09
oct.
14

Dar cu oamenii invidioşi cum ne luptăm?

121281_dscf4523Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul in­vidios?

De la diavol vine, de unde din altă parte?!

Ce vă spuneam eu până acum? Toţi cei care se duc la biserică, toţi cei care se mărturisesc, toţi cei care se scoală noaptea la rugăciune, fac lucruri bune. Dar cel mai mult contează să ne păzim şi să nu osândim.

De ce tot zic eu să nu osândim? Pentru că o să obser­vaţi şi frăţiile voastre că patima osânditului o au înde­osebi oamenii cei invidioşi…

Dar ne putem apropia de cei invidioşi? Putem să-i îndreptăm?

Putem să ne apropiem de ei, dar cu grijă, căci toţi acei care au invidie în suflete sunt oameni foarte periculoşi.

Să ţineţi minte de la mine: omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta! Spune-i doar scârba ta, numai supărarea pe care o ai. Că, dacă îi spui scârba ta; el se va linişti.

Aşa îi liniştim, văzându-ne întristaţi?

Aşa, aşa…

Adică să nu ne bazăm pe aceia, să le spunem doar necazurile noastre…

Exact. Ţine minte aşa: să nu te jeluieşti niciodată la omul invidios, căci cu nimic nu te va ajuta. Pentru că omul invidios nu te poate ajuta, căci în el sălăşluieşte un duh necurat, nu Duhul lui Dumnezeu. Cine are Duhul lui Dumnezeu, are dragoste, are milă, iartă, e iubitor si milos. Omul invidios nu are nimic din toate astea.

Părinte, dar cu oamenii răi la fel ne luptăm? Arătându-ne doar necazurile?

La fel. Dar, să ştii de la mine, nu cu oamenii trebuie să ne luptăm, ci cu duhurile din ei.

Pe duşman îl dezarmezi cu dragoste, cu daruri şi cu un cuvânt bun. Omul acela care ţi-este vrăjmaş, dacă vede că vii la el cu daruri şi cu un cuvânt bun, îl va lăsa pe Duhul Sfânt să izgonească din sufletul lui duhurile rele de care este cuprins şi va scăpa de ele.

Aşa că, atunci când vedem pe cineva că se uită urât la noi, sau ne vorbeşte urât, ne bârfeşte, trebuie să spunem în gând o rugăciune prin care să-i cerem Bunului Dum­nezeu să liniştească acea persoană şi, în acelaşi timp, să ne arătăm mila faţă de acel om.

Căci ajută foarte mult să ai milă faţă de aproape, doar aşa câştigi un duşman de partea ta.

Dar avem noi puterea de a ne ruga pentru duşma­nul nostru?

Avem! Trebuie să avem!

La rugăciunea Tatăl nostru se spune aşa: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!”. De aceea, de pildă, nu avem voie să dăm pe ni­meni în judecată. Că, dacă dăm pe cineva în judecată, nu mai putem spune Tatăl nostru.

Şi-apoi, ca să te rogi pentru duşmanul tău, îţi trebuie smerenie.

“Convorbiri cu părintele Proclu Nicău – pustnicul din Munţii Neamţului”, Fabian Anton


0 Răspunsuri to “Dar cu oamenii invidioşi cum ne luptăm?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 328.621 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: