Arhivă pentru 2 septembrie 2014

02
sept.
14

Documentar despre ecumenism – unirea cu ereticii [VIDEO]

02
sept.
14

A îmbrăţişa Ortodoxia înseamnă a îmbrăţişa credinţa Evangheliei

tumblr_m5vojnhFUA1qkynm4Ortodoxia este adevărata mireasă a lui Hristos, „fără pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci sfântă şi fără prihană”. Aceasta este Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, singura Sa Biserică, „adevărata Biserică Sobornicească, care se luptă împotriva tuturor ereziilor. Să lupte, se poate. Să fie înfrântă, însă, niciodată.

A îmbrăţişa Ortodoxia nu înseamnă altceva decât a îmbrăţişa credinţa Evangheliei în limpezimea ei iniţială, în timp ce, dimpotrivă, a o nega şi a apostazia de la Ortodoxie înseamnă a nega şi a apostazia de la creştinism, în întregime.

Biserica Ortodoxă este singura care, ca un paznic credincios al credinţei evanghelice, „nu a schimbat vreodată ceva din aceasta, nici nu a scos, nici nu a adăugat”; „nici nu a tăiat cele esenţiale, nici nu le-a adunat pe cele secundare, nici nu a pierdut ceva al ei, nici nu a apucat ceva străin, rămânând întotdeauna înţeleaptă şi credincioasă celor pe care le-a moştenit”, întrucât ştie că în credinţa ce i-a fost dată o dată pentru totdeauna nu e îngăduită nici cea mai mică schimbare, nici măcar făcută de „un înger din cer”, cu atât mai puţin de un om pământesc, mincinos şi păcătos!…

Ortodoxia este adevărata mireasă a lui Hristos, „fără pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci sfântă şi fără prihană”. Aceasta este Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, singura Sa Biserică, „adevărata Biserică Sobornicească, care se luptă împotriva tuturor ereziilor. Să lupte, se poate. Să fie înfrântă, însă, niciodată. Deşi toate ereziile şi schismele din ea au răsărit, ca mlădiţe nefolositoare, tăiate chiar din viţa de vie însăşi, ea rămâne statornică prin rădăcina sa, prin unirea sa cu Dumnezeu”. Cine o urmează, pe Dumnezeu Îl urmează; cine ascultă glasul ei, glasul lui Dumnezeu Îl ascultă; şi cine nu i se supune, se face păgân.

(Pavel de Ballester, Episcop de Nazianz, Convertirea mea la Ortodoxie – mărturia unui călugăr franciscan, Editura Nepsis, 2010, pp. 74-75)

02
sept.
14

Icoane ce trădează Adevărul

124275.bIn ultimul timp putem constata ca si in spatiul romanesc au patruns icoane care sunt necanonice, unele chiar eretice, dar care au fost acceptate, intr-un spirit laxist, de catre unii ortodocsi, fara ca acestia sa acorde atentie faptului ca arta in Biserica Ortodoxa trebuie sa fie in acord cu doctrina pe care o exprima.
Aceste icoane, venite pe linie occidentala, din sanul unor comunitati catolice ce au incercat in felul lor sa redescopere Orientul, au adus cu ele o un duh strain de invatatura Bisericii noastre, duh tradator al insusi Adevarului.

Parintele Mihail Stanciu ne atentioneaza in “Marturiile icoanei – Invierea Domnului” ca, “rod al unei elaborări teologice de veacuri, icoana ortodoxă, pictată în respectul faţă de Scriptură şi Tradiţie, a făcut posibilă păstrarea nealterată a Adevărului creștin, în timp ce îndepărtarea de aceste izvoare ale Revelației dumnezeiești, vizibilă în iconografia decadentă, a dat naştere inevitabil unei denaturări a acestui Adevăr şi, implicit, ereziilor. O imagine decadentă nu numai că trădează Adevărul, dar caricaturizează chiar Taina mântuirii, prin aceasta pregătind drumul spre ateism.”

De asemeni, intr-un articol al iconografei Ludmilla Garrigou, care s-a aplecat cu seriozitate asupra acestui subiect, vedem ca Parintelui Zénon ne destainuie legatura stransa intre icoana si nivelul vietii ecleziale: “icoana, luand nastere din experienta euharistica a Bisericii, este in mod strans dependenta de aceasta experienta si, intr-un mod general, de nivelul vietii ecleziale. Cand acest nivel este ridicat, arta sacra este si ea la inaltime; cand viata ecleziala declina, sau cand vin peste ea timpuri decazute, arta sacra, la randul ei, cade in mod evident in decadenta. Adeseori icoana este transformata in tablou cu subiecte religioase si venerarea ei inceteaza sa fie in mod autentic ortodoxa”.

Parintele Sofian Boghiu ne marturiseste ca “Pictorul care face acest oficiu, de a cobora Cerul pe pamant, in Biserica, trebuie sa aibe o anumita pregatire speciala: o pregatire mestesugareasca, o pregatire iconografica, si o pregatire duhovniceasca, pregatire morala. Adica el trebuie sa fie un bun crestin. Si un bun crestin este acela care se roaga, care se spovedeste, care posteste, care se impartaseste, un crestin care are legaturi directe cu aceasta lume pe care el o zugravete”. Pentru aceasta el isi indeamna ucenicii la luare aminte: “cand pictati niste sfinti, sa stiti ca ei va vad, si va consemneaza in amintirea lor, si o sa va intalniti cu ei dincolo, unde sunt in Imparatia lui Dumnezeu, si acolo or sa va multumeasca, daca va fi cazul, sau daca nu, o sa va mustre, daca i-ati pictat cu neglijenta, sau numai din punct de vedere artistic. Trebuie sa aveti o legatura sufleteasca cu acesti sfinti pe care i-ati pictat dumneavoastra, cunoscandu-le viata pamanteasca, si nevointele lor.”

Mai mult decat atata, Dionisie din Furna, in “Erminia picturii bizantine” atentioneaza pe cei care vor sa intre in tainele iconografiei, astfel: “sa nu faci lucrul tau prost si cum s-ar intampla, ci cu frica lui Dumnezeu si cu buna cucernicie, ca pe un dumnezeiesc lucru. Ia aminte dara […] ca sa nu cazi in gresala neevlaviei, de vreme ce, dupa cum zice Sfantul Vasile cel Mare: “cinstea icoanei se aduce catre intaiul chip”, asa si cea impotriva, adica ocararea si necinstirea icoanei, catre intaiul chip (infatisat) trece. “Daca in spatiul ortodox se pune, in mod normal, un accent deosebit pe starea launtrica a pictorului, deoarece viata sufleteasca a omului este data de insusi Duhul Sfant, prin al carui har este posibila zugravirea invizibilului, nu acest aspect a fost retinut si de redescoperitorii icoanei ortodoxe din mediul catolic, unde se refuza si se acuza, partea statica si neschimbata, permitandu-se fara impunitate, si intr-un mod vadit de lipsa a bunei credinte, tot felul de compozitii si de interpretari. Astfel se pot auzi, adeseori afirmatii de genul: “Voi ortodocsi, sunteti mereu inclestati in Tradita voastra! Din fericire, noi, catolicii, am evoluat si avem libertatea exprimarii!”.

Dar unde poate sa duca aceasta asa-zisa libertate? In Occident vedem ca icoanele care sunt raspandite, sunt cele in care apare in mod proieminent afectiunea si tandretea. Astfel, de exemplu, daca ar fi de ales intre o icoana a lui Hristos exprimand milostivirea, cu trasaturi quasi “umane”, si cea a unui Hristos Imparat, exprimand ierarhia prin gravitatea sa, cu siguranta prima imagine va fi aleasa. Pe aceeasi linie, de asemeni, se poate remarca si in timpul slujbelor catolice, ca, aspectul fratern depaseste cu mult pe cel patern- atat de evident in ortodoxie-, Hristos fiind atat de apropiat, ca un frate mai mare ce poate fi abordat foarte usor, de chiar ai zice ca Se poate lovi amical peste umar, eludandu-se, in schimb, viziunea unui Dumnezeu Creator care cere un respect mult mai mare, o anume sfiiciune, si deci o anumita distanta.

Teologia icoanei nu este deci o afacere personala, si nici pur artistica. Icoana nu trebuie “inventata” ci revelata. Ea nu poate fi o juxtapunere de simboluri puse in spatiu in mod voluntar, si cu o imaginatie exagerata. Adevaratele simboluri sunt cele care traverseaza timpul si care au o semnificatie profunda a ceea ce este dificil de exprimat intr-un altfel de mod. Nu se poate realiza un decupaj de icoane si apoi sa fie regrupate, si, chiar daca sunt aurite, aceste nu sunt in mod obligatoriu icoane.

Astfel este o eroare grava de a se inspira din icoana numita “Conceptia Maicii Domnului”, si care in mod traditional ii reprezinta pe Sfintii Ioachim si Ana imbratisandu-se, si a face o “icoana” noua, in care este reprezentat acelasi cuplu, in mod tandru imbratisandu-se, dar schimbandu-le numele: Maria si Iosif… Incercand sa intelegem aceasta falsa icoana, in aceiasi cheie, vom gasi ca Hristos este doar Om, avand ca parinti pe Iosif si Maria. Ce mare erezie!!!

Joseph marie clemence Icoane ce trădează Adevărul

Icoana falsa din punct de vedere teologic: Iisus nu este nascut din conceptia lui Iosif si a Mariei

joachim anne Icoane ce trădează Adevărul

Icoana justa, numita si “Conceptia Maicii Domnului” in care sunt reprezentati Sfiintii Ioachim si Ana

De asemeni putem denunta “icoana” numita a Sfintei Familii, in care este reprezentat Dreptul Iosif cu o mana pe umarul Maicii Domnului si cu capul inclinat spre ea, avand in centrul lor pe Iisus. Dintre icoanele deviante, se pare ca aceasta a patruns cu multa usurinta in casele crestinilor nostrii ortodocsi, atrasi de un model al familiei sfinte in triada mama-tata si copil, dar uitand ca modelul lor este insusi Hristos, Care S-a numit pe Sine “Mire” (Matei, 9, 15; Marcu, 2, 19-20), si Biserica Sa, reprezentata ca o mireasa de catre apostol, chiar in context (vezi si Apoc., 22, 17).

 Icoane ce trădează Adevărul

Icoana falsa din punct de vedere teologic: Dreptul Iosif nu este tatal lui Iisus, iar Maica Domnului este Fecioara

SfFamilieIoachimAnaPskovSec16 Icoane ce trădează Adevărul

Icoana ruseasca de la Pskov, Secolul al XVI-lea, a sfintei familii, in care sunt reprezentati Sfiintii Ioachim si Ana, tinand in brate pe Maica Domnului

Daca astfel de icoane sunt demne de a fi denuntate, nu este doar pentru ca ele nu sunt “conforme Traditiei”, ci pentru ca ele tradeaza Adevarul. “Icoana are o semnificatie si un fundament dogmatic. Altfel spus, ea poate influenta credinta noastra. De aceea este necesar sa fie pusa o ordine in invatarea si practicarea artei iconografice”. Aceasta afiramtie a fost sustinuta in timpul colocviului de arta sacra organizat in 1996 la Moscova, la Institutul de Teologie ortodoxa Sfantul Tihon, si avertizeaza asupra pericolului care ameninta in aceste timpuri tulburi.

Este necesar, asadar, ca atat cei care aleg o icoana, cat mai ales cei care vor sa o zugraveasca, sa dea dovada de trezvie, stiind ca, asa cum ne spune Dionisie din Furna, “cati cu buna cucernicie si cu ravna lucreaza lucrul acesta, iau de la Dumnezeu har si binecuvantare. Iar cati pentru a banilor iubire, cu lacomie, fara evlavie si cu nebagare de seama se apuca de lucrul acesta, bine sa ia seama, aducandu-si aminte de cea a Iudei, a iubitorului de arginti si a celor de un narav cu dansul chinuire in focul Gheenei, din care toti sa fim izbaviti prin mijlocirea Nascatoarei de Dumnezeu si prin ale sfantului Apostol Luca si prin ale tuturor sfintilor. Amin”.
02
sept.
14

Cui trebuie să ne rugăm în situaţia în care ne-am pierdut serviciul?

93Dumnezeu a spus: „întâi de toate căutaţi împărăţia cerurilor şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă”.

Cu ce-ar trebui să începeţi căutarea unui serviciu? Cu spovedania. Trebuie să vă pocăiţi şi să vă împăcaţi cu Dumnezeu. Dacă nu sunteti cununaţi, să vă cununaţi, sau dacă nu ţineţi posturile, să începeţi să le ţineţi.

Mergeţi mereu la biserică, obişnuiţi-vă să faceţi rugăciunile de dimineaţă şi de seară, să citiţi din Evanghelie.

Atunci Dumnezeu vă va trimite oameni care vor veni să vă spună: „Dragule, n-ai serviciu? Noi avem un loc de muncă pentru tine”.

Avem atâţia mijlocitori şi ocrotitori! Şi nu trebuie decât să ne rugăm Maicii Domnului şi sfântului al cărui nume îl purtăm prin Sfântul Botez si care este pentru noi un ocrotitor ceresc. Dacă trăiţi în Moscova, rugaţi-vă Cuviosului Daniil, arhiepiscopilor Moscovei Petru, Filip, Alexandru, Ivan, Hermogene şi multor altor sfinţi ai Moscovei. În special rugaţi-vă Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni, şi citiţi acatistul său.

Şi luaţi aminte: Dumnezeu vă va trimite serviciul atunci când va vedea că sunteţi bine intenţionat şi dacă, găsindu-vă serviciul, nu veţi uita să-i ajutaţi pe cei apropiaţi. Căci dacă vă veţi găsi serviciu bun şi veţi uita de faptele bune, îl veţi pierde iarăşi.

Noi trăim acum într-o vreme în care peste tot este un mare haos. Trebuie însă să avem răbdare şi, dacă Dumnezeu a îngăduit să aveţi oarecare lipsuri şi să aşteptaţi, vă îndemn să nădăjduiţi, pentru că El nu vă va lăsa.

Să ştiţi că Dumnezeu vă va răsplăti pentru răbdare şi vă va trimite şi serviciu, şi adăpost, şi ocupaţia cea mai plăcută şi, ce este cel mai important, bucuria duhovnicească.

Dumnezeu niciodată nu lasă pe nimeni. Când îi cerem ceva, trebuie să sfârșim rugăciunea cu următoarele cuvinte: „Doamne, facă-se nu voia mea, ci voia Ta.”

Din Părintele Ambrozie Iurasov, Îndrumar creștin pentru vremurile de azi – vol. 2, Editura Sophia, p. 337

02
sept.
14

În mij­locul răutăţii lumii este aproape cu neputinţă să ţii piept de unul singur

60663131Foarte mulţi soţi se plâng adeseori unul de celălalt, fiindcă nu reuşesc să deosebească în marile greutăţi ale vieţii de familie planul bun al lui Dumnezeu. De pildă, unul se plânge că femeia lui este capricioasă, alta – că bărbatul ei este mânios. Când Stareţului Paisie Aghioritul i s-a atras atenţia asupra acestui fapt, acesta, zâmbind, a zis:

– Copii, Dumnezeu ştie mai bine decât noi cum să-Şi facă treaba. Dacă, de pildă, soţul este ţepos, Dumnezeu face în aşa fel ca soţia să ai­bă caracter blând, ca să nu îşi sară la gât. Domnul vede totul, vede şi faptul că două caractere copilăroase nu se potrivesc pentru viaţa în doi, fiindcă dorm de-a-mpicioarelea!

Grea este uneori slujirea căsătoriei; ea cere adesea multă răbdare, blândeţe, abnegaţie, însă osteneala aceasta este răsplătită însutit. În mij­locul răutăţii lumii este aproape cu neputinţă să ţii piept de unul singur. Pentru soţii ce se iubesc sfinţita legătură a căsătoriei este un reazim de nădejde pe calea către Cer. Când bate vântul în­ gheţat al lumii, omul iese îmbrăcat în căldura că­minului familial, şi se întoarce din marea tulbure a vieţii la insula domestică a harului, iar puterile lui de a îndura nevoile şi necazurile sporesc.

Mi­tropolitul Vladimir al Asiei Centrale

Din Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, Editura Sophia, București, 2011, p. 103-104

02
sept.
14

Relaţiile intime în timpul sarcinii

sarcinaTotuşi, nu mă pot abţine de a pomeni un lucru care produce extrem de multe şi grele dificultăţi în educarea copiilor. Când soţul nu dă pace sarcinii (zice el că se poate, sau nu vrea altfel, sau se declară stăpân pe legile naturii) atunci copiii vin pe lume cu predispoziţia precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici şi foarte greu educabili (sunt certaţi cu disciplina, unii genetic prezintă cromozomul criminalităţii şi chipurile, circumstanţe atenuante în justiţie). Fug de la şcoală şi încep aventurile. Deci tot în răspunderea soţului se soldează şi aceste necazuri. Explicaţia biologică: au crescut în mediul uterin hrăniţi cu sânge prea îmbibat cu testosteron, hormon sexual masculin.

De ce este oprită toată vremea sarcinii? O dată, pentru că nu mai are rost [copilul nu mai trebuie chemat la viaţă căci el este deja în pântece!], apoi, pentru că toate simţirile celor doi părinţi, mai ales ale mamei, prin care trece în vremea aceea, se întipăresc cu deosebire în mugurele ce s-a plămădit. Deci, iată o mare cheie a lucrurilor: precum au fost purtările şi toate simţămintele mamei, în vremea celor nouă luni. aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte, pe toată viaţa sa. Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu fărădelegea desfrânării, aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare. Iar când se va naşte, până nu ajunge să priceapă, se va juca cu sora de-a mirele şi mireasa, şi încă de Ia 7 ani.

Mai târziu, va cerca la dobitoace, sau se va deda la curvie cu mâna, pe urmă curvie în regulă, patimi care îi vor omorî milioane de celule nervoase. Şi de nu se va întâlni cu cineva care să-i cunoască boala, pe la vârsta căsătoriei va ajunge în doaga nebuniei. Despre sporul la carte nici nu mai vorbesc; patima aceasta le tâmpeşte mintea, căci începe să se poată face pe la 14 ani, iar dacă nu i se dă de leac, nu lasă pe om să ajungă nicidecum la 70 de ani. Toate patimile slăbesc puterea de împotrivire a sufletului, pustiind şi trup şi suflet şi pierzându-le pe amândouă pentru totdeauna. Cei ce pătimesc de aceasta, întâi să se tămăduiască, apoi să se căsătorească.

Doctorii dau sfatul căsătoriei numai decât, fără să socotească roadă bolnavă ce vor chema-o pe lume să se chinuiască, dacă aduc vreo roadă. Prin urmare, înclinările ce le-au avut părinţii în timpul sarcinii, acelea vor fi conducătoare în toată viaţa copilului ce se va naşte. Acum e vremea cea mai scumpă de a îngriji de purtările viitoare ale copilului, căci acum poţi semăna într-înşii înclinările unui sfânt sau apucăturile unui tâlhar. Să se roage părinţii în vremea aceasta, să se împărtăşească cu Sfintele Taine, să petreacă cu dragoste de Dumnezeu; aşa va fi şi în viaţa copilului ce sa va naşte şi nu veţi avea bătaie de cap cu el, că nu crede, că nu ascultă şi umblă după rele. Întors – ştiţi cum e.

Dar şi vremea alăptării trebuie ţinută curată, că încă e legat de mamă şi de purtările ei. Apoi, nu poate rodi copil nou, pentru că nu-şi poate împărţi sângele în 3 părţi şi toate să meargă bine; o parte cu laptele, alta pentru sine şi a 3-a pentru cel de pe cale. Dacă sunt mai deşi decât îngăduie firea rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s de trai. Dar aici se mai înţelege ceva: că pe măsură ce s-a întărit desfrânarea în mădularele oamenilor, a scăzut şi puterea lor de apărare împotriva bolilor de tot felul, iar căzând în acestea, foarte greu se tămăduiesc, deşi mijloacele de vindecare sunt din ce în ce mai bune. Orice desfrânare este o putrezire înceată (ca gunoiul care arde) ce scurtează zilele oamenilor.

Luaţi aminte, că pentru osteneala părinţilor, după voia lui Dumnezeu, se milostiveşte spre copii şi-i binecuvântează cu daruri, precum însuşi a zis: „până la al miilea neam” pentru cei ce-L iubesc pe El.

din “Pravila albă”, Părintele Arsenie Boca
02
sept.
14

Părinte nu este cel care doar l-a născut pe copil

educatia_religioasa_a_copiilorPărinte nu este cel care doar l-a născut pe copil, ci acela care şi după naştere îl iubeşte. Şi dacă iubirea este necesară acolo unde există din fire, cu atât mai mult e trebuincioasă acolo unde a fost sădită de Dumnezeu.

Ce răspuns îi vei da lui Dumnezeu când te va cerceta pentru că nu te-ai sârguit să-l educi cum se cuvine pe copilul care ţi s-a născut? Te va întreba Domnul: „Nu te-am pus ocrotitor şi dascăl al lui? Nu ţi-am poruncit să-l călăuzeşti pe calea cea dreaptă?”. Ce vei putea spune atunci? Că a fost un copil dificil şi n-a vrut să te asculte? Pe toate acestea trebuia să le vezi de la început, de când era mic, şi puteai să-l modelezi cum voiai. Atunci l-ai fi obişnuit cu binele, dezrădăcinându-i din suflet spinii care, datorită vârstei lui fragede, ar fi ieşit uşor. Dacă te-ai fi ocupat atunci de el, patimile lui nu s-ar fi mărit şi n-ar fi fost greu astăzi să le războieşti.

Ne putem dezvinovăţi atunci când Dumnezeu îi pedepseşte aspru pe copiii care înjură pe tatăl sau pe mama lor, iar noi îi auzim pe copiii noştri cum îl hulesc pe însuşi Dumnezeu, şi îngăduim asta?

Să ne străduim, aşadar, să le dăm copiilor noştri educaţie creştină, cu încredinţarea că, atunci când vor avea evlavie şi iubire de Dumnezeu, se vor deosebi şi în viaţa pământească prin virtuţile lor. Căci toţi îl respectă şi-l preţuiesc pe omul virtuos şi bun, chiar dacă ar fi el cel mai sărac; dimpotrivă, îl scârbesc şi-l urăsc pe cel rău, chiar dacă ar fi el cel mai bogat.

Cei care sunt nepăsători faţă de buna educare a copiilor lor vor fî pedepsiţi de Dumnezeu.

Dar şi tu, fiule, să asculţi de părinţii care te-au născut. Pentru cele pe care ţi le-au oferit, cu nimic nu-i poţi răsplăti, nici să-i naşti, nici să trudeşti pentru ei, cum au făcut aceştia pentru tine.

Şi când tatăl tău îl ceartă pe vreun frate de-al tău, tu trebuie să fii de partea tatălui. Căci dacă-i iei apărarea fratelui tău care a greşit, vei deveni mai rău ca el.

Din Sf. Ioan Gură de Aur, Problemele vieții,Editura Egumenița, p. 122-123

02
sept.
14

Dumnezeu nu pedepseşte aşa cum am face-o noi, dacă am fi în locul Lui

lumanari_83Dacă omul are în sufletul său „binele“, de ce să se teamă de Dumnezeu? Să se teamă de Dumnezeu cel care păcătuieşte cu intenţie, cel care greşeşte ştiind că greşeşte şi nu se poate abţine la ispita diavolului. Mie nu mi-e frică de Dumnezeu. Mi-e frică de oameni, dintre care unii îţi bagă în inimă cuţitul de trei ori cât ai zice peşte. Dumnezeu este Bun şi Mare. Te apără şi El cât poate. Nu te poate însă apăra de trimişii diavolului pe pământ, care te înjunghie fără nici o remuşcare. Dacă pe ei nu-i pedepseşte de 2.000 de ani, de ce m-ar pedepsi pe mine Dumnezeu? Cu diavolul risc să am probleme, diavolul coborât printre noi. Chiar Pitagora ne-a spus acum 2.500 de ani: „Nu te teme de zei, teme-te de oameni“. Şi bine a zis.

***Omule drag,

Mult adevăr este în ceea ce spui, dar încă şi multă confuzie şi neştiinţă.

În primul rând, este adevărat că tu şi toţi cei care au „binele“ în suflet nu aveţi de ce să vă temeţi de Dumnezeu ca de oamenii care-ţi „bagă în inimă cuţitul de trei ori cât ai zice peşte“. Frica de Dumnezeu înseamnă cu totul şi cu totul altceva. Ea este începutul înţelepciunii şi aceasta se dobândeşte ca dar de la Dumnezeu dacă o cerem şi facem cele de cuviinţă ca s-o păstrăm şi s-o cultivăm.

Apoi, este adevărat că Dumnezeu nu pedepseşte aşa cum am face-o noi, dacă am fi în locul Lui. Şi este la fel de adevărat că acest lucru dă mult curaj celor care au „răul“ în inima lor şi, de multe ori, îi aruncă în deznădejde pe cei care aleg să facă „binele“. Şi acest lucru ar trebui să ne dea de gândit cu privire la sensul vieţii noastre pe pământ. Că doar Dumnezeu nu ne-a adus la existenţă, deşi ştia că vom cădea în neascultare, ca să ne pedepsească sau să ne lase să ne „facem de cap“ fără să ne pedepsească! Nu la pedeapsă s-a gândit şi se gândeşte Dumnezeu, ci la noi, la noi, toţi oamenii şi la fiecare în parte, şi la bucuria noastră de a fi cu El şi ca El.

El a făcut şi face mereu, şi mereu totul ca fiecare dintre noi să-L primească pe Fiul Său făcut Om şi pe Duhul Său cel Sfânt dăruit nouă în Biserică, şi aşa să primim puterea să ne facem, şi noi, fii în Fiul. Restul e ceea ce face omul care se leapădă, sau se îndepărtează, de Dumnezeu, momit de diavolul vrăjmaş, şi duce la durere şi scrâşnire a dinţilor.

Când descoperim asta, nu mai pierdem vremea temându-ne de oamenii care ne pot înjunghia, pentru că El e cu noi şi ne păzeşte sau îndură cu noi cele pe care le pătimim, şi prezenţa Lui simţită e mai dulce decât viaţa şi plăcerile ei trecătoare. Cu El, ce numeam înainte moarte nu e moarte, ci trecere la viaţa mai adevărată, pentru a aştepta împreună cu El şi cu sfinţii Lui învierea de obşte la Viaţa cea fără de sfârşit în bucuria şi desfătarea pentru care am fost creaţi de Dumnezeu.

Abia când ajunge omul să „guste şi să vadă că bun este Dumnezeu“ va descoperi ce este frica de Dumnezeu şi va învăţa înţelepciunea, care pentru înţelepciunea lumii acesteia este nebunie.

Până atunci, om drag, bine faci că te temi de vrăjmaşul diavol şi bine vei face dacă nu vei lupta de unul singur cu el, ci împreună cu Dumnezeu, şi cu sfinţii Lui, şi după rânduiala de două mii de ani a Sfintei Sale Biserici. Iată, Sfântul şi Marele Post te face ostaş de veghe la propria ta fericire de acum şi din veci. Învaţă să urăşti păcatul şi să-L iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele, aşa cum ne porunceşte El, refuzând să confunzi diavolul cu vreun om, oricât de „rău“ ar fi. Învaţă să urăşti păcatul şi să-i iubeşti pe păcătoşi, şi Domnul te va învăţa frica cea bună. Această frică e frica de a-L întrista pe Dumnezeu, frica de a nu-L cunoaşte aşa cum ni se descoperă El în Biserică, frica de a nu auzi de la El în ceasul Judecăţii: „pe tine nu te cunosc“!

Domnul să ne ajute, şi pe noi, şi toţi oamenii, să ne pregătim cu responsabilitate pentru ceasul acela şi, cu mila Lui, să intrăm în bucuria cea veşnică.

Cu dragoste în Domnul,

sursa Ziarul Lumina

02
sept.
14

Totul se dobândeşte prin rugăciune

169527input_file0103342_1“Totul se dobândeşte prin rugăciune, repeta Stareţul. Voi, acum, vă apropiaţi de prima treaptă, încă nu vă ridicaţi, ci doar vă apropiaţi. Trebuie să treceţi prin uşă şi prin nici un fel de efort nu se poate intra, dacă nu va fi milostivirea lui Dumnezeu.

De aceea trebuie să cerem în primul rând: «Uşa milostivirii deschide-mi mie, Doamne». Când vei fi supărat şi deznădăjduit să spui doar: «Doamne, cruţă-mă, mântuieşte-mă şi miluieşte pe robul Tău!». În orice timp vă veţi afla, orice aţi face: şedeţi, mergeţi sau lucraţi, spuneţi din toată inima: «Doamne, miluieşte!» Când vor fi dureri şi nu le veţi putea duce, atunci îndreptaţi-vă către Domnul, către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfântul Ierarh Nicolae, către sfântul al cărui nume îl purtaţi şi durerea se va uşura.”

În diferite nenorociri el sfătuia să spunem: “Doamne, cred că rabd ceea ce trebuie să primesc, ceea ce merit. Dar Tu, Doamne, după mila Ta, iartă-mă şi mă miluieşte, – şi să repeţi acestea până când vei simţi linişte în suflet”.

“Sunt oameni, observa Părintele Nectarie, care niciodată nu se adresează lui Dumnezeu, nu se roagă. Şi deodată se întâmplă să le vină în suflet melancolie, în minte zbucium şi în inimă mâhnire. Şi simte omul că, în această situaţie dezastruoasă, pe el nu îl ajută altul, nici nu îl ascultă şi nenorocirea nu i-o înţelege. Atunci omul se adresează lui Dumnezeu şi, suspinând, îi spune: «Doamne, miluieşte!», şi Domnul  îl ascultă; dar la început omul abia simte harul, iar mai apoi îl simte din ce în ce mai mult şi primeşte uşurare.”

Din Stareţul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia – Colecţia Cuvioşi stareţi de la Optina,  p. 57

02
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-02

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH
Evanghelia de la Marcu
(III, 13-21)
n vremea aceea S’a suit Iisus în munte şi a chemat la Sine pe câţi El Însuşi a voit; şi au venit la El. Şi a rânduit doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită să propovăduiască şi să aibă putere să vindece bolile şi să alunge demonii. Deci i-a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru; şi pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacob, şi le-a pus numele Boanerghes, adică Fiii Tunetului; şi pe Andrei şi pe Filip şi pe Bartolomeu şi pe Matei şi pe Toma şi pe Iacob al lui Alfeu şi pe Tadeu şi pe Simon Canaaneanul şi pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a şi vândut. Şi a venit în casă; şi iarăşi mulţimea s’a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Şi auzind ai Săi, au plecat ca să-L ia de-acolo cu de-a sila, că ziceau: „Nu e’n toate minţile“.
02
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-02

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. II Corinteni 8,

16-24; 9, 1-5

Fraţilor, mulţumire fie adusă lui Dumnezeu, Care a dat aceeaşi râvnă pentru voi în inima lui Tit. Căci, pe de o parte, a primit îndemnul nostru, iar pe de altă parte, făcându-se şi mai sârguitor, de bună voie a plecat către voi. Şi am trimis împreună cu el şi pe fratele a cărui laudă, întru Evanghelie, este în toate Bisericile; dar nu numai atât, ci este şi ales de către Biserici ca împreună-călător cu noi, la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului însuşi şi spre osârdia noastră. Prin aceasta ne ferim ca să nu ne defăimeze cineva, în această îmbelşugată strângere de daruri, de care ne îngrijim noi. Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor. Şi l-am trimis împreună cu ei şi pe fratele nostru, pe care l-am încercat în multe, de multe ori, ca fiind sârguitor, iar acum este şi mai sârguitor, prin multa încredere în voi. Astfel, dacă e vorba de Tit, el este însoţitorul meu şi împreună-lucrător la voi; dacă e vorba despre fraţii noştri, ei sunt apostoli ai Bisericilor, slavă a lui Hristos. Arătaţi deci către ei, în faţa Bisericilor, dovada dragostei voastre, ca şi a laudei noastre pentru voi.

Despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi îmi este de prisos să vă scriu, că ştiu bunăvoinţa voastră, cu care, pentru voi, mă laud către macedoneni; că Ahaia s-a pregătit din anul trecut, şi râvna voastră a însufleţit pe cei mai mulţi. Am trimis dar pe fraţi, ca lauda noastră pentru voi, în privinţa aceasta, să nu fie zadarnică, ci să fiţi gata, precum ziceam, ca nu cumva, când macedonenii vor veni împreună cu mine şi vă vor găsi nepregătiţi, să fim ruşinaţi noi, ca să nu zicem voi, în această laudă încrezătoare. Am socotit deci că este nevoie să îndemn pe fraţi să vină întâi la voi şi să pregătească darul vostru cel dinainte făgăduit, ca el să fie gata, aşa ca un dar, nu ca o faptă de zgârcenie.




Blog Stats

  • 323.714 hits
septembrie 2014
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte