Arhivă pentru 23 septembrie 2014

23
sept.
14

Copiii nu sunt creaţiile noastre, ci fiii lui Dumnezeu

 

50978.pStareţul Sofronie (Saharov) îmi spunea că, atunci când vorbeşti cu un copil, să îi vorbeşti foarte simplu, să te duci la nivelul lui – dar foarte serios, ca şi cum ar fi un om mare. Şi când copiii întreabă de Dumnezeu, să nu le spunem lucruri fără sens, nici să îi dispreţuim, ci să încercăm să găsim cuvintele potrivite, ca să le vorbim serios.

Spre exemplu, m-a întrebat un copil: „Ce este Dumnezeu? Cine L-a născut pe Dumnezeu?” Puteam să-i fi spus: „Ce poţi ştii acum? Când vei creşte vei afla, nu este pentru vârsta ta”. Sau să îi spun ceva care să sune dispreţuitor. Însă i-am răspuns: „Această întrebare este o foarte mare întrebare, bravo că mi-ai pus-o! Este foarte important pentru tine să întrebi despre Dumnezeu.

Dumnezeu însă se descoperă acelor oameni care au inima curată. Încearcă şi tu să ai inima curată, şi Dumnezeu o să-ţi descopere cine L-a născut. Există oameni care au inima curată, acestora li S-a descoperit Dumnezeu; aceştia sunt sfinţi. Încearcă şi tu să ai inima curată, să mergi la Biserică şi să te rogi lui Dumnezeu, să spui: «Dumnezeul meu, Te rog, luminează-mă să înţeleg ce eşti şi cine Te-a născut!». Şi, dacă te rogi lui Dumnezeu cu inima curată, atunci Dumnezeu poate îţi va arăta cine este şi de ce există. Până atunci, poţi face altceva. Există sfinţi cărora li S-a arătat Dumnezeu. Când întâlneşti vreun sfânt care este prietenul lui Dumnezeu, atunci prietenul lui Dumnezeu, Sfântul, îţi va vorbi despre Prietenul său şi te va conduce la El”.

Vedeţi, i-am vorbit simplu copilului; nu l-am dispreţuit, nici nu i-am dat un răspuns mincinos, ci i-am arătat o cale – cum să Îl găsească pe Dumnezeu prin curăţia inimii, prin viaţa lui în Biserică şi prin găsirea unui om sfânt; i-am arătat mai ales calea rugăciunii.

Prin urmare, trebuie să avem mult respect faţă de copii, să avem conştiinţa că aceştia nu sunt creaţiile noastre, ci fiii lui Dumnezeu.

Extras din Cuvântul Mitropolitului Ierothei (Vlahos) al Nafpaktei, ţinut la Bucureşti în ziua de 31 octombrie 2009,

la Paraclisul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu”

23
sept.
14

Relații forțate & familii divorțate

16796221.ntzz8ufb15.W665De ceva timp mă tot gândesc la unul din motivele suferinței tinerilor. Relațiile de prietenie care pornesc cu avânt, însă se sfârșesc dureros de repede și în condiții cu totul ciudate uneori, m-au făcut să cuget mai mult asupra acestui aspect. Fie din plictiseală, fie din dorința de a fi ca ceilalți, fie din minunata dorință de a avea pe cineva alături pentru ca într-un viitor apropiat sau mai puțin apropiat să îți întemeiezi o familie, încerci să îți lipești inima de cineva. Întâlnești un om în sufletul căruia începi să simți că prinzi rădăcini și atunci chiar crezi că viitorul tău este lângă acea persoană. Toate merg bine și uneori se ajunge și la marele pas. Altele nu merg așa de bine. O multitudine din relațiile zilelor noastre sunt forțate. Relații care nu merg, relații forțate atât de tare încât cei care privesc lucrurile din afară își pun mâinile în cap.

Aceste relații nu au la temelie iubirea, ci dependența. Dependența de a vorbi, de a petrece timp alături de persoana pe care consideri că o iubești te face chiar și-n momentele în care este evident cât de mult te rănește cel de lângă tine, să nu vrei să pui capăt. De ce? Pentru ca în mintea ta răsună iubirea și eventual perioada îndelungată în care ai stat alături de el/ea. Evident, iubirea nu-i aia curată, iar timpul este o aberație. Nu pui acum capăt pe motiv că deja ai stat doi ani, însă vei pune la anul când o să ai trei ani… Nu, nu e un motiv destul de bun. Însă forțezi. Forțezi și din frica de a nu rămâne singur. Singur oricum nu rămâi, tocmai pentru că Hristos te iubește atât de tare încât nu te va lăsa niciodată… În plus, pentru că El știe când și de cine ai nevoie, cu siguranță va trimite omul potrivit la locul potrivit chiar atunci când te aștepți mai puțin. Astfel stând lucrurile, cred că e destul de limpede că tot ce nu merge frumos, nu va duce nici pe departe la ceva bun…

Certurile de la lucruri mărunte sunt pretextul multor relații forțate. Chiar dacă tu consideri că lucrul de la care pornesc certurile este minor, trebuie conștientizat faptul că ceea ce pentru tine poate înseamnă aproape nimic, pentru celălalt poate însemna mult… Dacă lucrurile nu merg bine într-o relație, nu înseamnă că vreunul din voi este vinovat. Am început să merg pe ideea că uneori oamenii nu sunt potriviți. Sunt buni și nepotriviți. Fiecare are lipsurile lui, iar cel de lângă poate sau nu poate suporta ceea ce ai… Dacă nu poate, viața merge înainte. Am scris acum ceva vreme că sfârșitul unui drum poate fi începutul unei autostrăzi… Ceea ce astăzi ți se pare a fi de neînlocuit, mâine poate fi o amintire învăluită în ceață.

Când crezi că iubești este extrem de greu să conștientizezi dependența și forțarea. Te forțezi pe tine și pe cel de lângă tine. Omul vrea să i se facă voia cu orice preț. Tocmai de aceea se suferă atât de mult la o despărțire… Să avem încredere în cel de lângă noi, dar să nu ne încredem în el, ci-n Hristos. Indiferent de bunătatea lui, posibilitatea ca și el să greșească este la fel de mare. E și el om, ca și noi. Oricine poate greși, oricine poate ierta. Poate ierta până la a nu-și călca demnitatea. Când omul te tot rănește, cred că este cazul să nu îi mai dai voie s-o facă…

Ce e de la Hristos va merge frumos. Nu fără ispite, nu pe un drum presărat doar cu flori. Vei mai călca în câte-un spin care te va învăța cât de frumos e să ai răni de vindecat! E un paradox, însă e adevărat! E minunat să ai răni asupra cărora Mântuitorul să poată veni, picurând acolo lacrima veșniciei Sale… Omul potrivit nu e perfect, nu e cel mai bun, însă-i cel mai bun pentru tine. E cel pe care nu-l vei forța, e cel care își va odihni sufletul și va ști să-l ia și pe-al tău în brațe… Cu rugăciune și cu atenție! Relațiile forțate de azi sunt familiile divorțate de mâine…

P.S. Evident, pot exista excepții. “Oamenii se mai schimbă, totul va fi minunat după!” Aș vrea să vă dau dreptate, însă cazurile de genul acesta sunt foarte rare. Eu n-aș risca…

23
sept.
14

Căutaţi dragostea

rug-calugarCăutaţi dragostea. Cereţi în fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Împreună cu dragostea vine tot binele şi toate virtuţile. Iubiţi, ca şi voi să fiţi iubiţi de ceilalţi. Daţi-I lui Dumnezeu toată inima voastră, ca să rămâneţi în dragoste. „Cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan 4, 16).

Aveţi datoria să fiţi cu multă luare aminte la relaţiile dintre voi, să vă cinstiţi unul pe altul ca pe nişte chipuri sfinte, ca icoane ale lui Dumnezeu. Să nu căutaţi niciodată la trup şi la frumuseţea lui, ci la suflet. Luaţi aminte la simţământul dragostei, căci atunci când inima nu este încălzită de rugăciune curată, dragostea este în primejdie de a deveni trupească şi nefirească, este în primejdie să întunece mintea şi să ardă inima.

Trebuie să cercetăm în fiecare zi dacă nu cumva dragostea noastră nu izvorăşte din plinătatea dragostei noastre pentru Hristos. Cel care priveghează ca să-şi păstreze curată dragostea, va fi păzit de cursele vicleanului, care încearcă încet-încet să prefacă dragostea creştinească în dragoste lumească.

Din Sfântul Nectarie al Pentapolei, Învăţături, Ed. Evanghelismos, 2008, p. 24-25

23
sept.
14

Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoință…

milosteniaPentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoință. Atunci când avem bunăvoință, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipsește bunăvoința, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogați.

Bogații nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că au bani mulți și cu toate acestea, nu își înmoaie inima. „Dar ei fac milostenii”, îmi spui tu. Să știi că, dacă mărimea milosteniei lor nu este după mărimea averii pe care o au, nu vor scăpa de iad. Cu cât sunt mai bogați, cu atât sunt mai datori să-i ajute pe cei săraci, fără să se teamă că averea lor se va împuțina.

Din Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 280

Nu-i de ajuns să săvârşim milostenia. Trebui s-o săvârşim din plin şi fără părere de rău. Fără părere de rău este puţin spus, ci cu bucurie, cu grăbire. Fără părere de rău şi cu bucurie nu sunt, într-adevăr, acelaşi lucru.

În una din epistolele către Corinteni, Apostolul punea accent pe această învăţătură, îndemnând pe credincioşi la cât mai mare deplinătate, zicea: Cine seamănă slab, va culege slab. Cine seamănă în binecuvântări, în binecuvântări va şi culege…. Şi ca să îndrumeze băgarea de seamă, adăuga: Fără părere de rău şi nu de nevoie….

Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2002, p. 65

23
sept.
14

Minunile unei inimi pline de simplitate

candelaLa Sfântul Munte trăia odată un călugăr bătrânel numit Anatolie. Locuia împreună cu ucenicul său lângă Stăreţia Schitului Kafsokalivia (Colibele arse) închinat harului Sfintei Cruci. A adormit în pace în anul 1938.

Puţina pânie şi-o câştiga adunând ierburi de ceai şi flori sălbatice nemuritoare, de care sunt pline înălţimile Athosului.

Era unul din cei mai săraci şi mai evlavioşi monahi din Sfântul Munte. Sărăcia îl vădise un adevărat nevoitor şi lucrător al virtuţii şi era atât de mare că nici milostenie nu putea face.

Singura-i avere era rasa zdrenţuită pe care o purta. Hrana, pâinea şi apa, cât să poată trăi, cu privirea întoarsă către viaţa cea veşnică. Acesta îi era imboldul să continuie lupta. Atâta dorinţă de lepădare de sine, o supunere la cele mai aspre nevoinţe, o asemenea viaţă nevoitoare rar sunt de găsit. Trăia de pământ de parcă nici nu se născuse. Numai văzându-l cineva pe părintele Anatolie se simţea subjugat şi simţea venind într-însul chemarea. Era luminat de un dor puternic de sfinţenie.

Inima îi era stăpânită de evlavie faţă de Maica Domnului. Seara, când se odihnea, până să adoarmă, spunea “Cuvine-se cu adevărat…” din toată inima şi cu toată puterea glasului său. Avea părintele o voce ca tunetul, dar totodată plină de dulceaţă. Când megea la Caries ca să-şi vândă ierburile de ceai, trecea neapărat pe la Chilia “Cuvine-se cu adevărat…” unde s-a arătat Sfântul Arhanghel, se închina şi cânta cu evlavie imnul de laudă a Născătoare de Dumnezeu “Cuvine-se cu adevărat…”

Când cânta candela Maicii Domnului se legăna fără oprire, răsplătindu-i în felul acesta evlavia ce-o avea pentru dânsa. Părinţii de la Chilie îi ziceau:

– Se întâmplă aşa pentru că vocea ta ca tunetul loveşte aerul care face să se mişte candela.

Părintele se ducea atunci în pranaos şi cânta de acolo şi candela se mişca din nou. Cântau şi celalţi părinţi, dar candela rămânea neclintită la locul ei.

Maica Domnului auzind  “Cuvine-se cu adevărat…” cântând de Părintele Anatolie, îl răsplătea pe acest călugăr bătrânel şi sărac mişcând candela, fiindcă părintele cânta imnul cu credinţă, cu dragoste şi din străfundul inimii Preacuratei.

“Acestea sunt lucrurile minunate şi vrednice de pomenit, făptuite de un suflet simplu şi nevinovat de copil în care locuieşte Harul cel dumnezeiesc şi în care lucrează Domnul Cel mare la sfat şi Cel minunat în lurările sale.”

Extras din arhim. Teofilact Marinakis, Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului

editura Bunavestire, Galati 2002, p.27-28

23
sept.
14

Dă din sărăcia ta…

0_bb91d_828568cc_xl– Gheronda, Apostolul Pavel spune; „Pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu” (II Corinteni 9, 7). Eu cu de-a sila dăruiesc sau fac vreun lucru bun.

– Suntem copiii lui Dumnezeu şi este de datoria noastră sâ săvârşim binele, fiindcă Dumnezeu este numai dragoste. Ai văzut văduva care l-a găzduit pe Proorocul Ilie? Era închinătoare la idoli, dar ce dragoste avea înlăuntrul ei! Când Proorocul a mers să-i ceară pâine, ea i-a răspuns: „Avem puţin untdelemn şi o mână de făină. Acestea le voi mânca împreună cu copiii mei, iar apoi vom muri”. Nu i-a spus: „Nu avem să-ţi dăm”. Iar când Proorocul a vrut să-i încerce bunăvoinţa şi i-a cerut să facă pâine mai întâi pentru el şi după aceea pentru copiii ei, ea, sărmana, i-a făcut îndată. Dacă nu ar fi avut înlăuntrul ei dragoste, s-ar fi gândit: „Nu-i este de ajuns că i-am spus că avem puţin, ci mai şi cere să fac mai întâi pentru el o turtă”. Aici s-a făcut arătată intenţia ei cea buna ca să ne fie spre pildă. Dar noi, care citim Sfânta Scriptură şi atâtea cărţi, ce facem?

Îmi amintesc că la Sinai copiii beduinilor, care nu ştiau nimic din Evanghelie, dacă le dădeai ceva, chiar şi foarte puţin să fi fost, impărţeau între ei şi fiecare lua câte puţin. Iar dacă pentru ultimul nu rămânea nimic, îi dădeau ceilalţi dintr-al lor.

Toate acestea să le luaţi drept pildă şi să vă cercetaţi pe voi înşivă ca să vedeţi unde vă aflaţi. Dacă lucrează cineva astfel, primeşte folos nu numai de la Sfinţi şi de la nevoitori, ci de la toţi oamenii. Unul ca acesta se gândeşte: „Oare eu am o astfel de mărinimie? Cum voi fi judecat?”. Pentru că fiecare dintre noi va fi judecat de cel mai bun decât el.

Valoare are faptul de a da din sărăcia noastră, fie că este vorba de ceva duhovnicesc, fie de ceva material. Să presupunem că am trei perne. Dacă dau pe cea care îmi prisoseşte, această faptă nu are valoare, pe când dacă o dau pe cea de sub cap, aceasta are valoare, fiindcă e făcută cu jertfă.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 220

23
sept.
14

Ce să fac dacă am inima împietrită şi nu simt nimic când spun rugăciunea?

lumanareCe să fac dacă am inima împietrită şi nu simt nimic când spun rugăciunea?

Să ne căim pentru acest pustiu în care ne aflăm. Acolo, fiind la rugăciune. Să ne căim înaintea lui Dumnezeu: Doamne, sunt ca un pământ fără de apă, pustiu şi nelucrat, spune psalmistul.

“Ajută-mă! Coboară harul Tău peste inima mea însetată de Tine !” O rugăciune particulară, personală, se poate face atunci, pe loc, în taina inimii tale. Şi un examen de conştiinţă: pentru ce suntem împietriţi? Că de obicei păcatele noastre ne împietresc. Am făcut nişte lucruri rele, avem nişte oameni pe care nu-i putem ierta, inima noastră are un înveliş din acesta gros, din cauza urii împotriva aproapelui nostru.

Şi ne rugăm să sfâşie Dumnezeu acest vid, să deschidă iarăşi această inimă: trebuie să o facă permeabilă pentru tot ceea ce se petrece în jurul nostru. Prin rugăciune sfâşiem nişte valuri sau întunecimi, învelişuri de pe mintea şi inima noastra. In jurul inimii noastre sunt mai multe invelisuri care ne fac pe noi nesimtitori la cuvintele lui Dumnezeu. Insa, prin rugaciune, aceste valuri se departeaza, se sfasie, mintea noastra devine luminoasa, incat trebuie sa punem aceentul pe aceasta apropiere de Dumnezeu; si toate celelalte vin aproape automat, aproape firesc in viata noastra; de la Tatal ceresc vin.

Adica, sa nu fie goluri in viata noastra, rugaciuni numai cate o zi sau cate o clipa si restul vietii petrecut cu celelalte preocupari. Fiecare zi sa fie marcata de rugaciune si de celelalte ascultari, treburi omenesti, scolaresti, studentesti. Fara aceasta alternativa, viata noastra schioapata, e o viata bolnava, o viata insuficienta, o viata stirba. Atunci toata grija lumeasca putem sa o lepadam. Adica aceasta cainta pentru pacatele noastre, aceasta rugaciune tainica catre Dumnezeu, sa sfasie acest val de impietrire, de nesimtire in care suntem cuprinsi atunci.

Extras din Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia si dragostea, însusirile trăirii ortodoxe Fundatia Traditia Românească, Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Români, Bucuresti, 2002
23
sept.
14

Soţul ideal se alege, iar alegerea proastă duce la deziluzie

112443_orSoţul ideal se alege, iar alegerea proastă duce la deziluzie.

Sigur, se nasc diferite întrebări: când alegem, cum alegem, de ce atâtea fete care au ales soţi ideali nu pot vorbi în căsnicia lor despre soţi ideali, de ce atâţia băieţi care au căutat fete ideale nu au reuşit să găsească ce au căutat. Dacă nu suntem atenţi cu noi înşine, ne vom forma într-un mod necorespunzător. Adică, un băiat, respectiv o fată, nu-şi pot permite orice. Ei au libertate nu pentru că de 15 ani încoace, de la Revoluţie, suntem cu toţii liberi, ci pentru că Însuşi Hristos a dat libertate tuturor.

Dar, atenţie! Eu trebuie să ştiu că mi-e de folos numai ceea ce este în perspectiva mea; nu orice din ceea ce îmi place îmi este şi de folos. De exemplu, eu am voie să mă dau cu capul de pereţi, dar nu mă dau, întrucât nu-mi este de folos. Sau am voie să citesc orice, am voie să privesc la televizor orice, am voie să vorbesc oricum, dar nu mi-e de folos, şi atunci încerc să evit toate acestea.

Îmi fac o regulă a vieţii mele: nu citesc orice, nu privesc orice fel de reviste – nici măcar nu privesc – iar când sunt singur acasă nu stau oricum; de exemplu, nu stau cu picioarele pe masă sau pe pereţi. De ce? Pentru că mă respect şi nu-mi permit să fac aşa ceva. De obicei încercăm să avem un anumit comportament numai când suntem de faţă cu cineva.

Să mai facem un pas şi să-nţelegem că Hristos a ridicat femeia la nivelul la care a lăsat-o Dumnezeu. El a ridicat femeia, născându-Se din Sfânta Fecioară Maria, participând la nunta din Cana Galileii, demonstrând apostolilor cât este ea de importantă – femeile au fost cele care nu s-au înfricoşat de tot ce s-a întâmplat la răstignire şi după înviere – arătându-Se Mariei Magdalena şi femeilor mironosiţe în grădina Ghetsimani. Sunt multe argumente care ne conduc la această idee. Iar relaţia de supunere, cum spuneam, rămâne o relaţie de supunere în sensul recunoaşterii relaţiei Biserică-Hristos, Hristos-Biserică şi atât.

Să vorbim despre fetele noastre de astăzi, şi când spun fetele noastre mă refer la fetele României, care sunt botezate, care sunt împărtăşite, care se şi spovedesc, cel puţin din când în când, dar care au manifestări în neconcordanţă cu chemarea Botezului, cu chemarea credinţei. Fetele noastre, din păcate, nu mai pot fi soţii ideale, decât dacă au avut grijă să nu denatureze ceea ce Dumnezeu a lăsat sfânt în ele. Se pare că relaţia de prietenie dintre un băiat şi o fată, relaţiile conjugale şi celelalte, de care putem discuta, sunt, de fapt, puţin discutate. Din mila lui Dumnezeu, în ultima vreme s-au scris câteva cărţi care ating aceste subiecte, dar, din păcate, societatea nu înţelege că Biserica trebuie să se amestece, prin preoţii ei, prin credincioşii ei, în aceste probleme. De obicei, spunem că o relaţie de prietenie între un băiat şi o fată este o problemă strict personală şi că prietenia lor se derulează în parc, pe stradă sau la o întâlnire şi atât.

Căci nu este permis să avem o relaţie doar de dragul de a ne ţine de mână, sau pentru a avea cu cine să ne plimbăm, sau cu cine să mergem în parc, la film sau la teatru. Asta nu înseamnă că dacă te-ai împrietenit cu cineva sigur te vei şi căsători, dar până să constaţi că nu te potriveşti cu persoana respectivă, gândul tău trebuie să fie în direcţia căsătoriei.

Când ai constatat că nu te potriveşti cu acea persoană, trebuie să fii sincer, să-i spui acest lucru şi să închei relaţia. Într-o prietenie, două persoane înaintează puţin câte puţin şi, cu timpul, ajung să se cunoască. În cazul în care unul nu-l cunoaşte pe celălalt îndeajuns, fiecare dintre cei doi îşi asumă un risc.

Sigur, noi nu lăsăm totul la nivelul persoanei noastre, adică la puterea noastră de cunoaştere, ci sprijinim această cunoaştere pe relaţia noastră cu Dumnezeu, rugându-ne lui Dumnezeu pentru luminarea minţii noastre. Această luminare nu ne va lăsa să ducem o prietenie 5-6 ani şi după aceea să constatăm că, de fapt, totul s-a terminat.

Dumnezeu nu ne va lăsa neajutoraţi, dacă ne rugăm Lui.

Părintele Nicolae Tănase, De la prietenie la iubire, Căsătoria – taina iubirii creștine, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, pp. 65-66

23
sept.
14

Diavolul ispiteşte potrivit staturii duhovniceşti a celui ispitit

arma_0Ispita diavolului este foarte perfidă. El încearcă să se insinueze chiar şi în lucrările şi ostenelile noastre cele mai curate. El se sârguieşte să se strecoare în faptele noastre bune, duhovniceşti, pentru a ne împinge, prin acestea, la pierzare. Cu cei care se roagă, îngerul căzut se preface că se roagă şi el, cu scopul de a-i împinge la părerea de sine, pentru calitatea rugăciunii lor. Posteşte împreună cu cei ce postesc, pentru a-i înşela cu măsura şi mândria postirii. Celor ce se îndeletnicesc cu lectura Scripturii şi a scrierilor duhovniceşti, încearcă să le umple mintea de gânduri şi cugetări proprii şi semeţe, străine celor citite. Celor mai înalţi în făptuire, care s-au învrednicit de vederea luminii necreate, li se înfăţişează ca înger al luminii, care coboară din lumină, arătându-şi întunericul propriu, sub forma luminii curate. Diavolul „se acomodează în chip felurit cu fiecare şi se face asemenea tuturor, ca folosindu-se de ceea ce este asemănător, să le pricinuiască pierzania, printr-o aparenţă ce le pare binecuvântată”.

Diavolul ispiteşte potrivit staturii duhovniceşti a celui ispitit. Cei mai ispitiţi sunt cei care luptă încordat împotriva lui. Atunci când suferă înfrângeri, duhurile necurate slăbesc pentru puţin timp intensitatea războiului, se retrag, se ascund, se despart între ele, dar apoi atacă şi mai puternic, cu nădejdea că vor reuşi să găsească un suflet care se odihneşte după o astfel de luptă grea. Isihie Sinaitul avertizează pe cei aflaţi pe această treaptă de vieţuire creştină că „pizmaşii draci adeseori ascund şi retrag de la noi războiul, pizmuindu-ne vrăjmaşii pentru folosul, cunoştinţa şi urcuşul spre Dumnezeu ce le-am avea din război şi pentru ca, nepurtând noi de grijă, să ne răpească fără de veste mintea şi să ne facă iarăşi neatenţi cu cugetul”.

Ei se retrag, atunci, pentru o vreme, pentru a prinde cetatea mai slab păzită şi a o asedia fulgerător, prin gânduri diavoleşti şi astfel a pune stăpânire pe ea. Dacă întâlnesc rezistenţă şi de această dată, se despart între ei, unii păstrându-şi chipurile şi continuându-şi războiul, ca şi mai înainte, alţii venind în chipuri de îngeri şi alungându-i pe cei dintâi, pentru ca astfel sufletul să fie înşelat şi să se încreadă în biruinţa lui. Şi astfel, îl face să cadă în patima părerii de sine.

Din Război în văzduhul inimii, Editura Credința strămoșească, p. 41-43

23
sept.
14

Smerenia nu se practică doar la mănăstire

2231025La orele de vârf, obosit după muncă, toți semenii din autobuz îți par neprietenoși. Privește-i ca pe frații tă și poate se mai schimbă atmosfera. Măcar în inima ta.

Deși unii se înghesuie, alții ascultă muzica tare, ca pentru toți, alții îngreunează coborârea, cu toții sunt apăsați de griji sau patimi, cu toții cerșesc parcă îngăduință și blândețe, înțelegere și răbdare. Iar tu le ai din plin, căci te hrănești din Izvorul lor. Nu uita: smerenia nu se practică doar la schit sau în mănăstire, ci și în stația de metrou sau la coadă la bilete.

Ți-a tăiat calea când aveai deja verde, sau a frânat brusc fără motiv, sau te-a claxonat obraznic. Poți rămâne cu ale tale, poți continua grijile curente, fără să răspunzi provocărilor din jur. Ia-o ca pe un antrenament al nervilor, al răbdării.

Nu e ușor să treci prin oraș, mai ales prin cele aglomerate, și să-ți păstrezi inima senină. Cum se zice, să rămâi calm. Unii spun chiar că ai fi nesimțit. Dar mai bine calm și luat în râs decât bătut și tăiat pentru un loc de parcare.

Pe toți ne apasă aglomerația, dar cu mult mai mult ne îngreunează confuzia minții pe care ne-o provoacă. Confuzia vine din neatenție. Sau dintr-o atenție îndreptată doar în afară. Fii cu grijă să nu treci pe roșu, să nu pierzi metroul, dar nu uita grija de inima ta.

Nu răspunzi la înjurătura unui șofer nervos, dar nu poți lăsa lucrurile oricum atunci când copilul sau soția îți sunt jigniți sau amenințați. Poți, chiar trebuie atunci să rostești senin adevărul, să răspunzi celui ce minte, celui ce nedreptățește. Dar atenție! Nu pentru a răzbuna, nu pentru a arăta puterea sau deșteptăciunea proprie, ci din dragoste pentru adevăr, pentru cei apropiați și – de ce nu? – și pentru lămurirea celui greșit.

De multe ori e bine să taci, pentru că cel care acuză sau jignește nu așteaptă și nu are nevoie de răspuns, el având nevoie să-și exprime furia și slăbiciunea proprie. Te smerești dacă nu răspunzi, pentru porunca primită, pentru grija de a păstra pacea și pentru a da mărturie de viața care este în inima ta.

Alteori, tocmai pentru aceleași motive trebuie să răspunzi. Dar, să recunoaștem, cazurile acestea sunt mult mai rare.

Din  Cum poți fi smerit – Sfaturi practice pentru vremurile de azi, Editura de Suflet, 2011, p. 105-107

23
sept.
14

Tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului

duhovnic222Venea aici o femeie, și o dată mi-a spus: „Eu, părinte, fac în fiecare zi câte 100 de metanii” – dar făcea fără blagoslovenie. Și i-am spus așa: „De acum înainte, să nu mai faci 100, să faci numai 24 de metanii pe zi. Atât ai blagoslovenie”.

Și a venit la mine după o lună de zile plângând și mi-a spus: „Părinte, nu reușesc să mai fac cele 24 de metanii pe zi. Nu știu ce se întâmplă, dar nu pot să mai fac – eu, care făceam câte 100 de metanii și încă îmi era foarte ușor să le fac, acum în nici una din zile nu am reușit să fac 24 de metanii, așa cum mi-ai spus”. Ai văzut? O lupta vrăjmașul, pentru că astea erau făcute cu blagoslovenie. Când făcea câte 100, era și oleacă de mândrie acolo.

Așa că tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului.

Părintele Paisie Olaru, Părintele Paisie de la Sihla, Editura Bizantină, București, 1999, p. 71

23
sept.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-23

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(III, 23-38; IV, 1)

n vremea aceea, Iisus era ca de treizeci de ani când a început să propovăduiască, El fiind, după cum se presupunea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Iosif, fiul lui Iuda, fiul lui Ioanan, fiul lui Risa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmodam, fiul lui Er, fiul lui Iosua, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionan, fiul lui Eliachim, fiul lui Melea, fiul lui Menna, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David, fiul lui Iesei, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason, fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, fiul lui Iacob, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, fiul lui Seruh, fiul lui Ragab, fiul lui Falec, fiul lui Ever, fiul lui Sala, fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleil, fiul lui Cainam, fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S’a întors de la Iordan; şi a fost dus de duhul în pustie
23
sept.
14

Apostolul Zilei : 2014-09-23

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Galateni 5,

11-21

F-150x150raţilor, dacă propovăduiesc încă tăierea împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? Deci sminteala crucii a încetat! O, de s-ar tăia de tot cei ce vă răzvrătesc pe voi! Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi. Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege. Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.



Blog Stats

  • 323.714 hits
septembrie 2014
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte