Arhivă pentru 7 octombrie 2014

07
oct.
14

Nu ne mai putem ruga astăzi pentru că am uitat şi uităm de Dumnezeu

parintele-cleopa-parintele-ioanichie– Din ce cauză astăzi nu ne mai putem ruga asemenea părinţilor noştri de demult şi nu mai avem răbdare la sfânta rugăciune?

– Spune un sfânt părinte că precum apa stinge focul, aşa uitarea stinge rugăciunea. Nu ne mai putem ruga astăzi pentru că am uitat şi uităm de Dumnezeu. Iar uitarea este înainte mergătoare a îndepărtării de Dumnezeu. Apoi, nu ne mai rugăm astăzi cu aceeaşi evlavie ca înainte, pentru că am slăbit cu toţii în credinţă. Cine crede cu tărie în Dumnezeu, se teme de Dumnezeu, Îl iubeşte pe Dumnezeu şi se roagă Lui neîncetat, pentru că nu poate trăi fără de Dumnezeu, departe de Tatăl nostru cel ceresc. Cred că slăbirea credinţei în Dumnezeu este pricina cea mai mare a slăbirii rugăciunii în rândul credincioşilor. Tocmai de aceea sectarii amăgesc pe unii credincioşi, rostind predici, care atrag şi încântă pe cei mai slabi în credinţă.

Dacă vrem să ne umilească Dumnezeu, să ne ierte de păcate şi să ne ocrotească de tot felul de ispite şi primejdii, trebuie să ne silim la sfânta rugăciune ziua şi noaptea. Să citim, mai ales noi, călugării, la Psaltire, cea mai mare putere; să citim cele şapte laude din Ceaslov, acatiste, paraclise sau mai ales să rostim rugăciunea lui Iisus; iar în sărbători, precum cerbul la izvoare, aşa să venim regulat la biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie. Şi, dacă ne luptă diavolul cu uitarea, cu necredinţa, cu lenea, cu somnul sau cu grijile acestei vieţi, noi să ne rugăm măcar cu gura, împlinind pravila dată nouă de duhovnic, pe cât vom putea. Cu timpul ne va ajuta Domnul să trecem de la cantitate la calitate, de la rugăciunea cea risipită a gurii, la rugăciunea cea curată a minţii şi a inimii. Şi atunci, gustând din bucuria Duhului Sfânt, vom vedea „ce bun este Domnul!”.

Din Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 55-56

07
oct.
14

Rugăciunea inimii

imagesCuvioase Părinte, ne vorbeaţi despre rugăciune şi spuneaţi că „cea mai mare valoare o are Rugăciunea inimii”. Spuneţi-ne câte ceva despre Rugăciunea inimii… Cum să o facem? Ştim că există fel şi fel de tehnici, unii duhovnici spun că ea trebuie „lipită de respiraţie”, alţii spun altfel… Cuvioşia voastră cum o faceţi?

Frate drag, astea-s bazaconii. Când te rogi, nu mai ai timp să vezi de unde sau de ce îţi „lipeşti” cuvintele. Sau, ca să spun aşa, poate că ai timp să vezi de unde ti le lipeşti, dar eu nu fac jocuri d-astea cu cuvintele, eu mă rog. Cine vrea să se joace cu vorbele – e treaba lui. Eu nu spun vorbe la rugăciune, ci mă rog. Alţii, dacă voi să recite, sau mai ştiu eu ce, să facă, îi priveşte…

Cum fac? Simplu: mă aşez în rugăciune. Asta-i tot. Mă aşez la rugăciune şi nu am mintea împrăştiată la cum să lipesc cuvintele…

Iar despre Rugăciunea inimii, ce să vă spun? Spun şi eu ce am învăţat de la alţii. Căci spune un Sfânt Părinte: „Când vei vedea că diavolul te va încolţi din toate părţile, aminteşte-ţi că singura ta armă pe care o ai la îndemână şi care te va putea scăpa din mâinile lui este Rugăciunea Inimii!”.

Fraţilor, aşa să ştiţi: la Rugăciunea Inimii nu ajung decât anumite persoane. De obicei aceia sunt cei ce biruiesc cu adevărat patimile trupeşti şi cele sufleteşti. Aces­te persoane, având în ele darul minunat al Rugăciunii adevărate, au momente în care Duhul Sfânt le descoperă Veşnicia.

Mă mai întreabă câte unii: „Cuvioase Părinte, oare mai sunt asemenea persoane în zilele noastre?”. Iar eu ştiu şi le răspund că sunt, sigur mai sunt astfel de oameni, că ei mai există, deşi sunt acoperiţi de smerenie. Căci numai Dumnezeu trebuie să cunoască lucrarea fiecăruia.

Trebuie însă să ştiţi că, cu cât ne vom spune mai des, mai mult, Rugăciunea Inimii, cu cât vom reuşi să ne adunăm mintea şi să nu mai stăm de vorbă cu duhurile, cu atât vom putea odihni în noi pe Duhul Sfânt, iar El va putea izgoni acele duhuri ce caută să ne tulbure.

 “Convorbiri cu părintele Proclu Nicău – pustnicul din Munţii Neamţului”, Fabian Anton

07
oct.
14

Cât de mult ne iubește Maica Domnului!

icoanaSufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt. Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei.

Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.

Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă. Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.

Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele. Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

Din Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, p. 173-174

07
oct.
14

Povestire cutremurătoare despre osândire

osandireMonahul Panaret Filoteitul

Pururea-pomenitul duhovnic de la Schitul Cavsocalivia, ieromonahul Nicodim, mi-a povestit următoarea istorioară luată din niște manuscrise athonite:

Un creștin credincios vreme de cincisprezece ani mergea la duhovnicul și-și mărturisea neputințele sale omenești. Într-o zi, așa cum obișnuia, a mers la duhovnicul său ca să se mărturisească și, deschizând ușa camerei duhovnicului, l-a găsit desfrânând cu o femeie. A ieșit îndată afară și, plecând spre casă, și-a spus în sinea sa: „Ah, ce am pățit! Vai mie! De atâția ani mă spovedesc la duhovnicul meu și acum nu știu ce să fac. Mă voi osândi, pentru că, de vreme ce este atât de păcătos, toate păcatele pe care le-am mărturisit nu mi s-au iertat”. Și se chinuia mult acel om pentru răul ce l-a ajuns și nu știa ce să facă.

Merg pe drum, a însetat. Mai mergând puțin a ajuns la un râuleț în care curgea o apă limpede și foarte curată. S-a plecat și a băut. A băut atât de mult, încât s-a săturat și nu mai voia să mai plece de acolo, ci voia să mai bea din acea apă curată. La un moment dat s-a gândit: „Dacă aici jos apa este atât de bună, atunci, cu cât te vei apropia de izvor, cu atât va fi mai bună”. Și odată cu gândul a pornit să caute izvorul acelei ape.

Dar când a ajuns acolo, ce să vadă? Vede cum apa iese din gura unui câine mort. Atunci a suspinat din adânc și a spus: „Vai mie, că m-am spurcat eu, ticălosul, bând din această apă murdară! Se vede că sunt foarte păcătos și necurat, de mi se întâmplă aceste lucruri”.

În marea mâhnire în care se afla, i s-a arătat Îngerul Domnului și i-a spus:

–    Omule, de ce te mâhnești și te întristezi pentru lucrurile care ți se întâmplă? Când ai băut apă din râu, nu te-ai bucurat că ai aflat acea apă și nu te mai săturai de ea, iar acum când ai văzut că ea iese din gura cea necurată a câinelui, spui că te-ai spurcat? Nu te mâhni pentru aceasta, deoarece apa pe care ai băut-o tu și pe care toată lumea o bea, cu toate că iese din gura necurată a câinelui, nu este a câinelui, ci este darul lui Dumnezeu; apa este a lui Dumnezeu.

La fel și cu duhovnicul tău care te mărturisea, iertarea pe care ți-o dădea nu era a lui, ci iertarea este darul lui Dumnezeu. Preasfântul Duh  o dă prin duhovnic celui ce-și mărturisește curat și sincer păcatele și neputințele sale. Să știi că darurile și harismele lui Dumnezeu se dau oamenilor, prin mijlocirea preoției celor hirotoniți și care au binecuvântarea de a mărturisi și de a ierta păcatele, așa cum Însuși Stăpânului Hristos a spus Sfinților Săi Apostoli și Ucenici: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” .

Așadar Sfinții Apostoli au dat această stăpânire episcopilor și urmașilor lor, iar aceia preoților și duhovnicilor hirotoniți după rânduială. Din această pricină și pentru faptul că săvârșesc Sfintele Taine ale lui Dumnezeu, preoții sunt mai presus în vrednicie și decât însuși împăratul și cel mai înalt demnitar al poporului. Preoții sunt mai presus decât toți, deoarece orice ar fi oamenii în această lume, vredniciile lumești, de la preot și de la duhovnic vor lua iertarea păcatelor lor. Căci alt drum nu există, pentru că aceasta este Sfânta Tradiție a Sfintei noastre Biserici.
Apoi Îngerul i-a spus:

–    Acum mergi să pui metanie și să ceri iertare de la duhovnicul tău, pe care l-ai văzut păcătuind, și roagă-l ca să te ierte de păcatul osândirii pe care l-ai făcut împotriva lui. Cât despre păcatul pe care el l-a făcut, Dumnezeu îl va cerceta și numai El îl va judeca. Pentru că tu l-ai văzut pe el săvârșind păcatul, însă nu poți ști dacă el s-a pocăit și cum s-a pocăit. Așadar tu ai rămas cu păcatul osândirii, iar acela, dacă se va pocăi, va culege roadele pocăinței și ale îndreptării sale. De aceea nu avem dreptul să judecăm nici un om”.

După ce Îngerul a spus acestea acelui creștin credincios, s-a făcut nevăzut. Iar creștinul, împlinind porunca Îngerului, s-a întors la duhovnicul său și i-a spus toate cele pe care le-a văzut și le-a auzit de la Îngerul Domnului, după care i-a făcut metanie. În timp ce acel creștin îi spunea duhovnicului său cele petrecute, așa cum i-a poruncit Îngerul, acela a început să se pocăiască, plângând cu amar și cerând iertare de la Preamilostivul, Preaînduratul și Preabunul Dumnezeu. Și în scurtă vreme și-a îndreptat cele ce rău le-a săvârșit, slăvind pe Dumnezeu pentru mântuirea sufletului său.

După ce duhovnicul meu, Părintele Nicodim, mi-a povestit acestea, a continuat cuvântul și cu multă dragoste mi-a spus:

–    De aceea, fratele meu Haralambie , noi, oamenii, nu avem dreptul să cercetăm viața celorlalți oameni, potrivit celor spuse de Apostolul Pavel: „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia?” .

Cu atât mai mult nu trebuie să-i judecăm pe preoți, pe duhovnici și, în general, pe toți clericii, pe care Dumnezeu îi încearcă cu asprime, iar diavolul îi războiește cu multă viclenie și măiestrie. Căci Însuși Dumnezeu spune: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” . Așadar noi suntem datori să iertăm greșelile celorlalți, să ne pocăim, să ne judecăm și să ne pedepsim numai pe noi înșine. Dacă vrem să ne mântuim, să-i iertăm pe ceilalți și, potrivit cu porunca Sfintei Evanghelii, care spune „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc greșelile voastre” , vi se va ierta, dacă veți ierta.

Așadar, frații mei, osândirea este un mare păcat și nu trebuie niciodată să ne preocupe defectele și căderile celorlalți oameni. Noi nu avem nici o treabă cu acestea. Fiecare ceea ce face, pentru sine o face. Noi suntem datori ca ceea ce vedem și auzim, să iertăm și să-i iubim și să ne străduim să-i ajutăm, pe cât putem, pe ceilalți.

07
oct.
14

Omul se schimbă. Azi îți dă și mâine îți cere…

Paisie-Olaru– Ce este smerenia, părinte Paisie? – l-au întrebat odată câțiva ucenici.

–  Smerenia ese cugetul inimii noastre care ne încredințează că suntem mai păcătoși decât toți oamenii și nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi înșine nu înseamnă că avem smerenie.  Ci, atunci când altul ne ocărăște și ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm și zicem: ”Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască pentru păcatele mele”, aceasta veste smerenia cea adevărată.

Deci, să primim toate ca din mâna și cu voia lui Dumnezeu. Când te ocărășt cineva, Dumnezeu îi poruncește să te ocărască. Când îți ia cineva vreun lucru, Dumnezeu îi poruncește să-ți ia, ca să te facă călugăr. Când te mută de ici colo mai marele tău, Dumnezeu îți schimbă locul, ca să-ți schimbi și năravul și obiceiul. Asta ar fi smerenia cea adevărată. Iar mândria, dimpotrivă, este atunci când te încrezi în tine, în mintea și puterile tale; când socotești că ești mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune și mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci ești stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe   noi Dumenezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea  noastră. Să ne smerim, fraților, că cel mândru nu se poate mântui. Să plângem păcatele noastre aici, ca să ne bucurăm dincolo în veci,că după plecarea noastră din trup, toți ne vor uita.

Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul. Că omul se schimbă. Azi îți dă și mâine îți cere; Azi te laudă și mâine te ocărăște. Ci, să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu și nu vom greși niciodată. Să vă ajute Dumnezeu cu harul Lui să vă folosiți de restul vieții, sporind în fapte bune, și mai întâi în smerenie și dragoste, ca să vă mântuiți sufletele voastre și să folosiți și pe alții, îndemnându-i spre Hristos.

Părintele Paisie de la Sihla, Editura Bizantină, București, 1999
07
oct.
14

Părintele Sofian Boghiu – Esenţa vieţuirii creştine

IMG_00032Este o rugăciune plină de putere – care vine de la Mântuitorul nostru şi de la Sfinţii Apostoli – şi este cuprinsă în aceste cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune este scurtă şi de aceea poate fi spusă oriunde şi oricând, stând sau mergând. Chipul nefăcut de mână al Mântuitorului.

În lumea modernă (în această grabă a vieţii când nu avem timp de rugăciune îndelungă în camera noastră, în faţa icoanei şi a candelei aprinse) putem spune această rugăciune, în orice loc şi în orice timp din viaţa noastră: şi la scoală, şi în magazin, în fabrici, în atelier, putem rosti această rugăciune în taina inimii noastre. Iar Iisus Hristos, Care este prezent în viaţa noastră totdeauna, ne ascultă această rugăciune care este închinată numelui Lui, plin de putere. Am auzit pe mulţi spunând că rugăciunea lui Iisus le este cunoscută. Ştiu multe persoane, tineri şi mai în vârstă, care spun această rugăciune, chiar sunt avansaţi în această rugăciune. M-am bucurat foarte mult ori de câte ori am aflat că există asemenea credincioşi.
Strădania noastră sinceră şi statornică prin chemarea deasă a numelui Domnului ne este de mare folos; prin această rugăciune – slăbănoagă aşa cum este ea – dobândim simţul prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră. Simţim că nu suntem singuri, numai cu oamenii, simţim că El este de față, simţim ajutorul Lui real în viaţa noastră. Ne luminează mintea să înţelegem, să adâncim, să ne placă Sfintele Scripturi. Ne ajută să simţim că bucuriile cereşti sunt infinit mai mari şi mai frumoase decât bucuriile pământeşti.

(Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe,Fundația Tradiția Românească, Bucureşti, 2002, p. 35)

07
oct.
14

Păcătuim constant, fără ruşine sau durere

iertareLa sfârşitul unei singure zile, poate vreunul dintre noi să spună că a împlinit tot ceea ce a avut de împlinit, că şi-a pus în lucrare toate capacităţile, că gândurile şi sentimentele sale au fost ireproşabile, că nu a neglijat niciuna din îndeletnicirile pe care putea şi trebuia să le săvârşească şi că niciuna dintre aceste făptuiri nu a fost pătată de vreo nedesăvârşire? Cine poate spune că gândurile sale nu au fost confuze, că inima nu i s-a posomorât, că voinţa nu i s-a clătinat, că năzuinţele şi purtarea sa nu i-au fost întinate de vreo nevrednicie?
Dacă cineva vine să se spovedească şi spune: „Nu ştiu ce să spun”, acesta înseamnă că n-a cugetat niciodată la ceea ce ar fi putut – şi, în consecinţă, la cum ar fi trebuit – să fie şi că se mulţumeşte doar să se compare cu ceea ce fusese el însuşi înainte sau cu alţii tot atât de răi ca şi el.
Când spunem că venim an după an pentru a repeta mereu aceleaşi lucruri, aceasta dovedeşte că nu am încercat niciodată vreun sentiment de ruşine sau de durere şi că am acceptat starea noastră de păcătoşenie cu o desăvârşită indiferenţă. „În fine, eu mint, dar toată lumea minte! Sunt pricină de scandal, dar toată lumea este pricină de scandal! Îl uit pe Dumnezeu, dar cum să-mi amintesc de El? Trec mai departe prin faţa celor ce au nevoie de mine: Vedeţi, nu te poţi opri în faţa fiecărui om!” Şi aşa mai departe… Dacă am putea vedea măcar o dată – aşa cum vede Dumnezeu – consecinţele faptelor noastre sau ale nelucrării noastre; dacă am putea vedea cum un cuvânt spus sau nespus, o faptă împlinită sau neîmplinită pot naşte consecinţe în viaţa aproapelui! Dacă am vedea în ce măsură un cuvânt poate să fie hotărâtor pentru destinul unui om sau un serviciu făcut la timp pentru destinul altuia…

Iar dacă dovedim o asemenea indiferenţă faţă de noi înşine, e de la sine înţeles că vom dovedi o indiferenţă şi mai mare faţă de aproapele; ceea ce i se întâmplă ne lasă cu totul reci şi indiferenţi. Iată de ce venim să mărturisim aceleaşi lucruri, din moment ce nu am remarcat nici măcar o singură dată că ele fac din noi nişte monştri şi că încetăm să mai fim asemănarea lui Dumnezeu, acest chip pecetluit în adâncurile fiinţei noastre. Acest chip ne-a fost într-un anume fel încredinţat, iar noi clipă de clipă l-am distrus, l-am înnegrit, l-am profanat, fie prin negrijă, fie prin răutate, nu atât dintr-o pătimaşă răutate, cât dintr-o răutate mediocră, nesemnificativă.

Păcate mari sau păcate mici?

Auzim câteodată zicându-se: „Nu reuşesc să mă smulg din legătura păcatelor! Dacă aş fi săvârşit un păcat mare, poate aş fi fost zguduit; pe când aşa, toată mulţimea păcatelor mele nu apasă asupra mea mai mult decât un strat subţire de praf.” Ne obişnuim cu ele, aşa cum ne obişnuim să vieţuim în dezordinea apartamentului nostru… Nu ne dăm seama că uneori e mai greu să ne slobozim de un oarecare număr de păcate mărunte decât de un păcat mare. Pentru că acest păcat mare poate să ne zguduie într-atât încât, în ciuda incapacităţii noastre de a rămâne treji, el să ne trezească. Cât despre păcatele de zi cu zi… În viaţa unui nebun pentru Hristos, Alexie, din gubernia Voronej din Rusia, se povesteşte cum acesta a primit vizita a două femei. Prima avea conştiinţa tulburată de un păcat groaznic pe care îl săvârşise, cealaltă nu făcea decât să se văicărească: „Sunt o păcătoasă ca toată lumea. Ştiţi, părinte, e cu neputinţă să trăieşti fără a păcătui!” El le-a arătat concret semnificaţia afirmaţiilor lor, trimiţându-le pe câmp.

Celei ce săvârşise acel singur păcat care o copleşea, îi porunci să meargă să caute piatra cea mai mare pe care o putea ridica şi să i-o aducă. Celei de-a doua îi porunci să adune în şorţul său atâtea pietricele câte putea să strângă. Atunci când s-au întors, el le-a cerut să ducă pietrele înapoi şi să le aşeze exact în locul din care le luaseră. Prima a mers de-a dreptul la locul de unde luase piatra, a cărei urmă era încă vizibilă pe sol, a pus-o la locul ei şi s-a întors. Cealaltă a rătăcit îndelung, fără a-şi putea aminti unde găsise toate acele pietricele pe care le adunase. Acest nebun pentru Hristos a arătat că nu trebuie să tratăm cu dispreţ ceea ce pare nesemnificativ, dar de care nicio putere din lume n-ar putea să ne slobozească.

Ar trebui să cugetăm la toate acestea. Pe de-o parte pentru că, într-adevăr, dacă nu dăm atenţie micilor păcate, ne va fi imposibil să ne dezbărăm de ele. Pe de altă parte fiindcă odată înrădăcinat obiceiul de a nesocoti micile greşeli, negrija devine o a doua natură şi vom păcătui din ce în ce mai mult, ajungând astfel treptat să desfigurăm, să ruinăm, să distrugem şi să profanăm chipul lui Dumnezeu din noi.

Extras din Taina iertării, taina tămăduirii, Mitropolit Antonie de Suroj, Editura: Reintregirea 2010
07
oct.
14

„Dacă Dumnezeu ştie toate, de ce trebuie să mă rog şi să-I spun?”

rugaciuneCum putem ajunge la rugăciune curată, la statornicia gândului în rugăciune?

Iarăşi vă zic: Este cu neputinţă! Rugăciunea curată este o stare mai presus de fire. Ei, acest „cu neputinţă” să vi se facă vouă, prin lucrarea lui Dumnezeu! Acuma, lucrarea lui Dumnezeu are mai multe laturi. Tainele Bisericii, toate astea…

Când spunem în Rugăciunea de Mulţămire de după Sfânta Împărtăşanie, „să-mi fie acestea merinde spre viaţa de veci,” ce este această merinde. Este împuternicire; când eşti slăbănogit, că ai muncit mult, te aşezi niţel, îţi tragi sufletul, mănânci ceva, şi-o iei din nou de la început, şi continui să lucrezi. Aşa sunt şi aceste „merinde,” Tainele Bisericii, cu precădere Sfânta Împărtăşanie, dar toate sfinţeniile Bisericii: aghiasma, untdelemnul sfinţit, adică Sfântul Maslu, anafura şi tot ce este sfinţenie, lucruri prin care primim aceste energii, prin care putem să continuăm viaţa pocăinţei noastre, ba să o facem şi lucrătoare şi, „ajungând la Cel Neajuns”, şi noi ajungem la Cel Neajuns. Adică cele cu neputinţă omului se vor întâmpla în noi prin lucrarea lui Dumnezeu, cu împreună-lucrarea noastră.

Şi aicea profit ca să vă spun încă un lucru: De multe ori am avut şi eu întrebarea, şi mulţi tineri m-au întrebat: „Dar dacă Dumnezeu ştie toate, de ce trebuie să mă rog şi să-I spun?” Nu trebuie, dar de multe ori rugăciunea este singura metodă, singurul fel în care îmi pot arăta împreuna mea lucrare cu Dumnezeu. Zicând „Doamne, vreau asta,” Dumnezeu ştie că vreau; dar făcând aşa, încep o împreună-lucrare. Uneori e poate singurul lucru pe care pot să-l fac, alteori se adaugă la ceea ce fac. Deci „Doamne, dă-mi răbdare!” este deja o împreună-lucrare, Dumnezeu vrea să-mi dea răbdare. De ce? Fiindcă Dumnezeu este îndelung-răbdător. Vine un moment în care pot să-mi manifest răbdarea? Încerc cum pot. Voi reuşi sau voi cădea – vedea-voi! Dar deja, cerând de la Dumnezeu răbdare, împreună-lucrez cu Dumnezeu în mântuirea mea. Nu aştept: „Pică, pară mălăiaţă, în gura lui nătăfleaţă!” Fac şi eu ceva. Şi ce pot face? Întâi să cer Domnului: „Doamne, dă-mi asta!”

Extras din Ieromonah Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, p. 139-140

07
oct.
14

Dragostea nu-ţi dă dreptul să te porţi grosolan cu cel pe care-l iubeşti

dragÎn dragoste este nevoie de o delicateţe deosebită. Poţi fi sincer şi devotat şi totuşi în cuvintele şi în faptele tale să nu fie destul din acea tandreţe care cucereşte inimile.

Iată un sfat: nu îţi afişa proasta dispoziţie şi sentimentele ofensate, nu vorbi cu mânie, nu te purta urât. Nici o femeie din lume nu va suferi atât de mult ca propria ta soţie din pricina cuvintelor tăioa­se ori necugetate care ţi-au scăpat de pe buze.

Dintre toate lucrurile din lume, cel mai de temut să îţi fie tocmai s-o amărăşti. Dragostea nu-ţi dă dreptul să te porţi grosolan cu cel pe care-l iubeşti. Cu cât sunt mai strânse relaţiile dintre voi, cu atât mai rău doare inima de la orice privire, ton, gest sau vorbă care arată iritare ori sunt pur şi simplu necugetate.

Sfânta Muceniţa Alexandra, împărăteasa Rusiei

Extras din Cum să întemeiem o familie ortodoxă, 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, Ed. Cartea Ortodoxă, Buc., 2011, p. 114

07
oct.
14

Un adevărat masacru: 22.000.000 de avorturi în România!

02Aș fi dorit să scriu acest articol doar din perspectiva omului de știință, interesat de acest subiect. Dar, din păcate pentru mine, există și o implicație personală negativă, adică am avortat… Acum resimt consecințele negative ale avorturilor, pe care le-am făcut crezând atunci că este bine pentru viața mea ceea ce fac! Greu îmi este să abordez acest subiect dureros pentru mine și pentru atâtea femei, după atâția ani în care m-am străduit să-mi spovedesc păcatele și să uit ce am făcut, însă faptul că nu mai pot avea copii, nu-mi permite omiterea lor…„ Adu-ți aminte de îndurările și milele Tale, Doamne, că din veac sunt. Păcatele tinereților mele și ale neștiinței mele nu le pomeni.” (Psalmul 24: 6,7)

Bine ar fi ca tinerele mame să învețe din experiența celor mai în vârstă, care acum observă consecințele negative ale avorturilor, să fie înțelepte, învățând din greșelile altora și nu din ale lor, pentru că poate fi prea târziu pentru ele ca să le mai repare…

În legătură cu imboldul de a scrie aceste rânduri despre avorturi, mărturisesc, cu regret, că am fost sfătuită, cu ceva timp în urmă, să scriu acest articol, și nu l-am scris atunci. Am tot amânat din diferite motive acest dificil articol. Nu perspectiva științifică m-a oprit ci suferința mea personală și profesională, legată de acest subiect! Inițial îmi propusesem să maschez această durere sub forma unui articol strict de „specialitate”, de genul :„avortul poate provoca, la cele mai multe femei, depresie, sterilitate,etc.”, adâugând bibliografie doar din medicină și psihologie, fără să abordez subiecte delicate pentru un psiholog și doctor în Medicină. Adică să folosesc extrem de rar sau deloc concepte de genul: ucideri, Dumnezeu, Sfânta Spovedanie, Sfântă Euharistie, păcat, canon, legea lui Dumnezeu, etc. Nu sunt asistent universitar la Teologie și nici doctor în acest domeniu, dar ținând cont că unele cadre didactice care au predat în Universitatea de Medicină „Carol Davila” (de exemplu, savantul Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei și un mare creștin) plus alți doctori contemporani cu noi, nu s-au sfiit să pronunțe cuvântul Dumnezeu, așa am prins mai mult curaj.

Așadar, am abandonat ideea unui articol strict de „specialitate”. Experiența mea de femeie și om de știință poate oferi posibilitatea multor persoane implicate în acest demers ucigaș de suflete și trupuri, care este avortul, să înțeleagă pericolele bio-psiho-socio-spirituale la care se expun, inclusiv unele soluții de a ieși din acest negativ impas existențial.

Revenind la cifrele impresionante din titlul articolului, ele sunt preluate din statisticile prezentate de Asociația Pro Vita filiala București, după sursele Ministerului Sănătății (Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică) și Institutul Național de Statistică (Anuarul Statistic al României).[1] Așadar, nu putem pune la îndoială veridicitatea surselor și profesionalismul statisticienilor! Un alt „amănunt” impresionant: în anul 2011 au fost înregistrate 103.386 avorturi; rata avortului – 527/1000 născuţi vii.

Toate „cifrele” sugerează un autentic măcel al prezentului și viitorului României! Și acestea nu sunt simple cifre, ci copiii noștri uciși de noi! Oricât de împietrit este omul, atunci când citește numărul acestor crime uluitor de multe, se cutremură! Dacă ar fi venit un popor străin peste noi și ne-ar fi măcelărit în halul acesta, am fi reacționat atunci vehement și ulterior am fi avut doliu național, dar ce să facem când noi înșine ne-am ucis copiii și „ne-am tăiat craca de sub picioare”, așa cum ar spune un român înțelept?! Și aceste „statistici” (mai precis copii uciși!) nu sunt complete deoarece raporturile de la clinicile private fie lipsesc, fie sunt subraportate, așa cum relatează Pro Vita București. [2]

Din păcate, noi oamenii uităm cu prea mare ușurință că Bunul Dumnezeu, cunoscând vulnerabilitățile oamenilor, ne-a dat o serie de norme, de legi, care să devină pentru noi coordonate imuabile ale vieții, dacă dorim să ne fie bine, din toate punctele de vedere, în scurta noastră viață terestră dar mai ales în veșnicie… Dar prea mulți uităm că în Legea a șasea, dată lui Moise pe Muntele Sinai de Însuși Dumnezeu, scrie așa: SĂ NU UCIZI! Poate unii semeni se mai amăgesc încă crezând că avortul este doar o înlăturare a unui embrion (cred ei că nu este om, deși embriologia susține contrariul!), fără viață, fără suflet, și nu o reală ucidere, și încă una cât se poate de josnică, deorece acel prunc nu se poate deloc apăra! Unde să fugă din fața celor doi asasini?! Mama îl ține blocat în uter și doctorul, la dorința mamei, îl ciopârțește, aspirându-l din uter, iar la final, dacă căpușorul este prea mare, îl strivește cu forcepsul, ca să-l facă bucăți potrivite de aspirat… Și ambii parteneri ai crimei sunt „mulțumiți”; mama a plătit omorul și doctorul a pus în practică, tot pentru bani! Un omor plătit cu bani! Ca în asasinatele la comandă!

Nu folosesc cuvinte prea mari! Sunt filmulețe pe internet[3] cu imagini care surprind reacțiile de apărare, de retragere a copilașului din fața ucigătoarelor instrumente, ghidate de „doctor”, de data aceasta în rolul de asasin[4]! Bătăile inimii copilului cresc la 200 de bătăi pe minut, copilașul își suge degetul pentru ultima oară, în prea scurta lui existență, și bietul de el, încearcă să „țipe”, ferindu-se de instrumentul ghidat de o ființă criminală (mai corect spus de ființele criminale, mamă, doctor, tată,etc.). Unde să scapi când încă ești prea mic și prizonier în așa-zisul pântec de mamă „iubitoare” , care de fapt este criminala ta?! Era așa de bine și te credeai iubit și protejat până când mama… s-a schimbat! Iubirea și protecția ei s-a transformat într-o respingere, agresiune necontrolată, pe care un biet copilaș nu poate să o înțeleagă și, mai ales…să se apere! Este mult prea josnică această crimă! Pruncul nici măcar nu poate fugi din cale vajnicilor asasini, fiind închis în fortăreața propriei ”mame iubitoare”! Revenind la unul din filmele de pe internet, care oferă imagini și informații despre avort, „Silent Scream”[5], acesta a schimbat, încă din începuturile sale, pe cei implicați în filmările acelui avort (asasinat). Dr. Bernard Nathanson, a fost promotorul documentarului, probabil având unele procese de conștiință, deoarece așa cum mărturisește [6] a fost personal responsabil de 75.000 de avorturi (fiind directorul unei clinici de avorturi din New York ) și fondator al NARAL, organizație care a jucat un rol important în legalizarea avorturilor în SUA, în anul 1973. Iată ce ne mărturisește: „Ca om de știință eu știu, nu cred, deci știu că viața umană începe la concepție.” [7] De asemenea, cataloghează avortul ca fiind: „o rușinoasă crimă împotriva umanității.”[8]

Doctorul care a participat efectiv la acea pruncucidere filmată era deja la aproximativ 10.000 de avorturi dar, după ce a urmărit ulterior prezentarea în direct a mișcărilor copilașului în timpul uciderii, nu a mai făcut nici un avort! Foarte multe persoane, după vizualizarea acelor informații și imagini, nu au mai gândit în termenii pro-avort…

După ce am citit și statisticile mai sus amintite (aproximativ 22 de milioane de prunci uciși doar în România!), mi-au dat lacrimile și pentru copii masacrați și pentru noi, cei care am susținut, direct sau indirect, acest măcel! Speram, în idealismul meu, că aceste ucideri sunt mult mai mici, aproape insignifiante. Dar chiar și așa, suntem de plâns că noi, că ființe raționale fiind, permitem acest lucru groaznic, inexistent la animale! Deci nu suntem, nici din această perspectivă, „maimuțe evoluate”, așa cum presupun evoluționiștii… Suntem creați după chipul lui Dumnezeu[9], pe care, mulți semeni l-au mânjit, nu numai la propriu, cu diferite machiaje și fățărnicii ci și la figurat, cu sângele copiilor noștrii și cu alte erori existențiale, adică cu păcate. Se pare că nu ne mai dorim să ajungem asemănători cu Dumnezeu, care este Bun, Blând, Iubitor, Milostiv , ci preferăm să ne asemănăm cu alte ființe negative, care sunt rele, mânioase, doritoare de ucideri, agresive, urâtoare de oameni! Iată ce similitudine avem noi, prin faptele noastre, cu răii vrăjmași ai neamului omenesc! Cred că unii semeni nu s-au gândit la faptul că acțiunile, gândurile, cuvintele noastre ne pecetluiesc asemănarea, fie cu Dumnezeu, fie cu diavolii…

În legătură cu erorile noastre existențiale care ne-au întinat chipul cel dumnezeiesc, cu anormalitățile și fărădelegile săvârșite de noi, cred că și aici am pierdut busola care să ne indice calea cea bună. Anormalitățile pot fi considerate și fărădelegi. „ A-normal” adică fără norme, fără legile date de Dumnezeu, așa cum a afirmat un om înțelept. Foarte mulți oameni, apăsați de greutatea păcatelor, având „busola” care nu funcționează firesc, se îndreaptă înspre consilierea psihologului când ar fi trebuit să caute Mila lui Dumnezeu în Sfânta Taină a Spovedaniei, așa cum ne sfătuiește și Dr. Christa Todea – Gross în cele ce urmează:

”Tratamentul medicamentos simptomatic la care se recurge (anxiolitice, barbiturice, psihoterapie, tratamente psihiatrice, inclusiv şocuri electrice în depresii cronice, psihoze sau reacţii schizofrenice), NU este eficient, ducând de cele mai multe ori la cronicizarea acestor simptome. Femeile sau tinerele afirmă că şi după ani de zile au coşmaruri cu copii avortaţi, sânge, etc. Unii medici ginecologi recunosc că au atacuri de panică şi sunt sub tratament anxiolitic ani de zile, alţii au vise terifiante pe care încearcă să le uite, dar nu resuşesc, etc. Exemplele pot continua şi în rândul asistentelor, soţilor, etc. Constatăm că frecvent sunt afectaţi şi copiii născuţi din aceste familii, aceşti copii   fiind sunt afectaţi mai ales de boli nervoase sau psihice.

Trebuie să specific faptul că este vindecabil acest sindrom! Am constatat în urma multor consilieri că aceste simptome se vindecă doar după o perioadă mai îndelungată, după ce femeia a regretat cu adevărat acest păcat mare pe care l-a spovedit la un părinte duhovnic nici pe care nu l-a mai repetat niciodată. După ce o femeie are mai multe avorturi, am constatat că ea intră într-o oarecare răcire emoţională, nu mai are putere să se lupte împotriva acestui păcat şi dacă se rupe de Sfintele Taine ale Bisericii, ea nu mai ajunge la o căinţă sinceră, se depărtează mai mult de semenii ei şi în cele din urmă ajunge la deznădejde. De aici mai este doar un pas pă la alcoolism, droguri sau sinucidere. Am vemei cu 20 de avorturi şi erau adevărate epave sufleteşti. De aceea un psiholog nu mai este în măsură să combată un astfel de sindrom ci doar un preot fiindcă această boală este una pur sufletească şi nu una trupească, medicamentul viindecător fiind tot unul sufletesc. Nici un şoc electric şi nici un medicament nu va putea vindeca o conştiinţă încărcată de un păcat de moarte”.[10]

Cred că doamna Doctor a dorit să accentueze faptul că este nevoie de un „doctor al sufletelor”, unul duhovnicesc, care este Duhovnicul, părintele cu Har, care știe exact despre ce este vorba, căruia Dumnezeu i-a dat putere de a dezlega păcatele, doar după ce părintele, cu ajutorul Domnului, și-a curățit propria lui inimă de patimi, așa cum susțin Sfinții Părinți! Nu te poți erija într-un expert, vindecător, dacă nu te-ai vindecat pe tine însuți mai întăi, așa cum ne atrage atenția Însuși Domnul Iisus Hristos: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți.”[11]

Să cautăm doctori autentici ai sufletelor, adică Duhovnici cu Har, vindecați de patimi, pentru că atunci când suntem bolnavi somatic, ne interesăm de cel mai bun doctor în domeniu, așa și în tărâmul duhovnicesc, poate și mai imperios, este nevoie de un bun specialist duhovnicesc!

Și eu, în calitatea mea de fost consilier psihologic la două școli generale și de actual asistent universitar, psihoterapeut, psiholog în cadrul Centrului de Consiliere Psihologică și Orientare pentru Carieră a Univ. de Medicină și Farmacie „Carol Davila” , am fost contactată de eleve și studente care făcuseră avorturi, neștiind că eu nu sunt duhovnic și nu le pot absolvi de acest grozav păcat! Nu este deloc surprinzător că adolescentele cad pradă unor astfel de fărădelegi, ținând cont că multe sunt naive și nu cunosc consecințele bio-psiho-socio-spirituale ale acestor pruncucideri. De altfel, statisticile sunt, și aici, foarte grave:

„România e la ora actuală una din ţările «de top» ale Europei, în privinţa adolescentelor care rămân însărcinate, arată un studiu din 2009 al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. Numărul cazurilor ajunge la 47.000, în fiecare an. Aproape jumătate din ele avortează. ”[12]

În concluzie, avem aproximativ 24.000 de avorturi pe an, făcute de adolescente. Și ne mai întrebăm de ce sterilitatea a devenit o problemă în rândul femeilor contemporane… Din păcate, nu vă pot descrie amănunțit, din cauza secretului profesional, ce au trăit acele biete ființe! Cât de afectate psihic erau, iar unele și fizic! Numitorul comun al tuturor fetelor era DEPRESIA! Dar simptomele psihice, în cazul femeilor care au avortat, nu se limitează doar la depresie, ele sunt mult mai ample, așa cum ne relatează Dr. Christa Todea – Gross:

  • „depresii nervoase;
  • tulburări de somn;
  • tulburări în alimentaţie;
  • tulburări afective; sentimente de frustraţie; atacuri frecvente de plâns;
  • gânduri/tentative de sinucidere izvorâte din tristeţe, lipsă speranţă, inutilitate;
  • destrămarea relaţiilor interpersonale, cu partenerul, cu copii, răceală emotională, pesimism;
  • atacuri de panică ;
  • tulburări de memorie;
  • dificultăţi de concentrare; pierderea interesului pentru activităţile desfăşurate;
  • sindromul „aniversării”;
  • psihoze acute;
  • reacţii schizofrenice;
  • sentimentul de vinovăţie;
  • predispoziţie pentru boli de dependenţă; consum de alcool sau/şi droguri;
  • dereglări sexuale,
  • insomnii şi vise terifiante, etc.”[13]

Majoritatea simptomelor enumerate mai sus le-am întâlnit și la fetele care avortaseră și au apelat, ulterior, la serviciile de consiliere psihologică. Din păcate, nu sunt duhovnic ca să funcționeze Sfânta Taină a Spovedaniei, tratamentul cel mai indicat în aceste cazuri, așa cum afirmă și Dr. Christa Todea – Gross.

De ce avem nevoie imperioasă de această Sfântă Taină, când vorbim de pruncucidere, și nu numai în acest caz? Pentru că este, cu adevărat, o mare eroare existențială , un păcat strigător la cer, care ne afectează negativ toate planurile vieții noastre fizice și spirituale. Adică omul a devenit, prin înșelarea diavolului, care este o existență malefică în care unii nu cred dar necredința lor nu anulează existența acestuia, un instrument feroce de ucidere și concomitent, de sinucidere duhovnicească. Și doar Harul lui Dumnezeu, care acționează prin Spovedania la un bun părinte duhovnicesc, retează influența nefastă pe care a dobândit-o călăul din umbră, regizorul întunecat al acestei drame profunde, „ucigașul de oameni” cum mai este numit diavolul în Biblie. Cauza uciderii are și o natură spirituală, fiind generată de înfluența diavolească asupra oamenilor. La imboldurile venite prin gânduri, cuvinte, lecturi malefice, se poate învoi omul să ucidă. Dacă cauza este spirituală, un tratament eficient va conține și elemente importante duhovnicești, altfel nu vom trata cauza și nici efectele, într-un mod optim. Bine ar fi ca omul să nu ucidă dar dacă totuși a fost înșelat, să alerge degrabă în brațele iubitoare și milostive ale lui Dumnezeu, Care va diminua, cât mai mult posibil, efectele nimicitoare ale acestei erori. „Prostia se plătește”, dar Dumnezeu se va îndura de om și îi va ușura conștiința. Depinde de cât de mult am regretat, cât de profundă a fost spovedania noastră, de experiența duhovnicului și de urmarea tratamentului duhovnicesc (a canonului).

Să nu deznădăjduim, oricâte gânduri negative ne-ar ataca! Să nu credem nici în inițiativa de a avorta, pe care ne-o potențează marele ucigaș al oamenilor și nici în gândurile de deznădejde ulterioare, care sunt tot de la el. În ambele variante devenim marionetele lui, neștiutorii de noi! Și din înalta demnitate la care omul este chemat, de a fi „dumnezeu creat”[14], el cade în rolul de rob, marionetă a diavolului.

Să ne trezim din multiplele înșelări și să pornim pe drumul sigur care ne va aduce fericirea, calea desăvârșirii omului, la capătul căreia acesta devine asemănător cu Dumnezeu. Omul, ontologic, este un „dumnezeu creat”[15], doar că s-a lăsat înșelat de diavol dintru începuturi iar acum, în vremurile moderne, unii oameni chiar cred în marea înșelare că ar fi doar …niște maimuțe evoluate! Și povestea aceasta cu „maimuțele evoluate” este tot o strategie de-a dușmanului neamului omenesc, știind prea bine că poți din start să-i limitezi forțele adversarului otrăvindu-l cu minciuni despre omul însuși. Adică ne spune diavolul, prin oamenii pe care i-a înșelat din start, că nu suntem „dumnezei creați”, împărații creaței lui Dumnezeu, ci niște biete „maimuțe evoluate”, într-o instabilitate evolutivă deoarece, peste noapte, ne putem trezi cu alte modificări în evoluția „ maimuțelor” de noi…

Dar să părăsim teritoriile poveștilor evoluționiste, contestate și de celebrul savant Nicolae Paulescu, și să revenim la drumul vieții noastre care nu este lipsit de pericole, așa cum constatăm mereu… Din aceste considerente și nu numai, avem nevoie de un însoțitor experimentat, adică de un duhovnic autentic. Prin Sfânta Taină a Spovedaniei, făcută cu regret autentic din partea omului căzut în păcat, se întâmplă următoarea minune: „oricât de întinat ne este trecutul, avem în față un viitor imaculat”,așa cum afirma un mare înțelept. Căderea noastră să fie un prilej de trezire! Să ne hotărâm să nu ne mai ucidem sufletește și trupește pe noi și pe alții, ci să ne ajutăm reciproc, pe calea desăvârșirii ființei omenești, adică transformarea omului păcătos într-un veritabil „dumnezeu prin Har”, așa cum afirmă Sfinții Părinți, care au înțeles și practicat învățăturile Scripturii, iar Sfintele Taine sunt pilonii centrali în acest demers duhovnicesc autentic al dreptei credințe. În toate aceste abordări spirituale pozitive, Îl avem ca însoțitor permanent pe Însuși Dumnezeu, așadar să avem curaj, credință, nădejde și dragoste!

Dr. Psihol. As. Univ. Mihaela Pană (Cuțov)

Asistent universitar, Universitatea de Medicină și Farmacie „ Carol Davila”, București.

NOTE

[1] http://www.provitabucuresti.ro/docs/stat/statistici.avort.ro.pdf

[2] ibidem

[3] SILENT SCREEAM („stigătul mut”) http://www.youtube.com/watch?v=gON-8PP6zgQ

[4] Hipocrate nu îngăduia avortul! În Jurământul lui Hipocrate, varianta originală, pe care unii medici îl fac, se prevăd următoarele:“(…) Nu voi prescrie niciodată o substantă cu efecte mortale, chiar daca mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu avortiv. (…) Dacă voi respecta acest jurământ și un îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.” Așadar „doctorii” care omoară un copilaș, încalcă Legea lui Dumnezeu, a șasea, SĂ NU UCIZI, și Jurământul lui Hipocrat pe care l-au depus!

[5] SILENT SCREEAM („stigătul mut”) , sursa web citată

[6] http://www.catholiceducation.org/articles/abortion/ab0005.html

[7] ibidem

[8] ibidem

[9] În Biblie avem următoarea afirmație,făcută deProorocul Moise, căruia Dumnezeu i-a revelat cum a creeat „Cerul și pământul”, cu toate făpturile lor, inclusiv pe om: Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Facere,1,27)

[10] http://www.avort.ro/doc/cursuri/AVORTUL.doc

[11] Sfântul Evanghelist Luca cap 4, 23.

[12] Dan Gheorghe, „Cum a ajuns România să aibă 22 de milioane de avorturi”, România Liberă, 20 feb.2011, http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaje/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-22-milioane-de-avorturi-217321

[13] http://www.avort.ro/doc/cursuri/AVORTUL.doc

[14] Sfântul Maxim Mărturisitorul apud Ieroschimonahul Daniil de la Rarău, „Ce este omul?”, Ed. Christiana, București,2003 p.46

[15] ibidem

07
oct.
14

Îmi va ierta Dumnezeu păcatele?

exomologeseÎn pilda fiului risipitor nu veți găsi nicăieri, în nicio traducere, scris „Iartă-mă”. Nicăieri. „Am greșit” – da. Dar „Iartă-mă!” – nu. De ce? Pentru că nu se pune problema. Dar ce găsim scris? „Primește-mă!” E cu totul altceva. Acest „Primește-mă” ascunde în spate faptul că noi ne bazăm pe un lucru, și anume pe iubirea de netăgăduit și de neschimbat a Tatălui. Noi nu mergem să tranșăm problema păcatelor, ci problema împăcării, iertarea fiind implicită.

Mă duc la Dumnezeu ca să mă împac cu El. Drept pentru care, păcatele pe care le voi spune nu vor fi acelea din îndrumarele de spovedanie. Este una din cele mai des întâlnite greșeli la spovedanie. Cele scrise acolo respectă foarte clar, foarte riguros, titlul de pe copertă: îndrumar. Dacă nu știi cam ce este un păcat, găsești acolo ceva care să-ți arate. Dar nu zice acolo că astea-s păcatele tale. Nu. Pentru că n-au de unde să știe ce e între tine și Dumnezeu. Gravitatea păcatelor nu este dată de un îndrumar, ci de relația mea cu Cel cu care vreau să mă împac. O greșeală este mare doar în măsura în care ea m-a îndepărtat pe mine de Dumnezeu.

Când vezi că dincolo de păcate este o relație pe care ai fi vrut-o altfel și ea nu este cum ți-ai fi dorit și ai face orice ca să fie măcar ca înainte – aceasta este spovedania și nimic altceva. Și atunci când ieși de la spovedit, evident că ai să zbori, pentru că ieși de braț cu Cel pe care Îl credeai a fi judecătorul și – surpriză! – judecătorul acesta nu știe decât să zboare. Pentru că El este chiar Dumnezeu. Și stând la braț cu El nu poți decât să zbori. Astfel de ușurare căutăm. Astfel de împăcare lucrăm noi în cadrul spovedaniei.

Sursă: Revista Cuvinte către tineri 2014

07
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-07

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(VIII, 1-3)

n vremea aceea a început Iisus a umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu; şi erau cu El cei doisprezece şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, şi Ioana, femeia lui Huza – un dregător al lui Irod –, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor.
07
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-07

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Efeseni 5,

20-25

F-150x150raţilor, mulţumind totdeauna pentru toate, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl. Supuneţi-vă unul altuia întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea.



Blog Stats

  • 323.355 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte