezeiasca Raclă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Laudă măririle tale, Preacinstită Curată, Oştile cele de duhuri şi propovăduiesc toţi patriarhii şi proorocii luminat, cu Sfinţii Apostoli şi cetele mucenicilor, cu care ne închinăm ţie.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Hristos, Piatra cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Muntele cel Netăiat, Fecioară, s-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cămară Preacinstită cu adevărat, de Dumnezeu Născătoare, Racla ta s-a arătat; căci ţine în sine după vrednicie Sfânt Brâul tău, ca o încingere Feciorească şi de Mireasă, şi-l păzeşte ca o vistierie de viaţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca şi cu o Dumnezeiască coroană de podoabă, cu Dumnezeiesc şi Preasfânt Brâul tău astăzi biserica încingându-se, de Dumnezeu Născătoare, împărăteşte se veseleşte şi se înfrumuseţează cu mărirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Biserica Fecioarei, care se aseamănă cu toată buna podoabă cerească, astăzi credincioşii primind-o, cu Razele Darurilor ca şi cu nişte frumuseţi de stele strălucind, vă luminaţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Are cetatea ta Sfântul tău Brâu, de Dumnezeu Născătoare, legătură de pace şi zid şi Dumnezeiască unire de învăţătură, laudă şi biruinţă dreptmăritorilor creştini.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Lăudăm Slava ta cea negrăită şi Darul tău cel neasemănat, că tu eşti Izvorul înţelepciunii, din care iese Cuvântul tuturor, celor ce te Cinstesc pe tine, Preacurată şi Slăvesc pe Cel Născut al tău.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Punerea Cinstitului tău Brâu Biserica ta luminos o prăznuieşte şi cu osârdie grăieşte către tine: Fecioară Curată, ocroteşte pe toţi de puterea vrăjmaşilor; sfărâmă întărâtările barbarilor, celor necredincioşi şi îndreptează viaţa noastră, ca să facem voile Domnului cele Dumnezeieşti.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Izvoarele tămăduirilor, de Dumnezeu Născătoare, care ies din Preacinstit Sicriul tău ca din Eden, adapă faţa pământului, daruri vărsând celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta, te lăudăm şi cu cinste te slăvim şi cu mulţumire grăim: Bucură-te, Ceea ce eşti Singura Nădejdea celor ce te laudă pe tine.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Punerea Cinstitului tău Brâu prăznuieşte astăzi poporul tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi cu osârdie grăiesc către tine: Bucură-te Fecioară, Lauda creştinilor.

brau md

31
aug.
14

Eu am hotărât: Nici nu poate fi vorba de avort” – Istoria unei fapte curajoase

147097.pÎn Ecaterinburg, în Clinica medicală „Armonia” a murit o elevă de cincisprezece ani ce fusese adusă de mama ei pentru a face un avort.

Avort. Ce se ascunde în spatele acestui cuvânt? În spatele lui totdeauna se află moartea. Moartea cel puțin a unui om – fătul. Iar în situația dată au murit doi oameni: nu numai copilul, ci și mama sa.

Vreau să supun atenției cititorilor istoria unei alte fete, tot de cincisprezece ani, care, aflată într-o situație asemănătoare, a făcut o altă alegere – în folosul vieții. Este clar că fecioria trebuie păstrată până la căsătorie, că sunt condamnabile, în special în școală, relațiile intime în afara căsătoriei, totuși, în cazul de față, merită un respect deosebit hotărârea de a păstra viața unui copil care n-are nicio vină. Acest lucru este cu atât mai lăudabil dacă luăm în considerare presiunea puternică și constrângerea pentru avort, pe care viitoarea mamă le-a suportat din partea cunoscuților și chiar a rudelor și cadrelor medicale.

Sper că, aflând de moartea acelei fete și citind istorisirea mea, legiuitorii se vor gândi să interzică avorturile.

Oksana, care mi-a povestit despre ea, îndeamnă să ne gândim la necesitatea interzicerii avorturilor: „Oamenii consideră că dacă legea permite omorârea propriilor copii înseamnă că acest lucru nu este o crimă, ci ceva cât se poate de normal și, cu conștiința împăcată, merg pentru a întrerupe sarcina. Îmi pare foarte rău de fata care a murit în urma avortului – desigur este destul de greu să te lupți cu toți, în special atunci când te afli într-o situație fără apărare – în așteptarea unui copil. Sper că aflând de moartea acestei fete și citind istorisirea mea, legiuitorii se vor gândi și vor face alegerea pentru viață: vor interzice avorturile.”

Povestea Oksanei

147006.p 262x350 „Eu am hotărât: Nici nu poate fi vorba de avort” – Istoria unei fapte curajoase„Mă numesc Oksana și locuiesc într-un oraș mic din Ukraina. Am 15 ani. Sunt mama unei fete minunate – Alina. Când am aflat că sunt însărcinată în a șasea săptămână, aveam 14 ani.

Aflând despre sarcină, l-am anunțat imediat pe iubitul meu. Împreună am luat hotărârea să nasc. Dar chiar dacă el ar fi fost împotrivă, eu tot nu aș fi putut să-mi ucid copilul – am conștientizat acest lucru chiar atunci.

Când au aflat părinții mei că sunt însărcinată, au fost în stare de șoc. Ei au insistat să fac avort, dar eu am fost convinsă că, în situația dată, este corect să hotărăsc eu împreună cu tatăl copilului, întrucât este vorba despre micuțul nostru și responsabilitatea este numai a noastră.

Trebuie să recunosc că mi-a fost foarte greu. Nimeni nu m-a înțeles și nu m-a susținut în afară de omul iubit. Datorită lui, a ajutorului lui Dumnezeu și faptului că sunt un om echilibrat, cu o atitudine pozitivă față de toate, am reușit să supraviețuiesc celei mai grele perioade din viața mea. Cu asemenea greutăți și cu o asemenea atitudine față de mine nu m-am mai întâlnit niciodată înainte de sarcină. La consultație, ginecologul m-a sfătuit că e mai bine să fac avort pentru că nu voi putea să am o sarcină normală, întrucât organismul meu nu este pregătit pentru așa ceva și nașterea va fi complicată; eu însă l-am încredințat că nici nu poate fi vorba de avort. Într-un final m-a luat în evidență.

Aproape de finalul sarcinii, încet-încet m-am împăcat cu hotărârea de a păstra sarcina. Am continuat să-mi duc viața normal: am mers la școală, am comunicat cu prietenii. Sarcina nu m-a împiedicat să învăț: n-au fost probleme cu învățătura nici înainte, nici în timpul sarcinii și nici după nașterea copilului.

Spre uimirea doctorilor, sarcina și nașterea au decurs normal. Am născut în a 38-a săptămână de sarcină. Fetița mea a avut la naștere 2,8 Kg și 44 cm lungime. Și eu și micuța ne-am simțit minunat și după patru zile ne-au dat drumul acasă.

Persoane cunoscute și chiar necunoscute ne-au ajutat cu îmbrăcăminte, căruț și alte lucruri necesare micuței.

Am adunat trusou pentru fetița mea încă din timpul sarcinii; spre surprinderea mea unii cunoscuți și chiar necunoscuți m-au ajutat cu îmbrăcăminte, căruț și alte lucruri necesare micuței, iar acum fetița mea este îmbrăcată ca o prințesă.

Tatăl copilului meu are 17 ani. El învață să devină doctor și deja lucrează cu jumătate de normă în spital. Ne-am căsătorit când fetița avea patru săptămâni, iar curând o să ne mutăm în casa noastră – o garsonieră.

Cu peste 100 de ani în urmă, multe fete de vârsta mea se căsătoreau, nășteau copii și acest lucru nu șoca pe nimeni. Acum oamenii trăiesc numai pentru ei și nu vor să facă loc în viața lor copiilor deja concepuți, întrucât se tem de probleme. Pe mine greutățile nu mă sperie deoarece, după părerea mea, cel mai important lucru este să procedezi după cum îți dictează conștiința. Știu că Dumnezeu nu mă lasă dacă voi proceda corect: nu ca o egoistă cu gândul numai la propriile interese, cum face majoritatea fetelor de vârsta mea, ci ca o mamă; dacă s-a întâmplat să rămân însărcinată, atunci responsabilitatea pentru noua viață trebuie să îmi aparțină.

147098.p 262x350 „Eu am hotărât: Nici nu poate fi vorba de avort” – Istoria unei fapte curajoaseBineînțeles, eu nu instig fetele de vârsta mea să intre în viața adultă – acest lucru îl fac medicul și profesorul când ne adună și ne fac educație sexuală. Dacă tot ce este adult este ușor, accesibil și nepericulos, atunci nouă, copiilor, ne încolțește dorința de a încerca acest lucru și când apare posibilitatea, nu orice adolescent poate sta departe de ispite; atunci apar sarcini neplanificate care, deși neplanificate, sunt cât se poate de reale. Realitatea se manifestă astfel că pe lume apare o nouă viață, pe care nu avem dreptul s-o întrerupem.

Acum, eu și cu Alina, mergem la școală până la prânz. O hrănesc și o schimb în recreații fără probleme. În prima parte a zilei ea doarme de obicei, iar dacă se trezește stă liniștită, uitându-se la jucăriile atârnate de căruț și nu mă deranjează nici pe mine, nici pe ceilalți din clasă.

Fetița este la fel de liniștită ca mine și soțul meu: nu țipă atât timp cât nu este flămândă. Când eram însărcinată, mulți mă speriau, pe lângă altele, și cu faptul că nu voi mai avea timp liber. Dar nu s-a întâmplat așa: am timp pentru toate – și pentru învățat și pentru odihnă. În plus toți cei care s-au pronunțat categoric împotriva nașterii copilului, acum o adoră pe Alina: bunicile sunt foarte încântate de nepoată și propun să aibă grijă de ea. Însă micuța nu mă încurcă cu nimic: dacă vreau să merg la plimbare, în sala de sport (îmi place voleiul, handbalul, atletismul) sau în vizită la vreo prietenă, de obicei o iau cu mine. Mi-e foarte bine împreună cu ea și viața mea, care înainte era fără vreun țel, acum a căpătat sens. Am devenit mult mai responsabilă și serioasă. Este greu de crezut, dar acum viața mea este mai ușoară. Fiica mea parcă a pus lucrurile în ordine: ceea ce înainte era de neînțeles sau fără importanță pentru mine, acum a căpătat sens”.

31
aug.
14

Rugăciuni pentru ajutor la învăţătură

881Rugăciune pentru elevi de şcoală

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; ascultă cererea robului Tău… dă-i crier luminat, minte ageră, judecată grabnică, dreaptă, adevărată şi luminată, ca să poată răspunde cu duh de convingere, drept şi înţelegător la întrebările puse de profesorii lui, şi să reuşească cu bine în toate după voia Ta şi binele lor; ca Bine să Te Cuvântăm, în veci: Amin.

Rugăciunea învățăceilor

Dumnezeule preasfinte, izvor de nemărginită înțelepciune și bunătate, făcător al tuturor celor văzute și nevăzute, ascultă rugăciunea noastră, ce înălțăm către Tine cu multă umilință, întărește, Bunule, pe cârmuitorii noștri bisericești și lumești. Dă-le lor să cugete cele bune și folositoare pentru Biserica și Țara noastră. Apară-i de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, ca să ne poată îndrepta pe calea propășirii, cu pace și dragoste.

Iară nouă, umiliților, luminează-ne mintea ca să înțelegem învățăturile ce ni se dau și întru toate și de-a pururea să păzim poruncile Tale și să facem voia Ta cea sfântă,-ca, astfel, să putem fi folositori nouă înșine, părinților, fraților, surorilor și poporului în mijlocul căruia trăim,- să aducem bucurie și mulțumită învățătorilor și făcătorilor noștri de bine,- și să plinim toate îndatoririle către țară, către obște, către familie și aproapele nostru. Primețte plecarea genunchilor și rugăciunea ce o facem, ca pe o tămâie binemirositoare înaintea Ta.

Trimite harul Tău asupra noastră și ne învrednicește să trecem cu bună rânduială vremea învățăturii. Povățuiește-ne să umblăm și să lucrăm cu înțelepciune în tot cursul vieții noastre, ca de noi și prin noi să se slăvească Preasfânt numele Tău în veci. Amin.

Rugăciunea pentru copiii ce nu pot lesne învăța

Această rugăciune poate fi rostită și de orice părinte pentru copilul său sau chiar de însăși copilul care este în cauză. În acest caz credinciosul trebuie numai să evite cuvintele care trebuiesc rostite de preot, le vom menționa prin culoare roșie.

Preotul face inceputul:

Binecuvantat este Dumnezeul nostru totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

În caz că nu este preotul credinciosul spune:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Apoi:

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Apoi aceste tropare, glasul al 6-lea:

Precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit, Mântuitorule, pace dându-le lor, vino și la noi și ne mântuiește.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Duhul Tău cel Sfânt, Hristoase Dumnezeule, pe ucenicii cei necărturari i-a arătat învățători și, prin unirea limbilor cele cu multe graiuri, a surpat înșelăciunea, ca un atotputernic.
şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

Cu graiuri străine ai înnoit, Hristoase, pe ucenicii Tăi, ca prin ele să Te propovaduiască pe Tine, Cuvântul cel fără de moarte și Dumnezeu, Care dai sufletelor noastre mare milă.

Precum și:

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvîntată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mîntuim prin tine din nevoi, că tu eşti mîntuirea neamului creştinesc

Apoi de este preot citeste deasupra capului copiilor aceste Rugăciuni:

Domnului să ne rugăm.

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce Te-ai sălășluit în inimile cele curate ale celor doisprezece Apostoli, prin harul Preasfântului Duh, Care S-a pogorât în chipul limbilor de foc și a deschis gurile lor de au început a grăi în alte limbi, însuți, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, trimite același Duh Sfânt al Tău peste acest copil (N), și sădește în urechile inimii lui Sfânta Scriptură, cea însuflată de Tine prin puterea Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Domnului sa ne rugăm.

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce Te-ai sălăsluit și ai luminat inimile celor două­zeci și patru de bătrâni, ale sfinților Tăi ucenici și apostoli, ale sfinților apostoli și evangheliști: Ma­tei, Marcu, Luca și Ioan; Cel ce ai învățat și ai lumi­nat pe Sfântul Ștefan, întâiul mucenic, însuți și acum, Doamne, luminează inima robului Tău (N). Pentru rugăciunile preabinecuvântatei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioa­rei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; ale cinstitului și măritului prooroc, înainte-mergătorului și Botezatorului Ioan; ale sfinților, mă­riților și întru tot lăudaților Apostoli; ale Sfântului Apostol Matia; ale sfinților mucenici: Agapie, Procopie și Filip și ale tuturor sfinților. Că Tu ești lumi­narea sufletelor și a trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcă­torului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Dupa aceea, ectenia: Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule…

Apoi apolisul.

De nu este preot, credinciosul rostește aceste rugăciuni

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce Te-ai sălășluit în inimile cele curate ale celor doisprezece Apostoli, prin harul Preasfântului Duh, Care S-a pogorât în chipul limbilor de foc și a deschis gurile lor de au început a grăi în alte limbi, însuți, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, trimite același Duh Sfânt al Tău peste acest copil meu acesta(N), și sădește în urechile inimii lui Sfânta Scriptură, cea însuflată de Tine prin puterea Sfântului Duh.

şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce Te-ai sălăsluit și ai luminat inimile celor două­zeci și patru de bătrâni, ale sfinților Tăi ucenici și apostoli, ale sfinților apostoli și evangheliști: Ma­tei, Marcu, Luca și Ioan; Cel ce ai învățat și ai lumi­nat pe Sfântul Ștefan, întâiul mucenic, însuți și acum, Doamne, luminează inima robului Tău și a copilului meu(N). Pentru rugăciunile preabinecuvântatei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioa­rei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; ale cinstitului și măritului prooroc, înainte-mergătorului și Botezatorului Ioan; ale sfinților, mă­riților și întru tot lăudaților Apostoli; ale Sfântului Apostol Matia; ale sfinților mucenici: Agapie, Procopie și Filip și ale tuturor sfinților. Că Tu ești lumi­narea sufletelor și a trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcă­torului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

31
aug.
14

“Iar am supărat pe Dumnezeu!”

Paisie-OlaruPărintele Paisie, zăcând în ultimii săi ani în pat, cu un picior rupt, fără vedere, din cauza unei duble cataracte la ochi, şi aproape surd, la vârsta lui de peste 90 de ani, ori de câte ori avea câte o tulburare sau durere sau mâhnire, el se ruga şi plângea, zicând în taină: “Iar am supărat pe Dumnezeu!”

Apoi striga încet, cu lacrimi: “Iartă-mă, Doamne, că mult Te-am supărat! Măicuţa Domnului, nu mă lăsa că nu mai am nici o putere! Încotro s-apuc şi unde să mă duc? Te aştept, Iisuse bun, Te aştept aici, plângând în drum!…”

Ucenicul, vâzând durerea părintelui, plângea şi el de mila lui. Dar bătrânul nu ştia că este în chilie. Apoi iar se însenina la faţă, se însemna de trei ori cu Sfânta Cruce, îşi ştergea lacrimile cu un prosop şi continua să se roage în taină cu rugăciunea inimii, clătinându-şi uşor capul între perne.

Extras din Părintele Paisie Duhovnicul, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Mitropoliei Moldovei şi Bucuvinei, 1993

31
aug.
14

Perversiunile sexuale între soţ şi soţie

just-marriedDin păcate trebuie să discutăm despre acest subiect, deşi am tot evitat să-l abordăm. Perversiunile sexuale care apar în relaţiile intime între soţ şi soţie sunt o problemă reală cu care se confruntă chiar şi credincioşii bine ancoraţi în viaţa Bisericii, şi mulţi sunt curioşi să afle ce părere are Biserica şi Dumnezeu despre acest lucru.

Când discutăm despre perversiunile sexuale nu ne referim la vreun act de violenţă între soţi sau la vreo siluire a voinţei, ci facem referire la toate acele manifestări anormale din timpul relaţiilor intime, manifestări care se desfăşoară sub oblăduirea consensului dintre soţi. Nu e cazul să detaliem şi să exemplificăm aceste manifesări anormale pentru că am umple articolul de mizerii şi am putea sminti pe cei care sunt mai mici sau care nu sunt vizaţi de această problemă.

Totuşi aş vrea să amintesc o singură problemă pe care am auzit-o discutându-se pe buzele unor creştini: “E păcat să faci sex oral cu soţul sau soţia ta?”. Am auzit şi argumente pro şi contra, şi mai jos le voi enumera pe cele pro ale acestei practici.

Unii spun că relaţia de iubire exprimată prin actul sexual dintre soţ şi soţie este un moment foarte intim şi tot ce se întâmplă rămâne doar între ei; nimeni n-are voie să se bage şi să dea sfaturi. Tot aceste persoane susţin că bărbatul şi femeie îşi pot exprima dragostea în orice fel vor, atât timp cât sunt deacord amândoi cu ceea ce se întâmplă. Nici duhovnicul nu poate impune un comportament sexual între soţi, ci poate da doar sfaturi în linii mari, pentru că fiecare relaţie este diferită iar probleme sunt foarte delicate.

Sunt deacord că nu poţi merge la duhovnic să-l întrebi până unde poţi să mergi cu mângâiatul soţiei tale sau ce gesturi ai voie şi ce gesturi nu ai, dar asta se întâmplă pentru că relaţiile intime între soţi sunt manifestări normale al firii umane, binecuvântate de Dumnezeu, pornind din fiinţa noastră. E ca şi cum te-ai duce la duhovnic să-l întrebi cum să mănânci sau pe ce parte să dormi în pat. Se presupune că un om normal îşi va exprima iubirea din cadrul actului sexual în mod firesc, prin iubire şi gesturi tandre, prin blândeţe şi răbdare, şi nu prin egoism, manipulare, condiţionare sau brutalitate.

Perversiunile sexuale sunt devieri de la comportamentul firesc din timpul relaţiilor intime şi iau forma unor gesturi care au ca scop direct obţinerea plăcerii grosso-modo.

Poate unii ar spune că manifestările pe care le numim noi perversiuni sexuale sunt tot o formă de a face dragoste, şi nu pot fi considerate un păcat, deci o deraiere de la firesc.

Înainte de a începe să argumentez de ce cred eu că aceste gesturi sunt un păcat, vreau să vă spun că am citit undeva că o actriţă de filme porno spunea că pornografia a apărut doar din cauza bărbaţilor, şi că ei sunt motorul acestei industrii. Dacă ar fi spus-o altcineva poate l-am fi putut contrazice, dar o zice o femeie care a făcut sex cu sute de bărbaţi, a participat la toate perversiunile, a văzut reacţiile tuturor participanţilor din platoul de filmare şi după ani de zile a tras o concluzie din tot ce a simţit ea. Deci aceasta este o concluzie care are în spate o experienţă din culise.

Nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată, dar gesturile din timpul actului sexual a doi soţi care n-au privit niciodată vreun material pornografic sunt clar diferite de gesturile şi manifestările celor care au văzut astfel de filme. În lista lungă de efecte negative ale fenomenului pornografiei asupra oamenilor se înscrie şi această imitare inconştientă în actul sexual a gesturilor pe care le-ai văzut în filme, şi implicit a perversiunilor de acolo.

Doi tineri căsătoriţi care n-au fost atinşi de pornografie se vor comporta mult mai tandru şi mai delicat, în limitele normalităţii, decât alţi doi care au fost afectaţi negativ de desfrânarea promovată la tot pasul în mass-media. Bunica unui prieten îi povestea că atunci când s-a măritat, ea nu ştia ce să facă cu soţul ei, neavând nicio idee de cum de desfâşoară actul sexual. Atât era de curată iar fecioria şi nevinovăţia ei nu au reprezentat un handicap pentru mai târziu ci din cotra: şi-a păstrat cu uşurinţă fidelitatea faţă de soţul ei.

Astfel, o primă concluzie ar fi că perversiunile sexuale apar în sânul familiei pentru că mai întâi s-au instaurat la nivel mental, la nivel de dorinţă, cel în cauză sperând că, imitându-le, îşi va creşte considerabil gradul de plăcere obţinut. Aş tinde să cred că bărbaţii sunt mult mai uşor de influenţat pentru că lor le fug ochii pe stradă după fete, pe panourile publicitare cu trupuri dezgolite, pe reviste şi pe internet unde pot vedea orice scena de sex îşi doresc. Femeile sunt mult mai sensibile, apreciind gesturile tandre de iubire mai mult decât manifestările grosiere promovate prin filme porno, şi tocmai din acest motiv ele nu sunt mari consumatoare de pornografie, în orice formă ar fi ea. Marii consumatori sunt însă bărbaţii.

Se întâmplă adesea ca perversiunile sexuale să apară în viaţa soţilor atunci când relaţiile intime normale nu-i mai satisfac, îi plictisesc, dorindu-şi mai multă plăcere. Monotonia din patul matrimonial are ca şi cauză neînfrânarea soţilor în perioadele de post şi în sărbători.

Urmând zilelor de post ale Bisericii soţii vor avea relaţii intime doar în 4 zile din săptămână, miercurea şi vinerea fiind post iar duminica zi de sărbătoare. Se întâmplă uneori să apară şi alte sărbători în timpul săptămânii şi numărul zilelor să se scurteze şi mai mult. La toate acestea se adaugă cele patru posturi de peste ani şi marile sărbători ale Bisericii şi astfel vom vedea că dintr-un an întreg un întreg soţii se cade să se înfrâneze mai mult de jumătate.

Pentru unii poate e o nebunie, dar pentru cei care trăiesc în viaţa Bisericii zi de zi ştiu şi simt că tare înţelept este Dumnezeu care a aşezat lucrurile astfel. E aşa de bine încât nici nu ai timp să te plictiseşti dar nici nu rămăi prea mult timp departe de soţul sau soţia ta. Înfrânarea din timpul postului te ajută să apreciez orice gest al soţiei tale, orice privire, atingere şi mângâiere. În comparaţie cu nimic orice altceva înseamnă mult. Înfrânarea te ajută să fii normal, să reacţionezi normal şi să nu recurgi la gesturi nefireşti. Înfrânarea te ajută să-ţi preţuieşti soţia ca persoană pe care o iubeşti şi care te iubeşte.

Pervesiunile sexuale sunt o forma materială de exprimare a egoismului propriu. În perversiunile sexuale cauţi plăcerea şi percepi totul la nivel carnal, pierzându-se acea ruşine şi pudoare care împodobeşte firea fiecărui om.

Sexualitatea, în viaţa de familie, este doar o etapă de trecere spre iubirea desăvârşită şi nu un scop în sine. Sexualitatea îi ajută pe soţi să se apropie, să treacă mai uşor peste momentele grele. Prin actul intim soţii împreună cu Dumnezeu dau viaţă copiilor. Copilul este întruparea iubirii celor doi soţi, el contribuind şi mai mult la unirea lor.

Un alt motiv al apariţiei perversiunilor este şi protejarea în timpul actului sexual prin prezervative şi anticoncepţionale. Dacă soţii nu s-ar feri să mai facă copiii atunci ar conştientiza că fiecare act sexual are miză, are o finalitatea concretă, şi atunci gesturile lor ar fi altele. Dar poate mai mult decât acest lucru, protejarea din timpul relaţiilor intime îndeamnă la un libertinaj sexual şi mai mare, soţii ne-mai-având restricţii de niciun fel.

Soţii care au un copii şi care nu se protejează vor fi mai reticenţi să aibă relaţii sexuale atât de des, bine ştiind că naşterea şi creşterea copiilor este o cruce iar un alt copilaş ar însemna o responsabilitate şi mai mare. Astfel, relaţiile intime normale, neprotejate, îndeamnă tot spre înfrânare iar înfrânarea domoleşte aprinderea firii din noi.

Trebuie totuşi să precizăm că pentru oamenii care nu cunosc iubirea şi grija lui Dumnezeu faţă de noi şi nu participă la viaţa Bisericii aceste argumente poate că nu vor avea efect. Pentru ei trebuie să aducem argumente şi mai puternice pe care le şi avem, însă nu este cazul acestui material.

Dar noi toţi ceilalţi ar trebui să ştim că sexul oral şi toate celelalte gesturi urâte sunt un păcat pentru că pervertesc firea umană, legând-o şi mai mult de trup. Trupul este templul al Duhului Sfânt iar noi prin toate aceste urâciuni îl facem casă a diavolului.

Nu uitaţi că perversitatea cere şi mai multă perversitate, astfel că repetarea ei te va duce în aceeaşi stare ca înainte de a le face: dorinţa de a avea şi mai multă plăcere, şi într-un alt mod mai deviat de la normal. Setea de veşnicie din om este greşit dirijată în căutarea plăcerii, pentru că niciodată nu ne vom sătura, vom vrea şi mai mult… şi mai mult. Agresivitatea gesturilor poate duce astfel pâna la violenţă sau maltratări, şi totul în numele iubirii.

Fanteziile şi perversiunile sexuale sunt adesea un motiv de a pofti o altă femeie sau un alt bărbat, ajungându-se la adulter, apoi la certuri, divorţ, familii destrămate, copii crescuţi anormal, etc.

Nu trebuie multă teorie, conştiinţa îţi spune dacă faci bine sau nu în orice gest al tău din actul de iubire cu soţul/soţia ta.

Părintele meu duhovnic are o vorbă: “Măi, aveţi grijă, să nu-şi bată joc diavolul de voi!”

Perversiunile sexuale opresc de la împărtăşirea cu Sfânta Împărtăşanie şi trebuiesc mărturisite ca păcate părintelui duhovnic. Dacă veţi vi atenţi la rugăciunile de la “molitfa” înainte de spovedanie veţi observa că se face referire şi la aceste perversiuni.

31
aug.
14

Arhimandrit Daniil Gouvalis: “Atâta timp cât nu se face nici un ritual religios, cifra 666 nu are nici o semnificaţie”

fd3Adesea, în ultimii ani, creştinii întreabă ce atitudine trebuie să aibă faţă de 666. Duhovnicii şi, în general, clericii, sunt adesea întrebaţi despre aceasta. În anumite momente, episcopii chiar au fost nevoiţi să dea enciclice speciale pentru turma creştinilor.

Trebuie să spunem că subiectul privind cifra 666 trece prin două faze. O gravitate şi o semnificaţie are prima fază şi o alta, a doua fază.

În prima fază, cifra 666 o întâlnim ici şi colo, fie pe monede, fie pe haine sau vase, fie pe buletinele unor organizaţii, fie pe calculator etc.

În cea de-a doua fază, cifra 666 va avea sens pur religios şi va fi legată de poziţia religioasă a fiecăruia dintre noi. Ea va arăta că este primită credinţa în dumnezeirea proorocului mincinos, că este adoptat ritualul şi închinare înaintea sa. Atunci proorocul mincinos va încerca să îi convingă pe toţi să îl accepte ca stăpân, ca domn şi dumnezeu. Desigur, însemnarea sau pecetluire cu numărul 666 se va face în bisericile antihristului de către preoţii săi, în cadrul unei ceremonii religioase oficiale. Nu trebuie să ne scape această distincţie între faze. Cât timp ne aflăm ii prima fază, nu merită să pornim lupta împotriva faptului că cifra 666 se află pe o sticlă, pe o oală sau pe o cămaşă. Să nu ne temem acolo unde nu avem a ne teme de ceva. Ce importanţă are faptul că este pe o bancnotă? Noi cumpărărm cu acea bancnotă cinci cărţi de suflet folositoare pe care le împărţim unor oameni care astfel se mântuiesc. Ce importanţă are faptul că pe o cartelă de transport se află cifra 666? Nu cumva luarea şi folosirea acestei cartele au folosit la o acţiune religioasă?

Dacă Cezarul, adică statul, doreşte să pună ici şi colo, la vedere sau mai ascuns, numărul 666, să fie sănătos. N-are decât. Atâta timp cât aceasta nu are legătură cu vreo pretenţie de natură religioasă, ne este indiferent. «Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu» (Matei 22, 21).

Să mai fim atenţi şi la aceasta. Un creştin are paşaport şi călătoreşte în mai multe ţări. Inevitabil, pe paşaport i se vor pune diferite ştampile. Multe dintre ele au embleme şi semne musulmane, atee, idolatre, budiste etc.. Şi ce-i cu asta? A păţit creştinul ceva? Acelaşi lucru este valabil şi în ce priveşte timbrele pe care le folosim când trimitem scrisori.

Prin urmare, nu trebuie să ne înfricoşăm de lucruri neînsemnate şi care nu-şi au acum locul. Să nu cădem victime unei astfel de temeri. Există oameni, cu diferite obiective şi interese care caută să semene în sufletele creştinilor o frică prematură şi tulburare sufletească. După aceea, exploatează foarte bine situaţia creată şi le iau acelor oameni toată averea. Ba chiar unii reuşesc să convingă o mulţime de creştini să le dea bani ca să cumpere terenuri potrivite unde să ridice case în care să se refugieze în vremea antihristului! Şi încă spun că venirea antihristului este foarte aproape. Aşa că cei păcăliţi trebuie să dea imediat mari sume de bani!…

Unii, excesiv de «ortodocşi», n-au altă treabă decât să cultive o frică prematură şi neîntemeiată. Atâta timp cât nu se face nici un ritual religios, cifra 666 nu are nici o semnificaţie. Conform tradiţiei apostolice a Bisericii noastre, semnarea cu cifra 666 se va face, aşa cum am spus, în cadrul unui ritual religios oficial. Însă aceasta nu s-a petrecut încă.

Va trebui însă să susţinem cele spuse şi cu texte consacrate. De aceea trimitem la scrierile Sfântului Ipolit al Romei, care menţionează numeroase tradiţii apostolice. Să vedem ce scrie: «I-a trimis Domnul pe Apostoli la toate neamurile, iar el (antihristul) la fel îşi trimite apostolii săi mincinoşi. Mântuitorul a adunat oile risipite. Tot aşa şi antihristul adună poporul risipit al ideilor. A pecetluit Domnul pe cei ce cred în El. Şi antihristul va face la fel» (Despre Hristos şi despre antihrist, 6).

Peceţile pe care le dă Domnul creştinilor sunt Botezul şi Mirungerea. În Vechiul Testament era tăierea-împrejur. Desigur, este vorba despre ritualuri religioase oficiale. Sfântul Ipolit subliniază, aşadar, că şi antihristul va lucra în acelaşi fel – «şi el va face la fel». Adică, primirea pe mână sau pe frunte a ei 666 va constitui un ritual oficial, o taină a anti-botezului şi a anti-mirungerii, a anti-bisericii antihristului. Aceasta va arăta vădit că individul respectiv l-a primit pe antihrist ca dumnezeu adevărat şi ca mântuitor.

Să cunoaştem bine lucrurile. Să nu facem ce spun toţi nepricepuţii. Există unii ce propovăduiesc că deja s-a născut mesia cel mincinos. Ba chiar susţin că știu numele său, data naşterii şi data apariţiei sale. Dragi cititori, cei ce dau date cronologice în privinţa celor de pe urmă, fiţi încredinţaţi că sunt rătăciţi sută la sută. Fie şi numai precizarea unei date exacte constituie indiciu fără greş după care identificăm rătăcirea. Din sec. I d.Hr. şi până astăzi au tot apărut oameni preziceau, cu date, evenimente eshatologice. Toţi s-au dovedit rătăciţi. Nimeni nu poate spune date exacte. Poate antihristul va veni în cincizeci de ani, dar poate apărea şi în trei mii de ani. Aceasta numai Dumnezeu o cunoaşte.

Printr-o stranie coincidenţă, toţi cei ce în trecut vesteau date eshatologice, erau membri ai unor schisme sau secte.

Neîndoios, în zilele noastre se dezvoltă o eshatologie maladivă. În enciclica sa, Mitropolitul Antim de Alexandroupolis, exprimă aceasta foarte plastic: «Dacă toate aceste zvonuri răspândite şi dacă toată «teologia» iresponsabil circulând în popor despre antihrist şi 666 ar fi fost cât de puţin adevărate, credeţi că Bisericile Ortodoxe recunoscute, din întreaga lume, ar fi rămas nepăsătoare şi n-ar fi spus nimic? Atâtea sinoduri, atâtea facultăţi de teologie, atâţia clerici, atâţia oameni cucernici şi sfinţi nu ar fi spus nimic?».

Într-o publicaţie cu conţinut religios s-au publicat următoarele: «Atenţie la exegeţii improvizaţi ai proorocirilor şi ai Apocalipsei… Se remarcă la aceştia contradicţii flagrante, interpretări şi răstălmăciri, cugetări şi idei aberante, care ajung la extremisme, ducând chiar la despărţirea familiilor. Şi cel mai trist este că se publică numeroase lucrări, cărţi, reviste şi altele, care îi fac pe cititori să devină fanatici, provocând confuzie şi tulburând conştiinţe… Numărul 666 nu ucide şi nici nu poate vătăma pe nimeni. Nimeni nu se leapădă de Hristos şi de sufletul său, dacă nu o face în chip voit, după cum ne spune Sfântul Cosma Etolianul. Credinţa nu este un număr teoretic, ca să poată fi distrusă şi anulată automat de un alt număr. Credinţa este legătura noastră nemijlocită şi vie cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi, când suntem legaţi de El în smerenie şi dragoste, absolut nici o forţă nu ne poate despărţi de El şi nu ne poate vătăma» («Orthodoxos Typos», 21. 11. 1986).

Trebuie să pricepem că forţa răului este un lucru profund, o dimensiune ce priveşte cele lăuntrice şi nu cele exterioare. Poate omul să-şi umple de însemne creştine toate obiectele pe care le foloseşte – cartea de identitate, paşaportul carnetul de sănătate, carnetul de depuneri, etc…. poate pune cruci pe ele… şi totuşi, gândurile sale, sentimentele şi dorinţele sale să lucreze răul.Pe dinafară pare creştin, însă lăuntric s-a robit păcatului. Aşadar, ce folos?

Când însă vom intra în a doua fază a lui 666, atunci când va fi întemeiată noua religie cu un nou dumnezeu, şi când se va pretinde un nou botez, atunci lucrurile se vor schimba. Atunci666 nu va mai fi o simplă cifră, ci un om-satană, care va face pe dumnezeul, care va săvârşi un ritual religios şi îi va pecetlui (însemna) pe închinătorii lui cu numărul menţionat. Atunci 666 va însemna mărturisirea divinităţii antihristului şi primirea ritualului botezului și ungerii de către clerul dumnezeului mincinos. Atunci, dacă primeşti numărul 666, te lepezi de adevăratul Mesia şi te închini, religios, unui hristos mincino­şi atunci, antihristul nu se va mai interesa dacă 666 este pus ici şi colo, indiferent unde, ci va voi să fie marcat, însemnat pe trupul omului, în cadrul unui ritual religios.

Se înţelege de la sine că adevăratul creştin nu va primi niciodată acest număr satanic. Ci îl va lepăda, deşi se aşteaptă la consecinţe dintre cele mai grave, chiar de-ar fi să moară.

Aici însă trebuie iar să menţionăm ceva. Dacă în această a doua fază, te apucă trei-patru bărbaţi puternici, te imobilizează şi, cu de-a sila, te pecetluiesc cu semnul (antihristului), tot nu se întâmplă nimic rău. Lăuntric vei rămâne neatins şi nevătămat. Chiar de ţi-ar însemna pe tot trupul numele sau numărul fiarei, nu vei fi vătămat. În sufletul tău va flutura tot steagul lui Hristos, iar buzele tale vor cânta «Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos».

Dacă noi, creştinii, am prinde un ateu sau un om ce s-a lepădat de Domnul, om a cărui lume lăuntrică este sălaş satanei, chiar dacă l-am însemnat cu crucea pe tot trupul, cu peşti, cu cifra 888, cu iniţialele HS sau cu literele A și Ω, la nimic n-ar folosi. Căci contează doar voinţa. Iar voinţa izvorăşte din adâncurile fiinţei noastre. Jocul se joacă în profunzime şi nu la suprafaţă. De aceea şi David spune «duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele». Prin urmare, trebuie să voieşti a-L urma pe Hristos. Inima ta trebuie să-ţi ceară aceeasta. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa antihristului.

Întotdeauna accentul trebuie să cadă pe controlul inimii. Să ne întoarcem voința şi dragostea către Dumnezeul nostru, şi să nu stăm să cercetăm dacă pe bancnota de 5.000 de drahme este marcat numărul 666. Ţelul nostru este să ne sădim în grădina inimii florile blândeţii, răbdării, cumpătării, smereniei şi dragostei. Astfel, fiinţa ni se umple de lumina lui Hristos. Şi-această lumină alungă departe tot întunericul aşternut de lumea antihristului.

Faptul că în zilele noastre vedem că numărul 666 este tot mai prezent, nu trebuie să ne facă să ne gândim doar la lucruri rele. Situaţia aceasta are şi ceva aspecte pozitive. Acceptăm faptul că, pe ce se înmulţeşte în jurul nostru apariţia numărului 666, ne apropiem de vremea celui fară de lege, deşi nimeni poate stabili cu exactitate momentul cronologic al evenimentului. Ştim însă, in a doua Epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Tesaloniceni, că apariţia sa echivalează cu o garantare a celei de-a doua veniri a Domnului – «până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării» (II Tesaloniceni 2, 3).Mai întâi vine lepădarea prin antihrist şi apoi a doua venire a lui Hristos.

Aici unii interpretează greşit. Susţin că întâi este vremea lepădării de credinţă, a apostaziei, şi apoi cea a antihristului. Explicaţia corectă este aceea că vremea antihristului se identifică cu cea a apostaziei. Scrie Theodoret Cyrul: «Lepădare l-a numit pe însuşi antihristul, luând numele de la lucru şi dându-i-l lui» (Erminia la II Tesaloniceni). Şi altundeva: «Apostazie numeşte însăşi prezenţa antihristului». Acelaşi lucru îl susţine şi Fericitul Augustin. El identifică apostazia cu antihristul, pe care îl numeşte apostat (Despre cetatea lui Dumnezeu 20, 19). Şi Teofilact al Bulgariei interpretează la fel: «Nu va veni – spune – a doua venire (Parasia) a Domnului, dacă nu va veni mai întâi lepădarea de credinţă, adică antihristul. Şi l-a numit «lepădare de credinţă» (apostazie), fiindcă este el însuşi apostazia şi pe mulţi îi va îndepărta de Hristos, putând a-i îndepărta chiar şi pe cei aleşi» (Erminie la II Tesaloniceni).

Odată cu venirea antihristului, se apropie a doua venire a lui Hristos (Parusia), cea mult aşteptată de creştini. Atunci va începe a se trâmbiţa: «Domnul este aproape» (Filipeni 4, 5). Domnul se apropie şi nu întârzie. Vine în slavă să-i ia pe ai Săi în cămara de nuntă a negrăitei bucurii.

Propoziţia: «Ei vor porni război împotriva Mielului», dă impresia că ar avea o legătură cu legile Consiliului Europei ce contravin credinţei şi moralei creştine. De exemplu, scoaterea desfrâului de sub incidenţa legii, libertatea avorturilor, libertatea pornografiei, protejarea homosexualilor şi altele asemenea.

Mulţi zâmbesc, poate, la gândul că ar putea fi o legătură între Europa Unită şi antihrist, însă cine a studiat cu atenţie Cartea Proorocului Daniel, îr paralel cu Apocalipsa, acceptă cu uşurinţă această idee. La Daniel, marile împărăţii de pe pământ, cea a Babilonului, cea a Perşilor, cea a succesorilor lui Alexandru, cea romană, sunt prezentate ca fiare. Citiţi capitolul 7. De asemenea, împăraţii sunt reprezentaţi ca nişte fiare cumplite. În capitolul împăratul perşilor este reprezentat ca un berbec înfricoşător, iar Alexandru cel Mare ca un ţap groaznic.

Având în vedere toate acestea, cumplita fiară a Apocalipsei, cu cele zece steme împărăteşti, nu poate să reprezinte decât o împărăţie puternică a zilelelor de pe urmă. Ba chiar o «împărăţie» puternică, alcătuită din mai multe împărății separate, simbolizate de cele zece steme.

Situaţia actuală arată că superputerea viitorului va trebui să fie Comunitatea Europeană, doar dacă nu cumva într-un viitor mai îndepărtat va apărea o nouă conjunctură şi se va ivi o altă «împărăţie».

Dacă însă apariţia celui fără de lege este legată direct de Comunitate Europeană (azi Uniunea Europeană), atunci se clarifică şi un pasaj dificil din Apocalipsa, privitor la două cetăţi; în anii antihristului se vorbeşte despre «oraşul cel mare», precum şi despre «Babilon, cetatea cea mare».

Antihristul, ca stăpân religios, îşi va avea sediul la Ierusalim – oraşul prin excelenţă. Ca lider al Europei Unite, adică în calitate de lider politic, îşi va avea sediul în oraşul în care îşi va avea sediul atunci Parlamentul Europei.

În orice caz, «oraşul cel mare» de la 11, 8 este, neîndoios, Ierusalimul. Reproducem aici fragmentul respectiv: «Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor» (Apocalipsa 11,8). Desigur, Domnul a fost răstignit la Ierusalim.

Iar celălalt oraş, «Babilon, cetatea cea mare», este Roma. Dar Roma din vechime, capitala antihristului imperiului roman, preînchipuie pe teritoriul european tot capitala Europei Unite, care Europă, după unii comentatori a Apocalipsei, evoluează aşa cum am spus, foarte sigur, spre o împărăţie anticreştină. Aşa cum aceea a fost sediul împăraţilor romani care au prigonit Creştinismul în prima fază, tot astfel din ea vor ieşi alţi împăraţi şi stăpâni care vor prigoni Biserica Creştină, în ultima sa fază pământească. «Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpânire peste împăraţii rământului» (Apocalipsa 17, 18). «Şi s-a găsit în ea sânge de prooroci şi de sfinţi şi sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ» (Apocalipsa 18, 24). Bărbaţi prooroci ca Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi mii de alţi creştini au fost înjunghiaţi în Roma şi poate ei preînchipuie viitoare junghieri în capitala Europei Unite…

Care va fi capitala politică a statului antihristului nu putem spune cu certitudine. Oricum, în această capitală vor exista multe ministere şi toate conducerile, dotate cu calculatoare uriaşe, ce vor controla orice mişcare pe tot pământul.

Deja există o clădire a Comunităţii Europene în Bruxelles, unde se află cel mai mare computer din lume. Supraveghetorul său, Harry Edelman, evreu, îi spune «fiara». După cum se vede, fără să vrea, prooroceşte. Poate că această «fiară» este menită a sluji altei fiare, cea cu şapte capete. Acest calculator are posibilitatea de a întocmi dosarele a cinci miliarde de oameni, dând fiecăruia număr alcătuit din optsprezece cifre.

Unele versete din Apocalipsă, dacă sunt bine interpretate, dau senzaţia că există o deplasare şi o accentuare a evenimentelor. La început, cel fară de lege va fi liderul Europei Unite, dar apoi va fi liderul unui stat mondial. Iar capitala politică a Europei se va dizolva, astfel încât să fie cinstit Ierusalimul, care va deveni centrul politic şi religios al lumii întregi.

Extras din
Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, Ed. Cartea Ortodoxă, 2006, pp. 378-392
31
aug.
14

Terapeutica desfrânării în Patericul Egiptean

dans-in-ploaie“Desfrânarea este, în general, poftirea sau satisfacerea fără rânduială şi nepermisă de legea morală a plăcerilor sexuale. Desfrânarea se poate săvârşi:
a) în cuget, adică prin închipuiri şi pofte;
b) prin cuvinte şi fapte,
c) după rânduiala firească, când se face în afara căsătoriei,
d)împotriva rânduielii naturale, ca în păcatele sodomiţilor, care este aşezat între păcatele strigătoare la cer,
e) după persoanele care o săvârşesc: desfrânare simplă, incest, adulter şi sacrilegiu.”

“Demonul preacurviei îl sileşte să poftească trupuri diferite. El are mai cu seamă grijă de cei care se înfrânează, pentru ca aceştia, nedobândind nimic, să lase totul baltă. Şi, mânjind sufletul, el îl încovoaie spre trebi mârşave. Ba îl face să spună, ori să asculte tot felul de vorbe ca şi cum lucrul cu pricina ar fi chiar în faţa ochilor lor.”

Desfrânarea este un păcat foarte grav. Patericul îl numeşte cădere, şi aşa cum zice Sfânta Scriptură este păcatul ce îl facem în trup. Din desfrânare se naşte nesocotinţa, orbirea minţii, iubirea de sine, ura lui Dumnezeu, alipirea de cele materiale, groaza de moarte etc.

Desfrânarea este o degradare, o sinucidere şi are ca urmare degradarea trupească, istovirea acestuia, degenerare biologică etc. Din cauza desfrânării suferă neamurile, se nasc copii bolnavi mintal, se înnebuneşte (vezi sifilisul) etc., dar cea mai gravă consecinţă este pierderea mântuirii.

Ca terapeutică, Părinţii Pustiei recomandă:

1. Rugăciunea: “un frate a întrebat pe avva Agathon pentru păcatul curviei şi i-a răspuns aceluia: mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei afla odihnă.” (Agathon, 21); “povestitu-sa despre maica Sara, că a răbdat treisprezece ani, fiind luptată tare de dracul curviei şi niciodată nu s-a rugat să se depărteze războiul de la dânsa, ci mai vârtos zicea: Dumnezeu, dă-mi putere!” (Sara, 1)

2. Postul: “un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: ce voi face, părinte, că pântecele meu mă supără şi nu pot să-l opresc? De aceea zburdă trupul meu. Zis-a lui bătrânul: de nu vei pune întru el frică şi post, nu vei îndrepta paşii tăi pe cărarea lui Dumnezeu,” (VI, 34)

3. Răbdarea: “un bătrân oarecare, l-a văzut pe ucenicul său că este foarte supărat şi necăjit de dracul curviei. Şi i-a zis lui: fiule, vrei să-l rog pe Dumnezeu să se depărteze de la tine şi să te părăsească acel război? Iar el a zis: ba nu, părinte, că de mă şi supăr şi mă necăjesc de acel război şi mă ostenesc muncindu-mă, dar văd din osteneală roada răbdării întru mine. Pentru aceasta mai vârtos te roagă pentru mine, părinte, să-mi dea Dumnezeu răbdare ca să pot purta cu mulţumire această ispită. Zis-a lui bătrânul: acum, fiule, am cunoscut că eşti în sporire şi că mă întreci.” (VI, 5)

4. Nădejdea: “un frate oarecare, ce trăia în Enat, în mănăstirea Alexandriei, a căzut în păcatul curviei şi după cădere, de multa lui scârbă l-a dus pe el vrăjmaşul la deznădăjduire. El mai venindu-şi în fire şi văzându-se biruit de scârbă şi deznădăjduit, singur ca un doctor iscusit fiind, a pus gândul său spre buna nădejde, zicând: crezi în marea milostivire a lui Dumnezeu, că va face şi cu mine păcătosul şi mă va ierta! Iar când grăia el întru sine acestea, diavolii i-au zis: cum ştii tu că îşi va face milă cu tine? Şi le răspundea lor aşa: dar voi cine sunteţi şi ce grijă aveţi, de îşi va face Dumnezeu milă cu mine ori de nu îşi va face? Că voi sunteţi fiii întunericului, ai gheenei şi ai pieirii veşnice, iar Dumnezeu este bun şi milostiv. Voi ce treabă aveţi? Acestea grăindu-le lor fratele au fugit dracii ruşinaţi de la dânsul, neputând să-i mai facă nimic. Iar fratele cu nădejdea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a pocăit şi s-a mântuit.” (VI, 24)lt;/p>

5. Luarea aminte la cauza patimii şi tăierea acesteia: “a zis un bătrân. Dacă curvia se luptă cu trupul tău, vezi din care pricină s-a pornit războiul asupra te şi o îndreptează. Sau din desfătare, sau din somn mult, sau din mândrie, sau de te socoteşti pe tine mai bun decât pe altul, sau ai osândit pe cineva când greşea. Fiindcă afară de acestea nu se luptă omul spre curvie.” (VI, 42)

6. Înfrânarea simţurilor şi a gândului: “s-a dus odată avva Isidor la avva Teofil, arhiepiscopul Alexandriei şi dacă s-a întors la Schit, l-au întrebat pe el fraţii: cum se află. Iar el a zis: cu adevărat, fraţilor, eu faţă de om nu am văzut, fără numai a arhiepiscopului. Iar ei auzind, s-au tulburat zicând: oare, s-au cufundat ei, avvo? Iar el a zis: nu aşa, ci nu m-a biruit cugetul să văd pe cineva. Iar ei auzind s-au minunat şi s-au întărit ca să păzească ochii de răspândire.” (Isidor, 8); “spuneau părinţii despre un bătrân, care mergând pe un drum, a văzut urme de femeie pe nisip, pe lângă drum. Iar el mergând, tot astupa cu piciorul acele urme, zicând: ca nu cumva să le vadă vreun frate neputincios şi din vederea acestora să înceapă a-l supăra gândurile şi războiul curviei.” (VI, 18)

7. Fuga de prilej: “zicea ucenicul lui avva Sisoe, către dânsul: părinte, ai îmbătrânit, să mergem de acum aproape de lume. I-a zis lui bătrânul: unde nu este femeie, acolo să mergem. I-a zis lui ucenicul: unde este loc, care să nu aibă femeie, decât numai în pustie? Deci i-a zis lui bătrânul: la pustie du-mă!” (Sisoe, 3)

8. Fuga de compania sexului opus: “un frate a rugat pe avva Daniil zicând: dă-mi o poruncă şi o voi păzi pe ea! Şi a zis lui: niciodată să nu întinzi mâna ta cu femeie în strachină şi să mănânci cu ea şi cu acestea vei scăpa puţin de dracul curviei.” (Daniil, 2); “zis-a un bătrân: sarea este din apă şi când se apropie de apă, se topeşte şi piere! Aşa şi călugărul, din femeie este născut şi de se va apropia de ea, se va topi şi va pieri.” (VI, 27)

Visul, aşa cum am arătat, este un indicativ al stării în care ne aflăm faţă de această patimă: “mişcările fireşti ale trupului (poluţii nocturne) neînsoţite de imaginii în timpul somnului arată că sufletul este destul de sănătos. Orice încropire de imagini e semn de nevolnicie. Socoteşte feţele fără contur simbolul unei patimi mai vechi, iar cele bine conturate, simbolul unei răni proaspete.”

Pr. Petru Suciu, “Metode psihoterapeutice in Pateric”

 

31
aug.
14

Motanul (Nesfinţii Sfinţi)

171051-2560x1600Ce să mai zic, la noi oamenilor le place să îi judece şi să îi critice pe preoţi. De aceea, pentru mine a fost ceva cu totul neaşteptat când odată, pe vremea când slujeam încă la Mănăstirea Donsk, a venit la mine un enoriaş de-al nostru cu numele Nicolae şi mi-a spus:

– Acum am înţeles: cei mai buni, mai mari, mai răbdători şi mai minunaţi oameni din lume sunt sunt preoţii!

Eu m-am mirat şi l-am întrebat ce anume i-a insuflat asemenea gânduri.

Şi Nicolae a răspuns:

– Eu am un motan. Foarte bun, inteligent, frumos. Dar are o ciudăţenie: când eu şi soţia mea plecăm la serviciu, el se furişează în patul nostru şi, iertaţi-mă, îşi face nevoile acolo. Am încercat prin toate mijloacele să-l dezvăţăm: l-am rugat stăruitor, l-am pedepsit, dar în zădar. În cele din urmă, am construit o adevărată baricadă în jurul patului. Dar când m-am întors acasă am văzut baricada împrăştiată în toate păţile, iar motanul se furişase din nou în pat şi îşi făcuse acolo nevoile. M-am înfuriat atât de tare, încât l-am prins şi pur şi simplu l-am bătut! Motanul s-a supărat atât de tare, încât s-a băgat sub scaun, s-a aşezat acolo şi a început să plângă. De-adevăratelea! Pentru prima dată am văzut aşa ceva, îi curgeau lacrimi din ochi. În timp ce motanul plângea, a venit soţia mea şi s-a repezit la mine:

“Nu-ţi este ruşine? Mai eşti şi ortodox! Nici macar nu discut cu tine, dacă nu te pocăieşti la preot pentru fapta ta sălbatică, josnică, necreştinească”.

Nu mi-a rămas altceva de făcut şi mă mustra şi conştiinţa, aşa că în dimineaţa următoare am mers la mănăstire să mă spovedesc. Şi m-a spovedit egumenul Gleb. Am stat la rând şi i-am povestit tot.

Părintele Gleb, un egumen foarte bun, de vârsta a doua, venit de la Lavra Sfintei Treimi, slujea temporar atunci la Mănăstirea Donsk. De obicei, el stătea la spovedanie sprijinit de analog şi, proptindu-şi barba în pumn, asculta păcatele enoriaşilor. Nicolae i-a destăinuit amănunţit şi sincer trista lui întâmplare. Şi s-a străduit să nu ascundă nimic, aşa că a vorbit mult timp. Iar când a sfârşit, părintele Gleb a tăcut puţin, a oftat şi apoi a spus:

– Mda…Desigur, n-a ieşit bine! Dar ce nu am înţeles eu: acest copt* învaţă la universitate? Ce, ei nu au acolo cămin?

– Care copt? a întrebat Nicolae.

– Păi, cel care stă la voi, despre care mi-ai povestit acum.

– Şi atunci am înţeles – şi-a încheiat Nicolae istoria – că părintele Gleb, care era surd de-o ureche, ascultase smerit timp de zece minute aiureala mea despre motanul care, nu ştiu de ce, stă la noi în apartament şi îşi face nevoile în patul nostru, pe care l-am snopit în bătaie şi care s-a furişat sub scaun, s-a aşezat acolo şi a început să plângă…Şi atunci am înţeles că cei mai mununaţi şi de nepătruns, cei mai răbdători şi mai mari oameni din lume sunt preoţii noştri.

* Copt – reprezentatnt al vechii civilizaţii egiptene; în limba rusă “motan” se traduce prin “kot”, iar egumenul Gleb înţelese “copt”.

Extras din Arhimandritul Tihon Șevkunov Nesfinții Sfinți și alte povestiri, Editura Egumenița, 2013, pg. 360-363
31
aug.
14

Părintele Arsenie Boca: „Dacă nu alăptaţi copii, veţi alăpta cancer”!

mituri-alaptare„Dacă nu alăptaţi copii,veţi alăpta cancer!”

„Nu creşteţi câini creşteţi copii.

Nu vreţi copii? Trăiţi ca fraţii”

În 1941 a venit la Părintele pentru sfat şi un frate al meu Vasile, căsătorit în satul Calbor, lângă Făgăraş. Venise pentru că se gândea că va fi chemat şi el în război şi să primească binecuvântare. Când a ajuns în faţa Părintelui, fără să-i spună cine este, Părintele i-a spus: „Vasile, tu ţi-ai ales avere, nu muiere. Pentru asta vei suferi toată viaţa”. Atât i-a spus. Şi aşa a fost. El îşi luase o fată bogată cu pământ nesfârşit. Când au venit comuniştii, i-au luat şi pământul de sub casa lui. (Pr. Sofonea Ioan, Sibiu)

Eu sunt la a doua căsătorie, binecuvântată şi aceasta de Părintele Arsenie. Când eram căsătorit cu prima soţie, 1-am rugat să mijlocească ca să ne binecuvânteze bunul Dumnezeu cu copii. Apoi i-am spus că soţia avusese două sarcini extrauterine. Dânsul mi-a răspuns: „Minte, mă, dar dacă n-a vrut să alăpteze copii, va alăpta cancer”. Într-adevăr, a murit de tânără, cu cancer la piept. (Dumitru Matronea, Sibiu)

Stăteam cuminte şi aşteptam să-mi vină rândul. Păriniele tuna şi fulgera împotriva păcatului, la creştini, iar eu mă făceam tot mai mică, pe măsură ce mă apropiam de el. Cu epitrahilul tras peste un halat, cu o căciulă pe cap şi cu pantofii încălţaţi în galoşi, Părintele Arsenie catehiza, predica, mustra şi binecuvânta, dezvăluind păcatele fiecăruia, după măsură. Am fost martora unor scene care m-au înfricoşat…

Un bărbat de vreo 50 de ani se arsese pe faţă cu azot şi era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la Părintele, ci doar pentru a- i înmâna un modest pomelnic. Duhovnicul 1-a străpuns cu privirea, după care 1-am auzit spunând: „De ce crezi tu, creştine, că te-ai ars chiar pe faţă, ca să fii respingător pentru toată lumea? “. Bărbatul amuţise. „Să-ţi spun eu de ce…Ţi-ai bătut joc de o fată în tinereţe, dar nu ai luat-o de nevastă. A rămas singură, până la vârsta asta şi este şi stearpă pe deasupra,, fiindcă a avortat, ca să evite ruşinea unui copil fără tată, iar de atunci n-a mai putut rămâne însărcinată. Ai păcătuit şi tu, dar ai împins-o şi pe ea spre păcat! Acum plăteşti cu suferinţa asta…”. Omul îşi plecase ochii în pământ şi plângea înfundat, cu pomelnicul uitat într-o mână.

O femeie trecută de 60 de ani, din Sâmbăta de Jos, se plângea că fiul ei s-a apucat de băut şi o bate cu lanţul de câte ori se îmbată. Părintele a ascultat-o, privind ţintă în ochii săi, apoi l-am auzit cum ridică vocea: „Pe tine te bat de fapt cele 22 de avorturi pe care le -ai făcut! Ştii ce însemnă asta? Auzi acum: asta însemnă tot atâtea suflete care s-au dus pe lumea cealaltă, fără a fi fost botezate şi nu vor putea intra în Împărăţia Cerurilor din cauza ta! În schimb, tu ai strâns bani şi ţi-ai făcut ditamai cavoul, de parcă după moarte vei rămâne acolo”. (Lucia Chima, Şinca Veche)

Altădată, stăteam la Sibiu, la coadă la pâine. În spatele meu s-au aşezat doi domni. Unul dintre ei zice către celălalt: «Am un prieten, Mihai, care a venit la mine plângând, spunând că are cancer. A fost la o grămadă de doctori, la Bucureşti, la Mediaş, la Cluj . Toţi i-au spus că are cancer. Eu îi zic: „Am auzit că există un om care-ţi spune de toate. Hai să mergem la el. Omul acela stă dincolo de Bucureşti, la Drăgănescu”». Atunci, mi-am dat seama că e vorba de Părintele Arsenie. Domnul din spatele meu continuă: «Când am intrat pe poartă, în curtea bisericii, văd că omul acela iese din biserică şi-mi zice: „Hai, măi, că de când te aştept. Ai reuşit în şfârşit să-l aduci?” şi către prietenul meu bolnav: „Mă, să nu te mai duci la doctor, că ştii ce-ţi spune: sapa şi lopata. Mă, n-ai cancer, dar să te laşi de băutură şi de fumat. Şi să lăsaţi copiii să vină la rând”. Acum s-a făcut sănătos; nu-l mai doare nimic, s-a lăsat de băutură şi de fumat, au copii. Vine la mine bucuros ».

S-au dus două doamne la Drăgănescu, la Părintele. Părintele o întreabă pe una dintre ele: „Câţi ani ai?”. Ea zice: „33″. „Şi câţi copii ai avut? Îţi spun eu: 32″. Eu mă gândeam că nu putea să aibă tot câte un copil la un an, dar ea a spus apoi că facea chiuretaje şi de 3-4 ori pe an. Pe urmă, Părintele a întrebat-o şi pe cealaltă doamnă câţi copii a avut şi i-a spus că a făcut semne la piciorul de la masă şi a ajuns până sus. Zice Părintele: „Doi dintre ei ţi-au spus: «Mamă, de ce nu ne-ai lăsat să venim pe lume, că ne făceam sfinţi». Vezi mă, pe ea am putut-o ierta, dar pe tine nu te iert”.

Părintele Arsenie ţinea foarte mult ca mamele să lase copiii să vină pe lume. Zicea că sfârşitul lumii vine când copiii nu se mai nasc şi când mulţi oameni vor muri înecaţi sau ca urmare a accidentelor, crimelor, fulgerelor. Multe rele vin peste noi, că noi trebuie să plătim sângele şi păcatele celor ce nu vor să ştie ce e păcatul, ale acelora care umblă în plăceri şi omoară (părinţii pe copii şi copiii pe părinţi).

Să nu ne mulţumim numai că 1-am cunoscut pe Părintele Arsenie, ci să şi ascultăm ce ne-a învăţat. Să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru, ca să-i facem o mare bucurie lui Dumnezeu. (Maica Glicherin)

Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului „O viaţă închinată schimbării vieţii noastre

Într-o zi de joi, dimineaţa, în vara anului 1973, am ajuns la Drăgănescu. Biserica era deschisă şi nu erau credincioşi ca de obicei. Am intrat şi am sărutat icoana de la tetrapod, apoi am îngenuncheat şi am început să plâng, reproşându-mi şi zicând în gând: „De ce voi fi venit şi eu aici? Să mă vadă şi pe mine Părintele Arsenie cât de netrebnică şi păcătoasă sunt?”. Atunci am auzit o voce tunând din altar: „Cine-i măi, acolo, care plânge şi nu vrea să vină?”. Ne- am ridicat şi ne-am îndreptat spre altar. Soţul meu, fiind preot, a intrat. Apoi, Părintele mi s-a adresat şi mie, zicând: „Hai şi tu, să -ţi văd , faţa”. Am dat la o parte, cu sfială, perdeaua de la uşa diaconească şi 1-am salutat. Părintele mi-a răspuns: „Ai faţa luminoasă”.

Apoi a început să vină lume cu diverse probleme. Părintele ne spunea tuturor că, pentru sănătatea femeii, e bine să avem 3-4 copii. Dacă nu naştem câţi vin, păcatul cade pe cei care sunt în viaţă. Eu nu puteam să suport ca din cauza mea să sufere copiii. Având patru copii, mă gândeam că eu sunt bine… Dar când a ajuns la mine, i -am arătat o fotografie de familie cu noi doi, cei 4 copii şi mama mea. Privind-o, mi-a zis: „Tu să mai faci un copil”. Am răspuns: „Dacă va vrea Dumnezeu”. Avusesem o problemă cu o sarcină care s-a oprit din evoluţie şi nu ştiam dacă voi mai putea naşte. I- am mărturisit acest lucru Părintelui şi dumnealui mi-a zis: „Tu să trăieşti viaţă normală, fie să mori la datorie. Nici abuz, nici refuz şi viaţă curată în timpul sarcinii”. Apoi a zis: „Ai grijă şi nu asculta sfaturile soacrei, dar cinsteşte-o ca pe o mama”. Mama zicea către mine, când vedea că sunt însărcinată: „Nu vedeţi cât vă e de greu? Ce veţi face când vor fi mari?”. Am reprodus şi alte argumente, dar Părintele a zis, parcă mâhnit: „Ca să trăiţi, măi, ca să trăiţi”. Nu ştiam ce vrea să spună, atunci.

Au urmat alte încercări. Mergeam la Părintele şi el îmi repeta: „Viaţă normală, fie să mori…”. După alte trei opriri din evoluţie şi o sarcină moartă (înainte cu 3 zile de a se naşte) m-am dus iar la Părintele. În ziua aceea Părintele nu vorbea cu nimeni. Totuşi, cu soţul a schimbat câteva vorbe. Eu i-am sărutat mâna. Mai târziu, plângând şi rugându-mă în gând, am zis: „Ajută-mă Părinte Arsenie…”. S-a oprit din lucru şi s-a uitat la mine. În 8 mai 1978, aud o voce în somn: „Eşti însărcinată!”. După vreo săptămână, mi-am dat seama că e adevărat. S-a născut al cincilea copil, o fetiţă mai voinică decât toţi. Apoi, în 1981 s-a mai născut încă o fetiţă.

Anii au trecut. Copiii cei mari au fost toţi la Părintele. Învăţau foarte bine, aveau burse (bursă republicană sau bursă obişnuită). Fetele mai mici au avut burse pentru străinătate, de câte trei luni. Mama a trăit 92 de ani. Până să moară, zicea tot timpul: „Am văzut puterea lui Dumnezeu”. Adică, toţi copiii mei au ajuns bine: fata cea mare, profesoară; o fată, medic; băieţii, unul preot locotenent colonel şi celălalt arhiereu; o fată, cadru universitar şi ultima născută, încă studentă.

În anul 2001, înainte ca cel de-al şaselea copil să-şi termine studiile, soţul meu a fost victima unui atac de cord foarte grav. Doctorii nu i-au mai acordat nici o şansă de supravieţuire. În disperarea mea, am strigat şi la Părintele Arsenie, spunându-i: „Părinte Arsenie, eu te-am ascultat şi am făcut cum ai zis, acum ce fac? Ajută-mă!”. Minunea s-a întâmplat. Soţul a fost salvat. Dumnezeu ne-a miluit pentru sfaturile şi rugăciunile Părintelui Arsenie. (Emilia Şpan, Sibiu)

Minunat lucru ne vorbea Părintele Arsenie despre ceea ce cugetam în tren. Noi trebuie să lăsăm să împlinească Dumnezeu mila Sa cu noi. Să lăsăm să se nască copiii, să nu recurgem la practici pe care, noi fiind asistenţi medicali, le cunoşteam bine. Şi ne-a exemplificat mijloacele „anticoncepţionale” din vremea aceea. Asemenea unui medic desăvârşit, ne-a explicat fiecare metodă la ce patologie duce, dintre bolile expuse cea mai gravă fiind cancerul. De asemenea, ne-a spus că lipsa unor relaţii normale în familie duce la starea rea de nervozitate, tulburări psiho-afective, dereglări endocrine sau legături extraconjugale.

Iar ca un preot desăvârşit, ne-a explicat faptul că avortul este un mare păcat şi că odată făcut, vom suferi prin copiii pe care îi avem prin boli şi neputinţe, ca să ne dăm seama de păcatul săvârşit. Ne priveau doi ochi albaştri, senini; Părintele ne vorbea cu o voce blândă, caldă. I-am sărutat mâna care ne-a binecuvântat, care ne-a mângâiat sufletul. Eram cei mai fericiţi.

A doua oară când l-am căutat, eram însoţită de tatăl meu. Când Părintele s-a oprit în faţa mea, deşi biserica era plină de oameni, aveam aceeaşi nelinişte, pe care am mărturisit-o cu glas tare: „Cum să fac să nu am prea mulţi copii?”. Era glasul lumii în cuvintele mele. Probabil mă îngrijora să fac voia lumii, să fiu în rând cu lume dar nici să nu greşesc, să nu supăr pe Dumnezeu. Vorbele mele au fost ca un tunet pe cer senin pentru femeile din biserică, pentru tata; probabil ştiam asta, dar în faţa Părintelui nu eram doar cu mintea, eram şi cu sufletul. În faţa Părintelui, nu puteai să măsluieşti lucrurile, să le „îmbrobodeşti” şi să pară altfel decât sunt. Probabil aşa vom răspunde şi în faţa lui Dumnezeu – păcatele vor fi descoperite, nu învăluite în aburul minciunii. Cât s-a mai mâhnit Părintele auzindu-mă! Mama mi-a zis: „Cum ai putut să spui aşa ceva?” şi toată lumea a auzit: „Dacă mai ţii în suflet grija asta, nici să nu mai vii la mine. Dacă s-ar mai întâmpla să gândeşti aşa, o să fii ca o mamă criminală, o să fii în stare să ucizi. Nu vrei copii, trăiţi ca fraţii”.

Am ieşit supărată de acolo, dar nu eram supărată pe Părintele. Oare ce ne stăpâneşte mintea şi voia şi de ce nu am putut primi cu tot sufletul şi fiinţa mea cuvintele spuse când 1-am întâlnit prima data pe Părintele? Cum am putut trăi cu neliniştea aceea atâţia ani câtă rătăcire stăpâneşte lumea şi pe fiecare om, dacă nu se lasă deplin în voia lui Dumnezeu şi dacă se abate de la „Cărarea Împărăţiei”.

Am plecat totuşi, gândind că nu trebuia altceva, decât să privesc în sufletul meu şi să văd cât îmi sunt de dragi copiii mici. Câtă durere e să ucizi lucrul cel mai minunat de pe lumea aceasta, cel mai frumos şi desăvârşit dar al lui Dumnezeu – copilul, viaţa. Nimic nu se aseamănă cu o fiinţă nou născută. Nimic nu schimbă viaţa omului atât de mult ca momentul când se naşte un copil.(o credincioasă – 2; Sibiu)

Odată, Părintele era în biserica de la Drăgănescu şi vorbea cu lumea. Îl chema pe fiecare aproape de dânsul şi îi zicea păcatele în auzul tuturor. L-a întrebat pe un bărbat de 46 de ani, cu femeia bolnavă: „Câţi copii aveţi, măi?”. Omul a zis că are 3 copii. „Şi ceilalţi unde-s, măi? Ori i-aţi aruncat pe gârlă?”. Omul i-a spus că n-a aruncat nici un copil pe gârlă. „Şi atunci – zice Părintele – atunci unde sunt ceilalţi? Ştiu că nu i-aţi înecat în gârlă, dar i-aţi „ aruncat ” aşa cum faceţi voi. Uite, ce-ţi spun. Du-te şi lămureşte- ţi, femeia să mai facă încă un copil şi nu va mai fi bolnavă. Dacă va mai da naştere încă unui copil, vă va ierta Dumnezeu o parte din păcate, dar să ştiţi că vă mai rămân multe păcate. Ai înţeles, măi?”. „Am înţeles Părinte” – a zis omul. (Biliboacă Matei, Săvăstreni)

Odată, Părintele Arsenie i-a spus unui tânăr care venise la el: „Dacă vrei să mai.faci o facultate, promite-i lui Dumnezeu că nu vei lua şpagă de la nimeni. Şi să mai laşi femeile. Atunci îţi va mai reveni vederea, că văd că porţi ochelari şi vei reuşi să ajungi doctor ” (Biliboacă Matei, Săvăstreni)

Câteva din sfaturile Parintelui Arsenie:
– Dacă ai ajuns la căsătorie, ia aminte ce faci. Căsătoria a doua de obicei este mai rea ca prima.

– Decât fuga de riscurile eredităţii şi decât feririle de a avea copii, mai bine moartea la datorie.

– Nu este bine să te bagi în căsătoria cuiva.

– În vremurile de pe urmă se vor scula copiii asupra părinţilor de a-i ucide şi părinţii asupra copiilor de a-i ucide. (Maria Matronea, Sibiu)

31
aug.
14

Sufăr, dar sunt fericit!

pr_porfirie33‘- Unde vă doare, Bunicuţule?

-Peste tot.

– Ce să fac, Părinte, ca sa găsesc bucurie în viaţă?

– Să citeşti Sfintele Scripturi, să mergi la Biserică, să ai un duhovnic, să te împărtăşeşti, altfel spus să fii o bună creştină, şi, atunci, o să găseşti bucuria pe care o cauţi. Vezi că eu sufăr acum, dar sunt fericit. Şi tu, când te vei apropia puţin de Hristos, vei afla bucurie în viaţa ta.

***

Mi-a spus odată:

– Să nu te rogi să-ţi ia Domnul diferitele boli, ci să te linişteşti, prin rugăciunea minţii, cu răbdare. Aşa te vei folosi mult.

Alteori, îmi zicea:

Nu-l ruga pe Domnul să te vindece de boli, nici nu-L forţa, cu rugăciunea, să facă aceasta, ci rabdă cu răbdare multă şi cu nădejde şi vei vedea cât de mult te vei folosi.

 

Din Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 77-78

 

31
aug.
14

Să fim atenţi la durere

credinta_2Un cuvânt aş mai zice, drag mie şi folositor şi pentru cei din lume, şi pentru măicuţele mele: „să fim atenţi la durere, maică”! Dumnezeu a pus în noi mila Lui. Mila Lui şi dragostea Lui este durerea noastră. Când te-o durea ceva, să ştii că I-ai simţit iubirea şi mila. A pus-o special ca să nu mai stai acolo unde stai.

Şi am o metaforă foarte nesofisticată şi neartistică, pe care o folosesc mai ales cu copiii: dacă omul ajunge cu fundul pe o plită încinsă, în loc să sară de acolo, că îl frige – Dumnezeu a pus durerea, ca să sară, să se dea jos – omul (de astăzi, mai ales) a ales să se revolte împotriva plitei: „De ce frige aşa de tare?” Să-l dea în judecată pe cel care l-a împins şi a căzut pe plită, să ceară substanţe ca să nu simtă arsurile şi durerile, să înghită ceva să nu-l doară fundul, şi pe urmă să nu-l doară tot trupul care se arde, care se topeşte. Ăsta este iadul, asta este refuzul lui Dumnezeu. Crucea este doar această onestitate: să te dai jos de acolo. Când te doare ceva să vezi: „Ce spui Tu, Doamne? Pe unde s-o iau? Ce să fac? Că Tu ai pus durerea asta în mine ca să mă anunţi ce trebuie să fac ca să intru în bucurie.” Şi durerea asumată este chiar bucuria, chiar naşterea bucuriei. Pe partea ailaltă a durerii e bucuria; nu-i departe, să zici că după ce-ai trecut, mai mergi vreo doi kilometri.

De ce nu ştim asta? Pentru că – eu aşa cred – ne-am născut într-o lume a antinevralgicului, a substanţelor astea, ca să nu simţim durerea. Copiii sunt zgâlţâiţi de mici să tacă. Îi leagănă. Le bagă suzeta în gură şi s-a rezolvat problema, nimeni nu ascultă durerea nimănui. Oamenii ar trebui să tacă. Doar aşa am învăţa. Când un copil cade şi se loveşte de scaun, mama vine, îl pupă pe băiat şi dă „na-na” la scaun… şi copilul învaţă să dea „na-na” la tot ce-i produce durere. Dar dacă mamei i-ar trece prin cap să pupe băiatul, dar să pupe şi scaunul? Să spună: „Uite, buba la băiat, buba la scaun, pupăm şi mângâiem şi colo, şi colo” – el ar învăţa din această experienţă şi ar crede că ce simte el, simte şi celălalt. Aşa, el crede că numai el simte, şi celălalt trebuie pedepsit.

Extras din Interviul cu Maica Siluana Vlad

Lumea Monahilor anul II, nr. 11 (17) Noiembrie 2008

 

31
aug.
14

Creştini fiind, lucrează ca păgânii… Vrăjirea cu lucruri şi cu cărţi sfinte

carte1Creştini fiind, lucrează ca păgânii…

– Spuneţi-ne mai pe larg despre păcatul ghicirii cu cărţi sfinte, sau cum se numeşte „deschiderea pravilei”, care se obijnuieşte astăzi între credincioşi.

– Vrăjirea cu lucruri şi cu cărţi sfinte este al patrulea fel de vrăjitorie şi se cheamă „ghitia”. Aceşti vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi şi cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului şi către sfinţi, ca să poată înşela mai uşor pe cei slabi în credinţă. Acest fel de vrăji îl obişnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele şi ţigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte.

Iată ce zice despre aceasta Sfântul Ioan Gură de Aur: „Tu zici că bătrâna aceea este creştină şi omul acela este ghicitor creştin şi când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu şi al sfinţilor; deci ce rău fac ei? La aceasta îţi răspund că pentru aceasta se cuvine mai cu seamă să urăşti pe femeia acea rea şi pe acel rău fermecător şi ghicitor (din cărţi), fiindcă folosesc spre ocară şi necinste numele lui Dumnezeu.

Creştini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că şi diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot diavoli, sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este creştină femeia care a descântat şi nimic alta nu zice, fără numai numele lui Dumnezeu spre ocară. Numindu-se pe dânsa creştină, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor” („Hristoitia”, op. cit., p. 305-320).

Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii şi a altor cărţi sfinte, se opresc de împărtăşire până la şapte ani, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, insuflată de Duhul Sfânt şi este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit şi câştigat bani spre osândă. Acelaşi păcat fac şi unii preoţi care „deschid cartea”, cum se spune în popor, şi cad sub grea osândă, atât ei, cât şi cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie.

(Arhimandrit Ilie CleopaNe vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 136-138)

 

31
aug.
14

Singura noastră nădejde este în Dumnezeu

lumanareTrebuie să ne rugăm să ne arate Domnul calea… Să ne rugăm Domnului să ne mântuiască şi să ne ajute în necazuri şi nevoi. Altă scăpare şi nădejde nu văd. Socotelile omeneşti sunt şi deşarte şi greşite.

Când îţi este dat să înduri ceva greu, dar ştii că în aceea nu este voia ta, dobândeşti alinare duhovnicească şi pace în suflet. Facă-se voia lui Dumnezeu! Să nu ruşineze Domnul credinţa noastră, nici lăsarea noastră în voia Lui. Singura nădejde este în Dumnezeu. Iată o temelie tare. Toate celelalte sunt şubrede. Nicidecum nu ştim unde este mai bine, mai rău şi ce ne aşteaptă. Facă-se voia lui Dumnezeu! Datoria noastră este să ne păstrăm în credinţă şi să ne păzim de orice păcat, iar toate celelalte să le încredinţăm lui Dumnezeu.

Noi trebuie să fim încredinţaţi că Pronia lui Dumnezeu totdeauna se îngrijeşte de noi şi orânduieşte totul spre folosul nostru, chiar dacă prin situaţii potrivnice nouă.

Din Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, p. 26-27

31
aug.
14

Tânărul cel bogat – Predică la Duminica a XII – a după Rusalii

tanarul bogatExistă oameni care susţin că doar unele filozofii sociale şi mişcări politice au putut vorbi şi continuă să poată vorbi despre modul în care bogăţia schimbă structura socială şi degradează personalitatea omului. Desigur dacă cineva are posibilitatea şi are curajul să privească dincolo de suprafaţa lucrurilor şi să distingă sensurile din frazele declaraţiilor pompoase, se va încredinţa că mulţi oameni vociferează nu atât din raţiuni de dreptate socială, ci pentru că ei înşişi nu se află în vârful piramidei şi sunt departe de cercul oamenilor bogaţi – al plutocraţiei.

Poate că unii se mai află la nivelul cercurilor care critică, dar pentru „consum” şi „politică populistă”, „alintă urechile” suporterilor lor…

Câţi însă au îndrăzneala să declare lămurit că cea mai mare afurisire împotriva bogăţiei o conţine Sfânta Evanghelie, indiferent dacă şi această pericopă evanghelică a tânărului bogat, pe care am auzit-o în această duminică în bisericile noastre, unii o vor aşeza în conştiinţele lor printre „cuvintele uitate” ale lui Iisus. Este foarte grăitor faptul că tânărul din parabolă, bun printre altele, păzeşte toate poruncile şi într-adevăr manifestă o dorinţă pentru o viaţă mai înaltă. De aceea şi Iisus îi prezintă înaintea sa drumul care duce la desăvârşire: „A zis lui Iisus: Dacă voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde tot ce ai şi împarte săracilor şi vei avea comoară în cer şi apoi vino de urmează Mie” (Matei 19, 21).

Însă dumnezeiescul Învăţător prin acest cuvânt al Său a atins rana deschisă şi puroindă a tânărului bogat. Şi care era această rană? Aceeaşi rană – duhovnicească, morală, socială – care de-a lungul veacurilor, îi chinuieşte pe toţi bogaţii şi nebogaţii care şi-au lipit „sufletul şi trupul” de demonul-mamona. Acest gunoi al diavolului, care – atunci când vine momentul critic în care „intră în joc” veşnicia şi însăşi mântuirea – se leapădă de Hristos şi îmbrăţişează aurul.

Într-adevăr, fraţii mei, nu poate exista o mai mare degradare sufletească decât aceasta, de vreme ce toţi aceia care sunt încă prizonieri ai „patimilor de necinste”, căzând în plăcerile ruşinoase ale trupului, în cele din urmă, îşi oferă „iubirea” lor unei persoane. Dimpotrivă, aici, în iubirea faţă de ban, iubirea şi întreaga existenţă sunt sacrificate metalului neînsufleţit şi materiei neînsufleţite. Poate va spune cineva care nu a pătruns mai adânc în dimensiunea dramatică a temei că cele pe care le susţinem sunt lucruri exagerate. Şi totuşi, însuşi Domnul nostru, când sărmanul tânăr „a plecat întristat”, a proclamat, ca să auzim noi toţi din orice loc şi din orice epocă: „…Adevărat zic vouă că foarte greu va intra un bogat în Împărăţia Cerurilor” (Matei 19, 23).

Acesta este un adevăr care va trebui să ne trezească la realitate şi să ne determine ca în cel mai scurt timp posibil să ne schimbăm obiectivele, dacă acestea sunt materialiste sau chiar „înalte”, dar care trec prin „dulceaţa” îmbogăţirii. Desigur pericopa noastră evanghelică nu se opreşte aici, ci continuă cu cuvântul viu al Domnului, prin care se şi dezleagă dilema ucenicilor care întreabă: „…Cine deci poate să se mântuiască?” (Matei 19, 25). Adică: la auzirea cuvântului lui Hristos că este mai uşor să treacă camila prin urechile acului, decât bogatul să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, ucenicii Săi au încercat o foarte mare mirare şi au întrebat: „Cine poate atunci să se mântuiască?”.

Şi Domnul la această nedumerire a lor le răspunde după ce i-a privit foarte pătrunzător: „La oameni aceasta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă” (Matei 19, 26). Adică: acest lucru este imposibil pentru oameni, dar pentru Dumnezeu toate sunt posibile.

Să nu se răstălmăcească, iubiţii mei, de către noi cei obtuzi şi ataşaţi de materie acest cuvânt revelator al Domnului nostru. Nu există vreo raţiune care să scuze adorarea bogăţiei şi deci că s-ar putea ca un bogat pervers să nădăjduiască că se va mântui „în chip magic”. Niciodată aceasta. Ce vrea însă să spună acest cuvânt paradoxal? Că în timp ce este imposibil omeneşte ca bogatul să se despartă de adorarea faţă de ban, dacă însă arată o dispoziţie bună şi Îl roagă pe Dumnezeu, însuşi Dumnezeu care poate toate îi va dărui harul şi binecuvântarea Sa, ca să biruiască această înfricoşătoare patimă a maniei bogăţiei care îl asfixiază.

Îl va însoţi harul lui Dumnezeu pentru ca iubirea lui care este aservită „aurului magnet” al diavolului, să se elibereze şi prin milostenia faţă de fraţii săraci, să se înalţe acum la însuşi Dumnezeu. Mai simplu: Bogatul se mântuieşte prin har şi prin pocăinţă atunci când încetează să fie bogat (după interpretarea teologică şi tot atât de realistă a Sfântului Vasile cel Mare, arătătorul de cele cereşti).

Dacă cineva are un punct de vedere diferit şi nutreşte în el însuşi o „teologie” diferită, crezând că fiind împovărat cu greutatea bogăţiei va trece prin „poarta cea strâmtă”, singurul lucru pe care-l izbuteşte este să se înşele pe el însuşi şi să fie batjocorit de demonii mamonei. Însă atenţie, fraţii mei, nu există o linie de demarcaţie între bogaţi şi săraci, săraci cărora aparţinem cei mai mulţi (limitele sărăciei există doar pentru guverne şi politicieni). Mentalitatea sărmanului tânăr bogat, care în cele din urmă s-a lepădat de Hristos, poate să o aibă şi cel mai sărac care este alipit şi aservit de  mica lui pungă. Aşadar, să stăm bine! Amin.

Arhim. Ioil Konstantaros,

Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinoupolis, Pogoniani şi Koniţa:

31
aug.
14

Pregătirea pentru Dumnezeiasca Împărtășire

Dumnezeiasca ÎmpărtășirePentru Dumnezeiasca Împărtășanie nu se pregătește cineva schimbându-și hainele și spălându-se pe dinți, ci cel mai important lucru este să se cerceteze pe sine însuși. Să vadă: simte Dumnezeiasca Împărtășire ca pe o necesitate? Este pregătit? Nu cumva există ceva care să-l împiedice să primească această taină și nu s-a spovedit?

Pentru a simți Sfânta Împărtășanie, trebuie îndeplinite câteva condiții. Prima este strădania smerită de a ne tăia patimile și de a rămâne Hristos în inima noastră. Altfel, Hristos vine înlăuntrul nostru odată cu Dumnezeiasca Împărtășie, dar pleacă îndată ce omul nu simte nimic. Când Hristos rămâne, atunci se săvârșește o schimbate în om.

Există oameni care-L simt pe Hristos de la Dumnezeiasca Împărtășire până la cealaltă fără întrerupere.

– Gheronda, de multe ori, când preotul spune: “Cu frică lui Dumnezeu cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, simt că nu sunt pregătită să mă împărtăşesc.

-La spitale, la o anumită oră, trec medicii, iar infirmierii strigă:”Vizita!”. Atunci toţi vizitatorii ies din saloane, iar bolnavii merg la paturile lor şi-l aşteaptă pe medic, ca să-l înştiinţeze desprea starea bolii şi să le dea tratamentul corespunzător. Tot aşa şi tu, când preotul spune: “Cu frică lui Dumnezeu”, să te gândeşti că medicul face vizita şi să vii la Dumnezeiasca Împărtăşire cu simţirea păcătoşeniei tale, cerând cu smerenie mila lui Dumnezeu.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești 6  Despre rugăciune,  Editura Evanghelismos, București, 2013, p. 203-204

31
aug.
14

ABC-ul creştin: Ecteniile, forme şi semnificaţii

ecteniaÎn timpul Sfintei Liturghii, auzim deseori rugăciuni de cerere, rostite de diacon sau de preot în numele tuturor credincioşilor. După fiecare cerere, corul cântă Doamne miluieşte! sau Dă, Doamne! Acestea se numesc ectenii, cuvânt ce provine din limba greacă şi înseamnă o serie de rugăciuni rostite.

Mai des sunt folosite cinci ectenii:

Ectenia mare sau a păcii începe cu cuvintele: Cu pace, Domnului să ne rugăm. Ea conţine mai multe rugăciuni şi cereri şi după fiecare dintre ele se cântă Doamne, miluieşte!

Ectenia mică este o formă prescurtată a Ecteniei mari. Ea începe cu cuvintele: Iară şi iară, cu pace Domnului să ne rugăm! şi cuprinde doar două cereri.

Ectenia cererii stăruitoare începe cu cuvintele: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, după marea mila ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte! La fiecare cerere a acestei ectenii, corul răspunde de trei ori: Doamne, miluieşte! Din aceste considerente ectenia dată se numeşte a cererii stăruitoare.

Ectenia de dinaintea Rugăciunii Domneşti începe cu cuvintele: Iară şi iară, cu pace Domnului să ne rugăm! După fiecare cerere de dinaintea Rugăciunii Domneşti, corul intonează: Dă, Doamne!

Ectenia pentru pomenirea morţilor începe cu cuvintele: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte. Încă ne rugăm pentru odihna sufletelor adormiţilor robilor lui Dumnezeu (…) şi pentru ca să se ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie.

Fiecare ectenie se sfârşeşte cu rugăciunea preotului, care preamăreşte Sfânta Treime.

Din ABC-ul creştin în Legea Domnului, Ed. Cuvântul ABC, Chişinău 2013, p.240

31
aug.
14

Învaţă-mă, Doamne, să mă rog!

rugaciuneTrebuie să învăţăm să ne rugăm. Nu să citim, să ne rugăm. Diferenţa este mare. Trebuie să ne rugăm cu simplitate şi firesc. Ca şi cum am rosti ceva. Să nu lăsăm niciodată ca citirea noastră să devină mecanică. Iar asta va reuşi numai cu osteneală. Multă osteneală. Muncă continuă şi neîntreruptă. Muncă cu răbdare. Muncă înăuntrul nostru.

Să zici: Învaţă-mă, Doamne, să mă rog! Nu ştiu să mă rog!. Acest suspin şi plâns trebuie să iasă dinăuntrul nostru ani de-a rândul. Şi Domnul ne va vizita. Va veni deodată. Ne va deschide mintea şi vom descoperi taina, cum trebuie să ne rugăm şi ce este rugăciunea.

Uneori această taină ni se descoperă în timpul Liturghiei, când ne împărtăşim cu Sfintele Taine. Alteori acasă. Ni se descoperă după suspinul neîncetat şi stăruitor: Învaţă-mă, Doamne, să mă rog! Învaţă-mă cum să mă rog! Ştiu numai să citesc. Să mă rog nu ştiu.

Şi Domnul ne va învăţa şi ce este rugăciunea şi cum trebuie să ne rugăm. Dar atunci va trebui să păzeşti lăuntrul tău de orice păcat de moarte şi de orice neatenţie. Şi să te rogi ca Domnul să nu-ţi ia harul, această dobândă mare, această sfinţire a voinţei şi a inimii.

Din O viață de jertfă – Mărturisirile Cuviosului stareț , Editura Egumenița, Galați, 2010, p. 94

31
aug.
14

Duminica înseamnă „ziua Domnului”

Sfanta_LiturghiePreotul cinsteşte pe credincioşi tămâind pe credincioşii din biserică. Acesta-i semn de cinstire. De ce să nu stai înaintea lui Dumnezeu? Eu am spus de multe ori că duminica nu-i a noastră, duminica este a lui Dumnezeu.

Dacă în duminica lui Dumnezeu nu faci lucrurile lui Dumnezeu, apoi nici n-ai duminică, ai zi liberă. Ori este sâmbătă liberă, ori este duminică liberă, pentru om, tot atâta. Ori pentru noi nu-i tot atâta. Sâmbăta liberă este sâmbăta liberă, în care nu lucrăm, iar duminica, este duminica lui Dumnezeu în care-I slujim lui Dumnezeu.

Dacă nu-I slujim lui Dumnezeu duminica, atunci nici n-avem duminică. Ştiţi ce însemnă duminică? Duminica înseamnă „ziua Domnului”. Apoi dacă ai o zi a Domnului şi n-o cinsteşti şi nu mergi la biserică, omul n-are nici Domn.

Din Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, p. 282-283

31
aug.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-08-31

DUMINICA
A DOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XIX, 16-26)

n vremea aceea, un tânăr a venit la Iisus şi I-a zis: „Învăţătorule bun, ce bine să fac ca să am viaţă veşnică?“ Iar El a zis: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în Viaţă, păzeşte poruncile“. El I-a zis: „Care?“ Iar Iisus i-a zis: Să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Tânărul I-a zis: „Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea. Ce-mi lipseşte?“ Iisus i-a zis: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino de-Mi urmează Mie“. Dar tânărul, auzind cuvântul acesta, a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis către ucenicii Săi: „Adevărat vă spun că cu greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor. Şi vă mai spun: Mai lesne e să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu“. Auzind acest cuvânt, ucenicii tare s’au mirat şi au zis: „Atunci, cine poate să se mântuiască?“… Iar Iisus, privind drept la ei, le-a zis: „Aceasta e cu neputinţă la oameni, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“.



Blog Stats

  • 323.281 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte