Arhivă pentru 3 septembrie 2014

03
sept.
14

Bătrânul Simeon; singurul vieţuitor al monahismului românesc călugărit la vârsta de 100 de ani

pr.-SIMEON-01A străbate, la pas, potecile rătăcite prin Munţii Builei este dintru început nevoinţă. Drumul până în inima munţilor este foarte greu, mai ales pentru aceia mai puţin obişnuiţi cu suişul şi coborâşul printre stânci, unde rădăcinile proeminente ale fagilor îţi dau tot timpul senzaţia că trebuie să te agăţi de ele pentru a putea învinge povârnişul. După câteva ore de mers, am ajuns în gura de rai a Schitului Pătrunsa, acolo unde totul este pace şi linişte, într-o deplină şi fericită armonie. Călugării îşi vedeau fiecare de ascultările lor, iar cel mai vârstnic dintre ei, monahul Simeon, singurul bătrân călugărit după un secol de viaţă, ne-a primit în chilia sa, unde aveam să aflăm urcuşul spiritual al unui destin, care a culminat cu tunderea în monahism, la venerabila vârstă de 100 de ani.

S-a născut într-o familie de olteni din Vânju Mare

Ce poate fi mai frumos, decât să vieţuieşti în imediata apropiere a bisericii schitului! Chilia monahului este înconjurată de viaţă, în totala accepţiune a cuvântului. Pe acolo trec şi sentorc toţi cei care trudesc în ascultare, nimeni nu se lasă furat de tumultul treburilor şi nimeni nu uită să ceară blagoslovenie bătrânului. Când am ajuns, acesta era în faţa chiliei, cu privirea spre turla bisericii şi cu mâinile împreunate, în semn de-nchinăciune. Neam apropiat cu sfială ca nu cumva să-l tulburăm din rugăciune, dar el a surâs întrebător, ca şi când se minuna de faptul că ne-am încumetat să înfruntăm Munţii Builei şi, ca o recompensă pentru faptul că am învins muntele, ne-a invitat în chilia sa. În încăperea aceea modestă, aveam să desluşesc o pace adâncă, mângâiată de o rază de lumină care se strecura printr- un ochi de geam aburit. Îmi rostuiam cu grijă fiecare gând, încercând să-mi ascund emoţia de a lua cuvânt de învăţătură de la un astfel de om. Bătrânul Simeon a început să-mi relateze momente de viaţă, care începeau acum aproape 100 de ani, undeva în Mehedinţi, la Vânju Mare. Mi-a vorbit despre familia din care plecase şi a cărei longevitate o moşteneşte. Părinţii săi au fost oameni simpli, care se îndeletniceau cu munca pământului, dar au avut grijă să-şi crească toţi cei şase copii în spiritul credinţei creştine şi al dragostei pentru muncă. Toţi fraţii au fost atraşi de învăţătură, doi dintre ei ajungând chiar profesori universitari.

Asceza şi rugăciunea au şters toată grija cea lumească

Cu mare bucurie l-am ascultat, încercând să delimitez contrastul între vocea- i extrem de penetrantă şi zâmbetul, care nu-i dispărea nici o clipă. Vorbele simple ale acestui oltean neaoş erau fascinante, de o sinceritate debordantă. Despre anii pe care i-a trăit în lume avea multe poveşti interesante, unele mai blânde, altele mai dure, după cum au fost vremurile. Monahul Simeon nu era un înţelept, ci mai degrabă înţelepţit. După un secol de viaţă, bătrânul nu se sfia să ne povestească despre bunele şi relele pe care le-a trăit în lume şi nu încerca să ascundă faptul că la vremea aceea a făcut de toate, trecând prin toate păcatele şi nimicniciile vieţii. Pe Dumnezeu a început să Îl cunoască destul de târziu şi se căieşte sincer pentru anii în care s-a dedulcit cu patimile şi plăcerile vieţii, dar după toate astea, a încercat să tragă linie şi să se cerceteze în profunzimea fiinţei sale rătăcite. Văzând cât de sărac sufleteşte se găsea, a hotărât atunci să plece în căutarea lui Dumnezeu. N-a fost deloc uşor drumul spre mântuire, iar căile cercetate o viaţă au dus toate în acelaşi loc al rugăciunii. Fratele Victor, căci acesta era numele lui de mirean, nu-şi aminteşte să-l fi durut vreodată ceva şi nici medicamente nu a luat niciodată. A trăit cumpătat,carne a mâncat doar în copilărie, iar fiertura de legume şi ceaiurile de plante i-au dat întotdeauna sentimentul de saţietate. Secretul sănătăţii sale are o temelie fondată pe post şi rugăciune.

Frăsinei, primul popas spre mântuire

A venit o vreme, după ce viaţa i-a desluşit suişuri şi nebănuite coborâşuri, când fratele Victor a privit neputincios spre cer, rugându-se la Puterile Cereşti să-i arate calea spre locul în care săşi poată plânge păcatele. Aşa a ajuns în obştea de la Frăsinei, unde a rămas zeci de ani ca frate de mănăstire. Întrebându- l de ce nu s-a călugărit atâta amar de vreme, m-a privit fix şi, renunţând la zâmbetul de până atunci, mi-a mărturisit că încă din tinereţe făcuse un jurământ cu sine însuşi, acela de a se călugări doar la vârsta la care ispitele vor fi din ce în ce mai puţine şi când calea spre mântuire îi va fi pe deplin cunoscută. Încercările însă au fost nenumărate şi cu cât se apropia mai mult de Dumnezeu, cu atât necuratul îl ispitea mai tare. A făcut ascultare la grajduri, la grădină, la muncile forestiere şi la tot ceea ce implica viaţa de frate de mănăstire la Frăsinei. Viaţa monahală i-a desluşit cele mai întortocheate căi spre cele sfinte, dobândind în felul acesta o trăire monastică aparte. Odată ajuns aici, s-a rupt definitiv de viaţa pe care o trăise în lume, lăsând în urmă dulceaţa înşelătoare a vieţii, pe care a înlocuit-o pentru totdeauna cu asceza şi rugăciunea.

A primit jugul monastic la un secol de viaţă

Acum vreo doisprezece ani, Dumnezeu şi Maica Domnului au rânduit ca fratele Victor să mai urce o treaptă a căii spre mântuire şi, după ce a trăit o vreme prin pădurile din Munţii Builei, a urmat cărăruia care se opreşte la Schitul Pătrunsa şi a rămas aici pentru totdeauna. Iată că după zeci de ani de căutări şi incertitudini, a ales săşi trăiască ultimii ani din viaţă în sihăstria Pătrunsa. Mi-a povestit cât de fericit era în obşte şi cât de mult îi datora părintelui Varsanufie Gherghel, stareţul mănăstirii, care, pe lângă faptul că l-a primit în familia monahală a schitului, l-a ajutat să îmbrace haina curată a călugăriei. Nu e zgârcit la vorbă monahul Simeon, dar când vine vorba despre ziua în care a devenit călugăr, bătrânul se pierde cu firea, ridicându-şi privirea spre cer. I-am respectat tăcerea, încercând să păstrez doar ceea ce clipa lăsa să se cearnă printre nemărturisite trăiri: “Nu m-a lăsat Bunul Dumnezeu, când am împlinit 100 de ani, m-am călugărit. Vedeţi dumneavoastră, există pentru fiecare o vârstă a minţii, la care se trezeşte în noi credinţa de creştini”, mi-a spus bătrânul, cu privirea înălţată spre cer, în semn de binecuvânt. Iar astăzi, el însuşi ne priveşte din ceruri, acolo unde a trecut la Domnul, la venerabila vârstă de 101 ani.

Mariana Borloveanu,

Revista Lumea credintei nr. 9 (134), septembrie 2014

 

03
sept.
14

Menirea îngerului păzitor

Menirea îngerului păzitor este de a-l păzi pe credincios în chip nevăzut de ispitele diavolului, de căderi în tot felul de păcate, de a-l călăuzi pe calea Bisericii, a pocăinţei şi a rugăciunii; de a-l mângâia în necazurile vieţii şi de a-l îndemna prin gând la toată fapta bună.

 – Care este menirea îngerului păzitor în viaţa credinciosului şi cum îl ajută la mântuire?

– Menirea îngerului păzitor este de a-l păzi pe credincios în chip nevăzut de ispitele diavolului, de căderi în tot felul de păcate, de a-l călăuzi pe calea Bisericii, a pocăinţei şi a rugăciunii; de a-l mângâia în necazurile vieţii şi de a-l îndemna prin gând la toată fapta bună. Îngerul păzitor este dat de Dumnezeu omului spre păzirea trupului şi a sufletului său. El niciodată nu doarme, după cuvântul psalmistului: Nici să dormiteze cel ce te păzeşte (Ps. 120, 3).

Îngerul păzitor apără sufletul cel încredinţat lui în toată vremea de ispită, dacă are credinţă şi frică de Dumnezeu, după spusa aceluiaşi împărat şi prooroc: Tăbără-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de dânsul (Ps. 33, 9). Îngerul păzitor slujeşte la mântuirea omului (Evrei 1,14). Îngerul păzitor scapă pe om în vreme de primejdie (Fapte 5, 19; 12, 7-8; 12, 15; 9, 11). Îngerul păzitor este duh slujitor al lui Dumnezeu spre păzirea oamenilor (Ps. 102, 21; 103, 5; Luca 16, 22; Evrei 1, 7). Mântuitorul ne porunceşte să nu dispreţuim pe copii, că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu (Matei 18, 10).

Ne vorbește Părintele Cleopa 5, Ediţia a II-a îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 69

03
sept.
14

Minunile: inchipuiri sau realitati?

Minunile: inchipuiri sau realitati?Minunile sunt evenimente supranaturale. Desi se petrec in lumea noastra, ele nu pot fi explicate. Prin minuni Dumnezeu ofera naturii create privilegii iesite din comun. Dumnezeu poate face acest lucru pentru ca este Creatorul ei. Intervine in creatie in chip minunat nu pentru a Se lauda cu puterile Lui, ci pentru a schimba viata cuiva in bine. De exemplu, nu daruieste vindecare de o anumita boala unei persoane doar pentru a-i prelungi viata cu cativa ani. Ci pentru a o ridica pe ea sau pe cei apropiati ei din nesimtirea duhovniceasca.

Minunile ajuta intr-o oarecare masura la mantuire, dar nu sunt absolut necesare ei. Daca ar fi fost asa, atunci Mantuitorul i-ar fi trimis pe Apostoli sa faca minuni, nu sa propovaduiasca Evanghelia Sa. E adevarat ca atunci cand credinta slabeste sau ajunge necredinta, Dumnezeu lucreaza in chip minunat pentru a avea parte de adevarata credinta. Din acest motiv Hristos merge pe apa ca pe uscat in fata Apostolilor, ca ei sa inteleaga inca o data cine era El. (Apostolii „nu pricepusera minunea cu inmultirea painilor pentru ca inima lor era impietrita”) Marcu VI, 52.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca cei necredinciosi au nevoie de minuni, nu cei credinciosi. Iar Dumnezeu stie cand trebuie si cu cine trebuie sa se petreaca o minune. Marturisesc ca multa vreme m-am intrebat de ce nu-i cheama Dumnezeu pe cei necredinciosi la El asa cum a chemat-o pe Maria Egipteanca. Raspunsul pe care mi l-am dat a fost ca Dumnezeu ar putea chema si astazi alte persoane in acest chip, dar cati din cei chemati ar raspunde asa cum a facut-o Maria Egipteanca?

Crestinii nu cauta minunile pentru a ajunge la Dumnezeu. Dimpotriva, credinta in El le aduce nenumarate minuni. Dar asa cum Apostolii au uitat de dumnezeirea Sa, desi au avut parte de nenumarate minuni, la fel si noi, orbiti de preocuparile noastre desarte, ajungem sa nu-L mai vedem si nici sa-L simtim. Il uitam. Dar cand vine asupra noastra o suferinta sau o incercare, sa nu cadem in deznadejde, ci sa strigam asemeni lui Petru: „Doamne, scapa-ma!” (Mt. 14, 30).

Sigur ca sunt persoane pentru care minunile sunt doar inchipuiri ale unor oameni. Si nu le accepta pentru ca le lipseste credinta care e „o vedere mai presus de minte”, „vedere mai presus de intelegere”, dupa cum marturiseste Sfantul Grigorie Palama. Acestora nu trebuie sa le aducem argumente rationale pentru ca niciodata cunoasterea rationala nu va putea inlocui credinta si tot timpul sa avem convingerea ca a spune ceva despre Dumnezeu si a te intalni cu El nu e acelasi lucru.

03
sept.
14

Eu mă rog ca să mă vadă Maica Domnului, iar nu să o văd eu…

maica domnuluiAşa cum plângea Maica Domnului pen­tru Fiul ei, atunci când era pe Cruce, tot astfel plânge şi acum pentru fiecare creştin care crede în Dumnezeu. Odată, pe când mă rugam, am urcat la înălţime, sus la Tronul lui Dumnezeu, şi ceream ajutor…

Aceasta s-a petrecut cu câţiva ani în urmă, atunci când am orbit din pricina diabetu­lui. Deodată am văzut o Femeie, ce purta un acoperământ pe cap şi care s-a apropiat de mine privindu-mă. Şi în timp ce mă privea, lăcrima. Şi cu cât lăcrima mai mult, cu atât lacrimile ei străfulgerau mai tare. Privea la piciorul meu cel sănătos şi lă­crima… îmi amintesc şi acum acele lacrimi. Acele lacrimi au căzut în inima mea. Să nu le scoţi din inima mea! Am simţit multă bucurie şi mult curaj am primit când am văzut acele lacrimi, deşi eram orb.

Altădată am văzut o lumină nesfârşită. Văzând acea lumină, ce urca de la pământ la cer, am fost cuprins de dor dumnezeiesc şi am început să spun cu toată inima mea: «Sfinte Dumnezeule… Sfinte Dumnezeu­le…» Sufletul meu se înălţa duhovniceşte. Dacă omul întâlneşte Lumina, se topeşte, precum se topeşte sarea fină în apă.

Atunci când vine Lumina… Ca un vul­can… Şase, şapte ani după aceea, când îmi aminteam aceasta lăcrimam şi strigam: «Sfinte Dumnezeule!…»

Acestea nu se spun… Eu mă rog ca să mă vadă Maica Domnului, iar nu să o văd eu… Maica Domnului… harul ei se află pe pământ. Să dobândim virtuţile. Sfinţii sunt aici şi se luptă ca să ne izbăvească.

Aşa cum plânge Maica Domnului pentru Hristos Cel fără de păcat, tot astfel plânge şi pentru fiecare creştin. Plânge, dar nu o vedem. A o vedea nu este al nostru. Este «dar de sus».

Unul prin rugăciune dobândeşte cunoaş­terea de Dumnezeu, altul este fierăstruit pentru credinţă. Să nu ne pierdem credinţa. Nu numai să citeşti, dar să şi pui în practică, şi atunci te va durea pentru Evanghelie.

Cea mai mare dovadă a vieţii de din­colo este Maica Domnului, care se roagă cu lacrimi Fiului ei, aşa cum se ruga înaintea Crucii.

Din Anastasie Malamas, Ca aurul în topitoare, ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 65-66

03
sept.
14

Fa ce zice popa, nu ce face popa

Fa ce zice popa, nu ce face popa Nu cred sa existe o expresie mai jignitoare la adresa unui preot decat aceasta. Din acest motiv, mi se pare ca o mare parte dintre compatriotii nostri, chiar co-religionarii nostri (ortodocsi nu i-as putea numi), nu se sfiesc sa jigneasca preotul, sau chiar toti preotii si preotia in general, aceasta ducand evident spre blasfemie (caci preotia este lucrarea efectiva a lui Hristos).

Acestea fiind spuse, nu este mai putin adevarat ca existenta acestei expresii si folosirea ei in popor atat de des marturiseste totusi ceva si despre starea duhovniceasca atat a noastra, a laicilor, cat si a preotilor.

Nu exista separatie in decaderea noastra duhovniceasca; spunea Sfantul Siluan, intrebat fiind de ce nu mai avem duhovnici buni: pentru ca nu mai avem ucenici buni. Perspectiva este rasturnata, si pe buna dreptate. Fiecare este dator sa se mantuiasca, nu trebuie sa astepte mantuirea sa-i cada in brate, ci trebuie sa lupte pentru ea, chiar daca Mantuitorul o ofera in dar.

Ca si constructie, expresia este evident o parafraza la vorbele Mantuitorului, care zice: „Carturarii si fariseii au sezut in scaunul lui Moise; deci toate cate va vor zice voua, faceti-le si paziti-le; dar dupa faptele lor nu faceti, ca ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 2-3). Echivalarea preotilor cu fariseii este, evident, fariseica in sine, caci cel care o face se gaseste judecat dupa alt cuvant al Mantuitorului, care ii blama pe farisei pentru faptul ca vedeau paiul din ochiul fratelui ignorand barna din propriul ochi. Dar este in aceasta echivalare o samanta de adevar. Indraznesc sa spun chiar ca este inevitabila, si am sa incerc sa ma explic.

Motivul pentru care Sfantul Ioan Gura de Aur (unul dintre cei mai mari sfinti si poate cel mai mare orator al Bisericii) a fugit de preotie, este faptul ca s-a speriat de maretia acesteia, de dimensiunea infricosatoare a responsabilitatii si, in ultima analiza, de imposibilitatea omului de a se ridica la cerintele ei. Pentru ca, asa cum Pr. Steinhardt arata ca este imposibil sa ne iubim vrajmasii dar suntem pierduti daca nu o facem, la fel, si in cazul preotiei, este imposibil sa te ridici la cerintele ei, dar preotul este pierdut daca nu reuseste. Acest paradox este lamurit tot de Mantuitorul, cand spune ca „ceea ce e cu neputinta la oameni, e cu putinta la Dumnezeu”. In consecinta, „dai vointa, iei putere”.

Aici este si cheia problemei. Spre diferenta de Sfantul Ioan Gura de Aur, care a vazut cu ochii duhovnicesti dimensiunea reala a preotiei, o parte din cler si o si mai mare parte din credinciosi nu o vad. Pentru acestia preotia nu este decat o meserie ca oricare alta, iar in unele cazuri – mai rau – un fel de stapanire, ca si cum harul s-ar manifesta tiranic. Acesti preoti – cati si care or fi, Dumnezeu stie – sufera de un fel de materialism cu chip ecleziologic. Aceasta stare ii impiedica sa mai „dea vointa” spre desavarsirea lucrarii lor, si raman inchistati intr-o rutina bisericeasca potrivita mai degraba in alte domenii muncitoresti, si nu in Biserica lui Hristos (chiar daca aceasta este numita uneori „ogor duhovnicesc”).

Nu are deci rost sa ne ferim de adevar. Starea noastra duhovniceasca este jalnica. Dar nici nu putem judeca mai departe de propria persoana. Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, in mod real. In el suntem laolalta – episcopi, preoti, diaconi, monahi, mireni, unii sfinti iar majoritatea pacatosi – un singur organism. De aceea, daca nu simtim scadererile unui preot ca pe o tragedie a Bisericii – Maicii noastre -, daca nu simtim mila pentru el, care este fratele nostru, inseamna ca, de fapt, suntem un trup sfasiat. Nu suntem uniti de Hristos. Ajunsi aici, ajunsi sa realizam acest fapt dramatic, avem posibilitatea, in sfarsit, sa vedem barna din ochii nostri. Iar barna aceasta este: nu traim in Hristos, nu respiram Duhul Sfant, nu vedem Biserica si lumea asa cum o vede Dumnezeu. Si atunci, oare nu sunt acestea problemele noastre reale? Daca realizam aceasta, ne mai pasa de pacatele unui preot sau altul? Daca realizam aceasta, ne mai intereaza ca cel care ne ofera impartasirea cu Hristos a facut sau nu vreun pacat de care vorbeste lumea? Daca realizam aceasta, nu realizam oare de asemenea ca judecand faptele preotului ne facem un rau mai mare noua, intrucat dam apa la moara propriei despartiri de Hristos?

La fel, si din perspectiva preotului. Daca preotul nu intelege faptul ca este un exemplu moral – sau principalul exemplu moral – din viata credinciosilor sai, nici el nu are dreptul sa-i judece, desi Hristos i-a dat aceasta putere. Caci si preotilor li se aplica cuvintele infricosatoare pe care Sfantul Apostol Pavel le adresa iudeilor fatarnici: „Deci tu, cel care inveti pe altul, pe tine insuti nu te inveti? Tu cel care propovaduiesti: Sa nu furi – si tu furi? Tu, cel care zici: Sa nu savarsesti adulter, savarsesti adulter? Tu cel care urasti idolii, furi cele sfinte? Tu, care te lauzi cu legea, Il necinstesti pe Dumnezeu, prin calcarea legii? «Caci numele lui Dumnezeu, din pricina voastra, este hulit intre neamuri», precum este scris” (Romani 2, 21-24).

As indrazni sa zic, in concluzie, ca ce trebuie sa ne preocupe nu este sa infieram folosirea acestei expresii, ci sa combatem realitatea ei, in ce ne priveste. Preotii sa se sfinteasca, iar credinciosii sa nu uite cuvintele Sfantului Apostol Petru catre ei: „voi sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu” (1 Petru 2, 9) si sa nu se comporte ca si cum nu le-ar fi auzit.

03
sept.
14

Pentru cei care merg și la Biserica Ortodoxă și la alte confesiuni

Parintele-Arsenie-PapaciocCe puteți spune despre cei care merg și la Biserica Ortodoxă și la alte confesiuni?

– Nu este permis. Adică te duci la mai multe adevăruri de credințã? Există un singur adevăr de credință: adevărul ortodox! Crezul! Și dacă ești ortodox, respecți Ortodoxia. Dacă nu, cazi în erezie și tu.

Dar dacă există un imbold interior de a căuta și într-o parte și în alta?

– Acum, cazuri de astea sunt chiar mai multe. Să cerceteze. Dar nu pentru ortodocși. Dacă ești ortodox, intră în bisericile ortodoxe. Ce nu ți-a dat Biserica Ortodoxă? Ce lipsuri ai găsit la ea de te-ai dus și dincolo? Acolo unde nu cred în Maica Domnului, unde nu-și fac cruce!… Domnilor, s-au făcut Sinoade; Sinoade ecumenice și Sinoade locale și apostolice. Și au condamnat cu anatematizãri pentru un singur motiv de credință, de adevăr de credință – cum au fost Sinoadele de la cel de la Niceea, la anul 325, până la anul 787. Și pentru un singur lucru, dacă nu credeau în Maica Domnului că e Născătoare de Dumnezeu, Biserica i-a dat anatemei.

Deci s-au stabilit aceste dogme precise. Ori, s-au făcut aceste Sinoade ecumenice și o mulțime de alte Sinoade locale. Și atunci ce lipsuri a găsit cineva în Ortodoxie, de se duce și în altă parte? Atunci nu e ortodox! Și noi nu stăm de vorbã, nu facem catehizări aici. E o greșeală! Să se țină de Biserica Ortodoxă! Să vină harul lui Dumnezeu peste el. Că vine, domnilor, vine!… Dumnezeu e bogat! Ne așteaptă!… Ne așteaptă să cerem. Dar să-L recunoaștem pe El, că El este Cel Ce este!

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 96-97

03
sept.
14

Lasă-ți boala în voia lui Dumnezeu!

IMG_upCu ocazia altei întâlniri, m-a ajutat să-i pricep vorbele în felul următor:

-Știi ce să faci când ești bolnav? Să te rogi Domnului să-ți ierte păcatele. Iar Domnul, pentru că L-ai rugat cu durere și cu smerenie, îți va ierta păcatele și-ți va tămădui și trupul. Dar bagă de seamă să nu spui ,,Doamne, iartă-mi păcatele!” pe de o parte, iar, pe de alta, să ai în minte vindecarea trupească, pentru că o astfel de rugăciune nu va avea nici un efect.

Când te rogi, dă uitării boala trupească și primește-o ca pe un canon de ispășire a păcatelor tale. Și nu te neliniști deloc, lasă totul în voia lui Dumnezeu.

Cu aceste cuvinte, Părintele mă ajuta să înțeleg că boala mea trupească era cauzată de boala sufletului, adică de păcatele mele, și cu rugăciunea pentru iertarea păcatelor, făcută cu smerenie, va aduce sufletului tămăduire și, în timp, atunci când va crede Domnul de cuviință, va vindeca și trupul.

Mi-a atras, însă, atenția că, dacă voi amesteca în rugăciune și gândul la vindecarea trupească, atunci rugăciunea trupească nu va da nici un rod. Acea rugăciune în care bolnavul folosește iertarea păcatelor drept pretext al bucuriei de a se vindeca trupește e o rugăciune ineficientă, și aceasta din cauză că bolnavul nu s-a rugat dezinteresat.

Bătrânul afirma că Hristos, răspunzând rugăciunii smerite a bolnavului pentru iertarea păcatelor, precum și credinței lui lipsite de gânduri ascunse, la început, în marea Sa milostivire, împlinește ce e mai greu, iar, apoi, la timpul potrivit și știut numai de El, împlinește și ce e mai ușor.

Adică tămăduiește, mai întăi, rădăcina – boala sufletului, păcatul – iar, mai apoi, ramurile – boala trupului.

Din Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău

03
sept.
14

Cât de frumos este să ierți!

iertaȘi cât de frumos este să ierți! Sufletul devine atât de ușor și liniștit! După ce a iertat, omul cearcă o așa umilință, încât e gata să îmbrățișeze lumea întreagă, să-i iubească pe toți oamenii și să ierte toate. Și măcar nici nu este atât de greu să ierți. Pentru aceasta se cere doar puțină bărbăție a sufletului și milostivire a inimii. Taie-ți mândria și vei ierta cu ușurință aproapelui tău! Nimicește-ți ura, acest vrăjmaș al sufletului tău, și îți vei face din potrivnic prieten. De vei birui astfel vrăjmașul din tine, îl vei dezarma pe vrăjmașul cel din afară.

Nu ți se cere să-i dai nimic celui cu care te-ai certat, numai să-l ierți din inimă. Și, pentru o astfel de iertare, Dumnezeu nu numai că-ți va ierta mulțimea păcatelor, ci îți va dărui pe deasupra și comoara cea neprețuită – Împărăția Cerurilor, veșnica bucurie în Rai!

Fericit cel ce grabnic izgonește ura din inima sa! El nu-și otrăvește aici nervii și sus, în ceruri, va fi veșnic printre îngeri. Știind acestea, fie ca și noi, iubiții mei, să fim pregătiți ca întotdeauna să ne împăcăm cu dușmanii noștri. Să nu ne îndreptățim că celălalt nu vrea să se împace cu noi, căci dacă el nu vrea să ne ierte, ce ne împiedică pe noi să îl iertăm? Dacă el se sinucide sufletește prin vrajbă, este, oare, chibzuit ca și noi să ne pricinuim aceeași nenorocire?

Din Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, p. 146-147

03
sept.
14

Minunea icoanei Maicii Domnului din Rodos – candela care s-a legănat fără oprire (video)

02Miercuri, 20 august 2014, crestinii ortodocsi care se aflau in Sfanta Biserica a Maicii Domnului Katholiki in Kremasti, insula Rhodos vorbeau despre un miracol la care au luat parte cu totii.

Mai exact si din ceea ce se stie pana acum, o femeie inalta imbracata in uniforma neagra a unui angajat al unei firme de securitate a intrat in biserica miercuri noapte [?! – n.n.]. Ea a mers la candela principala care atarna in fata icoanei Maicii Domnului si a miscat-o, apoi a iesit din biserica si a disparut fara sa fie observata de cei prezenti.

Cand au aflat de acest lucru, toti cei din zona au mers ca sa vada cumcandela se legana in continuu, fara oprire. Trebuie sa mentionam ca in biserica nu era nici un vant si nici o alta explicatia naturala nu a putut fi gasita. De obicei, daca o candela de veghe este miscata sa se balanseze, ea se opreste complet in cateva minute. De asemenea, in partea stanga a icoanei Maicii Domnului a aparut o silueta de femeie care statea nemiscata. Acest lucru s-a intamplat imediat dupa ce o fetita s-a inchinat la icoana.

Apoi s-au tras clopotele bisericii de bucurie si au inceput sa vina tot mai multi oameni sa vada minunea care se intampla.

In primul filmulet de mai [sus], camera a filmat icoana dupa doua ore de la incident, iar candela inca se misca.

Mitropolitul Chiril de Rhodos a venit sa observe fenomenul la ora 22.30 in acea noapte si a putut vedea cum candela continua sa se balanseze, iar dupa ce s-a oprit putin a continuat sa se miste in acelasi ritm constant lent.

Potrivit Preasfintiei Sale Mitropolitului Chiril de Rhodos, acum aproximativ o luna un eveniment similar a avut loc intr-o biserica din Lindos, unde un lichid de culoare rosie ca sangele a aparut pe icoana Maicii Domnului, iar in cimitirul din Lindos s-a intamplat o minune la fel ca cea prezentata.

Inalt Prea Sfintitul a spus ca “Maica Domnului isi manifesta prezenta, facand-o vizibila. Rugaciunile si dorintele credinciosilor sunt auzite“. El a tinut sa mentioneze ca prezenta Maicii Domnului nu inseamna ca ceva rau se va intampla in curand, ci mai degraba Ea ne arata ca este prezenta. Acesta a fost un raspuns la multiplele speculatii legate de faptul ca asemenea minuni au avut loc si inainte de Primul Razboi Mondial si respectiv Al Doilea Razboi Mondial.

Sambata, 23 august 2014, biserica si-a sarbatorit hramul (Odovania Adormirii Maicii Domnului) cu o procesiune prin imprejurimi iar credinciosii inca erau coplesiti de minunea care s-a intamplat.

 

03
sept.
14

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii

Despre Forţa vindecătoare a rugăciuniiDr. PAVEL CHIRILĂ – „Numai Dumnezeu poate vindeca orice suferinţă şi orice boală”

– D-le doctor, sunteţi cunoscut ca un medic pen­tru care profesia nu poate fi despărţită de cre­dinţă. V-aţi confruntat vreodată cu cazuri de vinde­care provocată prin rugăciuni?

– De-a lungul carierei mele de medic, am constatat multe cazuri de vindecări prin rugăciune. Mi-amintesc acum de o toxicomană, un copil cu epilepsie şi o tâ­nă­ră cu septicemie. Acel copil cu epi­lep­sie făcea zilnic 30-40 de crize mi­nore. După prima împărtăşanie, ca prin mi­nune, crizele i-au scăzut la trei pe zi… E sigur că pe acei oameni i-a vindecat credinţa în Dumnezeu şi ru­gă­ciunea, întrucât acele cazuri evo­luau de multă vreme, fără vin­de­care, în ciuda trata­men­telor cla­sice apli­cate. S-au însă­nătoşit în clipa când au început să fie făcute rugăciuni pentru ei sau când ei înşişi s-au întors spre Biserică.
„Mecanismului” vindecării nu-i tre­buie asociat ceva misterios. Nu! Me­canismul vindecării prin rugă­ciu­ne e simplu: apelăm la Creator, Cel care a făcut Cerul şi Pă­mântul şi pe Om, ca pe o încununare a Crea­ţiei. Numai El poate vindeca orice boală şi orice su­ferinţă. Sigur, se pune problema unor etape ale vin­decării prin rugă­ciune: 1. Pocăinţa – cu care omul trebuie să înceapă; 2. Asu­ma­rea bolii, a sufe­rin­ţei – ca o ispăşire a păcatelor proprii; 3. Mulţumirea – în rugăciunile sale, omul tre­buie ca, după ce s-a pocăit şi şi-a asumat boala, să-i mulţumească lui Dumnezeu-Creatorul, pentru tot: că există, că a cunoscut lumea şi pentru tot ce a primit în viaţă… Abia după aceea ur­mează rugăciunea fierbinte pentru iertarea pă­ca­telor şi rugăciunea pentru vinde­care. Nu trebuie nicio­dată uitat ca-n finalul unei rugă­ciuni să-i dăm slavă lui Dum­nezeu.

„Trupul este degradabil până la moar­­te. Sufletul este perfectibil până la mântuire”

– Rugăciunea adevărată, care sperăm să fie pri­mită de Dumnezeu, are un anumit protocol? Există o anume structură a ei?

– Am avut o pacientă – medic – cu can­cer la sân. Era speriată, pentru că ştia ce o aşteaptă. Mi-a spus c-a citit un studiu recent, privind efectele benefice ale rugăciunii, dar nu ştia cum să se roage. Am trimis-o la un preot şi el i-a spus foarte simplu: „Cheamă nu­me­le lui Dumne­zeu şi zi din toată inima ta: «Doamne, nu mă lăsa, ajută-mă, vindecă-mă, miluieşte-mă, ca să pot să slăvesc numele Tău, până la sfârşitul vieţii mele»”. În afară de rugăciunea spon­tană, cum a fost cea de mai înainte, există şi rugăciuni rânduite de Bi­se­rică: dez­legări, rugă­ciuni pentru diferite suferinţe, ru­găciu­nile Sfân­tului Va­sile cel Mare, Molif­tele Sfân­tului Va­sile cel Mare, rugă­ciu­nile Sfântului Maslu.
Noţiunea de sănătate şi de boa­lă trebuie să ex­pri­me le­gătura in­di­solu­bilă dintre trup şi suflet, atât din punct de vedere al suferinţei, cât şi din punct de vede­­re al vin­de­­cării. Trupul este degradabil până la moar­­­­­­te. Sufletul este per­fectibil până la mântuire. Pen­­tru acest adevăr omul trebuie să se roa­ge până la moar­te, chiar dacă sufe­rinţa lui trupeas­că nu se amelio­rează şi tre­buie să şi-o poarte toată viaţa. Pentru suflet este dator să se roage, pentru că sufletul su­feră împreu­nă cu tru­pul, dar sufle­tul are şansa mântuirii, a vieţii veş­ni­ce şi de-aceea nu trebuie pără­sit nicio­dată.

„Rugaţi-vă neîncetat!”

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii

Dr. PAVEL CHIRILĂ

– Pe vremea când conduceaţi aşe­ză­mântul medical „Christiana”, aţi ridicat şi o capelă în mijlocul spita­lului. Care era rostul ei?

– Am gândit ca în acel aşezământ să li se întoc­meas­că bolnavilor o foaie de ob­­ser­vaţie clinică – fă­cută de me­dic – şi o foaie de observaţie, întocmită de preot. Voiam să corelăm suferinţa medi­cală, bio­logi­că, cu suferinţa spi­ri­tuală a bolnavului. Bolnavii, în schimb, au primit în mod diferit acest gest al nostru de a des­chide în spital o ca­pelă. Am avut bolnavi care-şi cereau internarea acolo, pen­tru că exista o capelă şi o asistenţă spirituală sus­ţi­nută, dar am avut şi bolnavi care au refuzat categoric să intre în capelă în primele zile de spitalizare, au refuzat asis­tenţa preotului. Important e că majoritatea au plecat din spital întorşi spre Dum­ne­zeu şi con­vertiţi, în cele din urmă.

– Domnule doctor, aţi tipărit în 1992 – alături de părintele Mihai Valica – o carte de excepţie: „Me­di­taţie la medicina bibli­că”. Ce v-a determinat să scrieţi o carte ală­turi de un preot?

– Studiul pentru această carte fusese înce­put în ur­mă cu mulţi ani, în perioada regi­mu­lui ateu când – din experienţa mea cu bolnavii – am văzut că foarte pu­ţini erau aceia care-L chemau pe Dum­nezeu la pa­tul lor de suferinţă. N-o făceau nici chiar atunci când erau pe moarte. Şi această depărtare a bolnavului de Dum­ne­zeu m-a impresionat foarte mult şi atunci m-am gândit să caut în Sfânta Scriptură pro­ble­me me­dicale, pe care le-am scos la lumi­nă, ca să arăt oame­nilor ce important este să cerceteze Sfân­ta Scriptură pe patul de sufe­rinţă…
De aceea ar fi bine să ne aducem aminte de cu­vin­tele Apostolului Pavel, care a spus: „Rugaţi-vă ne­în­­ce­tat!”. Şi dacă el a zis să facem asta, când suntem să­nă­toşi, cu atât mai mult s-o facem când suntem bol­navi!

– D-le doctor, aţi înfiinţat lângă Bucu­reşti, în oraşul Voluntari, Centrul de în­grijiri paliative „Sf. Irina”, care se ocupă cu asis­ta­rea medicală şi spirituală a bolnavilor de cancer în fază terminală, iar în prezent, repetaţi a­ceastă ini­ţiativă şi în Banat, pe Valea Nerei, unde se ridică un nou centru de re­cuperare oncologică. Cum se aso­ciază credinţa şi ru­găciunea în actul me­dical?

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii

 – Conceptul de fericire creştină are o bază antro­pologică. Pentru omul credincios, care crede cu tărie că este o fiinţă creată şi că Dumnezeu este Creatorul lui, este absolut firesc să îl roage pe Creator să-l vin­dece atunci când are o suferinţă oarecare. De pildă, Pă­rintele Paisie Aghioritul spunea aşa: „Dumnezeu îmi va dărui ceea ce-I cer, dacă eu însumi sunt dăruit Lui”. Savanţii şi-au pus problema, mai ales în ultimul secol, cum pot proba ştiinţific efectul rugăciunii. Aşa au apărut în SUA două studii care au fost făcute în cli­nici universitare de vârf, în secţii de asis­tare a bolna­­vilor coronarieni. Oamenii de ştiinţă au făcut o cer­ce­tare „dublu-orb”, în care au testat două lo­turi de bol­navi. Asupra unuia s-au făcut rugăciuni susţinute, iar celălalt nu a fost inclus în programul de ru­găciune. Du­pă câteva luni, au fost cercetate evolu­ţiile acestor bol­navi, complicaţiile apărute, mortali­ta­tea, tulbură­rile de ritm cardiac, insuficienţele cardia­ce, recidivele de infarct, intervenţiile chirurgicale pe cord etc. Toate aceste observaţii au fost contorizate şi, când s-au ana­lizat rezultatele, s-a constatat că lotul de bolnavi asu­pra căruia se făcuseră rugăciuni a evo­luat mult mai bine. După o vreme, studiul s-a re­luat în altă parte a A­mericii şi s-a ajuns exact la ace­leaşi re­zul­tate. Deci, există şi o dovadă ştiinţifică des­pre faptul că rugăciu­nea are un efect terapeutic, atunci când e făcută de bol­­navul însuşi, ca şi atunci când e făcută de comuni­ta­tea în care trăieşte. Şi noi am făcut astfel de obser­va­ţii, în centrul de îngrijiri paliative, unde sunt doar bol­navi grav. A contat foarte mult fap­tul că, aflaţi în această situaţie, cei mai mulţi s-au re­întors cu faţa că­tre Dumnezeu, şi din 3.000 de bolnavi care au ajuns în centru, doar mai puţin de 10% au re­fu­zat Taina Măr­­turisirii şi a Împărtăşaniei, înainte de moarte. Au fost oameni care s-au împăcat cu semenii lor şi cu Dum­ne­zeu. Acum construim Clinica de recu­perare onco­lo­gică de pe Valea Nerei, care se va adresa bol­navilor aflaţi în faza iniţială a bolii canceroase (sta­diile I, II), unde terapia psihologică de susţinere este extrem de importantă. Multe studii efectuate în ţările occidentale au dovedit că, dacă în această fază bol­na­vul este sus­ţi­nut psihologic, şansele de supravieţuire sunt maxime.Prof. univ. dr. ing. ALEXANDRU MĂRUŢĂ – „Un laser al gândirii”

Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii

Prof. univ. dr. ing. ALEXANDRU MĂRUŢĂ

– Sunteţi om de ştiinţă şi, în cadrul cursurilor de siner­ge­tică pe care le-aţi ţinut la Uni­ver­sitatea Eco­logică din Bucureşti, v-aţi ocu­pat de legătura dintre rugă­ciune şi sănătate. Cum ex­pli­caţi efectele sacroterapiei?

– Dincolo de funcţia ei reli­gi­oasă, spi­rituală, noi inter­pretăm rugăciunea ca fiind un laser al gân­dirii, indiferent de modul în care credinciosul îşi reprezintă în minte Divini­ta­tea, de apartenenţa la o religie sau alta. Mai exact, noţiu­nea de laser o utilizăm în sensul con­­centrării atenţiei într-o sin­gură direcţie, prin am­pli­ficarea energiei numită spirit, cu efecte ce pot fi con­siderate de-a dreptul mira­cu­loase.
Terapiile realizate cu ajutorul rugăciunii pot fi denumite, într-o accepţiune mai lar­gă, sacroterapie sau spiritoterapie şi pot duce la ame­lio­rarea sau chiar vin­decarea unor maladii. Aceste terapii se aseamănă cu psihoterapiile, cu gândirea pozitivă – acceptate deja de psihologia oficială ca fiind în măsură să schim­­be, în anumite situaţii, realitatea obiectivă. Pu­terea rugăciunii – bine făcută, nu for­mală, nu mi­mată – a fost relevată ca având rezultate miraculoase de Alexis Carell, celebrul om de ştiinţă, lau­reat al Pre­miului Nobel.

– Ce înţelegeţi prin „rugăciune bine făcută”?

– În momentul rugăciunii, concentrarea spre a in­tra în comuniune cu Dumnezeu trebuie să fie ma­xi­mă. Nu e suficientă împreunarea mâinilor şi re­ci­tarea unei rugăciuni. Cel mai important este ca gândurile să fie canalizate spre o sin­gură di­rec­ţie, spre Cel de Sus. Primul efect pozitiv al rugă­ciu­nii este înlă­tura­rea aproa­pe in­stantanee a senza­ţiei de anxie­tate, de tea­mă, de depresie – fac­tori ce influ­en­ţează, de altfel, com­portamen­tul uman şi gră­besc evoluţia bolilor. În final, se înregistrează o accelerare cu totul aparte a proce­sului de vin­decare. Vă voi da două exemple din care veţi înţelege mai bine efectele rugăciunii…

1. Cu mai mulţi ani în urmă, am cunoscut un domn care fuma din cale afară de mult. El mi-a povestit cum, cu 15 ani înainte, tot din pricina fumatului excesiv, ajun­sese în Spitalul de Ftiziologie de pe Şoseaua Viilor din Bucureşti. Avea tuber­cu­loză în ultimul grad. Medicii nu mai aveau ce-i face şi l-au externat ca să moară-n patul lui. Marele lui noroc a fost un vecin de salon, pa­cient ca şi el, un preot. Când şi-au luat „rămas bun”, preotul i-a spus: „Dom­nule, când vei simţi că ţi se-apropie ceasul, roagă-te!”. Omul s-a dus acasă, fără să fi luat prea tare în seamă spu­sele preotului. Dar sta­rea lui se-nrăutăţea pe zi ce trecea. Într-o seară, şi-a dat sea­ma că nu va mai apu­ca zorii. Şi-atunci, şi-a amintit de cuvintele preo­tului. A în­ge­nun­cheat şi s-a rugat cum n-o mai făcuse vreo­dată în viaţa lui, şi nici după aceea. Dimineaţa nu mai avea nimic!Despre Forţa vindecătoare a rugăciunii

2. Acum vreo 15 ani, o renumită doctoriţă ho­meopată mi-a trimis să studiez un caz mai deosebit: o tânără grav bolnavă, că­reia medicii nu reuşeau să-i stabi­lească un diag­nostic. Organismul fetei era com­plet răvăşit şi nu reacţiona de­loc la niciun trata­ment. Împreună cu câţiva spe­cialişti, am reuşit să-i depis­tăm boala şi să-i prescriem tratamen­tul adecvat (fata avea de mulţi ani giar­dioză, care de acum nu mai apărea la ana­lize, îi atacase chiar siste­mul ner­vos, dar îi apăreau şi simptome false). Sunt convins că, singur, tratamen­tul nos­tru n-ar fi fost eficient în acea fază a bolii, dacă n-ar fi fost dublat de în­crederea ei că Dumnezeu o va vindeca. Acesta a fost marele ei avantaj: era deosebit de credincioasă. Şi astăzi mă sună mama ei să-mi mul­ţumească… Deşi, credinţa ei a vindecat-o

03
sept.
14

Roagă-te și fă ce vrei!

Rugăciunea este atât de tare şi de puternică, încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei, căci rugăciunea te va povăţui spre adevărata şi dreapta lucrare.

Rugăciunea este atât de tare şi de puternică, încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei, căci rugăciunea te va povăţui spre adevărata şi dreapta lucrare.

Ca să fii plăcut iui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubeşti. „Iubeşte şi fă ce vrei”, spune Fericitul Augustin, căci cine iubeşte cu adevărat, acela nu poate şi nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut ființei iubite… Cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea şi lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea acelaşi lucru: pentru mântuire nu e nevoie de nimic altceva decât de rugăciune neîncetată. Roagă-te şi fă ce vrei, şi vei atinge ţelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea prin ea!…

(Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus, Editura Sophia, București, p. 194)

03
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-03

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(III, 20-27)

n vremea aceea, a venit Iisus în casă; şi iarăşi mulţimea s’a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Şi auzind ai Săi, au plecat ca să-L ia de-acolo cu de-a sila, că ziceau: „Nu e’n toate minţile“. Iar cărturarii, care veniseră din Ierusalim, ziceau că El îl are pe Beelzebul şi că prin domnul demonilor îi scoate pe demoni. Şi chemându-i la Sine, le vorbea în parabole: „Cum poate Satana să-l scoată pe Satana? Dacă o împărăţie se va dezbina în sinea ei, acea împărăţie nu poate dăinui; şi dacă o casă se va dezbina în sinea ei, casa aceea nu va putea dăinui; şi dacă Satana s’a ridicat împotriva luişi şi s’a dezbinat, nu poate dăinui, ci are sfârşit. Nimeni nu poate intra în casa unui om tare ca să-i răpească lucrurile dacă mai întâi nu-l va lega pe cel tare; şi doar atunci îi va jefui casa.
03
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-03

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. II Corinteni 9,

12-15; 10, 1-7

Fraţilor, slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu; slăvind ei pe Dumnezeu, prin adeverirea mărturisirii voastre Evangheliei lui Hristos şi pentru dărnicia împărtăşirii către ei şi către toţi, se roagă pentru voi şi vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu, cel ce prisoseşte la voi. Iar lui Dumnezeu mulţumire pentru darul Său cel negrăit.

Însumi eu, Pavel, vă îndemn prin blândeţea şi îngăduinţa lui Hristos – eu care de faţă sunt smerit între voi, dar, în lipsă, îndrăznesc faţă de voi – vă rog, dar, să nu mă siliţi, când voi fi de faţă, să îndrăznesc cu încrederea cu care gândesc că voi îndrăzni împotriva unora care ne socotesc că umblăm după trup. Pentru că, deşi umblăm în trup, nu ne luptăm trupeşte. Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minţii şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos, şi gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină. Judecaţi lucrurile aşa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească iarăşi de la sine aceasta, că precum este el al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi.




Blog Stats

  • 328.756 hits
septembrie 2014
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte