Arhivă pentru 20 septembrie 2014

20
sept.
14

Preview Windows 9 scapat pe net!

Un preview Windows 9 a scapat pe net in cursul zilelor trecute, iar canalul de youtube WinFuture a postat nu unul, ci trei clipuri cu acest build de Windows 9.

WinFuture este fara doar si poate un canal mic, cu doar 2000 si un pic de abonati, dar aceste trei clipuri sigur le vor boosta view-urile. Chiar si asa, daca o sa duci sau nu lipsa unor elemente cu care te-ai obisnuit in Windows 8, sau o sa te bucuri ca au disparut, cele trei clipuri sunt destul de explicative, aratand exact la ce ne-am putea astepta.

Dupa cum am anticipat si in trecut, start meniul clasic si-a facut aparitia, un Notification Center reviziuit si mult mai bine pus la punct, suport Multi Desktop si nu in ultimul rand o interfata clasica pentru userii de Laptop si PC. Trebuie luat in considerare faptul ca acestui build nu este indicat inca pentru uz public, numarului build-ului fiind 9834 -XXX, fiind mai mult un build tehnic menit pentru preview si adaptare, cel mai probabil originea sa fiind de la un producator de software. Acestia au primit aceste build-uri pentru a optimiza anumite programe pentru Windows inainte de aparitie. Mai mult, trebuie sa luam in calcul si faptul ca acest gen de build-uri sunt beta-uri, asta insemnand ca multe dintre elementele prezente in clipurile de mai jos se vor schimba, cel mai probabil. Un lucru este cert! Un Windows 9 intr-un viitor apropiat este extrem de plauzibil. Intrebarea este cand va fi anuntat acesta in mod oficial.

Windows 9 Multi-Desktop

Windows 9 Action Center Notification

Windows 9 Start Menu 

 

 

 

 

20
sept.
14

Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus! Se poate schimba aceasta?

copii_19Un tânăr neliniştit a venit odată la marele duhovnic al timpurilor noastre, Sfântul Paisie Aghioritul. Nu se putea stăpâni în nici un chip. S-a aflat după aceea că un duhovnic nepriceput, în loc să-i dea un sfat înţelept tânărului, a pus toate problemele şi nenorocirile lui pe seama moştenirii genetice. Din cauza impasului în care s-a trezit, tânărul a căzut în deznădejde.

Sfântului Paisie îi părea rău că oamenii se chinuiesc uneori la gândul că au parte de o moştenire foarte grea. De fapt, demonul le trimite un astfel de gând ca să-i înfricoşeze, să le întunece mintea şi să-i scoată din fire, fără vreun motiv serios. “Chiar dacă în om ar exista vreo moştenire păcătoasă, ea nu poate rezista în faţa harului lui Dumnezeu”, spunea sfântul.

Cu toate acestea, duhovnicul athonit nu nega sau diminua rolul genelor. “Fiecare om a primit daruri de la Dumnezeu pentru a se folosi, chiar dacă aceste daruri sunt folosite de om în scopuri bune sau rele”, mai spunea părintele. “Dacă omul va folosi darurile primite spre folosul său, atunci va atinge treapta desăvârşirii.” Neajunsurile noastre, fie că sunt rodul propriei neatenţii, fie că sunt moştenite de la părinţi, sunt, de asemenea, proprietatea noastră. Fiecare dintre noi trebuie să lupte corespunzător, pentru a se elibera de aceste neajunsuri.

Despre influenţa reciprocă a moştenirii şi a duhovniciei scrie şi duhovnicul Mănăstirii Pecerska din Pskov, arhimandritul Ioan (Krestiankin). Acesta avertizează o femeie care i-a cerut un sfat, în legătură cu complicaţiile spirituale şi medicale pe care le are un avort: “Uciderea copiilor este un păcat de moarte. Urmările acestuia se răsfrâng în primul rând asupra dumneavoastră, iar apoi asupra copiilor pe care i-aţi născut. Aceştia se vor chinui în viaţă şi vă vor pedepsi pentru uciderea frăţiorului lor în aşa fel, încât nu veţi putea rezista. Aşa că alegeţi dumneavoastră ce doriti să faceti în viată.”?

În altă scrisoare, marele duhovnic mângâie inima plină de necaz a unei mame care a născut un copil anormal din punct de vedere psihic. “În puterea mea stă doar să mă rog pentru toţi cei necăjiţi. V-aş mai sfătui să analizaţi şi din punct de vedere duhovnicesc cele ce se petrec cu dumneavoastră. Căci, dacă nu ar fi existat boala copilului, aţi fi continuat să vă «veseliţi» în viaţă, fără să ştiţi că înaintaţi spre beznă. Al doilea moment important în viaţa dumneavoastră este acela al bolii fiului, care reprezintă o epitimie pentru cei care, din voinţa dumneavoastră, nu au văzut lumina zilei. Iar dacă aceasta este o epitimie, atunci va urma şi iertarea. Pecetea nebuniei nu-i va face rău sufletului copilului şi cei care vorbesc despre sufletul său luminat spun adevărul.”

Stareţul a binecuvântat ca fiul nenorocit să fie dus la un spital-internat special şi acolo să fie împărtăşit. “Altă soluţie nu există. Căci dacă el va face, în nebunia sa, rău cuiva, atunci dumneavoastră, şi nu el, vă veţi tângui pentru fapta săvârşită. Fie ca Dumnezeu să vă dea înţelepciune şi tărie!

Bolile urmaşilor nu sunt fundamentate întotdeauna pe răul făcut de strămoşi. Să luăm ca exemplu hemofilia – boala monarhilor încoronaţi. Regii sunt oameni din carne şi sânge. Pentru a înfrunta piedicile ivite în calea dinastiilor şi a păstra dreptul la tron, aceştia îşi alegeau soţul sau soţia din cercul foarte restrâns al rudelor regale. Astfel, în cazul conceperii pruncului, acesta avea defecţiuni genetice, care nu permiteau sângelui să se coaguleze în mod normal.

Chiar şi în cazul unei traume minore, un astfel de bolnav are parte de hemoragii importante, externe sau interne. Adesea această boală curma vieţile reprezentanţilor celor mai importante curţi regale europene. Mutaţia fatală l-a atins şi pe prinţul Leopold, fiul reginei Victoria a Angliei, în aceeaşi măsură şi pe ţareviciul Aleksei, moştenitorul tronului rus.

Deşi cauza hemofiliei este cunoscută foarte bine, boala este până astăzi incurabilă, afectând doar bărbaţii. Femeile sunt doar purtătoare ale acestui defect genetic. Totuşi nu toate bolile genetice reprezintă o pedeapsă pentru greşelile generaţiilor anterioare. Dar cu siguranţă că orice anomalie genetică ne face să ne gândim la rădăcinile noastre, la duhovnicia celor adormiţi din neamul nostru şi a rudelor în viaţă.

După cum se vede, moştenirea genetică şi duhovnicia trebuie privite într-o strânsă legătură. Legătura aceasta este mult mai strânsă şi complicată decât pare la prima vedere. Pentru a fi clarificată, trebuie înţelese natura duhovnicească şi trupească a omului, cauzele bolilor şi vindecarea lor (vezi Addenda I).

Nu suntem doar fiinţe duhovniceşti sau trupeşti. După cum se exprima foarte bine mitropolitul Antonie de Suroj: “Deplinătatea omului nu constă în duhul sau sufletul său, ci în unitatea dintre suflet şi trup. În această privinţă trupul nostru este mult mai important şi capătă posibilităţi foarte mari, în comparaţie cu ceea ce credem de obicei.”!

De aceea, atunci când analizăm natura duhovnicească a omului, trebuie să avem în vedere neapărat partea biologică a acestuia, iar în cadrul analizării funcţiilor organismului, să avem în vedere psihologia şi duhovnicia sa. Şi totuşi, simptomele bolilor trebuie separate de căderea morală. Nu este un secret faptul că suntem ţesuţi din contradicţii. Bucuria şi tristeţea, inspiraţia şi apatia, setea de câştig şi mustrările de conştiinţă, toate acestea sunt legate strâns, într-un nod. Să ne amintim, de exemplu, de ţarul Ivan cel Groaznic, tiranul crud şi, în acelaşi timp, rugătorul smerit, în timpul căruia Rusia a cunoscut mari biruinţe, dar şi cutremure pe măsură. Cine se poate edifica mai bine cum a fost, de fapt, personalitatea acestui om?

Rădăcinile multor întâmplări, boli şi neputinte din viata noastră se află în tainitele sufletului, în “cele mai dinlăuntru ale inimii”, în faptele inconştiente, în tendinţele moştenite şi obişnuinţele căpătate pe parcursul vieţii. Rolul geneticii nu poate fi totuşi supraevaluat personalităţii. În cadrul acesteia au fost adunate o mulţime de fapte, inclusiv unele foarte interesante şi controversate. Ele urmează să fie analizate critic. Astfel, în “Science”, una din revistele cunoscute în toată lumea, se consideră într-o mare măsură că până şi alegerile politice, gusturile muzicale sau alegerea concediului sunt influenţate genetic.

Aceasta nu înseamnă, desigur, că există vreo genă a “predispoziţiei pentru muzica rock” sau a “concediului în Alpi”. Totuşi este puţin probabil ca preadolescentul care este un împătimit al muzicii rock să preţuiască la fel de mult şi cântările bisericeşti. La fel, un profesor de conservator nu va distruge totul în calea sa în urma înfrângerii suferite de echipa de fotbal al cărei suporter este. Este clar că trebuie să se aibă în vedere atât vârsta, cât şi educaţia, reputaţia, mentalitatea, cultura generală şi premisele genetice ale persoanei. Ar fi greşit să excludem total importanţa ultimelor, căci este dovedit faptul că genele acţionează direct sau indirect asupra funcţiilor şi trăsăturilor psihologice. Printre acestea se numără măsura activităţii, a închiderii în sine, a agresivităţii, a sexualităţii. La tânăr aceste caracteristici sunt diferite faţă de cele ale omului în vârstă.

Nu este uşor să răspunzi la întrebarea cum anume influenţează genele structura trupului şi influenţa genelor şi a mediului înconjurător asupra comportamentului oamenilor este studiată de o ramură relativ nouă a ştiinţei: genetica dezvoltarea organismului, caracteristicile psihicului şi ale personalităţii. Genele pot fi legate de patimi şi de păcatele de moarte prin intermediul fiziologiei organismului, prin activitatea celulelor şi a ţesuturilor. Acţiunea moştenirii depinde de voia lui Dumnezeu, de ispitele demonilor, de mediul înconjurător, de cercurile sociale, de educaţie şi, desigur, de eforturile personale ale omului. Nu punem aici la îndoială importanţa factorilor genetici, ci vorbim despre comportamentul şi bunăstarea noastră, de sănătatea şi lumea interioară, care nu sunt definite de genetică în mod exclusiv. Genele sunt fundamentul organismului. În baza acestui fundament, conformându-se Providenţei divine sau ignorând-o, omul îşi poate forma personalitatea.

Din Zorin, Konstantin V. Genele si cele sapte pacate capitale

20
sept.
14

Scaunul de la spovedanie

Scaunul de la spovedanie Scaunul de la spovedanie este locul din care omul primeste de la Dumnezeu, prin preot, leacul pentru bolile sale sufletesti. Daca preotul doreste sa aiba o comunitate dupa chipul lui Dumnezeu, el trebuie sa se afle prezent cat mai des pe acest scaun. Este trist ca sunt biserici in care nu este afisat un orar pentru spovedanie. Tot atat de dureros este si faptul ca intalnesti preoti care trateaza spovedania intr-un mod expeditiv si formal. Si din acest motiv, sunt persoane care au plecat de la acest scaun mai apasati decat au venit.

Duhovnicul este omul iubirii pentru toti. Trebuie sa fie asemeni lui Simon din Cirene, care vazandu-L pe Hristos ca nu-Si mai poate duce crucea, o ia asupra sa. Trebuie sa poarte tainic suferintele credinciosilor. Si o poate face nu prin propriile sale puteri, ci prin Duhul Sfant. De aceea este nevoie de rugaciune. Preotul trebuie sa aiba constiinta ca prin el, Dumnezeu asculta marturisirea. Deci e dator sa o asculte cu bucuria lui Hristos care e mai mare pentru o oaie regasita decat pentru celelalte nouazeci si noua.

Scaunul de la spovedanie nu trebuie privit de credinciosi ca un scaun de judecata, ci ca un loc de tamaduire. Biserica este spital, nu tribunal, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Credinciosul care ajunge in fata acestui scaun, trebuie sa aiba constiinta ca se afla in fata lui Hristos. Si trebuie sa-I vorbeasca ca si cum s-ar afla inaintea mortii sale. O astfel de marturisire va fi sincera si deplina. E trist ca sunt crestini care spun ca nu au ce marturisi. Mitropolitul Antonie de Suroj spunea ca „Daca nu simt cat de pacatos sunt, inseamna ca nu m-am aflat niciodata fata in fata cu Dumnezeu”.

Cel care face casa buna cu pacatul, sa ia aminte ca diavolul dupa ce pustieste sufletul omului ii aduce gandul ca Hristos nu-l mai poate ierta. Si pe masura ce hraneste acest gand, ignora spovedania si ajunge la deznadejde. Iar singur, numai cu puterile sale, omul nu poate evita caderea. Insa, prezent la scaunul de spovedanie, el poate simti ca Dumnezeu este parinte, ca nu ia nimanui, niciodata, sansa de a se tamadui.

Sa nu pierdem din vedere ca expresia „scaunul spovedaniei” nu se refera strict la un scaun folosit pentru sedere, ci la faptul ca Taina Spovedaniei prevesteste Judecata de Apoi, „cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul (scaunul) slavei Sale” (Matei 25, 31).

Cel care L-a intalnit cu adevarat pe Hristos in scaunul de spovedanie, nu se va mai infricosa de vederea Sa pe scaunul de judecata.

20
sept.
14

Rugaciune facuta degeaba?

Rugaciune facuta degeaba? Se intampla sa ne rugam si sa nu-L simitim pe Dumnezeu prezent in noi. Uneori ne rugam cu propriile noastre cuvinte, alteori cu cele ale Sfintilor. Dar ramanem fara raspuns din partea lui Dumnezeu. Ajunsi in astfel de situatii, nu trebuie sa credem ca rugaciunile noastre au fost facute degeaba.

Daca suntem incepatori in rugaciune, trebuie sa stim ca inceputul este mai greoi. Dar nu trebuie renuntat. Pe masura ce inaintam in rugaciune, gandurile patimase incep sa se indeparteze de la noi. Disparitia lor nu se face doar printr-o stergere care nu pune nimic in locul lor. Ea face ca Dumnezeu sa vina si sa lucreze in noi. Iar cand simtim cum Dumnezeu lucreaza in noi, e usor sa facem tot lucrul bun.

Dar se poate intampla ca Dumnezeu sa retraga harul de la noi pentru o vreme. Insa, nici atunci nu trebuie sa credem ca ne rugam degeaba. Dimpotriva, trebuie sa ne rugam ca atunci cand simteam harul lui Dumnezeu in noi. Sa-I aratam lui Dumnezeu ca noi continuam sa traim asa cum vietuiam cand harul era in noi. Si astfel, vom deveni si mai placuti lui Dumnezeu.

Pentru a intelege ca nicio rugaciune nu este facuta degeaba, voi reda aceasta pilda:

Un preot, vazand ca in timpul predicii credinciosii ieseau din biserica, i-a intrebat de ce nu raman sa asculte predica. Acestia i-au raspuns ca uita de indata tot ce aud, ca nu au parte de o minte stralucita.

Preotul a luat un cos murdar si i-a rugat ca in timpul predicii sa mearga sa puna apa in el. Dupa un timp, le-a cerut cosul.

„Vedeti, le-a spus preotul, cosul a lasat sa treaca apa prin el si s-a curatit. Tot asa e si cu sufletul. Chiar daca nu poti tine minte predica, cuvantul lui Dumnezeu te curateste”.

La fel se intampla si cu cel ce se roaga. Chiar daca nu simte in rugaciune prezenta lui Dumnezeu, nu inseamna ca este asemeni celui lipsit de rugaciune. Sa ne rugam cum putem si vom ajunge prin lucrarea lui Dumnezeu sa ne rugam cum trebuie. Iar ajunsi la aceasta stare, Il vom simti pe Dumnezeu.

20
sept.
14

Poate fi injurat diavolul ?

Poate fi injurat diavolul ?Cand se imputineaza credinta, dragostea si rugaciunea, se inmultesc injuraturile. Doar un om care crede in Dumnezeu, care-si iubeste aproapele si care se roaga nu poate injura vreodata pe cineva sau vreun lucru oarecare. Este evident, deci, de ce se inmultesc injuraturile, intr-o vreme in care “dragostea multora s-a racit”, dar nu este tot atat de evident faptul ca un singur lucru ramane, totusi, imposibil de injurat. Acesta este diavolul.

O injuratura imposibila

Dumnezeu, sfintii, oamenii, animalele, pamantul, masina, aglomeratia, ploaia sau frigul, toate pot fi injurate cu aceeasi ura de omul care se lasa prada gandurilor viclene.

Injuraturile cel mai des intalnite in popor fac referire la urmatoarele notiuni: diavolul (dracul), biserica, focul, boala, mama, neamul, mortii, crucea, Pastele, grijania (Sfanta Impartasanie), cristelnita, Hristos, sfintii si, ca o categorie aparte, organele genital. Aceste notiuni, prin combinatii dintre cele mai variate, pot fi adresate in mod jignitor persoanelor, obiectelor si chiar unor stari si situatii cotidiene.

Toate lucrurile din lumea vazuta pot fi injurate, de la oameni si animale, pana la lucruri, necazuri si situatii de viata. Tot asa, pot fi injurate si toate cele din lumea nevazuta, de la ingeri si sfinti, pana la Dumnezeu. Un singur lucru ramane, totusi, imposibil de injurat, si anume parintele tuturor injuraturilor, adica diavolul.

Cand omul injura un anumit lucru, fie ca e vorba de o persoana, fie ca e vorba de un obiect material, el se aprinde cu ura impotriva aceluia, caruia ii doreste un anumit rau. Daca e vorba de un om, cel care injura cheama asupra aceluia o boala, un necaz sau chiar pe diavolul, acesta din urma fiind chemat cel mai adesea si asupra lucrurilor materiale.

Ei bine, daca injuratura implica punerea lucrului injurat sub inraurirea unui anumit rau, diavolul nu poate fi injurat, caci el nu poate fi intrecut de nimic in rautate. Diavolul este tatal tuturor rautatilor si al injuraturilor si cel care intuneca mintea omului, spre a-l face pe acesta din urma sa-i inchine cat mai multe lucruri si fiinte vii, adica sa dracuie si sa injure tot ce ii iese in cale.

Faptul ca diavolul este singurul lucru din toate cate exista care nu poate fi injurat ar trebuie sa-i sperie si sa le dea de gandit celor care inca ii mai pomenesc numele (dracuie) sau care au obiceiul de a injura in fel si chip. Totodata, acest lucru poate fi socotit si ca un argument de baza in dovedirea existentei lui.

Cum poate fi „injurat” diavolul ?

Si, totusi, diavolul poate fi pus la chinuri, dar nu oricum si nu de catre oricine. El poate fi doar blestemat, de catre preotii Bisericii, in numele lui Iisus Hristos, care l-a biruit o data pentru totdeauna, pe Golgota. Exista o serie de molitfe, alcatuite de Sfantul Vasile cel Mare, de Sfantul Ioan Gura de Aur, de Sfantul Ciprian etc, care, in mod metaforic, pot fi socotite “injuraturi” adresate diavolului, sub forma unor blesteme si trimiteri in pustie, spre a nu mai face rau cuiva. Doar atunci sufera diavolul cu adevarat, cand Dumnezeu ii ia puterea si il alunga departe de faptura Sa.

Noi, mirenii, nu il putem „injura” pe diavol, nici blestema, caci cu diavolul nu avem voie sa vorbim, nici sa-i adresam vreun cuvant. Tot ce putem face noi e sa ne curatim de pacate, prin Spovedanie, si sa smulgem din noi patimile, prin osteneli duhovnicesti de toata vremea. Mai ales dragostea, iertarea si smerenia il alunga pe diavol si il chinuie grozav, caci pe acestea nu le poate suporta catusi de putin.

*

Despre obieceiul unora de a injura, Simion Mehedinti spune: “Aceasta molima a sufletelor se lecuieste mai greu decat toate bolile trupului”. Dupa cum cea mai eficienta metoda de tratare a unei boli este prevenirea ei, tot asa, pentru a nu ajunge inrobit de duhul necurat al injuraturilor, se cuvine ca inca din copilarie omul sa se pazeasca de “vorbe de rusine, de vorbe nebunesti si de glume care nu se cuvin” (Efeseni 5, 4).

20
sept.
14

Milostenia se poate transforma in pacat?

Milostenia se poate transforma in pacat? Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata ca trebuie sa „socotim milostenia nu ca pe o cheltuiala, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un castig; caci prin ea, dobandim mai mult decat am dat”. Daca ramanem la aceste cuvinte, atunci trebuie sa ne oprim ori de cate ori intalnim un cersetor pentru a inmulti milostenia. Chiar Mantuitorul ne indeamna sa savarsim fapta milosteniei in felul acesta: „sa nu stie stanga ce face dreapta”. E un indemn care are in vedere nu doar ferirea de lauda, ci neincetata milostenie: caci nestiind ca a dat stanga, daruieste si mana dreapta.

Pe de alta parte Parintii ne invata ca trebuie „sa asude banul milosteniei in palma ta”. Ori acest lucru inseamna cercetare. Ni se cere sa ne interesam de modul in care cersetorii vor cheltui banii pe care-i daruim, ca nu cumva ei sa ajunga sa fie folositi pentru satisfacerea patimilor si astfel sa devenim partasi pacatelor savarsite de ei. Mai mult, Sfantul Apostol Pavel spune ca oamenii sanatosi trebuie sa munceasca, nu sa fie lenesi, caci: „daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance” (II Tesaloniceni 3, 10). Ca sa nu mai vorbim de faptul ca a da bani cersetorilor inseamna a-i incuraja sa ramana in aceasta stare, sa nu faca niciun pas spre iesirea din ea.

Asadar, cum iesim din aceasta dilema? Eu cred ca nicio persoana pe care o intalnim nu este produsul intamplarii, ci al purtarii de grija a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne daruieste oamenii dintr-o zi pentru a-i ajuta si a ne ajuta. Asa ca nicio persoana pe care o intalnim nu trebuie evitata. Ea trebuie privita ca o persoana care ne intareste relatia cu Dumnezeu.

Ca sa nu am parte de o cercetare incorecta, ii cer lui Dumnezeu sa-l aiba in grija Sa pe cel caruia ii daruiesc ceva. Si prin aceasta cerere cred ca Dumnezeu poate misca spre cele bune inima unui cersetor care nu se afla intr-o reala nevoie. Avand aceasta credinta, nu pot afirma ca milostenia duce la pacat.

Daca sarmanii vor profita, in intelesul negativ al cuvantului, de milostenia facuta de mine, pe aceasta nu o consider a fi o problema ce tine de mine. In acest sens, invoc o apoftegma din Pateric: „Un iubitor de Hristos, mergand intr-un oras pentru o trebuinta, a intalnit pe cale un sarac gol. I s-a facut mila de el si i-a daruit haina sa. Saracul a vandut-o. Iubitorul de Hristos afland ceea ce facuse saracul, s-a intristat. Insa, in noaptea urmatoare Hristos i s-a aratat in vis purtand acea haina si i-a spus: nu te intrista, ca iata, port ceea ce Mi-ai dat”. Consider ca e mai bine sa-i cer lui Dumnezeu putere de a bucura orice persoana pe care o intalnesc, decat sa-i cer sa am parte de o dreapta cercetare si sa raman cu o inima impietrita.

Sigur ca nu caut prin aceasta atitudine sa incurajez viciul, lenea, indiferenta etc, ci doar sa am un raspuns bun la Judecata de Apoi.

20
sept.
14

Despărţirea de persoana iubită fără motive reale

x_279e5755Întrebare: Aţi afirmat că băiatul care-şi planifică căsătoria cu o fată, dar renunţă, este posibil că va rămâne neînsurat, pentru că a făcut nedreptăţi. V-aş ruga să dezvoltaţi ideea de răsplătire a nedreptăţii făcute.

Răspuns: Ce se numeşte nedreptate? Nedreptatea se numeşte în cazul în care vorbim, atunci când tu ţii o fată încurcata 1-2-3 ani şi după aceea spui „la revedere”, fără să ai un motiv precis, atunci fata rămâne încurcată în sufletul ei. Rămâne undeva suspendată şi cu gândirea şi cu sentimentele şi cu preocupările.

Nu vorbesc de situaţia în care tu ai motive clar şi precis exprimate să închei prietenia. De altfel, dacă ai motive, totul se rezolvă normal, pentru că şi fata înţelege că a făcut ceva ce nu trebuia şi totul se limpezeşte. Nedreptatea constă în faptul că ea te-a iubit şi nu poate acum să iubească pe altul.

De ce nu mai poate acum să iubească pe altul? Pentru că pe tine te-a iubit aşa cum ei îi este caracteristic. Deplin. Şi atunci avem de-a face cu o asemenea stare de golire a ei şi nu se poate ca un asemenea băiat să nu plătească. De obicei, rămâne neînsurat sau se însoară foarte greu şi atunci cu o fată care are alte calităţi pe care le căuta, dar exact pe acelea nu le are, pe care le găsise la prima lui prietenă, prietenă pe care a părăsit-o şi atunci îşi trage păcatele prin propria procedură.

Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 37-38
20
sept.
14

Din dragoste pentru tine

inima_0Cu părere de rău nu prea mulţi oameni se nevoiesc să pătrundă în firea lucrurilor. Mai ales se face simţit acest lucru în sfera spirituală.

O doamnă a primit de ziua ei de naştere mai multe cadouri. Printre ele a găsit şi o bilă mare din plastic negru. Femeia a cercetat-o puţin şi, neînţelegând la ce ar putea-o folosi, a aruncat-o în colţ. La cădere bila se desfăcu şi înăuntrul ei s-a aflat o altă bilă, argintie.

Doamna o luă în mână şi văzu că şi suprafaţa ei argintie ascunde ceva. Sub învelişul argintiu se afla o cutiuţă aurie. Cu mâini tremurânde ea deschise cutiuţa şi află aici un inel din aur, împodobit cu un diamant frumos. Înlăuntrul inelului se afla o scrisorică pe care scria: “Din dragoste pentru tine”.

***

Din dragoste pentru noi Dumnezeu ne-a dăruit toate bunătăţile pământului. Din dragoste pentru noi el s-a jertfit pe Sine şi ne-a dăruit nouă viaţă veşnică. Mintea noastră nu mai ajunge până la aceste adevăruri, ea este preocupată de ambalaje: problemele vieţii pământeşti.    

Pr. Alexandru Iamandii Extras din 153: Veniti de pranziti, Editura Cu drag, Chişinău 2012, p.50-51
20
sept.
14

Ne plictisim în biserică?

2VSN_8588Mulţi oameni, neînţelegând slujbele divine, mai ales privegherea, se plictisesc în biserică şi abia aşteaptă, să se termine.

Ca să te bucuri de slujbă trebuie să o înţelegi, dar pentru aceasta este bine ca ceea ce este mai greu de înţeles, de exemplu canoanele, să se citească mai înainte de slujbă, acasă. Eu cunosc o persoană influentă care, de obicei, înainte de slujbele religioase, aduna toată familia, citea şi explica canoanele, catismele şi acele rugăciuni care se cântă la priveghere, şi apoi cu toţii stăteau în biserică cu mare atenţie şi slujba trecea pe neobservate.

Stăruiţi-vă să pătrundeţi în miezul slujbelor Bisericii Ortodoxe şi ele vă vor deschide izvorul unei astfel de mângâieri încât vă veţi grăbi cu bucurie la biserica lui Dumnezeu. „Veseli-mă-voi de cele spuse mie şi vom merge în casa Domnului!”, a spus David, aşa să spuneţi şi voi îndreptân-du-vă spre biserică. Amin.

Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 244

20
sept.
14

Alături de Hristos

hristos-mantuitorulOmul care are dorinţa de a se mântui va fi urmărit de mila lui Dumnezeu. Îl va urmări până în ultima clipă, pentru că Dumnezeu găseşte cu lupa pe care o are moleculele dorinţei de mântuire din inima lui. Le va pune pe acestea în valoare şi îi va da omului puterea de a se mântui până la urmă. Evanghelia aduce multă mângâiere şi de aceea trebuie mereu s-o cercetăm ca să avem lumina lui Hristos în viaţa noastră.

El a venit să ne înveţe cu întreaga Lui viaţă şi exemplul Lui, cu felul în care a trăit, cum trebuie să trăim şi noi. Hristos este modelul perfect de îndurare, dragoste şi milostivire către aproapele nostru. De aceea noi toţi ar trebui, cu duhul recunoştinţei noastre, să-L iubim, să-L cinstim, să cugetăm la El. Să-I promitem că vom asculta voia Lui. Să ne recunoaştem păcatele şi să-I mulţumim pentru îndurările Sale. Mulţumirea noastră împlineşte o datorie de recunoştinţă către Dumnezeu şi totodată Îl provoacă şi Îl îndeamnă pe Dumnezeu să ne dea şi mai multe harisme decât ne-a dat până acum.

Noi, oamenii, vrem multe de la Dumnezeu. Vrem să ne iubească, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne ocrotească… Dar pentru a dobândi acestea, trebuie să le dăm noi mai întâi aproapelui nostru şi atunci le vom primi. Vom dărui iubire, blândeţe, nejudecare, milostivire, ajutor şi le vom primi cu siguranţă de la Dumnezeu.

Trebuie să petrecem cât mai mult timp alături de Hristosul nostru. Să-L iubim, să-L cinstim, să-L slăvim, să ne închinăm Lui, să-L mărturisim şi să-L urmăm în exemplul Său. Când vom face toate acestea, să credem neîndoielnic că luăm în noi însuşirile lui Hristos, care ne vor ajuta să găsim calea spre mântuire.

Pr. Octavian Moşin

20
sept.
14

Rugăciunea celui ferecat în temnița neputințelor vieții

rug-carti1Îndurate Doamne, Cel mult milostiv şi plin de bunătate, Domnul puterilor şi Împăratul veacurilor, cu frică şi cu ruşine, întru cutremurare şi cu pocăinţă Te chem să vii în casa cea surpată a inimii mele şi iarăşi cu osârdie Te rog: vino Doamne în adăpostul sufletului meu cel asuprit de tot răul şi de greşelile cele de multe feluri pe care necontenit le săvârşesc ca un vrăjmaş – potrivnic al chemărilor şi îndreptărilor Tale – şi cu pierzătoare râvnă le plinesc spre a mea osândire.

Izbăveşte-mă Tu, Sfinte, de toată rătăcirea şi căderea şi întru iertare şi cu bunătate, de toată ispitirea cea de peste zi şi cea de peste noapte mă scapă. Miluieşte-mă, Doamne, cu darul Tău cel preabogat şi cu îndurare mă adaugă iarăşi la turma moştenirii Tale şi iarăşi de chipul cel dintâi ca al unui prunc ascultător şi nepăcătos mă învredniceşte, de tot binele cu împlinirea voii Tale împodobindu-mă.

Stăpâne a toată îndurarea, cel ce eşti slăvit de cetele puterilor de Sus, în faţa căruia stihiile cerurilor se cutremură aşteptând răscumpărarea, vino şi cu mulţimea bunătăţii Tale mă miluieşte! Aşa Doamne, nu te scârbi de mine robul Tău cel păcătos, că în toată ziua neştiind a urma cum se cuvine poruncilor Tale nici de poveţele maicii mele n-am ascult, şi nici sfatul părintelui meu nu l-am băgat în seamă. Şi văd acum, Bunule, scăpând către acoperământul Tău cel înalt, că mai presus de părinteasca-mi îndrumare am căpătat o mai vrednică şi mai cuviincioasă îndreptare. Primeşte-mă, dar, şi nu mă părăsi; căci ştiu şi înţeleg că ochii Tăi nu se vor scârbi până-n sfârşit de mine! Iar eu întunecatul, nerăbdând a mai primi chipul greşelilor, cu îndrăznire, întru nădejde de mântuire îţi cer: mila Ta nu o lua de la mine ca să nu se tulbure sufletul meu şi să nu rămân până în sfârşit gârbovit în păcate!

Aşază Doamne, bucuria făgăduinţei Tale în inima mea şi mă păzeşte şi poruncile dreptăţii Tale să mă străjuiască. Nu Te depărta de mine şi voi păzi cele plăcute Ţie. Că fără Tine se risipesc zilele mele şi durerile morţii mă cuprind. Adu-Ţi aminte de robul Tău şi nu mă lepăda; ca să laud numele Tău şi să cinstesc toată ziua marea cuviinţă a Ta. Cuvântare de slavă voi aduce Ţie şi Duhul Tău cel Sfânt mă va povăţui. Închinăciune voi aduce Ţie pentru că Tu cu mine eşti şi de-a pururi eşti dorirea cea mai presus de orice dorire. Sărac sunt eu întru plinirea faptelor celor de folos; nebăgător de seamă sunt cu privire la cele ce-mi stau înainte şi-n toată vremea, cu rea ştiinţă, mă lipsesc de toată bunătatea. Vrăşmaşul binelui sunt şi mă înduplec a fi şi iarăşi mă arăt pururea nelecuit de patimi; rănit de toată fărădelegea şi orb şi mut şi slăbănogit sunt întru adâncul fără de sfârşit al nedreptăţilor.

Ieşi în căutarea mea, Doamne, şi nu mă da pe mine să pier pentru păcatele mele. Că rătăcesc pururea şi paşi mei întru fărădelegi s-au ostenit. Aşa Stăpâne, Îndurate şi mult Milostive Doamne, m-am sfârşit întru răutăţi şi n-am voit a mă deprinde spre a-mi spori răbdarea spre cele de folos. Nici cele făgăduite n-am râvnit şi nici bucuria luminii celei neapuse n-am primit. Te-am părăsit, Tu nu mă părăsi! Află-mă şi mă miluieşte!

Rănit şi gol, întunecat şi fără de suflare zac în greşelile mele cele fără de număr. Iar Tu, suflarea de viaţă cea dintâi dăruieşte-mi! Că de la Tine voi lua izbăvire şi întru nădejdea spre Tine mă voi ridica să aduc slavă numelui Tău, Doamne. Făgăduinţele mele voi păzi şi lauda mea întru pocăinţă o voi aduce Ţie. Nu mă nesocoti, Doamne, şi ochii Tăi nu-i întoarce de la mine. Căutându-Te am ostenit şi zilele mele sau stins departe de Tine. Ajutorul meu eşti Tu! Spre Tine am nădăjduit să nu mă lepezi şi bucuria vederii Tale să nu o treci de la mine.

Îndurătorule, Doamne, nu mă lăsa în fărădelegi, şi întru mila bunătăţii Tale tămăduieşte neputinţele mele. Ziditorul meu, nu mă lăsa pe mine! Ajutorul meu, acoperă-mă pe mine! Tămăduitorul sufletului meu, curăţeşte fărădelegile mele; Ia aminte spre strigarea mea şi tânguirea mea nu o lăsa fără răspuns.

Venit-ai Doamne, precum ai zis, tămăduindu-mi neputinţele şi rănile mi le-ai legat. Trupul cel sfărâmat de mine mi-ai ridicat şi sângele meu Ţi l-ai luat asupră-Ţi! Ochii mei cei legaţi cu nevederea au zărit cele bune, iar sfatul cel rău al inimii mele a primit izbăvirea povăţuirilor Tale! Eu cel zidit de Tine Te-am părăsit şi întru răutăţi m-am ascuns! În întristări m-am sfârşit toată ziua, pentru aceea, acum cu nestăpânită durere Te caut. Revarsă mila Ta peste sufletul meu şi roua Duhului Tău cel Sfânt pogoar-o peste mine.

Sunt singur, fără de tărie şi fără de ajutor! Sunt stins întru neputinţe şi asuprit cumplit de patimile mele! Mă iartă Doamne şi mă tămăduieşte! Mă luminează Doamne şi mă întăreşte! Mă îndreptează Doamne şi dragostea Ta nu o răpi din inima mea cea mult chinuită de rele. Înviază-mă, Doamne, ca să slăvesc în veci bunătatea Ta şi pacea Ta cea nemărginită şi mila Ta ce plină de îndurare. Păzeşte-mă cu braţul Tău cel puternic şi cu tăria făgăduinţelor Tale! Ajută-mă în necazuri şi de toată nevoia scapă-mă, ca să laud pururea minunile Tale şi povăţuirea Ta cu mulţumire să o primesc spre binecuvântare. Căci fără de minte sunt căile mele şi cugetele mele sfaturi păcătoşite sunt; Şi iată până în sfârşit voia Ta o am lepădat şi de rele nicidecum nu m-am despărţit.

Căutându-Te Te-am aflat şi am văzut cum întru milostivire Te-ai aplecat să-mi legi sfâşiatele răni şi milostiv fiind Tu, de Tine nu m-ai lipsit! Dar pururi voia mea împotrivă mi-a stat, ca să nu pricep doririle Tale şi bunătatea Ta spre mine să nu o dezleg şi de tot felul de lucruri deşarte să-mi poticnesc piciorul.

Auzit-am Doamne cuvintele gurii Tale şi de povaţa Ta mi-am adus aminte. Cei temători de Dumnezeu au vestit bunătăţile ce au să fie şi părintele meu cel după trup întru frică strigând m-a întors pre Tine. Ajuns-au, dar, cercetările dreptăţii Tale la mine şi până la iadul învârtoşării mele mila Ta s-a plecat. Cercetatu-m-ai şi ai ajuns cu mila Ta până în cele mai de plâns ale mele. Cu Duhul Tău m-ai atins şi întru pribegia mea m-ai căutat. Oasele mele ai uns cu mirul tămăduirii şi teama pentru greşeli în rărunchi mi-ai zidit-o.

Am priceput, Doamne, slava Ta, şi ştiu acum cum vei veni Tu să judeci vii şi morţii! Am văzut minunile Tale când ne-ai chemat la Tine pe noi cei şchiopi şi orbi şi mult slăbănogiţi! Oare ce vei voi să adaugi beteşugurilor ca să le schimbi în măriri; şi bolilor noastre ce vei face; şi cum pe toate vei voi a le duce?! Că ne vom stinge precum stelele cerului la mijirea zorilor şi ca nisipul ne vom scurge în mare. Aşezământul vechi, a tot trupul, ca un vas al olarului se va zdrobi şi templul acesta de lut, lucrat de mâinile Tale, sub pajişti tăcute se va ascunde. Ca să pricepem temerea de Tine şi să vedem temeiul zidirii Tale de-acolo de dincolo de moarte.

Oare până în sfârşit aşteptându-Te mă vei uita, sau iarăşi mă vei chema din moarte la viaţă?! Să văd ce fel va fi până în sfârşit veşnicia şi cum ai să mai ridici din ţărână această inimă a mea pe care din pântecele maicii mele ai rânduit-o să bată pentru Tine. Şi cum mai chema-vei paşii mei să trec întru cele de bucurie ale Tale?!

Aşteptând slava Ta cu buzele mele cele sfărâmate de dor te voi slăvi şi viaţa mea risipită pe mii de ani, rătăcitoare se va întoarce în veşnicii. Ţărâna – care sunt – va rodi şi întru lipsa durerii mă voi asemăna penei de vultur; în văzduh am să vestesc bucuria luminii şi tainele Tale cu uşurare am să-nţeleg. Că ne-ai zidit pentru Tine Doamne şi pururea mila Ta va răsări peste veacuri.

Să Te slăvim vor cere inimile noastre, iar Tu ca şi odinioară smerindu-Te, spăla-ne-vei picioarele şi iarăşi la masa Ta ne vei pune. Fă Doamne precum ai gândit şi din adânc de primejdii ne scoate. Ajută-ne Sfinte întru puterea Ta şi din robia uitării ne cheamă. Păzeşte-ne Puternice întru dragostea Ta. Cu darul Tău cel bun pururea ne hrăneşte.

Miluieşte-ne pre noi Doamne de-a pururi, auzi-ne şi întru milostivire ne mântuieşte!

20
sept.
14

,,Eşti credincios? Crezi în Dumnezeu?”

5580Mulţi dintre credincioşi cred că sunt credincioşi numai pentru că nu tăgăduiesc pe Dumnezeu cu cuvântul. Eu cu mulţi oameni m-am confruntat în privinţa aceasta şi i-am întrebat: ,,Eşti credincios? Crezi în Dumnezeu?” ,,Da, părinte, cred în Dumnezeu”.

Şi dacă l-am luat la cercetare am ajuns la concluzia (şi el a ajuns la concluzia) că nu crede în Dumnezeu, ci doar nu-L tăgăduieşte pe Dumnezeu cu cuvântul. Cineva care nu merge la biserică, de exemplu, acela nu-şi manifestă credinţa, n-are credinţă.

Eu, de exemplu, care sunt credincios, n-aş putea să nu merg la biserică, or, cineva care poate să nu meargă la biserică înseamnă că nu are atâta credinţă câtă îi trebuie ca să-l ducă la biserică, ca să-l ţină în cadrul slujbelor. După aceea mai sunt şi altele: cine nu ţine post, nu ţine rânduiala postului, cine nu citeşte din Scriptură (nu împlineşte o rânduială de îmbogăţire a minţii cu gândurile lui Dumnezeu).

Ar trebui să se insiste mult mai mult asupra acestei laturi a existenţei (asupra mântuirii) şi acest lucru trebuie făcut în mod sistematic, mai ales în cadrul sfintelor slujbe.

Din Arhimandritul Teofil Părăian, Pentru cealaltă vreme a vieţii noastre, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 118

20
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-20

SÂMBĂTĂ
după înălţarea CINSTITEI CRUCI

Evanghelia de la Ioan
(VIII, 21-30)

is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: „Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni“. Deci ziceau Iudeii: „Nu cumva se va omorî, de vreme ce zice: Unde mă duc eu, voi nu puteţi veni?…“. Şi El zicea: „Voi sunteţi dintru cele de jos; Eu sunt dintru cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. Pentru aceea v’am spus că veţi muri în păcatele voastre. Că dacă nu veţi crede că Eu sunt, în păcatele voastre veţi muri“. Deci îi ziceau: „Cine eşti tu?“ Şi Iisus le-a zis: „Ceea ce v’am spus de la’nceput. Multe am de spus despre voi şi de judecat. Dar Cel ce M’a trimis pe Mine, adevărat este; şi ceea ce de la El am auzit, Eu pe acelea le grăiesc în lume“. Şi ei n’au înţeles că le vorbea de Tatăl. Deci le-a zis Iisus: „Când Îl veţi fi înălţat pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt, şi că nimic nu fac de la Mine Însumi, ci precum Tatăl M’a învăţat, aşa vorbesc. Şi Cel ce M’a trimis este cu Mine; nu M’a lăsat singur, pentru că Eu întotdeauna fac cele ce Lui îi sunt plăcute“. Grăind El acestea, mulţi au crezut într’Însul.
20
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-20

SÂMBĂTĂ
după înălţarea CINSTITEI CRUCI

Ap. I Corinteni 4,

17-21; 5, 1-5

F-150x150raţilor, pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Iisus, cum învăţ eu pretutindeni în toată Biserica. Şi unii, crezând că n-am să mai vin la voi, s-au semeţit. Dar eu voi veni la voi degrabă – dacă Domnul va voi – şi voi cunoaşte nu cuvântul celor ce s-au semeţit, ci puterea lor. Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere. Ce voiţi? Să vin la voi cu toiagul sau să vin cu dragoste şi cu duhul blândeţii?

Îndeobşte se aude că la voi e desfrânare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte, ca unul să trăiască cu femeia tatălui său. Iar voi v-aţi semeţit, în loc mai degrabă să vă fi întristat, ca să fie scos din mijlocul vostru cel ce a săvârşit această faptă. Ci eu, deşi departe cu trupul, însă de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi cum aş fi de faţă, pe cel ce a făcut una ca aceasta: În numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi şi duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus.




Blog Stats

  • 332.150 hits
septembrie 2014
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte