Arhivă pentru 15 septembrie 2014

15
sept.
14

Uneori facem milostenie pentru a avea conştiinţa împăcată, decât din iubire

meditation-leafÎnainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu nu dădeam aproape niciodată bani pe stradă la săraci, la ţigani sau la fel de fel de persoane care mă abordau. Poate pentru că eram foarte influenţat de atâtea prejudecăţi, gândeam că astfel de persoane nu muncesc şi trăiesc numai din hoţii şi cerşeală, poate şi pentru că n-am discutat cu părinţii niciodată acest lucru iar pe cei din anturajul meu nu-i vedeam a avea o atitudine deschisă faţa de ei. Nu ştiu… Important e că nu dădeam nimic.

În schimb, în grupul de prieteni şi colegi eram învăţat de acasă să împart orice am, să nu fiu zgârcit, şi din pricina asta mi-am făcut şi o grămadă de prieteni.

Când am intrat în Biserică lucrurile s-au schimbat. Nu ştiu cum, nu-mi dau seama ce s-a întâmplat dar mi-aduc aminte că am început să dau câte ceva celor care-mi cereau. Mi se părea lucru mare… era o trecere de la nimic la ceva. Apoi am început să măresc suma.

Trecând timpul îmi dădeam seama că nu fac mare lucru că le dau câte zece mii de lei şi începeam să le dau mai mult. Uneori aveam impresie că “vai ce milostiv sunt…” dar apoi realizam că nu fac mare lucru. Astfel încercam să le dau mai mult celor care-mi cereau. Începusem să merg la servici, să câştig mai mulţi bani şi era normal pe de o parte. Dar parcă tot simţeam că nu e mare lucru.

Şi am început să dau unora şi mai mult. Ei se bucurau… mă bucuram şi eu cu ei văzându-le fericirea. Diavolul iar îmi spunea prin gânduri: “vai ce milostiv eşti… dacă ar fi toţi ca tine ce lume ar fi….” Uneori cădeam în capcană şi ascultam astfel de gânduri, alteori simţeam că e ceva normal să ajuţi. Dădeam dar aveam de unde, aproape că nu se simţea niciodată în banii pe care-i aveam, chiar dacă dădeam mai mult faţă de cât eram eu învăţat.

La un moment dat am auzit la predică un părinte arhimandrit zicând că nu e de ajuns să arunci nişte bani în faţa unui sărac, ci e bine să te opreşti să vorbeşti cu el, să-i acorzi atenţie, să vezi ce probleme are, să-l tratezi ca om.

Au trecut anii, a venit criza, am rămas fără servici, cu familie şi doi copii şi lucrurile s-au schimbat. Banii pe care îi dădeam mai de mult celor necajiţi nu-i mai aveam şi am început să dau mai puţin, uneori îmi părea tare rău că le dau te-miri-ce şi oamenii pleacau cu mâna goala. Însă de abia din acea perioadă am realizat că eu tot timpul am dat din prisosul meu, şi am avut destul, niciodată simţind lipsă.

Când s-a făcut o colectă la templu în Ierusalim toţi oamenii au început să dea bani mulţi, pentru că de faţă era şi Iisus şi vroiau să fie văzuţi, vroiau să se arăte milostivi înaintea Lui:

“Şi şezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult. Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant şi chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa.” (Marcu 12, 41-44)

Deci această femeie a aruncat mai mult decât toţi la un loc pentru că s-a privat de pâinea de la gura, pentru că milostenia făcută o va resimţi în viitorul apropiat când va suferi pentru că n-are bani să-şi cumpere cele trebuincioase.

Există o ispită mai subtilă prin care dăm mereu bani săracilor, dar o facem uneori ca să scăpăm de ei, ca să nu ne mai sâcâie, să nu se ţină după noi pe stradă, să nu ne certăm cu ei pe la semafor, sau din motive asemenea. Da! e un început să oferi săracilor pâine, haine, mâncare, bani, dar urmează alte etape ale milosteniei mai mari decât acestea. Sfârşitul milosteniei este iubirea. Sfântul Apostol Pavel spune:

“Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.” (1Co 13:3 )

Dacă darul pe care-l oferi cuiva nu e din dragoste, din iubire, din milă curată, atunci nu te va schimba pe tine ca om, ci te va lasă la fel de egoist şi închis în tine ca şi înainte. De aceea spune Pavel că milostenia fără iubire nu foloseşte la nimic. Dacă dăm milostenie doar ca să avem conştiinţa împăcată că noi îi ajutăm pe săraci, că noi facem destul pentru lumea aceasta, atunci ne păcălim singuri.

Nu vă înşelaţi! Dumnezeu nu poate fi cumpărat cu nimic, nici dacă vei construi 10 biserici şi 50 de spitale, nici dacă vei da milostenie 1 miliard de euro. Dacă toate astea nu te fac pe tine mai bun, înseamnă că le-ai dat pentru a fi lăudat, sau din alte motive, străine de iubirea Sfintei Treimi. “Jertfa lui Dumnezeu este Duhul umilit şi inima înfrântă” zice David în psalmul 50. Domnul vrea de la noi în final după toate faptele noastre bune, să vadă că am învăţat să iubim, să iertăm, să lăsăm răutatea la o parte, să fim asemenea Lui, blânzi şi smeriţi cu inima.

Se întâmplă să dăm milostenie, chiar şi foarte mulţi bani, pentru ca apoi să ne cheltuim în tihnă o altă parte din bani pe plăcerile noastre şi să fim sigur că nu ne mai mustră conştiinţa. E o ispită. Dacă ne legăm obţinerea fericirii de bani atunci nu vom obţine niciodată ceea ce sufletul nostru căută mereu: harul lui Dumnezeu, harul veşniciei şi apa vie care ne va ajuta să nu mai însetăm niciodată.

Care este următorul pas în arătarea milei faţă de cei bolnavi şi săraci? Să ni-i facem prieteni, să-i apropiem de familiile noastre, să petrecem timp liber cu ei, să-i invităm la noi acasă, să-i invităm la marile sărbători ale Bisericii şi ale familiei noastre.

“Iubeşte-ţi aproapele tău ca pe tine însuţi!” ne porunceşte Dumnezeu, adică oferă-i celui de lângă tine ceea ce-ţi oferi ţie! Dacă ai ocazia invită-l la masă în casa ta, oferă-i un loc de dormit. Dacă poţi ia-l cu tine la picnic, sau în vacanţă. Caută-i un serviciu, caută-i un loc unde să stea, da-i haine curate şi îngrjite, discută cu el şi află-i toate năzuinţele şi întristările sufleteşti.

Trebuie să-i intregrăm pe aceşti fraţi ai noştri în societate, e de datoria noastră. Cum poţi fi fericit cu adevărat când ştii că alţi oameni, la câţiva metri de blocul sau casa ta, stau în sărăcie sub albastrul cerului trăind de pe azi pe mâine?

Ne place să stăm lângă oamenii bogaţi şi cu funcţii mari, dar la fel cum noi tânjim după atenţia lor, asemenea şi săracii tânjesc după atenţia noastră.

Şi ca să închei, eram la o nuntă acum două săptămâni şi pe ringul de dans se jucau trei fetiţe alergând pe acolo. Sofia, fetiţa noastră, ajungând acolo s-a dus repede să se joace cu ele. Deşi erau de aceeşi vârstă fetiţele acelea o respingeau. Sofia se uita la mine tristă parcă spunându-mi: “Tati, copiii nu mă primesc şi pe mine să mă joc cu ei!”. Tare mă supăram când vedeam ce se întâmplă, iar ea încerca din noi să intre-n joc cu ele, şi iar o refuzau. Îmi dădeau lacrimile de supărare când o vedeam cum suferă! Mă durea sufletul la propriu, ca tată, că nu-mi primesc pe copilul pe care-l iubesc aşa de mult.

Acelaşi lucru se întâmplă în lumea noastră, Tatăl nostru cel din ceruri priveşte cum noi aproape mereu nu-i primim în „jocul nostru” pe cei săraci, bolnavi şi uitaţi de lume, dar spre deosebire de un tată pământesc care se supără şi se tulbură pentru această mare nedreptate, Dumnezeu se îndură, rabdă şi ne iartă, poate poate până la urmă îi vom primi în viaţa noastră şi pe cei pe care tot noi indirect i-am dus în situaţia asta.

Care este limita milostenie? Cât să dăm? Cum? Unde? Când?

Să făcem milă de oamenii din jur aşa cum Dumnezeu îşi face milă de noi!

Abia atunci vom realiza că faptele noastre sunt aproape nimic pe lângă iubirea şi mila cu care ne-ncojoară mereu Dumnezeu.

Spune Hristos Domnul:

“Nu are nimeni mai mare iubire ca aceasta decât să-şi pună viaţa pentru fratele său!”

Mai avem drum lung până acolo.

15
sept.
14

Milostenie faci, milă vei găsi

ot-serdca-k-serdcu-10Dumnezeu doreşte să miluieşti cu ceea ce ai, nu doreşte mai mult decât ai. Ai o mână? Cu o mână să miluieşti! Ai două mâini? Miluieşte cu amândouă! Ai două picioare? Să-l slujeşti pe cel bolnav, pe cel beteag, pe cel nefericit cu două picioare, cu câtă putere ai! Milostenia se face în multe moduri.

***

Un om era foarte milostiv şi avea şi copii, pe care-i povăţuia întotdeauna să fie evlavioşi, să meargă la biserică, să facă milostenie şi altele. Şi acesta dăduse poruncă femeii sale ca atunci când veneau săracii în casă, să-i miluiască, iar când se ducea la piaţă şi-i găsea pe săraci, să-i aducă în casa şi să-i găzduiască. Într-o zi, acolo unde dormea, a văzut în vis un om care i-a spus:

– Urmează-mă!

Într-adevăr, l-a urmat. Pe când mergeau însă pe cale, călăuza sa a dispărut, iar el s-a aflat singur, s-a uitat în jur, şi a văzut că-l vânează demonii. A alergat ca să scape, şi de teamă a intrat într-o casă. În timp ce demonii se străduiau saăspargă porţile, să intre şi să-l răpească, a văzut trei oameni care s-au arătat în faţa lui şi i-au spus: „Nu te teme, nu vei păţi nimic, noi te vom ocroti!” Demonii, privindu-i pe aceştia, au disparut. Atunci, el i-a intrebat:

– Ce sfinţi sunteţi, de aţi venit să mă ajutaţi, ca să vă fiu recunoscător şi să vă aprind o lumânare?

Aceia i-au răspuns:

– Suntem cei pe care ne-ai luat din pieţe şi ne-ai găzduit în casa ta, când n-aveam unde să rămânem! Pentru binele şi pentru milostenia pe care ni le-ai făcut, am venit şi noi să te ajutăm în nevoia ta, pentru că acum suntem mântuiţi.

Un sfânt spune: „Aminteşte-ţi de Dumnezeu în zilele de pace, ca şi Dumnezeu să-şi amintească de tine în zilele de necaz!“ Trebuie să ne amintim de Dumnezeu întotdeauna, şi când ducem zile fericite şi liniştite, cu pace, cu sănătate şi belşug, nu numai când avem necazuri, nevoi, primejdii, pentru că astfel Dumnezeu îşi va aminti de noi în strâmtorarea noastră. Să avem întotdeauna înaintea ochilor milostenia materială şi duhovnicească şi să spunem: „Ale Tale dintru ale Tale!” Nu este nimic al nostru, toate sunt ale lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu mă binecuvântează, am, dacă n-o face, nu am!

Extras din Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicesti, Editura Egumenita, 2012

15
sept.
14

Niciodată să nu zici că “voi face mâine”

postPărinte, nu prea avem poftă de rugăciune. O tot amânăm, mai târziu, mâine, o să fac cutare, poimâine, de săptămâna viitoare mă apuc…

– Asta-i lucrarea ispititorului. Niciodată să nu zici că “voi face mâine”, fiindcă secunda pe care o trăim, aceea-i a noastră. Altă secundă, alt minut mai încolo nu-i al nostru, nu ştim dacă-l ajungem, că omu-i ca iarba, zice sfântul prooroc, “omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului”. Nu putem zice: “las’ că voi face mai pe urmă”. Să punem înaintea noastră cuvântul acesta: “Dacă vrea Dumnezeu să-mi ajute să ajung mâine la biserică, să mă spovedesc şi să fiu atent ce-mi spune duhovnicul, căci el are harul Sfântului Duh şi ce mi-a spus el, aceea trebuie să mă osârduiesc să îndeplinesc ca să pot căpăta Împărăţia Cerurilor”.

Fără spovedania păcatelor nu putem intra întru Împărăţia Cerurilor. Vedeţi cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu? A binecuvântat ca prin binecuvântarea arhiereului să-l facă pe preot să poată fi şi duhovnic, şi ce zice el, aceea face Dumnezeu. Vezi? N-a pus Dumnezeu îngeri ca duhovnici, ci un om, o persoană ca toţi oamenii, ca să poţi să te duci să-i spui tot, cu sinceritate, că, dacă nu te duci cu sinceritate, nu primeşti dezlegarea păcatelor. Trebuie să fii sincer. Mila Domnului să fie cu noi!

Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 47-48

15
sept.
14

Despre amestecul părinţilor în căsnicia copiilor

cununieSunt părinţi care se opun la căsătoria copiilor din motive mai mult subiective decât obiective, şi sunt părinţi care se amestecă în căsnicia copiilor lor, încât ajung   să-i despartă pe copii.

De multe ori părinţii fac greşeli faţă de copii, cum de altfel greşesc şi copii în cele mai multe cazuri şi nu ascultă de părinţi, de aceea mulţi nimeresc rău şi spun că n-ai avut „noroc”.

Atunci când doi tineri se îndrăgostesc şi vor să se căsătorească, nu este bine ca părinţii să se opună, trebuie să le dea voie să se căsătorească pentru că este foarte greu de a stăpâni firea şi de a ocoli păcatul. De cele mai multe ori, tinerii cad în păcat şi trăiesc în desfrânare din cauză că părinţii s-au opus căsătoriei lor. Atunci, păcatul se răsfrânge şi asupra părinţilor şi vor răspunde pentru aceasta.

Părinţii sunt datori să-i înveţe de bine pe copii şi să le deschidă ochii că ceea ce vor copiii nu este bine pentru viitorul lor. Mai ales mama fetei şi a băiatului simt dacă se portivesc copii, mamelor le-a dat Dumnezeu acest simţ ca să-şi păzească copii de rău. Mama este datoare să avertizeze pe fică sau pe fiu: ”Vezi, dragul mamei, ce faci, deschide bine cohii, pentru că mie nu mi se pare potrivită pentru tine fata sau băiatul acesta”. Atunci, în acea clipă, mama vede şi-i spune fetei: mi se pare că o să fie beţiv băiatul acesta, sau c-o să fie curvar, sau gelos, sau bătăuş, sau scandalagiu, s.a.m.d şi o sfătuie pe fată să nu se grăbească şi să mai aştepte pentru că nu vede să fie bine. La fel şi mama băiatului vede în fata cu care vrea să se căsătorească fiul ei calităţi şi defecte care va pune în pericol liniştea şi indisolubilitatea căsătoriei lor.

Dar, de cele mai multe ori copii se îndrăgostesc, nu mai văd şi nu mai aud pe părinţii şi nici pe cei din jur şi insistă să se căsătorească. Ca să liniştească pe părinţi şi să le dea binecuvântarea de a se căsători asigură pe mama că „nu este şi n-o să fie aşa!” sau „am să-l îndrept pe calea cea bună!” De îndreptat este foarte greu sau imposibil. Bărbatul sau femeia geloasă nu pot fi îndreptaţi. Bărbatul sau femeia desfrânată, la fel, nu pot fi îndreptaţi. Bărbatul sau femeia beţivă, nu pot fi îndreptaţi. Dimpotrivă, după căsătorie şi pe timp ce va trece, boala şi păcatul (patima) de care sunt stăpâniţi se va agrava şi mai mult şi va crea multă suferinţă partenerului de viaţă.

De aceea va fi vai de copii care nu vor asculta de părinţi şi nu vor lua în serios temerile şi ceea ce simt părinţii pentru ei şi vor face pasul căsătoriei în felul acesta. Va merita viaţa grea pe care o va duce pentru neascultare. Va fi crucea pe care şi-au ales-o. Dacă, copiii se încăpăţânează de a asculta pe părinţi şi de a nu primi sfaturile bune ale părinţilor, va trebui ca părinţii să le dea voie să se căsătorească, pentru că ei, copiii, asta şi-au ales. Cu cât se vor opune părinţii la căsătoria copiilor cu atât copii se vor încăpăţâna să nu-i asculte şi chiar să-i urască pe părinţi pentru aceasta, apoi, vor trăi necununaţi, făcând păcatul desfrânarii. De aceea, părinţii trebuie să le dea voie să se căsătorească pentru că mai târziu, copiii vor regreta că au fost neascultători şi singuri vor recunoaşte că-şi merită soarta sau crucea pe care şi-au ales-o .

Vai de părinţii care se amestecă în viaţa copiilor căsătoriţi şi le strică casa! Soacra pentru că nu-i place nora sau pentru că nu joacă nora după cum cântă ea, va căuta să-l despartă pe fiu de noră chiar dacă la mijloc sunt 2-3 copii. Duşmanul căsniciei copiilor sunt chiar părinţii.

Unele mame de băieţi sunt geloase că dragostea fiului ei este impărţită cu o altă femeie şi cu multă ură se pornesc împotriva nurorilor. Această ură pornită dintr-o gelozie oarbă a soacrei pune în pericol căsnicia copiilor. Sunt unii părinţii posesivi. Vor ca ei să ştie tot ce fac copii căsătoriţi, ce mănâncă, când se scoală, cât de gospodină este nora sau ginerele, cât de harnici, cât gunoi stă după uşă, câte vase nu-s spălate, şi fac observaţii. Repetându-se aceste observaţii, de la un momentdat deranjează şi se crează conflictul.

Unele mame ca să se răzbune pe nurori, atâţă pe fii lor de a fi bărbaţi şi de a pune la punct femeia, urmând s-o certe, s-o jignească şi chiar s-o bată. Atunci, soacra e răzbunată. Nurorile îşi dau seama de unde li se trage şi se răzbună şi ele în felul lor pe soacre. Si aşa conflictul este alimentat până ce ajung la un deznodământ nedorit, despărţirea, divorţul. Şi atunci vai de părinţii care au despărţit căsătoria copiilor lor. Ce spune la Sfânta Scriptură: „Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”. Aşa se fac părinţii vrăjmaşii copiilor lor, vrăjmaşii Sfintelor Taine şi vrăjmaşii lui Dumnezeu. De aceea, acest „vai” este foarte mare pentru părinţi.

Extras din
Pe treptele suirii catre cer. Ne vorbeste parintele Ilarion Argatu, Editura Mila Creştină, Fălticeni, 2007

15
sept.
14

Când nu avem simțirea păcatului…

parintele-cleopa-pe-prispaSpunea odată Părintele Cleopa: „Când nu avem simțirea păcatului, suntem în cel mai greu păcat; că atunci mintea noastră este oarbă, iar nesimțirea este moartea minții. Mintea nu simte păcatul și omorârea sufletului, mai înainte de moartea trupului. Și nesimțirea se naște și ea tot din iubirea de sine.

Nu este clipă și nu este vreme în care nu mă aflu mâniind pe Dumnezeu. Să avem încrederea aceasta și să știm, și chiar de n-am simțit și n-am ajuns la această convingere, să ajungem de-acum. Așa trebuie să ne mărturisim. Pentru că am ajuns la convingerea asta, cu zeci de ani în urmă, că nu există clipă și mai puțin decât aceasta, când nu ne aflăm mâniind pe Dumnezeu.

Aceasta știi când o simți? Când ajunge omul în treptele cele mai înalte ale rugăciunii inimii și când vine Duhul Sfânt în inima omului, cu darul lui Hristos, atunci abia vede el milioanele de neputințe, care-l robesc simțitor și gânditor.

Vezi în camera asta ce curat este? Nu-i praf, nu-s gunoaie. Dacă o rază a soarelui ar intra aici și noi am sta deoparte, am vedea milioane de fire de praf care se învârt. Dar până ce n-a intrat raza soarelui, nu vedeam. Așa este și cu sufletul nostru”.

Arhimandrit Ioanichie Bălan,

Patericul românesc I, Ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhim. Petru Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011,  p. 779

15
sept.
14

Cum trebuie să se poarte soţia cu soţul

familia-fericitaExistă ceva sfânt şi care provoacă o frică aproape evlavioasă în faptul că soţia, căsătorindu-se, îşi concentrează toate interesele asupra celui pe care îl ia de soţ. Ea lasă casa copilăriei, mama şi tatăl, rupe toate firele care o leagă de viaţa trecută.

Ea îl priveşte în faţă pe cel care i-a cerut să devină soţia lui, şi cu inimă tremurândă, dar şi cu încredere liniştită, îi încredin­ţează viata sa – şi soţul simte cu bucurie această încredere. Iată ce alcătuieşte pentru toată viaţa fericirea inimii omeneşti, care e în stare şi de bucurii negrăite, şi de suferinţe nemăsurate. Femeia îi dă totul soţului său, în deplinul înţe­les al cuvântului. Pentru orice bărbat, acesta es­te un moment solemn: să îşi asume răspunderea pentru o viaţă tânără, fragilă şi gingaşă, care i s-a încredinţat, şi s-o alinte, s-o apere, s-o ocroteas­că, până ce moartea îi va smulge din mâini co­moara aceasta sau îl va doborî chiar pe el.

Sfânta Muceniţă Alexandra, Împărăteasa Rusiei

Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, p. 56

15
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-15

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(V, 24-34)

n vremea aceea Îl urma pe Iisus mulţime multă şi-L îmbulzea. Şi era o femeie care de doisprezece ani avea scurgere de sânge. Şi multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre rău. Auzind ea de Iisus şi venind în mulţime şi fiindu-I în spate, s’a atins de haina Lui; că-şi zicea: „De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca“. Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat şi ea a simţit în trup că s’a vindecat de boală. Şi îndată cunoscând Iisus în Sine puterea ieşită din El şi întorcându-Se către mulţime, a întrebat: „Cine s’a atins de hainele Mele?“ Şi I-au zis ucenicii: „Tu vezi mulţimea îmbulzindu-Te, şi zici: cine s’a atins de Mine?…“. Şi El se uita împrejur s’o vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se făcuse, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a spus tot adevărul. Iar El i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta!“
15
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-15

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Galateni 2,

11-16

F-150x150raţilor, când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur şi, împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca neamurile şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii? Noi suntem din fire iudei, iar nu păcătoşi dintre neamuri. Ştiind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii nimeni nu se va îndrepta.




Blog Stats

  • 323.714 hits
septembrie 2014
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte