Arhivă pentru 21 septembrie 2014

21
sept.
14

Hristos să fie pacea noastră!

fetita_copil_lumanariFrământarea lăuntrică poate afecta relaţiile cu ceilalţi? Dacă ai o nemulţumire sau dacă eşti tulburat, relaţia cu cel de lângă tine este afectată de tulburare? Cum poţi să scapi de tulburare sau de mâhnire fără să-i afectezi pe ceilalţi?

Problema noastră, a omului modern, în general, este că ne preocupăm prea mult de mâhnirile noastre şi prea puţin de liniştile noastre. Uitaţi-vă cum căutăm să ne enervăm cu orice preţ. Ne sare muştarul din orice: s-a închis uşa prea repede, ăla a alergat pe lângă mine, ăla a strănutat, ăla nu mi-a zâmbit când am vrut eu sau mi-a zâmbit când nu am vrut.

Sigur că în momentul în care cauţi astfel de motive de mâhnire în raport cu viaţa ta cotidiană vor fi mult mai multe prilejurile de supărare şi de întristare decât cele de bucurie şi de împlinire. Ce vreau să vă spun este că, din nefericire pentru noi, încă nu reuşim sau reuşim prea rar să ne creştem într-atât în Hristos, încât Hristos să fie pacea noastră şi această pace să se transfere către ceilalţi.

Sfântul Ioan Gură de Aur are un cuvânt de învăţătură din Duminica Paştelui, de la Utrenia Învierii, un cuvânt care, de obicei, pentru faptul că are o pagină şi jumătate în cartea de slujbă, este un pic sărit. Se mai întâmplă une­ori… că unii îl sar. Dar în esenţă el este acolo şi poate fi citit. Ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur? Înşiră motivele pentru care trebuie să ne bucurăm… Bucuraţi-vă pentru cutare, cutare… Şi zice: Bucuraţi-vă toţi, căci din mormânt a izvorât iertarea! Ce vine Hristos să aducă sufletelor neliniştite ale apostolilor este iertarea Lui.

Din Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 25-27

21
sept.
14

Păcatele cu gândul

145346.pMă întrebi dacă sunt primejdioase păcatele cu gândul. Ca monah, tu o ştii cel mai bine. Ştii că oarecare dintre bărbaţii sfinţi a zis că esenţa monahismului stă în curăţirea minţii de gândurile rele. Ştii şi că Biserica numără trei feluri de păcate: cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul.

De aceea ne şi rugăm Părintelui luminilor pentru cei răposaţi, ca să le ierte toate păcatele, fie cu lucrul, fie cu cuvântul, fie cu gândul. Iar că Dumnezeu dă în vileag şi gândurile păcătoase, citeşti în Evanghelie: Şi văzând Iisus gândurile lor, a zis: Pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Satana nici nu a păcătuit altfel decât cu gândurile trufaşe. De aceea a şi fost lepădat dinaintea feţei lui Dumnezeu şi prăvălit în iad.

Gândurile rele sunt sămânța a tot răul. Din această sămânță cresc cuvintele păcătoase, dorințele păcătoase și faptele păcătoase.

Adu-ți aminte de altă pildă a lui Hristos, despre semănător: „Un om a ieșit să semene în țarina sa. Iar când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lor și a semănat neghină printre grâu.” Dumnezeu seamănă gânduri bune în sufletul fiecărui om. Dacă cineva se lenevește și nu străjuiește asupra sufletului său ca asupra unei țarine semănate, este ca adormit. Și în timp ce el doarme astfel, vine duhul rău, vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului, și seamănă în suflet neghină, adică gânduri rele.

Iar de la gândurile rele până la cuvintele rele și faptele rele nu e mare depărtare ca de la sămânță până la rădăcină. Adică nu e nici o depărtare între ele, ci toate stau într-o legătură organică unele cu celelalte.

Ca atare, să străjuiești asupra ta. Închide-ți mai des ochii și, precum spune sfântul Nichita Stithatul;
„cearcă gândurile care plutesc pe marea minții”.

În regulile monahismului, nevoința cea mai însemnată este dezrădăcinarea gândurilor rele până ce nu cresc, și se fac mari, și pun stăpânire pe suflet, și trec pănă la urmă și în faptă. Strivește-le de piatră. Precum spune Psalmistul: „Fiica Babilonului, ticăloasa, fericit cel ce va apuca și va zdrobi pe pruncii tăi de piatră!”

Pricepi înțelesul duhovnicesc al acestor spuse?
Babilonul este împărăția diavolului, iar copiii lui sunt gândurile rele. Piatra este Hristos. Fericit, așadar, cel ce va zdrobi de la început răul în sine și îl va sfărâma de piatra veșnică, Hristos.

De vreme ce cunoaștem lucrul acesta și tu și eu, nu ne rămâne decât să facem întocmai.

Bucură-te în Domnul!

Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sofia, Bucureşti, 2006, p. 81

21
sept.
14

Câți oameni se vor mântui?

staretul_tadeiCâți oameni se vor mântui?

Părintele Tadei: Păi, Domnul știe! Domnul vrea ca toți să se mântuiască. Toți sunt chemați. Dar sunt mulți chemați, puțini aleși!

Să ne rugăm Domnului să fim în rândul aleșilor Săi. Să nu ne părăsească, căci sântem slabi. Suntem firi atât de iubitoare de lumea aceasta! Nu suntem ca îngerii. Îngerii nu se îndrăgostesc de lucruri. Dar noi, orice vedem că ne ajută și e după gustul nostru, degrabă am vrea să fie al nostru. Și de îndată ce-l dobândim, degrabă ne plictisim de lucrul acela. Și numai pentru puțin timp, și de îndată trecem la alt lucru.

Am dori altceva. Și niciodată nu sântem mulțumiți de aceste simțăminte ale noastre. Dacă noi suntem astfel, ce să așteptăm de la semenii noștri – când noi suntem atât de nestatornici? Acum una, mâine alta, poimâine a treia… Așadar, trebuie să ne lipim  de ceea ce este neclintit. Noi căutăm reazem aici pe pământ, și fiecare sprijin piere. Nu avem acel sprijin care să fie neschimbător, statornic.

Singurul astfel de sprijin este Domnul. El este neschimbător, același, în veci. Și cine nădăjduiește în El nu va fi rușinat!

Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Ed.Predania 2010

21
sept.
14

Legământ de iubire

dragoste._fericirePrin căsătoria cu tine, făgăduiesc să-L cunosc și să-L iubesc pe Dumnezeu și pe tine. Pot învăța să iubesc doar conștientizând dragostea lui Dumnezeu pentru mine. De aceea, promit să-L caut în fiecare zi și să mă deschid iubirii Lui pentru noi. Promit să nu încetez vreodată să te iubesc mai bine. Vreau ca dragostea mea să o urmeze pe cea descrisa la I Corinteni 13. Promit să fiu îngăduitor cu slăbiciunile tale, să fiu bun și stăruitor, să mă abțin de la gelozie sau invidie. Promit să nu caut să te controlez, ci să-ți ofer libertatea de care ai nevoie pentru a-ți atinge menirea la care te-a chemat Dumnezeu. Mă voi strădui să nu fiu nepoliticos ori nesimțitor față de nevoile și dorințele tale. Vreau să fiu blând cu tine, să nu-mi exercit puterea asupra ta și să nu te domin.

Dar cel mai mult îmi doresc ca tu să simți prin mine iubirea lui Hristos față de tine. Promit să încerc cu ajutorul lui Dumnezeu să-ți trec cu vederea greșelile, păcatele, căderile și inconsecvențele, să te iert bucuros și să-mi aduc aminte că și eu te-am dezamăgit și supărat, mult mai adesea decât ai facut-o tu. Voi încerca să-ți arat o dragoste profund îndurerată atunci când suferi sau ai vre-un necaz, o dragoste care răspunde nevoii tale cu o mână întinsă și nu cu un refuz. Promit să refac și să înnobilez, să nu injosesc, să disprețuiesc, să dau în vileag sau să critic. Prin Harul lui Dumnezeu, vreau să te iubesc cu o dragoste care nu caută ale sale, o dragoste care gândește creativ și încearcă mereu căi noi de a mulțumi pe celălalt și de a încuraja.

Promit să pun nevoile și dorințele tale mai presus de ale mele. Voi fi alături de tine și te voi proteja, oricât de multe ar presupune asta. Promit că voi crede ce e mai bun despre tine și voi căuta să dau cea mai bună interpretare a faptelor și motivațiilor tale. Pășesc în acestă căsătorie fără prejudecați în ceea ce privește limitele dragostei sau ale încrederii mele. Când alții te vor părăsi sau se vor îndepărta, promit să-ți fiu alături până la sfârșit. Făgăduiesc să-ți fiu pe deplin fidel și devotat.

Promit să împărtășesc cu tine zi de zi gândurile, visele, speranțele, bucuriile, succesurile, necazurile, temerile, eșecurile, pe scurt, nu voi ascunde de tine nimic, ci voi accepta în întregime și fără reținere implicarea și prezența ta. Mai mult decât atât, iți cer să faci și tu asemenea. Mă interesează persoana ta, ceea ce crezi și ceea ce simți. Vreau să te ascult, să împărtășesc cu tine totul și să am grijă de tine, de acum și de-a pururi. Pășind în această căsătorie, știu că nu sunt în stare să îndeplinesc de unul singur aceste promisiuni făcute față de tine. De aceea, făgăduiesc ție și lui Dumnezeu să caut totdeauna a mă apropia de El în și prin Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică a Sa.

De aceea, fac aceste promisiuni, cunoscând că trebuie mai întâi de toate să mă încredințez din toată inima, Tatalui și Fiului și Sfântului Duh, așa cum sunt și voi fi prin Harul Său. Aceasta este promisiunea mea înaintea Domnului și față de tine.

din “Ghid pentru dobandirea armoniei in familiile ortodoxe“ Pr. John Mack Ed. Sophia

21
sept.
14

Zi cât mai des: „Doamne, miluieşte!”

bnn_0Este nevoie ca în tot restul zilei să strigăm din inimă cât mai des către Dumnezeu cu spuse scurte, potrivit cu nevoia sufletului şi cu împrejurările. De pildă, atunci când începi ceva, să zici: „Binecuvântează, Doamne!” Termini lucrul? Zi: „Slavă Ţie, Doamne!” şi nu numai cu limba, ci şi cu simţirea inimii. Se răscoală vreo patimă? Zi: „Mântuieşte, Doamne, că pier!” Năvăleşte beznă de gânduri tulburătoare? Strigă: „Scoate din temniţă sufletul meu!” Te trage păcatul la lucruri nedrepte? Roagă-te: „învaţă-mă, Doamne, în cale!” sau: „Nu da spre tulburare picioarele mele!”

Păcatele te apasă şi te aruncă în deznădejde? Strigă cu glasul vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” Şi tot aşa, în fiecare împrejurare. Sau pur şi simplu zi cât mai des: „Doamne, miluieşte! Stăpână de Dumnezeu Născătoare, miluieşte-mă! Îngere al lui Dumnezeu, păzitorul meu cel sfânt, apără-mă!”, ori strigă cu alte cuvinte de acest fel, numai să strigi cât mai des în felul acesta, străduindu-te în tot chipul ca ele să iasă din inimă, ca şi cum ar fi stoarse din ea.

 

Dacă vom face aşa, vom săvârşi adeseori urcări din inimă cu mintea spre Dumnezeu, dese întoarceri spre Dumnezeu, deasă rugăciune, iar îndesirea aceasta împărtăşeşte deprinderea împreună-vorbirii minţii cu Dumnezeu.

Din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Știința rugăciunii, Editura Sophia, p. 55-56

21
sept.
14

Dai voinţă, iei putere

asPărinte, voinţa se cultivă?

– N-am spus că toate se cultivă? Voinţa există la toţi oamenii, la unii mai puțină, la alţii mai multă. Când omul are dispoziţie să se nevoiască, se roagă şi cere de la Dumnezeu să-i mărească voinţa şi Dumnezeu îl ajută. Când omul nu sporeşte, atunci să ştie că ori nu pune voinţă deloc, ori pune puțină, dar şi aceea slabă, lucru care iarăşi nu ajută.

Să presupunem că o pasăre are o aripă bună, dar o neglijează pe cealaltă. îi cad câteva pene, după care nu mai poate zbura cum trebuie. O aripă lucrează corect, cealaltă însă este ca un pieptene stricat. O mişcă, dar intră aer prin ea şi pasărea nu poate zbura bine. Zboară puţin, după care se prăvăleşte. Trebuie să aibă şi această aripă întreagă ca să poată zbura. Tot astfel şi omul trebuie să ia aminte să nu neglijeze voinţa omenească, dacă vrea să zboare mereu corect, duhovniceşte.

Pentru că aghiuţă ce face? Merge încet-încet şi trage din aripa omenească mai întâi o pană mică, apoi una ceva mai mare şi dacă omul nu ia aminte, îi scoate una şi mai mare, iar când vrea să zboare, nu mai poate. Şi dacă cumva îi trage câteva pene, atunci când vrea să zboare, intră aer prin aripa din care îi lipsesc pene şi face tumbe. Aripa dumnezeiască este totdeauna plină, completă, nu-i lipsesc pene, pentru că diavolul nu poate să le tragă şi să le scoată, căci este dumnezeiască.

Dar omul să ia aminte să nu se lenevească şi astfel diavolul să-i scoată vreo pană din propria lui aripă. Atunci când începe încet-încet puțină trândăvie, puțină nepăsare, voinţa slăbeşte. Ce să facă Dumnezeu dacă omul nu vrea? Nu vrea să intervină, pentru că respectă libertatea omului. Şi astfel, omul netrebniceşte şi aripa lui Dumnezeu. Dar când are voinţă, are şi aripa lui întreagă. Atunci vrea şi Dumnezeu, vrea şi omul, iar el zboară.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. II Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 126-127

21
sept.
14

O traistă plină de conserve

monah-ortodoxCuviosul Efrem era de loc din Tesalia, iar în Sfântul Munte s-a nevoit în peşterile de la Catunachia. Avea un suflet sensibil şi era foarte nevoitor. Toţi îl iubeau pentru multele sale virtuţi şi mai ales pentru marea lui smerenie şi fugă de oameni. Dar vom putea înţelege mai bine smerenia Cuviosului Efrem dintr-o întâmplare de foarte mare folos sufletesc.

Deoarece părinţii obişnuiau să coboare din munte şi să cumpere alimente sau să primească de la mănăstiri posmag şi pâine, cobora şi bătrânul Efrem, însă noaptea şi pe ascuns. Işi umplea traista cu cutii goale de conserve, pe care le aduna de prin gropi sau gunoaie.

A doua zi, urca şi el, încărcat, în sihăstria lui, iar ceilalţi credeau că şi bătrânul Efrem, îşi aduce alimente. Când ajungea la peşteră, împrăştia cutiile goale de conservă înaintea peşterii sale, ca să poată fi văzute de toţi cei ce ar fi trecut pe acolo.

Astfel, vizitatorii credeau despre bătrânul Efrem că e foarte mâncăcios, el care ţinea posturi îndelungate. Din multa nevoinţă, dar şi de la umezeala care era în peşteră, Cuviosul Efrem s-a îmbolnăvit de plămâni. Din această pricină, bătrânul a fost nevoit să-şi zidească o chiliuţă de piatră, nu departe de peştera sa, într-un loc însorit. Această chilie era atât de mică, încât bătrânul abia încăpea.

După ce s-a mutat în această chiliuţă, şi-a păstrat rânduiala: căra în ascuns cutii goale de conserve, adunate de prin gropi şi le aşeza înaintea uşii sale. Toţi cei care le vedeau, pentru că nu ştiau adevărul, ziceau:

– Ce face acesta aici?! Mănâncă toate conservele din Sfântul Munte?!

Bătrânul Efrem lua cu multă bucurie alimentele pe care le primea în dar, însă noaptea, în ascuns, le punea la uşile celor care aveau nevoie de ele. Altădată, darurile pe care le primea le dăruia bolnavilor, cărora le şi slujea.

El însuşi avea multă dăruire şi se lăsa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Odată, când a fost închis în peşteră din cauza zăpezii, Bunul Dumnezeu i-a trimis hrană bătrânului Efrem, într-un chip minunat, înaintea Cuviosului a apărut un om care i-a lăsat o traistă plină cu mâncare, iar apoi, dintr-o data, s-a facut nevazut. Staretul a multumit lui Dumnezeu, iar acea mancare i-a fost de ajuns intreaga iarna.

Astfel, in semerenie si in taina, si-a sfarsit nevointa sa aspra pentru dragostea lui Hristos si s-a odihniti in Domnul in anul 1962.

Sursa: 153 de istorisiri minunate adunate dela Sfintii Parinti, Editura Sophia

21
sept.
14

Părintele Arsenie Boca – fără ispite nu te poți mântui

Parintele-BocaMântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putință să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ți seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ți se face îndreptare).

Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:

1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viața aceasta.

2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ți pierzi încrederea în tine însuți, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.

3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutățile noastre.

4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.

În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti.

Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață aşa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curați cu inima, L-am vedea şi acum.

La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.

21
sept.
14

A trăi necununaţi înseamnă a fi continuu cu sabia scoasă la Dumnezeu

para_jivet_vmesteO fată căsătorită civil, dar nu şi în faţa Domnului, stă împreună cu soţul ei. Credeţi că este păcat să intre în biserică? Are iertare din partea Domnului?

Nu este vorba dacă este păcat sau nu, ci problema este că cinci categorii de oameni nu se îngroapă în cimitir: spânzuraţii, nebotezaţii, sectanţii (ereticii), ateii şi necununaţii.

Pentru că a trăi necununaţi înseamnă a fi continuu cu sabia scoasă la Dumnezeu, iar de reţinut este că ucigaşii se îngroapă în cimitir. De ce? Nu ştie de ce a omorât, cum a omorât, a fost greşeala lui, păcatul lui, s-a spovedit sau nu s-a spovedit. El se îngroapă în cimitir. Biserica n-are oprelişti în cimitir pentru criminali, dar pentru necununaţi da. Ei nu se îngroapă în cimitir. De aici vedeţi cât este de grav păcatul necununiei. Problema cu intratul în biserică este altceva şi depinde de ce intrăm. Poate vrea să intre în biserică să se spovedească şi să pună început vieţii lui celei noi, deci atunci este foarte bine.

Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 78-79

21
sept.
14

Dacă îmi taie calea o pisică neagră înseamnă că-mi va merge rău?

pisici-mici-311 (1)Deoarece credem în asta. Atunci când cineva Îi cerea ajutorul, Domnul îl întreba: „Crezi că pot face asta? Fie după credinţa ta!” Deşi în Rusia s-au împlinit 1000 de ani de la încreştinare, duhul superstiţiei şi al păgânătăţii a rămas viu.

Oamenii mai cred că dacă sughiţă înseamnă că cineva vorbeşte despre ei; dacă au strănutat – au spus adevărul;

dacă le ţiuie urechea – vor primi o veste;

dacă îi mănâncă nasul – vor bea;

dacă îi mănâncă în palmă – primesc bani;

dacă le taie calea o pisică – le va merge rău;

dacă au scăpat o lingură – va veni o femeie, iar dacă au scăpat cuţitul – va veni un bărbat…

Şi tot felul de alte superstiţii. Fiecărui lucru firesc îi atribuie o semnificaţie magică.  Omul crede în ce spune baba şi primeşte ajutor conform credinţei lui. Astfel, omul se prinde în plasa diavolului, iar după aceea nu mai ştie cum să se elibereze din ea.

Părintele Ambrozie Iurasov – Îndrumar creştin pentru vremurile de azi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p. 278 – 279

21
sept.
14

Durerea insuportabilă cum o poate înfrunta cineva?

geron_paisiosPărinte, de ce este trebuinţă pentru a depăşi durerea?

De bărbăţie şi silinţă.

Dar durerea insuportabilă cum o poate înfrunta cineva?

– Dacă este om lumesc cu o cântare, dacă este om duhovnicesc cu psalmodia. Odată tatăl meu avea temperatură şi o durere puternică de cap. Şi atunci ce face? Mănâncă o sardea sărată, bea şi un pahar cu vin şi începe să cânte: „Deşteaptă-te, sărmane oropsit” şi alte cântece de haiducie, după care s-a făcut bine. Aşa să cântăm şi noi, ca să se împrăştie durerea.

Şi eu într-o zi am răcit şi m-a luat o durere de cap de parcă voia să mi-l spargă. Atunci am început o psalmodie foarte frumoasă şi imediat mi-a dispărut durerea de cap. Într-adevăr, psalmodia împreună cu Rugăciunea lui Iisus ajută foarte mult în aceste cazuri; înmoaie sufletul, îl îndulceşte, pentru că mâhnirile şi durerile neîncetate îl răpun şi îl răcesc. Şi noaptea trecută nu am putut dormi din pricina durerii. Mi-am spus că dacă voi muri înainte de a se face ziuă, voi avea… o zi mare, căci în cealaltă viată nu va însera niciodată, nici nu va fi noapte ca să se facă ziuă… Apoi am luat un „medicament” – am cântat Pentru durerile Sfinţilor… Iar efectul acestei „pastile” durează toată noaptea. Medicii au astfel de pastile aici la voi?

Părinte, se spune că noaptea durerile se înteţesc.

– Da, pentru că noaptea omul se îngreuiază. În timpul zilei, bolnavii având companie, discuţii etc. îşi uită durerea. Însă noaptea, când sunt singuri, mintea lor se duce la durere şi li se pare că ea este mai mare. În boală vor exista întotdeauna dureri, însă scopul este să răsucim butonul la altă frecvenţă, pentru a le uita. Pentru că de nu înfrunţi corect durerea, te va durea de două ori mai mult. Dacă te gândeşti la durere, ea se va mări. În timp ce dacă ai un gând bun, de pildă îţi aduci aminte de cei care suferă mai mult decât tine, sau dacă psalmodiezi puţin, durerea se uită.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul,

Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 228-229

21
sept.
14

Ştii ce să faci dacă vrei să fii înţelept?

49471304Ştii ce să faci dacă vrei să fii înţelept? Du-te la cimitire cu o lumânărică şi pune-o la mormântul tău, al fraţilor tăi, măcar o dată pe săptămână, Duminica sau sâmbăta. Auzi ce spune dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur: „Mergi adesea la morminte, o creştine, şi la cimitire. Că dacă adesea vei merge acolo, atâta înţelepciune ai a te învăţa că toate şcolile filosofice din lume nu te pot învăţa mai mult!”.

Atâta folos ne aduce nouă cimitirul. Pentru că vedem că ce-s aceştia azi, suntem noi mâine. Nu vezi că ei tac? Dar pururea vorbesc: „Măi fraţilor! Ce suntem noi azi, veţi fi voi mâine. Şi ce sunteţi voi azi, am fost noi ieri. Dar uite aici veniţi. Voi veniţi la noi, nu ne ducem noi la voi”. Mergem către veşnicie toţi. Dacă nu-i azi, e mâine, e poimâine, dar către mormânt mergem. Clipă de clipă.

Am avut un ceas, undeva, pe unde am trăit eu. Şi avea o sonerie aşa: Groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă… Aşa suna el. Şi totdeauna îmi aducea aminte de groapă. Am avut alt ceas, nu ştiu după câţi ani. Acela nu zicea „groapă”, zicea altfel: „îndată-îndată, îndată-îndată, îndată-îndată… Şi ceasul m-a învăţat că îndată-îndată plec. Celălalt zicea „groapă-groapă”.

Dacă aţi face şi voi câte un ceas de acesta, să-i aveţi în casă, să vă zică „groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă. ..”, nu v-ar mai trebui alt filosof. Că dacă n-am uita groapa, mare fericire ar fi. Nu ne-am teme de groapa. Deloc. Dacă ştim c-am pus în traistă ce ne trebuie, hai la groapă! Că viaţa-i dincolo de mormânt, nu-i aici. Aici e o înşelăciune. N-ai văzut? Zilele lui ca umbra trec.

Extras din Părintele Cleopa Ilie, Douăzeci de pricini pentru care trăiesc oamenii pe pământ, Editura Trinitas, Iași, 2003, p. 13

21
sept.
14

Dacă păstrăm ordinea ierarhică a iubirii, nu sunt probleme

familieSă ştiţi că asta este una din problemele mari. În urmă cu ani buni, o bunică a spus unui tânăr teolog: „Vezi, că, până acum, M. s-a uitat tot timpul la icoana Mântuitorului. Tu, acum, te-ai interpus între icoana Mântuitorului şi ea. Să nu trădezi nici icoana din spatele tău, nici femeia din faţa ta.”

În viaţa de familie trebuie să echilibraţi. Să nu credeţi că cineva poate înlocui pe altcineva. Eu am auzit foarte multe femei care spun: „Renunţ la el, dă-l încolo de nenorocit, că eu Îl am pe Domnul!” Dar Domnul ţi-a spus vreodată să renunţi? Îi plac lui Dumnezeu demisiile? Sau extrema cealaltă: acela bea de rupe şi o bate şi o măcelăreşte în faţa copiilor şi ea zice: „De dragul copiilor, nu renunţ la el.” Lasă-l femeie! Tocmai de dragul copiilor, închide-l şi fugi! Numai că noi foarte rar suntem capabili să luăm hotărârile cele bune în Duhul lui Dumnezeu. Noi ascultăm ce zice mama, ce zice vecina…Ne sfătuim cu miliţianul de la colţ, cu băiatul de la canalizare. Pe oricine întrebăm, numai pe oamenii care ar putea, cu adevărat, să ne ajute, nu-i întrebăm.

Drama mea, ca preot, este aceasta că la mine ajung oamenii tocmai după astfel de şedinţe informale cu tot soiul de paraziţi formativi, care dăuneză grav libertăţii personale în asumarea unor hotărâri. Din tot ce-am cununat, cu voia şi prin harul lui Dumnezeu, în cinsprezece ani, două excepţii am avut la divorţ.

Sigur că frecuşuri mai sunt. Sigur că, până la urmă, orice casă, orice clădire din lumea asta are un unghi de frângere ca să poată rezista. Problema este să nu hiperbolizăm dramele mici şi să nu le ascundem pe cele mari. Ştiţi? Că la noi aceasta este problema cea mai gravă dintre toate: din lucrurile de nimic facem nişte drame de vai de mine, iar lucrurile cu adevărat grave nici nu le băgăm în seamă! Le trecem  la pierderi colaterale, când de fapt, sunt din acelea grave…De exemplu, lipsa familiei la prânzul de duminică e mai gravă decât faptul că familia nu se întâlneşte să vadă împreună nu ştiu ce meci de baschet.

Repet: nici Dumnezeu nu înlocuieşte bărbatul, nici bărbatul, pe Dumnezeu. Nici femeia nu Îl înlocuieşte pe Dumnezeu, nici Dumnezeu pe femeie. Dacă păstrăm ordinea ierarhică a iubirii, nu sunt probleme. Cum le inversăm, cum avem probleme. Dovada că bărbatul poate fi un dumnezeu absolut este bătutul cu pumnul în masă: „Băi, faci cum zic io, că io am zis, clar?” Chiar dacă nu-i clar. „Da şefu’! Să  trăiţi, şefu!” Hristos nu îngăduie un astfel de sclavagism, al lui „Da, sefu’!”.

Extras din „Iubirea care ne uneşte”, Pr. Constantin Necula, editura Agnos
21
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-21

DUMINICĂ
după înălţarea CINSTITEI CRUCI

Evanghelia de la Marcu
(VIII, 34-38; IX, 1)

is-a Domnul: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.
21
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-21

DUMINICĂ
după înălţarea CINSTITEI CRUCI

Ap. Galateni 2,

16-20

F-150x150raţilor, ştiind că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii nimeni nu se va îndrepta. Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat şi noi înşine păcătoşi, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum! Căci dacă zidesc iarăşi ceea ce am dărâmat, mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă). Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.



Blog Stats

  • 323.714 hits
septembrie 2014
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte