Arhivă pentru 18 septembrie 2014

18
sept.
14

Vrei ca femeia să ţi se supună?

femeiaTu, bărbatul, îl auzi pe Pavel, care o povăţuieşte pe femeie să ţi se supună ţie, şi-l lauzi şi-l admiri. Auzi însă ce spune mai jos: Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre aşa cum şi Hristos a iubit Biserica şi pe Sine S-a dat pentru ea (Efeseni 5, 25). Ai văzut mai înainte un model de supunere? Vezi acum şi modelul de iubire.

Vrei ca femeia să ţi se supună aşa cum Biserica i se supune lui Hristos? Poartă-i şi tu ei de grijă, aşa cum Hristos îi poartă de grijă Bisericii. Şi dacă trebuie să-ţi jertfeşti viaţa pentru ea, să fii făcut bucăţi de o mie de ori, să le suferi şi să le rabzi pe toate, nu refuza s-o faci. Căci nici măcar aşa nu vei face ceva egal cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică, de vreme ce tu vei suferi acestea pentru cea cu care eşti unit, iar Domnul a suferit pentru cea care s-a întors împotriva Lui şi L-a nesocotit.

Aşadar pe când Hristos, nu cu ameninţări, nu cu huliri, nu cu spaime, ci cu multă iubire şi blândeţe, cu grijă şi jertfă a reuşit să inspire încredere celei care atât de mult L-a necăjit, aşa să faci şi tu, aşa să te porţi cu femeia ta. Dacă nu-ţi acordă atenţie, dacă te înfruntă cu mândrie, dacă te nesocoteşte, vei putea s-o îndreptezi prin marea ta purtare de grijă, prin dragostea şi bunătatea ta, nu prin mânie şi înfricoşare. Doar pe un slujitor îl poţi cuminţi în felul acesta, sau poate că nici pe el, pentru că se va înfuria degrabă şi va înceta să te mai slujească. Pe tovarăşa ta de viaţă, pe mama copiilor tăi, pe temelia oricărei bucurii din familie, nu trebuie s-o îndreptezi cu sălbăticie şi ameninţări, ci cu iubire şi bune maniere.

Din Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Cartea Ortodoxă, p. 108

18
sept.
14

Pentru care păcate nu primeşte Dumnezeu rugăciunea omului?

terapie_1Un frate a întrebat pe un bătrân oarecare, zicând: Oare pentru care păcat nu primeşte Dumnezeu rugăciunea omului?

Răspuns-a lui bătrânul: Pentru pizmă şi ţinerea de minte a răului, precum zice Domnul: De îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă acolo darul tău, înaintea altarului, şi mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău, şi atunci venind, adu darul tău. Iar de ai vreo vrajbă şi pizmă asupra cuiva, atunci să ştii că rugăciunea ta şi jertfa ta nu sunt primite de Dumnezeu, ci mai vârtos scârbeşti şi mânii pe Dumnezeu cu rugăciunea ta.

Din Pateric Egyptean, Editura Sophia, Bucureşti, 2011

18
sept.
14

Nici abuz, nici refuz

services_main-470-wplok_0La conveţuirea căsătoriţilor (în relaţiile intime) nu-i bun nici abuzul, nici refuzul. Abuzul îl stinge pe soţ, refuzul pe soţie, dar şi pe soţ. Cum e aceasta ? Aşa-i făcut omul de Dumnezeu; bărbatul şi femeia, dintr-un singur trup. Cu cunoştinţele contemporane de biologie, de endocrinologie şi de neurologie, putem înţelege clar aceste lucruri.

S-o luam fugitiv cu puţină biochimie endocrină. Hormonii: aceştia sunt substanţe de biosinteză produse de glande şi vărsate în circuitul intern al sângelui, cu ajutorul căruia circulă prin tot organismul, cu rol în activitatea sistemului nervos, deci a tuturor organelor, în scopul de a menţine organismul întreg şi în bune condiţii de viaţă internă şi externă.

Dacă aceste substanţe extrem de valoroase pentru iconomia vieţii şi pentru funcţionarea în bune condiţii a sistemului sunt risipite de plăcere, de care nu te mai saturi – atunci încep să apară urmările. Abuzul păgubeşte pe bărbat de necesarul de substanţe glutamice sistemului său nervos şi încep fenomenele de carenţă nervoasă, care pot ajunge până la slăbirea totală a funcţiei mentale.

Refuzul le păgubeşte pe femei. Unul din motivele obişnuite este acela “întemeiat” pe stăvilirea numărului de copii. Modalitatea aceasta este viciul “onaniei” cu femeia. Păgubesc amândoi – pagubă biologică ce se resimte în sănătatea amândurora.

Minţirea, trişarea, ferirea, e unul şi acelaşi viciu, ce duce în mod normal la o nervozitate şi la o nemulţumire unul faţă de altul, pe care natura în nevinovăţia ei caută s-o remedieze. Şi cum o remediază ? Căutând fiecare în părţi alt partener ca să nu falsifice conveţuirea.

Deci dacă o femeie greşeşte cu altcineva de vină e trişarea lor, “ferirea” soţului, care o împinge la gestul căutării altuia care să fie corect cu natura. În majoritatea cazurilor de necredinţă a femeii e de vină soţul că nu şi-a umplut casa de copii. Deci cine fuge de copii fuge de responsabilitate.

Când însă îţi ei răspunderea de a rodi copii, Stăpânul vieţii îţi va ajuta să ai şi ce le da de mâncare şi-ţi va asigura şi cinstea căsătoriei. Deci, nici abuzul, nici refuzul, ci o dreaptă socoteală şi o conveţuire corectă şi liniştită.

Părintele Arsenie Boca

18
sept.
14

Iubirea e cruce şi, dacă se bazează numai pe sentimente omeneşti, degrabă moare

1366032783_obiyatiyaEste posibil să simt, când îmi îmbrăţişez prietena, o bucurie nespusă, cerească? Ce înseamnă asta din perspectiva lui Dumnezeu?

Sigur că da! Tocmai de aceea ne-a făcut Dumnezeu diferiţi şi de aceea ne-a lăsat îmbrăţişarea, ca să simţim bucurie cerească şi dumnezeiască. Dar atenţie, măicuţă! Nu ţinem mult, că dracul e şi el pe acolo şi poate să facă ravagii cu sugestiile lui…

Da, Dumnezeu a pus în om bucuria apropierii de fiinţa pe care o doreşte cu iubire. Numai că iubirea e cruce şi, dacă se bazează numai pe sentimente omeneşti, degrabă moare. Se stinge.

Să luăm aminte să cerem binecuvântarea Domnului şi să împlinim poruncile Lui în orice bucurie omenească. Bucuria noastră e binecuvântată de Dumnezeu. Aşadar, atunci când îţi strângi în braţe iubita şi simţi bucurie cerească zici: „Doamne, binecuvântează-mă şi ia-mi-o din braţe, ca să nu cad în păcat şi du-mă la maică-sa să-i cer mâna şi să facem nuntă, c-om avea casă, că n-om avea casă, dar, să fie, s-o îmbrăţişez şi eu cu harul Tău”, atunci e bine, măicuţă. Acolo e pregustarea darurilor cereşti oferite de Dumnezeu familiei creştine.

Şi să ştii că acum te cred şi nu te cred deplin. Te aştept să vii, după zece ani de căsnicie, să-mi spui că simţi aceeaşi bucurie… Atunci voi fi convinsă că bucuria ta de acum e cerească şi nu o exaltare trupească şi sufletească de moment.

Să vă bucuraţi de aceste minuni ale tinereţii, dar să nu aveţi încredere oarbă, maică! Să supuneţi toate la proba iubirii în Hristos şi a îndurării şi răbdării a tuturor încercărilor de pe Cale.

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, 2013, p. 44

18
sept.
14

De ce nu se fac nunţi în posturi?

20102013-web-34De ce nu se fac nunţi în posturi?

Pentru că nunta este bucurie şi trebuie însoţită şi de o masă. Iar în posturi nu se mănâncă de dulce, dar nu numai pentru asta. Pentru că am putea să facem o nuntă cu mâncare de post, dar asta nu-i permis. Pentru că bucuria nunţii nu poate să umbrească tristeţea postului. Şi mai este ceva. Am zis că nunţile nu se fac sâmbăta. Mai înainte nu se făceau nici duminica, se făceau numai marţea şi joia. Lunea, miercurea, vinerea post, sâmbăta pentru morţi, duminica este Ziua Învierii, şi deci nu puteai să vii cu bucuria ta peste bucuria Învierii. Şi atunci nunţile se făceau marţea şi joia cum ne-a arătat şi Sf. Ioan Gură de Aur. Acum unii preoţi, la presiunea credincioşilor, mai cedează.

Dumneavoastră spuneţi că sâmbăta nu trebuie să se facă nunţi. Atunci de ce marea majoritate a preoţilor acceptă acest lucru şi chiar participă la aceste nunţi, care numai creştine nu sunt?

Păi, din motivele pe care le-am spus înainte. La presiunea creştinilor, preoţii execută. Dacă vreţi, încercaţi asta, să vedeţi. Nu mai merge, pentru că oamenii şi-au făcut lege pentru ei.

Aţi spus că nu se fac nunţi sâmbăta. În ce zile este bine să se facă nunţi?

Păi aşa să faci nuntă, cum am zis, iar dacă faci duminica s-o faci dimineaţa, la Liturghie. Nu ştiu cum este la dumneavoastră, dar la noi la nuntă sunt 10, 12, 30 de persoane, 50 cel mult, la nuntă. De ce? Pentru că ceilalţi vin seara la masă.

Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 135-136

18
sept.
14

Neîncredere, temeri, gelozie… Gelozia pleacă de la neîncredere

terapiedanaalecu02dec2011Neîncredere, temeri, gelozie…, am putea spune că asta nu se întâmplă în relaţia noastră. Noi ne înţelegem prea bine şi avem încredere unul în altul, iar în aceste condiţii gelozia nu îşi are locul. Chiar şi în familiile cele mai echilibrate şi mai armonioase intervin momente în care unul dintre soţi are temeri, mai mult sau mai puţin justificate, în legătură cu fidelitatea soţului, cu locul pe care îl ocupă printre priorităţile acestuia.

Aceasta se întâmplă cu atât mai mult cu cât în relaţiile interumane echilibrul este dinamic şi poate trece şi prin momente de tensiune. Este foarte important însă modul în care cei doi se raportează la posibilele momente de criză. Acestea nu sunt în mod obligatoriu dovezi că relaţia „nu merge“ sau că cei doi „nu se potrivesc“, „au făcut o alegere greşită“ sau „sunt slabi în faţa încercărilor vieţii“. Privite fără teamă şi cu deschidere, aceste momente ne pot învăţa lucruri noi atât despre noi, cât şi despre partenerul de viaţă şi pot duce la creşterea gradului de încredere. Negarea sentimentelor de gelozie pe care le poţi trăi la un moment dat este cea mai nepotrivită alegere. Te poţi gândi că nu ai motive raţionale…, dar câte dintre temerile noastre sunt cu adevărat raţionale?! Te poţi gândi că „este sub demnitatea ta“ să ai astfel de sentimente…, dar de cele mai multe ori sentimentele au o logică a lor, afectivă, care scapă controlului logicii raţionale. Te poţi gândi că nu vrei ca soţul/soţia ta să ştie despre temerile tale, care ar fi pentru el/ea o dovadă de neîncredere…, dar crezi oare că tensiunile tale sufleteşti nu sunt percepute, simţite de către celălalt?! Negând aceste sentimente, încercând să le mascăm, nu facem decât să le dăm mai multă putere asupra noastră şi asupra relaţiei cu partenerul.

Victimă sau persecutor, reacţii la gelozie

Imaginaţi-vă, pentru a înţelege mai bine, un bulgăre de zăpadă căruia îi daţi drumul să alunece la vale. Acesta reprezintă sentimentul de gelozie în momentul apariţiei sale. Pe măsură ce se rostogoleşte pe pantă, bulgărele devine din ce în ce mai mare, adunând în jurul său din ce în ce mai multă zăpadă, pietre, crengi… Dacă nu este oprit la timp, acest bulgăre poate deveni atât de mare încât să spulbere din calea sa tot ce întâlneşte. În acelaşi mod, primele stări şi gânduri de gelozie, dacă nu sunt discutate, împărtăşite la timp, pot aduna în jurul lor alte gânduri, reacţii, remarci, gesturi, priviri, tăceri, care, chiar fără o bază reală, pot ajunge să confirme şi să întărească temerea iniţială. Acest tăvălug de stări afective în care se poate transforma sentimentul iniţial de gelozie îl poate lua prin surprindere pe partener şi poate afecta negativ relaţia de cuplu. Negând propriul sentiment de gelozie, putem intra într-un joc de învinovăţiri, autoînvinovăţiri, justificări şi îndreptăţiri, care menţin suferinţa, împiedică recunoaşterea şi rezolvarea problemei reale. Putem să ne poziţionăm fie în postura „victimei“, trăind în special sentimente de teamă şi tristeţe apăsătoare. Această atitudine poate fi alimentată de convingeri interioare profunde, dar neadevărate, precum „nu meriţi să fii iubit/iubită“, „nu eşti bun/bună de nimic“. O altă atitudine rezultată ca urmare a negării, reprimării sentimentului de gelozie, este aceea de „persecutor“, alimentată de convingerea că „ceilalţi sunt vinovaţi, sunt cauze ale suferinţei mele“. Din această ipostază, sentimentele trăite sunt în general cele de mânie, revoltă. Aceste atitudini menţionate anterior – victimă şi persecutor – păstrează discuţia în termeni de vinovăţie – eu sau ceilalţi sunt vinovaţi de ceea ce trăiesc eu – şi conduc la scăderea încrederii între soţi. Cauzele acestor sentimente pot fi multiple: de la lipsa de încredere în propria persoană, senzaţia de înstrăinare pe care o poţi trăi la un moment dat în relaţia cu soţul/soţia, senzaţia că nu mai suntem pe primul loc în viaţa ei/lui, la reacţia sănătoasă faţă de o situaţie care poate pune în pericol căsnicia.

Sănătoasă ori nesănătoasă?

Dacă gelozia ta este sănătoasă şi reprezintă o reacţie firească faţă de o situaţie ameninţătoare pentru cuplu, ea te va ajuta să îi arăţi soţului/soţiei că eşti implicat/implicată şi că îţi pasă mult de relaţia voastră. De asemenea, această reacţie îţi poate proteja căsătoria de ameninţări ce vin din exterior, ajută la rezolvarea micilor probleme, înainte ca acestea să devină foarte mari, crescând gradul de încredere şi de comunicare. În astfel de situaţii este important ca soţul/soţia să acorde toată atenţia acestor semnale venite din partea celuilalt, să înţeleagă motivul care stă în spate şi să încerce să ia măsuri, sporind în acelaşi timp vigilenţa faţă de potenţialele provocări din exterior.

Iată şi câteva indicii pentru a recunoaşte gelozia nesănătoasă, care erodează, degradează din interior căsătoria: te îndoieşti în mod eronat de buna credinţă a soţului/soţiei şi îl/o îndepărtezi în mod constant, te simţi neimportant/ă, lipsit/ă de valoare, te simţi frustrat/ă, copleşit/ă de situaţie, ai o dorinţă puternică de a controla şi aveţi mai puţină intimitate sexuală.

Având în vedere că această stare afectează în egală măsură atât pe soţul gelos, cât şi pe partener/ă, vom prezenta pe scurt câteva sugestii pentru ambii, menite să le îmbunătăţească relaţia.

Dacă ai un soţ gelos, este important în primul rând să evaluezi pentru a vedea ce anume din comportamentul tău îi provoacă reacţia. Opreşte pentru o perioadă activitatea respectivă şi explică-i faptul că îi acorzi prioritate în faţa celorlalte activităţi; exprimă-ţi în permanenţă dragostea faţă de el/ea, discută în mod deschis despre problemă, încercând să găsiţi amândoi o soluţie.

Dacă soţul gelos eşti chiar tu, iată ce ai putea să faci pentru reducerea tensiunii şi îmbunătăţirea relaţiei: încearcă să discuţi cu persoane de încredere – s-ar putea să îţi dai seama că gelozia este problema ta; fii sincer/ă cu tine pentru a vedea care este cauza sentimentelor tale, evită să fii manipulativ/ă, încearcă să te apropii mai mult de Dumnezeu, roagă-te pentru căsnicia ta, încearcă să vezi părţile pozitive ale soţului/soţiei, pe care suspiciunea ta le-a întunecat, şi exprimă-ţi în mod deschis sentimentele.

18
sept.
14

Cum scăpăm de împietrirea inimii

1284200Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii?

Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o soluție. Nu să vă mângâiați cu faptul că le auziți. V-am dat un sfat: să fiți veseli. Cum să fiu vesel poate să spună cineva când nu pot să fiu? Dacă ești vesel, inima se desface și ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta și El în ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe care o avem noi și bate și punem mâna pe ea, este un simbol al inimii.

Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conștiință. Poartă în adâncul și în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a făcut Dumnezeu chip și asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl și locaș la el Ne vom face. Asta este chipul și asemănarea, nu picioarele și ochii și urechile. Mintea este un subordonat al inimii.

La inima asta cum ajungem?

– Este foarte uşor. Bagă-ţi mintea acolo şi zi: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziţie, inima se desface şi ea.

Ce înseamna asta: “Eu sunt amărât”? Cum eşti amărât, când Hristos a înviat, când suntem înţelegători în ceea ce priveşte crucea pe care trebuie să o ducem şi noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Şi această stare continuă de veselie pe unde trăieşti, este şi o stare de rugăciune şi o trăire creştină şi de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că asta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoştinţele tale, ştie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenţia ta. Vezi, nişte părinţi, mama şi tata, când văd pe copilul lor că-şi pune toata nădejdea în ei, mor de dragul lui şi nu ştiu ce să-i mai dea.

Extras din Părintele Arsenie Papacioc, Dialoguri, Editura Areopag

18
sept.
14

Fiscalitate, criză, biruri, taxe și prostia omenească!

apples-still-life-barry-kingÎntr-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”.

Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.
„Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”.

Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.

Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.
Zis şi făcut.

Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.

Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.

Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.

Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.

Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

18
sept.
14

La Botez, copilul primeşte un singur nume, căci şi omul are o singură naştere şi un singur suflet

skolko-stoit-kreshenie-mladencaCâte nume se pun copiilor la Botez?

La Botez, copilul primeşte un singur nume, căci şi omul are o singură naştere şi un singur suflet. Numele de Botez reprezintă sufletul omului unit cu Dumnezeu prin Botez, prin credinţă dreaptă şi fapte bune.

Este oprit a se pune copiilor două şi chiar trei nume la Botez, după moda de astăzi a lumii. Numele unui sfânt, care se dă copilului la Botez, îl face pe noul botezat ucenicul acelui sfânt al cărui nume îl poartă. Prin aceasta, sfântul devine rugător, ajutător şi protector al copilului creştin înaintea lui Dumnezeu, atât în această viaţă, cât şi după moarte şi la înfricoşătoarea Judecată de Apoi. Un creştin fără nume de sfânt în viaţă rămâne fără protector şi mijlocitor permanent la Dumnezeu. Şi ce este mai rău decât aceasta?

Numele cele mai potrivite pentru fetiţe este numele Maicii Domnului, al Sfintei Ana şi ale sfintelor muceniţe şi cuvioase din calendar. Iar pentru băieţi, numele cele mai frumoase este cel al Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfinţilor Apostoli, urmate de numele sfinţilor ierarhi, mucenici şi cuvioşi, dintre care unii s-au nevoit pe pământul ţării noastre şi se roagă pentru noi toţi.

Să li se pună copiilor nume de sfinţi din calendarul nostru ortodox, de obicei numele sfântului din ziua naşterii pruncului sau din zilele dinainte sau de după ziua naşterii, cum doresc părinţii, rudele şi preotul de parohie, care este şi duhovnicul familiei. Se mai poate pune numele al cărui hram îl are biserica de care aparţine copilul sau nume de sfinţi români, ierarhi, mucenici şi cuvioşi. Se mai obişnuieşte a se pune primilor copii şi numele părinţilor care i-au născut sau i-au botezat.

În nici un caz nu se pun nume de sfinţi catolici, nume de protestanţi, de sectanţi, de artişti sau nume păgâne, luate de la popoarele nebotezate, care nu cred în Hristos. Nu se pun nume de animale, de păsări, de eroi necreştini şi nume de zei, precum Afrodita, Venera etc.

Este păcat să dăm copiilor nume străine de Hristos, în loc să le punem nume de sfinţi care şi-au dat viaţa pentru credinţă şi se roagă neîncetat în ceruri pentru noi.

Numele copilului dat în clipa scufundării întreite în apa Botezului nu mai poate fi schimbat decât la tunderea în călugărie, care se mai numeşte şi al doilea botez.

Călăuză ortodoxă în familie şi societate, arhim. Ioanichie Bălan

18
sept.
14

Numai credinţa în Hristos ne va mântui

hristosSă nu spui niciodată că ţi-ai pierdut dreptul, pentru că aceasta te va răsturna. Dacă se va cuibări înlăuntrul tău «De ce să-mi pierd dreptul?», atunci vei deveni un alt om, va pleca Harul. Scopul nostru este să dobândim Lumina. Aceasta este cea mai bună avere. Fie ca rugăciunea să le risi­pească pe toate! Stăpânirea întunericului este trecătoare. Uneltirile lui nu au lumină. Cea mai mare avere este să stăm lângă Hristos cu răbdare, să nu ne clătinam. Atunci vei fi cel mai fericit om.

Atunci când vorbim, totdeauna cădem. Odată, în sat, o femeie foarte nervoasă a început să ne ocărască şi ne-a spart cu pietre toate geamurile. A venit poliţia şi ne-a întrebat:

— Să facem reclamaţie?

— Nu, le-am răspuns.

Să mergi la poliţie numai dacă eşti vreun episcop şi este defăimat clerul prin ziare. Atunci da, pentru tine însuţi nu. Tu întoarce-le spatele cu un zâmbet rece şi pleacă departe.

Cei care cred în Satana sunt tulburaţi, căci îi ajută cu lumină satanică, îi ridică la înălţime. «Luminează» masele cu energii satanice ca să atragă omenirea în întu­neric. Aceştia însă nu au luminare. Căci de unde să o aibă? Din aiureala lor? În timp ce ceilalţi sunt luminaţi de sus. Nu te lua după lume, dar nici nu te purta cu asprime cu oamenii. Căci altfel vei fi stăpânit de cru­zime. Fă-te uneori că nu ştii nimic, pentru că de te vei încurca cu vorbirea de rău, cum o vei mai scoate la capăt?

Acum lumea este fără temelii. De jos până sus, cu toţii suntem într-o ceaţă, însă cel care va striga după ajutor, se va mântui. Hristos este Izvorul bunătăţii. Lumea crede în bani şi în dragostea trupească. Dar numai credinţa în Hristos Cel fără de păcat ne va mântui.

Dacă vei începe să discuţi cu lumea, te vei ameţi şi nu vei putea să te rogi. Aşa cum mâncarea îşi pierde gustul atunci când pui apă în ea, tot astfel din multa vorbire slăbeşte râvna pentru rugăciune.

Anastasie Malamas, Ca aurul în topitoare, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 28-29

18
sept.
14

Un cerşetor de-al lui Hristos!

bunicutulPărintele Porfirie era cu adevărat un om simplu. Era slab trupeşte şi bolnăvicios. Era un om umil în privinţa originii sale, fiind totodată „un prunc” şi un om „smerit” în lume. Era un om ce se ferea să iasă în faţă. Aşa cum însuşi povesteşte, mic fiind – adolescent, poate – a călătorit cu corabia spre Sfântul Munte.

Cea mai mare parte a călătoriei şi-a petrecut-o pe punte, privind nesfârşita mare albastră şi pescăruşii ce se scufundau în valuri pentru ca, mai apoi, să se piardă în depărtare. În jurul lui, pe punte, călătorii mâncau aşezaţi în grupuri şi stăteau de vorbă.

Era ceasul prânzului. La un moment dat, o doamnă de lângă el s-a oprit din mâncat, l-a privit cu milă pe bietul ţărănuş îmbrăcat în haine şifonate ce stătea pe copastia corabiei, şi apoi a spus: „Iată un cerşetor. Sărmanul de el… Să-i dăm ceva de mâncare”. Mâncau peştişori prăjiţi.

De atunci Părintele Porfirie îşi aducea aminte mereu cu mare emoţie acea clipă însemnată din viaţa sa, spunând: M-au luat drept cerşetor. Mi-au spus cerşetor! Într-adevăr sunt cerşetor, un cerşetor de-al lui Hristos!”. Însă tocmai acestui om umil şi neînsemnat Dumnezeu i-a descoperit unicele şi cele mai înalte adevăruri, „căci aşa a fost bunăvoirea înaintea Sa” (Matei 11, 26).

Din Gheorghios S. Kroustalakis, Bătrânul Porfirie. Părinte duhovnicesc și pedagog, trad. Cristina Băcanu, Editura Bunavestire, Bacău, 1999,  p. 19-20

18
sept.
14

Femeia nu este sexul slab, ci este sexul fin

femEva cea nouă anulează greșeala Evei, modifică gândirea ei.

Cu toate acestea, chiar după 2000 de ani de la apariția Evei celei noi, oamenii nu și-au modificat gândirea despre femei. Ba mai mult, au numit-o în fel și chip. Dacă pentru antici femeia era lucru vorbitor, apoi simplu obiect de plăcere, din Evul Mediu se spune despre ea că ar fi sexul slab.

Ceea ce este inexact și ireal pentru că femeia nu este sexul slab, ci femeia este sexul fin, pentru că principala caracteristică a femeii este finețea, finețea psihosomatică și sufletească. Bărbatul uită lucrul acesta și în această confuzie aruncă peste timp această dominare, în sens peiorativ, asupra ei.

Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 17

18
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-18

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(VI, 30-45)

n vremea aceea s’au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus toate câte au făcut ei şi au învăţat. Şi El le-a zis: „Veniţi numai voi-înde-voi undeva la loc pustiu şi odihniţi-vă puţin“. Că mulţi erau cei ce veneau şi plecau, şi ei nu mai aveau timp nici să mănânce. Şi au plecat cu corabia către un loc pustiu şi ferit. Şi i-au văzut plecând, şi mulţi au priceput şi au alergat pe jos într’acolo de prin toate cetăţile şi au ajuns înaintea lor. Şi ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s’a făcut milă de ei, că erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe multe. Dar făcându-se târziu, ucenicii Săi s’au apropiat de El şi I-au zis: „Locul este pustiu şi ora e târzie; dă-le drumul să meargă prin oraşele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere de-ale mâncării“. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce“. Şi ei I-au zis: „Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?“ Iar El le-a zis: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi“. Şi aflând ei, I-au spus: „Cinci pâini şi doi peşti“. Şi El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi în cete-cete pe iarbă verde. Şi au şezut cete-cete, câte o sută şi câte cincizeci. Şi luând El cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea lor; şi pe cei doi peşti i-a împărţit la toţi. Şi au mâncat toţi şi s’au săturat. Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri de pâine şi ce rămăsese din peşti. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi. Şi El i-a silit îndată pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii.
18
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-18

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Galateni 3,

23-29; 4, 1-5

F-150x150raţilor, înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.

Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate; ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.




Blog Stats

  • 323.714 hits
septembrie 2014
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte