Arhivă pentru octombrie 2014

31
oct.
14

Azi sunt fericit!

valeriu gafencuŞi, dragă mamă, aş vrea să ştii că am suferit mult. În prima iarnă mă trezeam noaptea din somn şi în singurătatea celulei, în frig şi foame, priveam întunericul şi şopteam încet, ca să aud numai eu, dar aşa de tare ca să audă Dumnezeu: „Mamă, mi-e frig, mi-e foame!”.

La început a fost greu de tot. Dumnezeu însă a fost mereu cu mine. Nu m-a părăsit nici o clipă. Am început să înfrunt suferinţele trupului şi încet-încet am început a gusta din bucuriile noi. Am văzut că sunt un om păcătos. M-am cutremurat de păcatele mele, de neputinţa mea. Mi-am dat seama atunci că eu, care doream cu toată inima o lume ideală, eu însumi eram un păcătos. Deci mai întîi trebuia să devin eu un om curat, un om nou. Şi am început să mă lupt cu răul din mine.

Încet-încet a coborât peste mine lumina adevărului. Am început să trăiesc fericirea în suferinţă. Şi golul din inima mea, pe care eu aşteptam să-l umple iubirea iubitei mele, l-a umplut Hristos, Iubirea cea mare. Şi am înţeles atunci că mare cu adevărat este cel care are o dragoste mare, mare cu adevărat este cel care se vede pe sine mic.

Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toţi. Este o cale atât de greu înţeleasă şi acceptată de oameni! Dar sunt convins că este singura care duce spre fericire…

Din Sfântul Închisorilor, Alba Iulia, 2007, p. 290-291

31
oct.
14

Сerurile se cuceresc ! – urâtă este lenevirea înaintea lui Dumnezeu

imparatia-cerurilor-asaltDin pilda talanţilor reiese că omul care a plecat departe şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa este însuşi Dumnezeu: pe acela care, restituind un talant — atât cât primise — răspunde: „Doamne, te-am ştiut om aspru, care seceri unde nu ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat”, stăpânul nu-l contrazice, ci, dimpotrivă, îi confirmă caracterizarea, repetând-o (Mt. 25, 26). Şi, imediat după aceea, urmează straniile cuvinte: „Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ceea ce are i se va lua”.

Rezultă că lui Dumnezeu nu i se pot aplica simplistele idei pe care ni le făurim noi, oamenii, despre dreptate şi că relaţiile noastre cu Dumnezeu nu se întemeiază pe un do ut des contabil, în care noi să fim întotdeauna creditori şi beneficiari pasivi.

Dumnezeu seceră şi unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la noi, să ne străduim, să dăm cu împrumut, să luăm iniţiative. Atitudinea de: „parcă ce rău am făcut eu!”, „eu n-am făcut rău nimănui!”, „fac şi eu ce pot!”, „dacă nu pot mai mult!” este — vorba lor — o atitudine de gură-cască, se află în contradicţie cu parabola talanţilor şi vădeşte că n-am înţeles cât de grav e păcatul de lenevire şi cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul: cerurile se cuceresc. Nici cât de grav, de stârnitor ni se cer efortul şi năzuinţa spre imposibil, de nu chiar imposibilul însuşi.

Cu Dumnezeu nu-i de glumit: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău„, „Ia-ţi cruceata”, „Vino după mine”, „Vegheaţi dar”, „Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă!”, „Du-te şi strigă”, „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”.

Nu se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale visare; Oblomov e osândit; în lene, boală şi nebunie nu-şi poate nimeni găsi pretext (și nici măcar în dreptate: smochinul).

Dar Marta, atunci, de ce e dojenită? Pentru că o reţin fleacurile, se osteneşte în zadar şi pierde măsura, se agită. Domnul ne cheamă la treburi serioase: moartea e pe noi, şi noi, cu ţigara în pat (ca Oblomov) ori ne spetim pentru nişte blide ca şi cum ar fi esenţe (ca Marta)!”

 

Din Părintele Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 45-46

31
oct.
14

O adevărată magie modernă – manipularea prin mesajele subliminale şi publicitate

fjjmmfcAceste mesaje care se află sub limita de la care mintea este capabilă să le perceapă în mod conştient, dar care reuşesc să penetreze subconştientul, înscriindu-se în memorie, au primit numele de mesaje subliminale.

O adevărată magie modernă, metoda mesajelor subliminale oferă posibilitatea manipulării indivizilor, fără ca aceştia să realizeze măcar că gândurile, dorinţele sau intenţiile le-au fost înrâurite de o voinţă străină. Forţa acestor mesaje stă în însuşi faptul că ele nu pot fi conştientizate şi, ca atare, omul nu poate lua nici o atitudine faţă de ele.

Mesajele subliminale, precum un infractor, pătrund pe furiş în minte. De acolo, din adâncul subconştientului, ele pot provoca orice stricăciune sau pot înrâuri voinţa prin stârnirea dorinţelor, fără ca stăpânul sau mintea conştientă să aibă ştire de acest război. Când în subconştient pătrund anumite mesaje (gânduri, idei, stări de spirit), comenzi despre care nu avem cunoştinţă, neştiind că acelea ne-au fost inoculate şi, ca atare, nu ne aparţin, este foarte posibil să le urmăm crezând că ele ne reflectă propriile dorinţe, nevoi sau interese.

Cu tot ce este al nostru suntem mai îngăduitori, precum părinţii cu proprii copii, luând ca pe un dat sau asumându-ne acel comportament ca pe unul care ne reprezintă originalitatea şi personalitatea. Putem chiar crede că, dacă aşa simţim noi în mod subiectiv, atunci acel lucru chiar are un folos neştiut pentru sufletul şi  trupul nostru.

Din Virgiliu Gheorghe, Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii, Editura Prodromos, Bucureşti, 2007, p. 27-28

31
oct.
14

Cântarea, citirea sau ascultarea Paraclisului Maicii Domnului cu credință și stăruință, aduce mângâiere oricărui suflet necăjit

fecioara-maria2Mulți creștini vin la biserică se roage Maicii Domnului cu Paraclisul ei, însă puțini știu că această tradiție este una foarte veche, care-și are originea în Constantinopol și stă în legătură și cu alte rânduieli săvârșite în această perioadă, toate invocând mila lui Dumnezeu și mijlocirea Maicii Sale.

„Paraclitos” înseamnă Mângâietor, iar Paraclisul Maicii Domnului este Canonul de Mângâiere al Maicii Domnului, care „se cântă la întristarea sufletului, la orice întâmplare grea și la vreme de nevoie, fiind foarte folositor pentru tot creștinul”[1]. Cărțile de cult conțin două Paraclise, primul alcătuit de Teostirict Monahul (sec. IX), iar cel de-al doilea, numit și Paraclisul cel Mare, alcătuit de împăratul Teodor Lascaris (sec. XIII).

Potrivit rânduielilor bisericești, ele se cântă alternativ seara după Vecernie, în afara câtorva zile când se face Priveghere (sâmbătă seara, în ajun de Schimbarea la Față și în ajunul Adormirii Maicii Domnului), iar duminică seara se cântă întotdeauna Paraclisul cel Mare. În practică, însă, aceste rânduieli nu se respectă, Primul Paraclis fiind mai răspândit și cântat aproape în toate bisericile. Știm din istorie că marea cetate a Constantinopolului a fost închinată de către împărații bizantini ocrotirii Maicii Domnului. Împărăteasa cerurilor proteja cetatea sub cinstitul ei acoperământ. Iar atunci când primejdiile de orice fel se abăteau asupra ei, creștinii cetății împărătești aduceau laude și rugăciuni de pocăință Maicii Domnului, care intervenea ca o bună mijlocitoare, adeseori în chip minunat.

Rugăciunile erau înmulțite mai ales în timp de război, dar și în toiul verii când seceta și epidemiile amenințau viețile oamenilor. De aceea, la 1 august erau scoase lemnele cinstitei Cruci și Icoana Maicii Domnului „Povățuitoarea” și se făcea Litie cu sfințirea apelor, înconjurându-se cetatea, pentru a fi ferită de calamități. Apoi se făcea Priveghere cu Paraclisul Maicii Domnului la care slujea însuși patriarhul și la care asista întreaga casă imperială, în fiecare seară, până la 15 august. Maica Domnului era invocată ca „păzitoarea creștinilor nebiruită”, „rugătoare neîncetată către Făcătorul”, „izvor de milă și lumii scăpare”, „izbăvitoare din nevoi”, „mântuirea credincioșilor”, care mântuiește „cetatea și poporul”, „pacea celor din războaie, liniștea celor înviforați, singura folositoare a credincioșilor”.

Paraclisul Maicii Domnului este o rugăciune îndrăgită de creștini, care îl citesc și în particular, încadrându-l chiar în rânduiala de rugăciune personală. Când întristarea sufletului, din cauza multor griji, păcate, ispite, boli și nevoi ne cuprinde, ne adresăm Mângâietoarei celei bune: „De multe ispite fiind cuprins, către tine alerg căutând mântuire…, de rele și de nevoi mântuiește-mă” sau „De la izvorul lacrimilor mele să nu-ți întorci fața ceea ce ai născut pe Hristos, care a șters toată lacrima de pe fața tuturor”. Cunoscând trecerea pe care o are ea la Fiul ei și Dumnezeul nostru, noi îi cerem: „Ajutorului omenesc nu ne încredința pe noi, Preasfântă Stăpână, ci primește rugăciunea robilor tăi, că scârbele ne cuprind și nu putem răbda săgetările diavolilor; acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoșii, pururea fiind mântuiți; mângâiere nu avem afară de tine, Stăpâna lumii…”. Iar rezultatul nu va întârzia, deoarece noi știm că „pentru toți care scapă cu credință întru acoperământul ei cel puternic”, ea se roagă lui Dumnezeu.

Cântarea, citirea sau ascultarea Paraclisului Maicii Domnului cu credință și stăruință, va aduce mângâiere oricărui suflet necăjit care-și pune nădejdea în ajutorul ei.

[1] Ceaslov, Edit. IBMBOR, București, 1973, pp. 570; 585

31
oct.
14

De ce suferinţă?

120938_bÎn fiecare zi strigam la Dumnezeu: „Doamne, uşurează suferinţa!” Şi în loc de răspuns, de uşurarea suferinţei, aveam o suferinţă şi mai mare. Aşa ani de zile. Şi vedeam că toţi mureau în jurul nostru şi ne gândeam că mâine murim şi noi. Dar am ieşit afară.

Problema suferinţei şi a sensului ei, să zicem că Biserica o rezolvă. Spunem: „Domnule, suferinţa e de la Dumnezeu”, şi o acceptă. Este mult mai uşor să spui decât să suferi. Am ieşit afară, am trecut în Occident, am mers pe la biserici, am vorbit despre ce s-a întâmplat în închisoare şi pe urmă m-am întrebat:

„De ce suferinţă? De ce suferinţă? De ce suferinţă? Ce păcate a făcut poporul român sau rus ca să aibă o suferinţă aşa de atroce? În timp ce noi, în Occident, în America, trăim în belşug, avem viaţă bună, suntem păcătoşi, practicăm pervesiuni şi trăim fericiţi. Ce s-a întâmplat? De ce? Ce păcate a făcut poporul român?” Era întrebarea pentru mine.

Într-o mănăstire protestantă din Elveţia am găsit o cărticică cu citate din diverşi autori. Şi am găsit şi un citat din Paul Claudel, care pentru mine a fost o revelaţie. Paul Claudel spune aşa:

„Dum­nezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane. El n-a venit în lume nici măcar să explice suferinţa. Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui”.

Şi atunci am înţeles de ce Dumnezeu ne-a dat suferin­ţa, de ce nu ne-a uşurat-o atunci când I-o ceream. Pentru că, cu cât sufeream mai mult, cu atât prezenţa Lui era mai mare în inima noastră.

Din Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Suferinţa ca binecuvântare, Editura Cathisma, Bucureşti, 2008, p. 80-81

31
oct.
14

Nu există om căruia să nu-i fi «ciocănit» harul la ușă

harDupă judecata noastră, nu există om fără păcat și păcatul poartă în el alienarea din adevăr. Dumnezeu, la Judecată, nu comunică cu straturile superficiale ale naturii umane deteriorate prin cădere, ci cu stratul ultim, cu constitutivul uman.

Cineva mă întreba cum va fi judecat unul care a murit, săracul, nebun. Dumnezeu comunică cu el la alt nivel decât cel conceput de noi. Revenind, trebuie să subliniem că omul trăiește într-o lume constituită, încât nimeni nu se  poate sustrage responsabilității. Fiecare cu fiecare ne întâlnim și sunt metodele pedagogiei divine prin care Dumnezeu trimite fiecăruia solii Lui ca să-l trezească.

Nu există om, chiar dacă, așa, pare ca o fire superficială, căruia să nu-i fi «ciocănit» harul la ușă. Și dacă îmi spune cineva că de la natură acest om s-a născut închis în acest univers, voi spune că minte!

Părintele Constantin Galeriu

Dialoguri de seară cu Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Sorin Dumitrescu, Editura Harisma, București, 1991, p. 139

31
oct.
14

Dacă bărbatul este capul, femeia este inima…

doverie– Părinte, astăzi se înţelege din ce în ce mai puţin rostul bărbatului şi al femeii în căsnicie. Puteţi să ne spuneţi care este rostul lor în viaţa de familie?

– Adevărul este că nu sunt de părere cu cuvântul acesta “astăzi”. Bărbatul şi femeia sunt aceeaşi cu cei pe care i-a creat Dumnezeu la început, cu un scop bine definit.

S-a făcut o constatare: întrucât femeia a fost roabă mii de ani, şi cu ocazia Edictului de la Milan, Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate şi femeii, ca să nu mai fie omorâtă fără judecată – s-a transmis atavic, adică a trecut peste veacuri teama femeii de bărbat, şi a rămas femeia cu spaimele acestea atavic transmise. Nu este permis acest lucru.

Femeia înseamnă “împărăteasă dăruitoare”. Femeia, dacă zici că-i slabă, totuşi, din momentul în care te-ai angajat să te numeşti soţ, nu te poţi numi soţ, decât lângă o soţie. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip! Să nu se mai vadă în femeie numai un scop meschin sau un lucru de caznă.

Femeia este extraordinară în creaţia lui Dumnezeu! Daţi-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria, libere: Fie mie după cuvântul Tău (Luca 1, 15). Şi s-a schimbat destinul întregii omeniri, şi chiar al lui Dumnezeu în lume.

Maica Domnului este o femeie care a deschis porţile fericirii, libertăţii şi veşniciei în lume.

Femeia trebuie cu orice chip respectată, pentru că dacă Dumnezeirea ar întreba omenirea: “Ce este în omenire?”, n-ar întreba paternitatea, ci maternitatea! Deci, femeia joacă un rol primordial în ceea ce priveşte creaţia lui Dumnezeu, bărbat şi femeie.

Putem noi, oare, să desprindem o Taină atât de importantă de cuvintele Mântuitorului: Fără de Mine nu puteţi face nimic! Acestea sunt cuvinte dumnezeieşti, şi tot ce a spus Hristos este adevărat.

Lumea creştină, dacă ar fi atentă numai la aceste cuvinte, ar fi mult mai controlată şi s-ar descoperi mai repede ori valorile, ori defectele. Pentru că El este Viță şi noi suntem mlădiţele. Poate mlădiţa să rodească ceva fără viță?

Maica Domnului reprezintă neamul omenesc. Femeia nu trebuie văzută ca o roabă. Pentru că, deşi spunem în rugăciunile Tainei Cununiei, că femeia trebuie să se supună bărbatului, acesta din urmă trebuie să fie atent că i se spune, tot în aceeaşi rugăciune, că trebuie să o iubească. Dacă nu o iubeşte, nu o să-l asculte. Bărbatul, dacă nu ascultă de acest cuvânt, se face răspunzător de îndărătnicia femeii. Deci, trebuie să o iubească cu orice chip.

În căsnicie se intră prin foarte multe transformări şi lucruri neprevăzute, datorită marilor intimităţi: naştere de copii, care nu se face numai citind cum se face, ci se naşte în modul cel mai normal de către toate femeile, fie împărăteasă, fie femeie de rând.

Cuvântul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, vă repet, cuvântul femeie înseamnă “împărăteasă dăruitoare”, şi dăruirea este toată Scriptura.

Dar putem identifica, în viaţa de familie, un rost diferit al femeii de al bărbatului, şi al bărbatului de al femeii?

– În ce priveşte idealurile, nu. Dar în ceea ce priveşte preocupările, fiecare are îndeletnicirea lui.

– Ne puteţi spune care este scopul ascultării în viaţa de familie?

– Dacă este iubire lucrurile se rezolvă de la sine: se uită unul la altul şi ştiu ce au de făcut.

În ce priveşte copiii, ei trebuie educaţi de mici, să le imprime în suflet ideea de Dumnezeu cu orice chip, ca astfel, încet-încet, să crească în învăţătura creştină.

– De ce spune că bărbatul este cap femeii?

– Şi femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată fată de cap? Bărbatul este cap femeii în sensul unei armonii care trebuie să existe, respectându-se îndeletnicirea fiecăruia. Când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creaţia lui Dumnezeu, asta nu însemnă că bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine.

Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune pentru ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru că bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeşte.

Între cei doi soţi nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul fată de altul; fiindcă sunt foarte dese situaţiile în care bărbatul o întreabă şi-şi ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relaţia dintre soţi este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Şi inimă este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiinţei omeneşti, este chiar locul unde Dumnezeu şi-a făcut locaş. Şi dacă ea este inima, e şi el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei – zâmbetul lor -, şi creează unitate nezdruncinată familiei.

Dar, vă repet, naşterea de prunci nu este scop căsniciei, este o consecinţă. Scopul este stimularea reciprocă spre mântuire.

– De multe ori relaţia dintre cei doi se răceşte. Cum se poate depăşi această criză?

– Dacă punem întâi problema iadului, nu mai vorbim de rai!

Nu se pune problema. Acestea sunt consecinţele vieţii. Călcarea greşită, păcatele, înseamnă iadul. Răceala dintre cei doi este consecinţa păcatelor.

Dumnezeu este drept, poate să facă orice. Dar un singur lucru nu poate să facă: să-şi calce cuvântul! Fiindcă prima poruncă dată în rai a fost: Să nu mănânci din pomul ăsta! – şi a mâncat. Consecinţa a urmat imediat, fiindcă există şi dreptate dumnezeiască, nu numai milă. Şi face orice ca să ne scape de căderile acestea. Căderile de după Adam, pe care le facem noi, le rezolvăm prin Taina Spovedaniei.

Nu putem să discutăm despre dracul, fără să vorbim despre Dumnezeu. În creaţie el este un tolerat.

Noi nu putem să-i învăţăm să iubească. În iubire nu există nimic raţional. “Nu ştiu de ce îl iubesc pe acela!” Iubirea nu are nici început, nici sfârşit, există deodată cu Dumnezeu.

Deci, ca să se depăşească această răceală trebuie să ducă o viaţă creştinească.

Extras din: Ne vorbeste Parintele Arsenie, vol 3, Editura Episcopiei Romanului
31
oct.
14

Să nu aruncăm cu pietre în oameni… în mod „creştinesc”

Cuviosul_Paisie_Aghioritul3Odată am spus cuiva: „Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că există şi luptători ai diavolului?’.  Creştinul nu trebuie să fie fanatic, ci să aibă dragoste fată de toti oamenii.  Cel ce aruncă cuvinte fără discernământ face rău, chiar dacă are dreptate.

Am cunoscut un scriitor care avea multă evlavie, dar vorbea mirenilor cu un limbaj plin de cruzime, care pătrundea în profunzime şi tulbura.  Odată îmi spune: „La o întrunire am spus aceasta şi aceasta unei doamne”.  Dar modul în care i-a vorbit a terminat-o. A jignit-o înaintea tuturor. „Ascultă”, îi spun, „tu arunci în ceilalţi coroniţe de aur cu diamante, însă aşa cum le arunci spargi capetele, şi nu numai pe cele sensibile, ci chiar şi pe cele tari”.

Să nu aruncăm cu pietre în oameni… în mod „creştinesc”.  Cine mustră înaintea celorlalţi pe cineva care a păcătuit sau vorbeşte cu patimă despre o oarecare persoană, unul ca acesta nu e mişcat de Duhul lui Dumnezeu, ci de celălalt duh.

Modul de a proceda al Bisericii este dragostea. El diferă de cel al juriştilor. Biserica le priveşte pe toate cu îndelungă-răbdare şi caută să ajute pe fiecare, orice ar fi făcut, oricât de păcătos ar fi.

Văd la unii creştini un mod ciudat de logică.  E bună evlavia lor, e bună şi dispoziţia pentru bine,  dar e ne voie şi de discernământ şi lărgime duhovnicească,  ca să nu fie însoţită evlavia de îngustimea de minte şi de senilitate. Totul este să avem o stare duhovnicească în care să acţionăm cu discernământ duhovnicesc, pentru că altfel rămânem la „litera legii”, iar „litera legii omoară”.

Cel ce are smerenie nu face niciodată pe dascălul. Ascultă şi, atunci când i se cere părerea,  vorbeşte cu smerenie, niciodată nu spune „eu”, ci „gândul îmi spune”, sau „Sfinţii Părinţi au spus”. Adică vorbeşte ca un ucenic. Cel care crede că este destoinic să îndrepte pe alţii are mult egoism.

– Părinte, atunci când cineva începe de la intenţia cea bună spre a face ceva şi ajunge la extreme, lipseşte discernământul?

– Lucrarea lui are înlăuntrul ei un egoism de care nu îşi dă seama, deoarece nu se cunoaşte pe sine, şi de aceea cade în extreme. De multe ori unii încep prin evlavie, dar unde ajung? Precum iconolatrii şi iconomahii. Extremă la unii, extremă şi la ceilalţi. Primii au ajuns până într-acolo încât să radă icoana lui Hristos şi praful vopselelor să-l pună în Sfântul Potir, ca să se facă mai bună Sfânta împărtăşanie. Ceilalţi ardeau icoanele şi le aruncau…

De aceea Biserica a fost nevoită să pună icoanele sus, ca să ne închinăm şi să acordăm cinste persoanelor zugrăvite pe icoane.

Extras din

Cuvisul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca“,

Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p.84-85

31
oct.
14

Cine Te-a rănit într-atât?

biserica_sf_mormant11Întâmplarea ce urmează, care ne-a povestit-o tot Părintele Iacov (Talichis), s-a întâmplat într-o Vineri Mare.

O bătrânică s-a dus să aprindă candelele într-o biserică din satul ei. Din curiozitate s-a uitat în altar şi ce vede? Pe Sfânta Masă stătea un tânăr în jur de 30 de ani, avea răni în palme şi în picioare şi o rană la o coastă de unde curgea sânge.

– Cine eşti tu care îndrăzneşti să stai pe Sfânta Masă? a întrebat uimită femeia.

– Eu întotdeauna aici stau, aici este locul meu, a răspuns tânărul.

– Cine Te-a rănit într-atât?

– Tu m-ai rănit, cu păcatele tale!

S-a învrednicit într-adevăr bătrânica şi L-a văzut pe Însuşi Domnul, pentru că se găsea atunci întru pocăinţă.

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 87)

31
oct.
14

Ținta poruncii este Dragostea

Untitled-1Ținta poruncii este Dragostea – Istorioare morale și duhovnicești – Lectura Valeriu Mârza

Te-a chemat Dumnezeu sărac, nu dori să te îmbogătesti; te-a chemat să fii călugăr, călugăr să rămâi până la moarte; te-a chemat să fii preot, preot vrednic să fii; te-a chemat să fii meserias, meserias bun si cinstit să fii; te-a chemat să fii filosof sau mecanic sau în alt serviciu, asa să rămâi. Dar să slujesti cu cinste, să cunosti că Dumnezeu este Cel ce te-a chemat într-un fel sau altul si fiecare din noi întru ceea ce este chemat, întru aceea să rămână! Amin. (Arhim.  Cleopa Ilie)

 

31
oct.
14

Doctorul necredincios – o minune a Sfântului Ioan Rusul

sf-ioan-rusul_1În orăşelul Limni din insula Évvia trăia şi lucra un medic pe nume Mantzóros. Era un medic foarte bun, dar nu credea în Hristos şi nici nu era interesat să poarte discuţii despre credinţă şi suflet. Vorbea întotdeauna împotriva credinţei, iar opiniile sale în ceea ce priveşte creştinismul erau de-a dreptul fanatice.

La un moment dat s-a îmbolnăvit, ba chiar foarte grav. Nenorocita de boală îl lovise pe medicul cel necredincios care, pătimind greu din pricina durerilor, a înţeles că se află la un pas de moarte. Suferind dureri de neîndurat, a fost mutat la Spitalul din Halkída. Aici nu a putut fi spitalizat din pricina gravităţii bolii lui și l-au trimis, aşadar, în Atena, la clinica Pantocrator, care se găseşte pe strada 3 Septembrie. Acolo a fost supus unor examene radiologice şi chimice, în urma cărora s-a constatat că blestemata de boală îi atacase intestinul gros.

Dat fiind faptul că întreaga sa viaţă era bine aranjată din punct de vedere social, doctorul putea să spună şi să facă tot ceea ce dorea, cu uşurinţă: opinia lui împotriva lui Hristos şi a sfinţilor era categorică. Pentru el, toate erau minciuni bine ticluite. Singurul adevăr erau păcatul şi neînfrânarea. În acestea se refugia atunci când în viaţa sa îşi făceau apariţia mici nori negri. Dar acum lucrurile erau diferite. Norii negri care până atunci îi umbriseră existenţa doar din când în când nu mai puteau fi alungaţi prin metoda pe care obişnuia să o aplice până atunci, care nu era alta decât păcatul.

– Numai în atotputernicul Dumnezeu să nădăjduieşti, camarade!

Aceasta era diagnosticul confraţilor săi, care îi explicau starea sa în cuvintele rigide de care dispune meseria lor. Bolnavul însuşi, doctor fiind, îşi dăduse singur seama că flacăra nădejdii e aproape să se stingă. Medicii spitalului i-au spus că, dacă e de acord, poate fi operat chiar a doua zi. Bazându-se pe aceleaşi cunoştinţe medicale pe care se bazau şi medicii care-l tratau, doctorul nostru nu a putut decât să fie de acord. Însă cuvintele confraţilor săi, „numai în atotputernicul Dumnezeu să nădăjduieşti, camarade!”, l-au condus, în ajunul operaţiei, la o rugăciune spontană, venită din străfundul sufletului. Îl ruga pe Dumnezeu nu numai să-l facă bine, dar si să-l ierte pentru necredinţa de care dăduse dovadă atâţia ani.

În timp ce se ruga, cineva a bătut la uşă şi l-a întrerupt. Un tânăr frumos, împingând cu mâinile sale uşa, a intrat în salonul în care se afla doctorul. Între ei avu loc următorul dialog:

– Ce ai?

– Sunt foarte bolnav.

– N-ai nimic.

– Dar ce spui, creştine? Am cancer intestinal în ultima fază şi mâine voi fi operat. Înţelegi ce mi se întâmplă?

– Nu mai ai nimic. Te-am făcut bine.

– Nu ţi-e ruşine să vorbeşti aşa cu un om bolnav? Îți mai și bați joc de mine…

– Sunt Sfântul Ioan Rusul. Dacă tot insişti, fă mâine operaţia şi-o să te convingi că n-ai nimic.

Tânărul s-a făcut nevăzut. Doctorul, însă, plin de frământare, a apăsat pe buton pentru a le întreba pe asistente dacă-l văzuseră pe tânărul care ieşise de la el din cameră. Zadarnic, însă, fiindcă nici una dintre asistente nu văzuse nimic.

În ziua următoare, doctorul a fost dus în sala de operaţie pentru intervenţie. Doctorii, gata de operaţie, îl auziră dintr-odată pe bolnav spunând că nu e nevoie de operaţie, fiindcă el e bine cu sănătatea.

– M-a vindecat Sfântul Ioan Rusul.

– Ce tot spui? Frate, suntem în secolul XX, ce tot vorbeşti?

A luat-o razna confratele nostru, îşi spuneau medicii spitalului, insistând ca operaţia să aibă loc, mai ales că bolnavul nu era foarte determinat în împotrivirea lui.

Aşadar, l-au anesteziat pentru operaţie și l-au deschis. Tumoarea nu era nicăieri. Sfântul Ioan Rusul chiar făcuse o minune. Medicii se priveau uimiţi unii pe alţii, neştiind ce să creadă. Bolnavul era perfect sănătos.

Și toate acestea le povesteşte tuturor însuşi doctorul Mantzóros, oriunde s-ar afla

31
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-31

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(X, 1-15)

n vremea aceea Domnul a ales alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc unde El Însuşi avea să meargă. Şi le spunea: „Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; aşadar, rugaţi-L pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său. Mergeţi! Iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi nimănui să nu-i daţi bineţe pe cale. Iar în orice casă veţi intra, mai întâi ziceţi: Pace casei acesteia! Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el; iar de nu, ea se va întoarce la voi. Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând ceea ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă’n casă. Şi în oricare cetate veţi intra şi’n care vă vor primi, mâncaţi ceea ce vi se va pune înainte. Şi vindecaţi-i pe bolnavii din ea, şi spuneţi-le: S’a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu! Şi în oricare cetate veţi intra şi’n care nu vă vor primi, ieşiţi în pieţele ei şi ziceţi: Din cetatea voastră, şi praful care s’a lipit de picioarele noastre vi-l scuturăm vouă. Dar pe aceasta s’o ştiţi: că s’a apropiat împărăţia lui Dumnezeu! Vă spun Eu vouă că în ziua aceea mai uşor îi va fi Sodomei decât cetăţii aceleia. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Că dacă în Tir şi în Sidon s’ar fi făcut minunile care s’au făcut la voi, de mult s’ar fi pocăit, stând în sac şi’n cenuşă. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată decât vouă. Şi tu, Capernaume, nu pân’la cer ai fost înălţat?: Pân’la iad vei fi coborât!
31
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-31

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Coloseni 2,

1-7

F-150x150raţilor, voiesc ca voi să ştiţi cât de mare luptă am pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi câţi n-au văzut faţa mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, şi ca ei, strâns uniţi în iubire, să aibă belşugul deplinei înţelegeri pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl şi a lui Hristos, întru care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei. Vă spun aceasta, ca nimeni să nu vă înşele prin cuvinte amăgitoare. Căci deşi cu trupul sunt departe, cu duhul însă sunt împreună cu voi, bucurându-mă şi văzând buna voastră rânduială şi tăria credinţei voastre în Hristos. Deci, precum aţi primit pe Hristos Iisus, Domnul, aşa să umblaţi întru El, înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într-Însul, întăriţi în credinţă, după cum aţi fost învăţaţi, şi prisosind în ea cu mulţumire.
30
oct.
14

Învățământul din România și duhul demonic. Halloween sărbătorit în școli mai mult decât sărbătorile românești

141503.p In situatia in care dascalii din scoli invata copii cu paganisme, singura solutie ramane educatia din familie. Parintii sa nu isi lase copii la “serbarile” de Halloween organizate in scoli.

Din pacate multi nu isi dau seama de pericolul ce il reprezinta Halloween pentru viitoarele generatii. Copii nostri sunt invatati de acum cu aceste sarbatori ca si cum ar fi un lucru firesc, o simpla joaca de-a magia. Din pacate, acest duh demonic, caracteristic cugetului american, este preluat de massmedia romaneasca. Asta nu ne mira, stiind ca tot ce este antiromanesc este promovat in massmedia din Romania. Trist este ca multi profesori din scoli sustin si promoveaza in institutiile de invatamant aceasta sarbatoare a vrajitoriei.

Este dureros ca un dascal, indiferent ca ar fi de la tara sau de la oras, organizeaza petreceri de Halloween cu copiii carora le predau la cursuri, in timp ce multi au uitat de ziua recoltei sau de ziua eroilor. Aceasta sarbatoare, pe langa faptul ca e pagana, are si consecinte grave in formarea personalitatii copiilor inca de mici. Multi copii nu stiu care este ziua nationala a Romaniei, sau lucruri importante din istoria tarii, in timp ce toti sunt chemati de profesorii lor sa sarbatoreasca “Halloween” si “Valentine’s day”. Daca e sa fim atenti cine sunt profesorii care promoveaza aceste “sarbatori” observam cu usurinta ca majoritatea dintre ei sunt robi ai anumitor vicii. Nu e greu sa constati ca unii dascali sunt mai preocupati de banchetele de la sfarsitul anului, de “petreceri cu clasa”, in timp ce educatia copiilor lasa de dorit. Cam aceeasi profesori incurajeaza o vestimentatie indecenta la fete si invata copii ca sexul e un lucru firesc indiferent de varsta.  Iata cam cine sunt acei profesori care indeamna copii la sarbatoarea Halloween-ului! Ce se va alege de noua generatie?

Promovarea unor astfel de sarbatori este o sfidare fata de jertfelnicia stramosilor nostri. Pentru ce au murit Brancovenii, razesii lui Stefan sau Mihai Viteazul? Cu siguranta nu pentru aceste “invataturi” pe care unii le preiau cu “demnitate” lasandu-se manati de pofte si slabiciuni. Nici pentru ca generatia noastra sa ramana pasiva de educatia urmasilor nostr.

O fetita dintr-un sat apropiat a venit zilele trecute la manastire si a intrebat: “Maicutelor, am auzit ca aveti la manastire un atelier de croitorie. Ati putea sa imi faceti si mie o rochita de vrajitoare? Joi avem la scoala serbare de Halloween si domnul profesor ne-a spus sa ne imbracam in vrajitoare si sa ne mascam” Copilul, in naivitatea lui, nu si-a dat seama de ceea ce cere pentru ca in mintea sa a fi vrajitor i se parea ceva firesc, asa i-a spus profesorul. Practic, acest copil nu mai are nevoie sa fie spalat pe creier caci deja au facut-o dascalii sai din scoala. Singura solutie pentru a salva educatia copiilor e ca parintii sa nu lase copii sa mearga la aceste “sarbatori” organizate in scoli.

ieromonah Eftimie Mitra

30
oct.
14

Rugăciunea în duh și adevăr înaintea icoanelor făcătoare de minuni

hristosPe măsură ce începi a te ruga în duh și adevăr înaintea unei sfinte icoane – de pildă, a Mântuitorului – așa încât dacă credința ta în prezența celui zugrăvit în icoană ajunge până la a-L vedea viu pe acesta, aceasta chiar se întâmplă, prin har, cu adevărat.

Pildă sunt icoanele făcătoare de minuni, care vorbesc, izvorăsc lacrimi, sânge și așa mai departe: fiindcă anume acestea arată toate neobișnuit de viu și de expresiv. Ce e cu neputință pentru Dumnezeu, Care poate să dea viață pietrei și să facă din ea un om…? Tot așa, în chip minunat, El poate face asta cu un chip zugrăvit. Toate sunt cu putință celui care crede (Mc. 9, 23), și către cel credincios Se pogoară în chip minunat Cel Preaînalt – iar El se unește cu semnul de viață făcător al crucii și face minuni.

Din Sfântul Ioan de Kronstadt, În lumea rugăciunii, Editura Sophia, p.97

30
oct.
14

Fiul meu, ţine Rugăciunea!

bnn_0Într-o altă zi, pe când îmi făceam ascultarea pregătind mâncare pentru obşte, rosteam Rugăciunea cu gura: Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Stareţul mă urmărea cu metania sa şi, văzându-mă că lucrez şi rostesc Rugăciunea cu gura, se bucura foarte mult.

Căci atunci când vedea că cineva nu rostea Rugăciunea, se întreba în sinea sa: Oare ce spune acesta înlăuntrul său? Nu cumva mintea lui hoinăreşte? Şi ca un părinte duhovnicesc ce era, se neliniştea. Dar când ne auzea, rostind Rugăciunea, se încredinţa că într-adevăr ne rugam. Iar în acea clipă, când eu găteam şi rosteam Rugăciunea, dintr-o dată, de bucurie că mă auzea rugându-mă, dar şi pentru că avea să plece din această viaţă, mi-a spus:

– Fiul meu, ţine Rugăciunea! Toată viaţa ta ea îţi va fi mângâiere. Ţine rugăciunea şi toate vor merge ceas. Nu te teme, căci după plecarea mea această Rugăciune va fi pentru tine totul şi te va ţine pe calea cea duhovnicească şi monahală. Să nu o laşi, fiul meu!

– Cu rugăciunile Sfinţiei Voastre, Gheronda, o voi ţine.

Stareţul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2002, p. 408-409

30
oct.
14

„Ochii care nu se văd se uită”?

71240119_440267_423436Ce părere aveţi despre relaţiile la distanţă? E adevărată zicala: „Ochii care nu se văd se uită”?

Depinde. Depinde de ochi. Eu am uitat multe nume, dar ochi nu am uitat. Sunt oameni pe care îi recunoşti imediat după ce i-ai privit în ochi, îţi aduci aminte de unde îi ştii.

La distanţă? Ca să vă răspund la întrebare o să vă spun o poveste, o fabulă.

Se spune că un om a murit împreună cu câinele său şi a plecat să se ducă la Rai. A ajuns la poarta Raiului şi a bătut. I-a deschis cineva foarte amabil şi omul îl întreabă:

„Aveţi un pahar cu apă rece?”

„Da, avem. Fântâna este acolo!”

„Pot să intru cu prietenul meu, câinele?”

„Nu se poate aici cu câinele. În Rai nu se intră cu câinele!”.

Şi omul, trist, spune: „Nu pot să mă despart de el; m-a slujit, m-a iubit, a murit împreună cu mine; mă duc mai departe!”.

Şi merge ce merge, ajunge la o poartă părăsită, undeva în pustiu. Poartă era, dar gard nu era, nici pe o parte, nici pe alta. Şi în poartă cineva citea ceva. Zice:

„Bună ziua!”

„Bună ziua!”

„Aveţi un pahar cu apă rece?”

„Avem, uite acolo fântâna!”

„Pot să-l iau şi pe prietenul meu, câinele?”.

Şi zice: „Sigur că da, ia-l!”

„Dar ce-i aici?”

„Aici e Raiul.”

„Cum, aşa e Raiul?”

„Da!”

„Şi unde am fost mai înainte, ce ara?”

„Acolo era iadul!”

„Păi, de ce i-aţi lăsat înaintea voastră, căci păcălesc oamenii şi poate intră acolo?”

„Păi, special am lăsat, că acolo intră toţi cei care se leapădă de prietenii lor!”.

Extras din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, 2013, p. 39

30
oct.
14

Rugăciune, dar şi milă…

ucenikRugăciunea are foarte mare importanţă pentru lume în general, ca şi pentru persoanele singuratice, în special; pentru cei sănătoşi şi în bună stare, ca şi pentru cei bolnavi şi în suferinţă. Numai că nu trebuie să rămânem doar la rugăciune, când e nevoie de mai mult decât rugăciune. În Pateric se spune că un părinte, care era mai mare peste o obşte de zece inşi, se ruga lui Dumnezeu ca şi în viaţa de dincolo de mormânt să fie şi el împreună cu ucenicii lui.

Condiţia pentru aceasta a fost stabilită prin minune dumnezeiască: “Să fie ucenicii la măsurile părintelui” şi atunci vor putea fi împreună în veşnicie. În viaţa aceasta pământească s-a constatat că ucenicii nu erau la măsurile părintelui. Căci ei n-au ajutat pe un bolnav pe care l-au găsit pe cale, pe când părintele, cu toate că era singur, şi-a dat toată silinţa să-l ajute pe acel bolnav, care de fapt nu era un bolnav obişnuit, ci era îngerul lui Dumnezeu, închipuit într-un bolnav, fără ajutor.

Este interesant de observat că cei zece ucenici ai părintelui, deşi erau cu toţii împreună, nu s-au simţit îndemnaţi să facă ceva concret pentru cel ce se întâmplase a le fi în cale, în timp ce părintele, singur fiind s-a gândit să-l transporte în spate şi să nu-l lase acolo unde îl întâlnise.

Pe mine, de la prima lectură a acestui pasaj din Pateric, m-a surprins felul cum a întâmpinat bolnavul de pe cale constatarea celor zece ucenici, că n-au ce să facă cu el. Bolnavul, ca şi cum ar fi fost de acord cu ei, că într-adevăr n-au cum să-l ajute, a zis: “Duceţi-vă şi rugaţi-vă pentru mine”. Mie, acest  cuvânt mi-a apărut de la prima lectură şi a continuat să-mi rămână în minte ca o ironie. Bineînţeles, are şi rugăciunea rostul ei, dar ea nu înlocuieşte şi nu suplineşte ceea ce s-ar mai putea face şi ceea ce ar mai trebui făcut, adică mila, ajutorul material efectiv.

 

Din Arhim. Ioanichie Bălan,  Ne  vorbeşte  Părintele  Teofil (Pârâian), vol. I, Ed. Episcopiei Romanului,  1997,  p. 71-72

30
oct.
14

Fără dragoste, nu există creștinism

img16Amintiți-vă că sunteți fii și fiice a Bisericii Ortodoxe. Acestea nu sunt cuvinte goale. Amintiți-vă angajamentul  pe care acestea le implică.

Viața pământească este trecătoare: suntem prea puțin conștienți de rapiditatea cu care ea se scurge. Cu toate aceestea, această viață trecătoare ne determină destinul sufletului pentru veșnicie. Nu uitați aceasta nici măcar pentru o clipă!

Încercați să duceți o viață evlavioasă. Rugați-vă lui Dumnezeu la biserică, rugați-vă lui Dumnezeu acasă, cu râvnă, cu credință, și încredințați-vă voii Lui. Împlinți-I poruncile sfinte și mântuitoare. În afara Bisericii, în afara ascultării pe care I-o datorăm, nu există mântuire.

Darul cuvântului este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu. El îl înnobilează  pe om și-l ridică deasupra tuturor făpturilor. Dar acest dar este atât de rău folosit de omenirea căzută! Păstrați acest dar și obișnuiți-vă să-l folosiți așa cum se cuvine unui creștin. Nu judecați, nu vorbiți în deșert. Feriți-vă ca de foc de răutatea limbii și de pălăvrăgeală, nu uitați cuvintele Domnului și Mântuitorului nostru: „Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” Nu vă dedați minciunii. Sfânta Scriptură ne avertizează cu severitate: „Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna”.

Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. Fără dragoste, nu există creștinism. Nu uitați că iubirea creștină nu este egoistă, ea implică jertfa. Nu pierdeți nicio șansă în care puteți arăta milă și iubire.

Fii delicat, curat și smerit în gândurile, cuvintele și faptele tale. Nu vă asemănați celor destrăbălați.  Nu-i luați drept exemplu și feriți-vă să aveți relații prea apropiate cu ei. Nu vă faceți relații inutile cu necredincioșii – necredința este contagioasă. Păziți blândețea și bunăcuviința totdeauna și în tot locul. Aveți grijă să nu vă contaminați cu obiceiurile nerușinate ale acestei lumi.

Îndepărtează frica, îngâmfarea și mândria. Mândria este cauza pentru care îngerul cel mai înalt și cel mai puternic a fost aruncat afară din ceruri. Amintește-ți  faptul că „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”. Fii smerit cu desăvârșire.

Scopul vieții este acela de a ne pregăti pentru veșnicie. Faceți din aceasta preocuparea voastră principală! Vai de cei pe care indiferența și neglijența îi vor duce la pierzanie!

Mitropolitul Filaret Voznesensky, noul mucenic

30
oct.
14

Dacă îţi ceri iertare de trei ori şi nu te iartă…

pr-cleopa– Dacă eşti certat cu cineva şi vorbeşti cu el, dar el totuşi nu vrea să răspundă, ce trebuie să facem în acest caz?

– Dacă a intrat diavolul atât de tare în inima lui şi nu te iartă, oricine ar fi – cumătru, cuscru, soră, frate –, trebuie să-i zici de trei ori: „Iartă-mă, frate, pe mine păcătosul şi Dumnezeu să te ierte!”

– Dar dacă după aceasta tot te urăşte şi nu te iartă?

– Dacă îţi ceri iertare de trei ori şi nu te iartă, păcatul rămâne asupra lui. Dar tu să-ţi faci datoria şi până de trei ori să-ţi ceri iertare. Dacă nu te iartă, rămâne greutatea asupra lui şi tu roagă-te pentru el şi urmează sfatul preotului tău.

Din Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 138

30
oct.
14

Dumnezeu nu condamnă căderea, ci lipsa voinţei omului de a se ridica

frica_1Dumnezeu a lăsat posibilitatea curăţirii noastre prin Sf. Botez şi prin al doilea Botez şi prin al nenumăratelea Botez, care este taina Sf. Spovedanii. „Datu-mi-s-a mie putere în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile. Cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Matei 28, 18-19). Este această putere dată Apostolilor, Episcopilor, Preoţilor, puterea de a te curăţi. Şi atunci venim şi spunem: „Am săvârşit un păcat!” Dar ai avut puterea să te curăţeşti de el. Dacă tu nu te-ai curăţit de el, Dumnezeu a sădit în tine conştiinţa, iar conştiinţa este aceea care te rânduieşte în iadul veşnic sau în raiul veşnic.

Noi spunem că Dumnezeu pedepseşte. Nu-i adevărat. Dumnezeu nu pedepseşte. Dumnezeu numai îşi ia puţin mâna de pe noi şi atunci diavolul îşi face de cap. Dumnezeu cel mult slobozeşte acţiunile diavolului asupra noastră, pentru că Dumnezeu, fiind Atotbun, nu poate să intervină (şi nici nu vrea, pentru că atunci ar depăşi această însuşire a Lui: atotbunătatea). Dar, pentru plinirea atotdreptăţii sale, Dumnezeu lasă să se reproducă acest dezechilibru. Dumnezeu nu condamnă căderea omului. Dumnezeu condamnă lipsa voinţei omului de a se ridica. Aşa că, Hristos s-a răstignit pentru noi, şi-a vărsat sângele până la ultima picătură şi Hristos a înţeles cât poate omul, că de aceea s-a întrupat în chip de om, să vadă cât poate duce firea umană. Şi a văzut cât poate duce. A mers şi a dus crucea, a postit, s-a rugat, a răbdat de foame, a plâns, a înţeles durerea, a putut să verifice ce stare ai când cineva te pălmuieşte pe nedrept şi a ajuns până acolo să spună: „Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! Iartă-le lor, Părinte, păcatele lor”.

Deci dacă El a făcut toate acestea, dacă a înţeles slăbiciunea firii umane, dacă a lăsat botezul pentru anularea păcatului strămoşesc şi spovedania pentru celelalte păcate, iar dacă omul nu vrea să se adape din izvorul răscumpărării lui autentice, este foarte drept ceea ce conştiinţa noastră va hotărî: iadul veşnic. Singura discuţie poate rămâne: de ce veşnic? Iată de ce veşnic: pentru că şi raiul este veşnic. Pentru că au existat toate posibilităţile să eviţi iadul veşnic. Dumnezeu ar vrea să te ierte, dar conştiinţa ta nu te lasă! La dreapta sau la stânga o vom lua în funcţie de sentinţa conştiinţei noastre.

Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 185-186

30
oct.
14

“Iartă-mă, dragostea mea”

imbratisareIertarea în căsnicie înseamnă să ştim să nu dăm importanţă la „cine a făcut” sau „de ce a făcut” sau „cum a putut să facă”, ci la „care este cea mai scurtă modalitate de a remedia situaţia”.

Domnul Radu m-a învăţat un lucru important: orăşelul în care am crescut a fost un adevărat rai pentu băieţii care adorau apa. Într-o zi, autoritatea care supraveghea râul nostru a anunţat organizarea unui concurs de canoe indian. Cursa urma să aibă loc în partea de sus a oraşului, într-o porţiune a râului pe care nimeni din grupul nostru nu o cunoştea. În zilele dinaintea concursului am examinat foarte atent traseul şi am început antrenamentul intensiv. Domnul Radu locuia în apropierea râului, acolo unde noi obişnuiam să ne jucăm şi, astfel, el devenise prietenul nostru nedespărţit. Odată, la unul dintre antrenamente, am început să mă plâng de faţă cu dânsul din cauza stâncilor şi a pietrelor ascuţite care se aflau pe traseu. A ascultat mult timp cu atenţie plângerile mele vrednice de milă, până m-a întrerupt cu următoarele cuvinte: „Fiul meu, niciodată n-ai să câştigi, dacă stai şi te gândeşti la stânci. Lasă-le deoparte şi uită-te pe unde se poate trece”.

Iată un cuvânt frumos care se potriveşte şi celor îndrăgostiţi.

Hai să presupunem că soţul tău a fost cel care a început o ceartă. Sau, hai, să spunem că vinovată ai fost tu. Este posibil ca nici unul dintre voi să nu-şi amintească de unde a început cearta. Dar ce importanţă are de unde a început? Important este când se va termina. La foarte multe chestiuni care privesc dragostea, spusa: „cu cât mai repede, cu atât mai bine” are o însemnătate specială.

Deci, dacă astăzi a fost ziua ta rea, nu ezita: fugi şi sună-l la telefon. Lasă-ţi dragostea să se reverse cât mai tandru, cerându-ţi iertare. Bucuria se va naşte din această biruinţă a ta şi tu vei reuşi să ajungi la adevărata demnitate, eliberată de greutatea greşelilor tale, rostind aceste cuvinte foarte importante pentru căsnicie: „Iartă-mă, dragostea mea”.

Din Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei. Sfaturi unei tinere căsătorite, Editura Bizantină, București, p. 65-66

30
oct.
14

Naşii, părinţii spirituali ai finilor

cununie_1De unde provine tradiţia de a avea naşi la Cununie?

Din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, cea a Cununiei sau Nunţii este reglementată mai târziu. Iniţial, era privită doar ca o simplă binecuvântare, apoi întâlnim şi o scurtă slujbă a acestei binecuvântări. Nu în toate Bisericile locale se practică tradiţia de a avea naşi, în unele participă doar doi martori. Nevoia de a avea naşi este ca ei să adeverească Taina săvârşită şi îşi iau angajamentul de a susţine bunul, sănătosul şi creştinescul mers al nou-înfiinţatei familii. Ei devin părinţi spirituali, ghidându-i pe tineri în viaţa de familie. Deşi cei care se căsătoresc sunt maturi şi iau decizii singuri, naşii nu doar supraveghează şi îndrumă, dar se roagă şi susţin tânăra familie.

Ce reguli trebuie să urmeze naşii atunci când decid să cunune un cuplu?

Să nu o facă pur formal sau din alte interese, să fie o decizie izvorâtă din adâncul rădăcinii inimii şi să-şi asume responsabilităţile unor naşi. Năşia nu este un act de văzul lumii, ci este o înrudire duhovnicească plină de dăruire şi de responsabilitate. Totodată, naşii ar trebui să fie precauţi atunci când sunt solicitaţi de a-i cununa pe doi tineri, cercetându-le viaţa, valorile, scopurile vieţii etc. Uneori naşii sunt mai responsabili decât finii, iar aceştia din urmă nu îi iau în serios, decât drept decor la ceremonie.

Cum ar trebui să alegem corect naşii?

După virtutea lor, să fie cu credinţă, nădejde, dragoste, smerenie, cumpătare etc. Să fie apţi de a-i îndruma, să le fie un bun exemplu finilor, să fie înduhovniciţi şi înţelepţiţi. Tot important este să nu fie egoişti, dar plini de dragoste jertfelnică.

Mulţi confundă rolul naşilor de cununie cu cea a naşilor de botez. Sau, mulţi fini îi exploatează oarecum pe naşii lor de cununie când ei îşi botează pruncii. Unde este limita?

Nu este obligatoriu ca naşii de cununie să fie şi naşii de botez ai copiilor. Fiecare copil îşi poate avea naşii săi, cei care sunt în stare să-şi asume astfel de responsabilităţi. Şi în cazul încreştinării sunt abuzuri şi devieri, pe care Biserica nu le încurajează, încât unii nu botează copiii până nu revine naşa de peste hotare, apoi nu botează că nu sunt pe loc toţi cumătrii, iar aceştia uneori sunt exagerat de mulţi. Adevăratul naş este cel care ţine pruncul în braţe, deci participă cu trup şi suflet, şi îşi asumă acest jug, deloc uşor, de a contribui la creşterea duhovnicească a pruncului.

Într-un cuvânt, suntem în mare CRIZĂ! Oamenii de astăzi oficiază ceremonii religioase pur formal, în fală sau mânaţi de alte interese.

Să trecem de la formalism la trăire sinceră şi curată a sentimentelor noastre, care ar face ca naşii de botez şi de cununie să fie autentici şi să contribuie la creşterea şi dezvoltarea unor personalităţi înduhovnicite.

răspunsuri oferite de pr. Octavian Moşin

Revista Mireasa şi Mirele, nr. Iulie-August, 2014

30
oct.
14

Naşterea de copii mulţi este mai mult o chestiune de jertfă şi mai puţin de mijloace materiale

O_ea2Q0zzSg-550x365Naşterea de copii mulţi este mai mult o chestiune de jertfă şi mai puţin de mijloace materiale.

Stareţul considera că familiile cu mulţi copii sunt foarte binecuvântate de Dumnezeu. Şi a adus de fată următorul fapt: Un oarecare soț cu mulţi copii a murit cam de tânăr. Toți care l-au cunoscut au spus că era foarte aspru şi-şi chinuia femeia şi copiii. Însă cu puţin timp înainte de a muri, a venit la pocăinţă, a cerut iertare de la familia sa, s-a mărturisit şi a plecat pregătit. Şi Stareţul a comentat: – Dumnezeu, răsplătind ascultarea omului acestuia în problema naşterii de prunci mulţi, l-a mântuit şi pe el şi i-a scăpat şi familia de comportamentul său grosolan.

O familie, dintre fiii lui duhovniceşti, cu trei copii se împotrivea de flecare dată când Stareţul punea problema dobândirii celui de-al patrulea copil. Printre îndreptăţirile sale neraţionale, pe soţ îl preocupa intens eventuala mutare a sa, ca funcţionar de stat, din zona Atenei, fapt ce ar fi avut consecinţe asupra familiei sale.

Părintele Epifanie, ca întotdeauna, printre alte ’reţete’ tămăduitoare, a spus:

Să le lăsăm, fiule, pe toate, prin rugăciune, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ca să avem rezultate pozitive. Dragostea lui Dumnezeu a hărăzit perechii acesteia al patrulea copil şi soţului post nemutabil. A rămas mulţi ani funcţionar în zona Atenei şi numai când au crescut copiii destul, a apărut mutarea sa, dar pentru un scurt interval de timp. La botezul celui de al doilea copil al unei familii dintre fiii lui duhovniceşti, a accentuat:

– Naşterea de mulţi copii este mărturisire şi mucenicie. Mărturisire deoarece creştinul cu mulţi copii in fiecare zi mărturiseşte credinţa, căci împlineşte porunca lui Dumnezeu referitoare la naşterea de copii. Mucenicie, deoarece continuu suferă batjocurile şi ironiile acestei lumi, dar şi deoarece se consumă necurmat în grijile familiale.

La întrebarea unui oarecare dacă este bine să ajute economic o familie cu mulţi copii, fără să aibă cunoştinţă de situaţia adevărată a ei şi dacă va cheltui cu prudenţă ajutorul ce i-l va oferi, Stareţul a spus: – Fiule, este cu mulţi copii şi are neapărată nevoie. Dă-i fără să cercetezi prea mult. Cine face azi atâţia copii? Cei căsătoriţi nu trebuie să evite numai zămislirea, ci şi programarea copiilor. Să se lase cu încredere în mâinile lui Dumnezeu şi să considere venirea fiecărui copil un mare dar dumnezeiesc. Copiii nu sunt cozonaci să-i comandăm la brutărie când vrem şi cum vrem. Nu trebuie să ne scape nici pentru o clipă faptul că omul, născând copii, se face împreună Creator cu Dumnezeu.

Din Pr. Epifanie I. Teodoropulos, Crâmpeie de viaţă, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 152-153

30
oct.
14

Nimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia

invidiaNimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia, care e o boală neînchipuit de grea şi mult mai primejdioasă decât iubirea de argint, căci ea este rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic. Fericirea sa este nefericirea celuilalt. Există o nebunie mai mare ca aceasta?

Omul invidios se topeşte ca o lumânare văzând că vecinului său îi merge bine. Astfel, el nu numai că se lipseşte de bunătăţile cereşti, dar nici în această viaţă nu are linişte. Molia nu roade lâna şi nici viermele carnea aşa cum invidia roade şi distruge inima şi măruntaiele omului invidios.Rău mare este invidia. Există ceva mai rău decât ea?Poate preacurvia. Dar cel care săvârşeşte preacurvie măcar, pe de o parte, simte o anumită plăcere, iar pe de altă parte, păcătuieşte doar câteva minute, pe când cel care invidiază nu se odihneşte zi şi noapte, căci invidia este un vierme care îi roade inima fără încetare.

Află că cine doreşte rău semenului său sau îl nedreptăţeşte, sie însuşi îşi face rău. Pe când cine doreşte binele pentru semenul său sau îi face bine, sie îşi face bine. Cel care este vorbit de rău, nu numai că nu va fi nedreptăţit, dar va primi şi o mare răsplată. Nu acesta este vrednic de pedeapsă – bineînţeles, dacă nu a prici­nuit el însuşi vorbele rele care s-au iscat despre el -, ci acela care îl vorbeşte de rău. Nefericiţi sunt şi au fost toţi oamenii invidioşi din toate timpurile şi din toate locurile, pentru că se chinuiesc din pricina răutăţii lor şi, mai mult decât atât, sunt izgoniţi de Dumnezeu pentru acest păcat înfricoşător. Nu le rămâne altceva de făcut decât să se pocăiască şi să dobândească smerenie şi dragoste, ca să primească linişte sufletească şi bunăvoinţa lui Dumnezeu.

Din Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Editura Egumeniţa, Galaţi, p.233-234

30
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-30

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Coloseni 1, 24-29; 2

, 1

F-150x150raţilor, acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui Dumnezeu, ce mi-a fost dată mie pentru voi, ca să aduc la îndeplinire cuvântul lui Dumnezeu, taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi, cărora a voit Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos cel dintru voi, nădejdea slavei. Pe El noi Îl vestim, sfătuind pe orice om şi învăţând pe orice om, întru toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe tot omul, desăvârşit în Hristos Iisus. Spre aceasta mă şi ostenesc şi mă lupt, potrivit lucrării Lui, care se săvârşeşte în mine cu putere.

Căci voiesc ca voi să ştiţi cât de mare luptă am pentru voi.

30
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-30

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IX, 49-56)

n vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi şi I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe unul scoţând demoni întru numele Tău şi l-am oprit, pentru că el nu merge cu noi“. Iar Iisus i-a zis: „Nu-l opriţi; căci cel ce nu este împotriva voastră este pentru voi“. Şi a fost că atunci când s’au apropiat zilele înălţării Sale, El Şi-a întărit gândul de a merge la Ierusalim. Şi a trimis vestitori înaintea Sa. Şi mergând ei, au intrat într’un sat de Samarineni, ca să-I pregătească totul. Dar ei nu L-au primit, pentru că El Se îndrepta spre Ierusalim. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacob şi Ioan I-au zis: „Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?…“. Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi ai Cărui Duh sunteţi? Că Fiul Omului n’a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască“. Şi s’au dus în alt sat.
29
oct.
14

Cine se mai intereseaza astazi de aproapele sau?

142645273_fe49e4b601În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pămînt, acoperiţi de răni, plini de sînge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.

Numai atunci sîntem tari, atunci sîntem biruitori, cînd nu urmărim interesul nostru; acum însă sîntem slabi şi ne biruie cu uşurinţă şi oamenii şi diavolul, pentru că urmărim numai interesul nostru, pentru că nu ne apărăm unii pe alţii, nici nu ne întărim cu dragostea cea după Dumnezeu, ci căutăm alte pricini de prietenie: unii neamurile, alţii obişnuinţa, alţii tovarăşii de slujbă, alţii vecinii; orice altă pricină, afară de credinţa în Dumnezeu; şi ar trebui ca numai credinţa în Dumnezeu să lege pe prieteni. Lucrurile însă se petrec cu totul dimpotrivă; sîntem prieteni cu iudeii şi cu păgînii, şi nu sîntem prieteni cu fiii Bisericii

Sf. Ioan Gura-de-Aur, “Omilii la Matei”

Dacă bunăoară, răspund fratelui meu: “Acum nu pot să te ajut, e vremea rugăciunii“, zicerea mea nu-i câtuşi de puţin scandaloasă, e cuminte şi dovedeşte evlavie. Dar numai creştinească nu-i. Dacă judec: Mai degrabă renunţ la dulceaţa slujbei decât să nu-mi ajut fratele, să-l las singur şi de izbelişte în necazul lui, să nu-mi fie milă de el, poate provoc scandal şi smintesc pe vreun fariseu, dar mă port creştineşte. Dacă mă aflu în extaz şi nesocotesc nevoia unui bolnav, dau poate dovadă de mare pietate, dar nu-s creştin.

N. Steinhardt, “Daruind vei dobandi”

Cine se mai interesează astăzi de celălalt? Nimeni. Toți ne interesăm numai de noi înșine, pentru altul, nimic. Iar Dumnezeu, Care este în întregime iubire, nu ne va ierta această indiferență față de aproapele nostru.

Cuv. Paisie Aghioritul

29
oct.
14

Nu-mi da, Doamne, desăvârşire, dă-mi smerenie…

rugaciuneCel mai mare necaz a multora dintre noi, cei care ne considerăm creştini e că nu suntem nici calzi, nici reci, că nu suntem în stare nici să ne jertfim, nici să mărturisim. Nu mai avem acea ardere către Hristos, pe care au avut-o acei, care au intrat în istoria Bisericii ca sfinţii, cuvioşii şi preacuvioşii săi.

Astăzi mulţi dintre acei, care nu au avut o educaţie creştină, la un moment dat, obosiţi de viaţa fără de sens descoperă acest foc arzător al căutării: unde este adevărul, există Dumnezeu, pentru ce trăiesc eu, care este scopul vieţii mele şi a omenirii în genere? Dar pentru mulţi dintre noi aceasta este o flacără prea mică şi care nu e în stare să dea naştere unui foc arzător, care te va face să nu cedezi până nu vei găsi răspunsurile atât de necesare sufletului. Dar nu poţi aprinde o flacără, fără a avea măcar o mică sursă a ei.

…Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă!… şi mai ales într-o zi de sărbătoare…Cât e de frumos! Ce înălţător! Cât de minuat cântă strana…Mergem regulat duminica la biserică, uneori şi în sărbători…Punem câteva lumânări, mai visăm la ceva, ascultăm cântările minunate… Cu timpul ne mărturisim în fiecare post, ne împărtăşim, postim şi chiar facem fapte bune. Totul de parcă e bine. Conştiinţa e împăcată. Ducem după închipuirea noastră o viaţă duhovnicească şi deci …ce ne-am mai putea dori..

Convingerea că viaţa duhovnicească constă din îndeplinirea a careva reguli religioase (post, pravilă de rugăciune, primirea sfintelor taine, participarea la Sfânta Liturghie ş.a), este una total greşită, şi ne aduce doar ceva exterior şi rece. Oare nu şi nouă ne adresează Hristos cuvintele: ” Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie.” (Mt 23, 25).

Probabil că nu este uşor să înţelegi şi mai ales să accepţi, dar îndeplinirea regulilor şi normelor relegioase exterioare, fără schimbarea vieţii interioare se poate sfârşi foarte grav. Căci îndeplinind doar normele morale generale – nu ucide, nu fura, nu înşela, dar neavând nici un pic de dragoste faţă de cei din jur, nicicând nu vei deveni ceea, la ce se aşteaptă Hristos de la noi. Şi mai grav e faptul, că limitându-ne la trăirea doar în exterior a credinţei, ne pierdem şi mai mult, începând să ne considerăm aproape „sfinţi”. Scriptura ne spune clar că nu doar faptele şi cuvintele noastre, dar şi gândurile şi intenţiile trebuie să fie în duhul lui Hristos. Cineva spunea că poţi şi din mândrie să îndepleneşti aproape toate poruncile şi să fii duşmanul lui Hristos, deci poţi să nu cedezi cu nimic şi să faci tocmai conform rânduieilor şi pravililor bisericeşti, dar în suflet să nu te apropii nici măcar puţin de Dumnezeu. De fapt într-un fel nici să nu ai nevoie de El, considerându-te deja şi aşa suficient de „bun”. Doar Mântuitorul n-a venit să-i cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. Şi dacă nu apare înţelegerea, dar şi mai mult acceptarea şi altuli adevăr – Dintre care cel dintâi sunt eu….

Este surprinzător, dar pentru mine este foarte greu, ca unei persoane cu nu puţine păcate (teoretic nu mă îndoiesc deloc de acest fapt), să mă simt într-adevăr un om păcătos, pentru a vedea că Hristos a venit nu doar pentru a salva lumea, dar şi pe mine. Că pe toţi – la sigur, dar pe mine … De ce să mă salveze? Nu sunt membră a unei secte, o persoană fără de credinţă, care la sigur trebuie salvaţi. Doar eu nu sunt aşa…deşi în glas nu spun aceste cuvinte, undeva în adâncul sufletului păstrez o mică convingere că fie şi în cel mai îndepărtat colţişor al raiului se va găsi un loc şi pentru mine.

Cu toate acestea, cum este de fapt în realitate? Sunt bună atât timp, cât nimeni nu “m-a atins”. Dar cum mi-au fost atinse sentimentele, interesele – se întâmplă ceva mai grav. Ca un arici mă zgrebulesc, totodată fiind gata să-mi împung acele îm mâna celui ce mi-a provocat durerea. Sufletul nostru este plin de multe patimi, care sunt deosebit de evidente atunci, când le atingi. Acestea sunt aidoma unor şarpi, care când dorm pot părea chiar interesanţi, dar fiind treziţi sunt foarte periculoşi Toate patimile se pare că triesc în noi. Şi noi cu toate acestea, nu suntem în stare să le vedem. În această stare suntem capabili să nu observăm nimic rău în propria noastră persoană, iar în ceilaţi – vedem tot răul existent.

Şi atunci care ar fi izbăvirea din această stare gravă. Prima şi cea mai grea încercare e să vedem pentru ce a venit Hristos să ne salveze pe fiecare dintre noi. Să ne vedem propriile păcate, imposibilitatea să ne luptăm cu patimile noastre cu propriile puteri. Să văd că de fapt nu sunt în stare să nu-mi judec aproapele, să nu invidiez, să nu mă mândresc, să nu port supărare (sau mai grav ură), să nu fiu zgârcită, aşezându-mă la masă să nu mănânc mai mult de cât am nevoie. Şi aşa fără de sfârşit. Şi cu toate acestea de la care nu mă pot abţine păstrez o părere nu prea rea despre mine. Şi chiar dacă-mi văd greşalale – mereu mai este şi momentul – păi ceilalţi nu sunt mai buni!

Deci cel mai important e să aflu ce reprezint cu adevărat. Şi pentru aceasta avem în faţă o carte veşnică cu învăţăturile sale dătătoare de viaţă – Evanghelia. Învăţătura căreia nu se limitează la ţinerea postului – căci dacă merg la biserică şi nu mănânc carne, dar îmi urăsc colegul cu care fac o muncă comună, atunci la ce mai merg şi de ce nu o mănânc. Şi atunci descopăr că ce nu aş face din cele cerute, de fapt nu sunt în stare să birui nici o patimă. Şi doar atunci sincer simt cum din adâncul meu se trezeşte rugăciunea : «Doamne, ajută-mă! Fii, Doamne milostiv către sufletul meu păcătos!». Şi doar din această smerenie care se trezeşte în inima mea, din comunicarea cu alţi oameni, din încercarea de a respecta cu adevărat poruncile lui Hristos, mi se deschide căte puţin adâncul sufletului meu. Sfântul Petru Damaschin ne zice că atunci mergem bine duhovniceşte, când ne vedem păcatele noastre în toată amănunţimea lor, ca pe nisipul mării.

Calea adevărată trebuie să ne aducă către smerenie, care începe de la vederea propriei păcătoşenii. Calea pierzării e cea pe care suntem convinşi că ducem o viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu.

29
oct.
14

Fiecare copil trebuie să fie primit cu dragoste

333În zilele noastre mulţi copii vin pe lume fără să fie doriţi, iar unora nu li se îngăduie nici măcar să vină pe lume. Fiecare copil trebuie să fie primit cu dragoste în familie. Dragostea pe care copilul o primeşte de la părinţi în primii ani de viaţă e de neînlocuit – este temelia solidă pe care el însuşi îşi va putea clădi propria viaţă.

Lipsa acestei iubiri lasă răni adânci şi incurabile dacă copilul nu primeşte harul iubirii lui Dumnezeu, fiindcă cel lipsit de dragostea părintească la începutul vieţii sale este prea slab pentru a îndura suferinţele de ordin psihic; chiar şi cele mai mici lovituri primite în mod inevitabil pe parcursul vieţii îl afectează profund.

Ştim din Sfânta Scriptură şi din Vieţile Sfinţilor că un copil poate simţi încă din sânul mamei sale prezenţa lui Dumnezeu. Vă amintiţi, de pildă, de Sfântul Ioan Botezătorul care, recunoscând prezenţa Domnului întrupat în Fecioara Maria, a tresărit în pântecele maicii sale. În Viaţa Sfântului Serghie din Radonej citim că fiind încă în pântecele maicii sale scâncea în momentele cele mai tainice ale Sfintei Liturghii.

Din Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p.19-20

29
oct.
14

Infernul – între a fi sau a nu fi

scaraOsânda veşnică, care pare să contrazică profund noţiunea de bunătate nesfârşită a lui Dumnezeu, este una dintre cele mai dezbătute teme din istoria infernului. Problema infernului creştin rămâne în continuare o chestiune sensibilă, potrivit celor spuse de Georges Minois în cartea sa „Istoria infernurilor”: „Adversarii infernului creştin vor ataca neîncetat această învăţătură, considerată drept punctul slab al doctrinei creştine, breşa prin care se poate pătrunde în cetate pentru a o distruge”. Şi, în parte, acesta are perfectă dreptate.

În primul rând, predica despre infern nu îl mai sensibilizează pe omul contemporan, fiind părtaş la experienţele cutremurătoare ale începutului de mileniu, iar credinţa în infernul creştin tradiţional se prăbuşeşte. În al doilea rând, în secolul XXI vorbesc mai mult ateii decât creştinii, despre infern; aşa cum bine observă şi Jean Guitton: „În aceste vremuri în care credincioşii încearcă să atenueze rigorile osândirii veşnice, printr-un curios paradox, expresiile cele mai precise ale lumii infernale trebuie căutate în tabăra filosofilor indiferenţi sau chiar atei declaraţi”.

Astfel, credem că în nici o altă perioadă a timpului posibilitatea infernului nu a trezit mai mult interes şi nu s-a bucurat de mai multă complezenţă din partea gândirii laice independentă de orice credinţă ca în zilele noastre. Totuşi, infernurile laice se deosebesc categoric de cele creştine prin aceea că resping ideea unei pedepse impuse din afară. Astăzi, infernul creştin tradiţional şochează nu atât prin suferinţele pe care le implică, cât prin nedreptatea revoltătoare a osândirii veşnice de către un Dumnezeu socotit bun.

De altfel, unele cercetări au relevat faptul că una din cauzele principale ale îndepărtării de Dumnezeu şi ale ateismului o constituie tocmai imaginea acestui Dumnezeu justiţiar care-i aruncă pe oameni în chinuri veşnice, îngrozitoare. În acest sens, Georges Bernanos scrie: „Dar voi ce aţi făcut cu infernul? L-aţi transformat într-un soi de închisoare veşnică, asemănătoare cu ale noastre, în care închideţi cu perfidie dinainte vânatul omenesc… Ce om cu judecată, ce om cu demnitate ar accepta, fără să fie dezgustat de o asemenea imagine a justiţiei divine? (…) Infern, doamnă, înseamnă să nu mai iubeşti.”

Omul mileniului al III-lea descoperă mai ales că infernul e în el. „Dacă omul nu înţelege infernul, înseamnă că nu şi-a înţeles propria inimă” ne spune Marcel Jouhandeau. Şi apoi: „Acolo unde mă aflu eu, acolo se află şi voinţa mea liberă, iar acolo unde se află voinţa mea liberă, acolo este, în starea latentă, infernul absolut şi veşnic. Pentru Sartre, dimpotrivă, „infernul sunt ceilalţi”, a căror privire este o judecată, o tortură care ne deposedează de noi înşine. Şi pentru Heidegger infernul constă în angoasă existenţială, în disperarea pe care o provoacă dizolvarea eului în anonimatul lumii. Un alt iad este cel al lui Camus, un infern al absurdului în care se prăbuşeşte o lume guvernată la întâmplare. Într-un sens proxim se vorbeşte de un infern cotidian, constituit de febrila şi deşarta agitaţie a oamenilor, de acest ridicol şi grotesc furnicar.

În al treilea rând, a apărut teoria infernului-paradis considerată singura cale oferită reflexiei la început de mileniu. „Să nu fie oare paradisul şi infernul cele două faţete contradictorii ale unei realităţi unice în om? Două virtualităţi ale aceleiaşi persoane, care se actualizează alternativ (…) Omul nu e oare osândit şi ales, bun şi rău? … lumea nu este simultan şi rai şi iad?”, după cum ne spune Jean Guitton.

Totuşi, cel care ne duce la o concluzie acceptabilă este George Minois: „Salvarea constă în renunţarea la afirmarea exagerată a unei laturi a persoanei sau a alteia. Reluând într-o formă opusă fraza lui Pascal, dar fiind de fapt de acord cu el, putem spune: omul este înger şi fiară; cine vrea să fie numai înger sau numai fiară ajunge în iad”.

Aşadar, mântuirea se află în afirmarea contradictoriului; aceasta este adevărata umilinţă, infernul rezidă în alegerea exclusivă, deci mutilantă. Omul este da şi nu, fiinţă şi neant. A fi sau a nu fi, aceasta este într-adevăr întrebarea infernală. A fi şi a nu fi, aceasta este mântuirea.

Doamne ajută!

29
oct.
14

Rugăciunea inimii

ruga_0„Noi ne mântuim cu toate aceste înclinații negative din existența noastră, atunci când zicem: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!, dar dacă nu spunem asta nu ne întâlnim nici cu noi, nici cu Dumnezeu.

Dacă zici de trei-patru ori această scurtă rugăciune și apoi nu mai zici nimic nu te întâlnești cu Domnul, însă dacă insiști poți să reușești.

Eu vă recomand să faceți o experiență: găsiți-vă o jumătate de oră pe zi, când vreți voi, și angajați-vă la rugăciunea aceasta continuu, fără să numărați – dacă numărați vi se împrăștie mintea la numărat – și ziceți așa, întruna, în atitudine de rugăciune, încercând să vedeți ce vă vine în minte. Dacă vedeți că vă vine în minte ceva frumos și pozitiv, bucurați-vă și vă veseliți, iar dacă vedeți că vă vine ceva negativ și mereu imagini sau gânduri negative, nu vă speriați, pentru că lucrurile acestea trec. Că doar nu-i mai mare vrăjmașul decât Dumnezeu! Dumnezeu limpezește, dar limpezește cu vremea și în măsura în care ne angajăm la efort duhovnicesc.

Din Părintele Teofil Părăian, Rugăciunea Pelerin către cer, Editura Doxologia, p. 41, Iași, 2013

29
oct.
14

Nu exista păcat mic!

Parintele-Arsenie-Papacioc-4-foto-Cristina-Nichitus-RonceaLa o conferinţă, primeam bilete. Şi-mi zice unul că el are un păcat mic. Dar eu cunosc un păcat şi mai mic decât al lui. Adam n-a facut altceva, decât a muşcat dintr-un mar. N-a fost împotriva lui Dumnezeu, nu s-a îndoit de existenţa puterii divine, dar n-a ascultat. Şi a răsturnat cerul şi pământul.

Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze fiinţa omenească. Şi ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam! Ne-a dat putinţă de a ne îndumnezei. Noi, nişte fiinţe în dimensiunea în care suntem, avem puteri divine! Avem o animalitate în noi şi unde încetează animalitatea începe omul. Până când, vă întrebaţi, dăm voie animalului astuia din noi să lucreze?

Pr. Arsenie Papacioc

29
oct.
14

Să nu credeţi ca veţi intra după moarte întru Împărăţia în care n-aţi trăit pe pă­mânt!

Parintele-Arsenie-Boca –   Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia.

–   Să nu credeţi ca veţi intra după moarte întru Împărăţia în care n-aţi trăit pe pă­mânt!

–   Sufletul e trimis de Dumnezeu în momentul conceperii şi Dumnezeu sin­gur, ştie ce va fi cu copi­lul acela, cu ce capacităţi ar fi venit în lu­me şi ce va fi şi ce va face în lu­me. Numai te tre­­zeşti la bă­trâ­­ne­ţe cu is­păşirea pentru copiii pe care nu i-ai lăsat să se nască sau chiar i-ai a­vor­tat.

–   Cei ce cred nu au voie să nu creadă. De aceea, când fac rău, Dum­ne­zeu îi pe­dep­seşte, ca să nu mai poată lucra nimic, pentru ca să-şi vină în fire şi să-şi re­vi­zuiască po­zi­ţia, ati­tu­di­nea faţă de Dum­ne­­zeu.

–   Numai cât necaz îi trebuie omului ca să se mântuiască dă Dum­ne­zeu omului.Este cu drep­­­t­a­te să tragi scurta (necazul) pentru ne­cre­dinţă. Când omul îşi re­vi­zuieşte po­zi­ţia faţă de Dum­­­ne­zeu, faţă de Domnul Iisus Hristos, faţă de Bi­se­rică, atunci şi Dum­nezeu va fi cu el. Va fi mai greu de copiii celui ce nu-şi re­vi­zuieşte poziţia faţă de Dum­­nezeu.

–   Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare.

–   Nu suntem din maimuţă; dar mergem cu paşi repezi spre ea.

–   Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâ­ta vreme a­târ­nă pe­deapsa lor asu­pra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noas­tră. De în­da­tă însă ce măr­tu­ri­sim păca­te­­le şi vino­vă­ţia, primejdia morţii o în­lă­tu­ră Dumnezeu de deasupra noas­tră.

–   Toţi avem o genă oncogenă şi ne putem îmbolnăvi de mai multe ori fă­­ră să ştim, dar prin spo­veda­nie sinceră şi împărtăşirea cu Sfân­ta Eu­­­haristie ne refacem. Trebuie să ne în­tărim cu Sfintele Tai­­ne, cu e­ner­­­gie duhovnicească, capabile să stă­vilească anar­hia din cre­­ier şi din or­ga­nismul nostru. Fac­torul supranatural se dovedeşte ca­pabil de atâtea ori să ne sca­­­pe din mul­te încurcături.

–   Cea mai primejdioasă este mândria sfântului, de aceea sfinţii ade­vă­ra­ţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinţi, ce ţin morţiş că-s păcătoşi.

–   Nici o patimă nu vrea să părăsească firea fără nevoinţe, adică silinţe ale conştiinţei în­tărite de vo­in­­ţă. Din pricina acestei lupte între con­vin­­­geri şi patimi, călugăria e dă­tătoare de har şi numărată la Taina Po­­­căinţei.

–   Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine. Cea mai lungă cale este ca­lea ca­re du­ce de la urechi la inimă.

Surse: “Cararea Imparatiei”, “Cuvinte vii

29
oct.
14

Halloween-ul, devenit un prilej de adorare a demonilor, are efecte dezastruoase

halloween_imageMulţi dintre români au preluat, de câţiva ani, dintr-un mimetism modernist, care nu are nimic de a face cu discernământul, Halloween-ul, macabra sărbătoare occidentală, care sub masca unor distracţii (tembele) este o veritabilă invocare a demonilor şi făpturilor infernale. Putem vedea cu această ocazie o defilare spectrală, de oameni deghizaţi în schelete, arătări hidoase, vrăjitoare, fantome, mumii, vampiri, vârcolaci, monştri, criminali sângeroşi care împânzesc străzile şi se sperie unii pe alţii cu tot felul de farse şi glume macabre şi nesărate. În vitrinele magazinelor, în parcuri, în companii, în localuri, în şcoli şi universităţi, pe uşile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte simboluri mai mult sau mai puţin demonice. Cam aşa arată Halloween-ul, o „sărbătoare“ pe care sataniştii declaraţi o consideră printre cele mai importante.

Din păcate, milioane de oameni care se declară „creştini“ şi chiar împotriva satanismului, au ajuns să creadă cu naivitate că nu este nimic rău în aceste „distracţii nevinovate“. Realitatea este însă cu totul alta. Halloween este o invocare a maleficului.

Biserica, slăbită enorm în ultimele decenii, a obosit să se mai lupte cu Halloween-ul, acceptând în mod aberant evenimentul ca pe o sărbătoare distractivă, adresată chipurile, culmea prostiei, în special copiilor, tocmai cei mai lipsiţi de apărare şi de discernământ… Cea mai bună dovadă că este vorba de un eveniment ocult, abject şi inspirat de forţele întunericului este acela că însuşi „părintele“ modern al „bisericii lui Satan“, tenebrosul şi terifiantul Anton Szandor LaVey, obişnuia să spună că Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de „Noaptea Walpurgică“ sau Sabatul vrăjitoarelor, de pe 1 mai.

Originile ritualului

„Sărbătoarea“ de Halloween îşi are originile în vremuri îndepărtate. Atunci, două anotimpuri erau văzute ca importante, vara şi iarna. Anul Nou începea cu prima zi de iarnă, la o dată care, după calendarul modern, cade la 1 noiembrie. Mai important era însă ajunul noului an, când avea loc festivalul sfâşitului verii. În secolul 19, se pare, a fost fabricată o zeitate numită Samhain, care personifică sfârşitul verii, fiind văzută ca „stăpân al întunericului“. Puterea acesteia creşte pe măsură ce ziua se scurtează şi noaptea e mai lungă, fiindca ea nu poate umbla pe Pământ decât după lăsarea întunericului. În popor se credea că în ajunul anului nou, pe 31 octombrie, graniţa ce desparte lumea morţilor de cea a viilor devine extrem de permeabilă. Din aceasta cauză, momentul era foarte prielnic pentru ca spiritele celor morţi în cursul anului să revină în lumea pământească, bântuind în căutarea unor trupuri pe care să pună stăpânire pentru a scăpa din tărâmul morţilor. Pragul dintre cele două lumi, care nu se află, practic, în nici una dintre ele, este păzit de creaturi fioroase ale tenebrelor, reprezentate ca demoni ori ca vrăjitoare, ceea ce explică popularitatea unor costume şi deghizaţii morbide şi macabre de asemenea natură. Dacă nu reuşeau să captureze un om, spiritele întunericului se mulţumeau adesea şi cu un animal, în special o pisică neagră, aceasta din urmă fiind şi astăzi un simbol al Halloweenului.

  Veghea de Halloween. Ameninţarea spiritelor rele
halloween wallpaper 55 Halloween ul, devenit un prilej de adorare a demonilor, are efecte dezastruoase Exista în vechime, în preajma zilei de Halloween, obiceiul de a strânge lemne pentru aprinderea unor ruguri sacre, de obicei pe vârfurile dealurilor, pentru comemorarea sufletelor celor morţi. În acea seară, oamenii se adunau cu mic, cu mare în jurul rugurilor sfinte pentru a veghea şi pentru a invoca zeii luminii să călăuzească sufletele morţilor din familie în tărâmul de dincolo.

După terminarea ceremoniei, oamenii luau cărbuni din focul sacru pentru a-şi lumina drumul spre casă, dar şi pentru a aprinde un nou foc în vatră. Acest tăciune era, de regulă, cărat într-un nap scobit pe dinăuntru, înlocuit mult mai târziu de dovleac. Pentru a se proteja de influenţele spiritelor rătăcitoare, cei vechi se îmbrăcau în costume înfricoşătoare şi ciopleau mutre cu rânjete hidoase pe napul-felinarul în care purtau tăciunele. Ei se deplasau în procesiuni foarte gălăgioase, rupând şi trântind de pământ tot ce întâlneau în cale, tot ca metodă de a pune pe fugă spiritele.

Tradiţia rugului sfânt s-a păstrat Irlanda, Scoţia şi Tara Galilor. Lemnul pentru focul din noaptea de Halloween se adună din timp şi în unele regiuni există obiceiul de a arde şi un anume tip de muşchi de pădure. Spre deosebire de ce se petrece în America, în Europa spiritele morţilor continuă să reprezinte o parte însemnată a tradiţiei de Halloween. Dacă pe vremuri, oamenii vegheau toată noaptea cu o torţă aprinsă pe prispa casei, acum ei se mulţumesc să aprinda lumânări pentru sufletele celor decedaţi. În această noapte, oamenii poartă felurite talismane pentru a se proteja de duhurile rele. Tot pentru alungarea duhurilor întunericului se trag clopotele şi se bate în lemn (deloc întâmplător, în tradiţia noastră populară s-a păstrat această vorbă). În acelaşi scop, înainte de apusul soarelui, se obişnuieşte să se înconjoare casa de trei ori, mergând cu spatele. În aceste zone se spune că o persoana născută de Halloween poate vorbi cu duhurile.

Creştinism versus „păgânism“

În urmă cu mai bine de 1200 de ani, în încercarea de a eradica sărbătorile „păgâne“ şi a-i creştina pe bretoni, irlandezi şi englezi, papa Grigore al IV-lea a decretat în anul 835 ziua de 1 noiembrie ca sărbătoare religioasă, închinată martirilor credinţei – Ziua tuturor sfinţilor. În 1006, Papa Ioan al XVIII-lea a decretat Ziua de 2 noiembrie Ziua morţilor. Tradiţia păgînă, însă, era atît de înrădăcinată în conştiinţa oamenilor, încît a fost nevoie de un compromis: o sărbătoare creştină, grefată pe vechiul cult al strămoşilor. În Marea Britanie, sărbătoarea s-a numit All Saints Day sau All Hallows Day, iar seara dinaintea ei, ajunul, All Hallows’ Evening. În timp, prin prescurtare, a devenit Hallows’E’en şi de aici Halloween.

 Papa Grigore IV

Obiceiul de a oferi bucate celor care bat la uşă este o reminiscenţă a ritualurilor ancestrale, legat de pomana pentru sufletele morţilor, adoptată şi de creştinism. Astfel, este atestat din secolul al IX-lea obiceiul ca, în această perioadă a anului, sărmanii şi cerşetorii să bată la uşile creştinilor pentru a cere pomană, care consta în special dintr-un fel de „prăjiturele pentru suflet“, bucăţi de pâine cu afine. Cu cât mai multe prăjiturele primea cerşetorul, cu atât mai multe rugăciuni se angaja să rostească pentru sufletele rudelor decedate ale stăpânului casei. Chiar rostite de un intermediar, rugăciunile aveau menirea de a ajuta sufletele sa găsească mai repede drumul spre rai. A refuza să dai de pomană pentru morţi era considerat un adevărat sacrilegiu, iar cel care îl comitea se expunea „răzbunării“ cerşetorului nemulţumit. Expresia „trick or treat“ derivă din această tradiţie, căci cel care îndrăznea să încalce tradiţia, cel care cu alte cuvinte nu oferea pomană (treat) trebuia pedepsit, jucându-i-se un renghi (trick). Una dintre cele mai vechi pedepse utilizate de colindători era aceea de a bate la uşă şi de a se ascunde apoi, astfel încât gazda să se sperie când vede că nu este nimeni la uşă. Astăzi, reacţia firească în faţa unui asemenea gest este una de enervare, ştiut fiind că aceasta e o biată glumă proastă, însă în Evul Mediu semnificaţia era sinistră, anume că însăşi moartea a bătut la uşă, căci ea este singura invizibilă…

 Ziua morţilor în spaţiul carpatic
În fiecare an, pe 1 noiembrie sau în cea mai apropiată duminică de această dată, creştinii din România îşi celebrează morţii, dând copiilor dulciuri şi aducând ofrande şi pomană celor „duşi pe ceea lume“.
Emblema sărbătorii, bostanul cioplit, luminat cu ajutorul unei lumînări, este un obicei caracteristic mai degrabă Ardealului, unde toamna tîrziu se pun astfel de „felinare“ pe stîlpii porţii. „Distracţia“ tâmpă, specifică sărbătorii Halloween, atît de populară la americani, le era până de curând necunoscută românilor, preocuparea fiind exclusiv pentru omagiul şi pomenirea celor trecuţi în lumea umbrelor.
Bătrînii satului şi copiii lor de la oraş se adună la cimitir, pun pe morminte ştergare ţesute sau prosoape, colaci copţi pe vatra cuptorului propriu sau la vreo patiserie cu firmă luminoasă, lumînări şi mere. Copiii primesc bomboane, mere şi biscuiţi, fără să fie costumaţi în făpturi înspăimântătoare şi groteşti şi fără să strige „Trick or Treat!“, însă unii dintre ei – ministranţii – chiar îşi merită din plin dulciurile câştigate, căci merg din casă în casă timp de cîteva ore, apoi cântă şi se roagă, alături de preot, la fiecare mormânt în parte.
Când se închină paharul, se spune „Dumnezeu să-i ierte!“, nu „Sănătate!“, nici „Noroc!“. Bătrânii de la ţară spun „Să trăiţi cu toţii, să-i pomeniţi pe cei plecaţi dintre noi, şi poate o să mă pomeniţi şi pe mine, dacă nă-ţi uita!“…
Halloween în America
De fapt, sărbătoarea de Halloween a ajuns în America abia în jurul anului 1840, adusă de valul masiv de imigranţi irlandezi goniţi de acasă de marea foamete din epocă. Aceştia au adus cu ei şi „legenda“ cam cretinuţă a felinarului-dovleac. Povestea spune că un anume Jack, individ cunoscut drept beţiv şi pus pe trăznăi, a avut într-o zi proasta inspiraţie de a-i juca un renghi Satanei. Jack l-a convins pe diavol să se urce într-un copac, apoi a scrijelit pe trunchiul acestuia o cruce, simbol ce-l împiedica pe drac să coboare. Satana a fost lăsat să se dea jos numai dupa ce i-a promis omului că îl va lăsa în pace toata viaţa lui. După ce a murit, Jack nu a fost primit în Rai din pricina numeroaselor sale păcate, văzându-se obligat să meargă în Iad, dar nici aici nu a fost admis, diavolul fiind încă supărat de renghiul cu copacul. Pentru a nu-l lăsa totuşi să orbecăiasca veşnic prin beznă, dracul i-a dat lui Jack un tăciune aprins care să-i lumineze calea, iar omul a pus tăciunele într-un nap scobit. Ajunşi in America, imigranţii au descoperit că dovleacul este un suport mult mai încăpător, folosindu-l de atunci în locul napului. Chiar şi în zilele noastre, dovleacul scobit ca să arate ca o faţă care rânjeşte ameninţător este numit „Jack-o-lantern“, „felinarul lui Jack“.

Ce a devenit Halloween astăzi se vede cel mai bine în SUA, unde se câştigă foarte mulţi bani de pe urma prostiei oamenilor. Dintr-un prilej de comemorare a morţilor familiei, sărbătoarea a degenerat complet, ajungând o sinistră mascaradă, penibilă şi cretină, prilej de batjocură, oamenii întrecându-se în răzbunări oribile şi „glume“ macabre. Industria cinematografică, televiziunile, barurile, restaurantele, discotecile, parcurile de distracţii, industria dulciurilor, producţia de costume şi de decoraţiuni, toate aduc câştiguri enorme, iar oamenii trebuie să plătească dacă vor să se „distreze“. În SUA se obţin profturi comparabile cu cele de Crăciun, altă sărbătoare batjocorită şi transformată într-o stresantă goană după brad, globuri şi cadouri.

Dracul şi dovleacul marca USA poposesc şi în România
Integrarea în UE şi occidentalizarea societăţii face ca în România autorităţile să se simtă obligate (la presiuni deloc dezinteresate) la o adevărată maimuţăreală a sinistrei sărbători americane, care este promovată pe toate canalele şi cu toate puterile.
Astfel, Teatrul Naţional pentru Copii îşi deschidea la un moment dat stagiunea cu spectacolul „Lampa lui Jack“ – o punere în scenă pentru copii a poveştii dovleacului de Halloween, poveste în care Diavolul joacă rolul principal, în realitate o şcolarizare mascată a satanismului pentru copiii români…
„Protipendada“ Bucureştiului s-a adunat la Palatul Parlamentului pentru a participa la Balul de Halloween. Internetul românesc este plin de felicitări virtuale cu specific de Haloween, precum şi de bizare oferte „festive“: manichiură în ton cu momentul, gheare stilizate negru-portocalii, tichii cu coarne care se aprind alternativ, sfaturi pentru construirea unui coşciug, ca să poţi apărea un „mort“ cât mai autentic la petrecerea de Halloween!!!
La grădiniţele de bon-ton din capitală se face „serbare de Halloween“, în şcoli elevii sunt învăţaţi chiar de către profesori cum să îşi confecţioneze costumele şi decorurile adecvate. Discotecile din campusurile studenţeşti şi localurile se întrec în a organiza „seri de Halloween“ care sunt luate cu asalt de tinerii dornici de distracţie. În 2002, în parcul Moghioroş din cartierul Drumul Taberei, primăria sectorului 6 a organizat „Carnavalul groazei“ şi a oferit premii copiilor care aveau cel mai înfricoşător costum.
Iar acestea, în vreme ce în Rusia, Ministerul Educaţiei a decis să interzică orice eveniment legat de sărbătoarea Halloween-ului în şcoli. Un reprezentant al ministerului, Alexander Gavrilov, a declarat că această hotărâre se menţine din 2003, iar motivaţia este legată de faptul că această sărbătoare promovează cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ. Gavrilov a precizat că Haloweenul „tulbură mintea şi afectează sănătatea spirituală şi morală a elevilor“, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihiatri consultaţi pe această temă.
Halloween-ul, devenit un prilej de adorare a demonilor, are efecte dezastruoase
copilmic Halloween ul, devenit un prilej de adorare a demonilor, are efecte dezastruoase Psihologii şi psihiatrii establishmentului se întrec în a scorni, la comandă şi cu plată, teorii care mai de care mai sofisticate, sucite, aberante şi cumplit de periculoase, cum că Halloween-ul este, de fapt, „o celebrare emfatică a morţii, care are chiar o importanţă socială imensă pentru că aduce în conştiinţa occidentală sentimentele refulate despre subiectul morţii, generând experienţe benefice care-i vor face pe copii şi adulţi să-şi învingă teama de moarte“(??!!).
Cu toate aceste josnice elucubraţii teoretice, cu spoială de ştiinţă, adevărul este altul. Toate statisticile indică, mai ales în SUA, ţara unde această sărbătoare pervertită a atins apogeul maleficului, creşterea violenţelor în timpul Halloween-ului. Acest moment al anului se remarcă prin numărul cel mai mare de acţiuni violente, fapte penale, „glume“ proaste care duc la accidente grave, distrugeri, numărul cel mai mare de beţivi, consum crescut de droguri la persoane din ce în ce mai tinere, inclusiv la copii. Studiile Gallup certifică, de asemenea, efectele cumulative dezastruoase ale acestei sărbători, ce marchează profund psihicul copiilor, care nu au mecanisme psihice pentru a se apăra de această deversare a demonicului, a urâtului, a odiosului, a magiei negre în viaţa lor emoţională şi ajung ulterior să le accepte ca fireşti, în mod necondiţionat.

Se ştie că răul este mult mai uşor acceptat atunci când pare un simplu joc. Această „sărbătoare“, în realitate o adevărată oroare, îi familiarizează de fapt pe cei mici, prin jocul macabru, cu răul, agresivitatea, scabrosul, monştrii, grotescul, infernalul, sinistrul, satanicul, vrăjitoria şi magia neagră. Să nu ne mirăm, prin urmare, că în timp, copiii se obişnuiesc cu prezenţa maleficului, percepută ca o „joacă“ sau o „distracţie“…

29
oct.
14

„Îmi este greu să cred până nu văd!”

101885_orDumnezeu nu Se ascunde de om. Omul păcătos se ascunde de Dumnezeu; se tot ascunde până ce ÎI pierde cu totul din vedere. Precum stă scris despre strămoşii oamenilor când au păcătuit: „Și s-a ascuns Adam şi femeia lui de către faţa Domnului Dumnezeu între pomii Raiului”. Precum atunci, aşa şi acum. De fiecare dată când omul face un păcat greu, el se ascunde de Dumnezeu în spatele naturii. Şi se pierde între făpturi, se pierde între pomi şi pietre şi animale, ca între o treime idolească înrudită cu el, se scufundă în umbra naturii.

Și după cum se vorbește de eclipsă de soare atunci când luna îl acoperă pe acest luminos împărat al naturii, așa s-ar putea vorbi și despre o „eclipsă de Dumnezeu”… eclipsa de soare nu înseamnă că soarele şi-a pierdut lumina, ci numai că lumina lui este acoperită prin ceva de ochii noştri. Întocmai la fel, şi eclipsa de Dumnezeu nu înseamnă că Dumnezeu S-a pierdut şi că El nu mai este, ci că ceva s-a pus între Dumnezeu şi om şi L-a ascuns pe Dumnezeu de înţelegerea omenească. Acest ceva este păcatul omenesc.

Nu-i natura de vină că ateul o divinizează. Ea se împotriveşte toată lepădării de Dumnezeu, şi urăşte de moarte şi alungă pe apostaţi şi pe cei care o divinizează. Toată natura, de la marele soare, până la măruntul atom, dă mărturie într-un glas şi în armonie despre fiinţa şi lucrarea Făcătorului său. Vechii egipteni divinizau toate făpturile, şi mai presus de toate un bou negru, numit Apis. Spune o legendă că a venit un oarecare faraon ca să-i aducă jertfă lui Apis; dar când s-a închinat înaintea acelui asa-zis dumnezeu, boul l-a luat în coarne și l-a alungat departe de sine. „Acum văd că eşti bou, şi nu dumnezeu !”  a strigat faraonul supărat. La care Apis a grăit și i-a răspuns: „Asta am vrut şi eu să vezi; şi de acum să te închini Celui ce ne-a făcut şi pe mine, şi pe tine”.

Tu spui: „Îmi este greu să cred până nu văd!” Dar cu ce doreşti tu să vezi, cu ochiul sau cu duhul? Dacă vrei să vezi cu ochiul trupesc, Cel ce este mai mare ca universul ar trebui să se micşoreze şi să încapă în câmpul tău vizual mărginit. Ce, tu îţi vezi raţiunea cu ochii? Şi totuşi, te-ai supăra dacă cineva ţi-ar spune că el nu crede că ai raţiune până n-o vede cu ochii lui. Iar dacă vrei să-L vezi pe Dumnezeu cu duhul, atunci poţi să îl vezi. Fiindcă duhul omenesc e mai întins decât universul, şi fiindcă şi „Dumnezeu duh este”.

Numai că duhul tău trebuie să fie curat, fiindcă doar celor curaţi li s-a tăgăduit că-L vor vedea pe Dumnezeu. Fugi cât mai repede din întunericul acesta ce ne-a pătruns în suflet ca un păianjen. Când Adam a păcătuit, el a fugit de la faţa lui Dumnezeu, dar Milostivul Făcător nu a fugit de la făptura Sa, ci S-a apropiat şi l-a strigat pe Adam: „Adame, unde eşti?” Și pe tine te strigă, de la foarte mare apropiere, oare nu auzi: „Copile, unde ești?”. Întoarce fața ta către lumină, fiule al luminii. Părintele luminilor te cheamă cu dragoste aprinsă.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebările lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, p. 159-160

29
oct.
14

„Doamne, astea toate le fac ca să Te cunosc, ca să Te întâlnesc!”

pantocrator11Aşa că, te rog, mata să fii cinstit cu sufletul dumitale şi să spui: „Hai să încerc! Să văd. Dacă-i adevărat? Că aşa zice Dumnezeu: vino şi vezi. Mă duc!” Unde? Acolo unde este: la biserică, în Biserică. Ce fac acolo? Nu mă uit să văd cum se poartă părintele, nu mă uit să văd cum se poartă maica Siluana, nu mă uit să văd cum se poartă băbuţele din biserică, ci mă uit să văd ce fac oamenii care cred că există Dumnezeu. Şi fac şi eu. Trebuie să împlinesc nişte porunci? Le împlinesc! Tre­buie să fac nişte gesturi? Le fac.

Dar să şi vorbeşti cu El: „Doamne, astea toate le fac ca să Te cunosc, ca să Te întâlnesc!”. Şi, să vă daţi un termen. Eu mi-am dat un ter­men de un an, dar mai devreme L-am găsit, L-am văzut. Să fiţi oneşti cu dumneavoastră.

Fii onest cu dumneata, cu sufletul dumitale şi vei găsi singur ce să faci. Avem în noi o ştiinţă pe care, imediat ce suntem atenţi la lăuntrul nostru, o depistăm şi, dacă o ascultăm, ajungem la Dum­nezeu, pentru că Dumnezeu este înăuntrul nostru. Noi suntem nişte fericiţi toţi, pentm că suntem botezaţi, sun­tem mirunşi, avem Duhul Sfânt în noi, nu trebuie decât să trecem puţin de simţuri şi de mentalitatea asta de dea­supra ca să dăm de Dumnezeu.

Subconştientul nostru este creştin. Avem o pojghiţă de subconştient a refulărilor şi a rănilor psihice, care e foarte subţire la noi. Dedesubt este subconştientul creştin. Luaţi orice ateu din acesta teribil din jurul dumneavoastră şi staţi lângă el când s-o cutremura pământul. Să vedeţi ce frumos se închină… noi mai facem câte o cruce mai strâmbă, el o face dreap­tă: „Doamne, scapă-mă!”. „Care Doamne?”, întrebi. „Ei, zic şi eu aşa de frică”. De ce? Pentru că frica l-a adus în adâncul lui, acolo unde este credincios.

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 102-104

29
oct.
14

Un bătrân de 85 de ani, amendat cu 5000 de euro pentru că a îndemnat o femeie să nu avorteze

Docteur_DorFrancezul de 85 de ani Xavier Dor, militant pro-vita, a fost amendat lunea aceasta cu 5000 EUR pentru exercitarea de „presiuni morale și psihologice” în scopul de a convinge o femeie să nu facă avort.

În 2012, pediatrul și cercetătorul pensionar și cu sănătatea șubredă, aproape orb, dăruise botoșei tricotați unei femei care era în drum spre un centru Planned Parenthood din zona centrală a Parisului.

Instanța a impus o amendă cu suspendare în sumă de 5000 EUR, plătibilă în caz de repetare a infracțiunii, acordând câte 750 EUR daune și interese fiecăreia din cele 3 asociații pro-avort care au introdus cauza împotriva lui Dor.

Aceasta este hotărârea Curții de Apel, „îndulcită” după ce prima instanță depășise cererile procurorilor, ordonând o amendă de 10000 EUR în septembrie anul trecut, precum și 2000 EUR daune-interese pentru tânăra întâlnită de Dor pe scările care duceau spre centrul Planned Parenthood.

Dor este un militant pro-vita veteran și șeful asociației SOS Tout-petits (SOS Micuții), care a condus multe proteste și demonstrații prin rugăciune în apropierea unităților prestatoare de avorturi.

Acesta a declarat pentru LifeSiteNews că a fost „surprins” de reducerea sentinței, în contextul actual în care avortul a devenit un drept legal deplin în Franța, fiind compensat 100% din asigurările sociale de stat.

Dor a decis să își continue cauza la Curtea de Casație, care are drept rol verificarea interpretării corecte a legii.

sursa culturavietii.ro

29
oct.
14

Grânele otrăvite

spice-de-grau-la-nunta-1280x800Povestea spune că demult, într-o ţară bogată şi frumoasă, prin nu ştiu ce întâmplare, după ce s-au strâns grânele şi s-au pus în hambare, s-a aflat că sunt otrăvite. Oricine mânca din ele înnebunea. Pământul fusese infestat cu tot felul de substanţe pe care plantele le absorbiseră.
S-a ţinut sfat, hotărându-se ce să se facă. Împăratul alături de boierii săi şi de supuşi nu aveau de ales, trebuia să mănânce din acele grâne. „Foarte bine, a zis împăratul, o să le mâncăm. Dar câţiva dintre supuşi să fie hrăniţi cu mâncare neotrăvită, ca să rămână printre noi unii care să ne aducă aminte că suntem nebuni.“
Trăim într-o societate în care sistemul de valori este complet bulversat. Avem nevoie de cineva care să ne aducă aminte că trăim într-o lume nebună. Acest cineva este Hristos şi cu Biserica Sa. În calitate de creştini suntem datori să ne ridicăm împotriva nedreptăţilor şi să fim slujitorii adevărului.
Sfântul Antonie cel Mare a prorocit acum 1.700 de ani vorbind despre vremurile de pe urmă: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi, când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că este nebun, pentru că nu este asemenea lor“.
Din Vitamine duhovniceşti, Anthony M. Coniaris, vol. I, Editura Sophia, 2009
29
oct.
14

Cel mai scump lucru din lume

yuiO poveste veche spune că Dumnezeu i-a cerut unuia din îngerii Săi: „Mergi pe pământ şi adu-mi lucrul cel mai scump pe care-l vei găsi în lume!“
Îngerul a mers străbătând munţi şi văi, mări şi râuri în căutarea lucrului preţios. După ani de căutări, îngerul a ajuns pe un câmp de bătălie şi a zărit un ostaş murind din pricina rănilor primite pe când îşi apăra ţara. Îngerul a luat o picătură de sânge, a dus-o la tronul ceresc şi a spus: „Doamne, acesta este lucrul cel mai scump din lume“. Răspunsul a fost: „Cu adevărat, îngere, cântăreşte mult înaintea ochilor Mei sângele ostaşului, dar nu acesta este cel mai scump lucru din lume“.
Astfel că îngerul a fost nevoit să se întoarcă din nou pe pământ pentru a afla ce i se ceruse. Şi a găsit, pe un pat de spital, o asistentă care trăgea să moară de la o boală cumplită, contractată când îi îngrijea pe cei suferinzi. Când ultima suflare a ieşit din trupul ei, îngerul a luat-o şi a dus-o la scaunul judecăţii, zicând: „Doamne Dumnezeule, negreşit, acesta este lucrul cel mai scump din lume“. Părintele ceresc a zâmbit îngerului şi i-a spus: „Cu adevărat, îngere, jertfa pentru alţii este foarte preţioasă înaintea Mea, dar nu acesta este lucrul cel mai scump din lume“.
Îngerul s-a coborât încă o dată pe pământ. A umblat peste tot. Şi după mult timp, într-o seară, ostenit de atâta alergătură, s-a aşezat lângă o casă aflată într-o pădure. Din senin, a apărut un om cu o înfăţişare cumplită. Avea în mână o bardă şi venise cu gândul de a-l ucide pe stăpânul casei. Apropiindu-se de locuinţa duşmanului său, răufăcătorul a privit pe fereastra luminată. A văzut-o pe soţia celui căutat de el cum punea copilul ei cel mai mic în pat şi îl învăţa să se roage, spunându-i să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Lui. Privind scena, răufăcătorul a uitat pentru ce venise. Şi-a amintit de copilăria lui, cum mama îl punea în pat şi-l învăţa să se roage lui Dumnezeu. Inima i s-a înmuiat şi o lacrimă i s-a scurs pe obraz. Îngerul a luat lacrima şi a zburat bucuros la Dumnezeu, zicând: „Cred că am găsit ce căutam“.
Dumnezeu a surâs uşor şi a spus: „Cu adevărat, îngere, Mi-ai adus lucrul cel mai scump din lume – lacrima de pocăinţă, care deschide porţile cerului“.
Din Anthony M. Coniaris, Vitamine duhovniceşti, vol. I, Editura Sophia, 2009
29
oct.
14

Am o stare proastă!

4779E o stare în care nu simt bucuria şi nu sunt conştientă că m-am născut pentru bucurie. Şi atunci voi face ceva. Ce? În primul rând zic: Doamne miluieşte! Doamne Iisuse Hristoase!

Cercetându-ne stările sufleteşti ne putem da seama care e bolnavă şi putem alege să fim sănătoşi strigând la Domnul, rugându-ne Lui.

Dacă am o stare proastă, dacă sunt agitată, dacă sunt supărată, în timp ce fac lucrul acela mărunt, sau sunt plictisită, zic: aceasta nu este o stare normală, conştientizez asta. Acum ştiu. Ştiu că starea asta nu este starea mea de om normal, de om întreg. E o stare în care nu simt bucuria şi nu sunt conştientă că m-am născut pentru bucurie. Şi atunci voi face ceva. Ce? în primul rând zic: Doamne miluieşte! Doamne Iisuse Hristoase! Şi totul se va schimba.

Poate că voi simţi în continuare supărare că soţul meu n-a venit la timp acasă. Dar asta e o lucrare a părţii pătimitoare a sufletului, a psihismului meu, este o tulburare a sentimentelor mele şi eu le arăt Domnului ca să le lumineze cu harul Lui. Avem nevoie să înţelegem că emoţiile sunt reacţii ale psihismului şi acesta e rolul lor, e slujirea lor. Ele ne anunţă ne dau putere să luăm atitudini faţă de ce ne face bine sau rău. Rău e doar când ne aşternem viaţa întreagă pe ele.

Când avem relaţii bazate pe reciprocitate: mă iubeşti – te iubesc, te uiţi urât la mine – mă uit urat la tine… acesta este iadul relaţiilor noastre. Ca să scăpăm din el avem nevoie să lucrăm Poruncile ca să ne curăţim sufletul, sentimentele şi mintea. Altfel nu ajungem la întâlnirea conştientă şi simţită cu Dumnezeu în inima noastră. Da, Dumnezeu este „ascuns în porunci”, nu-L putem vedea şi simţi dacă nu ne curăţim mintea şi sufletul prin ele.

Avem nevoie să fim atenţi însă cum lucrăm poruncile şi cum ne curăţă ele sufletul şi sentimentele.

Etras din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, 2013, p. 18

29
oct.
14

Calea dragostei are rezultate mai eficiente

100Părintele Porfirie a fost vizitat de un om binevoitor, care i-a mărturisit:

– Părinte, sunt foarte supărat. Câţiva fraţi cu care mă întâlnesc mă răstălmăcesc şi mă obosesc cu observaţiile lor continue. Au principii aspre, deşi văd că al meu caracter nu este după cum vor ei. Au o purtare dură faţă de mine.

Părintele l-a ascultat cu atenţie şi a încercat să-l liniştească. Totodată a făcut o radiografie a sufletului său:

– Tu eşti o oaie a lui Dumnezeu, i-a spus. Eşti bun, liniştit şi sensibil. Nu-i suporţi pe oamenii care se poartă aspru cu tine, de aceea reacţionezi lăuntric şi te închizi în tine.

Şi părintele, pentru a-l convinge pe vizitator că doar prin bunătate îl câştigăm pe semenul nostru, şi nu prin sălbăticie şi intoleranţă, i-a spus o legendă:

– Odată vântul se certa cu soarele, întrebându-se cine este mai puternic. Au pus rămăşag şi au zis că cel ce va da jos căciula păstorului, care urca muntele în ceasul acela, ăla este cel mai puternic. Mai întâi vântul a început să bată cu furie şi să-şi arate în chip sălbatic puterea sa. Păstorului a început să-i fie frig şi să-şi tragă căciula mai bine pe urechi. După aceea a venit rândul soarelui, care a ieşit dintre nori, şi peste puţin timp afară a început să se încălzească, s-a încălzit şi păstorul, care nemaiputând suporta şi-a scos căciula să se răcorească şi şi-a continuat drumul. Atunci soarele i-a spus vântului: „Ai văzut cine este mai puternic?”.

– Părinte, soarele a biruit prin bunătatea sa, nu vântul cel sălbatic.

– Aşa se întâmplă şi în problemele duhovniceşti. Bunătatea şi calea blândă au rezultate mai eficiente.

Extras din Mireasma duhovnicească a părintelui Porfirie, Ed. Egumenița, 2012, p. 119

29
oct.
14

În căsnicie contabilitatea greșelilor aduce pagubă relației

casnicie_2Cel de lângă tine este…ca și tine – om – cu bune și rele, cu daruri dar și cu limite nebănuite chiar și de el! Învață să-l accepți așa cum este, învață să-i cultivi părțile bune și ajută-l să le piardă pe cele rele.

Fiți iertători față de greșelile celuilalt, iertați chiar fără ezitare. Cereți, simplu și convingător, iertare, lăsați argumentele ridicole. Mâine poți greși tu! În căsnicie, contabilitatea greșelilor este păguboasă.

Evitați să faceți afirmații ce par să fie difinitive de tipul: “tot timpul mă bați la cap cu prostiile tale”, sau “ești departe de a fi ceea ce pari” sau “te străduiești degeaba, e greu să duci tu o treabă la bun sfârșit” etc. Sunt adevărate “picături chinezești”…iar când sunt dese aduc prăpastia aproape!

Expresiile neechivoce de tipul: “niciodată, degeaba, tot timpul” îi iau partenerului orice șansă de a-și manifesta schimbarea! Astfel de afirmații sunt rezultatul unor concluzii greșite, bazate pe fapte incomplet analizate, sau pe informații trunchiate. Deci, atenție la fapte, dar…și la vorbe!

Din Dr. Floarea Damaschin, Pacea casei în 333 de sfaturi, Ed. Sfinții Martiri Brâncoveni, 2010, p.83

29
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-29

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IX, 44-50)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor“. Dar ei nu înţelegeau cuvântul acesta, că era ascuns pentru ei, ca să nu-l priceapă, şi se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt. Şi le-a venit un gând: „Cine între ei ar fi mai mare?“ Iar Iisus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine şi le-a zis: „Tot cel care-l va primi pe pruncul acesta întru numele Meu, pe Mine Mă primeşte; şi tot cel ce Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M’a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acela este mai mare“. Iar Ioan, răspunzând, I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe unul scoţând demoni întru numele Tău şi l-am oprit, pentru că el nu merge cu noi“. Iar Iisus i-a zis: „Nu-l opriţi; căci cel ce nu este împotriva voastră este pentru voi“.
29
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-29

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Coloseni 1,

18-23

F-150x150raţilor, Hristos este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate. Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea, şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale. Dar pe voi, care oarecând eraţi înstrăinaţi şi vrăjmaşi cu mintea voastră către lucrurile rele, de acum v-a împăcat, prin moartea (Fiului Său), în trupul cărnii Lui, ca să vă pună înaintea Sa sfinţi, fără de prihană şi nevinovaţi, dacă, într-adevăr, rămâneţi întemeiaţi în credinţă, întăriţi şi neclintiţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită la toată făptura de sub cer şi al cărei slujitor, eu, Pavel, m-am făcut.
28
oct.
14

Suferind durerea ne cercetează Hristos

2095432_(1)Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să-l doară nimic şi să sufere ceva, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii duhovniceşti. “Tre-cut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă’, spune psalmistul.

Vezi că şi Maica Domnului şi Sfinţii au suferit, de aceea trebuie ca şi noi să suferim, mai ales că mergem pe acelaşi drum pe care au mers şi ei. Cu deosebirea că noi, atunci când suferim puţin în această viată, ne plătim datoriile şi ne mântuim. Dar şi Hristos a petrecut cu durere pe pământ. A coborât din cer, S-a întrupat, a pătimit şi a fost răstignit. Iar creştinul îşi dă seama că l-a cercetat Hristos, atunci când suferă durere.

Atunci când îl cercetează durerea pe om înseamnă că îl vizitează Hristos. în timp ce, atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu, nici nu plăteşte datoriile, nici nu depune. Vorbesc desigur despre cel care nu vrea reaua pătimire pentru dragostea Iui Hristos, care îşi spune în sinea sa: Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc foarte bine, sunt liniştit, etc…” şi nu spune nici măcar un “Slavă Ţie, Dumnezeule”. Cel puţin dacă ar cunoaşte că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, oarecum s-ar aranja situaţia. Să spună: Meritam toate acestea, dar fiindcă sunt neputincios, deaceea Dumnezeu mi le-a rânduit pe toate”.

În viaţa Sfântului Ambrozie se spune că odată Sfântul a fost găzduit de un oarecare bogat. Iar Sfântul văzând bogăţiile nemăsurate ale aceluia l-a întrebat dacă a fost încercat vreodată de vreo mâhnire. Nu, niciodată, i-a răspuns acela. Ci bogăţiile mele mereu se înmulţesc, ogoarele îmi rodesc. Nu am simţit niciodată durere şi nici vreo boală nu m-acercetat”. Atunci Sfântul a lăcrimat şi a spus însoţitorilor săi: “Pregătiţi trăsurile ca să plecăm repede de aici,pentru că pe acesta nu l-a cercetat Dumnezeu. Şi deîndată ce a ieşit în drum, casa bogatului s-a scufundat.Traiul bun al aceluia dovedea că Dumnezeu l-a părăsit.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, 2003, p. 211-212
28
oct.
14

Nu există carieră în viața duhovnicească

file_557Munca, poziția socială ar trebui să nu aibă nicio importanță în relațiile dintre persoane. Privilegiul nu este pe plan exterior, ci interior; cel care iubește cel mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă cel mai mult, cel care se silește să împlinească cel mai mult poruncile, acela va fi cel mai aproape de Domnul. Este foarte important să vă eliberați mintea de orice gând de carieră. Nu există carieră în viața duhovnicească.

Păstrând mintea la Dumnezeu, este uşor să observi toate legile, regulile şi limitele exterioare, fără să devii robul acestora. Formele exterioare ale vieţii se îmbină, cu uşurinţă, cu conştiinţa duhovnicească. Ordinea aparentă a vieţii rămâne aceeaşi, doar conţinutul este cel ce se transformă.

Este ciudat, dar nu suntem obişnuiţi să fim atenţi la tot ceea ce se petrece în jurul nostru şi în interiorul nostru. Uităm acest lucru. Impresiile vieţii exterioare, materiale, ni se întipăresc atât de puternic, încât uităm de viaţa duhovnicească.

Trebuie să păstrăm, în acelaşi timp, un elan foarte puternic spre Dumnezeu şi conştiinţa insuficienţei şi sărăciei noastre. Dacă suntem mulţumiţi de noi înşine, rugăciunea încetează să fie ceea ce ar trebui să fie: erupţia unui vulcan.

Într-o societate, unde fiecare se imaginează fiind primul, nimeni nu progresează. În schimb, dacă se consideră întotdeauna ultimul, întâlnirea cu aproapele devine de fiecare dată prilejul unui folos şi al unui spor duhovnicesc. Astfel, e preferabil să fii ultimul. Dacă sunt primul, e o plictiseală groaznică. Dacă sunt ultimul, e o bucurie continuă, pentru că învăţ mereu ceva util.

 

Extras din cartea „Din viață și din Duh”, Arhimandritul Sofronie, Edit. Pelerinul, Iași, 1997, p. 55,58

28
oct.
14

Crucea singuratatii

10803– Imi este foarte greu sa vorbesc pe aceasta tema, insa m-am hotarat sa vorbesc decat sa ma gandesc toata viata la acest lucru si sa sufar. Am aproape 40 de ani si ma chinuiesc foarte mult din cauza ca nu pot sa intalnesc un barbat iubitor si singur, care ar putea sa imi devina sot. Sufar ingrozitor din cauza singuratatii si ma aflu intr-o permanenta stare fizica si sufleteasca de chin. Nu pot gresi, pentru ca merg la biserica, la manastiri si locuri sfinte. Nu reusesc deloc sa ma impac cu situatia mea actuala, fara sot si copii. Tot timpul imi vine sa plang, e pacat, caci anii tineretii au trecut intr-o clipita. Vreau sa intemeiez o familie. Iarta-ma, Doamne, pentru ca vreau dezmierdari si dragoste la varsta mea! Nimeni nu poate intelege de ce o femeie atat de interesanta ca mine nu poate deloc sa isi intalneasca jumatatea.

– Timpul zboara fara oprire, iar anii care au trecut par o clipita, ca si cum nu ne-am trait viata. Cine stie, ati fi fost oare fericita sau nu in viata de familie? De aceea, nu va intristati in legatura cu trecutul. Casatoria este binecuvantata ca ajutor reciproc pentru oameni si ca modalitate de perpetuare a neamului omenesc. Comparati insa numarul casatoriilor fericite si al celor nefericite – care dintre ele cantareste mai mult? Ei bine, la aceasta intrebare va raspunde viata oamenilor din jurul dumneavoastra. Casatoria seamana cu un turn, frumos pe dinafara, mai ales de departe, dar atunci cand intri pe usa nu stii ce te asteapta. De aceea, lasati-va cu totul in voia lui Dumnezeu si multumiti-I Lui pentru fiecare zi traita. Straduiti-va sa vedeti frumusetea si unicitatea fiecarei zile, multumiti pentru asta lui Dumnezeu si nu deplangeti viata, ca si cum ati fi trait-o in zadar. Oricum ar trai omul, casatorit sau nu, il asteapta moartea si vesnicia, de care adeseori uitam.

– Sunt multumita, in general, de viata mea sociala, am putin timp liber – lucrez, ma intalnesc cu prietenii. Dar, in mod periodic, traiesc o durere acuta, se intampla sa plang pe neasteptate, chiar fara sa ma fi gandit inainte. Astfel ma tarasc toata ziua, apoi imi trece. Parinte, rugati-va, va rog, pentru ca Domnul sa imi randuiasca viata – fie familie, fie manastire!

– Puteti sa fiti casatorita, sa aveti o familie si, in acelasi timp, sa simtiti uneori o singuratate acuta, mai ales daca in persoana sotului nu veti vedea un prieten, ci un partener, desi acesta incearca sa isi indeplineasca cu constiinciozitate obligatiile. Nu va este suficienta relatia cu prietenii dumneavoastra. Manastirea este conditie pentru relatia launtrica cu Dumnezeu, insa pentru aceasta este nevoie de chemare deosebita. Aveti aceasta chemare? Asta o hotarati doar dumneavoastra. Daca aveti chemare, atunci manastirea este o pregustare a Raiului; daca nu aveti chemare, manastirea poate sa vi se para un lagar pentru intemnitati si va veti pune intrebarea: de ce ma aflu eu aici? Daca nu simtiti nevoia pentru viata de manastire, daca rugaciunea nu va aduce sentimentul acelei bucurii adanci, pe care lumea nu o poate da, гatunci trebuie sa cautati un sot ca tovaras de viata, fara sa tineti cont de infatisarea sa fizica sau de statutul in societate. Daca oscilati intre manastire si lume, trebuie sa va rugati lui Dumnezeu, ca sa va arate drumul, prin intermediul trairilor interioare si al imprejurarilor de viata.

– Am 42 de ani si nu reusesc deloc sa ma casatoresc. Am avut multe propuneri, insa nu a iesit nimic. Arat mai tanara si adeseori imi acorda atentie barbati cu 11-14 ani mai mici decat mine. Nu mi se pare un lucru ridicol. Acum a inceput sa mearga la biserica (in Moscova) un barbat cu trei ani mai mic decat mine, suntem din acelasi oras, mai demult am lucrat impreuna la aceeasi companie in orasul X, are acelasi sange dupa tata, ca si mine (familia mea este de musulmani), avem aceeasi profesie. Se pare ca ii place de mine, si mie imi place de el. Ne cunoastem de mult timp, dar relatia nu a avansat. Simt ca el a inceput sa vina tocmai lao aceasta biserica din Moscova, stiind ca aici merg si eu. Cui trebuie sa ma rog pentru intemeierea unei familii ortodoxe? Eu, sa spun drept, m-am rugat la toti sfintii. Insa timpul trece, iar eu sunt tot singura. Staretul Ilie din pustia Optinei a spus, la un moment dat, ca Dumnezeu imi va trimite un sot. Poate ca trebuie doar sa am rabdare si sa astept?

– Daca parintele Ilie v-a spus ca Domnul va va trimite un sot, atunci primiti cuvantul sau ca raspuns, fara sa aveti indoieli. Credinta in cuvintele parintelui poate atrage ea insasi milostivirea lui Dumnezeu spre dumneavoastra. De aceea, rugati-va si asteptati.

– Nadajduiesc sa ma casatoresc a doua oara. Este pacat sa astept de la barbat inteligenta, bunatate, marinimie sau trebuie sa ma silesc in tacere sa iubesc pe oricare, caci eu insami nu sunt un inger? Spre deosebire de dragostea catre aproapele, aici ar fi ca si cum i se da omului dreptul de a alege – de a iubi, de a deveni a doua jumatate. Poate ca Domnul nu mi-a dat pana acum sa intalnesc pe cineva si de aceea nu mi-a dat iubire?

– Exista doua feluri de iubire: prima – iubirea patimasa, care este foarte nestatornica; ea poate trece pe neasteptate, precum se schimba vremea dintr-odata. O astfel de dragoste se transforma usor in indiferenta, iar adeseori in ura. Al doilea fel de iubire este intemeiat pe prietenie, pe asemanarea caracterelor si a intereselor, pe intelegerea dintre cei doi inca de la primele cuvinte. Aceasta iubire este mult mai trainica si capabila sa suporte ispitele care sunt atat de multe in viata. Familia este un lucru greu si responsabil. De aceea, sunt de acord cu dumneavoastra ca in casatorie trebuie sa te supui si sa incerci sa faci fericita nu atat persoana ta, cat mai ales persoana sotului.

Daca candidatul deja exista

– Binecuvantati-ne, va rugam, pe mine si pe alesul meu, pentru prietenie, in vederea intemeierii unei viitoare familii ortodoxe.

– In cazul in care casatoria voastra va fi fericita si mantuitoare, atunci Domnul o va binecuvanta; insa, daca nu va fi fericita, atunci Domnul nu va ingadui casatoria. Fie voia Sa cea sfanta! Domnul sa va ajute!

– Multi oameni m-au sfatuit ca nu este de ajuns sa te rogi, trebuie sa fii activa, caci barbatii de astazi sunt pasivi. Am intalnit un baiat pe sufletul meu care a plecat in concediu la parintii sai. Eu as vrea sa il sun, sa ii trimit mesaje, insa daca il voi plictisi sau poate el nu vrea sa continuam relatia? Cum sa fiu activa, dar sa nu ma impotrivesc voii lui Dumnezeu?

– Inteleptul Solomon scrie ca, precum nu se pot gasi urmele pasarilor pe cer, la fel este imposibil sa cunosti calea inimii barbatului spre femeie. De aceea, aici nu exista o anumita regula. Cred ca este mai bine sa va incredintati cu totul Proniei lui Dumnezeu, sa traiti si sa va comportati conform moralei crestine. Daca presupusul ales este un barbat vrednic, atunci va aprecia simplitatea dumneavoastra, iar daca nu, in orice caz, se va uita la dumneavoastra ca la un obiect.

Arhimandrit Rafail Karelin

Extras din volumul “Invataturi desprea Taina Casatoriei”, Ed. Sophia

28
oct.
14

Cum este iadul?

792d891071ec9b83dd6c57c327a3baa5_XL– Gheronda, cum este iadul?

– Am să-ţi povestesc o întâmplare pe care am auzit-o. Odată, un om simplu îl ruga pe Dumnezeu să-i arate cum este Raiul şi iadul. Aşadar, într-o noapte a auzit o voce în somn spunându-i: „Vino să-ţi arăt iadul!”.

Şi îndată s-a aflat într-o încăpere în care mulţi oameni stăteau în jurul unei mese, iar în mijloc era o oală plină cu mâncare. Însă toţi acei oameni erau înfometaţi, pentru că nu puteau mânca. Ţineau în mână câte-o lingură foarte lungă. Luau mâncarea din oală, dar nu puteau aduce lingura la gură. De aceea unii bombăneau, alţi strigau, alţii plângeau… Apoi a auzit aceeaşi voce spunându-i: „Vino acum să-ţi arăt şi Raiul!”. Şi îndată s-a aflat într-o altă încăpere, unde mulţi oameni stăteau în jurul unei mese asemănătoare cu cea dintâi, iar în mijlocul ei era tot o oală cu mâncare, iar ei aveau aceleaşi linguri lungi. Însă toţi erau sătui şi bucuroşi, pentru că fiecare lua cu lingura sa mâncare din oală şi-l hrănea pe celălalt. Ai înţeles acum cum poţi să trăieşti Raiul încă din această viaţă?

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. V Patimi și virtuți,Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 43-44

28
oct.
14

Totul se poate cumpăra

rembrandt_02Oamenilor le este cu neputinţă să trăiască fără lucruri materiale. E un fapt cât se poate de evident. Dumnezeu ne-a dăruit lumea întreagă, cu condiţia să-i dăm o întrebuinţare bună şi să nu ne împătimim acumulând bunuri fără măsură. Pentru că goana după cele pământeşti îi face pe mulţi să-şi strice viaţa de aici şi să rateze Împărăţia cerurilor.

Era odată un om bogat care-şi strânsese multe avuţii ca să aibă, spunea el, şi pentru lumea cealaltă. Crezul lui era că totul se poate cumpăra. Atât aici, pe pământ, cât şi dincolo, în veşnicie. De aceea n-ar fi dat nimănui un ban. O singură dată a oferit unui cerşetor o monedă de 50 de bani. Într-un sfârşit omul nostru a murit. Ajungând la porţile raiului a încercat să intre, dar a fost întâmpinat de Sfântul Petru care i-a spus că nu poate păşi înăuntru fiindcă nu şi-a pregătit dinainte locul.

Însă bogatul a răspuns că totuşi a făcut ceva. A adunat mereu bani ca să-şi plătească intrarea în rai. Ştia că şi aici totul se cumpără. „Unde ai banii?“ îl întrebă Apostolul. „În buzunare. Am şi cecuri şi hârtii de bancă. Dau cât se cere. Am destui.” „Vreau să-i văd”, îi zise Sfântul Petru zâmbind. Iar omul începu să se caute prin buzunare, care erau cam goale.

„Nu înţeleg ce s-a putut întâmpla. Nu mai găsesc nimic.” „Mai caută”, îl îmbie Sfântul Petru. Şi tot căutându-se omul, găsi moneda dată cerşetorului. „Cu atât ai venit de pe pământ. Ei sunt banii pe care i-ai dat săracului. Cred că ai şi uitat de ei. Cei 50 de bani nu sunt de ajuns să deschidă porţile raiului pentru tine. Îmi pare rău. E adevărat că şi raiul se cumpără, dar plata trebuia să o achiţi pe pământ, aproapelui tău, nu aici”, îi spuse Apostolul îngândurat.

  „Tâlcuri noi la texte vechi“, Mitropolit Antonie Plămădeală, Editura Sophia, 2011

28
oct.
14

Altfel ce-aţi avea de răbdat ?

submarino_-_still_4_-_per_arnesenSoţul meu nu mă înţelege şi este foarte aspru. Cum să mă port cu el?

Greu, greu! Da, vă este greu, dar altfel ce-aţi avea de răbdat ? Iar fără răbdare, nu este mântuire. Iată că Domnul, care vă rânduieşte mântuirea, vă şi dă prilejuri să arătaţi răbdare şi să înaintaţi pe calea mântuirii. Un sfat pentru dumneavoastră: când vă este greu, trebuie să vă întoarceţi către Dumnezeu atât cu graiul, cât şi cu simţirea, zicând: „Slavă Ţie, Doamne!“

Dumnezeu l-a pus pe soţ ca păzitor al soţiei. Nu rareori se întâmplă ca soţul, chiar fără să-şi dea seama, să dea soţiei îngăduinţe ori să îi pună oprelişti insuflate de Dumnezeu. Iată, şi soţul dumneavoastră, împlineşte voia lui Dumnezeu, iar voia lui Dumnezeu este bună întotdeauna. Liniştiţi-vă!

Soţul dumneavoastră nutreşte, în ceea ce vă priveşte, o dragoste adâncă; asprimea lui este numai de suprafaţă. Aşa este structura unora. Nu luaţi în seamă asta. Lăsaţi-l să fie aşa cum este, şi dumneavoastră rămâneţi aşa cum sunteţi. Dumnezeu v-a unit: pentru voi, viaţa împreună este cea mai bună viaţă de pe pământ.

Unii s-au rugat să moară şi au fost auziţi. Pentru dumneavoastră însă este mai bine să primiţi cu supunere de la Domnul ce vă va da: viaţă sau moarte, sănătate sau boală, îndestulare sau sărăcie. Şi pentru toate, mulţumiţi-I!

Extras din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viaţa de familie, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2004

28
oct.
14

Noi, oamenii, pacătuim uşor cu gândul

monah._lac._gandDumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca să ne descoperim unii altora simţămintele inimilor, şi, datorită naturii noastre comune, să facem cunoscute celorlalţi oameni gândurile noastre, dându-le la iveală ca din nişte cămări ascunse ale inimii.

Dacă am fi alcatuiţi numai din suflet, ne-am înţelege unii cu alţii numai prin gândire; dar, pentru că sufletul nostru îşi zămisleşte gândurile în ascuns în trup, ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte şi de nume ca să facem cunoscute cele aflate în adâncul nostru. Când gandirea noastră e rostită, atunci este purtată de cuvânt ca de o luntre, străbate aerul şi trece de la cel ce graieste la cel ce aude. Dacă e tacere adâncă şi linişte, cuvântul poposeşte în urechile ascultătorilor ca într-un port liniştit şi nebântuit de vânturi: dacă însă zgomotul făcut de ascultători suflă împotriva lui ca o furtună cumplită, atunci cuvântul naufragiază, risipindu-se în aer.

Faceţi aşadar, prin tăcere, linişte cuvintelor mele. Poate că vă vor părea folositoare unele din gândurile aduse de cuvintele mele. Greu de prins este cuvântul adevărului şi lesne poate scăpa celor ce nu sunt cu luare-aminte. De aceea, Duhul a rânduit ca el să fie scurt şi strâns, să spună mult în puţine cuvinte, că prin scurtimea lui să poata fi uşor de ţinut minte. Că firesc este ca o cuvantare bună sa nu-şi ascundă ideile în cuvintele obscure, dar nici să aibă idei de prisos şi goale, care sa nu atace tema în miezul ei.

Aceste calităţi le are şi textul citit noua adineauri din cartile lui Moise, de care işi aduc aminte negreşit cei care au fost cu luare-aminte la citirea lui, afară doar de a trecut neobservat pe lângă urechile voastre din pricina scurtimii sale. Iată textul:

“Ia aminte de tine însuţi, ca nu cumva un cuvânt ascuns în inima ta să se prefaca în pacat”.

Noi, oamenii, pacătuim uşor cu gândul. De aceea, Cel care a zidit una câte una inimile noastre, ştiind că cele mai multe păcate le săvârşim din imboldul gândurilor noastre, a poruncit ca în primul rând mintea să ne fie curată. Şi pentru ca păcătuim uşor cu mintea, Dumnezeu ne cere să avem de ea mai multă purtare de grijă şi pază. Că precum doctorii cei prevazători întăresc cu mult inainte, prin mijloace profilactice, părţile mai slabe ale trupurilor, tot aşa şi Purtătorul obştesc de grijă şi adevăratul Doctor al sufletelor a prevăzut cu o pază mai puternică mai ales acea parte a sufletului nostru pe care o ştim mai înclinată spre păcat.

Trupul, ca să săvârşească o faptă, are nevoie de timp, de prilej, de osteneli, de ajutători şi de alte înlesniri; mintea însă dă naştere la gânduri într-o clipă şi le săvârşeşte fără oboseală; iar gândurile cresc fără piedică şi le e potrivită orice vreme. Se întamplă uneori ca unuia dintre oamenii serioşi, mândru de respectul ce i se dă pentru faptele lui, îmbrăcat pe dinafară în haina înfrânării, prin mişcarea nevăzută a inimii lui, să-i alerge mintea la locul păcatului, chiar când se află în mijlocul celor ce-1 fericesc pentru virtutea lui; cu închipuirea a vazut cele poftite, şi-a ticluit o întâlnire ruşinoasă şi, zugrăvindu-şi lămurit plăcerea în cămara ascunsă a inimii sale, a săvârşit păcatul înlăuntrul lui, fără de martori, necunoscut de nimeni, până va veni Cel ce descoperă cele ascunse ale întunericului şi vădeşte păcatele inimilor. Fereşte-te, dar, ca nu cumva un cuvânt ascuns în inima ta să se prefacă în păcat, pentru că “cel ce se uită la femeie pentru a o pofti a şi săvârşit desfrânare în inima sa”.

Da, păcatele săvârşite cu trupul sunt împiedicate de multe pricini; dar cel ce pacătuieşte cu gândul, păcătuieşte tot atât de repede pe cât a şi gândit. Deci, acolo unde căderea este grabnică, acolo ni s-a poruncit să avem şi pază mai puternică. De aceea, ni s-a spus: “Nu cumva un cuvânt ascuns în inima ta să se prefaca în păcat”.

Din Sfântul Vasile cel Mare – Omilia a-III-a

28
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-28

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IX, 23-27)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, în fiecare zi să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie; fiindcă tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine, acela O va mântui. Că ce-i foloseşte omului dacă va câştiga lumea’ntreagă, dar pe sine se va pierde sau se va păgubi? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. Dar cu adevărat vă spun Eu vouă: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu!“
28
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-28

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Coloseni 1,

1-11

P-150x150avel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, şi Timotei, fratele nostru, şfinţilor şi credincioşilor fraţi întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulţumim lui Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, rugându-ne totdeauna pentru voi, căci am auzit despre credinţa voastră în Hristos Iisus şi despre dragostea ce aveţi către toţi sfinţii, pentru nădejdea cea gătită vouă în ceruri, de care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei, care, ajungând la voi, precum şi în toată lumea, aduce roadă şi sporeşte întocmai ca la voi, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut întru adevăr harul lui Dumnezeu, precum aţi primit învăţătură de la Epafras, iubitul, împreună-slujitor cu noi, care este pentru voi credincios slujitor al lui Hristos, şi care ne-a arătat iubirea voastră cea întru Duhul. De aceea şi noi, din ziua în care am auzit aceasta, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui, întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească, ca voi să umblaţi cu vrednicie întru Domnul, plăcuţi Lui întru toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu. Şi întăriţi fiind cu toată puterea, după puterea slavei Lui, spre toată stăruinţa şi îndelunga-răbdare.
27
oct.
14

Părinte, sunt gravidă şi mă aflu într-o stare confuză

femei-pentru-femeiÎntrebare (Iolanda): Părinte, sunt gravidă şi mă aflu într-o stare confuză. Nu ştiu ce să fac. Parcă aş şti eu că e păcat să-l avortez, dar ştiţi, soţul meu, rudele mele şi viaţa asta pe care o trăim e aşa de grea că, pur şi simplu, nu ştiu ce să fac!

Răspuns: Te rog să asculţi aceste cuvinte ca venind din inima ta, chiar de ţi se vor părea puţintel cam aspre, însă multe dintre doctorii sunt aspre şi amare la gust, dar la urmă vindecă boli foarte grave. Îţi vor fi de folos chiar şi ţie acum!

Mama este ca un candelabru cu multe braţe. Cu fiecare copil născut de ea, mama sporeşte în lumină cu încă o candelă aprinsă de iubire. Dacă nu eşti încă mamă şi ai refuza să ai copii, înseamnă că refuzi să iubeşti. Vrei să fii candelabru fără lumină sau stâlp cufundat în întuneric? Dar nu eşti făcută ca să urăşti, ci ca să te aprinzi de iubire şi să naşti din iubire.

Refuzul tău de a accepta să prindă în tine rădăcină sămânţa vieţii ar fi primul gest criminal. Acesta se numeşte păcat prin omisiune, dar nu-l simţi foarte greu pe conştiinţă şi ai vrea să spui: „N-am făcut nimic, n-am ucis”.Te amăgeşti în ochii tăi şi cauţi să-i prosteşti pe alţii, dar pe Dumnezeu n-ai cum să-l minţi sau să-l duci de nas. Acest fel de păcat al ferelii de a rămâne însărcinată e urâciune înaintea lui Dumnezeu. Planing-ul familial bazat pe contracepţie este plan satanic. Uită-te şi citeşte în Sfânta Scriptură despre unul care se numea Onan (Fac. 38, 8-10). Acela vărsa jos sămânţa ca să nu procreeze şi l-a omorât Dumnezeu pentru păcatul lui, căci se ferea să conceapă copii.

Copilul este un mare dar de la Dumnezeu.
Noi toţi suntem slugi ale lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vrea să-ţi dea un dar preţios, de ce să-l refuzi, nu ţi-e frică să-l refuzi pe El, căci şi tu eşti slugă a lui Dumnezeu? Refuzul tău de-a primi sămânţa vieţii ca să concepi copilul, ca dar al lui Dumnezeu, face din tine o slugă rea şi vicleană. Tot universul ascultă de Dumnezeu. Cum poţi tu îndrăzni să zici: „Refuz, Doamne, nu-mi trebuie mie copii, nu vreau să fiu binecuvântată”. Dar să-l auzi pe proorocul Isaia când zice: „ Vai celui ce zice părintelui: de ce ai adus copil pe lume?” şi către femeie: „De ce ai ajuns mamă?” (Isaia 45, 10).

De ce nu-l auzi pe Dumnezeu când zice: „ Cel ce primeşte pe un prunc în numele meu, pe Mine mă primeşte”. Nu te cutremuri să-L refuzi pe Hristos personal, chiar nu ţi-e frică de judecata lui?

Dacă refuzi în continuare să nu faci copii, ai să mori ucisă de mâna lui Dumnezeu ca Onan, dar până atunci, gândurile rele nu-ţi vor da pace.

Tu vrei să-L înşeli pe Dumnezeu, care te-a făcut aşa cum eşti acum şi cauţi îmbrăţişându-ţi bărbatul să furi plăcerea fără să primeşti sămânţa sa să rodeşti darul lui Dumnezeu. Ştii cum se numeşte asta? „Fraudă conjugală”. înşelăciune contra lui Dumnezeu, a soţului tău, a omenirii întregi şi pagubă pentru tine însăţi. Ce ar fi pe pământ dacă toate femeile ar refuza să facă ceea ce Dumnezeu le-a dat să facă?

La conceperea unui copil contribuie tot universul şi naşterea copilului răsună în veşnicie. Este singura cale ca să te asemeni cu Creatorul. Şi tu ai vrea să refuzi, cumpăneşti! Cum poţi să rupi lumea asta în două şi să devorezi cu simţurile tale numai ce-ţi convine? Cum poţi tu, dintr-o mamă binecuvântată, să devii o asasină, un monstru de egoism întunecat, candelă fără lumină, piatră seacă, mormânt fără de fund? Asta vrei?

Cauţi plăcerea, te lăcomeşti la spasmul trupului, dai frâu liber instinctului tău animalic şi atât. Bine, dar de ce refuzi să ocroteşti viaţa? Ştii cum se numeşte păcatul ăsta? Onanie conjugală, pact cu diavolul, acceptarea idolului plăcerii, sabotarea naturii, distrugerea planului lui Dumnezeu cu tine. Gândeşte-te: în ziua în care se naşte un copil va fi sărbătoare în toată lumea asta, căci s-a născut un fiu al lui Dumnezeu. Tu preferi să faci dintr-o zi frumoasă un prohod?

Dacă nu laşi să se întâmple o aşa mare bucurie, înseamnă că trăieşti într-o formă legalizată de prostituţie. Ai coborât iubirea la treapta de patimă, ai făcut din căminul tău casă de toleranţă şi abator omenesc. Cum mai poţi să te rogi lui Dumnezeu ca unui Tată, dacă tu refuzi să fii mamă? Cum ai să-ţi sfinţeşti viaţa, dacă tu petreci zilele şi nopţile fără să legeni un copilaş? Sau tu ai ajuns un obiect de tarabă şi te vinzi în patul familial soţului tău? Vă înşelaţi unul pe altul cu ştiinţă sau din inconştienţă. Treziţi-vă! Dacă din ştiinţă evitaţi să aveţi copii, înseamnă că pentru voi căsătoria este un paravan şi nu mai este căsătorie binecuvântată de Dumnezeu, ci prin prostituţie este casă a diavolului. Şi dacă nu simţiţi amândoi aşa, nu cumva numai tu? Atunci, care este deosebirea între o concubină şi o soţie adevărată?

Uită-te în jurul tău! Viaţa e trăită din belşug. Păsările ciripesc şi-şi hrănesc odraslele, mii de insecte zbârnâie încoace şi încolo, mieii aleargă după mamele lor. Unde vrei să duci puişorii tăi, mamă a oamenilor?

Eşti gravidă, dar poate n-ai fi vrut şi te-ai gândit să avortezi copilul. Atunci ascultă cu mai mare atenţie în continuare.

Într-un desiş de pădure se aude un ciripit de jale. Un şarpe s-a strecurat în cuibul unei vrăbii şi i-a înghiţit puişorii. Plânge şi plânge, dar nu are lacrimi ca tine să-i mai aline dorul, iar până la primăvară mai e mult ca să-şi umple iar cuibul de puişori. Ea plânge că nu mai poate da viaţă ca tine, în orice lună, în orice anotimp, căci aşa a lăsat-o Dumnezeu, ca numai la anumită vreme să aibă puişori. Iar tu, priveşte pătuţul gol! Ce şarpe a trecut pe-acolo şi ţi-a furat copilul? Cine ţi l-a ucis mai înainte de a ajunge în leagăn?

De ce nu se odihneşte acum copilul pe braţele tale? Până şi copacii leagănă puişori de pasăre pe crengile lor. Dar dacă tu eşti acel şarpe răpitor, tremură şi plângi! Plângi, că altfel te mustră plânsul turturelei. Aceleaşi mâini fine pe care ţi le-a dat Dumnezeu ca să mîngâi fruntea copilului tău, tu le-ai întinde ca să dai bani criminalului de doctor ca să-ţi ucidă pruncul?

Nu te înspăimânţi? În loc să fie pântecele tău rai pentru copilul tău, tu vrei să-i fie sicriu? Dacă zici că n-ai vrea să fie aşa, să nu te duci la cabinetul de ginecologie ca să-ţi înmormântezi copilul care palpită viu şi nevinovat în tine!

Natura urmează pe om, căci pentru noi a făcut Dumnezeu lumea asta. Şi dacă nu se mai nasc oameni, lumea devine pustie. Pustiul începe în sânul mamelor. Apoi, sânii tăi sunt ca două fîntâni, pe cine o să adape dacă tu nu vrei să naşti? Ce-ai spune tu dacă ţăranul nu mai vrea să semene cereale, ci aruncă seminţele aşa, pe şosele, sau le dă la pasările cerului. Ce ai spune tu dacă el ţi-ar zice: „Nu vreau să mai semăn, că e greu seceratul, legatul snopilor, treieratul, o să-mi dea nopţi nedormite pe la moară, pe urmă sudoare la frământat şi câtă oboseală până se coace aluatul în cuptor.” N-ai zice de el că e tâlhar, i-ai lua sămânţa şi poate chiar l-ai pedepsi? Mămico dragă, pântecele tău e ca un ogor ce aşteaptă sămânţa.

Intoarce-te la Dumnezeu cât mai ai vreme şi primeşte ce ţi-a dăruit. Să nu primeşti să fii un pustiu, ci ogor binecuvântat cu sămânţă vie.

Copilul tău are dreptul la viaţă din clipa în care l-ai conceput. Cine eşti tu să iei acest drept pe care i l-a dat Dumnezeu?

Suprimarea unei vieţi în pântece printr-un refuz din partea ta e mai gravă decât omorul. Dacă omori un om care s-a născut deja, rămâne fără trup, dar el are sufletul prin care trăieşte şi dacă a fost botezat, merge la Dumnezeu în bucurie veşnică. Dacă tu nu vrei să se nască copilul tău, asta nu mai e doar omor, ci osândă veşnică, pentru că îl împiedici să meargă la Hristos, nu-l laşi să se boteze. Vai de capul tău ar fi! Nu te îngrozeşti? Chiar de ar trăi numai o zi copilul tău, tot e mai bine, pentru că îl poţi boteza, el poate să se nască prin botez pentru Dumnezeu, poate deveni cetăţean al cerului, adorator al lui Hristos, fiu al împăratului veşnic şi poate deveni chiar sfânt.

Poate ai să-mi spui că nu o să ai cu ce să-l creşti, mai ales în România de astăzi, sau că mai ai şi alţi copii şi ţi-e greu cu atâţia. Nu uita, însă: o dată cu zămislirea copilului în pântecele tău, Dumnezeu ţi-a pus la dispoziţie tot ce este necesar la un moment dat pentru creşterea micuţului până la vârsta maturităţii lui. Cere, numai, ajutor lui Hristos! Sau poate ai să spui că dacă naşti ai să-ţi pierzi farmecul tău feminin şi soţul tău nu are să te mai iubească. Nu fi suflet sterp! Nu cunoşti ce mult are să te iubească soţul tău când va vedea rodul iubirii voastre! Merită să încerci, hai încearcă, şi ai să vezi bucuria în ochii bărbatului tău. Dar poate ai să-mi spui că bărbatul tău nu vrea în ruptul capului copii şi dacă ai călca peste cuvântul lui, ar divorţa sau te-ar omorî.

Vai şi amar, să nu fie! Află că dacă îţi vei pune viaţa ta pentru viaţa pruncului, ai câştigat de două ori. De ce? Pentru că amândoi veţi ajunge martiri pentru Hristos, iar tu vei avea bucuria că ţi-ai născut pruncul de două ori sau că darul primit de la Hristos i l-ai dăruit tot Lui, împreună cu viaţa ta întreagă. Mămico dragă, dacă vei avea asemenea voinţă, Hristos te va întări şi va lucra aşa cum tu nu ştii, EI va putea să apere şi viaţa pruncului şi viaţa ta, numai tu să te laşi cu totul în grija Lui Dumnezeu.

Acum ai ocazia ta unică de a da rost bun vieţii tale prin naşterea copilului şi toate neputinţele tale se vor sfârşi. Vei câştiga dragostea lui Dumnezeu şi stima oamenilor adevăraţi.

Dumnezeu să te binecuvânteze cu copii frumoşi, dragă mămică!

Extras din Ierodiaconul Gamaliel Sima, “CATEHEZE – Sfanta Taina a Casatoriei

27
oct.
14

Tot căutând soţia ideală….

dragoste._fericireÎn relaţiile dintre soţi, între colegi la serviciu sau în orice împrejurare unde sunt implicaţi mai mulţi oameni, fiecare vrea ca nu el, ci celălalt să fie perfect. Noi am vrea totdeauna ca celălalt să fie desăvârşit.

Aşteptăm de la altul eforturi în şlefuirea caracterului său, nouă revenindu-ne doar sarcina de a ne bucura de darurile spirituale dobândite de el. Uităm însă că poate şi ceilalţi au aceleaşi exigenţe în privinţa noastră, cât pretindem noi de la ei. De aceea, a accepta pe altul ca prieten sau soţ înseamnă a-l primi cu felul său de a fi, cu diversitatea sa, cu defectele sale şi nu copia vreunui vis prostesc de-al nostru.

Un negustor din Orient şedea în prăvălia lui unde vindea ceai. Vecinul său, mai tânăr, îl anunţă: „În curând mă căsătoresc şi sunt tare emoţionat. Tu nu te-ai gândit niciodată să te căsătoreşti?“

Negustorul îi răspunse: „Ba da, m-am gândit. Şi când eram tânăr mi-o doream foarte mult. Voiam să găsesc soţia perfectă. Am pornit la drum pentru a o găsi şi am mers la Damasc. Acolo am întâlnit o femeie frumoasă, plină de graţie, distinsă şi foarte spirituală, dar care nu prea era scoasă în lume. Am pornit atunci din nou la drum, îndreptându-mă spre Alep. Acolo am întâlnit o femeie pe cât de spirituală, pe atât de modernă, frumoasă din multe puncte de vedere, dar nu reuşeam să comunicăm. La urmă am mers la Cairo şi, după multe căutări, am găsit-o. Era profundă, harnică, inteligentă şi frumoasă ca un înger. Simţeam că am găsit femeia perfectă.“ „Atunci, de ce nu ai luat-o de soţie?“, îl întrebă prietenul pe negustorul nefericit. „Bietul de mine, spuse vânzătorul de ceai clătinând din cap. Şi ea căuta soţul ideal.

Istorioare pentru suflet, Bruno Ferrero, Editura Galaxia Gutenberg, 2007

27
oct.
14

Câtă frumuseţe e în lumea aceasta! Păcat că omul de azi nu mai are timp s-o vadă…

fetitaAdesea ne întrebăm dacă are vreun sens viaţa şi dacă merită să fie trăită. Desigur, sunt atâtea lucruri neplăcute legate de existenţa noastră aici. Le întâlnim zilnic ca pe obstacole şi încercări de neînlăturat. Răul este pretutindeni prezent.

Totuşi avem motive să ne şi bucurăm. Viaţa ne dăruie o seamă de frumuseţi care, dacă le ştim culege, ne încântă fiinţa, învingem urâtul şi poverile.

Iată zorile care se arată, cântecul luminii şi al păsărilor începe, apele aleargă scânteind, musteşte viaţa în tot locul. Omul bun munceşte şi se roagă. Cine a văzut un răsărit de soare în Piatra Craiului vrea să trăiască, să descopere sensul vieţii. Doamne, şi când se lasă noaptea, noaptea de basm a lui august, cântă tainele prin frunziş şi plânge luna o dragoste neîmpărtăşită!

Câtă frumuseţe e în lumea aceasta! Păcat că omul de azi nu mai are timp s-o vadă…

Cum să nu merite viaţa s-o trăieşti, cum să n-aibă sens, dacă există florile? Iată rodul câmpului şi al pomilor, iată copiii! Câte făpturi, atâtea minuni, atâtea îndemnuri. Cine nu a iubit o floare, o fată, un copil, un răsărit de soare sau un amurg, cine n-a înţeles cântecul trist al apelor nestatornice şi n-a cunoscut bucuria propriilor sale depăşiri nu găseşte sens vieţii, nici nu merită s-o trăiască.

Este în puterea noastră de a descoperi viaţa şi sensul ei. Este în puterea noastră de a alege. Este în puterea noastră de a împodobi sufletul şi a ne bucura. De ce atunci să dezertăm?

Din Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, p. 121-122

27
oct.
14

„Desfrâul virtual” și „văduvele de calculator”

infidelitate-in-mediul-virtual„Prețul infidelității virtuale este dat de prăbușirea relațiilor reale, de pierderea credinței și a dragostei, la fel ca în cazul unei relații reale extraconjugale. Dorința este aprinsă de imaginație. Această virtualitate a calculatorului demonstrează, din punct de vedere tehnologic, ceea ce părinții Bisericii au numit visare și nălucire. Și nu e vorba de născocirile artistice.

Mitropolitul Antonie de Suroj scrie astfel: „Lumea lui Dumnezeu este o lume a realității. Lumea diavolului este lumea viselor și a irealității…, deși toate par foarte accesibile. Noi suntem atotputernici, mândria noastră este satisfăcută, suntem orice vrem, doar să nu fim ca în realitate. Suntem curajoși și puternici, deși, nu am făcut nimic. Dormim, dar lumea realității le aparține celor care priveghează.”

Omul crează un univers fantomatic, alternativ, pe care îl umple de el și în care se cufundă total, așezându-se pe sine în locul Creatorului. Plecând din lumea lui Dumnezeu în lumea iluzorie, noi ne pierdem libertatea interioară și ne dedăm robiei patimilor. Păcatul se face nu doar prin acțiuni, ci și „virtual”, prin gânduri și sentimente…

Să medităm puțin asupra frazei care caracterizează Taina Căsătoriei. Aceasta a fost pronunțată de Dumnezeu în Rai și repetată de Mântuitorul în timpul vieții Sale pământești: Pentru aceasta, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup… (Facere 2, 24; Marcu 10, 8). Verbul „se va lipi” în limba originalului, înseamnă „va fi asimilată”, „asemănată” și chiar „absorbită”. Expresia „un singur trup” simbolizează taina unității spirituale a soților. Dar ce anume unește „cele două părți” într-un singur tot? Dragostea! Și ce face desfrânarea?

Autorii ortodocși propun două comparații concludente. Să luăm, de exemplu, adezivul, cu care se lipește ceva și apoi se dezlipește. Dacă repeți, cu aceiași fâșie, acest lucru, ea nu va mai avea proprietatea de lipire. Tot în aceasta, constă și esența desfrâului: în pierderea capacității de „a te lipi cu inima”. Dragostea dăruită de Dumnezeu poate fi comparată și cu un potir de aur, care conține o băutură inestimabilă, fără de care nu poți deveni Om. Având o atitudine neglijentă față de potir, desfrânatul îl tot mișcă, dintr-o parte în alta, și varsă cu timpul, capacitatea sa de a iubi.

Voi da trei exemple din practica personală a preotului Serghie Șkleaev. Un bărbat avusese relații cu multe femei. El încerca să aibă cât mai multe relații, uneori chiar cu un interes „sportiv”, pentru a se analiza dintr-o altă perspectivă. „Dar acum, se plângea el, nu mai pot iubi. Din punct de vedere fizic, pot avea relații trupești, ca un animal, dar nu mai pot iubi cu inima, fapt pentru care sufăr mult.” Unii chiar declară sus și tare: „Nu mai iubesc demult pe cineva.”

Odată, părintele Serghie a fost rugat să sfințească o casă, la țară, unde locuia o familie formată din soț, soție și copii. Pe un raft, într-o cameră a casei erau câteva casete video, al căror titlu ducea cu gândul, în mod evident, la conținutul pornografic al filmelor. Atunci când soția a ieșit în curte, părintele Serghie i-a explicat soțului, care este pericolul relațiilor extraconjugale și, indicând spre casete, a spus: „Iată, ați văzut aceste filme și v-ați dorit să fiți cu aceste femei. Nu puteți realiza această dorință fizic, dar cu mintea, cu spiritul, v-ați unit cu ele. Și acum, după vizionare, ați devenit altfel, mai străin, și nu o puteți iubi la fel pe soția dumneavoastră. Nu-i așa?” Chipul interlocutorului s-a schimbat, în ochi apărându-i o teamă și neliniște. „Părinte, am înțeles totul. Voi distruge aceste casete și nu voi mai proceda la fel”, a răspuns bărbatul…

Al treilea exemplu se referă la un bărbat căsătorit, care a fost la nunta prietenilor singur, fără soție. Printre invitați el a văzut o femeie care i-a plăcut. Ei au dansat, au discutat, au glumit și s-au despărțit. Acasă, soția, văzând o fotografie de grup de la nuntă, unde apăreau diferite femei, printre care unele chiar mai frumoase decât cea care-i plăcuse soțului, a pus totuși degetul pe imaginea femeii împricinate și a întrebat: „Dar aceasta cine este?!”

Dacă soțul nu este infidel din punct de vedere fizic, însă flirtează undeva, cu cineva, asigurându-și soția că doar pe ea o iubește, este prins, fiindcă soția simte minciuna. Fiind infideli cu inima, oamenii devin străini în interior. Tocmai aici se ascund cauzele adânci ale destrămării familiilor și așa se produce fisura, care poate deveni prăpastie. Cel care a dat cu piciorul în lucru sfânt, a dat și sentimentele sale, pe bucăți, partenerilor. Și-a golit inima și a procedat ca fiul risipitor din pilda evanghelică: Și-a risipit averea, trăind în desfrânări (Luca 15,13).

Soții sunt legați cu inimile lor de fire spirituale nevăzute, pentru că cei doi sunt „un singur trup”. Sufletele fac schimb de valori și gânduri dobândite anterior. Uneori, oamenii se simt de la mii de kilometri. Comunicarea inimilor se face ca o cunoaștere și o întrepătrundere intuitivă, uneori chiar inconștientă. În acest fel „curge” energia spirituală.

Legătura între suflete este asemenea efectului vaselor comunicante: nivelul apei este egal, indiferent de fluctuațiile masei și volumului. Cu ce este umplut un „rezervor”, cu aceea se umple și celălat. Se transmit, de asemenea, și urmările păcatelor, dar și roadele harului. Această acțiune nu depinde de timp și spațiu, deși își schimbă formele și intensitatea. Ea poate continua și după moartea fizică a soțului sau a soției.

Conform convingerii părintelui Paisie Aghioritul, „așa cum harul dumnezeiesc este o putere care acționează la distanță și se transmite oamenilor, la fel și energia vicleană a diavolului acționează la distanță și se transmite. Dacă, de exemplu, două suflete se află într-o anume stare spirituală și unul se gândește la celălalt, atunci se transmite și puterea dumnezeiască. La fel și două suflete, care trăiesc în păcat și au o comunicare oarecare: unul dintre acestea poate primi, de la distanță, acțiunea demonică, ca și cum ar primi o telegramă… ”

„Văduvele de calculator”

„Am fost întotdeauna foarte geloasă, însă nu m-am gândit că voi fi nevoită să fiu geloasă pe un calculator”, spune Dașa, care este căsătorită de șase ani. „La început eram convinsă, că soțul stă foarte mult pe Internet pentru bani. Dar nu a fost așa! Cu trecerea timpului, statul în fața calculatorului se prelungea, iar veniturile familiei scădeau.”

Serile lor aveau același program. Victor apărea acasă, spunea câteva cuvinte și mergea în fața calculatorului. Cina o lua exclusiv „la postul de lucru”. Speranțele că nașterea unui copil îl va distrage pe soț de la patima lui nu s-au adeverit. Băiețelul nu l-a interesat pe tătic. Chiar și atunci când copilul a crescut și a început să vină pe lângă Victor, acesta îl trimitea întotdeauna la mama.

Odată cu apariția copilului, relațiile dintre soți, în astfel de familii, nu fac decât să se complice. Copilul îl deranjează pe tata din satisfacerea, după dorință, a plăcerilor virtuale și, de aceea, devine obiectul antipatiei sau chiar al urii. Răbdarea Dașei s-a terminat, atunci când Victor a trecut la flirtarea virtuală…

„Văduvele de calculator” sunt soțiile oamenilor care sunt prea mult atrași de calculator. Se întâmplă ca familia să se destrame în felul următor: soțul „trăiește” cu calculatorul într-o cameră, iar soția cu copilul, în alta.

Comunicarea patologică cu partenerii virtuali înlocuiește familia reală și prietenii. Ceea ce începe ca o vorbăraie între prieteni, adesea se transformă în ceva mult mai consistent. Oamenii încep să-și scrie mai mult, chiar dacă nu este necesar. Soțiile trimit mesaje până dimineața, ignorând patul conjugal. Soții utilizează fără măsură calculatorul, intrând pe pagini de distracții sau chiar fac amor pe Internet (cybersex). Aceasta nu e altceva, decât dependența de duhul desfrânării.

Computeromanii încetează să se mai intereseze de viața reală și se dedică total celei virtuale. Ei petrec în rețea până la 18 ore pe zi. Dacă nu au posibilitatea să se apropie de calculator, aceste persoane suferă de depresie și de disconfort fizic. Unii economisesc chiar și mâncând mai puțin, doar pentru a aduna bani de un monitor mai bun. Ei pot petrece noapte întreagă în fața calculatorului, ceea ce le aduce o satisfacție deosebită în mod continuu. Această patimă apare brusc și nu te lasă timp de ani de zile.

Adesea, „cyberalcoolicii” încetează să se mai îngrijească de felul cum arată, îmbracă haine murdare și nu ies afară. Soțiile unor astfel de persoane devin într-adevăr, văduve, chiar dacă soții lor sunt vii. Chiar dacă stă alături, într-un astfel de caz, soțul parcă se află în altă dimensiune.

Majoritatea persoanelor atașate de calculator încep să aibă relații virtuale din cauza plictiselii și a singurătății, a insucceselor în dragoste, a dorinței de a diversifica viața sau de a se distra. Aparenta lipsă de pedeapsă pentru contactele în Internet te chiamă să muști din fructul interzis – senzațiile erotice și impresiile ieșite din comun.

La fel ca alte dependențe, cybersexul are un fundament: oamenii cu respect de sine scăzut, cei ce sunt incapabili să construiască relații armonioase cu ceilalți sunt mai înclinați spre această boală. Intrând în Rețea, un astfel de om încearcă să obțină respect și importanță. El găsește un fel de „ușurare”, dar cade rapid în „capcană” și părăsește familia, casa, cariera…

La întrebarea ce oferă atât de atractiv Internetul, în calitatea sa de metodă de „părăsire” a realității, autorii contemporani (A. Voikunski, V. Burova, A. Egorov ș.a.) răspund astfel:

-posibilitatea comunicării sociale anonime (o semnificație importantă, se dă aici sentimentului de siguranță în cazul utilizării poștei eletronice, a chat-ului etc.);

-condițiile pentru realizarea reprezentărilor și a fanteziilor cu Feedback (inclusiv noile imagini ale ego-lui);

-o altă metodă de căutare a noilor teme și interlocutorilor care răspund aproape la orice întrebare (și nici nu trebuie să soliciți atenția cuiva, pentru că poți părăsi monitorul oricând);

-accesul nelimitat la informație („vampirism informațional”).

La fel ca pornofilia, cybersexul amintește despre atracția implacabilă pentru jocurile de noroc, tutun, alcool și droguri. Interesant este că stadiile formării dependenței de Internet sunt asemănătoare cu stadiile dependenței de droguri. Sevrajul dependenților de Internet este asemănător sevrajului narcomanilor. Suntem în fața unui peizaj înfricoșător.

Încă nu există criterii confirmate oficial, care să definească măsura dependenței de Internet. Cu toate acestea, în cea de-a patra ediție a cărții Culegere de date statistice și de diagnostice a tulburărilor psihice a Asociației Americane de Psihiatrie, au fost fixate astfel de semnalmente. Dintre toate diagnosticile descrise acolo, cel mai apropiat de dependența de Internet este acela al dependenței de jocurile de noroc. Obișnuința cu sexul virtual reprezintă o tulburare a controlului voinței, neprovocată de componente chimice.

După ce s-a format și s-a fixat obișnuința păguboasă, este foarte dificil să mai creezi o familie unită sau să eviți divorțul. Le dorim noi o astfel de „fericire” oamenilor apropiați? Ar trebui oare să ne mirăm că „sindromul calculatorului” este un motiv clar pentru divorț?

Chatul pe Internet tinde să ocupe primul loc în lista cauzelor destrămării relațiilor. Flirtul on-line este un drum fără prea multă aderență; poți aluneca oricând. Contribuind la intrige și trădări, acesta duce din ce în ce mai des cuplurile în stare de criză.

Partea „vătămată” se plânge, de obicei, astfel: „Soțul mă înșală cu calculatorul! Tot timplul liber îl petrece cu femei virtuale. Chiar și cu mine comunică prin aceste scrisori electronice, deși, stăm în aceiași casă! Nu mai am soț, ci o mașinărie fără suflet, conectată în permanență la Rețea.”

Iată încă o istorie concretă: soția lui Serghei A. era aptă să muncească, dar prefera să-și petreacă zilele în fața calculatorului. Ia scria tot timpul într-un jurnal pe Internet, care putea fi accesat liber de alte persoane. Soția se plângea tot timpul de duritatea emoțională a soțului, de rutina vieții casnice și, adeseori, găsea simpatizanți. Până la urmă, a intrat într-o relație virtuală cu un oarecare tânăr din Omsk. Totul a mers atât de departe, încât, într-o seară, venind acasă, soția i-a spus lui Serghei: „Nu-l mai pot înșela cu tine!”

Să remarcăm felul, în care s-au schimbat valorile și au fost deplasate conceptele. Soția îl considera pe „boyfriend”-ul de pe Internet, ca fiindu-i soțul legitim, iar pe soț – un amant. Lucrurile s-au încheiat cu divorț. Serghei s-a căsătorit a doua oară. La el în casă există un calculator, însă acesta nu este conectat la Internet…

Dar cum e atunci când copiii conștientizează că părinții le sunt luați de calculator?! Conform unei știri din mass-media, un adolescent de 15 ani a citit, din curiozitate, mesajele de pe Internet ale tatălui său și a fost șocat de faptul că acela flirta cu fete tinere, le propunea să aibă relații sexuale și stabilea întâlniri. O fetiță de 12 ani plângea pentru că mama ei petrece prea mult timp aproape dezbrăcată în fața monitorului și își postează pozele nud pe Internet. Astfel de dependențe părintești lovesc în psihicul copilului, îl alungă de acasă și îl împing spre fapte necugetate.

Problemele cu caracter intim și personal, care apar din vina internetomanului, provoacă adesea apropiaților acestuia agresivitate și pot duce chiar la suicid. Astfel, un bărbat care a acuzat-o pe soția sa de desfrâu pe Internet, a ucis-o pe aceasta și pe cei doi copii pe care îi aveau, după care a încercat să se sinucidă. Specialiștii nu au descoperit nereguli serioase la psihicul văduvului. Curios este că înainte de crimă, acesta a trimis către mass-media plângeri pentru înșelările virtuale ale soției sale. Uciderea copiilor a explicat-o prin aceea că nu voia „să-i lase să trăiască în această lume crudă”.

Particularitățile Rețelei mondiale permit să experimentezi și cu propria persoană, fără a fi pedepsit, prin crearea de „personalități virtuale”. Uneori, oamenii „își schimbă” înfățișarea, sexul, vârsta, naționalitatea etc. În lumea virtuală este ușor să devii un prinț pe cal alb.

Astfel, după părerea psihologilor,  o tânără rebarbativă poate apărea sub forma unei frumoase ca-n povești. Iar un băiat, care suferă probleme de comunicare cu fetele, în lumea virtuală poate părea un mare macho, bărbat cu experiență. Atunci, când amanții virtuali se întâlnesc în viața reală, adesea sunt foarte dezamăgiți și nu doar din cauza înfățișării. Bărbatul puternic, încrezător în forțele proprii și femeia distinsă, care nu-și cunoaște valoarea, devin dintr-odată oameni complexați, sclavi ai stereotipurilor, iluziilor și ambițiilor…”

Constantin Zorin În căutarea fericirii conjugale

27
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-27

Sfântul Cuvios Părintele nostru DIMITRIE de la Basarabov

Evanghelia de la Matei
(X, 16-22)

is-a Domnul ucenicilor Săi: iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna soboarelor, şi’n sinagogile lor vă vor biciui. Din pricina Mea veţi fi duşi înaintea conducătorilor şi a regilor, ca să le fiţi mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da în mâna lor, nu vă îngrijoraţi de cum sau ce veţi vorbi, că în ceasul acela vi se va da vouă ce să vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi cei ce vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este Cel ce grăieşte întru voi. Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi din pricina numelui Meu; dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.
LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IX, 18-22)

n vremea aceea a fost că pe când Iisus Se ruga deoparte, ucenicii erau cu El, iar El i-a întrebat, zicând: „Cine zic mulţimile că sunt Eu?“ Iar ei, răspunzând, au zis: „Ioan Botezătorul; iar alţii Ilie, iar alţii că a înviat un profet din cei vechi“. Şi El le-a zis: „Dar voi, voi cine ziceţi că sunt Eu?“ Iar Petru, răspunzând, a zis: „Hristosul lui Dumnezeu“. Iar El sub mustrare le-a poruncit ca pe aceasta să n’o spună nimănui, zicând: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de către bătrâni şi de către arhierei şi de către cărturari şi să fie omorât, iar a treia zi să învie“.
27
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-27

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Sfântul Cuvios Părintele nostru DIMITRIE de la Basarabov

Ap. Filipeni 4,

10-23

F-150x150raţilor, m-am bucurat mult în Domnul, că a înflorit iarăşi purtarea voastră de grijă pentru mine, precum o şi aveaţi, dar v-a lipsit prilejul. N-o spun ca şi cum aş duce lipsă, fiindcă eu m-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am. Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă. Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte. Însă bine aţi făcut că aţi împărtăşit cu mine necazul. Doar şi voi ştiţi, filipenilor, că la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nici o Biserică nu s-a unit cu mine, când era vorba de dat şi de primit, decât voi singuri. Pentru că şi în Tesalonic, o dată şi a doua oară, mi-aţi trimis ca să am cele trebuincioase. Nu că doar caut darul vostru, dar caut rodul care prisoseşte, în folosul vostru. Am de toate şi am şi de prisos; m-am îndestulat primind de la Epafrodit cele ce mi-aţi trimis, miros cu bună mireasmă, jertfă primită, bine-plăcută lui Dumnezeu. Iar Dumnezeul meu să împlinească toată lipsa voastră după bogăţia Sa, cu slavă, întru Hristos Iisus. Iar lui Dumnezeu şi Tatălui nostru, slavă în vecii vecilor. Amin! Îmbrăţişaţi în Hristos Iisus pe toţi sfinţii. Vă îmbrăţişează pe voi fraţii care sunt împreună cu mine. Vă îmbrăţişează pe voi toţi sfinţii, mai ales cei din casa Cesarului. Harul Domnului Iisus Hristos să fie cu duhul vostru!
26
oct.
14

Despre felurile singurătăţii

Astăzi tot mai mult se vorbeşte despre fenomenul singurătăţii. Unii caută să petreacă în singurătate, alţii suferă din cauza ei. Vrem să ne clarificăm care sunt felurile ei şi care singurătate este ziditoare din punct de vedere duhovnicesc.

Este o singurătate tristă a bătrânilor, a celor care rămân în doi sau poate de unul singur, din diferite motive: fie copiii sunt plecaţi departe de casă, fie că au rămas fără copii, rude, prieteni etc. O altă singurătate este cea a oamenilor de la oraşe, a celor care nu comunică cu cei din jur. Este o singurătate atunci când trăim într-o lume virtuală, văzând realitatea doar în faţa ecranului sau a monitorului.

Altă singurătate e să te găseşti lângă aproapele tău şi să nu fii capabil să-i transmiţi sentimentele tale. Există o singurătate înfiorătoare a celor care n-au făcut nici un bine în viaţă; aceştia nu se bucură de atenţia nimănui. E singurătatea iadului, care începe aici şi se termină dincolo. Dar există şi o altă singurătate, dătătoare de viaţă şi de har, căreia omul trebuie să-i consacre timp îndelungat. Este o singurătate frumoasă, sănătoasă şi vrednică de urmat.

Aceasta-i singurătatea în rugăciune. Nimic nu te rupe de lumea aceasta ca rugăciunea, după cum sună cântarea heruvimică: „Toată grija cea lumească acum să o lepădăm”. Rugăciunea te transpune într-un alt spaţiu şi timp, cu adevărat sacru. Dar nici atunci, în singurătatea rugăciunii, nu eşti singur, ci cu Domnul şi cu toţi sfinţii, împărtăşindu-te din veşnicie.

Astfel, omul lui Dumnezeu nu poate rămâne singur, nu poate să sufere de singurătate, pentru că în singurătatea sa comunică cu Dumnezeu. Sfinţii Bisericii, în timpul vieţii lor pământeşti, au trăit aceste dumnezeieşti însingurări. Părintele Cleopa spunea că „este cu neputinţă ca omul să lucreze la desăvârşirea lui dacă nu iubeşte însingurarea”. Singur cu Dumnezeu, căci permanenta raportare la Hristos, aici şi acum, transformă singurătatea într-un moment de autentică întoarcere spre sine.

Pr. Octavian Moșin

Editorial în revista Altarul Credinței

26
oct.
14

Nunta trebuie să fie aşa….

cununieFemeia trebuie să se mântuiască prin bărbat şi bărbatul prin femeie. Ăsta e scopul căsătoriei, ai mers în faţa sfântului altar, acolo nu te-ai dus numai să-ţi spui pirostiile pe cap, apoi întorci spatele, faci o masă mare şi bogată şi de acolo începe viaţă nouă…! Apoi, dacă începem viaţa nouă aşa, nu ştim cât poate să ţină. Că nunta creştină se face cu toată sfiala şi cu frica lui Dumnezeu şi pentru coborârea Duhului Sfânt peste cei doi tineri.
Nunta din zilele noastre nu mai are scopul ăsta, al unei petreceri duhovniceşti, ci e mai mult o întrecere după câştig de bani. Nunta trebuie să fie aşa: după biserică se merge la casa mirelui sau a miresei şi acolo cu toate rudele ne bucurăm împreună, mai cântăm ceva şi chiar cum se cânta altădată cu vioara şi cobza… Îmi amintesc de pe vremea mea, de la ţară, cum se cânta, erau aduşi muzicanţii de pe la Iaşi, ba mai era şi câte un fluier, o trişcă şi câte un ţambal şi se crea o armonie aşa de plăcută, parcă te odihnea, dragul meu… Ei, bine, acum să te ferească Dumnezeu să intri la o petrecere din asta de la nuntă, o săptămână întreagă nu-ţi mai iese din creier. De gălăgie şi de hărmălaie se sperie şi harul lui Dumnezeu. O asemenea nuntă, numai cu gândul la plăceri, nu are un temei creştin.
Iată că şi părintele Papacioc spune exact în aceiaşi termeni: „Mai este şi altceva, o problemă mai intimă: sunt convins că cei mai mulţi tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greşeală. Aceste lucruri ţi le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Nu naşterea de copii e un scop suprem al căsătoriei, ci stimularea reciprocă pentru mântuire. Naşterea de copii e o consecinţă. Sigur că ai să te bucuri şi de aceste lucruri, dar să nu fie o lună de miere şi o viaţă de amar. O căsnicie trebuie să fie dintru început solidă. Cum se zice, dacă trăieşti prezentul, repari trecutul şi câştigi şi viitorul. Aşadar, este o greşeală să construieşti o relaţie pe nişte motive imediate. Trebuie gândit dacă ea rezistă la toate greutăţile binecuvântate ale căsniciei“…
Cine se ia pentru plăceri, trebuie să ştie că acestea se banalizează, oamenii încep să se vadă aşa cum sunt, fără dragoste, critic, să se urască chiar. Aşa se destramă o viaţă, o nuntă. De ce? Păi, trebuie să vezi oleacă când s-au cununat oamenii aceştia? Poate în perioade nepermise, poate în post chiar. Oare de ce s-o fi născut copilul acesta cu piciorul strâmb? Oare de ce s-o fi născut cu capul deformat…? Pentru că omul nu mai ţine un post, o rugăciune, omul nu mai ţine o sărbătoare, o duminică, o Înviere, o Bobotează şi merge în lumea asta alcoolică, care e altă pacoste în societatea noastră, a creştinătăţii noastre, de aceea şi tineretul care trăieşte la ora actuală majoritatea suferă de boala aceasta mentală numită modern handicap. Păi, handicapul acesta modern al nostru nu-l vindecăm în nici un caz în lumea medicală. Nu se poate, sunt atâtea şcoli şi internate în care se muncesc bieţii învăţători şi profesori şi pedagogi să scoată ceva din capetele astea care au apucat pe căi greşite. Ce să mai scoţi, dragul meu, ce să mai faci…?
Extras din Interviu cu părintele Justin Pârvu de Adrian Alui Gheorghe
26
oct.
14

Experiența de după moarte a unui tânăr din Rusia

pocainta-711x410În acela zile s-a întâmplat să întâlnesc în biserică un tânăr minunat. La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii s-a apropiat de fratele meu și i-a descoperit neobișnuita istorisire a întoarcerii lui la Hristos.
Se mâhnea mult din pricina nesfârșitelor mișcării și discuții care se făceau în vremea ce preoții se împărtășeau în Sfântul Altar și se pregăteau să iasă în Sfintele Uși cu Sfântul Potir pentru a se împărtășii credincioșii.

– De ce toți încep să se miște încolo și încoace în acest moment deosebit, plin de dorire sfântă, când Domnul se află pe Sfânta Masă?, l-a întrebat pe fratele meu. Vreau să vă povestesc istoria mea.

„Trăiam așa cum trăia cea mai mare majoritate a oamenilor tineri ai vremii noastre, departe de Dumnezeu, afundați în destrăbălare, ducând o viață depravată cu consum exagerat de alcool și cu alte păcate. Oricât mă sfătuia  și mă implora mama, o femeie credincioasă, să las viața păcătoasă, eu o ignoram și râdeam. Istorisirile ei, cum că există Dumnezeu și viață veșnică, mi se păreau niște prostii. Râdeam la mustrările ei, cerându-i să mă lase în pace.

Odată, într-o noapte târziu, mă întorceam acasă cu motocicleta, după plimbarea ce o făceam regulat. Atunci am avut un accident și am murit. Pe neașteptate am simțit că mă aflu în aer. Priveam cu uimire la trupul meu însângerat, neputând înțelege de ce sunt dublu, și stând în picioare și întins la pământ. Apoi am văzut mai mulți oameni alergând lângă mine și încercând să mă readucă la viață. Eu însă nu voiam să mă întorc în trupul meu mort. M-au luat cu o targă și m-au pus într-o ambulanță, care m-a dus la morgă. În acea clipă mi-am ridicat privirea spre Cer. Deodată L-am văzut pe Hristos, atât de frumos, atât de smerit și blând, stând într-o strălucire de foc deasupra mea și privindu-mă.

– De ce trăiești așa?, m-a întrebat Domnul.

Din pricina nemăsuratei frici care a pus stăpânire pe sufletul meu, m-am gârbovit și am spus:

– Doamne, iartă-mă!!!

Și îndată am auzit răspunsul:

– Pentru păcatele tale și pentru viața ta necurată ești vrednic de iad, însă rugăciunile și lacrimile maicii tale au ajuns până la Mine. Te iert și te trimit înapoi pe pământ. Du-te și învață că mântuirea se află numai în Biserică, prin mijlocirea pocăinței și a Sfintei Împărtășanii.

În acea clipă, deodată, am simțit că intru iarăși în trup și din pricina înfricoșătoarelor dureri, am început să gem și mă răsucesc. Medici au rămas uimiți și în loc să mă ducă la morgă, m-au dus la spital pentru operație. Dumnezeu m-a întors la viață.

Și iată-mă acum, vindecat, cu o deosebită evlavie vin la Dumnezeiasca Liturghie, ce se săvârșește la această mănăstire. Aștept cu frică momentul când trebuie să iasă preotul cu Sfântul Potir, ca să mă închin Dumnezeului Celui viu, Care mi-a descoperit că prin împărtășirea cu Sfântul Său Trup și Sfântul Său Sânge, ne putem mântui și moșteni viața veșnică. Iată de ce cu nedumerire și uimire îi privesc pe oamenii care umblă într-o parte și în alta înaintea marii Taine, tulburând binecuvântata atmosferă, când cu adevărat Însuși Domnul vine în Sfintele Uși, oferindu-Se pe Sine ca hrană”.

Apoi a luat mâna fratelui meu și, strângând-o, a pus-o în uriașa adâncitură care se făcuse în craniul său, după lovitura cu motocicleta. Prin aceasta a voit să dovedească autenticitatea tuturor acelora pe care le-a trăit și istorisit.

Această istorisire adevărată ne-a cutremurat sufletește. Adeseori o menționez în predicile mele, ca o mărturie adevărată a nespusei Dragoste, pe care a adus-o Domnul din Cer, chemându-i pe toți păcătoșii la pocăință, astfel încât să renască prin Sfânta Împărtășanie și să vină la Adevăr.

(Extras din Cartea „Din robie la Lumină”, a Arhim. Ioan Kogan)

26
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-26

DUMINICA
A DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(VIII, 26-39)

n vremea aceea a ajuns Iisus cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind El pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demoni; de multă vreme el cu haină nu se îmbrăca şi în casă nu mai locuia, ci în morminte. Şi văzându-L pe Iisus, a strigat şi a căzut înainte-I şi cu glas mare a zis: „Ce-ai cu mine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui-Preaînalt? Rogu-te să nu mă chinuieşti…“. Că-i poruncea duhului necurat să iasă din om. Fiindcă de mulţi ani îl stăpânea; şi-l păzeau legat în lanţuri şi’n obezi, dar el, sfărâmând legăturile, era gonit de demon în pustiu. Şi l-a întrebat Iisus: „Care-ţi este numele?“ Iar el a zis: „Legiune“. Că demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci care păştea pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s’a repezit de pe stâncă’n lac şi s’a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s’a întâmplat, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă cele întâmplate şi au venit la Iisus; şi pe omul din care ieşiseră demonii l-au găsit îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus; şi s’au înspăimântat. Şi cei care văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi toată mulţimea din ţinutul Gherghesenilor L-a rugat să plece de la ei, că erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S’a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă l-a trimis înapoi, zicând: „Întoarce-te la casa ta şi spune cât a făcut Dumnezeu pentru tine“. Şi a plecat, propovăduind în toată cetatea cât a făcut Iisus pentru el.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Evanghelia de la Ioan
(XV, 17-27; XVI, 1-2)

is-a Domnul ucenicilor Săi: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii! De vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte de voi M’a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este-al ei; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v’am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă M’au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar pe toate acestea vi le vor face din pricina numelui Meu, pentru că ei nu-L cunosc pe Cel ce M’a trimis. De n’aş fi venit şi nu le-aş fi grăit, păcat n’ar avea; dar acum ei nu au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăşte pe Mine Îl urăşte pe Tatăl Meu. De n’aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat n’ar avea; dar acum au şi văzut şi M’au urât – şi pe Mine, şi pe Tatăl Meu, dar aceasta, pentru a se plini cuvântul scris în legea lor: M’au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, Cel ce din Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Dar şi voi mărturisiţi, pentru că de la’nceput sunteţi cu Mine. Pe acestea vi le-am grăit ca să nu vă poticniţi. Vă vor scoate din sinagogi; ba chiar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că-I aduce închinare lui Dumnezeu.“
26
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-26

DUMINICA
A DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Efeseni 2,

4-10

F-150x150raţilor, Dumnezeu bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteţi mântuiţi! Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus, ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus. Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.
25
oct.
14

Osînda vrăjitoriei

715Sîntem creştini de două mii de ani. Totuşi, în ultimul timp, remarcăm o tendinţă vădită spre ocultism, în toate formele lui de manifestare: spiritism, magie, ghicitul în cafea, tоlcuire a viselor, preziceri de tot felul (inclusiv şi horoscopul).

Dacă răsfoim ziarele şi revistele, observăm anunţuri ale magilor, care susţin că posedă puteri supranaturale şi vindecă orice boală (să fie oare chiar aşa?), ba mai mult, dezleagă şi cununiile! Iată cursa ideală în care cad fetele fricoase, ca nu cumva, Doamne fereşte, să rămînă nemăritate!

Intelectualii sunt captaţi şi ei în plasa ocultismului, dar printr-o momeală adecvată nivelului lor cultural: ştiinţele oculte. Eşti considerat „modern”, deştept, cult dacă studiezi extrasensorica, bioenergetica, ufologia, teosofia, învăţătura despre karma, parapsihologia.

Cum să explicăm faptul că într-un secol al progresului ştiinţific sînt atоt de răspоndite şi devin actuale practicile păgîne care îşi au obоrşia lor în ritualurile triburilor primitive?

Cu adevărat, omul fără Dumnezeu se îndobitoceşte… De ce spun aşa? Dar despre ce fel de dezvoltare intelectuală poate fi vorba atunci cînd sursa inspiraţiei devine şamanismul? E foarte trist că nici măcar nu vrem să recunoaştem acest adevăr. Sfinţii Părinţi afirmă că atunci cînd dispare credinţa locul ei este preluat de superstiţie.

Omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (şi nu a maimuţei), iată de ce „neliniştit este sufletul său pînă nu se va odihni în Domnul” (Fer. Augustin, Confesiuni, 1). Iar atunci cоnd оl pierde pe Dumnezeu, mai bine zis cоnd оl scoate din inimă, sufletul nu suportă hiatul, golul, deoarece rămîne tendinţa firească de a se îndrepta spre Cineva. Şi atunci această lipsă este acoperită cu superstiţii şi ocultism.

Pe necredincioşi îi putem compara cu un om care a flămînzit timp оndelungat şi atunci cоnd găseşte hrană mănîncă fără a ţine cont dacă e alterată sau chiar otrăvită. Tinerii frecventează cercurile oculte mai mult din curiozitate. De fapt, întotdeauna misteriosul, tainicul, necunoscutul a avut o putere seducătoare. Dorinţa omului de a cunoaşte şi de a experimenta totul, şi binele şi răul, este o particularitate moştenită de la strămoşii Adam şi Eva. Dumnezeu le-a interzis să mănînce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, pentru ca ei să nu amestece bucuria binelui cu ceea ce duce la opusul acesteia. Porunca, spune Sfîntul Grigorie de Nyssa, era o lege de viaţă care cerea omului să nu moară şi care îl invita să trăiască în ambianţa binelui şi să rămînă în afara răului. Primii oameni n-au ascultat de Dumnezeu şi, în consecinţă, au devenit muritori. Tot aşa, cei care folosesc droguri au dorit, din curiozitate, să “guste” din sensaţii puternice, devenind în urma acestor „experimente” victime neputiincioase şi fără voinţă. La fel şi cei care vor să pătrundă în sferele supranaturalului, o pot sfоrşi tragic. Căci răul este bălţat, adică ni se prezintă totdeauna printr-o iluzie înşelătoare, înfăţişindu-se cu o aparenţă de bine, în experienţă însă se arată altceva: cunoaşterea lui, intrarea în contact cu el, este оnceputul şi fundamentul stricăciunii şi al morţii.

Se cunosc cazuri când cei care au intrat în legătură cu duhurile necurate au avut de suferit dereglări de ordin psihologic: dereglări emoţionale, senzaţii de frică, depresii. Unii chiar s-au sinucis. De aceea şi Dumnezeu i-a poruncit lui Moise: „Să nu fie la tine nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, descîntător, nimeni care cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi, căci oricine care face aceste lucruri este urîciune оnaintea Domnului” (Deut. 18, 10). Apoi arată şi pedeapsa: „Dacă un om sau o femeie se îndeletniceşte cu ghicire să fie pedepsiţi cu moartea, să-i ucideţi cu pietre” (Levitic 20, 27).

Cum se schimbă conştiinţa oamenilor: ceea ce condamnă Dumnezeu este acceptat cu aclamaţii de contemporanii noştri. Mulţi creştini nici nu cunosc faptul că a recurge la ajutorul vrăjitorilor este un păcat grav, iar cei care au făcut-o şase ani nu trebuie să se împărtăşească (Canonul Sfîntului Vasile cel Mare).

E cazul ca creştinii să înţeleagă că la biserică se vine nu doar atunci cînd botezi, cununi sau оnmormоntezi pe cineva. Biserica este Casa lui Dumnezeu, Trupul Tainic al lui Hristos şi are puterea de a-l sfinţi, vindeca, şi de a-l feri pe om de tot răul. Nu avem ce căuta ajutor înafara Bisericii. Ea este corabia mоntuirii. Fără dînsa ne vom оneca оn valurile păcatelor, aşa cum s-au înecat toţi care nu se aflau оn corabia lui Noe.

Pentru bolnavi, se săvîrşeşte Taina sfîntului Maslu, despre care aminteşte Apostolul Icov în epistola sa: „este cineva bolnav оntre voi, să cheme preoţii bisericii să se roage pentru el, ungîndu-l cu untdelemn, оn numele Domnului” (Iacov 5, 14). Vedeţi, apostolii nu ne-au poruncit să alergăm la ghicitori sau să practicăm yoga. Taina Sfîntului Maslu este precedată de mărturisirea păcatelor, deoarece boala este mai mult o consecinţă a păcatelor.

Împotriva duhurilor necurate în cărţile de rugăciune este inclus psalmul 90 şi Acatistul Sfîntului Ciprian. Iar condiţia supremă care îl va proteja pe om de toate influenţele rele este mărturisirea cît mai frecventă şi împărtăşirea cu Sfîntul Trup şi Sînge al Domnului Iisus Hristos. Căci tocmai prin Sfânta Împărtăşanie rămîne Hristos în noi şi noi întru El. Or, dacă Hristos rămîne întru noi, ce ne mai lipseşte sau de ce bunătăţi am mai avea nevoie? Cine ar mai putea să ne facă vreun rău? El opreşte săgeţile viclene care sunt azvîrlite spre noi, adăpostindu-ne de orice atac venit dinafara noastră, pentru că El este Scăparea noastră şi Izbăvitorul nostru.

25
oct.
14

Iubirea e cea care moare ca plată a păcatului desfrâului

grust1Vine vârsta în care începi să ai fiori. Atunci să zici: „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ție!”. Şi vine vârsta când descoperi păcatul, că te-a învăţat cineva sau că a căzut mâ­nuţa unde nu trebuia, să zici: „Doamne, scapă-mă de păcat, că grele sunt urmările lui!”.

De ce e păcat? Pentru că aşa zice Dumnezeu. Dumnezeu a binecuvântat şi binecuvântează bărbatul şi femeia şi unirea lor în Taina Nunţii. Un om al lui Dumnezeu, pă­rintele John Breach, spune că deosebirea dintre bărbatul şi femeia de dinainte și de după cununie e ca deosebirea dintre pâine şi vin dinainte și de după prefacerea lor în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Taina Nunţii face din bărbat un împărat şi din femeie o împă­răteasă, din doi înrobiţi ai poftelor trupeşti, doi robi ai lui Hristos, adică ai Iubirii, ai Jertfei. Şi acolo vine o putere care îi face capabili de iubire, şi atunci când nu se atrag trupeşte sau când trec prin supărări şi dureri sufleteşti, sentimentale.

Când crezi că-ţi „începi viaţa sexuală”, nu începi decât să alegi anumite căi de obţinere a plăcerii legată de pa­tima desfrâului. Pui început unei noi forme de alergare după nişte plăceri care te duc la durere. Aceasta e căde­rea omului, fuga după o plăcere care-i aduce, dincolo de plăcerea de moment, o părută eliberare, un sentiment de siguranţă. Dar totul e la nivel psihologic şi se sfârşeşte mereu în frică şi durere.

Da, astăzi este dureros să vorbim despre aşa ceva, pentru că majoritatea tinerilor au căzut, au început iubirea aşa. Dar nu avem de ales; dacă iubim în Hristos, e ne­voie să spunem lucrurilor pe nume: acest fel de iubire este păcat şi plata păcatului este moartea. Cine moare? Iubirea e cea care moare. Să nu se sperie, să nu se supere, să nu zică aceşti copii că n-au avut noroc atunci când nu se mai pot iubi. Nu se mai iubesc pentru că iubirea a murit, pentru că aceasta e plata păcatului desfrâului. Da, o relaţie de cuplu poate dăinui şi după moartea iubirii, dacă e alimentată de valori sau interese comune, dar nu mai e iubire. Şi oamenii cred că „asta-i viaţa”, dar, de fapt, „asta-i moartea”…

Nu plângeţi! Am şi o veste bună! Dumnezeu vindecă, Dumnezeu iartă, Dumnezeu le face pe toate noi cu harul Său, dacă ne oferim Lui!

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 46-47

25
oct.
14

Suntem vinovaţi noi că nu ştim să iubim

pervozv1Iubirea fără Hristos nu are nici un gust. Şi mai mult, vă spun că iubirea se consumă şi nu mai are acel gust, în care să vezi în fiecare clipă o veşnicie întreagă, alături de celălalt. Nu mai are gust, pentru că este fără Hristos. Dar dacă este cu Dumnezeu, atunci este prospeţime în fiecare clipă şi nu există derapaje… Mireasa care intră fecioară în biserică la Taina Cununiei, fecioară în suflet rămâne toată viaţa – chiar după ce naşte prunci – şi mirele la fel, bineînţeles doar dacă sunt şi rămân în Hristos.

Nimic nu se poate concepe fără Dumnezeu. Dragii mei, plăcerea este o consecinţă, nu este un scop în sine. Eu mănânc să mă hrănesc, nu mănânc pentru că este mâncarea dulce. Dacă este şi dulce este foarte bine, dar nu contează, pentru că nu acesta este scopul. Plăcerea nu-i decât un incident care să te mâne din ce în ce mai mult, pentru procreare, pentru a se perpetua specia!

Referitor la lumea aceasta… nu e vinovată, suntem vinovaţi noi că nu ştim să iubim şi nu ştim s-o apreciem! Ce-am făcut noi pentru lumea asta, dacă este vorba să intrăm în amănuntele drumului mântuitor? Ce-am făcut noi pentru lumea aceasta? Asta ni se cere să răspundem!

Din Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre armonia căsniciei, Editura Elena, Constanța, 2013, p. 10-11

25
oct.
14

De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?

016De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere? Pentru că te iubeşte. Dacă asculţi puţin tăcerea din ochii Lui din icoană vei auzi că-ți cunoaşte durerea pe care o simte deodată cu tine în trupul Său. Doar că nu are aceeaşi atitudine față de ea, ca tine. Lui îi este milă de tine, ție nu! El din milă și din iubire, a venit la noi și vine la tine ca să-ți arate pe viu că durerea se poate trăi și altfel decât revoltându-ne, acuzând și învinovățind: pe ceilalţi, pe noi înşine, pe El … Tu, lipsită de milă față de tine, din cauza dorinței ca lucrurile să fie așa cum ți-ar plăcea ție, alegi mereu soluții care sporesc suferința, întunecă mintea și otrăvesc viața.

Dacă acum, te oprești din cârtit și te așezi în fața Lui și hotărăști să iei în fața durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.
Ți se pare că poruncile Lui sunt nori și sunt grele. Ele sunt pur și simplu puterea pe care nu o ai acum ca sa trăiești cum ne cere El. De exemplu: tu nu poți să nu cârtești când cineva face ceva rău sau ceva care te doare pentru că nu știi să faci altceva și nu te-a învățat nimeni să fii atentă și la durerea celorlalți pe care nu o poți simți pe dinăuntru, ca pe a ta. Ca remediu la acestă neputință, Domnul îți dăruiește porunca: Binecuvintează pe cel ce-ți face rău. Nu judeca! Făcând asta, fără plăcerea cu care faci ce poți, vei descoperi că nu mai cârtești și că durerea devine altceva pentru tine.

Cum binecuvântezi? Așa, simplu: „Doamne, binecuvântează pe X care făcând ce face acum, mă rănește, îmi face rău, mă doare!”
Cum nu judeci? Tot simplu: „Doamne, ce face acesta acum e treaba lui. Are voie să facă ce vrea. Numai Tu știi de ce face: de frică, de durere, că-l provoc eu, din nesimțire sau ură, din neștiință sau cu bună știință… Tu ești judecătorul lui. Eu te rog să-l binecuvântezi și pe mine să mă înveți cum să-l iubesc, cum să mă apăr, cum să-mi trăiesc durerea”. Desigur e doar un exemplu. Poți găsi alte cuvinte.

Dacă nu ai puterea să rostești asemenea cuvinte, să-I spui tot Lui: „Doamne, nu pot. Tu poți. Ajută-mă!”
Atunci poate că vei auzi cheamarea Lui: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și eu vă voi odihni pe voi”.
Atunci poate că vei alege să mergi la El, la Biserică și să-L lași să te mângâie, să te spele de păcat prin Spovedanie, să te întărească în har prin Împărtășanie, să te învețe mai multe, cum știe El.

Și multe, multe se vor schimba mergând pe calea ce strâmtă a renunţării la voia noastră, la dorința ca lucrurile să fie așa cum vrem noi.
Alfel, oricât ai urla și ai bate din picior, nimic nu se schimbă pentru că schimbarea poate avea loc numai în tine.

Extras din Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi 2012

25
oct.
14

Despre legăturile cu blesteme și despre cei care se blestemă singuri făcând abuz de Psaltire

135279_psaltire Am scris mai înainte cât de urât este înaintea lui Dumnezeu obiceiul de a blestema, mai ales când se face pentru nişte lucruri de nimic şi fără nici o căinţă. Pentru că sunt unii care socotesc blestemul obişnuit ca o hula împotriva Duhului Sfânt, eu voi căuta, după putere, să lămuresc ce înseamnă blestemul.

Deşi mulţi dintre dascăli spun că blestemul se înrudeşte cu hula, aceasta nu înseamnă că orice blestem este hulire împotriva Duhului Sfânt.

Adevărat este că atât blestemul, cât şi hulele odrăslesc din rădăcina mâniei, deci din aceeaşi rădăcină. Pentru aceasta, blestemul şi hula stau pe acelaşi cântar şi amândouă poartă venin de moarte, după cum şi maica lor, patima mâniei, are locul de cinste între cele şapte păcate de moarte. Cine se obişnuieşte să blesteme, uşor alunecă şi la hulă. Blestemul este un cuvânt potrivnic blagosloveniei. Şi după cum blagoslovenia arată o dorinţă spre bine şi spre mântuire, tot aşa blestemul arată o dorinţă spre paguba cuiva şi spre pierzare.

Am putea zice că şi blestemul este o rugăciune, însă nu spre folosul omului, ci spre paguba lui. De aceea legea creştină opreşte întrebuinţarea blestemului. El poate să fie folosit numai de păstorii duhovniceşti, ca o legătură pentru duhurile cele necurate sau ca o pedeapsă pentru cei nepocăiţi, care fac sminteala poporului.
Cei care blestemă la orice supărare, dau dovadă că nu au mintea sănătoasă, ori n-au credinţă curată. Blestemele cele nesocotite sunt ca nişte picături de otravă, care izvorăsc din inima celui mânios si mai ales din inima necredinciosului. De obicei, blestemele sunt roadele mâniei şi semne de pricopseală a celor pătimaşi. Ca să ne încredinţăm cât de mult urăşte Domnul blestemul, voi aminti un paragraf din Sfânta Evanghelie.

Înainte de Sfintele Patimi, mergând cu Sfinţii Apostoli spre Ierusalim, Domnul a trimis pe câţiva dintre ucenici mai înainte într-un sat de-al samarinenilor să vestească despre venirea Lui. Însă necredincioşii samarineni n-au voit să-L primească pe Domnul. Pentru aceasta Apostolii Iacob şi Ioan s-au tulburat şi au zis către Domnul: „Doamne, vrei să zicem să se pogoare foc din cer să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?“ Domnul însă i-a mustrat pentru socoteala lor, zicând: „Nu ştiţi ai Cărui Duh sunteţi? Căci Fiul Omului n’a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască“, şi au trecut în alt sat (Luca IX 54, 55).

După cum se vede, Sfinţii Apostoli Iacob şi Ioan s-au mâniat împotriva samarinenilor, care nu voiau să-L primească pe Domnul, şi pentru asta voiau să-i pedepsească. Deci au cerut voie de la Domnul ca să rostească un fel de blestem, adică să-i ardă focul pe necredincioşi. Domnul însă i-a mustrat, căci nu voia să cheme pe nimeni la credinţă cu sila şi nici nu voia să facă răzbunare asupra cuiva. Căci El a venit pentru iertarea oamenilor, iar nu pentru pedeapsă. Cum ar fi putut îngădui Domnul blestemul, când El învăţa pe toţi, zicând: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi vă rugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc şi vă prigonesc ca să fiţi fiii Tatălui vostru care este în ceruri” (Matei 5, 44-45)?

Vedeţi cum i-a oprit Domnul pe Sfinţii Apostoli de a rosti vreun cuvânt greu, deşi ei cereau aceasta din râvna cea mare pentru credinţă şi din dragostea lor către Dascălul şi Stăpânul lor?

Acum gândiţi-vă cât de vinovaţi sunt cei care uneltesc blestemul pentru orice nimic. Mulţi folosesc cuvintele: “arde-l-ar focul” sau “mânca-l-ar moartea” ca şi cum ar zice: “bună ziua”. Obişnuinţa îi face să nu se mai sfiască de greutatea blestemului.

Dar vă rog, pe cei care aveţi obiceiul de a blestema, să deschideţi Psaltirea la Psalmul 108, stihurile 16-18 şi 27. Iată cum îl împodobeşte Sfântul Prooroc David pe cel care blestemă, căci zice: “Şi au iubit blestemul şi-i va veni lui, şi nu a voit blagoslovenia şi se va depărta de la dânsul! Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa în maţele lui şi ca untuldelemn în oasele lui.” Iar mai departe zice: “Blestema-vor ei şi tu vei binecuvânta!” Pentru aceasta şi Sfântul Apostol Pavel ne porunceşte tuturor creştinilor, zicând: “Binecuvântaţi şi nu blestemaţi!”, căci: “Cei ce binecuvântează vor moşteni pământul, iar cei ce blestemă vor pieri!” (Psalmi 36, 22).

Sunt unii care rostesc cuvinte de blestem şi de afurisenie, în chip de glumă, pentru a face haz.

Desigur că aceste blesteme nu se lipesc de nimeni, însă cei care fac aceasta nu rămân fără de păcat, mai cu seamă dacă sunt clerici.
Mi-a povestit un ieromonah, că în vremea când era egumen la Sfântul Spiridon, în Ierusalim, mereu venea la dânsul o arăboaică şi se ruga să-i citească o molitvă pentru pruncul ei, care avea duh necurat. Egumenul nu voia cu nici un chip, căci femeia era turcoaică. Dar ea avea evlavie la Sfântul Spiridon şi la rugăciunea egumenului.

Într-o zi, când egumenul nostru era foc de supărat, a venit iarăşi femeia cu pruncul bolnav, rugându-l ca de obicei. Atunci evlaviosul părinte a rostit o înjurătură grecească, lungă şi răspicată. Biata femeie a luat înjurătura lui drept molitvă şi s-a bucurat, rugându-l ca să facă şi semnul crucii asupra bolnavului. Egumenul s-a mâniat şi mai tare şi, făcând mai mult în batjocură semnul crucii, a rostit totodată şi un puişor de blestem asupra copilului, zicându-i în greceşte: “Să piei de-aici, arătare, să nu te mai văd!” Sărmana femeie, neştiind ce a zis el, i-a mulţumit cu lacrimi în ochi şi s-a dus acasă, cu deplină nădejde a se face bine copilul pentru rugăciunea egumenului. Şi, într-adevăr, din ziua aceea pruncul s-a făcut sănătos, iar femeia venea adeseori la Biserică cu daruri şi povestea la toţi minunea care s-a făcut prin blagoslovenia cuviosului egumen. S-a speriat şi el singur de puterea credinţei, dar neavând curajul să mărturisească ce fel de rugăciune a făcut, s-a lipit de el duhul cel rău, care-l necăjea pe copil şi până în ziua de azi îl tulbură, după cum singur mărturiseşte.

Din pilda aceasta putem înţelege că blestemul cel nesocotit, adică nedrept, sau rostit în batjocură, se întoarce la cel care îl rosteşte, iar persoana blestemată, dacă este nevinovată, nu se alege cu blestem, ci dimpotrivă, primeşte după credinţă şi blagoslovenie.

Un lucru însă trebuie ştiut: că de la cel care are obiceiul blestemului se depărtează blagoslovenia, după cum zice Sfântul Prooroc David, şi niciodată nu se pricopseşte, căci blestemul nu este altceva decât izgonirea darului.

Drept dovadă că blestemul cel rostit pe nedrept nu se lipeşte de nimeni, ci se întoarce de unde a ieşit, vă amintesc o întâmplare minunată, care a avut loc în ţara noastră, pe vremea când era domnitor Cuza Vodă, iar la Episcopia de Râmnic păstorea Sfântul Episcop Calinic.

Într-o duminică Sfântul Ierarh Calinic mergea cu trăsura de la Râmnicu Vâlcea spre Mânăstirea Frăsinei. Era pe la sfârşitul lui aprilie, când se terminase cu aratul şi semănăturile începeau să înverzească. Însă mare i-a fost mirarea Sfântului Episcop când a văzut pe un om arând în ziua de Duminică. Din râvna lui cea mare pentru lege, episcopul s-a tulburat cu duhul şi a zis în gândul lui: “Blestemat să fie cel care necinsteşte ziua Domnului!”, cum zice la Sfânta Scriptură. În clipa când a cugetat Sfântul acestea, un diacon, care era cu el în trăsură, a văzut cum a ieşit o limbă de foc din gura Preasfinţitului. Şi, privind cu mirare, a observat că limba cea de foc a zburat asupra omului care lucra pe ogor, l-a înconjurat de trei ori şi pe urmă s-a întors iarăşi în gura Sfântul Calinic.

Diaconul n-a îndrăznit ca să spună chiar atunci cele văzute, ci mai târziu, când au ajuns la mânăstire. Auzind Sfântul despre vedenia diaconului, a înţeles îndată că aceasta s-a făcut pentru cugetarea lui. Cuvintele care le-a rostit în mintea lui au fost ca o legătură pentru creştinul care lucra în zi de sărbătoare. Dar pentru că limba de foc nu s-a oprit la ţăran, ci s-a întors înapoi, pentru aceasta Sfântul a socotit că omul este nevinovat. Deci a trimis imediat după o slugă ca să cheme la mânăstire pe ţăran, căci nu era departe ogorul lui. Ţăranul a venit cu multă frică şi, căzând la picioarele Episcopului, se ruga ca să-l ierte. Atunci sfântul episcop l-a întrebat ce nevoie mare l-a silit ca să lucreze duminica.
Bietul creştin a mărturisit cu lacrimi că n-a făcut aceasta din defăimare sau din necredinţă, ci din multa lui strâmtorare şi sărăcie. Căci zicea el: “Cât a fost vreme de arat, nimeni nu s-a îndurat să-mi dea plugul cu boi ca să-mi ar şi eu ogorul meu. Abia astăzi, când toţi sătenii au terminat treaba şi dobitoacele sunt slobode, am putut găsi şi eu un plug cu o pereche de boi, fără plată, la un vecin, şi pentru asta am ieşit la treabă, căci trecea vremea aratului şi am casă grea, neavând cu ce plăti lucrul”. Acestea le zicea bietul ţăran cu lacrimi de umilinţă şi se vedea că avea frica lui Dumnezeu în inimă şi multă căinţă.

Din povestirea lui a cunoscut Sfântul Calinic că Dumnezeu, pentru multa lui sărăcie, nu i-a socotit păcatul şi pentru aceasta nici blestemul nu s-a lipit de el, ci s-a întors înapoi, ca o pasăre care nu află adăpost.

Deci i-a citit omului o molitvă de dezlegare şi, dându-i un ajutor, l-a slobozit cu pace. Însă din ziua aceea se păzea Sfântul Ierarh Calinic de a rosti sau de a cugeta vreun cuvânt de legătură. El sfătuia pe toţi clericii săi să fie şi ei cu pază despre aceasta. Iar dacă vreunul ar fi rostit cuvinte grele, de legătură, asupra cuiva, atunci el singur, adică preotul, să aibă grijă să-l dezlege cât este în viaţă. Căci, zicea Sfântul, la ziua judecăţii, din mâna lui se va cere sufletul celui care a fost legat, dacă legătura a fost pe nedrept.

Din întâmplarea aceasta se vedea cât de mare putere au cuvintele persoanelor sfinţite, când sunt rostite din râvnă pentru Dumnezeu şi pentru Sfânta Credinţă. Dacă Sfântul Calinic a gândit numai la greutatea osândei pentru cei care defăimau ziua Domnului şi îndată s-a văzut pară de foc ieşind din gura lui, să ne gândim deci cu cât mai greu cad cuvintele celor sfinţiţi, când sunt rostite asupra celor vinovaţi. Este şi mai greu când se întâmplă chiar în vremea slujbei.

De asemenea, se blestemă singuri şi cei care fac nedreptate, precum şi cei care iubesc răzbunarea şi nu lasă nici un dram nerăsplătit, faţă de cei care îi nedreptăţesc ori îi necăjesc. Aceştia, când citesc Psaltirea, se leagă singuri prin cuvintele prooroceşti care glăsuiesc:
“Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate întru mâinile mele, de am răsplătit rele celor ce-mi răsplătesc mie (adică celor ce mă asupresc), să prigonească dar vrăjmaşul sufletul meu şi să-l prindă. Să calce în pământ viaţa mea şi slava mea în ţărână s-o aşeze!” (Psalmi 7, 3-6).

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
extras din “Sfinţi şi mari duhovnici despre exorcizare şi tămăduire”

25
oct.
14

„Am înţeles, măcar în ceasul al 13-lea, că totul se plăteşte în viaţă”

fPxZJHxL9r0Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi belşug! Începând din 1999, viaţa mi s-a dat peste cap din senin…

Într-o noapte am visat o mulţime de nou-născuţi care, parcă, înotau într-un acvariu uriaş, aflat chiar în faţa mea, şi păreau că se sufocă, fiindcă pipăiau cu disperare peretele de sticlă, căutând o ieşire. N-am să le mai pot uita niciodată ochii aceia mari şi disperaţi ce priveau spre mine!

De a doua zi, au explodat în existenţa mea câteva necazuri care m-au dus până în pragul disperări. Soţiei i-a fost diagnosticat un cancer la sân şi a suferit o operaţie care a mutilat-o. În scurt timp, fiul meu – licean pe atunci – mi-a mărturisit, într-o manieră suspectă, că datorează o sumă mare de bani cuiva şi că viaţa i-ar putea fi în pericol dacă nu-şi achită datoria. Foarte repede am aflat că devenise dependent de heroină şi se împrumuta tot mai des, pentru că nu-i mai ajungeau banii ca să-şi plătească dozele. După nici o săptămână, mi-a fost furată maşina – un Volkswagen Passat nou-nouţ – pe care nu apucasem să o asigur împotriva furturilor. Şi pentru ca tabloul sumbru să fie complet, interiorul vilei noastre spaţioase a fost parţial distrus de un incendiu… Eram pur şi simplu copleşit.

Mă consideram un om relativ credincios şi mi-a venit deodată gândul să urc în dealul Patriarhiei, căci culmea disperării mele a coincis cu ziua de 27 octombrie, când se făcea pelerinaj la moaştele sfântului cuvios Dimitrie Basarabov. În orele cât am aşteptat la coadă, m-am rugat pe tăcute, întrebându-l pe sfânt ce era de făcut şi unde am greşit de s-au abătut atâtea nenorociri pe capul meu. Când am ajuns în faţa moaştelor, nu m-am mai putut gândi la nimic… Am izbucnit doar în plâns şi nu m-am putut opri decât târziu, după ce coborâsem dealul.

Vă rog să mă credeţi, în noaptea următoare l-am visat pe Sfântul Dimitrie cel Nou, care mi-a vorbit cu multă blândeţe, dezvăluindu-mi adevărul pe care eu îl ignorasem cu desăvârşire, ca un nelegiuit ce eram! Mi-a spus că acei nou-născuţi pe care îi văzusem în vis erau cei 187 de copii ce nu mai apucaseră să ajungă pe lumea aceasta pentru că eu le făcusem chiuretaje mamelor lor, la cererea acestora, şi primisem o mulţime de bani necuveniţi în schimbul acestor crime. Sfântul a continuat să mă lumineze cu aceeaşi blândeţe, lămurindu-mă că, dacă voi continua să comit asemenea pruncucideri, nenorocirile care se vor abate asupra mea vor fi şi mai mari. Mai mult decât atât, mi-a cerut să botez un număr de copii egal cu cel al pruncilor pe care îi omorâsem cu mâinile mele, spunându-mi: Vei vedea ce se va întâmpla , pe măsură ce vei duce la capăt o asemenea faptă bună! Şi nu mai păcătui…

De a doua zi nu am mai făcut nici un chiuretaj şi mi-am câştigat existenţa din consultaţii, naşteri sau intervenţii chirurgicale care ajutau la venirea pe lume a unor copii. La foarte scurt timp, am pornit cu soţia mea prin orfelinate însoţit de preotul de la noi din parohie, botezând cel puţin un copil în fiecare lună.

Vreau să vă spun că lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură în viaţa mea… Astăzi, după cinci ani, soţia se simte bine, chiar dacă şi-a pierdut un sân, iar fiul meu, după terminarea liceului, m-a rugat să-l ajut să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Acum este pe deplin vindecat. Analizele medicale ale soţiei dovedesc că pericolul de cancer a fost îndepărtat. Ne-am refăcut casa cu greu, dar temeinic şi – surprinzător, pentru un păcătos ca mine – câştigurile noastre băneşti nu s-au diminuat foarte tare, în absenţa chiuretajelor. Am devenit credincios înţelegând, măcar în ceasul al treisprezecelea, că totul se plăteşte în viaţă. Vedeţi cum lucrează Dumnezeu prin sfinţii Săi?

Alexe I., medic specialist chirurg – obstetrică şi ginecologie, Bucureşti
Mărturii ale unor mame care au făcut avort, Piatra Neamţ, 2007
25
oct.
14

Sfântul Nil Atonitul, despre Antihrist și sfârșitul lumii

12-05Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.

Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga.

Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazand la nimeni lumina cunostintei.

Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea, n.n.). Atunci vor zbura prin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor inota prin adancul marii ca si pestii (submarinele n.n.).

Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfanta Treime inchinat.

Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui.

25
oct.
14

Unii nu cred că există iad şi Rai…

56067.bPărinte, unii nu cred că există iad şi Rai.

Nu cred că există iad şi Rai? Atunci cum este cu putinţă ca morţii să rămână în inexistență, de vreme ce sunt suflete? Dumnezeu este nemuritor, dar şi omul este nemuritor după har. Prin urmare, nemuritor va fi şi în iad. Pe lângă aceasta, Raiul şi iadul le trăieşte sufletul într-un anumit grad încă din această viată, potrivit cu starea în care se află.

Când cineva are mustrări de conştiinţă şi simte frică, tulburare, nelinişte, deznădejde, sau este stăpânit de ură, invidie etc., atunci trăieşte iadul. În timp ce, dacă înlăuntrul său există dragoste, bucurie, pace, blândeţe, bunătate etc., atunci trăieşte Raiul. Totul este sufletul, deoarece el este cel care simte şi bucuria, şi durerea.

Iată, mergi la un mort şi spune-i cele mai plăcute lucruri, de pildă: „A venit fratele tău din America” etc., şi vei vedea că nu va înţelege nimic. Chiar dacă i-ai rupe mâinile şi picioarele, tot nesimţitor va rămâne. Prin urmare, sufletul este cel care simte. Sau să presupunem că ai un vis frumos şi de aceea te bucuri, inima simte o negrăită dulceaţă şi nu vrea să se mai termine. Te trezeşti şi te mâhneşti pentru că te-ai trezit. Sau ai un vis urât, în care se face că îţi rupi picioarele şi de durere plângi. Din pricina agoniei pe care o ai, te trezeşti cu lacrimi în ochi, dar văzând că nu ai păţit nimic, spui: „Bine că a fost numai un vis!”.

Adică sufletul participă şi la bucurie, şi la durere. Omul suferă mai mult din pricina unui vis urât decât atunci când acel lucru s-ar petrece în realitate. Tot astfel şi bolnavul, suferă mai mult noaptea decât ziua. La fel se întâmplă şi atunci când moare omul, va fi foarte dureros dacă va merge în iad. Gândiți-vă să trăiască cineva un coşmar fără sfârşit şi să se chinuiască veşnic. Aici nu poți suporta un vis urât nici măcar pentru câteva minute… Cum, dar, vei putea suferi să fii veşnic – Doamne fereşte! – în mâhnire? De aceea este mai bine să nu mergem în iad. Voi ce spuneţi?

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti. Volumul 4. Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 308-309

25
oct.
14

Dumnezeu este la datorie, datoria de a veghea asupra ta!

gand._trezvieOrice se întâmplă în viaţă este spre binele nostru… aşa ar trebui să încetăm a ne mai face griji pentru viitor!

După evenimentele de la 11 septembrie 2001, o firmă din SUA a invitat membrii rămaşi ai unor companii care fuseseră afectate de atentate să împartă spaţiul de birouri devenit disponibil.

La una din întâlnirile de dimineaţă, şeful serviciului de securitate a spus poveştile acelor oameni rămaşi în viaţă… şi motivele lor au fost toate lucruri aparent banale: directorul firmei a supravieţuit în ziua aceea fiindcă fiul lui începuse grădiniţa.Un altul a rămas în viaţă fiindcă ieşise să cumpere gogoşi.

O femeie a întârziat la serviciu fiindcă nu sunase ceasul deşteptător.

Un altul a pierdut autobuzul.

Altcineva şi-a murdărit hainele cu mâncare la micul dejun şi a trebuit să se schimbe.

Altuia nu i-a pornit maşina. Unul s-a întors să răspundă la telefon.

Copilul altuia nu a fost gata la timp pentru a fi dus la şcoală.

Altul nu a găsit nici un taxi liber atunci.

Exemplul care i-a uimit pe toţi a fost al unui om care se încălţase cu o pereche de pantofi noi în dimineaţa aceea. Pe drum spre serviciu l-au ros pantofii şi s-a oprit la farmacie să cumpere leucoplast. De aceea este în viaţă astăzi.

Acum, când mă înţepenesc în trafic, când liftul se închide exact în faţa mea, când mă întorc din drum să răspund la telefon…. adică toate acele lucruri mărunte care mă enervează, mă gândesc că probabil acela este locul în care Dumnezeu vrea ca eu să mă aflu în acel moment…

Data viitoare când dimineaţa ta pare că începe prost, când copiii se îmbracă prea încet, când nu găseşti cheile maşinii, când prinzi toate semafoarele pe roşu, nu te simţi supărat sau frustrat.

Dumnezeu este la datorie, datoria de a veghea asupra ta.

sursa Ziarul Lumina

25
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-25

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(VIII, 16-21)

is-a Domnul: „Nimeni, aprinzând făclia, n’o acoperă cu un vas, nici n’o pune sub pat, ci o aşază în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Că nu este nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut şi nimic tainic care să nu se cunoască şi să nu vină la lumina zilei. Aşadar, luaţi seama cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce i se pare că are“. Şi au venit la El mama şi fraţii Săi; şi nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. Şi I s’a dat de veste: „Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi vor să Te vadă“. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc“.
25
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-25

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. II Corinteni 1,

8-11

F-150x150raţilor, nu voim ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă. Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi, Care ne-a izbăvit pe noi dintr-o moarte ca aceasta şi ne izbăveşte, şi în Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi, ajutându-ne şi voi cu rugăciunea voastră pentru noi, aşa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulţumire, adusă de către mulţi pentru noi.
24
oct.
14

Cum putem păstra familia dacă unul din soţi întâlneşte o altă “iubire”

infidlitateCum putem păstra familia dacă unul din soţi întâlneşte o altă “iubire” şi e gata să renunţe la propria familie?

– E nevoie de multă răbdare şi înţelepciune. Când unul dintre soţi cade în ispită, Dumnezeu trimite celor apropiaţi lui multă tărie, ca împreună să depăşească această situaţie grea.

De ce cădem în ispită? Pentru că unul dintre soţi greşeşte în comportamentul său. Vine soţul obosit de la serviciu şi nu găseşte acasă grija binemeritată, tandreţe şi odihnă. Soţia este şi ea foarte obosită, pentru că e pusă în situaţia de a lucra şi ea pentru a câştiga o bucată de pâine. Ea nu mai are speranţa ca soţul ei va fi în stare să întreţină singur familia. Din această cauză bărbatul îşi pierde echilibrul sufletesc şi începe să caute linişte şi alinare în altă parte.

Cel mai des, omul pleacă nu la cineva, ci de la cineva. De aceea, primul lucru pe care îl vom face în asemenea situaţie, vom recunoaşte că de vină suntem ambii şi vom încerca să păstrăm familia. Cum? Vom revizui atitudinea noastră, adică vom recunoaşte că nu am fost corecţi.

De obicei, noi începem să plângem, să ne reproşăm reciproc anumite  lucruri şi, în consecinţă, convieţuirea noastră devine de nesuportat. Pe când, de fapt, ar trebui să ameliorăm situaţia.

Dacă de vină este bărbatul, el va analiza pe cât de bine poate întreţine familia. Dacă de vină este femeia, ea se va gândi ce reprezintă ea pentru soţ şi să încerce să devină bună.

Ambii îşi vor aminti de ce s-au îndrăgostit ei unul de altul şi să devină tandri şi îngăduitori. Omul nu părăseşte totul deodată. El are nevoie de mult timp pentru a lua o astfel de hotărâre şi nu trebuie nicidecum împins spre acest pas, ci, dimpotrivă se va face tot posibilul pentru a păstra familia întreagă şi se va crea în casă o atmosferă plăcută, unde să domine doar iubirea, pacea şi bucuria. Pentru a realiza aceasta, e nevoie de multă înţelepciune şi tărie.

Înţelept este acela care nu reproşează, nu ispiteşte, nu-şi aminteşte momentele neplăcute, ci cel care iartă şi este în stare să-şi recunoască propriile greşli.

De obicei, numai cei ce reuşesc să-şi păstreze familia înţeleg importanţa ei, căci peste un an, doi, sau trei ei vor spune: “Ce fericire că nu am complicat şi mai rău lucrurile.”

În cazul când se destramă prima căsnicie, această experienţă dureroasă nu-l va părăsi pe om niciodată.

 

Extras din Familia Ortodoxă, Pr. Evgheni Şestun, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti 2006, p. 53-54
24
oct.
14

Minunea sfintei Cruci

Expozitie-cruci-2Din viaţa Sfântului Ioan Teologul ştim, iubiţii mei copii, că unul dintre bunii creştini a ajuns în sărăcie şi, neputând să-şi plătească datoriile, a vrut să-şi pună capăt zilelor. In acest scop, a mers de mai multe ori la un vrăjitor evreu, să ia de la el otravă. Dar de fiecare dată când ajungea acasă, mai înainte s-o bea, o însemna cu semnul Crucii, după care bea otrava. Şi puterea semnului Crucii îl menţinea în viaţă şi nevătămat.

Când acest lucru a ajuns la cunoştinţa vrăjitorului evreu, pe acesta l-a cuprins o frică sfântă, a venit la marele Apostol Ioan Teologul, s-a lepădat de păgânătate, a primit credinţa creştină şi s-a botezat.

Iar creştinului sărac, Sfântul Apostol Ioan i-a cerut să-i aducă un braţ de fân, a însemnat acest fân cu semnul Crucii, l-a transformat într-o grămăjoară de aur, pe care i-a dat-o săracului să-şi plătească datoriile şi să se întreţină.

Din Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia,

Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 199

24
oct.
14

Maica Domnului este în mijlocul marilor suferinţe

maica-domnului7Puterea dumnezeiască a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu se manifestă, nu doar în cutezanţa fără asemănare a rugăciunilor Ei, dar şi în revărsarea necontenită şi nesecată asupra noastră a înaltei Ei milostiviri, nedespărţită de această cutezanţă.

Ne putem da seama cât de mari sunt aceste rugăciuni, dacă facem următoarea comparaţie: îndurările care izvorăsc de la sfinţi, ca urmare a rugăciunilor noastre, pot fi asemănate curgerilor unui râu, iar îndurările ce se revarsă asupra noastră de la Maica Domnului trebuie asemănate cu mările şi oceanele. Şi care dintre noi nu a simţit apărara ei, ca jurmare a rugăciunilor neîngrădite către Ea? Această apărare este cunoscută de credincioşi din toate veacurile, de când există Biserica Ortodoxă. Această apărare a Preacuratei Maicii Domnului; această minunată acoperire maternă, va sta deasupra noastră totdeauna, până la sfârşitul veacului, legământ lăsat de Ea apostolilor, după Preaslăvita sa Adormire.

De unde izvorăsc înalta cutezanţă a rugăciunilor Maicii Domnului şi înaltele Ei milostiviri pentru noi? Se înţelege – din dragostea Ei de mamă pentru noi. Din viaţa Sfântului Andrei, cel nebun pentru Hristos, se vede că Maica Domnului nu se află întotdeauna acolo, în ceruri, ci părăseşte fericirea înaltelor locaşuri şi se pogoară pe pământ, să ne mângâie în necazurile noastre. Ea este aici, în mijlocul marilor suferinţe.

Ea este acolo unde curg lacrimi fierbinţi din cauza necazurilor. Ea este acolo unde Ei i se aduc calde rugăciuni în grele suferinţe şi situaţii fără ieşire. Ea este acolo unde oamenii se află chiar pe marginea prăpastiei primejdioase.

Din Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 179-180

24
oct.
14

Iadul este plin de suflete care nădăjduiau să ajungă în Rai

pr ArsenieSă nu ne amăgim că, dacă am făcut ceva milostenie, putem acoperi desfrâul, furtul, clevetirea sau lenevirea! Domnul Hristos, într-o Evanghelie, spune: „Acestea se cădea să le faceţi şi acelea să nu le lăsaţi”.

Iadul este plin de suflete care nădăjduiau să ajungă în Rai. Nădejdea aceasta fără fapte de pocăinţă este mincinoasă, şi aceasta este de la vrăjmaşul. Dumnezeu nu ascultă pe cineva care zice numai: „Doamne am greşit, iartă-mă”, căci pocăinţă înseamnă înfrânare şi smerenie. Deci Dumnezeu ne cunoaşte inima, şi dacă este înfrântă şi smerită se îndură de dânsa.

Fericitul Augustin a a afirmat despre David că a păcătuit o dată şi a plâns în toate zilele, şi tu păcătuieşti în toate zilele şi nu plângi niciodată. Dacă ai pierdut sufletul, le-ai pierdut pe toate. Dacă îl câştigi, toate le câştigi. Numai să tai legătura păcatelor tale cu sabia grozavă a unei sincere pocăinţe.

Extras din Arhim. Arsenie Papacioc. Despre spovedanie, Editura Elena, Constanţa, 2013, p. 24 – 25

24
oct.
14

Ce persoane nu se pot trece pe pomelnic?

parintele-cleopa-ilieCând facem pomelnic pentru Sfânta Liturghie, pe cine să trecem în primul rând?

Cel mai mare neam pe care îl avem pe fața pământului nu-i tata și mama, cât veți trăi voi. Cel mai mare neam pe care îl avem nu-i soția, nu-i soțul, ci este preotul care ne-a botezat, și al doilea este nașul de botez, și al treilea – pentru care sunteți cununați – este nașul de cununie.

Deci, când faci un pomelnic, întâi și întâi la morți să faci. Și dacă preotul care te-a botezat este mort, pe el să-l pui întâi. Apoi să pui nașul, dacă-i mort, pe urmă pe ceilalți.

Când faci pomelnic la vii, tot așa. Dacă trăiește preotul, pui pe preot mai întâi, și apoi pe nașul de la botez, nașul de cununie și apoi pui soț, soție, mamă, soră și alte rudenii.

Ce persoane nu se pot trece pe pomelnic?

Pe pomelnic nu se pot trece niciodată sectarii, căci ei s-au rupt definitiv de Biserica lui Hristos. pe aceștia în veac nu-i poți trece în pomelnic. Al doilea sunt sinucigașii, care și-au făcut seama singuri; ori s-au înecat, ori s-au spânzurat, ori au murit de beție, au băut și au murit beți, ori au murit în duel, tot sinucigași se socotesc.

Pe urmă nu se pun la slujbe pe cei ce trăiesc necununați. În veacul veacului nu-i poți pune părticică în Sfântul Potir celui ce trăiește în preacurvie. Niciodată. Pentru preacurvie se dă 15 ani oprire de la împărtășanie, că trăiește necununat. Cum să-i pui părticică lui, să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului?

De asemenea, nu se trec pe pomelnic cei care refuză Sfintele Taine și care nu se mai spovedesc. Pe aceștia ni-i mai pui. S-au despărțit de Biserică pentru veșnicie.

Este de folos creștinilor să ia părticele acasă?

N-ai voie să iei părticica acasă. Nici un preot n-are voie să dea părticica acasă. Nu-i voie, Doamne ferește! Sfântul Simeon al Tesalonicului zice: “Preotul care va da părticele din altar poporului, să nu mai fie preot!“

Părticica ți-o scoate preotul în altar și rămâne în Sfântul Potir. Ți-a scos pentru vii și pentru morți. Ea rămâne să se sfințească când se coboară Preasfântul Duh la epicleză (prefacerea darurilor). După ce s-a sfințit, este pusă în dumnezeiescul Sânge, și atunci ai împărtășire direct cu Trupul și Sângele Domnului. Nu să i-o dea omului acasă s-o pună prin castroane.

Dar dacă un creștin este bețiv, este bine să-l trecem pe pomelnic?

Este bine să-l pui la Psaltire, la Sfântul Maslu, la acatiste, dar nu la Sfânta Liturghie.

Dar cel desfrânat se poate trece la Sfânta Liturghie?

Desfrânații, dacă nu părăsesc păcatul și nu se spovedesc, nu se pun niciodată. Dimineața, la Sfânta Proscomidie, ai văzut că preotul are copia aceea de argint în mână, și din prescura întâi scoate dumnezeiescul Agneț, care se preface în Trupul lui Hristos. Din prescura a doua se scoate partea Maicii Domnului. Din prescura a treia se scoate pentru cetele îngerești. Din a patra prescură se scot părticele pentru cei vii: ctitorii mănăstirii, conducătorii țării, conducătorii Bisericii și ceilalți care sunt vrednici.

Dar pentru cel care înjură, hulește și trăiește în desfrâu nu poți scoate, că acea părticică reprezintă fața sufletului lui. Din a cincea prescură se scoate pentru cei morți. Aceste părticele sunt numai binecuvântate. Și atunci când în biserică se cântă “Pe Tine te lăudăm, pe Tine te binecuvântăm… “, preotul în Altar ridică mâinile la cer, se roagă în fața Sfintei Mese și se pogoară Sfântul Duh peste Sfintele Daruri. Atunci pe Sfânta Masă nu mai este pâine, ci Trupul lui Iisus Hristos. În Sfântul Potir nu mai este vin, ci Sângele lui Iisus Hristos.

Din Ne vorbește Părintele Cleopa, vol. 7, Editura Mănăstirea Sihăstria

24
oct.
14

Cuviosul Ambrozie de la Optina:”E cu neputinţă a trăi împreună fără conflicte”

ambrozie2Îmi scrii despre o întâmplare care v-a lăsat o impresie neplăcută. Ce e de făcut? Oamenii din vechime au hotărât că nu poţi trăi fără pilde, şi au adăugat că precum şi oala cu oala se ciocnesc, cu atât mai mult oamenii care vieţuiesc împreună, nu pot să o facă fără să a se ivi conflicte.

Şi aceasta se întâmplă îndeosebi din cauza divergenţelor de opinii referitoare la diferite lucruri: unul gândeşte pe parcursul lucrurilor într-un fel, iar altul altfel, unul este convins de dreptatea sa, care i se pare bine fundamentată şi de neclintit, iar celălalt se încrede în cugetările sale.

Dacă în regula de început a aritmeticii se adună unu cu unu şi iese doi, dacă în a treia regulă înmulţind doi cu doi va ieşi deja patru; când însă se va ajunge la fracţii, va fi o cifră sus şi alta jos, iar între ele o linie: astfel se întâmplă şi în treburile omeneşti. Dacă sunt împărţite prea mult, va fi neplăcere şi sus şi jos, cu o oarecare piedică la mijloc.

Eu astfel ţi-am scris şi ţi-am vorbit înainte vreme, şi astfel îţi voi spune şi acum: dacă vei crede în Pronia lui Dumnezeu şi vei nădăjdui în ajutorul atotputernic a lui Dumnezeu, atunci nu vei întâlni nici un fel de neajunsuri… şi… te vei folosi totdeauna de putinţa liniştii sufleteşti. Când însă te vei îngriji de ceea ce nici nu se poate întâmpla (pentru că presupunerile sunt în mare parte neadevărate şi greşite), atunci în zadar te vei nelinişti.

Ţi-e teamă ca nu cumva deodată să te refuze! Din scrisorile primite de către mine nu văd nici măcar o aluzie la aceasta şi nu cred că vor proceda astfel cu tine, dacă nu intervin oarecare evenimente deosebite, neprevăzute. Ce nu presupun oamenii! Nu da totdeauna atenţie acestora.

Iar pe tine te sfătuiesc să respecţi calea de mijloc, regula de aur, în relaţia cu cei mai mici şi cu cei mari, străduindu-te sa nu insişti asupra celor ale tale şi să-ţi împlineşti îndatoririle, după putinţă, conducându-te de către frica lui Dumnezeu şi conştiinţa ta.

Chemând asupra ta pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, îţi doresc cu sinceritate toate cele folositoare sufletului. Neajunsurile exterioare trebuiesc însă răbdate.

Ai aşteptat liniştire, alinare, însă ai primit supărare.

Ce să faci? Nu te întrista, ci mângâie-te cu gândul că nu eşti mai bună decât regele David, care în toată viaţa sa a suportat suferinţe şi amărăciuni din partea celor apro­piaţi, de o sută de ori mai mari decât cele îndurate de către tine. Nu ţi le voi descrie pe toate, ci îţi voi spune doar că fiul său, Abesalom, a hotărât să-l detroneze pe tatăl său şi a atentat la… viaţa lui. Însă Sfântul David s-a smerit cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu şi oamenilor, nu a respins mustrările, ci recunoscându-şi fărădelegile sale înaintea lui Dumnezeu, le spunea cu smerenie altora că Dumnezeu i-a poruncit lui Şimei să-l blesteme pe David. Pentru o astfel de smerenie Dumnezeu nu doar că l-a iertat, ci i-a şi întors împărăţia. …Trebuie să fim înţelepţi, adică avem nevoie să ne îngrijim în primul rând pentru primirea milei lui Dumnezeu şi mântuirii veşnice, şi nu pentru întoarcerea împărăţiei precedente, adică a bunurilor vremelnice, care au căzut şi cad din mâinile slăbite ale fiului. De fapt, este puternic Dumnezeu să-l îndrepte şi pe el, însă doar dacă acesta va voi să se închine pe sine sub puternica mână a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să ne rugăm cu smerenie şi cu credinţă lui Dumnezeu, ca El să ne înţelepţească.

Din Sfaturi pentru familia crestina, Sfantul Ambrozie de la Optina, Bucureşti 2006, p.50-52

24
oct.
14

A trecut la Domnul Părintele Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria

În dimineața acestei zile, 24 octombrie, a trecut la Domnul Părintele Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț. Înmormântarea va avea loc duminică, 26 octombrie, la ora 11.00, imediat după ce va fi săvârșită slujba Sfintei Liturghii de către IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Trupul neînsuflețit al Părintelui Victorin va fi îngropat apoi în cimitirul mănăstirii.

Părintele Victorin Oanele s-a născut pe 1 februarie 1931, în satul Poiana, comuna Vrâncioaia (județul Vrancea). A intrat în monahism pe 3 mai 1952, iar din 13 noiembrie 1972 a fost stareț al Mănăstirii Sihăstria. Și-a început slujirea în această funcție de mare responsabilitate în vremuri grele pentru monahism, beneficiind de sprijinul și prezența marilor duhovnici, precum Părintele Cleopa Ilie sau Părintele Paisie Olaru. Părintele Victorin s-a ocupat, în calitate de stareț, cu multă râvnă de latura edilitar-administrativă, lăsând în urma sa una dintre cele mai numeroase și venerabile obști de călugări din Patriarhia Română.

 

Dumnezeu să-l ducă în cereștile sale locașuri, la binemeritata odihnă. Veșnica pomenire!

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor

24
oct.
14

Păcatele mici se adună şi fac o grămadă de nisip, care este mai greu decât o piatră mare

– Părinte, ce este de vină atunci când nu simt nevoia de a mă spovedi?

– Nu cumva nu te supraveghezi pe tine? Mărturisirea este Taină. Să mergi şi să-ți spui păcatele tale în mod simplu. Ce crezi? Oare nu ai încăpăţânare? Nu ai egoism? N-o răneşti pe sora ta? Nu judeci? Oare eu ce spun atunci când merg? „M-am mâniat, am judecat…”, şi duhovnicul îmi citeşte rugăciunea de iertare. Dar păcatele mici au şi ele greutatea lor.

Atunci când mergeam la Părintele Tihon să mă spovedesc, nu aveam nimic serios să-i spun, dar el îmi spunea: „nisip, fiul meu, nisip!”. Păcatele mici se adună şi fac o grămadă de nisip, care este mai greu decât o piatră mare. Unul care a făcut un păcat mare se gândeşte mereu la el, se pocăieşte şi se smereşte. Tu ai multe păcate mici.

Dacă însă îţi cercetezi condiţiile în care ai crescut tu şi cele în care a crescut acela, vei vedea că eşti mai rea decât el. Să încerci de asemenea să fii mai concret în mărturisirea ta. Nu ajunge să spună cineva, de pildă, „invidiez, mă mânii etc.”, ci trebuie să spună căderile sale concrete pentru ca să poată fi ajutat. Iar atund când este vorba de ceva grav, precum este viclenia, trebuie să spună şi cum a gândit şi cum a acţionat, căci altfel îşi bate joc de Hristos.

Dacă omul nu mărturiseşte adevărul la duhovnic, nu-i descoperă greşeala sa, astfel încât să poată fi ajutat, păţeşte vătămare, precum cel bolnav îşi pricinuieşte un mare rău sănătăţii sale atunci când îşi ascunde de medic boala sa. În timp ce dacă se arată pe sine exact aşa cum este, atunci duhovnicul îl poate cunoaşte mai bine şi îl poate ajuta mai eficient.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III Nevoința duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 280-281

24
oct.
14

Pentru cei care au probleme cu băbuţele din biserică

tineriPentru tine şi pentru alţi tineri care au probleme cu băbuţele din biserică (printre care mă număr şi eu) – vă sfătuiesc să faceţi ce am făcut şi eu. Chiar dacă am intrat destul de bătrână în Biserică, am fost la fel de emoţionată şi timorată ca şi voi şi mi-a fost la fel de frica de “teroriştii” din Biserică ca şi vouă. Am ascultat însă sfatul Sfintei Matrona a Rusiei, care zicea: “Când mergi la biserică, nu privi la nimeni, roagă-te cu ochii închişi sau aţinteşte-i la o icoană.

 Nu te interesa de vieţile preoţilor şi nu alerga în căutarea stareţilor şi a celor văzători cu duhul. Lumea se află în răutate şi amăgire, iar amăgirea-ademenirea sufletelor va fi directă, fii cu mare grijă.” Aşa că mi-am ales un loc retras, stau foarte mult în genunchi (căci părintele Arsenie Boca zicea: “Mai mare este omul în genunchi, decât omul în picioare” şi, de altfel, să stau şi eu cât mai pot, că la bătrâneţe nimic nu prea mai poţi face) şi cu ochii închişi. Nu văd nici în dreapta, nici în stânga. Eu merg la biserică să mă rog, nu să mă încarc de alte păcate. Şi de mine s-au luat. Pentru că nu folosesc perinuţa când stau în genunchi (tot la sfatul unui mare duhovnic), cineva mi-a zis: “Te dai mare credincioasă şi vii neacoperită la biserică”. Şi azi îi mulţumesc doamnei respective pentru duritatea cu care mi-a spus adevărul. Dacă ar fi fost mai blândă, şi azi aş fi încălcat porunca cea mai uşor de îndeplinit: aceea ca femeia să fie acoperită când se roagă.

Cât priveşte femeia în pantaloni, am citit că la un Sinod (la începuturile Bisericii), s-a stabilit ca femeia în haine bărbăteşti să fie scoasă din Biserică. Deci, facem ascultare, învăţăm smerenia, făcând mai întâi lucrurile cele mai simple şi mai uşoare. Şi cât de frumoasă e femeia în fustă sau rochie! Încercaţi! Nu este greu.

Nu renunţaţi la nimic din ce vă învaţă marii duhovnici, chiar dacă băbuţele (ca mine! ha, ha) strâmbă din nas. Nu ieşiţi cu nimic în evidenţă. Asta am înţeles din tot ce am citit până acum. Îmbrăcămintea trebuie să fie decentă şi curată (poţi să ai şi costum Armani şi pantofi Guban) pentru ca să nu fie motiv de păcătuire, nici pentru bărbaţi (arătându-ne formele), nici pentru femei (ca să ne invidieze sau să se necăjească de sărăcia lor).
Tot Sfânta Matrona a spus ceva foarte drăguţ, pe care vreau să-l împărtăşesc cu voi: “De ce să judeci alţi oameni? Gândeşte-te mai des la tine. Fiecare oiţă va fi atârnată de propria-i codiţă. Ce ai tu cu alte codiţe?”.

Şi dacă vă mai necăjesc băbuţele, gândiţi-vă că printre ele se află şi băbuţe ca mine, la fel de speriate ca şi voi.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 29 – iunie 2009

24
oct.
14

Să facem bine celor care ne fac rău, chiar dacă aceştia rămân neîndreptaţi

children_s_innocence_by_theoteom-d670n68Să facem bine celor care ne fac rău, chiar dacă aceştia rămân neîndreptaţi. Astfel, păcatele noastre vor fi iertate şi vom dobândi smerenie. Atunci când alungăm din sufletul nostru orice duşmănie, avem multă îndrăzneală în rugăciunea noastră către Domnul.

Să ne doară sufletul pentru cei care ne fac rău, mai mult decât ne doare pentru noi înşine; căci rana pe care vor să ne-o facă nouă, o primesc, de fapt, ei. Aşa cum cei care dau cu piciorul în cuie şi se laudă cu aceasta sunt vrednici de plâns, la fel şi cei care îi nedreptăţesc pe alţii sunt vrednici de mila noastră, deoarece îşi rănesc propriile lor suflete.

Iubirea noastră trebuie să-i cuprindă pe toţi oamenii. Dacă pe unii îi iubim, iar pe alţii nu, niciodată dragostea noastră nu va fi mai presus decât a oamenilor necredincioşi. Creştinii nu trebuie să iubească aşa cum iubesc necredincioşii.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții

24
oct.
14

“Aşa sunt eu din fire: mai gelos”

gelozieCei care, în copilărie, au fost tratati nedrept sau cu o perceptie acută a lipsei de loialitate a oamenilor sunt mai susceptibili să dezvolte în relaţia de cuplu trăiri de gelozie fără nici un fundament în comportamentul partenerului. Ca adulţi, ei se aşteaptă să fie nedreptătiţi sau înşelaţi, ca atunci când erau copii.

ACESTE AŞTEPTĂRI SUNT DE NATURA INCONŞTIENTĂ. Un flirt nevinovat al partenerului sau o îmbrăţişare amicală pot declanşa furia intensă şi un torent de acuzaţii şi interpretări.

Persoanele lipsite de încrederea în propriile capacităţi relaţionale, critice cu ele însele şi având complexe de inferioritate pe linia masculinităţii sau feminităţii, în faţa unui potenţial rival, vor fi mai predispuse să creadă că partenerul este atras de acesta. Trăirea de inadecvare nerecunoscută le face să atribuie potenţialului rival nu calitatea reală de obiect de invidie pentru ele ci calitatea presupusă de obiect de atracţie pentru partener.

Geloşii incapabili să se dăruie, şi să se investească în parteneriat uzează de trairea lor într-o rnanieră manipulativă, nu pentru a elimina ameninţările ci pentru a se asigura de dragostea partenerului. Raţionamentul inconştient din spatele acestui comportament este: “Eu nu mă pot dărui şi în ceea ce priveşte dăruirea nu sunt sigur. Trebuie să fac ceva pentru a rnă asigura de dragostea ta” . Un alt gând, “Eu nu mă pot dărui şi cred că nici tu nu te poţi dărui”, când e urmărit cu perseverenţă, îl determină pe partener să cedeze în cele din urmă, din cauza lehamitei: “M-am săturat să îţi tot dovedesc dragostea mea” . Moment în care gelosul exclamă: “Aha, ştiam eu!” .

Partenerii foarte geloşi, fie că actionează din neincredere şi teama de abandon fie din nevoia de a poseda şi controla, sfârşesc, prin a-l face pe celălalt să se simtă prins în capcană, asaltat, devalorizat sau nerespectat. Atenţia constantă şi constrângerile autoinpuse, pentru a nu da prilejul suspiciunilor conduc nu doar la pierderea independenţei, ci şi a simţului integrităţii personale. Pe de altă parte, acuzaţiile repetate de infidelitate pot deveni sui-generis “programe negative” în soft-ul psihologic al celui acuzat, astfel încât acesta ajunge într-adevăr la trădare (fenomen de tipul “profeţie autoîmplinită”) sau îşi repolarizează sentimentele, înlocuind iubirea cu ura.

Toate aceste trăsături de personalitate, alături de narcisism şi imaturitate emoţională semnalează aptitudini incerte (ca să mă exprim elegant), pentru relaţia de parteneriat erotico – afectiv. Un partener echilibrat şi stabil emoţional, capabil a se orienta şi spre alte optiuni nu va tolera mult timp comportamentul celui  gelos şi, în cele din urmă îl va respinge.

Egoismul trebuie distins de interesul propriu. Sunt egoist atunci când nu-mi pot reprezenta reciprocitatea, când sunt centrat pe propriile nevoi şi dorinţe şi nu ţin cont de celălalt.

Este un aranjament psihic specific copiilor care nu ştiu să împartă cu alţii, să ţină seama de dorinţele celorlalţi, care vor să aibă acum, fără nici un fel de amânare. “Copiii” de acest fel au buletin de identitate, carnet de asigurat şi uneori talon de pensie.

Promovarea propriului interes, în comparaţie cu egoismul, este o atitudine sănătoasă şi perfect rtzonabilă. Din când în când, e necesar să mă plasez deasupra intereselor celorlalţi. Dacă cineva strigă după ajutor în larg iar eu nu ştiu să înot, interesul personal îmi dictează să NU plec vitejeşte spre el, pentru a muri împreună. Dacă familia partenerei mele îmi oferă o friptură apetisantă iar organismul meu nu tolerează carnea de porc, interesul personal îmi cere să NU mănânc, cu riscul de a părea nepoliticos sau indiferent la strădaniile culinare ale soacrei.

O persoană care răspunde propriului interes este dispusă să facă sau să întoarcă o favoare, să mulţumească sincer pentru un serviciu şi să acorde celuilalt un privilegiu similar celui pe care îl solicită. Un egoist nu are această disponibilitate.

Persoanele imature afectiv nu-şi pot controla izbucnirile agresive şi tolerează greu (uneori deloc) frustrarea, ameninţările sau respingerea. Nu îi recunosc partenerului DREPTUL DE A GREŞI şi îşi transformă dorinţele în revendicări nevrotice. Ca un copil care nu a primit ciocolata, au un acces de furie. Ciocolata sau îngheţata din copilărie sunt acum dragostea, atenţia sau dăruirea sexuală partenerului.

Un imatur se enervează, îşi dramatizează emoţiile şi “depăşeşte măsura” nu atunci când nu obţine CEEA CE DOREŞTE, ci când nu obţine CEEA CE REVENDICĂ. În timp ce o persoană mai echilibrată preferă ca, la o petrecere, soţia lui să se distreze alături de el, dar NU-I IMPUNE aceste dorinţe, un imatur insistă şi chiar face o criză dacă această cerere expresă nu este satisfăcută.

Nu este rară, pentru multe persoane geloase, să nu-şi asume responsabilitatea pentru trăirile lor. Dacă partenerul meu dansează cu altcineva, sub ochii mei, gelozia pe care o resimt ÎMI APARŢINE. Eu sunt singura responsabilă pentru ea. El nu face decât să apese un buton pe care scrie: “Când partenerul meu dansează cu altcineva, el mă înşeală” . Dar butonul şi mesajul lui SUNT ALE MELE. La fel de bine ar fi putut scrie: “Când partenerul meu dansează cu o altă femeie, el este un bărbat atrăgător de care sunt mândră” .

NIMENI, NICIODATĂ NU NE FACE GELOŞI. Cauza trăirilor de gelozie nu se află în comportamentul partenerilor noştri, ci în felul în care noi interpretăm comportamentul lor. Când interpretarea este corectă, trăirea afectivă nu este gelozia ci tristeţea/furia: “Mă gândesc la faptul că mă înşeli şi asta mă întristează/mă înfurie” . Este însă mult mai uşor să-l facem pe celălalt responsabil pentru trăirile noastre. Celălalt caz reclamă efortul de a ne cunoaşte şi transforma şi cine are chef de o asemenea muncă?

Spre deosebire de tristeţea sau furia menţionate mai sus, care sunt trăiri emoţionale pure, necontaminate de nimic, gelozia este un amalgam de afecte, emoţii şi idei trăite frustrant, o constelare ideo – afectivă ce implică teama de abandon, sentimentul de a fi prejudiciat, ostilitatea pentru partener sau rival, autodevalorizarea şi neîncrederea în sine.

Nonasumarea responsabilităţii este detectabilă în constrângerea sau manipularea celuilalt astfel încât EL/EA SĂ ACŢIONEZE şi NU EU. Pentru ca eu să nu mai fiu gelos, tu trebuie să faci ceva: să nu întârzii, să nu fii cald/ă cu altcineva, să faci ceea ce îţi cer, să mă asculţi, să pui nevoile mele mai presus de nevoile tale. (Sclipitoare manevră, trebuie să recunoşti.). Mesajul pe care-1 transmit, indirect, este că gelozia mea nu este problema mea, ci PROBLEMA TA! Adică, dacă tu te- ai comportat altfel, gelozia nu ar exista şi relaţia noastră ar fi extraordinară.

TRĂIRILE NOASTRE, ÎN MĂSURA ÎN CARE SUNT NEGATIVE SAU PERTURBATOARE, SUNT PROBLEMELE NOASTRE. Ceilalţi sunt doar stimuli, condiţii, fundal. A-l face pe celălalt responsabil sau vinovat este ca şi cum am învinui cerul pentru că plouă. Ploaia vine, într-adevăr, de sus dar este responsabilitatea noastră să ne adăpostim sub o umbrelă.

A-l face pe celălalt responsabil sau vinovat este ca şi cum am învinui cerul pentru că plouă.

Non – asumarea responsabilităţii, ca modalitate de a dinamita o relaţie iniţial promiţătoare, rivalizează cu comportamentele autodistructive. Din acest punct de vedere, persoanele geloase oricât de şcolite sau inteligente ar fi, par oarbe.

Ele se comporta astfel încât să-i îndepărteze chiar pe cei după a căror dragoste tânjesc. Sunt asemenea unor copii care scâncesc, plâng, ţipă, dau din picioare sau, într-un limbaj mai frust, fac ca toţi dracii pentru a avea ceea ce îşi doresc, cu orice preţ.  Devin o povara pentru parteneri, si intr-un chip foarte curios, se aşteaptă să fie iubiţi pentru conduitele lor infantile, meschine sau josnice.

In sfârşit, nu vreau să închei acest subcapitol fără a aminti de “mentalitatea stăpân – sclav” specifică anumitor persoane geloase. Preluând această concepţie de la propriile lor familii, asemenea unui bun de mare preţ, ele isi considera partenerii obiecte comerciale, mărfuri asupra cărora deţin drepturi de proprietate.

Stăpânul are un fel de drepturi de sorginte divină asupra sclavului. Ii poate pretinde orice şi la nevoie îi impune orice, chiar într-un mod violent, fără a se simţi vinovat. Stăpânului nu-i pasă de setimentele sclavului si uneori este incapabil să şi le reprezinte.

din “Inocenta si inchipuire” de Adrian Nuta

24
oct.
14

Cu cât eşti mai aproape de Dumnezeu, cu atât mai puţin te vor afecta loviturile

avionPuţin după cel de-al doilea Război Mondial, un tânăr pilot englez proba un avion fragil monomotor într-o aventură periculoasă în jurul lumii.
La puţin timp după decolarea de pe unul din micile şi improvizatele aeroporturi ale Indiei, auzi un zgomot straniu care venea din spatele scaunului său. Îşi dădu seama că era un şobolan la bord şi că dacă rodea învelişul de pânză, ar putea distruge fragilul său avion.

Putea să se întoarcă la aeroport pentru a se descotorosi de incomodul, periculosul şi neaşteptatul pasager. Dintr-o dată îşi aminti faptul că şobolanii nu rezistă la mari altitudini. Zburând tot mai sus, puţin câte puţin încetară zgomotele care puneau în pericol călătoria sa. Şobolanul nu rezistase.

Dacă eşti ameninţat cu distrugerea prin invidie, calomnie sau blestem, zboară mai sus. Dacă eşti criticat, zboară mai sus. Dacă ţi se face vreo nedreptate, zboară mai sus.

Aminteşte-ţi întotdeauna că şobolanii nu rezistă la mari altitudini… Cu cât eşti mai aproape de Dumnezeu, cu atât mai puţin te vor afecta loviturile. Iar dacă te afectează mult, este semn că trebuie să te apropii mai mult de Dumnezeu, să zbori mai sus.

24
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-24

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XI, 23-26)

is-a Domnul: „Cel ce nu este cu Mine e împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine, risipeşte. Când duhul necurat iese din om, umblă prin locuri fără de apă căutând odihnă; şi negăsind, zice: Mă voi întoarce în casa mea, din care am ieşit. Şi venind, o află măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el; şi ele intră şi locuiesc acolo; şi starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintâi“.
24
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-24

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Filipeni 3,

8-19

F-150x150raţilor, toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc, şi să mă aflu întru El, nu având dreptatea mea cea din Lege, ci pe aceea care este prin credinţa în Hristos, dreptatea cea de la Dumnezeu, pe temeiul credinţei, ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui, ca, doar, să pot ajunge la învierea cea din morţi. Nu (zic) că am şi dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârşit; dar o urmăresc ca doar o voi prinde, întrucât şi eu am fost prins de Hristos Iisus. Fraţilor, eu încă nu socotesc să o fi cucerit. Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus. Aşadar, câţi suntem desăvârşiţi aceasta să gândim; şi dacă gândiţi ceva în alt fel, Dumnezeu vă va descoperi şi aceea. Dar de acolo unde am ajuns, să urmăm acelaşi dreptar, să gândim la fel. Fraţilor, faceţi-vă urmăritorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum ne aveţi pildă pe noi. Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti.
23
oct.
14

Lumea s-a îndepărtat de Dumnezeu…

candela-schit-sf-anaLumea s-a îndepărtat de Dumnezeu. Nu-şi mai aminteşte de El, nici nu mai trăieşte după poruncile Lui. Bisericile sunt goale, în schimb toate locurile diavolului sunt pline. Oamenii şi-au părăsit duhovnicii şi au umplut spitalele de boli mintale. Slujbele lor le aduc numai nelinişte şi toate grijile lor sunt lumeşti. Azi avem alegeri, mâine guvernul cade, poimâine mitinguri.

— Ai venit din lume?

— Da.

— Cum e acolo?

Aceasta e întrebarea obişnuită pe care o auzi la Athos. De această dată, totuşi, este de mare importanţă. Asta pentru că cel ce a întrebat a lăsat lumea, ce se îndreaptă spre distrugere, acum cincizeci de ani şi nu s-a mai întors. Deci, pustnicul ştie foarte bine ce înseamnă „lumea”. Este zidirea lui Dumnezeu dar în acelaşi timp devine înşelătoria celui rău. Nu l-a înşelat diavolul pe Adam folosind lucrarea mâinilor Lui? Câţi dintre noi nu păţesc la fel?

— Lumea, Gheron, s-a îndepărtat de Dumnezeu. Nu-şi mai aminteşte de El, nici nu mai trăieşte după poruncile Lui. Bisericile sunt goale, în schimb toate locurile diavolului sunt pline. Oamenii şi-au părăsit duhovnicii şi au umplut spitalele de boli mintale. Slujbele lor le aduc numai nelinişte şi toate grijile lor sunt lumeşti. Azi avem alegeri, mâine guvernul cade, poimâine mitinguri. Citesc doar ziare şi sunt indiferenţi faţă de Scriptură. Ore întregi urmăresc filme inspirate de diavol, care îi adorm, şi nu învaţă din Vieţile Sfinţilor…

— O, lumea aceasta nefericită, a răspuns pustnicul. E condusă de către diavol. Zilnic aduce lucruri şi întâmplări ca să alunge amintirea lui Hristos din mintea oamenilor. Îi face să nu se mai uite la ei înşişi şi să nu le mai pese de mizeria lor interioară. Îi face mai interesaţi de alţii de cât de ei înşişi. Aceasta este fuga de la Dumnezeu şi teama despre care ai vorbit mai devreme. Adam a păcătuit, s-a ascuns, a fugit de la Dumnezeu şi apoi au urmat toate suferinţele. Acelaşi lucru îl fac şi oamenii. Mă rog fierbinte pentru mântuirea întregii lumi. „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine şi de lumea Ta”. Toată noaptea mă rog ca Dumnezeu să-şi arate mila Sa către lume. Aceasta este menirea noastră în aceste vremuri tulburi. Sorţii cad asupra noastră să devenim martiri.

Extras din

Hierotheos Vlachos, mitrop.
O noapte in pustia Sfantului Munte. Convorbire cu un pustnic despre rugaciunea lui Iisus
Libraria Sophia, Bucureşti , p. 12-13
23
oct.
14

Danemarca: există Bordeluri cu animale pentru zoofili. Acum ăia cu drepturile animalelor se luptă cu ăștia cu drepturile zoofililor

1_2_lightbox_imageIata ce putem citi la Culmea democrației: Război între drepturile ANIMALELOR și drepturile ZOOFILILOR!:

A avea relații sexuale cu un animal nu este interzis în Danemarca. Aici este paradisul zoofililor: există până și bordeluri cu animale, foarte căutate de turiști din toată lumea. Dar țara scandinavă este acum scena unei dezbateri aprinse între organizațiile care apără drepturile animalelor și cele care apără drepturile zoofililor.

„Propun o modificare a legii privind protecția animalelor, unde să se precizeze explict că relațiile sexuale cu acestea sunt interzise”, a declarat Dan Jørgensen, ministrul Agriculturii, pe 12 octombrie. „Animalele trebuie tratate cu respect și grijă, și au dreptul la o protecție specială, dat fiind că nu se pot opune”, a explicat demnitarul danez, citat de Le Nouvel Observateur.

Dacă propunerea lui Jørgensen va fi aprobată, relațiile sexuale cu animale vor fi echivalentele unui viol în regnul uman. Până acum, zoofilul nu era pedepsit decât dacă animalul prezenta urme de violență constatate de către medicul veterinar.

Astfel, Danemarca s-ar alinia legislației vecinilor europeni, unde zoofilia este ilegală: Suedia, Norvegia, Olanda, Elveția, Marea Britanie, Franța și, cel mai recent, Germania. O măsură cu atât mai necesară, apreciază Excutivul danez, dată fiind proliferarea bordelurilor cu animale, celebre în toate lumea, și la care dau buluc autocare cu zoofili. „Vreau să dăm un semnal că Danemarca nu este un refugiu pentru indivizi care vor să exploateze sexual animalele”, a delarat Jørgensen.

Majoritatea zoofililor, cum ar fi cei care fac parte din asociația germană ZETA (Zoophiles Engagement für Toleranz und Aufklärung), se apără, însă, invocând dragostea lor sinceră pentru animale, dar și dreptul oamenilor la propria identitate sexuală, indiferent care ar fi aceasta. Argumente invocate, bunăoară, și de apărătorii pedofiliei sau ai incestului.

Comentariu saccsiv:

   Dar nu s-a gasit nici un ministru sau parlamentar care sa fie oripilat de aceasta decadere a omului? Drepturile zoofililor, drepturile animalelor, dar nimic despre om? Dar oare ce mai inseamna in Danemarca a fi om?

23
oct.
14

Nana Kwome (asistentă medicală în Ghana): Virusul EBOLA nu e real

15-terrifying-facts-about-the-ebola-virus2060439977-aug-7-2014-1-600x400     Oamenii din Occident trebuie să ştie ce se intâmplă aici în vestul Africii.Virusul Ebola NU există şi nu se răspândeşte.Crucea Roşie a adus o boală în patru ţări pentru patru motive clare şi aceasta este contractată de cei care primesc tratamente şi injecţii de la Crucea Roşie.Acesta este motivul pentru care liberienii şi nigerienii au început să scoată Crucea Roşie din ţările lor şi să prezinte adevărul la ştiri.

Motive:

Cei mai mulţi oameni se gandesc la depopulare ceea ce este fără îndoială în mintea occidentalilor când vine vorba de Africa.Dar vă asigur că Africa nu va fi NICIODATĂ depopulată omorând 160 de oameni pe zi când se nasc mii în fiecare zi. Aşadar motivele sunt mult mai tangibile.

Motivul 1:

Acest vaccin care a implementat boala numită „Ebola” a fost introdus în Africa de Vest pentru scopul final de a aduce trupe la sol în Nigeria, Liberia şi Sierra Leone.Dacă vă mai amintiţi America doar încerca să intre în Nigeria pentru afacerea „Boko Haram” dar a eşuat când nigerienii au început să spună adevărul.NU SUNT FETE DISPĂRUTE.Motivul sprijinului din exterior căzuse şi era nevoie de un nou motiv pentru a aduce trupe în Nigeria şi a fura noile rezerve de petrol care fusesera descoperite.

Motivul 2:

Sierra Leone este furnizorul mondial numărul unu de diamante.În ultimele patru luni minerii au fost în grevă, refuzând să furnizeze diamante datorită condiţiilor groaznice de lucru şi salarizării de sclavi.Occidentul nu va plăti salarii adecvate pentru obţinerea de resurse pentru că ideea este să ţină aceşti oameni la limita supravieţuirii cu pungi de orez şi ajutoare sociale externe aşa încât ei să rămână o sursă ieftină de forţă de muncă, practic sclavi, pentru totdeauna.Era necesar un motiv pentru a duce trupe pe teritoriul Sierra Leone pentru  a forţa terminarea grevelor din industria mineritului diamantelor.Aceasta nu este prima dată pentru acest lucru.Când minerii refuză să lucreze sunt trimise trupe acolo şi chiar dacă trebuie să-i ucidă şi să-i înlocuiască pe toţi, singura dorinţă este să aibă înapoi un flux de diamante din ţara lor.Bineînţeles că,campanii multiple de a invada aceste ţări ar “mirosi” prea tare dar ceva ca “Ebola” permite accesul la oîntreagă arie simultan.

Motivul 3:

Alături de furarea petrolului nigerian şi forţarea celor din Sierra Leone să se întoarcă la minerit, au fost trimise trupe să FORŢEZE vaccinarea (cu virusul ucigaş “Ebola”) acelor africani care nu sunt îndeajuns de proşti să-l accepte de bună voie.3000 de militari sunt trimişi pentru ca această “otravă” să se răspândească pentru că,aşa cum s-a menţionat, nu se poate răspândi decât prin vaccinare.Pe măsură ce tot mai multe ştiri şi articole sunt difuzate aşa cum s-a întâmplat în Liberia, informând populaţia despre minciunile şi manipularea americanilor,tot mai mulţi africani refuză să viziteze Crucea Roşie.Militarii americani vor forţa populaţia să se vaccineze pentru a asigura aparenţa unei epidemii de Ebola.În plus ei vor proteja oamenii Crucii Roşii de liberieni şi nigerieni care, pe bună dreptate, i-au expulzat din ţările lor.

Motivul 4:

La urmă, dar nu cel mai puţin  important, APARENŢA acestei pandemii de Ebola (americanilor sugerându-li-se să se ferească de ea) va fi folosită pentru a speria nenumărate milioane pentru a lua “vaccinul Ebola” care în realitate este pandemia.Deja ei au început cu poveşti despre cum a fost adus virusul în America şi cum a apărut în Dallas, cum medicii albi au fost trataţi dar negrilor infectaţi nu le-a fost permis să se trateze etc. Aceasta va face ca negrii să se STRĂDUIASCĂ să ia vaccinul pentru că aparenţa este că acesta este ţinut departe de negri.Vor alerga în valuri să ia vaccinul şi atunci vor fi probleme serioase.Cu tot ceea ce am văzut în acest an despre vaccinuri ai spune că ne-am învăţat lecţia.Tot ceea ce pot să sper este că da.Pentru că ei se bazează pe ignoranţa noastră pentru a-şi duce la îndeplinire planurile.

Întrebaţi-vă singuri:

Dacă Ebola s-ar raspândi de la persoană la persoană şi nu controlat, prin vaccinare, atunci de ce Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC, în guvernul Statele Unite) şi guvernul american continuă să permită zboruri în şi din aceste ţări fără nici o restricţie?Trebuie să începem să gândim şi să comunicăm informaţii pentru că ei nu prezintă adevărata perspectivă a oamenilor care trăiesc aici, în vestul Africii. Ei mint pentru propriul lor profit şi nu există suficiente voci cu un program care să împărtăşească realitatea noastră.Sute de mii au fost ucişi, paralizaţi şi afectaţi cu dezabilităţi de aceste şi alte “noi” vaccinuri în întreaga lume şi devenim conştienţi de asta. Şi acum ce vom face cu toate aceste informaţii?

 http://www.politicalears.com/blog/shock-claim-from-ghana-ebola-is-not-real/

23
oct.
14

Cele 8 minciuni ale unei Mame

32601. Povestea incepe cand cel care a impartasit aceasta poveste era un copil. A venit pe lume intr-o familie saraca in care mancarea lipsea uneori de pe masa. Ori de cate ori era mancare, mama ii dadea portia sa copilului spunandu-i “mananca si aceasta portie, fiule, mie nu imi este foame”.

A fost prima minciuna a unei mame…

2. Atunci cand copilul a crescut, mama a inceput sa isi petreaca tot timpul ei liber ducandu-se sa pescuiasca la raul de langa casa. Spera ca pestele pe care il va prinde sa-i asigure o masa mai consistenta copilului ei. De fiecare data cand prindea doi pesti, facea o supa de peste pe care i-o dadea baiatului. Pe cand copilul bea supa si manca pestele, mama obisnuia sa stea langa el, mancand oasele si ce mai ramanea. Copilul se intrista nespus vazandu-si mama mancand doar oasele ramase asa ca intr-o zi i-a dat mamei sale bucata sa de peste. “Mananca tu, dragul meu, mie nu imi place pestele”, i-a spus mama.

A fost cea de-a doua minciuna a unei mame…

3. Atunci cand fiul era aproape de varsta tineretii, mama a inceput sa munceasca din greu pentru a pune bani deoparte pentru educatia lui. Se ducea la o fabrica de chibrituri si aducea acasa cutii folosite de chibrituri pe care le umplea apoi cu bete noi de chibrit. Aceasta activitate o ajuta sa stranga oaresice banuti pe care ii putea folosi pentru fondurile de economii destinate studiilor fiului ei. Intr-o noapte tarzie de iarna, fiul s-a trezit si si-a vazut mama umpland cutiile de chibrit la lumina lumanarii. A rugat-o sa se duca la culcare. “Dormi tu, fiule, eu nu sunt obosita”, a zambit ea.

A fost cea de-a III-a minciuna a unei mame…

4. Cand a venit timpul pentru examenul final al fiului sau, mama l-a insotit si a asteptat ore intregi in soare pentru ca acesta sa termine examenul. Cand fiul a iesit din sala, a alergat catre mama sa. Aceasta i-a oferit un pahar de ceai pe care il adusese pentru el. Baiatul a vazut ca mama sa era transfigurata si deshidratata din cauza caldurii, asa ca i-a oferit paharul sau de ceai si a rugat-o sa bea. Insa mama a spus: “Bea tu, fiule, mie nu imi este sete.”

A fost cea de-a IV-a minciuna a unei mame…

5. Dupa ceva timp, a murit si tatal baiatului, iar mama a trebuit sa isi asume rolul parintelui single muncind, incercand sa acopere toate cheltuielile si sa asigure mancarea cea de toate zilele. Vecinii, care au vazut ca familia se lupta cu saracia, o sfatuiau adesea pe mama sa se recasatoreasca. “Nu am nevoie de dragoste”, le spunea mama, refuzandu-i politicos.

A fost cea de-a V-a minciuna a unei mame…

6. Odata ce si-a terminat studiile, fiul s-a angajat si si-a rugat mama sa nu mai munceasca. Insa ea a continuat sa se duca la piata in fiecare dimineata doar pentru a vinde cateva legume. In continuare, ii returna fiului sau banii pe care acesta ii trimitea periodic spunandu-i: “am destui bani, fiule”.

A fost cea de-a VI-a minciuna a unei mame…

7. Fiul a obtinut o marire considerabila de salariu si s-a decis sa isi aduca mama cu el in America, unde locuia acum. Insa mama nu a vrut sa-si deranjeze fiul si i-a spus “nu sunt obisnuita cu traiul imbelsugat, dragul meu”…

A fost cea de-a VII-a minciuna a unei mame…

8. Cand a inaintat in varsta, mama s-a imbolnavit de cancer si a trebuit sa se interneze in spital. Fiul, care locuia peste oceane, la mare departare de ea, s-a grabit sa ajunga la mama sa, tintuita la pat dupa o operatie. Mama a incercat sa zambeasca, insa fiul ei era devastat deoarece arata atat de slaba si fragila. “Nu plange, fiule”, i-a spus. “Nu ma doare nimic”. Si a murit.

Aceasta a fost cea de-a opta minciuna a mamei… Ultima.

23
oct.
14

Cei mai sănătoși copii în viitor vor fi cei nevaccinați

mama-bebelus-wwGeneratia de copii nevaccinati ce se dezvolta va fi una dintre cele mai sanatoase din lume, si vor trebui sa le multumeasca parintilor lor pentru asta. Refuzul unui numar semnificativ de parinti de a-si vaccina copiii a dus la formarea unei populatii de milioane in intreaga lume si a pus in discutie importante chestiuni de sanatate publica, de exemplu de ce mai continuam sa facem vaccinuri.

Copiii nevaccinati nu vor primi niciodata in corpul lor substante chimice cauzatoare de infertilitate, cancerigene, neurotoxice, care le inhiba sistemul imunitar. Acestea sunt toate acele substante chimice care se regasesc in aproape toate vaccinurile aprobate de Institutiile responsabile.

Dupa Dr. Buchwald, “motivul pentru care vaccinurile sunt promovate cu asa o intensitate este acela de a-i impiedica pe oameni sa realizeze ca faptul ca acestea nu ii protejeaza, si ca in eventualitatea unei epidemii cei vaccinati sunt supusi unor riscuri la fel de mari de contaminare ca si cei nevaccinati. Adevarul poate fi ascuns daca numarul celor nevaccinati ramane necunoscut, astfel incat o comparatie dintre vaccinati si nevaccinati sa fie, practic, imposibila. Acesta este si motivul real pentru presiunea neobosita de a vaccina cat mai multi copii posibil.”“Printre Amish nu am vazut autism,” declara Dr. Frank Noonan, medic de familie in Lancaster County, care a tratat mii de Amish timp de 25 de ani. “Gasesti toate celelalte boli, dar nu autism. Suntem chiar in centrul unei tari Amish si nu exista niciun caz, asta-i adevarul.”

Parintii cu mai multa educatie sunt mai predispusi sa renunte la vaccinare, ceea ce contrazice prejudecatile multor profesionisti din domeniul medical care sunt de parere ca parintii nu-si vaccineaza copii pentru ca nu sunt educati, sunt saraci, sau prost informati.

Mai incurajator pentru militantii anti-vaccin este sa descopere faptul ca parintii cu educatie superioara folosesc tot mai putine sau alte vaccinuri necontroversate decat cele folosite in copilarie, un semn bun ca cele mai multe dintre toxinele ascunse in vaccinuri sunt incet-incet descoperite de parinti si de public in general.

Daca ne luam dupa arhive, grafice si cele doua secole de statistici oficiale, stim ca vaccinurile nu au prevenit niciodata vreo boala si nu sunt in niciun fel responsabile pentru imbunatatirea sperantei de viata si supravietuirea in timpul unor boli in economiile din vest. In America de Nord, Europa si Pacificul de Sud, reveniri majore in epidemii de boli infectioase mortale au avut loc fie fara interventia vacinarilor fie cu mult inaintea campaniilor de vaccinare publica pentru unele boli specifice.

Intr-un studiu socant recent publicat, cercetatori virologi de la Centrul Medical din Erasmus – Olanda au demonstrat ca un vaccin obisnuit de gripa pentru copii de fapt dauneaza unui aspect esential din sistemul lor imunitar in lupta cu gripa. Acest studiu nu a fost condus de oameni de stiinta care militau impotriva vacinurilor. Dimpotriva, a fost condus de cercetatori pro-vaccinare, care si-au dedicat intreaga cariera incercarii de a dezvolta vaccinuri mai bune. Principalul autor Rogier Bodewes a transmis mesajul de trezire la realitate cand a explicat ca vaccinurile impotriva gripei “au potentiale neajunsuri care au fost subapreciate pana acum si care sunt, de asemenea, subiectul unor dispute”.

Studiul a implicat o evaluare foarte avansata din punct de vedere stiintific a sistemului imunitar. Cercetatorii au colectat sange de la 27 copii sanatosi si nevaccinati in jurul varstei de 6 ani si 14 copii cu fibroza chistica care au primit anual vaccinul antigripal. Copiii nevaccinati au avut un raspuns mai bun din punctul de vedere al sistemului imunitar, dandu-le o protectie mai vasta pentru ceea ce ar putea avea de infruntat intr-un sezon de gripa, inclusiv in cazul unei pandemii.

« Am ingrijit peste 30,000 sau 35,000 de copii de-a lungul anilor si nu cred ca am avut un singur caz de autism la copiii asistati la nastere de noi si care nu au fost vaccinati… Fiecare doctor din aceasta tara a facut ceva la fel de crancen ca si nazistii, fara sa-si dea seama,” a declarat Dr. Mayer Eisenstein.

Conform “Starii sanatatii copiilor nevaccinati (aug 2011): Boli ale copiilor nevaccinati”, rezultatele arata ca cei nevaccinati sunt mai putin afectati de boli comune.

Astmul, febra fanului si neurodermatita

Un studiu recent din Germania asupra unui numar de 17461 copii cu varste cuprinse intre 0-17 ani (KIGGS) a aratat ca 4.7% din acestia sufereau de astm, 10.7% dintre ei de febra fanului si 13.2% de neurodermatita. Aceste numere difera in tari vestice, de exemplu astmul predomina in SUA la 6% dintre copii, in timp ce in Australia este vorba de un procent de 14-16% (Sanatatea Australiei 2004). Procentul de astm printre copiii nevaccinati este, conform studiului, de 0.2%, febra fanului de 1.5% si neurodermatita de 2%.

Conform studiului KIGGS peste 40% dintre copiii cu varste cuprinse intre 3 si 17 ani au dezvoltat sensibilitate la cel putin un alergen testat (s-au facut teste pentru 20 de alergeni obisnuiti) si 22,9% aveau o boala alergica. Desi s-a efectuat o analiza a sangelui, mai putin de 10% au declarat ca aveau copii cu alergii.

Sunt si cazuri de autism printre copiii nevaccinati. Cu toate acestea peste 80% au declarat ca este o forma usoara de autism sau o forma de functionare avansata. Dintre toti participantii au fost 4 cazuri de autism. Dintre acestia 4, unul a avut rezultat pozitiv la testul de metale grele (mercur, aluminiu, arsenic), iar in altul mama fusese testata pozitiv pentru mercur.

Studiul KIGGS a aratat ca 12.8% din copiii din Germania au avut herpes si 11% au suferit de otita medie (o inflamare a urechii mijlocii). Daca se compara cu copiii nevaccinati, se poate vedea ca herpesul la copiii nevaccinati este extrem de rar (mai putin de 0.5%) .

La copiii cu varste sub 3 ani negii sunt foarte rari. Dupa 3 ani, insa, raspandirea acestora creste. La grupa de varsta cuprinsa intre 4 si 6 ani 5-10% dintre copii au negi, in grupa de varsta de 16-18, 15-20% au negi. (Sursa: netdoktor.at). Numai 3% dintre copiii nevaccinati din studiul aveau negi.

“Am observat copiii nevaccinati ca sunt mai sanatosi, mai puternici si mai vigurosi decat cei vaccinati. Alergiile, astmul, afectiuni ale comportamentului, probleme cu atentia si paloare erau in mod clar mai comune la tinerii mei pacienti vaccinati. Pacientii mei nevaccinati, pe de alta parte, nu au suferit de vreo boala infectioasa cu vreo freceventa sau severitate mai mari decat a celor vaccinati: sistemul lor imunitar de regula s-a descurcat foarte bine cu acestea..” Philip Incao MD

Copiii nevaccinati sunt de 5 ori mai putin predispusi riscului de a avea astm decat cei vaccianti, de 2.5 ori mai putin predispusi sa aibe probleme de piele si de 8 ori mai putin predispusi sa fie hiperactivi.

Copiii vaccinati sunt de 14 ori mai predispusi sa aiba astm decat cei nevaccinati si de 9 ori mai predispusi la probleme de piele.

Intrebarea pe termen lung pe care sustinatorii vaccinurilor continua sa o puna este cum va arata sanatatea generala a acestei populatii nevaccinate? Ei bine, din ce putem deduce din datele de pana acum, exista o indicatie puternica ca acesti copii nevaccinati vor forma intr-o buna zi populatiile cele mai sanatoase. Multumesc, mama, tata, si fiecarui cercetator si jurnalist care au aratat vaccinurile asa cum sunt ele de fapt.

Autor: Dave Mihalovic este un doctor naturopat, specializat in cercetari asupra vaccinurilor, prevenirea cancerului si cu o abordare naturala a tratamentului.

23
oct.
14

Mărturia rusoaicei Claudia Vasilievna care s-a întors din lumea cealaltă

L1050830Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă.
În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori, nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată ce beam, o vomitam. Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între doi medici şi eu, cu frică şi groază ,priveam ce mi se întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce suntem două? Nici nu-mi trecea prin minte că există suflet. Comuniştii ne-au îndopat şi ne-au învăţat că nu există suflet şi Dumnezeu că acestea sunt născocirile preoţilor, ca să înşele poporul şi să-l facă să-i fie frică de ceva ce nu există. Văzui că stau în picioare şi totodată mă văzui pe masa de operaţie. Îmi scoseseră afară toate măruntaiele şi căutau duodenul. Dar acolo exista doar puroi, toate erau distruse şi stricate, nimic numai era sănătos. Atunci medicii au zis:
Aceasta femeie nu mai avea cu ce să trăiască.
Le vedeam pe toate cu frică şi groază şi iarăşi mă gândeam: “Cum şi de unde suntem două? Stau în picioare şi totodata sunt întinsă pe masă! “Atunci medicii mi-au pus la loc intestinele şi stomacul şi au spus că trupul meu trebuie dat medicilor tineri pentru practică, si l-au transportat în laborator, iar eu mergeam alături de ei şi mă gândeam cu nedumerire de ce suntem două. Acolo m-au lăsat întinsă, dezbracată, acoperită până la piept cu un cearceaf. După aceea am văzut că venise fratele meu împreună cu fiul meu cel mai mic. Avea 6 ani şi îl chema Andruşka [Andrei. A început să plângă şi să zică :”Mamă ,mamă, de ce-ai murit? Sunt încă mic, cum o să trăiesc fără tine? N-am nici tată şi acum ai murit şi tu !”.
Eu atunci l-am îmbrăţişat şi l-am sărutat, dar el nu a simţit şi nu a văzut asta, nici nu m-a băgat în seamă, ci privea trupul meu mort. Vedea de asemenea,că şi fratele meu plângea.
După aceea am ajuns dintr-o dată acasă. Acolo era soacra mea de la prima căsătorie şi sora mea. Pe primul meu soţ îl părăsisem pentru că credea în Dumnezeu. Începuse împărţeala lucrurilor mele. Trăisem în bogăţie şi lux şi toate acestea le dobândisem pe nedrept şi prin desfrânare. Sora mea a început să ia cele mai frumoase din lucrurile mele, iar soacra cerea să-i lase ceva şi fiului meu. sora mea nu lăsa nimic şi, mai mult, a început să o certe pe soacră, spunând: “Acest copil nu este al fiului tău şi nu ţi-e rudă”. După aceea au ieşit şi au închis casa. Sora mea a luat cu ea un sac plin de lucruri. În vreme ce ele se certau pentru lucrurile mele, am văzut în jurul meu diavoli care jucau şi se bucurau.
Deodată m-am aflat în vazduh şi vedeam cum zbor ca un avion. Am simţit că cineva mă ţine şi mă înalţ din ce în ce mai mult. Mă aflam deasupra oraşului Barnaul.
Apoi am văzut că oraşul pierise. S-a făcut întuneric. După aceea a început din nou să apară lumină şi în final s-a făcut lumină deplină, aşa de puternică, încât nu puteam să văd. M-am aşezat pe o lespede neagră cu lungimea de un metru şi jumătate.
Vedeam copaci cu tulpini foarte groase şi frunziş bogat în culori. Între copaci erau case noi, dar n-am văzut cine locuia în ele. În valea aceasta am văzut iarba verde şi deasă şi m-am gândit: unde mă aflu acum? Dacă sunt pe pământ atunci de ce nu există drumuri şi mijloace de transport? Ce loc este acesta fără oameni şi cine trăieşte aici? Puţin mai încolo am văzut că se plimba o femeie frumoasă şi înaltă, îmbrăcată în veşminte împărăteşti, pe sub care i se vedeau degetele picioarelor. Păşea atât de uşor încât iarba nu se apleca sub paşii ei. Alături de ea mergea un tânar care îi ajungea pâna la umeri. Îşi ascundea faţa cu mâinile şi plângea cu amar şi se ruga, dar nu ştiu din ce motiv. Mă gândeam că este fiul ei şi m-am revoltat în mine pentru că nu-i e mila de el şi nu-l ascultă.
Însemnare: Se pare că acest tânar era îngerul păzitor al acestei femei moarte. De asemenea apare evident cât de mult le pasă îngerilor pentru noi şi sufletele noastre dar noi nu pricepem asta. După cum se vede rugâciunile lor nu vor fi ascultate dacă moartea ne găseşte în păcate şi nepocaiţi.
Când s-au apropiat de mine, tânărul a căzut la picioarele ei a început să o roage fierbinte şi îndurerat, cerându-i ceva. Aceia ia răspuns dar nu am putut înţelege.
Când s-au apropiat de mine voiam să-i întreb: “Unde mă aflu”?. În clipa aceea, femeia şi-a încrucişat mâinile la piept, şi-a înălţat privirea spre cer şi a zis:
Doamne unde va merge aceasta în starea în care se găseşte?. Eu m-am înfricoşat şi abia atunci am înţeles că murisem că sufletul meu se află în cer şi că trupul mi-a rămas pe pământ. Atunci am început să plâng şi sâ mă îndurerez, şi am auzit o voce care a spus:
Întoarce-o pe pământ pentru faptele bune ale tatălui ei.
O altă voce a zis :M-am săturat de viaţa ei păcătoasă şi mizerabilă. Am vrut s-o şterg de pe faţa pământului fără să se pocăiască, dar s-a rugat pentru ea tatăl său.
Arătaţi-i locul pe care îl merita!”
Îndată am ajuns în iad. Atunci au început să se târască spre mine şerpi de foc înfiorători cu limbi lungi care vărsau flăcări şi alte murdării spurcate. Duhoarea era insuportabilă. Aceşti şerpi s-au înfăşurat împrejurul meu şi totodată au apărut de undeva viermi groşi ca degetul, cu cozi care se terminau în ace şi spini. Aceştia mi-au intrat în toate deschizăturile, în urechi, în ochi, pe mâini, peste tot, şi în felul acesta mă chinuiam, iar eu ţipam cu glas de fiară sălbatică. Dar acolo nu exista nimeni care să mă ajute sau să-i fie milă de mine. Am văzut acolo o femeie care făcuse avort şi a început să se roage la Domnul să aibă milă de ea. Acesta i-a răspuns:
Tu n-ai vrut să Mă recunoşti pe pământ, ţi-ai omorât copii în pântece şi, mai mult, le spuneai oamenlior: “Nu trebuie să naşteţi copii, copiii sunt de prisos!. “Pentru Mine nu există lucruri de prisos. Pentru Mine toate au rostul lor”.
Către Mine Domnul a zis: Eu ţi-am dat boala ca să te pocăieşti, dar tu M-ai hulit până la sfârşitul vieţii şi n-ai vrut să mă cunoşti, şi de aceea nici Eu nu te cunosc. Precum ai trăit pe pământ fără Dumnezeu, vei trăi şi aici!”
Deodată toate s-au schimbat şi eu zburam undeva. Duhoarea s-a pierdut, a pierit şi durearea îngrozitoare şi, pe neaşteptate am văzut biserica din locurile mele natale. Uşile s-au deschis şi a ieşit preotul îmbracat în veşminte albe. Stătea cu capul plecat şi o voce m-a întrebat:
– Cine este acesta?
– Preotul nostru.
– Tu ziceai că e pomanagiu dar el e păstor adevărat. Află că chiar dacă este mic în grad, preot obişnuit, Mă slujeşte pe Mine. şi mai află şi alt lucru: dacă acesta nu-ţi va citi rugăciunea de spovedanie, Eu nu te voi ierta.!
Atunci am început să mă rog :
– Doamne întoarce-mă pe pământ am un copil mic.
Domnul a răspuns:
– Ştiu că ai un fiu şi îmi pare rău pentru el.
– Îmi pare rău pentru el, am repetat eu.
Atunci acela a răspuns:
– Mie îmi pare rău pentru voi toţi, de trei ori îmi pare rău. De la toţi aştept să vă treziţi din somnul păcatului să vă pocăiţi şi să vă reveniţi.
Aici a apărut Maica lui Dumnezeu, pe care mai devreme am numit-o “femeie”, şi am îndrăznit să o întreb:
– Aici la voi există rai?
Drept răspuns, după aceste vorbe m-am aflat iar în iad. Acum era mai rău ca prima dată. Diavolii alergau în jurul meu şi îmi arătau păcatele strigând:
“Tu ne-ai slujit nouă cât ai fost pe pământ”. Au început să-mi citească păcatele: toate erau scrise cu litere mari şi am simţit o frică groaznică. Din gură le ieşeau limbi de foc. Diavolii mă loveau în cap. Cădeau peste mine şi mă ardeau cu limbi de foc. În jurul meu se auzea jale mare şi plânsetele multor oameni.
Când focul s-a înteţit, vedeam totul în jur. Sufletele aveau chipuri înfioratoare: erau schilodite cu gâturile întinse şi ochii scoşi: mă întrebau dacă sunt “tovarăşă” a lor [pare ca erau comuniste] şi dacă voi trăi împreună cu ele. “La fel ca tine am făcut şi noi, ziceau, când eram pe pământ, nu am vrut să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Îl huleam şi săvârşeam toate relele păcătuiam şi eram mândre şi nu ne-am pocăit niciodată. Cei care au păcătuit, dar mai târziu s-au pocăit, au mers la biserică, s-au rugat la Dumnezeu i-au miluit pe săraci şi i-au ajutat pe cei ce se găseau în nevoi sunt acolo sus”. [adică în rai cuvânt pe care cei de aici nici nu vroiau să-l rostească]
Eu m-am înfricoşat rău de aceste cuvinte şi mi se părea că mă aflu aici în iad de o viaţă întreagă, iar acestea îmi spuneau că voi trăi împreună cu ei o veşnicie.
După aceea a apărut din nou Preasfânta Născatoare de Dumnezeu şi s-a făcut lumină. Diavolii au luat-o la fugă şi sufletele care se chinuiau în iad au început să strige şi să implore milă:
“Împărăteasă Cerească nu ne lăsa aici”; sau ziceau: Ardem, Născătoare de Dumnezeu şi nu există picătură de apă”. Ea plângea şi spunea printre lacrimi:
Cât aţi trăit pe pământ n-aţi vrut să mă cunoaşteţi şi nu v-aţi pocăit de păcate înaintea Fiului meu şi Dumnezeului vostru, şi eu acum nu vă pot ajuta, nu pot trece peste voia Fiului meu şi Acela nu poate călca voia Tatălui Său. Îi ajut doar pe aceia pentru care se roagă rudele lor şi Sfânta Biserică”.
Apoi noi am început să urcăm, şi de jos se auzeau ţipete puternice:”Născătoare de Dumnezeu,nu ne lăsa!”
S-a făcut iarăşi întuneric şi eu mă aflam pe aceeaşi lespede. Încrucişându-şi mâinile la piept Maica Domnului, şi-a înălţat privirea către cer şi a început să se roage zicând:
“Ce să fac cu această femeie, unde să o aşez?” O voce a răspuns:
“Întoarce-o pe pământ prin părul ei!”
Atunci Preacurata Fecioara a plecat în tăcere şi i s-a deschis o uşa dar eu nu vedeam nimic în spatele uşii. după aceea s-a întors ţinând în mâini părul meu şi de undeva au apărut 12 trăsuri fără roţi; se mişcau încet şi eu le urmam. Preasfânta Născatoare de Dumnezeu mi-a dat părul meu, dar eu nu am priceput că m-a atins. Am auzit-o doar spunând ca a doisprezecea trăsura nu are podea. Mi-erea frică să stau în ea dar Maica Domnului m-a împins şi m-a trimis pe pământ.
După toate acestea mi-am revenit şi stăteam conştientă şi priveam. Era ora unu şi jumătate dupî amiază. După lumină aceea toate mi se păreau urâte pe pământ.Atunci i-am zis sufletului meu: “intra în trup!”. Imediat m-am aflat din nou la spital şi mergeam spre congelatorul unde se păstrează cadavrele. Acesta era închis, dar eu am intrat înăuntru fără nici o piedică şi am văzut trupul meu mort. Capul îmi era puţin într-o parte, iar mijlocul îmi era presat de alte cadavre. Îndată ce sufletul mi-a intrat în trup am simţit frig puternic. În clipa aceea au băgat înăuntru trupul mort al unui om şi, când au aprins lumina m-au văzut ghemuita, pe când ei de obicei aşează cadavrele cu faţa în sus. Văzându-mă aşa infirmierii s-au înspăimântat şi de frică s-au împrăştiat. S-au întors cu doi medici care au ordonat imediat să mi se încălzească creierul. Pe tot trupul meu existau 8 tăieturi [făcuseră practică pe trupul meu], trei pe piept şi restul pe burtă. După două ore de la încălzirea capului am deschis ochii, dar abia dupa 12 zile am putut vorbi.
A doisprezecea zi dimineaţa mi-au adus micul dejun, pâine prăjită cu unt şi cafea, dar nu am vrut să mănânc şi le-am spus acest lucru [era zi de post]. Infirmierii au plecat iarăşi şi toţi cei din spital au început să-mi dea atenţie. Au venit medicii şi m-au întrebat de ce nu vreau să mănânc. Le-am răspuns: “Staţi să vă spun ce a văzut sufletul meu, Cine nu posteşte în zilele de post va mânca bucate împuţite şi scârboase. De aceea nu voi mânca astăzi şi în nici un post nu voi mânca de dulce”.
Mediciii de uimire când se înroşeau când păleau, iar pacienţii mă ascultau cu atenţie. Mai târziu s-au adunat mulţi medici şi eu le-am spus că nu mă mai doare nimic.
Atunci a început să vină la mine multă lume şi eu le povesteam ce am văzut şi le arătam rănile. Poliţia s-a apucat să-i izgonească şi pe mine m-au mutat în alt spital. M-am însănătoşit complet şi i-am rugat pe medici să-mi vindece cât mai repede tăieturile pe care mi le-au făcut în timpul practicii. Atunci m-au aşezat din nou pe masa de operaţie şi când medicii mi-au deschis burta, au zis:
– De ce au operat un om complet sănătos?
Eu i-am intrebat:
– De ce boală sufăr?
Ei mi-au răspuns:
– Intestinele şi stomacul sunt curate ca ale unui copil.
Au venit şi medicii care m-au operat prima dată şi când s-au apropiat au spus:
– Unde este boala ei? Măruntaiele îi erau toate distruse şi mâncate de cancer şi acum e complet sănătoasă.
Le-am răspuns:
– Dumnezeu şi-a arătat mila Lui către mine păcătoasa, ca să mai trăiesc şi să mărturisesc şi celorlalţi ce am văzut şi ce mi s-a întâmplat. Acest Dumnezeu a luat tot ce a fost stricat în mine şi mi-a redat sănătatea; voi spune asta la toţi până voi muri.
Apoi i-am zis medicului:
-Aţi văzut că v-aţi înşelat?
-Nimic nu era sănătos în tine, a răspuns el.
-Ce credeţi acum? l-am intrebat eu.
-Te-a renăscut Atotputernicul.
Atunci i-am zis:
-Dacă credeţi în Acesta, faceţi-vă cruce şi mergeţi la biserică!
Medicul s-a înroşit căci era evreu. Am adăugat:
-Faceţi-vă plăcut lui Dumnezeu!
După aceea am ieşit din spital şi l-am chemat pe preotul pe care mai înainte îl batjocoream şi îl necăjeam, numindu-l pomanagiu. I-am povestit tot ce mi s-a întâmplat şi m-am spovedit şi m-am împărtăşit cu sfintele Taine ale lui Hristos. L-am chemat să-mi binecuvinteze casa, pentru că până atunci în ea împărăţise păcatul, desfrâul, beţia şi batjocura.
In ziua de astăzi, eu, păcătoasa Claudia, în vârsta de 40 de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Împărătesei Cereşti, trăiesc creştineşte. Merg regulat la biserica şi Domnul mă sprijină. Mă vizitează oameni din toate colţurile lumii şi eu le povestesc tuturor câte mi s-au petrecut, câte am văzut şi câte am auzit.Cu ajutorul lui Dumnezeu îi primesc pe toţi, le povestesc la toţi cum eram înainte, ce mi s-a întâmplat şi din ce cauză sunt acum credincioasă.
Slăvit să fie Dumnezeul nostru! Îi povăţuiesc pe toţi să aibă grijă cum trăiesc, pentru că există cu adevărat altă lume şi altă viaţă, iar fiecare va da socoteală pentru lucrările lui pământeşti şi după măsura acestora va avea răsplată sau pedeapsă dreaptă şi veşnică.
Să trăiţi cu toţii creştineşte şi să vă faceţi plăcuţi lui Dumnezeu. Amin.
Extras din cartea: “Vedenii si istorisiri de folos despre viata de dincolo”
NOTĂ: “Cât timp a trăit Claudia L-a mărturisit pe Hristos prin neîmcetate lacrimi de speranţă şi pocăinţă ale inimii sale îndurerate pentru greşelile tinereţii şi ale neştiinţei sale anterioare. Iar cu gura mărturisea tuturor preaslăvita minune a înviereii ei trupeşti şi duhovniceşti.
După ce a somat-o în câteva rânduri să nu mai mărturisească nimic despre aceste înfricoşate şi minunate lucruri, văzând că nu poate să o înfricoşeze şi să o reducă la tăcere, omniprezentul K.G.B. a ucis-o”(Mărturia părintelui Marcu de la Sihăstria-Neamţ, care a vizitat Barnaulul înainte de 1989)
La sfârşit Claudia avea să noteze: (Despre mine puteţi afla în oraşul Barnaul de pe meleagurile Altaiului, strada Cristkaia 99, Ustinjua (Ustiujianina), Claudia Vasilievna. Anul 1965).Sursa: Vestitorul Ortodox
23
oct.
14

Soţul meu m-a părăsit pentru iubitul lui homosexual, apoi mi-a luat şi copiii

suferinta1Agenda de prezentare a unei imagini pozitive a familiilor formate de cupluri de același sex a ascuns suferința pe care multe dintre acestea sunt clădite. Trebuie să susținem căsătoria – și viețile prețioase pe care căsătoria le creează. Un articol de Janna Darnelle (SUA) – mamă, scriitoare și militantă pentru susținerea căsătoriei între un bărbat și o femeie. Ea este mentor pentru alte persoane ale căror familii au fost afectate de homosexualitate. În original la The Public Discourse.

De fiecare dată când un nou stat redefinește căsătoria, știrile abundă de povești fericite cu cupluri homosexuale și lesbiene și noile lor „familii”. Dar în spatele zâmbetelor până la urechi și fotografiilor însorite se ascund alte povești, mai dureroase. Acestea sunt păstrate în locuri secrete și întunecate. Sunt suprimate, iar cei care doresc să le spună sunt reduși la tăcere în numele „egalității căsătoriei”.

Dar eu refuz să păstrez tăcerea.

Eu îi reprezint pe aceia ale căror povești de viață reale sunt ținute în umbră. Am simțit personal durerea și suferința aduse de propaganda pentru distrugerea familiei naturale.

Divorțul

În toamna anului 2007, soțul meu, cu care eram căsătorită de aproape 10 ani, mi-a spus că este homosexual și că vrea să divorțeze. Într-o clipă, lumea pe care eu o știam și o iubeam – viața pe care o construisem împreună – s-a zdruncinat.

Am încercat să îl conving să-mi rămână alături, să reziste și să lupte ca să salvăm căsnicia noastră. Dar vocea mea, dorințele mele, nevoile mele – și ale copiilor noștri mici – nu mai contau pentru el. Devenisem dispensabili, fiindcă el luase în brațe un cuvânt mititel care devenise întreaga lui identitate. A fi gay era mai important decât angajamentul, jurămintele, responsabilitatea, credința, calitatea de tată, căsnicia, prieteniile și comunitatea. Toate acestea au fost lepădate în favoarea noii sale identități.

Oricât am încercat să salvez căsnicia noastră, soțul meu nu putea fi oprit. Divorțul nostru nu a fost hotărât prin mediere sau cu ajutorul avocaților. Nu, s-a mers până la proces. Soțul meu dorea custodia principală asupra copiilor noștri. Întreaga sa pledoarie poate fi rezumată într-o singură propoziție: „Sunt homosexual și merit să primesc drepturile mele”. A funcționat: judecătorul i-a dat practic tot ce a dorit. La un moment dat, chiar i-a spus soțului meu: „Dacă ai fi cerut mai mult, ți-aș fi dat”.

Cred, sincer, că judecătorul emitea legi prin intermediul instanței, ignorând faptele din cazul nostru particular și pur și simplu folosindu-ne pe noi – folosindu-i pe copiii noștri – ca să poată influența cazuri viitoare. În societatea noastră, cetățenii LGBT sunt percepuți ca victime marginalizate, care trebuie protejate cu orice preț, chiar dacă aceasta presupune spolierea drepturilor celorlalți. Ignorând nedreptatea comisă împotriva mea și a copiilor mei, judecătorul părea să creadă că îndreaptă o nedreptate mai mare.

Soțul meu ne-a abandonat pentru iubitul său homosexual. Ei fac mai mulți bani decât mine. Ei sunt doi, eu una singură. Chiar și așa, judecătorul a considerat că ei sunt victimele. Indiferent ce spuneam sau făceam, nu am avut nicio șansă să îi salvez pe copiii noștri de la a fi pasați dintr-o parte în alta ca niște bagaje.

O nouă familie a unui cuplu de același sex – construită pe ruinele familiei mele

După aceea, fostul meu soț și partenerul său s-au căsătorit. Prima lor ceremonie s-a desfășurat înainte ca statul nostru să redefinească căsătoria. După crearea căsătoriei între persoane de același sex, au ales să repete spectacolul. În ambele ocazii, copiii mei au fost obligați – împotriva voinței mele și a lor – să participe. La a doua ceremonie, care a inclus peste 20 de cupluri, posturile de știri și ziarele locale au fost la fața locului pentru a documenta primele căsătorii homosexuale oficiate în statul nostru. USA Today a realizat o ședință foto-jurnal cu fostul meu soț și partenerul său, copiii mei și chiar bunicii. Eu nu am fost înștiințată că se petrecea acest lucru și nici nu mi s-a dat ocazia să obiectez față de utilizarea copiilor noștri ca „recuzită” pentru promovarea căsătoriei între persoane de același sex în presă.

La momentul primei ceremonii, căsătoria nu era recunoscută de statul nostru, de națiunea, de biserica noastră. Iar noua căsătorie a fostului meu soț, ca și majoritatea relațiilor între bărbați, este o relație „deschisă”, „neexclusivă”. Aceasta transmite un mesaj clar copiilor noștri: ceea ce simți surclasează toate legile, promisiunile și autoritățile supreme. Poți face orice vrei, oricând vrei – și nu contează pe cine rănești pe parcurs.

După publicarea fotografiilor cu copiii noștri, au apărut un potop de comentarii și postări. Lumea exclama ce frumoasă este această familie homosexuală și îi felicitau pe fostul meu soț și partenerul lui pentru familia pe care o „creaseră”. Dar o persoană importantă lipsește din fotografii: mama și soția abandonată. Acea „familie homosexuală” nu ar putea exista fără mine.

Nu există nici măcar o singură familie homosexuală pe lume care să fi fost creată în mod natural.

Fiecare familie a unui cuplu de același sex poate exista numai prin manipularea naturii. În spatele fațadei fericite a multor familii conduse de cupluri de același sex, se constată relații construite prin distrugere. Ele reprezintă legămintele nerespectate, dragostea abandonată și responsabilitățile strivite. Sunt construite pe o temelie de trădare, minciuni și răni adânci.

Acest lucru este valabil și pentru cuplurile de același sex care folosesc tehnologii de reproducere asistată, cum ar fi mama-surogat sau donarea de spermă, pentru a avea copii. Astfel de procese exploatează bărbații și femeile pentru potențialul lor reproducător, tratează copiii ca produse ce pot fi cumpărate și vândute și refuză intenționat copiilor o relație cu unul sau ambii părinți biologici ai acestora. Plenitudinea și echilibrul nu sunt de găsit în astfel de familii, fiindcă ceva mereu lipsește. Eu lipsesc. Dar eu sunt reală și reprezint sutele și miile de soți și soții care au fost trădați și respinși.

Dacă soțul meu ar fi ales să rămână lângă noi, știu că nu ar fi fost ușor. Dar aceasta înseamnă căsnicia: să faci un legământ și să alegi să trăiești conform acestuia, zi după zi. La bine și la rău, soții trebuie să aleagă să îl pună pe celălalt înaintea lor, să îl iubească, chiar și când este greu.

O căsnicie bună nu depinde doar de dorința sexuală, care poate să vină și să treacă și adeseori nu o putem controla. Ea depinde de alegerea iubirii, respectului și fidelității pentru o persoană, în ciuda tuturor celorlalți. Se întâmplă frecvent ca soții să fie atrași de alte persoane – de obicei de sex opus, dar uneori, de același sex. Soții care își prețuiesc căsnicia nu acționează pe baza acestor impulsuri. Pentru cei care sunt atrași de persoane de același sex, fidelitatea față de soțul sau soția de sex opus nu reprezintă o trădare adevăratei lor identități. Mai degrabă, constituie o decizie de a nu se lăsa conduși de patimi. Este o dovadă de profunzime și tărie de caracter când acești oameni își respectă jurămintele, străduindu-se conștient să rememoreze, să cinstească și să reînvie dragostea pe care au avut-o pentru soț sau soție atunci când s-au căsătorit.

Copiii mei merită ceva mai bun

Cei doi copii mici ai noști au fost aruncați voit, intenționat într-o lume a disputelor și a unor credințe, stiluri de viață și valori combative, totul în numele „drepturilor homosexualilor”. Tatăl lor s-a mutat în apartamentul noului său partener, aflat într-un complex unde locuiesc 16 bărbați homosexuali. Unul dintre bărbați are un băiat de 19 ani care se prostituează și care vine să îi ofere „servicii”. Un alt bărbat, figura paternă a acestei comunități, are aproape 70 de ani, iar partenerul său are 20 și ceva. Copiii mei sunt duși la petreceri ale homosexualilor unde ei sunt singurii copii și unde se servesc numai băuturi alcoolice. Sunt duși la jocuri de baseball ale persoanelor transgender, evenimente de strângeri de fonduri pentru lobbyul homosexual și festivaluri de film LGBT.

Amândoi copiii mei se confruntă cu probleme identitare, ca și alți copii. Dar există anumite probleme profunde și unice cu care se vor confrunta drept consecință directă a acțiunilor fostului meu soț. Fiul meu este acum un adolescent în curs de maturizare și este foarte interesat de fete. Dar cum să învețe să gestioneze acest interes, când el este înconjurat de bărbați care caută gratificarea sexuală de la alți bărbați? Cum să învețe să trateze fetele cu grijă și respect, când tatăl său le-a respins și le devalorizează? Cum își va îmbrățișa masculinitatea în curs de dezvoltare fără să îl vadă pe tatăl său trăind ca un bărbat autentic și tratându-și soția și familia cu dragoste, respectându-și jurămintele căsătoriei, chiar și când este greu?

Și fiica mea suferă. Are nevoie de un tată care să o încurajeze să își îmbrățișeze feminitatea și frumusețea, dar aceste calități sunt parodiate și distorsionate în lumea tatălui său. Tatăl ei se machiază și poartă curele de tip sado-masochist de Halloween. Este adeseori expusă la bărbați care se îmbracă în femei. Pereții din apartamentul lui sunt „împodobiți” cu fotografii mari, înrămate, cu femei în poziții provocatoare. Ce ar trebui fetița mea să creadă despre feminitatea și frumusețea ei? Tatăl său ar trebui să îi protejeze sexualitatea. În schimb, el i-o deformează.

Fără îndrumare din partea ambilor părinți, mamă și tată, cum pot copiii mei să își parcurgă identitățile și sexualitatea în curs de dezvoltare? Mă doare sufletul să îmi văd copiii chinuindu-se, încercând cu disperare să înțeleagă lumea.

Copiii mei și cu mine am suferit mari pierderi din cauza deciziei fostului meu soț de a se identifica drept homosexual și a se descotorosi de viața sa alături de noi. Timpul aduce la lumină profunzimea acestor răni, dar eu nu le voi permite să ne distrugă, pe mine și pe copiii mei. Refuz să îmi pierd credința și speranța. Cred în puterea legământului căsătoriei între un bărbat și o femeie cu o pasiune înmiită astăzi, față de când m-am căsătorit. Există o altă cale pentru persoanele atrase de același sex. Distrugerea nu este singura opțiune – nu poate să fie. Copiii noștri merită ceva mult mai bun de la noi.

Acest tip de suferință nu ar trebui să se întâmple niciodată altui soț, altei soții sau altui copil. Vă rog, vă implor: apărați căsătoria ca fiind între un bărbat și o femeie. Trebuie să apărăm căsătoria – și viețile prețioase pe care căsătoria le creează.

sursa http://stiripentruviata.ro/

23
oct.
14

„Blestemul” Cuviosului Paisie Aghioritul

pr_paisie_aghioritulSă vă dau și eu acum un ”blestem”. Dumnezeu să vă umple inima de bunătatea și de multa Sa dragoste până ce o să ”înnebuniți”, ca să vă plece mintea de pe pământ și să vă aflați încă de pe acum lângă El, în Cer.

Să înnebuniți cu nebunia cea dumnezeiască a dragostei lui Dumnezeu! Să vă aprindă Dumnezeu inimile voastre cu dragostea Sa! Să nu mă mai siliți altă dată să vă mai dau și un al doilea, pentru că ”blestemul” meu (cel bun) prinde, fiindcă iese din inima mea.

Când te doare sufletul pentru un om care are smerenie și cu toată inima sa îți cere să te rogi, de pildă, pentru o patimă ce îl chinuie și-i spui: ”Nu te teme, te vei face mai bun”, îi dai o astfel de binecuvântare dumnezeiască. Ea are multă dragoste și durere, de aceea prinde. Lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu și de aceea El împlinește binecuvântarea. Adică singura durere ce o simte cineva pentru altul este o binecuvântare.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul “Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, 2003, p.101-110
23
oct.
14

Țelul principal al căsătoriei

deti_semya-1_0În lumea noastră se vorbeşte din ce in ce mai rar despre căsătorie, şi atunci când se vorbeşte, cel mai adeseori se vorbeşte doar despre dragostea dintre soţ şi soţie. Aceasta dragoste poate îi într-adevăr o binecuvântare şi un dar de la Dumnezeu, dar ţelul principal al căsătoriei este creşterea de copii creştini, de noi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Această lucrare sfântă ar trebui avută în vedere cu maximă seriozitate încă de la începutul căsătoriei. Cuplul trebuie să trăiască cu conştiinţa faptului că au primit binecuvântarea de a deveni împreună-lucrători cu Dumnezeu în lucrarea de creare a unei noi persoane.

Cuplurile creştine trebuie să vadă în relaţiile lor sexuale nu numai propria lor împlinire, ci rolul lor în aducerea la existenţă a unei făpturi noi, a unei persoane noi destinate să trăiască veşnic. Unirea soţilor trebuie să se facă cu frică de Dumnezeu şi cu rugăciune, ca El să-i binecuvânteze şi ca pruncii să fie zămisliţi nu numai trupeşte, ci şi duhovniceşte. În zilele noastre auzim spunându-se atâtea banalităţi, răutăţi şi blasfemii la adresa relaţiilor conjugale, dar creştinii căsătoriţi trebuie să-şi aducă aminte neîncetat că participă la opera creatoare a lui Dumnezeu.

Din Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p.17

23
oct.
14

Mitropolitul Muntenegrului: Paradele gay sunt parade ale morții!

Mitropolitul Muntenegrului, Amfilohie, a declarat că poziția Bisericii privind paradele gay rămâne neschimbată. Episcopul consideră că paradele gay sunt combinate cu tendințele moderne de globalizare și de construire a unei noi ordini mondiale și că sunt, de fapt, niște parade ale morții.

“Opinia Bisericii nu poate fi altfel. Iată ce înseamnă o paradă de acest gen, dacă privim mai profund – o paradă a morții. În spatele acesteia, se afla un impuls sinucigaș”, a apreciat mitropolitul Muntenegrului.

Înaltul Prelat spune că modul în care aceste parade se manifestă și frecvența lor ne indică faptul ca ele reprezintă ceva serios, fiind evidentă dorința lor ascunsă de putere și forma violenta de manifestare, “cel puțin la prima vedere, neevidentă”,relatează site-ul Ionews.ro.

Potrivit Episcopului, nu este nimic întâmplător în faptul că paradele gay sunt organic combinate cu tendințele moderne de globalizare și de construire a unei noi ordini mondiale. Episcopul a subliniat că esența acestei mișcări, care a crescut pe temelia civilizației americane, nu este viața, ci moartea.

În esență, această cale este într-o oarecare măsură bazata pe aceleași principii ca și Nazismul, Comunismul… Pentru că, în această nouă ordine, omul a devenit măsura tuturor lucrurilor, și cel mai rău dintre toate este că, în numele drepturilor omului, așa cum s-a întâmplat cu legalizarea avortului, omul însuși este distrus. În cele din urmă, se va autodistruge. De aceea, eu spun că aceste parade sunt ale mortii, în timp ce Biserica, în ființa sa, prin existența, rădăcinile și obiectivele sale, mărșaluiește spre viață” – a spus Mitropolitul Amfilohie.

Ideea paradelor gay, cu o presiune fără precedent, a fost introdusă in ultimii ani și în conștiința aomenilor  din Serbia și Muntenegru. În ciuda atitudinilor negative ale marii majorități a populației și a protestelor din ambele țări, ele au fost supuse periodic la tot felul de festivaluri gay și demonstrații.

sursa http://activenews.ro/




Blog Stats

  • 314.135 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugaţi-vă Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Apostol Andrei Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte