Arhivă pentru septembrie 2014

30
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-30

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(V, 12-16)

n vremea aceea a fost că pe când era Iisus în una din cetăţi, iată că un om plin de lepră văzându-L pe Iisus, a căzut cu faţa la pământ şi I s’a rugat, zicând: „Doamne, dacă vrei, Tu poţi să mă curăţeşti“. Şi întinzându-Şi mâna, S’a atins de el, zicând: „Vreau, curăţeşte-te!“ Şi îndată S’a dus lepra de pe el. Iar Iisus i-a poruncit să nu spună nimănui: „Ci du-te, arată-te preotului, iar pentru curăţirea ta să aduci jertfă aşa cum a rânduit Moise, să le fie lor mărturie“. Dar vorba despre El se răspândea şi mai mult, şi numeroase mulţimi se adunau să asculte şi să se vindece de bolile lor. Iar El Se retrăgea în locuri pustii şi Se ruga.
30
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-30

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Efeseni 2, 19-22;

3, 1-7

F-150x150raţilor, de acum nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.

Pentru aceasta, eu, Pavel, întemniţatul lui Iisus Hristos pentru voi, neamurile, dacă în adevăr aţi auzit de iconomia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat mie pentru voi, că prin descoperire mi s-a dat în cunoştinţă această taină, precum v-am scris înainte pe scurt. De unde, citind, puteţi să cunoaşteţi înţelegerea mea în taina lui Hristos, Care în alte veacuri, nu s-a făcut cunoscută fiilor oamenilor, cum s-a descoperit acum sfinţilor Săi apostoli şi prooroci, prin Duhul, anume că, neamurile sunt împreună moştenitoare (cu iudeii) şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună-părtaşe ale făgăduinţei, în Hristos Iisus, prin Evanghelie, al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale.

29
sept.
14

Psalmi care se citesc la diferite trebuințe sufletești și trupești

psaltir_1Sf. Arsenie Capadocianul: PSALTIREA BINECUVANTARILOR

PSALTIREA CA O CARTE A TREBUINTELOR, potrivit practicii Sf. Arsenie Capadocianul, asa cum ne este inmanata de Cuviosul Paisie Aghioritul.

tradusa pentru Biblioteca Sf. Pahomie din greaca de Vassilios Kollias

si apoi in romana de Radu Hagiu

editata de Karen Rae Keck

NOTA EDITORULUI: Sfantul Arsenie obisnuia sa foloseasca Psalmii pentru binecuvantari, indeosebi atunci cand nu se afla vreuna prescrisa unei anumite ocazii. In Partea Intai se gaseste corespondenta intre psalmi si diferite ocazii. Lista originala greaca poate fi gasita in „O Geron Paisios”, a Ieromonahului Hristodul, Agion Oros, 1994. In Partea a Doua, am prevazut un index (mai degraba sarac); poate altcineva se va ingriji sa intocmeasca unul mai bun.

Dincolo de toate consideratiile religioase, aceasta „Carte a Trebuintelor” este un o portret fascinant al vietii rurale din Anatolia, la inceputul celui de-al douazecilea veac: de reflecta mai mult „indelunga durare”a istoriei bizantine sau dificultatile particulare ale timpului Sf. Arsenie, nu ne simtim indeajuns de informati chiar si sa presupunem. Cu siguranta nu gasim aici o idealizare a conditiilor rurale: este demna de retinut mai ales grija deosebita pentru alinarea ranilor psihologice, cat si a celor fizice, si mentionarea a ceea ce am numi astazi „tulburare tensionala post-traumatica”.

Pentru noi, cel putin, motivatia precisa din spatele alegerii de catre sfant a unui anumit psalm pentru o trebuinta data, nu este intotdeauna vadita; aceasta poate si pentru a incuraja o meditatie mai adanca asupra cuvintelor. Ortodoxia nu este magie, si un document precum acesta nu este o incuviintare a „superstitiilor taranesti”; este mai degraba un canal prin care Dragostea lui Dumnezeu poate intra in fiecare aspect al societatii omenesti.

PARTEA INTAI: O LISTA A PSALMILOR SPRE FOLOSINTA CA BINECUVANTARI, ORANDUITA DUPA ORDINEA DIN PSALTIRE:

[NOTA IMPORTANTA: Primul numar este numarul psalmului in Biblia greaca – Septuaginta. Al doilea numar este numarul psalmului asa cum se gaseste in textul masoretic.]

1 (1) Atunci cand un pom sau o vita-de-vie este plantata, ca sa poata aduce roada.

2 (2) Pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze pe cei ce se duc la intalniri si soboare.

3 (3) Pentru ca rautatea sa iasa de la oameni, ca sa nu isi mai chinuiasca cu nedreptate semenii.

4 (4) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe oamenii cei simtitori, ce se imbolnavesc de deprimare din pricina purtarii oamenilor cu inima impietrita.

5 (5) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca ochii cei raniti, ce s-au muscat de catre o persoana rea.

6 (6) Pentru ca Dumnezeu sa dezlege persoana ce se afla sub o vraja.

7 (7) Pentru cei ce s-au pagubit din pricina fricii, a groazei si a amenintarii oamenilor celor rai.

8 (8 ) Pentru cei ce sunt raniti de diavoli sau de oameni stricati.

9 (9 si 10) Pentru ca diavolii sa inceteze a te chinui in somn, sau cu inchipuiri in timpul zilei.

10 (11) Pentru perechile cu inima impietrita care se cearta si divorteaza (cand barbatul sau femeia impietrita la inima isi chinuiesc sotia sau barbatul simtitor).

11 (12) Pentru oamenii bolnavi cu mintea, care au rautate si ii vatama pe altii.

12 (13) Pentru cei ce sufera din pricina ficatului

13 (14) Pentru un diavol infricosator; repetat de trei ori pe zi, vreme de trei zile.

14 (15) Pentru ca talharii sau hotii sa isi schimbe cugetul si sa plece nefacand vreo vatamare, si pocaindu-se.

15 (16) Pentru ca cheia sa se gaseasca, atunci cand se pierde.

16 (17) Pentru o acuzatie grava si nedreapta, de trei ori pe zi vreme de trei zile.

17 (18 ) Cand se petrece un cutremur sau alt dezastru al naturii, sau ploaie torentiala cu fulgere.

18 (19) Pentru ca femeile sa nasca cu bine.

19 (20) Pentru ca perechile ce din pricini medicale nu pot avea copii, ca Dumnezeu sa ii tamaduiasca si ca sa nu divorteze.

20 (21) Pentru ca Dumnezeu sa inmoaie inimile celor bogati si ei sa faca milostenie catre cei saraci.

21 (22) Pentru ca Dumnezeu sa opreasca focul, ca sa nu se petreaca vatamare mare.

22 (23) Pentru ca Dumnezeu sa-i imblanzeasca pe copii cei foarte neascultatori, care aduc intristare parintilor lor.

23 (24) Pentru ca sa se deschida usa cand s-a pierdut cheia.

24 (25) Pentru cei a caror ispita ii tulbura foarte si aduce astfel mereu necazuri in vietile lor, facandu-i sa isi piarda linistea si sa se planga.

25 (26) Cand cineva cere ceva bun de la Dumnezeu, ca El sa il daruiasca fara ca acela sa se vateme.

26 (27) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocroteasca pe tarani de ostile vrajmase, ca ele sa nu vatame oamenii sau campurile lor.

27 (28 ) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe cei ce sufera din pricina bolilor de obarsie nervoasa sau mintala.

28 (29) Pentru cei carora marea le face rau si le este teama de marea aspra.

29 (30) Pentru cei ce se afla in primejdie departe, pe taramul oamenilor salbatici si necredinciosi, ca Dumnezeu sa ii pazeasca si sa ii lumineze pe oamenii de acolo sa devina pasnici si sa vina la cunostiinta lui Dumnezeu.

30 (31) Pentru ca Dumnezeu sa dea grane si roade indeajuns, atunci cand vremea nu este buna pentru agricultura.

31 (32) Pentru ca cei ce calatoresc sa isi gaseasca drumul atunci cand s-au ratacit si sufera din pricina aceasta.

32 (33) Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevarul celor ce sunt intemnitati pe nedrept, si ca sa fie eliberati.

33 (34) Pentru cei pe patul de moarte, cand sunt chinuiti de diavoli. Sau, pentru oastea vrajmasa cand aduce primejdie si trece granitele cu scopuri rele.

34 (35) Pentru ca Dumnezeu sa ii libereze pe oamenii buni din cursele oamenilor rai, care profita de norodul lui Dumnezeu.

35 (36) Pentru ca vrajmasia sa piara cu desavarsire dupa certuri si neintelegeri.

36 (37) Pentru oameni raniti grav de ucigasi.

37 (38 ) Cand falcile dor din pricina dintilor stricati.

38 (39) Pentru ca oamenii ce sunt parasiti si abatuti sa gaseasca de lucru, ca sa inceteze a se mai necaji.

39 (40) Pentru ca dragostea intre patron si lucrator sa se intoarca, atunci cand s-au schimbat vorbe grele.

40 (41) Pentru ca femeile sa nasca cu bine, atunci cand copilul vine inainte de vreme in lume.

41 (42) Pentru cei tineri atunci cand se imbolnavesc din pricina dragostei, si unul este ranit si sufera.

42 (43) Pentru ca oamenii sa se libereze din temnitele unui neam vrajmas.

43 (44) Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevarul perechilor, cand s-a petrecut o neintelegere, ca sa vina iarasi la pace si dragoste unul fata de altul.

44 (45) Pentru cei ce sufera din pricina inimii sau a rinichilor.

45 (46) Pentru tinerii ce sunt impiedicati de vrajmas din pricina pizmei sa intemeieze o familie (sa se casatoreasca).

46 (47) Pentru ca patronul sau lucratorul sa gaseasca pace, cand lucratorul pleaca suparat pe patron, si ca lucratorul sa gaseasca de munca.

47 (48 ) Cand bande de talhari jefuiesc si se petrec mari nenorociri; sa se citesca repetat vreme de 40 de zile.

48 (49) Pentru cei ce au o slujba primejdioasa.

49 (50) Pentru ca oamenii ce sunt departe de Dumnezeu sa se pocaiasca si sa se intoarca la Dumnezeu si sa se mantuiasca.

50 (51) Cand, din pricina pacatelor noastre si spre a ne indrepta, vine pedeapsa de la Dumnezeu (epidemie si moarte pentru oameni sau animale).

51 (52) Pentru ca stapanii cu inima impietrita sa se pocaiasca si sa devina milosi si sa nu chinuiasca oamenii.

52 (53) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze plasele si sa se umple de peste.

53 (54) Pentru ca Dumnezeu sa lumineze pe oamenii cei bogati care au cumparat robi, ca sa ii elibereze.

54 (55) Pentru ca numele unei familii care a fost acuzata pe nedrept sa se refaca.

55 (56) Pentru oamenii simtitori, ale caror suflete s-au ranit de catre semenii lor.

56 (57) Pentru acei oameni ce sufera dureri de cap din pricina unei mari suparari.

57 (58 ) Pentru ca lucrurile sa se aseze pe o cale folositoare celor ce lucreaza cu intentie buna, ca Dumnezeu sa impiedice orice actiune indaratnica a diavolilor sau a oamenilor necinstiti.

58 (59) Pentru cei ce nu pot grai, ca Dumnezeu sa le daruiasca putinta de a grai.

59 (60) Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevarul atunci cand un intreg grup de oameni este acuzat pe nedrept.

60 (61) Pentru cei ce au necazuri in lucrarea lor, fie din pricina trandaviei ori din cea a fricii.

61 (62) Pentru ca Dumnezeu sa usureze de necazuri pe cel ce este slab, ca sa nu fie stapanit de nevoia de a se plange.

62 (63) Pentru ca pomii si campurile sa dea roada atunci cand apa este putina.

63 (64) Cand cineva este muscat de un caine sau un lup ce are turbare. (Sfantul le dadea si sa bea apa sfintita).

64 (65) Pentru ca negutatorii sa prospere, ca sa nu vorbeasca prea mult si sa profite de oamenii simpli.

65 (66) Pentru ca cel rau sa nu puna piedici in camine si sa provoace intristare familiilor.

66 (67) Pentru ca locurile unde cresc clostile sa fie binecuvantate.

67 (68 ) Pentru ca femeile a caror sarcina s-a pierdut sa izbuteasca sa indure si sa fie sanatoase.

68 (69) Cand este ploaie puternica si raurile se revarsa, luand cu ele oameni si case.

69 (70) Pentru oamenii simtitori care se intristeaza din pricina unor lucruri marunte si deznadajduiesc, ca Dumnezeu sa le daruiasca tarie.

70 (71) Pentru oamenii desertati care au ajuns neinteresanti pentru ceilalti [lit. „plictisitori”] din pricina invidiei diavolului si au ajuns la deznadejde, ca sa poate gasi mila si tamaduire de la Dumnezeu.

71 (72) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze strangerea noii roade a campului, pe care taranii o aduc acasa.

72 (73) Pentru ca criminalii sa se pocaiasca.

73 (74) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocroteasca pe taranii ce isi lucreaza campul, cand vrajmasul a imprejmuit satul.

74 (75) Pentru ca patronul cel salbatic sa devina pasnic si sa nu-si chinuie semenii oameni, lucratorii.

75 (76) Pentru o mama ce este speriata in vreme ce da nastere, ca Dumnezeu sa ii dea neinfricare si sa o ocroteasca.

76 (77) Cand nu exista intelegere reciproca intre parinti si copii, ca Dumnezeu sa-i lumineze, ca astfel copii sa asculte de parinti si parintii sa arate dragoste.

77 (78 ) Pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze pe cei ce imprumuta, ca sa nu ii apese pe semenii lor pentru datorie, si ca sa fie milostivi.

78 (79) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca satele de pradarea si furaciunea ostirii vrajmase.

79 (80) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe cel al carui chip se umfla si il doare tot capul.

80 (81) Pentru ca Dumnezeu sa aiba grija de cei saraci ce sunt in nevoie si necaz si sunt abatuti din pricina saraciei.

81 (82) Pentru ca oamenii sa cumpere produsele taranilor, ca taranii sa nu fie tristi si abatuti.

82 (83) Pentru ca Dumnezeu sa ii impiedice pe oamenii cei rai ce vor sa ucida.

83 (84) Pentru ca Dumnezeu sa pastreze tot ce se tine in casa, si animalele, si produsele celor ce le produc.

84 (85) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe cei ce s-au ranit de catre talhari si pe deasupra s-au vatamat sufleteste din pricina groazei.

85 (86) Pentru ca Dumnezeu sa izbaveasca lumea cand vine epidemia si oamenii mor.

86 (87) Pentru ca Dumnezeu sa lungeasca vietile acelor membri ai familiei de care are inca mare trebuinta restul familiei.

87 (88 ) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca pe toti cei ce nu au un ocrotitor si sufera din pricina semenilor lor cu inima impietrita.

88 (89) Pentru ca Dumnezeu sa dea tarie celor ce cad cu usurinta bolnavi si sunt slabi trupeste, ca sa poata lucra fara sa oboseasca si sa se deprime.

89 (90) Pentru ca Dumnezeu sa aduca ploaie cand este seceta, sau ca fantanile sa dea iar apa daca au incetat sa o faca.

90 (91) Pentru ca diavolul sa piara, atunci cand apare in fata unei persoane si o ingrozeste.

91 (92) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca prudenta oamenilor, ca sa sporeasca duhovniceste.

92 (93) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca corabia cand se afla in mare primejdie pe mare. (Sfantul sfatuia si aruncarea de apa sfintita in cele patru colturi ale corabiei).

93 (94) Pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze pe oamenii turbulenti care pricinuiesc probleme neamului si aduc tulburare oamenilor, provocand necaz prin neoranduiala si dezbinare.

94 (95) Pentru ca nici o vraja sa nu pricinuiasca perechilor a incepe sa gaseasca motive de cearta si bataie.

95 (96) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca oamenilor fara de auz, putinta de auzi.

96 (97) Pentru ca vrajile sa plece de la oameni.

97 (98 ) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca alinare celor ce sunt in necaz, ca sa inceteze a fi abatuti.

98 (99) Ca Dumnezeu sa binecuvinteze si sa dea har acelor tineri ce doresc sa lase toate si sa ii urmeze lui Dumnezeu. [Nu stiu cat de reusita este aici traducerea. In greaca, fraza precisa folosita ma face sa ma gandesc la cei care doresc sa urmeze viata monahala, dar nu sunt sigur. – n. trad. gr.]

99 (100) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze si sa faca adevarate dorintele oamenilor, care sunt pe potriva voii Sale.

100 (101) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca haruri si inzestrari oamenilor buni si simpli.

101 (102) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze pe oamenii ce au functii de putere, ca sa ii ajute pe oameni, cu bunatate si intelegere.

102 (103) Pentru ca curgerea de sange lunara sa ii vina unei femei cand este intarziata.

103 (104) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze avutiile oamenilor, ca sa nu fie tristi si abatutit, ci sa Il slaveasca pe Dumnezeu.

104 (105) Pentru ca oamenii sa se pocaiasca si sa-si marturiseasca pacatele.

105 (106) Pentru ca Dumnezeu sa ii lumineze pe oameni ca sa nu se indeparteze de la calea mantuirii.

106 (107) Pentru ca Dumnezeu sa ii dea femeii ce nu poate da nastere, putinta sa o faca.

107 (108 ) Pentru ca Dumnezeu sa ii smereasca pe vrajmasi, ca sa isi schimbe scoprile cele rele.

108 (109) Pentru ca Dumnezeu sa-i tamaduiasca pe cei suferinzi de epilepsie. Sau, pentru ca Dumnezeu sa se milostiveasca de cei ce acuza pe nedrept si sa se pocaiasca.

109 (110) Pentru ca tinerii sa ii cinsteasca pe cei batrani.

110 (111) Pentru ca judecatorii cei nedrepti sa se pocaiasca si sa judece cu dreptate norodul lui Dumnezeu.

111 (112) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocroteasca pe ostasii ce merg la lupta.

112 (113) Pentru ca Dumnezeu sa o binecuvinteze pe vaduva cea saraca, ca sa isi poata plati datoriile si sa se izbaveasca de temnita.

113 (114 si 115) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe copii cei inapoiati cu mintea.

114 (116:1-9) Pentru ca Dumnezue sa binecuvinteze si sa aline pe copilasii cei saraci, ca sa nu fie priviti de sus de copiii celor bogati si astfel sa se deprime.

115 (116:10-19) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca groaznica patima a minciunii.

116 (117) Pentru ca familiile sa fie unite si cu dragoste si sa il slaveasca pe Dumnezeu.

117 (118 ) Pentru ca Dumnezeu sa ii smereasca pe barbari cand imprejmuiesc satul si aduc teama, si ca sa intoarca scopurile lor cele rele.

118 (119) Pentru ca Dumnezeu sa ii zdrobeasca pe barbari si sa smereasca lucrul lor cand ucid femei si copii nevinovati.

119 (120) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca rabdare si stapanire de sine celor ce trebuie sa vietuiasca cu oameni necinstiti si nedrepti.

120 (121) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca pe cei robiti de manile vrajmasului, ca sa nu fie schiloditi inainte de a fi liberati.

121 (122) Pentru ca Dumnezeu sa ii tamaduiasca pe cei ce sufera din pricina „ochiului celui rau”.

122 (123) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca vedere orbilor si sa tamaduiasca ochii ce sunt intru durere.

123 (124) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca oamenii de serpi, ca sa nu muste.

124 (125) Pentru ca Dumnezeu sa ocroteasca campurile celor drepti de oamenii cei rai.

125 (126) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca pe oamenii ce sufera din pricina unor dureri de cap fara de sfarsit.

126 (127) Pentru ca Dumnezeu sa aduca pace unei familii cand se petrec certuri.

127 (128 ) Pentru ca rautatea vrajmasului sa nu se apropie nicicand de camine, si ca sa fie pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu in familie.

128 (129) Pentru ca Dumnezeu sa tamaduiasca oamenii suferinzi de migrene, ori, pentru ca Dumnezeu sa se milotiveasca de oamenii nesimtitori si indiscreti ce aduc intristare celor sensibili.

129 (130) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca neinfricare si nadejde celor ce incep o slujba noua si nu o cunosc bine inca, ca sa nu afle mari greutati in lucrul lor.

130 (131) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca pocainta si sa aline cu nadejde oamenii, ca sa se mantuiasca.

131 (132) Pentru ca Dumnezeu sa arate mila lumii cand din pricina pacatelor noastre au loc necontenit razboaie.

132 (133) Pentru ca Dumnezeu sa lumineze neamurile si sa devina prietenoase si oamenii sa afle pace.

133 (134) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocoteasca pe oameni de orice primejdie.

134 (135) Pentru ca oamenii sa se concentreze la vremea rugaciunii si cugetul lor sa se uneasca cu Dumnezeu.

135 (136) Pentru ca Dumnezeu sa ii ocroteasca pe emigranti cand isi lasa caminele si pleaca, ca sa fie izbaviti de salbatici.

136 (137) Pentru ca Dumnezeu sa aduca statornicie persoanei cu o fire nestatornica.

137 (138 ) Pentru ca Dumnezeu sa lumineze pe stapanii locului ca cererile oamenilor sa fie tratate cu intelegere.

138 (139) Pentru ca Dumnezeu sa opreasca ispitirea oamenilor simtitori cu ganduri de hula.

139 (140) Pentru ca Dumnezeu sa il faca pasnic pe capul familiei care are o fire foarte dificila si aduce suferinta intregii familii.

140 (141) Pentru ca Dumnezeu sa il faca pasnic pe stapanul salbatic al unui loc, ce isi chinuie semenii.

141 (142) Pentru ca Dumnezeu sa il faca pasnic pe razvratitul ce face rau; apoi, chiar daca este kurd, devine un miel. [Sf. Arsenie vietuia in Asia Mica. Kurzii, ce erau adesea soldati, aveau o reputatie printre alte grupuri etnice de a fi luptatori violenti. – n. trad. gr.]

142 (143) Pentru ca Dumnezeu sa ocoteasca mama de-a lungul sarcinii, ca sa nu piarda copilul.

143 (144) Pentru ca Dumnezeu sa ii impace pe oameni cand sunt nelinistiti, ca sa nu se petreaca un razboi civil.

144 (145) Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze lucrul oamenilor, ca sa fie bine primit de catre Dansul.

145 (146) Pentru ca Dumnezeu sa opreasca curgerea sangelui, la oamenii ce sufera de ea.

146 (147:1-11) Pentru ca Dumnezeu sa ii tamaduiasca pe oamenii ce au fost muscati si raniti la falci de oameni rai.

147 (147:12-20) Pentru ca Dumnezeu sa aduca pace animalelor salbatice, ca sa nu vateme oamenii sau roada campului.

148 (148 ) Pentru ca Dumnezeu sa faca apa potrivita, ca oamenii sa aiba din belsug si sa Ii dea slava lui Dumnezeu.

[Acestea au fost ale Sf. Arsenie. Urmatoarele doua sunt ale cuviosului Paisie Aghioritul.]

149 (149) Din recunostiinta si multumire lui Dumnezeu pentru multele Sale bunatati si pentru prea plinul dragostei Sale, ce nu cunoaste limita si ingaduinta cu noi.

150 (150) Pentru ca Dumnezeu sa daruiasca fericire si alinare celor intristati, frati si surori ale noastre, ce sunt in locuri departate, si acelora dintre fratii si surorile noastre ce sunt adormiti si sunt si mai departe. Amin.

————————————

PARTEA A DOUA: INDEX TEMATIC

[NOTA IMPORTANTA: Doar numarul psalmului din Septaginta este dat in acest index.]

AGRICULTURA: 1, 26, 30, 50, 52, 62, 66, 71, 83, 124, 147, 148

ANIMALE, neprietenoase: 63, 123, 147

CALAMITATI: 17, 21, 30, 50, 62, 68, 85, 89

CALATORIE SI EMIGRATIE: 28, 29, 31, 92, 135, 150

COPII: 22, 76, 109, 113, 114

DUHOVNICESTI: 3, 9, 24, 25, 29, 49, 50, 57, 72, 91, 98, 99, 100, 104, 105, 108, 115, 119, 130, 134, 136, 149

LEGE SI GUVERNARE: 14, 16, 32, 36, 47, 51, 59, 72, 82, 84, 93, 101, 108, 110, 137, 140, 141, 143

LUCRU: 2, 38, 39, 46, 48, 51, 52, 57, 60, 64, 74, 81, 83, 100, 101, 103, 129, 137, 140,144

MOARTE: 33, 150

OCROTIRE: 9, 13, 34, 47, 48, 57, 90, 133

PACE (intre prieteni si in familie): 10, 19, 22, 35, 41, 43, 45, 54, 65, 76, 86, 94, 109, 116, 126, 127, 139

PACE SI RAZBOI: 26, 33, 42, 73, 78, 93, 107, 111, 117, 118, 120, 127, 131, 132, 135, 140, 141, 143

PREOCUPARI SOCIALE: 20, 32, 35, 38, 51, 53, 59, 77, 80, 81, 87, 93, 101, 110, 112, 113, 114, 119, 124, 137, 140

PROPRIETATE: 14, 15, 23, 47, 83, 103, 124

SANATATE, a femeilor: 18, 19, 40, 67, 75, 106, 142, 145

SANATATE, sufleteasca/mintala: 4, 7, 8, 9, 11, 24, 27, 41, 55, 56, 60, 61, 69, 70, 80, 81, 84, 97, 100, 103, 128, 136, 138

SANATATE, trupeasca: 5, 12, 28, 36, 37, 44, 56, 58, 63, 79, 86, 88, 95, 102, 108, 122, 125, 128, 145, 146

VRAJI SI DIAVOLI: 5, 6, 8, 9, 13, 33, 57, 65, 90, 94, 96, 121

29
sept.
14

Ignorarea – a doua armă împotriva diavolului

29_puterea_cruciiLasă-l, nu-i da importanță, căci, cu cât îi dai mai multă importanță, cu atât dă și el târcoale mai insistent. Dacă vrei să-l îndepărtezi de tine, încetează a-i mai da importanță, ignoră-l, că doar asta merită. Atunci, va începe să dea înapoi, până când, în cele din urmă, o va lua la fugă.

Ignorarea este, după Sfânta Cruce, a doua armă împotriva diavolului. De Sfânta Cruce se teme, într-adevăr, tremură, și, de frica ei, o ia la fugă, dar nu suportă nici să fie ignorat, că e trufaș și pleșnește de ciudă! De altfel, trufia a și fost cauza pentru care a căzut și a devenit ce-a devenit. Și-a încasat pedeapsa…

Din Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Traducere de Prof. Drd. Sorina Munteanu, Editura Bunavestire, Bacău, p. 130

29
sept.
14

„Cum ştim noi care este calea mântuirii?“

parintele-cleopaPărinte, ajungem uneori într-o astfel de stare, încât nici nu ne putem ruga, nici nu putem dormi, nici nu putem mânca, nici nu putem vorbi. Nu putem face nimic.

Auzi ce zice dumnezeiescul părinte Isaac Sirul, că eu nu voi înceta să aduc pilde, nu de la mine, ci de la Sfinţii Părinţi ca să ne folosim. Când vei vedea că eşti într-o astfel de stare, te sfătuiesc, omule, să te culci. Şi chiar de nu dormi, stai culcat să se liniştească simţirea.

Dacă nu avem Sfânta Liturghie în fiecare zi ca la mănăstire, cum ne putem mântui?

Nu numai Liturghia te mântuieşte. Nu auzi ce spune Sfântul Grigorie Sinaitul? „Cine are rugăciunea minţii, are şi Liturghia, are şi toată pravila Bisericii tot timpul“.

D-apăi acei care au trăit în pustie, cum a fost Sfântul Marcu de la peşteră, la care s-a dus Sfântul Serapion, de 95 de ani nu văzuse om, acela stătea la slujbă? Era în timpul prigoanelor. Şi, ai văzut, când se ruga era stâlp de foc de la pământ până la cer. „Dar cei care au trăit în pustie ani de zile, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, şi se împărtăşeau la trei-patru ani, oare pentru nevrednicie se împărtăşeau aşa rar?“

Auzi ce spune Sfântul Efrem: „Biserici aveau pe limbile lor şi altare în inimile lor“. Totdeauna erau în comuniune cu Dumnezeu în rugăciune. Pentru că rugăciunea care se face în biserică este rugăciune obştească. Dar nu cumva să rămânem numai la aceasta şi să nu avem o rugăciune proprie, că ne înşelăm. Că spune Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Vai de cei ce au îngheţat la rânduiala tipicului bisericesc şi n-au rugăciunea lor proprie!“.

Cum ştim noi care este calea cea bună a mântuirii?

Sfatul bun te va păzi şi cugetul drept te va apăra. Şi iarăşi zice Scriptura: Cei ce n-au sfătuitori, cad ca frunzele. De aceea este bine, mamă, să ne mai sfătuim.

Cum putem trăi noi împreună fără tulburare?

Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Tăria celui din obşte este ascultarea; tăria împăratului stă întru multă oştire; iar tăria celui din linişte este multa rugăciune. Şi căderea celui din obşte este neascultarea – când nu face ascultare; şi căderea celui din linişte, împuţinarea rugăciunii“.

Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa, Editura Mănăstirii Sihăstria

29
sept.
14

Putem schimba ceva la persoana dorită?

f70abd0d4437d66Nu. Zic „nu” pentru că de obicei noi urmărim doar schimbări exterioare, şi asta este extraordinar de nociv într-o relaţie, deoarece ne face să uităm cu totul de chipul lui Dumnezeu din celălalt, de acel „ceva” care-l face deosebit. Dacă o iubim nici nu încercăm să schimbăm ceva la o persoană iubită.

Mitropolitul Antonie de Suroj zice: „Iubirea nu este oarbă, iubirea tocmai prin asta se caracterizează, prin limpezime, prin vedere; ea vede tot, şi mai ales defectele”. Iubirea vede tot, însă se comportă exact ca acel iubitor de icoane, care observând o icoană foarte veche şi foarte deteriorată, reuşeşte să vadă dincolo de rupturi şi de mizerii, reuşeşte să vadă chipul dintru început al icoanei.

Vede dincolo de rău, vede binele şi nu numai că îl vede, dar este gata să îşi pună viaţa în slujba restaurării acelei icoane. De multe ori vin oameni căsătoriţi, cu probleme, se ceartă de nu se mai poate şi încep să îşi arunce unul în faţa celuilalt: ea că el e prea bădăran şi că o face de râs, el că ea nu ascultă şi vorbeşte prea mult, etc. Şi după ce se potolesc îi întreb: „Ia spune-mi tu, când ai luat-o pe ea de soţie nu cumva ţi s-a părut ţie că e cea mai şi cea mai?” „Da!” „Şi de ce ai luat-o? Să o creşti sau să o iubeşti? Ai luat-o pentru că tu ai fost singurul care a reuşit să vadă dincolo de toate acele defecte, acel chip interior, acel frumos din ea pe care nu îl vede nimeni altcineva! Nu ai luat-o ca să îi faci nimic altceva decât să o iei aşa cum este.

Pentru că aşa cum este, este cea mai frumoasă. Este cea mai frumoasă pentru tine, desigur, pentru că tu ai reuşit să vezi acel ceva din ea”. Deci, nu iei pe cineva să îl creşti, îl iei să îl iubeşti aşa cum este. Este totuşi o direcţie, una singură în care nu numai că se poate să-l schimbi pe celălalt, dar chiar eşti dator să faci asta, în virtutea aceleiaşi iubiri. Este vorba de cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice că „bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă” şi invers. Adică dacă este vreo schimbare, atunci aceea să fie doar în direcţia sfinţirii noastre. Restul se „reglează” de la sine. Uneori avem doar părerea că ce vedem noi sunt defecte. Însă aşa cum v-am spus, raportând la Hristos, la măsura sfinţeniei, toate se limpezesc.

Selecţii din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna
29
sept.
14

Înainte să te rogi Maicii Domnului crede că-ţi va ajuta!

maica domnuluiAtunci când vii să te rogi împărătesei, Maicii lui Dumnezeu, crede cu tărie, înainte de rugăciune, că nu te vei întoarce de la ea fără a primi milostivire. Aşa este şi aşa se cuvine să gândeşti şi să crezi despre Dânsa. Fiindcă este Maica Atotmilostivă a Atotmilostivului Dumnezeu-Cuvantul şi despre milele sale nemăsurate şi fără de număr mărturisesc toate veacurile şi toate Bisericile creştine.

Ea este, cu adevărat, „noian de milostivire şi de bine­faceri”, aşa cum aflăm spus în Canonul Odighitriei (Canon, cântarea 5, vers 1). De aceea, a nu veni cu încredere când te rogi către Dânsa ar fi o sminteală şi o necuviinţă, neîncrederea i-ar defăima bunătatea, aşa cum este defăimată bunătatea lui Dumnezeu când nu nădăjduieşti că vei obţine ceea ce ceri atunci când I te rogi. Oare cum alergi să ceri mila unei persoane sus-puse şi bogate, milă pe care toţi i-o cunosc şi pe care şi-a arătat-o în nenumărate rânduri? De obicei, fiind ferm convinsă şi cu speranţă vie că vei obţine de la ea ceea ce vrei. Aşa se cuvine să fii şi când te rogi: să nu te îndoieşti şi să nu şovăi.

Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos

29
sept.
14

Protestanţii întreabă: De ce să fim ortodocşi?

100de N. M., fost fondator al unei grupari protestante

Mic ghid ortodox de intrebari dogmatice

Aceasta intrebare, care poate parea nefireasca unui credincios ortodox , este foarte importanta pentru un altul, care nu crede in credinta ortodoxa sau are prea putin de a face cu ea. Ca un fost fondator al unei grupari protestante din Grecia, acum convertit la Ortodoxie, cred ca merita stradania de a raspunde acestei intrebari chiar prin prisma experientei trecutului, ca protestant si aprig luptator impotriva Bisericii Ortodoxe.

Deci intrebarea este: cum vede un protestant Ortodoxia? Si ce are nevoie pentru a o aprecia?

1. Imaginea negativa a ortodoxiei

Cand pastorii protestanti se refera la Biserica Ortodoxa, o fac aproape intotdeauna cu un spirit critic. Este o realitate ca, prin prisma unui credincios occidental, ei gasesc numeroase aspecte care ii deranjeaza in Biserica Ortodoxa. Haideti sa aruncam o privire la cateva lucruri de baza care il deranjeaza pe un potestant, din ceea ce observa el.

A. Ignoranta „multimii”

Cand un protestant vorbeste cu un ortodox, si incepe sa aduca diferite argumente (din Biblie, de cele mai multe ori), in cele mai multe cazuri are in fata un om cu totul ignorant: un om care „nu a gustat” credinta crestina, un om care urmeaza orbeste credinta, nicidecum un om cu credinta constienta. Este adevarat ca ortodox obisnuit stie mai putin despre Biserica Ortodoxa, decat stie despre echipa de fotbal favorita, literatura straina, stiinta sau… budism. Astfel, prin ochii acelui protestant, acea persoana nu va fi privita ca cineva care nu stie ce este aceea Ortodoxie, ci ca un reprezentant al Ortodoxiei! Atunci apare acea atitudine a fariseilor din timpul Mantuitorului care spuneau „multimea acesta care nu cunoaste legea este blestemata!” (Ioan 7, 49).

B. Deficientele unor clerici

Pe un protestant scandalurile in care este implicat clerul ortodox il conving si mai mult de corectitudinea alegerii lui in „orice altceva in afara de Ortodoxie”. Pentru el, fiecare preot este un „dusman”, „un slujitor al celui rau”, „un lup hraparet”, „imoral” si „explotator”. Dar cel mai mult il respinge atitudinea fanatica si autosuficienta pe care multi preoti o afiseaza fata de protestanti.

C. Lipsa de unitate in parohie

In timp ce cei mai multi greci protestanti se bucura de bune relatii sociale in congregatiile lor, in cele mai multe parohii ortodoxe grecesti se observa exact opusul. Credinciosii par a fi straini unii altora, iar aceasta, pentru un protestant, este dovada lipsei de dragoste crestina, ceva pe care el o gaseste insa in adunarile minoritare, unde fiecare se cunoaste cu fiecare, iar relatiile sunt mult mai apropiate datorita imprejurarilor sociale in care se gasesc.

C. Modul de rugaciune

Protestanti vad rugaciunile ortodoxe ca „nebiblice”. Ei au rezerve fata de icoane, psalmodieri, lacasurile de cult, sfinte taine, vesminte preotesti, slujbe bisericesti, sfinte canoane, etc. Orice au fost invatati ca nu apartin modului de rugaciune „protocrestin”, „scripturistic”, ei nu considera a fi practici crestine, ci „traditii omenesti”. Totodata, pe protestanti ii deranjeaza dezordinea din viata si slujbele Bisericii si purtarile credinciosilor, atat preoti cat si laici. Fiind obisnuiti cu viata disciplinata din mica lor comunitate, privesc Ortodoxia ca o „zona de tranzit”.

Din cele spuse mai sus, este limpede ca protestantii, dar chiar si „ortodocsii” de astazi educati in spirit occidental care-si resping credinta, se rezuma la „simptomele” vizibile, adica la aparente. Ei nu cauta sa cerceteze adancimile, sa observe ce anume se gaseste in partea nevazuta a ceea ce vad. Se rezuma sa ramana la suprafata si nu pot ajunge la esenta. Ei generalizeaza intregul si nu observa componentele. Ei atribuie niste parametri credintei crestine, dar niciodata nu se intreaba pe ei insisi „ce valoare au lucrurile despre care in protestantism li s-au spus ca sunt traditii omenesti?”.

Ca urmare, protestantii nici nu vor sa incerce sa vada lucrurile din punctul de vedere al Ortodoxiei. De altfel, aceasta ar fi singura cale prin care ar putea sa vada maretia Ortodoxiei. Daca cineva nu incearca sa-l inteleaga pe celalalt, sa se puna in locul lui, nici nu va putea sa inteleaga comportamentul celuilalt sau „simptomele”din umbra ale credintei lui, adancimile. Acesta este motivul pentru care, inainte de a raspunde la intrebarea „de ce sa fiu ortodox?”, am dorit mai intai sa arat ce anume il respinge pe unul cu educatie occidentala de Ortodoxie.

Dezvaluind de la inceput motivele care m-au tinut departe de Ortodoxie, voi continua prin a descrie ceea ce m-a facut sa ma apropii de credinta drept maritoare si m-a determinat sa parasesc gruparea eretica pe care am creat-o in ignoranta mea si sa ma unesc cu Hristos in Biserica Ortodoxa.

2. Izvorul credintei crestine

Cel mai important lucru care formeaza motivul suficient pentru ca cineva sa fie crestin ortodox, este de a intelege sursa credintei.

Un protestant este invatat (iar el a acceptat fara nici un fel de verificare si documentare) ca sursa credintei crestine este Sfanta Scriptura si nimic altceva in afara de Scriptura. De fapt, un protestant chiar crede ca Sfanta Scriptura contine 66 carti, fara a primi vreodata o explicatie de ce protestantismul a omis 10 carti care sunt recunoscute de Ortodoxie.

Cand o astfel de persoana afla ca Sfanta Scriptura are inca 10 carti, si ca Sfanta Scriptura NU este singura „sursa de credinta crestina”, dar ca sursa credintei este viata vie a Bisericii in Duhul Sfant (pe care noi o numim Sfanta Traditie), si ca Noul Testament a fost definitivat in secolul 4 d.Hr., de catre Biserica Ortodoxa, acea persoana este, in mod inevitabil, la o rascruce. Atunci incepe sa se intrebe daca ceva nu este adevarat in ceea ce protestantismul l-a invatat ca fiind „adevarat” si „neindoielnic”. Baza credintei sale este nimicita. Devine evident pentru el ca este absurd sa respinga Biserica Ortodoxa care i-a daruit Sfanta Scriptura, un produs al Bisericii Ortodoxe. Iar daca aceasta persoana cauta cu sinceritate adevarul, incepe sa indrazneasca sa priveasca treptat lucrurile prin punctul de vedere ortodox si intelege de ce „stalpul si temelia adevarului” este Biserica ( 1 Tim 3, 15), si nu Sfanta Scriptura.

Biserica Ortodoxa este, prin urmare, acea biserica care are o TEMELIE STABILA SI SOLIDA ca sursa de credinta, in contrast cu protestantismul. Biserica se sprijina pe viata duhovniceasca a sfintilor care au marturisit-o, cu pretul vietii, de-a lungul istoriei de la inceputurile ei si pana astazi.

3. Dovada istorica

Cunoscand acestea, protestantul va incepe propria sa cautare a Bisericii istorice. Indiferent de modul in care fiecare crede ca ar fi fost modul de vietuire si de rugaciune, sunt suficiente izvoare istorice in scrierile crestine vechi si in descoperirile arheologice, care dovedesc ca primii crestini se rugau precum crestinii ortodocsi de astazi si nu in precum protestantii. Exista marturii ale existentei sinoadelor, clerului, icoanelor, vesmintelor preotesti, cinstirea sfintilor si a moastelor, dogmelor bine definite, Sfintei Liturghii, a Sfintelor Taine precum spovedania, mirungerea, existenta rugaciunilor pentru cei adormiti, crucea, posturile, sarbatorile, s.a.m.d. Toate acestea au existat, inca de la inceputul crestinismului, cu schimbari minore pana in ziua de azi. Cand protestantul descopera toate acestea din surse vechi, istorice, atunci isi da seama ca tot ceea ce i s-a spus de catre liderii sai a fost doar o descriere falsa si arbitrara a Bisericii Crestine primare; si atunci isi va da seama ca tot ceea ce detestase in Ortodoxie ca fiind ne-scripturistic ne-a fost dat chiar de Domnul Insusi!

4. Succesiunea apostolica

Subiectul acesta este la fel de important pentru a intelege de ce nu poti sa fii crestin in afara Bisericii Ortodoxe. Cand cineva cerceteaza sursele crestine vechi, atunci incepe sa inteleaga si unele versete din Sfanta Scriptura. Atunci va incepe sa inteleaga ca Biserica functioneaza pe principiul divin al sinodalitatii si ca acest principiu este garantul unitatii, coeziunii si sfinteniei in viata Bisericii. Atunci va incepe sa inteleaga ca in Biserica lui Hristos, de la inceput, nimeni nu a actionat in mod arbitrar, fara autoritate; de la inceput a existat ierarhie si autoritate, care incepe cu Dumnezeu Tatal, continua prin episcopii din fiecate cetate si se termina cu fiecare crestin. Atunci se va trezi din letargia protestanta si va intelege ca autoritatea episcopului nu este o nascocire omeneasca, ci o invatatura crestina de credinta. Atunci va incepe sa se intrebe de sursa de autoritate a liderilor protestanti (si chiar sursa de autoritate a lui insusi, atunci cand este pastor). Cine, mai exact, i-a dat autoritatea de a fi deasupra celorlalti?

Atunci va avea surpiza sa descopere ca Biserica niciodata nu a apostaziat (asa cum fusese informat), dar continua sa razbata prin istorie, in comuniune cu Domnul Iisus Hristos si in Duhul Sfant. Atunci va intelege ca apostolicitatea exista NUMAI in Biserica Ortodoxa, cand va descoperi ratiunile si mijloacele din preajma Schismei papistilor. Drumul spre Ortodoxie va fi unul fara de intors.

5. Raspunsuri din experienta

Toate aceste informatii vor da acestuia suficiente raspunsuri viabile la toate acuzele pe care le aducea candva Bisericii Ortodoxe. Astfel va sesiza motivele pentru atitudinea autosuficienta observata la multi clerici si laici. Acum va intelege ca principiul sinodal (unde nu exista o ierarhie piramidala cu puteri absolute, de neclintit), este deschis la neintelegeri si conflicte dintre episcopi pe probleme nemateriale. Acum va intelege ca intr-un spatiu de inchinare deschis oricui este firesc sa existe dezordine. Si mai ales, ca intr-un astfel de spatiu, este normal ca pseudo-crestinii si oportunistii sa-si gaseasca loc. Aceasta persoana va intelege deja ca aceleasi lucruri au existat de la inceputurile crestinismului, si ca ogorul lui Hristos intotdeauna a avut, si inca mai are, destula neghina!

Pana acum va fi invatat ce, si cum, sa creada. In acest mod, va pricepe ca in loc sa critice conduita celorlalti este mai bine sa-si vegheze propria viata si conduita, stiind ca niciodata nu a fost, si nici nu este, asa cum ar trebui sa fie in fata lui Dumezeu. Si ca, in loc sa astepte pe la altii sa faca prima miscare, este mai bine sa-si creeze cercul sau de prieteni de o credinta cu el. De altfel, el nu este scutit de responsabilitatea fata de ceilalti.

6. Clarificarea dogmatica

Un protestant sau nu, va gasi intotdeauna in Biserica Ortodoxa ceva ce nu poate fi gasit in alta confesiune. Va gasi CONSISTENTA DOGMATICA DESAVARSITA. Deoarece, chiar daca unii sau altii, impotriva firii, ar dori sa considere Ortodoxia ca un „idol lumesc”, superioritatea ei tot va fi evidenta, in contrast cu orice idol plasmuit de om, fie filosofic, religie sau ideologie. Doarece doar in Ortodoxie este REVELATIA dumnezeiasca in ceea ce priveste invatatura despre viata si mantuire.

Doar in Ortodoxie putem afla SINGURA cale in care Dumnezeu poate fi cunoscut ca Persoana, precum si Persoana in Iisus Hristos.

Doar in Ortodoxie putem afla o metoda de psihoterapie dovedita ca buna cu verificarea experimentala in persoanele sfintilor.

Doar in Ortodoxie putem afla de ce Dumnezeu este Treimic si ce inseamna „Dumnezeu este dragoste”.

Doar in Ortodoxie putem simti libertate in rugaciune si intelege jertfa Mantuitorului, fara frica de un dumnezeu razbunator.

Doar in Ortodoxie putem invata adevarul despre Iad si Rai si putem fi coplesiti de maretia dragostei dumnezeiesti.

Doar in Ortodoxie putem gusta Imparatia Cerurilor inca din viata aceasta, fara promisiuni desarte pentru viitor, care nu au nici un fel de fundament in viata reala.

Pe langa toate acestea, toate invataturile dogmatice ortodoxe au consistenta si plenitudinea care nu pot fi gasite nicaieri in alta parte. Aceasta este posibila pentru ca numai in Ortodoxie revelatia dumnezeiasca nu este alterata. Cand folosim credinta ortodoxa ca masura de comparatie, vom descoperi ca orice ideologie, sau oricare alta invatatura eterodoxa, este o ratacire.

7. Sfintirea vietii

In final, pe masura ce omul se intareste in credinta ortodoxa si traieste ortodox, acel om se schimba in asemanare cu Dumnezeu si incepe sa-si priveasca viata si semenii intr-un mod cu totul diferit, intr-un mod care nu poate fi gasit nicaieri in alta parte.

El invata sa se judece pe sine, nu comparandu-se cu „cei mai rai si blestemati ai lumii”, pentru a se simti pe el „curat” si „vas ales”, ci cu modelul PERFECT si SFANT al Domnului Iisus Hristos. O asemenea comparare va aduce smerenie si un sentiment de neinsemnatate a persoanei proprii. Cine gandeste asa este pe „calea crestina”, fara a-si mai judeca semenii, ci privindu-i pe toti cu dragoste si bunatate. Vazandu-si aproapele pacatuind, nu-l va mai judeca, ci se va umple de intristare si durere, stiindu-se pe sine purtator de fire inclinata spre pacat. Stie ca nu doar pe acela, dar si pe el insusi, pacatul il va putea duce in gheena. De aceea se va ruga si pocai si nu-l va judeca pe aproapele sau; de aceea va vedea caderea aproapelui sau ca fiind propria cadere si va suferi pentru mantuirea fratelui sau.

De cate ori se va intampla sa mai pacatuiasca, nu va deznadajdui, ci se va gandi la milostivirea si dragostea lui Dumnezeu care a fost rastignit pentru cei pacatosi, nu pentru cei drepti, se va ridica iarasi si va continua lupta fiind mai intarit.

Va cauta o relatie personala cu fratii sai, prin unicitatea care caracterizeaza fiecare fiinta umana, si nu-i va privi prin prisma unor modele standardizate, legaliste, de conduita, morala si viata. De aceea, el nu se va sfii sa ceara binecuvantare de la Dumnezeu si in acelasi timp de la o persoana sfanta, care altadata in viata a fost un criminal, un nelegiuit. Atunci nu-l va mai deranja nici dezordinea dintr-o biserica ortodoxa, ci se va bucura de libertatea de exprimare a credintei a fiecarei persoane in fata lui Dumnezeu, fara nici un fel de idei preconcepute.

El va trece din starea cazuta direct in gradina Bisericii, preferand sa se aseze in mijlocul ei, intre florile ei sfinte, pentru a le soarbe seva lor datatoare de viata; si astfel va dobandi cunoastere, dupa cum ii va darui Dumnezeu. Atunci va simti puterea lui Dumnezeu care creste florile dintr-o gradina permanent vandalizata de tot felul de viermi neadormiti.

Si astfel aceasta persoana se va lumina, numai in Biserica Ortodoxa a Domnului nostru, si-L va intalni pe Domnul, asa cum este El si alaturi de El, facandu-se partas la viata in Dumnezeu.

Pentru oricine cunoaste, chiar oricat de putin, maretia si adancimea credintei ortodoxe, si mergand cativa pasi pe calea care duce la mantuire, impreuna cu sfintii si gustand din apa vietii vesnice, acela nu se va mai intoarce niciodata!

 

Sursa (elina) : http://www.oodegr.com/oode/orthod/genika/giati1.htm

Traducere: Sfanta Manastire Pantocrator

29
sept.
14

Lasă pe Dumnezeu să judece!

calugarÎntr-o zi, a venit la o sfântă mănăstire, Isac Tebeul, care locuia departe, în pustia Tebaidei, și aflând că un ucenic păcătuise de mai multe ori, l-a osândit.

După judecată s-a întors în sihăstria sa. Când s-a apropiat de chilie, a văzut cu uimire cum înaintea ușii stă un tânăr, strălucitor ca soarele, cu o sabie în mână.

-Cine ești – a întrebat bătrânul – și ce poftești de la mine?

-Sunt Arhanghelul Mihail, a răspuns tânărul. Nu te las să intri înăuntru.

-Din ce pricină, Mărite Arhanghel?

Și a răspuns îngerul:

-Dumnezeu m-a trimis aici, zicând: Întreabă-l pe Isac ce poruncește să fac cu fratele lui pe care l-a judecat și l-a osândit?

Bătrânul s-a rușinat îndată și, căindu-se, a zis:

-Am greșit, iartă-mă!

Îngerul a răspuns:

-Scoală-te, Dumnezeu te-a iertat. Păzește-te, de acum înainte, să nu judeci pe cineva mai înainte de a-l fi judecat Dumnezeu.

Ce aprigi suntem când judecăm pe alții și cu câtă iuțeală suntem gata să osândim și să dăm verdicte! De-am fi mai aspri cu noi înșine și blânzi și înțelegători cu ceilalți!

29
sept.
14

Cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte

tineri_casatoritiUnii au multă mândrie, mult egoism, şi de aceea nu-i ajută Dumnezeu. Ani de-a rândul vin câţiva la Colibă şi mă întreabă: „Ce vrea Dumnezeu de la mine, Părinte?”. Întreabă de parcă Dumnezeu ar avea nevoie de ei, nu ei de Dumnezeu. Nici monahi nu s-au făcut, nici nu s-au căsătorit. Ca şi cum ar fi făcuţi din aur şi se tem să nu fie luaţi drept vergele de fier şi băgaţi în beton. Alţii iarăşi mă întreabă: „Părinte, ce să fac? Să mă fac monah sau să mă căsătoresc? Spune-mi pentru ce fel de viaţă sunt?”. „Tu ce vrei?” îl întreb. „Şi una şi alta”, îmi răspund. Le vor pe amândouă. Dacă le-aş spune gândul meu, că, de pildă, sunt pentru căsătorie şi să se căsătorească, se poate ca ei să nu-şi găsească odihnă, şi atunci vor veni la mine să-mi spună: „Sfinţia Ta mi-ai spus să urmez această viaţă şi, iată, acum mă chinuiesc”.

– Părinte, cum se poate întâmpla aceasta?

– Să presupunem că un tânăr are chemare pentru viaţa de căsătorie, dar se gândeşte şi la monahism. Însă, dacă nu ia aminte să facă o familie bună şi mai târziu vor apărea probleme pe care nu le va înfrunta duhovniceşte, atunci vicleanul îl va lupta cu gândurile, îi va spune mereu: „Tu erai pentru monahism, dar dacă te-ai căsătorit, aşa îți trebuie” şi nu-l va slăbi deloc zi şi noapte.

* * *

Este dovedit faptul că cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte. Atunci când este tânăr, alege el; apoi, însă, îl aleg alţii pe el. De aceea spun că în problema aceasta este trebuinţă uneori şi de puțină nebunie. Este bine să treacă cu vederea unele cusururi care nu sunt esenţiale, pentru că altfel niciodată nu-i vor veni toate aşa cum le aşteaptă el.

Odată a început să plouă, iar printr-o albie a început să curgă apă. Un nebun şi un raţionalist voiau să treacă de cealaltă parte. Atunci raţionalistul a spus: „Se va opri ploaia, se va împuţina apa şi după aceea voi trece”, nebunul, însă, nu a aşteptat, ci rupând-o la fugă prin apă, a trecut dincolo. I s-au udat puţin hainele, dar a mers acolo unde voia. Între timp ploaia în loc să se oprească, s-a înteţit şi mai mult. Apa a crescut şi, în cele din urmă, raţionalistul nu a mai putut trece de cealaltă parte, pentru că de acum era deja primejdios.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 24-25

29
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-29

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IV, 38-44)

n vremea aceea a intrat Iisus în casa lui Simon. Iar soacra lui Petru era prinsă de friguri rele şi L-au rugat pentru ea. Şi El, aplecându-Se asupra ei, a certat frigurile, şi ele au lăsat-o. Iar ea s’a ridicat îndată şi le slujea. Iar în apusul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Şi mâinile pe fiecare din ei, îi vindeca. Şi din mulţi ieşeau şi demoni, care strigau şi ziceau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“ Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească, pentru că ei ştiau că El este Hristosul. Iar când s’a făcut ziuă a ieşit şi S’a dus într’un loc pustiu; şi mulţimile Îl căutau şi au venit până la El, şi-L ţineau să nu plece de la ei. Dar El le-a zis: „Trebuie ca şi altor cetăţi să le binevestesc împărăţia lui Dumnezeu, că pentru aceasta am fost trimis“. Şi propovăduia în sinagogile Galileii.
29
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-29

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Efeseni 1, 22-23;

2, 1-5

F-150x150raţilor, toate le-a supus sub Dumnezeu sub picioarele Fiului Său şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.

Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce eraţi morţi, prin greşealele şi prin păcatele voastre, în care aţi umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării, întru care şi noi toţi am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând voile trupului şi ale simţurilor şi, din fire, eram fiii mâniei ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos.

28
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-28

DUMINICA
A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(V, 1-11)

n vremea aceea a fost că pe când mulţimea Îl îmbulzea pe Iisus ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două luntri stând lângă ţărm; iar pescarii, coborâţi din ele, îşi spălau mrejele. Şi urcându-Se într’una din luntri, care era a lui Simon, l-a rugat s’o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în luntre, din ea învăţa mulţimile. Iar când a încetat să vorbească i-a zis lui Simon: „Du-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele să pescuiţi“. Şi Simon I-a răspuns: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n’am prins nimic; dar după vorba Ta voi arunca mrejele“. Şi făcând aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi le-au făcut semn fârtaţilor lor din cealaltă luntre să vină să le ajute. Şi ei au venit; şi au umplut amândouă luntrile, că mai se afundau. Şi văzând Simon Petru, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: „Ieşi de la mine Doamne, că sunt om păcătos…“. Că spaimă îl cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, de pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau fârtaţii lui Simon. Şi a zis Iisus către Simon: „Nu te teme; de acum înainte vei pescui oameni“. Şi trăgând ei luntrile la ţărm şi lăsând totul, I-au urmat Lui.
28
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-28

DUMINICA
A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. II Corinteni 9,

6-11

F-150x150raţilor, cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun, precum este scris: «Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac». Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre, ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu.
27
sept.
14

Rugăciune către Îngerul Păzitor

yuiSfinte Îngere, păzitorul și acoperitorul meu cel bun, cu inimă zdrobită și cu sufletul îndurerat stau dinaintea ta și mă rog. Auzi-mă pe mine, păcătosul rob al lui Hristos, care cu multă căință și lacrimi amare strig: să nu pomenești fărădelegile și nedreptățile cu care eu, nevrednicul, te mâhnesc în toată vremea, săvârșind fapte necuvenite în fața Ziditorului meu Dumnezeu.

Fii milostiv și nu te depărta de la mine. Trezește-mă din somnul păcatului și ajută-mă cu rugăciunile tale, ca întru pocăință și neprihană să-mi petrec cealaltă vreme a vieții mele. Păzește-mă de căderile în păcate de moarte, ca să nu pier în deznădejde și să nu se bucure vrăjmașul de pierzarea mea. În tot locul și în tot ceasul să-mi stai înainte, rugându-L pe Domnul Dumnezeul îndurărilor să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârșit în viața mea cu fapta, cu gândul sau cu vorba.

Iar în înfricoșatul ceas al morții tu să fii lângă mine, bunul meu păzitor, alungându-i pe întunecații demoni veniți să înfricoșeze cutremuratul meu suflet. Apără-mă de cursele lor, când va fi să trec prin vămile văzduhului, pentru că, de tine călăuzit și păzit, lumina Raiului să o vad, unde Sfinții și Puterile cerești laolaltă laudă și preamăresc numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Treimea cea de-o-ființă și nedespărțită, și acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.

27
sept.
14

“Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!”…- predică la Înălţarea Sfintei Cruci

sfanta_cruceÎntr-una din cântările Bisericii, alcătuită după Psalmii lui David, preamărim pe Dumnezeu în cuvintele: “Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru, şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este”. O altă cântare bisericescă, preamărind crucea, zice: “Acum vedem aşternutul unde au stătut picioarele Tale, Stăpâne…” “Astăzi cu adevărat cuvântul cel de Dumnezeu grăitor al lui David a luat sfârşit, că iată arătat ne închinăm şi aşternutului preacuratelor Tale picioare”.

Deci până la răstignirea Domnului pe cruce, crucea era lemnul morţii celei mai de ocară. Prin Sfintele Sale Patimi, Iisus a schimbat ocara în slavă, încât Apostolul Pavel nu găsea alt cuvânt în care să se laude Crucea Domnului, mustrând pe cei ce sunt vrăjmaşii crucii.

Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise şi prin David. Prin proorocul David ne porunceşte să ne închinăm Crucii, aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.

Oare de ce zice despre Cruce că e aşternut numai al picioarelor Lui? – Fiindcă Iisus S-a răstignit pe Cruce nu cu fiinţa Sa dumnezeiască, ci cu firea omenească, Adam cel nou, ceea ce în graiul profetului e tot una cu picioarele lui Dumnezeu.
Să lămurim ceva şi din înţelesul crucii ca suferinţă.

Suferinţa, necazurile, încercările sunt cea mai necunoscută cruce, deşi fiecare are de dus câte una. Mai toţi se roagă lui Dumnezeu să-i scape de cruce. Nu e bine aşa. E semn că oamenii nu-i cunosc rostul şi nu-i cunosc pe sfinţi. Iată de pildă ce spune Sfântul Marcu Ascetul, că prin aceasta se cunoaşte dacă o are cineva, dacă primeşte cu bucurie necazurile. Tot acest Sfânt ne spune despre crucea încercărilor, că pentru trei pricini vin asupra noastră: 1. ca pedeapsă pentru păcatele făcute (”pedeapsă” în graiul bătrânilor înseamnă învăţare de mine); 2. pentru ferirea de cele ce altfel le-am face; şi 3. pentru întărirea virtuţii. “Să nu spui că se poate câştiga virtutea fără necazuri: căci virtutea necercată în necazuri nu e întărită!” (Filocalia I, p. 235.66).

Cea mai grea încercare a vieţii este necazul morţii. Cum stăm faţă de o asemenea încercare? Ar trebui să stăm şi mai liniştiţi ca faţă de cruce; fiindcă Mântuitorul, prin moartea Sa, a schimbat nu numai rostul crucii din ocară în slavă, ci a schimbat şi rostul morţii şi l-a făcut bun. Până la Iisus moartea era o pedeapsă dată firii omeneşti, plată a păcatului. De la înfrângerea morţii, prin învierea Omului nou, moartea, cea mai grea încercare a vieţii acesteia, s-a schimbat în moarte a păcatului şi a izbăvirii firii omeneşti. Aşa ne învaţă Sf. Maxim Mărturisitorul.

Iată de ce prăznuind Crucea vorbim de înviere şi a morţii omorâre.

Acestea sunt cunoştinţe duhovniceşti care dau curaj vieţii acesteia, îi dau înţeles şi o linişte cu atât mai mare cu cât e mai învolburată marea societăţii omeneşti.
Iată pe ce temelie stăm, în praznicul Înălţării, când zicem:

“Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!”…

Sâmbăta, 14 septembrie 1949 Ziua Crucii

rintele Arsenie Boca, extras sin Cuvinte vii. Omilii

27
sept.
14

Pilula contraceptivă ucide femei

pillsPilula contraceptivă şi alte produse contraceptive pot să ucidă şi au ucis deja femei nu doar în Statele Unite, dar în întreaga lume. Adesea pilula duce la probleme cardiovasculare din care poate rezulta moartea.

Studiile arată că majoritatea femeilor care au murit pentru că au folosit pilula sau alte produse contraceptive au decedat în urma unor cheaguri de sânge, atacuri de cord sau embolisme pulmonare. Aşa cum veţi putea vedea pe linkul nostru pentru efectele secundare ale pilulei, utilizarea ei cauzează multe alte probleme serioase cum ar fi cancer, boli inflamatorii pelviene, depresie şi multe altele.

Trebuie să educăm femeile pentru că mulţi oameni le spun: “Ia pilula, este simplu, sigur şi convenabil.”

Simplu? Desigur.

Convenabil? Depinde.

Sigur? ÎN NICIUN CAZ!

De ce Julie Hennessey, o irlandeză în vârstă de 31 de ani a murit în urma unui cheag de sânge după ce a folosit pilula contraceptivă? Utilizarea pilulei a dus la formarea unei tromboze venoase profunde.

Dar adolescenta Ashley Lewis în vârstă de 17 ani din St. Louis, Missouri? Ashley a murit după formarea unui cheag de sânge în plămân pentru că folosea un plasture contraceptiv de şase luni.

Şi să nu uităm de:

Tanya Hayes, de 24 de ani, din Australia care a murit de embolism pulmonar după ce a combinat utilizare pilulei contraceptive Yasmin cu un drog, Accutane.

O tânără sănătoasă de 20 de ani a suferit un stop cardiac în pat după ce a folosit contraceptive orale timp de doi ani. Această tânără a dezvoltat întâi dispnee (dificultăţi respiratorii) şi dureri de spate. La început a fost diagnosticată cu astm, ca apoi să fie internată în spital cu dispnee severă, cianoza (tentă albastră a pielii) şi presiune sangvină nemăsurabilă. A suferit un embolism pulmonar dublu şi a murit.

O mamă de 24 de ani a doi copii a folosit contraceptive orale câţiva ani dar a încetat utilizarea lor cu o lună înainte de o operaţie. Această mamă tânără a murit la câteva zile după operaţie. S-a constatat că a avut un risc crescut  de tromboza venoasă postoperatorie din cauza utilizării contraceptivelor orale.

Zakiya Kennedy, o studentă de 18 ani din New York ce spera la o carieră de fotomodel, a murit după ce a folosit plasturele contraceptiv.

O nefumătoare în vârstă de 32 de ani a murit în urma unui embolism pulmonar masiv. A folosit pilula contraceptivă în ultimii trei ani din viaţă. Femeia nu fuma, iar cât a folosit pilula, a suferit afecţiuni ale ficatului.

Lakesha Smith de 26 de ani a  născut după 24 de săptămâni de sarcină. Copilul a murit la două ore după naştere. Smith a început să folosească plasturele după ce a născut. După 3 săptămâni, a suferit convulsii şi un atac cerebral, iar acum trăieşte cu leziuni permanente.

Monica Johnson, o mamă în vârstă de 41 de ani din New Jesey, a suferit un embolism pulmonar şi a murit după ce a utilizat plasturele mai puţin de un an.

Ştiaţi că…?

Potrivit unui studiu efectuat de Colegiul Regal al Medicilor Generalişti, femeile care folosesc contraceptivele orale prezintă un risc de cinci ori mai mare de deces datorat problemelor cardiovasculare.

Principalele cinci efecte secundare mortale ale consumului pilulei contraceptive sunt : embolismul pulmonar, stop cardiac, boli cardiovasculare, atac de cord şi atac cerebral.

În 2004, în Statele Unite, era înregistrat un total de:

3.565 femei care au decedat în urma unui embolism pulmonar;

8.065 femei care au decedat în urma unui stop cardiac;

16.445 femei care au decedat în urma unor boli cardiovasculare;

13.748 femei care au decedat în urma unui atac de cord;

22.658 femei care au decedat în urma unui atac cerebral.

Câte dintre aceste femei foloseau pilula contraceptivă? Este o întrebare bună. Dacă ne uităm la Certificatul de Deces standard din Statele Unite, nu există o menţiune care să ţină cont de utilizarea oricărei forme de contracepţie a decedatei. Se ţine însă cont de aportul consumului de tutun la deces, aşa că de ce să nu întrebi şi de contracepţie?

Acesta este un exemplu despre cum ar trebui să arate Certificatul de Deces standard din Statele Unite. În momentul de faţă nu include vreo întrebare despre legătura consumului de contraceptive cu cauzele decesului.

27
sept.
14

Cum să îmi dau seama dacă persoana cu care sunt împreună este cea aleasă?

prietenie_0Cum să îmi dau seama dacă persoana cu care sunt împreună este cea aleasă? Cum ar trebui să mă comport, cum să am inima faţă de ea?

Primul lucru practic, concret, pe care vi-l pot spune şi pe care îl puteţi face în acest sens este ca atunci când aveţi o pornire de dragoste către cineva să nu vă apucaţi să o exteriorizaţi imediat. Nu puneţi mâna pe telefon, nu trimiteţi e-mail; ţineţi-o puţin în inimă la dospit, ţineţi persoana respectivă, gândul acela puţin în inimă şi vedeţi ce se va întâmpla după aceea. O să rămână aproape mai nimic din el pentru că se duce foarte multă zgură.

În pornirea aceasta de dragoste sunt foarte multe componente, să le spunem aşa, mai trupeşti ori mai puţin trupeşti, mai psihologice ori mai puţin psihologice, mai duhovniceşti ori mai puţin duhovniceşti. Sunt foarte amestecate, foarte confuze şi încearcă să te ia pe sus. Lăsaţi inima să aleagă, să discearnă; lăsaţi inima să îşi arate puterea ei de a deosebi – are o putere foarte mare de a deosebi – lăsaţi-o! În felul acesta vă şi îmbogăţiţi inima, vă şi întâlniţi cu persoana respectivă în inima voastră.

Acolo, în inima voastră, o să vedeţi în scurt timp care este situaţia relaţiei voastre cu persoana respectivă. În scurt timp o să ziceţi: „Ei, parcă nu merită.” Sau dimpotrivă, dacă sentimentul creşte, şi dacă într-adevăr dă pe dinafară atunci da, sfinţi să fiţi şi tot nu vă puteţi opune. Dar lăsaţi inima să hotărască ea lucrul acesta, pentru că acolo, în inimă, eşti tu cu sinele tău, faţă în faţă – atunci inima se face ca un cuptor de foc în care nu rezistă nici o zgură. Acolo se împlineşte, nu se consumă, relaţia la nivelul cel mai înalt şi mai profund totodată, pornind de la lucrurile imediate – simţi nevoile imediate ale celuilalt, dacă îi e sete, sau foame –, până chiar la aspiraţiile lui, la lucrurile fine, duhovniceşti. Aşa făcând o să vă daţi seama şi care e dragostea adevărată.

Dacă reuşiţi ca în rugăciunea voastră foarte intimă, foarte personală, să aduceţi pe cineva, persoana respectivă e mare pentru voi, pentru inima voastră.

Selecţii din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna
27
sept.
14

„Coboară, frate, ca să mâncăm împreună!”

hram1Un om poate să cunoască tainele lui Dumnezeu chiar şi fără mult studiu?

-Da, dacă are sfânta simplitate, el poate nu numai să cunoască tainele lui Dumnezeu, ci şi să le trăiască. Vă amintiţi de acel monah foarte simplu care s-a învrednici să mănânce împreună cu Hristos? Acesta, înainte de a deveni monah, era cioban şi singurul lucru care-l preocupa era cum să se mântuiască.

Odată, prin părţile unde locuia, a trecut un pustnic şi i-a spus: „Dacă vrei să te mântuieşti, să mergi pe calea cea dreaptă”. El însă a luat cuvântul acesta după literă. A apucat, aşadar, pe un drum şi a mers trei zile doar drept înainte, până ce în cele din urmă a ajuns la o mănăstire. Acolo egumenul, când i-a văzut dorul lui de mântuire, l-a făcut îndată monah şi l-a pus să slujească în biserică. Într-o zi, în timp ce făcea curăţenie în biserică, egumenul a trecut pe acolo şi l-a sfătuit să-şi facă treaba bine.

Acela, după ce a ascultat sfaturile, a întrebat pe egumen arătând spre Mântuitorul Răstignit: „Gheronda, cine este Cel Care stă acolo atârnat? Sunt aici de atâtea zile, dar nu L-am văzut să coboare ca să mănânce sau să bea ceva.” Când a auzit acestea, egumenul s-a minunat de simplitatea lui şi îi spune: „Eu L-am pedepsit să stea acolo sus, fiindcă nu-şi făcea bine treaba”. Monahul l-a ascultat fără să spună nimic.

Seara şi-a luat porţia de mâncare şi s-a încuiat în biserică. S-a oprit la picioarele Celui Răstignit şi I-a spus cu durere: „Coboară, frate, ca să mâncăm împreună!” Atunci Hristos a coborât şi a mâncat împreună cu monahul cel simplu, după care i-a făgăduit că îl va lua în Casa Tatălui Său, ca să se desfăteze veşnic. Şi într-adevăr după câteva zile acest monah simplu a adormit în pace. Vedeţi, avea o desăvârşită neştiinţă, dar ce s-a învrednicit să trăiască, datorită multei simplităţi şi curăţiei pe care o avea!

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. V – Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, p. 276

27
sept.
14

Rugăciunea din biserică e mai puternică decât aceea de acasă?

rugaciunea_launtrica – Cea mai puternica rugaciune e aceea in care esti tu mai prezent. Dar daca e sa alegem, rugaciunea de la biserica este mai importanta. In biserica, in mod obligatoriu, e prezent Dumnezeu cu toti sfintii si cu toate puterile ceresti. Dar si prezenta mea la biserica este obligatorie.

Mersul duminica la biserica nu-i facultativ. Noi facem prea multa democratie in biserica. Democratizam si biserica, si familia. Nu-i corect. Biserica e teocratica, nu democratica. Acolo avem porunci. Cum spunea si parintele Arsenie Boca: “Noi avem de multe ori mintea care discuta cu Dumnezeu, in loc sa se supuna fara discutie”.

 

Din interviul cu Părintele Iustin Miron, stareţul Mânăstirii Oaşa

27
sept.
14

Despre Uniunea Europeană și propaganda sodomiei: “Am scăpat de comuniști, dar cei de acuma sunt și mai înfricoșați

ue-totalitarianUniunea Europeană se osărduieşte să dezrădăcineze tot ce a fost vechi si să „modernizeze” toata omenirea. Conducerea Uniunii Europene lu­crează expres ca să-şi îndeplineas­că dorinţele sale, face propagandă ca să vină Antihrist mai degrabă. Asta vor să facă – tot ce-i bun să sfărâme, ca să fie ce zic ei, ce vor ei.

Vor satanele să te înscrie în Comunitatea Europeană şi după aceea să-ţi dea europeanu’ să mănânci ce vrei. Tu nu mai eşti stăpân în ţara ta, nu eşti. Ei, o luat ei proporţii, de-acuma na… ce să-i faci? Răbdare trebuie, răbdare. Răbdare şi, dacă vom fi aproape de Dumnezeu, ferice de noi că am trait. Dar, dacă te dai după dânşii, asta-i pieirea. (septembrie 1999).

Am scăpat de comunişti, de ateismul lor, dar cei de acuma, europenii, sunt şi mai înfricoşaţi. Da. Vezi, timpurile-s grele. Cine va mai trăi va vedea că cei din Uniunea Europeană au acuma ca scop, la două mii de ani după Hristos, să schimbe cu totul omenirea. Adică nu-i vorbă de credinţă sub nici un motiv.

Uniunea asta Europeană vrea ca să nu mai fia graniţe, să nu mai fie Grecia şi România şi cutare. Toţi europeni! Dar n-o să reuşească în felul ăsta. Că vezi, câte războaie!… cu NATO, după cum au fă­cut în Serbia. Da’ ce-o rezolvat în Serbia? Numai au omorât omenirea desăvârşit şi problemele tot aşa au rămas. Şi-acuma se luptă sârbii cu albanezii. Albanezii fac urgii… Acolo se putea face pace după adevăr, nu cum vroiau neîndumnezeiţii ăştia, NATO, ţările astea ateiste…

Dar cu Ardealul o să fie – cine va mai trăi va vedea -, o să fie mare tulburare cu ungurii, că cer autonomie ungurii. Ei au şi propagandă mare în America, cum au avut şi albanezii. De acolo vine toată răutatea. De aceea s-a făcut atâta tulburare aici, că au avut propagandă mare şi prin ziare şi prin oamenii lor. Ei, ce să zici? Vezi, s-a luat pacea de pe pământ fiindcă oamenii s-o depărtat de Dumnezeu şi ascultă de ispititorul. Egoismul! (septembrie 1999).

***

Îmi spunea cineva venit din ţară că s-o dus cinci demnitari de afară la Patriarh [Teoctist] şi i-au spus:

„- Noi suntem toţi sodomişti, niciunul n-avem femeie. Aşa vrem noi, aşa ne place, şi aşa să le daţi voie tuturor, ca să vă băgăm în Uniunea Europeană.”

Patriarhul le-ar fi zis:

,,- Voi faceţi ce vreţi, eu sub nici un motiv nu aprob lucrul ăsta.”

„- Dacă n-aprobi, n-o să te mai băgăm în Uniunea Europeană.”

„- Eu sunt apostolul neamului, apostolul Bisericii, sub nici un motiv nu aprob asta.”

Au zis: „ – Ei, nu-i nimica”, şi apoi s-au dus la conducătorii Parlamentului. Vezi? Sunt lucruri înfricoşat de serioase, adică clar ne declarăm împotriva lui Dumnezeu. Ce să mai zici? O venit timpurile din urmă, o venit timpurile acelea.

– Dar sunt oameni, atei, care spun:”Eu nu vreau să cred în Dumnezeu, nu cred în Dumnezeu. Ε dreptul meu, nu?” Cum vine asta?

– Cum îi asta? Na, drepturile omului. Vezi că o proorocit Sfinţii Părinţi că în timpurile astea, al optulea veac, lumea va ajunge să spună… „eu nu vreau să cred”. Dar pe ei nu i-a silit nimeni, cum a fost în timpul comuniştilor. Ei singuri se declară aşa.

– Cum poate omul să facă asta când el e creat de Dumnezeu? Dumnezeu e izvorul vieţii lui, e totul pentru el.

– Pentru cel care crede. Cel care nu crede în Dumnezeu crede că aşa trebuie să fie, cum fac acuma ăştia, „europenii”. Dacă nu crede omul în Dumnezeu s-a terminat, orice i-ai face. Eh, să lăsăm astea, să nu iscodim noi astea, că ne dărâmăm. Aşa-i, aşa-i, că acuma-i libertate. „Libertate”.

Acuma-i o diplomaţie satanicească. Vezi, în timpurile de demult şi-o vărsat sângele atâtea sute de mii şi milioane de oameni, fiindcă credeau in Hristos. Aşa era atuncea, era idolatrie şi, dacă nu erai ca idolatrii, îţi tăiau capul. Dar conducătorii de acuma, toată răutatea aceea au luat-o cu diplomaţie. Nu-ţi mai taie capul, dar te conving sa zici ca ei, să te atragă de partea lor, ca tu singur sa lepezi adevărul şi să te întorci după dânşii. Când s-o mai pomenit sau cine ar fi prooro­cit vreodată ca neamurile astea care conduc acum omenirea – ştim că sunt oameni depărtaţi de adevăr – să dea miliarde de euro; unde? In Sfântul Munte, să se reînnoiască mănăstirile. Vezi ce diplomaţie? Astea toate vin de la Uniunea Europeană. Dar ce face Uniunea Europeană? Cele mai mari fărădelegi. Conducătorii Uniunii Europene sprijină făţiş păcatul ăsta, cu sodomia. Cică aşa trebuie: „Aşa am plăcerea eu, nu-mi trebuie femeie, dă-o încolo că-i spurcată. Eu vreau băiat, vreau bărbat”. Dar te convinge în aşa fel, e aşa un curent satanicesc, că lumea acuma mai mult iubeşte fără­delegea asta cu bărbaţii decât cu femeile. (18-11-2003).

Lumea în cel rău zace. Mântuitorul însuşi a zis: „Iată, vine stăpânitorul lumii acesteia, şi întru Mine nu află nimic”. Vezi? Stăpânitorul lumii acesteia este ispititorul. De aceea trebuie să ne osârduim să nu ne depărtăm de adevăr, că acuma conducăto­rii lumii acesteia vor ca omenirea să meargă după ideile lor. Nu mai ţin cont de păcat, şi nici oame­nii nu mai ţin cont decât numai de ceea ce ordonă conducătorii. Cum îmi spunea un părinte: „O să devină tim­pul ca noi, creştinii, să nu mai zicem: «Aşa zice Sfânta Scriptură, ş-aşa zice şi în Sfânta Evanghelie.» O să zicem: «Aşa ne ordonă Uniunea Europeană.» Acolo au ei scopul să aducă omenirea.

Dar noi să facem răbdare, că nădejdea-i la Bunul Dumnezeu, cum a hotărî Părintele ceresc. Totuşi, noi trebuie să ne osârduim. ,,Osârduiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia Cerurilor”, ne spune Mântuitorul. Ştim. Da’ acestea trebuie să fie, căci după toate proorociile Sfinţilor Prooroci, trebuie să vină împărăţia lui Antihrist. Vezi? S-o apropiat. Si acuma, conducătorii şi ascultătorii împărăţiei lui Antihrist se osârduiesc să îngenuncheze Ortodoxia, că, dacă ar îngenunchea Ortodoxia, mai uşor ar veni împărăţia lui Antihrist. Eh!… Bunul Dumnezeu să ne fie de ajutor şi să avem nădejde la Bunul Dumnezeu. (26-12-2003)

Conducătorii omenirii vor să îngenunche adevărul, fiindcă se apropie împărăţia lui Antihrist, şi, cu diplomaţia lor, se osârduiesc să facă lesnicios drumul pentru Antihrist. Şi ca să fie lesnicios drumul, na!… fac şărlătăniile lor.

– Ei mai susţin că Biserica n-are voie să se ames­tece în treburi politice.

Apoi vezi? „N-are dreptul”. Biserica n-are drep­tul să spună adevărul. Da, da, e „bun”. Ei găsesc Biserica vinovată, vinovată de fărădelegile lor. Dar Biserica propovăduieşte adevărul, iar adevărul este Dumnezeu. Numai Dumnezeu e fără greşeală şi numai lui Dumnezeu nu-i poţi găsi pricină, că-i Dumnezeu, că-i Adevărul, bunătate. De aceea vine Antihrist, pentru că e învederat contra lui Hristos, contra Adevărului.

– Dar Biserica are voie să se amestece în tre­buri de morală, în viaţa publică, în viaţa societăţii? Conducătorii lumii spun că nu are voie.

– Apoi nu ne lasă ei să le îndreptăm, dar după Sfinţii Părinţi, sigur, eşti dator ca să arăţi adevărul. Adevărul este că nu se termină omenirea cu viaţa asta. Adevărul este să facem fapte bune, ca să putem căpăta veşnicia. Dar ei, fiindcă nu cred în veşni­cie, ci numai în viaţa aceasta, spun că trebuie să-ţi faci toate poftele. Şi cu ocazia asta lumea îi ascultă, de aceea se depărtează de adevăr. Incet, încet…

– Despărţirea Bisericii de problemele sociale, de stat, asta a cui lucrare e?

– Asta e direct lucrarea Satanei, ca să n-aibă dreptul Biserica să te sfătuiască spre mântuire. Ca să poţi intra în veşnicie trebuie să nu fii trupesc, trebuie să nu-ţi faci voile. Da’ ei, nu vezi că deoda­tă au pus „Drepturile Omului”, ca prin ele să ia tot dreptul Bisericii de a-l sfătui pe om cum să lucreze cu viaţa şi cu patimile şi cum să lucreze pe drumul adevărului ca să poată câştiga veşnicia. Acuma toată lumea, orice fărădelege de pe faţa pământului ar face, aşa zice: „Aşa e dreptul omu­lui, aşa doresc eu“. N-a fost poate de când lumea legea asta, „dreptul omului”. Vezi cu ce diplomaţie, cu ce şarlatanie se lucrează? Dacă ar fi „Drepturile Omului” contra nedreptăţilor care se fac pe faţa pă­mântului, atuncea da… Da’ vezi că drepturile omului sunt pentru ca omul să facă numai rău. Orice doreşte el, să n-aibă dreptul nici Biserica, nici nime­nea să-i zică ceva.

Dacă te amesteci în treburi de-astea politice de-acuma, te omoară, da’ dacă mergi după drep­turile omului, astea trupeşti, nu, nu! Ce te învaţă Biserica, Hristos, Dumnezeu, proorocii, toate acelea n-ai dreptul să le faci, vezi? Impărăţia lui Antihrist este, părinte. (19-01-2004)

Lumea acuma s-o amestecat, naţiuni cu alte naţiuni, şi încep oamenii a spune: „Nu-i nimic cuta­re, nu-i nimic cutare, nu-i nimic cutare”. Avorturile le fac întru nimic, fel de fel de necuraţii de mici copii… Ei, cum să se pogoare harul Sfântului Duh peste tine dacă tu, de mic copil, eşti spurcat, eşti dedat în mâinile vrăjmaşului? „Fiţi sfinţi“, zice Sfânta Scriptură, însuşi Mântuitorul. „Fiţi sfinţi”, adică fiţi curaţi, „fiţi sfinţi că Eu sfânt sunt, şi aşa puteţi veni către Mine“. Da’ dacă lumea merge după cum e moda astăzi…

Vezi, chiar conducătorii omenirii, astăzi, nu se gândesc deloc la adevăr. Ei fac propagandă titanica că aici e iadul şi aici e raiul. Nu zic asta pe faţă, dar ăsta e scopul lor. Cele mai mari păcate, strigătoare la cer, păcate de care Biserica nici să n-audă, nici cu gândul, acuma conducătorii omenirii, Uniunea Europeană le socoteşte o nimica toată. „Dreptul omului!” Ei, se poate? Cum dreptul omului? Dreptul omului, adică omul s-o dedat în braţele Satanei. Şi ce-i zice Satana, aceea vrea să facă omul: „Ei, şi, daca vreau să fac orice fărădelege, aceea o fac, că aşa îmi place mie! Nu vreau să mă căsătoresc cu o fată cu frica lui Dumnezeu, vreau să mă căsătoresc cu alt bărbat”.

Şi ceea ce nici prin gând n-o fost până acuma in omenire, acuma îţi dă voie să faci, cea mai mare fărădelege pe faţa pământului. Asta învaţă conducătorii actuali, cu Uniunea Europeană. Ei, ce aştepţi? Aştepţi mila lui Dumnezeu? O făcut Dumnezeu aşa de mare minune, Sodoma şi Gomora le-o afundat în fundul iadului, toată omenirea ştie că acolo o fost fărădelegile cele mai mari, şi acum ei zic: „Nu-i nimic, nu contează, nu-i nimica asta.” Şi lumea îi ascultă.

Vezi? E sfârşitul. Am intrat în al VIII-lea veac. Să ştii că urgiile cele mai mari încep de-acum înainte. Aşa scriu Sfinţii Prooroci, aşa scriu Sfinţii Apostoli. Aşteptăm pe Antihrist. Dar apostolii lui Antihrist ştiu cum să se poarte ca să îngenuncheze adevărul, să îngenuncheze Ortodoxia. Cât timp va fi Ortodoxia la înălţime ei ştiu că nu poate împărăţia lui Antihrist să guvernele, să conducă, şi se osârduiesc cu fel de fel de meşteşugiri ca foarte cu înlesnire să vină Satana ca să conducă omenirea.

Eh!… Cât putem şi cât am auzit şi cât ne luminează Dumnezeu, să ne ţinem de adevăr. Adevărul nu-l poţi găsi nicăieri decât numai în Biserică, numai în Ortodoxie, că acolo avem sute şi mii de învăţături pe care dacă le respectăm ne ajută Dumnezeu să putem căpăta Impărăţia Cerurilor. Că aici, oricat am trăi, se isprăveşte viaţa, oricât am trăi, se sfârşesc anii. Trebuie să ne ducem dincolo, unde nu mai este sfârşit, decât veşnic fericire şi bucurie. (2003)

(din: Staretul Dionisie Ignat, Lumea în vremurile de pe urma, Editura Prodromos, 2010)

27
sept.
14

Biserica nu-i deplină fără copii în ea

10 Se povesteşte, la un moment dat, că într-o pădure din aceasta indiană se ruga un brahman. O femeie trece grăbită, îl calcă pe picioare şi pleacă mai departe. Era semi-întuneric în pădure şi nu văzuse pe ce excelenţă călcase. După vreun sfert de oră, când abia îi trecu brahmanului supărarea, începu iar să se roage. Femeia apare din nou, cu ceva în cârcă, alergând în direcţia cealaltă. Şi, din nou, calcă peste excelenţă.

Ăsta, supărat din cale afară, merge cu poliţia regală pe care o avea în dotare să o aresteze pe femeie că l-a călcat pe picioare. O găseşte în casă, încercând să spele rănile soţului său. „Tu nu-ţi dai seama – îi spune brahmanul indignat -, ai trecut peste mine!” „Dar ce făceai dumneata în pădure, ca brahman?“ îl întreabă femeia. „Mă rugam!“ „Dacă tu te-ai fi rugat cum alergam eu după soţul meu să-l salvez din ghearele tigrului care-l rănise, m-ai înţelege de ce te-am călcat pe picioare!

Pentru că atunci când te concentrezi asupra unui lucru fundamental superior nu te mai interesează nimic din ceea ce este pe pământ!“

E extraordinar de interesantă pilda aceasta din punctul de vedere al celor care, cel puţin în anumite situaţii, cred că copiii trebuie să stea bătuţi în cuie în biserică! Copiii au propria lor dinamică, propriul lor mod de a se manifesta. În Capela facultăţii, copiii profesorilor, foştilor studenţi sau ai studenţilor de acum îţi dau senzaţia unei Biserici adevărate!

Biserica nu-i deplină fără copii în ea. E ca şi cum Maica Domnului nu L-ar avea pe Pruncul Hristos în braţe! Cam aşa ar fi o biserică fără copii. În esenţă, părinţii trebuie să-şi ţină în braţe copiii la Liturghie. Trebuie să-i lase să zburde cât e de zburdat, dar din când în când să-i şi ajute să înţeleagă, când vor creşte, că Biserica nu-i un spaţiu al zburdălniciei, ci un spaţiu al împăcării cu Dumnezeu.

Dar e corectă şi cealaltă soluţie, a grădiniţei de duminică. Am cunoscut, de exemplu, la Torino, acţiunea părintelui Lucian Roşu, care încearcă acolo să-i ţină pe copii într-un soi de grădiniţă de duminică, în clădirea bisericii. Copiii se joacă, se uită la un televizor care redă slujba din biserică (ascultă live, cum s-ar spune, transmiterea slujbei), ca să-i poată degreva pe părinţi, pentru ca aceştia să aibă timpul necesar, măcar trei ore duminica, să stea odihniţi în Biserică. Acesta e un gest pastoral de distincţie, de discreţie şi de drag, pentru că părinţii, realmente, mai ales în lumea aceea occidentală, aleargă în permanenţă, se robotizează în permanenţă pentru că aceşti prunci, care duminica stau un pic deoparte, stau în centrul atenţiei lor chiar când nu par că stau în centrul atenţiei!

Pe de altă parte, există şi celălalt risc. Nişte copii care nu-şi văd decât foarte rar părinţii în cursul săptămânii – dimineaţa, la 7, sunt lăsaţi la grădiniţă, sunt luaţi după masă la 5, sunt lăsaţi dimineaţa la 7 în grădiniţa bisericii şi sunt luaţi după amiază, la 2 – vor avea întotdeauna sentimentul unor copii ai tuturor altora, numai ai părinţilor lor nu. Or, în momentul în care îţi asumi familia ca atare, ţi-o asumi cu copii cu tot!

Cârcotaşii, cei care sunt deranjaţi de zbenguielile copiilor, de jocurile lor, de smiorcăiturile lor – care sunt enervante câteodată! – e bine să-şi mai controleze puţin din sobrietatea care nu e serioasă. Adică un soi de morgă creştină, fără a fi încărcaţi de sensul creştin al bucuriei, al părtăşiei inclusiv cu spiriduşii (mă refer la copii) care ţin în picioare Biserica. Eu constat că în măsura în care îi las pe copii să se simtă în largul lor în biserică, şi părinţii vin fără griji, pentru că nimeni – chiar dacă unii cârtesc şi îi judecă mental – n-are curaj să rostească public criticile lor, şi astfel sunt eliberaţi, într-un fel sau altul, de grija certării în permanenţă sau a obstrucţionării copiilor în gesturile lor. Şi cu timpul copiii învaţă singuri să se cenzureze.

Mie asta mi se pare maximum de libertate: să te autocenzurezi în propriile tale manifestări. Mă uit la copiii mei, mă uit la copiii prietenilor mei care sunt în biserică şi care, pe măsură ce a trecut timpul, au căpătat o libertate absolută de gest în biserică şi crescând în vârstă, nici unul dintre ei nu a mai avut excesele pe care le-au avut la primele 15-20 de Liturghii. Până la urmă, Biserica este şi un spaţiu al pedagogiei în Duhul Sfânt. Or, pedagogie în Duhul Sfânt înseamnă inclusiv această capacitate a fiinţei umane de a fi educată în Iisus Hristos, spre înviere…

Extras din Pr. Constantin Necula, Îndumnezeirea maidanului, EdituraAgnos, 2006, p. 273

27
sept.
14

Iubiţi-vă unul pe altul!

serafim_rouz___sluzbaÎntr-una din ultimele predici pe care le-a ţinut, ieromonahul Serafim a spus simplu şi cu voce scăzută ceea ce spusese şi înainte de nenumărate ori: Fiţi buni unii cu alţii. Zâmbiţi şi fiţi veseli. Purtaţi-vă sarcinile unii altora de dragul lui Hristos.

În aceste predici am văzut o inimă atât de caldă şi iubitoare cum nu cred că veţi întâlni undeva în această lume rece, respectiv o minte neîntinată şi pătrunzătoare care nu şi-a tras seva din această lume întunecată, ci din har. Nevoiţi-vă un pic mai mult, ne îndemna el. Purtaţi-vă crucile fără să cârtiţi. Să nu vă închipuiţi că sunteţi cineva deosebit, nu vă îndreptăţiţi slăbiciunile şi păcatele, ci uitaţi-vă la cum arătaţi cu adevărat; şi, mai ales, iubiţi-vă unul pe altul. Cuvintele lui Hristos. Cu adevărat, părintele Serafim ni-L arăta pe Hristos atât în pildă cât şi în cuvânt.

În conversaţie era proverbialul om al cuvintelor puţine. Nu era niciodată înclinat să pălăvrăgească fără rost, rareori îşi exprima vreo preferinţă pentru ceva şi îi displăcea făţărnicia de orice fel, vorbind adesea despre mentalitatea Disneyland a Americii, care făcea imposibilă pentru oameni căutarea şi aflarea adevărului. Era îngrijorat de faptul că cei mai mulţi dintre oameni sunt inconştienţi: ignorăm atât de profund marile adevăruri ale Credinţei noastre încât nu suntem în stare nici să împărtăşim Ortodoxia cu alţii. „Fiţi treji, conştienţi, informaţi!” îndemna el. „Nu lăsaţi pe alţii să digere şi să înţeleagă Ortodoxia pentru voi; şi nu ţineţi Ortodoxia pentru voi înşivă ca şi cum ar fi o comoară privată. Împărtăşiţi-o şi altora.”

Părintele Alexie Young

27
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-27

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IV, 31-36)

n vremea aceea S’a coborât Iisus la Capernaum, cetate a Galileii; şi îi învăţa sâmbăta. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Său era cu putere. Iar în sinagogă era un om care avea duh de demon necurat; şi a strigat cu glas tare: „Lasă-ne’n pace! Ce-ai tu cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu eu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu…“. Şi Iisus l-a certat, zicând: „Taci şi ieşi din el!…“. Şi aruncându-l în mijlocul sinagogii, demonul a ieşit din el fără să-l vatăme cu nimic. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi ziceau unii către alţii: „Ce este oare cuvântul acesta? Că El cu stăpânire şi cu putere le porunceşte duhurilor necurate, şi ele ies“.
27
sept.
14

Nu-i iubim pe cei de alături, nu-L iubim nici pe Hristos….

61_17Omul are nevoie de intimitate. Şi de multe ori este cu adevărat o problemă. Printre noi sunt mulți oameni care nu au nicicând posibilitatea să rămână singuri, singuri cu ei şi singuri cu Dumnezeu. Acasă mereu eşti înconjurat de familie, la locul de muncă ai colegi, în transport – o altă muţime de oameni. Ale tale sunt doar acele cinci minute de la casă – la stație.

Uneori anume această posibilitate de a rămâne singur cu gândurile sale o caută omul în Biserică, iniţial pentru e se desluşi macar pe sine şi apoi deja pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Mai grav e că intimitatea pe care o căutăm devine mai importantă decât orice altceva, și mai grav  – mai importantă decât alţi oameni, iar oameni prezenţi în biserică prezentând pentru noi o piedică.

Cineva poate spune că este specific doar pentru oamenii, care tocmai au trect pragul bisericii şi nu înțeleg că Biserica este prin definiție o comunitate a oamenilor, că Euharistia – este cauza şi cina  comună a noastră a tuturor. Cu regret, însă adesea nu e chiar aşa, este specific şi pentru noi, care știm teoretic acest lucru, dar o ştim doar la etapa conştientizării, nicedecum nefăcându-i loc şi în inima noastră.

Iată mă rog la Liturghie şi mă bucur de prezenţa mea aici. Mă bucur că pot auzi cuvintele minunate, că pot nu doar asista la această slujbă, dar şi a fi parte a acestei comunităţi. Dar dacă meditez mai profund, mă bucur şi de prezenţa celorlaţi în Biserică? Sunt capabilă să mă bucur pentru cei care stau alături de mine cum mă bucur pentru mine? Sunt fericită că suntem împreună în această lucrare mântuitoare?

Sincer vorbind e greu de zis că prea des mă bucur că alături de mine sunt cei care îmi sunt fraţi în credinţă. Şi atunci ce-mi împiedică dragostea? Egoismul. Îngrijorarea cu privire la propria situație, la propria stare. De sărbători în Biserică e greu, sufocant, inconfortabil. Iarăşi au venit creştinii să se mărturisească în timpul Liturghiei, din nou va trebui să stea toţi şi să aştepte. Copii mulţi în aşteptarea sfintei împărtăşanii..

Nemulțumire și cârtire în loc de bucurie. Bucurie care ar trebui să existe de la faptul că tot mai mulţi creştini se înorc către Biserică, că copiii cresc în biserică din copilărie …

Mă apropii să mă închin la icoane. Iat-o şi pe cea a Maicii Domnului. Vreau să spun o mică rugăciune şi să merg şi la celelalte. Dar în faţa mea stă o femeie. Stă un minut, stă două. Se roagă? .. Probabil. Este important pentru ea? La sigur nu mai puțin important decât pentru mine. Cu mintea-am înțeles asta. Dar nu pot evita iritarea …

Şi pe acest fundal despre ce rugăciune mai poate fi vorba. E posibil să te rogi Maicii Domnului şi să nu te bucuri că şi altcineva se roagă ei? Poţi să-ţi doreşti ajutorul şi acoperământul ei doar pentru tine nu și pentru alții? Cred că aşa o rugăciune nu este doar inutilă, ci mai degrabă aproape de blasfemie.

Este posibil să participi la cina lui Hristos, fără ca să vrei ca la ea să participe şi alții, fără ca să te bucuri pentru participarea lor? Nu spre osândă îţi va fi o aşa împărtăşanie? .. Nu știu cum e pentru alţii, dar iniţial nu mă făceau să tresar gândurile: “Poate astăzi vor fi mai puţini creştini la împărtaşanie, aşa va fi mai mai ușor să te concentrezi …”. Dar de fapt nu erau cu nimic vinovaţi creştinii, ci doar imposibilitatea internă de a te pregăti cuvenit pentru această sfântă taină. Dar am înţeles acest lucru mult mai târziu.

Faţă de cei ce ne împiedică în ceva, mereu suntem critici, și această critică de multe ori ne aduce la o aroganță fariseică: fără să ne dăm seama, considerăm că viața noastră bisericească nu este la fel ca la ceilaţi, de la prezenţa cărora simţim năduful şi descomfortul din Biserică. Dacă am vedea cu adevărat viaţa pe care o ducem, dacă am compara-o cu cei cu care ar trebui să o compărăm, cu cea a sfinţilor … Dar nu întotdeauna suntem gata pentru o astfel de comparație.

Şi totuşi cum să învăţăm să ne bucurăm pentru alții, pentru frații și surorile noaste întru Hristos? De parcă simplu – devenind cu adevărat enoriaşi ai unei biserici, cunoscând şi alte persoane, descoperindu-i şi chiar admirându-i (căci în orice biserică poţi descoperi oameni minunaţi), deschizând în tine inima pentru dragoste şi descoperirea altor oameni. În cuvinte, da, e simplu, dar în realitate nu toți cei care stau alături de noi ni se par  nu doar perfecţi, ci chiar şi drăguţi. Cineva este neplăcut, de la cineva ai prefera probabil să stai mai departe. Cum totuşi să înveți să te bucuri şi pentru acești oameni?

Apostolul Pavel ne îndeamnă  – să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus (Fil. 2, 4-5). Mie acest om nu-mi place şi poate e chiar puţin spus, dar cum îl percepe Hristos?..

Iar Hristos îl iubeşte pe el nicidecum nu mai puţn ca pe mine. Iubind înfinit, iertându-l şi nelăsând-l fără şanse sau speranțe. El nu are copii neiubiţi. Noi însă avem frați și surori pe care nu prea îi agreăm. Noi suntem slabi, şi nu trebuie să promitem că mâine sau poimâine vom atinge perfecțiunea și vom fi mai aproape de dragostea lui Hristos. Dar să tindem către acest scop trebuie neapărat.

Noi suntem capabili să-i iubim pe alţii pentru că ne este interesant cu ei, de atât că ne susţin, ne protejază, pentru că ei ne iubesc. Dar suntem capabili de a iubi o altă persoană pentru aceea că ea este aici în Biserică alături de noi, pentru că necătând la toate imperfecțiunile sale, nenorocirile sale a făcut această alegere: Hristos și Biserica Sa? De a ne iubi aproapele nu pentru altceva, ci anume pentru această alegere – mulți suntem în stare? Oare acest fapt nu este suficient pentru a-l iubi pe cel de alături?

Hristos înainte de moartea sa pe cruce le-a dat ucenicilor o nouă poruncă – să vă iubiţi unii pe alţii  – și le-a mai spus   Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. (Ioan 13, 35). De câte ori am auzit aceste cuvinte şi am rămas confuzi în fața necesității de a o aplica şi în viață. Iar necisitatea nu doar există, este şi absolută – nici o scuză și nici o excepţie Mântuitorul nu a prevăzut.

27
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-27

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. I Corinteni 10,

23-28

F-150x150raţilor, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru. Căci al Domnului este pământul şi plinirea lui. Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pe voi la masă şi voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să întrebaţi nimic pentru conştiinţă. Dar, de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi, pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă.
26
sept.
14

Cum pot birui patima desfrânării?

007Zic Sfinţii Părinţi: „Oricât de sfânt ai fi nu o să poţi birui decât cu fuga”. Nimeni să nu se înşele vreodată că poate sta în faţa acestei patimi şi să biruiască. Niciodată, niciodată, oricât de sfânt ar fi. Aici înţelegem că nu putem primi pricinile păcatului, încrezându-ne în noi că vom rezista. Nu putem sta în faţa pricinilor desfrânării şi să ne luptăm, să ne amăgim zicând: „Asta nu-i nimic. Eu pot face faţă la provocarea asta şi nu o să se ajungă nicăieri…”

Bărbăţia nu înseamnă mândrie prostească, nu înseamnă încredere în sine, ci stăpânire de sine. Ne luptăm cu pricinile, cu tentaţiile care se ridică în noi, cu dorinţele care vor să pună stăpânire pe inima noastră. Însă când vedem că locul, contextul în care ne aflăm prilejuieşte păcatul, atunci bărbăţia constă tocmai în a fugi, asemenea Sfântului şi Dreptului Iosif, care a fugit lăsându-şi în urmă până şi haina. Iar al doilea lucru foarte important este că trebuie să învăţăm, şi asta repede, să urâm păcatul cu toată puterea. Cum zice în psalmi: „Cu ură desăvârşită l-am urât pe el” (cf. Ps. 138, 22). Dacă nu urăşti păcatul acesta, nu se dezlipeşte de tine, stă lângă tine lipcă. Deci fugi de el şi urăşte-l cât poţi.

Apoi aleargă la ajutorul lui Dumnezeu, mai ales la ajutorul Maicii Domnului. Este foarte important. Nu la ajutorul oricui, la ajutorul Maicii Domnului. Aduceţi-vă aminte de Maria Egipteanca. Ea, cum știm din viața ei, se ridicase din desfrânare în momentul în care a vrut să intre în biserică. Şi nu a putut. Şi-a dat seama atunci, neputând să intre în biserică de trei ori la rând, că starea ei nu se potrivea deloc cu starea pe care ar trebui să o ai ca să intri să te închini la Crucea lui Hristos. Şi atunci ce a făcut? Este extraordinar! S-a dus la Maica Domnului. Ea, cea mai desfrânată, s-a dus la cea mai curată! Şi de ce vă zic asta? Pentru că atunci când aveţi vreo ispită de genul acesta de necurăţie, că-i cu mintea, că-i cu sufletul, cu trupul, primul lucru pe care vă vine să îl faceți este să fugiţi de Maica Domnului. Ei bine, atunci să vă duceţi la Maica Domnului, atunci, pentru că numai ea poate să vă ajute imediat. De ea fug dracii ca de nu ştiu ce.

Numai Maica Domului ştie cu adevărat, dar cu adevărat, ce înseamnă înălţimea fecioriei. Din acest motiv, numai ea vă poate ajuta cu treaba aceasta. Deci, când aveţi ispite de genul acesta, mergeţi rapid la Maica Domnului. Cum ziceam noi în armată: Fuga, marş! Asta înseamnă peste 370 de paşi pe minut! Să vă văd că alergaţi aşa!

Trebuie să mergem şi la duhovnic?

Evident că la duhovnic trebuie să vă eliberaţi de păcatul acesta. Dar ce faceţi până ajungeţi la duhovnic? Avva Pimen cel Mare a fost întrebat: „Cât timp va avea putere păcatul asupra omului?” Şi el a zis: „Când a zis omul: «Am greşit, iartă-mă!» a încetat păcatul asupra lui.” Aici este o distincție pe care ar trebui să o învăţaţi pentru că veţi avea nevoie de ea. Una este puterea păcatului asupra ta şi alta este prezenţa păcatului în tine. De îndată ce omul a zis: „Am greşit, iartă-mă!”, a încetat păcatul asupra lui, a zis Avva Pimen cel Mare. Adică de îndată ce te-ai pus înaintea lui Dumnezeu şi ţi-ai reprecizat poziţia, şi zici: „Doamne, am greşit, dar eu pe Tine Te vreau. Am greşit, iartă-mă!”, din momentul acela păcatul a pierdut frâiele prin care te conducea pe tine. N-a dispărut din tine. El va dispărea abia atunci când te vei duce la spovedanie şi vei mărturisi. Dar până să ajungi la spovedanie, ai nevoie de momentul acesta de reprecizare a poziţiei tale în faţa lui Dumnezeu, de trezire şi de a pune iar începutul cel bun, de a o lua iar de la zero: „Am greşit dar ce a fost a fost, hai să o luăm de la început.”

Selecţii din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna

26
sept.
14

Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Stelian Ocrotitorul pruncilor (copiilor) (26 noiembrie / 9 decembrie)

stelian_1Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege “Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1
Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, cuvioase părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfinţit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ţie. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine: Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Icosul 1
Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamăreşti cu viaţa ta îngerească numele Sfintei Treimi şi lepădând purtarea de grijă a lumii, că o rază prealuminoasă a Soarelui dreptăţii strălucind viaţa ta, noi privind preacinstitele tale nevoinţe, cu smerenie şi cu bucurie zicem unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;
Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;
Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei şi al iubirii;
Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;
Bucură-te, mângâierea credincioşilor;
Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoşilor;
Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;
Bucură-te, lauda cea curată a credincioşilor;
Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al 2-lea
Văzându-te pe tine Dumnezeu a fi sămânţă Sfântă şi aleasă, de la sânul maicii tale te-a sfinţit pe tine, şi vas al Sfântului Duh te-a arătat. Îndreptându-ţi viaţa spre însingurare, cu Sfânta Cruce pe care ai purtat-o până la sfârşitul vieţii, ai însemnat dragostea cea mare pentru noi a lui Hristos-Dumnezeu, Căruia Îi aduci cântare: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Înţelegere cerească s-a dăruit ţie, Părinte Stelian, că din tinereţile tale necontenit ai cugetat la cele înalte şi împărţind averea ta la săraci ai aflat adăpostire peştera întunecată, pe care luminând-o cu Sfintele tale rugăciuni, auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, lauda cea vestită a pământului Paflagoniei;
Bucură-te, strălucirea monahilor cea dorită;
Bucură-te, floarea cuvioşiei de Dumnezeu împodobită;
Bucură-te, frumuseţea Sfinţilor cea strălucită;
Bucură-te, cel ce pentru Domnul Hristos lumea ai părăsit;
Bucură-te, cel ce în peşteră ai locuit;
Bucură-te, că din tinereţe lui Dumnezeu ai urmat;
Bucură-te, că în viaţă fiind, de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, cel ce până la moarte cu Crucea Domnului ai biruit;
Bucură-te, cel ce numai pe Hristos în tot locul şi în tot chipul ai slujit;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al 3-lea
Spre tine nădăjduind, de multe boli sufleteşti şi trupeşti ne-ai tămăduit şi ne-ai ferit de primejdii şi necazuri pe noi cei care ne rugăm ţie. Năzuind la tine cu lacrimi cerem să duci la tronul Celui Preaînalt rugăciunile celor ce slăvesc pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Având osârdie spre lupta vieţii monahicesti şi iubind sihăstria, într-o peşteră luminată doar de dragostea lui Dumnezeu ţi-ai făcut chilie şi acolo hrană de la înger ai primit sfârşindu-ţi viaţa cea bineplăcută lui Dumnezeu în nevoinţe, în post şi în rugăciune. Iar noi, minunându-ne de ostenelile tale cele Sfinte, aducem aceste cântări:
Bucură-te, cel ce de cele pieritoare te-ai lepădat;
Bucură-te, că de împărăţia cerească cu dorul inimii ai fost legat;
Bucură-te, că pe Hristos Domnul cu toată inima L-ai iubit;
Bucură-te, cel ce mintea şi inima prin rugăciune întru Domnul le-ai întărit;
Bucură-te, înţelepte al înţeleptilor luminător;
Bucură-te, cald binevestitor al bucuriei cereşti;
Bucură-te, izvorul de viaţă purtător al pustiei;
Bucură-te, glasul cel puternic risipitor al trândăviei;
Bucură-te, grabnicule mângâietor al necazurilor şi al durerilor sufleteşti;
Bucură-te, grabnicule tămăduitor al suferinţelor trupeşti;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al 4-lea
Viforul ispitelor celor rele alungând, ai trecut calea cea strâmtă şi cu suferinţe de multe feluri purtând jugul lui Hristos, jugul tăcerii şi al privegherii de multe nopţi cu darul lui Dumnezeu te-ai suit pe calea desăvârşirii, învrednicindu-te ca împreună cu îngerii să slăveşti pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Auzind şi văzând viaţa ta cea curată şi Sfântă, Cuvioase Părinte Steliane, toată ceata monahilor din ţara Paflagoniei s-a minunat şi s-a întrecut în a te lăuda pe tine; iar noi, credincioşii cu credinţă şi bucurie grăim aşa:
Bucură-te, cel ce la înălţimea sfinţeniei ai ajuns;
Bucură-te, crin ales cu bună mireasmă al pustiei;
Bucură-te, cel ce eşti a cerului minune şi vas de cinste al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, ostaşule al lui Hristos cu daruri cereşti înarmat;
Bucură-te, înainte rugător al nostru la tronul Marelui Împărat;
Bucură-te, slugă bună a Domnului cel spre bine folositor;
Bucură-te, ostenitorule preaplăcut al lui Dumnezeu;
Bucură-te, sprijinitorul nostru cel tare şi grabnic ajutător;
Bucură-te, că lui Hristos Domnul cu smerenie ai slujit;
Bucură-te, că ai întărit pe credincioşi în rugăciunile lor
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al 5-lea
Năpraznica moarte a pruncilor ai contenit, Sfinte Stelian, punându-i în afară de primejdie şi de moarte prin chemarea numelui tău şi prin zugrăvirea icoanei tale; şi atunci maicile cele mâhnite s-au bucurat de vederea fiilor lor şi au slăvit pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Mâhnirea maicilor în bucurie ai prefăcut, Sfinte Stelian, dând lor naştere de prunci buni şi ridicând din boli pe cei bolnavi cu rugăciunile tale, că cel ce ai în tine sălăşluirea harului dumnezeiesc; pentru aceasta noi credincioşii, cunoscând faptele tale cele minunate şi Sfinte, cântăm către tine aşa:
Bucură-te, cela ce cu blândeţea ai depărtat duhul cel rău;
Bucură-te, că ai mângâiat pe maicile mâhnite de boala fiilor lor;
Bucură-te, că ai ridicat din boli pe mulţi prunci;
Bucură-te, că prin aceasta ocrotitor al copiilor te-ai arătat;
Bucură-te, că la tine copiii neîncetat au alergat;
Bucură-te, că lucrător al dragostei lui Dumnezeu te-ai arătat prin faptele tale;
Bucură-te, liniştirea celor înfricoşaţi;
Bucură-te, pururea ajutător al familiilor noastre;
Bucură-te, pururea ocrotitor al pruncilor;
Bucură-te, pustnice, înarmat cu daruri cereşti;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al-6-lea
Ţinutul Paflagoniei laudă şi astăzi luptele şi nevinţele tale, Sfinte Stelian; că locurile cele neumblate ale pustiei, cu rugăciunile tale le-ai umplut de bună mireasmă, că un alt Ilie Tesviteanul, odraslă pustiei arătându-te; pentru aceasta, laudă aducem lui Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!

Icosul al-6-lea
Ca un luceafăr strălucind, întunericul necredinţei ai risipit, şi cu numele tău cel Sfinţit pe mulţi din umbra păcatului la lumina mântuirii i-ai ridicat; pentru aceasta şi darul de a face minuni de la Domnul ai primit. Pentru ale tale osteneli şi daruri duhovniceşti cântăm către tine aşa:
Bucură-te, văzatorule de Dumnezeu prea luminat;
Bucură-te, locaş prea înfrumuseţat al Sfântului Duh;
Bucură-te, prin care se împodobesc cuvioşii;
Bucură-te, prin care se întăresc credincioşii;
Bucură-te, că ai gustat dulceaţa Raiului, aflându-te în trup stricăcios;
Bucură-te, că te-ai îndulcit de pâinea vieţii;
Bucură-te, că te-ai adăpat cu apa vieţii;
Bucură-te, că ne-ai arătat nouă calea la cer;
Bucură-te, focule care arzi taberele demonilor;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al-7-lea
Toată firea omenească s-a minunat de viaţa ta cea însingurată, Cuvioase Stelian, îmbrăcat fiind în haina smereniei celei adevărate şi de la Domnul învrednicindu-te de mari daruri; pentru aceea, împreună cu tine slăvim pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al-7-lea
Arătat-a faptură nouă Stăpânul tuturor prin tine, cuvioase părinte, prin tine care toată viaţa pentru Domnul Hristos în pustie ai petrecut, cu smerenie gândind spre cele înalte şi cu rugăciunea izvor de daruri îmbelşugând. Iar noi, cei întunecaţi cu grijile şi patimile, cu umilinţă lăudăm dragostea ta cea curată şi Sfântă pentru Dumnezeu şi cu bucurie cântăm către tine aşa:
Bucură-te, trandafir înmiresmat cu mirosul cel de taină;
Bucură-te, izvor nesecat de bunătate;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru cei cuprinşi de patimi;
Bucură-te, păstorul nostru cel preabun;
Bucură-te, părintele nostru cel milostiv şi blând;
Bucură-te, vindecătorul suferinţelor noastre;
Bucură-te, călăuzitorul vieţii noastre;
Bucură-te, mângâietorul sufletelor întristate;
Bucură-te, liniştitorul sufletelor tulburate;
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi în păcat;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al-8-lea
În trup fiind tu încă toţi s-au bucurat de îngereasca ta viaţă, iar acum, în slăvile cereşti fiind, înaintea Împăratului Hristos stând, nu ne uita pe noi cei ce săvârşim pomenirea ta; ci te roagă pentru noi, cerând pentru noi iertare de păcate şi împărtăşire de veşnicele bunătăţi, că să cântăm împreună cu tine în veci: Aliluia!

Icosul al-8-lea
Văzându-te pe tine vas ales al Sfântului Duh, din locuri îndepărtate la tine au alergat mulţimile de credincioşi, şi de la tine au cerut ajutor; cărora vindecări revărsând, auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, rugătorule spre mântuire al celor ce te cinstesc;
Bucură-te, tămăduirea celor bolnavi şi a celor suferinzi;
Bucură-te, cel ce ai biruit cu rugăciunea săgeţile vrăjmaşului;
Bucură-te, că Dumnezeu a sălăşluit în inima ta curată;
Bucură-te, că nevoinţele tale pe îngeri au veselit;
Bucură-te, că prin ele pe cel rău ai biruit;
Bucură-te, că ai izbăvit pe credincioşi de vrăjmaşi cu rugăciuniie tale;
Bucură-te, stâlpul cel drept al monahilor;
Bucură-te, cinstea şi podoaba credincioşilor;
Bucură-te, cel ce te rogi necontenit pentru toţi către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al-9-lea
Când ai ajuns la sfârşitul ostenelilor tale cele mântuitoare, Cuvioase Stelian, ţi-ai încredinţat sufletul tău curat în mâinile lui Dumnezeu; iar Sfinţii îngeri l-au purtat la tronul cel mai presus de ceruri cântând cântare de laudă către Dumnezeu, Care este minunat întru Sfinţii Lui: Aliluia!

Icosul al-9-lea
Înţelepţii cei binevorbitori nu pot lăuda cum se cuvine puterea dragostei tale către Dumnezeu, că ai miluit cu rugăciunea şi cu fapta, arătându-te: bună călăuzire celor rătăciţi, bolnavilor tămăduire, maicilor rămase fără de prunci mângâiere; iar noi, bucurându-ne de darul acesta minunat dat ţie, cu multumire cântăm:
Bucură-te, că din lume în pustie te-ai ascuns ca pe Dumnezeu să-L lauzi;
Bucură-te, că şi acum nu încetezi a te ruga pentru noi;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat ţie darul facerii de minuni;
Bucură-te, că pe maicile mâhnite de moartea pruncilor cu rodire iarăşi le-ai mângâiat;
Bucură-te, că te-ai arătat tămăduitor de multe patimi;
Bucură-te, doctor grabnic tămăduitor;
Bucură-te, ajutătorul nostru cel fierbinte;
Bucură-te, cel ce aperi pe prunci de boli;
Bucură-te, mare folositor al celor ce-ţi poartă numele;
Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al 10-lea
Având îndrăzneală către Hristos, Dumnezeul nostru, pe acesta roagă-L, Sfinte Stelian, pentru noi cei ce săvârşim cu dragoste pomenirea ta, preaslăvind pe Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Cu smerenie ne închinăm lui Dumnezeu şi cu credinţă sărutăm sfântă icoana ta, Cuvioase Părinte Stelian; şi sufletul nostru şi trupul nostru primesc ajutor şi izbăvire de patimi, de ispite şi de primejdii; pentru aceasta te lăudăm cântând:
Bucură-te, mirul cel bun mirositor al lui Hristos;
Bucură-te, că ale tale rugăciuni sunt bine-primite;
Bucură-te, că prin ele credincioşii primesc har;
Bucură-te, cel ce biruieşti ispitele de tot felul;
Bucură-te, cel ce doreşti mântuire sufletelor noastre;
Bucură-te, curăţitorule de patimi al trupurilor noastre;
Bucură-te, ocrotitorul celor din primejdii;
Bucură-te, că tu ne eşti apărător la Judecată;
Bucură-te, cel ce prin împărtăşire eşti fiu al lui Dumnezeu
Bucură-te, înălţarea credincioşilor spre mântuire;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al 11-lea
Cuvioase Părinte Stelian, tu care toată viaţa te-ai arătat împlinitor al poruncilor Domnului, dă-ne şi nouă ajutor ca să fim lucrători poruncilor Sale şi moştenitori ai împărăţiei cerurilor făcându-ne, să cântăm împreună cu tine în veci: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm în biserica Domnului şi să ne rugăm Cuviosului Stelian, pe care, cinstindu-l cu cântări duhovniceşti şi cu făclii aprinse, să cântăm aşa:
Bucură-te, înger de trup purtător;
Bucură-te, omule cu îngerii vorbitor;
Bucură-te, că viaţa toată Domnului o ai închinat;
Bucură-te, că prin aceasta slugă bună a Domnului te-ai arătat;
Bucură-te, că tu cununa nemuririi de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că fericirea cerească cu toţi Sfinţii ai moştenit;
Bucură-te, că de acolo pe noi ne priveghezi;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale pe noi ne întăreşti;
Bucură-te, că şi acum la ajutorul tău alergăm;
Bucură-te, învăţătorul tinerilor şi sprijinitorul bătrânilor;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al 12-lea
Lăudând proslăvirea ta te fericim toţi credincioşii, Cuvioase Părinte Stelian, lauda Bisericii şi podoaba monahilor; roagă pe Milostivul Dumnezeu să ocrotească Biserica şi pe credincioşii robii Săi de toată reaua întâmplare; ocroteşte casele noastre cu căldura rugăciunilor tale ca împreună să cântăm cântare sfântă: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Ca un trandafir nevestejit cu bună mireasmă a darului lui Dumnezeu ai umplut, cuvioase părinte, marginile lumii; umple de bună mireasmă duhovnicească pe cei ce praznuiesc pomenirea ta şi ţi-au alcătuit laude ca acestea:
Bucură-te, cel ce cu iubirea ta pe credincioşi ai luminat;
Bucură-te, cel ce cu dar dumnezeiesc pe bolnavi ai vindecat;
Bucură-te, izvor nesecat al laudei celei Sfinte;
Bucură-te, desfătarea celor minunate şi negrăite;
Bucură-te, alinarea cea dulce a pruncilor celor iubiţi;
Bucură-te, că pe toţi îi mângâi, făcându-i fericiţi;
Bucură-te, că toţi primim îndemnurile tale;
Bucură-te, că toţi urmându-ţi pilda vieţii ne mântuim;
Bucură-te, mângâierea celor ce cer la tine ajutor;
Bucură-te, sprijin şi Sfânt ocrotitor al creştinilor;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Condacul al 13-lea
O, preafericite, Sfinte şi făcătorule de minuni Părinte Stelian, primind această puţină rugăciune ce se înalţă întru lauda ta, mijloceşte la Bunul Dumnezeu pentru noi cei ce te cinstim pe tine, iertare de păcate să ne dăruiască, sănătate nouă şi copiilor noştri, pace lumii şi linişte caselor noastre, ale celor ce slăvim pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia! (de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamăreşti cu viaţa ta îngerească numele Sfintei Treimi şi lepădând purtarea de grijă a lumii, că o rază prealuminoasă a Soarelui dreptăţii strălucind viaţa ta, noi privind preacinstitele tale nevoinţe, cu smerenie şi cu bucurie zicem unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;
Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;
Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei şi al iubirii;
Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;
Bucură-te, mângâierea credincioşilor;
Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoşilor;
Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;
Bucură-te, lauda cea curată a credincioşilor;
Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;
Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!

Şi Condacul întâi
Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, cuvioase părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfinţit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ţie. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine: Bucură-te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!
După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE
Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită Sfinţilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în mărirea cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul maicii tale ai fost Sfinţit, şi vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame şi pe copii, ferindu-i de întristare şi de boală, arată-te grabnic vindecător al suferinţelor şi al bolilor sufleteşti şi trupeşti ale celor ce te laudă pe tine. Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă şi din pustiul inimilor noastre ţarină bine-plăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinţei şi să se înmulţească roadele sfinţitoare ale faptelor bune; ocroteşte cu rugăciunile tale familiile şi pe copiii noştri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate şi mântuire, că prin tine şi împreună cu tine să lăudăm Numele cel Sfânt al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Amin.

26
sept.
14

Acatistul Maicii Domnului “Grabnică ascultătoare”

skoroposlushnicaRugăciunile începătoare:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacele şi icoasele:

Condacul 1:
Celei alese din toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu şi Împărătesei, care ia aminte şi degrab ascultă rugăciunile celor smeriţi şi care varsă râuri de tămăduiri prin icoana Sa cea Sfântă, peste sufletele credincioşilor, îi aducem cântare şi mulţumire iar tu, Apărătoarea noastră cea atotmilosti-vă, pleacă-te cu bunăvoinţă la glasurile noastre de laudă şi din toate nevoile ne slobozeşte pe noi, cei care te chemăm: Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Icosul 1:
Mulţimile îngerilor îţi slujesc cu evlavie şi toate puterile cereşti cu netă-cute glasuri te fericesc, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut pe împăratul îngerilor, pe Hristos Dumnezeu, iar noi, păcătoşii, îndrăznim să-i urmărim şi neputând să te lăudăm cu vrednicie, cu cuget smerit cântăm aşa:
Bucură-te, sălăşluirea Dumnezeirii celei neapropiate;
Bucură-te, mirarea neîncetată a îngerilor;
Bucură-te, masă sfântă care ne hrăneşti pe noi cu Pâinea vieţii;
Bucură-te, măslin cu rod bun, care ne ungi inimile cu untdelemnul milei;
Bucură-te, comoara neîmpuţinată a darurilor harului lui Dumnezeu;
Bucură-te, din care pururea curg râuri de tămăduiri;
Bucură-te, mângâietoarea celor întristaţi;
Bucură-te, ajutătoare a celor ce sunt în nevoi;
Bucură-te, vindecătoarea celor bolnavi;
Bucură-te, întărirea celor slăbănogi;
Bucură-te, slobozirea celor robiţi;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 2:
Văzând milostivire a ta cea neurmată, Stăpână, şi multele tale minuni ce pururea se arată prin Sfânta ta Icoană cu care ca şi cu nişte stele de Dumnezeu luminate, toată lumea o ai înfrumuseţat, te mărim pe tine Ceea ce ai mărit tot neamul nostru cu bunăvoinţa ta şi cu dragoste ne închinăm prea curatului tău chip, cântând Fiului tău, Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2:
Descoperind cereasca înţelegere, Născătoare de Dumnezeu, ai binevoit ca în grădina ta cea pământească, în Sfântul Munte al Athosului cu multe minuni să preaslăveşti icoana ta, pe care, cu glas dumnezeiesc ce din ea s-a auzit, singură ai numit-o “Grabnică ascultătoare”. Iar noi toţi cunoscând milostivirea ta cea mare să-ţi cântăm ţie:
Bucură-te, Maica noastră milostivă tuturor, în Hristos;
Bucură-te, locuinţa Duhului Sfânt;
Bucură-te, dragostea lui Dumnezeu spre oameni arătată;
Bucură-te, înălţarea neamului omenesc;
Bucură-te, palat luminos al cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfânta Sfintelor cea mult cântată;
Bucură-te, Ceea ce ai născut pe Mielul cel dumnezeiesc;
Bucură-te, Ceea ce ne-ai crescut nouă pomul vieţii;
Bucură-te, hrana cea nepieritoare din chivotul cel cu totul din aur;
Bucură-te, Ceea ce ai hrănit pe Cel ce hrăneşte toată zidirea;
Bucură-te, prin care noi toţi nădăjduim să ne mântuim;
Bucură-te, prin ale cărei rugăciuni aşteptăm să primim moştenirea cea cerească;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 3:
Lucrând cu putere dumnezeiască, trapezarul Nil, care umbla fără evla-vie în faţa icoanei tale din Mănăstirea Dochiar, cu orbirea şi cu slăbăno-girea trupului l-ai pedepsit, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, ca să nu mai îndrăznească să ocărască prea curatul chip, pe care l-ai dăruit cu milostivire, ca pe un zălog de evlavie, întregului munte al Athosului, ca toţi cei care locuiesc aici, cu glasuri preacuvioase să cânte lui Dumnezeu-Cuvântul Cel ce S-a născut din tine: Aliluia!

Icosul 3:
Având mare dragoste pentru oamenii răscumpăraţi prin sângele Fiului tău şi Dumnezeu, Stăpână preabună, pocăinţa trapezarului Nil cu milosti-vire ai primit-o şi i-ai dăruit tămăduire de orbirea şi slăbănogirea lui, ca să slujească neîncetat şi să-ţi aducă rugăciuni netăcute în faţa mult-tămădui-toarei tale icoane, zicând acestea:
Bucură-te, sfânta zămislire a lui Ioachim şi a Anei;
Bucură-te, Ceea ce prin naşterea ta, capul şarpelui l-ai zdrobit;
Bucură-te, Ceea ce eşti binecuvântată între femei;
Bucură-te, Ceea ce ai născut fără ardere pe Mântuitorul sufletelor noastre;
Bucură-te, Ceea ce fecioria şi nasterea le-ai unit în chip minunat;
Bucură-te, Ceea ce în amândouă neprihănită te-ai păstrat;
Bucură-te, Ceea ce eşti minunea întregii lumi;
Bucură-te, Ceea ce eşti mirarea tuturor neamurilor pământului;
Bucură-te, Ceea ce eşti îndreptarea celor ce păcătuiesc;
Bucură-te, Ceea ce eşti întărirea în fapte bune a celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, Ceea ce fără de răutate pedepseşti;
Bucură-te, Ceea ce ne dăruieşti înţelepciune cu inimă bună;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 4:
Fugind de furtuna vieţii şi adăpostindu-se în limanul liniştit de mântui-re din muntele Athos, cei ce aleargă la tine dobândesc aici mângâiere plină de dar şi ajutor dumnezeiesc de la sfânta ta Icoană, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce străluceşti dintr-însă raze de minuni şi râu de milosti-vire reverşi cu neîmpuţinare. Pentru aceasta toţi cei ce doresc ca în pustie-tatea Athosului să dobândească mântuire, mărind îndurările tale de Maică, Îi cântă cu mulţumire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4:
Auzind glasul dumnezeiesc din Sfânta ta Icoană, trapezarul Nil te-a cunoscut pe tine ca pe o degrabă ascultătoare a tuturor celor ce cu cre-dinţă şi cu dragoste aleargă la chipul tău cel, făcător de minuni şi, primind de la el înţelepţirea prostiei sale şi vederea ochilor săi, ţi-a cântat ţie cu multumire, din tot sufletul, aşa:
Bucură-te, Ceea ce cu o vremelnică pedeapsă înţelepţeşti pe cei proşti;
Bucură-te, Ceea ce pocăinţa celor ce păcătuiesc cu milostivire o primeşti;
Bucură-te, Ceea ce îndrepţi pe calea mântuirii pe cei ce rătăcesc;
Bucură-te, Ceea ce rănile păcatelor le tămăduiesti cu bunăvointă;
Bucură-te, Ceea ce dai pe faţă cu multă dragoste, pe cei împietriţi cu inima;
Bucură-te, Ceea ce cu amărăciunea suferinţelor trupeşti de veşnicele chinuri ne izbăveşti;
Bucură-te, Ceea ce tulburarea patimilor o potoleşti;
Bucură-te, Ceea ce întinzi mână de ajutor tuturor celor ce pier;
Bucură-te, nădejdea celor fără de nădejde;
Bucură-te, bucuria celor scârbiţi;
Bucur-te, îmbrăcămintea celor goi;
Bucură-te, adăpostirea sărmanilor;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 5:
Graiurile tale de Dumnezeu vestitoare auzindu-le călugării din Mănăs-tirea Dochiar, ţie, Ceea ce eşti dumnezeiască grabnică ascultătoare, au zidit o Biserică lângă trapeză, unde icoana ta făcătoare de minuni se află, preacurată Fecioară, şi unde pe toţi credincioşii îi mângâi cu semnele tale, de care să nu ne lipseşti nici pe noi, smeriţii, care după datorie te lăudăm şi cântăm lui Dumnezeu Creatorul: Aliluia!

Icosul 5:
Văzând râurile de minuni, din sfântă icoana Ta izvorând, grabnică ascultătoare, toţi călugării muntelui Athos au alergat spre ea ca să se închine, iar tu, Maica lui Dumnezeu, după trebuinţa fiecăruia, darurile milostivirii tale dăruindu-le din belşug, din icoana ta cea făcătoare de minuni, ai făcut ca toţi să-ti cânte cu mulţumire, aşa:
Bucură-te, Maica milostivirii şi a îndurărilor;
Bucură-te, atotţiitoarea, Ceea ce i-ai împrumutat trup Fiului lui Dumnezeu;
Bucură-te, palat al buneivestiri, fără de sămânţă;
Bucură-te, Ceea ce L-ai întrupat pe Cel ce este fără de trup;
Bucură-te, Ceea ce ai unit pe Dumnezeu cu oamenii;
Bucură-te, vederea doritoare a preacuvioşilor;
Bucură-te, dumnezeiasca bucurie a celor ce postesc;
Bucură-te, veselia lină a vieţuitorilor în pustie;
Bucură-te, nădejdea cea tare a călugărilor;
Bucură-te, Ceea ce biruieşti taberele demonilor;
Bucură-te, Ceea ce ruşinezi pe vrăjmasii mântuirii neamului omenesc;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 6:
Muntele Athosului propovăduieşte milele şi minunile tale, prea bine-cuvântată Maică a Domnului nostru Iisus Hristos şi se împodobeşte fru-mos cu multele tale icoane făcătoare de minuni, în mijlocul cărora icoana ta, grabnică ascultătoare, numită de tine, străluceşte ca luna plină cu razele neînserate ale minunilor, îndemnându-ne să cântăm laude Celui ce te-a proslăvit pe tine, Dumnezeului Celui ce este Unul în Treime: Aliluia!

Icosul 6:
Ai strălucit în prea curata icoana ta, Marie de Dumnezeu Născătoare, lumina mântuirii tuturor celor ce rătăcesc în întunericul păcatelor şi al patimilor şi ai numit-o pe aceasta grabnică ascultătoare, celor ce se roagă cu credinţă şi evlavie, din tot sufletul, dându-le grabnicul tău ajutor, celor care-ţi cântă ţie unele ca acestea:,
Bucură-te, fulger care luminezi sufletele;
Bucură-te, tunet care înspăimânţi pe cei ce ispitesc;
Bucură-te, adăpost bine liniştit al celor osteniţi de întreitele valuri ale mării vieţii;
Bucură-te, liman fără furtună al celor înviforaţi de valurile patimilor;
Bucură-te, Ceea ce povăţuieşti pe cei tineri spre curăţire;
Bucură-te, acoperământul şi îngrădirea fecioriei;
Uucură-te, Ceea ce răceala sufletească o încălzeşti cu darul tău;
Bucură-te, Ceea ce povăţuieşti pe calea mântuirii pe cei credincioşi;
Bucură-te, Ceea ce abaţi din căile pierzării pe cei ce se poticnesc;
Uucură-te, chezăşia noastră în faţa Fiului tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, Ceea ce pururea Îl rogi ca să ne miluiască pe noi păcătoşii;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 7:
Vrând să arăţi marea ta dragoste neamului creştinesc, Născătoare de Dumnezeu preabună, ai ales muntele Athosului şi într-însul ai înmulţit sălăşluirea căugărilor, ca toţi cei înviforaţi de deşertăciunea lumească să poată dobândi aici un liman de mântuire liniştită şi uşoară, şi ajutaţi de tine să se învrednicească de moştenirea cerească şi să cânte cu sfinţii, Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul 7:
Un nou semn al milostivirii tale ai arătat, Stăpână, în minunata proslă-vire a sfintei tale icoane degrabă ascultătoare, nu numai călugărilor din muntele Athosului, ci tuturor creştinilor dreptmăritori, care cu evlavie cinstesc Prea Sfântă icoana ta, pentru ca toţi să cânte:
Bucură-te, Maica Dumnezeului nostru;
Bucură-te, Ceea ce întru naştere şi după naştere fecioară ai rămas;
Bucură-te, căci pe tine te fericesc toate neamurile;
Bucură-te, căci te-a preamărit Cel Atotputernic;
Bucură-te, căci Domnul a căutat spre smerenia ta;
Bucură-te, căci împăratul împăraţilor a dorit bunătatea ta;
Bucură-te, binecuvântată fiică a împăratului ceresc;
Bucură-te, Născătoarea Fiului Celui mai înainte de veci, neispitită de bărbat;
Bucură-te, mireasa neprihănită a Duhului Sfânt;
Bucură-te, tăinuitoarea harului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, frumuseţea lumii celei de sus;
Bucur-te, apărătoarea lumii celei de jos;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 8:
Străini şi călători suntem noi pe pământ, şi, după cuvântul apostolului, nu avem aici cetate stătătoare. Către cine dar vom alerga, Stăpână, în scâr-bele călătoriei noastre, dacă nu către tine, atotbună. Nu ne lepăda pe noi, Maica lui Dumnezeu. Nu ne spune nouă: “nu vă cunosc pe voi din pricina păcatelor voastre” ci ne miluieşte pe noi cei sărmani şi fără ajutor şi pri-meşte-ne în veşnicele lăcaşuri Ceea ce eşti acoperământul nostru, şi cu dragoste să cântăm în Patria cerească Împăratului slavei, Hristos: Aliluia!

Icosul 8:
Tuturor credincioşilor o mare mângâiere este a căuta spre a ta icoană Stăpână, în care vedem ţinând pe mâna ta pe pruncul cel mai înainte de veci, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia ne închinăm cu evlavie, ca unui Mântuitor şi Dumnezeu al nostru, iar ţie, adevăratei Născătoare de Dumnezeu, cu umilinţă cântăm:
Bucură-te, pururea Fecioară, Ceea ce te-ai bucurat de bunavestire a arhanghelului;
Bucură-te, mireasă nenuntită;
Bucură-te, Maica luminii, înţelegere care luminezi toate sufletele;
Bucură-te, prestol însufleţit al Făcătorului Cerului şi pământului;
Bucură-te, blândă porumbiţă;
Bucură-te, mieluşea neprihănită;
Bucură-te, pahar plin de bucurie;
Bucură-te, vas nesecat plin de apa vieţii;
Bucură-te, alabastru cu mir, plin de mireasma lui Hristos;
Bucură-te, cu care se izgoneşte puterea patimilor noastre;
Bucură-te, prin care am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu;
Bucură-te, prin care ne-am învătat a ne închina lui Dumnezeu, Cel ce este Unul în Treime;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 9:
Toate neamurile te fericesc: “Bucură-te”, atotbună, grabnică ascultă-toare, Ceea ce toate cererile noastre spre bine le împlineşti. Toate nea-murile te fericesc după datorie: “Marie, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu” căci de la răsărit şi până la apus este lăudat numele tău, iar cetele călugăreşti acoperământ al lor te numesc, mai ales cele ce se nevoiesc în muntele Athosului, pe care cu deosebită bunăvoinţă i-ai umbrit, făcând multe minuni şi milele tale cele bogate arătându-le lor, şi aşa cu mulţumire îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9:
Ritorii cei mult grăitori nu se dumiresc să cunoască taina fecioriei tale, Născătoare de Dumnezeu, nici nu pot să lămurească puterea de minuni făcătoare, care din icoana ta se revarsă spre tămăduirea celor neputincioşi, spre toată folosinţa sufletească şi trupească a creştini lor. Iar noi întru adevăr te slăvim şi fără îndoială te mărturisim pe tine Fecioară, închinân-du-ne cu credinţă în faţa sfintei tale icoane şi îţi cântăm acestea:
Bucură-te, mirarea celor plini de îndoială;
Bucură-te, laudă cunoscută a celor credincioşi;
Bucură-te, Ceea ce din coapse curate, fără de prihană, pe Iisus L-ai născut;
Bucură-te, Ceea ce întru naşterea ta nu ţi-ai vătămat cheile fecioriei;
Bucură-te, prea proslăvită Născătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, mărirea fecioarelor;
Bucură-te, curată bucurie a mamelor;
Bucură-te, Ceea ce eşti singura neprihănită şi bună;
Bucură-te, Ceea ce ai născut pe Cel ce, potrivit făgăduinţei, a zdrobit capul şarpelui;
Bucură-te, Ceea ce ai izbăvit din osândirea cea de demult pe strămoşii cei căzuţi;
Bucură-te, Ceea ce prin naşterea ta ai deschis Edenul cel sfânt;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 10:
Întocmind mântuirea oamenilor, care poartă numele lui Hristos, ai binevoit, Născătoare de Dumnezeu, să rânduieşti muntele Athosului spre locuinţă călugărilor şi ai grăit în vedere celui dintâi pustnic al Athosului, cuviosului Petru, ca să fie muntele acesta spre locuinţă călugărilor, mân-gâindu-l cu bunele tale făgăduinţe, că vei fi ajutătoarea şi acoperămfintul tuturor celor care se nevoiesc cu plăcere de Dumnezeu, îndestulându-i cu darurile cele trebuincioase şi dintru toate nevoile mântuindu-i, ca fără de împiedicare să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10:
Zid de apărare eşti, Fecioară, călugărilor şi tuturor nevoitorilor fecioriei şi curăţiei, drept aceea, grădina ta pământească, muntele Athosului, l-ai făcut neapropiat femeilor, ca fără sila păcatului să vieţuiască într-însul călugării, spre tine, după Dumnezeu, punându-şi singura lor nădejde de mântuire şi să-ţi cânte acestea:
Bucură-te, neveştejita floare a fecioriei;
Bucură-te, crin de cerească curăţie;
Bucură-te, pridvor ceresc de lumină purtător, care luminezi pe nevo-itorii curăţiei;
Bucură-te, cartea înţelepciunii dumnezeieşti care înţelepţeşti pe cei ce se luptă, cu întreagă înţelepciune;
Bucură-te, Ceea ce eşti mijlocitoarea mântuirii călugărilor celor ce bine se nevoiesc;
Bucură-te, Ceea ce eşti acoperământul şi îngrădirea vieţuitorilor din pustia muntelui Athos;
Bucură-te, Ceea ce dai mângâiere duhovnicească sufletelor amărâte;
Bucură-te, Ceea ce reverşi bucurie plină de dar în inimile iubitoare de Dumnezeu;
Bucură-te, Ceea ce hrăneşti pe micile fecioare şi pe orfanii fără mamă;
Bucură-te, Ceea ce cu dragostea Mirelui Celui fără de moarte îi îndul-ceşti pe cei ce stau în ceata feciorelnicilor;
Bucură-te, Ceea ce eşti puternică ajutătoare celor ce duc luptă grea împotriva atacurilor patimilor trupeşti;
Bucură-te, Ceea ce eşti neadormită veghetoare a lăcaşuriior călugăreşti;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 11:
Cântarea noastră smerită, din plinătatea dragostei şi osârdiei adusă ţie, nu o lepăda Curată, şi nu te întoarce dinspre noi, cei ce suntem spurcaţi cu multe păcate, ci ajută-ne nouă, Atotbună, ca prin pocăinţă să ne cură-ţim de întinăciunea păcatelor şi să păşim în viaţa curată şi plăcută lui Dumnezeu, avându-te pe tine îndemnătoare la nevoinţă şi ajutătoare, ca să putem cânta cu vrednicie şi cu dreptate: Aliluia!

Icosul 11:
Cu luminoasele raze ale minunilor, Sfânta ta Icoană luminează puru-rea, Născătoare de Dumnezeu Fecioară şi umple toată lumea cu lumina ei cea plină de dar, alungând orice lucrare vrăjmaşă cu puterea dumnezeias-că ce dintr-însa izvorăşte. Pentru aceasta, ne bucurăm noi păcătoşii, care avem un zălog aşa de scump al bunăvoinţei tale pentru noi şi pe tine grabnică ascultătoare a rugăciunilor noastre, cu mulţumită te cântăm:
Bucură-te, luceafărul soarelui celui neapus;
Bucură-te, zorile zilei celei neapuse;
Bucură-te, Ceea ce ne-ai luminat dimineaţa mântuirii;
Buc~ră-te, Ceea ce ai născut pe Mirele Cel nemuritor al sufletelor noastre;
Bucură-te, Ceea ce dorinţele noastre cele plăcute lui Dumnezeu, le împlineşti;
Bucură-te, Ceea ce în scârbele şi năpastele noastre cu bunăvoinţă te grăbeşti să ne ajuţi nouă;
Bucură-te, rai înţelegător, plin de toată mângâierea duhovnicească;
Bucură-te, Ceea ce din plinătatea ta şi nouă ne izvorăşti picături de mângâiere;
Bucură-te, Ceea ce răcoreşti patimile noastre;
Bucură-te, Ceea ce dai nepătimirea cea plină de dar celor ce te laudă pe tine;
Bucură-te, Ceea ce iubeşti foarte pe toţi cei ce trăiesc în iconomia întregii înţelepciuni;
Bucură-te, Ceea ce îi cercetezi pe aleşii lui Dumnezeu în somnul de noapte şi în vedenii;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 12:
Darul lui Dumnezeu, cel ce se revarsă din Sfânta ta icoana, grabnică ascultătoare, numită de tine, Maica lui Dumnezeu, Stăpână, îi atrage spre ea pe toţi cei scârbiţi şi împovăraţi şi care nu pleacă deşerţi de la acest izvor al milelor tale şi al îndurărilor: în necazuri bucurie; în năpaste apără-toare; în boli tămăduitoare, fără împuţinare primind faceri de bine de la chipul tău cel de minuni făcător, atotbună, şi cu mulţumită cântând lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăţi: Aliluia!

Icosul 12:
Cântând minunile tale, Stăpână, şi marea ta milostivire spre neamul creştinesc, Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, nădăjduim şi noi spre negrăită bunătatea ta şi cu cuget smerit îţi aducem unele cântări ca acestea:
Bucură-te, Ceea ce eşti o dulce vorbitoare cu cei ce se nevoiesc în tăcere;
Bucură-te, Ceea ce eşti bucuria cea plină de dar a celor ce se ostenesc în pustietăţi şi prin munţi;
Bucură-te, Ceea ce înţelepţeşti în chip tainic pe robii lui Dumnezeu cei tăinuiţi în mijlocul lumii;
Bucură-te, Ceea ce eşti împăcarea cu Dumnezeu a păcătoşilor şi a celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, Ceea ce eşti cârmuitoarea cea mai de seamă a muntelui Athos;
Bucură-te, Ceea ce pe Petru cel iubitor de pustie cu cercetarea ta l-ai luminat;
Bucură-te, Ceea ce pe Atanasie cel de Dumnezeu înţelepţit, cu starea de faţă aici l-ai umplut de dar;
Bucură-te, Ceea ce pe mulţi preacuvioşi ai Athosului i-ai proslăvit cu slava cea cerească;
Bucură-te, Ceea ce vieţuitorilor acestui munte le-ai arătat o deosebită dragoste;
Bucură-te, Ceea ce eşti tămăduitoare fără de plată a trupurilor noastre;
Bucură-te, Ceea ce conduci sufletele noastre spre Împărăţia cea de sus;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Condacul 13:
O, întru tot cântată Maică, numită în Sfânta Icoană grabnică ascultă-toare, Născătoare de Dumnezeu, Marie, primeşte cu milostivire, această puţină rugăciune a noastră, pe care din osârdie o aducem ţie, cu credinţă şi cu dragoste şi roagă Treimea cea pururea închinată, să ne izbăvească de gheena focului, de întunericul cel mai dinafară şi de muncile cele veşnice, ca prin mijlocirea Ta, să moştenim împărătia cea cerească şi să ne învred-niclm să cântăm cu Sfinii lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi

Icosul 1:
Milţimile îngerilor îţi slujesc cu evlavie şi toate puterile cereşti cu netă-cute glasuri te fericesc, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut pe împăratul îngerilor, pe Hristos Dumnezeu, iar noi, păcătoşii, îndrăznim să-i urmărim şi neputând să te lăudăm cu vrednicie, cu cuget smerit cântăm aşa:
Bucură-te, sălăşluirea Dumnezeirii celei neapropiate;
Bucură-te, mirarea neîncetată a îngerilor;
Bucură-te, masă sfântă care ne hrăneşti pe noi cu Pâinea vieţii;
Bucură-te, măslin cu rod bun, care ne ungi inimile cu untdelemnul milei;
Bucură-te, comoara neîmpuţinată a darurilor harului lui Dumnezeu;
Bucură-te, din care pururea curg râuri de tămăduiri;
Bucură-te, mângâietoarea celor întristaţi;
Bucură-te, ajutătoare a celor ce sunt în nevoi;
Bucură-te, vindecătoarea celor bolnavi;
Bucură-te, întărirea celor slăbănogi;
Bucură-te, slobozirea celor robiţi;
Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

şi Condacul 1:
Celei alese din toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu şi Împărătesei, care ia aminte şi degrab ascultă rugăciunile celor smeriţi şi care varsă râuri de tămăduiri prin icoana Sa cea Sfântă, peste sufletele credincioşilor, îi aducem cântare şi mulţumire iar tu, Apărătoarea noastră cea atotmilosti-vă, pleacă-te cu bunăvoinţă la glasurile noastre de laudă şi din toate nevoile ne slobozeşte pe noi, cei care te chemăm: Bucură-te, atotbună, grabnică ascultătoare, Ceea ce toate cererile noastre bine le împlineşti!

Rugăciune
 Stăpână binecuvântată, pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, mai presus de cuvânt, spre mântuirea noastră şi darul Lui mai presus decât toţi din belşug l-ai primit, Ceea ce eşti o mare de daruri dumnezeieşti şi un râu de minuni pururea curgător, revărsând bunătatea ta tuturor, celor ce cu credinţă aleargă la tine! Căzând la icoana ta, de minuni făcătoare, ne rugăm ţie, întru tot înduratei Maici a iubitorului de oameni, Stăpână, revarsă asupra noastră prea bogate milele tale şi cererile noastre, aduse celei grabnică ascultătoare, grăbeşte spre a le împlini, întocmindu-le fiecăruia spre folos, spre mângâiere şi mântuire. Cercetează-ne, bună, pe noi robii tăi cu darul tău şi dă celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, ca să te slăvim în vecii vecilor.
Amin.
26
sept.
14

Sfaturi pentru viaţa de familie

paisie-aghioritulCuviosul Părinte Paisie Aghioritul

Mângâierile părinteşti date copiilor le aduc acestora încredere în sine şi îi ajută să înfrunte greutăţile vieţii.

Când întoarceţi un ceas, nu întindeţi arcul prea tare, ca să nu se rupă. Tot astfel să faceţi şi cu copiii, de îndată ce veţi vedea că se zoresc, să slăbiţi frâul.

Soţii trebuie să aibă acelaşi duhovnic.

Dacă membrii unei familii nu vor întoarce “butonul” la aceeaşi “frecvenţă”, adică cea a Bisericii, nu se vor putea înţelege.

Dacă aţi şti câtă vătămare aduce televizorul!

Infrânarea şi curăţia tinerilor de astăzi vor fi socotite ca o mucenicie a conştiinţei.

Căutaţi să se facă voia lui Dumnezeu şi toate vor merge bine.

Greşelile părinţilor le plătesc copiii.

Este bine ca părinţii să arate copilului lor că se mâhnesc pentru neorânduielile pe care le face şi să se roage pentru el, iar nu să-l zorească.

Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire.

Dacă părinţii, în perioada în care copilul este încă în pântecele mamei sale, se roagă, trăiesc duhovniceşte, copilul se va naşte sfinţit.

Părinţii trebuie să-i ajute duhovniceşte pe copiii lor încă de când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi uşor se pot tăia.

Viaţa duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor ei.

Soţii trebuie să cultive virtutea dragostei cât mai mult, ca să rămînă uniţi amândoi pentru totdeauna, ca astfel să fie împreună cu ei şi al Treilea, “Preadulcele nostru Iisus”.

Dumnezeu iubeşte şi poartă grijă multă de perechile care au mulţi copii.

Dacă o femeie va face avort, vor plăti ceilalţi copii cu boli şi accidente.

26
sept.
14

Cum să dobândim iubirea?

lVuFje0sYCum să dobândim iubirea? Ce-i de făcut atunci când descoperim că nu iubim? Cum să nu deznădăjduim de iubire?

Doamne Iisuse Hristoase, iubire infinit compătimitoare, fără lipsuri şi nevoi şi dăruitoare, dă-ne iubirea Ta de oameni. Dă-ne să-i iubim pe cei pe care-i iubim aşa cum îi iubeşti Tu, Iisuse! Amin.

“Trebuie să ne împărtăşim – să ne dăruim împărtăşin­du-ne celuilalt. Mulţi spun: n-am răbdare în rugăciune; îmi vin tot felul de gânduri. Dar dacă ne aducem aminte de celălalt în rugăciune, îndată rugăciunea primeşte în acest fel putere. Doamne Dumnezeul meu, Te rog ajută-mi; Te rog însă şi pentru fiul şi fiica mea, pentru nevasta şi prie­tenul meu. Dumnezeu rămâne prezent în rugăciunea mea atunci când mă gândesc la celălalt care se găseşte în nevoi, simţindu-mă responsabil pentru el.

Dacă pe Dumnezeu Îl cunosc ca Persoană, atunci per­soana umană are o valoare. Dacă ştiu că acest om are o valoare veşnică, trebuie să trag concluzia că fericirea lui veşnică depinde şi de mine. Aceasta înnobilează relaţiile noastre. Altfel mă port dacă ştiu că nu am de-a face cu un individ dintr-o specie de care pot să-mi bat joc pentru că un altul ar putea să-i ia locul.

Această persoană are o valoare unică; dar depinde şi de mine, care mă împărtăşesc lui, ca el să devină om şi să se mântuiască. Atunci voi simţi mereu o mare responsabili­tate faţă de fiecare. Mă voi purta cu mare delicateţe faţă de fiecare, voi căuta prin toate mijloacele să-i ajut să devină oameni. Tema îndumnezeirii este în realitate tema umani­zării omului prin iubirea divină.”

Marc-Antoine Costa de Beauregard, Preot Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită, dialoguri la Cernica, Editura Deisis, p. 197

26
sept.
14

Pe vremuri, oamenii aveau cruce de lemn şi inimă de aur. Acum, au cruce de aur şi inimă de lemn

cruce1Trăim într-o lume de “vis” aş spune.  Ne aflăm pe un câmp “roz” creat de modernitate, pe un câmp al mediatizării şi al reînoirii. Noile tendinţe de modă, creaţiile vestimentare, coafurile faimoase şi moderne sunt doar câteva componente ale acestei lumi văzute prin pupila ochilor adolescentini. Nelipsitele lănţișoare îşi fac si ele apariţia în acest cadru. La gâtul tinerilor întâlniţi pe stradă, de fiecare dată observăm diferite pandantive sau lănţișoare care stârnesc atât atenţia cât şi admiraţia trecătorilor. Fie Swarovski, pietre semipreţioase care aduc noroc sau obişnuitele produse handmade, societatea de astăzi comercializează o gamă largă de bijuterii alese cu grijă astfel încât să satisfacă nevoile oricărui vizitator.

În colecţia de lănţișoare expusă în vitrină, stă neclinitita o cruciuliţă veche, de lemn, agăţată pe un şnur negru de mătase. Nimeni nu se apropie de ea; privirile clienţilor sunt furate de sclipirea mirifică a perlelor etalate pe raftul din stânga. Pe această cruce stă răstignit un Hristos, cu chipul plans şi faţa uscăţivă , cu o privire caldă dar în acelaşi timp cutremurătoare.  Îi priveşte cu o duioşie nemaiîntalnita pe tinerii care se îngrămădesc la noile modele din vitrină . Pe El nimeni nu îl alege. Nimeni nu Îl observă. Se întreabă totuşi …De ce?

Mă întreb dacă în secolul în care trăim ne este ruşine să purtăm Crucea lui Hristos la gât. Dacă ne întreabă cineva ,, porţi Cruce? ” ne panicăm neştiind să oferim persoanei un răspuns cât mai plăcut. Alegem cu uşurinţă un “nu!” rece, secătuit, gol…

Ruşinea, orgoliul acesta pe care îl dovedim în faţa celorlalţi îl dovedim astfel şi în faţa lui Dumnezeu. Purtând Crucea lui Hristos la gât îl purtăm defapt pe Hristos cu noi, pretutindeni; oriunde şi oricând. În acest chip, sub această formă a răstignirii, Hristos ne ocroteşte neîncetat cu puterea Sa nebiruită. Nu semnifică doar o formă simplă a răstignirii; Crucea este ea însăşi forma existenţei noastre, formă care dă sens vieţii noastre, drumului nostru, pelerinajului nostru prin această lume. Pentru că toată viaţa crestinului este un pelerinaj iar fiecare zi este o nouă cruce. Toată viaţa omului este asemenea drumului parcurs de Domnul Hristos, spre Golgota. Prin faptul că purtăm cu noi Crucea de lemn, ne aducem aminte ca trebuie să purtăm patimile Sale, răstignirea şi învierea Sa cea de a treia zi. Crucea este jugul; nu este de ajuns doar să ne închinăm cu semnul Sfintei Cruci cât mai des, ci să o şi purtăm cu noi. Prin asta arătăm că suntem ucenicii Lui, prin asta mărturisim cele trei taine negrăite: pătimirea, moartea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Purtând  bijuteriile de astăzi ne scăldăm în atmosfera şi în admiraţia păcatului.  Să nu fie ca o judecată, dar ceea ce mă întristează şi mă doare în acelaşi timp, este faptul că sunt tineri care deşi poartă Crucea la gât, totuși o poartă ca semn de împodobire iar atitudinea aceasta nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Mai mult decât atât, aţi putut observa cu siguranţă satanişti care poartă Crucea întoarsă, doar ca să o defaime. Mulţi rapperi, manelisti  poartă o cruce de aur la gât cu cât mai grea, cu cât mai valoroasă din punct de vedere material, insă fără nicio semnificație duhovnicească.

Adevărata valoare a Crucii nu stă în foiţa de aur de deasupra sau în nenumăratele karate cu care ne mândrim în tot locul. Priviţi o cruce simplă; priviţi la Crucea ţinută de Sfinţi în icoane; priviţi la simplitatea, modestia, smerenia ei. Priviţi la Mântuitorul supus, răstignit pe Cruce …Doar privind la El simţim cum inima ni se scaldă în nesfârşita milostivire şi iubire a Celui ce S-a răstignit pentru iertarea păcatelor noastre.  Precum spunea un părinte, obiectul de răstignire pentru Mântuitorul, şi anume: crucea, a devenit altar sfânt şi semn al închinării noastre. Să ne lipim sufletele şi trupurile de acest altar prin purtarea Sfintei Cruci, să ingenunchiem în faţă Ei cu o adâncă evlavie şi smerenie. Căci pe ce-I ce-L caută şi ÎL doresc pe Domnul, acestora le va înălţa inimile din orice întuneric , din orice nebunie şi rătăcire.

“Cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.

(1 Corinteni 1:18)”

26
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-26

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IV, 22-30)

n vremea aceea toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului ce ieşeau din gura lui Iisus şi ziceau: „Nu este acesta oare fiul lui Iosif?…“. Şi El le-a zis: „Nici o’ndoială că-Mi veţi spune zicala aceasta: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!; pe toate câte-am auzit că s’au făcut în Capernaum, fă-le şi aici, în patria ta?“. Şi le-a zis: „Adevăr vă spun Eu vouă că nici un profet nu este bineprimit în patria sa. Şi adevăr vă spun că multe văduve erau în Israel în vremea lui Ilie, când s’a închis cerul trei ani şi şase luni, încât foamete mare a fost în tot pământul, şi la nici una din ele n’a fost trimis Ilie, ci numai în Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în vremea profetului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s’a curăţit, ci numai Neeman Sirianul“. Şi auzind acestea, toţi cei din sinagogă s’au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până la sprânceana muntelui pe care le era zidită cetatea, ca să-L arunce jos. Dar El, trecând prin mijlocul lor, S’a dus.
26
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-26

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Efeseni 1,

7-17

F-150x150raţilor, în Iisus Hristos, prin sângele Lui, avem răscumpărarea şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui, pe care l-a făcut să prisosească în noi, întru toată înţelepciunea şi priceperea, făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după buna Lui socotinţă, aşa cum hotărâse în Sine mai înainte, spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ – toate întru El, întru Care şi moştenire am primit, rânduiţi fiind mai înainte – după rânduiala Celui ce toate le lucrează, potrivit sfatului voii Sale – ca să fim spre lauda slavei Sale noi, cei ce mai înainte am nădăjduit întru Hristos. Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei, Care este arvuna moştenirii noastre, spre răscumpărarea celor dobândiţi de El şi spre lauda slavei Sale. Drept aceea, şi eu auzind de credinţa voastră în Domnul Iisus şi de dragostea cea către toţi sfinţii, nu încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere.
25
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-25

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Efeseni 1,

1-9

P-150x150avel, apostol al lui Iisus Hristos prin voinţa lui Dumnezeu, sfinţilor care sunt în Efes şi credincioşilor întru Hristos Iisus: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos! Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească; precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui, mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi, prin Fiul Său cel iubit; întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui, pe care l-a făcut să prisosească în noi, în toată înţelepciunea şi priceperea; făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după buna Lui socotinţă, aşa cum hotărâse în Sine mai înainte.
25
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-25

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IV, 16-22)

n vremea aceea a venit Iisus în Nazaret, unde fusese crescut; şi după obiceiul Său a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S’a ridicat să citească. Şi I s’a dat cartea profetului Isaia. Şi deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: Duhul Domnului e peste Mine, pentru că El M’a uns; El M’a trimis să le binevestesc săracilor, să-i vindec pe cei zdrobiţi la inimă, robilor să le vestesc libertate şi orbilor vedere, pe cei asupriţi să-i trimit în libertate şi să vestesc anul bineprimit al Domnului. Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut; iar ochii tuturor celor din sinagogă erau aţintiţi asupră-I. Şi a început să le spună: „Astăzi s’a plinit această scriptură în urechile voastre“. Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului ce ieşeau din gura Lui.
24
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-24

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IV, 1-15)

n vremea aceea, Iisus, plin de Duhul Sfânt, S’a întors de la Iordan; şi a fost dus de duhul în pustie timp de patruzeci de zile, ispitit fiind de diavolul. Şi în acele zile El n’a mâncat nimic; şi când ele s’au încheiat, El a flămânzit. Şi I-a zis diavolul: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi-i acestei pietre să se facă pâine“. Şi i-a răspuns Iisus: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu“. Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într’o clipă toate împărăţiile lumii. Şi I-a zis diavolul: „#ie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi slava lor, căci mie mi-a fost dată şi eu o dau cui vreau. Aşadar, dacă te vei închina înainte-mi, a ta va fi toată“. Şi, răspunzând, Iisus i-a zis: „Mergi înapoia Mea, Satano, că scris este: Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi numai Lui să-I slujeşti“. Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te de aici jos, că scris este: îngerilor săi va porunci pentru tine, ca să te păzească; şi ei te vor ridica pe mâini, ca nu cumva piciorul tău să ţi-l izbeşti de piatră“. Şi, răspunzând, Iisus i-a zis: „S’a spus: Să nu-L ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău“. Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s’a îndepărtat de la El, până la o vreme. Şi S’a întors Iisus cu puterea Duhului în Galileea; şi vestea despre El a ieşit în tot ţinutul dimprejur. Şi învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi.
24
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-24

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Galateni 6,

2-10

F-150x150raţilor, purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos. Căci de se socoteşte cineva că este ceva, deşi nu este nimic, se înşeală pe sine însuşi. Iar fapta lui însuşi să şi-o cerceteze fiecare, şi atunci va avea laudă, dar numai faţă de sine însuşi şi nu faţă de altul. Căci fiecare îşi va purta sarcina sa. Cel care primeşte cuvântul învăţăturii să facă parte învăţătorului său din toate bunurile. Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică. Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Deci dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi.
23
sept.
14

Copiii nu sunt creaţiile noastre, ci fiii lui Dumnezeu

 

50978.pStareţul Sofronie (Saharov) îmi spunea că, atunci când vorbeşti cu un copil, să îi vorbeşti foarte simplu, să te duci la nivelul lui – dar foarte serios, ca şi cum ar fi un om mare. Şi când copiii întreabă de Dumnezeu, să nu le spunem lucruri fără sens, nici să îi dispreţuim, ci să încercăm să găsim cuvintele potrivite, ca să le vorbim serios.

Spre exemplu, m-a întrebat un copil: „Ce este Dumnezeu? Cine L-a născut pe Dumnezeu?” Puteam să-i fi spus: „Ce poţi ştii acum? Când vei creşte vei afla, nu este pentru vârsta ta”. Sau să îi spun ceva care să sune dispreţuitor. Însă i-am răspuns: „Această întrebare este o foarte mare întrebare, bravo că mi-ai pus-o! Este foarte important pentru tine să întrebi despre Dumnezeu.

Dumnezeu însă se descoperă acelor oameni care au inima curată. Încearcă şi tu să ai inima curată, şi Dumnezeu o să-ţi descopere cine L-a născut. Există oameni care au inima curată, acestora li S-a descoperit Dumnezeu; aceştia sunt sfinţi. Încearcă şi tu să ai inima curată, să mergi la Biserică şi să te rogi lui Dumnezeu, să spui: «Dumnezeul meu, Te rog, luminează-mă să înţeleg ce eşti şi cine Te-a născut!». Şi, dacă te rogi lui Dumnezeu cu inima curată, atunci Dumnezeu poate îţi va arăta cine este şi de ce există. Până atunci, poţi face altceva. Există sfinţi cărora li S-a arătat Dumnezeu. Când întâlneşti vreun sfânt care este prietenul lui Dumnezeu, atunci prietenul lui Dumnezeu, Sfântul, îţi va vorbi despre Prietenul său şi te va conduce la El”.

Vedeţi, i-am vorbit simplu copilului; nu l-am dispreţuit, nici nu i-am dat un răspuns mincinos, ci i-am arătat o cale – cum să Îl găsească pe Dumnezeu prin curăţia inimii, prin viaţa lui în Biserică şi prin găsirea unui om sfânt; i-am arătat mai ales calea rugăciunii.

Prin urmare, trebuie să avem mult respect faţă de copii, să avem conştiinţa că aceştia nu sunt creaţiile noastre, ci fiii lui Dumnezeu.

Extras din Cuvântul Mitropolitului Ierothei (Vlahos) al Nafpaktei, ţinut la Bucureşti în ziua de 31 octombrie 2009,

la Paraclisul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu”

23
sept.
14

Relații forțate & familii divorțate

16796221.ntzz8ufb15.W665De ceva timp mă tot gândesc la unul din motivele suferinței tinerilor. Relațiile de prietenie care pornesc cu avânt, însă se sfârșesc dureros de repede și în condiții cu totul ciudate uneori, m-au făcut să cuget mai mult asupra acestui aspect. Fie din plictiseală, fie din dorința de a fi ca ceilalți, fie din minunata dorință de a avea pe cineva alături pentru ca într-un viitor apropiat sau mai puțin apropiat să îți întemeiezi o familie, încerci să îți lipești inima de cineva. Întâlnești un om în sufletul căruia începi să simți că prinzi rădăcini și atunci chiar crezi că viitorul tău este lângă acea persoană. Toate merg bine și uneori se ajunge și la marele pas. Altele nu merg așa de bine. O multitudine din relațiile zilelor noastre sunt forțate. Relații care nu merg, relații forțate atât de tare încât cei care privesc lucrurile din afară își pun mâinile în cap.

Aceste relații nu au la temelie iubirea, ci dependența. Dependența de a vorbi, de a petrece timp alături de persoana pe care consideri că o iubești te face chiar și-n momentele în care este evident cât de mult te rănește cel de lângă tine, să nu vrei să pui capăt. De ce? Pentru ca în mintea ta răsună iubirea și eventual perioada îndelungată în care ai stat alături de el/ea. Evident, iubirea nu-i aia curată, iar timpul este o aberație. Nu pui acum capăt pe motiv că deja ai stat doi ani, însă vei pune la anul când o să ai trei ani… Nu, nu e un motiv destul de bun. Însă forțezi. Forțezi și din frica de a nu rămâne singur. Singur oricum nu rămâi, tocmai pentru că Hristos te iubește atât de tare încât nu te va lăsa niciodată… În plus, pentru că El știe când și de cine ai nevoie, cu siguranță va trimite omul potrivit la locul potrivit chiar atunci când te aștepți mai puțin. Astfel stând lucrurile, cred că e destul de limpede că tot ce nu merge frumos, nu va duce nici pe departe la ceva bun…

Certurile de la lucruri mărunte sunt pretextul multor relații forțate. Chiar dacă tu consideri că lucrul de la care pornesc certurile este minor, trebuie conștientizat faptul că ceea ce pentru tine poate înseamnă aproape nimic, pentru celălalt poate însemna mult… Dacă lucrurile nu merg bine într-o relație, nu înseamnă că vreunul din voi este vinovat. Am început să merg pe ideea că uneori oamenii nu sunt potriviți. Sunt buni și nepotriviți. Fiecare are lipsurile lui, iar cel de lângă poate sau nu poate suporta ceea ce ai… Dacă nu poate, viața merge înainte. Am scris acum ceva vreme că sfârșitul unui drum poate fi începutul unei autostrăzi… Ceea ce astăzi ți se pare a fi de neînlocuit, mâine poate fi o amintire învăluită în ceață.

Când crezi că iubești este extrem de greu să conștientizezi dependența și forțarea. Te forțezi pe tine și pe cel de lângă tine. Omul vrea să i se facă voia cu orice preț. Tocmai de aceea se suferă atât de mult la o despărțire… Să avem încredere în cel de lângă noi, dar să nu ne încredem în el, ci-n Hristos. Indiferent de bunătatea lui, posibilitatea ca și el să greșească este la fel de mare. E și el om, ca și noi. Oricine poate greși, oricine poate ierta. Poate ierta până la a nu-și călca demnitatea. Când omul te tot rănește, cred că este cazul să nu îi mai dai voie s-o facă…

Ce e de la Hristos va merge frumos. Nu fără ispite, nu pe un drum presărat doar cu flori. Vei mai călca în câte-un spin care te va învăța cât de frumos e să ai răni de vindecat! E un paradox, însă e adevărat! E minunat să ai răni asupra cărora Mântuitorul să poată veni, picurând acolo lacrima veșniciei Sale… Omul potrivit nu e perfect, nu e cel mai bun, însă-i cel mai bun pentru tine. E cel pe care nu-l vei forța, e cel care își va odihni sufletul și va ști să-l ia și pe-al tău în brațe… Cu rugăciune și cu atenție! Relațiile forțate de azi sunt familiile divorțate de mâine…

P.S. Evident, pot exista excepții. “Oamenii se mai schimbă, totul va fi minunat după!” Aș vrea să vă dau dreptate, însă cazurile de genul acesta sunt foarte rare. Eu n-aș risca…

23
sept.
14

Căutaţi dragostea

rug-calugarCăutaţi dragostea. Cereţi în fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Împreună cu dragostea vine tot binele şi toate virtuţile. Iubiţi, ca şi voi să fiţi iubiţi de ceilalţi. Daţi-I lui Dumnezeu toată inima voastră, ca să rămâneţi în dragoste. „Cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan 4, 16).

Aveţi datoria să fiţi cu multă luare aminte la relaţiile dintre voi, să vă cinstiţi unul pe altul ca pe nişte chipuri sfinte, ca icoane ale lui Dumnezeu. Să nu căutaţi niciodată la trup şi la frumuseţea lui, ci la suflet. Luaţi aminte la simţământul dragostei, căci atunci când inima nu este încălzită de rugăciune curată, dragostea este în primejdie de a deveni trupească şi nefirească, este în primejdie să întunece mintea şi să ardă inima.

Trebuie să cercetăm în fiecare zi dacă nu cumva dragostea noastră nu izvorăşte din plinătatea dragostei noastre pentru Hristos. Cel care priveghează ca să-şi păstreze curată dragostea, va fi păzit de cursele vicleanului, care încearcă încet-încet să prefacă dragostea creştinească în dragoste lumească.

Din Sfântul Nectarie al Pentapolei, Învăţături, Ed. Evanghelismos, 2008, p. 24-25

23
sept.
14

Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoință…

milosteniaPentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoință. Atunci când avem bunăvoință, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipsește bunăvoința, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogați.

Bogații nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că au bani mulți și cu toate acestea, nu își înmoaie inima. „Dar ei fac milostenii”, îmi spui tu. Să știi că, dacă mărimea milosteniei lor nu este după mărimea averii pe care o au, nu vor scăpa de iad. Cu cât sunt mai bogați, cu atât sunt mai datori să-i ajute pe cei săraci, fără să se teamă că averea lor se va împuțina.

Din Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 280

Nu-i de ajuns să săvârşim milostenia. Trebui s-o săvârşim din plin şi fără părere de rău. Fără părere de rău este puţin spus, ci cu bucurie, cu grăbire. Fără părere de rău şi cu bucurie nu sunt, într-adevăr, acelaşi lucru.

În una din epistolele către Corinteni, Apostolul punea accent pe această învăţătură, îndemnând pe credincioşi la cât mai mare deplinătate, zicea: Cine seamănă slab, va culege slab. Cine seamănă în binecuvântări, în binecuvântări va şi culege…. Şi ca să îndrumeze băgarea de seamă, adăuga: Fără părere de rău şi nu de nevoie….

Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2002, p. 65

23
sept.
14

Minunile unei inimi pline de simplitate

candelaLa Sfântul Munte trăia odată un călugăr bătrânel numit Anatolie. Locuia împreună cu ucenicul său lângă Stăreţia Schitului Kafsokalivia (Colibele arse) închinat harului Sfintei Cruci. A adormit în pace în anul 1938.

Puţina pânie şi-o câştiga adunând ierburi de ceai şi flori sălbatice nemuritoare, de care sunt pline înălţimile Athosului.

Era unul din cei mai săraci şi mai evlavioşi monahi din Sfântul Munte. Sărăcia îl vădise un adevărat nevoitor şi lucrător al virtuţii şi era atât de mare că nici milostenie nu putea face.

Singura-i avere era rasa zdrenţuită pe care o purta. Hrana, pâinea şi apa, cât să poată trăi, cu privirea întoarsă către viaţa cea veşnică. Acesta îi era imboldul să continuie lupta. Atâta dorinţă de lepădare de sine, o supunere la cele mai aspre nevoinţe, o asemenea viaţă nevoitoare rar sunt de găsit. Trăia de pământ de parcă nici nu se născuse. Numai văzându-l cineva pe părintele Anatolie se simţea subjugat şi simţea venind într-însul chemarea. Era luminat de un dor puternic de sfinţenie.

Inima îi era stăpânită de evlavie faţă de Maica Domnului. Seara, când se odihnea, până să adoarmă, spunea “Cuvine-se cu adevărat…” din toată inima şi cu toată puterea glasului său. Avea părintele o voce ca tunetul, dar totodată plină de dulceaţă. Când megea la Caries ca să-şi vândă ierburile de ceai, trecea neapărat pe la Chilia “Cuvine-se cu adevărat…” unde s-a arătat Sfântul Arhanghel, se închina şi cânta cu evlavie imnul de laudă a Născătoare de Dumnezeu “Cuvine-se cu adevărat…”

Când cânta candela Maicii Domnului se legăna fără oprire, răsplătindu-i în felul acesta evlavia ce-o avea pentru dânsa. Părinţii de la Chilie îi ziceau:

– Se întâmplă aşa pentru că vocea ta ca tunetul loveşte aerul care face să se mişte candela.

Părintele se ducea atunci în pranaos şi cânta de acolo şi candela se mişca din nou. Cântau şi celalţi părinţi, dar candela rămânea neclintită la locul ei.

Maica Domnului auzind  “Cuvine-se cu adevărat…” cântând de Părintele Anatolie, îl răsplătea pe acest călugăr bătrânel şi sărac mişcând candela, fiindcă părintele cânta imnul cu credinţă, cu dragoste şi din străfundul inimii Preacuratei.

“Acestea sunt lucrurile minunate şi vrednice de pomenit, făptuite de un suflet simplu şi nevinovat de copil în care locuieşte Harul cel dumnezeiesc şi în care lucrează Domnul Cel mare la sfat şi Cel minunat în lurările sale.”

Extras din arhim. Teofilact Marinakis, Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului

editura Bunavestire, Galati 2002, p.27-28

23
sept.
14

Dă din sărăcia ta…

0_bb91d_828568cc_xl– Gheronda, Apostolul Pavel spune; „Pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu” (II Corinteni 9, 7). Eu cu de-a sila dăruiesc sau fac vreun lucru bun.

– Suntem copiii lui Dumnezeu şi este de datoria noastră sâ săvârşim binele, fiindcă Dumnezeu este numai dragoste. Ai văzut văduva care l-a găzduit pe Proorocul Ilie? Era închinătoare la idoli, dar ce dragoste avea înlăuntrul ei! Când Proorocul a mers să-i ceară pâine, ea i-a răspuns: „Avem puţin untdelemn şi o mână de făină. Acestea le voi mânca împreună cu copiii mei, iar apoi vom muri”. Nu i-a spus: „Nu avem să-ţi dăm”. Iar când Proorocul a vrut să-i încerce bunăvoinţa şi i-a cerut să facă pâine mai întâi pentru el şi după aceea pentru copiii ei, ea, sărmana, i-a făcut îndată. Dacă nu ar fi avut înlăuntrul ei dragoste, s-ar fi gândit: „Nu-i este de ajuns că i-am spus că avem puţin, ci mai şi cere să fac mai întâi pentru el o turtă”. Aici s-a făcut arătată intenţia ei cea buna ca să ne fie spre pildă. Dar noi, care citim Sfânta Scriptură şi atâtea cărţi, ce facem?

Îmi amintesc că la Sinai copiii beduinilor, care nu ştiau nimic din Evanghelie, dacă le dădeai ceva, chiar şi foarte puţin să fi fost, impărţeau între ei şi fiecare lua câte puţin. Iar dacă pentru ultimul nu rămânea nimic, îi dădeau ceilalţi dintr-al lor.

Toate acestea să le luaţi drept pildă şi să vă cercetaţi pe voi înşivă ca să vedeţi unde vă aflaţi. Dacă lucrează cineva astfel, primeşte folos nu numai de la Sfinţi şi de la nevoitori, ci de la toţi oamenii. Unul ca acesta se gândeşte: „Oare eu am o astfel de mărinimie? Cum voi fi judecat?”. Pentru că fiecare dintre noi va fi judecat de cel mai bun decât el.

Valoare are faptul de a da din sărăcia noastră, fie că este vorba de ceva duhovnicesc, fie de ceva material. Să presupunem că am trei perne. Dacă dau pe cea care îmi prisoseşte, această faptă nu are valoare, pe când dacă o dau pe cea de sub cap, aceasta are valoare, fiindcă e făcută cu jertfă.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 220

23
sept.
14

Ce să fac dacă am inima împietrită şi nu simt nimic când spun rugăciunea?

lumanareCe să fac dacă am inima împietrită şi nu simt nimic când spun rugăciunea?

Să ne căim pentru acest pustiu în care ne aflăm. Acolo, fiind la rugăciune. Să ne căim înaintea lui Dumnezeu: Doamne, sunt ca un pământ fără de apă, pustiu şi nelucrat, spune psalmistul.

“Ajută-mă! Coboară harul Tău peste inima mea însetată de Tine !” O rugăciune particulară, personală, se poate face atunci, pe loc, în taina inimii tale. Şi un examen de conştiinţă: pentru ce suntem împietriţi? Că de obicei păcatele noastre ne împietresc. Am făcut nişte lucruri rele, avem nişte oameni pe care nu-i putem ierta, inima noastră are un înveliş din acesta gros, din cauza urii împotriva aproapelui nostru.

Şi ne rugăm să sfâşie Dumnezeu acest vid, să deschidă iarăşi această inimă: trebuie să o facă permeabilă pentru tot ceea ce se petrece în jurul nostru. Prin rugăciune sfâşiem nişte valuri sau întunecimi, învelişuri de pe mintea şi inima noastra. In jurul inimii noastre sunt mai multe invelisuri care ne fac pe noi nesimtitori la cuvintele lui Dumnezeu. Insa, prin rugaciune, aceste valuri se departeaza, se sfasie, mintea noastra devine luminoasa, incat trebuie sa punem aceentul pe aceasta apropiere de Dumnezeu; si toate celelalte vin aproape automat, aproape firesc in viata noastra; de la Tatal ceresc vin.

Adica, sa nu fie goluri in viata noastra, rugaciuni numai cate o zi sau cate o clipa si restul vietii petrecut cu celelalte preocupari. Fiecare zi sa fie marcata de rugaciune si de celelalte ascultari, treburi omenesti, scolaresti, studentesti. Fara aceasta alternativa, viata noastra schioapata, e o viata bolnava, o viata insuficienta, o viata stirba. Atunci toata grija lumeasca putem sa o lepadam. Adica aceasta cainta pentru pacatele noastre, aceasta rugaciune tainica catre Dumnezeu, sa sfasie acest val de impietrire, de nesimtire in care suntem cuprinsi atunci.

Extras din Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia si dragostea, însusirile trăirii ortodoxe Fundatia Traditia Românească, Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Români, Bucuresti, 2002
23
sept.
14

Soţul ideal se alege, iar alegerea proastă duce la deziluzie

112443_orSoţul ideal se alege, iar alegerea proastă duce la deziluzie.

Sigur, se nasc diferite întrebări: când alegem, cum alegem, de ce atâtea fete care au ales soţi ideali nu pot vorbi în căsnicia lor despre soţi ideali, de ce atâţia băieţi care au căutat fete ideale nu au reuşit să găsească ce au căutat. Dacă nu suntem atenţi cu noi înşine, ne vom forma într-un mod necorespunzător. Adică, un băiat, respectiv o fată, nu-şi pot permite orice. Ei au libertate nu pentru că de 15 ani încoace, de la Revoluţie, suntem cu toţii liberi, ci pentru că Însuşi Hristos a dat libertate tuturor.

Dar, atenţie! Eu trebuie să ştiu că mi-e de folos numai ceea ce este în perspectiva mea; nu orice din ceea ce îmi place îmi este şi de folos. De exemplu, eu am voie să mă dau cu capul de pereţi, dar nu mă dau, întrucât nu-mi este de folos. Sau am voie să citesc orice, am voie să privesc la televizor orice, am voie să vorbesc oricum, dar nu mi-e de folos, şi atunci încerc să evit toate acestea.

Îmi fac o regulă a vieţii mele: nu citesc orice, nu privesc orice fel de reviste – nici măcar nu privesc – iar când sunt singur acasă nu stau oricum; de exemplu, nu stau cu picioarele pe masă sau pe pereţi. De ce? Pentru că mă respect şi nu-mi permit să fac aşa ceva. De obicei încercăm să avem un anumit comportament numai când suntem de faţă cu cineva.

Să mai facem un pas şi să-nţelegem că Hristos a ridicat femeia la nivelul la care a lăsat-o Dumnezeu. El a ridicat femeia, născându-Se din Sfânta Fecioară Maria, participând la nunta din Cana Galileii, demonstrând apostolilor cât este ea de importantă – femeile au fost cele care nu s-au înfricoşat de tot ce s-a întâmplat la răstignire şi după înviere – arătându-Se Mariei Magdalena şi femeilor mironosiţe în grădina Ghetsimani. Sunt multe argumente care ne conduc la această idee. Iar relaţia de supunere, cum spuneam, rămâne o relaţie de supunere în sensul recunoaşterii relaţiei Biserică-Hristos, Hristos-Biserică şi atât.

Să vorbim despre fetele noastre de astăzi, şi când spun fetele noastre mă refer la fetele României, care sunt botezate, care sunt împărtăşite, care se şi spovedesc, cel puţin din când în când, dar care au manifestări în neconcordanţă cu chemarea Botezului, cu chemarea credinţei. Fetele noastre, din păcate, nu mai pot fi soţii ideale, decât dacă au avut grijă să nu denatureze ceea ce Dumnezeu a lăsat sfânt în ele. Se pare că relaţia de prietenie dintre un băiat şi o fată, relaţiile conjugale şi celelalte, de care putem discuta, sunt, de fapt, puţin discutate. Din mila lui Dumnezeu, în ultima vreme s-au scris câteva cărţi care ating aceste subiecte, dar, din păcate, societatea nu înţelege că Biserica trebuie să se amestece, prin preoţii ei, prin credincioşii ei, în aceste probleme. De obicei, spunem că o relaţie de prietenie între un băiat şi o fată este o problemă strict personală şi că prietenia lor se derulează în parc, pe stradă sau la o întâlnire şi atât.

Căci nu este permis să avem o relaţie doar de dragul de a ne ţine de mână, sau pentru a avea cu cine să ne plimbăm, sau cu cine să mergem în parc, la film sau la teatru. Asta nu înseamnă că dacă te-ai împrietenit cu cineva sigur te vei şi căsători, dar până să constaţi că nu te potriveşti cu persoana respectivă, gândul tău trebuie să fie în direcţia căsătoriei.

Când ai constatat că nu te potriveşti cu acea persoană, trebuie să fii sincer, să-i spui acest lucru şi să închei relaţia. Într-o prietenie, două persoane înaintează puţin câte puţin şi, cu timpul, ajung să se cunoască. În cazul în care unul nu-l cunoaşte pe celălalt îndeajuns, fiecare dintre cei doi îşi asumă un risc.

Sigur, noi nu lăsăm totul la nivelul persoanei noastre, adică la puterea noastră de cunoaştere, ci sprijinim această cunoaştere pe relaţia noastră cu Dumnezeu, rugându-ne lui Dumnezeu pentru luminarea minţii noastre. Această luminare nu ne va lăsa să ducem o prietenie 5-6 ani şi după aceea să constatăm că, de fapt, totul s-a terminat.

Dumnezeu nu ne va lăsa neajutoraţi, dacă ne rugăm Lui.

Părintele Nicolae Tănase, De la prietenie la iubire, Căsătoria – taina iubirii creștine, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, pp. 65-66

23
sept.
14

Diavolul ispiteşte potrivit staturii duhovniceşti a celui ispitit

arma_0Ispita diavolului este foarte perfidă. El încearcă să se insinueze chiar şi în lucrările şi ostenelile noastre cele mai curate. El se sârguieşte să se strecoare în faptele noastre bune, duhovniceşti, pentru a ne împinge, prin acestea, la pierzare. Cu cei care se roagă, îngerul căzut se preface că se roagă şi el, cu scopul de a-i împinge la părerea de sine, pentru calitatea rugăciunii lor. Posteşte împreună cu cei ce postesc, pentru a-i înşela cu măsura şi mândria postirii. Celor ce se îndeletnicesc cu lectura Scripturii şi a scrierilor duhovniceşti, încearcă să le umple mintea de gânduri şi cugetări proprii şi semeţe, străine celor citite. Celor mai înalţi în făptuire, care s-au învrednicit de vederea luminii necreate, li se înfăţişează ca înger al luminii, care coboară din lumină, arătându-şi întunericul propriu, sub forma luminii curate. Diavolul „se acomodează în chip felurit cu fiecare şi se face asemenea tuturor, ca folosindu-se de ceea ce este asemănător, să le pricinuiască pierzania, printr-o aparenţă ce le pare binecuvântată”.

Diavolul ispiteşte potrivit staturii duhovniceşti a celui ispitit. Cei mai ispitiţi sunt cei care luptă încordat împotriva lui. Atunci când suferă înfrângeri, duhurile necurate slăbesc pentru puţin timp intensitatea războiului, se retrag, se ascund, se despart între ele, dar apoi atacă şi mai puternic, cu nădejdea că vor reuşi să găsească un suflet care se odihneşte după o astfel de luptă grea. Isihie Sinaitul avertizează pe cei aflaţi pe această treaptă de vieţuire creştină că „pizmaşii draci adeseori ascund şi retrag de la noi războiul, pizmuindu-ne vrăjmaşii pentru folosul, cunoştinţa şi urcuşul spre Dumnezeu ce le-am avea din război şi pentru ca, nepurtând noi de grijă, să ne răpească fără de veste mintea şi să ne facă iarăşi neatenţi cu cugetul”.

Ei se retrag, atunci, pentru o vreme, pentru a prinde cetatea mai slab păzită şi a o asedia fulgerător, prin gânduri diavoleşti şi astfel a pune stăpânire pe ea. Dacă întâlnesc rezistenţă şi de această dată, se despart între ei, unii păstrându-şi chipurile şi continuându-şi războiul, ca şi mai înainte, alţii venind în chipuri de îngeri şi alungându-i pe cei dintâi, pentru ca astfel sufletul să fie înşelat şi să se încreadă în biruinţa lui. Şi astfel, îl face să cadă în patima părerii de sine.

Din Război în văzduhul inimii, Editura Credința strămoșească, p. 41-43

23
sept.
14

Smerenia nu se practică doar la mănăstire

2231025La orele de vârf, obosit după muncă, toți semenii din autobuz îți par neprietenoși. Privește-i ca pe frații tă și poate se mai schimbă atmosfera. Măcar în inima ta.

Deși unii se înghesuie, alții ascultă muzica tare, ca pentru toți, alții îngreunează coborârea, cu toții sunt apăsați de griji sau patimi, cu toții cerșesc parcă îngăduință și blândețe, înțelegere și răbdare. Iar tu le ai din plin, căci te hrănești din Izvorul lor. Nu uita: smerenia nu se practică doar la schit sau în mănăstire, ci și în stația de metrou sau la coadă la bilete.

Ți-a tăiat calea când aveai deja verde, sau a frânat brusc fără motiv, sau te-a claxonat obraznic. Poți rămâne cu ale tale, poți continua grijile curente, fără să răspunzi provocărilor din jur. Ia-o ca pe un antrenament al nervilor, al răbdării.

Nu e ușor să treci prin oraș, mai ales prin cele aglomerate, și să-ți păstrezi inima senină. Cum se zice, să rămâi calm. Unii spun chiar că ai fi nesimțit. Dar mai bine calm și luat în râs decât bătut și tăiat pentru un loc de parcare.

Pe toți ne apasă aglomerația, dar cu mult mai mult ne îngreunează confuzia minții pe care ne-o provoacă. Confuzia vine din neatenție. Sau dintr-o atenție îndreptată doar în afară. Fii cu grijă să nu treci pe roșu, să nu pierzi metroul, dar nu uita grija de inima ta.

Nu răspunzi la înjurătura unui șofer nervos, dar nu poți lăsa lucrurile oricum atunci când copilul sau soția îți sunt jigniți sau amenințați. Poți, chiar trebuie atunci să rostești senin adevărul, să răspunzi celui ce minte, celui ce nedreptățește. Dar atenție! Nu pentru a răzbuna, nu pentru a arăta puterea sau deșteptăciunea proprie, ci din dragoste pentru adevăr, pentru cei apropiați și – de ce nu? – și pentru lămurirea celui greșit.

De multe ori e bine să taci, pentru că cel care acuză sau jignește nu așteaptă și nu are nevoie de răspuns, el având nevoie să-și exprime furia și slăbiciunea proprie. Te smerești dacă nu răspunzi, pentru porunca primită, pentru grija de a păstra pacea și pentru a da mărturie de viața care este în inima ta.

Alteori, tocmai pentru aceleași motive trebuie să răspunzi. Dar, să recunoaștem, cazurile acestea sunt mult mai rare.

Din  Cum poți fi smerit – Sfaturi practice pentru vremurile de azi, Editura de Suflet, 2011, p. 105-107

23
sept.
14

Tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului

duhovnic222Venea aici o femeie, și o dată mi-a spus: „Eu, părinte, fac în fiecare zi câte 100 de metanii” – dar făcea fără blagoslovenie. Și i-am spus așa: „De acum înainte, să nu mai faci 100, să faci numai 24 de metanii pe zi. Atât ai blagoslovenie”.

Și a venit la mine după o lună de zile plângând și mi-a spus: „Părinte, nu reușesc să mai fac cele 24 de metanii pe zi. Nu știu ce se întâmplă, dar nu pot să mai fac – eu, care făceam câte 100 de metanii și încă îmi era foarte ușor să le fac, acum în nici una din zile nu am reușit să fac 24 de metanii, așa cum mi-ai spus”. Ai văzut? O lupta vrăjmașul, pentru că astea erau făcute cu blagoslovenie. Când făcea câte 100, era și oleacă de mândrie acolo.

Așa că tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului.

Părintele Paisie Olaru, Părintele Paisie de la Sihla, Editura Bizantină, București, 1999, p. 71

23
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-23

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(III, 23-38; IV, 1)

n vremea aceea, Iisus era ca de treizeci de ani când a început să propovăduiască, El fiind, după cum se presupunea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Iosif, fiul lui Iuda, fiul lui Ioanan, fiul lui Risa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmodam, fiul lui Er, fiul lui Iosua, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionan, fiul lui Eliachim, fiul lui Melea, fiul lui Menna, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David, fiul lui Iesei, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason, fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, fiul lui Iacob, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, fiul lui Seruh, fiul lui Ragab, fiul lui Falec, fiul lui Ever, fiul lui Sala, fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleil, fiul lui Cainam, fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S’a întors de la Iordan; şi a fost dus de duhul în pustie
23
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-23

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Galateni 5,

11-21

F-150x150raţilor, dacă propovăduiesc încă tăierea împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? Deci sminteala crucii a încetat! O, de s-ar tăia de tot cei ce vă răzvrătesc pe voi! Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi. Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege. Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
22
sept.
14

Roagă-te în felul tău

Parintele-Arsenie-Papaioc-4-foto-Cristina-Nichitus-RonceaRugăciunea lui Iisus este recomandată, dar trebuie precizate anumite aspecte. Mai întâi trebuie să zici. Lasă la o parte tehnica. Al doilea lucru important este să păstrezi taina.

Nu faceți ca găina: a făcut și ea un ou și se aude în toată curtea. Mai departe rămâne să se surprindă fiecare pe sine dacă poate să o zică cu mintea în inimă. Au încercat Sfinții Părinți și au reușit. Pe mine mă interesează la vârsta mea și la vârsta tuturor, adică mai mică – să zică rugăciunea cu mintea.

Dar e o mare greșeală să o zici cu agitație; cu foarte mult calm trebuie rostită. Dacă la un moment dat ai uitat, nu intra în panică; tot cu calm reîncepi să rostești mai departe. Dumnezeu este permanent iubitor, la El nu există poziții: supărat-nesupărat.

Ca o mamă care își vede copilul că învață să meargă, deși se închină într-o parte, totuși e bucuroasă. Și noi, copii fiind, Dumnezeu ne înțelege în unele absențe. Dar nu înseamnă o absență spre păcat, ci că te-au furat alte probleme din viața de toate zilele. S-au scris pe tema asta, a rugăciunii lui Iisus, tratate întregi. Concluzia este ca să zici în felul tău. Există o înzestrare aparte de la Dumnezeu, pentru fiecare dintre noi, de a spori în rugăciune.

Din Arsenie Papacioc, Despre viața de familie și diverse probleme ale lumii contemporane, Constanța, 2011, p. 96

22
sept.
14

Păcatele nemărturisite pe noi ne ustură

236716_maxCu păcatele nemărturisite are Dumnezeu altă socoteală; tot socoteală milostivă, însă pe noi ne ustură. Știind Dumnezeu nătângia (prostia, nerozia, neghiobia) noastră, nu ne lasă părăsiți în întunericul necunoștinței, ci ne trimite necazuri sau pocanie (canon) fără voie. Asta-i ispășirea de nevoie: dureri, pagube, vrajbe, tulburări, copii slabi și orice altă suferință.

Ispășirea de nevoie e de obicei mai aspră decât ispășirea de bunăvoie, pentru că și păcatele nemărturisite sunt mai grele decât cele mărturisite de bunăvoie. Cu toate acestea, tu, în neștiința ta, te poți împotrivi rânduielii lui Dumnezeu și ceea ce îți trimite Dumnezeu spre ispășire să strici și să întorci spre mai mare osândă – căci toate le poate Dumnezeu fără tine dar ca să te mântuiască din lumea aceasta nu poate fără tine.

Nici tu nu te mântuiești fără mâna lui Dumnezeu și nici Dumnezeu nu te ridică dacă nu-I întinzi și tu mâna. Destul îți este că te cercetează mereu și atât de mult te roagă!

Din Părintele Arsenie Boca, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2008, p. 73

22
sept.
14

Când Domnul întârzie să ne împlinească cererile

lp_0Să ia aminte la cuvintele mele cei care se roagă fără vlagă şi se revoltă atunci când Domnul întârzie să le împlinească cererile. Eu le zic: „Rugaţi-vă la Dumnezeu”, iar ei îmi răspund: „Ne-am rugat o dată, de două ori, de trei, de zece, de douăzeci de ori şi n-am primit nimic”. Nu înceta să te rogi până ce nu primeşti ceea ce doreşti. Sau mai degrabă, nici când primeşti răspuns la cererea ta să nu încetezi să te rogi. Înainte să primeşti răspuns, să te rogi, iar după aceea, să mulţumeşti.

Mulţi oameni intră în biserică, spun câteva rugăciuni şi apoi ies. Ies din biserică fără să ştie ce au spus. Buzele lor se mişcă, dar urechile lor nu ascultă. Dacă tu însuţi nu asculţi rugăciunea pe care o rosteşti, cum vrei să o asculte Dumnezeu? Zici: „Am îngenuncheat”. Da, ai îngenuncheat, dar numai cu trupul, căci gândul tău zbura prin alte părţi.

Cu gura rosteai rugăciunea, iar cu mintea socoteai dobânzi, încheiai contracte, vindeai mărfuri, cumpărai proprietăţi, te întâlneai cu prietenii tăi. Lucrul acesta se întâmplă pentru că diavolul, care ştie că prin rugăciune multe putem să dobândim, tocmai atunci vine şi ne seamănă gânduri în minte. De multe ori, stăm în patul nostru şi nu ne gândim la nimic; ne ducem la biserică să ne rugăm şi atunci mii de gânduri ne trec prin minte. În felul acesta, pierdem roadele rugăciunii noastre, plecând din locul de unde ne-am rugat cu mâna goală.

Din Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Editura Egumenița, Galați, p. 189

22
sept.
14

Tinerii nu „trăiesc” împreună, ci curvesc împreună

cuplu._concubini._prietenieMaica Domnului este mama mamelor, să alergăm la ea cu lacrimi şi să strigăm să se milostivească asupra copiilor noştri, pentru ca ei, cei tineri, să înţeleagă că legătura dintre bărbat şi femeie este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru perpetuarea vieţii noastre, nu este un mijloc de plăcere pe care îl faci printr-o învoială.

Tinerii noştri declară că „trăiesc împreună” (nu trăiesc împreună, ci curvesc împreună!) până la momentul în care primesc binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi de multe ori părinţii sunt obligaţi să accepte (sau trec cu nepăsare faţă de această situaţie) şi să îi ţină sub ocrotire. Vin unii şi spun: „Ne-am programat nunta peste doi ani.” „Dar de ce peste doi ani?” „Pentru că numai atunci am găsit sală.” „Dar ce faceţi încă doi ani?” „Păi ce am făcut şi în ultimii doi-trei ani, stăm împreună.”

Sunt conştienţi aceştia de ce fac? Vă doriţi să vină lumea la nuntă şi să vă vadă, să vă laude că sunteţi tineri miri, sărmanii de voi, după atâţia ani de „osteneală” zadarnică şi de irosire a vieţii şi a ceea ce este mai frumos din viaţa voastră: tinereţea.

ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 52 – mai 2011

22
sept.
14

Căsnicia este mila lui Dumnezeu

articol_25_3Căsnicia este mila lui Dumnezeu! Un strop de răbdare și Dumnezeu ne bucură. Eu, cu darul lui Dumnezeu, am un soț minunat, Cristian, și 7 îngerași: Maria, Ioana, Nicolae, Dumitru, Parascheva, Petru și Pavel.

La drum am pornit, țin minte clar, cu gânduri mari, sfinte: să îmi fac datoria, să am mulți copii, să fiu ascultătoare! Acum, după 13 ani, cu teamă văd ce gâscă eram! De la primul copil au început să iasă la lumină patimi!

Abia apoi, după ce am născut primul și al doilea copil, au început să iasă din mine răutăți, minusuri, lipsuri, a început să iasă cuvioșia, ca să zic așa. Eu aveam o părere bună despre mine. Mult, mult, mult se smeresc copiii, mult poartă copiii din neputința noastră, foarte mult din nepriceperea noastră. Cu adevărat sunt smeriți, încât de la copil la copil, m-am găsit, m-am văzut în ce hal sunt.

Înainte să mă căsătoresc mi-am zis: „O să mă căsătoresc, o să am copii mulți.” „O să am cinci copii”, asta mi-am propus eu, asta însemna să am copii mulți. Odată ne-am întâlnit cu niște prieteni și prietenii aceia ziceau că o să aibă doi copii. Eu, după ce ne-am despărțit de ei, i-am zis lui Cristian: „Cum poate să zică că o să aibă doi copii? Dacă îi dă Dumnezeu mai mulți?” Și Cristian mi-a zis: „Bine, dar tu cum zici că o să ai cinci copii?” Același lucru. Și mi-am dat seama că avea dreptate. Că sunt doi, că sunt cinci, tot punem o limită.

Îmi aduc aminte că aveam niște ispite înainte de a-l naște pe al patrulea copil dar am uitat, s-au luat de la mine, chiar asta este. Înainte să-l nasc pe al patrulea copil, de exemplu, aveam o tulburare înlăuntrul meu, și anume legată de numărul de copii. Cu un copil mă simțeam bine, cu doi copii e totul perfect, e încă bine. Când a apărut al treilea copil am început să am gânduri: „E rușine să ai trei copii.” Mă certam cu mulți oameni, mi se părea că se uită lumea la mine că am trei copii și deja mă certam cu ei în gând. Deja mă justificam, fără să îmi spună nimeni nimic. La al patrulea copil nu știu ce s-a întâmplat, nu mai țin minte, dar s-a luat de la mine această neliniște. Și îmi aduc aminte că la al patrulea copil am găsit, am înțeles un lucru: a-l lăsa pe Dumnezeu să plinească măsura, am înțeles lucrul acesta.

Copiii sunt cu adevărat o binecuvântare! Mare este dragostea lor! Eu sunt departe, străină de biserică, la mine nu-i nimic, totul este mila lui Dumnezeu pentru copilași. Așadar cum să pui număr?!

articol 25 2 Căsnicia este mila lui Dumnezeu

Înainte lucra doar Cristian și eu stăteam acasă cu patru copii și nu ne ajungeau de niciunele. Casa oricum era a cumnatei, n-aveam mașină, o duceam foarte greu. Nu ne descurcam. El deși muncea mult aducea foarte puțini bani acasă și eram nemulțumită din pricina asta, eram foarte nemulțumită. „Eu să stau acasă cu copiii, de dimineața până seara: spală-i, culcă-i educă-i pe toți” – deși asta este, de fapt, o binecuvântare – „și el muncește, face ce-i place, și aduce și bani puțini”.

La un moment dat, țin minte și acum, nu aveam nimic, nici măcar pâine nu aveam ca să pun de mâncare la copii și eram foarte supărată și dădusem frâu liber la supărare. În mine se luptau două lucruri atunci: de o parte nemulțumirea, îndreptățirea și de cealaltă: cel pe care îl ocăram, cel pe care îl asupream, cel de care eram eu nemulțumită era soțul meu pe care eu îl iubesc. Îl iubesc sau nu îl iubesc? Era această luptă înlăuntrul meu care a ieșit, iarăși din mila lui Dumnezeu, la suprafață. Eu zic că lupta aceasta o ducem continuu înăuntru nostru. Îl iubeam și îl ocăram în același timp. Și m-am întors, efectiv a fost o luptă de a mă întoarce, de a nu mă mai îndreptăți, m-am întors eu împotriva mea, ca să zic așa. Și am călcat eu puțin pe dreptatea asta care îmi stătea în gât și am zis: „Hai măi, chiar așa să fie, să nu fie nimic de mâncare în casa asta?” Și am găsit mălai sau macaroane, am găsit ceva, pe care le-am fiert, am pus niște ulei, copiii au mâncat, s-au săturat și a fost totul bine.

Nu a trebuit decât să fiu de fapt sinceră și să nu mă mai îndreptățesc în nemulțumirea mea. Aceea cred că a fost o bătălie câștigată. Din momentul acela s-au liniștit, s-au limpezit lucrurile și mulțumesc lui Dumnezeu. Până la urmă, să fim sinceri, omul de care sunt nemulțumită poate are și el un chin, o nemulțumire dar dacă îl iubesc cu adevărat trebuie să caut să îl înțeleg, să văd care este problema, nu să îl asupresc. Dacă cu adevărat îmi pasă de soțul meu, dacă cu adevărat îl iubesc, decât să îi dau în cap, mai bine hai să văd ce am de făcut, ce pot să fac.

Eu fiind medic de familie acum, când vin la mine mămicile și zis: „Doamnă doctor, cum să dau de mâncare la copil?” „Mamă, dacă eu am putut să fac lucrul acesta, sigur puteți și dumneavoastră.” Peste toate mila lui Dumnezeu.

***

articol 25 4 IN end Căsnicia este mila lui DumnezeuPână la al patrulea copil eu am încercat să fac totul cât mai bine, să am un program. Ori ca în armată, ori nu e bine. Trebuia să fie totul făcut bine, și ca să fie totul făcut bine, trebuia să fie făcut la timp, program: rugat, mâncat, spălat, culcat, construit, lipit, plimbat, adus înapoi în casă. Făceam totul ceas, din datorie, de frică. La al patrulea copil nu am mai putut să fac lucrul acesta. Am cedat, nu am mai putut.

În momentul acela a lucrat iarăși mila lui Dumnezeu. L-am văzut pe Cristian, m-am uitat la soțul meu cum face el. El se ducea la lucru ziua și noaptea lucra iarăși. El făcând informatică lucra fel de fel de lucruri care lui îi plăceau. Pur și simplu nu avea liniște dacă nu făcea lucrul acesta. Și stătea noaptea și lucra, și învăța alte și alte programe, în Linux, și fel de fel de aplicații. Omul acesta putea să nu doarmă deloc toată noaptea și a doua zi se ducea la lucru și era liniștit cu copiii. Și m-am uitat eu la el și zic: „Măi, dar cum poate omul? Ziua muncește, noaptea muncește, și mai este și liniștit pe deasupra.” Și m-am uitat la el și am înțeles că de fapt asta nu îmi convenea mie: „El face ceea ce-i place și eu nu fac ceea ce-mi place.” Aici deja era o problemă. „Cum adică eu nu fac ceea ce-mi place? Eu am grijă de copii. Nu-mi place să am grijă de copii?” Și a început ceva să lucreze. De asta zic că întotdeauna Dumnezeu lucrează prin conștiință. Până la urmă pe orice mamă, orice tată, orice om, tot îl ajută Dumnezeu, numai să fie sincer cu el însuși.

El face ceea ce-i place, se bucură de ceea ce face, se simte împlinit, se odihnește în lucrarea lui. Atunci mila lui Dumnezeu a lucrat. M-am uitat la mine și zic: „Domnule, dacă faci cu bucurie ceea ce faci, ai odihnă.” Atunci pur și simplu mi-am dat seama că eu făceam lucrurile cu datorie, făceam lucrurile acestea pentru că așa trebuia să le fac, dar nu mă odihneam în ele.

Dacă nu era totul perfect eram nemulțumită, eram neodihnită, eram neîmplinită, eram nervoasă, eram obosită, eram mânioasă. Și când am început să înțeleg să mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare lucru, să mă bucur de ceea ce fac, să mă bucur de copiii mei atunci am început să mă odihnesc, am început să prețuiesc lucrurile. Așa am ajuns să mă odihnesc în copiii mei. S-au schimbat multe de atunci. Și e atât de firesc să zic: „Slavă Ție Doamne!”

La al patrulea copil am înțeles lucrul acesta: fac ce pot, fără să mă lenevesc, iar mai departe lucrează Dumnezeu, plinește Dumnezeu măsura. Am simțit că este o legătură, o întrepătrundere între bucurie și a-I mulțumi, a avea recunoștință față de Dumnezeu, pentru ceea ce am. Am început să dau slavă lui Dumnezeu pentru fiecare lucru și mă odihneam în asta.

articol 25 1 Căsnicia este mila lui Dumnezeu

Fac ce pot, puțin, tot Dumnezeu ne-a dat conștiința și atunci după dânsa merg șchiopătând iar dragostea copiilor ne poartă neputința!

Legat de viața de familie, totdeauna simt, știu când îmi fac sau nu-mi fac datoria. Unul din primele lucruri pe care m-a învățat părintele duhovnic a fost să ascult de conștiință; să fiu sinceră cu mine însămi și conștiința întotdeauna îmi va spune. Acesta a fost unul din primele lucruri pe care le-am aflat, cu mila lui Dumnezeu pentru că e harul lui Dumnezeu peste tot. Conștiința aceasta îmi spune când greșesc față de copil. De exemplu, la un moment dat am observat că sunt mai drăguță cu alți copii, vorbesc mai frumos. Și m-am gândit „Măi, dar eu cu copiii mei de ce sunt așa dură? N-am și eu un cuvânt de mângâiere, o vorbă mai dulce?” Și mi-am propus să mă gândesc că nu sunt ai mei și să mă port cu ei ca și cum nu ar fi ai mei. Și când m-am dus la părintele duhovnic, i-am spus ce mi-am propus: „Părinte, mi-am propus să cred că nu sunt ai mei.” Și părintele mi-a spus atât de frumos: „La drept vorbind, Cristina, nici nu sunt ai tăi.” Atunci cu adevărat am înțeles, nici nu sunt ai mei. Eu aveam o vorbă cândva: „N-am casă (casa este a cumnatei), n-am mașină (mașina ne-a dat-o cineva și cu greu anul acesta am reușit să o plătim, după vreo 6 ani). N-aveam nimic decât copiii.” Asta era tot ce aveam și acum am înțeles că de fapt nici copii nu aveam.

În educația copiilor ascult de această conștiință care lucrează. Sunt convinsă de asta pentru că dacă lucrează la mine, care sunt cum sunt, sigur lucrează și la altul care sigur e mai bun ca mine.

Apa e udă, mamă
Legat de problemele intime, delicate, despre care e greu să discuți cu copiii, e bine că s-au petrecut transformările acestea în mine de la al patrulea copil încoace. Am apucat să mă îndrept până să facă Măriuca mea 10 ani, ceea ce este important. Adică până pe la 10 ani, mai ales la fete, bine este așa să nu simtă o răceală, mai ales din partea mamei, pentru că după aceea, dacă până în 10 ani nu avem această grijă, după 10 ani începe să și-o caute în altă parte, mai ales fetele pățesc lucrul acesta. Deci lucrul acesta, mulțumesc lui Dumnezeu, la mine l-am îndreptat, pentru că aveam o duritate, și l-am îndreptat mai înainte. Am aflat pe la 8 ani ai Măriucăi mele și în 2 ani de zile, încet, încet am recuperat. Acum e mai bine, doar că vorba unei prietene: „Trebuie să-i spui copilului că apa este udă, că dacă se bagă în apă, se udă”. Copiii mei au fost la un moment dat de unii singuri într-o tabără, unde majoritatea copiilor erau necunoscuți, nu știau de post, de o cumințenie. Și a fost o ispită. Adică au rămas singuri la filme, singuri cu televizorul pe mână. A fost un pic mai delicat și atunci au văzut că apa este udă. Până la urmă a fost bine, zic eu. Adică au vorbit cu noi, au priceput lucrul acesta. Dar au înțeles, au înțeles greșeala.

Copiii au o bunătate, chiar dacă fac prostii, nu o fac cu un scop, nu o fac premeditat. De aia, am înțeles că de fapt pe copil n-are rost să îl întrebi „De ce ai făcut cutare lucru?”. E o pierdere de timp, mai rău te cuprinde mânia, greșești, nu are nici un rost. Mai bine îmi explic eu de ce, nu are rost să îl întreb pe copil. Asta învăț eu, să nu judec copiii. Mai bine mă judec întâi pe mine dacă este o problemă, trebuie să caut la mine problema mai întâi și apoi la copil dacă nu merge. Dar întâi eu.

Asta mă chinui acum, sunt într-o căutare foarte grea pentru că văd la copiii mei multe lipsuri și îmi dau seama că e ușor să îl speli, să îl hrănești, să-l îmbraci, să-l culci – asta e ușor – problema este educația copilului, adică nu să-l cerți, ci să-l mustri. Așa cum nu spunem „mă ceartă conștiința” ci „mă mustră conștiința”, așa ar trebui să facă și mama, să-i mustre pe copii, nu să-i certe.

În educația copiilor liniștea din casă contează.

Bărbat și femeie
Eu cu mila lui Dumnezeu am un soț credincios, măcar încearcă! Adică am de cine asculta! Abia în căsnicie am aflat ce mângâiere, ce binecuvântare este ascultarea! Mare lucru să nu judeci soțul! Să ai încredere în el! Să-l iubești cu adevărat! Cu dinții să țin de Dumnezeu și mai bine renunț la mine decât la omul pe care-l iubesc. Nu vreau să mă rup de el. Mai mult face omul din fața mea decât o gâscă!

Eu chiar le-am spus la finii noștri: „Femeia să aibă încredere și să asculte de bărbatul ei!” Asta mi se pare mie cel mai important.

Apoi, uneori nouă, mamelor, nu ne convine, dar sunt lucruri pe care numai mama le are și culmea, mama este nemulțumită că „de ce trebuie să facă ea lucrul ăla?” Pur și simplu pentru că ea are acest dar. Dăm dovadă uneori de atâta răutate – „Dar de ce să fac eu și celălalt să stea?” Odată m-am văzut făcând lucrul acesta. Trebuia să fac un lucru cu copiii mei și-am început să fiu nemulțumită și supărată și mânioasă pe copii. Totul a pornit de la gândul că trebuie să fac acel lucru. „De ce trebuie să-l fac eu?” Am început să mă supăr și nici măcar n-am mai apucat să-l fac. Sunt daruri pe care le are mama, că este mamă, și trebuie să facă lucrul acesta pentru că ea are aceste daruri până la urmă. Bărbatul nu le are. Degeaba mă supăr pe Cristian, pentru că pur și simplu el nu vede lucrurile alea, n-are nici un pic de răutate. Nu le vede și cu asta basta. – „I-ai dat și tu, tată, la copilul ăla ceva să mănânce?” – „Nu.” Și-mi zic: „Măi, ce vină are? Eu trebuia să fiu lângă copil să-i dau să mănânce, nu tata”. Ei aicea este conștiința care-ți spune, ca mamă, ce trebuie să faci și n-ai făcut.

Fiecare știe treaba lui. Eu nu mă bag peste soțul meu. El știe ce are de făcut. Așa cum eu știu ce am de făcut și am conștiința care-mi spune, așa sunt convinsă că are și Cristian o conștiință de tată, care sunt convinsă că nu-l lasă. Deci eu sunt convinsă că fiecare are neliniștea lui. Eu n-am nevoie și de neliniștea lui Cristian. Mi-ajunge a mea. Deci nu-l judec pe Cristian, sau încerc.

Cununie
Oamenii care nu sunt cununați nu-și dau seama, nu știu lucrul acesta, nu gustă din Dumnezeu. Pot să guste din Dumnezeu și fără dar cred că împlinirea este în Taina Cununiei. Pur și simplu trebuie să ascultăm și cu asta basta.

Eu țin minte că îl iubeam atât de tare pe Cristian încât nu voiam să mă mai rup de el. După cununie eu am simțit o pace.

Cum să nu ai libertate când te cununi cu omul pe care îl iubești? Să te mai gândești la libertate? Ai libertate, oameni buni! Mai liber decât să zici hotărât, să iei o hotărâre și să zici „Da, îl iubesc, mă leg cu el de gât cu două mâini.” Poate să iasă prost dar trăim și vom vedea. Și la mine a ieșit prost că dădeam cu oala goală în masă și n-aveam nimic dar problema era la mine. E grea cununia dar toate sunt grele.

Să fii necununat e o înșelare! Îmi pare rău, dar e dureros. Te lipsești de atâtea binecuvântări! Ne trebuie un strop de smerenie și un strop de curaj! O îngăduință, ș-apoi Dumnezeu umple!

Dar la suflet?…
Odată, cred că era 11-12 noaptea, am coborât în fața blocului, să mă mai limpezesc la minte la răcoarea și în bătaia vântului, într-un loc în care puteam să fiu doar eu, pomii, Dumnezeu drăguțul; și stând acolo așa eu, zic: „Ia să vedem: în seara asta au mâncat, mâine dimineață le dau de mâncare așa, la prânz o să aibă așa, seara o să fie așa, hai că e bine. Toată ziua le-am împărțit, au de mâncare, sunt bine copiii”. Și m-am liniștit. Și apoi îmi vine un gând: „Da, dar la suflet ce dai de mâncare?” Și-n momentul acela am zis: „La suflet ce dau de mâncare?” Mi-a venit acest gând, mila lui Dumnezeu. Și-atunci zic: „Mă duc și fac niște metanii”. M-am ridicat, m-am dus în casă, metanie pentru fiecare. Apoi când i-am spus părintelui duhovnic ce s-a întâmplat, mi-a spus: „Da, așa este. Și o carte de citit, și o vorbă blândă, dulce, mângâietoare, poate să fie hrană pentru suflet”.

Cu adevărat trebuie să ne îngrijim și de hrana sufletului. Așa că eu acum le citesc la copilași, seara la culcare sau în timpul zilei. Acum le citesc din „Măria sa, Neagoe Basarab” și, mulțumesc lui Dumnezeu, le plac aceste cărți. Le citesc din Sfântul Luca, chirurgul, doctorul cel fără de arginți. Caut să le citesc și le place.

Pe mine mă ajută mult și faptul că ei se spovedesc.

Profesie și mamă
Eu mă duc la serviciu și lipsesc foarte mult de acasă. Dar asta mă apasă. Numai datorită faptului că îmi las copiii destul de mult fără datoria mea de mamă, fiindcă în casă trebuie mâncare, copilașul trebuie mâncat, spălat, nu trimis la școală fie cum. Uneori îmi vine să las tot și să stau cu copiii mei și să mă bucur de ei și să-i iubesc și să-i … Of, aici lucrez, aici caut. Într-adevăr, se împacă mai greu, dar se poate.

Rugăciune
La începutul căsniciei mele, făceam rugăciunea de dimineață, nu mă gândeam să n-o fac, făceam și rugăciunea de seară. Dacă stau să mă gândesc câtă rugăciune fac acum și câtă rugăciune făceam atunci – atunci făceam mult mai multă rugăciune decât acum. Dar acum am altă conștiință a prezenței lui Dumnezeu decât o aveam atunci. Acum însuși faptul că mă văd în halul în care mă văd acum, eu cred că este un lucru bun pe când atunci făceam ce trebuie, eram plină de mine, eram dreaptă, pe când acum văd că nu așa stau lucrurile. Și totuși deși acum nu stau în genunchi cât stăteam atunci, acum mulțumesc lui Dumnezeu și pentru lumina zilei, pe când atunci nu dădeam doi bani pe lumina zilei. Și e atât de firesc să zic: „Slavă Ție Doamne!” Acum am cu totul alte criterii.

Deci la început făceam rugăciunea teoretic, din datorie. După care, când am dat de greu a scăzut rugăciunea, m-am împuținat. Asta pentru faptul că nu era făcută bine. Dar încet, încet am început să-L gândesc (sau găsesc) cumva pe Dumnezeu în toate. Și într-un alt fel a crescut prezența lui Dumnezeu, conștiința lucrării, prezenței lui Dumnezeu și recunoștința față de Dumnezeu. S-a transformat rugăciunea. De acum sunt la faza în care trebuie să mă așez iar la rugăciune, în care simt chemarea rugăciunii, simt pur și simplu – să mă întorc la rugăciune. Simt nevoia, setea de rugăciune. Acum copiii au crescut și apar probleme mai delicate. Simt că dacă fac rugăciunea lucrurile se vor limpezi, se vor așeza, și înlăuntrul copiilor mei – vor vedea că apa este udă, fără să le vorbesc eu prea mult.

Cu copiii, când erau mai mici, făceam rugăciunea împreună seara la culcare. Dimineața mai rar. Acum n-o mai fac. Ei au și duhovnic. Părintele la fiecare le-a dat și un canon. Ei își fac canonul, fiecare, atât cât are el: unul cinci metanii, unul șapte metanii, unul „Tatăl nostru”.

Mie mi-e sete. Dacă mi-e sete de Dumnezeu mă duc duminică, mi-e sete, mă duc la Sfânta Liturghie, nu pot să stau fără ea. Asta știu copiii. Încă se plictisesc la Sfânta Liturghie copiii. Normal. Dar ei simt setea mea și cred că până la urmă se vor limpezi și înlăuntrul lor. Părintele duhovnic mi-a zis foarte simplu că dacă eu cred și dacă trăiesc ceea ce cred o să-mi fie foarte simplu să le zic copiilor. Pentru că știu ceea ce simt, pentru că am trăit, pentru că trăiesc ceea ce vorbesc, și caut să-i explic, îi dau din trăirea mea celuilalt. Dacă nu trăiesc lucrul acesta n-am cum să-i explic un lucru și să-l fac să înțeleagă un lucru pe care nici eu nu-l cunosc. Și lucrurile sunt foarte firești și foarte simple.

Totul este mila lui Dumnezeu, pentru copii. Ce poate omul, omul cel veșnic nesincer și-n luptă cu el însuși, nemulțumit și neîmpăcat? În viața de familie cele mai importante mi se par acestea: sinceritatea, glasul conștiinței și credința.

Miezul căsniciei este binecuvântarea copiilor! Greul ne este întotdeauna același: noi înșine! Eu încerc să-mi fac datoria de mamă, să ascult de conștiință, atât cât mă duce și pe mine mintea. Și Dumnezeu face restul. Dar tot din grija copiilor. Că doar nu sunt ai mei.

22
sept.
14

Fericiţi soţul şi soţia care au înţelegere în­tre ei

Happy_family__4_Nimic nu-i mai de preţ decât a fi iubit de soţia ta şi a o iubi. Scriptura spune că sunt fericiţi soţul şi soţia care au înţelegere în­tre ei. Unde este aceasta, acolo este toată bogăţia şi toată fericirea – şi, dimpotrivă, acolo unde lipseşte, nimic altceva nu ajută, ci totul se strâm­bă, totul este plin de neplăceri şi de tulburare. Aşadar pe aceasta s-o căutăm mai întâi de toate.

Când soţii sunt atât de strâns legaţi unul de altul, nimic nu-i va putea mâhni în viaţa aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. Acolo unde stăpânesc înţelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul oricăror vrăjmăşii. Ei stau ca înconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, Editura Sophia, București, 2011

22
sept.
14

Doamne miluiește!

02f227dbf27b97b37455965Rosteşte cuvintele acestea atât la singular cât şi la plural. Strigă ca orbul Bartimeu: Doamne, miluieşte-mă! Dar strigă şi ca cei zece leproşi: Doamne, miluieşte-ne ! Roagă-te pentru tine, roagă-te şi pentru toţi oamenii.

Rogu-mă Ţie, Doamne, pentru mine, cel născut întru neputinţă: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi oamenii, născuţi întru neputinţă: Doamne, miluieşte-ne!

Amăgitu-m-a lumea şi am călcat legea Ta cea de viaţă făcătoare: Doamne, miluieşte-mă ! Şi pentru toţi cei ce au călcat legea Ta cea de viaţă făcătoare: Doamne, miluiește-ne!

Încă o zi sau două voi mai fi oaspetele Tău în această lume, după care ca umbra mă voi duce şi mă voi număra între răposaţi: Doamne, miluieşte-mă ! Şi pentru toţi cei adormiţi întru credinţă rogu-mă Ţie: Doamne, miluieşte-ne !

Doamne, miluieşte-i pe cei ce suni la putere, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să ajungă oameni ai silniciei.

Doamne, miluieşte-i pe cei ce sunt întru bogăţie, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să ajungă desfrânaţi.

Doamne, miluieşte-i pe săraci şi pe orfani, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să cadă în deznădejde.

Doamne, miluieşte-i pe cei ce au ştiinţă lumească, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să-şi facă dumnezei din sine, iar de Tine să uite.

Şi de îţi va veni în minte când te rogi tu vreuna dintre fiinţele omeneşti, fie ea dintre răposaţi sau dintre cei vii sau dintre cei nenăscuţi în că, să spui îndată: Doamne, miluieşte!

Şi de îţi va veni în minte un om vrăjmaş al tău, spune: Doamne, miluieşte!

Iar ce putere e în cuvintele acestea îţi va spune când vă veţi întâlni orbul Bartimeu: orb am fost, şi am văzut!

Îţi vor spune leproşii: leproşi am fost şi ne-am curăţit!

Îţi vor spune îndrăciţii: nebuni am fost şi ne-am înţelepţii!

Îţi vor spune slăbănogii: bolnavi am fost şi ne-am însănătoşit!

Îţi vor spune morţii: morţi am fost şi am înviat!

Îţi vor spune apostolii: furtună a fost şi s-a potolit!

Îţi va spune păcătoasa care s-a pocăit: am păcătuit şi am primit iertare!

Îţi va spune tâlharul de pe cruce: răufăcător am fost şi am intrat cel dintâi în Rai!

Din Sf. Nicolae Velimirovici,  Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, EdituraSophia, p. 145-146

22
sept.
14

Smerenia le va birui pe toate

calugar_smeritSfinţii Părinţi arată că smerenia este rădăcina tuturor virtuţilor. Ea ne apără de toate ispitele, atrage harul lui Dumnezeu asupra noastră. Numai ea are putere să biruiască slava deşartă. Cel smerit nu se mânie, se socoteşte mai prejos decât ceilalţi întrucât îşi vede păcatele sale.

Orice lucru rău i s-ar întâmpla nu trage la răspundere pe celălalt şi îşi recunoaşte partea sa de vină. Cel mândru dă totdeauna vina pe altul, şi chiar pe Dumnezeu.

Sfinţii Părinţi cu cât erau mai aproape de Dumnezeu se socoteau mai păcătoşi. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur în marea lui smerenie a rostit rugăciunea pe care acum o mărturisim fiecare înaintea sfintei împărtăşanii: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu”. Dar câţi dintre noi retrăiesc cu adevărat această stare înaintea Sfântului Potir atunci când rostesc această mărturisire? Totuşi aici trebuie să ajungem.

Când Sfântul Antonie cel Mare a văzut toate cursele diavolului întinse pe faţa pământului, a suspinat şi a întrebat: Doamne, cine le va putea birui pe toate acestea? Dumnezeu i-a răspuns: „Smerenia le va birui pe ele şi cursele vrăjmaşului nu o vor atinge pe ea”.

Din  Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, p. 16-17

22
sept.
14

Păzeşte-te de duhul tristeţii, căci de la el încep toate relele

grustTristeţea duce la o stare atât de nesuferită şi chinuitoare, încât omul preferă să leşine sau să moară. Păzeşte-te de duhul tristeţii, căci de la el încep toate relele.

„Există două feluri de tristeţe, zice Sfântul Varsanufie. Prima este firească şi provine din slăbiciune, iar cealaltă provine de la demoni. Dacă vrei s-o deosebeşti pe cea diavolească, o vei vedea venind în ceasul când trebuie să te odihneşti. Şi în general, când vrei să faci vreo lucrare, tristeţea te face s-o laşi înainte de a o începe bine. Tu însă nevoieşte-te prin rugăciune şi vezi-ţi de lucrarea ta cu răbdare. Atunci, vrăjmaşul văzând că te rogi îndeosebi pentru asta, se depărtează, căci nu vrea să-ţi dea pricină de rugăciune”.

Când Dumnezeu vrea ca omului să i se întâmple o mare încercare, după cum scrie Isaac Sirul, îngăduie să cadă în mâinile împuţinării sufleteşti. Împuţinarea sufletească îi provoacă tristeţe intensă, iar tristeţea îi provoacă o stare de întunecare sufletească, care este o pregustare a gheenei. Urmează duhul patimii, care naşte o mulţime de ispite: tulburare, mânie, mustrări, reproşuri, cugete murdare, mutări dintr-un loc în altul şi altele asemenea. Dacă vrei să afli cauza, îţi voi răspunde că este trândăvia ta, pentru că nu te interesezi să cauţi un leac pentru vindecare. Leacul care îţi va asigura degrabă mângâiere sufletească este unul singur – smerita cugetare. Cu nimic altceva nu va putea omul să spargă zidul acestei răutăţi.

Din Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 349-350

22
sept.
14

Minuni și vedenii pentru vremurile de pe urmă

athos_stayrosÎn vremurile de pe urmă, spun Sfinții Părinți, că oamenii vor fi atrași peste măsură de fenomenele paranormale (paranormale = paralele cu normalul), de marile enigme, minuni și vedenii. Acest lucru îl vedem cu ușurință în viața noastră de toate zilele, vedem cum întreaga societate este bântuită de promovarea unui stil de viață înrudit cu fenomenalul, cu extraordinarul. Până și oamenii din Biserică au această înclinație spre minuni și vedenii, vise și descoperiri.

Biserica ne învață să fugim de aceste manifestări căci sunt foarte periculoase și vătămătoare, patericul ne prezintă din viața nevoitorilor multe suflete înșelate de diavol pe tărâmul imaginației, minunilor, vedeniilor și viselor.

Mulțimea sectelor și mai ales penticostalii au ca element de bază acest tip de înșelare pentru creștinii neștiutori, slabi în credință și ușor de păcălit.

Părinții ne învață că cea mai mare minune (întâi de toate) pentru fiecare în parte este să-și vadă păcatele, iar o minune mai mare ca aceasta este să le plângă cu pocăință adevărată.

Părintele Epifanie a fost întrebat odată:

– Părinte, ați văzut vredată vreo vedenie?

– Nu, frate. Nici n-am văzut, nici nu vreau să văd. Ceea ce vreau să văd sunt numai păcatele mele.

Un creștin ciudat l-a întrebat odată pe Stareț :

– Părinte, în viața dumneavoastră ați văzut minuni?

– Minuni? Numai minuni am văzut! – răspunse starețul.

Curios, acel creștin îl rugă cu un interes deosebit:

– Vreau să-mi povestiți cea mai mare minune pe care ați văzut-o!

Cea mai mare minune ce am văzut-o este că Dumnezeu a venit pe pământ să mă mântuiască pe mine, cel mai păcătos dintre oameni.

Atunci curiosul îi spuse dezamăgit:

– Asta ați avut să-mi spuneți?

Fiule, există altă minune mai mare ca aceasta? – întrebă Starețul.

Extras din Crâmpeie de viață, Din viața și învățătura părintelui Epifanie Teodoropulos, Ed. Evanghelismos

22
sept.
14

Dumnezeu vrea să-i călăuzim pe copii la smerenie

copiii-la-slujbele-bisericiiMedicamentul şi marele secret pentru creşterea copiilor este smerenia. Încrederea în Dumnezeu dă o siguranţă absolută. Dumnezeu este totul. Nu poate nimeni să spună “Eu sunt totul”. Aceasta vădeşte egoismul. Dumnezeu vrea să-i cîlăuzim pe copii la smerenie.

Este nevoie de luare aminte atunci când îi  îmbărbătaţi pe copii. Copilului nu trebuie să-i spui: “Tu vei izbuti, tu eşti important, eşti tânăr, eşti curajos, eşti desăvârşit…”.  Nu-l folosiţi astfel pe copil. Puteţi, însă, să-i spuneţi să facă rugăciune. Să-i spuneţi: “Copilul meu, Dumnezeu ţi-a dat darurile pe care le ai. Roagă-te să-ţi dea Dumnezeu puteri, ca să le cultivi şi să reuşeşti. Să-ţi dea Dumnezeu harul Său”. Aceasta este totul. Să înveţe copiii să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru orice lucru.

Copiilor le face rău lauda. Ce spune cuvântul lui Dumnezeu? Poporul meu, cei ce te fericesc pe tine te rătăcesc şi te abat de la calea pe care tu mergi (Isaia 3, 12). Cel ce ne laudă, ne înşeală şi ne strâmbă cărările vieţii. Cât de înţelepte sunt cuvintele lui Dumnezeu! Lauda nu-i pregăteşte pe copii pentru greutăţile vieţii, ci ajung inadaptabili, se pierd şi, în cele din urmă, se nenorocesc. Acum lumea s-a stricat. Copilului mic i se spun numai cuvinte de laudă. “Să nu-l certăm, să nu i ne împotrivim, să nu-l silim pe copil.” Însă copilul se învaţă aşa şi nu poate reacţiona corect nici la cea mai mică greutate. Îndată ce i se împotriveşte cineva, se răneşte, n-are putere morală.

Părinţii sunt primii răspunzători pentru nereuşita copiilor în viaţă, apoi învăţătorii şi profesorii. Îi laudă într-una. Le spun cuvinte egoiste. Nu-i aşează în Duhul lui Durnnezeu, îi înstrăinează de Biserică. Când copiii cresc puţin şi merg la scoală cu acest egoism, fug de religie şi o dispreţuiesc, îşi pierd respectul faţă de Dumnezeu, faţă de părinţi, faţă de toţi. Devin nesupuşi, aspri şi nemiloşi, fără respect de Dumnezeu şi de religie. Am adus în viaţă egoişti, iar nu creştini.

Din Ne vorbeşte Părintele Porfirie, Editura Egumeniţa, p. 341-342

22
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-22

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(III, 19-22)

n vremea aceea Irod tetrarhul, mustrat fiind de Ioan cu privire la Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, şi pentru toate relele pe care le făcuse Irod, tuturor acestora le-a adăugat: l-a închis pe Ioan în temniţă. Şi a fost că după ce s’a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s’a deschis cerul şi Duhul Sfânt S’a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel; şi glas din cer s’a făcut: „Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit“.
22
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-22

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Galateni 4, 27-30;

5, 1-10

F-150x150raţilor, noi suntem după Isaac, fii ai făgăduinţei. Ci precum atunci cel ce se născuse după trup prigonea pe cel ce se născuse după Duh, tot aşa şi acum. Dar ce zice Scriptura? «Izgoneşte pe roabă şi fiul ei, căci nu va moşteni fiul roabei, împreună cu fiul celei libere». Deci, fraţilor, nu suntem copii ai roabei, ci copii ai celei libere.

Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei. Iată eu, Pavel, vă spun vouă: Că de vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Şi mărturisesc, iarăşi, oricărui om ce se taie împrejur, că el este dator să împlinească toată Legea. Cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut din har; căci noi aşteptăm în Duh nădejdea dreptăţii din credinţă. Căci în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire. Voi alergaţi bine. Cine v-a oprit ca să nu vă supuneţi adevărului? Înduplecarea aceasta nu este de la cel care vă cheamă. Puţin aluat dospeşte toată frământătura. Eu am încredere în voi, întru Domnul, că nimic altceva nu veţi cugeta; dar cel ce vă tulbură pe voi îşi va purta osânda, oricine ar fi el.

21
sept.
14

Hristos să fie pacea noastră!

fetita_copil_lumanariFrământarea lăuntrică poate afecta relaţiile cu ceilalţi? Dacă ai o nemulţumire sau dacă eşti tulburat, relaţia cu cel de lângă tine este afectată de tulburare? Cum poţi să scapi de tulburare sau de mâhnire fără să-i afectezi pe ceilalţi?

Problema noastră, a omului modern, în general, este că ne preocupăm prea mult de mâhnirile noastre şi prea puţin de liniştile noastre. Uitaţi-vă cum căutăm să ne enervăm cu orice preţ. Ne sare muştarul din orice: s-a închis uşa prea repede, ăla a alergat pe lângă mine, ăla a strănutat, ăla nu mi-a zâmbit când am vrut eu sau mi-a zâmbit când nu am vrut.

Sigur că în momentul în care cauţi astfel de motive de mâhnire în raport cu viaţa ta cotidiană vor fi mult mai multe prilejurile de supărare şi de întristare decât cele de bucurie şi de împlinire. Ce vreau să vă spun este că, din nefericire pentru noi, încă nu reuşim sau reuşim prea rar să ne creştem într-atât în Hristos, încât Hristos să fie pacea noastră şi această pace să se transfere către ceilalţi.

Sfântul Ioan Gură de Aur are un cuvânt de învăţătură din Duminica Paştelui, de la Utrenia Învierii, un cuvânt care, de obicei, pentru faptul că are o pagină şi jumătate în cartea de slujbă, este un pic sărit. Se mai întâmplă une­ori… că unii îl sar. Dar în esenţă el este acolo şi poate fi citit. Ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur? Înşiră motivele pentru care trebuie să ne bucurăm… Bucuraţi-vă pentru cutare, cutare… Şi zice: Bucuraţi-vă toţi, căci din mormânt a izvorât iertarea! Ce vine Hristos să aducă sufletelor neliniştite ale apostolilor este iertarea Lui.

Din Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 25-27

21
sept.
14

Păcatele cu gândul

145346.pMă întrebi dacă sunt primejdioase păcatele cu gândul. Ca monah, tu o ştii cel mai bine. Ştii că oarecare dintre bărbaţii sfinţi a zis că esenţa monahismului stă în curăţirea minţii de gândurile rele. Ştii şi că Biserica numără trei feluri de păcate: cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul.

De aceea ne şi rugăm Părintelui luminilor pentru cei răposaţi, ca să le ierte toate păcatele, fie cu lucrul, fie cu cuvântul, fie cu gândul. Iar că Dumnezeu dă în vileag şi gândurile păcătoase, citeşti în Evanghelie: Şi văzând Iisus gândurile lor, a zis: Pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Satana nici nu a păcătuit altfel decât cu gândurile trufaşe. De aceea a şi fost lepădat dinaintea feţei lui Dumnezeu şi prăvălit în iad.

Gândurile rele sunt sămânța a tot răul. Din această sămânță cresc cuvintele păcătoase, dorințele păcătoase și faptele păcătoase.

Adu-ți aminte de altă pildă a lui Hristos, despre semănător: „Un om a ieșit să semene în țarina sa. Iar când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lor și a semănat neghină printre grâu.” Dumnezeu seamănă gânduri bune în sufletul fiecărui om. Dacă cineva se lenevește și nu străjuiește asupra sufletului său ca asupra unei țarine semănate, este ca adormit. Și în timp ce el doarme astfel, vine duhul rău, vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului, și seamănă în suflet neghină, adică gânduri rele.

Iar de la gândurile rele până la cuvintele rele și faptele rele nu e mare depărtare ca de la sămânță până la rădăcină. Adică nu e nici o depărtare între ele, ci toate stau într-o legătură organică unele cu celelalte.

Ca atare, să străjuiești asupra ta. Închide-ți mai des ochii și, precum spune sfântul Nichita Stithatul;
„cearcă gândurile care plutesc pe marea minții”.

În regulile monahismului, nevoința cea mai însemnată este dezrădăcinarea gândurilor rele până ce nu cresc, și se fac mari, și pun stăpânire pe suflet, și trec pănă la urmă și în faptă. Strivește-le de piatră. Precum spune Psalmistul: „Fiica Babilonului, ticăloasa, fericit cel ce va apuca și va zdrobi pe pruncii tăi de piatră!”

Pricepi înțelesul duhovnicesc al acestor spuse?
Babilonul este împărăția diavolului, iar copiii lui sunt gândurile rele. Piatra este Hristos. Fericit, așadar, cel ce va zdrobi de la început răul în sine și îl va sfărâma de piatra veșnică, Hristos.

De vreme ce cunoaștem lucrul acesta și tu și eu, nu ne rămâne decât să facem întocmai.

Bucură-te în Domnul!

Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sofia, Bucureşti, 2006, p. 81

21
sept.
14

Câți oameni se vor mântui?

staretul_tadeiCâți oameni se vor mântui?

Părintele Tadei: Păi, Domnul știe! Domnul vrea ca toți să se mântuiască. Toți sunt chemați. Dar sunt mulți chemați, puțini aleși!

Să ne rugăm Domnului să fim în rândul aleșilor Săi. Să nu ne părăsească, căci sântem slabi. Suntem firi atât de iubitoare de lumea aceasta! Nu suntem ca îngerii. Îngerii nu se îndrăgostesc de lucruri. Dar noi, orice vedem că ne ajută și e după gustul nostru, degrabă am vrea să fie al nostru. Și de îndată ce-l dobândim, degrabă ne plictisim de lucrul acela. Și numai pentru puțin timp, și de îndată trecem la alt lucru.

Am dori altceva. Și niciodată nu sântem mulțumiți de aceste simțăminte ale noastre. Dacă noi suntem astfel, ce să așteptăm de la semenii noștri – când noi suntem atât de nestatornici? Acum una, mâine alta, poimâine a treia… Așadar, trebuie să ne lipim  de ceea ce este neclintit. Noi căutăm reazem aici pe pământ, și fiecare sprijin piere. Nu avem acel sprijin care să fie neschimbător, statornic.

Singurul astfel de sprijin este Domnul. El este neschimbător, același, în veci. Și cine nădăjduiește în El nu va fi rușinat!

Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Ed.Predania 2010

21
sept.
14

Legământ de iubire

dragoste._fericirePrin căsătoria cu tine, făgăduiesc să-L cunosc și să-L iubesc pe Dumnezeu și pe tine. Pot învăța să iubesc doar conștientizând dragostea lui Dumnezeu pentru mine. De aceea, promit să-L caut în fiecare zi și să mă deschid iubirii Lui pentru noi. Promit să nu încetez vreodată să te iubesc mai bine. Vreau ca dragostea mea să o urmeze pe cea descrisa la I Corinteni 13. Promit să fiu îngăduitor cu slăbiciunile tale, să fiu bun și stăruitor, să mă abțin de la gelozie sau invidie. Promit să nu caut să te controlez, ci să-ți ofer libertatea de care ai nevoie pentru a-ți atinge menirea la care te-a chemat Dumnezeu. Mă voi strădui să nu fiu nepoliticos ori nesimțitor față de nevoile și dorințele tale. Vreau să fiu blând cu tine, să nu-mi exercit puterea asupra ta și să nu te domin.

Dar cel mai mult îmi doresc ca tu să simți prin mine iubirea lui Hristos față de tine. Promit să încerc cu ajutorul lui Dumnezeu să-ți trec cu vederea greșelile, păcatele, căderile și inconsecvențele, să te iert bucuros și să-mi aduc aminte că și eu te-am dezamăgit și supărat, mult mai adesea decât ai facut-o tu. Voi încerca să-ți arat o dragoste profund îndurerată atunci când suferi sau ai vre-un necaz, o dragoste care răspunde nevoii tale cu o mână întinsă și nu cu un refuz. Promit să refac și să înnobilez, să nu injosesc, să disprețuiesc, să dau în vileag sau să critic. Prin Harul lui Dumnezeu, vreau să te iubesc cu o dragoste care nu caută ale sale, o dragoste care gândește creativ și încearcă mereu căi noi de a mulțumi pe celălalt și de a încuraja.

Promit să pun nevoile și dorințele tale mai presus de ale mele. Voi fi alături de tine și te voi proteja, oricât de multe ar presupune asta. Promit că voi crede ce e mai bun despre tine și voi căuta să dau cea mai bună interpretare a faptelor și motivațiilor tale. Pășesc în acestă căsătorie fără prejudecați în ceea ce privește limitele dragostei sau ale încrederii mele. Când alții te vor părăsi sau se vor îndepărta, promit să-ți fiu alături până la sfârșit. Făgăduiesc să-ți fiu pe deplin fidel și devotat.

Promit să împărtășesc cu tine zi de zi gândurile, visele, speranțele, bucuriile, succesurile, necazurile, temerile, eșecurile, pe scurt, nu voi ascunde de tine nimic, ci voi accepta în întregime și fără reținere implicarea și prezența ta. Mai mult decât atât, iți cer să faci și tu asemenea. Mă interesează persoana ta, ceea ce crezi și ceea ce simți. Vreau să te ascult, să împărtășesc cu tine totul și să am grijă de tine, de acum și de-a pururi. Pășind în această căsătorie, știu că nu sunt în stare să îndeplinesc de unul singur aceste promisiuni făcute față de tine. De aceea, făgăduiesc ție și lui Dumnezeu să caut totdeauna a mă apropia de El în și prin Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică a Sa.

De aceea, fac aceste promisiuni, cunoscând că trebuie mai întâi de toate să mă încredințez din toată inima, Tatalui și Fiului și Sfântului Duh, așa cum sunt și voi fi prin Harul Său. Aceasta este promisiunea mea înaintea Domnului și față de tine.

din “Ghid pentru dobandirea armoniei in familiile ortodoxe“ Pr. John Mack Ed. Sophia

21
sept.
14

Zi cât mai des: „Doamne, miluieşte!”

bnn_0Este nevoie ca în tot restul zilei să strigăm din inimă cât mai des către Dumnezeu cu spuse scurte, potrivit cu nevoia sufletului şi cu împrejurările. De pildă, atunci când începi ceva, să zici: „Binecuvântează, Doamne!” Termini lucrul? Zi: „Slavă Ţie, Doamne!” şi nu numai cu limba, ci şi cu simţirea inimii. Se răscoală vreo patimă? Zi: „Mântuieşte, Doamne, că pier!” Năvăleşte beznă de gânduri tulburătoare? Strigă: „Scoate din temniţă sufletul meu!” Te trage păcatul la lucruri nedrepte? Roagă-te: „învaţă-mă, Doamne, în cale!” sau: „Nu da spre tulburare picioarele mele!”

Păcatele te apasă şi te aruncă în deznădejde? Strigă cu glasul vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” Şi tot aşa, în fiecare împrejurare. Sau pur şi simplu zi cât mai des: „Doamne, miluieşte! Stăpână de Dumnezeu Născătoare, miluieşte-mă! Îngere al lui Dumnezeu, păzitorul meu cel sfânt, apără-mă!”, ori strigă cu alte cuvinte de acest fel, numai să strigi cât mai des în felul acesta, străduindu-te în tot chipul ca ele să iasă din inimă, ca şi cum ar fi stoarse din ea.

 

Dacă vom face aşa, vom săvârşi adeseori urcări din inimă cu mintea spre Dumnezeu, dese întoarceri spre Dumnezeu, deasă rugăciune, iar îndesirea aceasta împărtăşeşte deprinderea împreună-vorbirii minţii cu Dumnezeu.

Din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Știința rugăciunii, Editura Sophia, p. 55-56

21
sept.
14

Dai voinţă, iei putere

asPărinte, voinţa se cultivă?

– N-am spus că toate se cultivă? Voinţa există la toţi oamenii, la unii mai puțină, la alţii mai multă. Când omul are dispoziţie să se nevoiască, se roagă şi cere de la Dumnezeu să-i mărească voinţa şi Dumnezeu îl ajută. Când omul nu sporeşte, atunci să ştie că ori nu pune voinţă deloc, ori pune puțină, dar şi aceea slabă, lucru care iarăşi nu ajută.

Să presupunem că o pasăre are o aripă bună, dar o neglijează pe cealaltă. îi cad câteva pene, după care nu mai poate zbura cum trebuie. O aripă lucrează corect, cealaltă însă este ca un pieptene stricat. O mişcă, dar intră aer prin ea şi pasărea nu poate zbura bine. Zboară puţin, după care se prăvăleşte. Trebuie să aibă şi această aripă întreagă ca să poată zbura. Tot astfel şi omul trebuie să ia aminte să nu neglijeze voinţa omenească, dacă vrea să zboare mereu corect, duhovniceşte.

Pentru că aghiuţă ce face? Merge încet-încet şi trage din aripa omenească mai întâi o pană mică, apoi una ceva mai mare şi dacă omul nu ia aminte, îi scoate una şi mai mare, iar când vrea să zboare, nu mai poate. Şi dacă cumva îi trage câteva pene, atunci când vrea să zboare, intră aer prin aripa din care îi lipsesc pene şi face tumbe. Aripa dumnezeiască este totdeauna plină, completă, nu-i lipsesc pene, pentru că diavolul nu poate să le tragă şi să le scoată, căci este dumnezeiască.

Dar omul să ia aminte să nu se lenevească şi astfel diavolul să-i scoată vreo pană din propria lui aripă. Atunci când începe încet-încet puțină trândăvie, puțină nepăsare, voinţa slăbeşte. Ce să facă Dumnezeu dacă omul nu vrea? Nu vrea să intervină, pentru că respectă libertatea omului. Şi astfel, omul netrebniceşte şi aripa lui Dumnezeu. Dar când are voinţă, are şi aripa lui întreagă. Atunci vrea şi Dumnezeu, vrea şi omul, iar el zboară.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. II Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 126-127

21
sept.
14

O traistă plină de conserve

monah-ortodoxCuviosul Efrem era de loc din Tesalia, iar în Sfântul Munte s-a nevoit în peşterile de la Catunachia. Avea un suflet sensibil şi era foarte nevoitor. Toţi îl iubeau pentru multele sale virtuţi şi mai ales pentru marea lui smerenie şi fugă de oameni. Dar vom putea înţelege mai bine smerenia Cuviosului Efrem dintr-o întâmplare de foarte mare folos sufletesc.

Deoarece părinţii obişnuiau să coboare din munte şi să cumpere alimente sau să primească de la mănăstiri posmag şi pâine, cobora şi bătrânul Efrem, însă noaptea şi pe ascuns. Işi umplea traista cu cutii goale de conserve, pe care le aduna de prin gropi sau gunoaie.

A doua zi, urca şi el, încărcat, în sihăstria lui, iar ceilalţi credeau că şi bătrânul Efrem, îşi aduce alimente. Când ajungea la peşteră, împrăştia cutiile goale de conservă înaintea peşterii sale, ca să poată fi văzute de toţi cei ce ar fi trecut pe acolo.

Astfel, vizitatorii credeau despre bătrânul Efrem că e foarte mâncăcios, el care ţinea posturi îndelungate. Din multa nevoinţă, dar şi de la umezeala care era în peşteră, Cuviosul Efrem s-a îmbolnăvit de plămâni. Din această pricină, bătrânul a fost nevoit să-şi zidească o chiliuţă de piatră, nu departe de peştera sa, într-un loc însorit. Această chilie era atât de mică, încât bătrânul abia încăpea.

După ce s-a mutat în această chiliuţă, şi-a păstrat rânduiala: căra în ascuns cutii goale de conserve, adunate de prin gropi şi le aşeza înaintea uşii sale. Toţi cei care le vedeau, pentru că nu ştiau adevărul, ziceau:

– Ce face acesta aici?! Mănâncă toate conservele din Sfântul Munte?!

Bătrânul Efrem lua cu multă bucurie alimentele pe care le primea în dar, însă noaptea, în ascuns, le punea la uşile celor care aveau nevoie de ele. Altădată, darurile pe care le primea le dăruia bolnavilor, cărora le şi slujea.

El însuşi avea multă dăruire şi se lăsa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Odată, când a fost închis în peşteră din cauza zăpezii, Bunul Dumnezeu i-a trimis hrană bătrânului Efrem, într-un chip minunat, înaintea Cuviosului a apărut un om care i-a lăsat o traistă plină cu mâncare, iar apoi, dintr-o data, s-a facut nevazut. Staretul a multumit lui Dumnezeu, iar acea mancare i-a fost de ajuns intreaga iarna.

Astfel, in semerenie si in taina, si-a sfarsit nevointa sa aspra pentru dragostea lui Hristos si s-a odihniti in Domnul in anul 1962.

Sursa: 153 de istorisiri minunate adunate dela Sfintii Parinti, Editura Sophia

21
sept.
14

Părintele Arsenie Boca – fără ispite nu te poți mântui

Parintele-BocaMântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putință să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ți seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ți se face îndreptare).

Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:

1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viața aceasta.

2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ți pierzi încrederea în tine însuți, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.

3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutățile noastre.

4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.

În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti.

Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață aşa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curați cu inima, L-am vedea şi acum.

La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.

21
sept.
14

A trăi necununaţi înseamnă a fi continuu cu sabia scoasă la Dumnezeu

para_jivet_vmesteO fată căsătorită civil, dar nu şi în faţa Domnului, stă împreună cu soţul ei. Credeţi că este păcat să intre în biserică? Are iertare din partea Domnului?

Nu este vorba dacă este păcat sau nu, ci problema este că cinci categorii de oameni nu se îngroapă în cimitir: spânzuraţii, nebotezaţii, sectanţii (ereticii), ateii şi necununaţii.

Pentru că a trăi necununaţi înseamnă a fi continuu cu sabia scoasă la Dumnezeu, iar de reţinut este că ucigaşii se îngroapă în cimitir. De ce? Nu ştie de ce a omorât, cum a omorât, a fost greşeala lui, păcatul lui, s-a spovedit sau nu s-a spovedit. El se îngroapă în cimitir. Biserica n-are oprelişti în cimitir pentru criminali, dar pentru necununaţi da. Ei nu se îngroapă în cimitir. De aici vedeţi cât este de grav păcatul necununiei. Problema cu intratul în biserică este altceva şi depinde de ce intrăm. Poate vrea să intre în biserică să se spovedească şi să pună început vieţii lui celei noi, deci atunci este foarte bine.

Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 78-79

21
sept.
14

Dacă îmi taie calea o pisică neagră înseamnă că-mi va merge rău?

pisici-mici-311 (1)Deoarece credem în asta. Atunci când cineva Îi cerea ajutorul, Domnul îl întreba: „Crezi că pot face asta? Fie după credinţa ta!” Deşi în Rusia s-au împlinit 1000 de ani de la încreştinare, duhul superstiţiei şi al păgânătăţii a rămas viu.

Oamenii mai cred că dacă sughiţă înseamnă că cineva vorbeşte despre ei; dacă au strănutat – au spus adevărul;

dacă le ţiuie urechea – vor primi o veste;

dacă îi mănâncă nasul – vor bea;

dacă îi mănâncă în palmă – primesc bani;

dacă le taie calea o pisică – le va merge rău;

dacă au scăpat o lingură – va veni o femeie, iar dacă au scăpat cuţitul – va veni un bărbat…

Şi tot felul de alte superstiţii. Fiecărui lucru firesc îi atribuie o semnificaţie magică.  Omul crede în ce spune baba şi primeşte ajutor conform credinţei lui. Astfel, omul se prinde în plasa diavolului, iar după aceea nu mai ştie cum să se elibereze din ea.

Părintele Ambrozie Iurasov – Îndrumar creştin pentru vremurile de azi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p. 278 – 279

21
sept.
14

Durerea insuportabilă cum o poate înfrunta cineva?

geron_paisiosPărinte, de ce este trebuinţă pentru a depăşi durerea?

De bărbăţie şi silinţă.

Dar durerea insuportabilă cum o poate înfrunta cineva?

– Dacă este om lumesc cu o cântare, dacă este om duhovnicesc cu psalmodia. Odată tatăl meu avea temperatură şi o durere puternică de cap. Şi atunci ce face? Mănâncă o sardea sărată, bea şi un pahar cu vin şi începe să cânte: „Deşteaptă-te, sărmane oropsit” şi alte cântece de haiducie, după care s-a făcut bine. Aşa să cântăm şi noi, ca să se împrăştie durerea.

Şi eu într-o zi am răcit şi m-a luat o durere de cap de parcă voia să mi-l spargă. Atunci am început o psalmodie foarte frumoasă şi imediat mi-a dispărut durerea de cap. Într-adevăr, psalmodia împreună cu Rugăciunea lui Iisus ajută foarte mult în aceste cazuri; înmoaie sufletul, îl îndulceşte, pentru că mâhnirile şi durerile neîncetate îl răpun şi îl răcesc. Şi noaptea trecută nu am putut dormi din pricina durerii. Mi-am spus că dacă voi muri înainte de a se face ziuă, voi avea… o zi mare, căci în cealaltă viată nu va însera niciodată, nici nu va fi noapte ca să se facă ziuă… Apoi am luat un „medicament” – am cântat Pentru durerile Sfinţilor… Iar efectul acestei „pastile” durează toată noaptea. Medicii au astfel de pastile aici la voi?

Părinte, se spune că noaptea durerile se înteţesc.

– Da, pentru că noaptea omul se îngreuiază. În timpul zilei, bolnavii având companie, discuţii etc. îşi uită durerea. Însă noaptea, când sunt singuri, mintea lor se duce la durere şi li se pare că ea este mai mare. În boală vor exista întotdeauna dureri, însă scopul este să răsucim butonul la altă frecvenţă, pentru a le uita. Pentru că de nu înfrunţi corect durerea, te va durea de două ori mai mult. Dacă te gândeşti la durere, ea se va mări. În timp ce dacă ai un gând bun, de pildă îţi aduci aminte de cei care suferă mai mult decât tine, sau dacă psalmodiezi puţin, durerea se uită.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul,

Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 228-229

21
sept.
14

Ştii ce să faci dacă vrei să fii înţelept?

49471304Ştii ce să faci dacă vrei să fii înţelept? Du-te la cimitire cu o lumânărică şi pune-o la mormântul tău, al fraţilor tăi, măcar o dată pe săptămână, Duminica sau sâmbăta. Auzi ce spune dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur: „Mergi adesea la morminte, o creştine, şi la cimitire. Că dacă adesea vei merge acolo, atâta înţelepciune ai a te învăţa că toate şcolile filosofice din lume nu te pot învăţa mai mult!”.

Atâta folos ne aduce nouă cimitirul. Pentru că vedem că ce-s aceştia azi, suntem noi mâine. Nu vezi că ei tac? Dar pururea vorbesc: „Măi fraţilor! Ce suntem noi azi, veţi fi voi mâine. Şi ce sunteţi voi azi, am fost noi ieri. Dar uite aici veniţi. Voi veniţi la noi, nu ne ducem noi la voi”. Mergem către veşnicie toţi. Dacă nu-i azi, e mâine, e poimâine, dar către mormânt mergem. Clipă de clipă.

Am avut un ceas, undeva, pe unde am trăit eu. Şi avea o sonerie aşa: Groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă… Aşa suna el. Şi totdeauna îmi aducea aminte de groapă. Am avut alt ceas, nu ştiu după câţi ani. Acela nu zicea „groapă”, zicea altfel: „îndată-îndată, îndată-îndată, îndată-îndată… Şi ceasul m-a învăţat că îndată-îndată plec. Celălalt zicea „groapă-groapă”.

Dacă aţi face şi voi câte un ceas de acesta, să-i aveţi în casă, să vă zică „groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă. ..”, nu v-ar mai trebui alt filosof. Că dacă n-am uita groapa, mare fericire ar fi. Nu ne-am teme de groapa. Deloc. Dacă ştim c-am pus în traistă ce ne trebuie, hai la groapă! Că viaţa-i dincolo de mormânt, nu-i aici. Aici e o înşelăciune. N-ai văzut? Zilele lui ca umbra trec.

Extras din Părintele Cleopa Ilie, Douăzeci de pricini pentru care trăiesc oamenii pe pământ, Editura Trinitas, Iași, 2003, p. 13

21
sept.
14

Dacă păstrăm ordinea ierarhică a iubirii, nu sunt probleme

familieSă ştiţi că asta este una din problemele mari. În urmă cu ani buni, o bunică a spus unui tânăr teolog: „Vezi, că, până acum, M. s-a uitat tot timpul la icoana Mântuitorului. Tu, acum, te-ai interpus între icoana Mântuitorului şi ea. Să nu trădezi nici icoana din spatele tău, nici femeia din faţa ta.”

În viaţa de familie trebuie să echilibraţi. Să nu credeţi că cineva poate înlocui pe altcineva. Eu am auzit foarte multe femei care spun: „Renunţ la el, dă-l încolo de nenorocit, că eu Îl am pe Domnul!” Dar Domnul ţi-a spus vreodată să renunţi? Îi plac lui Dumnezeu demisiile? Sau extrema cealaltă: acela bea de rupe şi o bate şi o măcelăreşte în faţa copiilor şi ea zice: „De dragul copiilor, nu renunţ la el.” Lasă-l femeie! Tocmai de dragul copiilor, închide-l şi fugi! Numai că noi foarte rar suntem capabili să luăm hotărârile cele bune în Duhul lui Dumnezeu. Noi ascultăm ce zice mama, ce zice vecina…Ne sfătuim cu miliţianul de la colţ, cu băiatul de la canalizare. Pe oricine întrebăm, numai pe oamenii care ar putea, cu adevărat, să ne ajute, nu-i întrebăm.

Drama mea, ca preot, este aceasta că la mine ajung oamenii tocmai după astfel de şedinţe informale cu tot soiul de paraziţi formativi, care dăuneză grav libertăţii personale în asumarea unor hotărâri. Din tot ce-am cununat, cu voia şi prin harul lui Dumnezeu, în cinsprezece ani, două excepţii am avut la divorţ.

Sigur că frecuşuri mai sunt. Sigur că, până la urmă, orice casă, orice clădire din lumea asta are un unghi de frângere ca să poată rezista. Problema este să nu hiperbolizăm dramele mici şi să nu le ascundem pe cele mari. Ştiţi? Că la noi aceasta este problema cea mai gravă dintre toate: din lucrurile de nimic facem nişte drame de vai de mine, iar lucrurile cu adevărat grave nici nu le băgăm în seamă! Le trecem  la pierderi colaterale, când de fapt, sunt din acelea grave…De exemplu, lipsa familiei la prânzul de duminică e mai gravă decât faptul că familia nu se întâlneşte să vadă împreună nu ştiu ce meci de baschet.

Repet: nici Dumnezeu nu înlocuieşte bărbatul, nici bărbatul, pe Dumnezeu. Nici femeia nu Îl înlocuieşte pe Dumnezeu, nici Dumnezeu pe femeie. Dacă păstrăm ordinea ierarhică a iubirii, nu sunt probleme. Cum le inversăm, cum avem probleme. Dovada că bărbatul poate fi un dumnezeu absolut este bătutul cu pumnul în masă: „Băi, faci cum zic io, că io am zis, clar?” Chiar dacă nu-i clar. „Da şefu’! Să  trăiţi, şefu!” Hristos nu îngăduie un astfel de sclavagism, al lui „Da, sefu’!”.

Extras din „Iubirea care ne uneşte”, Pr. Constantin Necula, editura Agnos
21
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-21

DUMINICĂ
după înălţarea CINSTITEI CRUCI

Evanghelia de la Marcu
(VIII, 34-38; IX, 1)

is-a Domnul: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.
21
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-21

DUMINICĂ
după înălţarea CINSTITEI CRUCI

Ap. Galateni 2,

16-20

F-150x150raţilor, ştiind că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii nimeni nu se va îndrepta. Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat şi noi înşine păcătoşi, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum! Căci dacă zidesc iarăşi ceea ce am dărâmat, mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă). Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
20
sept.
14

Preview Windows 9 scapat pe net!

Un preview Windows 9 a scapat pe net in cursul zilelor trecute, iar canalul de youtube WinFuture a postat nu unul, ci trei clipuri cu acest build de Windows 9.

WinFuture este fara doar si poate un canal mic, cu doar 2000 si un pic de abonati, dar aceste trei clipuri sigur le vor boosta view-urile. Chiar si asa, daca o sa duci sau nu lipsa unor elemente cu care te-ai obisnuit in Windows 8, sau o sa te bucuri ca au disparut, cele trei clipuri sunt destul de explicative, aratand exact la ce ne-am putea astepta.

Dupa cum am anticipat si in trecut, start meniul clasic si-a facut aparitia, un Notification Center reviziuit si mult mai bine pus la punct, suport Multi Desktop si nu in ultimul rand o interfata clasica pentru userii de Laptop si PC. Trebuie luat in considerare faptul ca acestui build nu este indicat inca pentru uz public, numarului build-ului fiind 9834 -XXX, fiind mai mult un build tehnic menit pentru preview si adaptare, cel mai probabil originea sa fiind de la un producator de software. Acestia au primit aceste build-uri pentru a optimiza anumite programe pentru Windows inainte de aparitie. Mai mult, trebuie sa luam in calcul si faptul ca acest gen de build-uri sunt beta-uri, asta insemnand ca multe dintre elementele prezente in clipurile de mai jos se vor schimba, cel mai probabil. Un lucru este cert! Un Windows 9 intr-un viitor apropiat este extrem de plauzibil. Intrebarea este cand va fi anuntat acesta in mod oficial.

Windows 9 Multi-Desktop

Windows 9 Action Center Notification

Windows 9 Start Menu 

 

 

 

 

20
sept.
14

Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus! Se poate schimba aceasta?

copii_19Un tânăr neliniştit a venit odată la marele duhovnic al timpurilor noastre, Sfântul Paisie Aghioritul. Nu se putea stăpâni în nici un chip. S-a aflat după aceea că un duhovnic nepriceput, în loc să-i dea un sfat înţelept tânărului, a pus toate problemele şi nenorocirile lui pe seama moştenirii genetice. Din cauza impasului în care s-a trezit, tânărul a căzut în deznădejde.

Sfântului Paisie îi părea rău că oamenii se chinuiesc uneori la gândul că au parte de o moştenire foarte grea. De fapt, demonul le trimite un astfel de gând ca să-i înfricoşeze, să le întunece mintea şi să-i scoată din fire, fără vreun motiv serios. “Chiar dacă în om ar exista vreo moştenire păcătoasă, ea nu poate rezista în faţa harului lui Dumnezeu”, spunea sfântul.

Cu toate acestea, duhovnicul athonit nu nega sau diminua rolul genelor. “Fiecare om a primit daruri de la Dumnezeu pentru a se folosi, chiar dacă aceste daruri sunt folosite de om în scopuri bune sau rele”, mai spunea părintele. “Dacă omul va folosi darurile primite spre folosul său, atunci va atinge treapta desăvârşirii.” Neajunsurile noastre, fie că sunt rodul propriei neatenţii, fie că sunt moştenite de la părinţi, sunt, de asemenea, proprietatea noastră. Fiecare dintre noi trebuie să lupte corespunzător, pentru a se elibera de aceste neajunsuri.

Despre influenţa reciprocă a moştenirii şi a duhovniciei scrie şi duhovnicul Mănăstirii Pecerska din Pskov, arhimandritul Ioan (Krestiankin). Acesta avertizează o femeie care i-a cerut un sfat, în legătură cu complicaţiile spirituale şi medicale pe care le are un avort: “Uciderea copiilor este un păcat de moarte. Urmările acestuia se răsfrâng în primul rând asupra dumneavoastră, iar apoi asupra copiilor pe care i-aţi născut. Aceştia se vor chinui în viaţă şi vă vor pedepsi pentru uciderea frăţiorului lor în aşa fel, încât nu veţi putea rezista. Aşa că alegeţi dumneavoastră ce doriti să faceti în viată.”?

În altă scrisoare, marele duhovnic mângâie inima plină de necaz a unei mame care a născut un copil anormal din punct de vedere psihic. “În puterea mea stă doar să mă rog pentru toţi cei necăjiţi. V-aş mai sfătui să analizaţi şi din punct de vedere duhovnicesc cele ce se petrec cu dumneavoastră. Căci, dacă nu ar fi existat boala copilului, aţi fi continuat să vă «veseliţi» în viaţă, fără să ştiţi că înaintaţi spre beznă. Al doilea moment important în viaţa dumneavoastră este acela al bolii fiului, care reprezintă o epitimie pentru cei care, din voinţa dumneavoastră, nu au văzut lumina zilei. Iar dacă aceasta este o epitimie, atunci va urma şi iertarea. Pecetea nebuniei nu-i va face rău sufletului copilului şi cei care vorbesc despre sufletul său luminat spun adevărul.”

Stareţul a binecuvântat ca fiul nenorocit să fie dus la un spital-internat special şi acolo să fie împărtăşit. “Altă soluţie nu există. Căci dacă el va face, în nebunia sa, rău cuiva, atunci dumneavoastră, şi nu el, vă veţi tângui pentru fapta săvârşită. Fie ca Dumnezeu să vă dea înţelepciune şi tărie!

Bolile urmaşilor nu sunt fundamentate întotdeauna pe răul făcut de strămoşi. Să luăm ca exemplu hemofilia – boala monarhilor încoronaţi. Regii sunt oameni din carne şi sânge. Pentru a înfrunta piedicile ivite în calea dinastiilor şi a păstra dreptul la tron, aceştia îşi alegeau soţul sau soţia din cercul foarte restrâns al rudelor regale. Astfel, în cazul conceperii pruncului, acesta avea defecţiuni genetice, care nu permiteau sângelui să se coaguleze în mod normal.

Chiar şi în cazul unei traume minore, un astfel de bolnav are parte de hemoragii importante, externe sau interne. Adesea această boală curma vieţile reprezentanţilor celor mai importante curţi regale europene. Mutaţia fatală l-a atins şi pe prinţul Leopold, fiul reginei Victoria a Angliei, în aceeaşi măsură şi pe ţareviciul Aleksei, moştenitorul tronului rus.

Deşi cauza hemofiliei este cunoscută foarte bine, boala este până astăzi incurabilă, afectând doar bărbaţii. Femeile sunt doar purtătoare ale acestui defect genetic. Totuşi nu toate bolile genetice reprezintă o pedeapsă pentru greşelile generaţiilor anterioare. Dar cu siguranţă că orice anomalie genetică ne face să ne gândim la rădăcinile noastre, la duhovnicia celor adormiţi din neamul nostru şi a rudelor în viaţă.

După cum se vede, moştenirea genetică şi duhovnicia trebuie privite într-o strânsă legătură. Legătura aceasta este mult mai strânsă şi complicată decât pare la prima vedere. Pentru a fi clarificată, trebuie înţelese natura duhovnicească şi trupească a omului, cauzele bolilor şi vindecarea lor (vezi Addenda I).

Nu suntem doar fiinţe duhovniceşti sau trupeşti. După cum se exprima foarte bine mitropolitul Antonie de Suroj: “Deplinătatea omului nu constă în duhul sau sufletul său, ci în unitatea dintre suflet şi trup. În această privinţă trupul nostru este mult mai important şi capătă posibilităţi foarte mari, în comparaţie cu ceea ce credem de obicei.”!

De aceea, atunci când analizăm natura duhovnicească a omului, trebuie să avem în vedere neapărat partea biologică a acestuia, iar în cadrul analizării funcţiilor organismului, să avem în vedere psihologia şi duhovnicia sa. Şi totuşi, simptomele bolilor trebuie separate de căderea morală. Nu este un secret faptul că suntem ţesuţi din contradicţii. Bucuria şi tristeţea, inspiraţia şi apatia, setea de câştig şi mustrările de conştiinţă, toate acestea sunt legate strâns, într-un nod. Să ne amintim, de exemplu, de ţarul Ivan cel Groaznic, tiranul crud şi, în acelaşi timp, rugătorul smerit, în timpul căruia Rusia a cunoscut mari biruinţe, dar şi cutremure pe măsură. Cine se poate edifica mai bine cum a fost, de fapt, personalitatea acestui om?

Rădăcinile multor întâmplări, boli şi neputinte din viata noastră se află în tainitele sufletului, în “cele mai dinlăuntru ale inimii”, în faptele inconştiente, în tendinţele moştenite şi obişnuinţele căpătate pe parcursul vieţii. Rolul geneticii nu poate fi totuşi supraevaluat personalităţii. În cadrul acesteia au fost adunate o mulţime de fapte, inclusiv unele foarte interesante şi controversate. Ele urmează să fie analizate critic. Astfel, în “Science”, una din revistele cunoscute în toată lumea, se consideră într-o mare măsură că până şi alegerile politice, gusturile muzicale sau alegerea concediului sunt influenţate genetic.

Aceasta nu înseamnă, desigur, că există vreo genă a “predispoziţiei pentru muzica rock” sau a “concediului în Alpi”. Totuşi este puţin probabil ca preadolescentul care este un împătimit al muzicii rock să preţuiască la fel de mult şi cântările bisericeşti. La fel, un profesor de conservator nu va distruge totul în calea sa în urma înfrângerii suferite de echipa de fotbal al cărei suporter este. Este clar că trebuie să se aibă în vedere atât vârsta, cât şi educaţia, reputaţia, mentalitatea, cultura generală şi premisele genetice ale persoanei. Ar fi greşit să excludem total importanţa ultimelor, căci este dovedit faptul că genele acţionează direct sau indirect asupra funcţiilor şi trăsăturilor psihologice. Printre acestea se numără măsura activităţii, a închiderii în sine, a agresivităţii, a sexualităţii. La tânăr aceste caracteristici sunt diferite faţă de cele ale omului în vârstă.

Nu este uşor să răspunzi la întrebarea cum anume influenţează genele structura trupului şi influenţa genelor şi a mediului înconjurător asupra comportamentului oamenilor este studiată de o ramură relativ nouă a ştiinţei: genetica dezvoltarea organismului, caracteristicile psihicului şi ale personalităţii. Genele pot fi legate de patimi şi de păcatele de moarte prin intermediul fiziologiei organismului, prin activitatea celulelor şi a ţesuturilor. Acţiunea moştenirii depinde de voia lui Dumnezeu, de ispitele demonilor, de mediul înconjurător, de cercurile sociale, de educaţie şi, desigur, de eforturile personale ale omului. Nu punem aici la îndoială importanţa factorilor genetici, ci vorbim despre comportamentul şi bunăstarea noastră, de sănătatea şi lumea interioară, care nu sunt definite de genetică în mod exclusiv. Genele sunt fundamentul organismului. În baza acestui fundament, conformându-se Providenţei divine sau ignorând-o, omul îşi poate forma personalitatea.

Din Zorin, Konstantin V. Genele si cele sapte pacate capitale

20
sept.
14

Scaunul de la spovedanie

Scaunul de la spovedanie Scaunul de la spovedanie este locul din care omul primeste de la Dumnezeu, prin preot, leacul pentru bolile sale sufletesti. Daca preotul doreste sa aiba o comunitate dupa chipul lui Dumnezeu, el trebuie sa se afle prezent cat mai des pe acest scaun. Este trist ca sunt biserici in care nu este afisat un orar pentru spovedanie. Tot atat de dureros este si faptul ca intalnesti preoti care trateaza spovedania intr-un mod expeditiv si formal. Si din acest motiv, sunt persoane care au plecat de la acest scaun mai apasati decat au venit.

Duhovnicul este omul iubirii pentru toti. Trebuie sa fie asemeni lui Simon din Cirene, care vazandu-L pe Hristos ca nu-Si mai poate duce crucea, o ia asupra sa. Trebuie sa poarte tainic suferintele credinciosilor. Si o poate face nu prin propriile sale puteri, ci prin Duhul Sfant. De aceea este nevoie de rugaciune. Preotul trebuie sa aiba constiinta ca prin el, Dumnezeu asculta marturisirea. Deci e dator sa o asculte cu bucuria lui Hristos care e mai mare pentru o oaie regasita decat pentru celelalte nouazeci si noua.

Scaunul de la spovedanie nu trebuie privit de credinciosi ca un scaun de judecata, ci ca un loc de tamaduire. Biserica este spital, nu tribunal, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Credinciosul care ajunge in fata acestui scaun, trebuie sa aiba constiinta ca se afla in fata lui Hristos. Si trebuie sa-I vorbeasca ca si cum s-ar afla inaintea mortii sale. O astfel de marturisire va fi sincera si deplina. E trist ca sunt crestini care spun ca nu au ce marturisi. Mitropolitul Antonie de Suroj spunea ca „Daca nu simt cat de pacatos sunt, inseamna ca nu m-am aflat niciodata fata in fata cu Dumnezeu”.

Cel care face casa buna cu pacatul, sa ia aminte ca diavolul dupa ce pustieste sufletul omului ii aduce gandul ca Hristos nu-l mai poate ierta. Si pe masura ce hraneste acest gand, ignora spovedania si ajunge la deznadejde. Iar singur, numai cu puterile sale, omul nu poate evita caderea. Insa, prezent la scaunul de spovedanie, el poate simti ca Dumnezeu este parinte, ca nu ia nimanui, niciodata, sansa de a se tamadui.

Sa nu pierdem din vedere ca expresia „scaunul spovedaniei” nu se refera strict la un scaun folosit pentru sedere, ci la faptul ca Taina Spovedaniei prevesteste Judecata de Apoi, „cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul (scaunul) slavei Sale” (Matei 25, 31).

Cel care L-a intalnit cu adevarat pe Hristos in scaunul de spovedanie, nu se va mai infricosa de vederea Sa pe scaunul de judecata.

20
sept.
14

Rugaciune facuta degeaba?

Rugaciune facuta degeaba? Se intampla sa ne rugam si sa nu-L simitim pe Dumnezeu prezent in noi. Uneori ne rugam cu propriile noastre cuvinte, alteori cu cele ale Sfintilor. Dar ramanem fara raspuns din partea lui Dumnezeu. Ajunsi in astfel de situatii, nu trebuie sa credem ca rugaciunile noastre au fost facute degeaba.

Daca suntem incepatori in rugaciune, trebuie sa stim ca inceputul este mai greoi. Dar nu trebuie renuntat. Pe masura ce inaintam in rugaciune, gandurile patimase incep sa se indeparteze de la noi. Disparitia lor nu se face doar printr-o stergere care nu pune nimic in locul lor. Ea face ca Dumnezeu sa vina si sa lucreze in noi. Iar cand simtim cum Dumnezeu lucreaza in noi, e usor sa facem tot lucrul bun.

Dar se poate intampla ca Dumnezeu sa retraga harul de la noi pentru o vreme. Insa, nici atunci nu trebuie sa credem ca ne rugam degeaba. Dimpotriva, trebuie sa ne rugam ca atunci cand simteam harul lui Dumnezeu in noi. Sa-I aratam lui Dumnezeu ca noi continuam sa traim asa cum vietuiam cand harul era in noi. Si astfel, vom deveni si mai placuti lui Dumnezeu.

Pentru a intelege ca nicio rugaciune nu este facuta degeaba, voi reda aceasta pilda:

Un preot, vazand ca in timpul predicii credinciosii ieseau din biserica, i-a intrebat de ce nu raman sa asculte predica. Acestia i-au raspuns ca uita de indata tot ce aud, ca nu au parte de o minte stralucita.

Preotul a luat un cos murdar si i-a rugat ca in timpul predicii sa mearga sa puna apa in el. Dupa un timp, le-a cerut cosul.

„Vedeti, le-a spus preotul, cosul a lasat sa treaca apa prin el si s-a curatit. Tot asa e si cu sufletul. Chiar daca nu poti tine minte predica, cuvantul lui Dumnezeu te curateste”.

La fel se intampla si cu cel ce se roaga. Chiar daca nu simte in rugaciune prezenta lui Dumnezeu, nu inseamna ca este asemeni celui lipsit de rugaciune. Sa ne rugam cum putem si vom ajunge prin lucrarea lui Dumnezeu sa ne rugam cum trebuie. Iar ajunsi la aceasta stare, Il vom simti pe Dumnezeu.

20
sept.
14

Poate fi injurat diavolul ?

Poate fi injurat diavolul ?Cand se imputineaza credinta, dragostea si rugaciunea, se inmultesc injuraturile. Doar un om care crede in Dumnezeu, care-si iubeste aproapele si care se roaga nu poate injura vreodata pe cineva sau vreun lucru oarecare. Este evident, deci, de ce se inmultesc injuraturile, intr-o vreme in care “dragostea multora s-a racit”, dar nu este tot atat de evident faptul ca un singur lucru ramane, totusi, imposibil de injurat. Acesta este diavolul.

O injuratura imposibila

Dumnezeu, sfintii, oamenii, animalele, pamantul, masina, aglomeratia, ploaia sau frigul, toate pot fi injurate cu aceeasi ura de omul care se lasa prada gandurilor viclene.

Injuraturile cel mai des intalnite in popor fac referire la urmatoarele notiuni: diavolul (dracul), biserica, focul, boala, mama, neamul, mortii, crucea, Pastele, grijania (Sfanta Impartasanie), cristelnita, Hristos, sfintii si, ca o categorie aparte, organele genital. Aceste notiuni, prin combinatii dintre cele mai variate, pot fi adresate in mod jignitor persoanelor, obiectelor si chiar unor stari si situatii cotidiene.

Toate lucrurile din lumea vazuta pot fi injurate, de la oameni si animale, pana la lucruri, necazuri si situatii de viata. Tot asa, pot fi injurate si toate cele din lumea nevazuta, de la ingeri si sfinti, pana la Dumnezeu. Un singur lucru ramane, totusi, imposibil de injurat, si anume parintele tuturor injuraturilor, adica diavolul.

Cand omul injura un anumit lucru, fie ca e vorba de o persoana, fie ca e vorba de un obiect material, el se aprinde cu ura impotriva aceluia, caruia ii doreste un anumit rau. Daca e vorba de un om, cel care injura cheama asupra aceluia o boala, un necaz sau chiar pe diavolul, acesta din urma fiind chemat cel mai adesea si asupra lucrurilor materiale.

Ei bine, daca injuratura implica punerea lucrului injurat sub inraurirea unui anumit rau, diavolul nu poate fi injurat, caci el nu poate fi intrecut de nimic in rautate. Diavolul este tatal tuturor rautatilor si al injuraturilor si cel care intuneca mintea omului, spre a-l face pe acesta din urma sa-i inchine cat mai multe lucruri si fiinte vii, adica sa dracuie si sa injure tot ce ii iese in cale.

Faptul ca diavolul este singurul lucru din toate cate exista care nu poate fi injurat ar trebuie sa-i sperie si sa le dea de gandit celor care inca ii mai pomenesc numele (dracuie) sau care au obiceiul de a injura in fel si chip. Totodata, acest lucru poate fi socotit si ca un argument de baza in dovedirea existentei lui.

Cum poate fi „injurat” diavolul ?

Si, totusi, diavolul poate fi pus la chinuri, dar nu oricum si nu de catre oricine. El poate fi doar blestemat, de catre preotii Bisericii, in numele lui Iisus Hristos, care l-a biruit o data pentru totdeauna, pe Golgota. Exista o serie de molitfe, alcatuite de Sfantul Vasile cel Mare, de Sfantul Ioan Gura de Aur, de Sfantul Ciprian etc, care, in mod metaforic, pot fi socotite “injuraturi” adresate diavolului, sub forma unor blesteme si trimiteri in pustie, spre a nu mai face rau cuiva. Doar atunci sufera diavolul cu adevarat, cand Dumnezeu ii ia puterea si il alunga departe de faptura Sa.

Noi, mirenii, nu il putem „injura” pe diavol, nici blestema, caci cu diavolul nu avem voie sa vorbim, nici sa-i adresam vreun cuvant. Tot ce putem face noi e sa ne curatim de pacate, prin Spovedanie, si sa smulgem din noi patimile, prin osteneli duhovnicesti de toata vremea. Mai ales dragostea, iertarea si smerenia il alunga pe diavol si il chinuie grozav, caci pe acestea nu le poate suporta catusi de putin.

*

Despre obieceiul unora de a injura, Simion Mehedinti spune: “Aceasta molima a sufletelor se lecuieste mai greu decat toate bolile trupului”. Dupa cum cea mai eficienta metoda de tratare a unei boli este prevenirea ei, tot asa, pentru a nu ajunge inrobit de duhul necurat al injuraturilor, se cuvine ca inca din copilarie omul sa se pazeasca de “vorbe de rusine, de vorbe nebunesti si de glume care nu se cuvin” (Efeseni 5, 4).

20
sept.
14

Milostenia se poate transforma in pacat?

Milostenia se poate transforma in pacat? Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata ca trebuie sa „socotim milostenia nu ca pe o cheltuiala, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un castig; caci prin ea, dobandim mai mult decat am dat”. Daca ramanem la aceste cuvinte, atunci trebuie sa ne oprim ori de cate ori intalnim un cersetor pentru a inmulti milostenia. Chiar Mantuitorul ne indeamna sa savarsim fapta milosteniei in felul acesta: „sa nu stie stanga ce face dreapta”. E un indemn care are in vedere nu doar ferirea de lauda, ci neincetata milostenie: caci nestiind ca a dat stanga, daruieste si mana dreapta.

Pe de alta parte Parintii ne invata ca trebuie „sa asude banul milosteniei in palma ta”. Ori acest lucru inseamna cercetare. Ni se cere sa ne interesam de modul in care cersetorii vor cheltui banii pe care-i daruim, ca nu cumva ei sa ajunga sa fie folositi pentru satisfacerea patimilor si astfel sa devenim partasi pacatelor savarsite de ei. Mai mult, Sfantul Apostol Pavel spune ca oamenii sanatosi trebuie sa munceasca, nu sa fie lenesi, caci: „daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance” (II Tesaloniceni 3, 10). Ca sa nu mai vorbim de faptul ca a da bani cersetorilor inseamna a-i incuraja sa ramana in aceasta stare, sa nu faca niciun pas spre iesirea din ea.

Asadar, cum iesim din aceasta dilema? Eu cred ca nicio persoana pe care o intalnim nu este produsul intamplarii, ci al purtarii de grija a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne daruieste oamenii dintr-o zi pentru a-i ajuta si a ne ajuta. Asa ca nicio persoana pe care o intalnim nu trebuie evitata. Ea trebuie privita ca o persoana care ne intareste relatia cu Dumnezeu.

Ca sa nu am parte de o cercetare incorecta, ii cer lui Dumnezeu sa-l aiba in grija Sa pe cel caruia ii daruiesc ceva. Si prin aceasta cerere cred ca Dumnezeu poate misca spre cele bune inima unui cersetor care nu se afla intr-o reala nevoie. Avand aceasta credinta, nu pot afirma ca milostenia duce la pacat.

Daca sarmanii vor profita, in intelesul negativ al cuvantului, de milostenia facuta de mine, pe aceasta nu o consider a fi o problema ce tine de mine. In acest sens, invoc o apoftegma din Pateric: „Un iubitor de Hristos, mergand intr-un oras pentru o trebuinta, a intalnit pe cale un sarac gol. I s-a facut mila de el si i-a daruit haina sa. Saracul a vandut-o. Iubitorul de Hristos afland ceea ce facuse saracul, s-a intristat. Insa, in noaptea urmatoare Hristos i s-a aratat in vis purtand acea haina si i-a spus: nu te intrista, ca iata, port ceea ce Mi-ai dat”. Consider ca e mai bine sa-i cer lui Dumnezeu putere de a bucura orice persoana pe care o intalnesc, decat sa-i cer sa am parte de o dreapta cercetare si sa raman cu o inima impietrita.

Sigur ca nu caut prin aceasta atitudine sa incurajez viciul, lenea, indiferenta etc, ci doar sa am un raspuns bun la Judecata de Apoi.

20
sept.
14

Despărţirea de persoana iubită fără motive reale

x_279e5755Întrebare: Aţi afirmat că băiatul care-şi planifică căsătoria cu o fată, dar renunţă, este posibil că va rămâne neînsurat, pentru că a făcut nedreptăţi. V-aş ruga să dezvoltaţi ideea de răsplătire a nedreptăţii făcute.

Răspuns: Ce se numeşte nedreptate? Nedreptatea se numeşte în cazul în care vorbim, atunci când tu ţii o fată încurcata 1-2-3 ani şi după aceea spui „la revedere”, fără să ai un motiv precis, atunci fata rămâne încurcată în sufletul ei. Rămâne undeva suspendată şi cu gândirea şi cu sentimentele şi cu preocupările.

Nu vorbesc de situaţia în care tu ai motive clar şi precis exprimate să închei prietenia. De altfel, dacă ai motive, totul se rezolvă normal, pentru că şi fata înţelege că a făcut ceva ce nu trebuia şi totul se limpezeşte. Nedreptatea constă în faptul că ea te-a iubit şi nu poate acum să iubească pe altul.

De ce nu mai poate acum să iubească pe altul? Pentru că pe tine te-a iubit aşa cum ei îi este caracteristic. Deplin. Şi atunci avem de-a face cu o asemenea stare de golire a ei şi nu se poate ca un asemenea băiat să nu plătească. De obicei, rămâne neînsurat sau se însoară foarte greu şi atunci cu o fată care are alte calităţi pe care le căuta, dar exact pe acelea nu le are, pe care le găsise la prima lui prietenă, prietenă pe care a părăsit-o şi atunci îşi trage păcatele prin propria procedură.

Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 37-38
20
sept.
14

Din dragoste pentru tine

inima_0Cu părere de rău nu prea mulţi oameni se nevoiesc să pătrundă în firea lucrurilor. Mai ales se face simţit acest lucru în sfera spirituală.

O doamnă a primit de ziua ei de naştere mai multe cadouri. Printre ele a găsit şi o bilă mare din plastic negru. Femeia a cercetat-o puţin şi, neînţelegând la ce ar putea-o folosi, a aruncat-o în colţ. La cădere bila se desfăcu şi înăuntrul ei s-a aflat o altă bilă, argintie.

Doamna o luă în mână şi văzu că şi suprafaţa ei argintie ascunde ceva. Sub învelişul argintiu se afla o cutiuţă aurie. Cu mâini tremurânde ea deschise cutiuţa şi află aici un inel din aur, împodobit cu un diamant frumos. Înlăuntrul inelului se afla o scrisorică pe care scria: “Din dragoste pentru tine”.

***

Din dragoste pentru noi Dumnezeu ne-a dăruit toate bunătăţile pământului. Din dragoste pentru noi el s-a jertfit pe Sine şi ne-a dăruit nouă viaţă veşnică. Mintea noastră nu mai ajunge până la aceste adevăruri, ea este preocupată de ambalaje: problemele vieţii pământeşti.    

Pr. Alexandru Iamandii Extras din 153: Veniti de pranziti, Editura Cu drag, Chişinău 2012, p.50-51
20
sept.
14

Ne plictisim în biserică?

2VSN_8588Mulţi oameni, neînţelegând slujbele divine, mai ales privegherea, se plictisesc în biserică şi abia aşteaptă, să se termine.

Ca să te bucuri de slujbă trebuie să o înţelegi, dar pentru aceasta este bine ca ceea ce este mai greu de înţeles, de exemplu canoanele, să se citească mai înainte de slujbă, acasă. Eu cunosc o persoană influentă care, de obicei, înainte de slujbele religioase, aduna toată familia, citea şi explica canoanele, catismele şi acele rugăciuni care se cântă la priveghere, şi apoi cu toţii stăteau în biserică cu mare atenţie şi slujba trecea pe neobservate.

Stăruiţi-vă să pătrundeţi în miezul slujbelor Bisericii Ortodoxe şi ele vă vor deschide izvorul unei astfel de mângâieri încât vă veţi grăbi cu bucurie la biserica lui Dumnezeu. „Veseli-mă-voi de cele spuse mie şi vom merge în casa Domnului!”, a spus David, aşa să spuneţi şi voi îndreptân-du-vă spre biserică. Amin.

Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 244

20
sept.
14

Alături de Hristos

hristos-mantuitorulOmul care are dorinţa de a se mântui va fi urmărit de mila lui Dumnezeu. Îl va urmări până în ultima clipă, pentru că Dumnezeu găseşte cu lupa pe care o are moleculele dorinţei de mântuire din inima lui. Le va pune pe acestea în valoare şi îi va da omului puterea de a se mântui până la urmă. Evanghelia aduce multă mângâiere şi de aceea trebuie mereu s-o cercetăm ca să avem lumina lui Hristos în viaţa noastră.

El a venit să ne înveţe cu întreaga Lui viaţă şi exemplul Lui, cu felul în care a trăit, cum trebuie să trăim şi noi. Hristos este modelul perfect de îndurare, dragoste şi milostivire către aproapele nostru. De aceea noi toţi ar trebui, cu duhul recunoştinţei noastre, să-L iubim, să-L cinstim, să cugetăm la El. Să-I promitem că vom asculta voia Lui. Să ne recunoaştem păcatele şi să-I mulţumim pentru îndurările Sale. Mulţumirea noastră împlineşte o datorie de recunoştinţă către Dumnezeu şi totodată Îl provoacă şi Îl îndeamnă pe Dumnezeu să ne dea şi mai multe harisme decât ne-a dat până acum.

Noi, oamenii, vrem multe de la Dumnezeu. Vrem să ne iubească, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne ocrotească… Dar pentru a dobândi acestea, trebuie să le dăm noi mai întâi aproapelui nostru şi atunci le vom primi. Vom dărui iubire, blândeţe, nejudecare, milostivire, ajutor şi le vom primi cu siguranţă de la Dumnezeu.

Trebuie să petrecem cât mai mult timp alături de Hristosul nostru. Să-L iubim, să-L cinstim, să-L slăvim, să ne închinăm Lui, să-L mărturisim şi să-L urmăm în exemplul Său. Când vom face toate acestea, să credem neîndoielnic că luăm în noi însuşirile lui Hristos, care ne vor ajuta să găsim calea spre mântuire.

Pr. Octavian Moşin

20
sept.
14

Rugăciunea celui ferecat în temnița neputințelor vieții

rug-carti1Îndurate Doamne, Cel mult milostiv şi plin de bunătate, Domnul puterilor şi Împăratul veacurilor, cu frică şi cu ruşine, întru cutremurare şi cu pocăinţă Te chem să vii în casa cea surpată a inimii mele şi iarăşi cu osârdie Te rog: vino Doamne în adăpostul sufletului meu cel asuprit de tot răul şi de greşelile cele de multe feluri pe care necontenit le săvârşesc ca un vrăjmaş – potrivnic al chemărilor şi îndreptărilor Tale – şi cu pierzătoare râvnă le plinesc spre a mea osândire.

Izbăveşte-mă Tu, Sfinte, de toată rătăcirea şi căderea şi întru iertare şi cu bunătate, de toată ispitirea cea de peste zi şi cea de peste noapte mă scapă. Miluieşte-mă, Doamne, cu darul Tău cel preabogat şi cu îndurare mă adaugă iarăşi la turma moştenirii Tale şi iarăşi de chipul cel dintâi ca al unui prunc ascultător şi nepăcătos mă învredniceşte, de tot binele cu împlinirea voii Tale împodobindu-mă.

Stăpâne a toată îndurarea, cel ce eşti slăvit de cetele puterilor de Sus, în faţa căruia stihiile cerurilor se cutremură aşteptând răscumpărarea, vino şi cu mulţimea bunătăţii Tale mă miluieşte! Aşa Doamne, nu te scârbi de mine robul Tău cel păcătos, că în toată ziua neştiind a urma cum se cuvine poruncilor Tale nici de poveţele maicii mele n-am ascult, şi nici sfatul părintelui meu nu l-am băgat în seamă. Şi văd acum, Bunule, scăpând către acoperământul Tău cel înalt, că mai presus de părinteasca-mi îndrumare am căpătat o mai vrednică şi mai cuviincioasă îndreptare. Primeşte-mă, dar, şi nu mă părăsi; căci ştiu şi înţeleg că ochii Tăi nu se vor scârbi până-n sfârşit de mine! Iar eu întunecatul, nerăbdând a mai primi chipul greşelilor, cu îndrăznire, întru nădejde de mântuire îţi cer: mila Ta nu o lua de la mine ca să nu se tulbure sufletul meu şi să nu rămân până în sfârşit gârbovit în păcate!

Aşază Doamne, bucuria făgăduinţei Tale în inima mea şi mă păzeşte şi poruncile dreptăţii Tale să mă străjuiască. Nu Te depărta de mine şi voi păzi cele plăcute Ţie. Că fără Tine se risipesc zilele mele şi durerile morţii mă cuprind. Adu-Ţi aminte de robul Tău şi nu mă lepăda; ca să laud numele Tău şi să cinstesc toată ziua marea cuviinţă a Ta. Cuvântare de slavă voi aduce Ţie şi Duhul Tău cel Sfânt mă va povăţui. Închinăciune voi aduce Ţie pentru că Tu cu mine eşti şi de-a pururi eşti dorirea cea mai presus de orice dorire. Sărac sunt eu întru plinirea faptelor celor de folos; nebăgător de seamă sunt cu privire la cele ce-mi stau înainte şi-n toată vremea, cu rea ştiinţă, mă lipsesc de toată bunătatea. Vrăşmaşul binelui sunt şi mă înduplec a fi şi iarăşi mă arăt pururea nelecuit de patimi; rănit de toată fărădelegea şi orb şi mut şi slăbănogit sunt întru adâncul fără de sfârşit al nedreptăţilor.

Ieşi în căutarea mea, Doamne, şi nu mă da pe mine să pier pentru păcatele mele. Că rătăcesc pururea şi paşi mei întru fărădelegi s-au ostenit. Aşa Stăpâne, Îndurate şi mult Milostive Doamne, m-am sfârşit întru răutăţi şi n-am voit a mă deprinde spre a-mi spori răbdarea spre cele de folos. Nici cele făgăduite n-am râvnit şi nici bucuria luminii celei neapuse n-am primit. Te-am părăsit, Tu nu mă părăsi! Află-mă şi mă miluieşte!

Rănit şi gol, întunecat şi fără de suflare zac în greşelile mele cele fără de număr. Iar Tu, suflarea de viaţă cea dintâi dăruieşte-mi! Că de la Tine voi lua izbăvire şi întru nădejdea spre Tine mă voi ridica să aduc slavă numelui Tău, Doamne. Făgăduinţele mele voi păzi şi lauda mea întru pocăinţă o voi aduce Ţie. Nu mă nesocoti, Doamne, şi ochii Tăi nu-i întoarce de la mine. Căutându-Te am ostenit şi zilele mele sau stins departe de Tine. Ajutorul meu eşti Tu! Spre Tine am nădăjduit să nu mă lepezi şi bucuria vederii Tale să nu o treci de la mine.

Îndurătorule, Doamne, nu mă lăsa în fărădelegi, şi întru mila bunătăţii Tale tămăduieşte neputinţele mele. Ziditorul meu, nu mă lăsa pe mine! Ajutorul meu, acoperă-mă pe mine! Tămăduitorul sufletului meu, curăţeşte fărădelegile mele; Ia aminte spre strigarea mea şi tânguirea mea nu o lăsa fără răspuns.

Venit-ai Doamne, precum ai zis, tămăduindu-mi neputinţele şi rănile mi le-ai legat. Trupul cel sfărâmat de mine mi-ai ridicat şi sângele meu Ţi l-ai luat asupră-Ţi! Ochii mei cei legaţi cu nevederea au zărit cele bune, iar sfatul cel rău al inimii mele a primit izbăvirea povăţuirilor Tale! Eu cel zidit de Tine Te-am părăsit şi întru răutăţi m-am ascuns! În întristări m-am sfârşit toată ziua, pentru aceea, acum cu nestăpânită durere Te caut. Revarsă mila Ta peste sufletul meu şi roua Duhului Tău cel Sfânt pogoar-o peste mine.

Sunt singur, fără de tărie şi fără de ajutor! Sunt stins întru neputinţe şi asuprit cumplit de patimile mele! Mă iartă Doamne şi mă tămăduieşte! Mă luminează Doamne şi mă întăreşte! Mă îndreptează Doamne şi dragostea Ta nu o răpi din inima mea cea mult chinuită de rele. Înviază-mă, Doamne, ca să slăvesc în veci bunătatea Ta şi pacea Ta cea nemărginită şi mila Ta ce plină de îndurare. Păzeşte-mă cu braţul Tău cel puternic şi cu tăria făgăduinţelor Tale! Ajută-mă în necazuri şi de toată nevoia scapă-mă, ca să laud pururea minunile Tale şi povăţuirea Ta cu mulţumire să o primesc spre binecuvântare. Căci fără de minte sunt căile mele şi cugetele mele sfaturi păcătoşite sunt; Şi iată până în sfârşit voia Ta o am lepădat şi de rele nicidecum nu m-am despărţit.

Căutându-Te Te-am aflat şi am văzut cum întru milostivire Te-ai aplecat să-mi legi sfâşiatele răni şi milostiv fiind Tu, de Tine nu m-ai lipsit! Dar pururi voia mea împotrivă mi-a stat, ca să nu pricep doririle Tale şi bunătatea Ta spre mine să nu o dezleg şi de tot felul de lucruri deşarte să-mi poticnesc piciorul.

Auzit-am Doamne cuvintele gurii Tale şi de povaţa Ta mi-am adus aminte. Cei temători de Dumnezeu au vestit bunătăţile ce au să fie şi părintele meu cel după trup întru frică strigând m-a întors pre Tine. Ajuns-au, dar, cercetările dreptăţii Tale la mine şi până la iadul învârtoşării mele mila Ta s-a plecat. Cercetatu-m-ai şi ai ajuns cu mila Ta până în cele mai de plâns ale mele. Cu Duhul Tău m-ai atins şi întru pribegia mea m-ai căutat. Oasele mele ai uns cu mirul tămăduirii şi teama pentru greşeli în rărunchi mi-ai zidit-o.

Am priceput, Doamne, slava Ta, şi ştiu acum cum vei veni Tu să judeci vii şi morţii! Am văzut minunile Tale când ne-ai chemat la Tine pe noi cei şchiopi şi orbi şi mult slăbănogiţi! Oare ce vei voi să adaugi beteşugurilor ca să le schimbi în măriri; şi bolilor noastre ce vei face; şi cum pe toate vei voi a le duce?! Că ne vom stinge precum stelele cerului la mijirea zorilor şi ca nisipul ne vom scurge în mare. Aşezământul vechi, a tot trupul, ca un vas al olarului se va zdrobi şi templul acesta de lut, lucrat de mâinile Tale, sub pajişti tăcute se va ascunde. Ca să pricepem temerea de Tine şi să vedem temeiul zidirii Tale de-acolo de dincolo de moarte.

Oare până în sfârşit aşteptându-Te mă vei uita, sau iarăşi mă vei chema din moarte la viaţă?! Să văd ce fel va fi până în sfârşit veşnicia şi cum ai să mai ridici din ţărână această inimă a mea pe care din pântecele maicii mele ai rânduit-o să bată pentru Tine. Şi cum mai chema-vei paşii mei să trec întru cele de bucurie ale Tale?!

Aşteptând slava Ta cu buzele mele cele sfărâmate de dor te voi slăvi şi viaţa mea risipită pe mii de ani, rătăcitoare se va întoarce în veşnicii. Ţărâna – care sunt – va rodi şi întru lipsa durerii mă voi asemăna penei de vultur; în văzduh am să vestesc bucuria luminii şi tainele Tale cu uşurare am să-nţeleg. Că ne-ai zidit pentru Tine Doamne şi pururea mila Ta va răsări peste veacuri.

Să Te slăvim vor cere inimile noastre, iar Tu ca şi odinioară smerindu-Te, spăla-ne-vei picioarele şi iarăşi la masa Ta ne vei pune. Fă Doamne precum ai gândit şi din adânc de primejdii ne scoate. Ajută-ne Sfinte întru puterea Ta şi din robia uitării ne cheamă. Păzeşte-ne Puternice întru dragostea Ta. Cu darul Tău cel bun pururea ne hrăneşte.

Miluieşte-ne pre noi Doamne de-a pururi, auzi-ne şi întru milostivire ne mântuieşte!

20
sept.
14

,,Eşti credincios? Crezi în Dumnezeu?”

5580Mulţi dintre credincioşi cred că sunt credincioşi numai pentru că nu tăgăduiesc pe Dumnezeu cu cuvântul. Eu cu mulţi oameni m-am confruntat în privinţa aceasta şi i-am întrebat: ,,Eşti credincios? Crezi în Dumnezeu?” ,,Da, părinte, cred în Dumnezeu”.

Şi dacă l-am luat la cercetare am ajuns la concluzia (şi el a ajuns la concluzia) că nu crede în Dumnezeu, ci doar nu-L tăgăduieşte pe Dumnezeu cu cuvântul. Cineva care nu merge la biserică, de exemplu, acela nu-şi manifestă credinţa, n-are credinţă.

Eu, de exemplu, care sunt credincios, n-aş putea să nu merg la biserică, or, cineva care poate să nu meargă la biserică înseamnă că nu are atâta credinţă câtă îi trebuie ca să-l ducă la biserică, ca să-l ţină în cadrul slujbelor. După aceea mai sunt şi altele: cine nu ţine post, nu ţine rânduiala postului, cine nu citeşte din Scriptură (nu împlineşte o rânduială de îmbogăţire a minţii cu gândurile lui Dumnezeu).

Ar trebui să se insiste mult mai mult asupra acestei laturi a existenţei (asupra mântuirii) şi acest lucru trebuie făcut în mod sistematic, mai ales în cadrul sfintelor slujbe.

Din Arhimandritul Teofil Părăian, Pentru cealaltă vreme a vieţii noastre, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 118

20
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-20

SÂMBĂTĂ
după înălţarea CINSTITEI CRUCI

Evanghelia de la Ioan
(VIII, 21-30)

is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: „Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni“. Deci ziceau Iudeii: „Nu cumva se va omorî, de vreme ce zice: Unde mă duc eu, voi nu puteţi veni?…“. Şi El zicea: „Voi sunteţi dintru cele de jos; Eu sunt dintru cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. Pentru aceea v’am spus că veţi muri în păcatele voastre. Că dacă nu veţi crede că Eu sunt, în păcatele voastre veţi muri“. Deci îi ziceau: „Cine eşti tu?“ Şi Iisus le-a zis: „Ceea ce v’am spus de la’nceput. Multe am de spus despre voi şi de judecat. Dar Cel ce M’a trimis pe Mine, adevărat este; şi ceea ce de la El am auzit, Eu pe acelea le grăiesc în lume“. Şi ei n’au înţeles că le vorbea de Tatăl. Deci le-a zis Iisus: „Când Îl veţi fi înălţat pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt, şi că nimic nu fac de la Mine Însumi, ci precum Tatăl M’a învăţat, aşa vorbesc. Şi Cel ce M’a trimis este cu Mine; nu M’a lăsat singur, pentru că Eu întotdeauna fac cele ce Lui îi sunt plăcute“. Grăind El acestea, mulţi au crezut într’Însul.
20
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-20

SÂMBĂTĂ
după înălţarea CINSTITEI CRUCI

Ap. I Corinteni 4,

17-21; 5, 1-5

F-150x150raţilor, pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Iisus, cum învăţ eu pretutindeni în toată Biserica. Şi unii, crezând că n-am să mai vin la voi, s-au semeţit. Dar eu voi veni la voi degrabă – dacă Domnul va voi – şi voi cunoaşte nu cuvântul celor ce s-au semeţit, ci puterea lor. Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere. Ce voiţi? Să vin la voi cu toiagul sau să vin cu dragoste şi cu duhul blândeţii?

Îndeobşte se aude că la voi e desfrânare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte, ca unul să trăiască cu femeia tatălui său. Iar voi v-aţi semeţit, în loc mai degrabă să vă fi întristat, ca să fie scos din mijlocul vostru cel ce a săvârşit această faptă. Ci eu, deşi departe cu trupul, însă de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi cum aş fi de faţă, pe cel ce a făcut una ca aceasta: În numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi şi duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus.

19
sept.
14

Vindecare cu anafură şi aghiasmă

anaforaUrmătorul episod l-am aflat de la Nicolae Kabunda, catehetul parohiei Sfinţii Arhangheli din oraşul Kazobalesau. Acest oraş este în sudul statului Congo, aproape de graniţa cu Zambia. În urmă cu doi ani s-au construit aici de către firma de construcţii a Misiunii Apostolice din Kolwezi o biserică mare, o şcoală, baptisteriu şi o casă parohială.

În anul 2003, catehetul s-a îmbolnăvit grav de malarie. Suferea de aproape trei luni. Slăbise foarte mult şi din cauza lipsei banilor nu a putut să meargă la doctor.

Diaconul parohiei, părintele Avraam, l-a vizitat, ca înainte de moarte, ca să-l consoleze. Nicolae i-a cerut ajutorul. Să găsească o maşină care să-l ducă la un spital în Lububasi, la 100 de kilometri distanţă.

Au mers mai întâi împreună, cu greu, până la casa părintelui Iosif Kashinda, pentru a se spovedi, în eventualitatea că avea să moară. Nicolae i-a cerut şi acestuia bani pentru tratamentul său, însă părintele Iosif i-a spus: “Bani, din păcate, nu am să-ţi dau. Am doar nişte aghiasmă şi puţină anafură de la biserica noastră. Ia-le pe acestea şi, dacă va fi voia lui Dumnezeu, te vei vindeca”.

Nicolae, după rugăciunile citite de preot, a băut aghiasma şi a mâncat anafura şi – minune! Încet-încet a început să-şi revină. Febra a scăzut, s-a putut ridica din pat şi a început să mănânce.

Această minune a devenit repede cunoscută de mulţi oameni, care au început să creadă cu statornicie că Biserica noastră Ortodoxă este singura Biserică adevărată a lui Hristos, unde locuieşte Sfântul Duh, Cel ce dăruieşte lumii mântuire, iertarea păcatelor, vindecare sufletească şi trupească.

Din Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credinţe, Editura Areopag, 2011, p. 160-161

 

19
sept.
14

Rugăciunea către Domnul Iisus – pentru iertarea păcatelor

 

Mantuitorul 3Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Preamilostiv, Răscumpărător al celor păcătoşi, pentru mântuirea neamului omenesc ai lăsat Cerurile şi Te-ai sălăşluit în valea aceasta mult păcătoasă a plângerii şi ai primit pe Dumnezeieştii Tăi umeri neputinţele noastre şi ai purtat durerile noastre!

Sfinte Pătimitorule, ai fost rănit şi chinuit pentru păcatele şi fărădelegile noastre şi de aceea noi înălţăm către Tine, Iubitorule de oameni, rugăciuni smerite. Primeşte-le, Preabunule Doamne şi Te pogoară către neputinţele noastre şi păcatele noastre nu le pomeni! Iartă-ne Doamne Iisuse Hristoase!

Cel care prin Sângele Tău ai înnoit firea noastră cea căzută, înnoieşte-ne, Mântuitorul nostru şi pe noi, cei care ne aflăm întru stricăciunea păcatelor şi mângâie inimile noastre cu bucuria desăvârşitei Tale iertări! Iartă-ne, Doamne Iisuse Hristoase!

Cu tânguire şi lacrimi de pocăinţă fără de măsură, cădem la picioarele milostivirii Tale Dumnezeieşti. Iartă-ne Doamne Iisuse Hristoase! Curăţeşte-ne, Dumnezeul nostru, cu Harul Tău cel Dumnezeiesc, pe noi toţi, de toate nedreptăţile şi fărădelegile vieţii noastre, ca întru sfinţenia iubirii Tale de oameni, să-Ţi mulţumim pentru toate milele Tale, să lăudăm Preasfânt Numele Tău, dimpreună cu al Tatălui şi al Preabunului şi de Viaţă Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor!

Amin!

 

19
sept.
14

Nu, dragă, sunt ortodox!

parintele-arsenieSfinţia voastră, cum credeţi că ar trebui să se desfăşoare dialogurile inter-creştine între Ortodoxie şi Catolicism, respectiv Protestantism, Necalcedonieni etc. ? Ce ar trebui să se discute, cît timp ar trebui să ţină aceste discuţii?

 arhimandrit Arsenie: Ca timp, nu se pune problema; se pune problema adevărului care trebuie discutat. Nu este valabilă nici o discuţie, decît: vă primim cu drag înapoi .

Ecumenismul acesta, lupta aceasta, de venit vine din partea lor. N-au identitate! Îi roade pe suflet faptul că nu sunt cu Adevărul.

Singurul Adevăr este Hristos: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”; în funcţie de Adevărul acesta e tot! – … Ortodoxia…, chiar numele ei este de la Hristos, cum ne-a învăţat El, Hristos şi au continuat Apostolii.

Am stat împreună sute de ani şi, sigur, s-au despărţit. De ce? La majoritatea problemelor dogmatice, cu Sinoadele Ecumenice, am fost împreună; la Sinodul 6 Ecumenic, Papa Martin a fost mucenic al ideii normale împotriva monotelismului.

Va să zică am fost împreună; acuma s-au despărţit! Şi de la catolici au venit protestanţii cu Luther, şi neoprotestanţii care, îţi dai seama, au interpretare continuă.

N-au, repet, identitate şi îi roade faptul că nu sunt cu Adevărul.

Nu există tîrg în materie de Adevăr! Ca să putem face o împăcare, o unitate, trebuie să negustorim: lasă tu, las şi eu. Ce să lăsăm noi? Nu se poate pune problema – “o iota, o cirtă cine lasă din tot ce spun Eu”, acesta îşi pierde mîntuirea; este neapărat problema asta care se pune. Nu avem ce discuta decît dacă veniţi înapoi!

 Dar cum ar trebui să se desfăşoare aceste dialoguri?

arhimandrit Arsenie: Dar nu sunt deloc de părere să fie un dialog. Dacă nu-i tîrg, dialogul începe; să discute nu ştiu ce…

Dacă faci caz de istorie, nu-ţi dau voie. Sau, mai bine zis, dacă faci caz de istorie, ce istorie au? De ce au plecat? Sute de ani am fost împreună; acestea nu sînt 15 zile !

Dacă vor să vină, să vină înapoi, sunt primiţi cu toată dragostea. Aşa interpretez şi vizitele care s-au făcut: de curtoazie; acesta-i semn că noi suntem de bună credinţă, că vă primim cu drag dacă veniţi. Fără condiţii!

Deci doar aceste cuvinte ar trebui să se desfăşoare în cadrul dialogurilor; doar la aceste cuvinte ar trebui să se rezume dialogul ?

arhimandrit Arsenie: Să vină la Ortodoxie! Că e vorba de Adevăr! Adică, dom’le, ia-mi un ochi că văd bine numai cu unul, ştii?

Obiectul unui dialog, dacă vor să fie dialog, ar putea să fie acesta: “nu avem nimic de discutat decît: vă primim cu drag înapoi”. Asta este poziţia pentru că, altfel, ar însemna ca noi să ciuntim din Ortodoxie. Ce să ciuntim?!

Dacă v-ar spune cineva că sunteţi habotnic, ce i-aţi răpunde?

arhimandrit Arsenie: Nu, dragă, sunt ortodox!

V-am întrebat pentru că au fost acuzaţi unii ortodocşi că sunt habotnici.

arhimandrit Arsenie: Ascultă-mă ce spun! N-au cum, trebuie să zică ceva. Dar cu ce interes?

Nu ne-am dus noi la ei :”Hai să veniţi!”; îi chemăm, desigur. Dar văd că pe ei îi roade ceva.

Din punct de vedere spiritual, exclusiv spiritual, au chinul acesta că nu sunt cu Adevărul; şi Adevărul e limpede, dacă vrei să judeci normal, este aici. Noi avem probleme că suntem neatenţi, că suntem slabi, dar în ceea ce priveşte Adevărul, că despre asta este vorba, nu avem nici o grijă. Dar ei sunt îngrijoraţi. Orice ins dacă te vede pe tine pe o poziţie de valoare caută să te niveleze ca să aibă el linişte pe poziţia lui.

Credeţi că s-au făcut progrese în cadrul mişcării ecumenice, a dialogului cu catolicii şi protestanţii? Adică vedeţi un duh bun?

arhimandrit Arsenie: Nu; prin întrebările pe care le puneţi, repetăm mereu întrebarea întîi. Nu, nici un progres nu se poate face, indiferent ce i se propune şi cine întreţine un dialog; dar înseamnă că cineva e vîndut, ori laş, ori neortodox, ori nu cunoaşte frumuseţea şi văpaia Ortodoxiei.

Dialogurile acestea durează de foarte mult timp.

arhimandrit Arsenie: Desigur, numai aşa să nu spună că nu am stat de vorbă, cum au făcut acum: le-am întors vizita; foarte bine. Asta s-a făcut să arate că suntem civilizaţi, dar suntem pe poziţia noastră. Dar nu asta e discuţia. Discuţia este o împăcare: trebuie să ne aşezăm pe o poziţie de Adevăr comun; dar deja e Hristos!

Pentru că vor ei, pentru sutele astea de ani de rătăcire ale lor, trebuie să facem noi concesii ? Nu ! Adevărul este imutabil şi veşnic, este Hristos.

Din arh.Arsenie Papacioc, Singur Ortodoxia

19
sept.
14

Dacă nu L-ai întâlnit pe Dumnezeu pe pământ, nu-L vei întâlni vreodată în Cer

dscn6723Evanghelia ne spune că împărăţia lui Dumnezeu este în noi, înainte de orice. Dacă nu putem găsi împărăţia în însuşi interiorul nostru, dacă nu-L putem întâlni pe Dumnezeu în noi, în însuşi adâncul nostru, şansele de a-L întâlni în afară sunt foarte mici. Când Gagarin la întoarcerea sa din spaţiu, a făcut declaraţia memorabilă, potrivit căreia el nu-L întâlnise pe Dumnezeu în Cer, un preot din Moscova a făcut acest comentariu: “Dacă nu L-ai întâlnit pe pământ, nu-L vei întâlni vreodată în Cer”.

La fel şi pentru noi. Dacă nu putem intra în contact cu Dumnezeu sub propria noastră piele, ca să spun astfel, în această lume în miniatură, care e fiecare din noi, avem puţine şanse să-L recunoaştem, dacă ni se întâmplă vreodată să-L întâlnim faţă către faţă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Găsiţi uşa inimii voastre, atunci veţi descoperi că ea este uşa împărăţiei lui Dumnezeu”.

Aşadar în noi înşine trebuie să intrăm şi nu altundeva: în noi înşine, însă într-un fel foarte special. Nu este vorba să ne dedăm introspecţiei, nici să coborâm în noi, aşa cum înţeleg psihanaliza şi psihologia. Nu este vorba de o călătorie în interioritatea mea proprie, ci de o traversare prin mine însumi, care să-mi permit să ies la acel loc, cel mai adânc al fiinţei mele, unde se află Însuşi Dumnezeu, în punctul unde Dumnezeu şi cu mine ne întâlnim.

Antonie Mitropolit de Suroj, Şcoala Rugăciunii, Sfânta Mănăstire Polovragi, 1994, p

19
sept.
14

Conducătorul Bisericii Anglicane: Am dubii că există Dumnezeu

Arhiepiscopul_de_CanterburyArhiepiscopul de Canterbury, conducatorul Bisericii Anglicane, a recunoscut ca are indoieli in legatura cu existenta lui Dumnezeu si a declarat ca in timpul unei plimbari recente cu cainele sau, intr-o dimineata, s-a intrebat cum e posibil ca Atotputernicul sa nu intervina cand se intampla o nedreptate.

Intr-un interviu luat de un reporter BBC de fata cu mai multe sute de oameni care participau la o slujba intr-o catedrala din Bristol, Justin Welby a marturisit: “Sunt momente, desigur, cand te gandesti: ‘Exista Dumnezeu? Unde este Dumnezeu?’”, scrie The Guardian, citat de ziare.com.

Imediat, Welby a adaugat: “Ca lider al unei comunitati de 80 de milioane de crestini anglicani, probabil ca nu este ceea ce ar trebui sa spuna un Arhiepiscop de Canterbury”.

Reporterul l-a intrebat: “Va indoiti vreodata?”. Welby a recunoscut: “Da, ma indoiesc. Este o intrebare buna. Trebuie sa ma gandesc bine cum s-o spun. Da, ma indoiesc. Imi plac Psalmii si, daca va uitati la Psalmul 88, acela e plin de indoieli”.

Welby a sugerat ca se indoieste tot timpul, si ultimele indoieli legate de existenta lui Dumnezeu avusesera loc recent, in timp ce-si plimba catelul.

“Alalataieri ma rugam in legatura cu ceva in timp ce alergam si am sfarsit prin a-i zice Domnului: ‘Uite, totul e in regula, dar e timpul sa faci si ceva, daca esti acolo. Asta e ceva ce probabil Arhiepiscopul de Canterburry nu ar trebui sa zica”.

In acelasi interviu, Welby a spus ca e sigur de existenta lui Iisus. “Stim despre Iisus, nu avem explicatii pentru toate intrebarile din lume, nu putem explica de ce exista suferinta, nu putem explica multe lucruri, dar suntem siguri de Iisus”.

sursa Ziare.com

19
sept.
14

Care va fi sprijinul credincioşilor la sfârşitul veacurilor?

calciu-blog1-712032– Care va fi sprijinul credincioşilor zilelor noastre când, după cum spune Sfântul Ignatie Briancianinov, la sfârşitul veacurilor nu vor mai exista povăţuitori?

– Nu cred că vor fi mai puţini decât au fost sub comunişti. Vom apela desigur la scrierile Sfinţilor Părinţi, întotdeauna vom face acest lucru, dar cred că Dumnezeu va trimite oameni, va avea grijă de noi. Dumnezeu va rândui cumva, ca la sârbi, va fi o trezire spirituală, va fi o întoarcere la credinţă, aşa cum a fost după comunism.

Dumnezeu totdeauna îl va ridica pe credincios din cădere, îi va ridica pe preoţi şi pe ierarhi din cădere şi se vor naşte întotdeauna noi duhovnici şi noi episcopi.

Din ce in ce mai mult toate teoriile celelalte pierd teren. A cazut comunismul cu prabusire mare, iar acum se prabusesc ideile materialiste ale lumii. Biruinta este a lui Dumnezeu. Ne apropiem probabil de sfarsit. Dumnezeu sa ne dea o inima curata si o vedere deschisa pentru a sti clipa in care El va veni din nou pe pamant. Sa ne gaseasca pregatiti si nu ca pe oameni pe care Stapanul din parabola i-a pedepsit pentru necredinta lor si pentru neprimirea cuvintelor pe care Imparatul le trimitea prin solii sai.

din Gheorghe Calciu – Cuvinte vii, ed. Bonifaciu 2009

19
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-19

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(VI, 45-53)

n vremea aceea Iisus i-a silit îndată pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii. Iar după ce le-a dat drumul, S’a dus în munte ca să Se roage. Şi făcându-se seară, corabia era în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, că vântul era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă mai departe pe lângă ei. Iar ei, văzându-L umblând pe mare, au crezut că e nălucă şi au strigat, fiindcă toţi L-au văzut şi s’au tulburat. Dar El le-a vorbit de’ndată şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“ Şi S’a suit la ei în corabie şi vântul s’a potolit. Şi ei erau peste măsură de uimiţi în sinea lor, că nimic nu pricepuseră din minunea pâinilor, deoarece inima lor era împietrită. Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la ţărm.



Blog Stats

  • 314.134 hits
septembrie 2014
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugaţi-vă Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Apostol Andrei Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte