Arhivă pentru 6 octombrie 2014

06
oct.
14

Un document din secolul I scris de istoricul roman Velleius Paterculus a fost descoperit în Biblioteca Vaticanului. Vorbește despre o minune a Mântuitorului

scroll-460x307Un expert italian a studia un document din primul secol scris de istoricul roman Marcus Velleius Paterculus , care a fost descoperit recent în arhivele Vaticanului. Acesta este primul document care vorbeste despre o minune a lui Iisus Hristos relatata de un martor ocular. Autorul descrie o scenă in care el ar fi fost martor, în care un profet și învățător cu numele de Iēsous de Nazarenus a resuscitat un băiat mort și l-a dat înapoi mamei sale.

Istoricul și arhivar Ignazio Perrucci, a fost angajat de către autoritățile de la Vatican în 2012,  pentru a sorta, analiza și clasifica aproximativ 6.000 de documente vechi, care au fost descoperite în giganticul tezaur de arhivă. El a fost foarte entuziasmat când a observat că autorul textului a fost celebrul istoric roman Velleius, dar el a fost complet uimit cand si-a dat seama de natura  conținutului.

 

Profesorul Ignazio Perrucci a găsit textul în arhivele Vaticanului, in timp ce cauta printre un pachet de scrisori personale și alte documente banale datând din epoca romană.

Textul în ansamblu este o narațiune de călătorie. Autorului se întoarca de la Parthia la Roma în 31 d.Hr. El foloseşte un stil extrem de retoric pe patru foi de pergament. El descrie mai multe episoade diferite care au loc în timpul călătoriei sale, cum ar fi o furtună de nisip violentă în Mesopotamia și vizita la un templu în Melitta (zi moderne Mdina, în Malta).

Parte a textului care a prins cu adevărat atenția M. Perrucci este un episod care are loc în orașul de Sebaste (în apropiere zi moderne Nablus, în Cisiordania). Autorul descrie mai întâi sosirea unui mare lider în oraș cu un grup de discipoli și adepți, provocând mulți dintre oamenii din clasa de jos din satele vecine pentru a se aduna în jurul lor. Potrivit lui Velleius, nume acestui mare om a fost  Iēsous de Nazarenus, în traducerea greco-latină a numelui ebraic al lui Isus, Yeshua haNotzri.

La intrarea în oraș, Iisus ar fi vizitat casa unei femei pe nume Elișeba, care tocmai a dat naștere unui copil mort. Isus a luat copilul mort și a rostit o rugăciune în limba aramaică la ceruri, care, din păcate, autorul descrie ca fiind “immensus”, adică de neînțeles. Spre surprinderea și uimirea mulțimii, copilul a revenit la viață aproape imediat, plângând și zvârcolindu-se ca un nou-născut sănătos.

Marcus Velleius Paterculus era un ofiter roman de origine din regiunea Campania, el pare să îl perceapă pe Iisus Hristos ca un mare medic și mistic, fără să-l asocieze în nici un fel la conceptul evreiesc de Mesia.

Multe teste și analize au fost realizate în ultimele săptămâni pentru a stabili autenticitatea manuscrisului. Compoziția pergamentului și cerneala, stilul literar și scrisul, toate au fost atent examinate și au fost considerate a fi cu totul autentice. Analiza datei, de asemenea, a relevat faptul că pergamentul din piele de oaie pe care este scris textul într-adevăr datează din secolul al 1 din această eră, mai exact între anii 20-45 AD.

O traducere completă și oficială a documentului ar trebui să fie disponibil online în mai multe limbi diferite, în următoarele câteva săptămâni, dar impactul descoperirii este deja simțit în comunitatea științifică. Mulți oameni de știință au salutat deja constatarea ca unul dintre cele mai mari descoperiri realizate vreodată în studiul despre viața istorică a lui Iisus, în timp ce alții și-au exprimat îndoieli cu privire la concluziile profesorului Perrucci și au cerut să se facă mai multe de către alte instituții științifice înainte de a trage orice concluzii.

 

– See more at: http://worldnewsdailyreport.com/newly-found-document-holds-eyewitness-account-of-jesus-performing-miracle/#sthash.wWD7mcX9.dpuf

Newly-Found Document Holds Eyewitness Account of Jesus Performing Miracle

scroll

Historian and archivist Ignazio Perrucci, was hired by the Vatican authorities in 2012, to sort, analyze and classify some 6,000 ancient documents that had been uncovered in the gigantic archive vaults. He was already very excited when he noticed that the author of the text was the famous Roman historian Velleius, but he was completely stunned when he realized the nature of the content.

Professor Ignazio Perrucci found the text in the archives of the Vatican, while searching among a bundle of personnal letters and other trivial documents dating from the Roman era.

The text as a whole is a narrative of the author’s return journey from Parthia to Rome that occurred in 31 AD, recorded in a highly rhetorical style of four sheets of parchment. He describes many different episodes taking place during his trip, like a a violent sandstorm in Mesopotamia and visit to a temple in Melitta (modern day Mdina, in Malta).

The part of the text that really caught M. Perrucci’s attention is an episode taking place in the city of Sebaste (near modern day Nablus, in the West Bank). The author first describes the arrival of a great leader  in the town with a group of disciples and followers, causing many of the lower class people from neighbouring villages to gather around them. According to Velleius, that great man’s name was Iēsous de Nazarenus, a Greco-Latin translation of Jesus’ Hebrew name, Yeshua haNotzri.

Upon entering town, Jesus would have visited the house of a woman named Elisheba, who had just given birth to a stillborn child. Jesus picked up the dead child and uttered a prayer in Aramaic to the heavens, which unfortunately the author describes as “immensus”, meaning incomprehensible.  To the crowd’s surprise and amazement,  the baby came back to life almost immediately, crying and squirming like a healthy newborn.

 

Marcus Velleius Paterculus being a Roman officer of Campanian origins, he seems to perceive Jesus Christ as a great doctor and mystic, without associating him in any way to the Jewish concept of Messiah.

Many tests and analysis have been realized over the last weeks to determine the authenticity of the manuscript. The composition of the parchment and ink, the literary style and handwriting have all been carefully scrutinized and were considered to be entirely legitimate. The dating analysis also revealed that the sheepskin parchment on which the text is written, does indeed date from the 1st century of this era, more precisely from between 20-45 AD.

This new text from an author known for his reliability, brings a brand new perspective on the life of the historical character that is Jesus of Nazareth. It comes to confirm the Gospels on the facts that he was known for accomplishing miracles and that his sheer presence in a town was enough to attract crowds of people.

A complete and official translation of the document should be made available online in many different languages over the next few weeks, but the impact of the discovery is already felt in the scientific community. Many scholars have already saluted the finding as one of the greatest breakthrough ever realized in the study of the historical life of Jesus, while others have expressed doubts about the conclusions of Professor Perrucci and demand for more tests to be performed by other scientific institutions before drawing any conclusions.

06
oct.
14

Dragostea şi îndrăgostirea sunt acelaşi lucru?

articol_26_2Când eram în şcoala militară am avut un profesor, un ofiţer, care ne preda psihopedagogie. La un moment dat, la unul dintre cursuri, a pus întrebarea: „Cam cum credeţi voi că se petrec lucrurile cu îndrăgostirea? Să vă explic eu cum stă treaba!” A început să ne explice. Pe măsură ce ne explica, începeam să îi dăm dreptate, dar la sfârşitul cuvântului l-am urât pentru că răsturna tot ce era mai frumos, mai înălţător în ceea ce priveşte iubirea.

El spunea aşa: „Procesul acesta de îndrăgostire este un proces matematic. Te întâlneşti cu o fată şi îi provoci anumite emoţii. Arta este să ştii ce anume îi provoacă o emoţie mai puternică sau mai puţin puternică. Dacă reuşeşti să-i provoci nişte emoţii succesive, fata aceea se va trezi că este îndrăgostită de tine, că nu mai poate fără tine.”

Mi-a trebuit mult timp ca să înţeleg unde greşea. Aceasta nu este dragoste cu adevărat. Este un proces chimic, psihologic, sau cum vreţi să-i spuneţi. Oricum, este trupesc şi nu altfel. Simţi că ai nevoie de respectivul pentru că ţi-a făcut anumite lucruri.

Procesul trupesc de îndrăgostire nu are cum să treacă de primul pas, de primul test, dacă vreţi, care este încrederea. Trebuie să treceţi pragul încrederii, care este foarte greu de trecut, să renunţaţi să aşteptaţi ceva în schimb.

Dacă cineva te lasă să-l iubeşti este mare minune. Prinde-l, nu-l lăsa, străduieşte-te să-l iubeşti cât poţi de mult şi inima singură îşi va găsi cale către cealaltă inimă; acesta nu mai este nici un proces chimic, nici mecanic, nici matematic, nici măcar metafizic, acesta este un proces dumnezeiesc: inima îşi găseşte cale către cealaltă inimă.

Selecţii din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna

06
oct.
14

Ca să-l rabzi pe celălalt, trebuie să-l iubeşti…

rabdare_3Gheronda, cum se dobândeşte răbdarea?

– Răbdarea are ca temelie dragostea. Dragostea pe toate le rabdă, spune Apostolul. Ca să-l rabzi pe celălalt, trebuie să-l iubeşti, să te doară pentru el. Dacă nu te doare pentru el, îl simţi ca pe o povară.

Gheronda, când maica cu care lucrez este agitată, o compătimesc şi am răbdare cu ea. Această purtare are în ea dragoste?

– Şi de unde ştii că nu eşti tu pricina pentru care ea este agitată şi că nu te rabdă ea pe tine? Dacă tu crezi că eşti într-o stare duhovnicească mai bună şi că o rabzi pe ea, atunci trebuie să compătimeşti pe tine însuţi. Când există dragoste adevărată şi răbdare, atunci îl îndreptăţeşti pe celălalt şi te acuzi doar pe tine însăţi. „Dumnezeul meu, eu sunt vinovată! Nu mă lua în seamă pe mine! Aruncă-mă la o parte şi ajută-l pe celălalt!” Aceasta este atitudinea corectă, cea plină de smerenie, şi în urma căreia omul primeşte din belşug Harul lui Dumnezeu. Mă voi ruga să devii duhovniceşte ca un pui de leu, ca leii de bronz, care sprijină cu spinarea lor sfeşnicele bisericii şi care nici nu se tulbură, nici nu aud, nici nu vorbesc, ci ridică greutatea pe spinarea lor. Amin.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 291-293

06
oct.
14

Tot ce este artificial în ținuta femeilor, nu poate sta niciodată alături de adevărata frumusețe

femPodoabe, farduri, îmbrăcăminte indecentă, obraz pudrat, buzele rujate sau țigara în colțul gurii, le vedem frecvent pe stradă.

Nu-i greu de observat că efectul produselor cosmetice asupra feței este contrar celui dorit. Chiar dacă la început obrazul fardat sau buzele rujate violet atrag atenția trecătorilor, în câțiva ani, toate aceste îmbâcseli colorate, nu fac decât să accelereze uzura, ridurile și îmbătrânirea.

Impresia este deplorabilă și atunci se naște întrebarea: Pentru cine vor femeile să arate impecabil? Un bărbat apreciază mai degrabă o frumusețe naturală, curată, fără nici un fel de machiaj.

În concluzie, tot ce este artificial în îngrijirea, ținuta și îmbrăcămintea femeilor, nu poate sta niciodată alături de adevărata frumusețe naturală și sobră, asemănătoare crinilor câmpului, așa cum a lăsat-o bunul Dumnezeu.

Extras din Ridicarea căsătoriei la înălțimea de Taină, Ieromonah Arsenie Boca, Editura Agaton, Făgăraș 2009, p.145

06
oct.
14

”Nici prin cap să nu-ţi treacă să placi oamenilor…”

paisieM-a întrebat un bătrân odată: “Părinte Paisie, dar ce-i aceea mândrie, părinte, cum vine?” (El umbla iarna cu capul gol şi desculţ, prin zăpadă.) “Frate Gheorghe, mândria este atunci când ai să socoteşti că tu eşti ceva mai mult decât altul, că eşti mai bun, mai frumos ca altul…” “Săracu’ de mine, părinte Paisie, eu să am ceva bun? Dar ce am eu bun?” A stat opt ani cu mine… Părintele Ghenadie Avătămăniței. Nu vedea nici el, săracul, ca şi mine…

Iaca, asta e mândria: când te socoteşti că ştii mai mult decât altul, că poţi ceva mai bine decât altul. Asta e mândria. Şi e foarte periculoasă, că nu-i place lui Dumnezeu mândria asta. Că dacă socoteşti că ştii mai mult, că poţi mai mult, că faci mai mult, să nu păţeşti ca acela care socotea că face, că drege, că posteşte, iar cel de lângă uşă plângea şi îşi bătea pieptul că nu are nimic bun. Şi a câştigat mai mult decât acela care socotea că are ceva de la el însuşi – Vameşul şi Fariseul…

Că Mântuitorul a zis: “Când veţi împlini vreo poruncă, să spuneţi aşa: “Rob netrebnic sunt eu, şi n-am făcut decât ceea ce eram dator a face”.

De câte ori te mânii, mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Când te mânii, acolo e duhul răzvrătirii, duhul mândriei, duhul slavei deşarte, să ştii. El te îndeamnă să nu te smereşti – “Ce, eu sunt chiar atâta de lepădat?!”

Că vezi, eu pot să zic aşa, singur: “Măi oameni buni, da’ păcătos mai sunt, da’ prost mai sunt, da’ rău mai sunt, măi”… Dar ia să mă facă altul prost şi urât, să vezi cum mă umflu şi mă mânii asupra lui – “Ce te interesează? Ce te ocupi de mine? Ce cutare…?” Ei, apoi asta-i smerenie? Atunci când altul te ocărăşte şi te smereşte fără voia ta, atunci să vezi dacă poţi zice: “Aşa mi-a trebuit, aşa trebuie, Dumnezeu i-a poruncit să facă aşa, pentru că şi eu am ocărât pe altul”. Asta-i smerenia cea adevărată, nu când zic eu că-s prost. Când te ocărăşte celălalt, atunci să faci dovada că eşti smerit, atunci să spui iute: “Dumnezeu îi porunceşte să mă ocărască”. Când îţi ia cineva lucrul cu sila: “Dumnezeu îi porunceşte să mi-l ia, pentru că şi eu am luat de la altul…” Când te mută cineva cu de-a sila, de ici-colo: “Dumnezeu îmi schimbă locul, ca să-mi schimb eu năravul şi obiceiul…” Asta ar fi smerenia cea adevărată. Dacă-ţi cere cineva haina, dă-i şi cămaşa. Dacă te loveşte peste partea dreaptă, întoarce-i şi partea cealaltă. Apoi vezi: poţi face treaba asta? Că noi trebuie să urmăm după porunca lui Hristos. Dar noi… Dacă îţi dă cineva una peste față, tu îi dai patru înapoi – îi întorci împătrit. Aşadar, noi nu urmăm porunca lui Hristos.

Când eram şi eu mai tânăr, mă punea stareţul la încercare. Odată m-a scos afară din biserică. Eu cântam la strană şi cântam şi eu în felul meu, “Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”, şi mi se părea că tare cânt frumos, şi mă mândream în inima mea. Şi o dată intră stareţul şi, când mă aude, îmi dă un ghiont şi – afară! “Ieşi afară, măgarule, ce ragi aşa?” Mie mi se părea că eu cânt tare frumos şi, când colo, uite aşa am păţit. Şi mă gândesc şi acum: săraca mândrie, cum se agață ea de toate tiviturile.

M-am pomenit odată aici cu un om tânăr. Era el aşa, cam delicat, venea de la Bucureşti – şi m-a întrebat: “Dumneata eşti părintele Paisie?” Şi i-am răspuns aşa: “D’apoi ar mai fi şi alţii, n-oi fi numai eu”. Dar el a zis: “Am auzit de dumneata şi am venit să te văd”. Şi atunci i-am zis eu cuvântul acesta:

Să nu crezi tot ce auzi

Să nu faci tot ce poţi

Să nu spui tot ce ştii

Să nu dai tot ce ai.

Vai de acel om căruia îi va prisosi mai mult lauda decât viața şi faptele.

Din dragoste izvorăşte smerenia. Că dacă iubeşti pe cineva, nu-l ocărăşti, că se scârbeşte; nu-l superi, că tânjeşte. Că dacă apuci să superi pe cineva, săracu’, nici nu poate mânca, nici nu se poate ruga, nici nu poate dormi. Aşadar, faci în toate chipurile să nu superi pe nimeni. Dar nu se poate să nu superi chiar pe nimeni; poate fără să-ţi dai seama spui un cuvânt mai tulburător. Dar cum te-ai întâlnit cu cel pe care l-ai supărat, îndată fă-i plecăciune: “Iartă-mă, dragul meu, că te-am supărat”. Şi când ai zis “iartă-mă”, a ieşit deodată toată supărarea, s-a spart totul, n-a mai rămas nimic. Şi când se uită diavolul într-acolo, vede că a rămas păcălit… nu mai rămâne nimica scris.

Nici prin cap să nu-ţi treacă să placi oamenilor… Să fii mai necinstit de oameni, asta da. Şi ce dacă spune lumea că ai păcate? Ce, nu ai? Trebuie să răbdăm ocările, tată, pentru că aşa ne-a lăudat Mântuitorul Hristos: “Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine”. Trebuie să răbdăm toate, cu smerenie, tată; să răbdăm cu smerenie pentru dragostea lui Hristos. Doar vom câştiga şi noi – nu tot raiul, ci numai un colţişor, cât de mic.

Ţi se pare grea smerenia, tată… Dar încearcă întâi şi vezi dacă poţi ridica piatra, şi după aceea spune “nu pot”. Smerenia inimii izvorăşte din dragostea cea pentru Dumnezeu, tătucă.

Din Parintele Paisie De la Sihla, Editura: Bizantina, Bucureşti, 1999

06
oct.
14

„Femeie, lasă copilul să trăiască şi voi avea Eu grijă de amândoi!…”

Mujeres Tristes 38Mă numesc Daniela şi am descoperit acest site căutând pe internet un fel de alinare pentru suferinţa pe care o trăiesc de 9 luni…

Am să vă povestesc pe scurt viaţa mea complicată şi dureroasă. Am 38 ani şi am fost căsătorita până acum o luna. Am doi băieţi: de 20 si respectiv 18 ani. Cel de 18 ani are schizofrenie şi se pare că e cronică. O primă suferinţă în viaţa mea. A doua suferinţă a fost faptul că am fost obligată să mă căsătoresc cu soţul meu acum 18 ani fără să-l iubesc; nu voi intra în amănunte dar asta a fost… Nu l-am iubit niciodată drept pentru care m-am hotărât pentru divorţ.

În urmă cu doi ani am cunoscut un bărbat cu 9 ani mai mic decât mine si ne iubim foarte mult. Este bărbatul cu care sunt logodită şi religios. Cu soţul meu nu am avut cununie religioasă pentru că nu a dorit acest lucru.

Acum voi aduce în discuţie problema cumplită a avortului: în primul an când l-am cunoscut pe acest bărbat, Peti se numeşte,  mi-am dorit foarte mult un copil. El era plecat în Statele Unite şi trebuia să vină în decembrie anul trecut ceea ce s-a şi întâmplat. Până să vină mă rugam Domnului nostru Iisus să-mi dea un copil şi plângeam cu lacrimi amare de câte ori îmi imaginam acel copil. Bărbatul din viaţa mea, cel pe care-l iubesc, îl dorea şi el.

Într-o seară am avut un vis, după lacrimile pe care le vărsam zilnic în care Domnul Iisus mi-a apărut şi mi-a spus: „Nu plânge femeie ca până nu se termină anul vei avea copilul”. M-am trezit emoţionată şi marcată. Nu-mi venea să cred ca Domnul Iisus mi-a auzit dorinţa…

Peti a venit pe 15 decembrie şi am să vă spun că – există minuni dumnezeieşti  – în perioada 25-30 decembrie am rămas însărcinată!!! Pe data de 10 ianuarie mi s-au confirmat 3 săptămâni de sarcină! Pentru mine  A FOST SI VA RĂMÂNE O MARE MINUNE PE CARE DOMNUL NOSTRU MI-A ÎNDEPLINIT-O.

Însă, acest copil trebuia să se nască, iar eu nu eram divorţată încă: aveam şi am un copil cu probleme, Peti urma să se întoarcă în Statele Unite pentru încă ceva vreme, nu aveam nici un sprijin care să mă ajute în a păstra copilul. Au urmat două luni şi jumătate de chinuri, lacrimi si frământări: să păstrez sau nu sarcina. Pentru mine era şi va rămâne un dar divin….

Însă conştiinţa crudă şi raţiunea tăioasa mi-au „spus”: ai deja un copil cu probleme, îngrijeşte-te de acesta şi lasă-l pe celălalt… nu e drept să-l ignori şi să-l sacrifici pe cel bolnav…”

Şi astfel, plângând şi frământându-mă,  am avut al doilea vis cu Domnul Iisus care mi-a spus: “Femeie, lasă copilul să trăiască că voi avea Eu grijă de amândoi!…”.

Am fost şocată…! Şi cu toate aceste semne sunt o mare criminală. Pe data de 2 februarie am înfăptuit crima şi am renunţat la copil… am ignorat darul şi mesajele divine.

Nu am cuvinte care să arate starea în care, încă, mă aflu: sunt deprimată, iau tranchilizante şi antidepresive, am îmbrăcat un copil de 9 luni luat de pe strada, i-am luat jucării, dar nimic… Nici o rugăciune nu mă ajută… Nici un sfat nu-mi schimbă starea!

Şi încă ceva important! Cât timp eram însărcinată, Răzvan, băiatul meu bolnav a fost bine. Nu avea halucinaţii, nu auzea voci… Însă după avort copilul s-a îmbolnăvit şi nu mai intră în lumea reală cu nici un tratament antipshihotic. Se pare că îl pierd şi pe el  în lumea lui ireală. Dar cred că aceasta este una din pedepsele pe care le merit pentru fapta mea! Nu aveam dreptul să iau viaţa acelui copil mai ales ca era aşa de dorit şi era şi un dar divin! Răzvan nu-şi mai revine, trăieşte în lumea lui cu vocile false şi halucinaţiile, şi nici eu nu-mi mai revin. Urmează să mă căsătoresc cu Peti curând şi am sperat că dacă voi avea alt copil cu el îmi voi reveni… Am analizat aceste lucruri şi tot nu este bine… Crima înfăptuită rămâne adânc în suflet!

Ştiu că e lungă această mărturisire dar aş dori să o publicaţi, ca să opriţi şi alte viitoare crime împotriva unor suflete nevinovate, împotriva darului divin cu care Dumnezeu ne consfinţeşte viaţa. Pentru că un copil este o minune!

Nu am cuvinte să vă spun toată gama de sentimente în care trăiesc: inutilitate, disperare, vinovăţie, suferinţă…

DAR…! CEA MAI MARE PEDEAPSĂ ESTE CEA DATĂ DE CONŞTIINŢA CARE MĂ CHINUIE!!!… Şi nu cred că există scăpare pentru asta.

În fiecare marti… e zi de post pentru mine… într-o marţi s-a întâmplat.

Voi rămâne toată viaţa marcată de acest eveniment şi vreau să vă spun acum, când plâng iar: opriţi-vă să ucideţi suflete nevinovate!!! Ce urmează după aceasta e cumplit de trăit, şi sentimentul de a  fi o criminală e copleşitor şi degradant.

Oare cine sau ce mă poate ajuta pentru că simt cum viaţa mea se sfârşeşte!…
Oare unde este copilaşul meu acum?

Daniela

06
oct.
14

Suferim pentru că nu avem smerenie

suferintaSuferim pentru că nu avem smerenie. În sufletul smerit viază Duhul Sfânt şi El dă sufletului libertatea, pacea, iubirea şi fericirea.

Suferim pentru că nu-l iubim pe frate. Domnul zice: „Iubiţi-vă unii pe alţii şi veţi fi ucenicii Mei” [In 13, 34-35]. Pentru iubirea de frate vine iubirea lui Dumnezeu. Dulce e iubirea lui Dumnezeu; ea este un dar al Duhului Sfânt şi în deplinătatea ei e cunoscută numai prin Duhul Sfânt. Dar este şi o iubire mijlocie, pe care omul o are atunci când se străduieşte să împlinească poruncile lui Hristos şi se teme să nu întristeze pe Dumnezeu; şi aceasta e un lucru bun. În fiecare zi însă trebuie să ne silim spre bine şi să învăţăm din toate puterile smerenia lui Hristos.

Domnul a zis ucenicilor Lui: „Pacea Mea dau vouă” [In 14, 27].

Această pace a lui Hristos trebuie să o cerem lui Dumnezeu, şi Domnul o dă celui ce o cere; şi când o primim, trebuie să o păzim cu sfinţenie şi să o înmulţim; dar cine nu se predă în necazuri voii lui Dumnezeu, acela nu poate cunoaşte milostivirea lui Dumnezeu.

Dacă te loveşte o nenorocire, nu te lăsa abătut, ci adu-ţi aminte că Domnul se uită la tine cu milă şi nu primi gândul: „Oare se va mai uita Domnul la mine când eu îl întristez?”, pentru că Domnul este prin fire milă, ci întoarce-te cu credinţă la Dumnezeu şi spune ca şi fiul cel risipitor din Evanghelie: „Nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău” [Lc 15, 21], şi vei vedea atunci cât eşti de drag Tatălui şi în sufletul tău va fi atunci o negrăită bucurie.

Oamenii nu învaţă smerenia şi pentru mândria lor nu pot primi harul Duhului Sfânt şi de aceea lumea întreagă suferă. Dar dacă oamenii ar cunoaşte pe Domnul şi ar şti cât de milostiv, smerit şi blând este, într-un singur ceas s-ar schimba faţa întregii lumi şi în toţi şi în toate ar fi o mare bucurie şi iubire.

Domnul Cel Milostiv ne-a dat pocăinţa şi prin pocăinţă toate se îndreaptă. Prin pocăinţă câştigăm iertarea păcatelor; pentru pocăinţă vine harul Duhului Sfânt, şi astfel cunoaştem pe Domnul.

Dacă cineva a pierdut pacea şi suferă, să se pocăiască şi Domnul îi va da pacea Sa.

Dacă un popor sau un stat suferă, trebuie ca toţi să se pocăiască şi atunci toate se vor îndrepta de la Dumnezeu.

Cuviosul Siluan Athonitul,

Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 137

06
oct.
14

O femeie poate face bărbatul bun sau îl poate face rău

108167_orMai vin pe la mine cupluri, soţ şi soţie. Şi le spun aşa: “Când vezi că soţul este supărat, tu ca soţie, n-ai voie să-l ocăreşti. Că omul, când e tulburat, fără să vrea vorbeşte ce nu trebuie. Şi uite aşa se înmulţesc tulburările”.

Deci să lase bărbatul în pace …. Soţia să-şi vadă de ale ei…

Da. Nu-l să-l lase în pace, ci să-l lase pe calea cea bună. Când el e amărât, ea să-l lase şi, când poate să se înţeleagă cu el, să-l aducă pe calea cea bună.

Păi… şi poate femeia să facă asta?

Poate, dece să nu poată?

Îmi spunea cineva cuvânt drept. Zice: “O femeie poate face bărbatul bun sau îl poate face rău”. Şi aşa este.

O femeie înţeleaptă este numai aceea care îl poate duce pe bărbat la spovedanie, care poate să se scoale noaptea la rugăciune alături de el, care îl poate învăţa  a  nu mai judeca greşit pe nimeni.

Adică. Făcând toate acestea, ea este femeia care îl poate aduce pe bărbat la Mântuire.

A venit odată cineva la mine să-mi, spună ca acasă se tot  ocărau. Erau soţ şi soţie. Unul că a zis nu stiu ce,  ea că de fapt el a spus nu ştiu ce… Până la urmă toată povestea asta a ajuns la urechea neamurilor şi ăia, oameni proşti, fără minte, s-au tulburat şi i-au divorţat.

Ăştia doi au venit atunci la mine să le dau un sfat, un cuvânt de folos. Stăteau aici, amândoi, şi când se uitau  unul la altul – le dădeau lacrimile. Că ei nu se căsătoriseră ca să se despartă.

Eu i-am pus să facă următorul jurământ: de acum înainte nici el şi nici ea să nu îşi mai aducă aminte şi să nu-şi mai reproşeze nimic din ce a fost. Să fie amândoi ca şi cum ar fi fost născuţi astăzi. Şi, uite aşa, i-am împăcat.

Le-am spus: dacă neamurile au atâta duşmănie pe ei, să-şi să-şi vândă locuinţa şi să-şi cumpere alta, undeva unde să fie străini de rudele care îi amărau.

Le-am mai spus: Cu cât o să mergeţi mai mult la mărturisit, cu cât veţi face semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, cu atât mai mult vă va ajuta Duhul Sfânt, Care va izgoni de la voi aceste duhuri.

“Convorbiri cu părintele Nicau – pustnicul din Munţii Neamţului”, Fabian Anton

06
oct.
14

Rugăciunile Înaintea Sfintei Împărtășanii (Canon și rugăciuni)

p1Rugăciunile Începătoare, Doamne, miluiește(de 12 ori), Veniți să ne închinăm… (de trei ori), apoiPsalmul 50,Și îndată:
Canonul Sfintei Împărtăşiri
Acest canon face parte din Rânduiala Sfintei Împărtășiri.
Cântarea 1:
Irmos: Veniți, popoare, să cântăm…

Stih: Inimă curată zidește întru mine, Dum­­nezeule, și duh drept înnoiește întru cele din­lăuntru ale mele.

Pâine a vieții celei veșnice să-mi fie mie Trupul Tău cel sfânt, Milos­tive Doamne, și scump Sângele Tău, și tă­mă­duire durerilor celor de multe feluri.

Stih: Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.

Învrednicește-mă, Stăpâne, pe mine, nevrednicul, să mănânc Trupul Tău cel preacurat și să beau Sângele Tău cel preascump, cu credință și cu dragoste.

Slavă…,

Întinat fiind cu lucruri netrebnice, eu, ticălosul, nu sunt vrednic să mă îm­păr­­tășesc cu preacuratul Tău Trup și cu dumnezeiescul Tău Sânge, Hris­­toase; ci fă-mă vrednic de aceasta.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Dumnezeiască Mireasă, ceea ce ești bună și binecuvântată, care ai odrăslit Spicul cel nearat spre mântuire lumii, învrednicește-mă ca, mân­cându-L pe Acesta, să mă mântuiesc.

Cântarea 3:
Irmos: Pe piatra credinței întărindu-mă…
Dă-mi, Hristoase, picături de la­crimi, care să-mi curățească necu­răția inimii mele, ca, fiind curățit, în cuget curat, cu credință și cu frică să vin, Stăpâne, spre împărtășirea Da­rurilor Tale.

Spre iertarea păcatelor să-mi fie mie Preacuratul Tău Trup și dum­ne­­ze­ies­cul Tău Sânge, și spre îm­păr­­tă­șirea cu Duhul Sfânt, și spre viața de veci, Iubitorule de oameni, și spre în­de­păr­tarea durerilor și a necazurilor.

Slavă…,

Doamne, învrednicește-mă să mă îm­­părtășesc fără de osândă cu prea­curat Trupul Tău și cu scumpul Tău Sân­ge, și să slăvesc bunătatea Ta.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Preacurată, ceea ce ești masă a Pâinii Vieții, care S-a pogorât de sus, pentru milă, și a dăruit lumii viață nouă, în­vrednicește-mă acum și pe mine, ne­vrednicul, să gust cu frică din Acesta și să fiu viu.

Doamne, miluiește (de trei ori).
Sedealna:

Foc și lumină să-mi fie mie primi­rea Preacuratelor și de viață făcă­toare­lor Tale Taine, Mântui­torule, arzând ne­ghina păcatelor și lumi­nându-mă peste tot, spre cuvân­ta­rea de Dum­ne­zeu cea adevărată; că nu voi da înșelă­ciunii vrăjmașului cele sfinte, nici Îți voi da sărutare înșe­lă­toare, ci ca desfrâ­nata, căzând îna­intea Ta, și ca tâlharul, măr­tu­ri­sindu-mă, strig către Tine: Po­me­nește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.

Cântarea 4:
Irmos: Venit-ai din Fecioară…
Întrupându-Te, Mult-milostive, voit-ai a Te da spre junghiere, ca un miel, pentru păcatele noastre. Pen­tru aceasta mă rog Ție să curățești și păcatele mele.

Tămăduiește rănile sufletului meu, Doamne, și mă sfințește tot și mă în­vred­nicește, Stăpâne, să fiu părtaș dum­nezeieștii Tale Cine celei de taină eu, ticălosul.

Slavă…

Să stăm toți cu frică și cu cutre­mur, ținând ochii inimii sus și stri­gând către Mântuitorul: Întărește-ne și ne înțe­lep­­­țește, Milostive Doamne, întru frica Ta.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Fă și mie milostiv pe Cel ce L-ai purtat în pântecele tău, stăpână, și mă păzește pe mine, robul tău, neîn­tinat și fără de prihană, ca, primind înăuntrul meu Mărgăritarul cel duhovnicesc, să mă sfințesc.

Cântarea 5:
Irmos: Dătătorule de lumină…
Precum ai zis mai înainte, Hris­toase, fii acum cu smeritul robul Tău și pe­trece întru mine, precum ai fă­găduit, că, iată, mănânc Trupul Tău cel dumnezeiesc și beau Sângele Tău.

Cuvinte al lui Dumnezeu și Dum­ne­zeule, cărbunele Trupului Tău să-mi fie mie, întunecatului, spre lumi­nare, și Sângele Tău spre curățirea întinatului meu suflet.

Slavă…,

Având suflet întinat și buze necurate, nu cutez să mă apropii de Tine, Hristoase, și să primesc Trupul Tău; ci fă-mă vrednic de aceasta.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Marie, Maica lui Dumnezeu, care ești sălaș scump al bunei miresme, cu rugă­ciunile tale fă-mă vas ales pentru a mă împărtăși cu Sfintele Taine ale Fiului tău.

Cântarea 6:
Irmos: Întru adâncul păcatelor…
Mintea și sufletul, inima și trupul, sfin­țește-mi-le, Mântuitorule, și mă în­vred­nicește fără de osândă, Stă­pâne, să mă apropii de înfrico­șă­toa­rele Tale Taine.

Ca, înstrăinându-mă de patimi, să am adăugirea harului Tău și întă­rirea vieții, prin împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, Hristoase.

Slavă…,

Cu frică și cu cutremur să ne apro­­piem toți de dumnezeieștile Taine ale lui Hristos și să primim adevăratul și sfântul Lui Trup și adevăratul, sfân­tul și scumpul Lui Sânge.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Dumnezeule, Cuvântul lui Dum­nezeu cel Sfânt, sfințește-mă acum cu totul pe mine, cel ce vin către dumneze­ieștile Tale Taine, pentru ru­­găciunile Sfintei Maicii Tale.

Apoi: Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă…, Și acum…
Condacul:
Podobie: Cele de sus…

Să nu mă treci cu vederea, Hris­toase, pe mine, cel ce primesc Pâinea, adică Trupul Tău, și dumnezeiescul Tău Sânge, și mă împărtășesc cu Prea­­curatele și înfricoșătoarele Tale Taine, Stăpâne; să nu-mi fie mie, ticălo­su­lui, spre osândă, ci spre viața veșnică și fără de moarte.

Cântarea 7:
Irmosul: Chipului celui de aur…
Împărtășirea nemuritoarelor Tale Tai­ne, Hristoase, să-mi fie mie acum izvor de bunătăți, lumină, viață, nepă­­­ti­­mire și solire spre adăugirea și în­mulțirea dumnezeieștii Tale bună­tăți, ca să Te slăvesc pe Tine, Cel ce singur ești bun.

Izbăvește-mă de patimi, de vrăj­mași, de nevoi și de tot necazul, pe mine, cel ce mă apropii acum cu cu­tre­mur, cu dragoste și cu sfială, Iubi­­to­rule de oa­meni, de Tainele Tale cele nemuri­toare și dumne­zeiești, și-Ți cânt Ție: Bine ești cuvântat, Doamne, Dum­nezeul părinților noștri.

Slavă…,

Suflete al meu ticălos, suflete pă­timaș, înspăimântează-te văzând prea­­slă­­vitele Taine; lăcrimează suspi­nând și bătându-te în piept, strigă și zi: Doam­­ne, curățește-mă pe mine, desfrânatul.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos mai presus de minte, de Dum­­nezeu dăruită, ție, celei curate, mă rog acum eu, robul tău cel necurat: Pe mine, cel ce voiesc să mă apropii acum de Tainele cele Preacurate, cu­rățește-mă întru totul de întină­ciu­nea trupului și a sufletului.

Cântarea 8:
Irmos: Pe Cel ce în cuptorul cel cu foc…
Cereștilor, înfricoșătoarelor și Sfin­­­telor Tale Taine, Hristoase, și Cinei Tale celei dumnezeiești și de taină și pe mine, cel deznădăjduit, acum păr­taș a fi mă învrednicește, Dumne­ze­ule, Mân­tuitorul meu.

Către a Ta milostivire alergând, Bu­nule, cu frică strig către Tine: Pe­­­trece întru mine, Mântuitorule, și eu întru Tine, precum ai zis; că iată, în­drăz­nind spre mila Ta, mănânc Trupul Tău și beau Sângele Tău.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Mă cutremur, primind focul, să nu mă aprind ca ceara și ca iarba. O, în­fri­­­co­șă­toare Taină! O, mi­losti­vire a lui Dumnezeu! Cum eu, tină fiind, mă împărtășesc cu dumne­zeies­cul Trup și Sânge și mă fac fără stricăciune!

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Cu adevărat, Maica lui Dumne­zeu, în pântecele tău S-a copt Pâinea cea dumnezeiască a Vieții, păzind nevă­tă­mat pântecele tău cel nevinovat. Pen­tru aceasta te lăudăm pe tine ca pe hrănitoarea noastră, întru toți vecii.

Cântarea 9:
Irmos: Fiul Părintelui celui fără de început…
Bun este Domnul, gustați și vedeți; că de demult, pentru noi, precum suntem noi făcându-Se, și o dată pe Sine Părintelui Său ca jertfă adu­cându-Se, puru­rea Se jun­ghie, sfin­țind pe cei ce se împărtășesc cu Dânsul.

Cu sufletul și cu trupul să mă sfin­­țesc, Stăpâne, să mă luminez, să mă mântuiesc, să-Ți fiu Ție locaș prin îm­părtășirea Sfintelor Taine, avându-Te pe Tine locuitor întru mine, împreună cu Tatăl și cu Duhul, Fă­cătorule de bine, Mult-milostive.

Slavă…,

Ca focul și ca lumina să-mi fie mie Trupul și Sângele Tău cel scump, Mân­­tuitorul meu, arzând materia pă­catului și mistuind spinii pati­mi­lor și lu­mi­nân­du-mă tot pe mine, cel ce mă în­chin Dumnezeirii Tale.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Dumnezeu S-a întrupat din sân­giu­i­rile tale cele curate. Pentru aceasta te laudă pe tine, stăpână, tot neamul și te slăvește mulțimea îngerilor, că prin tine au văzut pe Cel ce stă­pâ­nește toate, luând ființă omenească.

Psalmul 22
Al lui David.
Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc de pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povățuitu-m-a pe căile dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești. Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat.Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu și paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic. Și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.
Psalmul 23
Al lui David.
Al Domnului este pământul și plinirea lui; lumea și toți cei ce locuiesc în ea.Acesta pe mări l-a întemeiat pe el și pe râuri l-a așezat pe el.Cine se va sui în muntele Domnului Și cine va sta în locul cel sfânt al Lui? Cel nevinovat cu mâinile și curat cu inima, care n-a luat în deșert sufletul său și nu s-a jurat cu vicleșug aproapelui său. Acesta va lua binecuvântare de la Domnul și milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său. Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor ce caută fața Dumnezeului lui Iacob. Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare și puternic, Domnul Cel tare în război. Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.
Psalmul 115
Crezut-am, pentru aceea am grăit, iar eu m-am smerit foarte. Eu am zis întru uimirea mea: Tot omul este mincinos! Ce voi răsplăti Domnului pen­tru toate câte mi-a dat mie? Pa­ha­rul mântuirii voi lua și numele Dom­nului voi chema. Făgăduințele mele le voi plini Domnului, înaintea a tot po­porul Său. Scumpă este îna­intea Dom­nului moartea cuvioșilor Lui. O, Doam­ne, eu sunt robul Tău, eu sunt robul Tău și fiul roabei Tale; rupt-ai legăturile mele. Ție-Ți voi jertfi jertfă de laudă și nu­mele Dom­nului voi chema. Făgădu­in­țele mele le voi plini Domnului, îna­intea a tot poporul Lui, în curțile casei Dom­nului, în mij­locul tău, Ierusalime.
Slavă…, Și acum…, Aliluia (de trei ori) și trei metanii.Și aceste tropare:

Fărădelegile mele trece-le cu ve­derea, Doamne, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, și curățește inima mea, fă­când-o biserică a Preacu­ratului Tău Trup și Sânge, și nu mă lepăda pe mine de la fața Ta, Cel ce ai nemă­su­rată mare milă.

Slavă…,

Spre împărtășirea Sfintelor Tale Taine cum voi îndrăzni eu, nevred­nicul? Că de voi cuteza să mă a­pro­pii de Tine, laolaltă cu cei vrednici, haina mă vă­dește că nu este de cină și osândă voi pricinui prea păcătosului meu su­flet; ci curățește, Doamne, necu­răția sufletului meu și mă mântuiește, ca un iubitor de oameni.

Și acum…,

Mare este mulțimea greșelilor mele, Născătoare de Dumnezeu. La tine alerg, Curată, mântuire trebuindu-mi. Cerce­­tează neputinciosul meu suflet și te roagă Fiului tău și Dumne­zeu­lui nostru să-mi dă­ruiască iertare de relele ce am făcut, ceea ce ești una binecuvântată.

Iar în Sfânta și Marea Joi, se zice acesta:

Când măriții ucenici, la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău cre­din­cios, cu iubirea de ar­gint îmbol­nă­vin­du-se, s-a întunecat și ju­de­căto­rilor celor fără de lege pe Tine, Ju­de­cătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iu­bitorule de avuții, pe cel ce pentru acestea spân­zurare și-a ago­nisit; fugi de sufletul nesățios, care a îndrăznit unele ca aces­tea asupra Învățătorului, Cel ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție!

Apoi: Doamne, miluiește (de 40 de ori) și metanii câte vei putea. După aceasta, zicând aceste stihuri, fii cu luare-aminte spre în­dreptarea ta:

Trupul Stăpânului vrând să-L pri­­mești spre hrană,
Fii cu frică să nu te arzi, că foc este;
Sângele Lui vrând să-L bei spre împărtășire,
Mergi și cu cei ce te-au mâhnit te împacă,
Și așa îndrăznește de ia hrana sfântă.
Vrând să te-mpărtășești cu Jertfa cea de Taină,
Cu al Stăpânului Trup făcător de viață,
Întru acest chip te roagă cu cu­tremur:

Rugăciunea întâi, a Sfântului Vasile cel Mare:
Stăpâne Doamne, Iisuse Hris­toase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești iz­vo­rul vieții și al nemuririi, Fă­cătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Fiul Tatălui celui fără de început, Cel ce ești îm­preună-veșnic cu Dânsul și împreună fără de început, Care pen­tru multa bu­nă­tate, în zilele cele din urmă, ai purtat Trup și Te-ai răs­tignit, și Te-ai jertfit pentru noi, cei nemul­țumitori și nerecunoscători, și cu Sângele Tău ai înnoit firea noastră cea stricată prin păcat, Însuți Îm­părate, Cel ce ești fără de moarte, primește și pocăința mea, a păcă­to­sului, și pleacă urechea Ta către mine și as­cultă graiurile mele, că am greșit, Doamne; greșit-am la cer și în­a­intea Ta și nu sunt vrednic a căuta spre înălțimea slavei Tale. Că am mâniat bunătatea Ta, călcând învățătu­rile Tale și neascultând poruncile Tale. Ci Tu, Doamne, fără răutate fiind, În­delun­g-răbdător și Mult-milostiv, nu m-ai dat pe mine să pier cu fără­de­le­gile mele, în tot chipul aștep­tând în­toar­­cerea mea. Că Tu ai zis, Iubi­torule de oameni, prin proorocul Tău: „Cu vrere nu voiesc moartea păcă­to­­sului, ci să se întoarcă și să fie viu”. Că nu vrei, Stăpâne, să pierzi făptura mâi­nilor Tale, nici nu vo­iești pier­derea oamenilor, „ci vrei ca toți să se mântuiască și la cu­noș­tința adevă­rului să vină”. Pentru aceasta și eu, deși sunt ne­vrednic cerului și pă­mân­­tului și acestei vieți trecătoare, pentru că m-am supus cu totul pă­catului și m-am făcut rob dezmier­dă­rilor și am necinstit chi­pul Tău, dar fiind făptura și zidirea Ta, nu dez­nă­­dăjduiesc de a mea mântuire, eu ti­că­losul, ci, nădăj­duind în milosti­virea Ta cea fără de margini, vin către Tine: Primește-mă deci și pe mine, Iubi­torule de oameni Hristoase, ca pe desfrânata și ca pe tâlharul, ca pe va­meșul și ca pe fiul cel pierdut, și ridică sarcina cea grea a păcatelor mele, Cel ce ridici păcatul lumii și tămăduiești neputințele oamenilor; Cel ce chemi la Tine pe cei os­teniți și împovărați și le dai odihnă; Cel ce n-ai venit să chemi la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, și mă cură­țește de toată necurăția trupului și a sufletului. Învață-mă să săvâr­șesc sfin­­țenie întru frica Ta, ca, întru cu­rată mărtu­risirea cugetului meu, pri­mind părticica Sfintelor Tale Taine, să mă unesc cu Sfântul Tău Trup și Sânge și să Te am pe Tine locuind și petrecând întru mine împreună cu Tatăl și cu Sfân­tul Duh. Așa, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să ­nu-mi fie mie spre osândă îm­părtășirea Preacura­te­lor și de viață făcă­toa­relor Tale Taine, nici să ajung neputincios cu su­fletul și cu trupul, împărtășindu-mă cu nevrednicie; ci dă-mi, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, fără de osândă să pri­mesc părticica Sfintelor Tale Taine, spre îm­păr­tășirea cu Duhul Sfânt, ca merinde pentru viața de veci și spre răs­puns bine primit la înfricoșă­to­rul Tău scaun de judecată, ca și eu, dimpreună cu toți aleșii Tăi, să fiu părtaș bunătă­ților Tale celor nestri­că­cioase, pe care le-ai gătit, Doamne, celor ce Te iubesc pe Tine, întru care ești prea­slăvit în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a doua, a Sfântului Ioan Gură de Aur:
Doamne, Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic, nici în stare ca să intri sub acoperământul casei sufletului meu, pentru că este cu totul pustiu și surpat și nu afli în mine loc potrivit ca să-Ți pleci capul. Ci, pre­cum din înăl­țime Te-ai plecat pentru noi, pleacă-Te și acum spre smerenia mea. Și, precum ai binevoit a Te culca în peșteră și în ieslea necuvântă­toa­relor, așa binevo­iește a intra și în ieslea ne­cuvântătorului meu suflet și în întinatul meu trup. Și, precum n-ai socotit lucru nevrednic a intra și a cina împreună cu păcătoșii în casa lui Simon cel lepros, așa bine­voiește a intra și în casa sme­ritului, leprosului și păcătosului meu suflet. Și, precum n-ai îndepărtat pe des­frânata cea păcătoa­să, cea asemenea mie, care a venit și s-a atins de Tine, așa Te mi­lostivește și de mine, pă­că­tosul, care vin să mă ating de Tine. Și, precum nu Te-ai scâr­bit de întinata și necurata ei gură, ce Te-a să­ru­tat, așa nu Te scârbi nici de întinata și mai ne­curata mea gură, nici de buzele mele cele necurate și pângărite și de limba mea cea cu totul necu­rată. Ci să-mi fie mie căr­bunele Prea­sfân­­tului Tău Trup și al Scumpului Tău Sânge spre sfințire și spre luminare, spre însănătoșirea sme­­ri­­tului meu su­flet și trup, spre ușurarea greutății greșelilor mele celor multe, spre paza de toată lucrarea diavoleas­că, spre îndepărtarea și mutarea răului și vicleanului meu obicei, spre omo­rârea patimilor, spre plinirea porunci­lor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har și spre dobândirea îm­părăției Tale. Că nu vin la Tine ca un nepă­sător, Hristoase Dumne­zeule, ci încre­zân­du-mă în bună­tatea Ta cea nespusă și ca nu cumva, rămâ­nând de­parte prea multă vreme de împărtă­șirea Ta, să fiu prins de lupul cel înțe­le­gător. Pentru aceasta mă rog Ție, Cel ce singur ești sfânt, Stăpâne: Sfin­țește-mi sufletul și trupul, mintea și inima, rărunchii și mă­runtaiele; în­noiește-mă tot și înrădă­ci­nează frica Ta întru mă­dularele mele și sfin­țenia Ta fă-o neștearsă de la mine. Și-mi fii mie ajutător și folositor, în­dreptând în pace viața mea și în­vred­nicindu-mă a sta de-a dreapta Ta, cu sfinții Tăi, pentru rugă­ciu­nile și mij­locirile Preacu­ratei Maicii Tale și ale slujitorilor Tăi celor fără trup, ale prea­curatelor pu­teri, și pen­tru ale tutu­ror sfinților, care din veac au bineplăcut Ție. Amin.
Rugăciunea a treia, a Sfântului Simeon Metafrastul:
Doamne, Cel ce singur ești curat și fără stri­căciune, Care, pentru ne­spusa milostivire a iubirii de oa­meni ai luat toată firea noastră din curatele și fe­cioreștile sângiuiri ale celei ce Te-a născut pe Tine mai pre­sus de fire, cu venirea Dumne­ze­ies­cului Duh și cu bunăvoirea Tatălui celui de-a pururea veșnic, Hristoase Iisuse, înțelepciunea lui Dumnezeu, pacea și puterea; Cel ce ai primit cu trupul Tău patimile cele de viață fă­cătoare și mântuitoare: crucea, pi­roa­nele, sulița, moartea, o­moară-mi patimile cele trupești, care îmi stri­că sufletul. Cel ce cu îngroparea Ta ai prădat împărăția iadului, îngroapă-mi sfaturile mele cele vicle­ne prin gân­duri bune și risipește duhu­rile cele viclene. Cel ce cu învierea Ta cea de a treia zi și de viață purtătoare ai ridicat pe strămoșul cel căzut, ri­dică-mă și pe mine, cel ce am alunecat în păcat, pu­nându-mi înainte chipuri de po­că­ință. Cel ce cu prea­slăvită înăl­țarea Ta la cer ai îndumnezeit trupul pe care L-ai luat și L-ai cinstit cu șe­derea de-a dreapta Tatălui, învred­ni­cește-mă prin împărtășirea Sfintelor Tale Taine să dobândesc partea cea de-a dreapta a celor mântuiți. Cel ce prin pogo­rârea Mângâietorului Duh ai făcut vase cinstite pe Sfinții Tăi Ucenici, arată-mă și pe mine a fi locaș al venirii Lui. Cel ce vei veni iarăși să judeci toată lumea întru dreptate, bi­ne­voiește să Te în­tâmpin și eu pe nori, pe Tine, Judecă­torul și Fă­cătorul meu, împreună cu toți sfinții Tăi, ca neîn­cetat să Te slăvesc și să Te laud pe Tine, împreună cu Pă­rintele Tău cel fără de început și cu Prea­sfântul și Bu­nul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a patra, a Sfântului Simeon Metafrastul:
Precum voi sta înaintea înfricoșă­torului și nefă­țarnicului Tău scaun de judecată, Hristoase Dumne­zeule, primind întrebare și dând răspuns de re­lele ce am făcut, așa și astăzi, mai în­a­inte de a sosi ziua osândirii mele, stând la sfântul Tău altar, îna­intea Ta și înaintea înfricoșătorilor și sfinților Tăi îngeri, fiind îndu­ple­cat de măr­turia cugetului, pun înainte faptele mele cele rele și fărădelegile, dându-le pe față și vădindu-le. Ci vezi, Doam­ne, smerenia mea și-mi iartă toate pă­catele mele; vezi că s-au în­mulțit mai mult decât perii capului meu fărăde­legile mele. Căci ce rău n-am săvârșit? Ce păcat n-am făcut? Ce rău nu mi-am închipuit în sufletul meu? Că iată și cu faptele am făcut desfrânare și prea­desfrânare, mândrie, trufie, batjocură, hulă, vorbă deșartă, înfierbântare la râs, beție, lăcomie a pântecelui, mâncare fără măsură, răutate, pizmă, iu­bire de argint, iubire de avuție, că­mă­tărie, iu­bire de mine însumi, iubire de mă­rire, răpire, nedreptate, agonisire de rușine, invidie, gră­ire de rău, fără­de­­lege; toate simțirile și toate mădu­­­la­rele mi le-am întinat și le-am stricat și de nici o treabă le-am făcut, ajun­gând cu totul sălaș diavolului. Și știu, Doamne, că fără­delegile mele au co­vâr­șit capul meu, dar mulțimea în­du­ră­rilor Tale este nease­mănată, și mila bunătății Tale cea fără de rău­tate este nespusă și nu este nici un păcat care să biruiască iu­birea Ta de oameni. Pentru aceasta, Prea­mi­nunate Împărate, fără de rău­tate Doamne, fă minunate mi­lele Tale spre mine păcă­tosul; arată-mi pu­terea bunătății Tale, arată-mi tă­ria milosti­virii Tale celei în­durate și mă primește pe mine, păcă­tosul, cel ce mă întorc; primește-mă cum ai pri­mit pe fiul cel pierdut, pe tâlharul și pe desfrânata. Primește-mă pe mine cel ce peste mă­sură Ți-am greșit și cu cu­vântul și cu fapta și cu pofta cea fără de cale și cu gândul cel dobitocesc. Și, precum ai primit pe cei ce au venit în ceasul al unsprezecelea, care nimic vrednic n-au lucrat, așa mă primește și pe mine, păcătosul; că mult am greșit și m-am spurcat și am scârbit Duhul Tău cel Sfânt și am mâniat milosti­virea Ta cea iubi­toare de oameni, cu fapta, cu cu­vântul și cu gândul, noaptea și ziua, pe față și într-ascuns, cu voie și fără de voie. Și știu că vei pune înaintea mea păcatele mele în același chip în care le-am făcut, și mă vei întreba de cele ce cu știință, fără de iertare, am greșit. Ci, Doamne, nu cu judecata Ta cea dreaptă, nici cu mânia Ta să mă mustri pe mine și nici cu urgia Ta sa mă pedepsești. Milu­iește-mă, Doamne, că nu sunt numai neputincios, ci și zidirea Ta sunt. Că Tu, Doam­ne, ai întărit peste mine frica Ta, dar eu am făcut răutate îna­intea Ta. Ție Unuia am greșit; dar Te rog să nu intri la judecată cu robul Tău. Că de vei căuta la fără­de­legi, Doamne, Doamne, cine va putea sta înaintea Ta? Că eu sunt adâncul păcatului și nu sunt vrednic, nici în stare a căuta și a privi înălțimea ce­rului, din pricina mulțimii păca­telor mele celor fără de număr; că toate lucrurile rele și închi­puirile și mește­­­șu­girile diavolești, toată răutatea ia­dului, îndemnurile spre păcat, dez­mier­dările și alte patimi nenumă­rate n-au lipsit de la mine. Căci, cu ce fel de păcate nu m-am stricat? De care rele n-am fost prins? Tot pă­catul l-am făcut, toată desfătarea ne­­iertată am lăsat să intre în sufletul meu. Ne­trebnic m-am făcut înain­tea Ta, Dum­ne­zeul meu, și înaintea oamenilor. Cine mă va ridica pe mine, cel ce am căzut întru atâ­tea păcate rele? Doam­ne, Dum­nezeul meu, spre Tine nădăj­duiesc. De mai este pentru mine nă­dejde de mân­tuire, de biruiește iubirea Ta de oa­meni mulți­mea fă­rădelegilor mele, fii mie Mân­tuitor și, după îndu­rările și mi­lele Tale, slă­bește, lasă, iartă, toate câte am greșit Ție; că s-a umplut de multe rele su­fletul meu și nu aflu întru mine nădejde de mântuire. Mi­luiește-mă, Dumne­zeule, după mare mila Ta, și să nu-mi răs­plătești mie după faptele mele, ci întoarce-mă, spri­­jinește-mă, izbă­vește sufletul meu de relele ce au crescut într-însul și de agoni­si­rile lui cele cum­plite. Miluiește-mă pentru mila Ta, ca unde s-a înmulțit pă­catul să prisosească harul Tău, și să Te laud și să Te slăvesc în toate zilele vieții mele. Că Tu ești Dum­ne­zeul ce­lor ce se pocăiesc și Mântui­to­rul celor ce gre­șesc și Ție slavă înălțăm, îm­preună și Părintelui Tău celui fără de început și Preasfântului și Bu­nului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pu­rurea și în vecii ve­cilor. Amin.
Rugăciunea a cincea, a Sfântului Ioan Damaschin:
Stăpâne Doamne, Iisuse Hris­toase, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ai putere a ierta păcatele oameni­lor, ca un bun și iubitor de oameni, treci cu vederea toate greșelile mele cele cu știință și cu neștiință, și mă învred­­ni­cește să mă împărtășesc, fără de osândă, cu dumnezeieștile, preaslă­vitele, prea­cu­ra­tele și de viață făcă­toa­rele Tale Taine, nu spre osândă, nici spre adău­girea păcatelor, ci spre cură­țire și sfin­țire și spre dobândirea vieții și îm­părăției ce va să fie, spre zid și ajutor, spre izgonirea celor po­trivnici și spre pierderea greșe­lilor mele celor multe; că Tu ești Dum­nezeul milei și al îndu­ră­rilor și al iubirii de oameni și Ție slavă înăl­țăm, împreună și Tatălui și Duhului Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a șasea, a Sfântului Vasile cel Mare:
Știu, Doamne, că mă împărtășesc cu nevrednicie cu Preacuratul Tău Trup și Scump Sângele Tău, și vinovat sunt, și osândă mie însumi mă­nânc și beau, neputându-mi da seama, pre­cum se cu­vine, de Trupul și Sângele Tău, Hris­toase, Dum­ne­zeul meu. Ci în­drăznind spre îndurările Tale, mă apropii de Tine, Cel ce ai zis: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sân­gele Meu întru Mine rămâne și Eu întru dânsul”. Deci, mi­los­tivește-Te, Doamne, și nu mă pe­depsi pe mine, păcătosul, ci fă cu mine după mila Ta. Și să-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tămăduire și curățire, spre lu­minare și pază, spre mân­tuirea și sfin­țirea sufletului și a tru­pului; spre izgo­nirea a toată nălu­cirea, a faptei celei rele și a lucrării dia­vo­lești, care se lu­crează cu gândul întru mădu­larele mele, spre în­drăz­ni­rea și dra­gostea cea către Tine, spre îndrep­ta­rea și întărirea vieții, spre în­mul­țirea faptei celei bune și a desă­vârșirii, spre plinirea poruncilor și spre împăr­tășirea cu Sfântul Duh, ca me­rin­de pentru viața de veci și spre răs­puns bineprimit la înfricoșătorul Tău tron de judecată, iar nu spre certare sau spre osândă.
Rugăciunea a șaptea, a Sfântului Simeon Noul Teolog:
Din buze întinate, din inimă pân­gă­rită, din limbă necurată, din suflet spurcat, primește-mi rugăciunea, Hris­­toase al meu, și neînlăturându-mi nici cu­vin­tele, nici obișnuințele, nici neru­șinarea, dă-mi mie a grăi cu în­drăz­neală cele ce voiesc, Hristoase al meu, și mai vârtos mă și învață ce mi se cuvine a face și a grăi. Greșit-am mai mult decât desfrânata care, aflând unde sălăș­lu­iești, cumpărând mir, cu îndrăz­neală a venit să ungă pi­cioa­rele Tale, ale Stă­pânului meu Hristos și Dumne­zeului meu. Cum pe aceea, apropiindu-se din inimă, n-ai lepă­dat-o, nici de mine nu Te scârbi, Cuvinte, ci dă-mi să țin și să sărut picioarele Tale și cu izvor de lacrimi, ca și cu niște mir de mare preț, cu îndrăzneală să le ung. Spală-mă cu lacri­mile mele, curățește-mă cu ele, Cuvinte. Iartă-mi greșelile și îmi dă îndreptare. Știi mulțimea răută­ților mele, știi și bubele mele, și răni­le mele le vezi, dar și credința mi-o știi, vo­ința mi-o vezi și suspinurile mi le auzi. Nu se ascunde înaintea Ta, Doam­­ne, Dumnezeul meu, Fă­cătorul și Izbă­vi­torul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte. Cele încă nesăvârșite de mine le-au cunoscut ochii Tăi și în cartea Ta se află scrise și cele încă nefăcute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi os­teneala câtă este și toate păcatele mi le iartă, Dum­­ne­zeule a toate, încât, cu inima cu­rată, cu gândul înfri­coșat și cu su­fletul sme­rit să mă împărtășesc cu Tainele Tale cele preacurate și prea­­sfinte, cu care se îndumnezeiește și se face viu tot cel ce mănâncă și bea din ele cu inimă cu­rată; că Tu ai zis, Stă­­pânul meu: „Cel ce mănâncă Tru­pul Meu și bea Sângele Meu întru Mine rămâne și Eu întru dânsul”. Cu totul adevărat este cuvântul Stăpânului și Dumnezeului meu, că cel ce se împărtășește cu Darurile cele dumnezeiești și îndumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu, Cel ce ești din Lumina cea cu trei străluciri, Care luminează lumea. Deci, pentru ca să nu rămân singur, fără de Tine, Dătătorule de viață, su­­flarea mea, viața mea, bucuria mea, mântu­irea lumii, pentru aceasta m-am apro­piat de Tine, precum vezi, cu lacrimi și cu sufletul umilit. Mă rog să iau izbăvire de gre­șelile mele și să mă împărtășesc fără de osândă cu Tainele Tale cele dătătoare de viață și fără de prihană, ca să rămâi, precum ai zis, cu mine, cel de trei ori ticălos, ca să nu mă răpească cu vi­cleșug înșelătorul, aflându-mă de­păr­­tat de harul Tău, și, înșelându-mă, să mă depărteze și de îndumnezei­toarele Tale cuvinte. Pentru aceasta cad înaintea Ta și cu căldură strig căre Tine: Precum pe fiul cel pierdut și pe desfrânata, care au venit la Tine, i-ai primit, așa mă primește și pe mine, desfrânatul și spurcatul, Mi­los­­tive, care cu suflet umi­lit vin acum la Tine. Știu, Mântuitorule, că altul ca mine n-a greșit Ție, nici a fă­cut faptele pe care le-am făcut eu. Dar și aceasta știu, că mărimea gre­șe­li­lor mele și mulțimea păcatelor mele nu covârșesc răbdarea cea multă a Dum­nezeului meu, nici iubirea Lui de oa­meni cea înaltă; ci pe cei ce fier­­binte se pocăiesc, cu mila îndurării îi cu­rățești și îi luminezi și cu lumina îi unești, părtași Dumnezeirii Tale fă­cân­­du-i fără pizmu­ire; și lucru străin de gân­durile îngerești și ome­nești vor­bești cu ei, de multe ori, ca și cu niște prieteni ai Tăi adevărați. Acestea mă fac îndrăzneț, acestea îmi dau aripi, Hris­toase al meu, și, pu­nându-mi nă­dejdea în multele Tale binefaceri față de noi, bucurându-mă și cutremurându-mă, cu focul mă îm­părtășesc; iarbă uscată fiind eu, și – străină minune! – mă ră­co­resc nears, ca rugul de demult care, aprins fiind, nu se mistuia. Pen­tru aceasta, cu gând mulțumitor și cu mul­țumi­toare inimă, cu mulțumitoare mădu­lare ale su­fle­­­tului și ale trupului meu, mă închin și Te măresc și Te preaslăvesc pe Tine, Dumnezeul meu, Cel ce cu ade­vărat ești binecuvântat, acum și în veci. Amin.
Rugăciunea a opta, a Sfântului Ioan Gură de Aur:
Dumnezeule, slăbește, lasă, iartă-mi toate greșelile câte Ți-am greșit Ție, sau cu cuvântul, sau cu fapta, sau cu gândul, cu voie sau fără de voie, cu ști­ință sau cu neștiință, toate mi le iartă ca un bun și de oameni iubitor. Și, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale slujitorilor Tăi în­geri, ale sfintelor puteri și ale tuturor sfinților, care Ți-au bineplăcut Ție din veac, binevoiește ca fără de osândă să pri­mesc Sfântul și Prea­curatul Tău Trup și Scumpul Tău Sânge, spre tă­măduirea sufletului și a trupului și spre curățirea gândurilor mele celor rele. Că a Ta este împărăția și pu­terea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a noua, a Sfântului Ioan Gură de Aur:
Nu sunt vrednic, Stăpâne Doamne, să intri sub acope­rământul sufletului meu, ci, de vreme ce Tu, ca un iubitor de oameni, vrei să locuiești întru mine, îndrăznind, mă apropii. Poruncește-mi și voi deschide ușile pe care Tu Însuți le-ai zidit și intră cu iubirea Ta de oameni, pe care pururea o ai. Intră și luminează cugetul meu cel întunecat. Și cred că aceasta vei face, că n-ai îndepărtat pe desfrânata care a venit la Tine cu lacrimi, nici pe vameșul care s-a pocăit nu l-ai alungat, nici pe tâlharul care a cu­noscut împărăția Ta nu l-ai izgonit, nici pe prigonitorul Pavel care s-a po­căit nu l-ai lăsat cum era; ci pe toți care au venit la Tine cu po­căință i-ai rânduit în ceata prietenilor Tăi, cel ce singur ești binecuvântat, totdeauna, acum și în vecii ne­sfâr­șiți. Amin.
Rugăciunea a zecea, a Sfântului Ioan Gură de Aur:
Doamne Iisuse Hristoase, Dum­ne­zeul meu, slă­bește, lasă, milos­ti­vește-Te și-mi iartă mie, păcăto­su­lui, netrebni­cului și nevrednicului robului Tău, că­de­rile în păcat, smintelile și gre­șelile mele, toate câte am pă­că­tuit față de Tine, din tinerețile mele până în ziua și ceasul de acum, fie cu știință, fie din neștiință, cu cuvântul, sau cu fapta, sau cu gândul, sau în cuget, cu deprinde­rile și cu toate sim­țurile mele. Și, pentru rugăciunile celei ce fără de prihană Te-a născut pe Tine, ale Preacuratei și pururea Fecioarei Maria, Maicii Tale, singura nădejde neînfruntată și ocroti­toare și izbăvi­toare a mea, învredni­cește-mă, fără de osândă, să mă îm­păr­tășesc cu Preacuratele, nemuritoarele, de viață făcătoa­rele și înfricoșătoarele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci, spre sfințire, spre lu­minare, spre tărie, spre vindecare și spre sănătatea sufletului și a trupului și spre șter­gerea și pierderea cu totul a cugetelor, a gândurilor și a de­prin­­derilor mele celor rele și a nălu­ci­rilor de noapte ale du­hurilor celor vi­clene și întunecate. Că a Ta este împărăția și pu­terea, slava, cinstea și închi­nă­ciunea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a unsprezecea, a Sfântului Ioan Damaschin:
Înaintea ușilor casei Tale stau și de gândurile cele rele nu mă depărtez. Ci Tu, Hristoase Dumnezeule, Care ai în­dreptat pe vameșul și ai miluit pe canaa­neanca și ai deschis tâlha­rului ușile raiului, des­chide-mi și mie îndu­rările iubirii Tale de oameni și mă pri­mește pe mine, cel ce vin și mă ating de Tine, ca pe desfrânata și ca pe cea cu scurgerea de sânge. Că aceasta, atingându-se de marginea hainei Tale, prea lesne a luat tămă­duire, iar aceea, cuprinzând prea­cu­­ratele Tale picioare, a dobândit dez­­legare de păcate. Iar eu, ticălo­sul, întreg Trupul Tău cutezând a-L primi, să nu fiu ars, ci mă primește ca și pe dân­sele și-mi luminează sim­­țirile cele sufle­tești, ar­zând nele­giu­irile păcatelor mele, pentru rugă­ciu­­nile celei ce fără de sămânță Te-a născut pe Tine și ale puterilor cerești, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a douăsprezecea, a Sfântului Ioan Gură de Aur:
Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dum­nezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcă­toși, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este însuși Prea­curat Trupul Tău și acesta este însuși Scump Sân­gele Tău. Deci, mă rog Ție: Mi­luiește-mă și-mi iartă gre­șe­lile mele cele de voie și cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu fapta, cele cu știință și cu neștiință, și mă în­vred­nicește, fără de osândă să mă îm­pă­r­tășesc cu Preacura­tele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Amin.

Deci, mergând să te împărtășești, să zici în taină, aceste stihuri ale lui Metafrast:

Iată, mă apropii de sfânta îm­părtă­șire.
Și-mpărtășindu-mă, Doamne, să nu mă arzi;
Că Tu ești foc și arzi pe cei nevrednici,
Ci curățește-mă de toată-nti­narea.

Apoi:

Cinei Tale celei de taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi părtaș mă pri­mește, că nu voi spune vrăjmașilor Tăi Taina Ta, nici sărutare îți voi da ca Iuda; ci, ca tâlharul mărturi­sin­du-mă, strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru Îm­pă­răția Ta.

După aceea, stihurile acestea:

Sângele cel îndumnezeitor privind, te înspăimântează, omule.
Că foc este și arde pe cei nevrednici.
Dumnezeiescul Trup mă îndum­ne­­zeiește și mă hrănește,
Îmi îndumnezeiește sufletul și-mi hră­nește minu­nat mintea.

Apoi aceste tropare:

Îndulcitu-m-ai cu dorul Tău, Hris­­­toase, și m-ai schimbat cu dumne­zeiasca Ta dragoste; ci arde, cu focul cel fără de materie, păcatele mele și mă în­vrednicește a mă sătura de desfătarea care este întru Tine, ca, de amândouă ve­selindu-mă, să slă­vesc, Bunule, ve­ni­rea Ta.

Întru strălucirile sfinților Tăi, cum voi intra eu, nevrednicul? Că, de voi îndrăzni să intru în cămară, haina mă vădește, că nu este de nuntă, și voi fi legat și lepădat de îngeri. Ci curățește, Doamne, întinăciunea su­fle­tului meu și mă mântuiește, ca un Iubitor de oameni.

După aceea se zice această rugăciune:

Stăpâne, Iubitorule de oameni, Doam­ne, Iisuse Hristoase, Dumne­zeul meu, să nu-mi fie mie spre osândă Sfintele acestea, pentru că sunt nevrednic, ci spre curățirea și sfințirea sufletului și a trupului și spre arvunirea vieții și a împărăției ce va să fie. „Iar mie bine-mi este a mă alipi de Dumnezeu și a pune în Domnul nădejdea mântuirii mele”.

Și iarăși: Cinei Tale celei de taină… Și așa, cu umilință, să mergem să ne împărtășim

06
oct.
14

Cum ne păzește Domnul de greșeli, împrăștiere, iar uneori și de prostie…

Православный-Алтарь Cum ne păzește Domnul pe noi, preoții, de propriile noastre greșeli, de împrăștiere, de neatenție, iar uneori și de prostie.

Există în Biserică o dispoziție strictă: în cursul unei zile, într-o biserică, pe o Sfântă Masă, se poate săvârși doar o singură Sfântă Liturghie. La noi în, Mănăstirea Întâmpinării, monahii iubesc foarte mult slujbele de noapte, când au posibilitatea de a se ruga singuri, nefiind deranjați de nimic. Mireni la aceste slujbe nu prea sunt, în afara celor pe care noi înșine îi invităm uneori.

Odată, în Postul Mare, am prins momentul să slujesc Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite noaptea. Și, deși în cadrul pregătirii pentru această slujbă trebuie toată ziua să se țină post aspru – să nu se mănânce și să nu se bea nimic aproape douăzeci și patru de ore – câțiva enoriași de-ai noștri mai în vârstă au cerut să se împărtășească la această slujbă de noapte.

Toată ziua am petrecut-o în treburila schitul de lângă Riazan, întorcându-mă la mănăstire, am pornit îndată spre biserică. Întrucât în altarul principal Sfânta Liturghie, ca de obicei fusese deja săvârșită în ziua aceea dimineața, a trebuit să slujesc în micul altar lateral al Sfântului Ioan Botezătorul, în care dumnezeieștile slujbe sunt săvârșite foarte rar.

Pentru slujbă totul era pregătit. Patru seminariști din anul întâi cântau la strană. Iar șase prieteni de-ai mei, pregătiți să se împărtășească în noaptea aceea, se rugau în fața micului altar.

Totuși, din primele momente ale slujbei am simțit ceva ciudat. M-a cuprins o stare puternică de tulburare. Și nu izbuteam să-mi revin: încurcam glasurile, citeam cu greutate după Liturghier rugăciunile, foarte cunoscute, nepricepând deloc sensul lor. Cu corul s-a întâmplat aproape același lucru: în același ton cu mine, seminariștii au cântat cum nici nu se puteau mai rău, se încurcau mereu, începeau din nou și de fiecare dată cântau la nimereală. În sfârșit, când în altar a trebuit să trag la o parte dvera de la ușile împărătești, a fost deajuns doar să mă ating de ea și s-a prăbușit cu zgomot pe podea împreună cu suportul acela greu.

Așa ceva nu mi se mai întâmplase niciodată! A trebuit să opresc slujba. Total nedumerit am ieșit din altar. Cei prezenți erau la fel de tulburați ca și mine. Făcând diverse presupuneri, i-am întrebat pe cântăreți, pentru orice eventualitate, dacă nu cumva în ziua aceea a mai fost săvârșită o slujbă acolo, în altarul Sfântului Ioan, în ziua aceea.

– Cum să nu! au răspuns ei. Am mai cântat aici la Sfânta Liturghie la ora patru după amiază. A slujit părintele vistiernic.
M-am luat cu mâinile de cap! Încă puțin și aș fi săvârșit a doua oară Sfânta Liturghie pe aceeași Sfântă Masă!

– Și de ce nu mi-ați spus asta?! m-am repezit eu la seminariști.

– Dar n-am știut că a doua oară nu se poate, au răspuns ei, uitându-se încurcați unul la altul. Nu am învățat încă așa ceva…

Uite așa, nu era de ajuns că eram vinovat, am mai și țipat la copii. Ce egumen! Doar eu trebuia să-l previn din timp pe responsabilul nostru cu ordinea (el urmărește orarul dumnezeieștilor slujbe) că voi sluji în cursul nopții. Nu să nădăjduiesc ca un nesocotit că acolo, în altarul lateral al SfântuluiIoan Înaintemergătorul, nu fuseseră săvârșite. Am trecut în altarul vecin și am terminat acolo slujba.

Adunându-se noaptea la masă, am retrăit iar și iar cele întâmplate și am rămas uimiți față de cum păzește Domnul Biserica Sa de nepăsarea noastră și de păcatul nostru greu, chiar și fără de voie săvârșit. Cum să nu-I mulțumim Domnului după toate acestea pentru răbdarea și grija Lui?

După această întâmplare am hotărât cu fermitate ca toate slujbele din mănăstire să fie controlate cu cea mai mare rigurozitate de părintele răspunzător cu ordinea. Ca să nu cadă de fiecare dată dverele. Sau să ne lovească în cap, în așa fel încât, fără să vrem, să fim nevoiți să ne gândim…

Ce să mai zic, este cu neputință să trecem în seama Domnului îndatoririle și grijile noastre lumești. Precum se spune: nădăjduiește în Domnul, dar nici tu nu te lenevi. Deși, ca să recunosc cinstit, tot timpul socoți în taină că El nu te va lăsa – te va păzi, te va apăra…

Extras din Arhimandritul Tihon Șevkunov Nesfinții Sfinți și alte povestiri, Editura Egumenița, 2013, pg. 399-403
06
oct.
14

Lăsaţi-mă să mai trăiesc o zi, un ceas!

clopote_8Într-o dimineaţă, la insistenţele unui om cu renume, foarte bogat şi cu o poziţie socială înaltă, m-am dus să-l împărtăşesc. Se afla la ultimul etaj al spitalului, într-un salon de lux, cu un singur pat. I-am rugat pe cei din jur să ne lase singuri, cu gândul că poate smulg o mărturisire chiar în ultimul moment, o mică părere de rău, atât cât putea vorbi atunci.

De-abia am început să-i pun prima întrebare: “Nu cumva aţi săvârşit acest păcat…”?

Nu mi-a răspuns, în schimb a urlat înspăimântat să alung diavolii cei negri din salon. A început să tremure, s-a roţit, s-a înnegrit şi cu ochii bulbucaţi de groază m-a prins de rasă şi a început să tragă (din fericire cutiuţa cu Sfânta Împărtăşanie era închisă).

– Nu vreau ce mi-ai adus, ia-le de aici! Salvaţi-mă, ajutor! A început să se răsucească în pat de teamă şi cutremur. Într-o panică nestăpânită şi-a ascuns faţa ca şi cum ar fi văzut ceva înspăimântător. M-am rugat continuu pentru el şi am încercat să-l liniştesc, dar în zădar. Şi pe când trăgea de rasa mea, a început să mai ceară timp de trăit. Asta era cel mai tragic.

– Lăsaţi-mă să mai trăiesc o zi, un ceas, doar un ceas…! Am vrut să-l spovedesc şi să-l împărtăşesc, dar el cerea cu înverşunare un ceas de viaţă.

– Vreau să mă satur de viaţă. Ajutaţi-mă, părinte, vreau doar o oră, un ceas ca să mă satur de viaţă…Îmi strângea mâinele şi urla:

-Un ceas, o oră…!

A fosr groaznic.

La strigătele lui au alergat rudele lui împreună cu medicii. M-am dat la o parte şi m-am rugat tot timpul pentru el. Puţin câte puţin vocea lui se stingea.

-“Ajutor! Doar un ceas, departe de aceşti demoni negri. “

Din nefericire n-am putut să-l împărtăşesc în starea în care se afla, pentru că-şi mişca mereu capul în ambele părţi, îşi încorda mâinele şi picioarele, tremurând tot. Peste puţin a început să horcăie şi a murit despreţuind Sfţnta Împărtăşanie, fără să i se mai dea timp.

Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.180-181
06
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-06

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(VII, 36-50)

n vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi, intrând în casa fariseului, a stat la masă. Şi iată că era în cetate o femeie păcătoasă; şi aflând că El stă la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând a’nceput să-I ude cu lacrimi picioarele, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi-I săruta picioarele şi le ungea cu mir. Şi văzând fariseul care-L chemase, şi-a zis în sine: „Dacă acesta ar fi profet, ar şti cine este şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de el, că este păcătoasă…“. Şi răspunzând Iisus, i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva“. Iar el I-a zis: „Spune, învăţătorule!“ „Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?“ Răspunzând Simon, a zis: „Cred că acela căruia i-a iertat mai mult“. Iar El i-a zis: „Drept ai judecat“. Şi întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon: „O vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi cu părul capului ei le-a şters. Tu sărutare nu mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n’a încetat să-Mi sărute picioarele. Tu cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, fiindcă mult a iubit. Iar cui i se iartă puţin, puţin iubeşte“. Şi i-a zis ei: „Iertate îţi sunt păcatele!“ Şi cei ce şedeau împreună la masă au început să zică în sinea lor: „Cine este acesta, care şi iartă păcate?“ Şi i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!“
06
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-06

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. II Corinteni 11, 31-33;

12, 1-9

F-150x150raţilor, Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, ştie că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă. Şi printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coş, şi am scăpat din mâinile lui.

Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda, decât numai în slăbiciunile mele. Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.




Blog Stats

  • 323.355 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte